9.

TEHNOLOGIA PRELUCRĂRII SUPRAFEŢELOR PLANE

1. Noţiuni generale

În construcţia de maşini sunt foarte multe piese care au una sau mai multe suprafeţe
plane, cum ar fi, de exemplu, batiurile, carcasele, coloanele, mesele maşinilor-unelte etc.
Unele dintre aceste suprafeţe ale pieselor îndeplinesc funcţii de bază, fiind prevăzute cu
alezaje, altele cu rol de ghidare, de reazem sau de fixare.
Condiţiile tehnice care se impun suprafeţelor plane se referă la: planitatea
suprafeţelor, paralelismul sau perpendicularitatea axelor faţă de suprafaţa plană principală a
piesei, rectilinitatea suprafeţelor etc.
Suprafeţele plane pot fi prelucrate prin diferite procedee: rabotare, mortezare, frezare,
broşare, strunjire plană, rectificare. Dintre procedeele de netezire a suprafeţelor plane se
menţionează: frezarea fină, lepuirea şi răzuirea.
Alegerea procedeului de prelucrare economic depinde de forma şi dimensiunile piesei,
de natura şi starea materialului, de precizia de prelucrare prescrisă şi de volumul de
fabricaţie.

2. Rabotarea şi mortezarea suprafeţelor plane

Rabotarea se efectuează pe maşini de rabotat longitudinal (raboteze) sau pe maşini de
rabotat transversal (şepinguri).
La rabotarea pe raboteze, masa împreună cu piesa execută o mişcare rectilinie
alternativă. Avansul transversal, pe direcţie perpendiculară, este realizat de suportul
cuţitului şi se produce intermitent după fiecare cursă de lucru. Aşchia este luată numai la cursa
de lucru a mesei. Cu toate că la cursa în gol viteza este de 2 ... 3 ori mai mare decât la cursa
de lucru, totuşi pierderile de timp la cursele în gol fac ca rabotarea să fie un procedeu
mai puţin productiv decât frezarea.
O caracteristică importantă a maşinilor de rabotat longitudinal este aceea că au ma multe
suporturi portsculă: suporturi centrale şi suporturi laterale, care permit prelucrarea simultană
a mai multor suprafeţe ale piesei.
Pe şepinguri, mişcarea rectilinie alternativă este executată de cuţitul fixat în port cuţitul
de pe berbecul maşinii. Piesa de prelucrat fixată pe masa maşinii primeşte mişcarea de avans
transversal, care se realizează intermitent, după fiecare cursă dublă a cuţitului.
v
Maşinile de rabotat longitudinal se construiesc cu două coloane sau cu o singură
coloană şi sunt prevăzute cu l ... 4 cărucioare pe care se fixează cufiţele. Rabotezele cu
o singură coloană se folosesc pentru prelucrarea pieselor cu lăţimea mai mare decât
lăţimea mesei, când piesa nu ar putea trece pe sub traversa rabotezei cu două coloane.
Rabotezele şi şepingurile se folosesc pe scară largă la producţia individuală şi de serie
mică, datorită universalităţii lor, simplităţii deservirii, preciziei suficiente de prelucrare
şi costului mai mic în comparaţie cu maşinile de frezat. Cuţitele de rabotat sunt scule mai
simple şi mai ieftine în comparaţie cu frezele, în ce priveşte domeniul de utilizare,
rabotezele se folosesc de obicei pentru prelucrarea pieselor cu suprafeţe plane lungi, în timp
ce şepingurile se utilizează pentru piese cu dimensiuni mici.
La fixarea pieselor pe masa rabotezei se va avea grijă să se evite producerea unor
deformaţii datorită aplicării necorespunzătoare a forţelor de fixare, fapt deosebit de impor-tant în
cazul operaţiei de finisare. La piese cu suprafeţe mari, lipsa unei bune planităţi a suprafeţei de
aşezare va provoca deformări la fixare, de aceea, în acest caz, se recomandă să nu se aşeze
direct pe masa maşinii, ci pe reazeme cu suprafaţă mică de contact.
Fixarea piesei de prelucrat se face cu ajutorul unor bride, fixate cu şuruburi
pentru canale T.
La şeping, fixarea semifabricatelor se face direct pe masa maşinii sau într-o
menghină, fixată pe masă. Nu se admite prelucrarea cu menghină nefixată.
Se folosesc cuţite de rabotat cu tăiş din oţel rapid sau cu plăcuţă din carburi metalice.
La raboteză, reglarea cuţitelor la dimensiune se face, de obicei, după trasaj sau după
şabloane şi, mai rar, prin metoda aşchiilor de probă.
Precizia asigurată prin rabotare, în cazul unei aşezări şi fixări corecte a piesei, se
carcaterizează prin următoarele valori:
- pe maşini de rabotat longitudinal, rectilinitatea în limitele de 0,02
mm pelungimea de 1000 mm, cu o abatere totală de la rectilinitate de 0,05 mm
pe întreaga lungime a piesei;
- pe şepinguri, rectilinitatea în limitele de 0,02 mm pe 300 mm
lungime.
Pe maşinile de rabotat longitudinal se pot executa următoarele categorii de
prelucrări ale suprafeţelor plane:
- Rabotarea suprafeţelor plane orizontale, verticale, înclinate sau în trepte.
- Suprafeţele orizontale se prelucrează, de obicei, cu cuţite fixate pe suporturile
centrale de pe traversa maşinii, iar suprafeţele verticale se rabotează cu cuţite fixate pe
suporturile laterale sau pe suporturile centrale. Suprafeţele cu înclinaţie mică şi lăţime
mare se pot rabota prin copiere (fig. 9.1), folosind rigla l a cărei înclinare
poate fi variată după necesitate. Scula portcuţit se leagă de riglă prin intermediul rolei 2,
astfel încât atunci când se imprimă săniei suportului avansul intermitent orizontal,
cuţitul se deplasează pe verticală, corespunzător înclinării riglei.
 - Rabotarea pe şeping a su-prafeţelor înclinate se execută cuun cuţit cu tăiş cu suprafaţa
încli- nată, sau cu un cuţit normal, fixat pe sania portsculă înclinată (fig. 9.4). Avansul
cuţitului are loc pe o direcţie paralelă cu suprafaţa prelucrată. în cazul rabotării suprafeţelor
în trepîe, după schema din fig. 9.5, este necesar să se preva- dă, la proiectarea piesei, canale
pentru scăparea cuţitului, care să aibă lăţimea de (5…10) mm.
Pentru a se mări productivitatea pe raboteze, se recomandă următoarele metode
de lucru:
- prelucrarea simultană cu mai multe cuţite; aceasta se poate realiza cu divizarea
adaosului de prelucrare în adâncime (fig. 9.6), cu divizarea lăţimii de aşchiere (fig. 9.7)
sau prin prelucrarea simultană a mai multor suprafeţe (fig. 9.2);
- prelucrarea simultană a mai multor semifabricate fixate pe masa
rabotezei;
- folosirea unor dispozitive cu prindere rapidă a semifabricatelor,
pneumatice sau hidraulice.
 La mortezare cuţitul efectuează mişcarea rectilinie alternativă în plan vertical.
Masa maşinii, pe care este fixată piesa, are mişcarea de avans în plan orizontal.
Maşinile de mortezat se folosesc la fabricaţia individuală şi de serie mică (în
special la fabricaţia de maşini grele), pentru prelucrarea canalelor de pană în găuri,
prelucrarea suprafeţelor plane verticale şi înclinate, contururi interioare ale cadrelor şi
ramelor, pentru executarea găurilor pătrate, dreptunghiulare sau de alte forme, diferite de
cele rotunde. Pentru astfel de găuri cu forme speciale, la fabricaţia de serie mare şi de
masă, în locul mortezării se foloseşte broşarea.
Piesa de mortezat se fixează pe masa maşinii direct sau într-o menghină. Reglarea
cuţitului se face prin aşchii de probă, după trasaj sau după şablon.

9.3. Frezarea suprafeţelor plane

Frezarea suprafeţelor plane este un procedeu de largă utilizare, în special la fabri-caţia
de masă şi de serie, unde înlocuieşte rabotarea datorită productivităţii mult mai mari. Deşi
costul frezelor este mai mare decât cel al cuţitelor de rabotat acesta este compensat pe
deplin de avantajele obţinerii productivităţii mai mari în comparaţie cu rabotarea.
Suprafeţele plane se pot freza cu ajutorul frezelor cilindro-frontale, frezelor
cilindrice elicoidale, frezelor-disc şi frezelor cilindro-frontale cu coadă (freze-deget).
Alegerea metodei de frezare, a sculei aşchietoare şi a maşinii-unelte este
determinată de dimensiunile şi poziţia reciprocă a suprafeţelor de prelucrat, precum şi den
poziţia suprafeţelor de aşezare a pieselor de prelucrat.

9.3.1. Alegerea maşinilor-unelte şi a sculei aşchietoare

Suprafeţele plane late, fără proeminenţe, se frezează în modul cel mai productiv
cu freze cu dinţi aplicaţi din carburi metalice. Frezarea cu freze frontale este mai
productivă decât frezarea cu freze cilindrice elicoidale, deoarece la aşchiere participă
simultan un număr mai mare de dinţi ai sculei şi forţele de aşchiere se echilibrează într-o
anumită măsură, astfel că freza lucrează mai lin. Este posibilă folosirea unor freze cu
diametre mari şi cu un număr mare de dinţi. Diametrul frezelor frontale poate fi de (90..
.. 500) mm, astfel că suprafeţele late pot fi prelucrate într-o singură trecere.
 La Institutul Politehnic Iaşi s-a conceput şi realizat, în multe variante constructive şi
tipodimensiuni, freze frontale cu dinţi demontabili prevăzuţi cu plăcuţe dure, freze tip
Romascon. Particularitatea o constituie ascuţirea continuă, precum şi posibilitatea îndepărtării
unui adaos mare de prelucrare la o trecere, (10 ... 15) mm, cu viteză de avans foarte mare.
La Universitatea POLITEHNICĂ Bucureşti s-au obţinut rezultate deosebite la finisarea
suprafeţelor plane cu freze frontale având dinţi cu paşi variabili, #a=(0,8.. .0,2) jon.
Dacă suprafaţa plană de prelucrat este orizontală, paralelă cu suprafaţa de aşezarea
piesei, atunci frezarea se execută pe maşina de frezat vertical cu freză frontală, sau pe
maşina de frezat orizontal cu freze cilindrice elicoidale. Diametrul frezei frontale şi
lungimea frezei cilindrice trebuie să fie mai mare decât lăţimea suprafeţei frezate.
t
Frazarea suprafeţelor plane verticale, perpendiculare pe suprafaţa de aşezare a piesei,
se execută cu freza frontală, pe maşina de frezat orizontal, maşina de frezat universal
sau maşina de frezat longitudinal.
Pe maşinile de frezat longitudinal se prelucrează, în general, suprafeţe plane ale pieselor
grele, când dimensiunile lor de gabarit nu permit aşezarea pentru prelucrare pe maşina de frezat
vertical sau orizontal, Ia care şi lungimea cursei de avans a mesei poate fi insuficientă pentru
frezarea suprafeţelor cu lungimi mari. Pe maşinile de frezat longitudinal, echipate cu mai
multe capete de frezat verticale şi orizontale (maşini de frezat tip portal), pot fi prelucrate simultan
suprafeţe perpendiculare şi paralele cu suprafaţa de aşezare a piesei, precum şi suprafeţe
înclinate.
La prelucrarea pe maşinile de frezat orizontal sau universal, frezarea suprafeţelor plane
orizontale cu lăţimea până Ia (100 ... 120) mm se efectuează cel mai simplu cu freze cilindrice
elicoidale. La suprafeţele cu lăţime mare, (180 ... 200) mm, prelucrarea cu freze cilindrice este
mai puţin raţională, deoarece ar fi necesare dornuri portfreză lungi, ceea ce ar da naştere la
vibraţii. Suprafeţele cu lăţime mică, până la 25 mm, fără proeminenţe, se pot prelucra pe maşini
de frezat orizontal şi cu freze-disc cu trei tăişuri, deşi astfel de freze sunt destinate în special
pentru prelucrarea pragurilor laterale şi a canalelor. Pragul lateral care are poziţie verticală când
piesa este fixată pe masa maşinii, se va prelucra cu tăişurile laterale ale dinţilor.
Frezele cilindro-frontale cu coadă, denumite şi freze-deget, au dinţi aşchietori pe partea
cilindrică şi pe partea frontală şi sunt destinate pentru frezarea unor canale sau praguri.
Aceste freze se folosesc rareori pentru prelucrarea suprafeţelor plane netede. Numai în cazul
prelucrării pe maşini de frezat vertical, dacă este necesar să se prelucreze o suprafaţă verticală
pentru care nu este raţional să se transporte piesa la altă maşină, prelucrarea se va face cu dinţii
de pe partea cilindrică a frezei cilindro-frontale.
O productivitate foarte mare o au frezele-deget prevăzute cu plăcuţe elicoidale din carburi
metalice. Astfel de freze se execută cu diametre până la 75 mm.

9.3.2. Scheme tehnologice de frezare şi regimuri de aşchiere

Procedeele de frezare se pot clasifica după tipul frezei utilizate, deosebindu-se,

în principal, schemele de frezare indicate în fig. 9.8, astfel: a - frezarea cu freză cilindri-că;
b - frezarea cu cap de frezat, cu alezaj (frezare frontală); c - frezarea unui canal cu freză
disc cu trei tăişuri; d - frezarea unei suprafeţe plane laterale cu freză disc; e - debitarea sau
crestarea cu freză ferăstrău; f- frezarea unei suprafeţe plane cu freză cilindro-frontală cu
coadă;
g - frezarea unui canal cu freză cilindro-frontală cu coadă; h – frezarea cu freză profilată
unghiular; i- frezarea cu freză profilată semirotundă convexă; j - fre-zarea cu freză profilată
semirotundă concavă; k - frezarea unui canal de pană cu freză pentru canal (freză deget), cu
avans pendular; l - frezarea unghiulară utilizată la ghidajele în coadă de rândunică.
La calculul analitic al regimului de aşchiere trebuie să se acorde o atenţie deo- sebită
definirii corecte a noţiunilor de adâncime de aşchiere t şi lungime de contact tl , care
intervin ca parametri în calculul vitezei de aşchiere.
Conform definiţiilor din STAS 6599/1-88, adâncimea de aşchiere / este mărimea tăişului
principal aflat în contact cu piesa de prelucrai (fig. 9.8 a)
 Lungimea de contact t1 este mărimea iiniei de contact dintre tăişul sculei şi piesa de
prelucrat, raportată la o roîajie, măsurată în planul de lucru, perpendicular pe direcţia de
avans.
Regimul de aşchiere la frezare se determină în ordinea următoare:
 se stabileşte mărimea adâncimii de aşchiere t 2 în mm;
 se alege avansul pe dinte S d , în mm/dinte;
 se alege din tabele normative sau se calculează viteza de aşchiere cu relaţia
generală
K C D z
 [m/min],
(T mt1x S dy t u z p )
în care:  este viteza de aşchiere economică, în m/min; C  - o constantă pentru
condiţiile date de frezare; D - diametrul frezei, în mm; T - durabilitatea economică a frezei,
în min; t1 - lungimea de contact, în mm; Sd - avansul pe dinte, în mm/dinte; t - adâncimea
de aşchiere, în mm; z - numărul de dinţi ai frezei; K  - coeficient global de corecţie a vitezei;
q, m, x, y, u, p - exponenţi politropici;
• se calculează turaţia frezei cu relaţia
100 
n [rot/min],
D

după care se alege din caracteristicile maşinii-unelte turaţia imediat

inferioară sau superioară dacă   % < 5% şi se recalculează viteza reală de
aşchiere;
• se calculează viteza de avans cu relaţia

S  Sd z  n
[mm/min]
şi se pune de acord cu avansul existent pe maşina-unealtă;
• se determină puterea necesară la frezare şi se verifică condiţia
( Pe /  )  PME

în care: Pe este puterea efectivă necesară aşchierii;  - randamentul maşinii-unelte; PME -puterea
motorului electric de antrenare a maşinii-unelte.
La frezare apar forţe mari în sistemul tehnologic, de aceea piesa de prelucrat
trebuie bine fixată pe masa maşinii sau în dispozitiv, în aşa fel încât să se sprijine corect pe
suprafaţa de reazem şi să nu se deformeze. Piesele mari şi grele se fixează direct pe masă
cu ajutorul unor bride, plăcuţe de fixare, prisme, buIoane şi alte sisteme de
strângere. Pentru prelucrarea pieselor mici şi mijlocii la producţia de serie mică, se
foloseşte strângerea în dispozitiv universal de strângere, în menghină cu şurub sau cu
excentric. Timpul necesar pentru fixarea piesei se reduce de 4 ... 5 ori în comparaţie cum
fixarea cu bride. Dacă se folosesc menghine cu acţionare pneumatică sau hidraulică, timpul
pentru fixare este de numai (0,02 ... 0,03) min.
 La fabricaţia de masă, pentru prelucrarea pieselor fixate în mai multe poziţii de lucru,
se folosesc dispozitive speciale cu mai multe poziţii, cu fixarea succesivă sau paralelă a
pieselor, care permit aşezarea şi fixarea rapidă, precum şi prelucrarea simultană a unui
număr mare de piese similare.
Frezarea suprafeţelor plane cu freze frontale se recomandă să se facă cu freze cu dinţi
demontabili, cu plăcuţe din carouri metalice, care permit regimuri de aşchiere rapide. Numai
la frezarea oţelului moale sau cu duritate mijlocie, pe maşini cu putere mică
(P < 4 kW) şi insuficient de rapide, este raţional să se folosească freze frontale din oţel
rapid.
Frezarea de degroşare cu freze cilindrice elicoidale, cu adâmcime mare de
aşchiere şi cu avans mare trebuie să se facă cu freze cu dinţi rari, care, fiind mai robuste,
permit să se lucreze cu un avans mare pe dinte. Pentru frezarea de finisare se recomandă
freze cu dinţi deşi. La frezarea pieselor din materiale dure se vor folosi, de asemenea,
freze cu dinţi deşi, atât la degroşare, cât şi la finisare, deoarece valoarea avansului pe
dinte, recomandat pentru aceste materiale, este mică.
La producţia de serie mare şi de masă, pentru prelucrarea suprafeţelor mari, se folosesc
capete de frezat cu diametre mari, până la 500 mm şi uneori chiar 1000 mm, având
corpul din oţel şi partea aşchietoare cu cuţite din oţel rapid sau cu plăcuţe din
carburi metalice, obţinându-se productivitate ridicată.
Pentru reglarea scuîei îa dimensiune, în producţia de serie se folosesc şabloane din
oţel, fixate pe dispozitivul de aşezare a piesei sau, uneori, pe masa maşinii. La
reglare, semifabricatul urcă (fig. 9.9) paria când dinţii frezei ating suprafaţa caiibndai de
grosime aşezat pe şablon, în căzui frezării unui prag cu freză-disc (fig. 9.10), se folosesc două
calibre de grosime pentru reglarea poziţiei frezei atât pe înălţime, cât şi pe lateral. La
producţia de serie mică şi individuală, reglarea scule i la dimensiune se face printr-o serie de
treceri de proba, corectând treptat poziţia scuîei. Acest mod de reglare necesită însă un
timp mare.

Frezele cilindrice se montează pe dornul portfreză, iar poziţia lor în sens axial este
asigurată cu ajutorul unor bucşe de distanţare. Dornul are la un capăt o suprafaţă conică
care se introduce în gaura conică a arborelui principal, iar la celălalt capăt o porţiune
filetată şi piuliţă cu ajutorul căreia se strâng bucşele de distanţare şi se fixează freza.
Frezele cilindro-frontale elicoidale se prind pe arborele principal al maşinii cu
ajutorul unui dorn scurt. Frezele cilindro-frontale cu coadă conică, de dimensiuni mici,
se fixează direct în gaura conică a arborelui principal.
La fixarea frezelor cilindrice elicoidale pe maşină vor trebui luate considerare
sensul de rotaţie al frezei şi sensui elicei dinţilor, în aşa fel încât componenta axială a
forţei de aşchiere să aibă sensui spre lagărul arborelui principal şi nu spre lagărul de pe
braţul de susţinere al dornului, care are rigiditatea mai mică (fig. 9.11).

Dacă se lucrează cu mai multe freze cilindrice cuplate (fig. 9. 12), acestea se vor
monta în aşa fel încât componentele axiale ale forţelor de aşchiere să se anuleze reciproc.
Frezarea cu freze cilindrice elicoidale se poate face după două metode, în funcţie de
sensul de rotaţie al frezei şi sensul de avans al piesei:

 frezarea cu freze cilindrice cuplate se recomandă în cazul suprafeţelor piane cu

lăţime mare.
 frezarea cu freze cilindrice elicoidaie se poate face după două metode, în
funcţie

La frezarea în sens contrar avansului, mişcarea dinţilor frezei (fig. 9.12, a), în
zona de lucru, este de sens opus faţă de sensul de avans. Fiecare dinte al frezei la
începutul aşchierii atacă aşchia în partea cea mai subţire, înainte de a intra în aşchie are loc
o alunecare a dinţilor pe suprafaţa care se prelucrează, ceea ce produce o ecruisare a suprafeţei
pe o anumită adâncime, o uzare prematură a dinţilor frezei şi o rugozitate destul de mare a
suprafeţei.
 La frezarea în sensul avansului (fig. 9.13, b, mişcarea dinţilor frezei în zona de lucru
este în acelaşi sens cu sensul de avans. Aşchia este atacată de tăişul dintelui în partea mai groasă.
La semifabricatele fără crustă superficială dură, această schemă este mai avantajoasă decât
prima, deoarece productivitatea se măreşte cu circa 50%, se îmbunătăţeşte calitatea
suprafeţei şi nu mai apar fenomenele negative din primul caz. La semifabricatele cu crustă
superficială dură nu se recomandă această schemă de frezare deoarece dintele întâmpină; din
momentul iniţial, rezistenţa crustei.

9.3.4. Metode productive de frezare

Productivitatea operaţiilor de frezare se poate mări prin folosirea următoarelor metode
de lucru: frezare succesivă a mai multor piese; frezare simultană a mai multor suprafeţe la o
piesă; frezare continuă; frezare pendulară.
Frezarea succesivă presupune fixarea mai multor piese pe masa maşinii şi frezarea lor
succesivă, într-o singură trecere, cu acelaşi reglaj al sculei la dimensiune (fig. 9.14).
Frezarea simultană foloseşte mai multe capete de frezat sau freze frontale, fixate pe axe
diferite, cu care se prelucrează simultan mai multe suprafeţe ale piesei. In fig. 9.15 se dă un
exemplu de frezare simultană a carcaselor cu trei sau patru capete de frezat.
Frezarea continuă constă în aceea că piesele aşezate pe circumferinţa mesei
rotative a maşinii, sau pe un tambur rotativ, primesc o mişcare continuă de avans circular;
scoaterea pieselor prelucrate şi aşezarea semifabricatelor se face în timpul funcţionării
maşinii, când piesele în mişcarea lor continuă trec prin poziţia de încărcare, în timp ce
piesele care trec pe sub arborele principal portsculă sunt supuse frezării. Schema
procesului de frezare continuă cu freză frontală, pe maşini cu masa rotativă, este dată în
fig. 9.16. Diametrul frezei frontale se ia D = (1,25...1,5) B, unde B este dimensiunea
maximă pe lăţime a suprafeţei plane de frezat
 La frezarea continuă, timpul auxiliar de aşezare şi scoatere a piesei se suprapune
complet peste timpul de maşină, astfel că productivitatea se măreşte foarte mult. Piesele trebuie
aşezate pe masă cât mai aproape una de alta, pentru a reduce cât mai mult cursa în gol a
frezei.
Frezarea continuă se poate face pe următoarele maşini:
- pe maşina de frezat vertical de construcţie obişnuită,
însă echipată cu masă rotundă rotativă;
- pe maşini de frezat carusel speciale, cu masă rotativă, cu
una, două sau mai multe axe principale verticale; dacă maşina are două axe
principale, cu primul se face degroşarea şi cu al doilea finisarea;
La maşinile de frezat cu tambur, tamburul execută mişcarea continuă de avans
circular, rotindu-se în jurul axei orizontale, iar pe laturile tamburului sunt fixate piesele
de prelucrat. Frezarea se face de obicei bilateral, în care scop capetele de frezat
sunt situate de o parte şi de alia a pieselor. Piesele se aşază şi se scot îu timpul
funcţionării maşinii, deci frezarea se desfăşoară continuu.
Frezarea pendulara se execută după următorul ciclu de lucru automat (fig. 9.17). Pe masa
maşinii se fixează două piese sau două grupuri de piese P1 şi P2- După ce s-a pornit maşina,
urmează apropierea rapidă a piesei P1 de sculă, frezarea ei, apoi deplasarea rapidă inversă a mesei
pentru apropierea piesei P2 sculă, frezarea ei, deplasarea rapidă a mesei în sens invers, după
care ciclul se repetă, în timpul frezării piesei P2 , piesa P1 frezată se înlocuieşte pe masa
maşinii cu alta. Aşadar, timpii auxiliari necesari pentru fixarea şi scoaterea piesei se suprapun
peste timpul de maşină şi, ca urmare, se obţine.o creştere a productivităţii. Se consumă timpi
auxiliari numai pentru deplasarea rapidă a mesei. Această metodă este recomandată la
prelucrarea unor suprafeţe iniei (înguste) la
piese relativ lungi. Se realizează pe maşini de frezat plan, prevăzute cu îimitatoare
care comandă automat schimbarea sensului de mişcare a mesei şi a vitezei de
deplasare a acesteia.
Frezarea cu joc de freze pe acelaşi ax (fig. 9.18) asigură creşterea productivităţii prin
suprapunerea timpilor de bază.
Frezarea cu scule combinate (fig. 9.19), asigură prelucrarea simultană a mai multor
suprafeţe cu aceeaşi sculă.
în fig. 9.20 ... 9.30 se. prezintă diferite tipuri de frezări de perspectivă, şi anume:
frezarea plană în menghină pe maşini verticale (fig. 9.20); frezarea plană în menghină
pe maşini orizontale (fig. 9.21); frezarea în menghină a suprafeţelor plane înclinate
(fig. 9.22); frezarea plană cu prinderea semifabricatului pe mese înclinate (fig. 9.23);
frezarea suprafeţelor plane înclinate în dispozitive speciale (fig. 9.24); frezarea pe
maşini orizontale cu freze unghiulare (fig. 9.25); frezarea continuă pe platou circular
de tip carusel (fig. 9.26); frezarea suprafeţelor plane cu freze disc (fig. 9.27); frezarea
cu joc de freze pe acelaşi ax (fig. 9.28); frezarea canalelor frontale (fig. 9.29); frezarea
.
 9.4. Strunjirea suprafeţelor plane
Strunjirea suprafeţelor plane se aplică la prelucrarea suprafeţelor frontale ale
pieselor de revoluţie, pe strunguri universale, revolver, automate, precum şi la
prelucrarea suprafeţelor plane la piese grele, pe strung carusel.
Strunjirea suprafeţelor plane se execută în aceeaşi aşezare cu prelucrarea unor
suprafeţe cilindrice exterioare sau interioare, pentru a asigura perpendicularitatea
suprafeţelor.
Pe strungul carusel, Strunjirea unei suprafeţe frontale plane se poate face
simultan cu Strunjirea suprafeţei exterioare, utilizând două cărucioare, fiecare pentru
câte o suprafaţă.
Suprafeţele frontale plane ale pieselor grele, de tip disc, se pot strunji şi pe
strunguri frontale, utilizate în construcţia de maşini grele.
Pe strungurile revolver cu disc-revolver, Strunjirea suprafeţelor frontale se
realizează prin rotirea discului portsculă.
La strungurile cu turelă-revolver, Strunjirea plană a suprafeţelor frontale se
realizează, de obicei, cu cuţite fixate pe căruciorul transversal; această prelucrare nu
se poate executa cu ajutorul turelei. La unele strunguri revolver, turela este montată
prin intermediul unei sănii transversale pe căruciorul revolver şi, în acest caz, poate
executa şi Strunjirea plană, precum şi retezarea, în această construcţie, strungul
revolver, nu mai este prevăzut cu căruciorul transversal.

9.5. Broşarea suprafeţelor plane

Broşarea suprafeţelor plane asigură o productivitate foarte ridicată şi se

foloseşte în locul unor operaţii de frezare. Se poate folosi broşarea direct la suprafeţe
exterioare brute, obţinându-se într-o singură cursă a broşei o precizie ridicată şi o
bună calitate de suprafaţă, în procesul de prelucrare, fiecare dinte al broşei aşchiază
un strat de metal care constituie o parte a adaosului de prelucrare, iar dinţii de
calibrare ai broşei curăţă suprafaţa, păstrându-se timp îndelungat capacitatea de
aşchîere.
La prelucrarea suprafeţelor brute ale semifabricatelor forjate şi turnate este de
preferat să nu se folosească broşe plane obişnuite, care au lăţimea dinţilor egală cu
lăţimea suprafeţei broşate, ci broşe progresive. Deoarece la breşele obişnuite fiecare
dinte aşchiază pe toată lăţimea suprafeţei de broşat, primii dinţi ai broşei, la
prelucrarea suprafeţelor brute cu crustă, se vor toci destul de repede. La broşele
progresive, dinţii broşei au lăţime crescătoare, astfel că fiecare dinte aşchiază metalul
pe porţiuni mai înguste şi numai dinţii de calibrare curăţă suprafaţa pe întreaga lăţime.
Maşinile de broşat sunt verticale, orizontale sau speciale. Maşinile de broşat
orizontale se folosesc pentru broşarea pieselor grele, cu dimensiuni mari. Maşinile de
broşat speciale sunt construite pentru preî-jcrarea unui anumit reper cu formă
complicată şi dimensiuni mari, la fabricaţia de masă. în fig. 9.31 se prezintă schema
broşării plane pe maşini de broşat orizontale.

La maşinile de broşat continuu cu mişcare rectilinie (fig. 9.32), broşa este

imobilă, fixată în batiu cu dinţii în jos, iar piesele, strânse în dispozitive, efectuează miş- carea
de translaţie. Prin trecerea pieselor în dreptul broşei se realizează procesul de aşchiere.
Aşezarea şi fixarea pieselor în dispozitiv se face tară oprirea maşinii.
La maşinile de broşat continuu cu mişcare circulară (fig. 9.33) piesele de prelucrat l sunt fixate în
dispozitive, pe masa rotundă a maşinii, care execută o mişcare continuă, iar broşa 2 este
fixă, aşezată deasupra pieselor. Scoaterea pieselor prelucrate şi fixarea semifabricatelor se face
în timpul lucrului.

9.6. Rectificarea suprafeţelor plane

 Operaţia de rectificare a suprafeţelor plane se aplică acelor suprafeţe a căror precizie de
prelucrare şi calitate de supra- faţă nu pot fi asigurate prin frezare sau rabotare. Rectificarea se
utilizează, de asemenea, pentru curăţirea suprafeţelor plane la semifabricate turnate, care
au o crustă superficială dură, înlocuind frezârea sau rabotarea. Această rectificare directă, fără o
prelucrare prealabilă, se aplică, de exemplu, la batiuri turnate de maşini- unelte.
Ca metode de rectificare plană se deosebesc:
 rectificarea cu periferia discului abraziv;
 rectificarea cu partea frontală a discului abraziv.
Rectificarea cu periferia discului abraziv se poate efectua pe maşini de rectificat plan
cu masă dreptunghiulară (fig. 9.34,0) sau cu masă rotativă (fig. 9.34, b).
Discul abraziv cilindric execută mişcarea de rotaţie / (fig. 9.34, a), avansul de
pătrundere IV şi avansul transversal /// pe lăţimea piesei. Masa pe care este fixată piesa
e rectificat efectuează mişcarea rectilinie alternativă de avans longitudinal //.

de rectificat efectuează mişcarea rectilinie alternativă de avans longitudinal II.

La maşinile de rectificat cu masa rotundă (fig. 9.34, b), în afară de rotaţia / a
discului abraziv, în timpul rectificării, se mai execută rotaţia continuă // a mesei pe
care sunt fixate piesele, avansul radial rectiliniu alternativ /// al discului abraziv şi
avansul vertical de pătrundere IV care se dă periodic, la fiecare trecere.
Rectificarea cu partea frontală a sculei abrazive (fig. 9.34, c şi d) se efectuează
pe maşini de rectificat cu masa dreptunghiulară sau rotundă, diametrul sculei fiind în
acest caz mai mare decât lăţimea pieselor.
Rectificarea cu partea frontală a sculei abrazive este mai productivă decât cea
cu partea periferică, deoarece în procesul de aşchiere se află în contact cu suprafaţa de
rectificat o suprafaţă mai mare a sculei şi, prin urmare, lucrează simultan un număr
mai mare de granule abrazive.
Deşi rectificarea plană cu partea periferică este mai puţin productivă, aceasta asigură
în schimb suprafeţe plane foarte netede, cu o precizie mai ridicată decât la rectificarea
cu partea frontală. Operaţia de rectificare cu periferia discului are şi avantajul unei
încălziri mai mici faţă de rectificarea cu suprafaţa frontală a discului. Acest lucru are
importanţă la rectificarea pieselor sensibile la formarea fisurilor de rectificare.
În afară de schemele clasice de rectificare plană pe maşini de rectificat plan, special
destinate acestei prelucrări, în unele cazuri rectificarea plană se execută pe maşini de
rectificat rotund, exterior sau interior, în cazul unor piese de revoluţie la care se
impune respectarea cu precizie foarte ridicată a condiţiei de bătaie frontală a
suprafeţei plane frontale. Pentru aceasta, rectificarea plană se face în aceeaşi aşezare
cu rectificarea suprafeţelor cilindrice, fără să se scoată piesa de pe maşină.

9.7. Netezirea suprafeţelor plane

Pentru netezirea suprafeţelor plane se pot folosi următoarele metode: frezarea
fină, lepuirea, răzuirea.

9.7.1. Frezarea fină

Frezarea fină se utilizează ca procedeu de prelucrare finală a suprafeţelor plane

şi se realizează cu freze frontale cu dinţi demontabili armaţi cu plăcuţe din carburi
metalice, cu unghiul de degajare = (-4 ... - 15)°. Pentru obţinerea unei suprafeţe fine,
se recomandă următorul regim de aşchiere: adâncimea de aşchiere (0,1 ... 0,2) mm,
avansul (0,03 ... 0,2) mm/dinte, viteza de aşchiere (200 ... 300) m/min la frezarea
oţelului şi (300 ... 600) m/min la frezarea aliajelor neferoase.
Pentru ca sculele folosite să poată realiza o calitate foarte bună a suprafeţei
prelucrate este necesară menţinerea bătăii dinţilor frezei în limitele (0,01 ... 0,015)
mm.
Frezarea fină se poate realiza numai pe maşini cu rigiditate dinamică mare, fără
pericolul apariţiei vibraţiilor la turaţiile foarte mari necesare prelucrării.
Prin respectarea condiţiilor de mai înainte, se poate obţine rugozitatea
suprafeţei Ra = (0,8 ... 0,4) pm şi abaterea de la planitate de cel mult (0,02 ... 0,04)
mm/1000 mm lungime. De aceea, frezarea fină se aplică, uneori, în locul rectificării.

9.7.2. Lepuirea suprafeţelor plane

Operaţia se execută la fel ca şi lepuirea suprafeţelor cilindrice exterioare sau

interioare, cu ajutorul unor pulberi abrazive fine, interpuse liber între suprafaţa de
lepuit şi scula de lepuit. Pentru asigurarea preciziei şi calităţii prescrise se recomandă
ca operaţia anterioară să fie rectificarea de finisare.
Lepuirea suprafeţelor plane se poate executa manual sau mecanic.
Lepuirea manuală se foloseşte îndeosebi ca operaţie de netezire a
instrumentelor de măsură (cale plan-paralele) şi se execută pe plăci de lepuit de
diferite forme.
Lepuirea mecanică a suprafeţelor plane se realizează pe maşini de lepuit
verticale cu două discuri de lepuit.
Prin lepuire se obţine o calitate a suprafeţelor foarte bună, R a = (0,1.. .0,012)
ptm, iar abaterea de la paralelismul suprafeţelor se menţine în limitele de ± l m; în
cazul unei lepuiri foarte fine, la cale plan-paralele, în limitele de ± 0,05 fim.

9.7.3. Răzuirea suprafeţelor plane

Răzuirea este operaţia de netezire efectuată cu o sculă numită răzuitor, fiind
specifică ghidajelor de la batiurile maşinilor-unelte. Se realizează manual sau
mecanic.
Răzuirea manuală este puţin productivă şi obositoare, poate dura de la câteva
ore la zeci de ore, funcţie de lungimea suprafeţei răzuite, însă asigură o precizie
ridicată. La răzuirea mecanică, răzuitorul este ataşat la un mecanism care îi imprimă
mişcarea de aşchiere.
Pentru a stabili cu precizie locurile care trebuie răzuite, se folosesc plăci sau
rigle de tuşat, pe care se aplică un strat subţire de vopsea; acestea se deplasează pe
suprafaţa plană, astfel că proeminenţele suprafeţei se vor acoperi cu vopsea şi vor fi
supuse răzuirii. Operaţia aceasta se repetă de câteva ori, până când petele de vopsea
sunt uniform distribuite pe suprafaţa prelucrată.
Dacă pe o suprafaţă de 25 x 25 mm2 există minimum 25 pete de vopsea, supra-
faţa plană obţinută este foarte netedă, clasa de precizie III-IV (STAS 7391/1-74), dacă
numărul de pete pe aceeaşi suprafaţă este cel puţin 20, precizia suprafeţei este în
clasele VII-VIII, iar dacă sunt minimum 15 pete, precizia este în clasele IX-X.
înainte de răzuire, suprafeţele plane trebuie prelucrate prin metode de finisare:
rabotare de finisare sau frezare de finisare.
Ra = (0,8 ... 0,4) fim şi abaterea de la planitate de cel mult (0,02 ... 0,04) mm/1000
mm lungime. De aceea, frezarea fină se aplică, uneori, în locul rectificării.

9.7.2. Lepuirea suprafeţelor plane

Operaţia se execută la fel ca şi lepuirea suprafeţelor cilindrice exterioare sau

interioare, cu ajutorul unor pulberi abrazive fine, interpuse liber între suprafaţa de
lepuit şi scula de lepuit. Pentru asigurarea preciziei şi calităţii prescrise se recomandă
ca operaţia anterioară să fie rectificarea de finisare.
Lepuirea suprafeţelor plane se poate executa manual sau mecanic.
Lepuirea manuală se foloseşte îndeosebi ca operaţie de netezire a
instrumentelor de măsură (cale plan-paralele) şi se execută pe plăci de lepuit de
diferite forme.
Lepuirea mecanică a suprafeţelor plane se realizează pe maşini de lepuit
verticale cu două discuri de lepuit.
Prin lepuire se obţine o calitate a suprafeţelor foarte bună, Ra = (0,1...0,012)
m. iar abaterea de la paralelismul suprafeţelor se menţine în limitele de ± l fim; în
cazul unei lepuiri foarte fine, la cale plan-paralele, în limitele de ± 0,05 m.

9.7.3. Răzuirea suprafeţelor plane

Răzuirea este operaţia de netezire efectuată cu o sculă numită răzuitor, fiind
specifică ghidajelor de la batiurile maşinilor-unelte. Se realizează manual sau
mecanic.
Răzuirea manuală este puţin productivă şi obositoare, poate dura de la câteva
ore la zeci de ore, funcţie de lungimea suprafeţei răzuite, însă asigură o precizie
ridicată. La răzuirea mecanică, răzuitorul este ataşat la un mecanism care îi imprimă
mişcarea de aşchiere.
Pentru a stabili cu precizie locurile care trebuie răzuite, se folosesc plăci sau
rigle de tuşat, pe care se aplică un strat subţire de vopsea; acestea se deplasează pe
suprafaţa plană, astfel că proeminenţele suprafeţei se vor acoperi cu vopsea şi vor fi
supuse răzuirii. Operaţia aceasta se repetă de câteva ori, până când petele de vopsea
sunt uniform distribuite pe suprafaţa prelucrată.
Dacă pe o suprafaţă de 25 x 25 mm 2 există minimum 25 pete de vopsea, supra-
faţa plană obţinută este foarte netedă, clasa de precizie III-IV (STAS 7391/1-74), dacă
numărul de pete pe aceeaşi suprafaţă este cel puţin 20, precizia suprafeţei este în
clasele VII-VIII, iar dacă sunt minimum 15 pete, precizia este în clasele IX-X.
înainte de răzuire, suprafeţele plane trebuie prelucrate prin metode de finisare:
rabotare de finisare sau frezare de finisare.

La maşinile de rectificat cu masa rotundă (fig. 9.34, b), in afară de rotaţia / a

discului abraziv, în timpul rectificării, se mai execută rotaţia continuă // a mesei pe care
sunt fixate piesele, avansul radial rectiliniu alternativ /// al discului abraziv şi avansul
vertical de pătrundere IV care se dă periodic, la fiecare trecere.
Rectificarea cu partea frontală a sculei abrazive (fîg. 9.34, c şi d) se efectuează
pe maşini de rectificat cu masa dreptunghiulară sau rotundă, diametrul sculei fiind în acest caz
mai mare decât lăţimea pieselor.
Rectificarea cu partea frontală a sculei abrazive este mai productivă decât cea cu
partea periferică, deoarece în procesul de aşchiere se află în contact cu suprafaţa de
rectificat o suprafaţă mai mare a sculei şi, prin urmare, lucrează simultan un număr mai
mare de granule abrazive.
Deşi rectificarea plană cu partea periferică este mai puţin productivă,
aceasta asigură în schimb suprafeţe plane foarte netede, cu o - precizie mai
ridicată decât la rectificarea cu partea frontală. Operaţia de rectificare cu periferia
discului are şi avantajul unei încălziri mai mici faţă de rectificarea cu suprafaţa frontală
a discului. Acest lucru are importanţă la rectificarea pieselor sensibile la formarea
fisurilor de rectificare. In afară de schemele clasice de rectificare plană pe maşini de
rectificat plan, special destinate acestei prelucrări, în unele cazuri rectificarea plană se
execută pe maşini de rectificat rotund, exterior sau interior, în cazul unor piese de
revoluţie la care se impune respectarea cu precizie foarte ridicată a condiţiei de bătaie
frontală a suprafeţei plane frontale. Pentru aceasta, rectificarea plană se face în aceeaşi
aşezare cu rectificarea suprafeţelor cilindrice, fără să se scoată piesa de pe maşină.