TEHNOLOGIA PRELUCRĂRII ROŢILOR DINŢATE

15.1. Noţiuni generale

Roţile dinţate sunt piese de revoluţie cu dantură, destinate transmiterii mişcării

de rotaţie şi a momentelor între doi arbori.
Caracteristicile constructive principale ale unui angrenaj sunt reprezentate de forma
dinţilor şi poziţia relativă a axelor (tabelul 15.1).
Tabelul 15.1
Clasificarea angrenajelor după forma dinţilor şi poziţia axelor

Calitatea unui angrenaj este apreciată din mai multe puncte de vedere:
zgomotul şi trepidaţiile ce pot apărea în funcţionare, precizia de transmitere a
mişcării, puterea ce poate fi transmisă şi durabilitatea angrenajului, în ceea ce
priveşte calitatea roţilor dinţate cilindrice cu dinţi drepţi, înclinaţi sau în V,
standardele prevăd trei criterii de apreciere: precizia cinematică, funcţionarea lină şi
pata de contact dintre flancurile dinţilor. In cadrul fiecărui criteriu sunt cuprinse 12
clase de precizie, în ordine descrescătoare a preciziei.
Precizia cinematică a unei roţi este determinată de eroarea totală a unghiului de
rotire, la o rotaţie completă a acesteia.
Criteriul preciziei cinematice este foarte important când se cere un raport de
trasmitere riguros constant, cum se întâlneşte la diferite aparate, mecanisme şi lanţuri
cinematice de la maşinile-unelte.
Funcţionarea lină a angrenajului este determinată de acele componente ale erorii
totale a unghiului de rotire care se repetă de mai multe ori în timpul unei rotaţii. Acest
criteriu devine mai important la roţile care lucrează cu viteze periferice mari.
Criteriul petei de contact are primă importanţă la roţile care transmit eforturi
mari la viteze periferice scăzuu.
Deci precizia danturii unei roţi dinţate are niveluri diferite după cele trei
criterii, ceea ce implică măsuri tehnologice adecvate la fabricarea ei.

15.2. Materiale folosite la fabricarea roţilor dinţate

Alegerea materialului potrivit pentru fabricarea unei roţi dinţate este în strânsă
legătură cu cunoaşterea condiţiilor de funcţionare ale angrenajului din care face parte
aceasta. Astfel, proiectantul trebuie să cunoască forţele care solicită roata dinţată în
timpul funcţionării, viteza periferică de regim, solicitarea prin şocuri a danturii şi
mediul de lucru (în special temperatura şi prezenţa agenţilor corozivi).
Toate aceste condiţii formează un complex de criterii pe baza cărora
proiectantul decide asupra materialelor din care trebuie realizat angrenajul. Ţinând
seama de aceste condiţii, în continuare se prezintă recomandări în legătură cu
alegerea materialelor pentru fabricarea roţilor dinţate:
 Pentru viteze periferice mici (0,3---2) m/s şi încărcări reduse pe dinte se
aleg
aliaje neferoase pe bază de zinc şi cupru şi materiale termoplastice. Alegerea acestor
materiale trebuie făcută ţinând seama de precizia cinematică impusă transmisiei, de
necesitatea funcţionării până la o anumită limită de zgomot, precum şi de
posibilităţile tehnologice de obţinere. Acolo unde se cere o precizie cinematică mare,
cum este cazul aparatelor înregistratoare de diferite tipuri, a maşinilor de calcul etc.,
se preferă aliaje neferoase (bronz, alamă, aliaje de aluminiu), iar ca tehnologie de
semifabricare – turnarea sub presiune, în cochilă, în forme obţinute cu modele
fuzibile etc. Când se cere o funcţionare fără zgomot, se recomandă materialele term
oplastice (bachelite, textolit, mase plastice etc.).
 Pentru roţi dinţate cu solicitări medii, încărcate cu forţe mari, la viteze
mici şi mijlocii se recomandă oţelurile semidure nealiate şi slab aliate, în stare
îmbunătăţită.
Domeniul de utilizare a acestor roţi cuprinde unele reductoare de dimensiuni
mari, cum sunt cele întâlnite la acţionarea morilor şi cuptoarelor de ciment, unele
maşini de ridicat şi transportat, maşinile agricole, combine miniere etc.
 În cazul roţilor dinţate greu solicitate, cu viteze periferice mari, cu
încărcări
mari pe dinte şi şocuri în funcţionare se folosesc oţeluri cu tenacitate mare, la
care se
aplică durificarea superficială a danturii prin cementare şi călire.
Din această grupă fac parte oţelurile nealiate sau aliate şi unele oţeluri de
cementare (tabelul 15.2).
Când solicitările sunt deosebit de mari, se indică utilizarea oţelurilor complex
aliate de cementare (Cr-Ni, Cr-Ni-Mn, CrNi-W etc.).
Din grupa roţilor greu solicitate fac parte angrenajele cutiilor de viteze pentru
maşini-unelte, autovehicule, avioane, turbine etc., care au caracteristică lăţimea
redusă a danturii, fapt ce conduce la dezvoltarea unor presiuni de contact ridicate pe
flancuri. Acestea sunt supuse, de regulă, distrugerii prin fenomenul pitting, ceea ce
impune realizarea unor flancuri cu duritatea mare.
 La angrenajele melcaîe se execută, de regula, melcul din oţel iar roata
melcată din fontă sau bronz.
Oţelurile cele mai utilizate pentru fabricaţia melcilor sunt oţelurile de
îmbunătăţire nealiate sau aliate. Când melcii lucrează la viteze periferice mai mari de
10 m/s, se folosesc oţelurile de cementare nealiate sau aliate, precum şi oţelurile de
îmbunătăţire.
Fabricarea roţilor melcate din fontă este indicată numai în cazul angrenajelor
care transmit puteri mici. în celelalte cazuri, roţile melcate se execută din bronz.
Roata melcată se face integral din bronz pentru diametre mri mici de 200 mm,
iar pentru diametre mai mari se execută numai coroana din bronz, iar butucul din oţel
sau fontă cenuşie, în scopul economisirii bronzului care este un material deficitar şi
scump.
Tabelul 15.2
Oţeluri standardizate recomandate la fabricarea roţilor dinţate
 15.3. Metode de obţinere a semifabricatelor
pentru roţi dinţate
Semifabricatele pentru roţi dinţate se obţin, în majoritatea cazurilor, prin
turnare, prin debitare din bară laminată la rece sau la cald, prin deformare plastică la
cald. Metoda de obţinere a semifabricatului se alege în funcţie de domeniul de
utilizare a roţii dinţate, în unele cazuri, la proiectarea procesului tehnologic de
obţinere a semifabricatului se iau în considerare şi dimensiunile roţii dinţate.
Turnarea se aplică în cazul roţilor dinţate fabricate din oţeluri nealiate sau slab
aliate, cu solicitări reduse, şi a celor fabricate din fontă (FC250, FC300) sau aliaje
neferoase. Din turnare pot rezulta piese cu structură dendritică, a căror rezistenţă la
solicitările prin şoc este mult redusă. Tratamentele termice ulterioare de omogenizare
a structurii sunt de lungă durată şi uneori nesigure. Sunt totuşi cazuri când turnarea
este singura metodă raţională de obţinere a semifabricatelor pentru roţi dinţate.
Astfel, coroanele de dimensiuni mari, cum sunt cele folosite la acţionarea cuptoarelor
de ciment şi a morilor rotative de măcinat, unele roţi dinţate ale maşinilor agricole şi
ale celor de ridicat şi transportat se obţin, în general, numai prin turnare.
În cazul roţilor dinţate de module mari obţinerea danturii se poate asigura din turnare,
cu un adaos necesar pentru prelucrările mecanice ulterioare.
Semifabricatele roţilor dinţate de importanţă mai mare se obţin din oţeluri, prin
debitare din bară.
Dacă solicitările danturii sunt deosebit de mari, se recurge la forjarea
semifabricatelor debitate din bară laminată, cu obţinerea unui coroiaj cât mai ridicat
pentru îmbunătăţirea unor caracteristici fizico-mecanice ale piesei.
în cazul producţiilor de unicate şi serie mică se aplică forjarea liberă, iar pentru
producţia de serie mare - forjarea în matriţă, care în ultimii ani a căpătat o răspândire
mare, datorită indicatorilor tehnico-economici ridicaţi. Forjarea în matriţă poate fi
executată pe diferite tipuri de utilaje. Alegerea procedeului de matriţare comportă
cunoaşterea configuraţiei piesei, a programului anual de fabricaţie şi a posibilităţilor
uzinei producătoare.
 În cazul roţilor dinţate cu configuraţie complicată sunt necesare mai multe
operaţii de matriţare, fapt care duce la scumpirea prelucrării. Acestea cer şi o cantitate
apreciabilă de material pentru bavură, care reprezintă o pierdere însemnata în raport
cu greutatea piesei.
Pentru piese complexe, obţinute prin matriţare, consumul cel mai mare de timp
şi energie este cerut de fazele de transformare succesivă a semifabricatului până la
aducerea lui în faza finală de matriţare. De aceea, în ultimul timp, s-a pus la punct
procedeul de matriţare a pieseloe turnate. Astfel, se toarnă mai întâi un semifabricat
la o formă apropiată de cea a piesei şi apoi se face calibrarea în matriţă la forma
finală. Aplicând acest procedeu, preţul piesei va fi mult micşorat.

15.4. Tehnologia fabricării roţilor dinţate

prin deformare plastică

15.4.1. Rularea danturii la

ald

Această metodă de prelucrare constă în obţinerea danturii printr-un procedeu

de rulare, care are loc între piesa încălzită superficial, pe o anumită adâncime, până la
temperatura de forjare, şi o sculă de forma unei roţi dinţate conjugate.
Piesele obţinute sunt, în general, semifabricate, deoarece ulterior mai suferă
prelucrări de finisare a danturii prin aşchiere. Metoda are avantajul că duce la
eliminarea fazelor intermediare de degroşare prin aşchiere, reali-zându-se o economie
însemnată de metal şi o îmbunătăţire a proprietăţilor fizico-mecanice, datorită
faptului că fibrajul semifabricatului rămâne continuu şi nu este întrerupt prin
aşchiere.
La obţinerea roţilor dinţate cilindrice se utilizează două procedee de lucru.
Primul dintre acestea (flg. 15.1) constă în aceea că semifabricatul 2 este aşezat pe un
dom central l şi are un avans continuu prin inductorul 3 şi roţile dinţate 4. Roata
dinţată 5 este o roată etalon care asigură, la început, rularea semifabricatelor. Pe
măsură ce are loc avansarea axială, roata etalon este înlocuită, treptat, de primul
semifabricat, apoi de următorul etc.

În cazul celui de-al doilea procedeu, semifabricatul este încălzit, mai întâi, în
inductor, pe adâncimea necesară la temperatura de forjare, după care începe rularea
danturii, prin acţionarea mecanismelor de rotire şi avans.
Prelucrarea roţilor dinţate conice se face printr-o deformare succesivă a
stratului superficial, încălzit la temperatura de forjare, cu o sculă de forma unei roţi
dinţate conjugate (fig. 15.2). Partea superioară a maşinii cuprinde arborele principal
7, pe care sunt montate roata superioară de sincronizare 2, scula 4 şi pragurile
exterior şi interior 3 şi 5. La partea inferioară a maşinii, pe arborele #, se fixează
semifabricatul 6 şi roata de sincronizare inferioară 7.
Înainte de începerea ciclului de prelucrare, ansamblul superior al maşinii se
găseşte retras în poziţia limită de sus. în această poziţie se introduce semifabricatul şi
apoi se pune în mişcare arborele vertical 8, cu roata de sincronizare inferioară.
Prelucrarea prin rulare la cald a danturii duce la scurtarea ciclului de fabricaţie
cu 60%. în acelaşi timp, rezistenţa statică şi la oboseală a danturii creşte cu 15-20 %,
comparativ cu dantura prelucrată prin aşchiere. La acestea se adaugă un alt avantaj
esenţial şi anume preţul mai scăzut cu 40-60 % şi creşterea calităţii produselor.

15.4.2. Rularea danturii la rece

Realizarea danturii la rece se poate executa prin copiere sau prin rulare, în
primul caz, se folosesc scule profilate, construite după golul danturii roţii. Din
punctul de vedere al procedeelor de lucru, rularea prin copiere a danturii se poate
executa în două moduri.
 Primul procedeu este caracterizat de producerea unei deformări plastice
profunde care afectează întreaga secţiune a piesei. Maşina de rulat este echipată cu un
cap cu role profilate/, al căror număr este egal cu numărul de dinţi al roţilor 2, care se
prelucrează (fig. 15.3). Deoarece deformările se produc şi în direcţie axială, diametrul
exterior iniţial trebuie să fie egal cu diametrul exterior al roţii finite.
Maşinile care lucrează după al doilea procedeu au capul de lucru echipat cu
două role dispuse faţă în faţă. Aceste role lucrează prin lovire, producând deformaţii
parţiale la doi dinţi ai semifabricatului. Deoarece se pot executa numai două goluri la
o cursă de lucru, este necesară o divizare intermitentă.
Prelucrea prin rulare a semifabricatelor se execută cu scule de forma melcilor.
Maşina este echipată cu două role melcate (fig. 15.4) opuse, printre care
semifabricatul este obligat să treacă, executând o mişcare de rulare şi una de avans
axial.

15.5. Metode de generare prin aşchiere a danturii

roţilor dinţate cilindrice

Prelucrarea danturii cilindrice cu profil evolventic se poate realiza prin două

procedee de generare:
 Generarea danturii prin copiere se bazează pe materializarea curbei
genera toare a dintelui prin muchia aşchietoare a sculei. în acest scop profilul tăişului
se execută identic cu golul dinţilor roţii. Sculele având astfel de tăişuri sunt
complicate şi greu de executat, în schimb maşinile pe care se execută prelucrarea sunt
relativ simple. Generarea danturii prin copiere nu asigură, în general, o precizie
ridicată nici a profilului dintelui şi nici a pasului danturii. Din acest motiv,
prelucrarea prin copiere se aplică, de obicei, la producţiile de serie mică şi unicate.
 Generarea danturii prin rulare se bazează pe obţinerea profilului dinţilor
pe cale cinematică, ca rezultat al mişcării relative dintre sculă şi piesă, într-un proces
care reproduce angrenarea roţii-piesă semifabricat cu cremaliera de referinţă.
în acest scop se folosesc scule care au aceeaşi cremaiieră de referinţă cu roata care se
prelucrează, profilurile sculei şi piesei fiind, în acest caz, curbe reciproc
înfăşurătoare.
Din punct de vedere cinematic, la baza generării profilului evolventic pe
maşinile de danturat stau următoarele procedee:
- generarea cu dreaptă mobilă şi cerc rotitor (fig. 15.5, a);
- generarea cu dreaptă fixă şi cerc deplasabil (fig. 15.5, b).
 După primul procedeu lucrează majoritatea maşinilor de danturat şi, în special,
cele care utilizează freze melc şi cuţite pieptăne.
După procedeul al doilea lucrează unele maşini cu cuţit pieptăne (MAAG) şi
majoritatea maşinilor pentru rectificat dantura.
Din punct de vedere tehnologic, generarea danturii se poate realiza cu
cremaiieră generatoare sau cu roată dinţată generatoare.
Acest lucru conduce la utilizarea unor scule pe care să găsim profilul
cremalierei generatoare, cum este cazul cuţitelor pieptăne şi al frezelor melc, sau al
roţii generatoare, cum este cazul cuţitelor roată pentru mortezat şi rabotat dantura.

Cremaliera generatoare se defineşte a fi inversa cremalierei de referinţă, adică

piciorul dintelui uneia corespunde capului dintelui celeilalte.
La danturile deplasate, adică conizate, linia de referinţă a cremalierei
generatoare este exterioară sau secantă faţă de cercul de divizare al piesei (fîg. 15.6, a
şi b), după cum dantura este deplasată pozitiv sau negativ (faţă de cercul de divizare).
Cercurile de divizare şi de rulare devin, în acest caz, distincte, diametrele lor
fiind în raportul

Dd / Dr  (cos) / cos a0
unde 0 este unghiul de angrenare, iar a0 — unghiul profilului cremalierei de
referinţă. Deplasarea danturii se exprimă în funcţie de modul:

x   0m
unde  0 este coeficientul deplasării (deplasarea specifică) şi are semnul lui x.
Forma dintelui rezultat din prelucrare depinde de mărimea şi semnul deplasării
profilului
.
 Acest lucru arată că, pentru a caracteriza o dantură, în afară de numărul de dinţi
z şi modulul m, trebuie cunoscut şi coeficientul de deplasare . O dantură definită cu
ajutorul acestor trei mărimi poartă numele de dantură generată în evolventă.
În procesul de prelucrare prin rulare, scula şi piesa reproduc angrenarea cu
aceeaşi cremalieră de referinţă, al cărei profil imaginar se deplasează după direcţia
tangentei în punctul comun de contact al cercurilor de rulare (fig. 15.7) cu viteza
 R  rp   rs
unde  rp şi  rs sunt vitezele periferice ale piesei şi sculei pe
cercurile de rulare.
Roata generatoare şi roata de prelucrat se comportă, astfel, ca un angrenaj fără
joc între flancuri.
În cazul mortezării danturii cu cuţit roată, pentru a realiza aceeaşi grosime a
dintelui, obţinută cu cremalieră, scula se apropie de centrul piesei mai mult decât cu
mărimea  m , atât la dantura exterioară, cât şi la dantura interioară.
Din această cauză, pentru a se obţine acelaşi joc la fundul dintelui ca în cazul
prelucrării cu cremaliera, diametrul cercurilor de fund şi de vârf ale roţii dinţate se
calculează în funcţie de cuţitul roată.
 Operaţiile de danturare se pot realiza prin: frezare, mortezare, rectificare,
şevăfuire, honuire, lepuire, rodare etc. O parte dintre aceste procedee de danturare,
cum ar fi frezarea şi mortezarea, se aplică pentru degroşarea danturii, dar şi pentru
finisarea ei. Alte procedee, cum sunt broşarea, şevăruirea, rectificarea etc., sunt
destinate operaţiilor de finisare a danturii, iar honuirea, lepuirea etc. se aplică în
scopul netezirii danturii.
Alegerea unui procedeu corect de prelucrare a danturii se face ţinând seama de
o serie de factori, care să vizeze, în primul rând, domeniul de utilizare a roţii dinţate
şi posibilităţile de lucru ale maşinilor de danturat.

15.6. Tehnologia danturării prin frezare a roţilor

dinţate cilindrice
15.6.1. Frezarea danturii prin copiere
Frezarea danturii prin copiere este un procedeu de prelucrare specific
producţiilor de serie mică şi unicate. Se execută cu freze profilate, disc modul (fig.
15.8, ) şi deget modul (fig. 15.8, b), în majoritatea cazurilor, prelucrările se execută
cu freze-disc modul. Acestea se construiesc până la un modul de 24 mm. Peste
această valoare, din cauza dimensiunilor exagerat de mari, frezele-disc modul devin
neraţionale şi sunt înlocuite cu freze-deget modul, care pot fi utilizate începând de la
module de 10 mm.
 Prelucrarea cu freze-disc modul. Se execută pe maşini de frezat
orizontale sau universale, echipate cu cap divizor.
Pentru realizarea prelucrării sunt necesare următoarele mişcări:
- mişcarea principală de aşchiere, efectuată de către sculă, care este o mişcare
de rotaţie ns [rot/min];
- mişcarea de avans, efectuată de către piesă, o dată cu deplasarea mesei maşinii;
- mişcarea de diviziune intermitentă, executată de către muncitor, în mod perio
dic, pentru a aduce în faţa tăişului sculei un gol neprelucrat; pentru roţile cu dantură
înclinată piesa are şi o mişcare de rotaţie cu un anumit unghi.
Viteza de aşchiere se alege în aşa fel încât să asigure o durabilitate economică
a sculei. în general, în cazul danturării roţilor din oţel, cu freze din oţel rapid, se
lucrează la degroşare cu viteze de (15...20) m/min, iar la finisare cu (25...30) m/min.

Expresia diametrului cercului de bază se calculează cu relaţia

Db  m z cos [mm]
 Se observă că pentru fiecare număr de dinţi corespunde o evolventă unică (fig.
15.9). Acest lucru înseamnă că, pentru a genera un profil corect, pentni fiecare număr
de dinţi, la acelaşi modul, trebuie construită o freză specială.
Din motive economice, se admite utilizarea unei singure freze pentru
prelucrarea unei game de roţi, de acelaşi modul, dar cu număr diferit de dinţi. S-au
construit astfel seturi de 8, 15 şi 26 de freze.
Setul de 8 freze se utilizează pentru module mici (0,8.. .8) mm. Pentru module
mai mari de 8 mm se utilizează setul de 15 freze. Setul de 26 freze se utilizează foarte
rar, în cazul roţilor de precizie mai ridicată şi cu modul mare.
Limitarea numărului de freze duce la deformarea profilului evolventei rezultate
din prelucrare. Divizarea intermitentă introduce erori de divizare, mai ales erori de
pas. La toate acestea se adaugă erorile de fabricaţie ale sculei, care apar datorită
dificultăţilor de realizare tehnologică a profilului curbiliniu. Ca urmare, precizia de
prelucrare este redusă.
În cazul prelucrării roţilor cu dinţi elicoidali (înclinaţi), masa maşinii cu capul
divizor se roteşte, faţă de poziţia zero (fig. 15.10), cu unghiul fi de înclinare al
danturii, în acest caz, alegerea frezei se face în funcţie de numărul de dinţi echivalent
cu relaţia
ze  z /(cos3  )

Deoarece, din calcul, ze rezultă, de obicei, un număr zecimal, este important de

reţinut că alegerea frezei se face în funcţie de partea întreagă a numărului, în nici un
caz numărul nu se rotunjeşte la întregul următor.
Prelucrarea danturii elicoidale. la exterior sau interior cu freze-disc modul duce
la o modificare suplimentară a profilului dinţilor. Astfel profilul evolventic se obţine
într-o secţiune normală pe dinte şi nu în secţiune frontală, aşa cum ar fi corect.
La pinioanele de atac ale reductoarelor, dantura face corp comun cu arborele şi,
În acest caz, fixarea piesei în vederea danturării se face între vârfuri sau în mandrina
capului divizor şi vârful păpuşii mobile (fig. 15.11).
Roţile dinţate I cu alezaj se introduc în vederea danturării pe un dorn, 2, cu
umăr (fig. 15.12).
Coroanele de dimensiuni mari I se danturează pe mese rotative divizoare 2 (fig.
15.13), avansul de generare a flancurilor de către freza 3 făcându-se după o direcţie
verticală. Aşezarea coroanelor se face pe trei cale prismatice 4, sau cilindrice,
centrarea pe masa rotativă realizându-se cu ajutorul unui comparator. După centrare
se efectuează strângerea, prin interiorul coroanei, cu ajutorul şuruburilor şi bridelor.
înainte de începerea danturii primului semifabricat, este recomandabil să se facă
o verificare a divizării prin ciupirea piesei cu freza la începutul fiecărui gol de dinte.
După parcurgerea întregii circumferinţe a piesei, se verifică dacă, la ultima divizare,
freza ajunge în primul semn de control al divizării. După aceasta, începe prelucrarea
dinţilor, care se realizează din una sau mai multe treceri, în funcţie de mărimea
modulului.

Parametrul care interesează în cazul divizării este numărul n g de găuri peste

care trebuie mutată maneta capului divizor, când se face divizarea de la un dinte la
altul:
ng  kG / z p

unde k este raportul de trasmitere al capului (40, 60 sau 90), iar G este numărul de
găuri ale discului.

Exemplu de calcul. Se dă zp = 92. Să se aleagă discul cu găuri şi să se calculeze

numărul găurilor peste care trebuie trecută maneta capului divizor, când se face
divizarea de la un dinte la altul, ştiind că raportul de transmitere al capului divizor
este k = 40.
Se aplică formula (15.5) şi rezultă
ng  40 G / 92  10 G / 23

Se alege un disc care are G = 23 găuri şi rezultă ng  10 .

Sunt cazuri când divizarea nu poate fi realizată în condiţiile arătate, din cauza
numărului limitat al valorilor G pe care le posedă discurile capului divizor. De
exemplu,
În cazul unei roţi dinţate cu zp = 97, aplicând formula (15.5), se obţine
în acest caz ar fi necesar să utilizăm un disc cu 97 de găuri şi s-ar obţine ng = 40.
Dacă acest disc lipseşte, divizarea nu poate fi făcută.
în astfel de cazuri se recurge la divizarea diferenţială. Aceasta constă în alegerea
unui număr de dinţi ideal zx care să permită utilizarea unui disc existent şi
compensarea erorii introduse de diferenţa ( z x  z p ) cu ajutorul roţilor de schimb.
Numărul de găuri
ng  kG / z x
iar raportul de transmitere a roţilor de schimb
i  A / B  (k / z x )( z x  z p )
Exemplu de calcul. Să se facă calculul de divizare pentru danturarea unei roii
dinţate cu z p  73
Se alege z x  70
ng  kG / z x  G 40 / 70  G 4 / 7
Se pot folosi discurile cu 21 sau 49 de găuri.
Alegând discul cu 21 de găuri, rezultă:
n g  21 4 / 7  12 găăur;
i  A / B  ( k / z x )( z x  z p )  ( 40 / 70)(70  73)  12 / 7

Se pot alege roţile de schimb ale capului divizor:

A / B  48 / 28 sau AB  96 / 56

În cele mai multe cazuri cele două roţi de schimb alese prin calcul nu se pot
cupla, deoarece distanţa dintre axele lor este fixă. De aceea este necesar ca între ele să
se introducă una sau două roţi intermediare.
De subliniat că dantura prin copiere are o productivitate scăzută atât din cauza
curselor de mers în gol, la întoarcerea iniţială pentru prelucrarea altui dinte, cât şi a
timpului necesar divizării manuale, care este în general mare. De asemenea şi vitezele
de aşchiere sunt mici, de circa (10...20) m/min. De aceea, procedeul este folosit
numai în cazul unei producţii de unicat sau serie mică şi unde se obţine o precizie în
clasa 9 şi o rugozitate a flancurilor Ra  (6,3... 12,5) m.
 Prelucrarea cu freză-deget modul. Se aplică roţilor dinţate de modul
mare, cu dinţi drepţi, înclinaţi, în V sau W.

Prelucrarea se poate executa pe maşini de frezat orizontale, verticale sau

universale, pe maşini de găurit şi alezat orizontal (bohrwerguri) sau pe maşini
speciale.
Mişcările necesare prelucrării sunt aceleaşi ca şi în cazul prelucrării cu freză-
disc modul.
 Vitezele de aşchiere medii sunt de (8... 15) m/min şi chiar mai mici.
Frezele-deget modul nu se construiesc în seturi şi se deosebesc în funcţie de
tipul danturii de prelucrat. Astfel, frezele pentru prelucrarea roţilor dinţate
evolventice cu dinţi drepţi nu se pot utiliza pentru prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi
elicoidali sau în V. La acestea din urmă, profilul frezei nu este identic cu profilul
golului dinţilor şi, ca urmare, este necesară o freză deget-modul specială.
Aşa, de exemplu, roţile cilindrice cu modul mare se prelucrează pe maşini de
găurit şi alezat orizontale (fig. 15.14), făcându-se întâi operaţia de degroşare a dinţilor
l prin găurire sau mortezare şi apoi prelucrarea de profilare cu freză deget-modul 2.
De menţionat că, pentru roţile mari, nu se pot utiliza capete divizoare.
Prelucrarea şi în special divizarea sunt realizate prin trasaj după şablon.

15.6.2. Frezarea danturii prin rulare

Prelucrarea prin rulare cu freză-melc modul se bazează pe proprietatea melcului de a
avea ca înfaşurătoare a danturii, atunci când rulează pe un plan, o cremalieră cu

flancuri rectilinii (fig. 15.15). în timpul prelucrării, această cremalieră fictivă, fiind în
angrenare cu roata de prelucrat, generează dantura.
Prelucrarea cu freză-melc modul este superioară prelucrării prin copiere atât
datorită productivităţii, cât şi datorită preciziei de pas şi de profil a danturii.
Productivitatea sporită este determinată de continuitatea procesului de aşchiere, iar
precizia datorită faptului că generarea danturii are loc într-un proces de rulare.
Profilul cremalierei generatoare, obţinut pe sculă într-o secţiune frontală a
danturii prelucrate, se deplasează în lungul liniei de referinţă (fig. 15.16) cu viteza
dată de relaţia
 s  ps k s ns [mm / min]
în care: ps este pasul cremalierei generatoare, în mm; k s - numărul de începuturi al
frezei melc; ns - turaţia frezei-melc, în rot/min.
Prelucrarea danturii cu freză-melc se poate realiza în sensul avansului (fig.
15.17, a) sau în sens contrar avansului (fig. 15.17, b). La prelucrarea în sens contrar
avansului, precizia şi calitatea suprafeţei sunt mai bune. Acest lucru este o consecinţă
a modului cum se detaşează aşchia: la intrarea în aşchie dintele este foarte încărcat, în
timp ce la ieşire încărcarea ajunge la zero.
 Generarea unei danturi corecte în evolventă este asigurată numai de către o
cremalieră generatoare cu flancuri rectilinii. Melcul care are ca înfăşurare a danturii o
cremalieră cu flancuri rectilinii este melcul evolventic (melc tip E, STAS 6845-82).
De aceea freza cu care se execută prelucrarea trebuie să provină dintr-un melc
evolventic.
În practică, freza-melc de tip evolventic este înlocuită, datorită dificultăţii
tehnologice de realizare a ei, care provine din faptul că detalonarea corectă a
flancurilor dinţilor trebuie făcută prin metoda axială, care necesită scule complicate şi
utilaj special. In acest sens se folosesc frezele-melc construite pe baza melcilor de tip
A sau NG, STAS 6845-82, ale căror flancuri pot fi detalonate prin metoda radială.
În funcţie de destinaţia lor, frezele-melc pot fi freze-melc pentru degroşare şi
freze-melc pentru finisare. La frezele-melc pentru degroşare se ţine seama, în special,
de obţinerea unei durabilităţi mărite şi a unei geometrii favorabile prelucrării cu
productivitate mare.
Frezele-melc pentru finisare trebuie proiectate şi executate în funcţie de
precizia impusă danturii, iar pentru mărirea productivităţii, în practică se utilizează
freze-melc cu mai multe începuturi. Dar trebuie avut în vedere că creşterea
productivităţii nu este proporţională cu numărul de începuturi, iar precizia danturii
prelucrate este inferioară celei obţinute când prelucrarea se face cu freze-melc cu un
singur început.
O dată cu creşterea numărului de începuturi, se măreşte grosimea aşchiei şi
încărcarea devine neuniformă, ceea ce implică reducerea avansului. De asemenea,
frezele melc cu mai multe începuturi au erori de divizare între paşii începuturilor.
Acest lucru impune folosirea lor la prelucrarea roţilor care au un număr de dinţi
diferit de un multiplu întreg al numărului de începuturi,
pentru a facilita parcurgerea fiecărui gol al semifabricatului
de către fiecare elice a frezei.

Avantajul folosirii frezelor-melc cu mai multe

începuturi este evident numai în cadrul operaţiilor de
degroşare a danturii. Pentru operaţiile de finisare, se
folosesc, în mod obligatoriu, frezele-melc cu un singur început sau se fac operaţii de
finisare prin mortezare cu cuţit-roată sau pieptăne.
În afară de frezele-melc normale, în practică se întâlnesc diferite construcţii de
freze-melc speciale. Un exemplu de freză-melc specială este freza-melc conică (fig.
15.18). Aceasta, având înălţimea dinţilor diferită, lucrează ca o broşa, ceea ce
permite realizarea dinţilor cu un profil optim pentru detaşarea aşchiei, deoarece
numai ultimul dinte are rolul de a profila corect dantura. Când se lucrează cu astfel de
freze, trebuie acordată o atenţie deosebită centrării ei în raport cu semifabricatul,
deoarece nu sunt permise deplasări axiale în raport cu poziţia corectă de montaj.

În scopul economisirii oţelurilor de scule, frezele-melc de modul mare se

construiesc cu dinţi demontabili. Corpul acestora se face din OL60 sau OLC45, iar
dinţii din oţel rapid se fixează mecanic pe corp. în ultimul timp s-au construit şi freze
având dinţi demontabili armaţi cu plăcuţe din carburi metalice. Aceste construcţii nu
s-au extins decât în cazul frezelor-melc de module mari, (10... 12) mm. La
prelucrarea pieselor unicat, când executarea unei freze-melc modul devine ne-
economică, se utilizează freze cu un singur dinte. Acest dinte se execută separat, sub
forma unui cuţit profilat, cu geometria corespunzătoare danturii care se prelucrează.
Cuţitul l se fixează apoi pe un dorn sau o bucşă, 2, astfel încât să ocupe poziţia unui
dinte al frezei-melc modul (fig. 15.19). în acest caz, productivitatea este mică, dar şi
costul sculei este foarte mic. Roţile prelucrate cu o asemenea sculă sunt de calitate
corespunzătoare.
Reglarea poziţiei piesei pe lungimea domului portsculă se face cu ajutorul
bucşelor distanţiere. în acest caz, pentru a evita deformarea dornului sub acţiunea
forţelor de strângere, suprafeţele laterale ale bucşelor trebuie să fie perpendiculare pe
axa longitudinală a frezei.
 În fig. 15.20, c, b şi c se arată câteva erori ale profilului cauzate de montarea
defectuasă a frezei-melc. în primul caz, axa de rotaţie a frezei AA este concurentă cu
axa normală de rotaţie BB, situaţi-e în care freza oscilează, în cazul din fig. 15.20, b
freza are bătaie radială, iar în cazul din fig. 15.20 c, freza are bătaie frontală.
Înclinarea frezei-melc modul trebuie să aducă direcţia dintelui frezei în
coincidenţă cu direcţia roţii dinţate.
Unghiul de montaj al frezelor-melc este funcţie de unghiul de pantă al spirei
melcului  de unghiul  de înclinare al danturii roţii care se prelucrează, în tabelul
15.3 sunt prezentate situaţiile de poziţionare ale frezei-melc în raport cu piesa.

Tabelul 15.3

Poziţionarea frezei-melc în raport cu dantura piesei

Roata Freză-melc Poziţia de lucru a frezei

Cu dinţi drepţi Cu elice pe dreapta

Cu dinţi drepţi Cu elice pe stânga

Cu dinţi Cu elice pe dreapta
elicoidali,
sensul elicei Cu elice pe stânga
dinţilor pe
dreapta
Cu dinţi Cu elice pe stânga
elicoidali,
sensul elicei
dinţilor pe
dreapta
Cu elice pe dreapta

Referitor la sensul de înclinare al elicei frezei se recomandă:

- la prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi drepţi, nu are importanţă sensul de
înclinare al elicei melcului;
- pentru roţile cu dinţi elicoidali (înclinaţi), deşi în principiu se poate lucra atât
cu freze care au unghiul de înclinare pe dreapta, cât şi cu freze care au unghiul de
înclinare pe stânga, este bine să fie utilizate numai freze care au sensul de înclinare al
elicei la fel cu cel al roţii care se prelucrează.
Această condiţie este foarte importantă, mai ales în cazul prelucrării roţilor
dinţate precise, în cazul când înclinarea elicei la frezele-melc este opusă înclinării
dintelui piesei, forţa de aşchiere face să apară oscilaţii în angrenajul melcat al maşinii,
ceea ce conduce la o prelucrare cu trepidaţii şi la înrăutăţirea preciziei de prelucrare şi
rugozităţii flancurilor.
După fixarea frezei-melc pe dornul portsculă, la valoarea unghiului de montaj,
este necesară o poziţionare în raport cu axa de rotaţie a piesei. Această poziţionare
urmăreşte aducerea unui gol al frezei în dreptul axei semifabricatului, cu scopul de a
obţine o reţea de înfăşurare simetrică faţă de axa de simetrie a dintelui, în acest scop,
maşinile de danturat sunt echipate cu un dispozitiv de centrare (fig. 15.21).
 Deplasarea Shifting constă în deplasarea axială a frezei-melc, cu o mărime
prestabilită, la un ciclu de prelucrare completă a piesei sau după prelucrarea completă
a mai multor piese. Această deplasare are drept scop utilizarea raţională a întregii
lungimi active a sculei.
De aceea este necesară utilizarea frezei în mai multe poziţii succesive, în acest scop,
la reglajul iniţial, freza se aşază într-o poziţie asimetrică în raport cu semifabricatul
(fig. 15.22).
Lungimea utilă a frezei se determină cu formula

Luf  L  9 m [mm]

în care: L este lungimea frezei, în mm; m - modulul în mm.

Ritmul deplasării axiale depinde de uzura admisibilă.

Pentru a păstra centrarea axială a frezei în raport cu piesa, mărimea deplasării
axiale trebuie să fie egală cu pasul axial al melcului

s  pa  pn / cos 
sau cu o fracţiune din această mărime, de valoare
s  pa / z s [mm],
unde zs este numărul de piepteni (cremaliere) ale frezei-melc. Deplasarea precisă a
frezei trebuie respectată în cazul când se impune obţinerea unei simetrii a flancurilor.
Asemenea cazuri se pot ivi la roţile cu număr mic de dinţi sau la profiluri deplasate
(conjugate).

Când prelucrarea se face cu freze-melc cu dinţi armaţi cu plăcuţe din carburi

metalice, vitezele de aşchiere se iau de 100...160 m/min.
a viteze mici de aşchiere s-a observat că dinţii frezei se distrug prin ştirbirea
tăişurilor. Durabilitatea sculei creşte dacă pe faţa de degajare se realizează o faţetă
sub un unghi negativ de circa - 5° (fig. 15.23). La prelucrarea unui oţel cu R m=15
daN/mm2, utilizând o freză cu geometria dinţilor dată în fig. 15.23, pentru
determinarea vitezei de aşchiere se pot utiliza următoarele formule deduse
experimental:
- pentru s  2 mm/rot piesă,
  9500 /(T 0,74 s 0,38 ) [m/min];
- pentru s > 2 mm/rot piesă,

  100000 /(T 0 , 74 s 3, 75 ) [m/min]

Stabilirea celor două relaţii (15.12) şi (15.13) s-a realizat luând drept criteriu de
durabilitate o uzură pe faţa de aşezare ha = 0,5 mm.
- Danturarea cu avans axial al frezei-melc modul. La frezare roţilor dinţate cu
avansul axial, scula sau piesa execută o mişcare de avans după o direcţie paralelă cu
axa piesei.
Factorii care determină, în principal, alegerea valorii avansului axial sunt: pro-
prietăţile fizico-mecanice ale materialului de prelucrat şi calitatea impusă flancurilor
danturii.
Avansul axial se poate calcula cu relaţia
sa  Cs z 0p,14 / m 0 , 25 [mm/rot pisă]
în care: z p este numărul de dinţi ai roţii care se danturează; m - modulul, în mm; Cs -
o constantă, ale cărei valori se dau funcţie de material.
Pentru calculul numărului de dinţi al roţilor de schimb se ţine seama de ecuaţia
de reglare a lanţului cinematic de avans, dată de relaţia
Aa / Ba  C sa saz z s z p
în care: saz, este avansul axial, în mm/dinte; zz - numărul de piepteni (cremaliere sau
canale longitudinale) ai frezei melc; zp - numărul de dinţi al roţii dinţate; C sa -
constanta lanţului cinematic de avans axial.
 Între avansul saz, în mm/dinte şi avansul sa, în mm/rot există relaţia
sa  saz z s z p [mm/rot piesă]

Legătura cinematică dintre relaţia sculei şi rotaţia piesei este asigurată de către
lanţul cinematic de rulare al maşinii de danturat.
 În cazul prelucrării roţilor dinţate cu dinţi elicoidali, avansul se poate realiza în
două moduri:
a.După o direcţie paralelă cu axa de rotaţie a piesei (fig. 15.24), caz în care
piesa primeşte o mişcare de rotaţie suplimentară prin lanţul cinematic al
diferenţialului, avândviteza pe cercul de divizare dată de relaţia
 sup   a tg [mm/min],
în care:  a va este viteza axială a sculei, iar  este unghiul de înclinare a danturii.
b.După direcţia elicei de divizare a piesei (fig. 15.25, a şi b). Când mişcarea de
avans are loc după o direcţie paralelă cu elicea de divizare a dinţilor piesei, scula (fig.
15.25, ă) sau piesa (fîg. 15.25, b) se înclină astfel încât tangenta la elicea de divizare a
dinţilor să coincidă cu tangenta la elicea de divizare a melcului.
 Frezarea cu avans diagonal. Prelucrarea roţilor dinţate cu avans diagonal este o
metodă modernă de prelucrare, aplicată în producţia de serie mare şi masă

La frezarea cu avans diagonal, scula primeşte o mişcare suplimentară, de

deplasare în lungul axei sale, realizând, pe lângă avansul axial, şi un avans tangenţial
(fig. 15.26). Prin compunerea celor două mişcări de avans axial şi avans tangenţial
rezultă mişcarea care asigură avansul diagonal. Frezarea în diagonală se aplică atât la
prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi drepţi, cât şi la a celor cu dinţi elicoidali. Avantajul
acestei metode constă în faptul că freza participă cu toată lungimea activă la aşchiere,
ceea ce asigură o uzură uniformă pe toţi dinţii, în felul acesta durabilitatea tăişurilor şi
precizia de prelucrare se îmbunătăţeşte.
Raportul celor două avansuri, tangenţial st şi axial sa, se stabileşte în funcţie de
lungimea utilă a frezei Luf şi lăţimea de frezare B (fîg. 15.26) date de relaţia
sas / sa  Luf / B
În producţia de serie, roţile dinţate de lăţime mică se introduc mai multe pe
acelaşi dorn, prelucrarea lor făcându-se la cursa activă a corpului portsculă al maşinii
de frezat, în felul acesta, productivitatea creşte foarte mult, pe baza reducerii timpului
auxiliar.
Roţile dinţate cu modul mai mic de 3 mm se danturează într-o singură trecere.
Danturarea roţilor cu modul cuprins între 3 şi 10 mm se face în două sau trei treceri.
Pentru ultima trecere de finisare trebuie lăsat, pe flancuri, un adaos de prelucrare de
(0,4.. ..0,6) mm pe flanc.
 În cazul roţilor cu modul mai mare de 10 mm, degroşarea este recomandabil să
se execute cu freze trapezoidale, special construite pentru operaţii de degroşare. Cu
ajutorul acestor freze se îndepărtează circa 90% din adaosul de prelucrare, cu o
productivitate mult mai ridicată decât în cazul utilizării frezelor-melc modul.
Când se cere o productivitate mai ridicată la roţile dinţate cilindrice, se poate
ca operaţia de degroşare să se efectueze cu o freză-melc modul cu 2 - 3 începuturi,
care asigură o productivitate mai mare cu circa 200% în raport cu frezele-melc cu un
singur început, iar operaţia de finisare se efectuează prin mortezare, cu cuţit roată de
mortezat.

La fel se poate proceda şi în cazul când se utilizează chiar o freză-melc cu un

singur început. Aşa, de exemplu, la roţile cu dantură în V de la reductoarele de foraj,
care se execută la S.C. Vulcan S.A. din Bucureşti, se aplică o asemenea tehnologie.
Roţile dinţate de diametru mare, 600... 1000 mm, cu dantură elicoidală (înclinată)
sunt, la început, degroşate cu freze-melc modul cu 2 -3 începuturi. Roata l, care este
fără butuc (fig. 15.27), este încălzită şi apoi frezată pe butucul 2 al celeilalte roţi.
Astfel se obţine o roată dinţată cu dantura în V sau chiar W.

15.7. Tehnologia danturării prin mortezare a

roţilor dinţate cilindrice

15.7.1. Mortezarea danturii prin copiere

Mortezarea danturii prin copiere se poate executa dinte cu dinte sau simultan
întreaga dantură.
Mortezarea dinte cu dinte se aplică foarte rar, în unele ateliere de reparaţii şi nu
asigură precizie şi nici productivitate. Prelucrarea se execută pe maşini de mortezat
sau pe maşini de frezat echipate cu cap de mortezat (freza Dekel). Dinţii sunt în
prealabil trasaţi cu ajutorul unui şablon şi apoi piesa se fixează pe masa rotativă a
maşinii. Degroşarea se face cu un cuţit care are tăişul mai mic decât golul dintelui, în
final se execută finisarea cu un cuţit profilat 2 ale cărui tăişuri corespund goluiai roţii
7 care se prelucrează (fig. 15.28). Prelucrarea simultană a tuturor dinţilor este un
procedeu modern de prelucrare, care se aplică în prezent în producţia de serie mare şi
masă.
 Maşinile pe care se execută prelucrarea sunt echipate cu un cap portcuţite l, sub
formă de disc, în care sculele 2 sunt dispuse radial (fig. 15.29), care prelucrează
simultan dinţii roţii 3, prin câteva treceri succesive pentru care cuţitele se reglează cu
o anumită adâncime la fiecare trecere.
Piesa se aşază pe un dispozitiv cu axa verticală, fiind coaxială cu capul
portcuţit.
În cursele de întoarcere neproductive, cuţitele se retrag pe direcţie radială (0,3..
..0,5) mm pentru a evita frecările cu semifabricatul datorită deformaţiilor elastice.
Mişcarea de aşchiere se face cu o viteză de (7... 8) m/m in. Această metodă asigură o
productivitate de 4 ori mai mare decât în, cazul danturării cu freza-melc modul şi o
rugozitate mai bună (Ra = 1,6 m),

15.7.2. Mortezarea danturii prin rulare

Principiul prelucrării danturii cu cuţitul-roată sau pieptăne se bazează pe
generarea profilului cu roata dinţată sau cremaliera generatoare. Cuţitul-roată este de
forma unei roţi dinţate conjugate celei aflate în prelucrare, având o anumită geometrie
a danturii care să permită prelucrarea prin aşchiere.
Mişcările necesare prelucrării sunt următoarele:
- mişcarea principală de aşchiere a sculei, care este o mişcare rectilinie
alternativă (fig. 15.30), caracterizată prin numărul de curse duble pe minut;
- mişcarea de rulare, care asigură angrenarea piesei cu scula, având totodată
rolul unei mişcări de avans circular;
- mişcarea de avans radial, realizată de către sculă sau piesă, pentru a se ajunge
la adâncimea de aşchiere totală;
mişcarea radială mică a piesei sau sculei pentru a proteja scula la întoarcere.
La începutul prelucrării, scula vine în contact cu semifabricatul, în urma unei
deplasări radiale şi, în timp ce se produce angrenarea celor două elemente, scula
avansează treptat până la adâncimea totală de aşchiere.
Ciclul de prelucrare este funcţie de dimensiunile roţii dinţate, în general, acesta
durează 1,1 până la 4 rotaţii ale semifabricatului, dintre care 0,1 la l rotaţii sunt
afectate avansării radiale a cuţitului.
Aceste cuţite se pot folosi la prelucrarea sectoarelor dinţate cu dantură în V,
fără canal de degajare. De obicei, în cazurile enumerate, prelucrarea cu cuţitul-roată
este singurul procedeu aplicabil.
 Din punctul de vedere al direcţiei mişcării principale de aşchiere, prelucrarea
cu cuţitul-roată se poate face pe maşini de mortezat sau pe maşini de rabotat.
Cuţitul-roată, prin construcţia sa, poate fi considerat ca o grupare infinită de
roţi dinţate elementare, cu profil deplasat (conizat) şi grosime infinit mică. Această
formă constructivă se obţine la prelucrarea prin folosirea a două avansuri (flg. 15.31):
unul axial sa şi unul radial sr , între care există raportul
sr / sa  tga
unde a este unghiul de aşezare la vârful dinţilor sculei. Flancurile dinţilor devin, în
urma acestei prelucrări, elicoizi evolventici.
Deoarece elicoidul evolventic este o suprafaţă desfăşurat) i la, flancurile pot fi
rectificate cu scule abrazive cu suprafeţele active plane. Din acest motiv, cuţitele-
roată pot fi prelucrate cu precizie ridicată.
Pentru a evita fenomenul de interferenţă a două roţi în angrenare se iau
anumite măsuri încă de la danturarea lor: evitarea interferenţei în cazul angrenajului
exterior; evitarea interferenţei între vârful dintelui roţii şi racordarea de la piciorul
dintelui pinonului.
Fenomenul de interferenţă se manifestă prin subtăierea profilului la baza
dintelui sau ştirbirea vârfului dintelui.
Mărimea distanţei dintre axe la prelucrarea prin mortezare se calculează cu
relaţia
Asp  [m( z p  z s ) cos p ] /(2 cos p )
în care: zp este numărul de dinţi al piesei; z s — numărul de dinţi al sculei; a p
-unghiul de presiune (de angrenare la prelucrare);  0 - unghiul profilului de referinţă;
m - modulul, în mm.
Semnul (+) se ia la prelucrarea danturilor exterioare, iar semnul (-) la
prelucrarea danturilor interioare.
La prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi înclinaţi, cuţitele-roată au dantura
înclinată.
Astfel, pentru dantura exterioară, se folosesc cuţite cu înclinarea danturii pe
stânga pentru danturarea roţilor cu înclinarea danturi pe dreapta şi invers. Pentru
danturile interioare, sensul de înclinare a danturii cuţitului-roată este acelaşi cu cel al
roţii care se prelucrează.
Cuţitele-roată cu dantură înclinată sunt de două tipuri, diferind între ele prin
executarea diferită a feţelor frontale. La cuţitele de tip I (cuţite tip Sykes), elementele
dintelui se dau în secţiune frontală, iar la cuţitul de tip II (cuţit de tip Fellows), aceste
elemente se dau în secţiunea normală a dintelui.
Pentru a putea prelucra dantura înclinată, maşinile sunt prevăzute cu ghidaje
elicoidale. Pasul elicei ghidajului este egal cu pasul elicei cuţitului, iar înclinarea
elicei cuţitului trebuie să fie egală cu înclinarea elicei danturii piesei, rezultând:
Ds  m f zs  PE tg
z s  ( PE tg ) /(m f )
în care: Ds este diametrul de divizare al sculei, în mm; zs - numărul de dinţi al sculei;
mf - modul frontal al danturii, în mm; PE - pasul elicei danturii cuţitului, în mm;  -
unghiul de înclinare al danturii pe cilindru de divizare a piesei.
Ultima relaţie arată că două roti dinţate cu dinţi înclinaţi care angrenează nu
pot fi prelucrate cu cuţite având număr diferit de dinţi. Cele două cuţite vor diferi
numai prin sensul de înclinare al danturii.
Numărul de curse duble pe minut pe care trebuie să-1 realizeze culisoral
maşinii de mortezat pentru o anumită viteză de aşchiere v, se determină cu relaţia
ncd  500 /  [cd/min]
în care  reprezintă lungimea cursei culisorului, în mm.
Viteza de aşchiere serveşte şi ca mărime iniţială pentru reglarea lanţului
cinematic principal al mişcării de aşchiere.
Avansul circular al cuţitului-roată reprezintă mărimea arcului de cerc de rulare
al sculei, corespunzător rotirii acesteia la o cursă dublă. Dacă se notează cu sc
avansul circular pe o cursă dublă, pentru ncd curse duble pe minut, va rezulta relaţia

sc ncd  Drs ns [mm/cd],

încarc: Drs este diametrul cercului de rulare al sculei, în mm; ns - turaţia sculei, în
rot/min.
Avansul circular realizează viteza de rulare dintre sculă şi piesă. Ca urmare,
avansul circular trebuie să fie unul dintre elementele iniţiale de calcul şi reglare a
regimului de prelucrare şi se calculează cu expresia
sc  Cs / m 0,5 [mm/cd],

în care m este modulul, în mm, iar Cs un coeficient determinat experimental.

 Dacă dantura se executa fără operaţia de degroşare prealabilă, avansul circular
se recomandă să se ia cu (10...25)% mai mic decât avansul normal.
Avansul radial este continuu şi asigură realizarea adâncimii de aşchiere prin
pătrunderea seu le i-roată în piesa de prelucrat în timpul rulării.
La prelucrarea roţilor cu modul mic (până la 3 mm), pătrunderea se face
continuu, în cel mult o rotaţie, până la adâncimea finală h. Pentru roţi dinţate de
modul mai mare, adâcimea totală de prelucrat h a dinţilor este suma a două sau trei
adâncimi de trecere (fig. 15.32), rezultată din numărul de rotaţii diferite ale piesei.
Avansul radial de prelucrare a roţilor dinţate cilindrice se realizează cu ajutorul
unor came care au prevăzute una sau mai multe proeminenţe, corespunzătoare
adâncimii de aşchiere pe trecere. Curba camei este construită, în general, după o
spirală arhimedică ca să asigure un avans constant pe direcţia radială. Avansul radial
este determinat de pasul camei, iar viteza de pătrundere de turaţia camei şi unghiul
proemineţei, pentru una, două şi trei treceri (fig. 15.33, a, b, c).
 Avansul de pătrundere radial se recomandă, în general, să fie de (0,1...0,2) mm
din avanasul circular.
La danturarea cu cuţit-roată de mortezat se prelucrează roţi dinţate cu precizie
ridicată. Procedeul permite obţinerea claselor de precizie 5, 6, 7 şi 8. Rugozitatea
flancurilor dinţilor depinde, în special, de mărimea vitezei de aşchiere şi de calitatea
sculei. Faptul că numărul de curse duble efectuate de sculă se poate alege funcţie

de lăţime, modul şi precizie permite obţinerea rugozităţii flancurilor R a = (3,2...l,6)

m.
De remarcat că, în scopul obţinerii unei precizii şi calităţi ridicate, danturarea
prin mortezare se face cu o ungere şi o răcire abundentă cu ulei.
La roţile dinţate de la reductoarele prevăzute cu roţi dinţate în V "de modul
mare, prelucrarea danturii se face prin rulare cu freză-melc modul cu 2-3 începuturi
pentru fiecare parte componentă a roţii dinţate în V. Apoi se asamblează prin frezare,
se lasă să se răcească şi, pe o maşină de mortezat orizontală (Sykes) cu scule
duble (fig. 15.34) se face operaţia de prefinisare şi finisare a danturii în V. în acest
mod se obţine o productivitate şi o bună precizie şi calitate a roţilor prelucrate.
Danturarea roţilor dinţate cu cuţitul-pieptăne este un procedeu de prelucrare
prin rulare. Gremaliera generatoare este materializată de către cuţitul-pieptăne, care
este o sculă de forma unei cremaliere cu flancurile detalonate. Danturarea cu cuţitul-
pieptăne se caracterizează prin obţinerea unor roţi dinţate de precizie ridicată.
Domeniul de utilizare al cuţitelor pieptăne cuprinde toate tipurile de roţi dinţate
cilindrice cu dantură exterioară: cu dinţi drepţi, elicoidali şi în V. Cu toate acestea,
maşinile de danturat cu cuţit-pieptăne nu au căpătat o răspândire prea mare, din cauză
că au o cinematică complicată, productivitate mică, reglare greoaie şi costuri ridicate.
După modul de generare al evolventei, maşinile de danturat cu cuţit-pieptăne
se împart în două grupe:
- maşini care lucrează pe principiul generării evolventei cu dreaptă mobilă (tip
Parkinson - mişcare orizontală);
- maşini care lucrează pe principiul generării evolventei cu dreaptă fixă (tip
MAAG - mişcare verticală).
Cele două mişcări de avans, tangenţială st şi avans radial sr , se execută cu
intermitenţă, după fiecare cursă dublă a culisorului portsculă.
Cuţitul-pieptăne este o sculă de forma unei cremaliere, prevăzută cu un număr
oarecare de dinţi, care se alege în funcţie de modulul roţii dinţate (tabelul 15.4).
 Tabelul 15.4
Numărul de dinţi z al cuţitului pieptăne în funcţie de modulul m

La cuţitele de tip MAAG (fig. 15.35), cu mişcare verticală, unghiul de degajare

y şi de aşezare <xv se obţin la montaj.
La cuţitul tip Parkinson, (fig. 15.36) cu mişcare orizontală, unghiurile de
degajare  şi de aşezare av funcţionale sunt egale cu cele constructive.
Pentru prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi drepţi se folosesc cuţite-pieptăne cu
dinţi drepţi, iar pentru prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi elicoidali (înclinaţi) sau în
V- cuţiter pieptăne cu dantură fie dreaptă, fie înclinată, în cazul danturilor elicoidale,
culisorul portsculă se înclină cu unghiul  de înclinare al danturii, dacă scula are dinţi
drepţi (fig. 15.37, a). La prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi elicoidali cu cuţit-pieptăne
cu dantură dreaptă este necesară o cursă mai mare de lucru a sculei. De aceea, în
cazul danturării coroanelor dinţate învecinate, nu se pot folosi cuţite cu dinţi drepţi, ci
cu dinţi înclinaţi cu
acelaşi unghi fi (fig. 15.37, b).

Pentru prelucrarea danturilor înclinate cu cuţit-pieptăne cu dinţi înclinaţi sensul

înclinării dintelui sculei este opus celui al roţii dinţate. Astfel, pentru prelucrarea unei
perechi de roţi dinţate cu dinţi elicoidali este nevoie de o pereche de cuţite pieptăne
cu înclinare pe dreapta şi pe stânga.
Şi în cazul danturii cu cuţitul-pieptăne trebuie luate măsuri pentru evitarea
interferenţei în funcţionare sau a subtăierii la prelucrare.
Prelucrarea danturii la maşinile tip MAAG comportă următoarele faze
tehnologice:
 în prima fază (fig. 15.38, a) piesa se deplasează din poziţia iniţială I, în
poziţia 2, executând simultan o mişcare de translaţie cu viteza  şi una de rotaţie cu
viteza unghiulară p . Deplasarea se face pe o distanţă kp, p fiind pasul danturii, timp
în care se execută numărul k de dinţi stabilit (2, 3 dinţi sau mai mulţi).
 În faza următoare (fig. 15.38, b) piesa se deplasează înapoi cu viteza vr,
fără
rotire, pentru a nu fi în contact cu scula, în timp ce culisorul portsculă este oprit în
poziţia de sus. Mişcarea din această fază asigură rotirea de divizare a semifabricatului
pentru o nouă prelucrare şi aduce piesa în poziţia iniţială 1\ apoi se dă o rotire inversă
pentru preluarea jocurilor din lanţul cinematic şi se începe ciclul de lucru.
Prelucrarea danturii la maşinile tip Parldnson (fig. 15.39) comportă
următoarele faze:
 În faza întâi, scula l realizează, pe lângă mişcarea de aşchiere, şi
mişcarea de avans tangenţial, pe distanţa kp, timp în care piesa 2 se roteşte pentru a
asigura rularea cu cuţitul-pietăne 7;
 după prelucrarea celor k dinţi, piesa îşi încetează avansul, iar scula se
retrage din piesă;

 în faza a treia are loc deplasarea sculei în sens invers avansului tangenţial dincolo
de poziţia iniţială, cu mărimea necesară preluării jocurilor din sistem, şi apoi scula
revine în poziţia iniţială şi reîncepe ciclul de prelucrare.
În unele cazuri, productivitatea este mai mică cu 30-40% în raport cu
danturarea cu sculă-roată, fapt pentru care metoda este utilizată numai în cazuri
stricte, unde se impune o precizie ridicată şi o bună calitate a suprafeţelor.
De remarcat că şi în cazul acesta se poate ca operaţia de degroşare să se
realizeze printr-un procedeu productiv (frezare cu freză-melc modul) şi numai
operaţia de prefinisare şi finisare să se facă prin mortezare cu sculă-pieptăne.
Danturarea prin broşare este un procedeu de prelucrare prin copiere sau rulare,
de mare productivitate. Prin broşare se pot prelucra roţi dinţate cu dantura exterioară
dreaptă şi elicoidală şi dantura interioară dreaptă sau elicoidală.
La prelucrarea roţilor dinţate cu dinţi drepţi, mişcarea relativă dintre sculă şi
piesă este rectilinie în lungul flancului dintelui, din care rezultă viteza de aşchiere. In
cazul danturării roţilor cu dinţi elicoidali, broşa are dinţii dispuşi după o elice, a cărei
înclinare corespunde înclinării dinţilor semifabricatului. Broşarea danturilor este
cunoscută sub trei forme:
- broşarea simultană a tuturor dinţilor, cu o singură broşe sau cu un set de
broşe;
- broşarea dinte cu dinte, caz în care trebuie făcută o diviziune intermitentă;
- broşarea prin rulare.
Scula folosită la broşarea danturilor se construieşte, ca şi celelalte tipuri de
broşe, cu o supraînălţare a dinţilor, pe maşini speciale de broşat. Profilul corect al
danturii se obţine numai după trecerea ultimului dinte al broşei, care este profilat
după golul danturii care se prelucrează.
 15.8. Tehnologia danturării cremalierelor
Cremalierele sunt cu dinţi drepţi sau înclinaţi şi se pot executa pe maşini de
frezat orizontale, verticale şi universale, prin metoda copierii sau pe maşini de
mortezat cu cuţit-roată, prin metoda rulării.
La danturarea prin copiere se utilizează frezele-disc modul şi deget modul.
Fixarea semifabricatului supus danturării depinde de forma şi de programul de
fabricaţie, în cazul unor producţii de serie mică sau individuală, fixarea
semifabricatului se face, de obicei, direct pe masa maşinii de frezat, cu bride. în cazul
unei producţii de serie mare, orientarea şi fixarea semifabricatelor supuse danturării
este realizată cu ajutorul unor dispozitive speciale. Fixarea semifabricatelor pe masă
se poate face fie cu direcţia flancurilor paralelă cu direcţia avansului longitudinal, fie
paralelă cu direcţia avansului transversal.
Când danturarea se face cu freză-deget modul, pe maşini de frezat verticale sau
universale, aşezarea semifabricatului cremalierei se poate face după oricare din
direcţiile amintite, în schimb, când danturarea se face pe maşini de frezat orizontale
sau universale, cu freză-disc modul, aşezarea semifabricatului nu poate fi făcută decât
cu flancurile dintelui paralele cu direcţia avansului longitudinal.
Modul de realizare a divizării, de la un dinte la altul, depinde de precizia de
execuţie a cremalierei. Pentru cremaliere de precizie mică se poate considera
suficient de bună divizarea realizată cu ajutorul diviziunilor înscrise pe tamburul
manetei de la avansul longitudinal sau transversal al maşinii de frezat.
În cazul cremalierelor de precizie mare, divizarea se face mai precis cu ajutorul
capului divizor al maşinii de frezat, efectuându-se o divizare rectilinie.
Capul divizor l se aşază la una din extremităţile mesei maşinii de frezat 2 (fig. 15.40),
realizând cuplarea lui cu şurubul conducător 3 al mesei prin intermediul unor roţi de
schimb A şi B

Pentru a realiza divizarea rectilinie a semifabricatului 4 este necesar ca, după

fiecare ciclu de prelucrare, masa maşinii pe care se găseşte cremaliera, să fie
deplasată cu o mărime egală cu pasul p al danturii cremalierei.
La danturarea cremalierelor cu dinţi înclinaţi (fig. 15.41) este necesară rotirea
mesei maşinii cu unghiul /3 al înclinării danturii. Divizarea rectilinie se face ca în
cazul danturarii cremalierelor cu dinţi drepţi. O divizare precisă se poate obţine cu
ajutorul ceasurilor comparator sau cu blocuri de cale plan-paralele.
Danturarea cremalierelor prin rulare se execută pe maşini de danturat cu cuţit-
roată. în acest scop, maşinile au în dotare, ca dispozitiv auxiliar, o masă specială cu
deplasare rectilinie, care se montează în locul mesei rotative, folosite în mod obişnuit
la danturarea roţilor dinţate.
Dacă danturarea se face în două sau mai multe treceri, revenirea în poziţia
iniţială de începere a prelucrării se face păstrând legătura cinematică dintre rotaţia
cuţitului-roată şi deplasarea cremalierei. în caz contrar, la reînceperea ciclului de
prelucrare este necesară o nouă reglare a cuţitului-roată, în raport cu cremaliera.

15.9. Tehnologia de prelucrare a roţilor melcate

Roţile melcate se diferenţiază în funcţie de melcul de referinţă care defineşte

angrenajul melcat. Teoretic, flecare tip de roată melcată se danturează cu o sculă ai
cărei parametri geometrici (pas, modul etc.) sunt identici cu ai melcului de referinţă.
În practică se folosesc scule care au anumite abateri în raport cu melcul de
referinţă. Astfel, pentru asigurarea jocului la fundul dintelui, freza-melc folosită la
danturare se construieşte cu diametrul mărit, cu de două ori valoarea jocului radial
normal, c = (0,17...0,2) m .
Deoarece scula cu care se face danturarea este o copie a melcului cu care va
angrena roata, generarea danturii melcate se face prin rulare, pe maşini de danturat.
Roţile melcate pot fi danturate prin următoarele metode: frezare radială cu
freză-melc; frezare tangenţială cu freză-melc sau cu cuţit rotitor; frezare radial-
tangenţială; frezare prin copiere; frezare cu pată de contact localizat.
 Danturarea roţilor melcate prin frezare radială. Deoarece freza-melc mate-
rializează melcul cu care angrenează roata melcată, rezultă că poziţia de semifabricat
trebuie să fie identică cu poziţia melcului faţă de roata melcată. Ca urmare, axa frezei
2 trebuie să fie perpendiculară pe axa semifabricatului l şi conţinută în planul median
al acestuia (fig. 15.42).


Trebuie avut în vedere că, la prelucrarea cu astfel de freze, dintele roţii

înfăşoară scula circa 30...45°, spre deosebire de roţile cilindrice normale, care au un
contact mic cu freza.
La începerea prelucrării, freza melc l este adusă în contact cu suprafaţa
exterioară a roţii melcate 2 (fig. 15.43). Datorită pătrunderii radi-ale a frezei în
semifabricat, flancurile dinţilor nu se formează corect. Muchiile aşchietoare ale sculei
îndepărtează o parte din profilul corect al dintelui. Deformaţia profilului este cu atât
mai pronunţată, cu cât unghiul de înclinare al dinţilor roţii melcate este mai mare.
 Danturarea roţilor melcate prin frezare tangenţială. Prelucrarea rotitor
melcate cu înclinarea danturii mai mare de 8°, adică a roţilor care angrenează cu un
melc A cu 2-3 începuturi, se face prin metoda frezării tangenţiale (fig. 15.44). In
acest caz, distanţa dintre axe A se obţine la valoarea nominală când freza a pătruns la
întreaga adâncime de tăiere cu avans tangenţial' st , iar semifabricatul trebuie să
execute cel puţin l,15...l,30 rotaţii după anularea avansului radial. Valoarea distanţei
A rămâne constantă.
Oprirea frezei la distanţa prescrisă dintre axe este însoţită, de obicei, de erori,
influenţând negativ obţinerea jocurilor la fundul dintelui şi pe flancuri.
Scula utilizată este o freză-melc cu con de atac, al cărui unghi este de circa 20°.
Se pot folosi şi freze-melc cilindrice obişnuite, dar numai la prelucrările de finisare.
Folosirea frezelor cu con de atac asigură atât prelucrarea de degroşare, cât şi
prelucrarea de finisare a dinţilor.

Precizia de prelucrare obţinută în acest caz este mult mai bună decât la frezarea
radială, din cauză că începutul şi sfârşitul prelucrării se realizează cu dinţi diferiţi ai
frezei. Rugozitatea flancurilor poate ajunge până la Ra = (l,6...0,8) m.
În timpul prelucrării, semifabricatul execută o mişcare de rotaţie compusă,
deoarece, în afară de mişcarea de rulare, trebuie să existe şi o mişcare suplimentară
care să compenseze deplasarea sculei după direcţia avansului tangenţial.
Pentru ultima parte a frezei melc cu avans tangenţial se recomandă ca avansul
să fie cât mai mic posibil, deoarece este zona frezei care efectuează finisarea danturii.
• Danturarea cu cuţit rotitor (zburător). Acest procedeu îşi justifică utilitatea
numai în cazul prelucrării unui lot mic de piese, când construcţia unei freze melc
devine neeeconomică. Se poate aplica însă şi la loturi mai mari în cazul roţilor
melcate de modul mare, când construcţia unei freze-melc devine neeconomică, din
cauza dimensiunilor sale mari.
În asemenea cazuri, scula este un cuţit profilat, care materializează unul dintre
dinţii frezei-melc generatoare. Cuţitul poate fi încastrat într-un dorn (fig. 15.45, a),
sau poate fi de forma unei freze monodinte (fig. 15.45, b}.
 În cazul când unghiul de înclinare al dinţilor roţii melcate este mare, cele două
tăişuri laterale ale cuţitului aşchiază nesatisfacător, motiv pentru care se preferă
înclinarea cuţitului faţă de planul orizontal cu valoarea unghiului de înclinare a
danturii (fig. 15.46).
Danturarea roţilor melcate cu cuţit rotitor se face după metoda tangenţială. De
aceea, reglarea maşinii se face absolut la fel ca în cazul danturării cu freze-melc după
metoda tangenţială.
Metoda prelucrării cu cuţit rotitor se aplică şi la danturarea roţilor melcate care
angrenează cu melci cu mai multe începuturi. Dacă numărul de dinţi ai roţii melcate
nu are divizori comuni cu numărul de începuturi ale melcului, prelucrarea decurge
fără să apară probleme deosebite, în cazul în care, numărul de dinţi al roţii melcate
are divizori comuni cu numărul de începuturi ale melcului, cuţitul nu va prelucra
decât o parte dintre dinţii roţii şi, după una sau mai multe rotaţii ale semifabricatului,
cuţitul ajunge în golurile prelucrate anterior, în astfel de situaţii, pentru a asigura
sculă cu un pas

• Danturarea prin copiere a roţilor melcate. Prelucrarea danturii roţilor melcate

prin copiere se realizează, în general, la producţia de unicat şi numai pentru
degroşare. Prelucrarea se face pe freze universale cu cap divizor, ca şi în cazul
prelucrării roţilor dinţate cilindrice. Se poate realiza cu o freză profilata
sau cu cuţit rotitor prin divizare dinte cu dinte.
Pentru realizarea unghiului de înclinare al dinţilor roţii melcate este necesar ca
masa frezei să fie înclinată cu unghiul pe care trebuie să-1 aibă dinţii (fig. 15.47).
Degroşarea dinte cu dinte se face prin divizare, cu avans radial manual, prin
ridicarea mesei pentru fiecare dinte. Apoi se măreşte viteza de aşchiere şi se finisează
cu un cuţit
rotitor fiecare dinte sau cu freză-melc modul.
Pentru roţile care angrenează cu melci cu două sau trei începuturi, unghiul de
înclinare al danturii roţii este mare şi, ca urmare, prelucrarea prin copiere va da erori
de execuţie şi mai mari.
• Danturarea roţilor melcate speciale. Roţile melcate duplex se prelucrează cu
freze-melc având aceeaşi formă cu melcul duplex cu care angrenează. Prelucrarea se
execută cu avans tangenţial, iar reglarea maşinii se face ca în cazul prelucrării roţilor
melcate obişnuite, având în vedere să se ia în considerare modulul mediu axial al
melcului ma .
Intrarea frezei în aşchie trebuie să aibă loc de la capătul unde grosimea spirei
este mai mică. Avansul tangenţial se întrerupe când profilul de referinţă al frezei
(unde spira are grosimea S  ma / 2 ajunge în poziţia în care axa sa de simetrie este
conţinută în planul axial al roţii, perpendicular pe axa de rotaţie a frezei.
• Danturarea roţilor melcate cu pată de contact localizată. Metodele de
danturare descrise mai înainte se bazează pe executarea prelucrării cu scula ai căror
parametri geometrici coincid cu cei ai melcului cu care roata melcată formează
angrenajul.

Aceste scule au acelaşi diametru de referinţă cu melcul şi realizează

prelucrarea având distanţa dintre axe egală cu distanţa dintre axe a anjrenajului şi un
contact de tip suprafaţă.
Roata melcată prelucrată după metoda petei de contact localizate are, în
angrenare cu melcul, un contact liniar. Câmpul măturat de liniile de contact
determină pata de contact (fig. 15.48). Din punct de vedere funcţional este avantajos
ca acesta pată să fie localizată pe mijlocul dintelui.
• Danturarea roţilor melcate globoidale. Se execută cu freze-melc
globoidale, care au aceiaşi parametri geometrici cu melcul din angrenaj. Prelucrarea
se execută pe maşini de frezat roţi dinţate după metoda cu avans radial. Poziţia
relativă dintre sculă şi semifabricat este realizată cu ajutorul unor dispozitive
auxiliare. Se urmăreşte ca axa frezei să fie situată în planul median al roţii, iar planul
normal pe axa melcului, corespunzător diametrului minim.
Deoarece prelucrarea se execută cu avans radial, formarea profilului dinţilor
roţii este influenţată de numărul de piepteni ai sculei. Freza-melc globoidală va
aproxima cu atât mai bine melcul teoretic imaginar, cu cât numărul pieptenilor
aşchietori este mai mare.
 Datorită prelucrării cu avans radial, dinţii roţii melcate rezultă în final cu o
anumită subţiere. Această subţiere este cu totul neînsemnată pentru roţile melcate cu
unghiuri mici de înclinare a danturii. Se poate considera, deci, că pentru roţile care
angrenează cu melci cu unul sau două începuturi, fenomenul subtierii nu va afecta
funcţionarea ulterioară a angrenajului.
În producţiile de serie mică şi unicate, danturarea se execută cu cuţite rotitoare.
În prima fază se face degroşarea danturii cu un singur cuţit rotitor (fig. 15.49)
sau cu o freză-melc modul, care trebuie să aibă diametrul exact cât diametrul de la
gâtul melcului cu care /trebuie să angreneze roata - ca la roţile melcate obişnuite - iar
în etapa a doua se finisează dantura cu două cuţite (fig. 15.50).
Cele două cuţite de finisare materializează doi dinţi ai frezei-melc globoidale şi
sunt reglate la diametrulde la capul melcului ca poziţie şi dimensiuni.
O altă metodă de danturare pusă la punct în laboratorul TCM de la
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, este danturarea cu freze-melc obişnuite.
Freza-melc se construieşte cu diametrul corespunzător diametrului minim al melcului
globoidal.

în prima etapă se face prelucrarea danturii ca în cazul roţilor melcate obişnuite

(fig. 15.51, fl), până la adâncimea totală a dintelui. Apoi se înclină freza cu unghiul A.
(fig. 15.51, £), dat de raportul
cos   Dmax / D min

în care Dmax reprezintă diametrul maxim al melcului globoidal, iar D min - diametrul
minim al acestuia.
Se poate observa, că prin înclinarea frezei-melc va rezulta, în planul axial al
roţii, o elipsă care va avea diametrul mare exact cât diametrul maxim al melcului.
De remarcat că înclinarea axei frezei trebuie făcută numai în sensul de înclinare
al dinţilor.
Dantura astfel obţinută trebuie supusă unui proces de rodare cu un melc
globoidal corect. După 30.. .40 ore de funcţionare cu melcul conjugat, pata de contact
a angrenajului devine normală şi se poate conta pe o funcţionare corespunzătoare.

c. Prelucrarea cu şever-melc. Şeverul-melc este un şurub-melc pe ale cărui flan-

curi au fost executate canale radiale sau înclinate necesare aşchierii pe elicea de
divizare. Şeverul-melc lucrează similar cu freza-melc modul. Astfel, există o mişcare
de rulare între sever şi roata dinţată şi un avans de generare în lungul flancului.
Procesul de aşchie re are caracterul unei răzuiri şi se realizează datorită presiunii de
lucru exercitate în timpul prelucrării. Melcul este elementul conducător, antrenând
roata dinţată. După fiecare trecere, pentru asigurarea îndepărtării unui nou adaos de
prelucrare, se creează din nou presiunea de lucru, prin frânarea sau avansarea radială a
severului.
Şeverul-melc este o sculă complicată, a cărei execuţie ridică probleme
deosebite.
Din acest motiv, şeveruirea cu şeverul-melc nu a căpătat o răspândire prea mare
şi este cel mai larg utilizat la şeveruirea roţilor melcate.

15.13. Rectificarea roţilor cilindrice

15.13.1. Rectificarea prin copiere

Rectificarea roţilor dinţate cilindrice se efectuează în cazurile când roţile sunt

tratate termic (călite) sau executate dintr-un material dur şi cere o precizie ridicată
(cutie de viteze, reductoare etc.).
Operaţia de rectificare este, în general, costisitoare datorită faptului că se reali-
zează printr-un număr ridicat de treceri. Ga urmare, se impune ca, indiferent de modul
de rectificare, adaosul de prelucrare pe flancurile dinţilor să fie pe cât posibil mai mic.
În cazul când flancurile sunt carburate şi apoi călite, trebuie avut în vedere
faptul că este necesară o creştere a adaosului de prelucrare.
De remarcat că rectificarea prin copiere nu este un procedeu foarte răspândit
din cauza unor dezavantaje pe care le prezintă (păstrarea profilului discului abraziv).
Nu se efectuează rectificări la roţile dinţate cu modul mai mare de (10...20) mm.
 Rectificarea danturii prin copiere se execută cu scule profilate după forma
flancului dintelui. Acest lucru impune ca pentru fiecare număr de dinţi să existe un
disc abraziv special.
Se cunosc trei metode de rectificare prin copiere:
- rectificarea ambelor flancuri cu unul şi acelaşi disc abraziv, al cărui profil
coincide cu profilul golului dinţilor (fig. 15.58, a);

- rectificarea flanc cu flanc, cu acelaşi disc abraziv (sculă), al cărui profil este
construit după forma flancului dintelui (fig. 15.58, d);
- rectificarea a două flancuri opuse, aparţinând la doi dinţi diferiţi, cu două
scule profilate după forma flancurilor (fig. 15.58, c).
În toate aceste trei cazuri, datorită arcului mare de contact dintre sculă şi piesă,
îri timpul prelucrării au loc încălziri puternice ale piesei, fapt care impune o răcire
abundentă şi o adâncime mică 3...6 fim, pe trecere, adaosul de rectificare trebuind să
fie cât mai mic.
Pentru corectarea deformărilor de profil ale pietrei abrazive, maşinile sunt
înzestrate cu mecanismul pantografic de corectare a profilului pietrei, care are raportul
de multiplicare 4...6, prevăzute cu vârfuri de diamant şi şabloane de profil (fig. 15.59)

.
 La rectificarea roţilor dinţate cu dinţi drepţi trebuie să existe: o mişcare
principală de rotaţie a sculei care asigură viteza de aşchiere de circa (15...20) m/s; o
mişcare de avans în lungul flancului dintelui; o mişcare de avans vertical atât pentru
reglarea la adâncimea de aşchiere, cât şi pentru compensarea adaosului de corectare a
pietrei abrazive.
În cazul rectificării roţilor dinţate cu dinţi elicoidali, în afară de mişcarea de
avans pe lungimea flancului, piesa trebuie să execute şi o mişcare de rotaţie, în aşa fel
încât viteza de aşchiere să rămână tot timpul tangentă la elicea dintelui.
Pentru rectificarea de finisare se lasă adaos de circa (l5...30) fim adaos de
prelucrare pe fiecare flanc, în funcţie de modulul roţii, iar pentru degroşare adaosul de
prelucrare poate fi de (30...50) fim pe flanc.

15.13.2. Rectificarea roţilor dinţate cilindrice prin rulare

Rectificarea prin niîare este procedeul cel mai larg utilizat pentru rectificarea
roţilor dinţate cilindrice. Scula abrazivă este de forma unui disc, taler sau melc-modul,
care materializează cremaliera generatoare.
Prelucrarea se poate executa cu divizarea periodică, în cazul utilizării pietrelor-disc
sau taler sau cu divizarea continuă, în cazul prelucrării cu melci abrazivi.
Rectificarea roţilor dinţate cilindrice cu divizare periodică are aspecte multiple
determinate, în special, de caracteristicile maşinilor pe care se fac prelucrările. Se
cunosc, astfel, diverse procedee de prelucrare, care poartă numele firmei care a pus la
punct procedeul (MAAG, Nilles, Kolb etc.).
• Procedeul de rectificare MAAG. Rectificarea se execută cu două pietre
abrazive taler care materializează flancurile cremalierei generatoare. Procedeului
MAAG îi sunt caracteristice două metode de rectificare, funcţie de poziţia discurilor
abrazive:
- metode de rectificare la 15° (fîg. 15.60, a), la care discurile abrazive sunt
înclinate la unghiul indicat;
- metoda de rectificare la 0° (fîg. 15.60, b), la care discurile abrazive sunt
aşezate în poziţie verticală.
 Prima metodă se caracterizează prin aceea că cele două discuri abrazive
prelucrează simultan flancurile opuse ale aceluiaşi dinte sau ale unor dinţi diferiţi, iar
roata basculează în ambele sensuri. Unghiul de montaj al pietrelor este de 15°, în
raport cu planul orizontal, şi este corespunzător cu înclinarea flancului cremalierei de
generare.
Metoda de rectificare la 0° are caracteristic faptul că cele două corpuri abrazive
prelucrează două flancuri opuse aparţinând la doi dinţi diferiţi, iar construcţia
discurilor abrazive diferă.
Unghiul profilului cremalierei generatoare, materializată de corpurile abrazive,
atât în primul caz, cât şi în al doilea caz, diferă de unghiul de 20° standardizat. Deci,
cremaliera fictivă cu care angrenează în prelucrare roata dinţată nu corespunde
cremalierei standardizate. Acest lucru trebuie cunoscut şi avut în vedere când se face
reglarea maşinii.
În timpul prelucrării, discurile abrazive se uzează pronunţat, mai cu seamă când
roţile sunt şi late, acesta fiind unul din marile dezavantaje, datorită faptului că se
pierde repede precizia de prelucrare. Astfel, după fiecare trecere de degroşare sau de
finisare trebuie ca suprafaţa activă a discului abraziv să fie reascuţită şi corectată.
Maşinile de rectificat roţi dinţate sunt prevăzute cu mecanism cu vârfuri
diamantate pentru reascuţirea şi corectarea discurilor abrazive. Funcţionarea acestor
mecanisme este comandată automat, făcând parte din ciclul de lucru al maşinii.
 Procedeul Nilles. Rectificarea după procedeul Nilles utilizează drept sculă
un disc biconic care, în secţiune radială, pune în evidenţă profilul cremalierei de
generare (fîg. 15.61) cu unghiul flancului de 20°.
Grosimea dintelui acestei cremaliere este mai mică decât a dintelui cremalierei
de referinţă, ceea ce face ca discul să intre cu joc în golul dinţilor piesei. Pentru
realizarea prelucrării sunt necesare următoarele mişcări:
 mişcarea principală de aşchiere, rezultată din mişcarea de rotaţie a discului
abraziv, care asigură o viteză de aşchiere de circa (15...20) m/s;
  mişcarea de rulare prin bascularea semifabricatului, în timpul căreia se gene
rează profilul evolventic la dintelui;
 mişcarea de avans longitudinal a discului abraziv în lungul dintelui.
În timpul prelucrării se realizează următoarele faze de lucru:
- prelucrarea unuia dintre flancurile unui dinte începând de la baza acestuia
(punctul 7);
- ieşirea din angrenaj a sculei (punctul 2) şi inversarea sensului de rulare;
- prelucrarea celuilalt flanc al dintelui, începând tot de la bază (punctul 3);
- ieşirea sculei din angrenare (punctul 4), divizarea pentru prelucrarea dintelui
următor şi inversarea sensului de rulare.

Maşinile care lucrează după procedeul Nilles sunt echipate cu mecanisme de

corectare a sculei. Corectarea discului abraziv se realizează în timpul divizării, cu
adâncimi foarte mici de (2...3) fim.

De remarcat că ambele procedee de rectificat roţi dinţate sunt cu productivitate

mică, fapt pentru care operaţia de rectificare este foarte scumpă.

15.13.3. Rectificarea cu melc abraziv (procedeul Reishauer)

Prelucrarea se execută cu divizarea continuă, utilizând drept sculă un melc

abraziv (fig. 15.62).
Pentru a se asigura o execuţie uşoară a melcului abraziv, acesta se construieşte
după tipul melcului arhimedic. Deoarece profilul cremalierei generatoare se obţine
numai în cazul unui melc evolventic în secţiune normală, scula astfel construită are
anumite abateri. Profilul activ al melcului, datorită uzării, se modifică şi ca urmare,
scade precizia de prelucrare.
Profilarea se realizează cu vârf de diamant, cu consum mare de timp şi este o
operaţie dificilă. De aceea, procedeul se recomandă să se utilizeze la operaţiile de
degroşare a roţilor dinţate. Când se prevăd şi operaţii de finisare a dinţilor, pe aceste
maşini, trebuie avut în vedere ca profilarea sculei să se facă cât mai precis şi la
intervale optime. După fiecare corectare a profilului sculei este necesară o nouă
reglare a distanţei dintre axe. în scopul obţinerii unor precizii ridicate, melcii abrazivi

se construiesc u unghiuri de înclinare a elicei foarte mici, în aşa fel încât abaterile faţă
de melcul teoretic să fie neînsemnate, fapt pentru care nu se utilizează melc abraziv cu
mai multe începuturi.
Deoarece unghiul elicei melcilor abrazivi este mic, aceştia se construiesc cu
diametre mari în comparaţie cu diametrul frezelor melc.

15.14. Tehnologia netezirii roţilor dinţate cilindrice

15.14.1. Honuirea danturii roţilor dinţate cilindrice

Honuirea danturii este un procedeu de netezire care se aplică roţilor dinţate

tratate termic şi prelucrate, înainte de tratamentul termic, prin şeveruire.
Honuirea nu asigură, în general, corectarea erorilor de prelucrare a danturii, scopul ei
principal fiind acela de a asigura o netezime bună a flancurilor cu rugozitate
Ra  (0,4...0,2)
În comparaţie cu rectificarea, honuirea are o serie de avantaje, care o fac să fie
preferată de multe ori. Honuirea nu produce arsuri flancului şi microfisuri
superficiale, iar timpul în care se face prelucrarea prin honuire este sensibil mai mic
decât în cazul rectificării.
Scula folosită la honuire este de forma unei roţi dinţate conjugate cu roata care
se prelucrează, executată din material plastic impregnat cu granule abrazive (sau din
metal) având flancurile acoperite cu material abraziv.
În timpul prelucrării, scula de honuit şi piesa formează un angrenaj cu jocul la
fundul dintelui de 0,2 mm. Prelucrarea necesită o mişcare de rulare între sculă şi piesă
şi o deplasare alternativă a roţii în lungul axei sale.
Pentru eficacitatea prelucrării, în angrenajul sculă-piesă se creează o presiune
de lucru corespunzătoare unei forţe de (20...50) daN. Eficacitatea prelucrării prin
honuire este mult îmbunătăţită dacă, pe dantura roţii de prelucrat, se aplică o pastă
abrazivă.
Roţile dinţate honuite au o bună comportare la zgomot şi la solicitările prin
presiune de contact, fiind rezistente la fenomenul de pitting.

15.14.2. Lepuirea danturii roţilor dinţate cilindrice

Lepuirea danturii este un procedeu de netezire aplicat roţilor tratate termic.

Lepuirea se poate efectua pe flancurile dinţilor sau numai la baza lor.
În prezent se cunosc mai multe metode de lepuire a danturii roţilor dinţate.
În cazul lepuirii cu roţi etalon, roata dinţată supusă netezirii prin lepuire este
angrenată cu trei roţi de fontă cenuşie moale (HB<180). între dinţii aflaţi în angrenare
se introduce un mediu de lepuire, constituit dintr-o micropulbere abrazivă din electro-
corindon sau oxid de crom, cu granulaţie fină (M28...M10), într-un amestec de petrol
lampant şi ulei cu viscozitate de 3,5°E la 50°C. Proporţia amestecului de petrol şi ulei
este de 90% petrol şi 10% ulei mineral.
În timpul lepuirii, roata dinţată este antrenată cu o viteză de (25...35) m/min. în
funcţie de metoda adoptată, roţile etalon pot fi identice sau diferite. Se poate lucra,
astfel, cu trei roţi, dintre care una este normală iar celelalte două au înălţimea dintelui
modificată - una cu dintele mărit, iar cealaltă cu dintele micşorat. Sensul de rotaţie se
schimbă periodic şi, în timpul lucrului, roata prelucrată este deplasată alternativ în
lungul axei sale.
Când se face lepuirea roţilor dinţate cu dinţi elicoidali, una dintre roţile etalon
terbuie să aibă neapărat dinţi înclinaţi, cu înclinarea danturii egală cu cea a roţii de
prelucrat, dar cu sens de înclinare opus. în acest fel, între roata de prelucrat şi această
roată etalon se formează un angrenaj cilindric, cu axele paralele, iar flancurile
conjugate vin în contact succesiv pe toată suprafaţa activă.
Celelalte două roţi etalon se construiesc tot cu dinţi înclinaţi, dar cu unghi de
înclinare al danturii diferit, în aşa fel încât să formeze cu piesa un angrenaj elicoidal
cu axele încrucişate. Valoarea unghiului de încrucişare se ia, în general, de 10°.
Pentru desfăşurarea în condiţii bune a procesului de lepuire, în toate cazurile,
angrenarea trebuie frânată pentru a se obţine în zona de lucru o încărcare
corespunzătoare pe flancul dintelui. De regulă, prin lepuire se îndepărtează de pe
suprafaţa flancului un strat de metal cu grosime de (5...8) /tm.
Deoarece lepuirea se execută cu roţi etalon, a căror precizie de pas şi profil este
ridicată, este posibilă corectarea unor erori rezultate din prelucrările anterioare.
Lepuirea bazei dintelui se aplică numai roţilor dinţate de mare importanţă.
Scopul urmărit prin această prelucrare este diminuarea efectului concentratorilor de
tensiuni de la baza dintelui şi reducerea zgomotului în funcţionare.
De subliniat că lepuirea nu impune maşini speciale, iar timpul de lepuire a
roţilor dinţate este în general mare, de 6...24 ore, fapt ce face ca operaţiile de lepuire
să fie costisitoare. De aceea nu se aplică decât în cazuri stricte, ţinând seama că
trebuie realizate şi roţile conjugate şi standul de realizat lepuirea.

15.14.3. Rodarea roţilor dinţate cilindrice

Rodarea roţilor dinţate se poate aplica atât roţilor tratate, cât şi celor netratate
termic. Se face numai cu scopul de netezire a flancurilor danturii roţilor conjugate,
care, după operaţia de rulare, trebuie să fie montate perechi într-un ansamblu.
Procedeul constă în aceea că roţile conjugate sunt montate pe un stand, unde
funcţionează sub sarcină tip de 20...30 ore, cu ungere continuă. Ca urmare, se produce
o netezire a flancurilor în contact, adică se produce uzarea iniţială pe flancurile
solicitate.

15.14.4. Netezirea electrochimică a roţilor dinţate cilindrice

În ultimii ani, netezirea şi lustruirea electrochimică a roţilor dinţate din oţel este
tot mai frecvent utilizată, datorită indicilor tehnico-economici ridicaţi şi a faptului că
nu necesită utilaje specializate.
La baza prelucrărilor electrochimice stă fenomenul de dizolvare anodică. De
exemplu, la lustruirea electrochimică a unei roţi dinţate, piesa este legată la polul
pozitiv (anod), iar un electrod de cupru, care acoperă total sau parţial roata (fîg.
15.63), se conectează la polul negativ (catod) al unei surse de curent cu tensiunea de
(6...36) V.
Electrolitul cel mai frecvent utilizat este clorura de sodiu (NaCl -f- H2O), cu o
concentraţie de 10%. în funcţie de natura oţelului din care este executată roata,
electrolitul poate fi un amestec mai complex de diferiţi acizi şi săruri.
Pentru roţile dinţate mici, electrodul-sculă poate îmbrăca complet roata dinţată
şi apoi este scufundat în electrolit. Pentru roţile dinţate mari, electrodul-sculă acoperă
numai 2-3 dinţi. Roata este scufundată în lichid parţial.
De asemenea, o importanţă deosebită are şi distanţa dintre electrozi, care trebuie să
fie, pe cât posibil, mică, fără a da naştere la scurtcircuitări.
 Datorită caracteristicilor bune ale roţilor dinţate prelucrate prin lustruire
electrolitică în special îmbunătăţirea simţitoare a geometriei dinţilor şi a rugozităţii şi
simplitatea utilajului, metoda se extinde din ce în ce mai mult şi la netezirea roţilor
dinţate destinate să lucreze la viteze şi sarcini mari.
Ţinând seama de adaosul de prelucrare lăsat pentru netezirea electrochimica, se
pot utiliza regimuri electrice de lucru diferite pentru operaţia de degroşare, prefinisare
şi finisare.
Aşa de exemlpu, pentru operaţia de degroşare, funcţie de mărimea roţii, se
recomandă următorul regim: densitate de curent (50...300) A/dm2; temperatura
electrolitului (18...26)°C; timpul de lucru (4...6) min.
După această operaţie, roţile dinţate sunt supuse tuturor operaţiilor ce urmează
procesului de lustruire electrolitică, şi anume: demontarea, spălarea, neutralizare,
uscare şi conservare.
Suprafeţele lustruite electrolitic sunt caracterizate printr-o rezistenţă la uzură
foarte mică şi printr-un coeficient de frecare redus în exploatare. Experienţele au
arătat că lustruirea electrolitică a roţilor dinţate prelucrate prin frezare a redus uzura
dinţilor la 1/7, iar în cazul roţilor dinţate rectificate, uzura dinţilor s-a redus la
jumătate în exploatare.
La roţile dinţate care transmit sarcini mari, fenomenul de ciupire (pitting) apare
la sarcini de două ori mai mari la roţile lustruite electrolitic decât la roţile dinţate
rectificate mecanic.
Lustruirea electrolitică a roţilor dinţate are, de asemenea, o influenţă favorabilă
şi în ce priveşte funcţionarea liniştită a transmisiei

15.14.4. Netezirea însoţită de ecruisarea flancurilor dinţilor

Netezirea şi ecruisarea flancurilor roţilor dinţate cilindrice cu dinţi drepţi şi

elico-idali (înclinaţi) are la bază un fenomen de deformaţie plastică superficială pe
toată suprafaţa dintelui. Ca urmare a acestei deformaţii plastice, are loc atât o tasare şi
o netezire a microneregularităţilor, cât şi o ecruisare a stratului superficial, care duc la
o creştere a durităţii cu (30...80)% mai mult decât starea iniţială.
în multe cazuri, netezirea şi ecruisarea flancurilor conduc la înlocuirea tratamentelor
termice şi a rectificării.
Procedeul cel mai frecvent utilizat pentru netezire şi ecruisare este rularea roţii dinţate
cu alte roţi, realizată în trei variante: cu o singură roată etalon; cu două roţi etalon; cu
trei roţi etalon.
în timpul rulării, în general, roţile etalon sunt frânate, iar roata dinţată este motoare,
astfel că flancurile în angrenare vor fi netezite şi ecruisate pe o adâncime de
circa (0,2...l,2) mm. Schimbarea sensului de rotaţie permite ca operaţia de netezire şi
ecruisare să se facă pe ambele flancuri ale dinţilor în circa (6...7) min.
De asemenea, în literatura de specialitate se recomandă utilizarea unor dispozitive de
calibrare a flancurilor dinţilor.
De subliniat că durificarea superficială a roţilor dinţate se poate realiza nu numai prin
rulare (fig. 15.64, a), ci şi prin tratament termic superficial de durificare (fig. 15.64,
b).

15.15. Tehnologia de danturare prin aşchiere

a roţilor dinţate conice

Elementul de referinţă al roţilor conice este roata plană. Aceasta joacă rolul pe
care îl are cremaliera de referinţă la angrenajele cilindrice. O particularitate a roţii
plane este aceea că ea nu poate angrena decât cu roţile angrenajului pe care îl
defineşte, spre deosebire de cremaliera de referinţă care poate angrena cu orice roată
dinţată având acelaşi modul.
Profilul dintelui roţii plane, proiectat pe un plan tangent la cilindrul exterior,
este trape-zoidal. Roata plană pune în evidenţă şi forma curbei directoare a dintelui, în
funcţie de aceasta, roţile dinţate conice pot fi împărţite în următoarele grupe: roţi
donice cu dinţi drepţi; roţi conice cu dinţi înclinaţi; roţi conice cu dinţi curbi.
Roţile cu dinţi drepţi au curba directoare a dintelui orientată după raza roţii
plane.
La roţile conice cu dinţi înclinaţi, dreapta care defineşte curba directoare a danturii
este tangentă la un cerc de rază r (fig. 15.65). în cazul roţilor dinţate cu dinţi curbi,
curba directoare a dintelui poate fi un arc de cerc (fig. 15.66, a), un arc de evolventă
(dantura paloidă - fig. 15.66, b), epicicloidă alungită (dantura eloidă - fig. 15.66, c),
un arc de spirală arhimedică (dantura spiroidă - fig. 15.66, d).

Deoarece roţile dinţate conice se întâlnesc într-o mare varietate de forme

geometrice şi constructive, în practică există o mulţime de procedee de prelucrare.
Cele mai importante sunt: prelucrarea prin copiere; prelucrarea prin rulare.
Din marea diversitate de maşini care prelucrează dantura roţilor conice se pot
desprinde două mari clase: maşini pe care se poate prelucra o gamă mai mare de roţi
(în caz particular, pinionul şi coroana aceluiaşi angrenaj); maşini speciale pentru
prelucrarea danturii roţilor conice, pe care se poate executa un singur tip de roată
dinţată (pinionul şi coroana aceluiaşi angrenaj se execută pe maşini diferite).
 15.15.1. Danturarea roţilor dinţate conice prin copiere

Danturarea prin frezare. Frezarea cu freze-disc modul sau deget modul se aplică
la roţile dinţate cu dinţi drepţi şi înclinaţi. Danturarea prin frezare de copiere este un
procedeu neproductiv şi puţin precis. Aplicarea se recomandă numai la danturarea
roţilor dinţate de module mici, m = (2...2,5) mm, în producţia de unicat, datorită
productivităţii şi preciziei reduse.
Deoarece roata conică are pe lungimea dintelui un modul variabil, reiese clar că
prelucrarea cu freze-disc modul şi deget modul dau naştere la deformări importante
ale formei dintelui. Ca urmare, se execută mai întâi o degroşare cu o freză-disc de
modul corespunzător modulului minim din partea inferioară a dintelui roţii dinţate,
sau chiar mai mic. Piesa se poziţionează prin înclinarea capului divizor, astfel încât
freza să aibă o traiectorie paralelă cu generatoarea conului interior (fig. 15.67).

Ca şi în cazul roţilor dinţate cilindrice, se face calculul divizării, după care roata
dinţată conică se prelucrează ca o roată dinţată cilindrică, făcându-se operaţia de
degroşare din una sau două treceri.
După degroşarea tuturor dinţilor, freza este deplasată din nou în poziţia iniţială.
Apoi masa frezei, pe care este capul divizor, este rotită cu un unghi a corespunzător
pentru prelucrarea unuia dintre flancuri (fig. 15.68). Se prelucrează întâi flancurile de
pe o parte, iar flancurile opuse se prelucrează după o nouă rotire în sens opus mesei
frezei, care cuprinde deplasarea frezei de cealaltă parte a axei roţii.
Poziţionarea corectă a sculei în raport cu piesa se face prin verificări repetate
ale grosimii dintelui.
Prelucrarea cu freze-disc modul se execută în prezent pe o serie de maşini de
mare productivitate, cum sunt cele tip EZ, prevăzute cu mai multe posturi de lucru
(fig. 15.69). Pe aceste maşini se fac numai operaţiile de degroşare ale roţilor dinţate
care urmează a fi finisate printr-un procedeu de rulare, în general prin rabotare.
Frezele-deget se utilizează pentru prelucrarea roţilor conice de modul mare,
aplicându-se acelaşi procedeu, degroşare la modulul cel mai mic şi apoi

frazarea fiecărui flanc în parte. Prelucrarea se execută, în general, pe maşini de

prelucrat danturi cilindrice.
 Danturarea prin broşare. Prin acest procedeu se prelucrează numai dantura
roţilor conice cu dinţi drepţi, în special pinioanele de dimensiuni mai mici.
Maşinile folosite la prelucrare sunt maşini specializate destinate, în primul
rând, producţiei de masă a sateliţilor diferenţialelor de automobil.
Scula utilizată este o broşa, formată din 15.. ..17 segmente, cu câte 4-5 dinţi
fiecare (fîg. 15.70). Dinţii broşei sunt împărţiţi pe grupe astfel: prima grupă de cinci
segmente este destinată degroşării, a doua grupă de cinci segmente este destinată
semifinisă-rii, iar ultima grupă realizează finisarea, în porţiunea fără dinţi a broşei are
loc divizarea semifabricatului cu un dinte, deoarece prelucrarea se face dinte cu dinte.
Mişcarea principală de aşchiere este asigurată de către sculă, care se roteşte în
jurul axei sale. Concomitent cu această rotaţie, suportul pe care se montează broşa are
o mişcare rectilinie de avans sa, după o direcţie paralelă cu generatoarea conului
interior al roţii dinţate.
Mişcările de rotaţie şi de avans ale broşei

sunt coordonate într-un raport prestabilit aşa încât în timpul degroşării, broşa
parcurge, cu mişcarea de avans, distanţa AB, care corespunde unui arc de rotaţie egal
cu cel pe care sunt dispuse segmentele de degroşare. Distanţa BC este afectată
semifmisării şi este parcursă în timp ce broşa s-a rotit corespunzător arcului pe care
sunt dispuse segmentele de semifinisare.
După ce ultimul dinte de semifinisare a ieşit din aşchie, broşa continuă să se
rotească în acelaşi sens şi, înainte de intrarea primului dinte de finisare în aşchie, are
loc inversarea sensului mişcării de avans. Broşa se deplasează, parcurgând distanţa
C4, timp în care se şi roteşte corespunzător arcului pe care sunt dispuse segmentele de
finisare. La ieşirea ultimului dinte de finisare din aşchie, se produce rotirea piesei cu
un pas, după care ciclul de prelucrare este reluat.
Important de reţinut este faptul că, în punctul B, mişcarea de avans este
întreruptă un timp scurt. Dinţii care au aşchiat până în acest moment au o
supraînălţăre oarecare, orientată după o spirală arhimedică. Cât timp avansul este
întrerupt, sunt în aşchiere numai dinţii care au aceeaşi înălţime.
într-un ciclu de lucru se prelucrează complet un gol al danturii, obţinându-se o bună
calitate a flancurilor.
Pentru a fi posibilă prelucrarea completă a golului, broşa are o construcţie
specială, atât în ceea ce priveşte supraînălţarea dinţilor, cât şi profilul acestora. Astfel,
profilul fiecărui dinte al broşei trebuie să coincidă cu profilul golului din zona pe care
o prelucrează. Construcţia unei astfel de broşe ridică, în practică, dificultăţi serioase.
Pentru a uşura execuţia broşei, se schimbă profilul în evolventă al dinţilor cu un
profil circular în scopul uşurării execuţiei broşei. în acest caz, razele profilurilor
circulare se iau egale la toţi dinţii, însă poziţia centrelor arcelor este diferită, în funcţie
de variaţia profilului flancurilor pe lungimea dintelui roţii dinţate. Datorită acestor
simplificări aduse, în construcţia dinţilor, broşa poate fi prelucrată în întregime cu
aceeaşi piatră de rectificat, ceea ce constituie un mare avantaj.
Viteza de aşchiere la danturare se alege în funcţie de experienţă. După datele
din literatura de specialitate, vitezele de aşchiere recomandate sunt de (30...40)
m/min.
Procedeul de broşare a roţilor dinţate conice este de mare productivitate,
obţinându-se o rugozitate şi o precizie bună la finisare. Pentru roţi conice mai mari, cu
dinţi mai mulţi, prpcedeul nu se aplică, deoarece precizia de prelucrare scade foarte
mult. Aceasta, ca urmare a modificărilor constructive ale dinţilor broşei.
 Danturarea cu cap portcuţit rotativ (procedeul Formate-Gleasori). Acest procedeu
se aplică la danturarea coroanelor de diferenţial, care au curba directoare a danturii în
arc de cerc. Deoarece prin forma lor aceste coroane se apropie de forma roţii plane,
profilul dintelui este trapezoidal.
Pinionul conjugat coroanei se prelucrează separat, pe altă maşină, printr-un
procedeu de rulare. Angrenajul format astfel este cunoscut sub denumirea de angrenaj
Formate, sau angrenaj de semirulare.

Capul portcuţit (fig. 15.71) este un disc pe care sunt fixate mai multe cuţite
profilate, având o porţiune liberă, în care se face divizarea după un ciclu de
prelucrare. Cuţitele asigură prelucrarea ambelor flancuri aparţinând unui gol.
Adâncimea de aşchiere se realizează prin supraînălţarea dinţilor.
Piesa rămâne fixă, iar capul portcuţit, având o supraînălţare de la un dinte la
altul, asigură prelucrarea completă a unui gol la o singură rotaţie.
Ultimele două cuţite, 13 şi 24, au o astfel de geometrie încât să profileze cât mai
corect flancurile prelucrate. Ele sunt aşezate la o oarecare distanţă unul de altul,
pentru a nu se găsi simultan în aşchiere.

Maşinile care lucrează după acest principiu au o construcţie simplă şi sunt mult
mai rigide decât cele prevăzute cu lanţ cinematic de rulare.
 Roţile conice cu dinţi drepţi de module mari pot fi prelucrate şi prin rabotare
după şablon. Sunt utilizate două rânduri de cuţite pentru degroşare şi finisare. Cuţitele
au atât o mişcare rectilinie alternativă, cât şi de rotire după şablon.

15.15.2. Danturarea roţilor dinţate conice prin rulare

Danturarea prin rulare a roţilor dinţate conice are loc într-un proces care
reproduce angrenarea semifabricatului cu roată plană imaginară care defineşte
angrenajul conic respectiv.
Roata plană imaginară este materializată, în procesul de aşchiere, de către
sculele utilizate la prelucrare.
Reproducerea angrenării piesei cu roata plană imaginară se poate realiza pe
maşinile de danturat după următoarele principii:
• roata care se prelucrează rulează pe roata plană care este fixă;
• roata plană rulează pe roata care se prelucrează, aceasta din urmă fiind fixă;
• atât roata plană, cât şi roata care se prelucrează se rotesc în angrenare, axele
lor fiind fixe.
Dintre aceste scheme teoretice de prelucrare, în practică se folosesc numai
prima şi ultima.
 Danturarea roţilor conice cu dinţi drepţi şi înclinaţi. Procedeele utilizate în
prezent pentru danturarea roţilor dinţate conice cu dinţi drepţi sau înclinaţi se împart
în două mari grupe: danturarea prin rabotare; danturarea prin frezare.
Danturarea prin rabotare se poate realiza cu un singur cuţit (procedeul Bilgram)
sau cu două cuţite (procedeul Gleason). Metoda de danturare cu două cuţite asigură o
productivitate mult mai ridicată, fapt pentru care s-a impus ca metodă de bază la
rabotarea danturii roţilor dinţate conice cu dinţi drepţi şi înclinaţi.
În marea lor majoritate, maşinile care lucrează după procedeul Gîeason asigură
generarea danturii având atât roata plană 2, cât şi rota-piesă l în mişcare de rotaţie.
Pentru a simplifica construcţia acestor maşini, roata plană este modificată, ea având
semiunghiul conului de rulare 1  90   (fig. 15.72).

Cele două cuţite cu care se execută prelucrarea au tăişurile rectilinii şi

materializează un gol al roţii plane imaginare. Prelucrarea se poate realiza cu ciclu
normal de danturare sau cu cicluri modificate.
Ciclul normal constă în următoarele:
• se face prelucrarea unui dinte prin rularea într-un sens al roţii piesă 2 cu roata
plană imaginară 3, materializată de către cele două cuţite l (fig. 15.73);
• se inversează sensul de rulare până la ieşirea cuţitelor din zona de aşchiere;
• divizarea piesei cu un dinte;
• inversarea sensului şi rularea unui nou ciclu de prelucrare.
Ciclurile de lucru modificate au drept scop asigurarea unei productivităţi
ridicate la prelucrare. Un astfel de ciclu poate fi următorul:
- prelucrarea de degroşare a două goluri,prin pătrunderea radială a cuţitelor
până aproape de fundul dintelui, în absenţa mişcării de rulare;
- retragerea rapidă a cuţitelor pe direcţia radială de pătrundere;
- divizarea cu doi dinţi;
- reluarea ciclului de degroşare a următoarelor două goluri.
După degroşarea tuturor dinţilor urmează operaţia de finisare, dinte cu dinte, în
ciclu normal de lucru, dar cu schimbarea cuţitelor, care sunt speciale pentru operaţia
de finisare.
În cazul producţiei de serie mare, degroşarea danturii se execută prin frezare cu
freză-disc modul şi numai finisarea se realizează prin rabotare.
În cazul prelucrării danturilor înclinate, suportul cuţitelor trebuie rotit, în aşa fel
încât cuţitele să fie aduse din poziţia radială într-o poziţie corespunzătoare unghiului
de înclinare a danturii.
Roţile dinţate conice prelucrate prin rabotare pot fi încadrate în clasele de
precizie 5...8, iar rugozitatea flancurilor ajunge la Ra - (3,2...l,6) m
După acelaşi principiu se realizează prelucrarea roţilor dinţate conice / cu dinţi
drepţi prin frezare cu două freze disc 2 (procedeul Convoid), care de fapt înlocuiesc
cele două cuţite de rabotat (fig. 15.74).

Deosebirea esenţială între cele două procedee de prelucrare este aceea că, în
cazul prelucrării prin frezare, viteza de aşchiere se obţine ca rezultat al unei mişcări de
rotaţie şi este mult mai mare ca în cazul rabotării,  = (30...40) m/min.
Deoarece aşchierea este continuă, maşinile de danturat cu două freze disc au
productivitatea de 3.. .5 ori mai mare decât cele de rabotat. Au însă dezavantajul că nu
pot prelucra şi danturi înclinate.
 În timpul prelucrării, dinţii celor două freze 2 se întrepătrund, ei materializând
un dinte al roţii plane imaginare.
Dinţii unei freze prelucrează flancul drept al unui gol, iar dinţii celeilalte freze-
flancul stâng. După prelucrarea unui gol, are loc divizarea cu un dinte, ceea ce dă
procedeului un caracter de discontinuitate şi ca urmare, o scădere a preciziei de
prelucrare.
Cele două freze nu au avans în lungul flancului, ceea ce face ca, în urma
prelucrării, fundul dintelui să rezulte concav (fig. 15.75, a).
Datorită faptului că frezele se construiesc cu diametre mari, concavitatea are
valori mici şi nu influenţează funcţionarea roţii dinţate. Tot datorită lipsei avansului în
lungul dintelui, flancurile vor rezulta bombate longitudinal. Acest lucru are un avantaj
important datorită faptului că asigură angrenajului condiţii bune ce funcţionare.
Se poate lucra, ca şi în cazul rabotării, cu ciclu normal sau cu cicluri
modificate. Ciclul normal se realizează în felul următor:
• degroşarea unui gol de dinte, prin pătrunderea radială a frezelor, în timp ce
piesa este fixă;
• finisarea celor două flancuri, timp în care conul de divizare al piesei rulează
pe un plan de rulare, axa lui deplasându-se din poziţia / în poziţia II (fig. 15.75, b);
ambele poziţii se găsesc în acelaşi plan cu axa piesei;
• retragerea piesei sau a sculei;
• divizarea cu un dinte;
• reluarea ciclului de prelucrare.
Prelucrarea pinioanelor de dimensiuni mici se realizează numai prin rulare,
eliminându-se faza de pătrundere radială a sculei.
Roţile dinţate conice prelucrate prin procedeul Convoid se încadrează în clasele
de precizie 5...8, iar rugozitatea în limitele Ra = (l,6...0,8) m.
Pentru module mai mari, operaţia se poate face în două etape, şi anume: la
început se face degroşarea pentru toţi dinţii şi apoi operaţia de finisare la care se
măreşte viteza de aşchiere.
• Danturarea roţilor dinţate conice cu dinţii în arc de cerc. Angrenajele
conice cu dantura în arc de cerc (arcoide) sunt cele mai răspândite dintre angrenajele
conice cu dantura curbă. Acest lucru a determinat şi apariţia unui mare număr de
procedee de prelucrare a acestei danturi şi, o dată cu aceasta, realizarea unei game
variate de maşini pentru danturare.
Angrenajele conice cu dinţii în arc de cerc se execută în două variante:
• angrenaje la care curba directoare a danturii este un arc de cerc al cărui unghi
de înclinare, pe cercul mediu Rm al roţii plane, este m  0 (fig. 15.76);
• angrenaje zero, la care unghiul de înclinare m = 0.
Danturile în arc de cerc se prelucrează cu ajutorul unor capete portcuţit
asemănătoare cu cele utilizate la procedeul
Formate. Aici apare în plus mişcarea de rulare în timpul prelucrării, ceea ce face ca
profilul danturii să rezulte ca înfăşurătoarea poziţiilor succesive ale muchiilor
aşchietoare ale sculei.
Roata plană care stă la baza construcţiei maşinilor de danturat este modificată
în aşa fel încât ea devine o roată cu vârf plan.
Cuţitele se execută cu profil rectili-niu şi nu evolventic. Folosirea unor astfel de
cuţite conduce, evident, la obţinerea unor danturi cu abateri. Dar aceste abateri sunt
foarte mici.
În practică s-au pus la punct mai multe metode de prelucrare, dintre care se
menţionează:
a. Metoda unilaterală constă în aceea că fiecare flanc al dintelui (extrados şi
intrados) se prelucrează separat cu câte un cap portcuţit. în acest scop, maşina este
dotată cu capete portcuţit de două tipuri, unul la care cuţitele au tăişuri exterioare şi
execută flancul concav şi altele la care cuţitele au tăişurile interioare şi execută flancul
convex.
b.

Prelucrarea pinionului şi coroanei unui angrenaj se face, după această metodă,

cu capete portcuţit, ceea ce face ca productivitatea să fie redusă. De aceea, prelucrarea
după metoda unilaterală este specifică producţiei de serie mică şi tot mai puţin
întâlnită.
b. Metoda bilaterală simplă se aplică la danturarea angrenajelor de semirulare.
Coroana conică se danturează după procedeul Formate, fără rulare, iar pinionul se
prelucrează prin rulare după metoda unilaterală. Deoarece dinţii coroanei au profil
rectiliniu, dantura pinionului trebuie supusă unor corecţii după danturare. Astfel,
dantura pinionului nu mai este definită de o dantură de referinţă (a roţii plane), ci de o
dantură individuală (a roţii conjugate).
 c. Metoda bilaterală dublă se carcaterizează prin aceea că ambele flancuri, atât
ale pinionului, cât şi ale coroanei, se execută deodată, cu ajutorul unor capete portcuţit
care aşchiază şi pe un flanc şi pe celălalt. Această metodă este singura care se poate
aplica la danturarea roţilor de modul mic, unde aşchierea pe câte un flanc se face cu
dificultate.
d. Metoda Octoid-Unitool se aplică la prelucrarea danturii octoide, profilul
dinţilor fiind după o curbă evolventică. Scula folosită la prelucrare este un cap
portcuţit de construcţie specială. Cuţitele acestuia au tăişurile, atât cele exterioare, cât
şi cele interioare, în formă de arc de cerc (fîg. 15.77, 0), având centrele de curbură
decalate. Raza de curbură a tăişului exterior este ceva mai mare decât raza de curbură
a sferei care defineşte dantura octoidă, iar raza tăişului interior este ceva mai mică.
Acest lucru determină la prelucrare o bombare pe înălţimea dintelui. Poziţia sculei
faţă de piesă este prezentată schematic în fîg. 15.77, b.

De obicei, atât degroşarea, cât şi finisarea, se execută cu acelaşi cap portcuţit,

numai că se schimbă vitezele de aşchiere, fiind mai mari la operaţia de finisare.
Numai în producţia de serie şi la module mai mari, degroşarea se execută separat cu
un cap portcuţit, după care se face finisarea cu alt cap de danturat şi alt regim de
aşchiere.
e. Metoda Curvex. Roţile conice cu dinţi în arc de cerc prelucrate prin una
dintre metodele prezentate au o înălţime variabilă a dintelui şi anume: dintele
descreşte, ca înălţime, de la diametrul mare către cel mic al roţii conice. O astfel de
dantură prezintă dezavantajul că unghiul de angrenare se modifică de-a lungul liniei
flancului dintelui, ceea ce are ca urmare imposibilitatea unui reglaj corespunzător şi
precis care să asigure o anumită pată de contact, pe flancurile dinţilor în timpul
angrenării.
 Dacă dinţii au în schimb înălţime constantă, pata de contact se poate determina
mult mai sigur şi reglajul maşinii se face mult mai operativ.
Dacă dinţii au înălţimea constantă, raza capului portcuţit trebuie să aibă o
valoare bine determinată, în unele cazuri, raza capului portcuţit poate fi atât de mică
încât să apară o aşchiere suplimentară a flancurilor deja prelucrate. Acest dezavantaj
este înlăturat de metoda de prelucrare Curvex, care utilizează două capete portcuţit,
unul excentric, I, faţă de celălalt, II (fig. 15.78, a) fiecare prelucrând câte un flanc al
golului (fig. 15.78, b).
• Danturarea roţilor dinţate conice cu dantura paloidă. Prelucrarea
danturii paloide se realizează cu freze-melc conice pe maşini specializate (procedeul
Klingelnberg). Generarea danturii are loc într-un proces de rulare în care freza-melc
conică materializează dinţii roţii plane cu care angrenează semifabricatul.
Din punct de vedere teoretic, dantura roţii plane imaginare este generată de
către o cremalieră care rulează pe un cerc de bază de rază rb (fig. 15.79). Dantura
astfel obţinută are curba directoare a dintelui un arc de evolventă.
Deoarece mulţimea evolventelor e1, e2 ... care definesc dantura au acelaşi
grosime de dinte şi aceeaşi distanţă între doi dinţi alăturaţi.
 În timpul prelucrării, cremaliera generatoare este materializată de către freza-
melc conică (fig. 15.80, a). Aceasta are o mişcare de rotaţie în jurul axei sale cu
turaţia ns şi o mişcare de rotutie în jurul axei roţii plane cu nr (fig. 15.80, b).
Această mişcare combinată corespunde rulării frezei-melc conice pe roata plană
imaginară. In acelaşi timp, semifabricatul se roteşte în jurul axei sale cu turaţia np în
concordanţă cu mişcările efectuate de către sculă.
Ca rezultat al interacţiunii dintre mişcările sculei şi piesei are loc o înşurubare a
frezei în semifabricat şi astfel dinţii acesteia vor aşchia golurile dinţilor piesei.
Dacă pasul frezei-melc este constant în lungul generatoarei, dantura generată pe
roata plană va da naştere, pe semifabricat, unor dinţi care în angrenare vor avea pata
de contact pe întreaga lungime.
Pentru a localiza contactul în angrenare către mijlocul dintelui, ceea ce este
foarte avantajos în funcţionare, dantura prelucrată trebuie să fie bombată în lungul
curbei directoare.
Pentru aceasta, pasul frezei-melc se modifică în aşa fel încât, de la mijloc către
capete, grosimea dinţilor ei să crească, în felul acesta, generatoarea conului de
divizare al frezei-melc capătă o formă conic-hiperbolică. Datorită aşezării crema lierei
generatoare pe această generatoare curbată, dantura prelucrată nu va mai fi definită de
o curbă evolventică, ci de una mai generală, numită paloidă
 Pentru prelucrarea celor două roţi dinţate ale angrenajului paloidal sunt
necesare două freze-melc conice, care au acelaşi pas, doar sensul de înfăşurare al
elicei este opus.
Procesul de aşchiere începe totdeauna de la diametrul mai mare al frezei-melc
şi se termină către diametrul cel mic. In felul acesta, dinţii plasaţi la intrare vor detaşa
cea mai mare parte a adaosului de prelucrare, urmând ca finisarea să se realizeze de
către dinţii aflaţi la capătul de ieşire al frezei, zonă în care, de regulă, se măreşte
viteza de aşchiere.
Prelucrarea, de regulă, se realizează într-o singură operaţie. Numai în cazul
roţilor de dimensiuni mari degroşarea şi finisarea danturii se realizează separat, cu
scule de degroşat şi de finisat şi cu regimuri diferite de aşchiere.
în timpul prelucrării, platoul portsculă are o mişcare de rotaţie care corespunde
rotaţiei frezei-melc în jurul axei roţii plane. Pentru a se menţine, în aceste condiţii,
angrenarea corectă dintre sculă şi piesă este necesar să se imprime sculei (respectiv
roţii plane) o mişcare suplimentară de rotaţie.
• Danturarea roţilor conice cu dantura eloidă. Dantura eloidă se
prelucrează cu ajutorul unor capete de frezat printr-un procedeu de rulare şi o divizare
continuă pe maşini specializate de tip Spiromatic - Oerlikon. Obţinerea danturii are
loc ca rezultat al interacţiunii mişcărilor sculei şi semifabricatului. Astfel, pentru
generarea danturii sunt necesare trei mişcări: mişcarea de rotaţie a sculei în jurul axei
sale, corespunzător vitezei economice de aşchiere, mişcarea de rotaţie a
semifabricatului şi mişcarea de generare a profilului prin rulare.
Roata plană imaginară care defineşte dantura angrenajului cu dinţi în eloidă are
curba directoare a danturii un arc de epicicloidă alungită. Aceasta este generată de
către un punct P} solidar cu un cerc C de rază r r (fîg. 15.81), care rulează pe un cerc
de bază de centru S şi rază rb. Roata plană astfel definită este materializată în
prelucrare de către capul portcuţit de rază rs . Acesta este prevăzut cu trei până la şapte
grupe de cuţite de aşchiere (fîg. 15.82) şi în fiecare grupă există câte două sau trei
cuţite. Fiecare grupă de cuţite materializează punctul generator Pl care mătură
flancurile unui dinte al roţii plane. Numărul grupelor de cuţite z s se află într-un raport
bine determinat cu numărul de dinţi zrp al roţii plane:
zrp / z s  rb / rr
Grupele de cuţite sunt dispuse pe spirale diferite, astfel încât, la o rotaţie a
sculei, fiecare grupă trece prin alt gol al roţii plane, prelucrând flancurile dinţilor
semifabricatului.
 Capetele portcuţit, cu câte două cuţite pe grupă, au un cuţit cu tăiş interior
pentru prelucrarea flancului convex şi un cuţit cu tăiş exterior pentru prelucrarea
flancului concav al dintelui. Cuţitul cu tăiş interior ajunge totdeauna primul în aşchie,
deci, în cazul degroşării, acesta va realiza spargerea întregului gol al danturii.
Capetele portcuţit cu trei cuţite pe grupă au un cuţit pentru degroşare şi doua
pentru finisare, unul cu tăiş interior, iar celălalt cu tăiş exterior.
Prelucrarea din două treceri se poate realiza în două moduri:
- se face degroşarea cu un cap portcuţit reglat astfel încât să rămână un adaos
de finisare pe flancuri, dar prelucrând complet fundul golului; apoi se execută
finisarea cu un alt cap portcuţit care aşchiază numai pe flancuri;
- degroşarea şi finisarea se fac cu acelaşi cap portcuţit, în două treceri, după
prima trecere -rămânând adaos de prelucrare atât pe flancuri, cât
şi la fundul dintelui.
Capetele portcuţit prevăzute cu grupe de câte trei cuţite se simbolizează TC.
Având trei cuţite, capetele tip TC au posibilitatea să realizeze şi degroşarea şi
finisarea dintr-o singură trecere, chiar pentru roţi de modul mare. Cuţitul de degroşare
atacă primul golul dintelui şi îl prelucreaza până la adâncimea totală, lăsând numai pe
flancuri adaos de finisare pentru celelalte două cuţite
Pentru localizarea contactului pe flancurile dinţilor către mijlocul lor, curba directoare
teoretică se modifică. Acest lucru se realizează practic prin aşezarea adecvată a
grupelor de cuţite. Astfel, cuţitele exterioare sunt scoase mai în afară, către periferia
capului portcuţit. în felul acesta flancurile concave vor rezulta cu o rază de curbură
mai mare decât flancurile convexe.
• Danturarea roţilor dinţate conice cu dantura spiroidă. Generarea danturii
spiroide se face după principiul adoptat la dantura eloidă. Deosebirea constă în aceea
că cercul care rulează, de rază rr este foarte mic în raport cu cercul de bază de rază rb ,
iar scula folosită la prelucrare are o singură grupă de cuţite dispuse după o spirală
arhimedică (fig. 15.83), al cărui pas este egal cu pasul danturii roţii plane.
Prelucrarea se efectuează cu divizarea continuă, la o rotaţie a capului de frezat
realizându-se un gol al dintelui, în acest scop, rotaţia piesei este sincronizată cu rotaţia
sculei, în aşa fel încât, după o rotaţie a capului de frezat, roata piesă se roteşte cu un
pas. Această sincronizare este numai teoretică, deoarece, în prelucrare, viteza
periferică a semifabricatului se modifică printr-un mecanism diferenţial, în scopul
generării profilului evolventic al dintelui.
În tot timpul prelucrării, roata-piesă se află în angrenare cu roata plană
imaginară, aşa că viteza ei de rotaţie se alege în concordanţă cu viteza de rotaţie a roţii
plane.
Scula are în total 18 cuţite, a căror destinaţie este diferită: degroşare,
prefinisare, finisare, bombare.
Primele trei cuţite sunt de degroşare. Acestea au grosimi şi înălţimi diferite,
alese în aşa fel încât să se obţină, pe fiecare dinte, aceeaşi sarcină de aşchiere. Cuţitele
4, 5 şi 6 execută o prefinisare a flancului convex al dintelui. Următoarele două cuţite
fac o corecţie a flancului convex, în urma căreia dintele capătă bombare longitudinală,
iar cuţitul 9 execută finisarea.
Flancul concav al dintelui este prelucrat de restul cuţitelor, a căror împărţire pe
destinaţii este aceeaşi. Astfel, cuţitele 10, 11, 12 execută degroşarea; 13, 14, 15 -
prefini-sarea, 16 şi 17 - corecţia, iar 18 - finisarea. Profilul cuţitelor este trapezoidal,
cu laturi simetrice, înclinate la unghiul de angrenare.
• Pentru prelucrarea pinionului şi coroanei unui angrenaj sunt necesare două
capete portcujit, unul cu spirala pe dreapta şi unul cu spirala pe stânga.
Vitezele de aşchiere ajung la (30.. .35) m/min, precizia de prelucrare şi
rugozitatea flancurilor fiind, în general, ridicată.

15.16. Rectificarea roţilor dinţate conice

Roţile conice greu solicitate, care lucrează la vizitele periferice mari,

(10...15)m/s. şi încărcări ridicate pe dinte, sunt supuse unui tratament termic de
cementare şi călire, în urma căruia dantura poate fi finisată prin rectificare.
Rectificarea are ca scop eliminarea deformaţiilor cauyate de tratamentul termic,
realiyarea unor flancuri bombate şi obţinerea unei rugozităţi cât mai mici pe
suprafeţele active ale flancurilor.
 Rectificarea danturii roţilor conice se realizează prin rulare pe maşini
specializate. Dintre toate tipurile de dantură întâlnite la roţile conice nu se pot
rectifica dcât danturile drepte şi înclinate, iar din categoria celor curbe numai cele cu
forma în arc de cerc. Î ambele cazuri, rectificarea este dificilă şi costisitare.
Roţile dinţate cu dinţii drepţi şi înclinaţi se rectifică cu ajutorul unor discuri
abrazive în formă de farfurie, iar cele cu dantura în arc de cerc cu discuri oală, care au
rază corespunzătoare dintelui pe partea convexă şi concavă.
Deoarece operaţiile de rectificare a danturii roţilor conice sunt foarte
costisitoare, acestea sunt efectuate numai în cazuri de extremă necesitate.
Metodele utilizate în prezent pentru rectificarea danturii roţilor conice se
bazează pe următoarele procedee:
• procedeul MAAG pentru danturi drepte şi înclinate;
• procedeul Gleason şi Heindenreich-Harbeck pentru danturi drepte;
• procedeul Gleason pentru danturi în arc de cerc.
In timpul divizării, cele două pietre abrazive sunt scoase din zona de aşchiere.
Deoarece discurile abrazive au în timp o anumită uzură, maşina este prevăzută
cu dispozitiv de compensare a uzurii şi corectare a pietrei. De asemenea, maşinile de
acest tip au posibilitatea de a realiza danturi modificate (bombate), atât în lungime, cât
şi în înălţime.
Maşinile care execută rectificarea după procedeul Gleason şi Heidenreich-
Harbeck au două discuri farfurie, care lucrează prin pătrundere radială, asemănătoare
cu frezele folosite la danturarea după procedeul Convoid. Cele două discuri abrazive,
înclinate la un unghi de 20°, materializează un dinte al roţii plane imaginare. Roţile
destinate rectificării cu două discuri sunt cele provenite de la danturarea cu două freze
disc, după procedeul Convoid.
Procedeul Gleason pentru rectificarea danturii în arc de cerc presupune
existenţa unei scule abrazive asemănătoare ca formă cu capul portcuţit folosit la
danturare. Această sculă este o piatră în formă de oală, care pătrunde în golul danturii
care se rectifică după arc de cerc.
Roţile dinţate de modul mare se rectifică separat pe fiecare flanc. La cele de
modul mic (sub 4 mm) se rectifică simultan ambele flancuri. Danturile de modul sub
1,3 mm, pentru anumite roţi, se prelucrează complet prin rectificare, fără o degroşare
anterioară prin alte procedee.

15.17. Netezirea roţilor dinţate conice

 Rodarea roţilor dinţate conice. Deoarece rectificarea danturii roţilor

conice este o operaţie dificilă şi costisitoare este indicat a fi utilizată numai în cazuri
cu totul speciale. De aceea, se preferă, în cele mai multe cazuri, finisarea danturii prin
rodare.
De remarcat că, pentru roţile dinţate cu dinţi curbi, rodarea este singurul
procedeu de netezire a flancurilor. Aşa, de exemplu, coroanele dinţate de la
diferenţialele automobilelor sunt călite prin CIF în matriţe, pentru a evita deformaţiile
termice şi apoi sunt netezite şi corectate numai prin rodare.
In acest scop, roţile conjugate ale unui angrenaj sunt puse să funcţioneze
împreună într-o maşină specială de rodat, care permite ca, treptat, cele două roţi să fie
apropiate una de alta în timpul rodării.
Dar rodarea se preferă să fie realizată şi cu roţi separate, de exemplu, coroana
dinţată reală este rodată cu un pinion din fontă moale, în prezenţa unui ulei cu
particule abrazive în suspensie. Aceasta permite fixarea unor particule abrazive pe
flancurile pinionului de fontă, fapt ce permite ca rodarea să decurgă în condiţii mai
bune şi mai repede, decât în cazul roţilor conjugate. Şi în acest caz maşina are
posibilitatea să realizeze mişcări de avans şi rotire în plan pentru efectuarea unui rodaj
controlat.
În general, pinionul este elementul conducător, iar coroana este condusă şi
supusă unei frânări de o anumită valoare.
Când sunt supuse rodării danturile bombate, există pericolul îndepărtării, prin
aşchiere, a unui adaos prea mare din zona de contact. De aceea, în timpul procesului
de rodare, roţile conice sunt obligate să efectueze mişcări suplimentare pe maşini
specializate, pentru a muta contactul pe întreaga suprafaţă a flancului.
Netezirea electrochimică a roţilor dinţate conice. Se utilizează, în special,
pentru roţile dinţate conice mai mari, cu dinţi drepţi sau înclinaţi şi pentru roţile
conice cu dinţi curbi. Ca şi în cazul roţilor dinţate cilindrice, la netezirea
electrochimică, roata conică se scufundă parţial sau total (fig. 15.63) în baia
electrolitică şi se roteşte încet, cu (4...5) rot/min.
De subliniat că dizolvarea anodică este mai pronunţată la capul dintelui şi mai
redusă la piciorul dintelui. Ca urmare, trebuie să se ţină seama de aceasta la stabilirea
adaosului de prelucrare lăsat pentru netezire şi la modul de aşezare a catodului, în aşa
fel ca să asigure o dizolvare anodică cât mai uniformă pe întreaga lungime a dintelui.
Fenomenul de lustruire electrolitică se datorează faptului că, în dreptul
vârfurilor microneregularităţilor, rezistenţa opusă de pelicula de electrolit la trecerea
curentului electric este minimă şi, în consecinţă, în această zonă densitatea de curent
este maximă şi va avea loc o prelevare de material până la egalizarea acestor
microneregularităţi.
În general, pentru realizarea unei rugozităţi a suprafeţei lustruite, Ra = (0,16..
..0,08) m, este necesar ca suprafaţa iniţială să aibă o rugozitate Ra = (l,25...0,63) m,
impunând u-se deci, o rectificare prealabilă a zonei supuse lustruirii electrochimice.
Tehnologia de lustruire electrochimică cuprinde întotdeauna trei etape
specifice: pregătirea suprafeţei piesei prin îmbunătăţirea rugozităţii şi curăţirea de
eventualele pelicule de oxizi, grăsimi şi alte impurităţi; lustruirea propriu-zisă;
îndepărtarea electrolitului coroziv de pe suprafaţa lustruită, prin spălare în baie
alcalină, apoi cu apă caldă şi ungere cu ulei mineral fierbinte pentru îndepărtarea
umidităţii şi protejare anticorozivă ulterioară.
Poziţionarea roţii dinţate trebuie făcută în aşa fel încât bulele de gaz ce se
formează în timpul procesului să se poată degaja liber, în cazul roţilor mari, axa de
rotaţie a roţii va fi înclinată, pentru ca numai o porţiune din roată să intre în electrolit,
evitându-se astfel construcţia de băi mari.