Referat

TEMA: Logica și
rolul ei în activitatea
medicală.

Catedra: Antropologia și filosofia în

medicină
Profesor: Cojocaru Viorel
Student: Pînzărean Marcela
 Grupa: S1802
Cuvîntul “logica” provine din l.greacă de la “logos” care înseamnă
cuvînt, idee, noţiune, raţiune. Logica este disciplina care se ocupă cu gîndirea şi
legile ei.Se folosește în mod predominant în filozofie, matematică și 
informatică . Ea este o ştiinţă pur formală, “formalul logic”, fiind înţeles
independent de conţinut.

Logica a fost studiată din antichitate de către numeroase civilizații

inclunzând India, China, Persia și Grecia. În Europa aceasta a fost răspândită ca
disciplina lui Aristotel, care i-a acordat un loc esențial în filozofie. Studierea ei a
fost inclusă în clasicul trivium, care includea de asemenea gramatica și retorica.
Succesorii lui Aristotel (Teofrast 370 – 280 î.e.n) dezvoltă mai departe teoria
silogismului. Un rol important îi aparţine marelui medic şi anatomist grec Galen
din Pergam (129 – 199), care fundamentează ideea despre cele patru umori,
dereglarea căror duce la apariţia bolilor. El formulează a patra figură a
silogismului. Logica a fost dezvoltată în continuare de către Al-Farabi care a
despărțit-o în două grupuri: ideea și dovada. Mai târziu Avicenna a redeschis
studierea logicii. Iar în Est aceasta a fost dezvoltată de către Budism și Jainism.

Logica modernă îşi trage provinenţa sa încă de pe timpul lui F.Bacon şi

R.Descartes. F.Bacon în celebra sa operă “Noul organon” neagă silogistica
scolastică ca inutilă pentru ştiinţă şi fundamenteză logica inductivă ca ceva nou
şi contrar logicii deductive a lui Aristotel. F.Bacon considera, că obiectul
cercetării ştiinţifice este natura. Izvorul cunoştinţelor este senzaţiile. Ştiinţa este
o activitate experimentală şi constă în aplicarea metodei raţionale la datele
senzoriale. Inducţia, analiza, compararea, observaţia, experimentul sunt condiţii
necesare a metodei raţionale.

R.Descartes prin încercarea de a forma o ştiinţă matematică generală a

stimulat cercetările logice în direcţia simbolismului matematic. El dezvoltă mai
departe metoda deductivă-matematică şi o aplică în ştiinţele naturaliste. Aceste
intenţii carteziene au luat o formă concretă la G.Leibniz care a formulat în mod
“matematic” o serie de legi logice şi a sciţat posibilitatea unei axiomatici logice
formalizată. În dezvoltarea logicii formale un rol deosebit îl are I.Kant care
expune definiţia unor categorii şi elaborează teoria despre judecată. El a creat
deasemenea logica transcendentală - un domeniu ce se ocupă numai cu legile
intelectului şi raţiunii, care a priori se referă la lume, spre deosebire de logica
generală care se ocupă cu cunoaştinţele empirice. Secolul XIX este semnificativ
prin dezvoltarea logicii dialectice de către Hegel ca teorie despre cele mai
generale legi ale dezvoltării gîndirii. Însă el socotea că logica formală cu legile
ei nu este o metodă generală de cunoaştere, ci este o metodă a cunoştinţelor
deduse.

Principile de bază a logicii formale sunt: principiul identităţii,

noncontradicţiei, terţului exclus şi raţiunii suficiente. Aceste principii exprimă
cele mai generale cerinţe care trebuie să satisfacă gîndirea noastră şi operaţiile
logice.

Principiul identității -din acest principiu se deduce că putem avea un act de

gândire corect dacă și numai dacă păstrăm în cursul unuia și aceluiași act de
gândire același înțeles al unui cuvânt.

 Principiul noncontradicției -un lucru ori este ori nu este, în același timp.
Deci un lucru nu este și totodată este. Cu privire specială la raportul între două
judecăți dintre care una neagă ceea ce cealaltă afirmă nu pot fi ambele adevărate.
Suntem obligați să nu ne contrazicem pe noi înșine când gândim sau eventual
când comunicăm.
Principiul terțului exclus -din două judecăți în care una neagă ceea ce
cealaltă afirmă, una din ele este cu necesitate adevărată, altă posibilitate
neexistând.
Această lege obligă la admiterea a două și numai două valori de adevăr pentru
judecată. Deci judecata poate fi sau adevărată sau falsă.
Principiul rațiunii suficiente -orice lucru are un temei.Deci nu există ceva
fără bază. Tot așa orice judecată trebuie să aibă un temei constând în dovezi,
argumente, probe.
Importanţa ştiinţei logicii constă în următoarele momente:
 Ea ne ajută să ne exercităm în mod conştient gîndirea inconştient
logică şi prin aceasta s-o facem mult mai exactă, s-o stăpînim şi s-o
folosim mai bine.
 Ştiinţa logicii ne dă posibilitatea să depăşim caracterul limitat,
unilateral şi imperfect al limbajului natural. Cuvintele şi expresiile
limbii naturale treptat şi pe neobservat îşi schimbă semnificaţia. În
limba naturală unul şi acelaşi cuvînt poate să aibă diferite semnificaţii
şi invers – diferite cuvinte au una şi aceiaşi semnificaţie. Semnificaţia
cuvintelor foarte des are un caracter neclar, nedesluşit, confuz,
nedeterminat. Deasemenea şi formele gramaticale de construire a
expresiilor sunt imperfecte.
 Ştiinţa logicii ne ajută să rezolvăm o serie de probleme pe care nu le
putem rezolva cu ajutorul gîndirii spontane. Logica ne ajută la
dezvoltarea capacităţii noastre de abstractizare. Ea ne oferă
posibilitatea de a rezolva unele probleme din domeniul anumitor ştiinţe
particulare. Logica are importanţă în activitatea ştiinţifică cînd trebuie
de generalizat, clasificat datele empirice, cînd trebuie de determinat
sensul strict al lor. Logica este de neînlocuit în discuţiile ştiinţifice,
deoarece gîndirea oricărui specialist trebuie să fie determinată, precisă
şi clară, lipsită de contradicţii, demonstrativă, raţional suficientă.
 Logica ne ajută să evităm greşelile. Calea spre adevăr trece întotdeauna
prin logică. Respectarea legilor şi principiilor logicii formale este o
condiţie necesară pentru atingerea adevărului.
 Logica ne serveşte şi la informatizarea şi computerizarea
medicinei. Ea contribuie la înbunătăţirea calităţii diagnosticării şi
activităţii curativo-profilactice a medicului.