1.

CONCEPTUL DE GENERARE DISTRIBUITĂ

Generarea distribuită poate fi definită ca fiind modelul de producere a energiei electrice cu ajutorul
unor instalații reduse ca dimensiune față de marile centrale electrice, astfel încât să se poată conecta
aproape oriunde în sistemul electroenergetic.
1.1. Premisele dezvoltarii generarii distribuite
Pe parcursul mai multor decenii producerea,transportul și distribuția energiei electrica constituie
componente unui sistem de tip monopolist integrat pe verticală și condus centralizat.Într-un
asemenea sistem,producerea energiei electrice este asigurată prin centrale de mare putere de tip
termoelectrică,hidroelectrică și nuclearoelectrică.În perioada actuală sistemele energetice trec prin
transformari profunde impuse de privatizariele din sistemul energetic și deschiderea pieței de
energie.În mai multe etape s-a trecut de la structura monopolistă, caracterizată de un singur
proprietar,la o structură concurențială bazată pe existența mai multor actori de importanță și marime
diferită.Acest fapt a permis apariția producatorilor privți de energie electrică.
Perspectiva epuizarii energetice neregenerabile și amenințarile privind schimbari climatice au
condus la unele acțiuni la nivel internațional pentru diminuarea efectelor negative.Sa lansat ideeia
de valorificare pe scară largă a surselor de energie regenerabile.Acest fapt impune utilizarea unor
centrale de puteri relativ mici.
Politica energetică a unor state occidentale are în vedere renunțarea la planul nuclear pe termen
lung.Sa lansat ideea înlocuirii energiei nucleare cu energie regenerabilă.
Aspectele prezentate anterior au creat un cadru favorabil dezvoltarii surselor de generare distribuită
a energiei electrice.Producția distribuită constă în generarea unor cantitați reduse de energie
electrică în raport cu marile centrale electrice în apropierea zonelor de consum.Principalele
diferențe față de centralele clasice constau în puterea instalată și localizarea lor în sistem.
1.2. Avantajele și dezavantajele generarii distribuite
Avantajele generarii distribuite
 Scaderea costurilor legate de transportul și distribuția energiei electrice prin faptul că se reduce
distanța dintre zonele de producție și zonele de consum;
 Îmbunatațirea unor indicatori de calitate ai energiei electrice:continuitatea în alimentare a
consumatorilor,nivelul tensiunii;
 Diversificarea și utilizarea rațională a surselor de energie primară;
 Oportunitate de afacere.

Dezavantajele generarii distribuite

De natura tehnică,legate de faptul că pot aparea unele probleme privind controlul și reglajul
sistemului.

 Variația nivelului de tensiune;

 Generarea de armonici;
 Influența asupra curenților de scurtcircuit;
 Dispecerizarea și prognozarea.

1
De natură economică,generate de faptul că în prezent nu toate felurile de generare distribuită sunt
competitibe din punct de vedere al prețului de instalare și enetual al costului de exploatare.

1.3. Clasificări ale generării distribuite

În funcție de tipul de energie primară folosită
 Instalații care utilizează energie regenerabilă;eoliană,solară,hidraulică,biomasă;
 Instalații care funcționează cu energie neregenerabilă:petrol,gaz natural.

În funcție de condiționarea funcționării instalațiilor

 Instalații care pot funcționa continuu numai dacă anumite condiții externe sunt îndeplinite,spre
ecemplu:instalațiile care utilizează energia solară și energia vântului.O condiție suplimentară
poate fi pusă asupra densitații de energie,cum ar fi cazul centralelor eoliene,la care viteza vântului
trebuie să se înscrie între anumite limite.Pentru a putea utiliza acest tip de instalații pentru
alimentarea continuă a consumatorilor,trebuie să existe posibilitatea alimentarii acestora de la
sistemul electroenergetic sau a stocării energieie pentru sisteme izolate;
 Instalații a caror funcționare nu este condiționată de factori externi și care pot funcționa în mod
continuu pe perioade lungi de timp,la putere constantă.

În funcție de promotorii surselor distribuite

 operatorii de rețea care,de obicei, sunt și proprietarii rețelelor electrice. Prin introducerea
surselor distribuite,aceștia pot obține pe lângă avantajele directe, de natura economică,și
avantaje indirecte,de natură tehnică, la nivel local sau al intregii rețele electrice (reducerea
pierderilor de putere și energie, reglajul mai ușor al nivelului de tensiune, reducerea cantitații de
energie nelivrate consumatorilor);
 producatorii independenti (autoproducători), care au ca obiective principale recuperarea într-un
timp cât mai scurt a investiției si maximizarea profitului. Aceștia pot urmări și alte aspecte cum
ar fi: reducerea duratelor de întrerupere în alimentarea cu energie electrică, valorificarea unor
forme de energie regenerabile, producerea combinată a energiei electrice si termice
(cogenerare).

1.4. Impactul surselor distribuite asupra funcționarii rețelelor electrice

În funcție de puterea instalată și puterea generată, sursele distribuite pot influenta semnificativ
funcționarea rețelelor electrice la care sunt conectate.

Se impune studierea urmatoarelor aspecte:

Influența asupra regimurilor normale de funcționare:
 calculul regimului permanent;
 modificarea circulației de putere și a pierderilor de putere și energie;
 variația nivelului de tensiune și reglajul tensiunii;
 verificarea stabilitații sistemului;

2
 optimizarea regimului de funcționare;

Influența asupra curenților de scurtcircuit:

 calculul curenților de scurtcircuit;
 verificarea limitei termice și electrodinamice a echipamentelor;
 verificarea ,adaptarea și reglajul protecțiilor;

Influența asupra calitații energiei electrice livrate consumatorilor:

 modificarea parametrilor primari de calitate a energiei electrice;
 variația siguranței în alimentarea consumatorilor.

3
2. INTEGRAREA SURSELOR DISTRIBUITE ÎN REȚELELE ELECTRICE

Sursele distribuite de energie electrică reprezintă o posibilitate de generare a energiei electrice

aproape oriunde este necesar.Sursele distribuite pot fi utilizate pentru alimentarea unor consumatori
izolați sau pentru injectarea puterii și energiei in rețelele electrice.

Pentru stabilirea soluției de racordare a surselor distribuite la rețelele electrice trebuie considerați
mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt:
 puterea instalată;
 amplasarea față de rețelele electrice;
 impactul asupra rețelelor electrice;
 sistemul de conversie a energiei primare în energie electrică.
2.1. Tehnologii de generare distribuită a energiei electrice
Generarea distribuită a energiei electrice poate utiliza diferite sisteme de conversie a energiei
primare in energie electrică. Unele dintre acestea sunt utilizate pe scară largă în prezent, iar altele,
din motive economice,sunt utilizate mai puțin sau chiar de loc.În continuare, sunt prezentate succint
principalele caracteristici ale tehnologiilor care se pretează a fi utilizate pentru generarea distribuită
a energiei electrice.
Centrale hidroelectrice de mică putere
O centrală hidroelectrica de mică putere poate fi definită ca fiind centrala care, din rațiuni tehnice și
economice, nu poate fi copia la scară redusă a unei centrale de mare putere.Criteriul cel mai
important folosit pentru definirea unei centrale hidroelectrice de mică putere este reprezentat de
puterea instalată.

 nu exista un consens, la nivel mondial, privind limita superioară a puterii instalate; se merge de
la 2,5 MW la 30MW, dar valoarea acceptată, in general, este de 10 MW;
 în Elvetia, in definiția oficială a centralelor hidroelectrice de mică putere sunt incluse șapte
grupe de putere cuprinse intre 1 kW și 10 MW;
 în Rusia orice amenajare hidroelectrică cu puterea mai mică de 30 MW este considerată ca fiind
de mică putere;
În alte definiții, centralele hidroelectrice de mică putere sunt grupate in trei categorii:

 micro hidrocentrale, având capacitatea sub 100 kW;

 mini hidrocentrale, având capacitatea între 100 kW și 1 MW;
 hidrocentrale de mică putere,având capacitatea mai mică de 10 MW.

4
Centralele hidroelectrice sunt caracterizate de cel mai ridicat procentaj de conversie a unei forme
de energie în energie electrică (centralele moderne pot ajunge la un randament de până la 90%).

Centrale electrice eoliene

Sunt instalații care convertesc energia cinetică a vântului în energie mecanică și apoi în energie
electrică.Clasificarea turbinelor eoliene se poate face, in general, după puterea electrică care poate
fi produsă, existând următoarele categorii:

 turbine eoliene mici, având capacitatea sub 100 kW;

 turbine eoliene mijlocii, având capacitatea între 100 kW și 1 MW;
 turbine eoliene mari,având capacitatea mai mare de 1 MW.
În funcție de direcția axului,turbinele eoliene pot fi:
 cu ax vertical, prezintă avantajul că nu trebuie orientate după direcția vântului, dar poziționarea
lor se face aproape de sol unde viteza vântului este mai redusă, iar puterea produsă este mai
scăzută;
 cu ax orizontal, sunt caracterizate de eficiența mai bună și puteri unitare mari (mergând până la
câțiva MW) datorită amplasării palelor la înalțimi la care viteza vântului este ridicată.
Randamentul teoretic al turbinelor eoliene cu ax orizontal este aproximativ 59,2%. Turbina cu trei
pale prezintă cel mai ridicat factor de eficiență.
Celule fotovoltaice
Sunt sisteme de conversie a energiei radiației solare în energie electrică.Funcționarea lor se bazează
pe efectul fotovoltaic,care constă în generarea unei tenisuni electrice la bornele unei joncțiuni
semiconductoare sub incidența luminii.
Randamentul de funcționare se situează, la ora actuală, între 5 și 16%, în funcție de tehnologia
semiconductoare utilizată:
 siliciu monocristalin;
 siliciu multicristalin;
 siliciu amorf.
Instalațiile fotovoltaice racordate la rețeaua electrică sunt de două tipuri:
 panouri instalate pe acoperișurile clădirilor, care produc energie electrică destinată în principal
pentru consumul local al clădirilor,surplusul fiind injectat în rețeaua electrică;
 centrale solare, care sunt instalații cu puteri de ordinal MW, energia produsă fiind destinată
injectării în rețeaua electrică.Aceste instalații există în mai multe țari (SUA,Germania, Elveția,
Spania) după 1990.

5
 Centrale cu co-generare
Cogenerarea reprezintă o tehnologie aparte, specifică unor instalații de generare a energiei
electrice, inclusiv și pentru unele instalații de generare distribuită. Prin cogenerare se urmarește
producerea simultană, în cadrul aceluiași proces, a energiei electrice și a energiei termice:
 energia electrică, este produsă, în general, pentru consumul local, surplusul sau deficitul fiind
schimbate cu sistemul electroenergetic;
 căldura, produsă este utilizată în procesele industriale sau pentru încalzirea unor clădiri locale
sau rezidențiale din apropiere.
Utilizarea producerii combinate de energie electrică. și căldură conduce la o reducere de până la
35% a consumului de energie primară în comparație cu producerea în centrale separate a celor doi
agenți energetici. Se constată o reducere a emisiilor de CO2, care poate ajunge până la 30% în
comparație cu marile centrale pe carbune și 10% pentru centralele cu gaz natural.
Procesul de cogenerare poate fi asociat diferitelor tehnologii de generare a energiei electrice:
 turbine cu gaz;
 turbine de abur;
 motoare cu ardere internă;
 microturibine;
 motoare Stirling;
 pile cu combustibil;
 motoare cu abut;
 cicluri Rankine pentru biomasă.
Pile cu combustibil
Sunt dispozitive electrochimice care convertesc energia chimică a unei reacții în energie electrică,
printr-un proces direct. Structura de bază se compune dintr-un strat electrolitic, în contact cu un
anod poros și un catod. Principalele caracteristici ale pilelor cu combustibil sunt:
 randament și fiabilitate ridicate;
 emisii scăzute;
 funcționare cu mai multe tipuri de combustibil;
 flexibilitate în utilizare;
 densitate de energie ridicată.
Tipuri de pile cu combustibil,clasificare făcută după tipul electrolitului:
 Pile alcaline,caracterizate printr-o temperature de funcționare de 80 °C.Sunt utilizate în mod
traditional pentru misiunile spațiale, iar mai recent pentru anumite aplicații în transporturi.
Au fost dezvoltate sisteme test, pentru autovehicule de puteri mici și pentru aplicații
staționare;

6
  Pile cu acid fosforic, caracterizate printr-o temperatură de funcționare de 200°C.Ele reprezintă
prima categorie de pile cu combustibil comerciale,fiind produse de câțiva ani,în present
existând mia multe mii de unitați de 200kW în exploatare;
 Pile cu membrană de polimer, caracterizate printr-o temperatură de funcționare de 80 °C. Ele
suscita o mare atenție în comparație cu alte tipuri de pile cu combustibil. Utilizarea este adaptată
pentru aplicații portabile de puteri mici (de ordinul 5 la 250 kW). Aceste pile pot furniza și
căldura necesară pentru încălzirea clădirilor rezidențiale sau comerciale;
 Pile cu membrană de carbonat, caracterizate printr-o temperatură de funcționare de 650 °C. Ele
au fost testate în instalații mergând la puteri de ordinul 2 MW.Domeniul de utilizare va fi
cuprins intre 250 kW și 3MW. Nivelul ridicat al temperaturii de funcționare permite utilizarea în
instalații cu ciclu combinat, pentru mărirea randamentului la 70%;
 Pile cu electrolit solid, care pot funcționa la temperaturi cuprinse între 500 și 1000 °C. Ele
prezintă caracteristici apropiate de pilele cu membrană de carbonat. Prin combinarea cu co-
generare, randamentul energetic poate atinge valori de 70%.
Centrale cu motoare cu ardere internă
Pot fi utilizate pentru perioade de vârf a consumului sau pentru alimentarea de urgență sau în regim
de rezervă.Cele mai utilizate sunt centralele cu motoare Diesel, pentru care domeniul de puteri este
cuprins între 100 kW 5000 kW.Randamentul se situează în jurul valorii de 33%. Prin recuperarea
caldurii, in instalatii cu ciclu combinat, randamentul poate crește până la 45%.
Turbine cu gaz
Sistemele de generare distribuită echipate cu turbine cu gaz pot furniza puteri electrice cuprinse
între câțiva kW și câteva sute de kW. Randamentul producerii energiei electrice este de ordinul 25-
30%. Prin recuperarea caldurii în instalații cu ciclul combinat, randamentul poate crește până la 70-
85% .
Centralelr geotermale
Utilizează energia termică, sub formă de vapori de apă, provenită din subsolul terestru pentru
producerea de energie electrică. Această energie depinde de gradientul termic al subsolului Si de
adâncimea de forare (profunda sau de suprafata).Energia electrică este produsă prin intermediul
turbinelor cu abur,care antrenează generatoare sincrone, având puteri de ordinal sutelor de kW, până
la sute de MW.

2.2. Tipuri de generatoare folosite pentru sursele distribuite

Sistemele de generare distribuită a energiei electrice se bazeaza pe utilizarea unor unitați de
producție de puteri relativ reduse, numite generatoare.Generatorul electric reprezintă un ansamblu
de echipamente destinat producerii energiei electrice, prin transformarea dintr-o altă formă de

7
energie.Sursele distribuite de energie racordate în prezent la rețelele electrice de distribuție sunt de
tipul:
 centrale electrice eoliene;
 centrale electrice fotovoltaice;
 centrale hidroelectrice fotovoltaice;
 centrale hidroelectrice de mică putere;
 centrale electrice cu motoare cu ardere internă;
 centrale electrice cu turbine cu gaz.
Deși sursele distribuite se pot baza pe o mare varietate de sisteme de conversie a energiei, pentru
generarea energiei electrice se utilizează două categorii de generatoare electrice:
 mașini electrice rotative (generatoare sincrone si asincrone),care convertesc energia mecanică în
energie electrică la tensiune alternativă;
 generatoare statice (celule fotoelectrice, pile cu combustibil), care convertesc o altă formă de
energie (luminoasă, chimică) în energie electrică la tensiune continuă.
În prezent, nu se utilizează mașini electrice de tensiune continuă pentru conversia energiei în
sistemele de generare distribuită, deoarece au un cost ridicat și necesită un efort mai mare pentru
întreținere.
În funcție de sistemul de conversie a energiei, sursele distribuite pot fi racordate la rețelele electrice
în două moduri:
 direct, conexiune care se pretează pentru generatoarele sincrone și asincrone funționând la viteză
fixă;
 indirect, prin intermediul convertoarelor statice de putere,conexiunea care se pretează pentru
generatoarele rotative funcționând la viteză variabilă și pentru generatoarele statice.
Generatorul asincron
Funcționează pe același principiu ca motorul asincron, cu deosebirea că în funcționare normală are
viteză de rotație mai mare decât viteza de sincronism a rețelei electrice. Este utilizat, de obicei, în
instalații de producere a energiei electrice care funcționează în paralel cu o altă sursă de energie,
precum ar fi,o rețea electrică de distribuție publică. În vederea amorsării procesului de autoexcitație,
generatorul asincron are nevoie de o putere reactivă capacitivă pe care o poate lua fie din rețeaua
electrică, fie de la o sursă de putere reactivă amplasată la borne. Consumul de putere reactivă din
rețeaua electrică conduce la creșterea caderilor de tensiune și a pierderilor de putere și energie.
Caracteristicile generatorului asincron sunt:
 curent de pornire mare;
 aport scăzut la curenții de scurtcircuit;
 nu necesită sincronizarea cu rețeaua electrică;
 prezintă risc scăzut de funcționare izolată.

8
 

Generatorul sincron

Este o mașină electrică rotativă capabilă să funcționeze ca sursă de energie autonomă, independent
de alte sursă. Daca este sincronizat corespunzator și este echipat cu sisteme de reglare și de prote-
cție adecvate, generatorul sincron poate funcțion în paralel cu alte surse, precum cu rețeaua
electrică.

Caracteristicile generatorului sincron sunt:

 poate genera putere reactivă;

 current de pornire nesemnificativ;

 aport ridicat la curenți de scurtcircuit;
 necesită sincronizare cu rețeaua electrică și menținerea sincronizmului pe toată durata funcționării
în paralel cu rețeaua.
Convertoare statice de putere

Asigură interfața între sursele de tensiune continuă sau sursele de energie cu frecvență variabilă și
rețelele electrice. Printre sistemele de generare distribuită care utilizează astfel de echipamente sunt:
celulele fotoelectrice, celulele cu combustibil, sistemele de stocare a energiei cu baterii, unele
microturbine și unele generatoare eoliene. Spre deosebire de generatoarele sincrone sau asincrone,
care convertesc energia mecanică în energie electrică, convertoarele statice transformă o formă de
energie electrică într-o altă formă de energie de aceeași natură. Sistemul intern de control detectează
regimurile de funcționare caracterizate prin valori anormale ale tensiunii, curentului sau frecvenței
și opresc conversia energiei electrice într-un timp mult mai scurt decât cel necesar pentru oprirea
unei masini electrice rotative.
Principalele tipuri de converoare statice de putere sunt:
 convertoarele tensiune alternativă-tensiune continuă;
 convertoarele tensiune alternativă-tensiune alternativă:cicloconvertoarele.
Convertoarele statice de putere au urmatoarele caracteristici:
 pot genera/consuma putere reactivă;
 nu au current de pornire;
 aport scăzut la curenții de scurtcircuit;
 prezintă risc ridicat de funcționare izolată.
2.3. Sisteme eoliene
2.3.1. Sisteme eoliene cu funcționare la viteză fixă
Sunt echipate cu generatoare asincrone cu rotorul în scurtcircuit.Rotorul generatorului asincron este
antrenat de către palele turbinei, prin intermediul unei cutii de viteze, iar statorul este conectat direct
la rețea.

9
Indiferent de faptul că rețeaua electrică la care sunt conectate funcționează izolat sau interconectat,
generatoarele electrice trebuie să producă energie electrică la frecvență constantă. Astfel,
funcționarea la viteza fixă permite conectarea generatorului direct la rețeaua electrică. Sistemul
prezintă dezavantajul că perturbațiile determinate de funcționarea instalației de conversie sunt
transmise direct în rețeaua electrică. Acest sistem există în variante cu o singură viteză sau două
viteze.Sistemul este echipat, in general, cu soft startere și cu instalații pentru compensarea puterii
reactive, cum ar fi bateriile de condensatoare.
2.3.2. Sisteme eoliene cu funcționare la viteză variabilă
Au fost create în scopul creșterii eficienței captării energiei cinetice a vântului. Deoarece
performanțele turbinelor eoliene sunt puternic influențate de încărcare, deci de viteza vântului, este
necesară funcționarea la viteză variabilă. Pentru adaptarea valorilor tensiunii frecvenței de la
bornele generatorului la valorile impuse ale rețelei electrice este necesară utilizarea de convertoare
statice de putere. Prezența acestor dispozitive are urmatoarele consecințe negative:
 crește prețul de cost al centralei;
 cresc pierderile de putere și energie;
 se mărește probabilitatea de defectare a centralei;
 crește nivelul armonicelor injectate în rețeaua electrică.
Sisteme eoliene cu viteză variabilă limitată
Sunt echipate cu generatoare asincrone cu rotorul bobinat. Pentru reglajul rezistenței electrice a
rotorului sunt utilizate echipamente electronice de putere, care permit atât rotorului cât și
generatorului să aibă viteză variabilă în interiorul intervalului ±10% pe durata rafalelor de vant,
imbunatațind calitatea energiei electrice generate și reducând încarcarea mecanică a componentelor
instalației. Acest sistem permite controlul tensiunii.

10
 Sisteme eoliene cu viteză variabilă cu generatoare asincrone cu dublă alimentare
Reprezintă cel mai utilizat sistem, în prezent, combinând avantajele sistemelor prezentate anterior
cu cele ale electronicii de putere. Sunt echipate cu generatoare asincrone cu rotorul bobinat, având
statorul conectat direct la rețeaua electrică, iar rotorul conectat la rețea printr-un convertor de tip
„back-to-back", care permite controlul excitației sistemului pentru decuplarea mecanică și electrică
a frecvenței rotorului de rețeaua electrică. Aplicațiile electronicii de putere asigură controlul puterii
active și reactive. Instalația are capacitatea de a tolera unele defecte.Termenul de "dublă alimentare"
se referă la faptul că tensiunea din stator provine din rețea, iar tensiunea rotorică este furnizată prin
intermediul convertorului.

2.4. Scheme de conexiuni ale surselor distribuite

Tensiunea nominală a generatoarelor este stabilită de către fabricant, pe bază de considerente
tehnice si economice, putând avea valori aparținând domeniului de joasă sau medie tensiune. În
funcție de raportul dintre tensiunea nominală a generatoarelor și tensiunea nominală a punctului
comun de conectare, conectarea la rețelele electrice se poate realiza în două moduri:
 prin legatură directă ,dacă tensiunea nominală a generatorului coincide cu cea a punctului comun
de conectare;
 prin transformator, dacă tensiunea nominală a generatorului este inferioară tensiunii nominale a
punctului comun de conectare.

11
 Schemele de conexiuni ale centralelor eoliene
Centralele eoliene pot fi constituite din unul sau mai multe generatoare racordate în același punct la
rețeaua electrică. Din motive de cost, generatoarele eoliene sunt concepute pentru a funcționa la
nivelul de joasă tensiune, cel mai utilizat nivel de tensiune fiind de 690 V. Pentru centrale eoliene
de puteri mici racordarea se realizează individual, direct în rețelele electrice de joasă tensiune.
Centralele eoliene având puteri cuprinse între 100 kW și 10 MW pot fi racordate la rețelele
electrice de medie tensiune. Centralele eoliene mari, având puteri de ordinul zecilor de MW, sunt
conectate la rețelele electrice de înaltă tensiune și au în componență un numar ridicat de
generatoare.
Schemele de conexiuni ale centralelor eoliene sunt urmatoarele:
 conexiune serie;
a) radial

b) aborescentă

12
 conexiune paralel;

 conexiune mixtă;

 conexiune stea.

13
În general, soluția de conectare în serie este utilizată pentru a face economie de cabluri în rețeaua
electrică, dacă există un numar mare de centrale eoliene. Conexiunea radială reprezintă cea mai simplă
posibilitate de racordare a generatoarelor eoliene, dar are cel mai scăzut grad de siguranță în
funcționare. Din acest punct de vedere, cea mai avantajoasă este conexiunea în inel dublu. Prin
introducerea unor întreruptoare, se poate îmbunatați siguramța în funcționare la nivelul intregii scheme,
prin limitarea zonelor afectate de producerea unor scurtcircuite.

Schemele de conexiuni ale centralelor fotoelectrice

Centralele fotoelectrice sunt constituite dintr-un anumit număr de panouri fotovoltaice grupate în
mai multe module racordate la același invertor. Datorită distanțelor mari, se impune utilizarea mai
multor posturi de transformatoare ridicatoare JT/MT la care sunt conectate mai multe invertoare.
Posturile de transformare sunt racordate la cabluri de medie tensiune, care fac legatura cu punctul
comun de conectare.

14
2.5. Etapele procesului de racordare la rețelele electrice
Racordarea surselor distribuite la rețelele electrice de interes public impune parcurgerea
următoarelor etape:
 avizarea amplasamentului;
 depunerea cererii de racordare;
 stabilirea soluției de racordare;
 emiterea avizului tehnic de racordare;
 încheierea contractului de racordare;
 executarea lucrărilor propriu-zise de racordare;
 efectuarea testelor asupra instalațiilor utilizatorilor în scopul pregătirii punerii în funcțiune;
 punerea în funcțiune a instalațiilor de racordare;
 punerea sub tensiune finală a instalației de utilizare.
Cererile de racordare pentru locuri de producere cu puteri instalate mai mari de 50 MW se
adreseaza operatorului de transport și de sistem. Cererile de racordare pentru locuri de producere cu
puteri instalate de până la 50 MW inclusiv, se adresează operatorilor de distribuție. În funcție de
caracteristicile instalației de producere și ale rețelei electrice, operatorul de rețea stabilește soluția
de racordare, prin fișa de soluție sau studiu de soluție. Pe baza acestora operatorul de rețea emite
avizul tehnic de racordare, care conține condițiile tehnico-economice de racordare la rețeaua
electrică.
Pentru instalațiile de putere medii și mari, soluția de racordare se stabilește prin studiu de
soluție,care,în general, cuprinde:
 prezentarea situației energetice a rețelei și a utilizatorului,existente și de perspectivă;
 elaborarea și analiza unor variante de racordare;

15
  calculul regimului permanent de funționare;
 calcule de regimuri de stabilitate tranzitorie;
 calculul solicitărilor la scurtcircuit;
 calculul pierderilor de putere;
 îndeplinirea cerințelor de monitorizare și reglaj, inclusiv interfață cu sistemele SCADA și de
telecomunicații;
 analiza îndeplinirii cerințelor tehnice privind racordare la rețea;
 lucrarile necesare pentru realizarea instalației de racordare.
Avizarea studiilor de soluție se face de către:
 operatorii de distribuție, dacă prezintă numai variante de racordare la o rețea electrică de
distribuție;
 operatorul de transport și de sistem, dacă prezintă numai variante de racordare la rețeaua
electrică de transport;
Studiile de soluție se avizează atât de către operatorii de distribuție cât și de către operatorul de
transport și de sistem atunci când:
 racordarea se face la rețelele electrice de distribuție a locurilor de producere cu puteri instalate
mai mari de 10 MW;
 racordarea locurilor de producere se face pe barele de înaltă tensiune sau 110 kV ale stațiilor de
transformare ale operatorului de transport și de sistem;
 există mai multe variante pentru racordarea instalațiilor de producere, dintre care unele la
tensiune de 400 kV și altele la teniunea de 110kV.

2.6. Condiții tehnice de racordare a surselor distribuite la rețelele electrice

Generarea distribuită implică transformari in rețelele electrice la care sunt conectate, mai ales pentru
cele de distribuție. Deși sursele distribuite utilizează principiul aceleași tehnologii de generare a
energiei electrice ca și centralele clasice de producere, apar unele probleme specifice.Rețelele
electrice existente nu prezintă totdeauna condițiile cele mai favorabile conectării surselor distribuite.
Instalațiile de producere a energiei, trebuie să îndeplinească următoarele condiții de conectare:
 puterea totală instalată trebuie să fie compatibilă cu criteriul de funcționare adoptat de către
operatorul de rețea;
 conectarea generatoarelor nu trebuie să conducă la apariția unor curenți de scurtcircuit care să
depășească capacitatea de rupere și puterea de conectare a întrerupatoarelor;
 trebuie verificată selectivitatea sistemului de protecție, considerând conectarea instalațiilor de
producere a energiei și, de asemenea, trebuie luate măsuri împotriva declanșării
necorespunzătoare, în timp ce eliminarea defectului ar trebui garantată;
 nu trebuie depășită capacitatea de încărcare a liniilor și transformatoarelor.

16
Unele sisteme distribuite, cum ar fi cele eoliene și fotoelectice, pot crea o serie de problem
suplimentare, dintre care cele mai importante sunt legate de:
 dispecerizarea și prognozarea energiei generate;
 peturbații asupra regimurilor normale de funcționare;
 calitatea energiei electrice.
Soluțiile tehnice recomandate pentru a reducerea acestor probleme sunt:
 instalarea unor sisteme avansate de control și de achiziții de date de tip SCADA;
 modernizarea liniilor actuale existente pentru minimizarea variațiilor de tensiune și de
flickerului;
 utilizarea dispozitivelor bazate pe electronica de putere pentru conectarea la rețeaua electrică.

3. INFLUENȚA SURSELOR DISTRIBUITE ASUPRA REGIMULUI PERMANENT

Regimul permanent al unei rețele electrice reprezintă un regim de funcționare staționar în care
marimile de stare se consideră constante în timp, în marimi efective. Calculul regimului permanent
reprezintă o etapă importantă în analiza funcționarii rețelelo electrice. Rezultatele de regim
permanent pot constitui punctul de plecare a unor analize complexe prin care se pot urmari:
evaluarea stabilitații statice și tranzitorii, calculul curenților de scurtcircuit, optimizarea regimurilor
de funcționare.
3.1. Generalitați privind calculul regimului permanent

17
Calculul regimului permanent al unei rețele electrice urmărește determinarea completă a mărimilor
electrice de stare asociate nodurilot și laturilor.

18