05 - Cap. 3

Capitolul
Protecţia consumatorilor
la nivelul Uniunii Europene
3
Politica de protecţie a consumatorilor este parte integrantă, clar înscrisă în
priorităţile realizării pieţei unice europene, obiectivul principal al Uniunii Europene
fiind acela de a realiza o piaţă internă care printr-un cadru legislativ şi
administrativ armonizat precum şi printr-o strategie adecvată să fie în serviciul
consumatorilor.
Majoritatea cetăţenilor europeni experimentează piaţa unică în mod
cotidian în rolul lor de consumatori. Experienţa acestora în calitate de consumatori
influenţează, prin urmare, opiniile lor privind piaţa unică şi Uniunea Europeană în
ansamblu. Ca urmare, ameliorarea rezultatelor pentru consumatori este obiectivul
suprem al tuturor politicilor pieţei unice.
Realizarea pieţei unice va permite consumatorilor să aleagă dintr-un mai
larg evantai de bunuri şi servicii de înaltă calitate. Pentru ca acest obiectiv să fie
atins în realitate, este necesar ca ei să fie siguri pe de o parte, că aceste bunuri şi
servicii nu prezintă un pericol pentru securitatea şi interesele lor şi, pe de altă parte,
că există mijloace eficiente pentru a obţine compensări atunci când le-a fost
cauzată o pierdere.
În calitate de consumatori, cetăţenii Uniunii Europene au un rol cheie în
noua piaţă europeană, fără frontiere, deoarece succesul acesteia depinde de
participarea lor activă. Or, acest lucru presupune ca aceştia să fie asiguraţi că
interesele lor vor fi protejate în piaţa comunitară.
3.1 Dinamica politicii de protecţie a consumatorilor

în Uniunea Europeană
Programul procesului de integrare europeană atât pe linie economică, cât şi

pe linie socială, a determinat şi cerinţa tot mai evidentă de a avea o politică
comună de protecţia consumatorilor.
Dezvoltarea acestei politici s-a făcut în mai multe etape, având o anumită
dinamică, ca urmare a acţiunii instituţiilor comunitare, în baza unui cadru politic şi
cu ajutorul anumitor instrumente.
Demersurile principale realizate în cadrul Uniunii Europene în direcţia
realizării şi aplicării unei politici comune în domeniul protecţiei consumatorilor au
fost următoarele:
 În anul 1975 Comisia Europeană a prezentat primul program de acţiune
denumit Programul preliminar al CEE pentru protecţia consumatorilor şi
42 Protecţia consumatorilor
politica de informare. Acest program s-a focalizat pe cele cinci drepturi de bază
ale consumatorilor (protecţia sănătăţii şi securităţii, protecţia intereselor
economice, informare şi educare, despăgubirea consumatorilor pentru prejudiciile
cauzate, reprezentarea consumatorilor), iar obiectivele sale au fost integrate în alte
politici comunitare (politica economică, agricolă, a mediului, în domeniul
transportului şi al energiei).
 Programele de acţiune trienale, lansate la sfârşitul anilor ’80 şi începutul
anilor `90, s-au axat pe reprezentarea consumatorilor prin intermediul Comitetului
Consultativ al Consumatorilor, pe informarea consumatorilor, siguranţa produselor
şi desfăşurarea tranzacţiilor comerciale. În perioada 1996-1998 priorităţile s-au
orientat pe servicii financiare, utilităţi publice, educarea consumatorilor, asistenţă
acordată ţărilor central şi est-europene în acest domeniu. Meritul acestor programe
a fost acela de a statua noi principii şi drepturi fundamentale ale consumatorilor.
 În Cartea Albă din 1985 asupra pieţei unice, Comisia Europeană a folosit
o nouă abordare a politicii de protecţie a consumatorilor, care a permis Consiliului
de Miniştri să adopte în bloc directivele privind protecţia sănătăţii şi siguranţei pe
categorii de produse. Ca urmare, organizaţiile europene de standardizare, Comitetul
European de Standardizare (CEN) şi Comitetul European pentru Standardizare în
Electrotehnică (CENLEC), au fost abilitate să introducă în standardele europene
cerinţe de bază pentru siguranţa produselor, iar respectarea lor presupune aplicarea
marcajului CE, care reprezintă un semn de certificare şi garantare a faptului că
sunt respectate cerinţele esenţiale de securitate.
 Întrarea în vigoare a Actului Unic European în 1987 a marcat un moment
important în evoluţia protecţiei consumatorilor, întrucât noul articol 100a (3), al
tratatului CEE, permitea Comisiei Europene să propună măsuri de protecţie a
consumatorilor comunitari, care înainte constituiau atributul ţărilor membre, în
acest fel stabilindu-se bazele cadrului legal pentru protecţia consumatorilor în
interiorul Comunităţii. Această prevedere a fost completată în anul 1992 în Tratatul
de la Maastricht în titlul XI, cu articolul 129a (actualul articol 153), care face
referiri explicite la acţiuni specifice privind protecţia sănătăţii, siguranţei şi
intereselor economice ale consumatorilor.
 Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999, a
conferit instituţiilor europene responsabilităţi sporite în promovarea drepturilor
consumatorilor la informare şi educaţie, dar şi a dreptului de a se organiza în
asociaţii, ceea ce este o recunoaştere oficială a rolului esenţial pe care îl au
organizaţiile consumatorilor.
 Planul de acţiune pe perioada 1999-2001 a fost axat pe trei domenii
majore şi anume: reprezentarea şi educarea consumatorilor (incluzând consultări şi
dialoguri cu asociaţiile lor); promovarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor
(bazată pe analiza riscurilor); protecţia intereselor economice ale consumatorilor
(prin aplicarea şi dezvoltarea adecvată a legislaţiei).
 Activitatea de protecţie a consumatorilor s-a intensificat, în perioada 2001
– 2004, prin Cărţi Albe şi Verzi, comunicările Comisiei Europene, precum şi
Protecţia consumatorilor la nivelul Uniunii Europene 43
prin deciziile şi regulamentele adoptate de Consiliul de Miniştri şi

Parlamentul European, astfel:
– în Cartea Verde privind protecţia consumatorilor, din 2 octombrie 2001,
Comisia Europeană propunea ca dezvoltarea viitoare a politicii în domeniu să se
facă în baza unor largi dezbateri cu participarea părţilor interesate şi a examinat
obstacolele legate de desăvârşirea pieţei interne şi armonizarea reglementărilor
naţionale, precum şi îmbunătăţirea cooperării între autorităţile publice responsabile
cu protecţia consumatorilor;
– comunicarea comisiei, din 7 mai 2002, privind Strategia în domeniul
politicii consumatorilor pe perioada 2000-2006, s-a axat pe trei obiective:
atingerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, implementarea eficientă a
reglementărilor de protecţie şi implicarea cetăţenilor în politicile Uniunii Europene
prin organizaţiile consumatorilor;
– regulamentul nr. 1830/2003 al Parlamentului şi Consiliului privind
alimentele şi furajele modificate genetic, care să protejeze sănătatea oamenilor şi
animalelor precum şi mediul înconjurător;
– regulamentul nr. 2006/2004 al Parlamentului şi Consiliului, din 24
octombrie 2004, privind cooperarea între autorităţile naţionale responsabile cu
aplicarea legilor de protecţie a consumatorilor şi care stabileşte o reţea a acestor
autorităţi cu scopul de a facilita rezolvarea cazurilor cu aspect transfrontalier.
 Pentru a răspunde cererii instituţiilor interesate, Consiliul şi Parlamentul
European, în aprilie 2005, Comisia a adoptat o strategie comună în materie de
sănătate şi protecţia consumatorilor pentru perioada 2007-2013 denumită „Pentru
o sănătate, securitate şi încredere sporită a cetăţenilor: o strategie pentru
sănătatea şi protecţia consumatorilor”. Această strategie consolidează şi mai
mult politica de protecţie a consumatorilor.
 În 29 decembrie 2006 a fost adoptat Regulamentul privind cooperarea în
materie de protecţie a consumatorului. Regulamentul stabileşte o reţea
comunitară de autorităţi publice însărcinate cu aplicarea în statele membre a
legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului care a început să funcţioneze în
decembrie 2006. În cadrul domeniului său de aplicare, regulamentul armonizează
în mod parţial competenţele de investigaţie şi de execuţie ale autorităţilor şi
defineşte mecanismele de schimb de informaţii pertinente şi/sau de adoptare de
măsuri coercitive menite să pună capăt infracţiunilor în situaţiile transfrontaliere.
Reţeaua acţionează pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor şi, prin
urmare, nu se ocupă de plângerile consumatorilor individuali.
 În 8 februarie 2007, Comisia Europeană a adoptat o Carte verde cu
privire la revizuirea acquis-ului comunitar în materie de protecţie a
consumatorilor. Prin intermediul acesteia, Comisia a pus în funcţiune o nouă
dinamică, destinată reformării acestor reguli, pentru a consolida încrederea
consumatorilor, punând la dispoziţia acestora un cadru legislativ omogen, precum
şi pentru a adapta aceste norme la provocările unei lumi digitale aflate în continuă
schimbare.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul

Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, din 2009, privind aplicarea
acquis-ului în domeniul protecţiei consumatorilor, cu scopul de a sigura
aplicarea fermă şi coerentă a legislaţiei europene în domeniul protecţiei
consumatorilor şi pentru concretizarea avantajelor pieţei unice pentru cetăţeni.
 Având la bază Rezoluţia Consiliului privind strategia UE pentru politica de
protecţie a consumatorilor pentru perioada 2007-2013, în 20 mai 2008 a fost
adoptată ”Strategia UE pentru politica de protecţie a consumatorilor 2007-
2013. Mai multă putere consumatorilor europeni, bunăstare crescută şi
protecţie eficientă”, pentru a face faţă provocărilor la care este supusă UE, cu
referire la creştere economică, mai multe locuri de muncă şi necesitatea reînnoirii
legăturilor cu cetăţenii. Sunt definite trei obiective principale pentru această
perioadă: acordarea unor puteri mai mari consumatorilor europeni, consolidarea
bunăstării lor şi protecţia eficientă a acestora împotriva riscurilor şi ameninţărilor
pe care nu le pot preveni în calitate de persoane private.
3.2 Consumatorii - beneficiari şi agenţi ai făuririi pieţei unice europene

priorităţile realizării pieţei unice. Numeroase măsuri generale sunt prevăzute pentru
a răspunde preocupărilor fundamentale ale consumatorilor, fie că este vorba de
securitate, fie de informare sau de reprezentare. Şi dacă aceste obiective sunt
urmărite, nu este numai o chestiune de echitate, dar şi o condiţie esenţială pentru
reuşita pieţei unice.
Dezvoltarea politicii de protecţie a consumatorilor se loveşte însă de o idee
falsă, aceea că, interesul consumatorilor sau utilizatorilor ar fi în mod invariabil
contrar celui al producătorilor. Pe o piaţă liberă orice tranzacţie între cumpărător şi
vânzător presupune efectiv un compromis între obiective contradictorii, respectiv
preţul maximal şi preţul minimal, dar raportul producător - utilizator este, în acelaşi
timp, bazat pe un obiectiv comun şi anume satisfacerea nevoilor consumatorului.
Politica de protecţie a consumatorilor defineşte aceste nevoi ajutând astfel
pe producători să-şi adapteze activităţile la realităţile pieţei. De asemenea, ea aduce
consumatorului o mai bună cunoaştere a bunurilor oferite, garantându-i că va găsi
produse care să-i satisfacă nevoile reale. Rezultatul este o piaţă mai eficace:
producătorii realizează beneficii ridicate, iar consumatorii au cele mai bune şanse
de a fi satisfăcuţi.
Politica de protecţie a consumatorilor nu trebuie privită în mod izolat. Ea
trebuie să facă parte integrantă din politica economică, obiectivul ei fiind acela de a
remedia un dezechilibru persistent în strategia economică şi anume, obiceiul de a
considera oferta ca motor esenţial în economie. Acest dezechilibru este şi azi
evident în politica guvernelor care consacră mai multe fonduri pentru a susţine
partea de „ofertă” a pieţei, decât organismele reprezentând interesul
consumatorilor. Făcând acest lucru, guvernele abordează economia în acelaşi mod
ca agenţii economici, privilegiind aspectul „producţie”. Dar, în pieţele de
dimensiunea celei europene, este din ce în ce mai rar ca furnizorul şi utilizatorul să

aibă un contact personal şi astfel se creează riscul ca utilizatorii să fie trataţi ca o
masă pasivă, fiind neglijaţi ca indivizi şi deci, interesele lor vor fi afectate. Or,
acest lucru duce la înstrăinarea consumatorilor şi generează neîncrederea lor faţă de
producători. Aceasta conduce la deteriorarea pieţei în detrimentul atât al
beneficiilor producătorilor, cât şi al bunăstării consumatorilor. Dacă însă se acordă
atenţie nevoilor consumatorilor şi dacă grupul consumatorilor se dovedeşte
puternic, eficient şi bine informat, disciplina şi posibilităţile care rezultă de aici vor
face ca producătorii să devină foarte competitivi şi să fie în măsură să satisfacă
cerinţele unei pieţe vaste şi sofisticate.
O politică bine definită cu privire la piaţa internă va asigura consumatorilor
avantaje importante prin aceea că oferă posibilitatea unei alegeri mai diversificate a
produselor şi serviciilor prezente pe o piaţă mai competitivă.
Dacă avantajele pe care le vor avea de pe urma existenţei unor frontiere
libere lărgite şi a unei pieţe competitive la nivelul întregii Uniuni Europene vor fi
percepute şi, ca atare acceptate de consumatori, preocuparea lor principală va fi
aceea de a acţiona pentru ca drepturile lor să fie protejate şi promovate. În caz
contrar, ei se vor opune cu toată forţa de care dispun constituirii şi funcţionării unei
pieţe care, în viziunea lor, le afectează interesele.
Urmărind aceste considerente, politica comunitară în acest domeniu şi în
contextul desăvârşirii pieţei unice, are ca obiectiv important să vegheze ca
producţia să fie adaptată nevoilor reale ale consumatorilor.
Ameliorarea rezultatelor pentru consumatori este obiectivul suprem al
tuturor politicilor pieţei unice şi dovada definitivă a eficienţei acestora. Într-o
economie globalizată, orientată din ce în ce mai mult spre consumatori, o piaţă
unică care să răspundă mai eficient solicitărilor consumatorilor contribuie, de
asemenea, la crearea unei economii inovatoare şi competitive.
Pieţele de consum sunt sisteme complexe în care cererea şi oferta se
intersectează, iar comportamentul producătorilor, al prestatorilor de servicii, al
comercianţilor cu amănuntul şi al consumatorilor este în continuă schimbare printr-
un proces de revenire a informaţiei. Societăţile cele mai inovatoare văd în
consumatori una din sursele cele mai bogate de idei noi.
Performanţele economice ale pieţelor de consum nu mai sunt percepute ca
un simplu produs al eficienţei agenţilor economici la nivelul ofertei, chiar dacă
aceasta este esenţială pentru obţinerea unor rezultate pozitive privind consumatorii.
O politică eficientă în domeniul concurenţei şi o reglementare ocazională la nivelul
ofertei sunt necesare, însă nu sunt suficiente pentru a garanta existenţa unor pieţe
productive şi foarte performante. Productivitatea şi capacitatea pieţelor de consum
de a răspunde aşteptărilor consumatorilor sunt factori cheie în ceea ce priveşte
competitivitatea şi bunăstarea cetăţenilor. Pieţele necesită consumatori
responsabili, capabili de a alege în cunoştinţă de cauză şi de a recompensa
operatorii economici eficienţi. Pieţele ale căror consumatori sunt dezorientaţi,
induşi în eroare, nu au acces sau dispun de oferte limitate vor fi mai puţin
competitive şi vor cauza mai multe prejudicii consumatorilor, în detrimentul

eficienţei economiei în ansamblu.
Piaţa unică creează beneficii pentru consumatori prin diversificarea ofertei
şi reducerea preţurilor, protejându-i prin standarde în materie de siguranţă
alimentară şi siguranţă a produselor, drepturi semnificative privind protecţia vieţii
private şi garanţii solide împotriva practicilor comerciale şi concurenţiale neloiale,
dar ea trebuie să răspundă mai bine aşteptărilor consumatorilor. Ca urmare, ar
trebui luate mai multe măsuri pentru a concretiza şi mai mult beneficiile acesteia
într-o serie de activităţi economice şi pentru a spori încrederea în calitatea
produselor şi serviciilor.
Una dintre cele mai importante măsuri este monitorizarea rezultatelor
privind consumatorii în interiorul pieţei unice prin intermediul unui tablou de
bord al pieţelor de consum1, care se referă la o serie de indicatori care să
sublinieze aspectele în care pieţele de consum nu reuşesc să îndeplinească
aşteptările consumatorilor.
Tabloul de bord va contribui la exerciţiul general de monitorizare
încercând să detecteze cazurile în care semnele de funcţionare deficientă a pieţei
sunt asociate cu condiţii nesatisfăcătoare ale mediului de consum. Datele colectate,
nu vor contribui doar la ameliorarea politicii de protecţie a consumatorilor, ci vor
avea, de asemenea, repercusiuni asupra tuturor politicilor care afectează
consumatorii, garantând o integrare mai bună a intereselor consumatorilor în
ansamblul politicilor UE.
Acordarea unei mai mari atenţii monitorizării pieţelor de consum are o
triplă valoare:
 cu toate că problemele survin la nivelul comerţului cu ridicata şi al
comerţului cu amănuntul, consumatorii se lovesc de funcţionarea deficientă a pieţei
la nivelul comerţului cu amănuntul;
 funcţionarea deficientă a pieţei asociate denaturării alegerii consumatorilor
aduce prejudicii competitivităţii la nivel global din cauza impactului negativ asupra
alocării eficiente a resurselor;
 având în vedere locul pe care îl ocupă consumul final în lanţul de valoare
adăugată, funcţionarea deficientă a pieţei la nivelul comerţului cu amănuntul poate,
de asemenea, indica absenţa concurenţei sau alte funcţionări deficiente în alte etape
ale lanţului.
Monitorizarea pieţelor de consum cu ajutorul tabloului de bord presupune o
etapă de selecţie şi una de analiză. Prima etapă vizează identificarea sectoarelor
celor mai importante pentru creştere, crearea de locuri de muncă, consumul casnic
şi ajustarea în interiorul pieţei unice şi a sectoarelor care prezintă semne de
funcţionare deficientă a pieţei. A doua etapă constă într-un studiu axat pe piaţă al
sectoarelor identificate în etapa de selecţie.
Selecţia pieţelor de consum se realizează cu ajutorul a cinci indicatori
principali: reclamaţiile (considerate a fi „referinţa principală” în ceea ce priveşte
1 Primul Tablou de bord al pieţelor de consum a fost elaborat în ianuarie 2008
http://ec.europa.eu/consumers/consumer_research/editions/cms1_en.htm [accesat 9 martie 2011]
indicatorii aferenţi funcţionării pieţelor de consum şi se utilizează ca indicator

principal în mai multe state membre şi ţări terţe); nivelurile preţurilor (se
monitorizează atât preţurile diferitelor produse cât şi modul în care acestea
evoluează); gradul de satisfacţie (calitate, oferta disponibilă, transparenţa şi servicii
post-vânzare); schimbarea furnizorului (un indicator important atât în ceea ce
priveşte oferta de care dispun consumatorii, cât şi în ceea ce priveşte capacitatea
acestora de a alege, în funcţie de transparenţa pieţei sau de obstacolele din calea
schimbului); siguranţa (măsurată pe baza informaţiilor provenind din cazurile de
accidente şi vătămări, precum şi din sistemele de notificare a produselor
periculoase). Aceşti indicatori permit compararea sistemelor şi instituţiilor statelor
membre în domeniul politicii de protecţie a consumatorilor.
Analiza are loc în trei dimensiuni: performanţele generale ale pieţelor de
consum în toate domeniile economiei; gradul de integrare a pieţei interne a
comerţului cu amănuntul; mediul de consum din cele 27 de pieţe naţionale în
materie de aplicare a legislaţiei, a informării, a educaţiei şi a căilor de recurs.
Printre punctele de studiat în mod mai aprofundat în cadrul etapei de
analiză se numără următoarele:
 abilitarea consumatorilor, în special nivelurile de educaţie, informare,
înţelegere, competenţe, sensibilizare şi siguranţă de sine;
 prejudiciile aduse consumatorilor;
 evoluţia relaţiei dintre preţurile de import şi preţurile de consum;
 indicatorii legislativi acolo unde reglementările prevăd rezultate specifice
pentru consumatori;
 nivelurile de respectare a legislaţiei – măsurate prin intermediul
inspecţiilor şi al altor instrumente;
 calitatea produselor şi serviciilor;
 accesibilitatea şi caracterul abordabil din punct de vedere economic – care
sunt pertinente în mod deosebit pentru serviciile esenţiale;
 interoperabilitatea – capacitatea unui sistem sau a unui produs de a
funcţiona cu alte sisteme sau produse fără un efort deosebit din partea
consumatorilor.
Buna funcţionare a pieţei interne comunitare este condiţionată de
dezvoltarea unei politici active a consumatorilor prin care să se recunoască locul şi
rolul decisiv al acestora în constituirea unei astfel de pieţe de tip nou.
Scopul unei politici active nu este atât de a-i proteja pe consumatori, cât
mai ales de a le da mijloacele de a se proteja ei înşişi. Aceste mijloace se referă în
principal la următoarele:
 drepturile fundamentale ale consumatorilor;
 influenţa lor ca alegători asupra politicilor sectoriale ale guvernelor, care
trebuie să evalueze clar avantajele pe termen scurt ale producătorilor în raport cu
avantajele pe termen lung ale consumatorilor şi ale pieţei în ansamblul său;
 libertatea de a alege sau de a refuza un produs, care în ultimă analiză
trebuie să ofere consumatorilor o putere reală asupra producătorilor.
Având în vedere acest ultim aspect, se impune o mai bună comunicare între
consumatori şi producători astfel încât primii să fie bine informaţi asupra
posibilităţilor de consum care le sunt oferite, iar producătorii să poată înţelege şi
preocupările consumatorilor, pentru a lua în cunoştinţă de cauză deciziile lor de
investiţii.
Asociaţiile consumatorilor trebuie să poarte acest dialog cu producătorii
sau cu guvernul, deci ele vor trebui să identifice minuţios problemele prioritare în
legătură cu care există un larg consens. Concentrându-se pe aceste probleme cheie
şi pledând cauza printr-o analiză ştiinţifică şi tehnică de cea mai bună calitate,
asociaţiile consumatorilor devin o expresie credibilă a unei forţe economice de care
trebuie să se ţină seama.
O politică activă în ceea ce îi priveşte pe consumatori urmăreşte şi
corectarea imperfecţiunilor inerente ce apar în funcţionarea pieţei unice europene:
 dificultatea consumatorilor de a obţine informaţiile necesare cu privire la
produsele care vin din străinătate;
 creşterea riscului de apariţie a defectelor şi accidentelor cauzate de
folosirea de către consumator a bunurilor cumpărate;
 dezvoltarea acţiunilor de marketing şi diversificarea metodelor de vânzare;
 bariere suplimentare în calea accesului la justiţie;
 slaba reprezentare a intereselor consumatorilor în organismele de luare a
deciziilor la nivel european.
Dacă piaţa unică cere, în termeni economici, dezvoltarea unei politici
active a consumatorului există şi motive de ordin social care impun şi cer
dezvoltarea unei politici eficiente de promovare a intereselor consumatorilor la
nivelul Uniunii Europene.
Piaţa unică nu este un proiect exclusiv economic, ca urmare, interesele
consumatorilor nu pot fi definite doar din punctul de vedere al eficienţei
economice. Cetăţenii se aşteaptă ca politica pieţei unice să producă rezultate
acceptabile şi în plan social.
Programele de acţiune comunitară în favoarea consumatorilor insistă
asupra dimensiunii sociale a politicii consumatorului în Europa, subliniind că - în
niciun fel şi în niciun caz - obiectivul politicii de protecţie a consumatorului nu
trebuie subordonat obiectivului de a implementa o piaţă internă.
Promovarea intereselor consumatorilor trebuie să fie privită, în primul
rând, ca parte integrantă a unei politici generale axată pe bunăstarea cetăţenilor.
Devine din ce în ce mai evident că piaţa unică europeană va funcţiona cu
succes numai dacă ea este acceptată de către consumatori, deoarece achiziţionările
pe care ei le fac - la nivelul pieţei, ca efect al selecţiei - duc la accelerarea obţinerii
beneficiilor economice ce rezultă dintr-o piaţă integrată.
O piaţă unică pentru consumatori aduce multe beneficii acestora, printre
care2:
 O gamă mai variată de bunuri şi servicii de înaltă calitate: trei din patru
cetăţeni europeni (75%) consideră că posibilitatea de comercializare a produselor
2 O piaţă unică pentru cetăţeni, Raport interimar către Consiliul European de primăvară din 2007, p.13
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2007:0060:FIN:RO:PDF [accesat 12
martie 2011]
provenind din celelalte state membre în aceleaşi condiţii ca produsele naţionale a

avut un impact pozitiv. 73% consideră că piaţa unică a contribuit în mod pozitiv la
diversificarea ofertei de produse şi servicii. Introducerea monedei euro a facilitat
compararea preţurilor între statele membre.
 În multe cazuri, scăderea preţurilor mărfurilor şi alimentelor datorită
deschiderii pieţelor naţionale şi sporirii concurenţei care a rezultat din această
deschidere. 67% din cetăţenii europeni percep sporirea concurenţei în domenii
precum transporturile, telecomunicaţiile, serviciile bancare şi de asigurări drept un
lucru pozitiv. În domeniul telecomunicaţiilor, concurenţa a stimulat dezvoltarea
serviciilor inovatoare avansate şi introducerea pe scară largă a reţelelor în bandă
largă, de care beneficiază în prezent 85% din populaţia UE. Preţurile convorbirilor
telefonice naţionale şi internaţionale, percepute de monopolurile naţionale, au
scăzut în medie cu peste 40% în perioada 2000-2006.
 Clienţii care îşi fac cumpărăturile în străinătate beneficiază de drepturi
depline privind protecţia consumatorilor. Majoritatea cetăţenilor (53%) consideră
că normele privind piaţa internă au ridicat nivelul de protecţie a consumatorilor în
UE. Au fost adoptate instrumente legislative specifice care să asigure un nivel
ridicat al cerinţelor în materie de securitate a produselor, să prevină şi combată
publicitatea înşelătoare şi condiţiile contractuale neloiale, să definească drepturile
pasagerilor curselor aeriene sau dreptul de a deschide un cont bancar într-un alt stat
membru.
 Creşterea nivelului de trai cu 480 de euro pe cap de locuitor în 2006 faţă de
situaţia când nu exista piaţa unică, ceea ce corespunde unei creşteri de 2,2% a PIB-
lui în perioada 1992-2006.
Într-o economie globalizată, orientată din ce în ce mai mult spre

consumatori, o piaţă unică care să răspundă mai eficient solicitărilor consumatorilor
contribuie, de asemenea, la crearea unei economii inovatoare şi competitive.
3.3 Cadrul legislativ al protecţiei consumatorilor în Uniunea Europeană

priorităţile realizării pieţei interne europene, obiectivul principal al UE fiind acela
de a realiza o piaţă unică care printr-un cadru legislativ şi instituţional adecvat să
fie în serviciul consumatorilor.
În prezent, Uniunea Europeană concepe politica protecţiei consumatorilor
ca o doctrină de sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi mijloace proprii specifice.
Această orientare este recunoscută cât se poate de clar în articolul 129A al
Tratatului de la Maastricht din 1992, care legitimează pe deplin caracterul distinct
şi autonom al politicii faţă de consumatori şi o recunoaşte ca parte integrantă a
politicii generale privind piaţa internă. Totodată este confirmată şi legitimitatea
minimei armonizări în ceea ce priveşte legislaţia în domeniul protecţiei
consumatorilor. Potrivit principiului armonizării minimale, un stat membru al
Comunităţii poate să menţină sau să introducă măsuri mai stricte de protecţie a
consumatorilor, în măsura în care nu afectează libera circulaţie a produselor şi

serviciilor.
O legislaţie a protecţiei consumatorilor, respectiv un cadru legislativ
centralizat la nivelul Comunităţii, este singura formă eficientă de a reglementa
evitarea punerii în pericol a sănătăţii şi securităţii consumatorilor precum şi a
intereselor economice ale acestora. În consecinţă, programele UE subliniază
caracterul presant al armonizării prevederilor, mai ales în ceea ce priveşte calitatea
şi siguranţa bunurilor, ocrotirea sănătăţii, precum şi responsabilitatea
producătorilor şi distribuitorilor pentru produsele pe care le vând.
O expunere amănunţită a legislaţiei europene în domeniul protecţiei
consumatorilor ar risca să producă confuzie, într-atât este de detaliată şi intrinsec
interferată cu legislaţia din alte domenii ale acquis-lui comunitar. De aceea, ne vom
limita doar la a menţiona domeniile asupra cărora s-a concentrat această legislaţie,
cu precizarea unor elemente esenţiale.
Legislaţia Uniunii Europene, în special regulamentele şi directivele dar şi
rezoluţiile, deciziile şi recomandările Consiliului, Parlamentului şi Comisiei
Europene, privind protecţia şi promovarea drepturilor consumatorilor s-a axat pe
următoarele domenii: protecţia sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, protecţia
intereselor economice ale consumatorilor, protecţia accesului consumatorilor la
justiţie şi informarea consumatorilor.
a) Protecţia sănătăţii şi siguranţei consumatorilor

Domeniul securităţii bunurilor şi serviciilor este supus legislaţiei comunitare,
atât în conformitate cu articolul 100 din Tratatul CEE, potrivit căruia, rolul
primordial revenind standardelor tehnice cât şi în concordanţă cu Noua Abordare,
potrivit căreia, armonizarea legislaţiei naţionale referitoare la produse se limitează la
stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate (articolul 100A din Tratatul CEE).
Complementar abordării securităţii pe categorii de produse s-a impus şi
necesitatea abordării acesteia la modul general, pentru toate produsele de consum
ale căror aspecte privind securitatea nu au fost acoperite de către Directivele
specifice.
De asemenea, un alt obiectiv al politicii comunitare în ceea ce priveşte
sănătatea şi securitatea consumatorilor îl constituie şi acela de a identifica şi evalua
riscurile, astfel încât consumatorii să poată decide dacă le acceptă sau nu. Cel mai
bine protejaţi sunt consumatorii bine informaţi despre ceea ce cumpără.
În acest sens legislaţia acoperă atât produse specifice cum ar fi alimente,
jucării, cosmetice, produse farmaceutice şi altele, precum şi norme pentru toate
produsele cum ar fi cel referitor la „securitatea generală a produselor” sau cel
referitor la „responsabilitatea juridică pentru produsele defecte”.
Politica în domeniul sănătăţii şi siguranţei consumatorilor are câteva
componente esenţiale:
 Legislaţia privind siguranţa produselor care s-a concentrat asupra
esenţialului şi anume, stabilirea unor cerinţe care să protejeze sănătatea şi
securitatea consumatorilor, numite cerinţe esenţiale.
Strategia adoptată de Comunitatea Europeană în anul 1985 este cunoscută

sub denumirea de Noua Abordare privind armonizarea tehnică şi standardizarea,
ea fiind o sumă de directive care stabilesc cerinţe esenţiale pe care trebuie să le
îndeplinească produsele pentru a putea fi puse pe piaţă sau puse în funcţiune în
Uniunea Europeană. În principiu, directivele bazate pe Noua Abordare prevăd în
mod obligatoriu aplicarea marcajului CE care exprimă faptul că produsul
îndeplineşte cerinţele esenţiale respective. Principalele produse la care fac referire
aceste directive europene sunt: jucăriile, articole de joasă tensiune, cazane de apă
caldă, ambarcaţiuni pentru agrement, aparate frigorifice, ascensoare, explozibili
pentru uz civil, dispozitive medicale, echipamente şi sisteme de protecţie pentru
atmosfere potenţial explozive, echipament sub presiune, dispozitive medicale
pentru diagnosticare în vitro, echipamente terminale pentru radio şi telecomunicaţii
etc.3
O altă directivă în materie de securitate şi anume, Directiva 92/59/CEE din
1992 referitoare la securitatea generală a produselor, cere producătorilor să
lanseze pe piaţă numai produse sigure, care nu prezintă niciun risc în condiţii de
folosire normale sau rezonabil previzibile. Scopul acestei directive este de a crea
un cadru legislativ larg aplicabil ansamblului de produse comercializate pe
teritoriul UE, pentru a armoniza nivelurile de protecţie garantate prin diverse
legislaţii naţionale. Neconcordanţele existente în acest domeniu acţionează în
detrimentul consumatorilor şi a liberei circulaţii a mărfurilor.
Directiva se aplică în toate situaţiile în care, în cadrul legislaţiei
comunitare, nu se regăsesc prevederi concrete referitoare la siguranţa produselor în
cauză.
Directiva referitoare la securitatea generală a produselor are două implicaţii
majore:
– impune producătorilor, importatorilor şi a altor oameni de afaceri din
sfera comerţului o cerinţă generală de securitate care constă în obligaţia de a
comercializa, în exclusivitate, produse sigure precum şi de a urmăriri şi lua măsuri
ce se impun în cazul în care retragerea unor produse nesigure de pe piaţă se
dovedeşte necesară;
– impune, în plus, răspunderi şi pentru statele membre ale UE care vor
trebui să instituie autorităţile competente pentru controlul conformităţii produselor
cu cerinţele de securitate, să stabilească sancţiuni adecvate pentru cazurile de
infracţiuni, începând cu interzicerea temporară a vânzării şi până la interzicerea
definitivă a acelor produse al căror grad de pericol a fost dovedit şi, dacă este
cazul, să organizeze retragerea produselor periculoase deja comercializate.
Directiva privind securitatea generală a produselor stabileşte şi o procedură
(pentru cazurile de urgenţă) aplicabilă produselor ce prezintă un pericol serios şi
3 European Commission, 2000. Guide to the implementation of directives based on the New Approach
and the Global Approach. Luxembourg: Office for Official Publications of the European
Communities
imediat pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor. Aceasta presupune

informarea operativă a Comisiei, prin intermediul Sistemului rapid de informare şi
schimb de informaţii (RAPEX) - sistem adaptat pentru situaţii de urgenţă, care, la
rândul ei, transmite informaţia tuturor celorlalte ţări membre.
 Un accent deosebit s-a pus şi pe prevenirea, sancţionarea şi
responsabilitatea pentru produsele defecte. În acest sens, legislaţia comunitară
privind răspunderea juridică pentru fabricarea produsului, orientată pe protecţia
consumatorului, obligă producătorul să producă nu numai produse, dar şi dovezi -
probe opozabile privind lipsa de riscuri pentru consumator. Din cadrul acestei
legislaţii face parte şi Directiva 85/374/CEE din iulie 1985 referitoare la
răspunderea juridică pentru produsele defecte, care defineşte un drept specific
consumatorului, respectiv dreptul la produse care să nu îi afecteze viaţa, sănătatea
şi interesele economice.
Regulile comunitare prevăd cǎ responsabilitatea pentru produsele defecte o
are, dupǎ caz, producătorul, importatorul sau, în anumite situaţii, furnizorul. Când
un consumator este victima utilizării unui produs defect, are dreptul la despăgubiri
pentru daune fizice şi materiale, chiar dacă nu există o vină a producătorului.
Pentru a fi despăgubit, consumatorul trebuie să facă proba daunei produse, a
defectului produsului şi a relaţiei între defect şi dauna produsă. În cazul daunelor
materiale, sunt prevăzute o valoare minimă şi termenul până la care poate fi
angajată în justiţie responsabilitatea producătorului.
 În afară de reglementările cu caracter general, au fost stabilite şi
prevederi specifice sectoriale, care au în vedere caracterul mai sensibil al
anumitor produse. În acest sens au fost emise directivele comunitare care cuprind
măsuri concrete privind securitatea unor produse precum cele alimentare, jucării,
cosmetice şi produse farmaceutice.
Produse alimentare
Obiectivul principal al tuturor reglementărilor referitoare la produsele
alimentare este acela de a-l proteja pe consumator, pe de o parte, de produsele
periculoase pentru sănătatea umană, iar pe de altă parte, contra produselor
falsificate.
În acest sens a fost adoptată în 1988 Directiva cadru 89/107/CEE4, care
reprezintă primul pas pe calea armonizării complete a legislaţiei alimentare. Au
fost adoptate alte trei directive, în completarea directivei cadru, şi anume: Directiva
94/35/CEE referitoare la îndulcitori, Directiva 92/2/CEE, care se referă la alţi
aditivi decât coloranţii şi la îndulcitorii folosiţi în produsele alimentare şi
Directiva 94/36/CEE, privind coloranţii. Aceste trei directive obligă statele
4 Directiva 89/107/CEE a Consiliului de apropiere a legislaţiilor statelor membre privind aditivii

alimentari autorizaţi pentru utilizare în produsele alimentare destinate consumului uman, Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, L 40/1989, p. 27
membre UE să introducă sisteme de control asupra consumului şi folosirii

aditivilor alimentari.
O altă faţetă a protecţiei consumatorilor în domeniul alimentar o constituie
apărarea consumatorilor de informaţii eronate sau înşelătoare. Principala reflectare
a acestei faţete o constituie Directiva 2000/13/CE privind apropierea legislaţiilor
statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare,
precum şi la publicitatea acestora5. Această Directivă reprezintă esenţa legislaţiei
privind etichetarea produselor alimentare, eticheta trebuind să cuprindă
următoarele date: denumirea produsului, lista ingredientelor (componente şi
aditivi) enumerate în ordine descrescătoare a importanţei lor procentuale, masa
netă, data expirării, condiţii de păstrare, denumirea şi adresa producătorului, a celui
care a efectuat ambalarea sau a distribuitorului, conţinutul în alcool (dacă depăşeşte
12%), locul de origine (numai dacă, în caz contrar, consumatorul ar putea fi dus în
eroare în ceea ce priveşte originea alimentului).
Eticheta nu trebuie să inducă în eroare pe consumator privind:
caracteristicile produsului, deţinerea de proprietăţi pe care în realitate nu le are,
atribuirea de proprietăţi benefice privind prevenirea sau tratarea maladiilor cu
excepţii fireşti, de exemplu, la apele minerale.
O altă directivă, 90/496/CEE6, elaborată în 1990 (aşa cum a fost
modificata de Directiva Comisiei 2008/100/CE7) se referă la informarea asupra
caracteristicilor nutritive ale produselor alimentare, respectiv etichetarea
nutriţională. Directiva urmează recomandările Comisiei Codex Alimentarius în
privinţa regulilor de definire a acestor informaţii nutriţionale, referindu-se la
valoarea energetică şi substanţele nutritive – proteine, glucide, lipide, vitamine şi
săruri minerale. Informaţiile din această categorie trebuie să fie grupate în formă de
tabel la loc vizibil, cu caractere clare şi cu un tipar care nu se şterge.
Începând cu dat de 6 iulie 2011 au intrat în vigoare noi reguli privind
etichetarea produselor alimentare în UE. Ca urmare, consumatorii vor putea citi
mai uşor etichetele, vor avea acces la informaţii nutriţionale despre fiecare produs
şi vor avea la dispoziţie informaţii privind potenţialii alergeni conţinuţi.
Jucării
Dat fiind faptul că jucăriile sunt destinate copiilor, care sunt consumatorii
cei mai vulnerabili, UE poartă un interes deosebit acestor produse pentru a asigura,
5 Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind apropierea legislaţiilor

statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare, precum şi la
publicitatea acestora, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 109/2000, p. 29
6 Directiva Consiliului 90/496/CEE privind indicarea valorii nutritive pe etichetele produselor
alimentare, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 276/1990, p. 40
7 Directiva Comisiei 2008/100/CE, de modificare a Directivei 90/496/CEE a Consiliului privind
indicarea valorii nutritive pe etichetele produselor alimentare în ceea ce priveşte dozele zilnice
recomandate, coeficienţii de conversie pentru calculul valorii energetice şi definiţiile, Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, L 285/2008
în măsura posibilului, faptul că ele sunt „produse sigure” în toate statele membre
ale Comunităţii.
O legislaţie specială defineşte exigenţele în ceea ce privesc caracteristicile
fizice, mecanice, chimice şi de inflamabilitate pentru fiecare jucărie comercializată
în ţările UE, ea prescriind ce informaţii minime trebuie primite de către
consumatori pentru a le permite să reducă un pericol previzibil. Iată câteva din
exigenţele impuse jucăriilor:
 să nu prezinte riscuri generale pentru sănătatea copiilor, ca urmare a
concepţiei, fabricaţiei sau compoziţiei;
 să atragă atenţia prin etichete vizibile asupra modului corect de utilizare;
 să posede proprietăţi fizice, mecanice de natură a preveni accidentele (prin
dezmembrare, închidere accidentală etc.);
 să nu fie inflamabile;
 să posede proprietăţi chimice non-toxice;
 să posede proprietăţi electrice sigure: izolaţie, alimentare la maximum 24
de volţi;
 temperatura emanată să nu fie periculoasă;
 să nu contamineze;
 să nu conţină elemente radioactive.
Directiva 2009/48/CE privind siguranţa jucăriilor8 a fost adoptată în
cadrul sistemului Noua Abordare. Ea prevede ca libera circulaţie şi comercializarea
jucăriilor să se facă în baza unor reguli unitare prin care să se asigure ocrotirea
sănătăţii şi siguranţa consumatorilor. La baza acestor reguli stă interdicţia de a
comercializa jucăriile care pun în pericol siguranţa celor care le utilizează, în
situaţiile în care ele sunt folosite conform destinaţiei sau în condiţii previzibile,
determinate de comportamentul normal al copiilor.
Jucăriile considerate ca fiind conforme cu cerinţele esenţiale, prevăzute în
Directivă, au garantate libera circulaţie. Prezumţia de conformitate cu aceste
cerinţe rezultă din aceea că toate jucăriile trebuie să poarte marcajul CE care
trebuie să fie aplicat pe fiecare jucărie, sau pe ambalajul acesteia, într-o formă
vizibilă şi imposibil de şters. În cazul jucăriilor de dimensiuni mici precum şi al
jucăriilor constând din părţi mici, aceasta poate fi trecută pe etichetă sau în
instrucţiunile de utilizare.
Produse cosmetice
Produsele cosmetice sunt în mod sever reglementate pe teritoriul UE mai
ales în ce priveşte compoziţia şi etichetarea lor, deoarece ele pot avea un impact
considerabil asupra sănătăţii.
Legislaţia comunitară supune produsele cosmetice la controale foarte
stricte, mai ales în ceea ce priveşte substanţele utilizate (agenţi coloranţi,
8 Directiva 2009/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind siguranţa jucăriilor,
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 170/2009
conservanţi etc.) redactându-se o listă de aproape 400 de substanţe interzise în

compoziţia acestor produse.
Libera circulaţie a produselor cosmetice în cadrul pieţei unice europene şi
ocrotirea sănătăţii consumatorilor de astfel de produse sunt asigurate prin
respectarea prevederilor Directivei 76/768/CEE din 19769 şi a amendamentelor şi
adaptărilor ei la progresul tehnic, în baza articolului 100 din Tratatul Uniunii, prin
directivele: Directiva Comisiei 2005/42/CE10 şi Directiva Comisiei 2009/129/CE11.
Directiva în cauză stipulează că produsele cosmetice comercializate în
cadrul UE nu trebuie să pună în pericol sănătatea oamenilor atunci când ele sunt
folosite în condiţii normale sau previzibile. În acest scop statele membre trebuie să
ia toate măsurile pentru ca produsele cosmetice comercializate să fie conforme cu
cerinţele cuprinse în Directivă şi în diferitele sale anexe (liste pozitive sau
negative).
Produse farmaceutice
În domeniul produselor farmaceutice reglementările comunitare, în special
Directivva 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la
medicamentele de uz uman12, stipulează faptul că toate medicamentele trebuie
supravegheate, înregistrate şi autorizate de către autorităţile naţionale înainte de a fi
introduse pe piaţă. Criteriul de evaluare a acestor medicamente este parte integrantă
din legislaţia comunitară şi se referă la calitatea, securitatea şi eficacitatea acestor
produse.
Controalele de calitate şi securitate se efectuează de-a lungul proceselor de
fabricaţie şi distribuţie, iar dacă aceste prestări sunt pe deplin satisfăcătoare,
produsul poate fi comercializat. Mai mult, pentru siguranţa depozitării,
transportului şi manevrării corecte, întregul proces de distribuţie a medicamentelor
de uz uman face obiectul unei supervizări de către organismele abilitate.
Legislaţia în domeniu precizează şi faptul că produsul farmaceutic trebuie
să fie însoţit de o notă explicativă care să prezinte condiţiile de utilizare precum şi
contraindicaţiile sau eventualele efecte secundare.
9 Directiva Consiliului 76/768/CE) privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la

produsele cosmetice, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 262/1976
10 Directiva Comisiei 2005/42/CE de modificare a Directivei 76/768/CEE a Consiliului privind
produsele cosmetice în vederea adaptării la progresul tehnic a anexelor II, IV şi VI, Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, L 158/2005
11 Directiva Comisiei 2009/129/CE de modificare a Directivei 76/768/CEE a Consiliului cu privire la
produsele cosmetice, în scopul adaptării la progresul tehnic a anexei III la directiva menţionată,
12 Directivva 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a unui cod comunitar
cu privire la medicamentele de uz uman, Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, L 311/2001,

p. 67
Fiecare stat membru al UE poate aplica proceduri de inspecţie mult mai

dure în cazul: substanţelor dependente, sedativelor, produsele pe bază de sânge,
vaccinurilor, produselor farmaceutice radioactive.
Toate verificările preventive sunt transmise printr-un sistem rapid de
informaţii, autorităţilor naţionale şi Comisiei Europene astfel încât, dacă este cazul,
se procedează la retragerea de pe piaţă a produselor farmaceutice care prezintă un
serios pericol pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor.
b) Protecţia intereselor economice ale consumatorilor

Introducerea directivelor europene referitoare la protecţia economică a
consumatorilor, în legislaţiile statelor membre, este la fel de importantă ca şi cea
referitoare la securitatea generală a bunurilor.
Astfel, directive precum cele referitoare la falsa publicitate, clauze abuzive
în contracte, creditul în consum, indicarea preţului, contracte negociate în afara
unităţilor comerciale etc. impun noi reguli producătorilor, importatorilor şi
vânzătorilor existenţi pe piaţă. Toate acestea alcătuiesc ansamblul
responsabilităţilor care definesc mediul legal în care firmele trebuie să-şi
desfăşoare toate activităţile pe piaţă.
Reglementări privind produsele

 Reglementǎrile comunitare13 interzic falsa publicitate (în ceea ce priveşte
natura produsului, disponibilitatea, compoziţia, preţul, cantitatea, rezultatele
utilizării sale sau ale testelor efectuate, identitatea sau calificarea agentului de
publicitate), care induce în eroare consumatorul afectându-i astfel opţiunea pentru
un anumit produs. Agentul de publicitate are acum obligaţia să facă proba că
informaţia pe care a oferit-o este corectă. Consumatorul care a fost victima
publicităţii mincinoase are dreptul să primească despăgubiri. Legislaţia comunitară
obligă ţările membre să prevadă mijloace adecvate şi eficiente pentru controlul
publicităţii mincinoase. Reglementǎri există şi în domenii specifice, cum sunt
publicitatea privind medicamentele.
 Consumatorii sunt protejaţi împotriva clauzelor abuzive din contractele
încheiate cu firme comerciale din orice ţară membră a UE (Directiva 93/13/CEE
din 1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii)14. O
clauză într-un contract (incluzând condiţiile de vânzare generale) este, în principiu,
considerată abuzivă dacă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi
obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului. Acesta are dreptul să conteste
sau să nu respecte astfel de clauze care nu sunt obligatorii pentru consumator.
Condiţiile în care aceste clauze nu sunt obligatorii sunt precizate de reglementările
fiecărei ţări membre.
13 Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind practicile comerciale

neloiale, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 149/2005
14 Această directivă a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 95 din 21 aprilie 1993.
 Legislaţia comunitară, prin Directiva 85/57/CEE din 198515 protejează

consumatorii în situaţii specifice vânzării la distanţă, (prin televiziune, telefon sau
comenzi prin poştă) sau prin comis-voiajori. În cazul când, de exemplu, un
vânzător se prezintă la domiciliul sau la locul de muncă al clientului fără a fi
solicitat, legislaţia comunitară protejează consumatorul împotriva eventualelor
riscuri pe care le poate crea această practică comercială (consumatorul nu poate să
compare calitatea şi preţul ofertei cu alte produse similare). În astfel de situaţii,
comerciantul este obligat să informeze consumatorul în scris despre dreptul de a
rezilia contractul într-un anumit termen (ce nu poate fi mai mic de şapte zile).
Documentul respectiv trebuie să menţioneze clar numele şi prenumele persoanei
faţă de care consumatorul poate să-şi exerseze acest drept, precum şi elementele ce
permit identificarea contractului încheiat între comerciantul care furnizează marfa
(produsul sau serviciul) şi consumator.
 Directiva 85/577/CEE 16 are drept scop indicarea preţului de vânzare şi a
preţului pe unitate de măsură în cazul produselor oferite de comercianţi
consumatorilor pentru o mai bună informare a consumatorilor şi pentru a facilita
compararea preţurilor, indiferent dacă sunt comercializate în vrac sau preambalate
în cantităţi variabile sau prestabilite.
Preţul de vânzare, ca şi cel unitar, nu trebuie să fie echivoc, trebuie să fie
uşor de localizat şi de citit.
Reglementări privind serviciile

 Condiţiile generale şi modalităţile de vânzare prevăzute pentru produse se
aplică şi în cazul achiziţionării serviciilor. Deoarece nu există reguli specifice
diverselor tipuri de servicii, cea mai mare parte a regulilor comunitare privind
publicitatea mincinoasă, vânzarea la distanţă sau prin comis-voiajori, precum şi
clauzele abuzive menţionate în capitolul referitor la achiziţionarea produselor se
aplică şi la contractele de prestare a serviciilor.
 Reglementările specifice pe sectoare se referă la credite pentru consum,
investiţii imobiliare, asigurări, transporturi, deschiderea de conturi bancare.
Credite pentru consum

Consumatorii pot solicita un credit financiar în orice ţară membră a UE.
Contractele de credit sunt reglementate de Directiva 48/2008/CE din 23 aprilie
2008, privind contractele de credit pentru consumatori17. Publicitatea privind
creditele de consum trebuie să indice costul total al creditului calculat (dobânda şi
alte taxe legate de credit) potrivit unei formule matematice unice care facilitează
15
Directiva 85/577/CEE a Consiliului cu privire la protecţia consumatorilor în materie de contracte
negociate în afara spaţiilor comerciale, Jurnalul Oficial al uniunii Europene, L 372/1985
16 Directiva 98/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia consumatorului prin
indicarea preţurilor produselor oferite consumatorilor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L

80/1998
17 Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind contractele de credit
pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene, L 133/2008
compararea ofertelor în diferitele ţări membre. Consumatorii au, de asemenea,

dreptul să contracteze credite în alte ţări membre decât ţara de reşedinţă. Ca o
regulă generală, băncile din alte ţări membre atrag atenţia asupra regulilor specifice
şi/sau adaptează oferta lor practicilor clienţilor, în limita autorizată de legislaţia
naţională.
Investiţiile în valori mobiliare

Consumatorii sunt liberi să investească pe piaţa unică prin achiziţionarea
de valori mobiliare - cum sunt acţiunile, obligaţiunile şi alte produse financiare –
printr-un intermediar cu sediul în ţara de reşedinţă sau prin intermediul unei bănci
sau al unei firme de investiţii cu sediul în altă ţară din UE.
Anumite fonduri colective de investiţii specializate în valori imobiliare îşi
desfăşoară activitatea liber în toate ţările membre. Aceste fonduri trebuie să
respecte regulile minimale privind politica investiţiilor, protecţia şi informarea
investitorilor. Consumatorii au dreptul la informaţii clare şi obiective despre
titlurile propuse şi organismele care emit respectivele produse financiare. Această
regulă se aplică, de exemplu, atunci când o companie sau alt emitent face o ofertă
publică de vânzare de acţiuni sau obligaţiuni, sau când solicită cotarea oficială la o
bursă de valori.
Ca şi în cazul sectorului bancar, au fost luate măsuri care să asigure că
firmele de investiţii respectă obligaţiile minimale privind capitalul, acţionariatul şi
organizarea. Dacă tranzacţiile cu valori mobiliare sunt realizate pe pieţe
reglementate, consumatorii beneficiază de regulile privind transparenţa, aplicabile
preţurilor şi volumului tranzacţiilor realizate pe piaţă. Clienţii firmelor de investiţii
din toate ţările membre sunt protejaţi printr-un sistem de garantare (în anumite
condiţii şi limite) de riscul falimentului acestor firme.
Asigurarea de viaţă şi alte tipuri de asigurări

În cazul încheierii unui contract de asigurare cu o companie de asigurări
autorizată să emită acest tip de poliţă în orice ţară din UE, sau prin intermediul unui
broker, sau al unui agent de asigurări, consumatorul are dreptul să solicite în
prealabil informaţiile esenţiale necesare în legătură cu sediul – din ţara de reşedinţă
sau din altă ţară membră – de unde se acoperă riscul, cu legea aplicabilă
contractului, cu dispoziţiile aplicabile şi instanţele competente în cazul unui litigiu.
Sunt reglementate de asemenea, condiţiile în care poate fi realizată
asigurarea pentru automobile, ce vizează contractele de asigurare obligatorie în
domeniul răspunderii civile şi contractele de asigurare facultativă care acoperă
riscurile suplimentare (furt, incendiu, etc).
Transporturi
Contractul de închiriere a unui automobil în altă ţară membră a UE este
supus regulilor comune referitoare la clauzele abuzive. Sunt reglementate de
asemenea drepturile utilizatorilor de transporturi aeriene, în cazul suprarezervării
locurilor pe anumite curse, ale cumpărătorilor de servicii turistice în formula
„călătorii, vacanţe sau circuite la care preţul ofertei de vânzare include servicii
combinate de transport, cazare sau alte servicii turistice care deţin o pondere
semnificativă în pachetul de ofertă”, precum şi ale celor ce cumpără dreptul de
utilizare în timp parţial a bunurilor imobiliare (de exemplu, dreptul de a utiliza o
săptămână pe an un apartament situat într-o staţiune la mare sau la munte).
Deschidere de cont bancar

Deschiderea unui cont în bancă într-o altă ţară membră a UE este un drept
general care se aplica în conformitate cu condiţiile specifice fiecărei ţări membre.
Depunătorului i se asigură un nivel minim de protecţie în cazul falimentului băncii
în care acesta are depozitul. În UE, dacă o bancă intră în faliment, depozitele erau
garantate până la suma de 50 000 de euro sau chiar până la sume mai mari în unele
ţări. De la 31 decembrie 2010, se garantează o rambursare de până la 100 000 de
euro. Legislaţia comunitară stabileşte şi condiţiile realizării viramentelor
transfrontaliere într-o manieră rapidă şi sigură.
c) Protecţia accesului consumatorilor la justiţie

La 16 noiembrie 1993 Comisia Europeană a publicat Cartea Verde privind
accesul consumatorilor la justiţie şi rezolvarea disputelor pe tema protecţiei
consumatorilor pe piaţa unică. În acest document, Comisia a stabilit obiectivul
accesului consumatorilor la justiţie şi rezolvării disputelor transfrontaliere şi a
analizat aspectele esenţiale din ţările membre legate de procedurile juridice
aplicabile disputelor, procedurile nejuridice (mediatori, avocatul poporului),
protecţia intereselor colective de către organizaţiile consumatorilor şi organele
administrative, proiectele naţionale pilot.
În ţările membre procedurile de rezolvare juridică a disputelor au fost
simplificate, inclusiv prin reforma codului de procedură civilă. Proceduri nejuridice,
cum sunt concilierea, medierea sau arbitrajul, au fost create şi dezvoltate. În cazul
disputelor transfrontaliere principalele dificultăţi erau legate de identificarea legilor
aplicabile, determinarea curţii competente, înaintarea şi transmiterea documentelor,
implementarea deciziei juridice, implicarea redusă a organizaţiilor consumatorilor,
relevanţa şi utilitatea convenţiilor internaţionale semnate de statele membre.
Comisia a expus o abordare metodologică bazată pe principiul subsidiarităţii
prin stabilirea unui organ regulator la nivel comunitar, armonizarea prevederilor
legislaţiei naţionale în domeniu, recunoaşterea reciprocă a prevederilor naţionale.
Chestiunea sprijinului juridic al organizaţiilor consumatorilor, care datorită resurselor
insuficiente nu-şi pot îndeplini rolul lor în disputele la nivel naţional, este destul de
importantă. Costul rezolvării disputelor transfrontaliere şi complexitatea acestora a
determinat Comisia să propună un mecanism de monitorizare a lor, implicând
judecători şi experţi independenţi, precum şi crearea unui cod de conduită.
La 14 februarie 1996 Comisia a prezentat Comunicarea Planul de acţiune
privind accesul consumatorilor la justiţie şi rezolvarea disputelor pe tema
protecţiei consumatorilor pe piaţa unică în care a evaluat costul frontierelor
judiciare şi rezultatul consultărilor pe tema aspectelor expuse în Cartea Verde.
Comisia a subliniat necesitatea stabilirii unor criterii minime aplicabile rezolvării

disputelor transfrontaliere, inclusiv prin crearea şi difuzarea procedurilor
nejuridice, precum şi simplificarea accesului la procedurile juridice.
La 30 martie 1998 Comisia a publicat Comunicarea privind rezolvarea
nejuridică a disputelor şi Recomandarea privind principiile aplicabile organelor
responsabile cu rezolvarea nejuridică a disputelor. Datorită costurilor mari,
complexităţii, formalităţilor şi timpului îndelungat de rezolvare mulţi consumatori
au renunţat la apărarea drepturilor lor în instanţe. Pentru a contracara aceste
neajunsuri Comisia a propus:
 îmbunătăţirea şi simplificarea procedurilor juridice, inclusiv prin
implicarea opţională a avocaţilor şi prin concilierea în faţa judecătorului;
 îmbunătăţirea comunicarii între consumatori şi producători (vânzători)
pentru găsirea unor soluţii amiabile de rezolvare a disputelor, ceea ce ar implica şi
informarea mai bună a consumatorilor, asistenţă acordată la formularea
reclamaţiilor, depăşirea obstacolelor lingvistice (Comisia a propus un proiect pilot
pentru un format european al reclamaţiilor consumatorilor, disponibil pe Internet în
toate limbile, utilizabil pentru disputele la nivel naţional şi cele transfrontaliere);
 rezolvarea disputelor prin introducerea de proceduri nejuridice, ca
medierea, concilierea sau arbitrajul, necesită aplicarea unor principii pentru
asigurarea transparenţei, independenţei şi legalităţii.
Comisia a recomandat ca organele însărcinate cu rezolvarea disputelor pe
cale nejuridică să aplice şapte principii: independenţa, transparenţa, eficacitatea,
legalitatea, oponenţa, libertatea alegerii, reprezentarea.
Dreptul de a recupera banii sau a primi compensaţii constituie o protecţie
esenţială a consumatorului, în cazul când acesta este victima încălcării legislaţiei
comunitare de către un producător, distribuitor sau prestator de servicii.
Consumatorul poate face apel la autorităţile naţionale responsabile pentru
monitorizarea pieţei, care sunt abilitate să ia măsurile impuse de urgenţa şi
gravitatea situaţiei în conformitate cu procedurile specifice (în cazul când litigiul
nu a fost rezolvat amiabil şi fără costuri de respectivul producător, distribuitor sau
prestator de servicii căruia i-a fost adresată reclamaţia).
În situaţia în care produsul sau serviciul a fost achiziţionat din altă ţară
membră a UE, cumpărătorul are dreptul să facă apel atât la autoritatea naţională,
cât şi la cea din ţara de origine a produsului sau serviciului achiziţionat. În cazul în
care se face apel la o altă instanţă decât cea din ţara de reşedinţă a cumpărătorului,
legislaţia comunitară interzice discriminarea privind naţionalitatea. În general, o
decizie luată de o instanţă dintr-o ţară din UE este recunoscută în alte ţări membre.
Pentru ca decizia (de exemplu, plata despăgubirilor) să poată fi aplicată în altă ţară
membră a UE este necesară o cerere către tribunalul care are jurisdicţie (în general
cel din locul de domiciliu al persoanei juridice condamnate).
Autorităţile UE s-au preocupat continuu de îmbunătăţirea accesului
consumatorilor la justiţie în cadrul litigiilor transfrontaliere. Astfel, în 2005
Comisia Europeană a propus un regulament de stabilire a unei proceduri europene
pentru micile reclamaţii, aplicabilă în disputele civile şi comerciale de până la
2000€, cu caracter intern sau transfrontalier. Procedura este simplificată pentru a

reduce timpul şi costurile, este scrisă şi părţile nu trebuie reprezentate de avocaţi.
Hotărârea judecătorească se va lua în decurs de 6 luni de la înregistrarea oficială a
reclamaţiei. Statele membre vor informa Comisia despre procedura de apel
existentă la nivel naţional. Hotărârea pe baza acestei noi proceduri este valabilă şi
aplicabilă în alt stat membru fără a fi necesară o declaraţie de executare şi fără
posibilitatea unei opoziţii faţă de valabilitatea ei.
d) Informarea consumatorilor
În acest domeniu, din multitudinea de regulamente şi directive dar şi de
recomandări, rezoluţii şi decizii, o importanţă deosebită o are legislaţia comunitară
referitoare la protecţia drepturilor consumatorilor la informaţie comparativă, care
se referă îndeosebi la etichetarea şi afişarea preţurilor şi tarifelor la mărfuri şi
servicii.
Legislaţia comunitară referitoare la etichetare vizează (în afară de siguranţa
produselor) informarea corectă a consumatorilor în ceea ce priveşte preţurile sau
alte caracteristici ale produselor. Afişarea preţului de vânzare pe unitatea de măsură
(kg, l, m) este obligatorie pentru produsele preambalate în cantităţi variabile sau
vândute în vrac, cu excepţia câtorva produse preambalate vândute în cantităţi
prestabilite. Afişarea obligatorie a preţurilor pentru toate produsele de consum
curent ajută consumatorii să facă comparaţii între produse.
Pentru evitarea oricărei confuzii, legislaţia comunitară a stabilit denumirile
de origine şi indicaţiile geografice de origine protejate, care sunt menţionate pe
etichetele produselor alimentare sau în materialele publicitare referitoare la acestea,
precum şi obligaţia ca etichetele produselor alimentare să includă, când este cazul,
informaţii asupra ingredientelor, coloranţilor, aditivilor şi termenul de valabilitate.
Pentru textile, UE a adoptat un sistem uniform de etichetare a compoziţiei
fibrelor. Toate produsele textile (cu excepţia ţesăturilor care sunt vândute la metru)
trebuie să aibă etichete clare şi lizibile, care să menţioneze (în procente) compoziţia
fibrelor din conţinutul produsului finit (cu condiţia ca procentul să depăşească
10%).
S-a dezvoltat progresiv un sistem comunitar de etichetare care să arate
calitatea ecologică (ecolabel) sau caracteristicile economice (consumul de energie
al aparatelor de uz casnic) ale anumitor produse.
Legislaţia Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor este în

continuă dezvoltare. O serie de propuneri pentru noi directive a fost lansată în
ultimii ani şi se prevede sporirea preocupărilor legate de siguranţa produselor,
îndeosebi a produselor alimentare, de creştere a eficienţei controalelor pe piaţă
pentru a asigura un nivel ridicat de siguranţă şi calitate a produselor şi a reface
încrederea consumatorilor.
Având în vedere modificările operate în comercializarea produselor şi
serviciilor ca rezultat al globalizării economiei, al extinderii comerţului electronic
şi a noilor tehnologii informaţionale, precum şi importanţa structurilor de
reglementare în cadrul pieţei interne europene, politica de protecţie a

consumatorilor capătă un rol tot mai important, ea scoţând în evidenţă necesitatea
abordării în mod continuu a următoarelor probleme: îmbunătăţirea continuă a
legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor; informarea şi educarea
consumatorilor prin toate mijloacele posibile; protejarea intereselor economice ale
consumatorilor; îmbunătăţirea reprezentării consumatorilor; îmbunătăţirea
serviciilor oferite consumatorilor de către centrele europene de consultanţă;
îmbunătăţirea dialogului dintre organizaţiile de consumatori, instituţiile statului şi
organizaţiile patronale; îmbunătăţirea colaborării între organizaţiile de
consumatori.
În aprilie 2005, Comisia Europeană şi-a adoptat strategia în domeniul
sănătăţii şi protecţiei consumatorilor, precum şi o propunere de program de acţiune
comunitar, pentru perioada 2007-2013. Strategia şi propunerea de program reunesc
şi prelungesc programele pe care UE le desfăşoară la ora actuală. Comisia şi-a
propus să îmbine cele două programe într-unul singur, pentru a profita de
apropierea care există între politicile de sănătate şi cele de protecţie a
consumatorilor. Acest lucru s-a impus cu atât mai mult, cu cât acţiunile prevăzute
de articolele 152 (sănătatea populaţiei) şi 153 (protecţia consumatorilor) ale
tratatului urmăresc numeroase obiective comune.
Concentrându-se asupra necesităţii de a armoniza legislaţiile naţionale ale
statelor membre, Comisia Europeană a dezvoltat o legislaţie unitară la nivel
comunitar în ceea ce priveşte apărarea drepturilor consumatorilor, care nu
urmăreşte restrângerea iniţiativelor naţionale, regionale sau locale, ci le
coordonează şi le completează.
3.4 Cadrul instituţional al protecţiei consumatorilor

în Uniunea Europeană
Uniunea Europeană, prin organizaţiile sale, a creat şi un cadru instituţional

adecvat protecţiei consumatorilor, permanent perfecţionat şi adaptat cerinţelor şi
realităţilor unei Uniunii Europene în continuă transformare.
În prezent, în Uniunea Europeană există un cadru instituţional bine structurat
şi destul de complex în domeniul protecţiei consumatorilor. Acest cadru s-a
dezvoltat şi diversificat în timp şi cuprinde un număr relativ mare de actori
instituţionali, dar şi actori privaţi sau grupuri de interese care îndeplinesc diferite
roluri: executiv, legislativ, juridic, de promovare sau reprezentare. Cele mai
importante organizaţii europene implicate în domeniul asigurării protecţiei
consumatorilor sunt următoarele:
a) Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori (Directorate General Health &

Consumers - DG Sanco) aplică politica Comisiei Europene în ceea ce priveşte
calitatea vieţii cetăţenilor europeni, având ca obiective:
 protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor;
 garantarea faptului că alimentele sunt sigure şi sănătoase;
 consolidarea poziţiei consumatorilor;

 protejarea sănătăţii animalelor şi a plantelor;
 promovarea tratamentului uman faţă de animale.
DG Sanco acţionează pentru realizarea acestor obiective prin adoptarea de
măsuri adecvate şi coerente în trei domenii interconectate: securitate alimentară,
protecţia consumatorilor şi sănătate publică.
Principalele atribuţii ale DG Sanco în aceste domenii se referă la
următoarele aspecte:
În domeniul securităţii alimentare: să asigure eficienţa sistemelor de
control şi să evalueze respectarea cerinţelor standardelor europene referitoare la
calitatea şi securitatea alimentelor, sănătatea animalelor şi a plantelor din UE,
precum şi a importurilor din afara UE; să elaboreze programe de cooperare cu ţări
din afara UE precum şi cu organisme internaţionale referitor la securitatea
alimentară, sănătatea animalelor şi a plantelor; să colaboreze cu Autoritatea
Europeană pentru Securitatea Alimentară şi să se asigure că programele de
management al riscului se bazează pe date ştiinţifice.
În domeniul protecţiei consumatorilor: să propună spre adoptare proiecte
legislative şi alte iniţiative în sensul asigurării protecţiei consumatorilor şi să
contribuie la implementarea acestor reglementării precum şi la monitorizarea lor;
să promoveze interesele consumatorilor pe piaţa internă europeană şi să se asigure
că acestea sunt luate în considerare la elaborarea altor politici ale UE; să asigure
reprezentarea consumatorilor în procesul decizional la nivelul UE; să contribuie la
informarea şi educarea consumatorilor.
În domeniul sănătăţii publice: să ia măsuri pentru îmbunătăţirea sănătăţii
publice, prevenirea îmbolnăvirilor şi să identifice sursele de risc pentru sănătatea
umană; să asigure o evaluare de risc independentă şi transparentă prin intermediul
comitetelor ştiinţifice; să implementeze programele de sănătate publică.
Direcţia generală este alcătuită din şase direcţii situate în trei locaţii
geografice: Bruxelles, Luxemburg, Grange din Irlanda.
b) Biroul European al Uniunilor Consumatorilor (Bureau Européen des Unions

de Consommateurs - BEUC) este organizaţia cea mai importantă, care asigură în
mod practic protecţia consumatorilor la nivel european. Este o organizaţie cu statut
de federaţie reprezentând 40 de organizaţii independente ale consumatorilor din
toată Europa, care îşi are sediul la Bruxelles.
Din punct de vedere organizatoric, BEUC este organizată pe şapte
departamente: management, comunicare, formare profesională, legislativ şi
economic, alimentaţie, sănătate, siguranţă şi mediu înconjurător.
Obiectivul principal al organizaţiei este acela de a influenţa dezvoltarea
politicii de protecţie a consumatorilor la nivelul Uniunii Europene şi de a promova
şi apăra interesele tuturor consumatorilor europeni.
Principalele domenii de activitate ale BEUC sunt cele referitoare la:
aspecte legislative, probleme economice, probleme financiare, alimente, sănătate şi
mediu, siguranţa consumatorilor, asigurând în mod practic, la nivel european,
vocea consumatorilor prin aducerea în prim-plan a problemelor cu care aceştia se

confrunta în ţările membre UE, dar şi prin studiile şi analizele întreprinse în
domeniile sale de activitate.
Organizaţia este axată pe toate problemele ce pot afecta consumatorii, la
nivelul UE, dar are şi priorităţi strategice, identificând opt domenii prioritare pentru
consumatori şi anume:
 energie şi dezvoltare durabilă - accesul tuturor consumatorilor UE la
serviciile de energie preferate, fără a compromite nevoile generaţiilor actuale sau
următoare precum şi accesul la bunuri şi servicii care sunt durabile şi accesibile
tuturor;
 servicii financiare - accesul la servicii financiare sigure, accesibile,
transparente, corecte şi eficiente;
 contracte cu consumatorii - protecţia drepturilor consumatorilor atunci
când sunt achiziţionate bunuri şi servicii în mod direct sau prin Internet şi
garantarea lor pentru viitor;
 alimente - informarea şi educarea consumatorilor pentru a face alegeri în
cunoştinţă de cauză, îmbunătăţirea accesului la alimente sigure şi sănătoase şi
promovarea unei industrii şi a unui consum alimentar sustenabil;
 mediul digital - permiterea consumatorilor să joace un rol central pe o piaţă
digitală sigură, echitabilă şi competitivă;
 sănătate - medicamente mai sigure, utilizare raţională a medicamentelor şi
asistenţă medicală de calitate superioară pentru toată lumea;
 siguranţă - oferirea de produse sigure şi reducerea expunerii
consumatorului şi a mediului la substanţe chimice periculoase;
 acţiune de compensare - despăgubirea integrală a tuturor consumatorilor
din UE care au suferit daune cauzate de agenţii comerciali.
BEUC colaborează cu numeroase organizaţii pe probleme de interes
comun din UE, dar şi din afara acesteia, precum Consumers International (CI) unde
reprezintă consumatorii europeni la nivel global şi Dialogul Transatlantic al
Consumatorilor (TACD) pentru a construi o înţelegere mutuală a UE cu SUA.
BEUC are un loc în cadrul Grupului Consultativ European al
Consumatorilor (GCEC), precum şi experţi care participă la activitatea diverselor
grupuri de lucru ale Comisiei Europeane, iar în cadrul Parlamentului European
deţine Secretariatul pentru Forumul Consumatorului, unde au loc dezbateri ale
experţilor pe probleme de protecţia consumatorilor.
De asemenea, BEUC asigură organizaţiilor membre o permanentă
monitorizare şi consultanţă în vederea dezvoltării propriilor activităţi de lobby şi
influenţare a deciziilor ce privesc interesele consumatorilor la nivel naţional şi în
concordanţă cu politica europeană în domeniu.
Organizaţia a fost înfiinţată în anul 1962, având în prezent o activitate
recunoscută la nivel european şi mondial în domeniul protecţiei consumatorilor şi a
influenţării politicii în domeniu.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC-România)

asigură reprezentarea consumatorilor români în cadrul organizaţiei Biroul
European al Uniunilor Consumatorilor.
c) Asociaţia europeană pentru coordonarea reprezentării consumatorilor în

standardizare (The European consumer voice in standardisation - ANEC) este un
alt organism important în domeniul protecţiei consumatorilor. A fost creată în
1995, marcând debutul unei noi etape în relaţiile dintre reprezentanţii
consumatorilor şi organizaţiile europene de standardizare, în special CEN şi
CENELEC.
ANEC coordonează activitatea de reprezentare a consumatorilor în cadrul
organismelor europene de standardizare cu scopul de a realiza o reprezentare reală
a intereselor consumatorilor în activitatea de standardizare, precum şi de a ameliora
eficacitatea acestei reprezentări.
În cadrul acestei asociaţii se analizează: probleme de politică generală a
standardizării europene; proiecte de directive; sectoare noi de activitate de
standardizare prezentând interes pentru consumatori; probleme legate de evaluarea
conformităţii etc.
Programul strategic şi priorităţile ANEC sunt structurate pe următoarele
aspecte:
 formarea reprezentanţilor consumatorilor;
 ameliorarea furnizării informaţiilor cu ajutorul mijloacelor electronice;
 identificarea intereselor consumatorilor, mai ales în noile sectoare, de
exemplu, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor;
 mandatarea proiectelor de cercetare şi de încercări pentru sprijinirea
activităţilor reprezentanţilor consumatorilor la nivel tehnic.
Programul strategic defineşte obiectivele ANEC din domeniile cheie, cum
sunt următoarele:
 coordonarea reprezentării consumatorilor;
 ameliorarea eficacităţii reprezentării consumatorilor;
 sectoare noi de activitate de standardizare prezentând interes pentru
consumatori;
 aspecte ale standardizării cum sunt: evaluarea conformităţii, stabilirea
priorităţilor, etichetarea şi valabilitatea etc.
Secretariatul ANEC a elaborat şi un document de informare pe
aranjamentele naţionale în materie de coordonare a reprezentării consumatorilor, o
listă colectivă de standarde europene şi un inventar al lucrărilor de standardizare în
curs, prezentând un interes pentru consumatori.
ANEC este membru asociat al CEN şi face parte din Strategic Review
Panels, respectiv grupuri formate din specialişti din industrie, pentru a impune
punctul de vedere al necesităţilor pieţei în întregimea sa, deoarece piaţa nu
înseamnă numai industrie, ea cuprinde şi consumatorii.
Asociaţia consolidează considerabil rolul consumatorilor europeni în
procesul de elaborare a standardelor tehnice. În acest fel, părerea consumatorilor
europeni se va face auzită în lumea standardizării pentru a se asigura că interesele

lor sunt luate în calcul la cel mai înalt nivel politic.
ANEC se sprijină pe lucrările Secretariatului însărcinat cu coordonarea
muncii observatorilor delegaţi ai consumatorilor în comitetele tehnice ale
organismelor europene de standardizare (SECO), iar UE a alocat din bugetul său o
subvenţie sporită pentru activităţile sale. De asemenea, Parlamentul European
sprijină substanţial asociaţia deoarece are în vedere sporirea angajamentului
consumatorilor în standardizare.
d) Grupul consultativ european al consumatorilor (The European Consumer

Consultative Group - ECCG) reprezentă asociaţiile naţionale din fiecare stat
membru, dar şi asociaţiile europene ale consumatorilor.
Grupul se compune din câte un reprezentant al organizaţiilor naţionale de
consumatori din fiecare stat membru şi câte un reprezentant din fiecare organizaţie
europeană a consumatorilor (BEUC şi ANEC), din doi membrii asociaţi din cadrul
Comunitatea Europeană a Cooperativelor de Consum (EUROCOP) şi Confederaţia
Organizaţiilor Familiale ale Comunităţii Europene (COFACE), precum şi doi
membrii observatori din asociaţiile naţionale ale consumatorilor din Spaţiul
Economic European, respectiv din Islanda şi Norvegia. Acesta are un rol important
în formularea diferitelor politici ale UE, ajutând Comisia Europeană să ia în
consideraţie şi interesele consumatorilor. Membrii grupului consultă şi informează
asociaţiile pe care le reprezintă în cadrul grupului şi asigură un schimb sistematic
de informaţie şi experienţă în domeniul protecţiei consumatorilor între statele
membre.
ECCG poate fi consultat de Comisie cu privire la orice aspect legat de
protecţia intereselor consumatorilor la nivel comunitar, el având următăarele
competenţe:
 oferă consultanţă Comisiei atunci când aceasta elaborează liniile generale
ale politicilor şi activităţilor care au un impact asupra consumatorilor;
 informează Comisia privind evoluţia politicii de protecţie a consumatorilor
în statele membre;
 pregăteşte raportul consumatorilor în cadrul altor forumuri şi participă,
conform solicitărilor, la grupuri care oferă consultanţă Comisiei privind aspecte
relevante pentru politica UE de protecţie a consumatorilor;
 poate emite un aviz privind aspectele comunitare care afectează
consumatorii;
 acţionează drept sursă de informaţii şi promotor al acţiunilor comunitare
faţă de organizaţiile naţionale.
ECCG se întruneşte în activitate comună de patru ori pe an la Bruxelles.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România are un reprezentant
în cadrul Grupului consultativ european al consumatorilor.
e) Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (European Consumers

Centres Network - ECC-Net) reprezintă o interfaţă importantă între Comisia
Europeană şi consumatori. Este o reţea constitiută la nivelul UE în scopul întăririi

încrederii consumatorilor, oferind consultanţă cetăţenilor europeni cu privire la
drepturile lor în calitate de consumatori, facilitând soluţionarea problemelor
întâmpinate, în special în cazurile în care au făcut achiziţii într-un alt stat european.
Reţeaua a luat naştere prin fuziunea altor două reţele existente: Centrele
Europene ale Consumatorilor sau euroghişeele care ofereau informaţii şi sprijin în
cazul achiziţiilor transfrontaliere şi Reţeaua Europeană Extrajudiciară (European
Extra-Judiacial Net – EEJ-Net) care oferea sprijin consumatorilor în rezolvarea
litigiilor prin intermediul mijloacelor de soluţionare alternativă a disputelor
(Alternative Dispute Resolution – ADR), precum medierea sau arbitrajul.
Această reţea este o structură de comunicare şi sprijin disponibilă pentru
toţi consumatorii din statele membre şi care poate fi folosită pentru a rezolva
litigiile comerciale pe care le au cu operatorii economici din alte state membre.
Scopul Centrelor Europene ale Consumatorilor este de a oferi
consumatorilor o gamă largă de servicii, de la oferirea de informaţii cu privire la
drepturile acestora până la acordarea de consultanţă şi asistenţă cu privire la
plângeri, precum şi sprijin în soluţionarea litigiilor.
Principalele servicii oferite consumatorilor de către ECC-Net se
concentrează asupra problemelor pe care aceştia le întâmpină cu comercianţii
atunci când fac cumpărături transfrontaliere, în persoană sau la distanţă (în
principal prin intermediul internetului):
 sfătuieşte consumatorii cu privire la drepturile pe care le au atunci când fac
cumpărături transfrontaliere, furnizându-le şi informaţii atât despre normele de
consum europene, cât şi cele naţionale;
 Centrul European contactat de consumator lucrează cu ECC-ul din ţara de
unde a fost achiziţionat produsul sau serviciul;
 majoritatea centrelor din reţeau ECC-Net ajută consumatorii să ajungă la o
soluţie amiabilă cu comerciantul, oferind sfaturi cu privire la rezolvarea
problemelor consumatorilor care nu au putut ajunge la un acord cu agentul
economic;
 consumatorii pot cere ajutorul centrelor ECC fie mergând la sediu, fie
sunând sau completând o reclamaţie online disponibilă în toate limbile pe site-ul
ECC-Net;
 ajută la compararea interstatală a legislaţiei, preţurilor şi a altor probleme
legate de consumatori;
 ECC-Net cooperează cu alte reţele europene, cum ar fi SOLVIT, ce se
ocupă cu problemele ce decurg din aplicarea greşită a normelor pieţei interne de
către autorităţile naţionale şi FIN-NET, o reţea de rezolvare amiabilă a disputelor
pentru servicii financiare.
Reţeau ECC-Net are un număr de 29 de centre care oferă un contact direct
cu consumatorii. În raportul prezentat pe anul 200818 se precizează că aceştia au
18 The European Consumer Centres Network, 2008 Annual Report
http://ec.europa.eu/consumers/redress_cons/docs/ecc_annual_report_2008_en.pdf [accesat 10
aprilie 2011]
contactat centrele în principal prin e-mail în proporţie de 35%, prin telefon 25% şi
prin scrisori 18% şi mai puţin prin vizite personale (7%), website (6%), fax (2%),
iar restul de 7% prin alte mijloace.
Începând cu data de 1 ianuarie 2008, Centrul European al Consumatorilor
din România (ECC România) s-a alăturat reţelei comunitare ECC-Net, pentru a-i
sprijini, în special, pe consumatorii români, dar şi pe cei din UE în domeniul
achiziţiilor transfrontaliere.
f) Centrul de Drept al Consumului (CDC) a fost creat în anul 1978 şi îşi

desfăşoară activitatea în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Catolice din
Lovain din Belgia. El are ca obiectiv participarea la realizarea programelor de
cercetare în domeniul dreptului consumatorilor şi de instruire privind interesele
consumatorilor.
Printre orizonturile sale de cercetare se găsesc o serie de probleme care
prezintă interes pentru consumatori, cum ar fi: informarea consumatorilor;
sănătatea şi securitatea produselor; protecţia intereselor economice ale
consumatorilor; accesul consumatorilor la justiţie; publicitate; impactul folosirii
biotehnologiilor; reprezentarea consumatorilor etc.
CDC se ocupă şi cu implementarea diferitelor programe de instruire
organizând întruniri şi sesiuni de instruire atât la nivel naţional, european cât şi
internaţional. Astfel, în fiecare an, organizează Seminarul european asupra
consumatorului, la care participă specialişti din domeniul protecţiei consumatorilor
din toate ţările europene.
Abordarea ştiinţifică desfăşurată în această instituţie se realizează într-o
perspectivă interdisciplinară, fiind tratate o serie de probleme ale protecţiei
consumatorilor nu numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere
economic şi sociologic.
Centrul de Drept al Consumatorilor asigură o largă difuzare a informaţiilor
de care dispune şi prin publicaţiile proprii, respectiv, Jurnalul de Drept al
Consumului şi Revista Europeană de Drept al Consumului.
CDC-ul încearcă să impună dreptul consumatorului între preocupările
ştiinţifice ale instituţiilor de studiere a dreptului din toate statele comunitare, ca şi
în celelalte state europene. În vederea atingerii acestui scop, CDC pune la
dispoziţia tuturor celor interesaţi (organizaţii de consumatori, întreprinderi,
asociaţii comerciale, autorităţi publice, instanţe judecătoreşti, cercetători, studenţi
etc.) o documentaţie completă privind diferitele probleme legate de această nouă
disciplină a dreptului consumatorului.
g) Asociaţia europeană pentru prevenirea vătămărilor şi promovarea

siguranţei (European Association for Injury Prevention and Safety Promotion -
EuroSafe) este reţeaua de experţi angajată în promovarea siguranţei şi reducerea
vătămărilor corporale în Europa, pentru consumatorii de toate vârstele.
Rădăcinile EuroSafe se afla în Asociaţia Europeană pentru Siguranţa
Consumatorilor (ECOSA), care a fost înfiinţată în 1984 şi care a reuşit să reunească
o gamă largă de parteneri şi părţi interesate în domeniul siguranţei consumatorilor.

În anul 2005, ECOSA a decis să adopte o abordare mai amplă a prevenirii
vătămării şi siguranţei cetăţenilor, schimbându-şi numele în EuroSafe. În noua
structura, EuroSafe este activă într-o gamă largă de domenii, cum ar fi siguranţa
copiilor, adolescenţilor şi persoanelor în vârstă, siguranţă în sport, la locul de
muncă etc.
Obiectivul asociaţiei îl reprezintă consolidarea siguranţei cetăţenilor în
Europa, în viaţa şi activitatea lor de zi cu zi, adică la domiciliu, pe drum, la locul de
muncă, în comunitate şi în timpul liber. Acest lucru se realizează prin:
 încurajarea şi promovarea cercetării europene în acest domeniu şi a
programelor şi a altor activităţi de colaborare în domeniul prevenirii vătămării şi a
promovării siguranţei consumatorilor;
 publicarea unui jurnal profesional (Injury Control and Safety Promotion),
buletine de ştiri şi informaţii bazate pe web;
 organizarea de conferinţe profesionale şi seminarii;
 promovarea unui schimb de cunoştinţe şi de experienţă între experţi,
instituţii şi organizaţii;
 diseminarea de cunoştinţe şi de bune practici în prevenirea vătămărilor şi
promovarea siguranţei în scopul de a îmbunătăţi situaţia cetăţenilor europeni.
O problemă specială care are nevoie de investigaţii suplimentare şi
dezvoltare, este evaluarea riscurilor. În acest sens EuroSafe a alcătuit un grup de
lucru cu scopul de a asigura o mai bună participare a comunităţii ştiinţifice pentru
promovarea celor mai bune practici de evaluare a riscurilor datorate utilizării
produselor.
Activitatea asociaţiei este direcţionată şi are loc în toate domeniile care pot
provoca vătămării, cu toţi partenerii şi părţile interesate (de exemplu: agenţiile
publice, întreprinderile, societatea civilă şi grupurile de interese etc.) şi va acoperi
întreaga regiune a Europei.
Asociaţia are în prezent trei programe (siguranţa copiilor, siguranţa
consumatorilor şi vătămări) coordonate de centrele de excelenţă care vor fi pe
lângă fiecare program, precum şi opt grupuri operative care abordează aspectele
prioritare (siguranţa copiilor, adolescenţilor, persoanelor în vârstă, siguranţa în
sport, trafic şi la locul de muncă) într-un mod structurat şi bazându-se pe
informaţiile şi statisticile centrului de date la nivel european, creat şi dezvoltat de
EuroSafe în acest scop.
La recomandarea Comisiei Europene, EuroSafe îşi va concentra atenţia, în
perioada 2008-2013, pe şapte domenii prioritare: siguranţa copiilor şi
adolescenţilor; siguranţa cetăţenilor în vârstă; siguranţa participanţilor vulnerabili
la trafic; prevenirea vătămărilor sportive; prevenirea vătămărilor cauzate de
produse şi servicii; prevenirea autovătămarilor; prevenirea violenţei interpersonale.
În activitatea sa EuroSafe colaborează cu instituţii şi asociaţii europene,
organisme ale ONU precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul
pentru Copii al Naţiunilor Unite (UNICEF), academii, grupuri de interese,
practicienii, mediu de afaceri şi societatea civilă. Acest lucru creează o platformă
largă şi puternică la nivel european pentru părţile relevante şi părţile interesate să

lucreze împreună pentru a reduce prejudiciile şi pentru promovarea siguranţei
cetăţenilor.
h) Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (The European Food

Safety Authority - EFSA), a luat fiinţă în anul 2002 şi este o agenţie europeană cu
personalitate juridică proprie, finanţată de la bugetul UE, dar care funcţionează
independent de instituţiile comunitare. Ea are drept scop principal evaluarea
riscurilor în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale,
sănătatea şi bunăstarea animalelor, nutriţie, protecţia plantelor şi al sănătăţii
plantelor, asigurând în acest fel şi un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.
EFSA este o sursă ştiinţifică independentă de consiliere, informare şi
comunicare a riscului în domeniul siguranţei alimentelor şi hranei pentru animale
având ca obiectiv furnizarea de date ştiinţifice adecvate, coerente, corecte şi în timp
util pe probleme de siguranţă alimentară pentru toate părţile interesate şi publicul
larg. Evaluarea riscurilor este în mod clar separată de cea de gestionare a riscurilor,
deoarece, în timp ce AESA evaluează riscurile posibile legate de siguranţa
alimentară, responsabilitatea pentru gestionarea riscurilor revine instituţiilor
europene respectiv, Comisiei Europeane, Parlamentului European, Consiliul
Europei precum şi statelor membre ale UE.
EFSA are un Comitet Ştiinţific coordonator si alte opt comitete, în care
sunt incluşi oameni de ştiinţă de înaltă calificare şi cu experienţă în domeniu, din
întreaga Europa, acoperind astfel toate domeniile, de cercetare precum: ingrediente,
aditivi alimentari, contaminanţi, organisme modificate genetic, produse dietetice,
nutriţie, materiale care vin în contact cu alimentele, sănătatea animalelor şi
plantelor. De asemenea, ea are şi un Forum Consultativ, alcătuit din reprezentanţi
ai instituţiilor responsabile cu siguranţa alimentară din cele 27 de state membre.
EFSA furnizează informaţiile ştiinţifice în mod independent pentru toate
problemele privind alimentele şi siguranţă alimentară, acestea stând la baza
elaborării şi ajustării legislaţiei comunitare. Totodată furnizează managerilor de
risc (din cadrul instituţiilor UE cu rol în elaborarea de reglementari – Comisia
Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei), datele de fundamentare
ştiinţifică necesare definirii politicilor legislative şi a măsurilor de reglementare,
necesare asigurării unui înalt nivel de protecţie în relaţia cu siguranţa alimentelor.
EFSA colaborează îndeaproape cu partenerii din întreaga Europă care
includ instituţiile cu care Autoritatea are obligaţia legală de a lucra în conformitate
cu normele comunitare, în special cu managerii de risc în cadrul Comisiei
Europene, Parlamentului European şi statele membre, dar şi cu autorităţile
naţionale responsabile de siguranţa alimentelor prin intermediul Forumului
consultativ. De asemenea, colaborează cu părţile interesate din societatea civilă,
cum ar fi grupurile de consumatori, organizaţiile nonguvernamentale, precum şi cu
operatorii de pe piaţă, cum ar fi agricultorii, fabricanţii de produse alimentare,
distribuitori sau prelucrători. În plus, Autoritatea promovează relaţii cu publicul
larg şi acele persoane fizice sau grupuri care pot sprijini activitatea acesteia, prin
consultări publice pe teme specifice, ştiinţifice şi activităţi de colectare a datelor în

cazul în care orice membru al publicului interesat poate dispune de date şi
informaţii relevante, până la evenimente publice, cum ar fi întâlniri, conferinţe şi
zile deschise.
EFSA menţine contacte strânse de lucru cu o serie de organizaţii
internaţionale în domeniile relevante precum Codex Alimentarius, Organizaţia
Mondială pentru Sănătatea Animalelor, Organizaţia pentru Cooperare Economică
şi Dezvoltare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dar şi cu omologii săi
internaţionali în special în SUA, Canada, Australia/Noua Zeelandă China şi
Japonia, iar contactele cu autorităţile croate, turceşti şi macedoneni sunt bine
dezvoltate, ele fiind finanţate de către Comisia Europeană, pentru a pregăti
structurile naţionale în domeniul siguranţei alimentare.
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară este cheia de boltă a
Uniunii Europene în domeniul evaluării riscurilor în ceea ce priveşte siguranţa
alimentelor şi a hranei pentru animale. În strânsă colaborare cu autorităţile
naţionale şi în consultare deschisă cu părţile interesate, ea oferă consultanţă
ştiinţifică independentă cu privire la riscurile existente şi emergente.
i) Confederaţia Organizaţiilor Familiale ale Comunităţii Europene

(Confederation of Family Organisations in the European Union - COFACE)
subsumează diverse organizaţii familiale din statele membre, integrând astfel
interesele consumatorilor în obiectivul primar de apărare a intereselor familiei.
COFACE reuneşte organizaţii naţionale de familie europene, în general,
sau organizate în jurul unui interes de familie specific. Ea are în prezent 53 de
organizaţii din 20 de state membre reprezentând astfel mai multe milioane de
părinţi şi copii. Ea este o organizaţie pluralistă în cadrul societăţii civile, a cărei
misiune este de a promova politica de familie, solidaritatea între generaţii şi
interesele copiilor în cadrul Uniunii Europene.
Multe decizii luate la nivel european afectează în mod direct viaţa de
familie. Impactul lor asupra părinţilor şi copiilor este de aşa natură că dezvoltarea
treptată a unei politici de familie europeană este necesară. Pentru a promova o
astfel de politică, COFACE acţionează în trei direcţii complementare: ca purtător
de cuvânt al organizaţiilor de familie, fiind un interlocutor al autorităţilor europene
în toate domeniile în care drepturile şi interesele de familie sunt implicate;
informează cu privire la dezvoltarea organizaţiilor naţionale şi încurajează
dezvoltarea unei conştiinţe europene; organizează schimburi de idei şi experienţe,
precum şi de ajutor reciproc între organizaţiile de familie în diferite ţări.
COFACE defineşte politica de familie în Europa ca dimensiune a
politicilor, programelor şi iniţiativelor luate în Uniunea Europeană. Organizaţia
promovează o politică de non-discriminăre şi egalitate de şanse între persoane,
precum şi între familii, şi în mod special, sprijină politicile care vizează egalitatea
de şanse între femei şi bărbaţi.
Priorităţile COFACE în domeniul protecţiei consumatorilor se
concentrează asupra următoarelor domenii: accesul la servicii financiare, dar şi
prevenirea supra-îndatorării; servicii de interes general - energie, gaz, apă, telefon,

transport cu privire la accesibilitate, calitate şi preţ acceptabil; accesul la asistenţă
medicală; sănătate şi mod de viaţă; familia şi dezvoltarea durabilă.
j) Comunitatea Europeană a Cooperativelor de Consum (The European

Community of Consumer Co-operatives - EUROCOOP) cuprinde organizaţiile
naţionale cooperatiste şi urmăreşte promovărea interesului economic al mişcării
cooperatiste şi apărarea intereselor consumatorilor.
EUROCOOP reprezintă comunitatea europeană a cooperativelor de
consum. Membrii săi sunt organizaţiile naţionale ale cooperativelor de consum din
ţările europene. Creată în 1957, ea cuprinde organizaţii cooperatiste din 19 ţări
europene şi reprezintă mai mult de 3 200 de cooperative locale şi regionale cu peste
25 de milioane de consumatori din întreaga Europă,
Obiectivele EUROCOOP se referă la promovarea cooperativelor de
consum europene în instituţiile europene, informarea organizaţiilor sale membre cu
privire la politicile şi iniţiativele Europene, dar şi cu privire la activităţile lor,
promovarea unei abordări responsabile pentru problemele europene legate de
mediu şi cele alimentare, coordonarea intereselor comune şi schimbul de
informaţii.
Activităţile EUROCOOP se concentreză în următoarele domenii:
asigurarea de informaţii pentru membrii săi; crearea unui Forum pentru schimbul
de informaţii; surse de finanţare de la Uniunea Europeană; colaborare cu
organizaţiile din sectorul cooperatist. De asemenea, se implică în domeniul politicii
de protecţie a consumatorilor (politica de produse alimentare, protecţia mediului şi
consumul durabil, informarea şi educarea consumatorului).
Organizaţia a dezvoltat relaţii strânse şi cooperează în special cu Comisia
Europeană, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social. O parte
importantă a activităţii sale o constituie şi reprezentarea consumatorilor în
numeroasele comitete consultative stabilite de către Comisia Europeană şi în
Grupul consultativ european al consumatorilor (GCEC-DG SANCO).
k) Confederaţia Europeană a Sindicatelor (European Trade Union

Confederation - ETUC) cuprinde organizaţii sindicale ale ţărilor europene care se
ocupă şi de interesele consumatorilor, dar cu accent pe caracterul interprofesional,
al misiunii lor de apărare în ansamblu a lucrătorilor, subînţelegând şi calitatea lor
particulară de consumatori. Din acest motiv, unele organizaţii sindicale au creat
departamente speciale cu atribuţii privind protecţia consumatorilor.
3.5 Strategia Uniunii Europene pentru politica de protecţie

a consumatorilor
Consumatorii sunt forţa vie a economiei, consumul lor reprezentând 58% din
PIB-ul UE. Încrederea consumatorilor, informarea acestora şi acordarea de puteri
sporite constituie motorul schimbării economice, deoarece alegerile lor stimulează

inovarea şi eficienţa.
Consumatorii din UE se află în centrul celor trei provocări principale cu
care se confruntă UE şi anume: creştere economică, mai multe locuri de muncă şi
necesitatea reînnoirii legăturilor cu cetăţenii.
Pentru a face faţă acestor provocări, UE a elaborat o strategie privind
politica de protecţie a consumatorilor pe perioada 2007 – 201319 prin care:
 consumatorii trebuie să dobândească acele competenţe şi instrumente
necesare pentru a-şi îndeplini rolul în economia modernă;
 pieţele trebuie să-şi respecte angajamentele faţă de consumatori, iar aceştia
trebuie să fie protejaţi în mod eficient împotriva riscurilor şi ameninţărilor pe care
nu le pot preveni ca persoane particulare.
În prezent, piaţa UE este puternic fragmentată de-a lungul frontierelor
naţionale, formând, în schimb, 27 de mini-pieţe. În timp ce mijloacele tehnologice
continuă să se pună la punct, atitudinea consumatorilor înregistrează o întârziere
considerabilă, limitată fiind de lipsa de încredere în achiziţiile transfrontaliere. Ca
urmare, trebuie luptat împotriva fragmentării pieţei interne şi consolidată poziţia
consumatorului pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţelor consumatorilor.
UE va şti dacă şi-a îndeplinit misiunea în măsura în care, până în anul
2013, poate demonstra în mod credibil tuturor cetăţenilor UE că pot face
cumpărături oriunde în UE, de la magazinul de la colţul străzii până la cele pe
internet, având certitudinea că sunt protejaţi în mod eficient, fie împotriva
produselor periculoase, fie împotriva comercianţilor necinstiţi.
În aprilie 2005, Comisia a adoptat o strategie comună în materie de
sănătate şi protecţia consumatorilor pentru perioada 2007-2013. Această strategie
consolidează şi mai mult strategia pentru politica de protecţie a consumatorilor.
Politica UE de protecţie a consumatorilor va constitui pilonul central
pentru următoarea fază a pieţei interne aceasta având potenţialul de a deveni cea
mai mare piaţă cu amănuntul din lume20.
3.5.1 Pieţe complexe, consumatori încrezători
Politica de protecţie a consumatorilor se găseşte din ce în ce mai mult în

centrul principalelor provocări cu care se confruntă cetăţenii, economia şi
societăţile. Datorită acestui lucru, consumatorii au acum puteri mai mari în ceea ce
priveşte administrarea propriilor afaceri.
19 Comisia Europeană, 2007. Strategia Uniunii Europene pentru politica de protecţie a

consumatorilor. Mai multă putere consumatorilor, bunăstare crescută şi protecţie eficientă a
acestora. Luxemburg: Biroul pentru publicaţi oficiale ale comunităţilor europene
20 Piaţă cu amănuntul desemnează tranzacţiile economice efectuate între operatori
economici şi consumatori finali, uneori numită „piaţa B2C”, adică întreprindere către
consumator. Întreprinderile, indiferent de mărime, nu sunt incluse în această strategie în
calitate de cumpărători.
În timp ce mulţi dintre ei pot obţine avantaje, există însă şi unii

consumatori mai vulnerabili. Creşterea nivelului de consum al copiilor şi
îmbătrânirea populaţiei duc la creşterea numărului de consumatori mai vulnerabili.
Cu toate acestea, nevoia de încredere din partea consumatorilor, care să stimuleze
economia, nu a fost niciodată atât de mare.
Pentru asigurarea bunăstării consumatorilor este necesar: dezvoltarea
serviciilor, liberalizarea serviciilor de interes public, dezvoltarea comerţului
electronic etc. Toate acestea creează însă şi dificultăţi, ridicând probleme în faţa
consumatorilor şi organismelor de reglementare, dar şi nevoia de a asigura o
supraveghere eficientă a pieţei, precum şi adaptarea drepturilor consumatorilor la
era digitală.
Complexitatea pieţelor cu amănuntul, datorată şi fenomenului de
globalizăre, face să crească rolul consumatorilor.
3.5.2 Rolul politicii UE de protecţie a consumatorilor
Piaţa internă deţine potenţialul de a fi, în termeni economici, cea mai mare
piaţă cu amănuntul din lume. Politica UE de protecţie a consumatorilor este prin
urmare esenţială pentru a face faţă schimbărilor. Ea poate aborda probleme pe care
persoanele particulare nu au mijloacele să le rezolve, precum: garantarea securităţii
produselor şi serviciilor şi garantarea corectitudinii şi transparenţei pieţelor. În
acest fel consumatorii pot alege în cunoştinţă de cauză, iar comercianţii necinstiţi
pot fi excluşi.
Această politică poate oferi consumatorilor mijloacele necesare pentru a
face alegeri raţionale şi pentru a-şi asuma responsabilitatea promovării propriilor
interese.
Pieţele cu amănuntul rămân însă puternic fragmentate de-a lungul
frontierelor naţionale, dar există potenţial pentru consolidarea acestora la nivelul
UE (de exemplu: transport aerian, muzică, autoturisme). Deschiderea pieţelor
transfrontaliere cu amănuntul este factorul cheie pentru valorificarea potenţialului
pieţei interne cu amănuntul a UE.
Există unele semne că piaţa transfrontalieră cu amănuntul evoluează în
cadrul UE, astfel:
 26% dintre consumatori au făcut, în anul 2006, cel puţin o achiziţie
transfrontalieră în cursul ultimelor douăsprezece luni, faţă de 12% în 200321;
 27% dintre toţi consumatorii au făcut, în anul 2006, o achiziţie pe internet,
dar numai 6% au făcut acest lucru dintr-o altă ţară, iar 50% dintre consumatorii
având conexiune internet la domiciliu au făcut o achiziţie pe internet, dar numai
12% au făcut acest lucru dintr-o altă ţară;
 pentru serviciile financiare, cifrele sunt şi mai elocvente: 26% dintre
consumatori au achiziţionat un serviciu financiar la distanţă de la un vânzător sau
furnizor cu sediul în ţara lor de baştină, dar numai 1% au făcut acest lucru dintr-o
21 Eurobarometrul special nr. 252 „Protecţia consumatorilor pe piaţa internă”,
http://ec.europa.eu/consumers/topics/eurobarometer_09-2006_en.pdf [accesat 23 mai 2011]
altă ţară;57% dintre comercianţii cu amănuntul din UE (în majoritate IMM-uri)

vând pe internet, iar 49% dintre ei ar fi gata să vândă în cel puţin o altă ţară din
UE22. Însă numai 29% fac acest lucru.
Aceste cifre arată nevoia unor acţiuni destinate să crească nivelul de
încredere al consumatorilor în piaţa internă cu amănuntul.
Pe măsură ce comerţul transfrontalier se dezvoltă ca o alternativă credibilă
la pieţele interne din ţările membre UE, consumatorii dispun de o paletă mai largă
de alegere, iar pieţele naţionale sunt supuse unei concurenţe mai mari.
Efectul integrării nu înseamnă că toţi sau aproape toţi consumatorii trebuie
să-şi facă cumpărăturile peste hotare. Experienţa Comisiei privind înlăturarea
obstacolelor pentru vânzările transfrontaliere de vehicule noi arată că este suficient
ca achiziţiile transfrontaliere să fie o alternativă credibilă pentru ca pe pieţele
naţionale concurenţa să fie mai acerbă.
Obstacolele pentru o veritabilă piaţă internă cu amănuntul sunt numeroase,
iar ele ţin atât de lipsa de încredere, cât şi de reglementare, iar politica naţională de
protecţie a consumatorilor nu poate rezolva de una singură aceste probleme. S-au
luat deja măsuri împotriva celor mai importante dintre ele: directiva privind
practicile comerciale neloiale, regulamentul privind cooperarea în domeniul
protecţiei consumatorilor şi reţeaua de centre europene ale consumatorilor,
constituie un bun început. De asemenea, moneda euro a fost foarte utilă pentru
consumatori ajutându-i pe aceştia să compare preţurile între ţări. Cu toate acestea,
mai rămân obstacole semnificative, mai ales în domeniul contractelor şi căilor de
recurs ale consumatorilor.
3.5.3 Obiective
În perioada 2007-2013, politica de protecţie a consumatorilor va putea

sprijini foarte mult UE să facă faţă dublei provocări reprezentate de creştere şi
locuri de muncă, pe de o parte şi necesitatea reînnoirii legăturilor cu cetăţenii, pe de
altă parte. Comisia va avea trei obiective majore în această perioadă:
 Să dea mai multă putere consumatorilor din UE. Consumatorii deţinând
acum controlul, cetăţenii pot obţine avantaje, iar concurenţa poate creşte în mod
semnificativ. Consumatorii responsabilizaţi au nevoie de alegeri veritabile, de
informaţii exacte, de o piaţă transparentă şi de încredere bazată pe o protecţie
eficientă şi drepturi solide.
 Să crească bunăstarea consumatorilor din UE din punct de vedere al
preţurilor, alegerilor, calităţii, diversităţii, accesibilităţii şi securităţii. Bunăstarea
consumatorilor este un pilon central al pieţelor performante.
 Să protejeze consumatorii în mod eficient împotriva riscurilor şi a
ameninţărilor pe care aceştia nu le pot preveni ca persoane particulare. Un nivel
ridicat de protecţie împotriva acestor ameninţări este esenţial pentru încrederea
consumatorilor.
22 European Commission, 2006. Eurobarometrul Flash nr. 186. Business attitudes towards cross-
border sales and consumer protection
http://ec.europa.eu/consumers/topics/flash_eb_186_ann_report_en.pdf [accesat 23 mai 2011]
În vederea realizării acestor trei obiective, Comisia se va orienta cu

ajutorul articolelor relevante din Tratat care sunt, de asemenea, reflectate în
obiectivele operaţionale ale noului program financiar în domeniul protecţiei
consumatorilor pentru perioada 2007-201323 care stabileşte cadrul legal pentru
cheltuielile privind protecţia consumatorilor în UE pe durata perioadei
reglementate de această strategie:
 să asigure un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor printr-un cadru
legal simplu, prin îmbunătăţirea informaţiilor, a consultării şi a reprezentării
intereselor consumatorilor;
 să asigure aplicarea eficientă a regulilor, în special prin cooperarea în
domeniul controlului aplicării legislaţiei, prin informare, educaţie şi căi de recurs.
Deşi resursele financiare aferente protecţiei consumatorilor sunt limitate,
programul oferă o gamă de instrumente diferite pentru a sprijini priorităţile: în
special cu privire la controlul aplicării legislaţiei privind protecţia consumatorilor,
la informare şi la educaţie. Obiectivul Comisiei este de a realiza până în 2013 o
piaţă internă mai integrată şi mai eficientă, în special în sectorul pieţei cu
amănuntul. Consumatorii vor beneficia în mod egal de un nivel ridicat de încredere
în produse, în agenţi comerciali, în tehnologii şi metode de vânzare pe pieţele cu
amănuntul de pe teritoriul UE, bazat în mod egal pe un nivel ridicat de protecţie.
Pieţele consumatorilor vor fi competitive, deschise, transparente şi echitabile.
Produsele şi serviciile vor fi sigure. Consumatorii vor avea acces la servicii
esenţiale la preţuri rezonabile. Agenţii comerciali, însă în mod special IMM-urile,
vor putea să comercializeze şi să vândă produse consumatorilor pe teritoriul UE.
3.5.4 Priorităţi
Perioada 2007-2013 va cunoaşte o schimbare a ritmului de evoluţie faţă de

trecut şi priorităţi de acţiune diferite şi anume:
 în mod special, politica UE de protecţie a consumatorilor va interacţiona
mai îndeaproape cu alte politici şi la nivelul UE;
 se va urmări cooperarea mult mai strânsă cu statele membre reflectând
astfel interdependenţa ascendentă dintre politicile UE de protecţie a consumatorilor
şi, respectiv, politicile naţionale din domeniu.
Pentru a atinge obiectivele privind protecţia consumatorilor, politica
europeană de protecţie a consumatorilor se va concentra pe următoarele domenii
prioritare:
 o mai bună monitorizare a pieţelor consumatorilor şi a politicilor naţionale
de protecţie a consumatorilor;
 o mai bună legiferare privind protecţia consumatorilor;
 sporirea metodelor de aplicare a legislaţiei şi a căilor de recurs;
 consumatori mai bine informaţi şi educaţi;
 poziţionarea consumatorilor în centrul altor politici şi reglementări ale UE.
23 Decizia 1926/2006/CE din 18 decembrie 2006, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 404/2006,
p.39
a) O mai bună monitorizare a pieţelor consumatorilor şi a politicilor naţionale

de protecţie a consumatorilor
O mai bună legiferare şi necesitatea reînnoirii legăturilor cu cetăţenii,
conturează necesitatea unei mai mari dezvoltări a instrumentelor şi a indicatorilor
de monitorizare în scopul evaluării funcţionalităţii pieţei din perspectiva
consumatorilor. Sunt necesare instrumente în vederea monitorizării pieţelor din
perspectiva indicatorilor fundamentali, precum siguranţa, satisfacţia, preţurile şi
plângerile (reclamaţiile), dar şi în vederea unei mai bune monitorizări a integrării
pe piaţa internă a comerţului cu amănuntul şi a eficienţei politicilor naţionale în
materie de protecţie a consumatorilor. Factorii de decizie politică şi autorităţile
responsabile de punerea în aplicare a politicii de concurenţă şi de protecţie a
consumatorilor la nivel UE şi la nivel naţional vor trebui să coopereze mai strâns
pentru a-şi putea îndeplini obiectivele comune de protejare a bunăstării
consumatorilor.
b) O mai bună legiferare privind protecţia consumatorilor

Legile existente la nivel UE privind protecţia consumatorilor garantează
protecţia fundamentală a consumatorilor în toate statele membre. În multe state,
aceste legi reprezintă piatra de temelie a politicilor naţionale în materie de protecţie
a consumatorilor. Cu toate acestea, contribuţia UE nu cunoaşte o răspândire largă
printre consumatori, deşi este o realitate în viaţa cotidiană a acestora.
Legile europene sunt, de asemenea, tot mai prost adaptate la revoluţia
economică digitală de pe piaţa bunurilor, a serviciilor şi a canalelor de distribuţie în
comerţul cu amănuntul.
Majoritatea dispoziţiilor comunitare privind protecţia consumatorilor în
UE sunt fondate pe principiul „armonizării minime”. Legislaţia recunoaşte explicit
dreptul statelor membre de a aplica reguli mai stricte impuse de pragul-limită
stabilit de dreptul comunitar. Strategia precedentă24 prevedea o nouă abordare
fondată pe principiul „armonizării totale”.
Această abordare a fost întru totul justificată pe vremea când drepturile
consumatorilor variau foarte mult de la un stat la altul şi când comerţul electronic
nu exista încă. Aceasta înseamnă pur şi simplu că, în vederea consolidării pieţei
interne şi a protejării consumatorilor, legislaţia nu ar trebui, dat fiind domeniul său
de aplicare, să lase statelor membre libertatea de a adopta măsuri suplimentare la
nivel naţional.
Cartea verde a Comisiei25, propune trei opţiuni principale:
 armonizarea totală, posibil completată de la caz la caz printr-o clauză de
recunoaştere reciprocă cu privire la anumite aspecte care nu fac obiectul unei
armonizări totale,
 armonizarea minimă cu prevederea unei clauze de recunoaştere reciprocă;
 armonizarea minimă cu prevederea principiului referitor la ţara de origine.
24 Strategia în domeniul politicii de protecţie a consumatorilor 2002-2006 (COM(2002) 208).

25 Comisia Comunităţilor Europene, Cartea Verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul
protecţiei consumatorilor, Bruxelles, 8.2.2007, COM(2006) 744 final, p.10
Dacă propunerile legislative sunt identificate ca fiind soluţia adecvată,

Comisia va acorda probabil prioritate armonizării totale a regulilor privind
protecţia consumatorilor la un nivel ridicat care să corespundă acestei cerinţe.
De asemenea, Comisia va realiza o evaluare riguroasă a impactului
oricăror propuneri legislative şi va colabora îndeaproape cu părţile interesate.
Alegerea cu care se confruntă Uniunea Europeană nu lasă loc de
interpretări: dacă intenţionează să-şi atingă obiectivele în materie de creştere şi
locuri de muncă, are nevoie de o piaţă internă eficientă. O bună funcţionare a pieţei
interne necesită armonizarea anumitor aspecte. Însă armonizarea nu este posibilă
fără voinţa statelor membre de a a-şi adapta anumite practici şi reguli. În acelaşi
timp, Comisia nu va încuraja o cursă contra cronometru. Va face mereu eforturi
pentru a atinge un nivel ridicat de protecţie.
c) Sporirea metodelor de aplicare a legislaţiei şi a căilor de recurs

Strategia anterioară a pus puternic accentul pe controlul aplicării legislaţiei,
iar acest accent va fi menţinut în continuare.
Punerea în aplicare a dreptului consumatorilor necesită intervenţia mai
multor părţi:
 consumatorii;
 mass-media;
 agenţii comerciali;
 asociaţiile consumatorilor;
 organismele de autoreglementare;
 autorităţile publice.
Acţiunea se va concentra pe realizarea proiectelor deja iniţiate, completarea
deficienţelor care au rămas şi asigurarea unei bune coordonări şi coerenţe. De
asemenea, Comisia va verifica eficacitatea sistemelor naţionale privind controlul
legislaţiei prin intermediul sondajelor şi al altor instrumente.
d) Consumatori mai bine informaţi şi educaţi

UE poate contribui cu o valoare adăugată semnificativă la eforturile
naţionale, regionale şi locale de a informa şi educa consumatorii, printr-o cooperare
strânsă cu statele membre.
e) Poziţionarea consumatorilor în centrul altor politici şi reglementări ale UE

Consumatorii sunt direct vizaţi de multe politici ale UE, cum sunt cele
referitoare la piaţa internă, la întreprinderi, la servicii financiare, transport,
concurenţă, energie şi comerţ. S-au înregistrat progrese în procesul de integrare a
intereselor consumatorilor, în special în ceea ce priveşte siguranţa produselor,
transportul, telecomunicaţiile, energia şi concurenţa. Obiectivul pentru viitor este
de a construi pe baza acestor realizări, astfel încât să fie posibilă o mai bună
sistematizare a integrării intereselor consumatorilor. Trebuie abordate două teme
mari:
 În primul rând, în timp ce liberalizarea principalelor servicii va aduce
avantaje considerabile pentru majoritatea consumatorilor, trebuie menţinute
clauzele de salvgardare pentru cei, puţini la număr, în cazul cărora nu funcţionează

mecanismele pieţei. Un acces universal la principalele servicii la un preţ accesibil
este indispensabil atât pentru o economie modernă şi flexibilă, cât şi pentru
integrarea socială. A arăta că nici un consumator nu este uitat va contribui, de
asemenea, la menţinerea sprijinului politic în favoarea liberalizării.
 În al doilea rând, măsurile de liberalizare la nivelul UE trebuie să se
concentreze cu precădere asupra monitorizării principalelor pieţe de consum pentru
a garanta rezultate pozitive pentru consumatori, iar principalele servicii trebuie să
ofere, de asemenea, garanţii mai mari în ceea ce priveşte transparenţa pieţelor,
precum si mecanisme mai bune în materie de reclamaţii şi de căi de atac.
3.5.5 Acţiuni
a) O mai bună monitorizare a pieţelor de consum şi a politicilor naţionale de

protecţie a consumatorilor
O serie de noi instrumente sunt necesare pentru punerea în funcţiune a unei
monitorizări a pieţei interne axate asupra consumatorilor. Se vor elabora indicatori
şi statistici în următoarele domenii:
 nivelul vânzărilor transfrontaliere către consumatorul final;
 convergenţa/divergenţa preţurilor;
 respectarea legislaţiei;
 reclamaţiile consumatorilor;
 preţurile;
 accesibilitatea la bunuri;
 satisfacţia consumatorilor.
De asemenea, se va lucra asupra unei mai bune cunoaşteri a
comportamentului consumatorilor, în special de a înţelege cât de raţionali sunt
consumatorii în practică şi cum îi afectează noile tehnologii şi practici comerciale.
Al şaptelea Program-cadru - FP7 pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică va fi
folosit, de asemenea, pentru a înţelege mai bine comportamentul utilizatorilor.
Consolidarea disciplinei Comportamentul consumatorului va ajuta Comisia
să elaboreze politici şi reglementări mai bune într-o serie de domenii comunitare pe
baza unei înţelegeri mai empirice a comportamentului consumatorilor.
De asemenea, se va pune în practică o monitorizare mai sistematică a
politicilor naţionale de protecţie a consumatorilor, bazată pe indicatori de referinţă.
În domeniul siguranţei produselor, principala prioritate va fi sistemul de
colectare a datelor, la scara UE, privind accidentele şi leziunile legate de produse şi
servicii:
 ameliorarea bazei de date privind riscurile legate de siguranţa produselor şi
a serviciilor;
 ameliorarea metodelor de colectare şi analiză a datelor armonizate;
 proiectul de cercetare comună existent, EIS-Chemrisks (Sistemul european
de informaţii privind „riscurile legate de substanţele chimice provenite din
produse/articole de consum”).
b) O legiferare mai bună privind protecţia consumatorilor

Revizuirea legislaţiei este destinată să modernizeze normele comunitare
privind consumatorii, să simplifice şi să amelioreze cadrul normativ atât pentru
întreprinderi, cât şi pentru consumatori. Primele concluzii ale Comisiei şi opţiunile
posibile sunt expuse în Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul
protecţiei consumatorilor, adoptată la 8 februarie 2007. Au fost abordate
problemele specifice:
 probleme legate de produsele de turism (modificare a directivei privind
utilizarea pe durată limitată a bunurilor imobile („timeshare”) în anul 2007;
 o nouă directivă privind creditele de consum;
 comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum26;
 aplicarea directivei privind siguranţa generală a produselor27 (DSGP) care
reglementează: ameliorarea trasabilităţii produselor, funcţionarea supravegherii
pieţei şi activităţile de standardizare.
Noua Abordare a reglementărilor în domeniul siguranţei produselor şi
DSGP au consolidat semnificativ importanţa standardelor ca instrument legislativ
şi susţinerea Asociaţiei europene pentru coordonarea reprezentării consumatorilor
în standardizare (ANEC).
Organizaţiile europene de consumatori trebuie să aibă posibilitatea şi
capacitatea de a contribui la iniţiativele europene care îi vizează pe consumatori.
Comisia va continua să cofinanţeze funcţionarea organizaţiilor europene de
consumatori. Grupul consultativ european al consumatorilor (ECCG) va continua
să fie, pentru Comisie, principalul forum de consultare a organizaţiilor de
consumatori naţionale şi europene, creând totodată grupuri de utilizatori şi de
discuţii specializate, cum sunt grupul de utilizatori FIN-USE consacrat finanţelor şi
subgrupurile ECCG consacrate concurenţei.
Comisia va continua să sprijine organizaţiile naţionale de consumatori, în
speciale cele din noile state membre, asigurându-le formare în principalele domenii
de competenţă: management, lobbying şi legislaţia privind consumatorii, dar şi în
subiecte mai specializate.
O mişcare de consumatori puternică la nivel naţional este esenţială atât
pentru o mişcare puternică europeană, cât şi pentru buna funcţionare a pieţelor
naţionale.
c) Ameliorarea controlului aplicării şi a căilor de recurs

Cooperarea între autorităţile publice responsabile de aplicarea normelor
privind protecţia consumatorilor şi siguranţa produselor este esenţială pentru
funcţionarea pieţei interne. În acest sens:
 se va continua dezvoltarea sistemului de supraveghere a pieţei şi a sistemului
de avertizare rapidă (RAPEX), având în vedere creşterea numărului de cazuri;
26 Directiva 2002/65/CE privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum din

23.09.2002, Jurnalul Oficial al Uniunii europene, L 271/2002, p. 16
27 Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 03.12.2001 privind siguranţa
generală a produselor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 11/2002, p. 4
 se va continua dezvoltarea instrumentului care permite agenţilor economici

să notifice produsele periculoase.
Comisia va continua să promoveze Reţeaua europeană pentru siguranţa
produselor şi să cofinanţeze acţiuni comune între autorităţile de control al aplicării
pentru a identifica cele mai bune practici în sistemul existent de supraveghere a
pieţei.
De asemenea, Comisia va continua să lucreze cu ţările membre pentru a
transpune în termenul cuvenit şi în mod uniform directiva privind practicile
comerciale neloiale.
Aplicarea noului regulament privind Cooperarea pentru Protecţia
Consumatorilor (CPC) va aduce o schimbare semnificativă a modului în care
autorităţile însărcinate cu aplicarea acestuia vor coopera între acestea şi cu
Comisia. Principala provocare în următorii ani este aceea de a garanta că măsurile
semnificative luate deja la nivel legislativ, instituţional şi administrativ sunt puse în
aplicare în mod eficient şi duc la o cooperare efectivă pe teren, în beneficiul
consumatorilor.
Dacă se doreşte încrederea consumatorilor astfel încât aceştia să efectueze
achiziţii în afara frontierelor propriului stat membru şi să beneficieze astfel de
avantajele pieţei interne, acestora trebuie să li se acorde garanţii astfel încât aceştia,
în cazul în care apar probleme, să aibă la dispoziţie căi de recurs eficace.
Litigiile consumatorilor necesită mecanisme adaptate care să nu presupună
costuri şi întârzieri disproporţionate în raport cu valoarea în cauză. Comisia va
consolida monitorizarea şi încurajarea utilizării recomandărilor existente28, care
stabilesc o serie de garanţii minime pentru dispozitivul Soluţionării Alternative a
Litigiilor (ADR).
Directiva privind acţiunile în încetare29 a stabilit o procedură comună, prin
care să se permită organismelor consumatorilor să pună capăt practicilor ilegale
care prejudiciază interesul colectiv al consumatorilor, oriunde pe teritoriul UE.
Comisia va realiza un studiu al situaţiei. Aceasta va lua în considerare
posibilitatea de a interveni în ceea ce priveşte mecanismele de recurs colectiv
pentru consumatori, atât în cazul încălcării normelor de protecţie a consumatorilor,
cât şi în cazul încălcării normelor antitrust, în conformitate cu Cartea verde din
anul 2005 privind acţiunile private care cauzează prejudicii.
d) Consumatori mai bine informaţi şi corect educaţi

Reţeaua Centrelor Europene pentru Consumatori (ECC-Net) urmăreşte să
consolideze încrederea consumatorului, furnizând cetăţenilor informaţii privind
28 Recomandarea 98/257/CE a Consiliului din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile

organismelor responsabile pentru rezolvarea extrajudiciară a litigiilor consumatorilor, Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, L 115/1998 p. 31; Recomandarea 2001/310/CE a Comisiei din 4
aprilie 2001 privind principiile aplicabile organismelor extrajudiciare însărcinate cu soluţionarea
mutuală a disputelor consumatorilor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 109/2001, p. 56
29 Directiva 98/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind acţiunile în
încetare referitoare la protecţia intereselor consumatorilor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L

166/1998, p. 51
drepturile acestora în calitate de consumatori şi facilitând accesul la căile de recurs,

în cazuri de controverse transfrontaliere. Comisia va continua cofinanţarea şi
administrarea reţelei menţionate mai sus împreună cu statele membre şi va institui
centre ale acesteia în fiecare stat membru.
Se va duce la bun sfârşit ciclul campaniilor de informare în noile state
membre, destinate să sensibilizeze opinia publică asupra drepturilor consumatorilor
şi a rolului asociaţiilor consumatorilor.
Comisia va multiplica numărul de exemplare ale Agendei şcolare europene
şi va include alte teme de interes pentru tineri, în special aceea a consumului
durabil. Comisia va încuraja dezvoltarea unor noi module de formare pentru adulţi
şi le va actualiza pe cele existente, astfel încât să trateze chestiunile fundamentale
privind protecţia consumatorilor. Aceasta va favoriza şi dezvoltarea de cursuri de
formare modulare de calitate, privind chestiuni legate de protecţia consumatorilor,
de nivel postuniversitar.
Consumatori informaţi şi care dispun de drepturi pot recurge mai uşor la
schimbări în modul propriu de viaţă şi în modul de consum, contribuind astfel la
ameliorarea stării de sănătate, la un mod de viaţă mai durabil, precum şi la o
economie cu emisii scăzute de carbon. Consumatorii joacă un rol esenţial în
aspectele privind provocările ecologice, precum schimbările climatice, poluarea
apei şi a aerului, amenajările teritoriului şi producerea deşeurilor. Protecţia
mediului şi lupta împotriva schimbărilor climatice necesită o mai bună informare în
anumite domenii, precum cel energetic şi cel al transporturilor, în care acţiunile
consumatorilor pot avea consecinţe concrete.
e) Situarea consumatorilor în centrul altor politici şi legislaţiei comunitare

Reexaminarea pieţei unice a pus în evidenţă necesitatea luării de măsuri în
sectorul serviciilor financiare cu amănuntul. Ancheta sectorială a Comisiei30 a
indicat, de asemenea, că piaţa serviciilor bancare cu amănuntul este în continuare
fragmentată şi că obstacolele în calea concurenţei persistă. Comisia va adopta o
Carte verde privind serviciile financiare cu amănuntul şi o Carte albă privind
creditele ipotecare. Aceasta va analiza obstacolele pe care le întâlnesc consumatorii
la deschiderea, închiderea unui cont bancar sau la trecerea de la un cont bancar la
altul şi va aborda chestiuni privind concurenţa în sectorul serviciilor bancare cu
amănuntul.
Obiectivul Comisiei este garantarea faptului că politica serviciilor de
interes general (SIG) se armonizează cu măsuri adecvate privind protecţia
consumatorilor. Comisia va extinde drepturile pasagerilor din sectorul aviaţiei la
alte mijloace de transport, îndeosebi la pasagerii cu mobilitate redusă. De
asemenea, aceasta va adopta o cartă a consumatorilor în sectorul energetic.
Comisia va dezvolta o mai bună coordonare a preocupărilor şi priorităţilor
diferitelor politici referitoare la protecţia consumatorilor în afara sectorului
30 Strategia UE pentru politica de protecţie a consumatorilor 2007-2013

http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2007:0099:FIN:ro:PDF,
p.13 [accesat 11 mai 2011]
alimentar (de exemplu, sănătate, mediu) şi la securitate (de exemplu, transportul

aerian).
Împreună cu Grupul consultativ european al consumatorilor (ECCG),
Comisia va continua să garanteze participarea consumatorilor la toate grupurile de
lucru.
Fiecare serviciu al Comisiei a cărui acţiune are un interes semnificativ
pentru consumatori va numi un consilier responsabil de relaţiile cu consumatorii, în
scopul întreţinerii legăturii cu cei interesaţi de protecţia consumatorilor şi al
garantării că în fiecare domeniu politic sunt strânse dovezile necesare pentru a
monitoriza impactul politicilor asupra consumatorilor.
f) Creşterea protecţiei consumatorilor din UE pe pieţele internaţionale

Este în interesul comun al autorităţilor de reglementare şi celor de control
din întreaga lume să coopereze pentru a identifica orice produse nesigure şi riscuri
şi pentru a realiza o evaluare a riscurilor. În acest sens, Comisia a încheiat acorduri
de cooperare cu Comisia americană de securitate a produselor de consum şi
Administraţia generală a controlului calităţii, inspecţiei şi carantinei din China în
domeniul siguranţei produselor de consum. Comisia va întări cooperarea cu
autorităţile americane şi chineze pe baza acordurilor existente şi va încerca, dacă
este necesar, să elaboreze noi acorduri.
Dezvoltarea comerţului electronic înseamnă libertate de acţiune la nivel
internaţional şi pentru comercianţii necinstiţi. Ca urmare, Regulamentul
Cooperarea pentru Protecţia Consumatorilor (CPC) prevede acorduri internaţionale
privind sprijinul reciproc între UE şi terţe ţări. Comisia va încerca să negocieze cu
Consiliul mandate pentru adoptarea unor astfel de acorduri cu ţări care
înregistrează importante fluxuri comerciale la nivel cu amănuntul şi în care există
interes pentru cooperare.
Aplicarea Strategiei UE pentru protecţia consumatorilor va asigura o mai
mare putere consumatorilor, o bunăstare crescută şi o protecţie eficientă.
3.6 Cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să aplice

legislaţia europeană în materie de protecţie a consumatorului
Sentimentul că normele comunitare în materie de protecţie a

consumatorilor sunt aplicate cu rapiditate contribuie la consolidarea încrederii
consumatorilor şi are un efect disuasiv pentru întreprinderile care încearcă să se
sustragă acestor norme, ceea ce favorizează crearea de condiţii echitabile pentru
toţi actorii în cauză. Prin urmare, aplicarea eficientă reprezintă o prioritate pentru
politica privind protecţia consumatorilor
Printre activităţile care vizează asigurarea respectării normelor de protecţie
a consumatorilor, acţiunea autorităţilor naţionale competente în domeniu ocupă un
loc preponderent, deoarece reprezintă baza pentru toate celelalte strategii şi
constituie o condiţie prealabilă pentru reuşita lor.
Abordarea provocărilor cu care se confruntă autorităţile responsabile cu

asigurarea respectării normelor este esenţială pentru a le permite consumatorilor să
obţină beneficii concrete. Pentru a realiza acest obiectiv, autorităţile competente ale
statelor membre, desemnate responsabile de aplicarea legilor care protejează
interesele consumatorilor, trebuie să coopereaze între ele, dar şi cu Comisia
Europeană. Au fost identificate cinci domenii de acţiune prioritare:
 dezvoltarea la nivel transfrontalier a unor mecanisme de cooperare mai solide
şi mai eficiente de asigurare a respectării normelor;
 consolidarea transparenţei şi vizibilităţii activităţilor de supraveghere a pieţei
şi de asigurare a respectării normelor;
 îmbunătăţirea schimbului de cunoştinţe şi dezvoltarea unei înţelegeri comune
a normelor;
 ameliorarea monitorizării pieţei - dezvoltarea unei abordări mai solide bazate
pe date concrete;
 intensificarea cooperării internaţionale.
a) Dezvoltarea la nivel transfrontalier a unor mecanisme de cooperare mai

solide şi mai eficiente de asigurare a respectării normelor
Experienţa arată că o cooperare activă între autorităţile responsabile cu
asigurarea respectării normelor este unul dintre mijloacele cele mai eficiente de a
aborda provocările cu care se confruntă acestea. Schimbul de informaţii, asistenţa
în materie de anchete, notificarea şi coordonarea supravegherii pieţei şi acţiunile de
asigurare a respectării normelor reprezintă elemente-cheie ale unei cooperări
eficiente între autorităţi. Principalele cadre de cooperare se referă la:
 directiva privind siguranţa generală a produselor31 şi noul său cadru
legislativ32, stabilesc noi reglementări comunitare de supraveghere a pieţei, pentru
a ajuta autorităţile naţionale să monitorizeze produsele în cadrul pieţei, şi un sistem
de avertizare rapidă (RAPEX) între autorităţile de supraveghere a pieţei, prin
intermediul căruia acestea trebuie să se informeze reciproc în cazul în care sunt
adoptate măsuri împotriva unor produse de consum care prezintă un risc grav
pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor.
 regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a
consumatorilor (CPC)33 organizează cooperarea între autorităţile naţionale
responsabile cu asigurarea respectării acquis-ului comunitar în materie de protecţie
a consumatorilor. Reţeaua CPC oferă autorităţilor mijloacele de a împiedica
întreprinderile să desfăşoare activităţi transfrontaliere care sunt în detrimentul
31 Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind
siguranţa generală a produselor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 11/2002
32 Noul cadru legislativ, şi anume Regulamentul (CE) nr. 765/2008 şi Decizia nr. 768/2008/CE,
revizuieşte dispoziţiile orizontale existente în ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor. Acesta
introduce o serie de norme europene pentru acreditare, stabileşte dispoziţiile esenţiale pentru un
sistem eficient şi solid de supraveghere a pieţei şi ameliorează dispoziţiile orizontale existente.
33 Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie
2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în
materie de protecţie a consumatorului, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 364/2004, p. 1
consumatorilor. Ea stabileşte un cadru comun de cooperare între aceste autorităţi şi

prevede atribuţii minime de anchetă şi de asigurare a respectării normelor.
În domeniul siguranţei produselor, Comisia a iniţiat următoarele măsuri în
vederea consolidării impactului acţiunii sale:
 revizuirea cadrului legislativ pentru comercializarea produselor (noul cadru
legislativ) a permis consolidarea funcţionării pieţei interne şi, în acest context, a
sporit nivelul de siguranţă a produselor şi a consolidat supravegherea pieţei şi
trasabilitatea mărfurilor;
 îmbunătăţirii funcţionării sistemului RAPEX;
 introducerea controalelor mai sistematice în amonte, la nivelul lanţurilor de
producţie şi de distribuţie, controale specifice la punctele de intrare pe piaţa internă
şi o cooperare consolidată între autorităţile vamale şi autorităţile de supraveghere a
pieţei.
Cadrul comunitar de supraveghere a pieţei promovează, de asemenea,
cooperarea între autorităţile naţionale de supraveghere care îmbracă, în principal,
două forme. În primul rând autorităţile publice şi operatorii economici recurg la
instrumente convenite de comun acord, cum ar fi coduri de conduită sau orientări
privind aplicarea măsurilor voluntare. În al doilea rând, autorităţile statelor membre
interacţionează îndeaproape cu operatorii economici în cazul măsurilor
„voluntare”, furnizând orientări înaintea notificării şi după notificare sau convenind
cu operatorii economici asupra aplicării unor astfel de măsuri34. Experienţa
dobândită cu sistemul RAPEX arată că această supraveghere a pieţei în cooperare
are o importanţă crucială pentru punerea în aplicare adecvată a măsurilor corective.
În ceea ce priveşte reţeaua CPC, au fost iniţiate o serie de acţiuni cu scopul
de a ameliora funcţionarea acesteia, principalul obiectiv fiind acela de a garanta
faptul că este atins un nivel comparabil de punere în aplicare în toate statele
membre:
 anual în cadrul anchetelor specifice, autorităţile naţionale examinează
simultan respectarea legislaţiei comunitare într-un anumit sector şi iau măsurile
adecvate de asigurare a respectării normelor;
 Reţeaua CPC adoptă anual un plan de acţiune cu privire la asigurarea
respectării normelor;
 organizarea de ateliere consacrate unor teme specifice în vederea stabilirii
unei abordări comune pentru a răspunde problemelor identificate de autorităţile din
reţeaua CPC.
b) Consolidarea transparenţei şi vizibilităţii activităţilor de supraveghere a

pieţei şi de asigurare a respectării normelor
Vizibilitatea rezultatelor supravegherii pieţei şi a acţiunilor de asigurare a
respectării normelor este un element esenţial al unei strategii coerente de aplicare a
legislaţiei. Ea permite sensibilizarea actorilor pieţei la existenţa efectivă a unui risc
34 Decizia Comisiei din 14 decembrie 2004 de stabilire a orientărilor pentru notificarea produselor de
consum periculoase de către producător şi distribuitori, autorităţilor competente din statele membre,
de a fi reperat, de a face obiectul unei anchete şi de a suporta sancţiuni. Această

vizibilitate este indispensabilă atât pentru consolidarea încrederii consumatorilor în
guvernanţa pieţei, cât şi pentru obţinerea unui efect disuasiv
În acest context, Comisia a adoptat unele măsuri precum instituirea unei
reţele de comunicatori cu reprezentanţii statelor membre pentru a elabora o
strategie comună de comunicare în ceea ce priveşte activităţile reţelei CPC şi
activităţi mediatice specifice, pentru a creşte vizibilitatea la nivelul UE a acţiunilor
de asigurare a respectării normelor întreprinse de autorităţile naţionale competente,
pentru a maximiza impactul acestora.
Având în vedere necesitatea ameliorării transparenţei şi securităţii juridice
în acest domeniu, Comisia va analiza modalităţile de comunicare a informaţiilor
referitoare la piaţă pentru a le permite consumatorilor să facă alegeri în cunoştinţă
de cauză. Obiectivul oricărei iniţiative viitoare a Comisiei ar fi facilitarea publicării
rezultatelor viitoarelor studii şi controlul aplicării legislaţiei, inclusiv defalcarea
acestor rezultate per întreprindere.
c) Îmbunătăţirea schimbului de cunoştinţe şi dezvoltarea unei înţelegeri

comune a normelor
Unul dintre principalele avantaje ale reţelelor de cooperare este acela că ele
creează un mediu privilegiat, propice schimbului de bune practici între autorităţi.
Această punere în comun a cunoştinţelor contribuie la obţinerea unui standard mai
ridicat de protecţie a consumatorilor, precum şi la o abordare mai uniformă a
acţiunilor de asigurare a respectării normelor la nivel comunitar.
Încurajarea schimburilor de cunoştinţe este o prioritate pentru Comisie,
care intervine în calitate de facilitator prin:
 elaborarea de orientări şi ghiduri în cooperare cu statele membre, pentru a
asigura buna funcţionare a reţelelor existente (de exemplu, orientările RAPEX);
 crearea unei baze de date pentru a stoca documente-cheie, cum ar fi
orientări, ghiduri, legislaţie şi jurisprudenţă (de exemplu, Compendiul de drept
comunitar în materie de protecţie a consumatorilor, ce stabileşte raporturile între
directivele care fac obiectul reexaminării; jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene; măsurile naţionale de transpunere şi jurisprudenţele
naţionale, precum şi o bază de date privind practicile comerciale neloiale care va
permite schimbul de informaţii cu privire la normele naţionale, deciziile de
aplicare, jurisprudenţa naţională şi comunitară şi alte tipuri de documente, cum ar fi
articole ştiinţifice, studii şi orientări naţionale);
 susţinerea financiară a unor proiecte comune care stabilesc un cadru pentru
schimbul de bune practici şi de metode de lucru comune, aşa cum a fost proiectul
Intensificarea supravegherii pieţei cu ajutorul celor mai bune practici (Enhancing
Market Surveillance through Best Practice – EMARS), un bun exemplu de
cooperare important în domeniul securităţii produselor care a avut ca rezultat o
bază de cunoştinţe şi un forum de consiliere rapidă, un ghid de bune practici şi o
nouă strategie de formare, aceasta din urmă vizând completarea schemelor de
formare pentru supravegherea pieţei la nivel naţional. Un alt proiect, efectuat de
reţeaua CPC, a avut drept obiectiv dezvoltarea unei metodologii comune pentru
realizarea de inspecţii pe internet.
Comisia dezvoltă şi un serviciu de consiliere şi orientare prin organizarea
de discuţii în cadrul unor ateliere, precum şi prin publicarea unor orientări
interpretative privind legislaţia comunitară în materie de protecţie a
consumatorilor.
Procesarea cazurilor transfrontaliere este îngreunată de lipsa de consens în
ceea ce priveşte interpretarea legislaţiei comunitare în materie de protecţie a
consumatorilor. Pentru a remedia această lacună, Comisia a stabilit un mecanism
prin care se poate ajunge la un consens, pe baza unei înţelegeri comune a cadrului
de reglementare în domeniul protecţiei consumatorilor, luând forma unor
instrumente online care permit tratarea centralizată a întrebărilor legate de
transpunere şi interpretare, a vademecumurilor (carte, ghid, îndreptar, îndrumar,
îndrumător), a întrebărilor frecvente sau a ghidurilor electronice sau pe hârtie.
Obiectivul este de a propune orientări autorităţilor naţionale responsabile cu
asigurarea respectării normelor, pentru a stabili o înţelegere comună a normelor.
d) Ameliorarea monitorizării pieţei - dezvoltarea unei abordări mai solide
bazate pe date concrete
Politicile care dau rezultate în practică se bazează pe date şi cifre obiective
care servesc la elaborarea de politici în vederea punerii la punct a unor strategii de
aplicare, stabilirii de priorităţi şi evaluării eficienţei aplicării. Permiţând abordarea
aspectelor adecvate folosind măsurile corespunzătoare, datele şi analizele
contribuie la concentrarea eforturilor de asigurare a respectării normelor şi, în acest
fel, la optimizarea utilizării resurselor disponibile.
Comisia a elaborat noi instrumente pentru a monitoriza performanţele
pieţei şi pentru a efectua o analiză comparativă a mediului consumatorilor în ceea
ce priveşte respectarea dispoziţiilor, asigurarea respectării normelor şi
autonomizarea consumatorilor prin intermediul unor indicatori specifici care vor
detecta lacunele şi deficienţele care necesită acţiuni ulterioare de anchetă şi/sau
corective. Printre aceste instrumente se numără:
 tabloul de bord al pieţelor de consum35, instituit în 2008, monitorizează
pieţele din perspectiva consumatorilor şi furnizează o evaluare anuală a eficienţei
funcţionării acestor pieţe prin intermediul unui proces în două etape. Prima etapă este
o analiza a pieţelor care se desfăşoară pe baza a cinci indicatori-cheie de
performanţă: plângerile, satisfacţia, preţurile, schimbarea furnizorilor şi siguranţa, iar
a doua etapă o constituie analiza aprofundată, care presupune o examinare detaliată
a pieţelor concentrându-se asupra unor aspecte specifice, care, conform primelor
indicaţii din tabloul de bord, nu răspund aşteptărilor consumatorilor. Au fost
elaborate până în prezent (anul 2011) cinci ediţii ale tabloului de bord şi anume:
- Prima ediţie, ianuarie 2008 (importanţa monitorizării rezultatelor privind
consumatorii în interiorul pieţei unice, tablou de bord al pieţelor de consum,
35 Comunicare a Comisiei: Monitorizarea rezultatelor privind consumatorii în interiorul pieţei unice,

tablou de bord al pieţelor de consum, Bruxelles, 29.1.2008, COM(2008) 31 final,
http://ec.europa.eu/consumers/strategy/com2008_31_final_ro.pdf [accesat 15 aprilie 2011]
structura şi indicatorii cheie ai tabloului de bord, selecţia pieţelor de consum,

evaluarea integrării pieţei interne a comerţului cu amănuntul, compararea mediilor
de consum în statele membre, studiile etapei de analiză, dezvoltarea ulterioară a
tabloului de bord)
http://ec.europa.eu/consumers/strategy/com2008_31_final_ro.pdf
- Ediţia a II-a, ianuarie 2009 (selecţia pieţelor de consum, monitorizarea
procesului de integrare a pieţei comerţului cu amănuntul, evaluarea comparativă a
politicilor naţionale de protecţie a consumatorilor)
http://ec.europa.eu/consumers/strategy/docs/communication_scoreboard_ro.pdf
- Ediţia a III-a, martie 2010 (Monitorizarea integrării pieţei interne a comerţului
cu amănuntul şi compararea mediului de consum în statele membre: constatări
principale, context, integrarea pieţei interne a comerţului cu amănuntul,
compararea mediilor de consum naţionale)
http://ec.europa.eu/consumers/strategy/docs/sc3_executive_summary_ro.pdf
- Ediţia a IV-a, octombrie 2010 (Rezultatele monitorizării pieţei de consum:
indicatorul de performanţă a pieţei, indicatorul de performanţă a pieţei, inclusiv
schimbarea, comparabilitate, încredere, probleme, plângeri, satisfacţia globală,
schimbare, preţuri, siguranţă)
http://ec.europa.eu/consumers/strategy/docs/4th_edition_scoreboard_ro.pdf
- Ediţia a V-a, martie 2011 (Integrarea pieţei unice a comerţului cu amănuntul:
nivelul tranzacţiilor transfrontaliere, e-commerce, atitudinile consumatorilor faţă de
cumpărături în ţara de origine şi în comerţul transfrontalier, obstacolele în calea
achiziţiilor transfrontaliere, contestaţii şi recurs, analiza pe sectoare şi metode de
vânzare, analiza de ţară; Condiţiile de consum în ţările membre: aplicarea legilor în
statele membre, reclamaţiile consumatorilor, alternative de soluţionare a litigiilor,
accesibilitatea consumatorilor)
http://ec.europa.eu/consumers/strategy/docs/5th_edition_scoreboard_en.pdf
 elaborarea unei metode armonizate de clasificare a plângerilor din partea
consumatorilor care va furniza un cadru comun pentru înregistrarea plângerilor şi
va facilita comparabilitatea datelor;
 identificarea problemelor generale legate de respectarea normelor prin
anchete detaliate ale experienţei consumatorilor şi comercianţilor cu amănuntul.
e) Intensificarea cooperării internaţionale
Într-o societate din ce în ce mai globalizată, principiul unei cooperări sporite
între autorităţile responsabile cu asigurarea respectării normelor este, de asemenea,
valabil în ceea ce priveşte relaţiile cu autorităţile ţărilor terţe, în special cu cele care
întreţin deja relaţii economice strânse cu UE. Din ce în ce mai multe bunuri sunt
produse în afara UE şi importate din întreaga lume, în special din China.
Asigurarea siguranţei produselor care circulă în cadrul pieţei interne
necesită, de asemenea, colaborarea cu autorităţi şi/sau operatori economici din ţări
terţe. Abordarea Comisiei combină diferite instrumente pentru a promova

standarde comunitare de protecţie a consumatorilor:
 Eforturi de stabilire a unor acorduri formale cu autorităţi responsabile cu
asigurarea respectării normelor din ţări terţe. În acest sens Regulamentul CPC
oferă o bază juridică pentru încheierea de acorduri de cooperare internaţională.
Contactele cu autorităţile americane şi elveţiene sunt intensificate pentru a analiza
opţiunea de cooperare cu reţeaua CPC. Relaţiile de lucru practice cu autorităţile
responsabile cu asigurarea respectării normelor din Statele Unite şi China sunt bine
stabilite în domeniul siguranţei produselor. Acest fapt a permis stabilirea câtorva
acorduri administrative de cooperare36, precum şi îmbunătăţiri practice substanţiale
în ceea ce priveşte abordarea Chinei faţă de siguranţa consumatorilor.
 Promovarea colaborării la nivel mondial a autorităţilor responsabile cu
asigurarea respectării normelor prin diseminarea de bune practici37.
Pentru ca o politică în domeniul protecţiei consumatorilor să fie eficientă,
consumatorii şi întreprinderile trebuie să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile în
cadrul legislaţiei existente şi trebuie să fie capabili să le aplice în cadrul
tranzacţiilor lor comerciale. Ca urmare, existenţa unei posibilităţi credibile de
asigurare a respectării normelor de către autorităţile publice este indispensabilă.
Această posibilitate credibilă este asigurată de cooperarea dintre autorităţile
naţionale însărcinate să aplice legislaţia europeană în materie de protecţie a
consumatorului.
36 Memorandumul de înţelegere între Comisia Europeană şi Administraţia generală pentru controlul

calităţii, inspecţie şi carantină (Administration for Quality Supervision, Inspection and
Quarantine-AQSIQ) şi Foaia de parcurs pentru jucării mai sigure, semnată de Comisia Europeană
şi AQSIQ.
37 Reţeaua internaţională de protecţie a consumatorilor şi de asigurare a respectării normelor
(International Consumers Protection and Enforcement Network – ICPEN) – Comisia are un statut
de observator şi majoritatea membrilor reţelei CPC fac parte şi din această reţea

05 - Cap. 3

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

05 - Cap. 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul

3.1 Dinamica politicii de protecţie a consumatorilor

Programul procesului de integrare europeană atât pe linie economică, cât şi

prin deciziile şi regulamentele adoptate de Consiliul de Miniştri şi

 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul

3.2 Consumatorii - beneficiari şi agenţi ai făuririi pieţei unice europene

Politica de protecţie a consumatorilor este parte integrantă, clar înscrisă în

dimensiunea celei europene, este din ce în ce mai rar ca furnizorul şi utilizatorul să

competitive şi vor cauza mai multe prejudicii consumatorilor, în detrimentul

indicatorii aferenţi funcţionării pieţelor de consum şi se utilizează ca indicator

provenind din celelalte state membre în aceleaşi condiţii ca produsele naţionale a

Într-o economie globalizată, orientată din ce în ce mai mult spre

3.3 Cadrul legislativ al protecţiei consumatorilor în Uniunea Europeană

Politica de protecţie a consumatorilor este parte integrantă, clar înscrisă în

consumatorilor, în măsura în care nu afectează libera circulaţie a produselor şi

a) Protecţia sănătăţii şi siguranţei consumatorilor

Strategia adoptată de Comunitatea Europeană în anul 1985 este cunoscută

imediat pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor. Aceasta presupune

4 Directiva 89/107/CEE a Consiliului de apropiere a legislaţiilor statelor membre privind aditivii

membre UE să introducă sisteme de control asupra consumului şi folosirii

5 Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind apropierea legislaţiilor

conservanţi etc.) redactându-se o listă de aproape 400 de substanţe interzise în

9 Directiva Consiliului 76/768/CE) privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la

cu privire la medicamentele de uz uman, Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, L 311/2001,

Fiecare stat membru al UE poate aplica proceduri de inspecţie mult mai

b) Protecţia intereselor economice ale consumatorilor

Reglementări privind produsele

13 Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind practicile comerciale

 Legislaţia comunitară, prin Directiva 85/57/CEE din 198515 protejează

Reglementări privind serviciile

Credite pentru consum

indicarea preţurilor produselor oferite consumatorilor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L

pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, Jurnalul Oficial al

compararea ofertelor în diferitele ţări membre. Consumatorii au, de asemenea,

Investiţiile în valori mobiliare

Asigurarea de viaţă şi alte tipuri de asigurări

Deschidere de cont bancar

c) Protecţia accesului consumatorilor la justiţie

Comisia a subliniat necesitatea stabilirii unor criterii minime aplicabile rezolvării

2000€, cu caracter intern sau transfrontalier. Procedura este simplificată pentru a

Legislaţia Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor este în

reglementare în cadrul pieţei interne europene, politica de protecţie a

3.4 Cadrul instituţional al protecţiei consumatorilor

Uniunea Europeană, prin organizaţiile sale, a creat şi un cadru instituţional

a) Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori (Directorate General Health &

 consolidarea poziţiei consumatorilor;

b) Biroul European al Uniunilor Consumatorilor (Bureau Européen des Unions

vocea consumatorilor prin aducerea în prim-plan a problemelor cu care aceştia se

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC-România)

c) Asociaţia europeană pentru coordonarea reprezentării consumatorilor în

europeni se va face auzită în lumea standardizării pentru a se asigura că interesele

d) Grupul consultativ european al consumatorilor (The European Consumer

e) Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (European Consumers

Europeană şi consumatori. Este o reţea constitiută la nivelul UE în scopul întăririi

f) Centrul de Drept al Consumului (CDC) a fost creat în anul 1978 şi îşi

g) Asociaţia europeană pentru prevenirea vătămărilor şi promovarea

o gamă largă de parteneri şi părţi interesate în domeniul siguranţei consumatorilor.

largă şi puternică la nivel european pentru părţile relevante şi părţile interesate să

h) Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (The European Food

consultări publice pe teme specifice, ştiinţifice şi activităţi de colectare a datelor în

i) Confederaţia Organizaţiilor Familiale ale Comunităţii Europene

prevenirea supra-îndatorării; servicii de interes general - energie, gaz, apă, telefon,

j) Comunitatea Europeană a Cooperativelor de Consum (The European