Universitatea de stat de educatie fizica si sport

Referat
Tema:cultura si civilizatia egiptului antic.

Elaborat:lupascu maria, gr 308 ef.

Subiecte:
1.Cultura si civilizatia Egiptului Antic.
2.Viata cotidiana in Egiptul Antic.
3. Modul de viaţă în societatea antică
asemanari si deosebiri.
4. curiozităţi specifice lumii antice egiptene.
5.comcluzie.
1.Cultura si civilizatia Egiptului Antic
,EGIPTUL ESTE UN DAR AL NILULUI’’ – sintagma folosită de Heorodot subliniază
importanţa deosebită a acestui fluviu în viaţa Egiptului antic.
Civilizatia Egiptului Antic lasa impresia unei lumi inchise.Inconjurat din toate partile de
frontier naturale –desert,maresi,in indepartatul sud,munti- Egiptul parea destinat sa fie izolat
de restul omenirii.Resursele sale naturale l-au incurajat sa manifeste tendinte autarhice.In
raport cu durata istoriei sale trimilenare, relatiile comerciale externe n-au fost deosebit de
intense,iar campaniile militare pe care le-a intreprins in alte tari au fost relative putine.Ca
urmare,contacte culturale mai rare,putine idei,forme sau influente pe care Egiptul sa le fi
receptat de la alte popoare.Elementele de cultura strain ape care le-a primit de-a lungul
secolelor din Nubia,dinLibia,dinOrientulApropiat, Egiptulsi le-a integrat,nu s-a lasat dominat
de ele. La aceasta izolare a contribuit si psihologia egipteanului antic,asa cum aceast apoate fi
dedusa din documentele istorice,literare si iconografice: foarte atasat de traditiile sale
locale,orgolios de civilizati ape care si-a creat-o, cultivand un sentiment de superioritate morala
fata de alte popoare,rezistand la orice forme de asimilare, sichiar dispretuind pe straini. Egiptul
este o tara din Africa de Nord situate pe malul marii mediteraneene,numarandusen printer cele
mai vechi civilizatii de pe pamant. Numele ,,Egipt” provine din grecescul ,,Aegyptos” care era
pronuntia greaca a denumirii egiptene ‘Hwt-Ka-Ptah’ (care inseamna “Casa Spirituluilui Ptah”,
unul dintre primii zei ai egiptenilor antici.In perioada timpurie a Vechiului Regat, Egiptul a fost
cunoscut sub denumirea de ,,Kemet” insemnand ,,PamantNegru”, aceasta denumire se
datoreaza solului fertile situate de-a lungul fluviului Nil. Mai apoi, Egiptul a fost cunoscut ca
si,,Misr” denumire a carei traducere este ,,tara” , un nume utilizat si in present de catre
egipteni.Egiptul a prosperat timp de mii de ani ( de la c. 8000 i.e.npana la c. 525 i.e.n) ca o
natiune independent, cunoscuta pentru marile progrese culturale in fiecare domeniu al
cunoasterii umane, arta, stiinta, tehnologie respective religie. Marile monumente reflecta
profunzimea si maretia culturii egiptene care a influentatatat de multe civilizatii antice,printre
care civilizatia greaca respective romana. Dovezi ale supra pasunatului de bovine de peteritoriul
actual al Desertului Sahara au fost datate in jurul anului 8000 i.e.n. .Aceste dovezi,impreuna cu
arte factele descoperite desemneaza o civilizatie Agricola prospera in regiune,in acea perioada.
Datorita ariditatii terenului, nomazii au inceput sa se stabileasca pe valea Nilului inainte de
6000 i.e.n. .Agricultura organizata a inceput in regiune cu circ. 5000 de anii.e.n. iar
comunitatia partinand Culturii Dadarian au inceput sa se dezvolte de-alungul fluviului.
Industria s-a dezvoltat aproximativ in aceeasi perioada dupa cum reiese din atelierele de faianta
descoperite la Abydos datand la circ. 5500 i.e.n. Cultura Badarian a fost urmata de culturile
Amratian, Gerzean, respective Naqada (de asemenea cunoscute drept Naqada I, Naqada II
siNaqada III) ,toate acestea au contribuit in mod semnificativ la dezvoltarea civilizatiei egiptene.
Istoria scrisa a teritoriului incepe intre 3400 respectiv 3200 i.e.n. cand scrierea hieroglifica este
dezvoltata de Cultura Naqada III. Prin 3500 i.e.n. mumificarea mortilor se practica in orasul
Hierakonpolis respective constructia de marimorminte de piatra la Abydos. Orasul Xoisa pare in
scriptionat ca fiind antic intre 3100- 2181 i.e.n. ,aceasta inscriptie fiind pe faimoasa Piatra
Palermo. Ca si in alte culturi din intreaga lume, micile comunitati agrare au devenit centralizate
si s-au dezvoltat in centre urbane mai mari. Egiptul Antic a fost unul dintre cele mai longevi
vecivilizatii din istoria omenirii. Perioada de glorie a Egiptului Antic s-a inregistrat intre
3000i.e.n. si 1000 i.e.n. , dar a ramas importanta pentru secole dupa aceasta. Egiptul a fost din
nou principal putere din Orientul Mijlociu intre 612 si 525 i.e.niar cuceritorul macedonean
Alexandru cel Mare a simtit nevoia de a fi incoronat ca faraon in 332 i.e.n. . Generalul sau,
Ptolemeu, in devenirea lui de conducator independent in 305 i.e.n. a fost de asemenea in
coronat ca si faraon, iar linia sa a durat pana la faimoasa regina Cleopatra.Unii sustin ca
civilizatia Egiptului sub Ptolemeu a fost mai mult greaca decat egipteana, dar vechea civilizatie a
fost in cavitala pentru regi care simteau nevoia sa se prezinte in fata supusilor in stilul
traditional al faraonilor. Dupa aceasta perioada Valea Nilului a devenit o provincie a Imperiului
Roman si a fost condusa din afara granitelor sale timp de aproape o mie de ani. In timpul acestei
etape cultura egipteana a suferit schimbari majore.Egiptul este situate in Valea Nilului, in nord
estul Africii. Originile sale se afla in Egiptul de Sus la Abydos si Hierakonopolis, care apoi
raspandindu-se spre nord, spre Memphis si Marea Mediterana. Prin 3000 i.e.n. ,Regatul
unificat al Egiptului ocupa intreaga vale a Nilului la nord de o serie de praguri denumite primul
Cataract. In perioada extinderii cele limaimari, Egiptul Antic ocupa teritoriile de la coasta
siriana in nord, Marea Rosie in est, valea Nilului si Nubia in Sud, raspandindu-se in vest pana la
Desertul Libian. Viata Egiptului Antic s-a centrat in jurul fluviului Nil si a pamantului fertile de-
a lungul malurilor sale.Fermierii din valea Nilului au dezvoltat metode de irigare pentru a
controla fluxul de apa, astfel incat culturile sa creasca atat in sezonul ploios cat si in cel uscat.
Valea a fost fertile si bogata,creand surplusuri vaste de cereale care au facut posibile realizarea
unor constructii incredibile precum piramidele si templele din Luxor. Surplusul a fost folosit
pentru a finanta un stil de viata rafinat pentru elita egipteana,pentru a dezvolta comertul de
peste mari si diplomatia, respective pentru a finanta razboaie de cucerire. De la prima
sacataracta (de la Assuan) pana la varsarea sa in Delta, Nilul are o lungime de aproximativ 700
km. Dupa inundatia sa de la sfarsitul verii si pana la retragere, apele fluviului isi lasa una molul
pe o zona a carei latime varia intre 10 si 50 km. Acest namol vegetal si mineral, ingrasamant
natural perfect, asigura o deosebita fertilitate a solului. Baza economiei Egiptului era
agricultura. Principalele cereal cultivate erau orzul si doua varietati de grau. Pentru arat taranii
foloseau un fel de casma de lemn, eventual cu lama de piatra, sau brazdarul tot de lemn, sau de
arama. Dupa semanat, o turma de oi sau de porci era pusa sa strabata in lung si in lat aratura,
astfel incat sa ingroape semintele cu picioarele lor. Secerisul avea loc in luna aprilie sau mai.
Spicele erau taiate cu seceri de lemn, in care erau infipte bucatele ascutite de silex, colti, dinti,
dand taisului secerii aspectul de ferastrau. Paiele si pleava erau folosite, amestecate cu lut,
pentru caramizi. Grauntele erau apoi vanturate si trecute priciur. Scribii, functionarii fiscului,
masurau cantitatea de grane obtinuta si percepeau cota cuvenita; dupa care orzul si graul erau
insilozate. Dupa cereal, al doilea loc ca importanta in economia Egiptului il ocupa inul, a carui
cultura s-a dezvoltat intens incepand din mileniul al III-lea i.e.n. .Grauntele de in erau folosite
in alimentatie, precum si in medicina. Originar din Asia Mica, inul era planta textile aproape
unica, intrebuintata de egipteni pentru confectionarea articolelor de imbracaminte. Procedeele
de semanare si de recoltarea inului erau relative vansate. In structura societatii egiptene
elementele de baza erau taranii, mestesugarii, negustorii si sclavii. Categoriile suprapuse le
constituiau scribii, preotii, nobilii, militarii, iar in varful piramidei sociale, regale. Taranul ducea
viata pe care am vazut-o. Cel din Delta insa era mai putin supus corvezilor, obligatiilor de tot
felul si abuzurilor administratiei decat cel din valea Nilului; avea si o gospodarie ceva mai
instarita, si o alimentatie mai indestulatoare. Tot pamantul Egiptului apartinea de drept
faraonului. Acesta daruia suprafete maritemlelor, membrilor familiei sale, sau functionarilor
superi ori ai statului,precum si ostasilor mai meritorii. Aceste pamanturi erau lucrate fie de
sclavi, fie de taranii liberi. Taranii puteau detine si ei mici suprafete de pamant propriu. In
practica ,proprietatea privata era recunoscuta. Dar respectarea principiului conform caruia tot
teritoriul Egiptului apartinea faraonului.
Egiptenii săpau canale pentru ca apa să ajungă la plante. Această practică le-a permis să
controleze creșterea și devărsarea râului pentru a se conforma nevoilor lor agricole. O rețea
zigzag de ziduri de pământ era formată într-un câmp de recolte care erau inundate. Când veneau
inundațiile, apa umplea canalele. Această rețea de canale reținea apa mai mult decât ar fi rămas
în mod natural, permițând solului să devină suficient de fertil pentru a începe plantarea. [5]
Egiptenii întrețineau livezi și grădini, practicând și horticultură. Cultivatorii erau nevoiți să
transporte manual apa pentru a uda livezile .[6] În plus, în timp ce Nilul aducea aluviuni care
fertilizau in mod natural valea, grădinile trebuiau să fie fecundate cu îngrășământ . Aceste
grădini și livezi erau în general, folosite pentru a cultiva legume, viță de vie și pomi fructiferi.
Egiptul are puţine zăcăminte minerale . • Are însă suficientă piatră de construcţii – calcar şi
granit , dar şi metale – cupru şi aur .Argintul rar era mai scump ca aurul.
Plante industriale
Papirusul era crescut sălbatic și a fost cultivat. [9] Rădăcinile de plante erau consumate ca hrană,
dar și utilizate ca o cultură industrială . Tulpinile de plante, trestia sau stuful erau utilizate
pentru a face bărci, preșuri și hârtie. Inul a avut ca utilizare producția de frânghii, lenjeriil și
producția hainelor. Henna a fost cultivată pentru producția de vopsea . [3] Culegeau florile de
lotus care conțineau un colorant, utilizat în medicină pentru a reduce inflamația rănilor.
Creșterea animalelor
Egiptenii creșteau bovine, oi, porci, păsări și capre pentru hrană. Egiptenii din antichitate
foloseau măgari și boi pentru ararea câmpurilor și călcarea în picioare a semințelor din sol .
Egiptenii au încercat să îmblânzească alte animale, cum ar fi antilopa , ibexul sau oryxul. Au
practicat apicultura pentru a obține mierea, utilizată în alimentație ca îndulcitor, dar și în
medicină ca medicament pentru prevenirea infecției rănilor. În perioada în care nu aveau loc
inundațiile, egiptenii pescuiau sau vânau. Egiptenii bogați dețineau un tip de bumerang pe care
îl utilizau ca să vâneze rațele, struții sau ibișii. Egiptenii au avut de furcă de-a lungul istoriei cu
hipopotamii și crocodilii.Câinii, pisicile și maimuțele erau animale de companie comune , în
timp ce animalele de companie mai exotice importate din inima Africii , cum ar fi leii , erau
rezervate pentru nobili și curtea regală.

Religie, astronomie și agricultură

Vechii egipteni au monitorizat (urmărit) revărsările Nilului de mii de ani. Preoții au observat că
Nilul își umflă apele când cea mai strălucitoare stea de pe cer, Sirius, apare pe bolta cerească, la
mijlocul lui iulie, în zori, după o lungă perioadă în care nu putea fi văzută. Revărsările atingeau
intensitatea maximă abia in luna septembrie, după care începeau să scadă. Religia în Egiptul
antic a fost un aspect foarte important al vieții de zi cu zi. Multe din ritualurile lor religioase s-au
axat pe observațiile lor de mediu. Ei au folosit religia ca o modalitate de a explica fenomenele
naturale , cum ar fi inundațiile ciclice ale Nilului și producției agricole. Deși Nilul era direct
responsabil pentru devărsări, egiptenii nu se închinau Nilului în sine. De fapt, ei nici măcar nu
denumeau fluviul. Termenul de "Nil " nu este de origine egipteană. Egiptenii le mulțumeau
zeilor precum Hapi pentru recoltele bogate.] Zeul Osiris a fost, de asemenea, asociat Nilului și
fertilității terenului. În timpul festivalurilor de inundații, figurinele din noroi ce îl reprezentau
pe Osiris erau îngropate în culturile de orz.Egiptenii împărțeau anul în 12 luni, grupate în trei
sezoane/anotimpuri agricole:
 Akhet(iunie-septembrie) : Sezonul Devărsării Nilului:odihnă- în acest timp, mulți
fermieri lucrau pentru faraon, contribuind la construirea piramidelor sau templelor
 Peret (octombrie-februarie): Sezonul Retragerii Nilului: arat și semănat-în luna
octombrie, apele se retrăgeau, lăsând în urmă un strat de sol bogat, negru. Acest sol fertil
era apoi arat și însămânțat.
 Shemu(martie-mai): Sezonul Recoltării:recoltare: roadele erau culese și erau reparate
canalele gata pentru inundațiile viitoare

2.Viata cotidiana in Egiptul Antic

1.Haine
Atat barbatii, cat si femeile purtau tunici, care ajungeau pana la genunchi(la barbati), sau pana
la glezne (la femei).
2.Ocupatii
 Principalele ocupatii ale egiptenilor antici erau agricultura si pescuitul,legate de Valea
Nilului ,negotul,constructiile si armata.

3.Arhitectura
Arhitectura Egiptului antic include unele dintre cele mai renumite structuri din lume: de la
Maril Marile Piramide din Giza la templele de la Teba.
Thomas Crull
4. Cultura
 Cultura egiptenilor si-a lasat amprenta in viata de zi cu zi, arta, scriere (hieroglife),
religie, astronomie, arhitectura si obiceiuri funerare.
 Mostenirea culturala a egiptenilor se pastreaza mult timp dupa cucerirea Egiptului de
catre Imperiul Roman.
 Cele mai importante descoperiri ale lumii moderne privind civilizatia si cultura
egipteana s-au realizat datorita descifrarii hieroglifelor (1920).

3.Modul de viaţă în societatea antică asemanari si deosebiri.

Modul de viaţă al oamenilor în societăţile antice era determinat de condiţia socială,

factorii economici, condiţiile naturale etc. În societatea antică familia, tradiţiile, legislaţia
şi-au lăsat amprenta atît asupra vieţii individului, cît şi a comunităţii în ansamblu,
determinînd trăsăturile specifice ale modului de viaţă.

Familia deţinea un rol important în viaţa

economică, socială, religioasă şi educativă a lumii antice. În antichitate predomina
familia monogamă care avea un vădit caracter patriarhal. Autoritatea tatălui era sacră.
Soţia, deşi era sub autoritatea soţului, se bucura totuşi de mai multe drepturi, putea să
participe la întrunirile familiei, fiind înconjurată de respect.
În Orientul antic familia se afla sub puterea capului familei - tatăl şi soţul. Căsătoriile se
încheiau în baza unor contracte şi erau însoţite de aducerea unui dar de căsătorie din
partea mirelui şi a zestrei din partea miresei.
Un statut aparte avea primul născut care deseori devenea moştenitorul puterii tatălui. În
societăţile orientale familiile erau cu mulţi copii şi se caracterizau prin strînse relaţii de
rudenie.
În Egipt, în schimb, femeia nu era considerată o fiinţă inferioară. Drepturile primului
născut au fost consolidate de cultul morţilor, care putea fi oficiat numai de un fiu,
îndeosebi de primul născut. În India capul familiei avea putere nelimitată, iar după
moartea sa această putere se transmite primului născut. În China, respectul filial şi
loialitatea fraternă constituiau legăturile solide ale familiei. Chinezii erau adepţi ai
familiei cu mulţi copii.
 În societatea greacă femeia era exclusă din viaţa
publică, fiind obligată să trăiască într-un compartiment separat al casei. Activitatea ei se
limita la treburile casnice. Fetele primeau o educaţie sumară. O atenţie deosebită era
acordată educaţiei băieţilor: grecii căutau să dezvolte calităţile corpului şi ale spiritului
care le-ar permite să fie cetăţeni utili patriei lor. Era o onoare pentru greci de a face
studii, majoritatea cetăţenilor fiind cărturari. De la şapte ani băieţii mergeau la şcoală,
unde studiau gramatica, matematica, muzica, poezia, istoria; la gimnaziu ei practicau
sportul, căci activităţile fizice jucau un rol important în societatea greacă, unde dominau
spiritul de competiţie şi grija pentru dezvoltarea corpului şi spiritului.
La Roma autoritatea paternă avea un caracter sacru. Soţia, matrona, deşi era sub
autoritatea soţului, se bucura totuşi de o serie de drepturi: putea să participe la
întrunirile familiei, la banchetele publice, la spectacole şi jocuri publice, fiind înconjurată
cu respect din partea bărbaţilor.

Locuinţa. În Egipt, oamenii simpli aveau locuinţe modeste din cărămizi de pămînt cu
paie, acoperişul din frunze de palmier prevăzut cu un orificiu pentru fum şi foarte puţin
mobilier în interior. Casele celor înstăriţi erau mai solide, cu mobilier din lemn preţios,
covoare, vase de sticlă multicoloră.

În Mesopotamia templele impunătoare, palatele, locuinţele marilor demnitari copleşesc prin

luxul lor. Fiecare suveran mesopotamian a dorit întotdeauna să-şi depăşească predecesorii prin
splendoarea palatelor sale. Cel mai bine s-au conservat cele din Asiria, în construcţia cărora s-a
utilizat nu numai argilă, dar şi piatră. Palatul asirian era o imensă construcţie acoperind cîteva
hectare şi zidit pe o înaltă terasă naturală ori artificială. Pereţii de o grosime care depăşea uneori
20 m erau întăriţi cu turnuri înalte. Decoraţia interioară era somptuoasă, venind să sublinieze
măreţia regilor.

Alimentaţia. Alimentaţia egiptenilor de rînd consta din cîteva galete de grîu ori mei, legume,
peşte, bere. Cei bogaţi se alimentau mai variat şi mai delicat.
Mesopotamienii cultivau cereale, pomi fructiferi, legume. Din alimentaţia lor nu lipseau
curmalul, zarzavaturile etc.
Hrana grecilor era simplă şi austeră, masa fiind compusă din legume, galete, măsline, peşte
sărat, cereale, miere şi brînză. Cetăţenii înstăriţi aveau un meniu mai variat. La banchete ei
mîncau întinşi pe pat, vinul amestecat cu apă era servit în vase, numite crater. Masa era
înviorată de divertismente şi discuţii aprinse.
 Hrana grecilor era simplă şi austeră, masa fiind compusă
din legume, galete, măsline, peşte sărat, cereale, miere şi brînză. Cetăţenii înstăriţi aveau un
meniu mai variat. La banchete ei mîncau întinşi pe pat, vinul amestecat cu apă era servit în vase,
numite crater. Masa era înviorată de divertismente şi discuţii aprinse.

vestimentaţia populaţiei se deosebea de la o regiune la alta. Totuşi, pot fi menţionate şi unele

caracteristici generale condiţionate de statutul social al diferitelor categorii ale populaţiei.
Egiptenii erau meşteri neîntrecuţi în arta prelucrării lînii, unica ţesătură din care confecţionau
vestimentaţia. Aceasta avea un caracter rudimentar: copiii umblau dezbrăcaţi; bărbaţii purtau o
fustă scurtă din lînă, iar femeile o cămaşă lungă şi îngustă. La cei bogaţi stofa hainelor era mai
fină; fusta era mai lungă, avînd pliuri, iar deasupra se îmbracă o rochie din pînză aproape
transparentă, pe cap bărbaţii purtau o perucă. Femeile purtau numeroase bijuterii.

În oraşele mesopotamiene cei înstăriţi aveau o vestimentaţie elegantă fiind preocupaţi de

bijuterii, îmbrăcaţi în hainele lungi brodate, cu părul şi bărbie îngrijit ondulate şi parfumate.
Grecii purtau o îmbrăcăminte uşoară, o tunică sau hiton, scurt pentru bărbaţi, lung pentru
femei, şi strîns în talie. Cei din Asia Mică au introdus moda la ţesături din lînă fine şi plisate.

Obiceiurile. Toate popoarele antice respectau obiceiurile legate de evenimente mari din viaţa
familiei, de îndeletnicirile lor, de schimbarea anotimpurilor etc.
Obiceiurile din cadrul familiei se refereau la naştere, majorat, căsătorie şi moarte. În legătură cu
majoratul se oficiau diferite ceremonii de iniţiere. La romani tînărul la vîrsta de 17 ani schimba
tunica pe toga de bărbat, era declarat major şi trecut pe lista cetăţenilor. Cu ocazia logodnei şi a
nunţii, se făceau daruri, aveau loc procesiuni, se cînta, era o organizate banchete.
Obiceiurile funerare erau alimentate de credinţele în lumea de apoi. La egipteni cultul morţilor
se concentra în jurul persoanei faraonului şi al marii aristocraţii. În cinstea lor se construiau
piramide, iar celor înstăriţi li se îmbălsăma trupul. Riturile funerare erau fastuoase în China şi
în India.
Existau numeroase obiceiuri legate de practicile agricole: semănat, răsărirea plantelor, recoltare.
Aproape la toate popoarele se desfăşurau ceremonii de purificare a holdelor, înconjurînd
terenurile cultivate, cîntînd, dansînd şi rostind versuri. De aceste obiceiuri, şi anume din
procesiunile organizate cu prilejul culesului strugurilor, la greci au răsărit germenii dramei.

La greci se bucurau de mare popularitate oracole, care dădeau diferite sfaturi şi preziceau
viitorul. La oracolul de la Dodona preoţii proroceau după freamătul frunzelor unui stejar
secular. La Delphi preoteasa lui Apollo rostea fraze, pe care preoţii le interpretau cum credeau
de cuviinţă.
4.curiozităţi specifice lumii antice egiptene

Atât barbatii cât și femeile egiptene purtau machiaje elaborate

Egiptul antic este considerat leagănul machiajului, el datând încă din mileniul al III-lea î. Hr.
Machiajul pentru ochi era în general verde (făcut din cupru) sau negru (făcut din plumb).
Egiptenii credeau că machiajul are puteri vindecătoare. Antimoniul, sau Khol (creionul negru)
cum îl numim noi azi, cu care egiptenii îşi conturau ochii avea calitatea de a apăra ochii
oamenilor de deşert. El irita continuu glandele lacrimale. În plus avea şi funcţie simbolică,
amintind de ochiul lui Horus. Horus era şoimul sacru a cărui acuitate vizuală simbolizează lupta
luminii împotriva tenebrelor.
Nu se cunoaşte motivul pentru care nasul Sfinxului este retezat
Există schiţe cu statuia fara nas, care datează din 1737. Astfel, ipoteza că ar fi fost distrus de
Napoleon (Campania din Egipt a avut loc între anii 1798-1801) sau în timpul războaielor
mondiale nu are baze reale. Singurul despre care se ştie că ar fi provocat daune monumentului
este un cleric musulman, numit Sa’im al-dahr. Acesta a fost însă linşat în anul 1378 pentru acte
de vandalism.
Egiptenii sunt inventatorii calendarului
Descoperirea unei tablete din timpul domniei Regelui Djer din Prima Dinastie (aprox. 3000 î.
Hr.) i-a făcut pe primii egiptologi să declare faptul că egiptenii stabiliseră deja în aceea perioadă
o legătură între răsăritul heliacal al stelei Sirius și începutul anului. Conform vechiului calendar
egiptean, anul avea 365 zile și era împărțit în 12 luni a câte 30 de zile fiecare, plus cinci zile
suplimentare (epagomenae) la sfârșitul anului. Lunile erau împărțite în trei săptămâni, iar o
săptămână avea 10 zile. Deoarece anul egiptean era aproximativ cu un sfert de zi mai scurt decât
anul solar și evenimentele stelare nu se produceau la aceeași dată calendaristică, i se mai spunea
și Annus Vagus sau „An Rătăcitor”.
Egiptul Antic a avut un calendar diferit în timpul Vechiului Regat, cu anul de 320 zile după cum
se menţionează pe Piatra de la Palermo.
Medicamentele egiptenilor includeau mancăruri mucegăite sau pământ
Legendarul poert grec Homer spunea astfel:"Rodnicul pământ al Egiptului este cel mai bogat în
leacuri."
Vechii egipteni foloseau pe post de leacuri contra bolilor uleiuri, aluaturi, curmale, ceapă,
usturoi, sămânță de in, mărar, smirnă, opiu, precum și diverse minerale, săruri de plumb,
antimoniu, cupru. Dintre produsele animale se întrebuințau carnea, creierul, sângele. Toate
aceste “medicamente” se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi.
De exemplu, infecţiile erau tratate cu pâine mucegăită. Bolile de plămâni erau combătute cu
smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o
trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină, smirnă. Sămânța de ricin, bine
mestecată, după care se bea bere, era un laxativ obișnuit.
Când corpul era mumificat, se scoteau aproape toate organele
Etapa a doua a procesului de mumificare coincide cu îndepărtarea organelor interne. Printr-o
mică incizie în partea stângă a corpului erau scoase intestinele, stomacul, ficatul, si plămânii.
Fiecare dintre aceste organe era apoi uscat în natron, pentru a preveni atacul bacteriilor. Dupa
aceea erau înfăşurate individual în fâşii lungi de pânză şi aşezate în câte un vas (fiecare dintre
cele 4 vase reprezentând pe câte unul dintre cei 4 fii ai lui Horus).
Creierul era scos din cutia craniană prin nări, cu ajutorul a două beţe lungi. Singurul organ care
rămânea în corp era inima, pentru că egiptenii o considerau lăcaşul sufletului.
Perucile erau accesoriu foarte important pentru egipteni
Ca semne distinctive egiptenii bogaţi purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung pe spate sau
în cozi împletite. De asemenea, până la vârsta de 12 ani, băieţii egipteni aveau capul ras,
păstrând doar o şuviţă lungă de păr. Inclusiv faraonul purta intotdeauna o peruca, numita
“nemes”, pentru a nu-şi lăsa la vedere podoaba capilară. Purtarea perucilor înlătura şi problema
păduchilor şi scutea persoanele deţinătoare de asemenea obiecte de vestimentaţie să-si mai
piardă timpul cu aranjarea părului. În plus, acest accesoriu capilar le putea masca vechilor
egipteni şi anumite diformităţi crescute pe pielea capului.
Alte curiozităţi specifice lumii antice egiptene
În viziunea egipteană se considera ca pamantul este plat si rotund, iar fluvial Nil trece prin
centrul lui. Contrar obiceiului cunoscut în zilele noastre, în Egiptul Antic, doliul era reprezentat
de culoarea albă, nu de cea neagră. Vechii egiptenii obişnuiau să creadă că trecerea peste pragul
casei cu piciorul drept este aducătoare de noroc.
Femeile din Egiptul Antic aveau acelaşi statut ca şi bărbaţii din punct de vedere economic şi
juridic. În schimb, în viaţa socială acestea nu se bucurau de egalitate.
Culoarea orginală a piramidelor este albul. De-a lungul timpului din cauza fenomenelor
climatice acestea şi-au schimbat culoarea, aşa cum le putem vedea astăzi.

5.Concluzie:
Nilul a fost un element vital regiunii de-a lungul istoriei.Lunca fertilǎ a Nilului a oferit
oamenilor posibilitatea de a dezvolta o economie agricolă stabilă și o societate complexă,
centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Vegetația și fauna au
fost prolifice în toate împrejurimile și regiunile Nilului pentru populațiile mari de păsări de apă
ca ibișii. Vânătoarea a fost o practicǎ comună pentru egipteni, fiind perioada în care mai multe
animale au fost domesticite. Obiectele din metal au luat locul celor din piatră. Stilul de viață al
badarienilor se baza pe agricultură, pescuit și creșterea animalelor.

Unirea celor două regate egiptene a dat putință faraonilor să desăvârșească și să lărgească
sistemul de irigație al întregii Văi a Nilului, ceea ce a dus la o sporire însemnată a producției
agricole și la înmulțirea populației Egiptului. Comerțul se făcea în acea vreme prin troc apoi au
urmat mari expediții comerciale cu produsele de care Egiptul dispunea în exces, expediții făcute
pe corăbii care mergeau în orașele feniciene unde duceau produse agricole și se întorceau cu
lemn de care Egiptul atunci, ca și acum, era destul de lipsit.

Pornită de la magie, la fel ca medicina egipteană, cosmetica a avut la origine rolul de a proteja de
demoni. Mai târziu atribuindu-i-se rolul de a înfrumuseţa. Cosmetica, ca artă, atinsese la
egiptenii antici un grad mare de rafinament, care s-a bazat pe cunoştinţe farmaceutice solide.

Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Egiptul_Antic
2. Calugher Viorica -CULTUROLOGIE (Istoria şi filosofia culturii)
3. Curiozitati despre egiptul antic.