Disertație: Statul liberal, un stat bazat pe cetățean

Dreptul este definit ca ansamblul regulilor de conduită, instituite sau sancționate de

stat, reguli ce exprimă voința poporului ridicată la rang de lege a căror aplicare este
realizată de bunăvoie și în ultimă instanță prin forța coercitivă a statului.
”Ramura principală a dreptului românesc este dreptul constituțional care prin
normele sale consacră și ocrotește cele mai importante valori economice, sociale și
politice.” 1
”Subiectele raporturilor de drept constituțional sunt oamenii luați individual sau
grupați pe colective.”2
Poporul a avut în cele mai multe cazuri o importanță majoră în constituirea
statului, astfel, un stat de drept sau un sstat liberal conține democrația; demos-cratos,
puterea poporului, astfel iese în evidență atribuțiile unui cetățean și rolul acestuia în
societate.
Și dacă vorbim de stat liberal, putem vorbi și de subiecții unui stat de drept: poporul,
cetățenii străini, apatrizii.
”Subiectele de drept constituie cetățenii ca persoane fizice, pentru realizarea drepturilor
și asumarea obligațiilor, ca persoane investite cu anumite demnitățisau funcții publice și
organizații în circumuscripții electorale; Precum și cetățenii străini și apatrizii în
raporturile juridice referitoare la cetățenie la drept și la azil.„3
Cetățeanul urmează cursul legii, în cazul nostru Legea Supremă – Constituția, astfel
acesta își focalizează comportamentul în funcție de principiile și de ceea ce este scris în
Constituție. De fapt, Constituția nu este supremă fiind doar la rang de lege, ea constituie
itinerarul pentru menținerea haosului, pentru urmărirea unui scop comun pentru
construirea și constituirea unui stat de drept, asigurându-ne același timp garantarea
protecției drepturilor.
”Libertatea și realitatea sunt două realități complementare. Ele nu se neagă. Contradicția
există, dar doar pentru că individul nu este capabil să le concilieze în propria interpretare
printr-o gândire și o acțiune morale. Există o contradicție într-o libertate și autoritate în
societate pentru că individul este imperfect, pentru că este incapabil să se ”silească a
cugeta frumos” cum spunea Blaise Pascal.
”Creșterea rolului dreptului constituțional și mai al justiției constituționale, ca apărare a
libertăților individuale și prin aceasta ca instrument de concilere a libertății și autorității,
recursul din ce în ce mai accentuat la principiile dreptului natural făcut de aceasta, arată
1
tocmai această tendință de moralizare a ordinii sociale. Dreptul constituțional, găsindu-și
sancțiunea odată cu controlul constituționalității, asigură o conciliere a libertății și a
autorității. Justiția constituțională este placa turnată între societatea civilă și stat și, într-
un sens, între libertate și autoritate; ea veghează ca statul să nu „sufoce” societatea
civilă, ca autoritatea să nu uite că ea există ca un raport între libertăți.”4
Napoleon afirma că „nici o Constituție nu a rămas cea care a fost făcută. Funcționarea sa
este întotdeauna subordonată oamenilor și circumstanțelor.
„Cetățenia este o calitate de persoanei fizice. Cetățenia este legată de individ și nu de
colectiv, ieșirea din comunitarism și de individualizarea relațiilor sociale, datorită
trecerii de la o societate rurală și agricolă, dominată de spiritul comunitar, de o
solidaritate mecanică, către o societate urbană și indistrială, bazată pe o solidaritate
organică.
Identitatea cetățeanului este universală, spre deosebire de identitatea fragmentară care
leagă pe individ de o religie, o profesie, un stat social (nobil, țăran, muncitor, etc.) Astfel
individul, cetățean fiind, este prin voința sa membru al corpului politic, afirmându-se un
model contractualist de societate în detrimentul societății comunitariste, naturale;
politicul nu mai este de domeniul datului, ci al construitului de domeniul efortului și
conflictului, iar cetățeanul este un individ înscris, involuntar într-o ordine, ci creator al
ordinii, un individ c cunoaște o „integrare angajată în sânul acestei colectivități”
Cetățenia exprimă o relație a individului în cadrul căreia ultimu acordă primului
posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor și obligațiilor create de sistemul juridic.
Pentru fundamentarea și evidențierea legăturii și apartenenței dintre stat și cetățen, ”R.
Burbaker face următoarea clasificare:
a) Cetățeanul este înainte de toate un ”național„ ceea ce însemană că el nu este doar
locuitor al teritoriului ci membru al națiunii, o națiune concepută ca o entitate
organică depozitând suveranitatea.
b) Această aparență trebuie să transpună în fondarea statului pe națiune, aceasta fiind
cea care se exprimă prin el. Este vorba de un stat bazat deci pe o comunitate
culturală, de unde construirea istoricp a cetățeniei este însoțită de un proces de
unificare culturală. Cetățenia semnifică, din acest punct de vedere aderarea la un
proiect politic, loialitatea față de o civilizație, apartenența trăită și resimțită la
aventură comună.
c) Aveastă apartenență trebuie să fie unitară, ceea ce înseamnă că aparteneța
cetățenească trebuie să fie bunul principal de identificare a indivizilor, la o
apartenență mediată și egalitară, excluzând modelul plural de costituire a
identității tipic feudalității.
2
 d) Această apartenență este sacralizată; sacralizarea se exprimă în dorința
cetățeanului de a face „ sacrificii” adică acte sacre pentru patrie mergând până la
moarte;
e) Această apartență trebuie să fie unică; fiecare cetățean trebuie să aparțină unui
singur stat. Loialitatea implică unicitatea apartenenței, ceea ce implică o
neîncredere față de dubla cetățenie, transpusă, de exemplu, în interzicerea ocupării
unei funcții publice în caz de dublă cetățenie.
f) Această apartenență trebuie să fie democratică adică să implice o participare la
exercițiul suveranității.
g) În fine, această apartenență trebuie să consacre o comunitate solitară, marcată prin
supunerea față de niște obligații sacralizate și de posibilitatea unor drepturi
economice sociale care disting în net pe mebrii statului, națiunii, de nemembrii
acestuia.”5
”Doar cetățenia conferă toate dreputurile în materia dreptului ce transpun juridic
libertatea, participarea, ce și în materia drepturilor ce se fac reflexia libertății –
autonomie, dreptul care protejează individul contra intervențiilor statului într-o sferă
autonomă de manifestare. Astfel doar cetățeanul se bucură, în principal de deplinătatea
liberei circulații pe teritoriul statului în practica socială și economică a cetățenilor.
Cetățenia se compune astfel, după o viziune clasică, totalitatea drepturilor civile,
politice și sociale.„6

Au realizat: Creangă Adriana, Corlan Mihaela Grupa III.

1
Drept Constituțional și Instituțiile Publice – Ioan Moraru, Simina Tănăsescu, Editura Lumina-Lex,
București, pagina 21.
2
Drept Constituțional și Instituțiile Publice – Ioan Moraru, Simina Tănăsescu, Editura Lumina-Lex,
București, pagina 23.
3.
Drept constituțional și Instiotuțiile Publice – Gheorghe Iancu, Editura Lumina-Lex, București, pagina
14
4
Drept Constituțional și Insituții Publice – Tratat, Dan Claudiu Dănișor, București, Editura C.H.Beck
pagina 6.
5
Drept Constituțional și Insituții Publice – Tratat, Dan Claudiu Dănișor, București, Editura C.H.Beck
pagina 187.
6
Drept Constituțional și Insituții Publice – Tratat, Dan Claudiu Dănișor, București, Editura C.H.Beck
pagina 90.