ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia Penală

Decizia nr. 7/RC/2021

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 76 din 23 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Topoloveni în Dosarul nr. x/2019, a fost condamnat
inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi
pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului
de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă
accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de
supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte
următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să
primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea
locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice
informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la pct. b), c), d), e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Argeş.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus intimatului obligaţia ca, pe perioada termenului de supraveghere, să
frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu
instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere intimatul să presteze o
muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Bogaţi sau în cadrul Primăriei comunei Leordeni
pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea
suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de
supraveghere şi a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu a exercitat acţiunea civilă în procesul penal.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli
judiciare avansate de stat, din care 400 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni nr. x/P/2018 din data de 10.07.2019 s-a dispus
trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe
prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.

În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 05.05.2018, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în drumul
public de pe raza comunei Bogaţi, sat x, jud. Argeş, inculpatul l-a agresat-o fizic pe B. care a suferit leziuni traumatice ce
au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

1/9 Detalii jurisprudență

 Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în proces.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală şi nu a
propus probe în apărare.

Coroborând declaraţiile martorilor C., D., E., F., G., H., I. şi J. cu plângerea prealabilă şi declaraţiile persoanei vătămate,
certificatul medico-legal nr. 349/07.05.2018 emis de S.M.L. Argeş, cât şi cu declaraţiile părţilor audiate în cursul
judecăţii, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În după-amiaza zilei de 05.05.2018, în jurul orei 16:00 în timp ce inculpatul consuma băuturi alcoolice la o unitate din
comuna Bogaţi, sat x, jud. Argeş, prin zona respectivă a trecut persoana vătămată, împrejurare în care inculpatul i-a
cerut să-i facă cinste cu o bere.

Întrucât persoana vătămată a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona urechii stângi. Persoana vătămată a reuşit
să fugă, însă inculpatul a ajuns-o din urmă şi a lezionat-o în zona mâinii drepte, cu ajutorul unui obiect tăietor.

În timp ce persoana vătămată s-a refugiat în curtea locuinţei nepotului său C., aflată în apropiere, inculpatul a intenţionat
să intre în imobil pentru a continua agresiunea, moment în care martorii C. şi D. prezenţi în curte au blocat poarta de
acces. În plus, martorul

C. a folosit un spray lacrimogen asupra inculpatului, care în cele din urmă a încetat agresiunea în urma intervenţiei
mamei sale H., a bunicii I. şi a martorului J..

Certificatul medico-legal nr. 349/07.05.2018 emis de S.M.L. Argeş a relevat că persoana vătămată prezintă leziuni
traumatice produse prin lovire cu corp dur (pentru plaga tăiată) şi prin lovire cu sau de corp dur (pentru celelalte leziuni),
ce pot data din 05.05.2018, pentru care a necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale.

În faza de urmărire penală, deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, a afirmat că la data de 05.05.2018 a avut
un conflict verbal cu persoana vătămată, fără să o agreseze fizic, leziunile suferite de persoana vătămată fiind cauzate,
în opinia inculpatului, de faptul că persoana vătămată s-a împiedicat şi a căzut în şanţ.

Remarcând şi că în faţa instanţei, în declaraţia din data de 23.06.2020, inculpatul a recunoscut o parte dintre elementele
de fapt ale cauzei deduse judecăţii, în urma coroborării declaraţiei inculpatului cu probele din dosarul de urmărire
penală, instanţa a reţinut că inculpatul este vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată în prezenta
cauză.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului care la data de 05.05.2018, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în drumul
public de pe raza comunei Bogaţi, sat x, jud. Argeş, l-a agresat fizic pe B. care a suferit leziuni traumatice ce au
necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau
alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen. pentru care a fost angajată răspunderea penală a
inculpatului.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii, instanţa de fond a avut
în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., normă potrivit căreia stabilirea duratei ori a cuantumului
pedepsei se face, în raport, cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după
următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol
creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul
săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de
sănătate, situaţia familială şi socială.

Inculpatul nu are antecedente penale astfel cum atestă fişa de cazier judiciar ataşată la fila x.

Aplicând în speţă criteriile de individualizare a pedepsei enunţate anterior, instanţa de fond a dispus condamnarea
inculpatului la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi
pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului
de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitive a prezentei sentinţe.

2/9 Detalii jurisprudență

 În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă
accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitive a prezentei sentinţe până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de
supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte
următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să
primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea
locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice
informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la pct. b), c), d), e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Argeş.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus intimatului obligaţia ca, pe perioada termenului de supraveghere, să
frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu
instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere intimatul să presteze o
muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Bogaţi sau în cadrul Primăriei comunei Leordeni
pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea
suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de
supraveghere şi a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse.

S-a luat act că persoana vătămată nu a exercitat acţiunea civilă în procesul penal.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli
judiciare avansate de stat, din care 400 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A. motivat oral, în faţa instanţei de control judiciar, de apărătorul acestuia.

Prin Decizia penală nr. 503/A din şedinţa publică din 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva
Sentinţei penale nr. 76 din 23 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în Dosarul nr. x/2019.

S-a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, s-a dispus următoarele:

S-au reţinut în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu,
curtea de apel a apreciat că prezentul apel este nefondat.

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, materialul probator administrat în cauză dovedind, dincolo de
orice îndoială rezonabilă, atât existenţa faptei de lovire şi alte violenţe, cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea acesteia.
În declaraţiile sale, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia faţă de faptele imputate.

Cu toate acestea, în mod nelegal, prima instanţă nu a reţinut, în favoarea inculpatului, dispoziţiile mai favorabile ale art.
396 alin. (10) din C. proc. pen., considerând, fără temei, că inculpatul nu şi-ar fi recunoscut vinovăţia. Nu poate fi vorba
de o recunoaştere parţială a faptei din moment ce, în declaraţia sa în faţa instanţei de control judiciar, inculpatul a
recunoscut că l-a lovit pe numitul B., situaţie de fapt ce a fost reţinută şi de instanţa de fond. Cum ipoteza reglementării
de la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. vorbeşte de o identitate între ceea ce recunoaşte inculpatul şi ceea ce reţine
instanţa, s-a considerat că se impune,ca urmare a celor mai sus prezentate, să fie reţinute dispoziţiile mai favorabile ale
acestui articol de lege. Mai adăugăm faptul că audierea inculpatului în faţa instanţei de fond a fost deficitară pentru că,
aşa cum a arătat şi apărătorul, inculpatul nu a fost întrebat dacă îşi recunoaşte vinovăţia, iar întrebările instanţei au vizat
aspecte de circumstanţă şi nu ceea ce este mai important şi anume dacă acesta a lovit-o pe persoana vătămată. Or,

3/9 Detalii jurisprudență

 tocmai pornind de la acest fapt, prima instanţă putea aprecia dacă inculpatul a recunoscut sau nu săvârşirea faptei.

Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a considerat că, în ciuda reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nu s-
a impus o reindividualizare a pedepsei, nici sub aspectul cuantumului şi nici sub aspectul regimului sancţionatoriu, date
fiind împrejurările faptei, îndeosebi comportamentul destul de recalcitrant al inculpatului, provocat şi de consumul de
băuturi alcoolice, lovitura destul de violentă aplicată persoanei vătămate, fără vreun motiv raţional sau raţionalizabil, dar
şi urmările faptei ce au constat în leziunile traumatice suferite de persoana vătămată.

Pentru aceste considerente, curtea a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 76 din 23
iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în Dosarul nr. x/2019.

A desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, a dispus următoarele:

S-au reţinut în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărător ales, solicitându-se,
ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită recursul în casaţie, aşa cum a fost formulat şi în baza art. 448 alin. (1)
pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., să se caseze hotărârea atacată şi să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de
apel.

În dezvoltarea considerentelor recursului în casaţie formulat, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 lit. 12
din C. proc. pen. ce vizează numai situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată prin raportare la încadrarea juridică
reţinută în hotărârea definitivă este nelegală.

S-a solicitat a se avea în vedere că numai inculpatul a formulat apel, că prin judecarea procesului în baza procedurii
simplificate limitele de pedeapsă aplicată se reduc cu o treime, iar dacă s-ar menţine pedeapsa de 6 luni practic el nu
beneficiază în fapt de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., aceasta pentru că instanţa de apel trebuind să
stabilească o pedeapsă mai mare de 6 luni, respectiv 9 luni, pentru ca redusă cu o treime să ajungă la cele 6 luni.
Aceasta ar însemna practic stabilirea unei pedepse mai mari în propria cale de atac, ceea ce ar fi în contradicţie cu
principiul reglementat de art. 418 din C. proc. pen.

Se menţionează că faţă de considerentele expuse a rezultat că în prezenta cauză, instanţa de apel prin Decizia penală
nr. 983/A pronunţată la data de 07.11.2018 a încălcat dispoziţiile legale privind limitele aplicării pedepsei.

În drept recursul în casaţie a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 433 şi urm. din C. proc. pen. cu referire la art. 438 pct. 12
din C. proc. pen.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării
admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 10 decembrie 2020.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că la data de 20.11.2020 a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin
apărător ales.

În drept, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivare a arătat că, prin judecarea procesului în baza procedurii simplificate limitele de pedeapsă aplicate se reduc
cu o treime. Or, dacă s-ar menţine pedeapsa de 6 luni, practic, nu beneficiază în fapt de prevederile art. 396 alin. (10)
din C. proc. pen., aceasta, deoarece instanţa de apel a trebuit să stabilească o pedeapsă mai mare de 6 luni, respectiv 9
luni, pentru ca redusă cu o treime să ajungă la cele 6 luni. Însă, stabilirea unei pedepse mai mari în propria cale de atac
ar fi în contradicţie cu principiul reglementat de art. 418 din C. proc. pen., deoarece numai inculpatul a formulat apel.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc.
pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi
semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă
din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac,
respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

4/9 Detalii jurisprudență

 Magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437
alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., iar motivul de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de
art. 438 din C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă de Cameră de Consiliu din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia
penală, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată
de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 503/A din data de 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia
penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

S-a trimis cauza Completului 9 în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

S-a fixat termen la data de 14 ianuarie 2021, ora 9:30 pentru când se vor cita părţile.

Cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului A..

Se va desemna apărător din oficiu pentru recurentul inculpat.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a se reţine, astfel, completul deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, în baza
actelor dosarului a constatat următoarele:

Prin Sentinţa nr. 76 din 23 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Topoloveni în Dosarul nr. x/2019, a fost condamnat
inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi
pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului
de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă
accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitive a prezentei sentinţe până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de
supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte
următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să
primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea
locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice
informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la pct. b), c), d), e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Argeş.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus intimatului obligaţia ca, pe perioada termenului de supraveghere, să
frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu
instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere intimatul să presteze o
muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Bogaţi sau în cadrul Primăriei comunei Leordeni
pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea
suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de
supraveghere şi a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu a exercitat acţiunea civilă în procesul penal.

Prin Decizia penală nr. 503/A din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi
de familie a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 76 din 23 iunie 2020, pronunţată

5/9 Detalii jurisprudență

 de Judecătoria Topoloveni, în Dosarul nr. x/2019.

A desfiinţat, în parte, sentinţa şi, rejudecând, a dispus următoarele:

A reţinut în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 503/A din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..

La data de 02.12.2020 magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit şi
depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat
următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de
lege.

Scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conformităţii hotărârii
atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de
către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a
legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori
temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 503/A din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi
pentru cauze cu minori şi de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată
în ultimă instanţă, respectiv în apel.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc.
pen., iar motivul de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În drept, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivare s-a arătat că, prin judecarea procesului în baza procedurii simplificate limitele de pedeapsă aplicate se reduc
cu o treime. Or, dacă s-ar menţine pedeapsa de 6 luni, practic, nu beneficiază în fapt de prevederile art. 396 alin. (10)
din C. proc. pen., deoarece instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească o pedeapsă mai mare de 6 luni, respectiv 9 luni,
pentru ca redusă cu o treime să ajungă la cele 6 luni. Totodată, a precizat că stabilirea unei pedepse mai mari în propria
cale de atac ar fi în contradicţie cu principiul reglementat de art. 418 din C. proc. pen., deoarece numai inculpatul a
formulat apel.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în
casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 503/A din data de 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel
Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi s-a fixat
termen la data de 14 ianuarie 2021, ora 9:30 pentru când se vor cita părţile. S-a încunoştinţat telefonic apărătorul ales al
inculpatului A. şi s-a desemnat apărător din oficiu pentru recurentul inculpat.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a constatat că nu au mai fost cereri de formulat sau excepţii de invocat şi a apreciat
cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A., în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului în casaţie,
astfel cum a fost formulat, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., casarea
deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi, în rejudecare, să se constate că pedepsele aplicate recurentului inculpat
au fost greşit individualizate, având în vedere împrejurarea că prin decizia pronunţată de instanţa menţionată anterior s-
a constatat că, într-adevăr, instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cauzei în
baza procedurii simplificate, în condiţiile în care erau îndeplinite cerinţele acestui text de lege.

6/9 Detalii jurisprudență

 A susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului la prima instanţă a fost de 6 luni închisoare, în conformitate cu dispoziţiile
art. 91 din C. pen.. Ulterior, la Curtea de Apel Piteşti, cu toate că s-a admis apelul declarat de inculpatul A. şi s-a
constatat că acesta beneficia într-adevăr de dispoziţiile prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a menţinut
aceeaşi pedeapsă.

Din punctul de vedere al apărării, se impunea a fi avută în vedere împrejurarea că numai inculpatul A. a declarat apel în
cauză şi, practic, menţinând aceeaşi pedeapsă de 6 luni închisoare ar fi însemnat ca inculpatul să nu beneficieze totuşi
de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Deopotrivă, a menţionat că s-ar fi impus ca în apelul declarat de inculpatul pe care îl reprezintă, reţinându-se că acesta
beneficiază de prevederile soluţionării cauzei potrivit procedurii simplificate, să se aplice o pedeapsă de cel puţin 9 luni
închisoare pentru a se ajunge la pedeapsa de 6 luni închisoare pe care instanţa de apel a menţinut-o.

Ca atare, a considerat că acesta era şi beneficiul prevăzut de dispoziţiile legale, respectiv reducerea cu o treime a
limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, în ipoteza recunoaşterii în totalitate de către
inculpat a faptelor reţinute în sarcina sa.

A apreciat că pedepsele au fost greşit individualizate de către instanţa de apel, motiv pentru care a solicitat admiterea
recursului în casaţie, să se constate că inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a beneficia în concret de prevederile art.
396 alin. (10) din C. proc. pen., precum şi aplicarea în mod corect a pedepselor, cu schimbarea şi a modalităţii de
individualizare a pedepsei, având în vedere că, în cauză, inculpatului i s-au reţinut dispoziţiile art. 91 din C. pen., iar la
instanţa de apel apărarea a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 83 din C. pen., având în
vedere numărul mic de zile de îngrijiri medicale, faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi
circumstanţele personale ale inculpatului cu privire la care apărarea a solicitat instanţei să le aibă în vedere conform
înscrisurilor depuse la dosar.

Concluziile reprezentatului Ministerului Public asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. au fost consemnate
în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele
invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.,
Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de către inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor
arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării
când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Din analiza deciziei pronunţate de instanţa de apel rezultă că s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva
Sentinţei penale nr. 76 din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Topoloveni, pe care a desfiinţat-o în parte, a dispus reţinerea în
favoarea inculpatului a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate,
iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a argumentat aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc.
pen., întrucât prima instanţă, deşi a reţinut corect situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, a făcut
o greşită apreciere că inculpatul nu şi-ar fi recunoscut vinovăţia, raportat la declaraţia dată de acesta în faţa instanţei de
apel în care a recunoscut că l-a lovit pe numitul B., situaţie de fapt reţinută de prima instanţă, iar cum în dispoziţiile
normei mai sus menţionate este reglementată o identitate între ceea ce recunoaşte inculpatul şi ceea ce reţine instanţa,
a considerat că se impune reţinerea prevederilor legale mai favorabile din conţinutul acestora. Instanţa de control a mai
avut în vedere şi argumentele apărării cu privire la modul în care inculpatul a fost audiat de prima instanţă, respectiv
întrebările puse, referindu-se la aspecte de circumstanţă şi nicidecum dacă a lovit persoana vătămată şi nici nu a fost
întrebat cu privire la recunoaşterea vinovăţiei.

Instanţa de apel a menţionat în mod expres în argumentele expuse că, deşi reţine dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C.
proc. pen., nu se impune o reindividualizare a pedepsei, nici cu privire la cuantum şi nici sub aspectul regimului
sancţionator, date fiind împrejurările faptei, îndeosebi comportamentul destul de recalcitrant al inculpatului, provocat şi
de consumul de băuturi alcoolice, lovitura destul de violentă aplicată persoanei vătămate, fără vreun motiv raţional sau
raţionalizabil, dar şi urmările faptei ce au constat în leziunile traumatice suferite de persoana vătămată.

Înalta Curte constată că infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., este pedepsită
cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă, iar ca urmare a aplicării procedurii simplificate, în condiţiile reţinerii a

7/9 Detalii jurisprudență

 dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., care statuează că - "atunci când instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt
ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă
prevăzute de lege în cazul închisorii se reduc cu o treime", - limitele de pedeapsă pentru infracţiunea arătată sunt între 4
luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare.

Aşadar, pedeapsa aplicată inculpatului A. în cuantumul de 6 luni închisoare este o pedeapsă legală, ce se circumscrie
limitelor legale, de la 4 luni la 3 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile în care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 359
alin. (10) din C. proc. pen., ceea ce conduce Înalta Curte la concluzia că nu este incident cazul de recurs în casaţie
invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Criticile susţinute în recursul în casaţie, de către recurentul inculpat A. prin apărătorul său, respectiv că acestuia i-a fost
încălcat dreptul de a beneficia în concret de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum şi aplicarea în mod
corect a pedepselor, cu schimbarea şi a modalităţii de individualizare a pedepsei, având în vedere că, în cauză,
inculpatului i s-au reţinut dispoziţiile art. 91 din C. pen., iar la instanţa de apel apărarea a susţinut că sunt îndeplinite
condiţiile impuse de dispoziţiile art. 83 din C. pen., având în vedere numărul mic de zile de îngrijiri medicale, faptul că
persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi circumstanţele personale ale inculpatului, ce au fost dovedite, nu pot fi
examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acesta
vizează legalitatea pedepselor şi nicidecum temeinicia acestora.

Reindividualizarea cuantumului pedepselor şi a modalităţii de executare se circumscriu unui proces de apreciere şi

analiză asupra criteriilor din art. 74 din C. pen., în mod efectiv, şi anume: a) împrejurările şi modul de comitere a
infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea
rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi
frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în
cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, ceea ce excede
legalităţii cazului de casare menţionat.

De asemenea, Înalta Curte consideră criticile mai sus menţionate de către recurentul inculpat A. prin apărător, că nu pot
fi examinate prin niciun alt caz de recurs în casaţie, aşa cum acestea sunt în mod strict şi limitativ prevăzute de art. 438
alin. (1) din C. proc. pen., neputându-se extinde sfera de analiză pe cale de interpretare, întrucât recursul în casaţie este
o cale extraordinară de atac ce vizează situaţii de nelegalitate asupra unor chestiuni de drept în mod concret evidenţiate,
însă în contextul prezentei cauze, cele susţinute de către apărare nu se regăsesc în cele expuse de legiuitor, aşa încât o
interpretare extensivă, în raport cu cele invocate, este exclusă, excedând cadrului procesual reglementat al recursului în
casaţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,
recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 503/A din data de 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel
Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul
inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din
fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 503/A din data de 15
septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului
ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

8/9 Detalii jurisprudență

 Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2021.

GGC - GV

9/9 Detalii jurisprudență