ICCJ Dec 78-A-2018

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia Penală
Decizia nr. 78/A/2018
Şedinţa publică din data de 29 martie 2018
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 93 din data de 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru
cauze cu minori, în baza art. 196 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1
(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 337 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi
ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
autorităţii de stat -, lit. i) - dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere-, pentru o durată
de 1 an.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 65 C. pen. privind interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.
(1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie
care implică exerciţiul autorităţii de stat -, lit. i) - dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de
conducere.
În baza art. 338 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi
ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
de 2 ani.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 65 C. pen. privind interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.
(1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie
care implică exerciţiul autorităţii de stat -, lit. i) - dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de
conducere.
În baza art. 38 C. pen., cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea
aplicate pentru infracţiunile concurente inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cu închisoarea cea mai
grea, de 2 ani, sporită cu 8 luni închisoare (1/3 din 1 an +1 an), deci un total de pedeapsă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni
închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor complementare aplicate inculpatului A., urmând
ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de
a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
de 2 ani.
În baza art. 45 alin. (5) rap. la 3 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor accesorii aplicate inculpatului A., urmând
ca acesta să execute pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a
fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice -, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
autorităţii de stat -, lit. i) - dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere.
În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate
inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 ani, ce se va calcula de la rămânerea definitivă a hotărârii.
1/18 Detalii jurisprudență

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte
următoarele măsuri de supraveghere:
• să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
• să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
• să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
• să comunice schimbarea locului de muncă;
• să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare derulat de
serviciul de probaţiune ori organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, destinat conştientizării necesităţii
respectării normelor legale.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze o muncă
neremunerată în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Local Iaşi, la Direcţia de
Administrare a Patrimoniului Public şi Privat sau la Direcţia de Asistenţă Comunitară.
În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea
suspendării în caz de nerespectare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse
ori stabilite de instanţă.
În baza art. 19 şi art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009, s-a admis acţiunea civilă
formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi şi a fost obligat inculpatul A. la plata
sumei de 161,11 lei, plus dobânda legală de la data formulării cererii (01.09.2016) şi până la plata integrală a debitului.
În baza art. 19 şi art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009, cu referire la art. 313 alin. (1) din
Legea nr. 95/2006, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe "Prof. Dr. Nicolae Oblu"
Iaşi şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 181,35 lei, actualizată cu rata inflaţiei, de la data formulării cererii
(16.08.2016) şi până la plata integrală a debitului.
S-a luat act că persoanele vătămate B. şi C. nu s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal.
În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1642,49 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 442,49 lei este aferentă urmăririi penale, iar suma de 1200 lei fazei de cameră preliminară şi
judecăţii la fond.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, la data de 29.07.2016, în jurul orelor 6:37, în timp ce
conducea autoturismul marca I. cu nr. de înmatriculare (...) pe B-dul Chimiei din municipiul Iaşi, la intersecţia cu B-dul
Metalurgiei, inculpatul A., care se afla sub influenţa consumului de băuturi alcoolice, nu a respectat indicatorul "Stop" şi
nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca J., cu nr. de înmatriculare (...), condus în mod regulamentar de
persoana vătămată B., intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, autoturismul marca I. condus de inculpat a fost proiectat în tramvaiul marca GT 4 cu nr. IS-040,
condus în mod regulamentar de martora D., iar autoturismul marca J. a fost împins spre liniile de tramvai, răsturnat pe o
parte, după care a revenit pe roţi. În autoturismul condus de persoana vătămată B. s-a aflat în calitate de pasager, pe
scaunul din dreapta faţă, persoana vătămată C.
Ambele victime au ieşit singure din autoturism, persoana vătămată C. acuzând dureri la un braţ.
Imediat după producerea accidentului rutier, organele de poliţie au fost sesizate telefonic de martorii prezenţi la faţa
locului şi s-au deplasat la locul impactului. Înainte de sosirea organele de poliţie însă, inculpatul A. a părăsit locul
accidentului rutier, fiind găsit pe stradă de organele de poliţie, în faţa locuinţei sale situate în Iaşi, pe str. Dr. (...) nr. 16,
jud. Iaşi, conform procesului-verbal întocmit în acest sens.
Potrivit declaraţiei martorei D., declaraţie susţinută şi de martorul E. şi de declaraţiile celor două victime, după
producerea accidentului rutier, inculpatul A. a mutat autoturismul din locul unde s-a oprit iniţial în urma proiectării sale în
tramvai, parcându-l pe trotuarul din dreapta sensului de mers, după care a plecat de la faţa locului cu un auto taxi. Deşi
martorii au încercat reţinerea inculpatului la faţa locului până la prezentarea organelor de poliţie, acesta a perseverat în
a pleca intempestiv de la locul accidentului, dorind, conform propriilor declaraţii, să meargă acasă pentru a face rost de o

platformă pentru ridicarea maşinii personale.
Organele de poliţie le-au găsit, la locul producerii accidentului rutier, pe persoanele vătămate B. şi C., cărora li se
acordau îngrijiri medicale de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanţă Iaşi, şi respectiv, de la SMURD Iaşi,
fiind diagnosticate "policontuzionat accident rutier".
Persoana vătămată B. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.Oblu" Iaşi, iar persoana vătămată C. a
fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi, conform actelor medicale ataşate dosarului de urmărire
penală.
La locul producerii accidentului, organele de poliţie l-au găsit şi pe martorul E., care l-a fotografiat cu telefonul mobil pe
inculpatul A. când şi-a dat seama că intenţionează să părăsească locul producerii accidentului, fără a mai aştepta
sosirea organelor de poliţie, fotografiile astfel efectuate fiind ataşate dosarului de urmărire penală.
După ce a fost identificat, inculpatul A. a fost adus la sediul Poliţiei Municipiului Iaşi - Biroul Rutier, unde a refuzat să
sufle în aparatul alcooltest şi să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit procesului verbal
din 29.07.2016, semnat de inculpat.
La data de 29.07.2016, la ora 7:50, inculpatul A. a consemnat în ordonanţa întocmită de către organele de poliţie că
refuză recoltarea de probe de sânge şi a semnat această ordonanţă.
De asemenea, în prezenţa martorului F., inculpatul A. a semnat şi procesul-verbal întocmit de către organele de poliţie,
care atestă faptul că a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât şi recoltarea de mostre biologice de sânge în
vederea stabilirii alcoolemiei.
Din declaraţia martorului F. a rezultat că inculpatul A. era agitat, transpira abundent şi mirosea puternic a alcool.
Întrucât inculpatul A. a arătat că are calitatea de executor judecătoresc, organele de poliţie au contactat Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Iaşi. Procurorul din cadrul acestui din urmă parchet a ajuns la sediul Poliţiei Municipiului Iaşi -
Biroul Rutier la data de 29.07.2016 şi a constatat personal că inculpatul A. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Inculpatul a semnat procesul-verbal întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în
care se arăta că era agitat, avea halenă alcoolică, îşi manifesta nemulţumirea cu privire la faptul că se afla la sediul
poliţiei şi solicita insistent să fie lăsat să plece acasă pentru a face duş şi a-şi schimba hainele.
Ca urmare a accidentului rutier produs de inculpat, persoana vătămată B. a suferit leziuni corporale care au necesitat
pentru vindecare un număr de 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal cu nr. 12637 din
17.08.2016, iar persoana vătămată C. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 1 - 2
zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal cu nr. 12638 din 17.08.2016.
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul A. a negat că s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la
momentul producerii accidentului rutier, susţinând, în schimb, că a plecat de la locul impactului pentru că dorea să
meargă acasă să facă rost de o platformă pentru ridicarea propriului autoturism.
Declaraţia sa a fost susţinută de martora G., aceasta arătând că s-a aflat împreună cu inculpatul pe parcursul nopţii
anterioare, fiind pe scaunul din dreapta în maşina condusă de inculpat la momentul impactului, şi că acesta nu a
consumat alcool cât timp s-a aflat împreună cu ea.
Susţinerile acestei martore nu au fost concordate, însă, cu declaraţia inculpatului şi nu s-au coroborat cu declaraţiile
celorlalţi martori oculari şi ale persoanelor vătămate.
Persoana vătămată C. a arătat că l-a văzut pe inculpatul A. după producerea accidentului rutier şi că acesta era sub
influenţa alcoolului, apreciere ce a avut la bază felul în care mergea, expresia feţei şi faptul că râdea. A precizat că
inculpatul A. şi-a luat din maşina pe care a condus-o, de pe bancheta din spate, o geantă, după care a traversat strada,
în staţia de taxi H. şi s-a urcat într-un taxi. Ea, împreună cu un bărbat, ce s-a dovedit ulterior a fi martorul E., au fugit
după el şi i-au spus conducătorului taxiului în care urcase că este implicat într-un accident rutier, motiv pentru care
acesta i-a solicitat inculpatului să coboare din autoturismul său. Inculpatul A. a coborât din prima maşină taxi, însă s-a
urcat într-un alt taxi, râzând de ei, pentru că nu l-au putut reţine.
Declaraţia persoanei vătămate C. s-a coroborat cu cea a martorului E., care a arătat că a plecat după inculpat, când a
văzut că părăseşte locul accidentului rutier, şi i-a spus taximetristului că clientul său a fost implicat într-un accident rutier.
A mai precizat că, după ce taximetristul i-a cerut să coboare din maşina sa, inculpatul s-a urcat în alt taxi, fără ca el să îl

poată opri.
Martora D. a declarat că, la data de 29.07.2016, conducea tramvaiul marca GT 4, cu nr. de înregistrare IS -0240, pe B-
dul Metalurgiei din municipiul Iaşi, dinspre Piaţa Doi Băieţi către Baza 3, iar la intersecţia cu B-dul Chimiei, din partea
dreaptă, a venit un autoturism I., de culoare închisă, care a lovit un autoturism Dacia care circula pe banda din dreapta,
în aceeaşi direcţie cu ea. După ce a lovit autoturismul Dacia, pe care l-a proiectat pe sensul opus de mers, autoturismul
I. a ajuns pe calea de rulare a tramvaiului, iar din cauza distanţei mici, nu a putut evita coliziunea cu acesta.
Conducătorul autoturismului I. nu a vrut să discute cu ea, a coborât de la volan şi s-a urcat într-un taxi.
Martora l-a recunoscut pe inculpat ca fiind conducătorul auto al autoturismului I. în fotografiile care i-au fost arătate pe
staţia mobilă de către organele de poliţie, după ce acestea au ajuns la faţa locului şi l-a întâlnit din nou la sediul poliţiei,
unde a ajuns în aceeaşi zi, în jurul orelor 8:00. A precizat martora, inclusiv în faţa judecătorului cauzei, că inculpatul A.
prezenta o halenă puternică de alcool şi spunea în repetate rânduri că vrea să plece din sediul poliţiei.
Aceste aspecte s-au coroborat cu susţinerile din faţa instanţei ale martorului F., care a arătat că inculpatul emana halenă
alcoolică, nu coopera cu organele de poliţie, spunându-le că are o calitate în domeniul judiciar (martorul nu are
cunoştinţe juridice şi nu a putut reţine că inculpatul se prevala, probabil, de calitatea sa de executor judecătoresc), că nu
are ce căuta el acolo, refuzând constant să se supună alcooltestului sau să i se preleveze probe biologice.
Audiat fiind, inculpatul A. nu a negat că vina în producerea accidentului rutier îi aparţine, susţinând că, la 10 - 15 minute
după impact, a realizat că nu acordase prioritate de trecere celuilalt autoturism.
Din planşa foto aferentă cercetării efectuate la faţa locului s-a constatat că, deplasându-se cu autovehiculul pe B-dul
Chimiei, la intersecţia cu B-dul Metalurgiei, inculpatul A. avea de respectat două indicatoare rutiere: "Stop" şi "Trecere
pentru pietoni". Inculpatul nu a respectat aceste indicatoare şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca J.
cu nr. de înmatriculare (...) şi tramvaiului marca GT 4 cu nr. IS-040, motiv pentru care culpa în producerea accidentului
rutier îi aparţine în exclusivitate.
Inculpatul a negat faptul că, la momentul producerii accidentului rutier, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, însă
declaraţia sa a fost contrazisă dincolo de orice dubiu de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, de constatările organelor
judiciare şi chiar de consemnările făcute personal de inculpat pe ordonanţa de prelevare de probe biologice în vederea
stabilirii alcoolemiei (scrisul fiind specific unei persoane aflate sub influenţa alcoolului), pe procesul-verbal de constatare
întocmit de procuror.
În plus, instanţa de fond a apreciat că nu se identifică raţiunea pentru care o persoană acuzată că a produs un accident
de circulaţie nu s-ar supune probei cu alcooltest, cel puţin pentru a înlătura orice dubiu referitor la starea sa. Eventuala
teamă de prelevarea de probe de sânge (sugerată de apărătorul ales al inculpatului în contextul concluziilor pe fondul
cauzei) trebuia adusă la cunoştinţa organelor judiciare şi nu invocată direct în faţa judecătorului de către apărător.
De altfel, întregul comportament al inculpatului, adoptat la sediul organelor poliţiei rutiere, denotă faptul că acesta se afla
sub influenţa alcoolului - recalcitrant, negând orice motiv pentru aducerea sa la sediul poliţiei, halena alcoolică fiind un
fapt perceput cu propriile simţuri de martori şi de organele judiciare.
A mai susţinut inculpatul că, la momentul la care a decis să plece de la locul accidentului, nu a avut reprezentarea
faptului că rezultaseră victime în urma impactului. Or, faptul că persoanele vătămate B. şi C. au suferit vătămări
corporale ca urmare a accidentului rutier pe care inculpatul A. l-a cauzat a rezultat din certificatele medico-legale nr.
12637 din 17.08.2016 şi nr. 12637 din 17.08.2016, ataşate dosarului de urmărire penală.
În plus, din fişele medicale ale persoanele vătămate a rezultat că persoana vătămată B. avea contuzie la coloana
cervicală, iar persoana vătămată C. avea contuzie la umărul şi braţul drept, aspect ce s-a coroborat cu susţinerile
martorilor oculari din faţa instanţei, conform cărora persoana vătămată acuza dureri la un braţ.
De asemenea, din actele dosarului a rezultat în mod indubitabil că inculpatul A. a părăsit locul accidentului rutier, deşi
persoanele aflate la faţa locului au încercat să îl oprească.
Martora G. a declarat că, din seara zilei de 28.07.2016 şi până în dimineaţa zilei de 29.07.2016, după accident,
inculpatul s-a aflat împreună cu ea şi nu a consumat băuturi alcoolice. De asemenea, martora a declarat că, după
accident, persoanele din dubiţa pe care au lovit-o cu autoturismul, un bărbat şi o femeie, nu acuzau dureri şi" toată
lumea stătea şi se uita", motiv pentru care ea a plecat singură la domiciliu.
Din declaraţiile persoanelor vătămate, coroborate cu cele ale martorilor oculari a rezultat însă că persoanele din

autoturismul care i-a lovit nu le-au vorbit, nu s-au interesat de starea lor, prin urmare nu aveau de unde să ştie că nimeni
nu a fost lovit atunci când inculpatul a decis să părăsească locul faptei.
Deşi inculpatul a încercat să acrediteze ideea că, la momentul plecării de la locul accidentului, nu a avut reprezentarea
faptului că accidentul cauzat era "unul cu victime", apărarea acestuia a fost înlăturată, având în vedere modul de
producere a impactului şi consecinţele acestuia. În urma impactului, autoturismul Dacia în care se aflau persoanele
vătămate a fost proiectat pe sensul opus de mers, deplasându-se prin târâre pe o parte, după care a revenit pe roţi,
context în care orice persoană cu un minim de diligenţă s-ar fi interesat de starea conducătorului auto şi a pasagerului
acestui autoturism. Că impactul a fost unul violent, nefiind vorba de o simplă ciocnire, a rezultat şi din declaraţiile
martorilor oculari şi din cercetarea la faţa locului efectuată de organele de poliţie chemate la faţa locului.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului A. care, la data de 29.07.2016, în timp ce conducea sub influenţa consumului
de băuturi alcoolice autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare (...), pe B-dul Chimiei din municipiul Iaşi,
nu a respectat indicatorul "Stop" la intersecţia cu B-dul Metalurgiei şi a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de
înmatriculare (...), în care se aflau persoanele vătămate B. şi C., în urma accidentului persoanele vătămate suferind
leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art. de art. 196 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.
Culpa inculpatului în producerea accidentului rutier a rezultat dincolo de orice dubiu, acesta încălcând prevederile art. 57
alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora "La intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul de vehicul este obligat
să respecte semnificaţia indicatoarelor", indicator care, în situaţia inculpatului, îi impunea oprirea şi acordarea priorităţii
de trecere celorlalţi participanţi la trafic.
Deşi inculpatul a susţinut că nu există dovezi privind starea sa de ebrietate, în contextul refuzului său de a se supune
prelevării de probe biologice, această stare poate fi stabilită prin orice mijloc de probă. Or, aşa cum s-a arătat anterior,
din declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor oculari a rezultat, dincolo de orice dubiu, că inculpatul se afla sub
influenţa alcoolului la momentul producerii accidentului rutier, întrucât emana halenă alcoolică, momentul consumului
neputând fi stabilit din cauza lipsei de cooperare din partea inculpatului şi a declaraţiei nereale date de martora G.
Acest aspect nu influenţează, însă, reţinerea formei agravate a infracţiunii, esenţial fiind să se dovedească faptul că, la
data producerii accidentului rutier, inculpatul era sub influenţa băuturilor alcoolice, starea de ebrietate putând fi stabilită
prin orice mijloc de probă.
A mai invocat inculpatul existenţa unei cauze care împiedică tragerea sa la răspundere penală, respectiv lipsa plângerii
prealabile a persoanelor vătămate. Din analiza dosarului de urmărire penală s-a constatat că, deşi procurorul a dispus
începerea urmăririi penale pentru această infracţiune anterior formulării vreunei plângeri de către persoanele vătămate
(contrar prevederilor art. 297 şi 298 C. proc. pen.), în declaraţiile date, în termen legal, de persoanele vătămate B. şi C.
la data de 09.08.2016, s-a menţionat expres faptul că ambele persoane solicită tragerea la răspundere penală a
inculpatului.
Contrar susţinerilor apărării, declaraţiile celor două persoane vătămate reprezintă plângeri prealabile pentru tragerea la
răspundere penală a inculpatului, prezentând toate elementele prevăzute de art. 296 C. proc. pen., aspect confirmat şi
menţinut de ambele persoane în contextul audierii lor de către instanţa de judecată. Prin urmare, la momentul punerii în
mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului la data de 14.12.2016 existau toate elementele pentru tragerea sa la
răspundere penală, condiţii existente şi în prezent, ambele persoane vătămate menţinând plângerile prealabile iniţial
formulate în contextul audierii lor nemijlocite de către judecător.
Fapta inculpatului A. care, la data de 29.07.2016, după ce a fost implicat în producerea unui accident rutier, a refuzat
expres să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice, prev. şi ped. de art. 337 C. pen.
Intenţia inculpatului de a se sustrage obligaţiei legale a rezultat dincolo de orice îndoială din probele dosarului, fapta fiind
comisă cu intenţie directă, în scopul împiedicării organelor judiciare de a stabili situaţia inculpatului la momentul
producerii accidentului rutier.
Inculpatul este absolvent de drept şi conducător auto, deţinător legal al permisului de conducere, prin urmare, prezumat
a cunoaşte legea în detaliu. Or, potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 195/2002, "Conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să se
supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de
produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, la solicitarea poliţistului rutier".

De asemenea, potrivit art. 186 - 187 din Regulament, în "cazul accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai
pagube materiale, conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat în vederea stabilirii
alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanţe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.
Dacă rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indica prezenta în
organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducătorii de vehicule
sunt obligaţi să se supună recoltării probelor biologice. Conducătorii de vehicule implicaţi în accidente de circulaţie din
care a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane sunt obligaţi să
se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau, după caz, a consumului de substanţe ori
produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora".
Prin urmare, inculpatul, indiferent că avea reprezentarea că a fost implicat într-un accident cu victime sau nu, avea
obligaţia legală de a se supune recoltării de probe biologice. În toate cazurile în care se recoltează probe biologice în
vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezentei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor
cu efecte similare este obligatorie şi examinarea clinică.
Apărarea inculpatului, în sensul că fie organele judiciare au încălcat prevederile ordinului nr. 1512/2013, fie refuzul său
de recoltare nu a fost cu intenţie şi nu i s-a pus în vedere că se pot recolta şi probe de urmă, este infirmată de dispoziţiile
legale în materie.
Din actele dosarului a rezultat cu claritate că inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice, prin urmare deplasarea
sa la o unitate medicală nu mai avea sens, astfel cum a susţinut apărarea. Infracţiunea s-a consumat în momentul
primului refuz din partea inculpatului, astfel cum s-a stabilit în practica judiciară (a se vedea Sentinţa penală nr.
88/08.06.2015 a Curţii de Apel Timişoara), iar urmarea procedurii prevăzute de normele metodologice aprobate prin
Ordinul nr. 1512/2013 privind prezentarea inculpatului la o unitate medicală nu-şi mai avea rostul, din moment ce
inculpatul nu putea fi constrâns la prelevarea de mostre.
Or, pe ordonanţa de prelevare a probelor din data de 29.07.2016 este scris de inculpat faptul că "refuz recoltarea de
probe de sânge" şi apoi semnat, iar procesul-verbal de constatare refuz este semnat de inculpat şi de martorul F.,
acesta din urmă precizând, în declaraţia dată în faţa instanţei, că poliţistul rutier a insistat în prelevarea de probe,
inculpatul refuzând constant să se supună.
Susţinerea apărării că din actele dosarului nu rezultă că inculpatului i s-a pus în vedere că i se poate recolta şi urmă este
lipsită de justificare legală; este adevărat că textul art. 337 se referă la recoltarea de mostre biologice şi nu la recoltarea
de sânge, dar prevederile legislaţiei speciale, mai precis chiar normele invocate de apărare, stabilesc cu claritate faptul
că "pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două mostre de sânge" - art. 10 din Ordinul nr. 1512/2013, mostra de
urmă recoltându-se doar pentru determinarea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive şi aceasta numai după
recoltarea unei mostre de sânge - art. 13 din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 17 alin. (1) din Ordin, consimţământul în vederea determinării alcoolemiei este prezumat, dar alin. (2) şi (3)
acelaşi text prevede că refuzul persoanei implicate într-un eveniment rutier de a se prezenta la sediul unităţii medicale
pentru recoltarea mostrelor biologice este confirmat de poliţistul rutier, prin întocmirea procesului verbal de constatare a
infracţiunii.
Fapta inculpatului A. care, la data de 29.07.2016, după ce a produs un accident rutier în urma căruia două persoane au
suferit leziuni corporale, a părăsit locul accidentului, fără a mai aştepta sosirea organelor de poliţie, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prev. şi ped. de art. 338 alin. (1) C. pen.
Fapta a fost comisă de inculpat cu intenţie directă, cu scopul de a ascunde faptul că se afla sub influenţa consumului de
băuturi alcoolice.
Susţinerea inculpatului că nu a prevăzut că accidentul provocat era unul cu victime nu a fost reţinută de instanţă. Aşa
cum s-a arătat anterior, din declaraţiile şi precizările făcute de martorii oculari, cel puţin una dintre victime acuza dureri,
iar leziunile suferite de ambele victime au fost atestate de actele medicale şi medico-legale ataşate la dosar. În plus,
este improbabil că inculpatul să nu fi realizat forţa impactului şi posibilitatea de a rezulta victime umane în urma
acestuia, mai ales că a susţinut că era perfect treaz.
Prevederile art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen. invocate de apărare nu-şi au aplicabilitatea în cauză. Art. 338 alin. (1) C. pen.
face referire (doar) la părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulaţie, iar
situaţiile în care părăsirea locului accidentului nu constituie infracţiune sunt enumerate în art. 338 alin. (3) C. pen. Or,
faptul că persoanele vătămate B. şi C. au suferit vătămări corporale urmare a accidentului rutier pe care inculpatul l-a

cauzat a rezultat din certificatele medico-legale, care atestă că ambele victime au necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale
pentru vindecare.
În plus, din fişele medicale ale persoanelor vătămate a rezultat că persoana vătămată B. avea contuzie la coloana
cervicală, iar persoana vătămată C. avea contuzie la umărul şi braţul drept, aspect ce se coroborează cu susţinerile
martorilor.
O minimă diligenţă ar fi impus ca inculpatul să discute cu persoanele vătămate, ceea ce nu a făcut, asumându-şi astfel
riscul de a-i abandona la locul faptei, fără a verifica dacă aceştia au suferit vreo leziune şi care este gravitatea ei.
Inculpatul a preferat însă să plece imediat, fără a le acorda niciun ajutor celor doi soţi, deşi martorii prezenţi la faţa
locului i-au atras atenţia asupra obligaţiei de a nu părăsi locul faptei. În plus, nimic din atitudinea inculpatului ulterioară
accidentului nu a dovedit eroarea în care a pretins că s-a aflat faţă de starea victimelor, ci, din contră, atitudinea sa
denotă că a părăsit locul accidentului cu bună ştiinţă.
În plus, conform art. 77 din O.U.G. nr. 195/2002, rep. "conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în
urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia
măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul
faptei".
În practica judiciară s-a stabilit că fapta de a părăsi locul accidentului capătă relevanţă penală prin simpla decizie a
persoanei implicate de a pleca fără să aibă acordul sau încuviinţarea organelor de poliţie, singurele în măsură să decidă
dacă plecarea făptuitorului putea sau nu să afecteze în orice fel cercetarea locului faptei, fiind indiferent dacă făptuitorul
intenţionează sau nu să producă un astfel de efect prin decizia sa voluntară de a părăsi spaţiul în cauză. Condiţia
referitoare la lipsa încuviinţării poliţiei are un caracter strict obiectiv, întrucât legiuitorul nu poate să lase la aprecierea
persoanei implicate în accident dacă comportamentul său ulterior poate sau nu influenţa cercetarea locului faptei
(Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 472/RC/07.11.2016).
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen.
privind gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, criterii apreciate în funcţie de împrejurările şi modul
de comitere a infracţiunii, respectiv pe fondul consumului de alcool, prin raportare la starea de pericol creată pentru
valoarea ocrotită de lege prin incriminarea faptei, respectiv integritatea corporală a unor persoane şi ordinea juridică, în
special reglementările privind circulaţia pe drumurile publice şi obligaţiile participanţilor la trafic, la natura şi gravitatea
rezultatului produs, în cauză persoanele vătămate nesuferind leziuni grave, dar ordinea publică a fost grav afectată de
faptele inculpatului, dar şi având în vedere vârsta inculpatului, faptul că acesta este executor judecătoresc şi faptul că
este la primul conflict cu legea penală, inculpatul adoptând o poziţie procesuală de negare a faptelor comise încă de la
debutul cercetărilor în cauza de faţă.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că, prin întreaga sa conduită procesuală (nu a recunoscut faptele comise, a încercat
să găsească "scăpări" ale organelor de urmărire penală în cercetarea sa în loc să-şi asume faptele, acuzând martorii din
dosar că ar fi mincinoşi), inculpatul pare să nu fi fost conştientizat gravitatea faptelor comise şi consecinţele inevitabile
ale acestora.
Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului - o persoană tânără, integrată social, fără
antecedente penale, care s-a prezentat constant în faţa instanţei de judecată - şi faptele comise de acesta, astfel cum
sunt ele relevate în analiza anterioară, instanţa a considerat că aplicarea unor pedepse principale orientate spre minimul
legal, în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă (limitele legale de pedeapsă fiind de la 8 luni la 4 ani
închisoare) sau chiar egale cu acest minim, în situaţia celorlalte două infracţiuni [pentru infracţiunea prev. de art. 337 C.
pen. limitele legale de pedeapsă fiind de la 1 la 5 ani închisoare, iar pentru infracţiunea prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.,
limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani închisoare], corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
În baza art. 66 alin. (1), alin. (2) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală pentru infracţiunile
de refuz de la prelevarea de mostre biologice şi părăsirea locului accidentului comise şi pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani, calculată conform
disp. art. 68 C. pen.
Instanţa a avut în vedere faptul că o persoană condamnată la executarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum
destul de ridicat, pentru infracţiuni grave, care a adoptat un comportament de refuz al autorităţii cu care au fost investite
organele statului, în speţă, poliţia rutieră, nu putea fi demnă de a fi aleasă în cadrul unor autorităţi publice sau să ocupe
funcţii publice o perioadă de timp, timp în care trebuie să facă dovada revenirii la un comportament prosocial, demn de
exerciţiul unei funcţii de o atare importanţă. În acelaşi timp, o persoană care manifestă indiferenţă şi dispreţ faţă de

normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice nu poate fi tolerată să aibă dreptul de a conduce
vehicule, atitudinea sa reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile de refuz de la
prelevarea de mostre biologice şi părăsirea locului accidentului, şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute
de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) C. pen., având în vedere perioadele de timp succesive în care cele două tipuri de
pedepse şi interdicţiile impuse prin intermediul lor, referitor la exercitarea drepturilor civile de către inculpat, urmează a
acţiona.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. au fost contopite şi pedepsele complementare aplicate inculpatului, urmând ca
acesta să execute pedeapsa complementară cea mai grea.
Având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, dar şi cele personale ale inculpatului, faptul că i-a fost
aplicată o pedeapsă ce nu depăşeşte 3 ani închisoare, că se află la prima încălcare a legii penale, că şi-a manifestat
acordul de a efectua o muncă neremunerată în folosul comunităţii, că a avut o conduită onorabilă anterior săvârşirii
faptei şi că s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei ori de câte ori i s-a solicitat, instanţa de fond
a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, dispunând executarea acesteia sub
supraveghere, conform art. 91 C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că persoanele vătămate B. şi C. nu s-au constituit părţi civile în procesul
penal, rezervându-şi dreptul de a se adresa instanţei civile pe cale separată
În cursul urmăririi penale, prin adresa cu nr. 39884 din 01.09.2016, Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi s-a
constituit parte civilă cu suma de 161,11 lei, reprezentând valoarea cheltuielilor medicale acordate persoanei vătămate
C., solicitând şi obligarea inculpatul la plata dobânzii legale.
De asemenea, prin adresele cu acelaşi număr, 10646/16.08.2016, Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu Iaşi
s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 131,35 lei, reprezentând valoarea cheltuielilor medicale acordate
persoanei vătămate B. şi cu suma de 50 lei, reprezentând valoarea cheltuielilor medicale acordate persoanei vătămate
C., sume solicitate a fi actualizate cu rata inflaţiei.
Din actele medicale şi din cuprinsul celor două certificate medico-legale depuse la dosar rezultă că cheltuielile efectuate
de părţile civile unităţi medicale, pentru îngrijirea celor două victime ale accidentului rutier produs de inculpat, sunt în
directă legătură cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea acestuia. Or, potrivit art. 1392 C. civ., cel care a făcut
cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la
înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli. Prin urmare, unităţile medicale sunt în
drept a solicita rambursarea de către inculpat a cheltuielilor determinate de îngrijirea sănătăţii victimelor accidentului
rutier produs de acesta.
În acelaşi timp, întrucât repararea prejudiciului pretins de unităţile medicale trebuie să fie integrală, iar părţile civile şi-au
precizat şi dovedit cu înscrisuri pretenţiile încă de la momentul formulării cererilor de constituire de parte civilă, de la acel
moment inculpatul a fost pus în întârziere, urmând a datora dobânzi legale şi actualizări, conform celor solicitate de părţi.
Prin urmare, în baza art. 19 şi art. art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1381 şi urm. din Legea nr. 287/2009, instanţa a
admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi şi de partea civilă
Spitalul Clinic de Urgenţe "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi şi a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 161,11 lei, plus
dobânda legală de la data formulării cererii (01.09.2016) şi până la plata integrală a debitului, respectiv la plata sumei de
181,35 lei, actualizată cu rata inflaţiei, de la data formulării cererii (16.08.2016) şi până la plata integrală a debitului.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., care a criticat soluţia instanţei pentru
motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral, inculpatul a solicitat, în principal,
pronunţarea unei soluţii de achitare pentru toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, invocând următoarele
împrejurări:
a) Cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de dispoziţiile art. 338 alin. (1) C. pen.,
apelantul-inculpat a apreciat incident impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) litera b C.
proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Apelantul a susţinut că existenţa sau, dimpotrivă, lipsa elementului subiectiv al intenţiei trebuie apreciate în funcţie de

condiţiile concrete existente la locul şi momentul producerii accidentului rutier, respectiv, în funcţie de posibilitatea
efectivă a conducătorului auto de a percepe că există persoane vătămate în urma impactului.
Deşi, în contextul conţinutului normativ actual al art. 338 C. pen., Decizia de recurs în interesul legii nr. 66 din
15.10.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizie care condiţiona existenţa laturii obiective a
infracţiunii de producerea unor vătămări sau leziuni cu un anumit grad de gravitate, respectiv, evaluat la peste 10 zile de
îngrijiri medicale) şi-a încetat aplicabilitatea, numărul de zile de îngrijiri medicale prezintă şi actualmente relevanţă în
analiza laturii subiective, prin raportare la condiţia negativă înscrisă în art. 338 alin. (3) C. pen.
Tocmai de aceea, apelantul-inculpat a apreciat că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere, în aprecierea posibilităţii
sale de a conştientiza faptul că victimele au suferit o vătămare în urma accidentului, caracterul minor şi poziţionarea pe
corp a leziunilor produse, astfel cum rezultă din certificatele medico-legale, dar şi din comportamentul acestora după
producerea incidentului rutier, care nu a fost unul de natură să sugereze că ele ar fi suferit vreo vătămare. În acest sens,
apelantul inculpat a făcut trimitere la declaraţiile martorei D. (care, în cursul judecăţii, şi-a nuanţat depoziţia dată în faza
iniţială a procesului), dar şi la împrejurările ce rezultă din restul probelor administrate, care relevă că victimele au ieşit
singure din maşină, concluzionând, pe baza acestor mijloace de probă, că percepţia sa a fost aceea a producerii
exclusive a unor pagube materiale în urma accidentului rutier.
b) Cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de dispoziţiile art. 196 alin. (1), (3), (4) C. pen.,
apelantul-inculpat a apreciat incident, în principal, impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1)
lit. e) C. proc. pen., deoarece lipseşte plângerea prealabilă a persoanelor vătămate, şi, în subsidiar, pe cel prevăzut de
art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv, fapta nu este prevăzută de legea penală.
În susţinerea criticii principale, inculpatul A. a arătat că declaraţiile luate persoanelor vătămate în timpul urmăririi penale,
aflate la filele 38 şi 43 ale dosarului, nu sunt conforme cerinţelor prevăzute de art. 295 raportat la art. 289 C. proc. pen.,
astfel că ele nu au valoarea unor plângeri prealabile.
În subsidiar, apelantul a susţinut că reţinerea infracţiunii de vătămare corporală din culpă este condiţionată de
constatarea aflării conducătorului auto implicat sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauza de faţă, această condiţie nu
este îndeplinită, acuzarea nereuşind să demonstreze, dincolo de orice dubiu, faptul că, anterior producerii accidentului,
inculpatul consumase băuturi alcoolice.
În acest sens, apelantul-inculpat a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordinul nr. 1512/2013 al
Ministerului Sănătăţii, urmare a inexistenţei unei examinări clinice de către personalul medical autorizat, omisiune care
nu poate fi suplinită prin administrarea probatoriului testimonial, caracterizat de subiectivism, astfel cum rezultă din
declaraţiile martorilor D. şi F., ale căror aprecieri depăşesc posibilităţile concrete, reale, ale acestora de percepere a
anumitor elemente de fapt relative la stare de ebrietate în care s-ar fi aflat inculpatul.
Apelantul-inculpat a apreciat, de asemenea, că elementele reţinute de către instanţa de fond (cum ar fi, de exemplu,
caracterul dezorganizat al scrisului său pe actele întocmite de organele de poliţie), nu constituie, prin ele însele, dovezi
ale aflării sub influenţa alcoolului, de vreme ce o atare împrejurare putea avea alte cauze, cea mai probabilă fiind starea
de surescitare produsă de evenimentele în care a fost implicat.
c) Cu privire la infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de dispoziţiile art.
337 C. pen., apelantul a apreciat incident impedimentul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind
săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
În acest sens, a susţinut că pretinsul său refuz, astfel cum a fost reţinut de către organele de cercetare penală, a vizat
recoltarea de probe biologice în sediul poliţiei, nicidecum eventuala deplasare la o unitate medicală autorizată, pentru
prelevarea de mostre. Aceasta deoarece, dacă organele de anchetă l-ar fi condus pe inculpat la o unitate sanitară, aşa
cum prevăd dispoziţiile legale, eventualul său refuz la prelevarea de mostre biologice ar fi putut fi consemnat pe buletinul
de examinare clinică şi confirmat de doi martori şi de medicul examinator. Neprocedându-se astfel, recoltarea de probe
s-ar fi realizat la sediul poliţiei, în acest context inculpatul exprimându-şi refuzul la prelevare.
În subsidiar, apelantul-inculpat a solicitat reaprecierea necesităţii aplicării pedepsei complementare a interzicerii

drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., susţinând că, întrucât normele de incriminare ale
celor trei infracţiuni deduse judecăţii nu prevăd obligativitatea aplicării acestei sancţiuni, faptele săvârşite nu au legătură
cu atribuţiile de serviciu, iar circumstanţele sale personale sunt pozitive, menţinerea interdicţiilor ar afecta în mod direct
şi iremediabil cariera sa profesională, de executor judecătoresc.

În cursul dezbaterilor orale, apelantul-inculpat a solicitat şi reducerea la un an a duratei pedepsei complementare a
interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permisul de conducere, susţinând că, în condiţiile
în care nu a mai condus autovehicule de la data săvârşirii faptelor (aproximativ un an şi jumătate), interzicerea acestui
drept pe o perioadă de încă un an după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare este suficientă pentru
asigurarea scopului sancţiunii complementare.
În cursul judecării apelului, interpelat în conformitate cu prevederile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul A. a optat
pentru a nu face declaraţii în faţa instanţei de apel şi a înţeles să nu solicite administrarea altor mijloace de probă.
În şedinţa publică din data de 23 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte a pus în
discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei de vătămare corporală din culpă, reţinută în sarcina inculpatului
A., din infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1) şi (4) C.
pen., susţinerile procurorului şi părţilor, sub acest aspect, fiind expuse detaliat în încheierea de dezbateri de la acel
termen, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate
aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază fondat
apelul declarat, însă numai în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Ansamblul circumstanţelor faptice în care au fost comise infracţiunile deduse judecăţii a fost corect reţinut de către
instanţa de fond, în urma unei analize ample, judicioase şi exhaustive a probatoriului administrat atât în faza de urmărire
penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Susţinerile şi apărările punctuale ale inculpatului A. au fost cenzurate de către Curtea de Apel în mod detaliat, pe baze
probatorii, prin evaluarea tuturor mijloacelor de probă existente şi a ansamblului elementelor de fapt pertinente, a căror
existenţă şi configuraţie au fost neechivoc dovedite.
În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte
constată în totalitate temeinice statuările primei instanţe, referitoare la circumstanţele temporale şi spaţiale în care au
fost comise acţiunile ilicite deduse judecăţii, la conduita adoptată de inculpatul A. la data critică şi la efectele acestei
conduite în planul relaţiilor sociale protejate de legea penală.
Probatoriul testimonial şi cu înscrisuri administrat pe parcursul procesului evidenţiază, cu certitudinea impusă de art. 103
alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, la data de 29 iulie 2016, în jurul orelor 6:37, în timp ce conducea autoturismul
marca I., cu numărul de înmatriculare x, pe B-dul Chimiei din municipiul Iaşi, la intersecţia cu B-dul Metalurgiei, aflându-
se sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul A. nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier "Stop" şi nu a acordat
prioritate de trecere autoturismului marca J., cu numărul de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de persoana
vătămată B., intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, autoturismul marca I., condus de apelantul-inculpat, a fost proiectat în tramvaiul marca GT 4 cu
numărul IS-040, condus în mod regulamentar de martora D., iar autoturismul în care se aflau persoanele vătămate B. şi
C. a fost împins spre liniile de tramvai, s-a răsturnat pe o parte, după care a revenit pe roţi.
După producerea impactului, ambele victime au ieşit singure din habitaclul vehiculului, C. acuzând dureri la braţul drept;
martorii prezenţi la faţa locului au sesizat telefonic organele de poliţie, însă, înainte de sosirea acestora, inculpatul A. a
mutat autoturismul din locul în care se oprise iniţial în urma impactului şi a părăsit locul accidentului, fiind depistat
ulterior, la scurt timp, în faţa locuinţei sale din municipiul Iaşi, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu acea
ocazie.
Organele de poliţie sosite la locul producerii accidentului rutier le-au identificat pe persoanele vătămate B. şi C., cărora li
se acordau îngrijiri medicale de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanţă Iaşi, victimele fiind transportate, în
aceeaşi zi, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi, respectiv, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi.
În urma accidentului rutier, victimele B. şi C. au suferit leziuni corporale - excoriaţii - care au necesitat pentru vindecare
un număr de 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale nr. 12637 din 17.08.2016, respectiv, nr.
12638 din 17.08.2016.
După identificarea sa de către organele de poliţie, în cursul aceleiaşi dimineţi, inculpatul A. a fost adus la sediul Poliţiei
Municipiului Iaşi - Biroul Rutier, unde a refuzat să se supună atât testării cu aparatul alcooltest, cât şi recoltării de probe
de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, refuzul inculpatului fiind consemnat atât în cuprinsul procesului verbal din data
de 29.07.2016, cât şi al ordonanţei întocmită, la aceeaşi dată, de către organele de poliţie.

a) Critica apelantului-inculpat, referitoare la absenţa unei cerinţe de tipicitate a infracţiunii de vătămare corporală din
culpă, este nefondată.
Sub aspectul particularităţilor faptice ale acuzaţiei, inculpatul A. a contestat un unic element de conţinut obiectiv al
infracţiunii prevăzute de art. 196 C. pen., şi anume aflarea sa sub influenţa băuturilor alcoolice, susţinând, în esenţă, că
în lipsa unei examinări clinice, realizată de un cadru medical autorizat, în acord cu prevederile Ordinului nr. 1512/2013 al
Ministerului Sănătăţii, probatoriul testimonial sau cu înscrisuri existent în cauză nu are aptitudinea de a demonstra,
dincolo de orice îndoială, aflarea apelantului în starea psihofizică analizată.
Poziţia inculpatului reflectă, aşadar, opinia că, în ipoteza faptelor de vătămare corporală din culpă în varianta tip, aflarea
conducătorului auto sub influenţa băuturilor alcoolice poate fi demonstrată printr-un unic mijloc de probă, şi anume
formularul denumit "examen clinic", prevăzut în anexa 6 la Ordinul nr. 1512/2013.
O atare susţinere este vădit lipsită de suport.
Dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. pen. consacră, ca regulă generală, principiul liberei aprecieri a probelor, principiu în
virtutea căruia probele administrate în procesul penal nu au o valoare dinainte stabilită, ci ele sunt supuse liberei
aprecieri a organului judiciar care, în urma evaluării tuturor mijloacelor de probă legal administrate într-o cauză, îl poate
valorifica pe oricare dintre acestea, în vederea aflării adevărului.
În situaţia particulară a conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, regula generală anterior
enunţată este pe deplin valabilă, sub rezerva luării în considerare a particularităţilor tipului de conduită ilicită analizat,
care, implicând o componentă de ordin medical - valoarea îmbibaţiei alcoolice în sânge la momentul critic - poate fi
demonstrată, de regulă, prin administrarea unei probe cu acelaşi caracter ştiinţific, respectiv buletinul de analiză
toxicologică, prin care se determină îmbibaţia alcoolică.
Aceasta nu înseamnă, însă, că buletinul în discuţie constituie şi unicul sau principalul mijloc de probă pentru a se
demonstra că autorul faptei ilicite se afla, la data critică, sub influenţa alcoolului. O atare influenţă are nu numai o
componentă medicală, ci şi o expresie faptică, materializată în atitudinea, comportamentul şi aspectul fizic al
suspectului, integral reflectate în realitatea obiectivă, observabile şi perceptibile cu ajutorul simţurilor umane.
Reprezentând o împrejurare de fapt, aflarea inculpatului sub influenţa băuturilor alcoolice poate fi dovedită, aşadar, cu
orice mijloc de probă legal administrat, indiferent dacă este vorba de declaraţiile unor persoane - martori sau persoane
vătămate - sau de constatările nemijlocite ale organelor judiciare, consemnate în cuprinsul proceselor-verbale întocmite
în conformitate cu dispoziţiile art. 198 alin. (2) C. proc. pen.
În cauza de faţă, aflarea apelantului inculpat A. sub influenţa băuturilor alcoolice la data critică a fost confirmată, dincolo
de orice îndoială rezonabilă, de elementele faptice reliefate prin declaraţiile concordante ale martorilor D. şi F. şi ale
persoanelor vătămate, precum şi prin constatările directe ale procurorului, consemnate în cuprinsul procesului verbal din
data de 29.07.2016, ora 8:50.
Astfel, în declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, la momente de timp apropiate de cel al comiterii faptei,
persoanele anterior menţionate au precizat următoarele:
- "(...) după felul cum mergea, conducătorul autoturismului I., de culoare neagră...părea a fi sub influenţa alcoolului"
(declaraţia persoanei vătămate B. din data de 09.08.2016),
- "(...) după felul cum mergea, expresia feţei şi faptul că râdea am înţeles că şoferul autoturismului marca I., de culoare
neagră...este sub influenţa alcoolului" (declaraţia persoanei vătămate C. din data de 09.08.2016),
- "În jurul orei 08:00, când am ajuns la sediul poliţiei rutiere, aici am observat că se află şi conducătorul autoturismului I.
(...) În tot timpul cât m-am aflat la sediul poliţiei, l-am auzit pe A. spunând în repetate rânduri că vrea să plece, acesta
prezenta o halenă puternică de alcool şi era recalcitrant cu organele de poliţie" (declaraţia martorei D. din data de
29.07.2016);
- "A. a precizat agenţilor de poliţie că este executor judecătoresc şi nu are ce discuta cu nişte agenţi de poliţie, el discută
doar cu persoane cu funcţii înalte şi în tot acest timp am simţit un miros puternic de alcool" (declaraţia martorului F. din
data de 16.08.2016);
- "era agitat, avea halenă alcoolică, îşi manifesta nemulţumirea cu privire la faptul că se afla la sediul poliţiei" (proces-
verbal întocmit de procuror)

În cursul judecăţii, ambele persoane vătămate au confirmat relatările anterioare, privind starea de ebrietate în care se
afla inculpatul la data accidentului, invocând ca argumente faptice, în acest sens, mersul său clătinat, pe care ambele l-
au observat (declaraţii persoane vătămate din data de 10.03.2017). La rândul lor, cei doi martori menţionaţi au confirmat
perceperea halenei alcoolice la momentul la care au relaţionat cu inculpatul în incita sediului de poliţie (declaraţia
martorei D. din data de 15.09.2017), F. evidenţiind, de asemenea, starea de nervozitate a inculpatului, care "era
recalcitrant, transpirat şi mirosea a alcool" (declaraţie din data de 27.10.2017).
Ansamblul acestor mijloace de probă, evaluate coroborat, confirmă existenţa, la data critică, a unor manifestări fizice
(halena alcoolică, sudoraţie) şi comportamentale (stare de agitaţie, atitudine recalcitrantă) consecutive ingerării de
băuturi alcoolice, concretizându-se în dovezi certe ale aflării apelantului-inculpat sub influenţa băuturilor alcoolice şi,
implicit, ale realizării acestei cerinţe de tipicitate obiectivă a infracţiunii incriminate de art. 196 C. pen.
Susţinerea apelantului privind "obligativitatea" realizării examinării clinice de către personal medical autorizat, în vederea
probării existenţei unei afectări a conduitei sale ca efect al consumului de băuturi alcoolice, este neîntemeiată.
Prin ipoteză, Ordinul nr. 1512/2013 instituie "norme metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor
biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor
psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier" pentru situaţia în
care persoana examinată îşi manifestă consimţământul la conducerea sa la unitatea sanitară şi la examinarea fizică,
concluzie ce se desprinde cu evidenţă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 17 alin. (2)-(4) din actul normativ
menţionat. Cerinţa existenţei consimţământului persoanei anterior oricărei examinări clinice a acesteia rezultă, de altfel,
şi din dispoziţiile art. 190 alin. (8) C. proc. pen.
În ipoteza distinctă în care conducătorul autor refuză prezentarea la unitatea sanitară în vederea recoltării de mostre
biologice, prevederile ordinului anterior evocat devin inaplicabile, concluzie desprinsă din dispoziţiile art. 17 alin. (2), (3)
din ordin; în acest caz, refuzul persoanei în discuţie dă naştere, în schimb, obligaţiei organelor judiciare de a constata
indiciile de săvârşire a faptei prevăzute de art. 337 C. pen.
Sub aspectul exigenţelor substanţiale şi procesuale de tragere la răspundere penală a inculpatului, Înalta Curte
constată, similar instanţei de fond, că manifestarea de voinţă a persoanelor vătămate, exprimată neechivoc la data de
09.08.2016, a survenit în contextul incidenţei prevederilor art. 297 alin. (2) C. proc. pen., respectiv într-o cauză în care
se efectuaseră deja acte de urmărire penală, iar organul de urmărire penală constatase caracterul necesar al plângerii
prealabile.
Declaraţiile date, în acest context procesual, respectă exigenţele de formă şi conţinut prevăzute de art. 295 alin. (3)
coroborat cu art. 289 alin. (1)-(5) C. proc. pen., cuprinzând atât datele persoanelor implicate şi descrierea faptei, cât şi
voinţa neechivocă a persoanelor vătămate de a formula plângere prealabilă împotriva făptuitorului.
Prin urmare, indiferent de denumirea lor, cele două declaraţii analizate au semnificaţia juridică a unor plângeri prealabile,
de vreme ce o atare semnificaţie se determină prin raportare la conţinutul propriu-zis al actului procedural şi la voinţa
reală a semnatarului, denumirea formală neavând o relevanţă particulară sub aspectul analizat.
Constatând realizate şi exigenţele prevăzute de art. 296 C. proc. pen., Înalta Curte concluzionează că sunt întrunite
toate condiţiile de drept penal substanţial şi procesual pentru exercitarea acţiunii penale sub aspectul infracţiunii
prevăzute de art. 196 C. pen., nefiind incident impedimentul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. rap. la art.
157 C. pen.
Din oficiu, Înalta Curte constată, însă, parţial eronată încadrarea juridică dată faptei de vătămare corporală din culpă.
În acest sens, reţine că vătămarea corporală a două persoane, concretizată în producerea unor leziuni traumatice care
au necesitat pentru vindecare, în cazul ambelor victime, un număr de 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, săvârşită din culpă
de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, realizează conţinutul tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii
complexe de vătămare corporală din culpă, în varianta agravată prevăzută de art. 196 alin. (1), (4) C. pen.
Contrar celor statuate prin sentinţa apelată, varianta agravată prevăzută de alin. (3) al art. 196 C. pen. nu se raportează
la forma tip a infracţiunii, reglementată în cuprinsul alineatului 1 al normei de incriminare.
În acest sens, alin. (3) al art. 196 C. pen. limitează în mod expres sfera sa de aplicare la situaţiile în care "(...) fapta
prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru
exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi". Or, fapta prevăzută la alin. (2) al art. 196

C. pen. implică producerea din culpă a unor vătămări corporale de gravitatea celor prevăzute de art. 194 alin. (1) C.
pen., în opoziţie cu varianta de bază a vătămării corporale din culpă, care este incidentă atunci când se produc urmări
mai uşoare, echivalente unor loviri sau alte violenţe de tipul celor prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.
Rezultă, aşadar, cu evidenţă, că varianta agravată prevăzută de art. 196 alin. (3) C. pen. este inaplicabilă în cazurile în
care fapta comisă îmbracă exclusiv forma tipică a vătămării corporale din culpă, prevăzută de alin. (1) al normei de
incriminare.
Varianta de incriminare astfel configurată corespunde opţiunii legiuitorului de a menţine, în sfera de aplicare a legii
penale în vigoare, numai fapte culpabile de lovire sau alte violenţe de o anumită gravitate, concretizată în incidenţa
uneia dintre cele trei situaţii prevăzute, limitativ şi alternativ, de dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. pen., respectiv, aflarea
autorului sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau comiterea faptei în desfăşurarea unei
activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
În contextul acestor argumente teoretice, notând că leziunile produse celor două persoane vătămate au necesitat, în
speţă, 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va schimba încadrarea juridică a
faptei de vătămare corporală din culpă, reţinută în sarcina inculpatului A., din infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1),
(3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1) şi (4) C. pen.
În baza acestui text de lege îl va condamna pe apelantul-inculpat la o pedeapsă orientată spre limita minimă specială,
dar cu o durată uşor superioară acesteia, respectiv, pedeapsa de 6 luni închisoare.
La individualizarea duratei sancţiunii penale, instanţa de apel reţine şi valorifică toate elementele de circumstanţiere a
faptei şi persoanei inculpatului avute în vedere de către instanţa de fond, respectiv, împrejurările în care fapta a fost
comisă - pe fondul consumului de alcool -, starea de pericol semnificativă produsă pentru valoarea socială ocrotită de
lege, dar rezultatul moderat produs asupra sănătăţii celor două persoane vătămate, concretizat în numărul redus de zile
de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. Totodată, va avea în vedere persoana şi conduita inculpatului A., care
se află la prima abatere de la rigorile legii penale, este integrat social şi profesional, iar, pe parcursul procesului penal, a
manifestat o conduită procesuală concordantă cu exigenţele specifice calităţii sale procesuale.
În condiţiile în care semnificaţia recunoscută tuturor acestor elemente de fapt nu a fost contestată de inculpatul A., iar
apelul acestuia este singura cale de atac declarată în cauză, Înalta Curte apreciază necesar să valorifice în mod
echivalent aceste elemente circumstanţiale, prin alegerea unei pedepse principale cu închisoarea pe durata anterior
precizată.
b) Critica apelantului-inculpat, referitoare la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, este nefondată.
Inculpatul A. a invocat, sub acest aspect, incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin.
(1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., concretizat în absenţa elementului intenţional.
Poziţia apărării se circumscrie, în esenţă, susţinerii că, în contextul caracterului minor al leziunilor suferite de cele două
persoane vătămate şi al reacţiei acestora din urmă imediat subsecvent impactului, inculpatul nu a avut posibilitatea să
prevadă faptul că victimele au suferit leziuni corporale în urma accidentului.
Înalta Curte constată, similar instanţei de fond, că dinamica şi urmările imediate ale accidentului rutier - în care au fost
implicate două autovehicule şi un tramvai -, forţa impactului, reliefată de avariile importante şi, mai ales, vizibile suferite
de cele două autoturisme, reacţiile imediate ale celor două victime ale accidentului - care, deşi au părăsit fără ajutor
habitaclul vehiculului şi nu prezentau leziuni traumatice vizibile, acuzau, ambele, dureri fizice în zona braţului drept -
reprezintă împrejurări de fapt certe, pe baza cărora inculpatul A. a prevăzut atât posibilitatea ca, în urma accidentului, să
fi rezultat victime, cât şi starea de pericol generată de părăsirea locului impactului anterior sosirii organelor de poliţie.
Plecarea inculpatului de la locul evenimentului rutier s-a grefat pe o atitudine psihică specifică intenţiei directe, în
condiţiile în care inculpatul a manifestat dezinteres total faţă de starea fizică a victimelor, urmărind, în schimb, să se
sustragă unei eventuale verificări a propriei stări psihofizice şi, implicit, consecinţelor depistării sale sub influenţa
băuturilor alcoolice.
Declaraţiile celor două persoane vătămate, coroborate cu declaraţiile martorilor E. şi D. (care, inclusiv în faza de
urmărire penală, au confirmat plecarea imediată a inculpatului de la locul faptei, fără o minimă interogare a victimelor în
legătură cu starea lor) sunt elocvente sub aspectul grabei ce a caracterizat plecarea inculpatului de la locul impactului şi
absenţei oricărei manifestări a unui minim interes faţă de efectele accidentului asupra victimelor.

În acest context, susţinerea apelantului A., în sensul că nu a prevăzut posibilitatea ca persoanele vătămate să fi suferit
leziuni traumatice şi nici starea de pericol pe care ar genera-o pentru valoarea protejată de lege plecarea sa de la locul
accidentului, anterior sosirii organelor de poliţie, este lipsită de orice suport probator.
De altfel, Înalta Curte notează că, invocând, pe de o parte, imposibilitatea efectivă de a prevedea că există eventuale
vătămări ale persoanelor implicate în accident şi, pe de altă parte, lipsa intenţiei, apelantul-inculpat pare a nu efectua
distincţia necesară între impedimentul la exercitarea acţiunii penale grefat pe existenţa unei eventuale culpe [art. 16 alin.
(1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.] şi cel incident atunci când există o cauză justificativă [art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc.
pen.].
Pentru justa soluţionare a apelului, constatându-se contradicţia aparentă între apărările propriu-zise ale apelantului
(circumscrise, în fapt, tezei incidenţei unei cauze justificative) şi temeiul de drept invocat în susţinerea solicitării de
achitare, se impune sublinierea elementelor care diferenţiază cele două ipoteze.
Pe de o parte, lipsa de tipicitate subiectivă a unei infracţiuni - circumscrisă dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.
proc. pen. - este incidentă atunci când fapta comisă realizează toate cerinţele de ordin obiectiv, însă, în privinţa
aspectului psiho-volitiv, lipseşte forma de vinovăţie cerută de lege (de exemplu, lipseşte scopul care califică intenţia -
atunci când legea impune o intenţie calificată sau lipseşte intenţia - atunci când legea nu incriminează faptele comise din
culpă).
Înalta Curte a prezentat, în cele preced, argumentele care au fundamentat concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţie
directă, fiind exclusă varianta culpei grefată pe oricare dintre variantele sale normative prevăzute de art. 16 alin. (4) C.
pen., astfel că nu se impune reluarea lor.
Pe de altă parte, similar oricărei cauze justificative generale, a cărei incidenţă este condiţionată, inter alia, de
constatarea prealabilă a săvârşirii unei fapte care corespunde tiparului legal sub aspectul tuturor elementelor obiective
prevăzute de norma de incriminare, cauza justificativă specială prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen. este şi ea
condiţionată de constatarea certă a urmărilor accidentului rutier produs, concretizate, în ipoteza supusă evaluării, în
producerea exclusivă a unor pagube materiale, nu şi a unor vătămări ale integrităţii fizice sau sănătăţii unor persoane.
Altfel spus, incidenţa cauzei justificative presupune întotdeauna, în prealabil, demonstrarea, pe baze probatorii, a
împrejurării că accidentul rutier a produs numai pagube materiale, aplicarea sa fiind exclusă, în schimb, atunci când este
demonstrat că evenimentul rutier a produs şi victime care au suferit leziuni traumatice, chiar dacă minore.
În ipoteza în care conduita incriminată de art. 338 C. pen., respectiv părăsirea locului accidentului din care au rezultat
victime, nu este precedată de cunoaşterea urmărilor faptei, consecinţele pentru autor sunt diferite în funcţie de cauza
necunoaşterii rezultatului/urmării produse.
Astfel, atunci când reprezentarea greşită a consecinţelor accidentului rutier şi, implicit, a caracterului justificat sau nu al
părăsirii locului accidentului au fost urmarea exclusivă a grabei sau dezinteresului conducătorului auto în clarificarea
situaţiei efective a potenţialelor victime, fapta sa de a părăsi locul accidentului constituie infracţiunea prevăzută de art.
338 C. pen., comisă, după caz, cu intenţie directă sau indirectă, după cum autorul acesta a urmărit sau nu starea de
pericol pentru valoarea ocrotită de lege.
În cazul în care necunoaşterea urmărilor accidentului rutier asupra sănătăţii victimelor este urmarea reprezentării
eronate sau necunoaşterii acestor urmări, în pofida diligenţelor manifestate efectiv de autor pentru clarificarea lor, devine
incidentă cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 30 C. pen. Este însă exclusă incidenţa acestei cauze atunci când
necunoaşterea împrejurării de care depinde caracterul penal al faptei - existenţa victimelor - este urmarea exclusivă a
dezinteresului, neglijenţei sau superficialităţii manifestate de autor, eventuala valorificare a ipotezei contrare echivalând
cu a admite că autorul faptei ilicite s-ar putea apăra invocând propria culpă, ceea ce este inadmisibil.
Rezultă, prin urmare, ca incidenţa cauzei justificative speciale, dar şi a cauzei de neimputabilitate analizate reclamă
exigenţe cu caracter obiectiv, relative la urmările faptei sau, după caz, la conduita autorului, ce nu sunt îndeplinite în
speţă.
c) Critica apelantului-inculpat, referitoare la infracţiunea de refuz de recoltare a probelor biologice, este nefondată.
Inculpatul A. a invocat, sub acest aspect, incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin.
(1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că poziţia sa de refuz s-a manifestat în legătură cu eventuala recoltare de probe

biologice în sediul poliţiei, nicidecum în legătură cu deplasarea sa la o unitate medicală autorizată, pentru prelevarea de
mostre de sânge.
Susţinerile apelantului-inculpat sunt neechivoc infirmate de probatoriul administrat în cauză.
Procesul verbal din data de 29.07.2016, coroborat cu menţiunile olografe efectuate de inculpat pe ordonanţa emisă la
aceeaşi dată, atestă că inculpatul A. a refuzat, în mod expres, recoltarea de probe biologice, împrejurare confirmată, de
altfel, şi de susţinerile martorului F.
În condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 1512/2013, "Recoltarea mostrelor biologice de la persoanele
implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenţei
în organism a substanţelor psihoactive, din dispoziţia organelor abilitate, se poate face în cadrul oricărei unităţi de
asistenţă medicală autorizate sau în instituţii medico-legale de către personalul medical care are aviz valabil de liberă
practică", rezultă cu evidenţă că procedura de recoltare nu se efectuează la sediul poliţiei, ci numai în cadrul instituţiilor
medicale, unde autorul accidentului nu poate fi, însă, condus împotriva voinţei sale.
În acest ultim sens, sunt relevante şi prevederile art. 17 alin. (2), (3) din Ordinul nr. 1512/2013 statuând explicit că
"Refuzul persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier de a accepta recoltarea
mostrelor biologice sau prezentarea la sediul unităţii de asistenţă medicală autorizată ori al instituţiei medico-legale, în
vederea recoltării mostrelor biologice, se pedepseşte conform legii, în condiţiile C. proc. pen. [alin. (2)]; Confirmarea
refuzului persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier de a accepta deplasarea la
sediul unităţii de asistenţă medicală autorizate sau al instituţiei medico-legale în vederea recoltării mostrelor biologice se
face de către poliţistul rutier prin întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii" [alin. (3)].
Prin urmare, refuzul apelantului-inculpat de a se supune recoltării de mostre de sânge a a avut, implicit, semnificaţia
refuzului de a parcurge întreaga procedură pe care o presupune o atare operaţiune, apărările sale sub acest aspect fiind
vădit neîntemeiate. Atitudinea inculpatului, constatată şi consemnată în procesul-verbal întocmit de organele de poliţie,
realizează toate cerinţele de tipicitate subiectivă şi obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen.
d) Critica adusă tratamentului sancţionator, sub aspectul pedepselor complementare aplicate, este parţial fondată.
Faptele comise de apelantul inculpat A., deşi de o gravitate însemnată, au antrenat vătămări ale unor relaţii sociale ce
se plasează în afara sferei celor destinate să protejeze exercitarea unei funcţii publice sau a unei funcţii care implică
exerciţiul autorităţii de stat.
Luând în considerare această împrejurare, corelată cu datele favorabile referitoare la persoana inculpatului, precum şi
caracterul facultativ al aplicării pedepselor complementare în cazul infracţiunilor de natura celor deduse judecăţii, Înalta
Curte apreciază că atingerea finalităţii coercitive şi educative a sancţiunii nu reclamă completarea represiunii instituită
prin pedeapsa principală cu restricţiile inerente sancţiunilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen.
Prin urmare, va înlătura pedepsele complementare şi accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute
de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., vizând dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi
dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea
infracţiunilor prevăzute de art. 337 şi art. 338 alin. (1) C. pen.
În schimb, contrar susţinerilor apelantului, apreciază că menţinerea interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule
pentru care este necesar permis de conducere, pe o durată de 2 ani, se impune pentru realizarea scopului pedepsei,
având în vedere specificul infracţiunilor comise - orientate, în principal, împotriva relaţiilor sociale ce protejează siguranţa
circulaţiei pe drumurile publice - gravitatea concretă ridicată a faptelor, dar şi persoana inculpatului care, deşi este
integrat profesional şi social, nu a interiorizat pe deplin consecinţele faptelor sale şi rolul exclusiv avut în săvârşirea
acestora.
Împrejurarea că, pe durata procesului penal, inculpatul nu a mai condus autovehicule este lipsită de relevanţă, evaluarea
caracterului necesar al pedepsei complementare analizate realizându-se în raport de criterii multiple şi variate,
prevăzute expres de art. 67 alin. (1) C. pen., relative, în principal, la faptă şi autorul ei. Prin urmare, împrejurări de natura
celor invocate de apelantul-inculpat nu pot fi valorificate distinct şi prioritar celorlalte elemente prevăzute de lege şi nu
justifică, în contextul particularităţilor cauzei, reducerea duratei pedepsei complementare analizate.
În ceea ce priveşte pedepsele principale aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 337 şi art. 338 C. pen.,
reevaluând modalitatea de individualizare a acestora prin raportare la toate criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., Înalta
Curte apreciază că nu se impune o reconsiderare a duratei lor, sancţiunile fiind echivalente minimului limitelor speciale

de pedeapsă. De altfel, apelantul nu a criticat sentinţa sub acest aspect, iar instanţa de apel nu a identificat elemente
care să impună cenzurarea din oficiu a duratei pedepselor principale.
e) Pe latură civilă, din oficiu, Înalta Curte constată însă că, în privinţa sumelor cuvenite celor două unităţi sanitare
constituite părţi civile, pentru cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale acordate persoanelor vătămate, dobânzile
legale aferente debitului principal se calculează începând cu data la care creanţa a devenit certă, lichidă şi exigibilă, în
speţă, data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Acesta este momentul la care obligaţia inculpatului debitor de
a repara prejudiciul cauzat celor două unităţi sanitare a devenit scadentă şi, tot de la acest moment, el datorează
dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de
apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 93 din data de 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi,
secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va desfiinţa, în parte, hotărârea apelată, pe latură penală şi pe latură civilă numai în ceea ce priveşte data de la care se
va calcula dobânda legală aferentă despăgubirilor civile şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele principale
componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., 2 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. şi sporul de 8 luni închisoare.
Va descontopi pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit.
a), b) şi i) C. pen., aplicate inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei de vătămare corporală din culpă reţinută în
sarcina inculpatului A., din infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art.
196 alin. (1) şi (4) C. pen.
În baza art. 196 alin. (1) şi (4) C. pen. va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 38 C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa astfel stabilită cu pedepsele de 1
an închisoare şi 2 ani închisoare aplicate prin sentinţă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 337 şi art. 338
alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 6 luni
închisoare (1/3 din 6 luni +1 an), în final executând 2 ani şi 6 luni închisoare.
Va înlătura pedepsele complementare şi accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66
alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., vizând dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a
ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute
de art. 337 şi art. 338 alin. (1) C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va contopi pedepsele complementare aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să
execute pedeapsa cea mai grea, respectiv interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., vizând dreptul de
a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, pentru o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. va contopi pedepsele accesorii aplicate inculpatului A.,
urmând ca acesta să execute, în caz de revocare a suspendării executării pedepsei închisorii, pedeapsa cea mai grea,
respectiv interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., vizând dreptul de a conduce vehicule pentru care
este necesar permis de conducere, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 91 alin. (1) C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante
aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat conform art. 92 C. pen., termen pe durata
căruia inculpatul va executa toate măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite prin sentinţa penală.
Va obliga inculpatul A. la plata dobânzii legale aferente sumei de 161,11 lei, acordată păţii civile Spitalul Clinic Judeţean
de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi cu titlu de despăgubiri materiale, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
până la achitarea integrală a sumei.

Va obliga inculpatul A. la plata dobânzii legale aferente sumei de 181,35 lei, acordată păţii civile Spitalul Clinic de
Urgenţe "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi cu titlu de despăgubiri materiale, de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare până la achitarea integrală a sumei.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina
statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 93 din data de 24 noiembrie 2017,
pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează, în parte, hotărârea apelată, pe latură penală şi pe latură civilă numai în ceea ce priveşte data de la care se
calculează dobânda legală aferentă despăgubirilor civile şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele principale
componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., 2 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. şi sporul de 8 luni închisoare.
Descontopeşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit.
a), b) şi i) C. pen., aplicate inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei de vătămare corporală din culpă reţinută
în sarcina inculpatului A., din infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de
art. 196 alin. (1) şi (4) C. pen.
În baza art. 196 alin. (1) şi (4) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 38 C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa astfel stabilită cu pedepsele de 1
an închisoare şi 2 ani închisoare aplicate prin sentinţă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 337 şi art. 338
alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 6 luni
închisoare (1/3 din 6 luni +1 an), în final executând 2 ani şi 6 luni închisoare.
Înlătură pedepsele complementare şi accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.
(1) lit. a) şi b) C. pen., vizând dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a
ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute
de art. 337 şi art. 338 alin. (1) C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. contopeşte pedepsele complementare aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să
execute pedeapsa cea mai grea, respectiv interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., vizând dreptul de
a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, pentru o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. contopeşte pedepsele accesorii aplicate inculpatului A.,
urmând ca acesta să execute, în caz de revocare a suspendării executării pedepsei închisorii, pedeapsa cea mai grea,
respectiv interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., vizând dreptul de a conduce vehicule pentru care
este necesar permis de conducere, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 91 alin. (1) C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante
aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat conform art. 92 C. pen., termen pe durata
căruia inculpatul va executa toate măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite prin sentinţa penală.

Obligă inculpatul A. la plata dobânzii legale aferente sumei de 161,11 lei, acordată păţii civile Spitalul Clinic Judeţean de
Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi cu titlu de despăgubiri materiale, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
Obligă inculpatul A. la plata dobânzii legale aferente sumei de 181,35 lei, acordată păţii civile Spitalul Clinic de Urgenţe
"Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi cu titlu de despăgubiri materiale, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.
Procesat de GGC - GV

ICCJ Dec 78-A-2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ICCJ Dec 78-A-2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Decizia nr. 78/A/2018

Şedinţa publică din data de 29 martie 2018

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1/18 Detalii jurisprudență

• să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;

• să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

• să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

• să comunice schimbarea locului de muncă;

• să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

2/18 Detalii jurisprudență

3/18 Detalii jurisprudență

4/18 Detalii jurisprudență

5/18 Detalii jurisprudență

6/18 Detalii jurisprudență

7/18 Detalii jurisprudență

8/18 Detalii jurisprudență

În subsidiar, apelantul-inculpat a solicitat reaprecierea necesităţii aplicării pedepsei complementare a interzicerii

9/18 Detalii jurisprudență

10/18 Detalii jurisprudență

O atare susţinere este vădit lipsită de suport.

11/18 Detalii jurisprudență

12/18 Detalii jurisprudență

b) Critica apelantului-inculpat, referitoare la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, este nefondată.

13/18 Detalii jurisprudență

14/18 Detalii jurisprudență

Susţinerile apelantului-inculpat sunt neechivoc infirmate de probatoriul administrat în cauză.

15/18 Detalii jurisprudență

16/18 Detalii jurisprudență

PENTRU ACESTE MOTIVE

17/18 Detalii jurisprudență

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.

18/18 Detalii jurisprudență

S-ar putea să vă placă și