Lanțul – Adrian McKinty

„Singurul mod în care îți poți recupera copilul este să răpești un alt copil
Îți sună telefonul.
Un străin ți-a răpit copilul.
Ca să-l eliberezi, trebuie să răpești copilul altcuiva.
Copilul tău va fi eliberat când părinții victimei tale răpesc un alt copil.
Dacă oricare dintre aceste lucruri nu se întâmplă, copilul tău va fi ucis.
Acum faci parte din lanț.”

Autorul ne informează că s-a inspirat din răpirile în serie, din anul 2012, Ciudad de Mexico. Și și-a
amintit cu această ocazie și de „scrisorile otrăvite” care circulau prin anii 1970, în Irlanda. 
 
Pentru ca victimele să fie eliberate sunt câteva condiții de îndeplinit:
– familia aleasă de tine nu trebuie să facă greșeli
– trebuie să plătești o sumă de bani pentru răscumpărare
– nu ai voie să vorbești cu Poliția și nici să nu implici civili dacă nu ai acordul Lanțului
– lista potențialelor victime trebuie aprobată de Lanț
– nu ai mult timp la dispoziție, așa că, ai face bine să te transformi rapid într-un monstru dacă vrei ca
să îți mai vezi copilul
– nu scapi niciodată de Lanț. După terminarea misiunii, Lanțul are grijă să îți transfere un procent
din suma primită de la familia victimei tale. Dacă Poliția cercetează activitatea din contul tău, tu vei
fi suspect de trafic de minori.
– nu uita un singur lucru: Lanțul știe tot ce faci, unde mergi și ce vorbești. Nu îi poți păcăli, nu te poți
sustrage.
Prima parte a romanului este cea care m-a ținut cel mai mult în suspans. Vedeam puterea și
„lungimea” Lanțului, dar nu întelegeam care este mobilul acestor fapte abominabile.

Lanțul – nimeni nu scapă neafectat din acest joc

Lucrurile s-au limpezit și am avut impresia că au fost analizate două familii, în oglindă. Pe de-o
parte, familiile capabile de orice sacrificiu, gata să ofere iubire. Pe de alta, familiile pierdute între
vicii și decadență.
Motivele din spatele acestei rețele ar fi trebuit să fie un pic mai bine nuanțate. Și două lucrușoare
negative aș mai preciza: relația dintre două persoane, relație care a fost prea rapid acceptată. Doi:
mai multă atenție pe final. Detaliile nu m-au mulțumit complet, dar romanul m-a ținut în suspans și îl
recomand cu drag.