Sunteți pe pagina 1din 21

PROIECT

Să priveşti fiinţele umane ca pe nişte unelte, ca


pe nişte instumente, care să fie utilizate de alte
fiinţe umane nu este doar neştiinţific ci
respingător, stupid şi limitat.
Alfred Korzybski

Traficul de fiinţe umane este o violare a numeroase


legi internaţionale si a drepturilor omului şi este realizată de
traficanţi care transportă victimele prin ţară,dar şi dincolo de
graniţe.
Cauze ale traficului de persoane

1.Nivelul de trai. Cele mai multe dintre victime aparţin unor familii in care unul dintre parinţi, sau
chir ambii sunt someri, confruntandu-se cu mari dificultaţi materiale.
 
2.Educaţia. Cele mai multe dintre persoanele care sunt traficate nu şi-au
încheiat ciclul obligatoriu de educaţie. Lipsa unei calificări adecvate, de
experienţă pe piaţa muncii, le obligă pe victime să se orienteze în ţarile de
destinaţie numai spre munci care nu cer îndemanare şi pricepere foarte mare,
unde sunt prost plătite sau spre locuri de munca temporare, desfăsurate în
condiţii precare.
3.Mediul familial. Victimele provin în general din familii în care
alcoolismul, conflictele şi antecedentele penale sunt o constantă, ca şi lipsa
afecţiunii parentale.
De aceasta situaţie familială profită mulţi dintre traficanţi în momentul
racolării. Multe dintre victime încearcă să scape dintr-un mediu familial
dominat de violenţă sau un mediu familial prea constrangător.
4.Existenta unui model de succes. Una dintre
cauzele cele mai importante o şmodelul de reuşită în viaţă
pe care victimele îl au. Din analiza cercetărilor făcute în
domeniul traficului de persoane a reieşit că principala
cauză a migraţiei o reprezintă nu lipsa mijloacelor de trai,
ci percepţia indivizilor vizavi de posibilităţile lor de
autorealizare în România. Un mediu în care oportunităţile
oferite generaţiei tinere sunt extrem de reduse, iar şansele
de angajare sunt mici, îi face pe cei mai mulţi să
considere că nu se pot realiza decât in străinătate.
Frecventele modalitaţi de racolare a victimelor sunt propunerile
directe făcute chiar de rude, cunostinţe, prieteni; anunţurile din ziare, ca de
exemplu: “Recrutăm tinere fete, dansatoare, balerine, pentru ţara X, plecare
imediata.” ; falsele oferte de locuri de munca în străinatate.
În ţările de destinaţie victimele traficului sunt lipsite de dreptul la
autodeterminare, libertate si securitatea persoanei. Ele nu-si pot alege
timpul si condiţiile de activitate, iar in caz de prostituare - sunt lipsite de
posibilitatea de a se proteja de bolile sexual-transmisibile.
Aproape în toate cazurile, persoanele traficate sunt obligate să execute
munci de sclav. Ele se afla în totală dependenţă de traficanţi.
Pentru a nu devenii victime a acestui fenomen trebuie să ţineţi cont de
urmatoarele recomandări:
 Nu acceptaţi promisiunile persoanelor necunoscute de a pleca în
străinătate pentru diverse slujbe care nu necesită calificare.
 Nu daţi nimănui paşaportul, sub nici un motiv, cu excepţia organelor
statului.
 Refuză ofertele de genul „Plătesc eu cheltuielile pentru tine si te
răscumperi tu cănd ajungem!“.
 În caz de nevoie de ajutor peste hotare, nu ezitati în a cere ajutorul
ambasadelor României sau Organizaţiilor umanitare internaţionale!
Dacă totuşi luaţi hotararea de plecare,trebuie lasate
familiei,prietenilor următoarele informaţii:
 Cu cine şi unde plecaţi
 Locul de muncă şi locul de trai (nr. de telefon, denumirea şi adresa
companiei/firmei)
 Să faceţi cât mai multe copii ale tuturor actelor necesare pentru
călătorie şi să le păstraţi la voi - vă vor ajuta în cazul în care veţi fi
deposedaţi de acte.
 Să învăţaţi limba ţarii de destinaţie sau, cel puţin, un volum minim
de cuvinte , să vă puteţi descurca.
Cauzele fundamentale ale traficului de persoane și ale exploatării
sexuale în țările “sursă” sunt: sărăcia, lipsa de
educație,șomajul, inegalitatea dintre sexe,  corupția și discriminarea
grupurilor etnice.
În anul 2012,  Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din România a
raportat identificarea a 526 supraviețuitori ai exploatării sexuale. Daca însă includem
toate formele traficului de persoane, acest număr depășește 1.000 de persoane
descoperite în numai un an. Este cunoscut faptul că supraviețuitorii descoperiți
reprezintă numai un mic procent din numărul efectiv al traficului de persoane.
Traficul de persoane este o infracțiune gravă care se
întâmplă atât pe teritoriul altor țări, cât și în România.
România este însă una dintre principalele surse de bărbați,
femei și copii care ajung să fie exploatați ca victime ale
traficului de persoane în Europa. Pentru că traficul de
persoane este un fenomen atât de complex, e nevoie să
influențăm cât mai mulți factori sociali pentru a avea un efect.
Traficul de persoane este sclavia erei moderne în
care unii oameni profită de pe urma controlului și exploatării
altora.
 
Traficul de persoane înseamnă comerțul ilegal cu oameni.
 
Violență, control, profit, toate stau la baza traficului de persoane.
 
Mulţumim pentru răbdare.

Prof. Angiu Elena


Prof.Coroboianu
Cristina

S-ar putea să vă placă și