Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor

Conducerea şi controlul stocurilor de resurse materiale reprezintă, în economia de piaţă, o

activitate căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită implicaţiilor economico- financiare
importante pe care le determină formarea şi deţinerea lor. Stocurile sunt cantităţi de resurse
materiale care se acumulează în depozitele şi magaziile unităţilor economice, într-un anumit
volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, cu un anumit scop.
Stocurile sunt de fapt rezultatul activităţilor de aprovizionare şi de desfacere, al activităţii
comerciale, în general, care sunt dependente de natura şi caracteristicile materialelor şi
produselor, de condiţiile şi modalităţile de furnizare şi asigurare-transport, de strategiile care se
elaborează pe această linie, în scopul îndeplinirii obiectivului de bază specific agenţilor
economici. În general, scopul formării stocurilor este diferit; la nivelul economiei, guvernul
constituie stocuri sub forma rezervei naţionale la resursele materiale strategice sau deficitare
pentru a pune la adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră (seisme,
inundaţii, stare de necesitate, evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a penuriei).
Agenţii economici îşi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura
alimentarea continuă a subunităţilor de consum sau servirea clienţilor în vederea desfăşurării
normale a activităţii şi realizării astfel a obiectivelor ce şi le-au propus.
În abordarea problematicii stocurilor se are în vedere răspunsul a mai multor „întrebări” de
mare interes, şi anume:
 care este nivelul cererilor constante şi cel al cererilor variabile?
 ce influenţă prezintă cererea asupra nivelului stocurilor de materiale?
 ce servicii trebuie asigurate pentru cumpărarea, aducerea şi stocarea materialelor?
 cât de mari trebuie să fie stocurile?
 se poate accepta fenomenul de epuizare a stocurilor în anumite secvenţe de timp ale
perioadei de gestiune?
 care este nivelul protecţiei pentru a se preveni fenomenul de lipsă de stoc?
 ce sistem de conducere - control al stocurilor trebuie adoptat?
 este bine să se aprovizioneze materialele în loturi mici sau mari?
 cum trebuie ajustate stocurile când cererile de materiale se abat de la previziuni?
 care sunt răspunsurile la aceste întrebări în cazul producţiei continue sau discontinue?

Formarea stocurilor de resurse materiale asigură condiţii optime pentru desfăşurarea, după un
sistem raţional, a activităţii fiecărei unităţi economice; fără stocuri nu se poate obţine utilizarea
judicioasă a capacităţilor de producţie, nu se pot satisface cererile clienţilor în strictă concordanţă
cu pretenţiile pe care le emit, nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele aprovizionare şi
desfacere cu cheltuieli rezonabile. Toate acestea pentru că "stocurile" îndeplinesc o "funcţie 32
vitală", aceea de "decuplare" şi de "armonizare" a fluxului: "cumpărarea, aducerea
(transportul), recepţia-depozitarea, pregătirea pentru consum - utilizare a materialelor,
trecerea acestora prin fazele de prelucrare până la magazia de produse finite, expedierea
sau livrarea produselor la clienţi, în magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializaţi
pentru desfacere- vânzare".
"Funcţia vitală" a stocurilor nu justifică supradimensionarea lor pentru că stocurile determină
imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele finite stocate şi încă
nevândute. În mod obişnuit, un mare concern industrial dispune de stocuri a căror valoare
reprezintă circa 25% din capitalul investit. Deţinerea de stocuri necesită, în acelaşi timp, spaţii
special amenajate şi dotate, cheltuieli de depozitare-păstrare, taxe de asigurare, dobânzi pentru
credite ş.a., amplificând efortul investiţional aferent. La această situaţie se adaugă efectele
negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor stocate. Sub acest aspect nu ar fi
justificată formarea de stocuri; dar, în procesul de furnizare, aprovizionare şi utilizare a resurselor
materiale, intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau conjuncturală
care condiţionează în mod "obiectiv" necesitatea formării de stocuri. Astfel, situaţiile de forţă
majoră determină, aşa cum s-a arătat mai sus, formarea de stocuri sub forma rezervei naţionale;
periodicitatea producţiei la furnizori sau a transportului determină formarea de stocuri
curente la utilizatori; eventuala apariţie a unor dereglări, perturbaţii în livrările de la
furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la consumatori sau în
magazinele de desfacere; întreruperea exploatării sau a transportului ca urmare a condiţiilor
naturale şi de climă sau sezonalitatea producţiei anumitor produse determină formarea
stocurilor sezoniere (de iarnă); necesitatea condiţionării materialelor înaintea trecerii lor în
consum implică constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare (la resursele la care
proprietăţile fizice şi chimice impun acţiunea chiar dacă aceasta s-a realizat la producător).
Sunt şi alte situaţii care generează necesitatea formării de stocuri între care mai amintim, şi nu
în ultimul rând, pe cea care are în vedere minimizarea cheltuielilor de cumpărare, aducere,
depozitare şi administrare a resurselor materiale. Indiferent de situaţie sau de factorul de
influenţă, este necesară efectuarea de analize şi calcule economice care să determine strategia
şi politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta, în funcţie de noile condiţii care
apar pe piaţa internă şi internaţională de resurse materiale, de mutaţiile în structura cererilor
pentru consum sau în potenţialul de furnizare a lor.