Consumul net (util) reprezintă cantitatea de materie primă sau material prevăzută a fi

încorporată în unitatea de produs, lucrare sau prestaţie, fiind precizat în documentaţia de

execuţie a acestora. La materialele care se folosesc în procese bazate pe reacţii chimice şi care nu
se mai regăsesc în forma lor iniţială în produsul finit, se utilizează noţiunea de consum
stoichiometric, care echivalează cu consumul net şi reprezintă cantitatea de material, teoretic
necesară, conform relaţiei de transformare chimică, pentru a obţine unitatea de produs finit.
Folosirea economică a materialelor necesită analize asupra consumului net, în sensul depistării
căilor de reducere a acestuia; acţiunea este posibilă prin raţionalizarea formelor şi dimensiunilor
pieselor, produselor, lucrărilor etc., corelată cu funcţiile utile ale acestora, cu solicitările la care
sunt supuse sau la care trebuie să răspundă. Se ia în calcul şi posibilitatea folosirii de materiale de
calitate superioară sau de evitare a coeficienţilor de siguranţă exageraţi ş.a.
Materiale recuperabile şi pierderi în fazele tehnologice exprimă cantitatea maximă de resturi
materiale şi de pierderi admisă a se înregistra în procesele de prelucrare-consum a
resurselor materiale. Aceasta rezultă din documentaţia de execuţie şi procesul tehnologic de
fabricaţie a produselor pe diferitele faze de prelucrare. Materialele refolosibile pot fi recuperate
în vederea reutilizării ca atare sau ca materii prime în procesele de prelucrare primară, ca şi pentru
valorificarea prin vânzare la terţi. Cantitatea de materiale refolosibile este, de fapt, în funcţie
directă de tehnologia de fabricaţie aplicată, de utilajele, dispozitivele, uneltele folosite la
prelucrare, de natura resurselor materiale trecute în prelucrare, de alţi factori de producţie. Ca
materiale refolosibile tehnologice, între altele, precizăm următoarele exemple:
la prelucrarea mecanică a pieselor : resturile sub formă de şpan care rezultă la prelucrarea prin
aşchiere a metalului sau talaşul în cazul rindeluirii materialului lemnos;
la executarea pieselor prin forjare: bavurile, şutajele, adaosurile pentru cleşte;
la elaborarea şi topirea fontei, oţelului şi a metalelor neferoase, precum şi la turnarea pieselor:
zgura, stropii, culeele, maselotele, scurgerile, reţele de turnare etc.;
la fabricarea sticlei: spărturile şi cioburile din sticlă;
în industria hârtiei: bracul tehnologic.