2.2.

Particularităţi biologice

Salata este o plantă cu perioadă de vegetaţie scurtă.

Rădăcina este pivotantă, înrădăcinarea fiind superficială, până la 25-30 cm adâncime.
La suprafaţa solului se dezvoltă o rozetă de frunze, iar mai târziu la unele soiuri se
formează şi o căpăţână afânată, mai puţin îndesată. Frunzele sunt scurt peţiolate, având limbul de
formă, mărime şi culoare diferită în funţie de soi.
Tulpina adevărată este scurtă şi îngroşată, pe ea fiind dispuse frunzele. La soiurile cu
căpăţână, frunzele din interiorul acesteia sunt etiolate şi mai fragede comparativ cu cele din
rozetă.
În condiţii de zi lungă, la majoritatea soiurilor se formează o tulpina floriferă care are
înălţimea de 80-100 cm, este ramificată şi în vârful acestora se formează florile, dispuse în
inflorescenţe de tip calatidiu. Florile sunt ligulate, galbene cu polenizare autogamă. O plantă
formează aproximativ 750 de capitule, în fiecare existând 7-15 flori.
2.3. Relaţiile cu factorii de mediu

Salata are cerinţe moderate faţă de temperatură. Seminţele pot să germineze începând de
la 3-4°C. Temperatura optimă de germinaţie este de 18-20°C. Plantele călite, aparţinând soiurilor
de iarnă pot să reziste până la -16…-18°C. La soiurile de primăvară plantele necălite rezistă până
la -2...-3°C, iar cele călite până la -5…-10°C. Pentru o creştere normală, temperature solului
trebuie să fie peste 7°C, astfel creşterea rădăcinilor este lentă şi scade capacitatea de absorbţie a
apei din sol. Condiţii bune de creştere a plantelor se înregistrează atunci când temperatura solului
este de 12-13°C, iar cea atmosferică de minim 6-7°C.
 Faza de lumină are cerinţe moderate. Salata este plantă de zi lungă, dar cultivată în
condiţii de zi scurtă asigură producţii mai mari. Majoritatea soiurilor în condiţii de zi lungă
formează foarte repede tulpinile florifere, în detrimentul producţiei de frunze.
La culturile efectuate în perioada de iarnă, când condiţiile de lumină sunt puţin
favorabile, există pericolul de acumulare a nitraţilor în frunze, care pot determina în organism
diferite anomalii fiziologice.
Are cerinţe mari faţă de apă. Umiditatea optimă a solului este de 65-70% din capacitatea
de câmp inainte de formarea căpăţânilor şi 75% în perioada de formare a acestora.
Dacă se înregistrează un deficit al alimentaţiei hidrice, poate sa apară necrozarea
marginilor frunzelor
Salata preferă solurile mijlocii spre uşoare, bogate în humus, fertile, cu reacţie neutră,
pH= 6,5-7. Este sensibilă la concentraţia în săruri, suportând cel mult 2-4 g săruri/l.