Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS: Pag
Prefaţă .....................................................................................................................................................................................4-5
Tema 1: Esenţa şi conţinutul auditului. Auditorul şi revizia..............................................................................................6-8
1. Evoluţia istorică a auditului.
2. Definiţia şi obiectul auditului.
3. Auditorul şi revizia. Diferitele tipuri de control.
2
Tema 16: Documentaţia lucrărilor de audit.....................................................................................................................41-42
1.Determinarea documentaţiei de lucru şi documentelor principale.
2.Genurile şi conţinutul documentaţiei de lucru.
Tema 20: Verificarea mijloacelor băneşti, capitalului propriu, datoriilor şi rezultatelor financiare.........................50-53
1. Verificarea mijloacelor băneşti.
2. Verificarea capitalului propriu.
3. Verificarea datoriilor.
4. Verificarea rezultatelor financiare.
Tema 22: Măsuri întreprinse pentru a reduce riscul apariţiei litigiilor şi protejarea experţilor contabili................55-56
1. Răspunderea faţă de clienţi, faţă de terţe părţi şi răspunderea penală.
2. Măsuri întreprinse pentru a reduce riscul apariţiei litigiilor şi protejarea experţilor contabili.
3
Prefaţă
Auditul - reprezintă procesul efectuat de către un auditor ce posedă o calificare
corespunzătoare pe parcursul cărora înregistrările contabile ale întreprinderii ce apar în
calitatea de obiect pentru discuţii detaliate vor permite auditorului formularea opiniei privind
veridicitatea, obectivitatea şi exactitatea acestora. Şi constituie mijlocul cu ajutorul cărora o
parte oferă garanţie unei alte părţi privind calitatea, situaţia sau starea anumitor poziţii ce au
fost verificate.
Auditul are drept scop: să înlăture îndoielile privind calitatea informaţiei financiare şi
este efectuat în conformitate cu legislaţia ce cere o astfel, de prezentare acţionarilor şi
deţinătorilor altor hîrtii de valoare.
Disciplina „Audit” este destinată elevilor de la specialitatea „Contabilitate”, specilizarea
„Contabilitatea în industrie ” învăţământ cu frecvenţă la zi.
În procesul de elaborare a lucrării date s-a ţinut cont de actele legislative în vigoare la
momentul elaborării. Reieşind din dinamismul mecanismului economic, lucrarea va fi supusă
completării şi modificării ulterioare.
Cursul „Audit” este unul din obiectele ce finisează complexul disciplinelor de
specialitate şi se bazează pe cunoştinţele elevilor acumulate studiind astfel, de cursuri cum ar
fi: Bazele contabilităţii, Contabilitatea financiară, Analiza activităţii economico-financiare
etc.
Cursul este compus din următoarele compartimente: „Bazele metodologice ale
auditului financiar” – prezintă bazele conceptuale ale auditului şi serviciilor conexe, normele
de conduită profesională a contabililor şi auditorilor, activitatea premărgătoare încheierii
contractului cu privire la acordarea serviciilor de audit, planificarea auditului, documentele de
lucru ale auditorilor.
Consider că cursul dat va servi drept baza pentru generalizarea capacităţilor şi
cunoştinţelor obţinute în domeniul economiei dînd posibilitatea elevilor să aprecieze utilitatea
tuturor disciplinilor studiate pe parcurs.
4
Acest document are următoarele funcţii:
5
Tema 1: Esenţa şi conţinutul auditului. Auditorul şi revizia.
1. Evoluţia istorică a auditului.
2. Definiţia şi obiectul auditului.
3. Auditorul şi revizia. Diferitele tipuri de control.
6
proces de protecţie a proprietarilor şi proces de micşorare pînă la un nivel corespunzător a
riscului informaţional.
7
Clasificarea formelor controlului financiar se face din mai multe puncte de vedere:
1) Din punct de vedere al momentului din care intervine există: control financiar
preoperativ, control financiar preventiv, control financiar ierarhic, control
financiar postoperativ:
a) control financiar preoperativ – înseamnă că controlul se exercită înainte de ceva, de a se
produce un fenomen, de a avea loc o operaţie economică;
b) control financiar preventiv – înseamnă că controlul se efectuază în scopul de a
preîntîmpina abateri, nejunsuri, sau deficienţe adică de a preveni ceea ce este nelegal,
neeficient;
c) prin controlul financiar ierarhic – se evidenţiază faptul că acest tip de control financiar
se manifestă prin controlul persoanelor cu funcţii de conducere asupra actuvităţii ce o
desfăşoară personalul din subordine potrivit răspundri încredinţate. Înseamnă că controlul
intervine, în acelaş timp cu desfăşurarea activităţilor;
e) control financiar postoperativ– defineşte calitatea controlului şi specificul de a se efectua
după ce operaţiile economice şi financiare au fost realizate în contabilitate.
Prin dispoziţii legale în vigoare, care se referă la organizarea şi exercitarea
controlului financiar la noi în ţară nu se regăsesc termene care ar defini controlul ca ulterior,
dar prin obiectivele de control stabilite au fost determinate regului care definesc
caracteristicele organelor de control financiar ulterior, cum ar fi: Curtea de conturi, Ministerul
Finanţelor cu organele sale, Garda financiară şi Inspectoratul fiscal.
2)Din punct de vedere al reglementărilor legale care stau la baza lor: control financiar
propriu şi controlul financiar al organelor statului:
a) control financiar propriu al unităţii economice şi sociale se organizează de către
conducătorii unităţilor economice şi sociale în cadrul activităţii financiare contabile;
b) control financiar al organelor statului este controlul efectuat de unde: Curtea de conturi,
Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a Moldovei care au menirea să apere interesele
tuturor participanţilor la activitatea economică financiară şi anume interesele generale ale
societăţii, statului, ale unităţilor economice şi sociale, precum şi interesele cetăţenilor.
8
Tema 2: Genurile şi serviciile de audit. Genurile de auditori.
1. Genurile de audit.
2. Sarcinele de audit.
3. Genurile de auditori.
1.Genurile de audit.
De regulă bazele teoretice ale auditului în occident se limitează la examinarea
următoarelor genuri de audit: auditul operaţional, auditul de corespundere şi auditul
rapoartelor financiare.
Auditul operaţional - reprezintă controlul procedeelor şi metodelor de funcţionare a
unei organizaţii cu scopul evaluării productive şi eficiente. După finisarea acestui audit,
managerul întreprinderii controlate primeşte recomandări referitoare la perfecţionarea
operţiunilor. În auditul operaţional controlul nu se limitează doar la contabilitate. El poate
include evaluarea structurii organizaţionale, operaţiunile computerizate, metodele de
producţie şi marketing.
Auditul de corespundere - determină dacă la întreprindere se respectă procedurile şi
regulele speciale care au fost prescrise personalului de către administraţie. Rezultatul
auditului de corespundere se anunţă unei persoane din subdiviziunea controlată şi nicidecum
utilizatorilor externi. Administraţia subiectului economic reprezintă principala grupă de
persoane preocupate de corespunderea procedurilor şi regulelor prescrise. De aceea
majoritatea lucrărilor de acest tip este efectuată de auditorii angajaţi la subdiviziunea
economică.
Auditul rapoartelor financiare se efectuează pentru a controla dacă rapoartele
financiare corespund criteriilor stabilite. Auditul rapoartelor financiare presupune că
informaţia va fi utilizată de diferite grupe şi pentru scopuri diferite, de aceea, cea mai efectivă
variantă este cînd auditorul efectuează verificarea şi prezintă raportul de audit care poate fi
folosit de către toţi utilizatorii. Dacă utilizatorii consideră că auditorul general nu-i asigură
informaţia necesară, el are posibiliatea de a obţine în mod individual datele cerute. Pentru
acesta el poate utiliza auditori personali la primirea informaţiei adăugătoare. Între auditul
operaţional şi auditul rapoartelor financiare există trei deosebiri:
destinaţia auditului: la verificarea rapoartelor financiare auditorul acordă
atenţie corectitudinii, reflectării operaţiunii economice în contabilitate şi în rapoarte, pe cînd,
auditul operaţional pune accentul pe eficienţă şi productivitate. Auditul rapoartelor financiare
este orientat la perioadele trecute, iar auditul operaţional se referă la viitorul activităţii
economice.
prezentarea rapoartelor: la auditul rapoartelor financiare raportul de audit
este folosit de mulţi utilizatori printre care acţionari şi bănci, iar la auditul operaţional
rapoartele se prezintă în primul rînd administraţiei întreprinderii controlate.
includerea datelor de ordin nefinanciar: auditul operaţional atinge multe
aspecte ale eficienţei şi productivităţii din diferite sisteme economice şi deci se utilizează pe o
traectorie mai mare, pe cînd traectoria auditului rapoartelor financiare este limitată la probleme
ce influenţează nemijlocit autentificarea dărilor de seamă.
9
2. Sarcinele de audit.
Sarcinele de audit sunt grupate în atestate (ce necesită prezentarea raportului de
audit) şi neatestate (ce nu necesită prezentarea rapoartelor de audit).
Pe lîngă cele trei genuri de audit la serviciile de atestare prestate de firma de audit se
referă:
a) controlul corectitudinii - care se bazează pe analiza eficienţei controlului
intern al subiectului economic examinat;
b) verificare de revizuire - care se efectuează după o programă prescurtată de
audit;
c) proceduri convenite cu clientul - în conformitate cu comanda clientului,
auditorul poate verifica sectoare separate a evidenţei analitice a firmei
clientului.
La rîndul său, serviciile neatestate se referă la acele servicii unde lipseşte darea de
seamă formală a auditorului în adresa clientului, şi anume:
a) restabilirea şi ţinerea evidenţei contabile - întocmirea rapoartelor financiare,
precum şi darea de seamă privind hîrtiile de valoare;
b) planificarea fiscală şi optimizarea impozitelor, întocmirea declaraţiilor
privind veniturile şi prezentarea intereselor clientului la serviciile fiscale;
c) serviciile de consultanţă prestate, de regulă se referă atît la documentele
contabile şi fiscale, cît şi la documentele sistemelor computerizate,
tehnologiei, producerii şi chiar selectării candidaţilor pentru posturile de
conducere.
Reeşind din această divizare apare necesitatea definirii nivelului de asigurare, care se
referă la gradul în care auditorul este satisfăcut de credibilitatea declaraţiilor făcute de una
dintre părţi pentru a putea fi folosită de celelaltă parte pentru a oferi o astfel de asigurare
auditorului.
3.Genurile de auditori.
10
le revizuiesc, dar care lucrează în componeţa administraţiei independent de acele subdiviziuni
şi acele genuri de activitate verificate şi revizuite de ei.
11
Tema 3: Scopul şi sarcinele auditorului.
1. Esenţa auditului.
2. Sarcinile auditorului.
1. Esenţa auditului.
Auditul reprezintă activitatea antreprenorială desfăşurată de auditori cu scopul
controlului independent al rapoartelor financiare, documentelor de decontare, declaraţiilor
fiscale, precum şi a altor obligaţiuni financiare şi cerinţe ale agenţilor economici, de
asemenea cu scopul prestării serviciilor de audit în domeniul controlului autentificării
rapoartelor financiare şi corespunderii operaţiunilor economice şi financiare cu actele
normative respective în vigoare în Republica Moldova.
Auditul financiar –contabil este orientat spre:
verificarea respectării cadrului conceptual al contabilităţii stabilite de
conducerea agentului economic;
verificarea şi certificarea reflectării în contabilitate a situaţiilor financiare.
Auditul trebuie să urmărească dacă procedurile de culegere şi prelucrare a datelor sunt
bine stabilite şi dacă se aplică în permanenţă. Contabilitatea trebuie să mizeze pe trei
imperative:
prudenţă – pentru a realiza estimări în condiţii de incertitudine astfel, încît
activele şi veniturile să nu fie supra evaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie subevaluate;
regularitatea – presupune respectarea regulelor contabile şi principiilor
generale de întocmire şi prezentare a situaţiei financiare;
sinceritatea – urmăreşte cu bună credinţă aplicarea principiilor şi regulelor
contabile. Persoana de asemenea odată cu întocmirea situaţiei financiare este obligată să
analizeze operaţiunile înregistrate în contabilitate din punct de vedere legal şi al eficienţei lor.
Esenţa controlului financiar constă în faptul că acesta este autot cuprinzător adică în
sfera sa de activitate se găsesc ordonate şi sistematizate în mod obiectiv atît realţiile,
procesele, cît şi fenomenele economice şi financiare, toate fiind materializate în activitatea de
administrare şi gestionare a elementelor patrimoniale de obţinere şi determinare a rezultatelor
financiare. De asemenea, esenţa controlului financiar constă în faptul că aceasta se manifestă
în forme specifice dimensionate şi reglate prin normativele în vigoare avînd atribute să
urmărească dacă activitatea economică şi socială se desfăşoară în conformitate cu programele
fixate după ordinele şi dispoziţiile date.
Scopul auditorului îl constituie verificarea şi analiza bilanţului financiar, a
declaraţiilor fiscale, documentele de plată şi altor obligaţiuni financiare ale agenţilor
economici pentru constatarea autenticităţii, deplinităţii şi conformităţii acestora cu legislaţia
în vigoare.
2. Sarcinile auditorului.
Sarcina auditorului se referă la asigurarea corespunderii activităţii întreprinderii,
inclusiv evidenţa contabilă şi rapoartele anuale cu: cerinţele legislative, instrucţiunile
manageriale, standardele de contabilitate, indicaţiile fiscale - stabilind prin urmare
autenticitatea rapoartelor financiare anuale.
După îndeplinirea auditului utilizatorii informaţiei trebuie să fie siguri, că afacerile în
general nu conţin erori şi rapoartele anuale corespund normelor legislative. Obiectivul
principal al auditorului este stabilirea autenticităţii rapoartelor financiare a subiecţilor
economici precum şi corespunderea operaţiunilor financiare şi economoce îndeplinite în
actele normative în vigoare. Auditul este ales de partenerii întreprinderii şi trebuie să
controleze şi să comunice că:
organizarea contabilităţii este corectă şi adecvată;
12
sferele responsabile sunt limitate şi obligaţiile colaboratorilor sunt
repartizate astfel, încît fiecare colaborator poartă responsabilitate numai pentru domeniul
atribuit lui;
structura organizatorică stabilită este respectată;
colaboratorii secţiei contabile sunt asiguraţi cu instrucţiuni necesare
pentru lucru curent.
În procesul verificării, auditorul trebuie să analizeze:
1. corectitudinea aplicării planului de conturi şi dispoziţiilor
privind organizarea şi ţinerea contabilităţii;
2. caracterul oportun şi corectitudinea ţinerii registrelor de
evidenţă, corespunderea datelor evidenţei sintetice cu folosirea prelucrării automate a
documentelor;
3. corectudinea evidenţei consumurilor în procesul de producţie;
4. corectitudinea evaluării valorilor materiale trecute la consumuri
în procesul de producţie;
5. organizarea circuitului documentelor şi caracteristica oportună
al intrărilor de documente primare în contabilitate.
6. organizarea caracterului complet şi oportun al inventarierii
anuale al tuturor articolelor Bilanţului contabil, precum şi reflectarea rezultatelor inventarierii
în evidenţa şi darea de seamă;
7. corespunderea datelor evidenţei contabile cu datele bilanţului
contabil şi alte rapoarte financiare prezentate la organele superioare;
8. corectitudinea calculării profitului.
O importanţă deosebită în procesul verificării este verificarea stării evidenţei
contabile unde auditorul trebuie să se conducă de următoarele legi:
legea cu privire la contabilitate;
Standartele Naţionale de Contabilitate;
Planul de conturi contabile şi instrucţiunea de utilizare a lui întrodus de
Ministerul Finanţelor din 1 ianuarie 1998;
Codul fiscal intrat în vigoare din 1998.
Unul din scopurile principale ale auditorului în Republica Moldova reprezintă
confirmarea corectitudinii întocmirii rapoartelor financiare anuale pentru prezentarea acestora
organelor fiscale, adică auditorul urmează să confirme dacă activitatea întreprinderii şi
rapoartele întocmite corespund dispoziţiilor fiscale. La aceasta se referă următoarele dispoziţii:
1. dispoziţii valutare ale băncii naţionale;
2. regulele importului şi exportului;
3. tranzacţii care necesită autorizare sau licenţiere;
4. reguli de ocrotire a mediului;
5. cotele legislative cu privire la activitatea de audit;
6. standardul de audit.
În prezent actul legislativ care stabileşte baza juridică a exercitării activităţii de audit
reprezintă Legea cu privire la activitatea de audit în Republica Moldova.
13
6. Ce trebuie să analizeze auditorul în procesul verificării?
7. După ce legi trebuie să se conducă auditorul?
14
organizarea în sensul că agentul economic o face potrivit
specificului şi interesului propriu;
obiectivele controlului reflectă scopul final al agentului
economic legat de asigurarea posibilităţilor maxime a activităţii desfăşurate;
formele şi metodele de exercitare şi intervenţie sunt stabilite
de asemenea de agentul economic.
Totodată trebuie de făcut delimitare între auditul intern şi auditul extern ce sînt
reflectate în tabelul de mai jos.
Tabelul 2
15
Tema 5: Organizarea activităţii de audit în Republica Moldova.
1. Organizarea profesiunii de audit şi administrarea auditului.
2. Ordinea de licenţiere a auditului.
16
2. Ordinea de licenţiere a auditului.
Ministerul Finanţelor a Republicii Moldova prevede emiterea a patru tipuri de licenţă,
inclusiv pentru efectuarea:
1. auditului bancar,
2. auditul organizaţiei de asigurare,
3. auditul burselor de valori, fondurilor de privatizare şi investiţii,
4. auditul general.
Licenţa este emisă în baza unei cereri cu anexarea atestatului de calificare şi o copie a
certificatului Înregistrării de Stat (pentru auditorii ce activează independent), şi documentele
de constituire, datele despre conducătorul ei, adjuncţii şi auditorii care deţin atestate de
calificarea (pentru firmele de audit).
Licenţele emise pot fi anulate în cazul cînd:
1. s-a descoperit după înmînarea licenţei că auditorul a prezentat date neveridice
pentru obţinerea ei;
2. exercitarea de auditor a activităţii neprevăzute în licenţa obşinută;
3. prezentarea de audit a datelor obţinute în cadrul auditorului fără permisiunea
proprietarului subiectului economic cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;
4. tăinuirea intenţionată de auditor a circumstanţelor care exclud posibilitatea
unei verificări a subiectului economic;
5. efectuarea repetată a unor verificări de audit necalificate sau prestarea
serviciilor de audit necalificate.
Legislaţia prevede sancţiuni considerabile pentru auditorii carea exercită activitatea
de audit fără primirea în ordinea stabilită a licenţelor. Este stabilită perceperea de la
persoanele indicate în baza deciziei instanţei judecătoreşti la faptul intentării acţiunii de
procuror, organele fiscale şi organele poliţiei economice, a veniturilor însuşite în rezultatul
activităţii ilegale în favoarea clienţilor induşi de ei în eroare în mărimea cheltuielilor
suportate, cît şi a amenzilor conform legislaţiei în vigoare. Totodată organul care a emis
licenţa privind activitatea de audit poate să se adreseze judecăţii cu o reclamaţie privind
lichidarea persoanei juridice corespunzătoare.
17
Tema 6: Responsabilitatea subiectului economic şi drepturile contractuale ale
auditorilor.
1.Obligaţiunile auditorului.
2.Drepturile contractuale ale auditorilor.
1. Obligaţiunile auditorului.
În cadrul activităţii sale auditorul este obligat să respecte următoarele cerinţe:
legile în special privind contabilitatea şi activitatea de audit;
Standartele şi alte instrucţiuni.
La efectuarea verificării de audit, şi întocmirii raportului de audit, auditorul urmează
a fi relativ independent faţă de subiectul economic examinat, faţă de organele de stat care au
împuternicit efectuarea verificării, faţă de proprietarii şi conducerea firmei de audit la care
lucrează. Auditorul este obligat să anunţe imediat clientul şi organul de Stat care a indicat
examinarea auditului, despre imposibilitatea participării la efectuarea auditului din lipsă de
licenţă sau necesitatea implicării în examinare a specialiştilor suplimentar în legătură cu
volumul mare de lucru sau alte circumstanţe.
Auditorul este obligat să verifice calitativ precum şi să presteze alte servicii, să
asigure integritatea documentelor primite şi întocmite de ei, să nu divulge conţinutul fără
acordul conducătorului întreprinderii sau organizaţiei, cu excepţia cazurilor prevăzute de
legislaţie.
Datele primite în procesul de audit efectuate la indicaţia organelor de cercetare,
judecătoreşti pot fi date publicităţii pînă la intrarea în vigoare a deciziei judecătoreşti, cu
permisiunea organelor judecătoreşti. Auditorul este obligat să ofere subiectului economic
toată informaţia exercitată despre cerinţele legislaţiei. La prezentarea raportului de audit,
auditorul garantează clientului şi altor utilizatori ai informaţiei corectitudinii ţinerii evidenţei
contabile şi corespunderea rapoartelor financiare cu legile în vigoare.
În cazul constatării efectuarii necalitative a verificării de audit care a cauzat pierderi
auditorul poate fi supus cercetării conform deciziei judecătoreşti în baza acţiunii judiciare
intentată de organul care a emis licenţa.
18
să solicite agentului economic antrenarea în auditare a specialiştilor din afara
organizaţiei de audit;
să refuze exercitarea auditului dacă agentul economic:
> nu a prezentat documentele necesare;
> nu a înlăturat impedimentele apărute în procesul auditului;
> sau intervine în activitatea auditului.
Trebuie de menţionat că celelalte drepturi prevăzute de lege cu privire la activitatea
de audit trebuie să fie aduse la cunoştinţa clientului înainte de întocmirea contractului de
execuţie a auditului. Conform legii nominalizate auditul are dreptul să verifice şi să certifice
întreaga documentaţie de evidenţă şi de bilanţ a agentului economic.
Cu toate că legea prevede dreptul la planificarea autonomă a activităţii de audit,
majoritatea firmelor de audit coordonează cu realizarea lucrărilor de audit cu clientul, pentru
a se evita careva dificultăţi la verificarea pe teren.
Alt drept al auditorului este de a solicita de la client orice document şi informaţie.
De regulă, toate drepturile şi obligaţiunile auditului sunt negociate şi indicate în contractul de
angajare a auditului.
Conform art.16 din legea cu privire la activitatea de audit, organizaţia de audit
poartă răspundere materială faţă de agentul economic şi faţă de beneficiarii de informaţie
pentru prejudiciile cauzate de audit şi serviciile de consultanţă negative, precum şi pentru
divulgarea informaţiei confidenţiale.
Legea prevede retragerea licenţei companiei de audit în baza deciziei organului de
judecată sau cînd Ministerul Finanţelor dispune de dovezi că compania de audit prestează
servicii negative.
Tabelul 3
Drepturile şi responsabilităţile colaboratorilor de audit.
Funcţia
colaboratorilor Drepturile Responsabilităţile
de audit
1.Conducătorul 1. De a semna rapoartele de audit şi 1.Poartă responsabilitate pentru
companiei de contractul de exercitare a auditului. obiectivitatea opiniei de audit şi pentru
audit. 2. Să acţioneze din numele calitatea altor lucrări de audit
companiei de audit. executate.
2.Conducătorul 1. Organizarea lucrărilor de audit. 1.Este responsabil de găsirea corelaţiei
verificării de 2.Controlul calităţii lucrărilor optime dintre cheltuieli şi calitatea
audit. executate. serviciilor prestate.
3. De a semna raportul de audit. 2.Poartă responsabilitate pentru
obectivitatea opiniei de audit şi pentru
calitatea altor lucrări de audit
executate.
3.Auditorul 1. Documentarea lucrărilor de audit. 1.Poartă responsabilitate pentru
superior. 2.Supravegerea lucrărilor executate calitatea lucrărilor de audit.
de subalterni.
4.Membrii echipei 1. Să verifice informaţia financiară. 1.Sunt responsabili să respecte
de audit. 2.Să ceară documentele necesare de instrucţiunile prevăzute în programa de
la client. audit.
19
Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor?
1. Care sînt cerinţele pe care auditorul este obligat să le respecte în cadrul
activităţii sale?
2. Care sînt drepturile contractuale ale auditorilor?
3. Care sînt drepturile conducătorului companiei de audit?
4. Care sînt responsabilităţile conducătorului companiei de audit?
5. Care sînt drepturile conducătorului verificării de audit?
6. Care sînt responsabilităţile conducătorului verificării de audit?
7. Care sînt drepturile auditorului superior?
8. Care sînt responsabilităţile auditorului superior?
9. Care sînt drepturile membrilor echipei de audit?
10. Care sînt responsabilităţile membrilor echipei de audit?
20
Tema 7: Scopurile şi structura controlului intern.
1. Scopurile şi structura controlului intern.
2. Mediul de control.
21
procedeele de control;
monitoringul.
Fiecare element presupune existenţa regulelor procedeelor, metodicelor şi
documentelor elaborate pentru protejarea mijloacelor proprii.
2. Mediul de control.
Mediul de control reprezintă acţiunile, măsurile şi procedeele care reflectă
atitudinea generală a centrelor superioare ale administraţiei faţă de control şi importanţa
controlului pentru această organizaţie.
Structura organizaţională a sistemului economic determină formele existente ale
puterii şi subordonării.
Examinînd structura organizaţională auditorul va fi în stare să înţeleagă legăturile de
conducere şi de funcţionare în sistemul economic, precum şi măsurile de control. Metodele
manageriale de control utilizate de administraţie măresc eficacitatea lucrului sistemului
controlului intern prin două modalităţi. În primul rînd, demonstrarea angajaţilor importanţei
controlului, iar în al doilea rînd aceste metode permit constatarea erorilor potenţiale.
Funcţia auditului intern se constituie la întreprindere pentru verificarea eficacităţii
metodelor şi procedeelor orientate spre control. Pentru a asigura eficacitatea este necesar de a
garanta independenţa angajaţilor auditorilor, atît faţă de secţia producere, cît şi faţă de
contabili.
Metodele şi procedeele lucrului cu personalul reprezintă un aspect important al
oricărui sistem al controlului.
Dacă angajaţii sunt competenţi atunci chiar dacă există anumite lacune ale controlului
rapoartelor financiare oricum vor fi sigure. În legătură cu faptul că eficacitatea controlului în
mare măsură depinde de competenţa şi siguranţa angajaţilor drept element important a
sistemului controlului intern devin sistemele de stimulare.
22
Tema 8: Evaluarea riscurilor de către aparatul de conducere şi sistemul evidenţei
contabile.
1. Evaluarea riscurilor de către aparatul de conducere.
2. Sistemul evidenţei contabile.
3. Procedee de control.
4. Monitoringul.
1. Evaluarea riscurilor de către aparatul de conducere.
Evaluarea riscului legat de prezentarea rapoartelor financiare constă în identificarea şi
analiza întreprinsă de conducere, vizavi de riscurile aferente şi pregătirea rapoartelor
financiare în conformitate cu standardele de contabilitate. Aprecierea riscului de către
conducere diferă deşi e strîns legat de aprecierea riscului de către auditor. Conducerea
apreciază riscul ca parte a structurii controlului intern. Pentru a minimaliza erorile şi frauda
auditorii apreciază riscurile pentru a decide volumul dovezilor necesare pentru audit. Dacă
conducerea apreciază efectiv şi reacţionează la faptul riscurilor auditorul de regulă va
acumula mai puţine dovezi decît în cazul cînd conducerea ratează să identifice sau să exercite
reacţia de răspuns faţă de riscurile semnificative.
Scopul sistemului evidenţei contabile constă în determinarea, acumularea,
clasificarea, analiza, înregistrarea, şi prezentarea rapoartelor privind operaţiuunile economice
şi asigurarea evidenţei activelor legate de ele. Sistemul efectiv al evidenţei contabile include
metodele şi evidenţa următoarelor clase:
1. determinarea şi evidenţa datelor referitor la toate operaţiunile economice;
2. descrierea mersului operaţiunilor economice în timp cu indicarea informaţiei
detaliate suficientă pentru întocmirea rapoartelor financiare;
3. determinarea valorii operaţiunilor economice pentru a putea indica în
rapoartele financiare echivalentul bănesc;
4. determinarea perioadei efectuării operaţiunilor economice pentru a se
convinge că ea corespunde perioadei întocmirii documentelor contabile;
5. reflectarea corectă şi oferirea informaţiei conţinute în rapoartele financiare
privind operaţiunile economice.
Dacă ne referim la companii mai mici în cadrul cărora activează însăşi proprietarii
atunci un sistem de evidenţă simplă nemecanizat funcţionarea căruia este asigurată doar de un
contabil onest şi competent poate deveni suficient pentru soluţionarea sarcinelor stabilite.
Însă companiile mai mari necesită sisteme mult mai deficile în cadrul cărora sunt determinate
minuţios responsabilităţi precum sunt fixate în scris procedeele aplicate.
2.Procedeele de control.
Procedurile de control constituie metodele şi regulele ce completează elementele
mediului de control şi sistemele evidenţei contabile eliberate de administraţie pentru
atingerea scopurilor stabilite pentru companie. În fiecare sistem economic există un număr
mare de metode şi reguli ce alcătuiesc procedeele de control, exemple de astfel, de procedee
pot servi:
verificarea reciprocă care constă în contrapunerea datelor din
documentele justificative, documentele de stocare, registre contabile pentru stabilirea
autenticităţii operaţiunilor economice. Această procedură se foloseşte de contabilitate la
stabilirea veridicităţii vînzărilor înainte de a fi înregistrate în borderoul „creanţe pe termen
scurt” aferente facturii comerciale prin compararea datelor din facturi cu cele din darea de
seamă a depozitului;
23
verificarea exactităţii aritmetice a înregistrărilor la determinarea
totalurilor din documentele justificative, documentele de stocare, registrele contabile, balanţa
de verificare, Cartea mare, Rapoartele financiare şi altele;
controlul sistemelor informaţionale computerizate ce constă în
verificarea faptului dacă modificrea noilor instrucţiuni în programa computerizată de
contabilitate se efectuează cu permisiunea contabilului şef şi al conducătorului;
versiunea analitică a înregistrărilor contabile, procedură de control
realizată cu ajutorul balanţei de verificare a conturilor analitice. Balanţa dată constituie soldul
iniţial şi soldul final, rulajele debitoare şi creditoare ale tuturor conturilor analitice din cadrul
contului sintetic. Ea se foloseşte la sfîrşitul perioadei de gestiune pentru stabilirea integrităţii
sumelor înregistrate în Cartea mare şi rapoartele financiare;
aprobarea şi controlul documentelor se are în vedere că toate
operaţiunile economice sunt aprobate pentru a fi realizate de conducerea agentului economic.
Procedura e realizată numai prin intermediul controlării documentelor, semnăturilor din
dispoziţia de plată a conducătorului semnifică aprobarea operaţiunilor de virare a mijloacelor
băneşti de la contul de decontare la contul furnizorului;
compararea informaţiei interne cu sursele externe de informaţie
-documentele primite de la persoanele terţe constituie sursă informaţională externă de bază.
Astfel, de documente sunt utilizate de colaboratorii contabilităţii agentului
economic pentru stabilirea veridicităţii integrităţii şi pentru precizarea momentelor de
realizare a operaţiunilor economice;
inventarierea activelor şi datoriilor agentului economic ce constituie
o procedură de control a stării patrimoniului întreprinderii prin compararea datelor din
contabilitate cu cele referitoare la existenţa efectivă a lor. Această procedură permite
verificarea respectării regulelor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi materiale,
mijloace băneşti, utilaj, mijloace fixe, stocurile, cheltuielile şi altele. Cerinţa de bază la
efectuarea inventarierii constă în faptul că această procedură de control trebuie să fie
executată de o persoană diferită de cea care răspunde de ţinerea registrelor contabile şi de
păstrarea activelor;
compararea şi analiza rezultatelor financiare în raport cu cele
Bugetare (sau planificate), bugetarea constituie procesul de stabilire a operaţiunilor care
urmează a fi executate pe viitor reflectate într-un domeniu numit Buget. Compararea
rezultatelor obţinute cu cele aşteptate se efectuează cu scopul de a indentifica cauzele
nerealizării integrale a indicatorilor financiari planificaţi.
3. Monitoringul.
Activitatea de Monitoring ţine de aprecierea curentă şi periodică de către conducere a
funcţionării structurii controlului intern pentru a determina dacă acesta activează după cum a
fost planificat şi dacă este modificat conform schimbărilor de condiţie. Informaţia pentru
apreciere şi modificare este obţinută din surse variate incluzînd studiile structurilor de control
intern existente, rapoartele auditului intern, informaţia de răspuns din partea personalului
operativ şi reclamaţiile clienţilor privind plăţile incorecte.
Mărimea întreprinderii nu are un efect semnificativ asupra naturii structurii
controlului intern şi momentelor specifice de control. Ar fi neraţional de a aştepta ca o firmă
mică să deţină auditul intern. Însă totuşi dacă vom examina structura controlului intern devine
clar că majoritatea sunt aplicate atît faţă de întreprinderile mari cît şi de cele mici. Principala
modalitate de control într-o companie mică constituie cunoaşterea tuturor aspectelor
activităţii de către persoana de conducerea care este frecvent un manager proprietar şi
interesul acestuia faţă de problemele depistate. Un interes propriu în organizarea personalului
şi relaţia strînsă cu aceasta face posibilă evaluarea competenţei angajaţilor şi eficacităţii
24
întregului sistem. De exemplu, structura controlului intern poate fi semnificativ întărită dacă
proprietarul exercită astfel, de responsabilităţi ca semnarea tuturor cecurilor după revizuirea
atentă a documentelor în baza cărora au fost întocmite verificarea corespunderii datelor din
contabilitate cu cele din contabilitatea bancară, examinarea creanţelor, examinarea
corespunderii datelor din contabilitate cu cele ale clienţilor şi furnizorilor, acceptarea
datoriilor dubioase.
25
Tema 9: Controlul intern.
1. Motivele necesităţii de înţelegere a sistemului de control intern suficientă
pentru planificarea verificării.
2. Înţelegerea sistemului controlului intern pentru elaborare.
Nivelul înţelegerii unui astfel de sistem de control trebuie să fie ca minimum suficient
pentru planificarea adecvată a verificării în dependenţă de patru momente specifice de
planificare:
posibiliatatea efectuării auditului – auditorul este obligat să obţină informaţie
privind onestitatea administraţiei companiei precum şi privind natura şi volumul
înregistrărilor contabile pentru a fi siguri în faptul că rapoartele financiare pot fi confirmate
de către dovezi temeinice;
incorectitudini semnificative - înţelegerea urmează a permite auditorului
determinarea genurilor erorilor potenţiale şi abaterilor de la normă care pot afecta rapoartele
financiare precum şi să evalueze riscul că mărimea acestor erori şi abateri de la normă, pot
deveni semnificative faţă de rapoartele financiare;
riscul nedescoperirii – riscul controlului influenţează direct asupra mărimii
riscului nedescoperirii la fiecare din obectivele întreprinderii;
elaborarea planului de verificare - informaţia obţinută urmează să permită
auditorului de a planifica verificări efective a sumelor rapoartelor financiare. Astfel, de
verificări efective a sumelor concrete includ, atît operaţiunile economice şi soldirile reflectate
în rapoartele financiare, cît şi procedeele analitice acestea fiind numite verificări detaliate.
26
întreprinderea dată; modul iniţierii acestor operaţiuni; genurile şi caracterul înregistrărilor
contabile; modul iniţierii acestor operaţii: modurile de prelucrare a informaţiei privind
operaţiunile economice de la început pînă la sfîrşit, inclusiv nivelul şi caracterul utilizării
computerizate; caracterul şi particularităţile concrete procesului prezentării rapoartelor
financiare. Aceasta se realizează şi documentează în formă de descriere sau analiză integrală
urmînd una sau cîteva operaţiuni economice prin tot sistemul contabil;
4. înţelegerea procedeelor de control – în majoritatea cazurilor auditorii obţin
înţelegerea mediului de control şi sistemul de evidenţă prin una şi aceeaşi metodalitate. În
cadrul sistemelor economice nu se evidenţiază sau de regulă se accentuează numai un număr
nesemnificativ de procedee de control, deoarece momentele de control se adeveresc a fi
neefective în legătură cu numărul limitat al angajaţilor, în acest caz nivelul riscului
controlului este evaluat ca fiind foarte înnalt. În cadrul lucrului cu clienţii ce deţin un sistem
dificil al controlului intern cînd auditorul are motive să presupună că el este perfect frecvent
pentru atingerea înţelegerii sistemului, în general este necesar de-a evidenţia un şir
considerabil al momentelor de control ce reprezintă prerogativa auditorului;
5. înţelegerea monitoringului – cel mai important lucru ce necesită a fi cunoscut de
către auditor vizavi de monitoring sunt genurile de bază ale activităţilor de monitoring
utilizate de către întreprindere şi modalitatea de folosire a acestor activităţi pentru
modificarea structurii controlului intern.
Discuţia cu conducerea reprezintă cea mai răspîndită cale de-a obţine această
înţelegere. Sarcina auditorului în acest caz constă în examinarea elementelor separate ale
acestuia şi aplicarea lor în practică documentînd informaţia. În acest caz vor fi specificate
procedeele:
experienţa anterioară a auditorului obţinută în cadrul activităţii cu acest client;
interogarea personalului clientului (pentru reînoirea informaţiei);
instrucţiunile privind metodicele şi procedeele clientului.
Atît verificarea documentelor şi înregistrărilor, cît şi utilizarea procedeelor de control
presupun formarea unui număr mare de documente şi înregistrări.
Iar examinarea activităţii economice a întreprinderii presupune examinarea
documentelor primare şi înregistrărilor contabile unde auditorul poate întreprinde observări
asupra angajaţilor precum şi poate efectua control zilnic al acestora. Aceasta va aprofunda
înţelegerea de către auditor a metodelor şi procedeelor de control, va consolida convingerea
lui în faptul că ele toate sunt utilizate în practică.
Examinarea, verificarea şi interogarea pot fi util şi eficient asociate într-o verificare
integrală a operaţiunilor economice. La aplicarea acestui procedeu auditorul selectează unul
sau cîteva documente de la începutul operaţiunii economice de anumit gen şi urmează calea
acestui document prin întregul proces de evidenţă. La fiecare etapă sunt efectuate interogări,
observări asupra activităţii angajaţilor companiei şi asupra verificării documentelor primare la
genul activităţii întreprinderii selectat pentru verificare.
27
6. Ce poate întreprinde auditorul la examinarea documentelor primare şi
înregistrărilor contabile?
28
Momentele de control care sunt evidenţiate de către auditor la reevaluarea riscului,
cele ce reduc nivelul lui urmează a fi confirmate prin testare. Ea trebuie să confirme că
momentele de control respective au fost efective pe parcursul întregii perioade de verificare.
Pentru a confirma eficacitate funcţionării măsurilor şi procedeelor de control sunt utilizate
patru genuri de procedee:
a) integrarea angajaţilor competenţi ai întreprinderii. Deşi interogările nu
reprezintă în general o sursă informativă demnă de încredere, o astfel de colectare a dovezii
poate deveni foarte potrivită;
b) verificarea documentelor, înregistrărilor şi avizelor. Multe acţiuni legate de
momentele de control şi procedee de acest gen sunt uşor de a fi urmărite în baza
documentelor corespunzătoare. De exemplu: La obţinerea de către întreprindere a comezilor,
ea serveşte drept fundament pentru pregătirea partidei de marfă spre livrarea facturii de
expediţie, care urmează a fi confirmată la vînzarea în credit. Factura este ataşată la
dispoziţa pentru livrare în calitate de document ce autorizează prelucrarea ulterioară a
comenzii. Auditorul examinează aceste documente şi are intenţia să se convingă că ele sunt
complete şi convenite în mod corespunzător.
c) observarea, unele genuri de activitate legate de momentele de control, nu lasă
după sine nici o urmă de evidenţă. De exemplu: Repartizarea responsabilităţii se bazează pe
faptul că persoanele concrete exercită anumite obligaţii, cît despre momentele de control
care nu lasă urme documentare auditorul urmează să constate modul în care sunt utilizate.
d) efectuarea repetată: există genuri de acţiuni ale controlului legate de
momentele de control ce se bazează pe documentele şi înregistrările acestora, conţinutul
cărora nu-i suficient pentru auditor ca să fie în stare să evalueze utilizarea eficientă a
momentelor de control.
Cînd riscul controlului este evaluat mai jos decît cel maxim se examinează unităţi mai
vaste ale documentului pentru a determina, cît de efective sunt momentele de control, cînd se
realizează observările atunci ele vor fi mai cuprinzătoare şi vor fi efectuate la mai multe
momente de timp. În acest caz auditorul va apela la îndeplinirea repetată a anumitor procedee
de control. Procedeele elaborate pentru verificarea existenţei erorilor sau abaterilor de la
normă care ar putea afecta direct soldurile conturilor incluse în rapoartele financiare
reprezintă verificarea detaliată. Astfel, de erori sau abateri de la norme constituie o indicare
directă asupra existenţei în conturi a denaturărilor situaţiei reale. Scopul verificării detaliate a
operaţiunilor economice constă în determinarea faptului, dacă operaţiunile economice au fost
autorizate în mod corespunzător, dacă ele au fost înregistrate şi generalizate corect în jurnale
întreprinderii precum şi dacă au fost transferate corect în registrul evidenţei sintetice şi cartea
mare. Dacă auditorul este convins de faptul că tranzacţiile sunt reflectate corect în evidenţa
contabilă atunci el poate fi sigur în corectitudinea totalurilor din Cartea mare.
29
Tema 11: Etica profesională a auditorului.
30
obiectivitatea – adică auditorul trebuie să fie corect şi să nu permită prejudicii,
conflicte de interes sau influinţarea altora în direcţia încălcării obiectivităţilor;
competenţa profisională şi atenţia – auditorul are datoria permanentă de aşi
menţine cunoştinţele profisionale la nivelul cerut pentru ca clientul să beneficieze de
serviciile profisionale competente bazate pe ultimile evoluţii din domeniul practicii,
legislaţiei şi tehnicii.
confidenţialitatea – auditorul trebuie să respecte confidenţialitatea informaţiei
dobîndite în timpul exercitării serviciilor profisionale şi nu trebuie să utilizeze sau să
dezvăluie o astfel de informaţie fără autorizare clară sau numai dacă există un drept legal.
comportamentul profisional – auditorul trebuie să acţioneze într-o manieră
conform cu buna reputaţie a profesiei şi să se abţină de la orice conduită care ar putea
descredita profesia;
standartele tehnice – auditorul trebuie să-şi îndeplinească sarcinile în
conformitate cu standartele tehnice şi profisionale, ei au datoria de a executa cu grijă
instrucţiunile clientului în măsura în care ele sunt compatibile cu cerinţele de integritate,
obiectivitate şi independenţă.
31
Tema 12: Independenţa şi obiectivitatea auditorului.
1. Independenţa şi obiectivitatea auditorului.
2. Rezolvarea conflictelor etice.
1. Independenţa şi obiectivitatea auditorului.
Independenţa este trăsătura principală a profesiei de auditor, asupra acestuia
influenţează următorii factori:
răspunderea juridică;
suspendarea drepturilor de auditor din motivele încălcării eticii
profisionale;
pierderea reputaţiei.
Independenţa îşi are semnificaţia atunci cînd, auditorul îşi exprimă opinia proprie
despre rapoartele financiare. Auditorul îşi pierde independenţa în unele situaţii critice cum ar
fi:
1.) Implicarea financiară în afacerile clienţilor poate rezulta din:
deţinerea unor interese financiare directe cu firma clientului. Auditorul nu
poate fi fondator, proprietar, acţionar, director general sau altă persoană de răspundere a
firmei auditate;
deţinerea unor interese financiare indirecte în firma clientului;
primirea sau acordarea unor împrumuturi de la unul sau mai mulţi clienţi,
sau a unui salariat cu funcţie de conducere în una din companiile clientului;
deţinerea unui interes financiar într-o formă care nu este client, dar care
are calitatea de a fi investitor la firma care este client.
2.) Oferirea altor servicii clienţilor auditaţi, cînd un auditor prestează alte servicii
pentru un client trebuie să aibă grijă să nu exercite funcţii de conducere, să nu ia decizii de
conducere, acestea rămînînd de competenţa conducerii. Serviciile furnizate de auditor în sfera
managerială şi fiscală constituie servicii de consultanţă. Este imposibil de definit limitele
consultanţei pe care o poate acorda auditorul.
3.) Onorarea – cînd onorariile primite de la un client reprezintă o proporţie mare din
totalurile onorariilor unui auditor trebuie analizată dependenţa firmei de audit cu acest client.
Nu este posibil să se stabilească precis care este proporţia inacceptabilă a onorariilor totale
obţinute de la un singur client. Totuşi dacă aceste onorarii constituie unica sursă sau cea mai
mare parte din venitul brut auditorul trebuie să analizeze dacă nu a fost afectată cariera sa
profesională.
4.) Bunurile şi serviciile – acceptarea bunurilor şi serviciilor de la un client poate
constitui o ameninţare la adresa principiului independenţei. De asemenea acceptarea unei
ospitalităţi excesive constituie o ameninţare. Bunurile şi serviciile nu trebuie acceptate de
auditori decît în limita condiţiilor normale de afaceri, care nu trebuie să fie mai favorabile
decît cele oferite celorlalţi. Ospitalitatea şi darurile ce nu pot fi comparate cu cele obişnuite
din viaţa socială nu trebuie acceptate.
5.) Deţinerea de capital în mod ideal – întregul capital social al unei firme de audit
trebuie deţinut de către auditori, dacă întregul capital sau o parte a lui ar fi deţinut de alte
persoane, acestea iar putea influenţa pe auditori în exercitarea profesiei. O situaţie similară ar
putea apărea cînd o firmă ar fi finanţată în principal prin credite de la alte persoane.
32
6.) Asocierea îndelungată a persoanelor cu funcţii de conducere cu clienţii
auditaţi. Există pericolul că o lungă implicare a aceluiaşi individ în auditarea aceluiaşi client
poate conduce la formarea unei legături strînse ce poate fi privită ca o ameninţare a
obiectivităţii şi independenţei. În plus sunt afectate aspecte legate de calitatea controlului în
sensul că auditorul se poate baza excesiv pe această familiaritate cînd execută procedeele de
audit şi emite aprecieri asupra hotărîrilor cheie în auditare, deci trebuie să se ia măsuri pentru
rotaţia periodică a personalului cu funcţie de răspundere pe parcursul petrecerii controlului.
7.) Principiul obiectivităţii - impune obiectivitatea că toţi auditorii să fie corecţi,
oneşti şi să fie liberi de conflictele de interese. Indeferent de serviciul prestat sau de
capacitatea lor, auditorii trebuie să protejeze integritatea serviciilor lor profisionale şi să
menţină obiectivitatea. La exercitarea controlului rapoartelor financiare auditorul nu are
dreptul de a prezenta interesele uneia din părţile implicate, adică el trebuie să-şi menţină
independenţa.
33
Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor?
1. Care este trăsătura principală a profesiei de auditor?
2. Din ce poate rezulta implicarea financiară în afacerile clienţilor?
3. În ce situaţii critice auditorul îşi poate pierde independenţa?
4. Cum rezolvă auditorii conflictele etice?
34
instruirea membrilor asociaţiei în domeniul practicii profesioniste a
contabilului şi auditorului;
asistenţa în implimentarea noului sistem contabil.
Calitatea de membru al Federaţiei Internaţionale a Contabililor înseamnă că standartele
şi programele asociaţiei amortizează cu standartele profesionale ale contabililor şi auditorilor
acceptate şi recunoscute în întreaga lume. Acest lucru îi acordă credibilitate busnessului şi
comunităţii financiare din Republica Moldova.
35
Tema 14: Experienţa internaţională a activităţii de audit.
1.Standartele internaţionale ale auditorilor.
2.Structura standartelor internaţionale ale auditorilor.
36
5) auditorul trebuie să cunoască sistemul controlului intern în măsura
posibilităţilor planificării auditorului şi determinarea volumului necesar al
verificării;
6) prin intermediul verificărilor, observărilor, chestionărilor şi confirmărilor
trebuie adunat volumul necesar de dovezi cu scopul creării bazei necesare
pentru formarea opiniei despre rapoartele financiare auditate.
37
Tema 15: Planificarea auditului.
1.Planificarea preventivă a auditului.
2.Semnificaţia şi riscul auditului.
3.Elaborarea programului de audit.
38
menţiune sau o opinie adversă în dependenţă cît de semnificativă este denaturarea. Auditorul
accentuează activitatea sa asupra sferelor mai importante.
La exercitarea verificărilor de audit se examinează foarte amănunţit problema
includerii sau neîncluderii căreiva menţiuni în raportul de audit, regula generală aici constă în
faptul că auditorii trebuie să evalueze semnificaţia incorectitudinilor depistate din punct de
vedere al autenticităţii rapoartelor financiare în general.
Incorectitudinile sunt semnificative dacă disponibilitatea informaţiei privind acestea
sunt în stare să afecteze deciziile utilizatorilor calificaţi. Incorectitudinile sunt semnificative
în mare măsură dacă ele induc în eroare utilizatorii calificaţi ale căror decizii luate în baza
acestor informaţii nu vor fi adecvate. Prin urmare toţi auditorii necesită determinarea
concepţiei privind semnificaţia de auditor. În caz dacă auditorul expune o opinie incorectă
atunci intervine riscul auditorului. Această opinie incorectă constă în faptul că rapoartele
financiare sunt în general prezentate corect, iar aceasta nu este adevărat. Ele sunt întocmite
incorect dar de fapt sunt corecte. Riscul auditorului este riscul admisibil al auditului, care
constă în faptul că auditorul poate comite anumite greşeli în activitatea sa şi la îndeplinirea
totalizării lucrului înfăptuit să deducă concluzii incorecte. De exemplu: în baza tuturor
rezultatelor lucrului realizat auditorul formulează incorect opinia sa şi evident va expune un
raport de audit fără menţiuni în cazul cînd nu este îndreptăţit să facă aceasta.
În esenţă acest risc poate fi examinat ca interacţiune a doi factori:
1. Riscul existenţei incorectitudinilor semnificative în evidenţa contabilă.
2. Riscul că anumite incorectitudini semnificative existente în rapoartele financiare
nu vor fi depistate în cadrul verificării.
Scopul final în organizarea operaţiunii este limitarea riscului auditului în conturi
separate, astfel încît la finisarea auditului totalitatea riscului auditului să fie limitată pînă la un
nivel suficient de redus încît nivelul certitudinii să fie suficient de înalt pentru a permite
auditorului expunerea opiniei privind rapoartele financiare în general. Cercetarea domeniilor
riscului este efectuată la etapa planificării cu determinarea riscurilor particulare ce au aceleaşi
caracteristici spre exemplu:
esenţa busnessului şi ramurei de activitate a clientului;
istoria relaţiilor auditorilor cu clientul, adică materialele verificărilor de
audit precedente;
administrarea personalului acordîndu-se atenţie profesionalismului şi
onestităţii administrative care practic nu sunt măsurate prin indicatori cantitativi;
gradul subiectivităţii la soluţionarea anumitor întrebări care poate depinde
de temeinicirea afirmărilor administrative referitor la evaluarea stocurilor de mărfuri şi
materiale temeinicirea creanţelor şi chiar integritatea mijloacelor băneşti într-o bancă cu
reputaţie îndoielnică;
complexitatea operaţiunilor financiar-economice – adică apare o
dependenţă directă că oparaţiunile sînt mai dificile şi nivelul riscului este mai sporit, iar la
cele mai puţin deficile riscul este mai redus.
În baza anticipărilor legate de riscul propriu şi riscul controlului auditorul formează
strategia verificării de audit care va fi efectuată din punct de vedere al cheltuielilor şi va oferi
dovezi suficiente şi competente pentru a confirma anticipările legate de riscul propriu şi riscul
controlului şi pentru a reduce considerabil riscul nedescoperirii atingînd un nivel scăzut al
riscului auditului.
39
planificarea de audit, înţelegerea sistemului controlului intern şi cu testele de control.
Programa de audit este întocmită de audit conform standartelor şi trebuie să fie prezentată în
formă scrisă. Programele de audit sunt proectate special pentru fiecare angajament de audit şi
variază de la un angajament la altul. În timpul planificării auditorul pregăteşte o programă
preliminară care deseori se schimbă pe parcursul desfăşurării auditului. Programele de audit
trebuie să stabilească procedeele deoarece acestea se referă la obiectivele auditului. Programa
se întocmeşte pînă la începerea verificării şi în procesul auditului se pot întroduce
corectitudinile necesare care totodată pot fi destul de semnificative. În procesul planificării se
selecţionează cadrele de audit şi se asigură numărul de colaboranţi necesari pentru efectuarea
verificărilor. Planificarea se face reeşind din calificarea profesională a auditorilor. Se
planifică perioada de efectuare a lucrărilor şi se întocmeşte graficul calendaristic al
verificărilor rapoartelor financiare şi al termenilor strîns legate de componenţa personalului.
Sunt diferenţiate trei nivele de planificare a termenilor de verificare şi anume:
1. întocmirea graficului calendaristic de verificare cu indicarea tuturor
termenilor importanţi;
2. planificarea tipului utilizat pentru verificarea fiecărei poziţii separate a
rapoartelor;
3. întocmirea graficelor calendaristice pentru fiecare colaborator.
Pe parcursul verificării preventive de regulă se verifică sistemul controlului intern şi
elementele separate a anumitor sectoare de evidenţă pentru reducerea termenilor de verificare
a rapoartelor financiare anuale. Planificarea termenilor efectuării verificării rapoartelor
financiare urmează a fi îndeplinită în acord comun cu beneficiarul. O pregătire adecvată a
beneficiarului constituie o premiză a efectuării cu succes a verificării.
Este necesar de a stabili termenele de participare la verificare a auditorilor pentru a se
convinge că fiecare colaborator este disponibil pe termen deplin al efectuării acesteia.
40
Tema 16: Documentaţia lucrărilor de audit.
1. Determinarea documentaţiei de lucru şi documentelor principale.
2. Genurile şi conţinutul documentaţiei de lucru.
41
în documentele pe termen lung, documentele de audit administrative şi documentele de audit
informative.
1. La documentele pe termen lung se referă acele
documente care au importanţă pe parcursul a mai multor ani. Păstrarea şi sistematizarea
documentaţiei de lucru după un principiu unic permite auditorului să activeze fără eforturi
majore. La documentele pe termen lung se atribuie următoarele:
- istoria întreprinderii;
- dezvoltarea economică (prin acorduri speciale şi constituirea filialelor);
- organigrama-adică schema circuitelor documentelor şi relaţiilor tuturor
participanţilor la activitatea întreprinderii;
- informaţia dintre persoanele în drept de a semna documentaţia de decontare şi
colaboratorii particulari.
Este necesar de a începe întocmirea documentelor pe termen lung în cadrul primei
examinări de audit a înterprinderii şi de a introduce modificările necesare pe parcursul
examinărilor ulterioare. În timpul examinărilor de audit ulterioare este controlată activitatea
documentelor pe termen lung.
2. Documentele de audit administrative conţin date
despre actvitatea auditorului pe parcursul unei perioade de timp după genurile şi volumul lui
de activitate.
Ele includ de asemenea opiniile şi concluziile care rees din examinarea de audit a
rapoartelor financiare anuale necesare pentru constatarea rezultatului auditului.
Documentele de audit administrative pot fi divizate în două tipuri:
a)documentaţia generală utilizată pe parcursul efectuării examinării de audit şi include:
I. Rapoarete financiare anuale.
II. Balanţa de verificare pe conturi.
III. Lista formulelor contabile suplimentare întocmite de audit.
IV. Planul de verificări şi termenele de verificare a auditului.
V. Contractul privind efectuarea auditului şi conformitatea lui.
VI. Elaborarea analizei rapoartelor financiare.
VII. Concluiziile privind rezultatele auditului.
VIII. Corespondenţa de afaceri.
b)documentele de lucru întocmite pe articole separate a rapoartelor financiare anuale
-compartimentele de structură a acestei documentaţii corespund poziţiilor separate a auditului
şi rapoartelor financiare anuale.
3. Documentele de audit informative – în rezultatul
controlului poate conţine următoarele compartimente:
mijloace fixe;
achiziţionarea tehnico-materială;
evidenţa la depozit;
facturarea;
evidenţa creanţelor şi a fluxului de mijloce băneşti;
evidenţa personalului;
sistemul electronic de prelucrare a datelor.
42
3. Ce documente pot fi prezentate din partea persoanelor terţe a auditorului?
4. Ce documente se referă la documentele pe termen lung?
5. Ce documente fac parte din documentele de audit administrative?
6. Ce documente fac parte din documentele de audit informative?
43
Codificarea documentaţiei duce la clasificarea ei după un anumit sistem. Baza pentru
codificarea documentelor costituie poziţiile verificate ale rapoartelor financiare anuale.
Pentru codificare care se referă la poziţii separate este posibil de a utiliza litere, cifre
sau combinarea acestora. Prin intermediul codificării auditorul are posibilitatea să constate la
care poziţie a bilanţului contabil se referă fiecare cifră sau sumă. În afară de aceasta
indicatorii primiţi ajută la căutarea datelor şi documentelor iniţiale în documentaţia de lucru.
Toate documentele prezentate auditorului de către client trec în proprietate deplină a
acestuia.
Numai originalele contractelor, declaraţiilor fiscale şi actelor oficiale oferite auditului
pentru familiarizare reprezintă proprietatea clientului şi urmează a fi restituite.
Nu-i necesar ca clientul să se familiarizeze cu documentaţia de lucru deoarece ea
reprezintă proprietatea auditorului.
Informaţia din documentaţia de lucru are caracter confidenţial şi de aceea auditorul
urmează să asigure neaccesul ei la alte persoane. Aceasta semnifică că documentaţia urmează
să fie permanent păstrată sub cheie.
Nu toate datele şi operaţiunile economice sunt reflectate în rapoartele financiare anuale
deşi sunt importante pentru întocmirea bilanţului contabil. Ca rezultat auditorul nu este sigur
de faptul că a primit toate documentele şi informaţia necesară, de aceia el cere confirmări
privind caracterul deplin al informaţiei. Drept garanţie pentru auditor este o declaraţie privind
responsabilitatea clientului în formă scrisă în care el modifică faptul că această
responsabilitate este importantă de a prezenta auditorului informaţia completă şi temeinică.
Scopul unor astfel de declaraţii constă în reglementarea obligaţiunilor întreprinderii,
clientului şi organizaţiei de audit la etapa finisării activităţii de efectuare a auditului.
La întocmirea declaraţiei clientului îi este clar că el este obligat în baza legislativă să
prezinte auditorului toate datele şi informaţia necesară.
44
Tema 18: Necesitatea auditului rapoartelor financiare.
1. Necesitatea auditului rapoartelor financiare.
2. Verificarea corectitudinii şi întocmirea bilanţului contabil.
45
conţine denumirea completă a întreprinderii în conformitate cu documentele de constituire,
genul de activitate al întreprinderii care trebuie să corespundă cu statutul acestuia, iar în
cazul licenţierii acestui gen de activitate trebuie verificată licenţa şi termenul de utilizare a
acestuia. Determinarea genului de activitate este necesară pentru divizarea corectă a
veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii pe activităţi. Apoi are loc verificarea corectitudinii,
completării rapoartelor financiare după formă şi determinarea acelor compartimente a
evidenţei unde riscul de audit este cel mai semnificativ adică, unde creşte probabilitatea
fraudei şi erorii în evidenţa contabilă şi rapoartele financiare, în dependenţă de aceasta se
depistează acele operaţiuni şi active care trebuie verificate mai amănunţit şi acele unde se
poate baza pe datele clientului. În continuare se verifică corespunderea şi legătura
indicatorilor reflectaţi în diferite forme ale rapoartelor financiare.
46
Tema 19: Auditul rapoartelor financiare anuale.
1. Verificarea activelor pe termen lung.
2. Verificarea stocurilor de mărfuri şi materiale.
3. Verificarea creanţelor.
47
La verificarea reparaţiei mijloacelor fixe se ţine cont de tipul de reparaţie, adică cea
curentă şi capitală, pentru reparaţia curentă se examinează corectitudinea includerii
cheltuielilor de reparaţie în componenţa consumurilor sau cheltuielilor în funcţie de destinaţia
obiectelor reparabile. Pentru reparaţia capitală dacă a fost efectuată în scopul susţinerii
obiectului în stare normală de lucru se verifică că aceste cheltuieli să se includă în cost sau în
componenţa cheltuielilor perioadei de gestiune.
Etapa finală a verificării activelor pe termen lung constă în examinarea dezvăluirii
informaţiei privind aceste active în anexa la bilanţul contabil nr.5, la compartimentul –
existenţa şi mişcarea activelor precum şi în Nota explicativă a raportului financiar anual.
3. Verificarea creanţelor.
Întreprinderea sistematic efectuează decontări cu cumpărătorii, clienţi, persoanele
gestiionare, bugetul de stat şi alţi debitori. Organizarea raţională a contractului privind
situaţia decontărilor duce la întărirea disciplinei contractuale, la creşterea responsabilităţii
întreprinderii privind respectarea disciplinei de plată, la micşorarea creanţelor, la accelerarea
rotaţiei mijlocului circulant, şi deci şi la îmbunătăţirea situaţiei financiare a
întreprinderii.Verificarea creanţelor include verificarea aferentă facturilor comerciale, contul
48
221, corecţiilor la datorii dubioase 222, avansuri acordate 224, decontări cu bugetul 225,
creanţelor ale personalului 227, şi alte creanţe 229. Toate aceste conturi urmează a fi supuse
verificării referitor la corespunderea soldurilor indicate în bilanţul contabil cu datele din
cartea mare. Corespunderea sumelor totale ale conturilor analitice cu sumele corespunzătoare
ale conturilor sintetice la care aparţine sumele privind decontările cu organele financiare şi
fiscale, instituţiile bancare trebuie să fie convenite cu acestea şi să fie identice. În contul
descoperirii abaterilor auditorul trebuie să le reflecte şi să propună contabilului şef al
întreprinderii întroducerea corectărilor necesare în registrele necesare. Verificarea situaţiei
creanţelor începe cu analiza documentelor ce reflectă inventarierea decontărilor. Auditorul
trebuie de sine stătător să adune informaţii privind creanţele. Inventarierea decontărilor cu
cumpărătorii, persoanele gestionare, bugetul şi alţii debitori constă în depistarea soldurilor
reflectate în documente şi verificarea amănunţită a provenienţei şi justificării sumei indicate
în conturi, se determină termenul apariţiei creanţei şi realitatea acestuia.
Una din modalităţile de obţinere a informaţiei despre situaţia creanţelor este
utilizarea confirmărilor directe a sumelor din partea clienţilor. În baza datelor inventarierii
creanţelor privind facturile comerciale trebuie examinate datoriile care figurează în bilanţ în
sumă totală, şi separate pe fiecare debitor inclusiv confirmate şi ne confirmate de ei, la fel
cele scoase la iveală în calitate de creanţă cu termenul expirat.
Pe parcursul examinării corecţiilor la datorii dubioase se verifică dacă rezerva creată
se utilizează numai pentru casarea creanţelor comerciale, şi nu se utilizează pentru stingerea
celorlalte tipuri de creanţe. Verificarea creanţelor ale personalului începe cu cercetarea
soldurilor conturilor analitice şi stabilirea concordanţei lui cu suma contului sintetic 227.
Creanţele personalului faţă de întreprindere pot apărea în urma operaţiunilor ce se referă la
retribuirea muncii, acordarea avansurilor spre decontare, mărfurile vîndute în credit,
recuperarea daunei materiale, alte operaţiuni. Se verifică modul de respectare la întreprindere
a regimului unde este stabilit că avansurile spre decontare pot fi acordate persoanelor care au
prezentat în termenul stabilit dări de seamă cu privire la sumele de avans şi au vărsat la
casierie soldul de bani. De asemenea se stabileşte dacă avansurile au fost acordate pentru
procurarea unor valori materiale, se verifică dacă cantitatea acestor valori materiale indicate
în documentele primare anexate la documentul de avans au fost date la depozit.
49
Tema 20: Verificarea mijloacelor băneşti, capitalului propriu, datoriilor şi rezultatelor
financiare.
1. Verificarea mijloacelor băneşti.
2. Verificarea capitalului propriu.
3. Verificarea datoriilor.
4. Verificarea rezultatelor financiare.
50
exprimate în valută străină. Conform SNC nr.7 ”Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti”
orice persoană juridică sau fizică care desfăşoară activitatea de antreprenoriat şi este
înregistrată în Republica Moldova este obligată să prezinte raportul privind fluxul mijloacelor
băneşti. Pe parcursul verificării corectitudinii şi justei completări a acestui raport, se
examinează în primul rînd dacă întreprinderea a divizat corect sumele mijloacelor băneşti pe
tipuri de activităţi şi operaţii de investire financiară. De această divizare depind indicatorii
care ajută utilizatorii rapoartelor financiare şi care le permit aprecierea influenţei tipurilor de
activităţi asupra situaţiei financiare a antreprenorilor. În al doilea rînd se verifică
corespunderea datelor reflectate în raport cu datele registrelor de încasări şi plăţi.
51
3. corectitudinea delimitărilor surselor de finanţare în proprii şi împrumutate.
3. Verificarea datoriilor
În contabilitate şi în rapoartele financiare datoriile se divizează:
datorii financiare;
datorii comerciale;
datorii calculate.
Soldurile neachitate la sfîrşitul anului privind creditele şi împrumuturile se reflectă
în patru articole a bilanţului contabil:
credite bancare pe termen scurt şi termen lung;
împrumut pe termen scurt şi termen lung.
Pe parcursul verificării se stabileşte:
- pentru ce scopuri a fost utilizat creditul şi dacă corespunde cu
destinaţia;
- plenitudinea şi oportunitatea stingerii creditelor utilizînd extrasele
din conturile de la bancă;
- achitarea dobînzii şi corectitudinii trecerii sumei dobînzei la
cheltuieli;
- legalitatea şi temeinicirea acordării creditelor lucrătorilor pentru
diferite necesităţi;
- corectitudinea ţinerii contabilităţii evidenţei contabile la conturile
411; 412; 511; 512;
- concordanţa dintre datele acestor conturi cu datele cărţii marii şi
bilanţului contabil.
Se verifică de asemenea datoriile comerciale care încep cu stabilirea corectitudinii
oglindirii lor în articolele bilanţului. În acest scop se confruntă soldurile evidenţei analitice cu
soldul contului sintetic: 512, 522, 523, cu cartea mare şi bilanţul contabil.
Se verifică operaţiunile de decontare cu fiecare furnizor confruntând datele din
documentele primare de decontare cu registrele ce reflectă acumularea datoriilor, pentru a
stabili data şi caracterul fiecărei operaţiuni de livrare, temeinicirea preţurilor, plenitudinea
luării la evidenţă a valorilor materiale şi a reclamaţiei prezentate.
Se verifică dacă la întreprindere se respectă condiţia includerii în componenţa
veniturilor a sumelor de datorii ne reclamate şi la care a expirat termenul prevăzut de
legislaţie. Se verifică cum se respectă actele normative la calcularea retribuţiilor, reţinerilor
din salariul şi corectitudinea ţinerii evidenţei privind retribuţiile, existenţa persoanelor ce sunt
retribuite şi corectitudinea evaluării datoriilor privind remunerarea.
Se verifică de asemenea datoriile faţă de buget, felurile de plăţi la buget şi în fondurile
extrabugetare, exactitatea calculării sumelor, oportunitatea transferării şi determinarea
motivelor privind sumele cu termenul expirat. Sursele principale pentru verificarea
decontărilor cu bugetul sunt: calculele la plăţile efectuate, extrasele din contul bancar,
înregistrările din conturile 534, 536, şi registrele respective.
Avînd în vedere că inspecţiile fiscale sistematic controlează starea decontărilor la
buget în procesul verificării trebuie de studiat temeinic actele de control întocmite de
inspecţia fiscală.
52
desfăşoară activitatea întreprinderii în dinamică este necesar de a studia coeficientul
rentabilităţii nu numai pe o perioadă de gestiune a utilizării datelor cîtorva perioade. Sarcina
auditorului constă în verificarea datelor reflectate în raport şi corespunderea acestora cu
datele din registrul de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor de asemenea corectitudinea
includerii acestor date în posturile raportului privind rezultatele financiare cu scopul obţinerii
unei imagini reale, a situaţiei financiare a întreprinderii. Rezultatele financiare reprezintă
diferenţa dintre venituri şi cheltuieli în perioada de gestiune, studierea informaţiei prezentate
de întreprindere începe cu verificarea respectării acesteia a principiilor de constatare a
cheltuielilor şi veniturilor conform cărora se prevede:
- că cheltuielile şi veniturile se reflectă în evidenţă în perioada de gestiune în
care au avut loc indiferent de momentul plăţii efective;
- veniturile şi cheltuielile ocaziţionale de aceleaşi operaţiuni se reflectă în
evidenţă concomitent;
- cheltuielile trebuie reflectate în evidenţă la momentul efectuării acestuia;
- venitul se constată atunci cînd există posibilitatea reală de a obţine venitul şi a
determina suma acestuia.
La verificarea rezultatelor financiare a activităţii economice a întreprinderii urmează a
analiza detaliat componenţa veniturilor şi cheltuielilor, sumele cărora sunt reflectate în
conturile clasei 6 şi 7 ale planului de conturi. La efectuarea analizei este necesar de a asigura
următoarele: evidenţa completă a tuturor veniturilor şi cheltuielilor, repartizarea corectă a
veniturilor şi cheltuielilor între perioadele de gestiune (în curente şi viitoare), evidenţa
curentă a cheltuielilor în conformitate cu normele stabilite de legislaţie şi normele în vigoare.
Determinarea profitului net al întreprinderii realizat în cursul anului de gestiune are
loc în contul 351, trebuie verificată corectitudinea formulei contabile ce reflectă închiderea
conturilor de venituri şi cheltuieli. Se verifică ca pe parcursul întocmirii rapoartelor
trimestriale să nu fie închise conturile de venituri şi cheltuieli, deoarece în aceste perioade
rezultatele financiare se determină fără întocmirea înregistrării contabile.
53
Tema 21: Răspunderea juridică a auditorului.
1.Evoluţia mediului juridic.Deosebirea dintre eşecul economic, eşecul de audit şi riscul
de audit.
Condamnarea unui auditor în cadrul prevederilor de drept penal poate rezulta atunci
cînd se demonstrează că el a avut intenţia de-a înşela sau a păgubi clientul. Principalii factori
care determină tendinţa de evoluţie a numărului de procese cît şi sumele despăgubirilor
plătite sunt:
1.utilizatorii situaţiilor financiare au o percepţie din ce în ce mai clară a răspunderii
pe care o poartă experţii contabili;
2.comisia valorilor şi operaţiunilor bursiere este din ce în ce mai conştientă de
responsabilitatea sa de-a proteja interesele investitorilor;
3.contabilitatea şi auditul sunt mai complexe din cauza unor factori precum
dimensiunile din ce în ce mai mari ale societăţilor, globalizărilor, economiilor şi
complexitatea operaţiunilor economice;
4.societatea acceptă intentarea de către părţile vătămate a unor procese oricărei părţi
sau persoane care ar putea fi capabilă să plătească o compensaţie indiferent cine este vinovat
în realitate;
5.numeroase firme, experţi contabili sunt dispuşi să soluţioneze conflictele juridice în
afara instanţei, mai curînd decît să treacă prin procesul judiciar, prin încercarea de-a evita
costurile procedurii judiciare şi publicaţiilor negative;
6.tribunalele se confruntă cu o serie de dificultăţi în înţelegerea şi interpretarea
problemelor contabile şi de audit cu caracter foarte tehnic.
Explicarea motivelor din care incapacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a
deosebi eşecul economic, eşecul de audit şi riscul de audit a promovat numeroase procese.
Un eşec economic apare atunci cînd o întreprindere este incapabilă să–şi ramburseze
datoriile faţă de creditorii săi, sau să facă faţă aşteptărilor investitorilor săi din cauza unor
condiţii economice generale sau specifice întreprinderilor, luarea de decizii greşite de către
management sau apariţia unei concurenţe neaşteptate în ramură. Punctul culminant al
eşecului economic este declararea falimentului.
Eşecul de audit apare atunci cînd auditorul exprimă o opinie de audit eronată ca
rezultat al unui eşec primar de a se conforma standardelor de audit general acceptate (ca
urmare a angajării de asistenţi insuficient de calificaţi pentru executarea unor lucrări de audit)
Riscul de audit reprezintă riscul că un auditor să ajungă la concluzia că situaţiile
financiare prezintă o imagine fidelă şi să decidă exprimarea unei opinii fără rezerve, cînd în
realitate aceste situaţii conţin prezentări semnificativ eronate. Dat fiind faptul că auditorii nu
pot colecta informaţii probante decît pe bază de testare sau eşantionare şi că detectarea unor
fraude bine camuflate poate fi foarte dificilă. Va exista întotdeauna un anumit risc că
auditorul să nu descopere o fraudă semnificativă în ciuda faptului că se respectă standardele,
cînd o companie declară faliment sau nu-şi poate achita datoriile utilizatorilor situaţiilor
54
financiare, pretinzînd de obicei că există un eşec de audit, mai ales cînd în ultimul raport de
audit se spune că situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă. Mai grav dacă există un eşec
economic şi mai tîrziu se determină că situaţiile financiare erau eronate, utilizatorii pot
pretinde că auditorul a dat dovadă de neglijenţă chiar dacă auditul a fost efectuat la nivel.
Auditorii trebuie să recunoască faptul că într-o anumită măsură reclamaţiile privind
eşecurile de audit pot rezulta şi din speranţele celor care suportă o pierdere economică, de a
recupera aceea pierdere din orice sursă posibilă indiferent cine-i vinovatul.
Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor?
1. Care sînt principalii factori care determină tendinţa de evoluţie a numărului de
procese?
2. Cînd apare eşecul de audit și riscul de audit?
Tema 22: Măsuri întreprinse pentru a reduce riscul apariţiei litigiilor şi protejarea
experţilor contabili.
1.Răspunderea faţă de clienţi, faţă de terţe părţi şi răspunderea penală.
2. Măsuri întreprinse pentru a reduce riscul apariţiei litigiilor şi protejarea experţilor
contabili.
55
Corpul profesional şi experţii contabili întreprind o serie de măsuri pentru a reduce
riscul de expunere a practicienilor la urmăriri juridice şi anume:
a) cercetări în sfera auditului;
b) definirea de standarte şi reguli;
c) fixarea de cerinţe care să protejeze auditorul;
d) fixarea de obligaţiuni şi de evaluare colegială;
e) instruirea utilizatorilor;
f) grupuri de presiune pentru modificarea cadrului juridic.
Auditorii practicieni pot de asemenea întreprinde măsuri specifice pentru aşi
minimiza răspunderea juridică şi anume: colaborarea numai cu clienţii care dau dovadă de
integritate, angajarea de personal calificat, instruirea şi supravegerea adecvată a acestuia,
respectarea normelor şi standartelor profesionale, menţinerea independenţei, înţelegerea
independenţei clientului, realizarea activităţii de audit de înaltă calitate, documentarea
adecvată a muncii, obţinerea unor scrisori de angajament, apelul la experţii în drept, alegerea
unei forme de organizare cu răspundere limitată.
56
Tema 23: Proceduri de obţinere a dovezilor de audit.
1.Examinarea documentelor.
1.Examinarea documentelor.
Procedurile de audit reprezintă un segment de activitate cu conotaţii particulare ce se
deosebesc în multe privinţe de controlul financiar. Opinia auditorului cu privire la
autenticitatea rapoartelor financiare se formulează în baza dovezilor de audit obţinute cu
ajutorul procedurilor de colectare a lor. Procedurile de obţinere a dovezilor de audit sunt
numite şi definite de standartele naţionale de audit 500 „Dovezi de audit”.
Conform acestui standart procedurile de examinare pot fi clasificate în următoarele
categorii:
a) examinarea documentelor;
b) cercetarea înregistrărilor;
c) examinarea activelor.
Sînt cunoscute următoarele proceduri de examinare a documentelor: verificarea
corectitudinii şi perfectării formularelor, examinarea de fon, examinarea formală, examinarea
logică, examinarea abaterilor, verificarea economică, verificarea încrucişată, verificarea prin
confruntare, verificarea corectitudinii şi perfectării formularelor constă în examinarea
corectitudinii complectării rechizitelor.
Aceasta permite auditorului să stabilească dacă datele din cadrul documentelor sînt
aranjate în conformitate cu cerinţele de întocmire a lor. La această procedură se ţine cont:
1. unele cerinţe de întocmire a documentelor contabile care sînt elaborate
de către instituţiile de stat, iar altele de către agentul economic;
2. pentru fiecare gen de operaţiuni economice se foloseşte cîte un model
de document, formularul căruia dispune de o structură corespunzătoare specifică
operaţiunilor economice respective.
3. examinarea de fon este orientată către descoperirea falsificărilor din
documente. Documentul care conţine falsificări este utilizat în calitate de dovadă cu caracter
documentar. Falsificarea poate fi de două feluri:
- falsificare intelectuală a documentelor;
- falsificare materială a documentelor.
Falsificarea intelectuală constă în ascunderea informaţiei reale despre tranzacţia
economică fără ca textul sau sumele din documentul falsificat să fie şterse sau corectate.
Astfel, de falsificării nu pot fi scoase la iveală cu ajutorul examinării de fon. Falsificarea
materială apare în rezultatul modificării conţinutului documentului prin ştergere sau corectare
a informaţiei.
Examinarea formală a documentelor permite identificarea erorilor (ne intenţionate) şi
fraudelor (intenţionate) comise la contabilizarea tranzacţiilor neordinare. Tranzacţii
neordinare sunt acelea care nu corespund documentului de activitate al întreprinderii sau care
57
sunt neobişnuite a întreprinderii pentru ea şi contabilii întreprinderii ne avînd experienţă în
contabilizarea unor astfel de tranzacţii deseori comit greşeli.
Verificarea logică se efectuează prin compararea datelor despre tranzacţia
documentară cu informaţia, vizînd împrejurările în care a fost realizată. Această tehnică de
control se aplică la compararea datelor privind cantitatea de marfă înregistrând în factura
comercială cu cantitatea de marfă ce poate fi transportată în lăzile sau ambalajul indicat în
factură. Compararea datelor din lista de inventariere a stocurilor de mărfuri şi materiale cu
informaţia despre suprafaţa teritoriului sau mărimea încăperii depozitului unde sunt păstrate
aceste active. Verificarea logică permite descoperirea fraudelor, delapidărilor altor fapte de
înstrăinare a proprietăţii întreprinderii precum şi a tranzacţiilor suspecte.
Examinarea abaterilor constă în studierea devierilor de la prevederile actelor
legislative şi normative, a actelor de fondare a întreprinderii precum şi a devierilor de la
veniturile , cheltuielile şi consumurile planificate.
Verificarea economică scoate la iveală oportunitatea şi necesitatea operaţiunilor
economice precum justeţea calculelor planificate.
Verificarea oportunităţii constă în stabilirea faptului, dacă momentul şi locul ales
pentru executarea unei operaţiuni economice sunt eficiente pentru întreprindere. La
aprecierea necesităţii operaţiunilor economice se urmăreşte dacă operaţiunile înregistrate în
documente este utilă activităţii întreprinderii şi dacă se justifică economic. Controlul justeţei
calculelor planificate constă în verificarea corectitudinii calculelor efectuate la bugetarea
activităţii de bază.
Verificarea încrucişată permite studierea autenticităţii operaţiunilor prin compararea
informaţiei din documentele justificative cu cea din documentele de stocare, precum şi cu
înregistrările efectuate în registrele contabile vizînd una şi aceeaşi operaţie economică.
Documentele justificative se întocmesc în cîteva exemplare, iar unele operaţiuni economice
sunt reflectate în mai multe documente contabile. În contabilitate informaţia despre
operaţiunile economice este înregistrată în documentele de stocare, iar din aceste documente
în registrele contabile sub forma de înregistrare contabilă.
Verificarea prin confruntare se bazează pe următoarea corelaţie: soldul la începutul
perioadei împreună cu intrările documentelor trebuie să fie egal cu cheltuielile documentelor
împreună cu soldul la sfîrşitul perioadei. Ambele solduri trebuie să fie determinate prin
inventariere.
Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor?
1. Cum pot fi clasificate procedurile de examinare a documentelor?
2. Care sînt felurile de falsificare?
3. Cum se efectuează verificarea logică?
4. În ce constă examinarea abaterilor?
5. Ce scoate la iveală verificarea economică?
6. În ce constă verificarea oportunității?
7. Ce permite verificarea încrucișată?
8. Pe ce se bazează verificarea prin confruntare?
58
Tema 24: Cercetarea înregistrărilor contabile.
1.Cercetarea înregistrărilor contabile.
2.Examinarea activelor.
2. Examinarea activelor.
Examinarea activelor permite colectarea dovezilor de audit cu privire la experienţa şi
plenitudinea activelor nemateriale şi materiale. Existenţa şi plenitudinea între două aspecte
calitative ale rapoartelor financiare enumerate în standardele naţionale de audit 500 „Dovezi
de audit ”. Examinarea existenţei constă în stabilirea faptului dacă activul există la momentul
59
dat la întreprinderea controlată, iar în cadrul verificării se controlează dacă toate activele sunt
înregistrate în documentele contabile. Dacă, apelăm la terminologia controlului financiar
procedura de examinare a activelor mai este numită şi inventarierea activelor. Examinarea
existenţei presupune stabilirea existenţei efective a activelor precum şi cercetarea stării lor. În
Republica Moldova toţi agenţii economici sunt obligaţi să respecte anumite reguli de
organizare şi efectuare a inventarierii conform regulamentului cu privire la inventariere
elaborat de Ministerul Finanţelor sub nr.30 din 05.03.2001. Examinarea activelor se
efectuează la locul de existenţă a lor prin determinarea exactă a cantităţii şi stării fiecărui tip
de activ. Se manifestă o atenţie sporită stocurilor de mărfuri şi materiale, evidenţa analitică a
cărora se ţine prin metoda globală valorică, deoarece posibilităţile de sustragere a activelor
de către gestionar sunt mai numeroase din motivul că lipsurile şi plusurile pot fi compensate
uşor.
Conform Standartelor Naţionale de Audit 501, auditorul trebuie să ea parte la
inventarierea stocurilor de la o dată ulterioară sau cel puţin să observe efectuarea inventarierii
cu verificarea tranzacţiilor care au intervenit între timp. Standartul Naţional de Audit 501
conţine următoarele recomandări:
1. efectuarea renumerărilor de control în cazurile cînd cantitatea
stocurilor de mărfuri este determinată prin numărare;
2. sporirea atenţiei auditorului, dacă cantitatea fizică a stocurilor se
determină prin numărarea aproximativă;
3. dacă inventarierea este efectuată în mai multe depozite, auditorul
trebuie să asiste la inventarierea acestor stocuri, nivelul de semnificaţie al cărora este cel mai
important;
4. să fie luate în consideraţie instrucţiunile conducerii agentului economic
cu privire la: modul de colectare a listelor de inventariere completate şi necompletate,
procedurile de numărare şi renumărare a stocurilor, determinarea etapei de fabricare a
producţiei în curs de execuţie, identificarea mărfurilor nevalabile învechite, rebutate ce
aparţin persoanelor terţe, mişcarea stocurilor de la un sector la altul, livrarea şi recepţionarea
stocurilor înainte şi după data încheierii perioadei de gestiune.
5. verificarea listei de inventariere se stabilește, dacă rezultatele
numărării sunt exact înregistrate în acest document.
Majoritatea procedurilor de examinare sunt specifice controlului intern în special
inventarierea activelor, întocmirea balanţei de verificare, verificarea reciprocă, examinarea
abaterilor şi altele. Dacă, astfel de proceduri lipsesc la întreprinderea auditată sau sunt
ineficiente auditorul le va aplica în calitate de proceduri de obţinere a dovezilor de audit
pentru confirmarea aspectelor calitative ale rapoartelor financiare.
În cazul cînd unele sau majoritatea lor sunt apreciate, ca fiind eficiente la etapa evaluării
și preliminării riscului legat de control, atunci ele vor fi studiate mai amănunţit şi evaluate în
cadrul testării controlului intern. Prin urmare, în dependenţă de starea controlului intern și
procedurile controlului intern constatate lipsă sunt utilizate de către auditor în calitate de
proceduri ce ţin de esenţa auditului, iar celelalte sînt apreciate la etapa evaluării preliminare a
riscului legat de control ca fiind proceduri eficiente de control intern şi sunt considerate ca
obiect al testării controlului intern.
60
Tema 25: Recalcularea sau efectuarea calculelor independente.
1. Recalcularea sau efectuarea calculelor independente.
2. Observarea ca procedură de audit.
1. Recalcularea sau efectuarea calculelor independente.
Recalcualarea se aplică atît la testarea controlului intern, cît şi ca procedură de testare
detaliată la verificarea corectitudinii calculării rulajelor şi soldurilor conturilor. Deoarece
calculele din facturile financiare sunt verificate de colaboratorii controlului intern
recalcularea sumelor din aceste documente va permite auditorului stabilirea afectivităţii
acestei proceduri de control intern. Cu cît auditorul va avea mai puţină încredere în sistemele
contabile şi de control, cu atît mai multe recalculări vor fi efectuate la testarea elementelor
eşantionului. Recalcularea poate fi utilizată şi în calitatea de procedeu de testare detaliată a
tranzacţiilor şi soldurilor contabile pentru următoarele cazuri:
recalcularea sumelor aferente stocurilor;
verificarea calculelor din facturile comerciale;
examinarea extraselor din contul bancar.
Dacă în urma acestor proceduri au fost identificate erori de calcul corectarea lor
presupune anumite regului:
1) În documente nu se admit ştersături. Corectarea se face prin confirmare
documentară cu semnătura persoanei ce semnează documentul cu indicarea datei corectării.
2) Greşelele pot fi corectate prin tăierea textului sau sumei greşite cu o
linie în aşa fel în cît să se poată citi cea fost greşit punînd semnătura și data cum sa
menţionat.
3) În documentele băneşti de casă şi bancă nu se admite nici o corectare.
Ele se anulează păstrîndu-se apoi se întocmeşte un alt formular nou.
În practică este foarte important de a cunoaşte care procedură de audit oferă cele
mai credibile dovezi de audit, fiindcă anume acestea determină eficienţa auditului.
61
d) stabilirii eficienţei sistemului de sancţionare a ieşirilor de pe teritoriul
întreprinderii;
e) cercetarea modului de gestionare a evidenţei operative a comenzilor şi livrărilor
de produse.
Se acordă o atenţie sporită documentelor ne oficiale ce se referă la documentele
personale ale gestionarului, adică acele documente care au fost elaborate şi întocmite de
sinestătător de către gestionar pentru înregistrarea mai amănunţită a informaţiei despre
operaţiunile economice. Aceste documente pot conţine unele date foarte utile la stabilirea
veridicităţii, plenitudinii, evaluării şi măsurării operaţiunilor economice în contabilitate.
Drept proceduri de observare la care poate apela auditorul pot fi: anchetarea
personalului întreprinderii, cronometrarea procesului de producţie, fotografierea încăperilor
unde se află stocurile, urmărirea acţiunilor efectuate de persoana de materiale responsabilă.
Observarea poate fi utilizată la urmărirea procesului de colectare şi înregistrare a
operaţiunilor economice în documentele justificative, în documentaţia de stocare şi în
înregistrările contabile.
Practicienii recomandă utilizarea observării la identificarea înregistrărilor contabile
neobişnuite care pot genera denaturări la contabilizarea lor. Se recomandă ca prin
intermediul observării să fie identificate formulele contabile, deoarece în practică prin astfel
de formule se comit erori sau chiar fraude.
62
Tema 26: Proceduri analitice.
1. Solicitarea şi confirmarea.
2. Proceduri analitice.
1. Solicitarea şi confirmarea.
Pentru sistemele contabile şi de control intern solicitarea şi confirmarea prezintă
procedura de control care poate fi numită succint „Inventarierea creanţelor şi datoriilor”.
Această procedură de control se utilizează la inventarierea decontărilor cu instituţiile
financiare, cu bugetul, cumpărătorii, furnizorii, angajaţii întreprinderii şi alţi debitori şi
creditori ai agentului economic. Solicitarea şi confirmarea creanţelor se efectuează astfel:
debitorilor le sunt expediate extrasele din conturile analitice de evidenţă a creanţelor care
trebuie să le confirme sau dacă debitorul nu-i de acord cu cele din extrasul primit îşi notează
notiţele pe versoul extrasului şi îl expediază înapoi întreprinderii creditoare care examinează
veridicitatea creanţelor.
Solicitarea şi confirmarea este utilizată de către auditor la verificarea eficienţei
procedurii de inventarierii a creanţelor şi datoriilor. Sunt verificate de regulă cele mai
semnificative solduri ale conturilor analitice de evidenţă a creanţelor extrasele cărora sunt
expediate de către auditor debitorilor pentru ale confirma încă o dată, pentru a evita unele
neînţelegeri cu debitorii ce repetă confirmarea, se recomandă ca pe versoul acestor extrase să
fie indicat motivul confirmării repetate. Se petrece inventarierea avansurilor acordate unde se
examinează dările de seamă ale titularilor de avans pentru a se stabili dacă cheltuielile
corespund destinaţiei. Se verifică de asemenea datoriile faţă de salariaţii întreprinderii
concretizîndu-se sumele şi cauzele apariţiei acestei datorii. Procedura de solicitare şi
confirmare în acest caz se efectuează prin solicitarea explicaţiilor de la personalul agentului
economic şi confirmarea de către ei a datoriilor faţă de întreprinderea la care sunt angajaţi.
Explicaţiile personalului pot fi solicitate în mod verbal sau scris. Se recomandă de asemenea
ca auditorul să acorde o atenţie deosebită amenzilor şi penalităţilor calculate de organele de
control prin solicitarea de la conducerea agentului economic auditat a explicaţiilor vizînd
cauza sancţionării. Dacă litigiile şi pretenţiile în care este implicat agentul economic pot
influenţa continuitatea întreprinderii cere de la conducerea agentului economic să dezvăluie
acest fapt în rapoartele financiare.
2.Proceduri analitice.
Standardul Naţional de Audit 520 recomandă auditorului la utilizarea procedurilor
analitice să ţină cont de:
1. obiectivele procedurilor analitice şi gradul de siguranţă a rezultatelor acestora;
2. natura activităţii agentului economic;
3. accesul atît la informaţia financiară, cît şi la cea nefinanciară;
4. credibilitatea informaţiei disponibile;
5. cunoştinţele acumulate în timpul auditelor precedente.
La etapa finisării auditorul poate aplica procedurile analitice pentru confirmarea
concluziei formulate referitor la corespunderea rapoartelor financiare luate în ansamblu
63
cunoştinţelor auditorul despre bussinesul agentului economic. În practică pot fi utilizate şi
proceduri de audit cu caracter de esenţă ca: analizele comparative ce constau în compararea
informaţiei din perioada curentă cu cea din perioada precedentă. Frecvent ea este utilizată la
compararea indicatorilor din rapoartele financiare, cu ajutorul lor uşor se scoate în evidenţă
abaterile semnificative dintre soldurile creanţelor sau soldul rezervelor privind datoriile
dubioase. Deseori procedurile analitice utilizează şi informaţia cu caracter de prognoză.
Asemenea proceduri se bazează pe analize previzionale adică pe compararea indicatorilor
aferenți perioadei de gestiune cu cei prognozaţi. În cadrul analizelor previzionale se
recomandă să se stabilească dacă la prognoze s-a ţinut cont de factorii ce determină volumul
vînzărilor nete precum şi cei ce influenţează costul vînzărilor. Cele mai practicabile
proceduri analitice sunt analizele globale care sunt efective doar pentru întreprinderile
profitabile şi utilizează pe deplin capacităţile de producere şi comerciale. Analiza globală
permite auditorului să obţină rezultatele cu un grad mult mai înalt de certitudine. Trebuie de
remarcat că procedurile analitice nu pot fi analizate în toate cauzele de auditare a rapoartelor
financiare. Numai auditorul cu o experienţă bogată în domeniul respectiv poate profita de pe
urma aplicării procedurilor analitice precum şi nu numai în cazul auditării aceluiaşi client.
Din aceste considerente procedurile analitice în auditul din Republica Moldova sunt mai
puţin practicabile în comparaţie cu cele utilizate de auditul din ţările cu economie de piaţă
dezvoltată.
64
Tema 27: Finalizarea auditului şi prezentarea raportului.
65
rapoartelor financiare. De exemplu: achitarea datoriilor, procurarea unei întreprinderi,
pierderile în rezultatul unui accident şi altele.
Există şi al treilea gen de activitate ulterioară evenimentelor ce au avut loc la
sfîrşitul anului şi care nu necesită nici corectare, nici dezvăluire în rapoartele financare.
Evenimentele care nu influenţează asupra interpretării rapoartelor financiare trebuie să fie
dezvăluite, deoarece descrierea lor ar putea duce la concluzii greşite.
De exemplu grevele, schimbarea clienţilor şi conducerii, noi acorduri şi contracte,
s.a.
Responsabilitatea auditorului pentru evenimentele ulterioare depinde de faptul dacă
acestea au avut loc pînă sau după întocmirea raportului de audit.
Auditorii nu poartă răspundere pentru căutarea anumitor date pe perioada dintre data
întocmirii raportului de audit şi data cînd sunt publicate rapoartele financiare şi prezentate în
raportul de audit.
Mulţi auditori consideră că deşi ei nu poartă responsabilitatea pentru căutarea
datelor suplimentare pe parcursul acestei perioade, totuşi sunt obligaţi să nu ignoreze
informaţia ce apare în vederea lor.
Verificarea evenimentelor ulterioare presupune efectuarea a două genuri de
procedee:
o includerea evenimentelor ce-au avut loc în perioada ulterioară;
o procedeele efectuate în alte scopuri, verificarea semnificaţiei şi alte
procedee de audit inclusiv: analiza afacerilor efectuată în perioada
ulterioară.
66
Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor?
1. Cum sînt determinate evenimentele ulterioare?
2. Cum sînt divizate evenimentele ulterioare?
3. Care sînt cerințele principale ale rapoartelor de audit?
4. Care sînt formele rapoartelor de audit?
67
4. Paragraful domeniului de audit, aici auditorul menţionează că el a activat în
corespundere cu anumite cerinţe sau acte normative care reglementează activitatea de audit.
Se evidenţiază sarcina sau scopul auditorului de a primi un nivel suficient de certitudine
privind constatarea incorectitudinii rapoartelor financiare, auditorul trebuie să confirme în
scris dacă a acumulat dovezi suficiente pentru a expune o opinie privind autenticitatea
rapoartelor financiare verificate.
5. Paragraful opiniei joacă un rol de bază. Expunerea opiniei constituie funcţia de
bază a auditului, funcţia de confirmare, însă nu o garanţie certă că încălcarile semnificative au
fost depistate şi înălurate în procesul de audit.
6. Semnătura şi rechizitele.
7. Data întocmirii raportului de audit care coincide de altfel cu finisarea de auditor a
celor mai importante procedee pe teren.
2. Raportul de audit cu menţiuni.
Raportul de audit ce confirmă autenticitatea rapoartelor financiare cu menţiuni şi
diverse paragrafe explicative, urmează a se numi raport de audit cu menţiuni.
În conformitate cu practica general acceptată un astfel de raport se întocmeşte în
următoarele cazuri:
dacă raportul financiar pe perioada verificată este deja
aprobat de organul suprem al administraţiei întreprinderii şi toate schimbările recomandate de
auditori în procesul de audit pot fi introduse de către contabilii întreprinderii numai în
evidenţa şi rapoartele financiare al perioadei curente;
dacă incorectitudinile în rapoartele financiare descoperite de
auditori în procesul de audit sunt semnificative însă nu încalcă principiul continuităţii
activităţii întreprinderii (adică nu prezintă pericolul falimentului);
dacă administraţia a acceptat concluziile de bază ale
auditorilor privind erorile şi incorectitudinile în raportul financiar, precum şi şi-a asumat
responsabilitatea vizavi de corectarea înregistrărilor contabile corespunzătoare în anul curent,
a semnat anexa respectivă în enumerarea erorilor despre care se menţionează în raport ş.a.
la existenţa altor circumstanţe obiective ce împiedică
conferirea absolută a autenticităţii raportului financiar.
E necesar de a sublinia că un astfel de raport de audit este convins, că raportul
financiar reflectă obiectiv starea de lucruri, însă au loc excepţii semnificative.
68
erorile şi incorectitudinile. Refuză categoric să corecteze înregistrările contabile
corespunzătoare, ş.a.
O opinie negativă este utilizată numai atunci cînd auditorul consideră că sistemul
financiar pe ansamblul are dare atît de semnificative eronate, sau înşelătoare, încît ele nu
prezintă o informaţie fidelă a poziţiei financiare, sau a rezultatelor operaţionale şi al fluxurilor
de trezorărie, conform principiilor contabile acceptate. Raportul de audit negativ poate apărea
numai în cazul cînd auditorul este informat după o investigaţie adecvată despre absenţa
confirmării. Refuzul expunerii opiniei apare în cazuri speciale, strict reglementate. De regulă
acestea sunt situaţii neordinare ieşite din comun cu consecinţele greu de prevăzut, printre
aceste cazuri pot fi şi circumstanţe deja evenimentele semnificative după data întocmirii
bilanţului sau nesiguranţa situaţiei, limitarea domeniului de audit de către subiectul
economic, sau alte circumstanţe. Auditorul pînă la prezentarea unui raport de acest fel,
urmează să verifice în cel mai miniţios mod toate rezultatele activităţii efectuate şi chiar
totalitatea circumstanţelor apărute la client pentru a se convinge în faptul că alte forme nu
sunt de loc aplicabile.
69
BIBLIOGRAFIE
Acte legislative şi normative
1. Legea Republicii Moldova „Cu privire la activitatea de antreprenoriat şi
întreprinderi”, Nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.2, din 10 ianuarie 1994)
2. Legea contabilităţii Nr.426-XIII din 4 aprilie 1995 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.28, din 25 mai 1995)
3. Legea Republicii Moldova Nr.20-21 din 4 aprilie 1996 „Despre activitatea de
audit”, Nr.729-XIII din 15 februarie 1996 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.20-21, din 4 aprilie 1996)
4. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la organizarea serviciilor de
auditing”, nr. 316 din 26 iunie 1991.
5. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la înregistrarea Statutului
Camerei de auditing din Republica Moldova” Nr.648 din 19 noiembrie 1991.
6. Regulamentul Provizoriu cu privire la activitatea de audit din Republica Moldova,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.730 din 28 septembrie
1994.
7. Regulamentul despre serviciul de auditing în Republica Moldova, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.316 din 26 iunie 1994.
8. Regulamentul provizoriu „Privind activitatea de audit în sistemul bancar al
Republicii Moldova, aprobat de către Banca Naţională a Moldovei la 11 ianuarie
1995”, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.9, din 12 martie 1995)
9. Regulamentul cu privire la eliberarea certificatului de calificare a auditorului,
aprobat de Ministerul Finanţelor Nr. 30-09.01 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 69, din 12 octombrie 1996)
70
10. Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin ordinul ministrului
finanţeloe al Republicii Moldova Nr.174 din 25 decembrie 1997 (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.88-91, din 30 decembrie 1997)
11. Standardele Naţionale de Audit (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.91-
93 din 29 iulie 2000; Nr. 163-165 din 29 decembrie 2000; Nr. 157-159 din 21
decembrie 2000)
12. Codul privind Conduita profesională a auditorilor şi contabililor din Republica
Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.20-21, din 4 aprilie 1996)
13. Codul Fiscal al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.102-103, din 23.08.2001, Nr. 40-41 din 06.01.2000)
14. Legea Republicii Moldova cu privire la administrarea impozitului pe venit şi
pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II al Codului fiscal (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.62 din 18.09.1997)
Monografii, manuale, broşuri şi articole ştiinţifice
15. Alvin A. Arens, James K. Loebbecke „Audit o abordare integrată”, Editura ARC,
Chişinău 2003.
16. Bîrnea P. „Controlul economico-financiar şi expertiza contabilă: principii, sinteze
şi fundamentări”, Bucureşti, România Azi, 1993-126 p.
17. Bodarev P. „Auditul financiar”, Editura Chişinău, 2003
18. Bogdan I. „Strategii de control, Control economic şi financiar”, 1997, Nr. 3- p.3-
6; Nr. 5 p. 3-15
19. Boulescu M., „Control financiar şi expertiza contabilă”, Bucureşti: Eficient,
1996, 372 p.
20. Boulescu M., „Activitatea de control financiar de gestiune, Controlul economico-
financiar”, Bucureşti: Eficient, 1997, Nr. 2-p.5-9
21. Crăciun Ştefan „Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă” – Bucureşti,
Editura Economică, 2002;
22. Dobroţeanu Laurenţiu, Camelia Liliana Dobroţeanu – „Audit. Concepte şi
practici” – Bucureşti, Editura Economică, 2002;
23. Prisacaru I. „Bazele auditului, Contabilitate şi audit”, 2001, Nr.1, p. 29-31
24. Prisacaru I. „Metodologia auditului, Contabilitate şia udit”, 2001, Nr.6 p. 24-27
25. Prisacaru I. „Organizarea şi reglementarea activităţii de audit, Contabilitate şi
audit”, Nr.2- 2001, p. 24-29
71
26. Stoian Ana, Ţurlea Eugeniu „Auditul financiar contabil”, Editura Economică,
Bucureşti, 2001 -222 p.
27. Şelaru M. „Standardele Naţionale de Audit- baza sistemului de reglementare
normativă a activităţii de audit, Contabilitate şi audit”, 2000, Nr. 7-8, p. 97-102.
28. Tiron A. „Auditul de performanţă, Controlul economic-financiar”, 2000, Nr. 9, p.
36-40
29. Toma M. „Deosebiri fundamentale între auditul financiar şi controlul financiar,
Controlul economic-financiar, 1997, Nr. 2, p.43-45
Anexa 1
RAPORT DE AUDIT FĂRĂ MENȚIUNI
Destinatarii
raportului de Către acţionarii SA „BUCURIA„
audit
72
Auditul include examinarea prin testare a elementelor
probante, care justifică sumele şi informaţiile prezentate în
situaţiile financiare.
De asemenea auditul include evaluarea principiilor contabile
aplicate ale estimărilor semnificative făcute de conducerea
societăţii, precum şi a prezentării de ansamblul al situaţiilor
financiare. Considerăm că auditul efectuat de noi oferă o bază
rezonabilă pentru opinia pe care o exprimăm.
Data încheieri
lor lucrărilor
de audit 04.03.20011
pe teren
73
Anexa 2
Destinatarii
raportului de Către acţionarii SA „BUCURIA„
audit
74
Auditul include examinarea prin testare al elementelor
probante, care justifică sumele şi informaţiile prezentate în
situaţiile financiare.
De asemenea auditul include evaluarea principiilor contabile
aplicate ale estimărilor semnificative făcute de conducerea
societăţii, precum şi a prezentării de ansamblul ale situaţiilor
financiare. Considerăm că auditul efectuat de noi oferă o bază
rezonabilă pentru opinia pe care o exprimăm.
Denumirea
firmei de
experți
contabili Audit Advance
Data încheieri
lor lucrărilor
de audit 04.03.20011
75
pe teren
Anexa 3
RAPORT DE AUDIT NEGATIV
Destinatarii
raportului de Către acţionarii SA „BUCURIA„
audit
76
Dacă aceste obligaţiuni legate de contractele de leasing
financiar ar fi capitalizate, atunci valoarea imobilizărilor ar fi cu
4,6 mln. Dolari mai mare, iar cea al profiturilor nerepartizate cu
0,4 mln. Dolari mai mare la data de 31.12.09
Iar profitul pe acţiune corespunzător exerciţiului contabil
încheiat la data menţionată ar creşte cu 0,4 mln dolari.
Denumirea
firmei de
experți
contabili Audit Advance
Data încheieri
lor lucrărilor
de audit 04.03.2010
pe teren
77