——————————————————————————————————

— 0 ————————————————————————————————
——————————————————————————————————

IN TREZORUL BANCII ANGLIEI

Colectia: Noul Excentric Club

Nr. 27

— 1 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

CUPRINS

PREFAŢĂ...................................................................................3
I. BANCA NAŢIONALĂ A ANGLIEI...............................................5
II. DOI SOLITARI......................................................................9
III. SECRETUL CELOR TREI ROZETE......................................16
IV. ÎNCHIS ÎN CAMERA DE OŢEL.............................................19

———————————————————————————————— 2 —
 ——————————————————————————————————

PREFAŢĂ

Percy Stuart, un tânăr american, foarte bogat, independent şi

manierat, maestru în toate sporturile, dorea sa fe primit ca
membru în renumitul »Excentric Club«.
Dar Percy Stuart nu reuşi mult timp să-şi atingă ţinta.
Deoarece statutele clubului prevedeau în mod expres că nu pot f
primiţi decât 197 de membri.
În afară de aceasta, Percy Stuart avea un duşman de moarte
în baronetul Mac Hollister, care căuta, fără cruţare şi prin toate
mijloacele, să îngreuneze primirea tânărului american ca
membru al clubului.
Totuşi Percy, pătrunzând cu forţa în sala de şedinţe a
clubului, obţinu să se admită pentru dânsul o excepţie a
statutelor.
S-a pus însă condiţia ca Percy Stuart să rezolve un număr de
probleme, propuse de conducerea clubului, număr echivalent cu
membri clubului, adică 197.
Rezolvarea fecărei din aceste probleme pune la o grea
încercare forţa fzică şi spirituală a lui Percy, energia sa precum
şi amorul său propriu.
Percy Stuart semnă condiţiile, primind apoi de la mister
William Spencer, preşedintele clubului, o scrisoare, care conţinea
prima problemă. Imediat după rezolvarea primei însărcinări, i se
înmână o altă scrisoare, conţinând cea de a doua misiune.
………………………………………………………………………….
S-au succedat apoi alte însărcinări. Iat-o pe cea de a 27-a:
»Percy Stuart e însărcinat ca din depozitul blindat al băncii
Angliei, din Londra, să scoată registrul secret pe anul 1929«.

— 3 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

———————————————————————————————— 4 —
 ——————————————————————————————————

I. BANCA NAŢIONALĂ A ANGLIEI

Din anumite puncte de vedere, Banca Naţională a Angliei

constituie centrul vieţii economice internaţionale. După cum
întregul comerţ internaţional depinde de Anglia, tot aşa
principalele institute fnanciare de pe continent stau în strânsă
legătura cu Banca Naţională a Angliei, a cărei influenţă se
extinde însă şi asupra celorlalte continente.
Când cei 24 de directori ai băncii se întrunesc la o
consfătuire, hotărârile lor se resimt în tot angrenajul vieţii
fnanciare din Europa.
Serviciile administrative ale acestui mare institut fnanciar
sunt instalate în câteva clădiri uriaşe, care se înalţă falnic în
centrul City-ului londonez, ocupând o suprafaţă de 1850 metri
pătraţi.
Banca are angajaţi mii de funcţionari. O legiune întreagă de
detectivi supraveghează atât pe funcţionari, cât şi publicul
numeros, care se perindă pe la ghişee. Măsurile de pază sunt
necesare întrucât la o astfel de mare întreprindere fnanciară se
produc, în mod fatal, încercări de fraudări şi alte nereguli.
La această bancă sunt depozitate comori nepreţuite: miliarde
în bancnote, aur şi argint, bijuterii, acţiuni şi alte hârtii de
valoare. Toate aceste comori se păstrează în trezorul * de oţel.
Înainte vreme, comorile băncii erau păstrate în lăzile şi
dulapurile din subsolul clădirii. Cu timpul însă, banca şi-a
construit trezoruri speciale de oţel.
Nimeni nu e în stare să ajungă până la aceste trezoruri. Cheile
speciale ale cabinelor de oţel le au numai directorii băncii.
La o apreciabilă adâncime, sub clădirea băncii, se află o
cabină specială de oţel, păzită cu o deosebită atenţie.
În această camera nu sunt depozitate bancnote, monede sau
alte obiecte care să reprezinte o valoare materială. Rafturile
*
Seif.

— 5 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

cabinei de oţel sunt pline de registre voluminoase, legate în piele.

Aceste registre n-au în aparenţă, nici o valoare pentru cei
neiniţiaţi.
Dar în realitate, registrele acestea reprezintă o valoare imensă.
Ele conţin secretele Băncii Naţionale a Angliei.
Toate convenţiile secrete comerciale ale băncii, toate
tranzacţiile secrete fnanciare şi chiar politice, încheiate din anul
1694 şi până astăzi, care de cele mai multe ori nu fuseseră
cunoscute decât de guvernatorul şi câţiva directori ai băncii,
sunt trecute în foile îngălbenite ale acestor registre.
Registrele depozitate în camera specială de oţel constituie
comoara cea mai însemnată a Băncii Naţionale. Ele au o imensă
valoare istorică şi trebuiesc bine păzite, căci dacă vreun spion al
unei puteri străine ar reuşi să-şi însuşească unele din ele, s-ar
da la iveală tranzacţii secrete, care ar putea prejudicia interesele
statului englez.
Iată de ce s-a construit o cabină specială de oţel pentru
păstrarea acestei arhive.
Numai foarte puţini din funcţionarii băncii cunosc precis locul
unde se află această cabină. Cheile erau în păstrarea celui mai
bătrân şi mai onest funcţionar al institutului.
De ani de zile, acest om de încredere era mister Arhibald
Burlegton.
Sâmbătă la amiază, pe la ora 12 şi 5 minute, Arhibald
Burlegton ieşi din clădirea băncii. El părăsise banca printr-o
ieşire laterală, care ducea în strada Bishop Gate.
Bătrânul funcţionar pleca zilnic de la birou la aceeaşi oră, se
oprea câteva clipe lângă poartă şi apoi ridica mâna dreaptă în
sus, ca să constate dacă nu cumva plouă.
Oricât de frumoasă ar f fost vremea şi oricât de senin cerul,
pe Burlegton îl obseda teama că s-ar putea să plouă. De aceea,
avea întotdeauna cu el o umbrelă, pe care o ţinea sub braţul
drept.
Burlegton era întotdeauna corect îmbrăcat în haine negre şi

———————————————————————————————— 6 —
 ——————————————————————————————————

purta rufărie albă şi curată. Hainele lui, deşi curate, erau totuşi
puţin uzate, căci în ultimii cinci ani nu-şi mai făcuse niciun
costum nou.
Burlegton se urcă într-un omnibuz, care făcea cursa între
centru şi cartierele Londrei. El locuia departe de oraş, într-o casă
mică, de lângă Primrose Hill-Park.
Bătrânul funcţionar al Băncii Naţionale era necăsătorit. N-
avea alte afecţiuni decât pentru căsuţa sa modestă, pentru pisica
sa neagră, pentru umbrelă şi pentru cheile arhivei secrete de la
bancă.
La acestea ţinea foarte mult şi spera că, atâta timp cât va trăi,
nu va f nevoit sa se despartă de ele.
Burlegton locuia în căsuţa sa de vreo 30 de ani. Îşi plătea
regulat chiria proprietarului casei, un nobil englez din provincie,
care nici nu se sinchisea de mica sa proprietate din Londra,
lăsând pe administratorul său să încaseze chiria.
Burlegton era un solitar. Dar find un om foarte cumsecade şi
cinstit, se bucura de toată încrederea superiorilor săi. De aceea,
i se încredinţaseră şi cheile arhivei secrete.
Faptul că bătrânul era foarte zgârcit şi că-şi îngrijea singur de
casă, n-avea de ce nemulţumi pe directorii băncii.
Aceştia îşi spuneau că un om atât de zgârcit, celibatar şi
solitar merită toată încrederea. Era exclus ca un astfel de om să
comită vreo escrocherie de dragul unei femei frumoase.
Burlegton se simţea bine dispus în călătoria ce-o făcea până
acasă cu omnibusul. Era într-o sâmbătă la prânz. Avea deci
liberă după amiaza acestei zile, precum şi întreaga zi de
duminică.
Va avea destul timp să-şi îngrijească grădiniţa şi să-şi citească
ziarul favorit »Times«, de la prima şi până la ultima pagină.
Până luni dimineaţă n-o să mai vadă nici un om străin! Va
petrece liniştit şi nederanjat în căsuţa sa din cartier.
Ajuns la parcul Primrose-Hill, bătrânul coborî din omnibuz şi
se îndreptă spre casă.

— 7 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

La câţiva paşi de poarta casei, bătrânul funcţionar se opri ca

împietrit. Holbă speriat ochii, păli şi lăsă să-i cadă jos umbrela
de la subţioară.
La una din ferestrele casei, a cărei uşă o încuiase bine azi
dimineaţă, se găsea un bărbat tânăr, care privea afară,
fumându-şi liniştit pipa.
Lui Burlegton îi veni ameţeală. I se păru că şi-a pierdut
minţile, căci nu-şi putea închipui ceva mai supărător decât cele
ce vedea acum foarte clar.
În faţa casei îi fuseseră scoase aproape toate mobilele din
camere: biroul, sofaua verde. Şi câteva scaune.
Revenindu-şi din buimăceală, Arhibald Burlegton îşi ridică
umbrela şi porni în goană spre tânărul de la fereastră.

———————————————————————————————— 8 —
 ——————————————————————————————————

II. DOI SOLITARI

Tânărul rămase calm, lăsând pe bătrânul funcţionar să se

apropie…
— D-ta nu ştii, domnule, că asta e casa mea? strigă furios
Burlegton.
— Nu!
— Cum ai îndrăznit să intri în casa mea?
— Te înşeli! Am intrat în propria mea casă.
— Asta e o minciună! Asta e… Burlegton tremura din tot
trupul şi era cât pe ce să plângă de durere şi de mânie. Lasă-mă,
că mi-am ieşit din fre! continuă el. Gândeşte-te, domnule, că
locuiesc de 30 de ani în această casă! Nu pot înţelege deci
purtarea d-tale! De ce ai intrat în casa mea şi de ce mi-ai
aruncat mobilele în stradă?
— Fiindcă această casă nu mai e a d-tale, ci îmi aparţine mie!
Burlegton îşi scoase pălăria din cap, ştergându-şi fruntea de
sudoare.
— Dar pentru Dumnezeu! Vrei să mă faci să înnebunesc,
domnule!
— Nicidecum, mister Burlegton! Mi-ai face plăcere să intri
pentru un moment în casa mea.
— În casa d-tale? Vrei poate să spui în casa mea?
— Nu, chiar în casa mea! Ţi-am spus doar că am cumpărat eu
această casă. Proprietarul, ducele de Sholterland, mi-a vândut-o
chiar astăzi şi, după cum ştii, vânzarea anulează chiria.
Arhibald Burlegton se clătină. Acum începea să înţeleagă
totul.
Se apropie de masa scoasă afară, luă un scaun şi se aşeză
obosit. Lăsă trist capul în jos şi se sprijini cu amândouă mâinile
de umbrelă, stăpânindu-se ca să nu plângă.
Casa, în care locuia de 30 de ani şi în care ar f vrut să
rămână până la sfârşitul vieţii, fusese vândută. Îşi pierduse

— 9 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

căminul şi-şi pierduse şi grădina la care ţinea atât de mult.

Va trebui să se mute în centrul oraşului, să suporte aerul
înăbuşitor şi zgomotul asurzitor al metropolei… Nu! Asta n-o va
putea face!
Bătrânul, adâncit în gândurile lui triste, simţi că o mână
moale îi atinge umărul. Tânărul necunoscut i se adresă foarte
amabil:
— Vino înăuntru în casă, mister Burlegton!
Bătrânul se ridică furios de pe scaun.
— În casa asta? Nu, nu! Nu mai trec pragul acestei case.
Aruncă-mi şi restul lucrurilor şi obiectelor mele! Acum, totul mi-
e egal. Nu mai am nevoie de nimic, viaţa mea nu mai are niciun
rost.
Tânărul străin apucă de braţ pe Burlegton, conducându-l
încet în casă.
— Mister Burlegton, ia te rog loc, ca să vorbim liniştiţi. Dă-mi
te rog voie să mă prezint: numele meu e Percy Stuart.
Bătrânul deschise ochii uimit:
— Nu cumva faimosul sportsmen Percy Stuart din New-York,
despre ale cărui aventuri extraordinare scriu toate ziarele?
— El, în persoană! răspunse Percy Stuart.
Apoi, bătrânul se prezintă şi el:
— Arhibald Burlegton, funcţionar la Banca Naţionala!
— Ştiu! D-ta eşti un om foarte cumsecade, spuse Percy
Stuart, strângând mâna bătrânului. Regret că ţi-am creat
neplăceri! Dar te poţi convinge şi d-ta că n-am nicio vină. Iată
contractul în baza căruia am devenit proprietarul casei!
Percy Stuart înmână bătrânului contractul, încheiat la un
notar public. Bătrânul se convinse că acest contract e în perfectă
regulă. Apoi, întrebă umil:
— Spune-mi, te rog, mister Stuart, de ce dintre sutele de mii
de case din Londra, ţi-ai ales-o tocmai pe cea închiriată de mine?
Ţi-a plăcut oare atât de mult? Ştii prea bine că e departe de
centru şi apoi… vreau să-ţi mai fac o mărturisire... camera din

———————————————————————————————— 10 —
 ——————————————————————————————————

fund e umedă şi…

Percy Stuart îl întrerupse zâmbind:
— Bine, bine! Casa nu mi-a plăcut deloc! Am cumpărat-o însă
din alt motiv.
— Pot să aflu şi eu acest motiv?
— Sigur, mister Burlegton, am cumpărat casa findcă locuiai
d-ta într-însa!
Asta fu prea mult pentru bătrânul funcţionar. Îl cuprinse din
nou ameţeala şi închise ochii.
— Ti-e rău? Vrei poate un pahar cu apă? întrebă îngrijorat
Percy Stuart.
— Mulţumesc, n-am nevoie de apă! Nu mai am nevoie de
nimic. Nu mai vreau să trăiesc!
— Te întristează atât de mult pierderea casei?
— Fără casa aceasta, eu nu mai pot trai!
— Ai f dispus să faci un mic sacrifciu, ca să poţi rămâne mai
departe în casa d-tale?
Funcţionarul se uită mirat la Percy Stuart.
— Un mic sacrifciu? Poţi să-mi ceri orice, dar în schimb să
nu mă alungi din casa mea!
— Ei bine, atunci citeşte acest act!
Percy Stuart scoase un al doilea document din buzunar,
înmânându-l bătrânului.
Acesta citi nedumerit hârtia, dar nu putu să înţeleagă nimic.
»Oare acest Percy Stuart şi-a pus de gând să mă înnebunească
de tot?« se întrebă Burlegton.
»Cu un ceas mai înainte mi-a aruncat mobilele în stradă şi
acum îmi dă un act, în care e scris negru pe alb că, pentru suma
de 1 şiling, Percy Stuart e dispus să vândă această casa lui
Arhibald Burlegton«.
Percy Stuart observă pe bătrânul funcţionar cum încerca în
zadar să-şi explice această întorsătură a chestiunii. I se făcu
milă de el, şi se grăbi să-l lămurească.
— Fii, te rog, aşa de bun şi ascultă-mă un moment! îi spuse

— 11 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

Percy Stuart. Vei înţelege apoi totul.

Ştii oare, mister Burlegton, că mi-am luat însărcinarea de a
duce la bun sfârşit cele 197 de misiuni, ce-mi vor f date de către
clubul »Excentric«?
— Am citit în ziare despre aceasta. Dar ce legătură poate să fe
între misiunile d-tale şi casa mea? Ai primit oare însărcinarea să
mă alungi din casă?
— Asta nu! Dar mi-am permis să cumpăr casa, în care
locuieşti, spre a te determina să-mi satisfaci o rugăminte.
— Ce dorinţă ai? Poţi cere orice de la mine!
Percy Stuart se apropie de bătrânul funcţionar şi-i puse
mâinile pe umeri:
— Vreau să-mi promiţi că, însoţit de d-ta, să intru în camera
de oţel a Băncii Naţionale în care se află arhiva secretă!
Cer de la d-ta ca să-mi încredinţezi pentru două ore — numai
pentru două ore — registrul secret din anul 1924!
În schimb, mă oblig pe cuvânt de onoare să-ţi înapoiez
registrul după două ore, asigurându-te că niciun străin nu va
citi vreun act dinăuntru şi că nici nu va scoate vreo copie!
Îţi dau acum vin răgaz de 5 minute ca să te gândeşti! Dacă-mi
satisfaci rugămintea, îţi voi aduce eu singur mobilele-înapoi în
casă, iar d-ta vei rămâne pentru totdeauna unicul proprietar al
acestei case frumoase.«
Fără să mai aştepte vreun răspuns de la bătrânul, complet
zăpăcit, Percy Stuart intră într-o cameră alăturată.
Arhibald Burlegton încerca să-şi orânduiască gândurile,
nefind în stare să se decidă aşa de uşor.
Timp de 30 de ani fusese cel mai conştiincios funcţionar al
Băncii Naţionale, fără să i se poată imputa nici cea mai mică
abatere. Era considerat de toţi superiorii săi ca un om cinstit şi
conştiincios. Nimănui şi niciodată nu dăduse cheile arhivei
secrete.
Nici chiar regelui Angliei nu i-ar f permis să intre în camera
arhivei secrete, dacă n-ar f avut un ordin special din partea

———————————————————————————————— 12 —
 ——————————————————————————————————

guvernatorului băncii.
Şi acum, tânărul acesta american îi cere să-şi calce
jurământul de credinţă!
Nu, nu! Asta e exclus!
Arhibald Burlegton îşi imagină ce s-ar f putut petrece a doua
zi, când superiorii săi ar f aflat că tocmai el, pe care-l credeau
omul cel mai cinstit, s-a pretat să comită o faptă absolut
incorectă. La acest gând, un for rece îi trecu prin şira spinării.
Şi totuşi s-ar f putut ca superiorii lui să nu afle nimic. Nimeni
n-ar putea descoperi lipsa registrului, căci tânărul american n-
are nevoie decât pentru 2 ore de acest registru, pe care-l va
înapoia apoi intact. Pe de altă parte, numele lui Percy Stuart era
atât de cunoscut şi de apreciat, încât bătrânul funcţionar nu se
putea îndoi o clipă că tânărul american ar f capabil să nu-şi
ţină cuvântul dat. Putea deci f sigur că nimeni nu va afla nimic
despre incorectitudinea de care se va face vinovat, introducând
pe un străin în camera de oţel a arhivei şi lăsându-l să foileteze
câtva timp unul din registrele secrete. De altfel, Percy Stuart îi
precizase că ţine să fe introdus pe timpul nopţii. Era deci exclus
ca, în timpul celor două ore, vreunul din directorii băncii să aibă
nevoie tocmai de acest registru.
Dar altceva îl chinuia pe Arhibald Burlegton. Nu teama că va f
descoperit când va comite această faptă, ci teama că-l va mustra
conştiinţa după săvârşirea faptei incorecte, silindu-l în cele din
urmă să-şi mărturisească vina.
Dar imediat apoi, bătrânul funcţionar se gândi la avantajele
ce-l aşteaptă dacă va îndeplini dorinţa lui Percy Stuart.
Nu-i convenea să fe alungat din casă. Înţelegea prea bine că-
şi pierde tot farmecul vieţii, dacă va f silit să se despartă de casă
şi de grădina sa.
Or, acum i se oferea ocazia ca, pentru suma de un singur
şiling, să devină proprietarul acestei case.
Şi cât de mult ţinea bietul bătrân la fecare colţ al căminului
său, la grădina sa cu flori, cu tufşurile şi copacii ei!

— 13 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

»Viaţa mi-ar deveni foarte tristă, dacă nu voi putea rămâne

mai departe în acest cămin, dacă nu voi mai putea să îngrijesc
florile pe care le-am răsădit în grădină. Şi cum voi mai petrece
sărbătorile şi timpul liber, dacă nu-mi va mai f îngăduit să stau
la fereastră, şi să privesc în strada cu care m-am obişnuit atât de
mult în timpul celor 30 de ani de când locuiesc în acest cartier!«
Să fe nevoit ca să se mute într-o casă străină din centrul
metropolei zgomotoase şi posomorâte? Să n-aibă o grădiniţă de
care să se îngrijească? Zgomotele asurzitoare ale străzii să-i
pătrundă mereu în casă şi să-i tulbure liniştea?
Arhibald Burlegton lăsă să-i cadă capul pe piept. Se simţea
copleşit de o mâhnire adâncă.
Un singur gând mai era în stare să-l însufleţească şi să-l
încurajeze. Era gândul că-şi poate salva mica sa proprietate şi că
poate deveni chiar proprietarul casei. Un adevărat vis al său! Şi
pentru acest vis, bătrânul se hotărî să facă orice i s-ar cere.
Se ridică repede de pe scaun.
— Mister Stuart, vino încoace! M-am hotărât!
Percy Stuart, apăru în pragul uşii.
— Ce hotărâre ai luat? întrebă el.
— Te voi conduce în camera secretă a arhivei! Eşti doar un om
de onoare, aşa că-ţi vei ţine cuvântul pe care mi l-ai dat.
— Sigur, mister Burlegton! Şi când ne putem duce acolo?
— În noaptea aceasta!
— Foarte bine! Când şi unde ne vom întâlni?
— Exact la miezul nopţii mă vei găsi lângă ieşirea laterală a
Băncii Naţionale, spre strada Bishop Gate.
— Vei f precis la întâlnire, mister Burlegton?
— Sigur! Chiar dacă săvârşesc o faptă nepermisă, nu mă
consider un rău-făcător, aşa că-mi voi ţine cuvântul!
Percy Stuart linişti pe bătrânul funcţionar:
— Poţi f cu conştiinţa împăcată, mister Burlegton, căci nu
comiţi o faptă urâtă. Îţi dau cuvântul meu de onoare că nu se va
folosi nimeni de registrul secret. Te asigur că nimeni pe lume nu

———————————————————————————————— 14 —
 ——————————————————————————————————

va afla cum a pătruns Percy Stuart în camera arhivei secrete a

Băncii Naţionale, ca să ia de acolo pentru două ore registrul
secret din anul 1924!

— 15 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

III. SECRETUL CELOR TREI ROZETE

Orologiul catedralei St. Paul bătu ora 12 noaptea, când Percy

Stuart se apropie de poarta din strada Bishop Gate a Băncii
Naţionale.
Arhibald Burlegton îl aştepta. Stătea rezemat de peretele
clădirii şi tremura din tot corpul.
Lui Percy Stuart îi fu milă de bătrânul funcţionar. Nu era un
lucru atât de uşor să introducă pe un străin în arhiva secretă a
băncii şi să-i încredinţeze unul din registre.
Dar Percy Stuart n-avea încotro. Trebuia să-şi ducă la bun
sfârşit însărcinarea sa cu orice preţ, căci altfel n-ar mai f fost
primit membru în clubul »Excentric«.
Tânărul american chemase la Londra pe mister Wiliam
Spencer, preşedintele clubului »Excentric«, înţelegându-se cu el
ca, la hotelul său, să-i predea registrul secret. Nimeni nu se va
putea folosi de acest registru, pe care-l va înapoia în aceeaşi
noapte lui Burlegton.
Bătrânul funcţionar sună la uşa, care-i fu deschisă imediat.
Burlegton era unul dintre puţinii funcţionari ai băncii căruia i se
permitea să intre la orice oră din zi şi noapte în clădirea băncii,
chiar dacă era însoţit de un străin.
Burlegton conduse pe Percy Stuart într-un gang lung, la
capătul căruia deschise o uşă.
Acolo, apăsă pe un buton din perete. Lumina electrică se
aprinse, iar cei doi inşi coborâră în jos 87 de trepte.
Apoi, se găsiră din nou în faţa unei uşi de fer, pe care
funcţionarul o deschise cu ajutorul unui mecanism secret.
Percy Stuart se văzu într-o încăpere lungă. De ambele părţi,
erau zidite în pereţi patruzeci de uşi de oţel, în dosul cărora erau
ascunse comorile imense ale băncii.
— Vino! îi spuse Arhibald Burlegton, conducând pe Percy

———————————————————————————————— 16 —
 ——————————————————————————————————

Stuart până la o sofa din colţul încăperii.

— Ia, te rog, loc aici!
Percy Stuart se aşeză pe sofa. În acelaşi moment, bătrânul
funcţionar, care luase şi el loc lângă tânărul american, apăsă pe
un buton. Podeaua se deschise şi sofaua coborî încet în
adâncime.
Jos, ciudatul ascensor se opri.
— Am ajuns la ţintă! În faţa noastră e uşa de intrare în
camera arhivei secrete! spuse Burlegton, arătând cu mâna spre
uşa de oţel.
Bătrânul îşi scoase din buzunar o cheie, rugând pe Percy
Stuart să se îndepărteze puţin.
— Trebuie să pun în mişcare un mecanism secret şi unic, pe
care n-ai voie să-l vezi.
Percy Stuart se întoarse cu spatele la Burlegton. După un
minut, acesta îi spuse:
— Intră, te rog, mister Stuart! Uşa e deschisă!
Cei doi bărbaţi pătrunseră în încăperea arhivei secrete.
Bătrânul aprinse lumina electrică şi păşi spre rafturile de fer
înşirate de-a lungul pereţilor.
Deodată, Percy Stuart scoase un strigăt de groază.
— Pentru Dumnezeu! Cineva a închis uşa de oţel în urma
noastră!
Burlegton rămase calm.
— N-avea grijă, căci uşa se închide automat după ce intră
cineva în această încăpere. Mecanismul e anume construit în
acest fel, pentru ca niciun străin să nu poată pătrunde în
camera arhivei secrete.
Percy Stuart examină atent uşa.
— Dar cum o vei deschide pe dinăuntru? Nu văd nicio broască
şi niciun mâner la uşă!
Burlegton arătă cu degetul peretele de alături:
— Uita-te la cele trei rozete! Trebuiesc învârtite în aşa fel, ca
să compună un anumit cuvânt. După aceasta, uşa se deschide

— 17 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

automat.
— Dar dacă se întâmplă să uiţi acest cuvânt?
— Asta e exclus! răspunse Burlegton. Ţin bine minte acest
cuvânt. Dar să nu pierdem timpul. Vrei doar registrul secret din
anul 1924?
— Da, îmi cere acest lucru clubul »Excentric«!
Funcţionarul oftă adânc:
— Ei bine, am să ţi-l dau!
Bătrânul se apropie tremurând de un raft. Se vedea bine că-i
vine greu să întindă mâna după registru. Începu să se tânguie
din nou.
— Sunt un ticălos ordinar! Mă voi despreţui eu însumi. Nu
pot… eu…
Bătrânul începu să bolborosească vorbe neînţelese.
Se clătină, întinse mâinile tremurânde în aer şi se prăbuşi jos.
Percy Stuart privi cu groază faţa galbenă ca ceara a
bătrânului.
— Pentru Dumnezeu! Ce-i cu d-ta?
Gura bătrânului se strâmbă, ochii îi ieşiră din orbite, iar
mâinile îi tremurau.
Bătrânul fusese lovit de un atac de paralizie.
Un gând înforător trecu prin mintea lui Percy Stuart.
Dacă bătrânul moare, atunci va f şi el pierdut. Necunoscând
cuvântul convenţional pentru deschiderea uşii de oţel, va
rămâne prizonier acolo, în camera arhivei.
Percy Stuart se cutremură la acest gând înspăimântător.

———————————————————————————————— 18 —
 ——————————————————————————————————

IV. ÎNCHIS ÎN CAMERA DE OŢEL

Disperarea lui Percy Stuart nu dură însă mult. Tânărul

american nu era omul care să-şi piardă curajul în faţa primului
pericol.
Se convinse repede că Burlegton nu-i poate f de niciun folos.
Bătrânul zăcea ţeapăn şi nemişcat.
Dar totodată, Percy Stuart îşi dădu seama că uşa grea de oţel
nu poate f deschisă cu forţa. Pentru aceasta, i-ar f trebuit o
mare cantitate de dinamită.
Pe de altă parte, n-avea nicio speranţă că va ghici cuvântul
secret, necesar funcţionării mecanismului celor trei rozete.
Care ar f putut f acest cuvânt? Timp de câteva ore, Percy
Stuart îşi frământă în zadar creierii.
Se uită apoi la ceas.
Era ora 5 dimineaţa. Peste puţin timp, urma ca funcţionarii
băncii să se prezinte la serviciu.
Din nou, Percy Stuart se întrebă care ar putea f cuvântul
secret. Ce lucru era mai scump pe lume bătrânului funcţionar?
Casa lui?
Percy Stuart învârti rozetele, compunând acest cuvânt. Dar
uşa nu se mişcă.
Încercă apoi cuvintele: umbrela, Anglia, rege, bancă,
Burlegton. Dar tot în zadar.
Percy Stuart îngenunche lângă bătrânul funcţionar, încercând
să-l readucă în simţiri.
— Burlegton! Spune-mi cuvântul secret! Numai aşa am să-ţi
pot veni în ajutor. Trebuie să chem un medic! Burlegton, nu mă
recunoşti?
Dar bietul bătrân paralizat nu putea pronunţa niciun cuvânt.
Astfel, trecu întreaga zi. Foamea şi setea începură să-l chinuie
pe Percy Stuart.
În dimineaţa celei de a doua zile, Percy Stuart se învârtea

— 19 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

furios prin închisoarea sa de oţel, strigând după ajutor.

Dar nimeni nu auzea strigătele lui. Rămăsese înmormântat de
viu în încăperea de oţel.
…………………………………………………………………………
— Te înşeli, Marton, fără îndoială că te înşeli, cu toate că ai o
memorie bună!
Am fost numit guvernator al băncii în anul 1904. În acel an,
direcţiunea societăţii »Counard-Linie« se obligase să întreprindă
lupta de concurenţă împotriva societăţii de navigaţie germană,
dacă Banca Naţionala îi va acorda un împrumut.
Bătrânul casier al Băncii Naţionale răspunse:
— Îmi aduc însă perfect aminte, domnule guvernator, că
împrumutul nu s-a încheiat atunci.
— Ba s-a încheiat! O copie a contractului de împrumut e
păstrată în registrul secret. Spune lui Burlegton să-mi aducă sus
registrul secret din anul 1924!
— Burlegton? Dar nu ştiţi că Burlegton a dispărut de trei zile?
— Dispărut? Poate e bolnav? N-a trimis cheile de la arhiva
secretă?
— Nu, nu le-a trimis.
— Du-te repede cu o maşină acasă la el şi adu-mi cheile!
După un ceas, casierul Marton intră palid şi agitat în biroul
guvernatorului.
— Domnule guvernator. — spuse el — s-a întâmplat ceva
foarte ciudat! Casa lui Burlegton e încuiată. De trei zile nu l-a
mai văzut nimeni.
Guvernatorul se ridică de pe scaun. Fruntea i se încreţi.
— Atunci, desigur că bătrânului i s-a întâmplat o nenorocire.
Căci nu mă îndoiesc o clipă de cinstea lui desăvârşită.
Telefonează imediat la Scotland-Yard! Roagă-l pe detectivul-şef
Sherman să se prezinte imediat în biroul meu!
În momentul când casierul Marton ieşea din biroul
guvernatorului, îşi făcu apariţia căpitanul Miller, comandantul
gărzii de la Banca Naţională.

———————————————————————————————— 20 —
 ——————————————————————————————————

— Se petrece ceva foarte ciudat în subsolul clădirii, domnule

guvernator! spuse el agitat. Nu sunt superstiţios şi nu cred în
întâmplări supranaturale. Totuşi, trebuie să vă anunţ că, în timp
ce făceam rondurile de control, am auzit nişte zgomote ciudate,
care păreau să vină din dosul uşii de oţel a arhivei secrete.
Guvernatorul rămase câteva clipe pe gânduri.
— De ce nu mi-ai comunicat imediat acest lucru?
— Vă rog să mă iertaţi, domnule guvernator! Nu voiam să mă
fac ridicol. Cum ar f putut să ajungă cineva în încăperea de oţel
a arhivei?
— Asta o vom lămuri noi imediat! Aştept vizita lui Sherman.
După 20 de minute, detectivul Sherman intră în biroul
guvernatorului.
— Am nevoie de sfatul d-tale! i se adresă guvernatorul. Vino
cu mine până jos, la arhiva secretă! Îţi voi povesti totul pe drum.
Şi, în timp ce coborau scările, guvernatorul povesti
detectivului atât dispariţia misterioasă a lui Burlegton, cât şi
despre raportul comandantului gărzii.
Sherman zâmbi:
— Chestiunea nu-i chiar aşa de complicată după cum vi se
pare, domnule guvernator. Spuneaţi ca bătrânul Burlegton, care
are cheile arhivei secrete, a dispărut de 3 zile! Să deschidem uşa
de oţel şi vom găsi de sigur acolo pe Arhibald Burlegton. Probabil
că din cauza unei întâmplări nenorocite, el nu mai poate
deschide uşa.
Guvernatorul tresări speriat.
— Dar nu putem deschide uşa! Cheile sunt la Burlegton, iar
uşa nu poate f deschisă nici de cel mai priceput lăcătuş. Va
trebui să chemăm nişte lucrători, care să spargă plafonul de
beton al încăperii. Lucrarea aceasta necesită cel puţin patru ore.
Să sperăm că atât va mai putea rezista bătrânul Burlegton!
Până la sosirea lucrătorilor, guvernatorul avu destul timp să
reflecteze asupra acestei întâmplări misterioase. Nu-i venea să
creadă că ipoteza detectivului ar corespunde realităţii.

— 21 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

Fără îndoială, zgomotele ce se auzeau din dosul uşii de oţel,

dovedeau că în încăperea arhivei secrete se află închis un om.
Dar de ce acest om să fe tocmai Arhibald Burlegton?
Guvernatorul reflectă asupra motivelor care ar putea să justifce
această presupunere.
În primul rând, trebuia să ţină seamă de faptul că Burlegton
era singurul care avea cheile de la arhiva secretă. Le primise cu
obligaţia de a nu le încredinţa sub niciun motiv altei persoane. Şi
guvernatorul, care cunoştea bine pe Burlegton, era convins că
acesta nu-şi va călca pentru nimic în lume jurământul. Or, cum
uşa arhivei nu putea f deschisă de un străin, decât numai dacă
ar f aruncat-o în aer cu dinamită, singura deducţie rămânea că
înăuntru nu poate f decât posesorul cheilor.
Această presupunere era întărită şi de faptul că bătrânul
Burlegton dispăruse fără de urme de 3 zile.
Guvernatorul nu putea crede că Arhibald Burlegton să f
plecat într-o călătorie urgentă, fără să-şi anunţe superiorii.
O astfel de presupunere n-avea niciun temei un cazul lui
Arhibald Burlegton. Bătrânul era un funcţionar foarte
conştiincios şi n-ar f părăsit Londra nici pentru o singură zi fără
ştirea superiorilor. De altfel, Burlegton trăia ca un pustnic,
neavând nici rude şi nici prieteni pe care să-i viziteze.
Omul din arhiva secretă nu putea f deci decât Arhibald
Burlegton.
Dar, pe de altă parte, guvernatorul se întrebă ce motive
anume ar f putut să aibă bătrânul ca să-şi caute de lucru în
încăperea arhivei secrete? Nu fusese trimis acolo de niciunul din
superiorii lui. Bătrânul funcţionar nu era omul care să se f
pretat să sustragă din arhivă vreun registru secret.
Din moment ce Burlegton a dispărut de trei zile, se poate
presupune mai degrabă că a căzut victima unei tentative
criminale. Un om ca Arhibald Burlegton, care avea în păstrarea
sa cheile arhivei secrete a Băncii Naţionale, era expus oricând
pericolelor.

———————————————————————————————— 22 —
 ——————————————————————————————————

Guvernatorul fu întrerupt în reflecţiile sale de un om de

serviciu, care-l anunţă că au sosit lucrătorii.
El conduse pe lucrători la locul unde trebuiau să înceapă
găurirea plafonului.
………………………………………………………………………….
Percy Stuart, extenuat din cauza foamei şi a setei, zăcea
neputincios şi deprimat lângă corpul lui Burlegton.
Bătrânul mai trăia încă, dar starea lui era disperată. Nu putea
articula niciun cuvânt.
Percy Stuart era convins că i se apropie şi lui sfârşitul.
Căută o bucată de hârtie, ca să lase câteva rânduri
explicative. N-ar f vrut ca, mai târziu, când i s-ar f găsit
cadavrul, să fe considerat drept un criminal de rând.
N-avea însă asupra sa nicio bucăţică de hârtie. Începu deci să
scotocească prin buzunarele lui Burlegton.
Dar nici la bătrân nu găsi altceva decât un bilet de omnibus.
»Omnibus«! se gândi Percy Stuart.
Şi o idee ciudată îi trecu prin minte.
Poate că »Omnibus« e cuvântul pe care-l caută de trei zile şi
trei nopţi şi care i-ar putea deschide uşa de oţel a cabinei!
Se târî încet lângă perete şi începu să învârtească rozetele...
Minune!
Încet, încet, uşa grea a camerei de oţel începu să se deschidă.
Se întoarse înapoi, luă din raft registrul secret.
Liber, liber! E salvat! Poate că-l va putea salva şi pe Burlegton!
Când fu pe punctul de a părăsi încăperea, îşi aminti că uitase
de registrul secret.
Se întoarse înapoi, luă din raft registrul secret pe anul 1924
şi-l ascunse sub vestă. Uşa încăperii se închisese din nou în
urma sa, dar de data aceasta Percy Stuart nu se mai nelinişti. Îi
cunoştea secretul!
În momentul acela, auzi deasupra sa zgomote înăbuşite de
ciocan. Înţelese imediat că personalul băncii, descoperind
dispariţia lui Burlegton, încearcă acum să-l salveze.

— 23 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

Percy Stuart îşi ascuţi urechile, neştiind dacă trebuie să se

bucure sau nu de apropierea salvatorilor.
Pe de o parte, era bucuros că bătrânul funcţionar va f salvat
de la o moarte sigură. El trebuia să părăsească banca, spre a
duce registrul secret, aşa că nu s-ar mai f putut îngriji de
bătrânul funcţionar.
Pe de altă parte, apropierea salvatorilor era pentru Percy
Stuart semnalul că trebuie să se refugieze cât mai repede. Altfel,
nu numai ca ar f fost arestat, dar i s-ar f luat şi registrul pe
care cu nesfârşite greutăţi reuşise să-l obţină.
În cazul acesta, toată truda i-ar f fost zădarnică. Nu i-ar f
folosit la nimic că reuşise să înduplece pe bătrân printr-un
procedeu nu prea corect, dar totuşi un procedeu destul de
omenos.
Percy Stuart se hotărî să plece cât mai repede din încăperea
de oţel. Cunoscând acum secretul celor trei rozete, era în stare
să deschidă uşa.
»Ce se va întâmpla însă cu Arhibald Burlegton?« se întrebă
Percy Stuart.
»Cine puteau f salvatorii lui? Fără îndoială că funcţionarii
sau directorii băncii. Desigur că aceştia vor supune pe bătrân
unui adevărat interogatoriu, spre a-l face să spună ce-a căutat în
arhiva secretă. Într-un astfel de caz, situaţia lui Burlegton ar f
devenit foarte critică«.
Dar Percy Stuart se gândi că cel puţin câtva timp, bătrânul nu
va f în stare să facă nicio mărturisire. Suferise un atac de
paralizie şi nici nu se putea şti dacă se va mai însănătoşi.
Tânărul american îşi propuse să nu-l lase pe bătrân în voia
soartei. El se hotărî să înapoieze registrul secret guvernatorului
băncii şi, cu acest prilej, să-i comunice că bătrânul funcţionar
nu s-a făcut vinovat de nicio faptă care să dăuneze intereselor
băncii.
Percy Stuart învârti rozetele, iar uşa se deschise din nou.
Tânărul american îşi părăsi închisoarea.

———————————————————————————————— 24 —
 ——————————————————————————————————

După un sfert de oră, el se prezentă lui mister William

Spencer, preşedintele clubului »Excentric«.
Îi înmână registrul legat în piele:
— Iată registrul secret al Băncii Naţionale pe anul 1924!
Mister Spencer aruncă o privire asupra registrului.
— În regulă! Ţi-ai îndeplinit minunat misiunea…
Percy Stuart se încredinţă îngrijirilor medicului său de casă,
căci cele trei zile şi trei nopţi petrecute în camera de oţel îi
zdruncinaseră sănătatea.
Arhibald Burlegton fu internat într-un spital, iar medicii îşi
exprimară speranţa că-l vor putea salva.
În aceeaşi zi, un curier aduse guvernatorului Băncii,
Naţionale un pachet sigilat, în care se găsea registrul secret pe
anul 1924, însoţit de un bilet, cu următorul conţinut:
»Mister Burlegton e absolut nevinovat. Registrul n-a fost
deschis de nimeni. A fost scos numai pentru doua ore din arhiva
secretă. Pentru asta vă garantează
Un om de onoare«.

Guvernatorul Băncii Naţionale socoti că e mai prudent să

păstreze toată discreţia asupra acestei chestiuni penibile.
După câteva zile, Percy Stuart primi o scrisoare din partea
clubului »Excentric«, prin care i se comunica

Cea de a 28-a însărcinare

»În pădurea Dumbarton din Scoţia a fost văzut în ultimul

timp un cerb uriaş, care are în vârful coarnelor o bilă de aur.
Până acum, nimeni n-a reuşit să vâneze acest cerb. Percy
Stuart e însărcinat să doboare cerbul şi să lămurească
misterul bilei de aur«.
«Excentric Club«.
---- VA URMA ----

— 25 ————————————————————————————————
———————————————————— În trezorul Băncii Angliei —

———————————————————————————————— 26 —
——————————————————————————————————

— 27 ————————————————————————————————