Lagarul de la Auschwitz

Auschwitz (în polonă Oświęcim) sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager
Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager
Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de
implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel
puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Date generale
Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de
Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că
era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de
mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

După cotropirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oswiecim,
transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Din vara anului 1940, Auschwitz a fost
declarat lagăr model și pus la dispoziția delegațiilor internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat
acest lagăr, naziștii au spus că este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. La
momentul construirii acestui lagăr, Heinrich Himmler a pus problema încercuirii acestuia cu garduri de sârmă
ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu pistoale
mitralieră. Doi ani mai târziu, capacitățile de "cazare" ale lagărului Auschwitz I nemaifiind încăpătoare, s-a
procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II). Aceste
două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor din
această perioadă, depășind orice limită a imaginabilului. Aceste crime se executau sub deviza "munca
eliberează", înscrisă pe frontispiciul porții de la intrare, cu litere de fier forjat - dovadă a cinismului
conducătorilor naziști. Semnificația acestui slogan urma să fie prea curând înțeleasă de către deportații aduși cu
forța în lagărele respective. Atât înainte, cât și după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, că niște vite,
deportații erau dispuși în rânduri compacte și sortați pe peroane.

Trupele SS germane, efectuau aceste operații de triere într-o manieră ce friza demența. Bătrânii și copiii erau
despărțiți de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieții lor, către camerele de gazare,
ascunse sub forma unor dușuri. Deportații apți de muncă au fost încartiruiți în așa-numitele spații de carantină.
Batjocoriți și înfometați, își pierdeau încetul cu încetul personalitatea, la această contribuit și înfățișarea lor,
după ce erau tunși. Urma înregistrarea și tatuarea respectivelor numere pe braț și drumul spre cazarmament,
pentru a-și ridica ținuta de lagăr. Cel care supraviețuia carantinei urma să se integreze într-o grupă de muncă,
care-și avea sediul la Auschwitz III, lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monovitz. Deportații
munceau în industria de apărare, în condiții inimaginabile, în mod special pentru concernul IG-Farben, la care
era asociată și firma Degesch. Această întreprindere producea gazul de luptă Ciclon B, care, după 1941 a fost
intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării deținuților sub binecunoscută metodă. Efectul
gazului se face simțit numai după 20 de minute și provoacă o moarte în chinuri groaznice. Odată cu anul 1941,
la numărul existent al deținuților s-a adăugat și un număr din ce în ce mai mare de deportați provenind din
rândul armatelor aliate. Numai în toamna acelui an intraseră prin această poartă a morții un număr de 12.000 de
soldați ai Armatei Roșii, ca nouă luni mai târziu, la apel, să răspundă numai 150 de oameni înfometați, loviți,
restul fiind otrăviți, împușcați, maltratați. Femeile și copiii serveau ca și cobai de experiență a doctorilor SS,
care aveau sediul în renumitul bloc 10. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur iar părul lor era folosit în
industrie. În ianuarie 1945, pentru a șterge urmele acestor masacre colective, conducătorii naziști ai acestor
lagăre au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor lor, prin raderea de pe fața pământului a lagărelor. Multe
dintre barăci au căzut pradă incendiilor, altele, construite din cărămidă, au fost distruse prin explozie. Datorită
faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o parte a lagărului de la Auschwitz,
cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia tragismului acestor locuri.
În iulie 1947 Seimul Poloniei a hotărât transformarea lagărului de concentrare în muzeu. Sculptori italieni și
polonezi, ajutați de comitetul internațional Auschwitz, au ridicat un monument impresionant, dedicat
victimelor holocaustului. Printre aceștia se numără și călugărul franciscan Maximilian Kolbe, care, în semn de
protest față de aceste atrocități, a declarat greva foamei și ca urmare a acesteia a și murit. În amintirea
călugăriței și filosoafei evreice Edith Stein, convertită la catolicism și ucisă la Auschwitz în anul 1942, o
mânăstire carmelită ce funcționa într-o veche hală a unei fabrici îi poartă numele, începând cu anul 1984.
Nemăsurata durere ce se consuma între pereții barăcilor, unde mai mult de 1000 de persoane erau înghesuite ca
animalele, nu poate avea nici un corespondent în interpretarea actuală a evenimentelor ce s-au petrecut acolo.
Pentru ca asemenea atrocități să rămână vii în amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată,
UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, în 1979, ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii.
Printre barăcile care compun acest teritoriu al groazei, acum crește iarba. Unele locuri sunt frumos amenajate
cu adevărate covoare de flori. Cu toate acestea, prezența crematoriilor, a furnalelor, a barăcilor de triere și a
zidului morții, obligă la o permanentă rememorare a tot ce s-a întâmplat atunci. S-a amenajat o expoziție în
fiecare bloc al morții ce prezintă posterității obiecte și spații încărcate de suferința oamenilor ce le-au populat.

Lagărele principale
Cele trei lagăre principale au fost:

 Auschwitz I, lagărul inițial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot
complexul, a fost locul execuțiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război
polonezi și sovietici.

 Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și
circa 19.000 țigani au fost uciși.

 Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând
concernului IG Farben.

Numărul exact de victime nu este cunoscut, dar majoritatea estimărilor contemporane sunt în jur de 1,1-1,6
milioane.

Ca toate lagărele de concentrare naziste, lagărele de la Auschwitz au fost operate de trupele SS conduse de
Heinrich Himmler. Comandanții complexului au fost SS-Obersturmbannführer Rudolf Höß (sau Hoess) până
în vara anului 1943, iar după aceea Arthur Liebehenschel și Richard Baer. Höß a oferit o descriere detaliată a
activităților din lagăr în timpul interogărilor sale de după război și în autobiografia sa. El a fost spânzurat în
1947 în fața intrării crematoriului de la Auschwitz I.

Auschwitz-Birkenau a fost un lagăr de concentrare nazist din Polonia, care în timpul celui de -al Doilea Război
Mondial a avut un rol de distrugere în rândul populației evreiești din Europa și nu numai a acesteia. Peste 1,1-
1,6 milioane de oameni au fost exterminați în acest lagăr. El a fost ca în marea majoritate a lagărelor de
concentrare naziste, comandat de trupele de infanterie SS. Lagărul de la Auschwitz-Birkenau a fost cel mai
mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Lagărele aveau ca scop distrugerea unor minorități
europene ca evreii, țiganii, etc. Alte lagăre din afara teritoriului Germaniei erau folosite ca puncte de lucru sau
pentru "experimente" ale doctorilor naziști. La fiecare lagăr era adăugat, la ieșire câte un crematoriu pentru
cadavrele deținuților. Lângă acest crematoriu se mai afla și câte o cameră de dușuri, care avea ca scop gazarea
prizonierilor. În lagărul de la Auschwitz-Birkenau aceste camere de gazare și crematoriile se aflau în interiorul
lagărului deoarece lagărul a fost construit într-o localitate ocupată de germani și transformată în lagăr de
concentrare. Locuitorii polonezi ai Auschwitzului, care au refuzat să fie deportați fie în Germania, fie în
Austria, au fost folosiți la muncă "în folosul națiunii germane", ei nefiind tratați ca și conaționalii lor care au
acceptat să plece din Auschwitz. Ei erau folosiți la golirea camerelor de gazare.

Încercările individuale de evadare

Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 144 au reușit. Soarta
a 331 de evadați este încă necunoscută.[1] O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin
înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri
alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.[2]

Lagarul de la Auschwitz 2
Auschwitz (în poloneză Oświęcim) sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager
Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-
Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de
implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel
puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de
Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că
era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de
mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

După cotropirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oswiecim,
transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Din vara anului 1940, Auschwitz a fost
declarat lagăr model și pus la dispoziția delegațiilor internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat
acest lagăr, naziștii au spus că este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. La
momentul construirii acestui lagăr, Heinrich Himmler a pus problema încercuirii acestuia cu garduri de sârmă
ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu pistoale
mitralieră. Doi ani mai târziu, capacitățile de „cazare” ale lagărului Auschwitz I nemaifiind încăpătoare, s-a
procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II). Aceste
două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor din
această perioadă, depășind orice limită a imaginabilului. Aceste crime se executau sub deviza „munca
eliberează”, înscrisă pe frontispiciul porții de la intrare, cu litere de fier forjat – dovadă a cinismului
conducătorilor naziști. Semnificația acestui slogan urma să fie prea curând înțeleasă de către deportații aduși cu
forța în lagărele respective. Atât înainte, cât și după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, că niște vite,
deportații erau dispuși în rânduri compacte și sortați pe peroane.

Trupele SS germane, efectuau aceste operații de triere într-o manieră ce friza demența. Bătrânii și copiii erau
despărțiți de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieții lor, către camerele de gazare,
ascunse sub forma unor dușuri. Deportații apți de muncă au fost încartiruiți în așa-numitele spații de carantină.
Batjocoriți și înfometați, își pierdeau încetul cu încetul personalitatea, la această contribuit și înfățișarea lor,
după ce erau tunși. Urma înregistrarea și tatuarea respectivelor numere pe braț și drumul spre cazarmament,
pentru a-și ridica ținuta de lagăr. Cel care supraviețuia carantinei urma să se integreze într-o grupă de muncă,
care-și avea sediul la Auschwitz III, lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monovitz.
Lagărul de concentrare Auschwitz foto turismoadaptado.wordpress.com

Deportații munceau în industria de apărare, în condiții inimaginabile, în mod special pentru concernul IG-
Farben, la care era asociată și firma Degesch. Această întreprindere producea gazul de luptă Ciclon B, care,
după 1941 a fost intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării deținuților sub binecunoscută
metodă. Efectul gazului se face simțit numai după 20 de minute și provoacă o moarte în chinuri groaznice.
Odată cu anul 1941, la numărul existent al deținuților s-a adăugat și un număr din ce în ce mai mare de
deportați provenind din rândul armatelor aliate. Numai în toamna acelui an intraseră prin această poartă a
morții un număr de 12.000 de soldați ai Armatei Roșii, ca nouă luni mai târziu, la apel, să răspundă numai 150
de oameni înfometați, loviți, restul fiind otrăviți, împușcați, maltratați. Femeile și copiii serveau ca și cobai de
experiență a doctorilor SS, care aveau sediul în renumitul bloc 10. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur iar
părul lor era folosit în industrie. În ianuarie 1945, pentru a șterge urmele acestor masacre colective,
conducătorii naziști ai acestor lagăre au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor lor, prin raderea de pe fața
pământului a lagărelor. Multe dintre barăci au căzut pradă incendiilor, altele, construite din cărămidă, au fost
distruse prin explozie. Datorită faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o
parte a lagărului de la Auschwitz, cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia
tragismului acestor locuri.

În iulie 1947, Parlamentul polonez a hotărât transformarea lagărului de concentrare în muzeu. Sculptori italieni
și polonezi, ajutați de comitetul internațional Auschwitz, au ridicat un monument impresionant, dedicat
victimelor holocaustului. Printre aceștia se numără și înaltul prelat franciscan Maximilian Kolbe, care, în semn
de protest față de aceste atrocități, a declarat greva foamei și ca urmare a acesteia a și murit. În amintirea
călugăriței și filosoafei evreice Edith Stein, convertită la catolicism și ucisă la Auschwitz în anul 1942, o
mânăstire carmelită ce funcționa într-o veche hală a unei fabrici îi poartă numele, începând cu anul 1984.
Nemăsurata durere ce se consuma între pereții barăcilor, unde mai mult de 1000 de persoane erau înghesuite ca
animalele, nu poate avea nici un corespondent în interpretarea actuală a evenimentelor ce s-au petrecut acolo.
Pentru ca asemenea atrocități să rămână vii în amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată,
UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, în 1979, ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii.
Printre barăcile care compun acest teritoriu al groazei, acum crește iarba. Unele locuri sunt frumos amenajate
cu adevărate covoare de flori. Cu toate acestea, prezența crematoriilor, a furnalelor, a barăcilor de triere și a
zidului morții, obligă la o permanentă rememorare a tot ce s-a întâmplat atunci. S-a amenajat o expoziție în
fiecare bloc al morții ce prezintă posterității obiecte și spații încărcate de suferința oamenilor ce le-au populat.
Lagărul de concentrare Auschwitz – foto historia.ro

Cele trei lagăre principale au fost:

Auschwitz I, lagărul inițial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a
fost locul execuțiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi și sovietici.

Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa
19.000 țigani au fost uciși.

Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând
concernului IG Farben.

Numărul exact de victime nu este cunoscut, dar majoritatea estimărilor contemporane sunt în jur de 1,1-1,6
milioane.

Ca toate lagărele de concentrare naziste, lagărele de la Auschwitz au fost operate de trupele SS conduse de
Heinrich Himmler. Comandanții complexului au fost SS-Obersturmbannführer Rudolf Höß (sau Hoess) până
în vara anului 1943, iar după aceea Arthur Liebehenschel și Richard Baer. Höß a oferit o descriere detaliată a
activităților din lagăr în timpul interogărilor sale de după război și în autobiografia sa. El a fost spânzurat în
1947 în fața intrării crematoriului de la Auschwitz I.

Heinrich Luitpold Himmler (n. 7 octombrie 1900, München – d. 23 mai 1945, Lüneburg) a fost un criminal de
război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost comandantul organizației partinice
rasiste SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma capitulării
Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în ierarhia politico-administrativă a statului. Având gradul
de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului), Himmler era concomitent șeful SS-ului și al Poliției
Secrete de Stat, poliția politică cunoscută cu numele abreviat Gestapo. Ca fondator și comandant al lagărelor
de concentrare naziste și al unităților SS operative Einsatzgruppen înființate pentru a lichida victimele
regimului în teritoriile ocupate, Himmler a avut răspunderea supremă pentru exterminarea a milioane de
oameni inocenți, care, potrivit ideologiei oficiale și convingerilor lui, nu „meritau să trăiască”. (Expresia în
acest sens, „lebensunwertes Leben”, a apărut oficial la începutul regimului în contextul eutanasierii celor cu
boli genetice, malformații congenitale și disfuncții cerebrale ireversibile). Himmler era un adept și promotor
fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul așa-zisei „soluției finale” („Endlösung”), a populațiilor
considerate de ideologia nazistă ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului,
Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și
inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate
militară britanică și, la 23 mai 1945, s-a sinucis în timpul unei examinări medicale, strivind între dinți o capsulă
cu cianură de potasiu.
Auschwitz-Birkenau a fost un lagăr de concentrare nazist din Polonia, care în timpul celui de -al Doilea Război
Mondial a avut un rol de distrugere în rândul populației evreiești din Europa și nu numai a acesteia. Peste 1,1-
1,6 milioane de oameni au fost exterminați în acest lagăr. El a fost ca în marea majoritate a lagărelor de
concentrare naziste, comandat de trupele de infanterie SS. Lagărul de la Auschwitz-Birkenau a fost cel mai
mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Lagărele aveau ca scop distrugerea unor minorități
europene ca evreii, țiganii, etc. Alte lagăre din afara teritoriului Germaniei erau folosite ca puncte de lucru sau
pentru „experimente” ale doctorilor naziști. La fiecare lagăr era adăugat, la ieșire câte un crematoriu pentru
cadavrele deținuților. Lângă acest crematoriu se mai afla și câte o cameră de dușuri, care avea ca scop gazarea
prizonierilor. În lagărul de la Auschwitz-Birkenau aceste camere de gazare și crematoriile se aflau în interiorul
lagărului deoarece lagărul a fost construit într-o localitate ocupată de germani și transformată în lagăr de
concentrare. Locuitorii polonezi ai Auschwitzului, care au refuzat să fie deportați fie în Germania, fie în
Austria, au fost folosiți la muncă „în folosul națiunii germane”, ei nefiind tratați ca și conaționalii lor care au
acceptat să plece din Auschwitz. Ei erau folosiți la golirea camerelor de gazare.

Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 144 au reușit. Soarta
a 331 de evadați este încă necunoscută. O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin
înfometare; familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri
alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.

Lagărul de concentrare Auschwitz a fost eliberarat de către forțele sovietice la dat de 27 ianuarie 1945.