PRINCIPALELE AFECŢIUNI NEUROLOGICE

I. CEFALEEA
II. TULBURĂRILE SOMNULUI
III. TULBURĂRILE CONVULSIVE
IV. DEMENŢA
V. BOALA PARKINSON
VI. ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL
VII. COMA
VIII. MENINGITA
IX. NEVRALGIA DE TRIGEMEN
X. SPONDILOZA CERVICALĂ

I. CEFALEEA
Cefaleea este unul din principalele motive pentru care pacienţii vin la consultul medical.
Clasificare:
A. Cefaleea primară
B. Cefaleea secundară

A. Cefaleea primară - asociată vreunui substrat organic structural demonstrabil: migrena.

MIGRENA
Migrena este o cefalee cronică primară cu evoluţie episodică.
Simptomele durează, în general, între 4 şi 72 ore şi pot fi severe.
Durerea este adesea, dar nu întotdeauna:
 unilaterală
 pulsatilă
 accentuată la efort
 acompaniată de simptome vegetative: greaţă, sensibilitate la lumină, la zgomote sau
mirosuri
Tratament
Episoadele acute de migrenă se tratează cu:
 AINS
 Acetaminofen
 Analgezicele ce conţin opioide, (cofeină) prezintă riscul de folosire abuzivă, ducând uneori la
cefalee de rebound
 Episoadele uşoare evoluează frecvent spre stări de migrenă severă. În acest caz se folosesc
triptanii (sunt mai eficienţi atunci când sunt administraţi la debutul atacurilor). Ei sunt dispobinili
sub formă de preparate orale, intranazale sau subcutanate.
Greaţa se tratează prin administrarea combinată a triptanilor cu medicamentele antiemetice.

Regimul profilactic cuprinde modificări ale stilului de viaţă:

 modificări ale obiceiurilor alimentare sau ale celor de somn
 administrarea de medicamente cum ar fi β-blocante, amitriptilină.
1
 B. Cefaleea secundară datorată diferitelor cauze:
Cauză Exemple
Boli extracraniene Disecţia carotidiană
Boli ale coloanei cervicale
Afecţiuni stomatologice
Glaucom
Sinuzită
Afecţiuni intracraniene Tumori cerebrale
Hemoragii
Hipertensiune intracraniană idiopatică
Infecţii SNC (encefalită, meningită)
Malformaţii vasculare
Boli sistemice Puseu hipertensiv
Febră
Hipercapnie
Hipoxie
Medicamente şi toxine Reboundul după întreruperea analgezicelor
Sevrajul la cofeină
Nitraţi
Cefaleea postpuncție lombară

CEFALEEA POSTPUNCŢIE LOMBARĂ (secundară)

Cefaleea poate fi urmarea diminuării volumului sau presiunii LCR datorită puncţiilor lombare (PL) sau scurgerii
spontane a LCR.
Durerea de cap este:
 intensă
 posturală
 acompaniată adesea de durere de ceafă, meningism şi vomă
 este ameliorată doar de culcarea pacientului în poziţie complet orizontală.
Cefaleea apărută după PL este un fenomen frecvent, debutând adesea la ore sau la 1-2 zile după puncţie.
Tratament:
 repausul la orizontală
 hidratarea
 administrarea de analgezice uşoare şi de cofeină
 dacă cefaleea post-puncţie persistă după o zi de astfel de tratament se aplică un „plasture
sanguin epidural”.

II. TULBURĂRILE SOMNULUI

A. Insomnia constă în:
 dificultatea de a adormi
 de a menţine starea de somn
 prezenţa unei senzaţii de somn neodihnitor
B. Somnolenţa diurnă excesivă este reprezentată de tendinţa de a dormi în timpul perioadelor din zi în care
în mod obişnuit nu se doarme.

2
 Insomnia şi somnolenţa diurnă excesivă nu sunt boli ca atare ci sunt simptome ale variatelor
tulburări de somn.
C. Parasomniile sunt perturbări comportamentale care apar în cursul perioadelor de somn. Ele sunt foarte
frecvente la copii şi adolescenţi şi dispar uneori la vârsta adultă.
 somnambulismul
 pavorul nocturn
 coșmarurile
 tulburarea comportamentală de somn
 crampele nocturne de la nivelul picioarelor
 apneea în som de tip obstructiv
1. Somnambulismul constă în ridicarea în şezut, mersul sau existenţa unui comportament complex, în
timpul perioadelor de somn, de obicei cu ochii deschişi dar fără semne că persoana ar fi conştienţă de ce
se întâmplă în jur.
Pacienţii pot mormăi în mod repetat şi unii se pot lovi de obstacole din drum sau pot cădea pe
scări. În cursul acestor episoade pacienţii nu visează şi de obicei au amnezia episodului.
2. Pavorul nocturn este reprezentat de episoade de trezire bruscă, incompletă, însoţite de ţipăt şi anxietate
extremă adesea acompaniate şi de somnabulism.
3. Coşmarurile (visele terifiante)
4. Tulburarea comportamentală de somn – constă în existenţa verbalizărilor şi adesea a coportamentelor
violente (de exemplu mişcări ale braţelor, împingerea sau lovirea persoanelor) în timpul somnului.
5. Crampele nocturne de la nivelul picioarelor, apar la nivelul muşchilor gambei sau picioarelor pot apărea,
în timpul perioadei de somn, la adulţi de vârstă mijlocie sau vârstnici, sănătoşi în rest.
6. Apneea în somn de tip obstructiv cuprinde episoade de obstrucţie parţială/completă a orofaringelui în
timpul somnului, determinând apnee, definită ca oprire a respiraţiei > 10 s.
Simptomele includ:
 Somn neliniştit
 Sforăit
 Trezire de mai multe ori pe noapte
 Cefalee matinală
 Somnolenţă diurnă.
Testul recomandat este polisomnigrafia care este deosebit de utilă. Aceasta constă în monitorizarea
în timpul somnului :
 a activității cerebrale - EEG
 a mişcărilor oculare
 a frecvenţei respiratorii şi cardiace
 a saturaţiei în O2
 a tonusului şi activităţii musculare.
 pentru observarea mişcărilor anormale din timpul somnului pot fi folosite și înregistrările
video.
Tratament:
a. buna igienă a somnului este esenţială şi uneori reprezintă unicul tratament al celor cu tulburări
minore de somn:
 orar regulat de somn;
 restricţionarea timpului petrecut în pat fără a dormi;
 evitarea somnului de peste zi, cu excepţia celor care lucrează în schimburi,
vârstinicilor şi pacienţilor cu narcolepsie;

3
  mediu ce îmbie la somn: dormitorul trebuie să fie întunecos, liniştit şi suficient de
răcoros;
 evitarea stimulanţilor şi diureticelor: băuturile alcoolice sau cafeaua, fumatul şi
alimentele ce conţin cofeină
b. hipnoticele: liniile ghid referitoare la administrarea medicamentelor hipnotice au ca scop:
 minimizarea abuzului
 a folosirii necorespunzătoare
 a dependenţei de medicamente
Hipnoticele cel mai frecvent folosite sunt: benzodiazepine, Imidazopiridine – Zolpidem –
Stilnox.
c. Alte sedative:
 antihistaminicele pot induce somn însă eficacitatea lor este impredictibilă;
 doze mici de antidepresive poate îmbunătăţi somnul (doxepina);
 administrarea orală de melatonină poate fi eficientă în tulburările de somn ale
celor ce lucrează în ture. Melatonina este un hormon secretat de glanda pineală.
Întunericul îi stimulează secreţia iar lumina o inhibă.
d. Tratamentul în somnambulism are ca scop:
 protecţia pacienţilor faţă de posibilitatea accidentărilor nocturne şi constă în
folosirea unor alarme electronice puternice care să trezească pacientul când
acesta se ridică din pat, în folosirea unui pat situat mai aproape de sol şi în
îndepărtarea obstacolelor din dormitor.
 Poate fi de folos administrarea de benzodiazepine.
e. Măsurile profilactice pentru crampele nocturne de la nivelul picioarelor constau în întinderea
musculaturii afectate timp de câteva minute înainte de somn. Întinderea musculaturii imediat
după debutul crampelor ameliorează prompt simptomatologia şi este de preferat terapiei
medicamentoase. S-au folosit numeroase medicamente (chinină, suplimente nutritive cu Ca şi
Mg, benzodiazepine) şi nici unul nu pare eficient iar reacţiile adverse pot fi semnificative.

III. TULBURĂRILE CONVULSIVE

O convulsie este o descărcare electrică anormală, neregulată de la nivelul materiei cenuşii, descărcare care
întrerupe tomporar funcţionarea normală a creierului. În timpul crizei apare, de obicei, o alterare a stării de
conştienţă, tulburări senzoriale, mişcări învoluntare (convulsii).
Cauzele convulsiilor:
 Edemul cerebral din: eclampsie, encefalopatie hipertensivă
 Ischemia cerebrală: sindromul Adams-Stokes, infarct cerebral embolic
 Traumatismul cranio-cerebral
 Meningita
 Medicamentele: cocaina, alte stimulante SNC, ciclosporină
 Hemoragia intracaniană, tumorile
 Febra, insolaţia
 Tulburările metabolice: hipocalcemia, hipoglicemia, hiponametria
 Sindroamele de sevraj: alcool, anestezice, barbiturice, benzodiazepine.
Clasificare:
Convulsiile de clasifică în.
1. În convulsiile generalizate:
 starea de conştienţă este, de obicei, abolită

4
  sunt rezultatul bolilor metabolice și uneori al bolilor genetice.
2. Crizele parţiale sunt adesea rezultatul anomaliilor structurale. Pot fi:
a. simple (fără afectarea stării de conştienţă)
b. complexe (alterarea dar nu pierderea completă a stării de conştienţă).
Tratamentul de elecţie este soluţionarea cauzelor ori de câte ori acest lucru este posibil. În cazul în care cauza
nu poate fi identificată sau corectată, este necesară adesea administrarea de anticonvulsivante, în special după o a
doua criză convulsivă.
În timpul crizei trebuie prevenită lezarea pacientului prin desfacerea hainelor din jurul gâtului şi punând o
pernă sub capul acestuia. Încercarea de a proteja de muşcătura limbii pacientului este inutilă şi riscă să lezeze dinţii
pacientului şi degetele salvatorului. Pacienţii trebuie rotaţi în decubit lateral pentru prevenirea fenomenului de
aspiraţie.
Ingestia de alcool trebuie limitată. Anumite medicamente (de exemplu, haloperidol, fenotiazinele) pot scădea
pragul convulsivant şi trebuie evitate pe cât posibil.
Crizele convulsive acute se remit spontan în câteva minute şi nu necesită tratament medicamentos de
urgenţă. Statusul epileptic şi cele mai multe crize convulsive cu durată mai mare de 5 minute necesită administrarea
de medicamente pentru cuparea crizei, asociate cu monitorizarea respiraţiei.
Cele mai eficiente anticonvulsivante pe termen lung sunt:
 acetazolamidă
 carbamazepină (finlepsin, tegretol)
 gabapentin
 fenobarbital
 fenitoină

IV. DEMENŢA
Demenţa este o deteriorarea cognitivă cronică, globală şi de obicei ireversibilă.
Demenţa poate debuta la orice vârstă dar afectează în primul rând vârstnicii.
Etiologie:
 primar neuro-degenrativă (corticală): Boala Alzheimer, demenţe mixte
 vasculară: boală lacunară
 datorată ingestiei de substanţe: datorată abuzului cronic de alcool, expunerii cronice la metale
grele
 datorată bolilor cerebrale structurale: tumori cerebrale, hidrocefalie cu presiune normală.
Semne şi simptome:
Primul semn este adesea reprezentat de pierderea memoriei de scurtă durată.
Timpuriu:
 memoria recentă este afectată, învăţarea şi reţinerea de noi informaţii devin dificile
 dificultăţi de limbaj (în special în ceea ce priveşte găsirea cuvintelor)
 variaţii de dispoziţie
 pot prezenta o accentuare progresivă a dificultăţii de a se descurca în activităţile zilnice (de
exemplu, de a-şi ţine evidenţa cheltuielilor gospodăreşti, de a se orienta în mediul înconjurător,
a-şi aduce aminte unde au pus lucrurile);
 agnozia (deteriorarea capacităţii de a recunoaşte obiecte în ciuda păstrării intacte a funcţiilor
senzoriale);
 apraxia (deterioarea capacităţii de a executa activităţi motorii învăţate anterior în ciuda unei
funcţii motorii intacte);
 afazia (deteriorarea capacităţii de a înţelege sau folosi limbajul);
5
  sociabilitatea nu este afectată.
Intermediar:
 pacienţii devin incapabili să înveţe sau să-şi amintească informaţia nouă;
 memoria evenimentelor mai îndepărtate este afectată dar nu pierdută complet;
 pacienţii pot deveni iritabili, anxioşi, depresivi;
 tulburările comportamentale pot progresa: pacienţii pot pleca de acasă sau pot deveni brusc şi
inadecvat agitaţi, ostili, necooperanţi sau agresivi fizic; pacienţii adesea se pierd;
 tulburările de percepţie culminează cu apariţia unei stări psihotice sau halucinaţii şi idei delirante
paranoide şi de percepţie;
 somnul este adesea perturbat.
Stadii tardive (severe):
 pacienţii nu mai pot merge, nu se mai pot hrăni sau efectua vreo activitate zilnică, ei putând deveni
inconştienţi, pot fi incapabili să înghită, devin dependenţi de îngrijirea celor din jur, adesea este
necesară internarea într-un cămin spital.
 Uneori pacienţii nu mai comunică verbal.
 Fazele terminale ale demenţei degenerează în stare comatoasă şi deces, de obicei datorită infecţiilor.

Tratament
Esenţiale în tratament sunt măsurile luate pentru siguranţa pacientului şi a unui mediu adecvat, măsuri luate
în cadrul asistenţei oferite de un îngrijitor, scopul contând în prevenirea accidentărilor.
Medicaţie: eliminarea sau limitarea medicamentelor cu acţiune asupra SNC. Inhibitorii de colinesterază
precum donepezil, rivastigmină şi galantamină au un oarecare efect de ameliorare a funcţiilor cognitive la pacienţii cu
boală Alzheimer şi pot fi utili și în alte forme de demenţă.
Un medicament nou, memantină ajută la stoparea evoluţiei demenţei moderate sau severe şi poate fi folosit
în asociere cu un inhibitor de colinesterază.

V. BOALA PARKINSON
Este o afecţiune idiopatică, lent progresivă, degenerativă a SNC, caracterizată prin:
 mişcări lente şi diminuate
 rigiditate musculară
 tremor de repaus
 dificultăţi posturale.
Clinic:
*Boala debutează insidios cu un tremor de repaus(de numărare a banilor) la nivelul unei mâini.
 Tremorul este lent şi grosolan, maxim în repaus, se micşorează în timpul mişcării şi este absent în
timpul somnului.
 El este amplificat de emoţii şi de oboseală.
 Cele mai afectate sunt mâinile, braţele şi picioarele, în această ordine.
 Tremorul poate diminua pe măsură evoluţia bolii.
*Mulţi pacienţi dezvoltă o rigiditate musculară fără să prezinte tremor.
 Pe măsură ce rigiditatea progresează, mişcările încetinesc, scad în amplitudine şi devin greu de iniţiat
(akinezie).
 Paşii pot deveni rapizi într-un mod inadecvat, iar pacienţii pot începe să alerge pentru a evita o
căzătură (fug să-şi prindă centrul de greutate).
 Există o tendinţă de a cădea în faţă (propulsie) sau în spate (retropulsie) în momentul în care centrul
de greutate este deplasat.
*Depresia şi demenţa sunt frecvente.
6
 Tratamentul
Constă în administrarea de regulă de levodopa asociată cu carbidopa şi în caz de simptome refractare la
tratament – intervenţie chirurgicală.

VI. ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL

Accidentele vasculare cerebrale (AVC) constituie un grup de afecţiuni care implică întreruperea bruscă, focală
a fluxului sanguin cerebral având ca urmare apariţia deficitelor neurologice.
Clasificare
A. Ischemice (80%) ca urmare a trombozei sau embolismului cerebral
B. Hemoragice rezultând din rupturile vasculare.

A. ACCIDENTUL VASCULAR ISCHEMIC

Simptomatologia ce durează mai puţin de 1 oră poartă numele de atac ischemic tranzitor (AIT).
AVC ischemic reprezintă infarctul cerebral focal care are ca urmare apariţia deficitelor neurologice bruşte ce
persistă mai mult de o oră.
Cauzele cele mai frecvente (în ordinea incidenţei) sunt:
 Ocluzia nontrombotică a arterelor mici, profunde (infarcte lacunare)
 Embolismul de origine cardiacă
 Tromboză arterială cu tulburări hemodinamice conducând la diminuarea fluxului cerebral
Semnele şi simptomele depind de partea de creier afectată. Deşi caracteristicile deficitelor neurologice
sugerează artera afectată corelaţia nu este totdeauna exactă.

Semne şi simptome Sindrom

Hemipareză controlaterală (maximă la nivelul piciorului) sau Artera cerebrală anterioară (puţin
incontinenţă urinară, apatie, confuzie, tulburări de judecată, obişnuit)
mutism, apraxia mersului

Hemipareză controlaterală (mai accentuată la nivelul braţului şi a Artera cerebrală medie

feţei decât la picior), dizartrie, hemianestezie, afazie sau apraxie
şi indiferenţă senzorială, pierderea vederii monoculare

Tratament
Acut: pacienţii cu accident ischemic acut sunt spitalizaţi.
Terapia trombolitică poate fi utilă în tratamentul acut al unor pacienţi. În funcţie de cauza accidentului
vascular se pot iniţia tratamente pentru scăderea riscului de recurenţă.

B. HEMORAGIA INTRACEREBRALĂ – este reprezentată de o sângerare localizată la nivelul vaselor din

parenchimul cerebral.
Cauza frecventă este hipertensiunea arterială.
Simptomatologia constă în general în deficite neurologice focale, adesea cu decubit abrut, cefalee, greaţă şi
tulburări ale stării de conştinenţă.
Tratamentul constă în:
 controlul tensiunii arteriale
 metode suportive
 în anumite cazuri, evacuare chirurgicală.

VII. COMA
7
 Coma reprezintă starea de pierdere a conştienţei şi neresponsivitate din care pacientul, în general, nu poate
fi trezit.
Cauzele pot fi structurale sau generale (adesea metabolice).
 Tulburări structurale
 Ruptură anevrismală şi hemoragie subarahnoidiană
 Abces cerebral
 Tumoră cerebrală
 Traumatism cranio-cerebral
 Infarct sau hemoragie ale trunchiului cerebral
 Tulburări generale
 Droguri şi toxine (de exemplu, barbiturice, monoxid de carbon, alcool metilic)
 Hipotermie
 Infecţii (meningite, encefalite, sepsis)
 Boli metabolice (cetoacidoză diabetică, comă hepatică, hipoglicemie, uremie)
Tratamentul este reprezentat de stabilizarea imediată a pacientului şi terapia specifică cauzei etilogice. În
cazul comei prelungite, tratamentul adjuvant include:
 exerciţii de mobilizare pasivă
 alimentaţie parenterală
 prevenirea escarelor datorate imobilizării prelungite

MOARTEA CEREBRALĂ implică o stare de inconştienţă, absenţa respiraţiei spontane şi absenţa persistentă a
reflexelor de trunchi cerebral. Reflexele medulare inclusiv ROT, flexia plantară şi reflexele de apărare pot fi păstrate.

VIII. MENINGITA
Meningita este inflamaţia meningelui creierului sau măduvei spinării. Ea are adesea etiologie infecţioasă.
Uneori procesul inflamator implică atât meningele cât şi parenchimul cerebral (meningo-encefalită).
Cele mai frecvente tipuri de meningită acută sunt meningita bacteriană şi cea aseptică.
Meningita acuta bacteriană este o afecţiune severă caracterizată prin LCR purulent. Ea este rapid progresivă
şi netratată este fatală.
Meningita aseptică este mai uşoară şi în mod tipic este autolimitată, fiind cauzată frecvent de virusuri, dar şi
de bacterii, fungi, paraziţi.
Triada clasică de meningită constând în febră, cefalee şi redoare de ceafă apare în decurs de ore sau zile.
Flexia pasivă a capului este limitată şi dureroasă. În cazurile severe, încercarea de flexie a capului poate
determina flexia trunchiului sau a genunchilor (semnul Brudzinski) putând exista o rezistenţă la extensia pasivă a
genunchilor odată cu flectarea trunchiului (semnul Kernig). Redoarea cefei alături de prezenţa semnelor Brudzinski şi
Kernig constituie semnele de iritaţie meningeală sau meningismul, ele apărând datorită tensionării rădăcinilor
nervoase ce trec prin meningele inflamat producând iritaţie.
MENINGITA ACUTĂ BACTERIANĂ este fulminantă, infecţia piogenă fatală debutând chiar la nivelul
meningelui.
Semne şi simptome
Simptomatologie:
 febră
 cefalee
 redoare de ceafă
 vărsături
 În 30% dintre cazuri pot apărea convulsii.
 La pacienţii mai mari de 2 ani modificarea stării de conştienţă progresează de la iritabilitate, confuzie,
abnubilare, stupor la comă.
8
  Deshidratarea este frecventă.
 Infecţiile în special cea meningococică, poate disemina pretutindeni, la nivelul articulaţiilor,
plămânilor, sinusurilor şi în alte părţi.
Meningita tratată parţial : pacienţii văzuţi în fazele incipiente ale bolii, înaintea apariţiei semnelor tipice de
meningită, sunt uneori diagnosticaţi cu otită medie sau sinuzită şi trataţi cu antibiotice pe cale orală. În funcţie de
medicamentul folosit, infecţia poate fi parţial suprimată (dar temoporar). Pacienţii pot avea o stare generală destul
de bună, cu semne de iritaţie meningeală mai uşoare şi cu o evoluţie mai lentă a bolii. Această situaţie poate îngreuna
considerabil punerea diagnosticului de meningită.
Deoarece meningita acută bacteriană în special cea meningococică, poate fi letală în câteva ore de la debut,
ea trebuie rapid diagnosticată şi tratată. Este necesară efectuarea imediată a puncţiei lombare dar fără a întârzia
administrarea de antibiotice şi corticosteroizi.
Tratamentul necesită administrarea de antibiotice, unerori începută empiric cu o cefalosporină de generaţia a
3-a sau a 4-a, vancomicină şi ampicilină, continuată cu antibiotice conform antibiogramei. De obicei, se asociază şi
corticoterapia. Morbiditatea reziduală este frecventă.

IX. NEVRALGIA DE TRIGEMEN

Nevralgia de trigemen constă în durere facială, severă, paroxistică, cu caracter lancinat şi se datorează unei
afecţiuni a nervului trigemen (perechea a V-a). Durerea este prezentă în zona de distribuţie a uneia sau mai multor
ramuri ale nervului trigemen, cel mai adesea maxilară.
Diagnosticul este clinic.
Tratamentul constă, în general, în administrarea de carbamazepină sau gabapentin, uneori fiind necesară
intervenţia chirurgicală.

X. SPONDILOZA CERVICALĂ
Spondiloza cervicală constă în modificări degenerative la nivel de discuri intervertebrale precum şi formarea
de osteofite care îngustează canalul cervical, determinând radiculopatie şi uneori mielopatie.