PRINCIPALELE AFECŢIUNI ALE APARATULUI GENITAL FEMININ

A. AFECŢIUNILE INFLAMATORII
I. AFECŢIUNILE INFLAMATORII ALE VULVEI ŞI VAGINULUI (VULVO-VAGINITE)
II. BOALA INFLAMATORIE PELVINĂ
B. ENDOMETRIOZA
C. SINDROAMELE DE RELAXARE PELVINĂ
D. SARCINA ECTOPICĂ (EXTRAUTERINĂ)
E. TUMORI
I. TUMORI BENIGNE
II. TUMORI MALIGNE

Organele genitale feminine sunt:

- vulvalul,clitorisul
- vaginul
- uterul
- trompele uterine
- ovarele
Patologia aparatului genital feminin este reprezentată în principal de:
A. Afecţiunile inflamatorii
B. Edometrioză
C. Sindroamele de relaxare pelvină
D. Sarcina ectopică
E. Tumori

A. AFECŢIUNILE INFLAMATORII

I. AFECŢIUNILE INFLAMATORII ALE VULVEI ŞI VAGINULUI (VULVO-VAGINITE)

Vulvita ca atare se întâlneşte la cazuri izolate. Frecvent, se însoţeşte de vaginită şi cervicită, de unde denumirea
curentă a formei clinice de vulvovaginită.
VULVOVAGINITA constă în inflamaţia mucoasei vaginale şi uneori a vulvei.
Simptomatologia este reprezentată de:
 secreţie vaginală
 iritaţie
 prurit
 eritem local.
Diagnosticul se pune prin efectuarea de culturi ale secreţiilor vaginale.
Etilogie. Cele mai frecvente cauze sunt:
1. Bacteriene
2. Trichomonas vaginalis care se transmite pe cale sexuală
3. Candidozice
4. Virotice
5. Neinfecţioase (rar)
1. Vulvovaginita bacteriană
Simptome:
 Secreţia vaginală este urât mirositoare, de culoare gri, subţire şi profuză. De obicei, este prezent un
miros de peşte.
 Frecvent se asociază prurit şi iritaţii.
1
  Eritemul şi edemul sunt neobişnuite.
2. Vulvovaginită cu Trichomonas:
 secreţie profuză, urât mirositoare de culoare gălbuie
 disurie
 eritem.
Tratamentul în ambele cazuri: tratamentul de elecţie constă în administrarea de:
 metronidazol sub formă de gel vaginal sau unguent vaginal cu clindamicină.
 Femeile ce folosesc unguent cu clindamicină nu pot folosi produse de latex (adică prezervative sau
diafragme) deoarece medicaţia slăbeşte latexul.
 Metronidazol administrat oral în doză de 500 mg de 2 ori pe zi timp de 7 zile sau 2 g p.o. odată pe zi este
eficient, dar poate prezenta şi efecte adverse sistemice.
 Nu este necesar tratamentul partenerului asimptomatic.
3. Vulvovaginita candidozică
Cele mai multe vulvovaginite fungice sunt determinate de Candida albicans.
Simptomatologia caracteristică este reprezentată de:
 prurit vulvar
 senzaţie de arsură sau iritaţie
 prezenţa unei secreţii groase, albe cu aspect de brânză de vaci care aderă de pereţii vaginali.
Tratament: medicamentele topice sau orale sunt foarte eficiente.
Administrarea unei doze unice de fluconazol de 150 mg îmbunătăţeşte complianţa. Pot fi folosite şi
butoconazolul, clotrimazolul, miconazolul sau tioconazolul. Cu toate acestea pacienţii trebuie avertizaţi că
unguentele sau gelurile topice ce conţin uleiuri minerale sau vegetale pot slăbi rezistenţa prezervativelor de
latex.
4. Vulvita virotică
Forma clinică des întâlnită este a herpesului vulvar.
Apare sub formă de vezicule, aglomerate în cirochine, pe o bază eritematoasă, însoţite de usturimi, arsuri şi
prurit.
După 2 – 3 zile se sparg, lăsând o eroziune care se usucă, acoperită de cruste sau ulceraţii mici, care se infectează
secundar şi se epitelizează lent din cauza umidităţii locale.
Tratamentul local constă în soluţii astringente şi antiseptice; în faza ulcerată: cremă cu hemisuccinat de
hidrocortizon şi neomicină (Synalar N), antialergice şi antipruriginoase: Aciclovir unguent și Aciclovir capsule 500 mg x 2
cp./zi – 7 zile.
5. Vulvovaginita inflamatorie, neinfecţioasă
Este o inflamaţie vaginală în absenţa cauzelor obişnuite de vulvovaginită bacteriană.
Vulvovaginitele neinfecţioase pot apărea la orice vârstă datorită unei reacţii de hipersensibilitate sau iritante la
spray-uri sau parfumuri intime, tampoanelor igienice, săpunurilor, înălbitorilor pentru lenjerie, coloranţilor textili,
aditivilor din apa de baie, hârtiei igienice sau ocazional la spermicide, lubrifianţi vaginali sau cremelor, prezertavilor din
latex, diafragmelor vaginale, contraceptive.
Etiologia pare să fie autoimună. Sunt frecvente:
 secreţia vaginală purulentă
 disuria
 iritaţia vaginală
 pruritul vaginal
 eritemul
 uneori o durere arzătoare sau o sângerare uşoară.
Tratament: se face cu unguent vaginal cu clindamicină 5 g în fiecare seară timp de o săptămână.
2
6. Infecţii vulvare localizate
Bartholinita este infecţia glandei Bartholin cu germeni piogeni; poate fi şi gonococică, dar nu exclusiv, cum se
credea.
Formele clinice sunt numeroase.
Formele acute prezintă ca semne funcţionale:
 durerea vie
 febra
 jena la mers.
Semnele obiective sunt:
 tumoare renitentă, în grosimea labiei mari
 roşeaţă locală şi edem
 adenopatia inginală
 la exprimare sau la puncţie, apare puroi (abces al glandei).
Forma indurată în care glanda este mărită de volum, palpabilă, fibroasă, foarte puţin dureroasă .
Forma chistică tumoarea este mobilă, nedureroasă.
Tratament: în faza acută nesupurată recurgem la tratament general cu antibiotice şi prişniţe locale, băi calde de
şezut (efecte analgezice) şi repaus la pat.
În faza supurată este indicată incizia largă, urmată de meşarea cavităţii, cu meşe îmbibate cu apă oxigenată,
soluţie de rivanol; concomitent, tratament general cu antibiotice.

Skenita este infecţia glandelor Skene, de obicei gonococică.

Tratament: incizie în abcesul periuretral. În formele cronice: antibiotice.

II. BOALA INFLAMATORIE PELVINĂ

Această afecţiune este o infecţie a tractului genital feminin superior: cervix, uter, trompe uterine şi ovare.
Boala inflamatorie pelvină (BIP) se datorează microorganismelor ce ascensionează de la nivelul vaginului şi
colului uterin la endometru, trompele uterine şi peritoneu şi se referă la:
 infecţie de la nivel cervical - (cevicita).
 infecţia la nivelul trompelor uterine - (salpingita),
 infecţia uterului - (endometrita)
 infecţia ovarelor - (ooforita)
Etiologie:
Neisseria gonorrhoeae şi Chlamydia trachomatis reprezintă cele mai frecvente cauze de BIP, ele transmiţându-se
pe cale sexuală .
Semne şi simptome. Frecvent sunt prezente:
 durerea în etajul abdominal inferior
 secreţii cervicale
 sângerare uterină anormală, în special înainte sau după faza menstruală a ciclului.
1. Cervicita: colul uterin apare roşu şi sângerează uşor. Frecvent există o secreţie mucopurulentă, de obicei de culoare
galben-verzui ce se vede ieşind din canalul endocervical.
2. Salpingită acută:
 În stadiile timpurii, simptomatologia poate fi mai uşoară sau absentă.
 Este prezentă de obicei o durere abdominală joasă, ce adesea este bilaterală dar poate fi şi unilaterală,
chiar dacă sunt implicate ambele trompe uterine. Durerea poate fi localizată şi în abdomenul superior.
 Dacă durerea este severă, se însoţeşte frecvent de greaţă şi vărsături.
 La 1/3 dintre paciente poate fi prezentă o sângerare neregulată şi febră.

3
  Se constată frecvent sensibilitate cervicală la mişcare, apărare musculară şi sensibilitate de rebound.
La aproximativ 15% dintre pacientele cu salpingită se dezvoltă un abces tubo-ovarian (colecţie de purui la nivelul
trompelor).
În abcesul tuboovarian, de obicei, sunt prezente:
 durerea
 febra
 semne peritoneale, ce pot fi severe.
Abcesul se poate rupe, determinând progresiv simptome mai severe şi posibil şoc septic.
3. Hidrosalpinxul (obstrucţie şi distensie tubară cu prezenţa unui lichid nepurulent) este de obicei asimptomatic dar
poate produce presiune pelvină, durere pelvină cronică sau dispareunie.
Salpingita poate duce la apariţia cicatricilor şi adeziunilor tubare. Complicaţiile cele mai frecvente sunt
iregularităţi ale ciclului menstrual, infertilitate şi creşterea riscului de sarcini ectopice.
Tratament: se vor administra în mod empiric antibiotice pentru a acoperi Neisseria gonorrhoeae şi Chlamydia
trachomatis şi apoi se vor schimba în funcţie de rezultatele antibiogramei.
Tratamentele ambulatorii au drept scop şi eradicarea vulvovaginitei bacteriene care adesea coexistă.:
a. Ofloxacină sau Levofloxacină cu sau fără Metronidazol
b. Ceftriaxonă sau Cefoxitin sau altă Cefalosporină injectabilă de generaţia a 3 – a + Doxiciclină cu sau fără
Metronidazol
Indicaţiile tratamentului efectuat în spital sunt reprezentate de forme severe de boală (de exemplu peritonită,
deshidratare).
Abcesele tubo-ovariene pot necesita un tratament i.v. antibiotic mai îndelungat şi eventual spitalizare.

B. ENDOMETRIOZA
Endometrioza este o afecţiune necanceroasă în care ţesut endometrial funcţional este implantat în afara cavităţii
uterine. Este prezentă de obicei la nivelul:
 suprafeţei peritoneale
 ovarelor
 ligamentelor largi
 fundul de sac posterior
 ligamentelor utero-sacrale.
Simptomatologia depinde de localizarea ţesutului implantat şi poate fi reprezentată de:
 dismenoree,
 dispareunie,
 infertilitate,
 disurie,
 durere în timpul defecaţiei.
Diagnosticul este bioptic, de obicei pe calea laparoscopiei.
Tratamentul constă în:
 administrarea de medicamente antiinflamatorii și de medicamente care să suprime funcţia ovariană
şi creşterea ţesutului endometrial,
 ablaţia chirurgicală şi excizia implantelor endometriale,
 în cazul unor forme severe de boală, dacă nu se are în vedere gravitatea, se efectuează
histerectomia şi anexectomia.

4
 C. SINDROAMELE DE RELAXARE PELVINĂ
Aceste sindroame sunt secundare laxităţii (asemănător herniilor) ligamentare, fasciculare şi musculare ce susţin
organele pelvine.
Factorii ce contribuie la aceste sindroame sunt reprezentaţi de:
 naşteri,
 obezitate,
 înaintarea în vârstă,
 traumatismele (de exemplu datorate intervenţiilor chirurgicale pelvine),
 efortul,
 malformaţiile congenitale.
Sindroamele de relaxare pelvină implică diferite localizări ale prolapsurilor:
 cistocel
 uretrocel
 rectocel
 prolaps uterin şi vaginal. De obicei prolapsurile apar în localizări multiple.

1. Cistocelul, uretrocelul şi rectocelul

Acestea sunt protruzii ale vezicii urinare, uretrei şi rectului la nivelul canalului vaginal. Simptomatologia este
reprezentată de plinătatea organelor pelvine sau de presiune.
Simptome şi semne:
Prezenţa unei senzaţii de parcă organele ar cădea sunt comune. Organele pot protruziona în canalul vaginal la
efort de scremut sau tuse.
Incontinenţa în condiţii de stres acompaniază, de obicei, cistocelul şi uretrocelul.
Rectocelul poate determina apariţia constipaţiei şi defecaţiei incompletă; pacientele fiind nevoite să preseze
manual peretele vaginal posterior pentru a defeca.
Tratamentul include aplicarea pesariului – un inel de plastic sau cauciuc plasat în vagin care să menţină
reducerea structurilor prolabate, exerciţii ale musculaturii pelvine şi intervenţia chirurgicală.

2. Prolapsul vaginal şi uterin

Prolapsul uterin constă în coborârea uterului spre sau dincolo de introitus. Prolapsul vaginal constă în coborârea
vaginului sau al bontului vaginal după histerectomie.
Simptomatologia constă în presiune şi senzaţia de plenitudine vaginală.
Tratamentul presupune reducerea formaţiunii, introducerea de pesare şi intervenţie chirurgicală.

D. SARCINA ECTOPICĂ (EXTRAUTERINĂ)

În cazul sarcinii ectopice implantaţia are loc în afara endometrului, la nivelul:
 trompelor uterine
 ovarelor
 cavităţii abdominale sau al celei pelvine.
Sarcinile ectopice pot fi duse la termen sau pot să se rupă sau să involueze.
Simptomatologia precoce este reprezentată de:
 durere pelvină,
 sângerare vaginală,
 sensibilitate cervicală la mişcare.
Odată cu ruptura sarcinii ectopice se poate instala sincopa sau şocul hemoragic.
Tratamentul constă în rezecţia laparoscopică sau chirurgicală sau prin administrarea i.m. de metotrexat.
5
 E. TUMORI

I. TUMORILE BENIGNE
Leziuni ginecologice benigne
Leziunile ginecologice benigne sunt reprezentate de chiştii vulvari sau vaginali, stenozele şi polipii cervicali,
mioamelor uterine şi masele ovariene benigne care pot predispune la torsiune anexială.
1. Chiştii vulvari
 Chiştii epiteliali sunt cele mai frecvente tipuri de chişti vulvari, ei putând apărea şi la nivelul vaginului.
 Chiştii neinfectaţi sunt de regulă asimptomatici însă uneori pot determina iritaţii. Ei sunt de culoare albă
sau galbenă şi au, de obicei, dimensiuni sub 1 cm.
 Chiştii infectaţi pot fi roşii şi sensibili provocând dispareunie.
Tratamentul indicat numai în cadrul chiştilor simptomatici, constă în excizie.

2. Chiştii glandelor Bartholin.

Aceşti chişti conţin mucus şi pot fi localizaţi pe oricare din laturile orificiului vaginal. Ei sunt cei mai mari chişti
vulvari ce apar în mod obişnuit.
Simptomele chiştilor de mari dimensiuni sunt reprezentate de:
 iritaţie vulvară,
 durere la mers
 asimetrie vulvară.
Aceste tipuri de chişti pot forma abcese, care au o culoare roşie şi sunt dureroşi. Chiştii mari şi abcesele necesită
drenaj cu sau fără excizie, abcesele necesitând uneori antibioterapie.

3. Fibroame uterine
Fibroamele uterine prezintă cele mai frecvente tumori pelvine, apărând la aproximativ 70% dintre femei. Cu
toate acestea, cele mai multe fibroame sunt mici şi asimptomatice.
Fibroamele uterine sunt tumori uterine benigne cu origine în musculatura netedă. Fibroamele determină:
 sângerări vaginale anormale, de exemplu:
a. menoragie – hemoragie în perioada menstruală, anormal de abundentă, care se poate prelungi
și peste perioada obișnuită
b. metroragie – hemoragie uterină survenită în afara perioadei menstruale
c. menometroragie – hemoragie aproape permanentă
 durere pelvină şi presiune,
 simptome uterine şi intestinale,
 complicaţii ale sarcinii.
Diagnosticul se pune în urma controlului ginecologic şi pe baza rezultatelor investigaţiilor imagistice.
Tratamentul pacientelor simptomatice depinde de dorinţa lor de a avea copii şi de a păstra uterul. Poate
cuprinde:
 contraceptive orale
 o scurtă terapie preoperatorie cu Gonadotrofine Rylysing Hormon (GRH) pentru a diminua fibroamele
 proceduri chirurgicale definitive (de exemplu miomectomie, histerectomie, ablaţie endometrială).

4. Fibroadenoamele mamare sunt nişte noduli nedureroşi cu consistența unor mici mase dure, alunecoase. Ele se
dezvoltă de regulă, la femeile tinere şi pot fi confundate cu cancerul mamar deşi ele sunt benigne şi tind să fie
circumscrise şi mobile.
Fibroadenoamele pot fi de regulă excizate folosind o anestezie locală, însă ei recidivează frecvent.

6
 II. TUMORI MALIGNE
Cancerele ginecologice implică adesea uterul, colul uterin, vulva, vaginul, trompele uterine și sânului.
1. Cancerul ovarian
Cancerul ovarian este adesea fatal deoarece, de obicei, în momentul diagnosticului el este deja în stadiu avansat.
Simptomatologia este frecvent absentă în stadiile precoce şi nespecifică în stadiile avansate.
 Cancerul incipient este adesea asimptomatic.
 Incidental poate fi descoperită o masă anexială, adesea solidă, neregulată şi fixă.
 Examenul vaginal şi rectovaginal detectează, de obicei o nodularitate difuză.
 Doar un număr mic de femei se prezintă cu dureri abdominale severe, secundare torsiunii masei
ovariene.
 Cele mai multe femei cu cancer avansat se prezintă la medic cu simptome nespecifice (de exemplu
dispepsie, balonare, saţietate precoce, dureri provocate de distensia gazoasă, dureri de spate). Mai
târziu apar de regulă şi alte simptome: durere în regiunea pelvină, anemie, caşexie şi meteorism
abdominal datorat creşterii tumorale sau ascitei.
Evaluarea cuprinde, de regulă, examen ecografic, CT sau RMN şi dozarea markerilor tumorali (de exemplu
antigen 125).
Diagnosticul este pus de examenul histopatologic. Stadializarea se face chirurgical.
Tratamentul constă în histerectomie, anexectomie bilaterală cu extirparea cât mai mult ţesut posibil şi, în afara
formelor localizate chimioterapie.

2. Cancerul endometrial
Cancerul endometrial este de obicei de tip adenocarcinom. În mod caracteristic este prezentă o sângerare
vaginală postmenopauza.
Diagnosticul este pus de rezultatul biopsiei.
Tratamentul necesită histerectomie, anexectomie bilaterală, extirparea adenopatiilor pelvine şi paraaortice, şi
excizia tuturor ţesuturilor ce este de aşteptat să fie implicate. În cazul formelor avansate de cancer, se indică de obicei
radioterapie, terapie hormonală şi citotoxică.

3. Cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin este, de obicei, determinat de infecţia cu papilomavirus. Forma timpurie de cancer este
asimptomatică, primul simptom al cancerului mai tardiv este de obicei sângerarea vaginală postcontact sexual.
Diagnosticul se pune prin efectuarea de screening Papanicolau şi a biopsiei. Stadializarea este clinică.
Tratamentul este de obicei reprezentat de rezecţie chirurgicală, radioterapie şi, în afara cazurilor în care cancerul
este localizat, chimioterapie. În caz de multiple metastaze tratamentul este, în primul rând, chimioterapic.

4. Cancerul mamar
Simptome şi semne
 Multe cancere mamare sunt descoperite ca un nodul în cursul autoexaminării, a examinării efectuate de
specialist sau la mamografie.
 Mai puţin frecvent este mastodinia, mărirea de volum a sânului sau o îngroşare difuză a ţesutului
mamar.
 Prezenţa adenopatiei axilare fixe sugerează extinderea tumorală, la fel ca şi prezenţa adenopatiei
supraclaviculare sau infraclaviculare.
Diagnostic:
 Biopsia

7
  Mamografia bilaterală
 Testele de screening: includ mamografia, examinarea clinică a sânilor de către specialist sau
autoexaminarea lunară.
Tratament:
Pentru cei mai mulţi pacienţi, tratamentul primar este cel chirurgical asociat adesea cu radioterapie.
Chimioterapia, terapia hormonală sau ambele pot fi folosite de asemenea, în funcţie de tumoră şi caracteristicile
pacientei.
Intervenţia chirurgicală nu este, de regulă, eficientă în cazul fazelor avansate de cancer.