PRINCIPALELE AFECŢIUNI ALE APARATULUI GENITAL MASCULIN

A. BOLILE PENISULUI ŞI ALE SCROTULUI

I. Balanita, postita şi balanopostita
II. Epididimita
III. Orhita
IV. Cancerul testicular
VI. Masele scrotale
B. BOLI ALE PROSTATEI
I. Hiperplazia benignă de prostată (HBP)
II. Prostatita
III. Tumorile maligne

A. BOLILE PENISULUI ŞI ALE SCROTULUI

I. Balanita, postita şi balanopostita

Balanita este inflamaţia glandului penian.
Postita este inflamaţia prepuţului.
Balanopostita este inflamaţia ambelor.
Etiologie – inflamaţia capului penisului poate fi provocată de o:
 complicaţie a uretritei candidozice, gonococice sau chlamidiene, a şancrului, trichomoniazei,
herpesului simplex, scabiei sau sifilisului primar sau secundar;
 cauză neinfecţioasă: artrita reactivă, erupţiile medicamentoase fixe, dermatita de contact,
psoriazisul.
Adesea nu se poate depista nicio cauză.
Balanopostita apare frecvent la pacienţii cu prepuţ strâns (fimoză), care împiedică igiena adecvată.
Diabetul zaharat predispune la balanopostită. Balanita izolată apare mai ales la pacienţii circumcişi.
Simptome
 usturimea
 iritarea
 o secreţie subprepuţială
 fimoza, ulceraţiile superficiale şi adenopatia inghinală pot apărea ulterior.
Trebuie instituite măsuri nespecifice de igienă, iar cauzele specifice trebuie tratate.

II. Epididimita – este inflamaţia epididimului, ocazional asociată cu inflamaţia testiculelor (epididimo-orhită).
Etiologie
 bacteriană: la bărbaţii < 35 de ani majoritatea cazurilor se datorează unui patogen cu
transmitere sexuală, mai ales Neisseria gonorrhoeae sau Chlamydia trachomatis. La bărbaţii >
35 de ani, majoritatea cazurilor se datorează bacililor coliformi gram-negativi;
 nebacteriană: se poate datora iritării chimice secundare fluxului retrograd de urină în epididim.
Semne şi simptome
 durerea scrotală

1
  în epididimita bacteriană: febră, greaţă sau simptome urinare
 secreţia uretrală poate fi prezentă dacă uretrita este cauza.
Tratamentul constă în:
 repaus la pat;
 menţinerea scrotului în poziţie ridicată;
 comprese cu gheaţă la nivelul scrotului;
 analgezice antiinflamatoare;
 terapie antimicrobiană orală cu antibiotice cu spectru larg, ca ciprofloxacina 500 mg p.o. de 2
ori/zi sau levofloxacina 500 mg p.o. o dată/zi timp de 21-30 de zile. Ca alternativă se pot folosi
doxiciclina 100 mg p.o. de 2 ori/zi sau trimetoprim-sulfametoxazol tablete duble (160/800 mg)
p.o. de 2 ori/zi.
Culturile sunt importante pentru stabilirea tratamentului adecvat.
Drenaj chirurgical se impune de obicei în abces şi piocel.

III. Orhita – este infecţia testiculelor, de regulă, cu virusul parotiditei epidemice.

Semne şi simptome
Orhita parotidiană unilaterală se dezvoltă acut la 4-7 zile de la tumefacţia parotidiană din oreion. În
30% din cazuri, boala se extinde la celălalt testicul.
 durere
 tumefacţie testiculară
 febra
 greaţa
 cefalee
 mialgii
Alţi agenţi infecţioşi produc simptome similare.
Diferenţierea rapidă a orhitei de torsiune testiculară şi de alte cauze de tumefacţie şi durere scrotală
acută se realizează prin ultrasonografie Doppler color.
Tratamentul suportiv cu analgezice şi comprese fierbinţi sau reci este suficient dacă a fost exclusă
infecţia. Cauzele bacteriene se tratează cu antibiotice adecvate. Se recomandă controale urologice regulate.

IV. Cancerul testicular – începe ca o masă scrotală, care poate fi dureroasă.

Diagnosticul se bazează pe ecografie şi biopsie.
Tratamentul include orhiectomie şi, uneori, disecţia ganglionilor linfatici, urmată, în anumite cazuri, de
radioterapie şi chimioterapie, în funcţie de histologie şi de stadiu.

V. Fimoza şi parafimoza
Fimoza este incapacitatea de retracţie a prepuţului.
Parafimoza este prinderea prepuţului în poziţie retractată.
Fimoza este normală la copii şi se vindecă, de obicei, la adolescenţă. Nu necesită tratament dacă nu
există complicaţii ca balanita, infecţiile urinare.
Trei luni de aplicare cu cremă cu betametazonă 0,05% de 2-3 ori/zi pe vârful prepuţului sunt adesea
eficiente.
O plastie în „T” este o procedură de protejare a prepuţului.
2
 Circumcizia este o opţiune valabilă întotdeauna.

VI. Masele scrotale se pot datora inflamaţiei peretelui scrotal sau conţinutului scrotului, traumatismelor,
tumorilor testiculare sau apendicului testicular sau anomaliilor mecanice care implică conţinutul scrotal sau
structurile adiacente.
1. Hidrocelul este o masă intrisecă scrotală, obişnuită, rezultată din acumularea excesivă de fluid steril
în tunica vaginalis.
Un hidrocel comunicant (de obicei congenital) se umple cu lichid abdominal când pacientul este
în picioare şi se goleşte atunci când acesta se aşază.
De obicei, un hidrocel arată ca o tumefacţie scrotală nedureroasă care poate fi translucidă.
Unii bărbaţi au durere sau disconfort din cauza prezenţei formaţiunii.
În majoritatea cazurilor nu există semne de inflamaţie.
Hidrocelul inflamator cu epididimită poate fi dureros.
Tratamentul hidrocelului persistent, simptomatic este chirurgical.
2. Varicocelul este o colecţie de vene mari , de obicei în scrotul stâng, care se simte ca o „pungă cu
viermi”. Este evident în poziţie ortostatică şi se goleşte în poziţie culcată.
Intervenţia chirurgicală poate fi indicată dacă varicocelul este simptomatic sau dacă se asociază cu
infertilitate.
3. Torsiunea testiculară este o urgenţă datorată rotării testicului şi ştrangulării ulterioare a reţelei
care asigură aportul de sânge.
Simptomele sunt durerea şi tumefacţia scrotale acute, greaţa şi vărsăturile.
Diagnosticul se bazează pe examen fizic şi este confirmat prin doppler color.
Tratamentul constă în detensionarea manuală imediată, urmată de intervenţie chirurgicală.

B. BOLI ALE PROSTATEI

Prostata poate fi afectată de hiperplazie, infecţie şi cancer.
Prostata normală este un organ de dimensiunile unei nuci, alcătuit din ţesut glandular care produce
fluid de ejaculare, singura sa funcţie cunoscută. Deoarece ţesutul prostatic înconjoară uretra, mărirea prostatei
sau alte anomalii ale acesteia pot afecta micţiunea.

I. Hiperplazia benignă de prostată (HBP) reprezintă hipertrofia nemalignă adenomatoasă a prostatei

periuretrale.
Etiologia este necunoscută, dar poate implica modificări hormonale asociate cu înaintarea în vârstă.
Semne şi simptome
 polakiuria, senzaţia de micţiune imperioasă şi nicturia datorate golirii incomplete şi
reumplerii rapide a vezicii urinare;
 jetul urinar devine intermitent;
 unii pacienţi se prezintă cu retenţie urinară brusc instalată
Diagnostic
 Tușeul rectal
 Primul test măsoară nivelele antigenului seric specific prostatic (PSA). PSA este nespecific de
cele mai multe ori. Dacă PSA este > 4 ng/mL sau dacă tuşeul rectal indică o anomalie, se
recomandă o biopsie transrectală.
3
  Ultrasonografia transrectală
 Cateterizarea uretrală, cistoscopia
Tratament
 Obstrucţia completă necesită decompresie imediată. Un cateter urinar standard este de
primă alegere, dar, întrucât este flexibil, nu poate trece printr-o uretră îngustată prostatic.
Pot fi necesare cistoscopia flexibilă. În cazul obstrucţiei parţiale betablocantele α-
adrenergice (tamsulosin omnic) pot îmbunătăţi golirea.
 Intervenţia chirurgicală se realizează la pacienţii care nu răspund la terapie
medicamentoasă.
 Procedurile mai puţin invazive sunt stenturile intrauretrale, dilatarea cu un balon,
termoterapia focalizată cu ultrasunete de mare intensitate, ablaţia cu laser,
electrovaporizarea şi vaporizarea prin radiofrecvenţă.

II. Prostatita – se referă la un grup disparat de tulburări care se prezintă cu o combinaţie de simptome iritative
sau obstructive urinare şi durere perineală.
Prostatita poate fi bacteriană sau, mai frecvent nonbacteriană.
Semne şi simptome
 Un anumit grad de iritare urinară sau de obstrucţie şi durere. Iritarea se manifestă prin
polakiurie şi micţiune imperioasă; obstrucţia printr-o senzaţie de golire incompletă. Durerea
este tipic localizată în perineu.
Tratamentul diferă mult în funcţie de etiologie.
Prostatita bacteriană acută: pacienţii nontoxici pot fi trataţi la domiciliu prin repaus la pat, analgezice,
laxative, şi hidratare. Terapia cu o fluorochinolonă (de exemplu, ofloxacină 300 mg p.o. de 2 ori/zi) este, de
obicei, eficientă şi poate fi administrată până la obţinerea rezultatelor culturii şi sensibilităţii la antibiotice.
Dacă răspunsul clinic este satisfăcător, tratamentul se continuă încă aproximativ 30 de zile pentru prevenirea
prostatitei cronice bacteriene. Dacă se suspicionează sepsisul, pacientul este spitalizat şi i se administrează
antibiotice i.v. cu spectru larg.
Prostatita bacteriană cronică: este tratată cu antibiotice orale, ca fluorochinolone, timp de cel puţin 6
săptămâni. Terapia este stabilită în funcţie de rezultatele culturii.

III. Tumorile maligne

Cancerul de prostată . Este de obicei, adenocarcinom.
Simptomele sunt rare până la apariţia obstrucţiei uretrale.
Diagnosticul este sugerat de tuşeul rectal sau de măsurarea antigenului specific de prostată şi
confirmat prin biopsie. Prognosticul pentru majoritatea pacienţilor cu cancer de prostată, mai ales când este
localizat sau regional este foarte bun..
Tratamentul constă în prostactetomie, radioterapie sau, la unii pacienţi mai în vârstă, prin
supraveghere atentă.