Metode optice de analiză

Metodele optice de analiză utilizează ca mijloc de excitare a substanţelor (respectiv

atomilor componenţi ai moleculelor) radiaţia electromagnetică, în vederea obţinerii
de
informaţii privind fie natura constituenţilor fie cantitatea acestora.
Radiaţia electromagnetică(lumina) este o forma a materiei specifică, cu proprietăţi
atât de undă cât şi de particulă.Lumina este un flux de fotoni,particule care poseda
atat proprietati ondulatorii cat si proprietati corpusculare.
Caracteristicile cantitative ale luminii sunt:
 lungimea de undă a oscilaţiei (λ),
 frecvenţa (ν) ν = c/λ unde c este viteza luminii,
 amplitudinea (A),
 unghiul de polarizare.

Clasificarea metodelor optice de analiza

În funcţie de natura interacţiunii radiaţiei cu substanţa, metodele optice de analiză se

pot clasifica în:
÷Metode optice de analiza bazate pe absorbţia radiatiei electromagnetice,
÷Metode optice de analiza bazate pe emisia radiaţiei electromagnetice,
÷Metode optice de analiza bazate de absorbţia urmată de emisie, dintre care:
fluorescenţă, fosforescenţă şi luminescenţă;
÷Metode optice de analiza bazate pe difracţie,
÷Metode optice de analiza bazate pe refracţie (refractometrie) şi interferenţă
(interferometrie),
÷Metode optice de analiza bazate pe polarizare (polarimetria),
÷Metode optice de analiza bazate pe difuzie

Spectrometria de absorbţie în UV-VIS

Principii generale
 Este metoda bazată pe absorbţia luminii din domeniul vizibil (domeniu notat în
literatura internaţionala VIS).
 Se cunosc mai multe variante importante pentru această metodă: colorimetria,
fotometria şi spectrofotometria.

Colorimetria
Reprezinta o tehnica extrem de mult utilizate în practica analitică,varianta în care
intensitatea culorii probei se compară vizual sau instrumental,în lumină albă, cu un
set de soluţii etalon - preparate în condiţii absolut identice cu proba de analizat.
Fotometria şi spectrofotometria
Măsoară instrumental lumina transmisă de o soluţie colorată lucrând cu o sursă de
lumină monocromatică.
Când lumina incidentă este filtrată, prin filtre optice, având un spectru mai larg de
lungimi de unda ,avand de a face cu metoda numita fotometrie iar când domeniul
filtrat este mai îngust (utilizând monocromatoare) vorbim de spectrofotometrie.

I0=radiatia incidenta I=radiatia transmisa b=lungimea stratului de lichid traversat de

radiatia luminoasa

Radiaţia incidentă, monocromatică, realizată cu ajutorul monocromatorului P, trece

prin cuveta cu probă (ce conţine solvent şi solut), unde intensitatea I 0 scade faţă de
situaţia în care în locul probei de analizat se pune o aşa-numită probă martor (sau
probă oarbă) - o probă de referinţă de concentraţie zero. Apoi fascicolul cade pe
detectorul D, unde semnalul optic este transformat în semnal electric. Semnalul
rezultat, după o amplificare, poate fi în final măsurat şi înregistrat. Înregistrat nu mai
înseamnă astăzi întotdeauna preluarea semnalului cu un înregistrator ci mai degrabă
introducerea acestuia în memoria unui calculator urmând de regulă prelucrarea
automată a datelor.
Legea Lambert – Beer
Această lege reprezintă legea de bază folosită în analizele sau determinările
spectrofotometrice. Să considerăm o radiaţie incidentă monocromatică, I 0, care cade
pe o celulă conţinând proba.
Celula are lungimea b iar concentraţia substanţei ce absoarbe lumina,c.
Conform schiţei de functionare a spectofotometrului de absorbtie , la trecerea prin
celula intensitatea finală, I, este mai mică decât cea iniţială, I 0 în urma
absorbţiei luminii. Dacă o lungimea b provoacă o reducere cu un
anumit procent a intensităţii iniţiale, I0, de exemplu cu 50%, un nou strat de lungime
b, egală cu primul, va acţiona, conform legii Lamber - Beer, în acelaşi mod, adică va
diminua tot la jumătate noua radiaţie incidentă.
Legea Lambert-Beer mai poate fi scrisă:
A = kb
unde A este absorbanţa,
k - coeficientul de absorbţie
b - lungimea parcursă de lumină prinmediul colorat adică lungimea celulei.

Coeficientul de absorbţie, k, s-a găsit că este proporţional cu concentraţia substanţei

care absoarbe lumina, C .În funcţie de diversele moduri de exprimare ale
concentraţiei, constanta k are valori diferite. În cazul exprimării concentraţiei în mol·L -
1
, această constantă se numeşte coeficient molar de extincţie (sau de absorbanţă),
simbolizată ε.
În consecinţă forma cea mai utilizată dar şi cea mai simplă a legii Lambert - Beer este:
A = εbC
Legea Lambert-Beer exprima relatia dintre absorbanta(A),stratul de lichid parcurs de
lumina (b) si concentratia (C).
 dacă b=1cm şi C=1mol·L-1, atunci avem: ε = A.

Coeficientul molar de extincţie(ε) reprezintă absorbanţa unei soluţii de concentraţie

1 mol/l dacă lungimea celulei cu probă este 1 cm.
Legea Lambert-Beer respectă liniaritatea funcţiei A =f(C), pana la nivele de
concentraţie de 10-2 mol·L-1 .Peste aceasta concentratie ,curba de etalonare îşi
modifică panta (de regulă
aceasta scade). De aceea, metoda este adecvată mai ales pentru soluţii diluate şi nu
este o metodă potrivită pentru analize de componente majore (adică substanţe aflate
în concentraţii de peste 10%) din orice fel de probe.
Se numeşte maxim de absorbţie atât vârful ca atare cât şi lungimea de undă care
corespunde maximului. Pot exista unul sau mai multe maxime de absorbţie. Numărul
de maxime precum şi forma generală a curbei, reprezintă caracteristica calitativă
după care se pot identifica substanţele.

Utilizarea Legii Lamber-Beer în practica analitică. SUS - curba de absorbţie la

diferite concentraţii ale soluţiei apoase de Co(NO3)2. JOS - curba de etalonare având un
maxim de absorbţie la lungimea de undă, λmax = 610 nm
Absorbtia luminii
La trecerea unei radiatii electromagnetice printr-un mediu intensitatea radiatiei scade datorita
absorbtiei,reflexiei si difuziei.Legea este valabila atat in spectometria de absorbtie atomica cat si in
cea moleculara.