Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport

Catedra de Kinetoterapie

Referat

Tema: Recuperarea copilului cu spina bifida

A realizat: Florea Ion, gr.312 K

Coordonator: Aurica Zavalişca – dr. ped.,
conf. univ.;

Chișinău 2020
1
 Cuprins

1. Introducere........................................................................................3

2. Manifestări clinice............................................................................5

3. Recuperarea spinei bifide.................................................................7

4. Concluzie, Bibliografie..................................................................11

2
 1. Introducere

Spînă bifida (SB) desemnează o malformație congenitală osoasă, localizată la nivelul coloanei

vertebrale, caracterizată prin dezvoltarea embrionului cu un defect de închidere a părții
anterioare a vertebrelor, care se constituie la sfârsitul primei luni de dezvoltare embrionară.
Cea mai comună formă este mielomeningocelul ce reprezintă o formăţiune chistică ce conţine
ţesut nervos (nervi şi măduvă) neacoperit de tegument.

Spînă Bifida este o afecţiune care cauzează disfuncţii ale aparatului loco-motor la copii, aflându-

se pe locul doi în ceea ce priveşte incidenţa imediat după paralizia cerebrală.

Spina bifida occultă– este forma uşoară ca manifestări, foarte adesea asimptomatică, doar cu
defect de închidere a unor vertebre, fără hernie de ţesut nervos, relativ  frecventă (10% din
populatie), fără consecințe, depistabilă doar radiologic. Dispare la vârsta de 17- 18 ani.

Meningocelul sau chistul meningeal, este forma de spină bifidă care se manifestă printr-o
hernie a meningelui în afara coloanei vertebrale. Pe spatele bebelușului se va observa un sac de
lichid cerebrospinal, dar nu și nervi spinali. Atâta timp cât coloana vertebrală nu este afectată,
copilul va crește normal și fără probleme de mobilitate. În unele cazuri, s-au observat corelații
ale meningocelului cu afecțiuni intestinale sau ale vezicii urinare. Poate fi rezolvată chirugical
cu/fără sechele neurologice la nivelul nervilor spinali.

Mielomeningocelul este cel mai grav caz de spină bifidă. Aici, tubul spinal al bebelușului este
deschis și expus, iar măduva spinării herniază printre vertebre. În caz că este prezent un
mielocel, un sac care conține nervi spinali expuși, bebelușul are un risc crescut de meningită și
șanse de supraviețuire semnificativ mai mici. Chiar dacă supraviețuiește, are șanse crescute de
paralizie sau pierderea senzației de la locul afectat în jos, mușchi ai picioarelor subdezvoltați,
diformități ale picioarelor și șoldurilor. Mielomeningocelul poate avea efecte severe de
dezvoltare, pentru că afectează atât meningele, cât și nervii spinali. Apare de obicei în a treia
săptămână de dezvoltare embrionară, când tubul neuronal ar trebui să se sudeze în mod normal,
dar nu se întâmplă acest lucru. Localizat lombar sau sacral, cea mai severă formă, o porţiune din
măduvă herniază, în unele cazuri fiind acoperită de tegument, alteori nu

3
 Cauze spina bifida

Nu se cunoaște o cauză definitivă pentru spina bifida. Mulți specialiști presupun că este vorba de
o combinație între factorii genetici și de mediu. Mai mulți cercetători2 au descoperit că dacă un
cuplu a avut deja doi copii cu spina bifidă, în 10% din cazuri există riscul ca și următorul copil să
fie diagnosticat cu spina bifida. Iar dacă unul dintre părinți s-a născut cu spina bifidă, șansele să
îl transmită mai departe următoarei generații sunt de 4%. 

Un alt studiu leagă afecțiunea de spină bifidă de consumul insuficient de acid folic. În caz că
mama bea alcool în timpul sarcinii, se pot crea procese metabolice în care acidul folic este
metabolizat din organism. Pot dura câteva luni de la oprirea consumului de alcool până când
acidul folic revine la valorile normale necesare pentru dezvoltarea optimă a fătului.

Alți factori provocatori:

 factori geografici sau etnici;

 circumstanțe particulare ale sarcinii
– febră în primele luni, consum de
medicamente, carență nutrițională în zinc şi
folaţi (acid folic);
 abuzul de alcool în primul trimestru
de sarcină,
 diabetul matern,
 un antecedent familial.

Circa 90% din cazuri pot fi detectate ecografic în primele 3 luni de sarcină.

4
 2. Manifestări clinice

Spina Bifida SB este un defect congenital caracterizat prin formarea incompletă a măduvei
spinării şi a structurilor ce o protejează (la exterior). Acest defect apare în timpul primei luni de
sarcină.

Manifestările clinice cele mai frecvente ale mielomeningocelului sunt:

 paraliziile membrelor inferioare

 tulburările de sensibilitate cutanată
 ulcerele cutanate de presiune
 absenţa controlului urinar şi al defecaţiei
 deformările musculo-scheletale

Pentru alte tipuri de spina bifida, aceste manifestări variază în funcţie de gradul şi nivelul de
interesare/lezare a structurilor nervoase.

Caracteristici comune:

 Slăbiciune musculară (hipotonie) la nivelul membrelor inferioare.

 Paralizie sub nivelul lezional medular până la paraplegie completă.
 Hipo/anestezie sublezională.
 Afectarea/incapacitatea controlului sfincterian urinar şi anal.
 Deficit de creştere şi dezvoltare a copilului.
 Dificultate la procesele de învăţare.
 Tulburări de atenţie.
 Tulburări ale limbajului scris şi vorbit.
 Anomalii de mişcare şi locomotorii.
 Afectarea fitness-ului (capacitate de efort), uneori şi datorită obezităţii (frecventă).
 Afectarea abilităţilor membrului superior.
 Risc crescut de scolioză
 Alergia la latex (cauciuc natural).
 Copii/pacienţii cu spina bifida sunt afectaţi motor în grade diferite, de la afectare uşoară
până tulburări severe:
5
Membrul inferior– tulburări de mişcare (motricitate redusă până la incapacitatea de a merge),
reducerea sensibilităţii extero- şi proprioceptive, tulburări trofice până la leziuni tegumentare şi
escare.

Probleme urinare – incontinenţa urinară, variații anormale de volum cu risc de reziduuri,

infecții, fibroza vezicală și suferința renală.

Probleme intestinale– incontinenţa anală, intestinul terminal : suferinţă anală, rectală,

constipaţie, falsă diaree.

Probleme genito-sexuale : perturbări ale sensibilitatii, ale activitatii sexuale.

Probleme ortopedice: Apar defomări articulare datorită dezechilibrelor musculare în contextul

parezei/paraliziei totale. Chirurgia ortopedică poate fi indicată numai în situaţia în care obiectivul
este recuperarea funcţională: facilitarea mersului, poziţiei şezând.

Piciorul strâmb, deformat este prezent la copiii cu leziuni medulare lombare sau mai înalte. Ca
şi în cazul piciorului stâmb congenital, intervenţia chirugicală este precedată de manipulari care
au ca scop corectarea atitudinilor vicioase si mentinerea acestor corectari.

Scolioza poate fi congenitală (datorită malformaţiei vertebrale) sau dobândită prin dezechilibrele

musculare. Corsetele ortopedice nu ameliorează progresia scoliozei paralitice, dar facilitează
ridicarea în poziţie şezând, mai ales la copii cu leziuni toracice.

Datorită paraliziei, şi imobilizării prelungite, copiii cu mielomeningocel pot

dezvolta osteopenie cu risc crescut de fracturi.

6
 3. Recuperarea spinei bifide.

Tratamentul pentru spina bifida va fi personalizat fiecărui individ și adecvat gradului de gravitate
al afecțiunii. Copilul va avea nevoie de ajutorul mai multor specialiști, incluzând un
fizioterapeut, ortoped, neurolog, urolog și posibil chiar neurochirurg, care va opera hernia.

Operația de reparare a herniei se poate realiza chiar în timpul sarcinii. Dacă fătul a fost
diagnosticat cu spina bifida printr-o ecografie de rutină iar cazul este grav, medicii pot decide să
îl opereze înainte de naștere. Operația se poate realiza prin deschiderea uterului sau prin
fetoscopie. Există riscuri crescute de cicatrizare a uterului mamei și de naștere prematură.

Tratamentul trebuie să fie precoce și se urmărește lupta împotriva paraliziilor, a retracturilor și a

deformărilor.

Obiecvtivele recuperării:

 Prevenirea şi corecţia contracturilor/retracturilor;

 Stimularea dezvoltării neuromotorii a copilulu;
 Tonifierea musculară – creşterea forţei musculare;
 Asigurarea unei posturări corecte şi prevenirea escarelor şi a defomărilor;
  Obţinerea unei bune independeţe funcţionale.

In funcţie de creştere şi dezvoltare, obiectivele de tratament se modifică şi în consecinţă,

tratamentul trebuie să fie adaptat necesităţilor fiecărui stadiu.

0 – 3 ani

Tratamentul începe cu o şedinţă de informare pentru părinţi asupra naturii problemei, folosind un
limbaj clar, accesibil, cu ajutorul desenelor şi figurilor pentru a uşura înţelegerea informaţiilor
furnizate. Echipa care îngrijeşte acest copil nu trebuie să pună accent doar pe îngrijirile necesare
pentru vezica neurogenă şi alte complicaţii, ci deasemenea trebuie să se acorde o atenţie
deosebită pe stimularea dezvoltării motorii şi cognitive.

Părinţii sunt învață exerciţiile şi activităţile ce trebuie realizate zilnic, în măsura posibilităţilor în

favoarea jocului la momentul în care copilul este dispus să coopereze, subliniind că dezvoltarea
începe prin achiziţia de la simplu la complicat. Spre exemplu, înainte de a reuşi să se aşeze fără
sprijin, copilul trebuie să fie capabil să îşi ţină capul drept şi să se rostogolească.

7
3 – 6 ani

În acest stadiu, echipa de terapeuţi trebuie să definească capacitatea funcţională a copilului, atât
în ceea ce priveşte locomoţia cât şi pentru activităţile cotidiene. Evaluarea parametrilor precum
dezvoltarea psihomotorie, forţa musculară, deformările, echilibrul trunchiului şi a capacităţii de a
sta în picioare, informarea kinetoterapeutului asupra potenţialului motor al copilului. Anumiţi
copii reuşesc să meargă pe distanţe lungi, alţii doar în interiorul casei sau al şcolii.

Copiii cu un potenţial suficient în ceea ce priveşte ambulaţia pot să aibă nevoie de accesorii
precum cârje,bastoane sau premergătoare pentru fazele iniţiale ale tratamentului.

Cei care prezintă o forţă musculară scăzută nu pot să meargă şi au nevoie de un cărucior cu rotile
pentru a se deplasa în societate, la activităţile şcolare sau de timp liber. Este important ca aceştia
să îl folosească şi acasă pentru a evita alte leziuni cutanate datorate imobilizării.

Pentru copiii care merg, ortezele şi intervenţiile chirurgicale pot să amelioreze locomoţia.
Activităţile recomandate de către kinetoterapeut pentru prevenirea deformărilor sunt înlocuite de
activităţi fizice adaptate precum nataţia, basket-ul şi dansul în căruciorul cu rotile. Aceste
activităţi nu ajută doar la fortificarea musculaturii trunchiului şi a membrelor superioare, dar
favorizează deasemenea şi integrarea socială. Părinţii trebuie să stimuleze copilul să participe la
activităţi cotidiene precum alimentaţia, îmbrăcatul, toaleta, transferurile (din şi în fotoliul rulant),
pentru a-l pregăti pentru o mai mare independenţă pentru perioada şcolară.

6 – 12 ani

Este posibil ca acei copii care nu merg până la varsta de 6 ani, să nu mai mergă niciodată, oricare
ar fi tratamentul, independent de folosirea ortezelor sau de intervenţiile chirurgicale ortopedice.
Trebuie ca în această perioadă să se dea o importanţă deosebită independenţei funcţionale, atât
pentru copii care merg cât şi pentru cei care nu merg. Independenţa depinde de factori proprii
copilului ca şi mediului în care trăieşte.

 Adolescenţa

La această vârstă trebuie să se ofere prioritate socializării. Este important ca părinţii şi profesorii
să încurajeze participarea la activităţi sportive şi de timp liber cu prietenii şi să-l ajute. Este
deasemenea fundamental ca adolescentul să înţeleagă suferinţa de care suferă şi să cunoască
aspectele şi consecinţele.

8
Schema unui program kinetic la copilul cu spina bifida

Mobilizările articulare (ROM) se execută de cel puţin două ori pe zi. Dacă redoarea articulară s-a
instalat deja, mobilizările şi stretching-ul se execută mai des şi pe o durată mai mare de timp.
Dacă articulaţia este rigidă sau dureroasă, mobilizarea se precede de aplicaţii de caldură pe
muşchi şi articulaţie. Căldura reduce durerea şi relaxează musculatura. Poate fi aplicată sub
formă de compresă caldă, apă caldă, parafină.

 Articulaţia se mobilizează lent, pe întreaga amplitudine de mişcare.

 Nu se forţează şi se opreşte stretching-ul atunci cînd apare durerea.
 Se menţine articulaţia în poziţia întinsă cca 20-30 sec.
 Copilul trebuie motivat să efectueze cât mai mult activ exerciţiul.
    Exerciţii cu rezistenţă (bandă elastică) din şezând

Se stă şezând cu spatele drept şi piciorele bine sprijinite pe sol.

Se începe cu câteva repetiţii, se creşte până la 12 repetiţii pe măsura creşterii forţei musculare.

Modalităţile de execuţie a mobilzării articulare sunt :

1. Mobilizarea pasivă.

2. Mobilizarea asistată – exerciţiul asistat.

3. Mobilizarea activă – exerciţiul activ.

Pentru multe exerciţii pot fi adăugate benzi elastice pentru stretching.

Astfel se va executa următoarele exerciții din D.D pentru trenul inferior:

 Flexia şi extensia genunchiului

 Flexia şi extensia şoldului:
 Rotaţia şoldului: genunchiul flectat
 Flexia plantară şi dorsală a piciorului
 Stretching pentru tendonul ahilean stretching pentru ischiogambieri
 Stretching pentru iliopsoas
 Stretching-ul tricepsului sural

9
Pentru cazurile mai puțin grave se va executa exerciții din poziția șezînd, în vederea tonifierii
flexorilor şoldului, tonifierii abductorilor şoldului, și tonifierii extensorilor genunchiului,
folosind benzile elastic sau chiar rezistența kinetoterapeutului.

De asemenea se va executa mobilizări active ale centurii scapulare și ale coloanei dorsale din
poziția stand sau așezat, D.V (exercițiile pentru trunchi) pe mingea Bobath sau saltea.

 Flexie și extensia capului;

 Înclinări laterale ale capului;
 Stretching-ul flexorilor umărului;
 Flexia şi extensia pumnului
 Stretching-ul tricepsului brahial
 Stretching-ul mușchiului pectoral

 Rotația trunchiului
 Flexia şi extensia trunchiului

Indicații metodice:
 Stretching-ul se menține pîna la 20 secunde
 Efortul crește treptat;
 Poziție comodă de executare;
 Respirație profundă;
 Relaxare lentă dupa stretching.
 Stabilizarea articulației prin priză și contrapriză etc.
 Nu suprasolicităm.

10
 Concluzie

Reabilitarea SB este un proces care trebuie să dureze toată viața. Cu o abordare centrată pe
familie și multidisciplinară, acest proces poate fi continuat eficient și poate fi oferită pacientului
o viață de calitate.

Bibliografie

1. http://www.ftrdergisi.com/uploads/sayilar/290/buyuk/65-69y.pdf

2. http://moodle.usefs.md/pluginfile.php/24121/mod_resource/content/1/Pediatria%20Spina
%20Bifida.pdf

3. https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/spina-bifida-
cauze-tratament/

4. https://www.ninds.nih.gov/Disorders/Patient-Caregiver-Education/Fact-Sheets/Spina-Bifida-
Fact-Sheet

11