RETELE DE CALCULATOARE

ARGUMENT
In ultimele decenii, caracterizate printr-o explozie informationala fara precedent in istoria
omenirii, o importanta deosebita au dobandit-o capacitatea si resursele de comunicatie de care
dispun proiectantii si utilizatorii sistemelor informatice, in cadrul carora un loc important il ocupa
calculatorul electronic.         Calculatoarele sunt utilizate din ce in ce mai mult in cele mai diverse
domenii ale activitatii umane. In ziua de astazi nu se poate vorbi despre un domeniu de activitate
in care sa nu existe si un calculator. Aceasta deoarece culegerea si prelucrarea informatiilor
existente, nu s-ar putea executa corect si in timp optim pentru sistemul caruia i se adreseaza, fara
ajutorul calculatorului. In cele mai multe cazuri mai multe calculatoarele functioneaza impreuna
pentru a asigura informatiile necesare unui anumit sistem, acestea fiind amplasate in diverse locuri
de unde se preiau datele supuse prelucrarii. Numarul calculatoarelor conectate direct la retele de
comunicatii in scopul deservirii unor beneficiari aflati la distanta este in continua crestere. Se
spune ca aceste calculatoare sunt instalate, sau lucreaza, in medii de teleprelucrare.

        Teleprelucrarea datelor este un procedeu de prelucrare automata a informatiei a carui

caracteristica principala este utilizarea unui calculator cu performante ridicate, denumit calculator
principal, sau server, de catre mai multi utilizatori, situati in locuri diferite si la distanta fata de
calculatorul principal, transmisia informatiei facondu-se prin sisteme de telecomunicatie.

        Mai putem spune ca prin mediu de teleprelucrare se intelege ansamblul de mijloace

hardware si software care permite prelucrarea la distanta a informatiei. Practic orice sistem care
comunica cu altele prin cel putin o linie de comunicatie reprezinta un mediu de teleprelucrare.

        Principalele faze ale teleprelucrarii sunt:

- colectarea si pregatirea (prelucrarea) datelor la utilizatori, deci in locurile unde sunt generate;
- introducerea / extragerea informatiei in / din sistemul de transmisie a datelor;
- transmisia informatiei printr-o retea de telecomunicatie;
- controlul informatiilor transmise / receptionate;
- detectarea erorilor, care s-ar putea sa apara in procesul de transmisie, si corectarea acestora

         Pentru efectuarea acestor faze sunt utilizate tehnici si metode diferite, caracteristice fiecarei
faze. Teleprelucrarea datelor necesita echipamente specializate de intrare / iesire adaptate la liniile
de comunicatii, precum si metode specifice de transmisie a informatiei numerice.

         Analizand cele spuse mai sus putem spune ca teleprelucrarea prezinta doua functii distincte:

prelucrarea informatiilor;
- transmisia informatiilor la distanta.

          Mediile de teleprelucrare sunt formate dintr-un calculator principal, diverse sisteme de
calcul (calculatoare) amplasate la utilizatori si echipamentele de adaptare si control necesare
pentru asigurarea emiterii / receptiei si transmisiunii informatiilor, aceasta din urma realizandu-se
prin diferite linii de telecomunicatie (in prezent este utilizata reteaua ROMTELECOM) la care sunt
conectate sistemele.

          In zilele noastre vechiul model al unui singur calculator (mainframe) care serveste
problemele de calcul ale unui sistem a fost inlocuit cu un model in care munca este facuta de un
numar mare de calculatoare, care sunt utilizate separat, dar interconectate. Prin cooperarea intre
calculatoare se pot realiza o multitudine de activitati:
- transferul unui fisier de la un calculator la altul;
- se poate accesa o baza de date existenta pe un alt calculator;
- se pot transmite mesaje;
- se pot utiliza resursele hardware (imprimante, scannere, plottere, etc.) si software ale unui alt
calculator.
      Toate aceste calculatoare legate intre ele alcatuiesc o retea.
 Nu era practic ca fiecare calculator sa aiba disc si imprimanta, desi fara ele
productivitatea calculatoarelor personale era mai mica. O alta problema era folosirea in
comun a datelor.

O modalitate de a folosi in comun echipamente periferice a fost folosirea unui comutator

de date .

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE SPECIFICE RETELELOR DE

CALCULATOARE
CONCEPTUL DE RETEA DE CALCULATOARE

Numim retea de calculatoare (computer network) doua sau mai multe calculatoare

autonome interconectate, capabile sa ofere servicii de comunicatie intre utilizatorii acestor
calculatoare.

Prin calificativul de autonom se intelege ca functionarea unui calculator (pornire,

oprire, conducere) nu poate fi determinata de un alt calculator. Deci, un calculator cu cateva
terminale aflate la distanta de el, nu se va incadra in notiunea de retea de calculatoare.

Numim sistem distribuit de calcul/conducere un ansamblu de calculatoare

autonome in care serviciile solicitate de un utilizator sunt distribuite intre acestea in
mod automat prin soft (in special de catre sistemul de operare) de o maniera
transparenta pentru utilizator. Spre deosebire de sistemele distribuite, in retelele de
calculatoare, utilizatorul trebuie sa expliciteze toate actiunile sale: calculatorul prin care
se face conectarea la retea, calculatorul din retea cu care doreste sa stabileasca o comunicatie,
sursa si destinatia fisierelor pe care vrea sa le deplaseze etc. Un sistem distribuit va fi un caz
particular de retea de calculatoare cu un grad inalt de coeziune si de transparenta, datorat
in mare masura aplicatiilor de retea implementate.

CLASIFICAREA RETELELOR DE CALCULATOARE

Retelele de calculatoare se clasifica, dupa dimensiunile ariei geografice pe care sunt

raspanditi utilizatorii si solutiile tehnice de implementare  rezultate in:

Retelele mari (Wide Area Network - WAN) sunt destinate conectarii unor

calculatoare aflate la distante geografice apreciabile (de ordinul a zeci sau sute
de kilometri), folosind pentru interconectare legaturi ce ofera o viteza de
transmisie si o fiabilitate mare.
Retele locale (Local Area Network - LAN) sunt destinate conectarii unor
calculatoare (precum si a altor dispozitive programabile) situate la distante
relativ mici (de la cativa metri pana la aproape 5 km, amplasate in aceeasi
cladire sau intr-un grup de cladiri invecinate),folosind legaturi dedicate
 (proprietate a utilizatorilor), de viteze mari de transmisie si cu o abilitate
ridicata.
Retele MAN - Metropolitan Area Network - reprezinta o extensie a retelelor
LAN si utilizeaza in mod normal tehnologii similare cu acestea. Aceste retele
pot fi atat private cat si publice. O retea MAN contine numai un cablu sau doua,
fara sa contina elemente de comutare care dirijeaza pachetele pe una dintre cele
cateva posibile linii de iesire. Un aspect important al acestui tip de retea este
prezenta unui mediu de difuzare la care sunt atasate toate calculatoarele. Aceste
retele functioneaza, in general, la nivel de oras
Criteriile cele mai des utilizate in clasificarea retelelor sunt:
  Dupa tehnologia de transmisie:
- retele cu difuzare (broadcast);
- retele punct - la - punct;
  Dupa scara la care opereaza reteaua (distanta);
- retele locale LAN;
- retele metropolitane MAN;
- retele de arie intinsa WAN;
- Internet-ul;
  Dupa topologie:
- retele tip magistrala (bus);
- retele tip stea (star);
- retele tip inel (ring);
- retele combinate.;
  Dupa tipul sistemului de operare utilizat:
- retele peer-to-peer;
- retele bazate pe server.
Dupa criteriul distantei dintre elementele de procesare a informatiei avem
urmatoarea clasificare generica :
Distanta Tip retea
0,1m module sau placi de circuite
1m sisteme PAN
10m retea de incapere LAN INTRANET
100m retea in cladire
1Km retea in campus
10Km retea in localitate MAN
100Km retea nationala WAN
1000Km retea continentala
10.000Km retea mondiala INTERNET

Retele pe arii largi (WAN)

Retelele WAN acopera arii geografice intinse, o tara sau un continent. In mod

specific in aceste retelele calculatoarele se numesc gazde  (se mai utilizeaza si
termenii host  sau sistem final).  Termenul se extinde si la celelalte tipuri de retele (MAN,
LAN) atata timp cat acestea fac parte constitutiva din WAN. Gazdele sunt conectate intre
ele printr-o subretea de comunicatie  (figura 1.1.). Sarcina subretelei este de a transmite
mesajele de la o gazda la alta. Prin urmare subreteaua se refera la componenta de
comunicatie in timp ce beneficiatul transferului este o aplicatie la nivelul gazdei.
 O subretea este formata din linii de transmisie  (alcatuite la randul lor
din circuite, canale sau trunchiuri) care au rolul de a transporta informatia binara si
din elemente de comutare care sunt dispozitive specializate (inclusiv calculatoare
configurate corespunzator) care asigura interconectarea a doua sau mai multe linii  de
transmisie. Termenul generic pentru aceste echipamente de comutare este acela de
ruter (router)  dar intalnim si termeni ca noduri de comutare a pachetelor,
sisteme  intermediare, comutatoare de date.  Fiecare gazda face parte dintr-un LAN in
care exista un ruter, prin intermediul caruia se face legatura intre doua retele diferite. Prin
urmare, infrastructura de comunicatie (liniile) si ruterele formeaza subreteaua fizica.

Gazde (hosts)

Fig. 1.1. Structura retelei WAN

TOPOLOGIA RETELELOR

Prin topologie se intelege dispunerea fizica a statiilor, a conexiunilor si a celorlalte

componente care alcatuiesc reteaua caz in care vorbim de topologie fizica Topologia fizica
se refera la configuratia spatiala a retelei, la modul de interconectare si ordinea existenta
intre componentele retelei.

Criteriul fundamental care se are in vedere la definirea unei topologii de retea  este
performanta de comunicare a retelei asociata unei anumite arhitecturi. De asemenea,
topologia unei retele este in stransa legatura cu o serie de conditii de realizare a retelei cum
ar fi tipul mediului de comunicatie utilizat.

O arhitectura in care sistemele nu retransmit datele preluate se numeste topologie

pasiva Topologiile in care sistemele regenereaza semnalul de date prin citire si
retransmitere, fiecare gazda functionand ca un repetor de date este numita  topologie
activa.  In acest din urma caz doar informatia care ii este destinata nu este retransmisa.

Topologia unei retele poate determina si modul de comunicare logica al

calculatoarelor in retea, in acest caz numindu-se topologie logica. Topologii
diferite implica metode de comunicatie diferite, iar toate aceste aspecte au o mare
influenta in retea. In domeniul retelelor locale sunt posibile mai multe topologii, din care
cateva mai importante sunt descrise mai jos.
In functie de arhitectura (structura) unei retele deosebim urmatoarele topologii:

retele tip magistrala (bus);

retele tip stea (star);

retele tip inel (ring)

retele arborescente (tree)

retele complete (tip Mesh)

retele neregulate;

Retea de tip magistrala

Topologia magistrala (bus sau liniara)  este cea mai simpla si mai uzuala metoda de
conectare a calculatoarelor in retea. Sistemele sunt conectate la un canal  de comunicatie
comun numit magistrala  sau trunchi.  Atunci cand la aceasta magistrala sunt
conectate si alte subretele ea se mai numeste si backbone.  Deoarece mai multe gazde
partajeaza aceiasi magistrala, rezulta ca la un moment dat un singur sistem poate
transmite.

Gazde (hosts)

Fig. 1.2.  Topologie de tip magistrala

Daca un echipament conectat la magistrala se defecteaza sau trebuie  indepartat

din retea este necesar sa se pastreze adaptarea de impedanta.  Extragerea conectorului
in T din interfata de retea a sistemului (NIC) dar pastrarea lui pe linia magistrala asigura
aceasta cerinta deoarece impedanta noua care apare, de tip „linie in gol', are o valoare
mare (infinit) care nu modifica structura mediului de propagare. Orice neadaptare de
impedanta, in orice punct s-ar afla, scoate din functie intregul segment. Din acest
motiv aceste tipuri de retele au o fiabilitate scazuta. Topologiile de tip magistrala sunt
topologii pasive (nu retransmit informatia).

Pentru extinderea unei magistrale se pot utiliza solutii pasive (conector

BNC tubular) daca lungimea segmentului este mai mica decat distanta maxima
permisa de standardele de comunicatie (180m pentru cablul coaxial subtire) sau solutii
active (repetoare) daca lungimea maxima este depasita. Repetoarele nu sunt
simple amplificatoare de semnal electric ca in cazul sistemelor analogice ci citesc
si  retransmit informatia binara.

Topologia tip magistrala reprezinta o  conexiune multipunct.   Principalul avantaj al

acesteia este costul redus de implementare in conditiile in care nivelul coliziunilor este
acceptabil pentru un numar nu foarte mare de gazde interconectate.

Retea de tip stea

Topologia stea (star)   are specific faptul ca toate gazdele sunt conectate la un  nod
central care are un rol particular in functionarea retelei. Orice comunicatie intre  doua
sisteme trece prin acest nod, care se comporta ca un comutator fata de   ansamblul retelei.
Echipamentul de nod care asigura o interconectare de acest tip se  numeste generic
HUB (Host Unit Broadcast   dupa unii autori), comutator de date  (data
switch),   echipament de interconectare sau concentrator. Gazdele nu pot  comunica
direct intre ele ci numai prin intermediul concentratorului, la nivelul   acestuia putandu-
se regasi si anumite functii centralizate de administrare. Fiecare  sistem din retea este
conectat la echipamentul de interconectare printr-o linie proprie  de comunicatie, adica
punct la punct sub acest aspect. In acest scop echipamentul  de interconectare este
prevazut cu mai multe conectoare, cate unul pentru fiecare gazda,
numite porturi.  Conexiunile intre gazde pot fi si de tip multipunct. Topologiile  de tip stea
sunt topologii active (retransmit informatia).

In cazul topologiei stea nodul central este  transparent  pentru gazde, adica
nu este „vizibil' ca si echipament de dirijare a traficului (element de interconectare,
figura 1.3). Aceasta inseamna ca, gazdele  „se vad' unele cu altele si deci trebuie
respectate  anumite reguli de comunicare pentru reducerea coliziunilor. Daca informatia
circula  de o statie la alta intr-o anumita ordine, atunci putem evidentia posibilitatea
existentei unei topologii logice   diferite de topologia fizica: de exemplu poate exista o
topologie  logica de tip inel (circulara) peste o topologie fizica de tip stea.

Fig. 1.3. Topologie de tip stea

Retea de tip inel
 Topologia inel (ring)   este definita printr-o configuratie in care toate sistemele  sunt
conectate succesiv intre ele, doua cate doua, ultimul calculator fiind conectat cu  primul,
constituind o structura circulara. Un mesaj transmis de catre sistemul sursa  este retras din
bucla de catre acelasi sistem atunci cand pachetul informational  revine la origine dupa
parcurgerea buclei. Nefunctionarea unui nod scoate din  functiune intregul inel.
Arbitrarea transferului de mesaje se face prin tehnologia  jetonului (token passing). Cea
mai cunoscuta topologie inel este Token-ring propusa  de IBM.

In acest mod daca un segment devine nefunctional, comunicatia se poate relua pe

partea de inel ramasa.   Topologiile de tip inel sunt in general eterogene deoarece
inglobeaza de obicei mai  multe tehnologii de comunicatie.

Fig. 1.4. Topologie inel

Retea arborescenta

Topologia arborescenta (tree)  este constituita din mai multe nivele ierarhice de
noduri (hub-uri, concentratoare) la care sunt conectate gazdele, rezultand o structura  de tip
arbore. Avand in vedere ca de multe ori peste o structura arborescenta de  noduri
functioneaza o topologie logica de tip inel, uneori acesta topologie este numita  inel-stea
(ierarhica).

Nivele de ierarhizare

Nivele de ierarhizare

Fig. 1.5. Topologie arborescenta

 Retea completa Mesh

Topologia completa (Mesh)   este o arhitectura in care gazdele sunt conectate  dupa
regula „fiecare cu toate celelalte'. Asta inseamna ca daca o parte a   infrastructurii de
comunicatie sau a nodurilor devine nefunctionala, se gaseste   oricand o noua cale de
comunicare. Legaturile multiple existente nu inseamna  neaparat conexiuni cablate fizic
ele putand fi si legaturi radio la care comutarea unei  legaturi inseamna de fapt schimbarea
frecventei purtatoare sau conexiuni mixte.  Datorita fiabilitatii ridicate aceste topologii
sunt exploatate in cazul aplicatiilor   spatiale, militare sau medicale unde nu este
acceptabila intreruperea comunicatiei.

Fig. 1.6. Topologie completa

Topologii combinate

In practica se intalnesc de multe ori topologii compuse obtinute prin combinatii  ale
unor topologii fundamentale. O astfel de arhitectura este  topologia magistrala- stea:   mai
multe retele cu topologie stea sunt conectate prin intermediul unor   trunchiuri liniare de
tip magistrala.

Fig. 1.7. Topologie combinata magistrala-stea

CAPITOLUL  II
INTERCONECTAREA RETELELOR DE CALCULATOARE
2.1. MODELUL ISO/ OSI
Modelul OSI (Open Systems Interconnection) propune o solutie de conectare  a
sistemelor deschise. El a fost elaborat de catre Organizatia Internationala de  Standarde
(ISO - International Standards Organization) intre 1977 si 1994.   Proprietatea de 'open'
(deschis) a unui sistem se refera la faptul ca sistemul este  pregatit pentru comunicatii cu
orice alt sistem din retea fiind 'deschis' pentru schimburi informationale cu alte gazde,
pe baza unor reguli (protocoale de  comunicatie). Modelul ISO/OSI este structurat pe sapte
nivele ierarhice. Fiecare nivel  are un grad de abstractizare si functii bine definite. Functiile
asociate fiecarui nivel  sunt reflectate in standarde de comunicatie specifice. Aceasta ierarhie
de protocoale de comunicatie se numeste si  stiva de protocoale.

Transferul informational intre doua aplicatii presupune parcurgerea intregii  stive

de protocoale intr-un sens la sursa si in sens invers la destinatie.

Cele sapte nivele propuse de modelul ISO/OSI sunt prezentate in figura 2.1:

7.Nivel aplicatie

6.Nivel prezentare

5.Nivel sesiune

4.Nivel transport

3.Nivel retea

2.Nivel legatura de date

1.Nivel fizic
Fig. 2.1 Stiva de protocoale ISO / OSI

7. Nivelul Aplicatie   (Application Layer)   se ocupa de interfata cu aplicatiile utilizator si

transferul informational intre programe. La acest nivel se defineste accesul aplicatilor  la
serviciile de retea si implicit comunicatia intre doua sau mai multe aplicatii. Astfel  de
servicii sunt transferurile de   informatii web, transferurile de fisiere, accesul la baze de  date
sau servicii de mesagerie electronica (e-mail).  Un exemplu de protocol asociat acestui
nivel este HTTP (Hyper Text Tranfer   Protocol) folosit de programele de
navigare  (browser-e).

6.  Nivelul Prezentare   (Presentation Layer)   se ocupa de sintaxa si

semantica  informatiilor transmise intre aplicatii sau utilizatori. La acest nivel se
realizeaza  conversia datelor din formatul abstract al aplicatiilor in format acceptat de
retea,  compresia si criptarea datelor pentru a reduce numarul de biti ce urmeaza a
fi transmisi, redirectarea datelor pe baza de cereri I/O. Se poate numi si translator de  retea.
Protocoalele de la acest nivel asigura compatibilitatea de codificare a datelor.

5. Nivelul Sesiune  (Session Layer)   permite utilizatorilor de pe masini diferite

sa stabileasca intre ei sesiuni de comunicatie.   Sesiunile includ functii pentru
controlul  dialogului, arbitrarea traficului sau sincronizarea tasku-rilor utilizator
(prin   managementul punctelor de revenire in fluxul de date astfel incat dupa o cadere
a retelei transmisia sa se poata relua prin retransmisie partiala). Ca functii principale la
nivelul sesiune avem initierea, exploatarea si inchiderea   unei sesiuni de comunicatie.
4. Nivelul Transport   (Transport Layer)  ofera controlul fluxului de date, tratarea erorilor si
este implicat in transmiterea si receptionarea pachetelor informationale fara erori, fara
pierderi sau duplicari si intr-o ordine definita. Nivelul se ocupa de impachetarea  mesajelor,
prin fragmentarea celor mari si gruparea celor mici in scopul unei   transmisii cat mai
eficiente, despachetarea datelor la receptie, re-asamblarea  mesajelor originale si
trimiterea mesajelor de confirmare a receptiei.

3. Nivelul Retea  (Network Layer) se ocupa de controlul functionarii subretelei si de transferul

informatiei organizate in  pachete de date   intre sursa si destinatie. In acest  sens stabileste
rutele de transport (ruteaza) alegand calea de urmat in functie de  conditiile de retea si de
prioritati, stabileste modul de tratare si transfer a mesajelor. In acest sens, la acest nivel,
se evalueaza adresele sursa si destinatie si se fac  transferurile necesare intre adrese logice
(IP) si fizice (MAC). In general nivelul retea  rezolva problemele legate de trafic prin
comutarea pachetelor, rutare (dirijare) si  controlul congestiilor.

2. Nivelul Legatura de Date   (Data-Link Layer)   gestioneaza transmisia bitilor de date,

organizati in cadre, fara erori nedetectate, relativ la o anumita linie de
transmisie. Principalele atributii ale acestui nivel au in vedere controlul
erorilor,   controlul fluxului informational si gestiunea legaturii. Sunt rezolvate de asemenea
problemele de inundare a receptorilor lenti (care nu au capacitatea de a receptiona)

1. Nivelul Fizic  (Physical Layer)  este nivelul la care bitii sunt transformati in
semnale (electrice, optice). Standardele asociate nivelului fizic contin specificatii
electrice  (parametri de semnal, proprietati ale mediului de comunicatie) si
mecanice   (conectica, cabluri). Ca atributii nivelul fizic se ocupa de codarea si
sincronizarea la  nivel de bit, delimitand lungimea unui bit si asociind acestuia
impulsul electric sau  optic corespunzator canalului de comunicatie utilizat.

Cand datele sunt transmise prin retea de la o aplicatie la alta ele trec
prin  toate cele sapte nivele unde li se ataseaza cate un preambul (header) specific
sau diverse secvente de control.
2.2. NIVELUL FIZIC AL RETELELOR DE CALCULATOARE

Scopul nivelului fizic este de a transporta o secventa de biti de la o

masina la alta. Pentru transmisie, pot fi utilizate diverse medii fizice.
Mediul fizic este caracterizat prin:

largimea lui de banda;

intarziere;

cost;

usurinta de instalare si de intretinere.

Aceste medii pot fi impartite in doua grupe mari:

mediile ghidate, cum ar fi cablul de cupru si fibrele optice;

mediile neghidate, cum ar fi undele radio si laserul.

Mediul magnetic

Una din cele mai obisnuite metode de a transporta date de la un

calculator la altul este sa se scrie datele pe o banda magnetica sau pe un
disc flexibil, sa se transporte fizic banda sau discul la masina de
destinatie, dupa care sa se citeasca din nou datele. Cu toate ca aceasta
metoda nu este la fel de sofisticata ca folosirea unui satelit de comunicatie
geosincron, ea este de multe ori mai eficienta din punct de vedere al
costului, mai ales pentru aplicatiile in care o banda de frecventa larga sau
costul pe bit sunt factori cheie.

2.2.2. Cablul torsadat

Desi caracteristicile benzii de frecventa a unei benzi magnetice sunt

excelente, caracteristicile legate de intarziere sunt slabe. Timpul de
transmisie ne se masoara in milisecunde, ci in minute sau ore.

Pentru multe aplicatii este nevoie de o conexiune on-line.

Cel mai vechi si inca cel mai utilizat mediu de transmisie este cablul
torsadat. Un cablu torsadat este format din doua fire de cupru izolate,
avand o grosime tipica de 1 mm. Firele sunt impletite intr-o forma
elicoidala, exact ca o molecula de ADN. Scopul impletirii firelor este de a
reduce interferenta electrica. (Doua fire paralele constituie o antena; daca
le impletim, nu mai formeaza o antena.)

Cea mai cunoscuta aplicatie a cablului torsadat este sistemul telefonic.

Aproape toate telefoanele sunt conectate la centrala telefonica printr-un
cablu torsadat. Cablurile torsadate se pot intinde pe mai multi kilometri
fara amplificare, dar pentru distante mai mari, sunt necesare repetoare.

Cablurile torsadate pot fi folosite atat pentru transmisia analogica cat si

pentru cea digitala.

Banda de frecventa depinde de grosimea firului si de distanta parcursa,

dar, in multe cazuri, poate fi atinsa o viteza de mai multi megabiti pe
secunda pe distante de cativa kilometri.

Datorita performantei satisfacatoare si a costului scazut, cablurile

torsadate sunt foarte larg folosite in prezent si probabil ca vor ramane
larg folosite si in urmatorii ani.

Pentru a le deosebi de cablurile torsadate voluminoase, ecranate si scumpe, pe care IBM le-a
introdus la inceputul anilor 80, dar care nu au devenit populare in afara instalatiilor IBM, aceste
doua tipuri de cabluri sunt cunoscute sub numele de cabluri UTP (Unshielded Twisted Pair, - cablu
torsadat neecranat).
2.2.3. Cablu coaxial in banda de baza

Un alt mediu uzual de transmisie este cablul coaxial. El are o ecranare

mai buna decat cablurile torsadate, putand acoperi distante mai mari la
rate de transfer mai mari.

Exista doua tipuri de cabluri coaxiale folosite pe scara larga.

Primul, cablul de 50 - ohmi, este folosit in transmisia digitala si constituie

subiectul acestei sectiuni.

Al doilea tip, cablul de 75 de ohmi, este frecvent folosit in transmisia

analogica.

Un cablu coaxial este format dintr-o sarma de cupru dura, protejata de un

material izolant. Acest material este incapsulat intr-un conductor circular,
de obicei sub forma unei plase strans intretesute.

Conductorul exterior este acoperit cu un invelis de plastic protector. in

Fig. 2.2. este prezentata o vedere in sectiune a cablului coaxial.

Fig.
2.2..

Structura unui cablu coaxial.

Structura si ecranarea cablului coaxial asigura o buna impletire a

necesitatilor de banda de frecventa larga si totodata de imunitate
excelenta la zgomot. Banda de frecventa poate depinde de lungimea
cablului.

Pentru cabluri de 1 Km, este posibila o viteza de transfer a datelor intre 1
si 2 Gbps.

Pot fi folosite si cabluri mai lungi, dar la rate de transfer mai joase sau
folosind periodic amplificatoare. Cablurile coaxiale sunt larg folosite in
sistemul telefonic, dar pe distantele lungi, au fost in mare parte inlocuite
de fibre optice.

2.2.4. Cabluri coaxiale de banda larga

Deoarece retelele de banda larga se bazeaza pe tehnologia standard a
televiziunii prin cablu, cablurile pot fi folosite pana la 300 MHz (si de
multe ori pana la 450 MHz) si datorita transmisiei analogice pot acoperi
distante de aproape 100 Km, care este mult mai putin critica decat
transmisia digitala.

Pentru a transmite semnale digitale pe o retea analogica, fiecare interfata

trebuie sa contina un echipament electronic care sa converteasca
secventa de biti ce urmeaza a fi transmisa in semnal analogic si semnalul
analogic de la intrare intr-o secventa de biti.

La frecvente mai mari, se pot obtine mai multi biti pe Hz folosind tehnici
avansate de modulare a semnalului.

O diferenta majora intre banda de baza si banda larga este aceea ca

sistemele de banda larga acopera, de obicei, o suprafata mai mare, fiind
nevoie de amplificatoare analogice care sa reamplifice periodic
semnalul.

Aceste amplificatoare pot transmite semnalul intr-o singura

directie, astfel ca un calculator care transmite un pachet nu poate sa
primeasca date de la alte calculatoare, daca intre ele se afla un
amplificator. Pentru a ocoli aceasta problema, au fost dezvoltate doua
tipuri de sisteme de banda larga: sisteme cu cablu dual si sisteme cu
cablu simplu.
2.2.5. Fibre optice

Limita practica actuala de aproximativ 1 Gbps este o consecinta a

imposibilitatii de a converti mai rapid semnalele electrice in semnale
optice. in laborator, sunt posibile rate de 100 Gbps pe distante scurte. in
doar cativa ani se va putea obtine o viteza de 1 Terabit/sec. Sunt in curs
de realizare sistemele integral optice.

In cursa dintre calculatoare si comunicatii, acestea din urma au invins.

Noua maniera de abordare consta in a considera calculatoarele ca fiind

extrem de incete, astfel ca retelele ar trebui sa evite calculele la orice
cost, indiferent de largimea de banda risipita.

Un sistem de transmisie optic este format din trei componente:

sursa de lumina;

mediul de transmisie;

detectorul.

Prin conventie, un impuls de lumina inseamna bitul 1, iar absenta luminii

indica bitul zero.

Mediul de transmisie este o fibra foarte subtire de sticla. Atunci cand

intercepteaza un impuls luminos, detectorul genereaza un impuls electric.

Prin atasarea unei surse de lumina la un capat al fibrei optice si a unui

detector la celalalt, obtinem un sistem unidirectional de transmisie a
datelor care accepta semnale electrice, le converteste si le transmite ca
impulsuri luminoase si apoi le reconverteste la iesire in semnale electrice.

Acest sistem de transmisie ar fi fost lipsit de importanta in practica, cu

exceptia unui principiu interesant al fizicii.

Cand o raza luminoasa trece de la un mediu la altul, de exemplu, de la

siliciu la aer, raza este refractata (indoita) la suprafata de separatie
siliciu / aer ca in fig. 2.4.
Fig. 2.4. (a) Trei exemple de raze de lumina in interiorul unei fibre de
siliciu care cad pe suprafata de separatie aer / siliciu la unghiuri diferite.

(b) incapsularea luminii prin reflexie totala

Se observa o raza de lumina incidenta pe suprafata de separatie la un

ungi i care se refracta la un unghi i.

Marimea refractiei depinde de proprietatile celor doua medii (in particular,

de indicii lor de refractie). Pentru unghiuri de incidenta mai mari decat o
anumita valoare critica, lumina este refractata inapoi in siliciu fara nici o
pierdere. Astfel o raza de lumina, la un unghi egal sau mai mare decat
unghiul critic, este incapsulata in interiorul fibrei, ca in Fig. 3 (b) si se
poate propaga pe multi kilometri, aparent fara pierderi.

2.2.6. Cablurile din fibra de sticla

Cablurile din fibra de sticla sunt similare celor coaxiale, cu singura

deosebire ca nu prezinta acel material conductor exterior sub forma unei
plase.

Figura 5 a prezinta o sectiune a unei singure fibre.

In centru se afla miezul de sticla prin care se propaga lumina.

In fibrele multi-mod, miezul are un diametru de 50 microni, aproximativ

grosimea parului uman.

In fibrele mono-mod miezul este de 8 pana la 10 microni.

Miezul este imbracat in sticla cu un indice de refractie mai mic decat
miezul, pentru a pastra lumina in miez. Totul este protejat cu o invelitoare
subtire din plastic. De obicei, mai multe fibre sunt grupate impreuna,
protejate de o teaca protectoare. Figura 2-5(b) prezinta un astfel de cablu
cu trei fibre.

Aceste teci protectoare sunt ingropate in pamant pana la adancimi de un

metru, fiind ocazional deteriorate de buldozere sau de cartite. Langa
tarm, fibrele sunt ingropate in santuri cu ajutorul unui fel de plug de
mare. in apele adanci, ele stau pe fundul apei.

Fibrele pot fi conectate in trei moduri.

Primul mod consta in atasarea la capatul fibrei a unor conectori care se

pot lega la un soclu pentru fibra. Conectorii pierd aproape 10-20 la suta
din lumina, dar aceste sisteme sunt usor de reconfigurat.

Al doilea mod consta in imbinarea mecanica. Imbinarile mecanice se obtin

prin atasarea celor doua capete unul langa altul, intr-un invelis special, si
fixarea lor cu ajutorul unor clame. Alinierea se poate face prin trimitere de
semnale prin jonctiune si realizarea de mici ajustari pentru a maximiza
semnalul. Unui specialist ii trebuie in jur de 5 minute sa faca o imbinare
mecanica, aceasta avand ca rezultat o pierdere a luminii cu 10 la suta.

A treia posibilitate este de a imbina (topi) cele doua bucati de fibra,

pentru a forma o conexiune solida. O imbinare prin sudura este aproape
la fel de buna ca si folosirea unui singur fir, dar chiar si aici, apare o mica
atenuare.

Pentru semnalizare se pot folosi doua tipuri de surse de lumina, LED-uri si

laserul din semiconductori.
Capatul fibrei optice care receptioneaza semnalul consta dintr-
o fotodioda, care declanseaza un impuls electric cand este atinsa de
lumina.

Raspunsul tipic al unei diode este de 1 sec, ceea ce limiteaza viteza de

transfer de date la aproximativ 1 Gbps.

Retele din fibre optice

Fibrele optice pot fi folosite atat pentru LAN-uri cat si pentru transmisia pe
distante foarte lungi, cu toate ca transmisia prin acest mediu este mult
mai complexa decat conectarea la Ethernet.

Un mod de a evita aceasta problema este de a realiza ca o retea in inel

este doar o colectie de legaturi punct la punct, ca in Fig. 2.6.

Interfata fiecarui calculator lasa sa treaca impulsul de lumina catre

urmatoarea legatura si totodata are rolul unei jonctiuni in T pentru a face
posibila transmiterea si receptia mesajelor.

Fig.
2.6.
Un
inel
din

fibra optica cu repetoare active.

Se folosesc doua tipuri de interfete.

O interfata activa consta din doi conectori sudati pe fibra centrala:

unul are la un capat un LED sau o dioda cu laser (pentru transmisie)

celalalt are la capat o fotodioda (pentru receptie).

Conectorul este complet pasiv si prezinta incredere, deoarece un LED sau

o fotodioda defecta nu intrerupe inelul, ci doar scoate un calculator din
circuit.
Un alt model de interfata, prezentat in fig. 2.7., este repetorul activ.
Lumina receptionata este convertita intr-un semnal electric, regenerat la
puterea maxima, daca este atenuat si retransmis ca semnal optic.
Interfata cu calculatorul este o sarma de cupru obisnuita care se leaga la
regeneratorul de semnal. in prezent, sunt folosite si repetoare integral
optice. Aceste echipamente nu necesita conversiile optic - electric - optic,
ceea ce inseamna ca opereaza cu largimi de banda foarte inalte.

In cazul in care repetorul activ se deterioreaza, inelul este intrerupt si

reteaua cade. Pe de alta parte, deoarece semnalul este regenerat la
fiecare interfata, legaturile intre doua calculatoare adiacente pot avea
lungimi de kilometri, practic fara nici o limita in dimensiunea totala a
inelului. Interfetele pasive pierd lumina la fiecare jonctiune, avand ca
efect restrictii drastice in ceea ce priveste numarul de calculatoare ce pot
fi conectate si lungimea totala a inelului.

Fig. 2.7. Conectarea unei stele pasive in retelele de fibra optica

O topologie in inel nu este singura modalitate de a construi un LAN

folosind fibre optice, fiind posibila de asemenea arhitectura stea pasiva
prezentata in Fig. 2.7.

In aceasta schema, fiecare interfata prezinta o fibra care face conexiunea

intre transmitator si un cilindru de siliciu, cu toate aceste fibre sudate la
un capat al cilindrului.
Similar, fibrele sudate la celalalt capat al cilindrului se conecteaza la
fiecare receptor.

Ori de cate ori o interfata transmite un semnal, el este difuzat in interiorul

stelei pasive pentru a ilumina toti receptorii, realizandu-se astfel
difuzarea.

Steaua pasiva combina toate semnalele de la intrare si transmite

semnalul combinat pe toate liniile. Deoarece energia de la intrare este
impartita intre toate liniile de la iesire, numarul de noduri in retea este
limitat de senzitivitatea fotodiodelor.

CAPITOLUL III

SISTEME DE RETELE
RETELE PE LINIE TELEFONICA

Dispozitivele HPNA (Home Phoneline Networking Association) transfera datele in

retea transmitand semnale radio prin cablurile telefonice, folosind un adaptor de retea
conectat la priza telefonica.

Datele sunt transmise printr-o purtatoare in radio-frecventa catre calculatoarele

conectate la aceeasi linie telefonica. Serviciul telefonic nu este afectat.

HPNA organizatie din 133 companii a publicat in 2001 cerintele pentru versiunea 3.0
care asigura o retea de transfer pana la 100Mps.

Isi propune realizarea unor placi de retea si modemuri de banda larga.

Daca se utilizeaza o retea telefonica este indicat utilizarea unor adaptoare HPNA 2.0
sau mai noi(Ele vor asigura cel putin 10Mbs).

Nu sunt indicate dispozitivele conectate prin portul paralel – sunt prea lente.

Avantaje/Dezavantaje

echipamentele relativ ieftine 70 USD;

nu trebuie sa se intinda cablurile prin casa;

toate adaptoarele trebuie sa fie conectate la aceeasi linie telefonica. In aproprierea

calculatorului trebuie sa existe o priza telefonica;

dispozitivele de tip “punct de acces”,folosite pentru legarea retelei pe linie

telefonica,sunt destul de rare.

Punctul de acces permite cuplarea unor retele cu cablare standard.

Prin Windows XP se pot conecta doua tipuri de retele.

3.2. RETELE FARA FIR

O modalitate de construire a unei retele fara distribuitoare, cabluri, conectoare, nervi,

instrumente este trecerea la tehnologia fara fir.

In bande de 2,4 GHz este rezervat un bloc de frecvente radio pentru comunicatiile la
mica distanta si exista deja produse standardizate care profita de acest lucru. Preturile au
scazut suficient pentru ca retelele fara fir sa poata concura cu retelele cablate.

In general,produsele pentru retele fara fir au urmatoarele caracteristici:

opereaza la o viteza declarata de 11- 22 Mbps si asigura o rata de transfer reala

aproximativ 2- 4 Mbps;

pot transmite date la aproximativ 30 de metri in cladiri si 100 de metri in spatii

deschise;

sunt disponibile atat pentru sisteme desktop cat si pentru leptopuri,in format
PCI,PCMCIA sau USB;

costa in jur de 50 si 250 USD pentru fiecare adaptor.

Pot fi conectate cu o retea locala cablata prin intermediul unui dispozitiv numit punct
de acces(Access Point) cu preturi de la 100 USD.

Exista diferite echipamente :

punct de acces /poarta cu router;

placi de retea (Industrial,Medical);

punct de acces simplu.

Utilizam benzi ISM intre 2,4 si 2,843 GHz, nu necesita licenta in majoritatea tarilor .La
noi nu exista legislatie care sa permita utilizarea acestei benzi de frecventa fara licenta.

Orice produs cumparat pentru retele fara fir trebuie sa respecte specificatiile 802,11.

Sistemul fara fir   foloseste - transmisiile de unde radio, sau infrarosii in diverse forme
pentru a interconecta calculatoarele.

Transmisiile de unde infrarosii sunt utilizate in interconectarea   sistemelor

locale, iar transmisiile prin radio sau telefonie celulara sunt  utilizate pentru conectarea la
reteaua telefonica obisnuita, la propriile retele  sau la Internet.

Pentru distante mari putem utiliza :

>       pachete radio;
 >       circuite celulare;

>       pachete celulare;

>       conexiuni prin satelit si sisteme de pagere.

3.2.1. Retele IEEE 1394(Fire Wire)

IEEE 1394 este o tehnologie de conectare de mare viteza, folosita, in principal, pentru
conectarea hard-discurilor portabile si a camerelor video la calculatoare. Aceeasi tehnologie
este numita Fire Wire de Apple si I-Link de Sony. Aceasta tehnologie ofera o viteza de pana
la 400 Mbps. Daca exista mai multe calculatoare conectate prin cabluri 1394 Windows XP
permite realizarea retelelor.

Folosind tehnologia IEEE- 1394 nu mai este necesara utilizarea distribuitoarelor si

calculatoarele pot fi conectate in orice mod, cu conditia ca fiecare calculator sa fie conectat
cu cel putin un calculator si sa nu existe decat un singur cablu care sa conecteze doua
calculatoare.

Pentru conectare sunt necesare cabluri cu 6 pini 6-6.Lungimea maxima a cablurilor

este de 4,5 metri. Pretul acestor cabluri este relativ mare 20 USD.

Daca calculatorul face parte dintr-o retea cu adrese IP predefinite va

trebui sa se obtina urmatoarele informatii de la administratorul de retea :

adresa IP;

masca de subretea;

poarta prestabilita;

numele de domeniu DNS;

serverele DNS preferate.

3.3. RETEA ARCNet

ARCnet este cea mai simpla si cea mai robusta retea pentru sisteme mici de
comunicatie, prima versiune fiind creata in 1977.

Daca este bine configurata, tolereaza deconectari, intreruperi ale   cablurilor, cabluri
defectuoase sau distruse, fara a crea probleme deosebite utilizatorilor.

ARC net se reconfigureaza automat suportand, fara probleme, intreruperi ale cablurilor,

deconectari ale statiilor. Dezavantajul retelei ARCnet il  constituie performantele.
Versiunea care a devenit standard de piata lucreaza  la 2,5 Mb/s si cupleaza pana la 255
calculatoare.
 Cablare si topologie
Pentru a cabla o retea ARCnet, trebuie sa se utilizeze  concentratoare active sau
pasive. Aceste concentratoare sunt sisteme de interconectare pentru cabluri, dispozitive ce
realizeaza legatura intre un calculator personal si restul retelei.

Concentratoarele pasive sunt module cu patru conectoare care sunt  conectate

impreuna prin intermediul unor rezistente.

Aceasta conditioneaza semnalul si asigura protectia la reflexie, dar nu realizeaza nici o

amplificare a semnalelor, de aici termenul de pasiv.

Concentratoarele active au opt porturi si amplifica semnalele odata cu conditionarea lor.

ARCnet poate utiliza:

cablul torsadat neecranat UTP;

fibra optica.
Topologia retelelor ARC net poate fi descrisa pe un arbore oarecare. Configuratiile
realizate indeplinesc urmatoarele reguli (figura 14):

lungimea totala a cablului nu trebuie sa depaseasca 6Km;

nu se leaga mai mult de 255 de statii;

daca reteaua are doar doua calculatoare, nu este nevoie de nici un

concentrator, atat timp cat cablul intre ele nu este mai lung de 600m;

nu trebuie sa existe bucle, toate conexiunile nefolosite din concentratoare

pasive sau active trebuiesc terminate.

Terminatoarele au impedanta de 93 Q.
ARCnet este o retea de tip magistrala cu jeton (token bus) acest protocol trateaza statiile
din retea ca si cand ele s-ar afla in cere.
ARCnet are o structura fizica de tip arbore si o structura logica de tip  inel.
Jetonul este transmis la statia cu adresa imediat superioara, cand a ajuns  la cea mai
mare adresa ciclul se repeta.

O statie care intra in retea va fi inclusa in cere. La pornirea retelei sau  cand jetonul
este pierdut statia cu cea mai mare adresa va initia un nou jeton.

Fiecare statie va trimite un mesaj de interogare catre toate statiile pentru  a stabili care
este statia urmatoare care va primi jetonul.
3.4. RETEA E ther N et

EtherNet este cel mai raspandit sistem de retea astazi.

Acest sistem spre deosebire de ARCnet este definit de standarde  internationale.
Primul sistem EtherNet realizat de firma Xerox la inceputul anilor 70, a avut un mare
succes legand 100 de calculatoare intre ele si avand o viteza de 2,94 Mb/s.

Aceste specificatii cuprindeau un conector DIX (DEC Intel Xerox).

Pentru cablare in cazul EtherNet se pot folosi doua tipuri de cabluri  coaxiale (Ethernet
gros sau subtire) sau cablu torsadat.

In cazul retelei cu cablu gros trebuie sa se utilizeze un transceiver numit  si MAU -
unitate de conectare la mediu (Media Attachment Unit).

In cazul retelei EtherNet cu cablu subtire conectoarele T sunt conectate direct la placa
de interfata cu reteza (figura 3.1). Placile de retea trebuie sa fie cat de aproape se poate de
cablul de retea pentru a evita reflexiile si alte  perturbatii electrice.

Ambele retele EtherNet au topologie de magistrala, atat la nivel fizic, cat si la nivel
logic. In reteaua cu cablul torsadat statiile de lucru sunt conectate la un  concentrator, HUB.
Aceasta inseamna ca retelele care folosesc cablul torsadat au o topologie fizica de tip
stea. Reguli de realizare a unei retele EtherNet cu cablu subtire:
>       lungimea maxima a unui segment este de 182,1m;
>       numarul maxim de segmente/retele fizice legate prin
intermediul   repetoarelor este de 5;

>       lungimea totala maxima este de 991,5m;

>       numarul maxim de statii ce pot fi conectate este de 30 pe segment sau

142 in total;

>       fiecare repetor este considerat o statie de lucru;

>       distanta minima intre doua conectoare T este 0,48m;

Figura 3.1. - Retea EtherNet pe cablu subtire.

Lungimea totala maxima
este de 991,5 daca
sunt folosite 5 segmente.

Nu trebuie sa fie mai mult de

5 repetoare intr-o retea. Un
repetor este numarat ca un
calculator.
Un segment nu poate
avea m a i m u l t d e 3 0
d e   calculatoare personale §i
o lungime maxima de 182,1 m

Distanta minima intre

doi conectori T este 0,48
metri.

A
mb
ele
cap
ete
tre
bui
e
ter
mi
nat
e
 
Lungimea cablului de
legatura nu trebuie
sa depa§easc

a 0,48m.

3.5. RETELE
RADIO. ARHITECTURA
IEEE 802.11

Acest standard se
bazeaza, dupa cum vom vedea,
pe tehnologia
spectru imprastiat.
Un LAN care respecta
standardul 802.11 se bazeaza
pe o arhitectura celulara, in
care sistemul este divizat in
mai multe celule. Fiecare
celula, numita  Basic Service
Set  (BSS - set serviciu de
baza) este controlata de
o statie de baza numita Access Point  (AP - punct de acces) si contine unul sau mai multi
clienti numiti Station Adapter (SA).
Desi un LAN radio poate fi format de o singura celula cu un singur AP, majoritatea
instalarilor sunt formate din mai multe celule unde AP-urile sunt conectate printr-un fel de
magistrala numita Distribution System  (DS - sistem de distributie), care, de regula, este
Ethernet sau in unele cazuri reteaua radio  in sine.
Intreaga retea, incluzand diferite celule, AP-urile si DS-urile respective, este vazuta
de nivelele superioare ale modelului OSI ca o singura retea 802, si este cunoscuta sub
numele de Extended Service Set   (ESS - set de serviciu  extins).

Ca orice protocol 802.x, 802.11 acopera nivelele MAC (Control Access Mediu)   si

fizic. Standardul defineste un singur nivel MAC, care   interactioneaza cu trei nivele
fizice, toate functionand la 1 si 2 Mbit/s dupa  cum urmeaza:

>       salt de frecventa Spread Spectrum in banda 2,4 GHz;

>       succesiune directa Spread Spectrum in banda 2,4 GHz;

>       infrarosu.

Sistem de distributie (DS)

LAN tipic 802.11

CAPITOLUL IV

MASURI DE PROTECTIE SPECIFICE RETELELOR DE

CALCULATOARE
4.1. SISTEME DE PROTECTIE LA ALIMENTARE

Au rolul de a proteja echipamentul de calcul impotriva efectelor supratensiunilor si caderilor

de tensiune. In principal, supratensiunile si varfurile de tensiune pot deteriora echipamentele
de calcul, iar o cadere de tensiune poate avea ca urmare pierderea unor date.
O sursa de alimentare de buna calitate asigura prin ea insasi o protectie importanta.

Sursele de alimentare de clasa superioara sunt proiectate pentru a oferi protectie fata de
tensiuni si curenti mai mari decat cei normali si asigura o anumita filtrare a zgomotului din
retea. O astfel de sursa nu se va defecta in urmatoarele cazuri:

caderea completa a tensiunii

orice scadere a tensiunii

un varf de pana la 2500V.

In cazul in care nu dispunem de o astfel de sursa, sistemul de calcul necesita dispozitive

externe impotriva supratensiunilor.

Dispozitive de protectie la supratensiune

Cea mai simpla forma de protectie la alimentare o constituie oricare din dispozitivele de
protectie impotriva supratensiunilor inserate intre sistem si reteaua de distributie. Aceste
dispozitive pot absorbi supratensiunile tranzitorii produse de loviturile de trasnet apropiate si
de echipamentul de alimentare.

Sigurantele pentru supratensiuni folosesc diferite dispozitive, de obicei varistoare metal-

oxid (MOV), care pot intrerupe si scurtcircuita toate tensiunile care depasesc un anumit nivel.
Dispozitivele MOV sunt proiectate pentru a admite tensiuni pana la 6000V si sa puna la masa
orice tensiune peste 200V. Dispozitivele MOV nu sunt prevazute pentru a admite un nivel
foarte ridicat de putere si se autodistrug la scurtcircuitarea unei supratensiuni mari.

O alta caracteristica de dorit la dispozitivele de protectie impotriva supratensiunilor este

existenta unui intrerupator automat incorporat care poate fi reinitializat manual, spre
deosebire de o siguranta fuzibila. Acest intrerupator automat protejeaza sistemul daca apare
un scurtcircuit in sistem sau intr-unul dintre periferice.

Stabilizatoare de retea

In afara de starile de supratensiune si supracurent, tensiunea poate scadea sub nivelul necesar
functionarii sistemului. La conectarea intre doua dispozitive digitale (cum sunt calculatoarele
si perifericele acestora) trebuie tinut seama de doua lucruri:

Orice conductor poate avea rol de antena si poate primi tensiuni induse de campurile
electromagnetice apropiate, care pot proveni de la alte conductoare, telefoane,
monitoare, motoare, corpuri de iluminat fluorescente, descarcari statice si, desigur,
emitatoare radio.

Circuitele digitale raspund cu o eficienta surprinzatoare la zgomote chiar de 1 – 2 V,

facand ca aceste tensiuni induse sa fie deosebit de suparatoare.
Un stabilizator de retea poate elimina multe din problemele de acest tip. Acest dispozitiv
filtreaza tensiunea de alimentare, compenseaza scaderile de tensiune, suprima starile de
supratensiune si supracurent, actionand ca un tampon intre reteaua de alimentare si sistem.

Surse de alimentare de rezerva

Dispozitivele de alimentare de rezerva pot furniza tensiunea de alimentare in cazul caderii

complete a retelei, ceea ce asigura timpul necesar pentru oprirea normala a sistemului. Exista
doua tipuri disponibile: sursa de alimentare standby (SPS) si sursa de alimentare
neintreruptibila (UPS). Aceasta din urma, in afara faptului ca asigura o alimentare de rezerva,
este cel mai bun stabilizator de retea.

a) Sursele de alimentare standby (SPS)

O sursa de alimentare stanby este cunoscuta ca fiind un dispozitiv offline, functionand numai
cand alimentarea normala este intrerupta. Un sistem SPS foloseste un circuit special care
poate sesiza tensiunea retelei de curent alternativ. Daca sesizorul detecteaza disparitia
tensiunii de pe retea, sistemul comuta rapid pe o baterie standard si un invertor de curent.
Invertorul transforma tensiunea bateriei in tensiune alternativa de 110/220V, care este apoi
furnizata sistemului.

Un dispozitiv SPS remarcabil este cel prevazut cu transformator ferorezonant, un

transformator mare care are capacitatea de a inmagazina o cantitate mica de energie si de a o
furniza in timpul comutarii. Adaugarea la dispozitivul SPS a unui transformator ferorezonant
ii confera acestuia posibilitati superioare de reglaj si protectie, datorita efectului de tampon al
transformatorului.

b) Sursele de alimentare neintreruptibile (UPS)

Cea mai buna solutie care rezolva toate problemele de alimentare este prevederea unei surse
de alimentare care este stabilizata si nu poate fi intrerupta. Dispozitivele UPS sunt cunoscute
ca sisteme online, deoarece ele functioneaza continuu si alimenteaza sistemele de calcul.

In cazul unei surse UPS adevarate, sistemul functioneaza tot timpul pe baterie. Un invertor de
tensiune transforma tensiunea continua de 12 V a bateriei in tensiune alternativa de
110/220V. Un dispozitiv de incarcare a bateriei, conectat la retea mentine bateria incarcata cu
un curent mai mare sau egal decat consumul de energie. La caderea tensiunii alternative de
alimentare a dispozitivului de incarcare a bateriei, o sursa UPS adevarata continua sa
functioneze fara perturbatii, deoarece tot ce se pierde este functia de incarcare a bateriei.
Deoarece calculatorul functioneaza pe baterie, nu are loc o comutare si nu este posibila o
intrerupere a alimentarii calculatorului. Bateria incepe sa se descarce cu o viteza determinata
de sarcina pe care sistemul dumneavoastra o aplica dispozitivului, ceea ce asigura un timp
suficient pentru o oprire normala a sistemului. Cand tensiunea retelei de alimentare revine,
dispozitivul de incarcare incepe sa reincarce bateria, tot fara intrerupere.
4.2. Masuri de electrosecuritate prin izolarea amplasamentului

Prin izolarea amplasamentului  se intelege izolarea suplimentara de  protectie

efectuata special pentru izolarea omului fata de pamant sau obiecte conductoare in contact cu
pamantul si aflate in zona in care se pot produce  atingeri directe sau indirecte. Acest
sistem de protectie  nu este sigur daca nu este inlaturata posibilitatea atingerii altor
corpuri,  conductoare . De aceea nu este permis sa se lucreze cu doua maini acolo unde exista
posibilitatea sa fie atinse concomitent doua corpuri conductoare diferite.

4.2.1. Masuri de electrosecuritate prin legarea la pamant sau la nul a instalatiei

Rezistentele de punere la pamant a prizelor nu trebuie sa depaseasca 4

Protectia prin punerea la pamant sau la nul este mai eficienta daca nu   se fac
greseli de forma celor indicate in figurile 4.1 sau 4.4. Prin punerea la pamant a masinii, atat
in cazul retelelor cu nulul izolat. cat si a celor cu nulul  pus la pamant (fig. 4.5), masina capata
potentialul pamantului si, prin atingerea indirecta, omul nu poate fi electrocutat.

  

Fig. 4.1. Izolarea amplasamentului evita  Fig. 4.2. Izolarea amplasamentului evita

accidentele la atingerile directe, inchizand  accidentele de la o atingere indirecta.

calea curentilor care s-ar inchide prin om.

  

Fig. 4.3. Izolarea amplasamentului Fig. 4.4. Accident in cazul schimbarii

 
incorecta (d < 2.5) conduce la accidente.  electrodului fara manusa de protectie.
Fig. 4.5 Protectia la atingeri indirecte prin punerea la pamant:

a – retea cu nul izolat; b - retea cu nulplus la pamant.

In cazul legarii masinii la nulul retelei, prin intreruperea legaturii (fig. 4.6) sau
inversarea din greseala a nulului cu o faza , pot aparea tensiuni  periculoase la atingeri
indirecte, chiar daca masina nu este complet izolata fata   de pamant. De aceea, nici
aceasta protectie nu este eficace si se impune cel  putin o dubla protectie prin
legarea la nul si punerea la pamant a tuturor   partilor conductoare ale unui utilaj electric
(fig.4.16). Toate utilajele unei hale trebuie sa fie legate la o singura instalatie de
punere la pamant, pentru   egalizarea tuturor potentialelor, in cazul aparitiei unor
puneri la masa.

Fig. 4.6 Utilizarea nulului de protectie:

a – legarea mesei la nul protejeaza; b – intreruperea legaturii la nul conduce la accidente.

BIBLIOGRAFIE
V. Pescaru, I. Dumitrescu, C. Bilciu, I. Satran, A. Nica: 'Initiere in teleprelucrarea datelor',
Editura Tehnica, Bucuresti, 1992.

Andrew S. Tanenbaum: 'Retele de calculatoare', Editia a treia, Editura Agora, Tg. Mures,

1998.

Florian Mircea Boian: 'Programare distribuita In Internet, metode si aplicatii', Grupul

microinformatica, Cluj Napoca, 1997.

Ion Banica: 'Retele de comunicatii intre calculatoare', Editura Teora, Bucuresti, 1998.

Mark Gibbs: 'Retele de calculatoare pentru incepatori', Editura Teora, Bucuresti, 1996.

D. W. Davies, D. L. A. Barber: 'Retele de interconectarea calculatoarelor', Editura

Tehnica, Bucuresti, 1996.

Kris Jamsa, Suleiman Lalani, Steve Weakley: 'Programarea in WEB', Editura ALL, Bucuresti,
1997.

Peter Kent: 'Ghidul bobocului pentru Internet cu Windows 95', Editura Teora, Bucuresti, 1996.

Florin V. Pilat, Sorin Popa, Sorin Deaconu, Florin Radu: 'Introducere in Internet', Editura
Teora, Bucuresti, 1995.

Scott Mueller: „PC Depanare si modernizare”, vol. 2, Editura Teora, 2004