Sunteți pe pagina 1din 24

Curs 4

Tulburări de conştiinţă.

Tulburări cantitative ale conştiinţei

1. Starea de obtuzie – se caracterizează prin tulburări în planul senzorialităţii, tulburări de


recepţie a realităţii datorate ridicării pragurilor senzoriale. Apar şi tulburări în plan ideativo-
cognitiv: dificultăţi asociative, pierderea mobilităţii ideative (pacientul le trăieşte prin
dificultatea de a-şi preciza şi formula ideile.
2. Starea de hebetudine – se caracterizează prin dezinserţia bolnavului din realitate. Atitudinea
bolnavului în această stare este aceea de perplex, alteori de îndepărtat şi implicit indiferent
faţă e situaţia în care se află.
3. Starea de torpoare – se caracterizează prin uşoară dezorientare, hipokinezie, hipobulie,
scăderea participării afective, indiferentism, apatoe. Este comparabilă cu starea de
somnolenţă.
4. Starea de obnubilare – se caracterizează prin scăderea vigilităţii, afectarea clarităţii şi
lucidităţii câmpului actual de conştiinţă, afectarea proceselor de gândire, tulburări de
atenţie, orientare, memorie, uneori percepţie.
5. Starea de stupoare – constituie un grad accentuat de tulburare a conştiinţei, activitatea
psihomotorie a bolnavului pare suspendată; acesta nu mai răspunde la întrebări, nu mai
reacţionează la excitanţii din mediu decât dacă sunt foarte puternici, pacientul este rupt de
mediu.
6. Starea de sopor – este o agravare a stării de obnubilare. Reacţiile organismului la
stimulipsiho-senzoriali sunt extrem de diminuate. Clinic se aseamănă cu starea de
somnolenţă accentuată.
7. Starea comatoasă – reprezintă pierderea completă a conştiinţei, o stare de apsihism. În
forma uşoară (subcomă) există posibilitatea regresiei tulburării sub influenţa diverşilor
excitanţi. (bolanul revine în stare de obnubilare). În coma vigilă, care evoluează cu agitaţie
psihomotorie se menţine totuşi un grad de prezenţă în mediu şi o activitate psihică profund
confuză. Coma carus constituie gradul cel mai profund al destructurării conştiinţei, în care
este posibilă perturbarea funcţiilor vegetative, respiratorii, circulatorii şi a reflexelor.

Tulburări calitative ale conştiinţei

1. Tulburare de conştiinţă de tip delirant – se caracterizează prin dezorientare în timp şi spaţiu


şi prin tulburăiri masive de percepţie (halucinaţii vizuale şi auditive, iluzii, fragmente de idei
delirante polimorfe şi de obicei absurde).
2. Starea oneiroidă – se caracterizează printr-o infiltrare a construcţiilor visurilor în gândirea
vigilă – trăirile apar ca un amestec ciudat între fragmente ale realităţii reflectate şi
reprezentări senzoriale plastice cu conţinut fantastic.
3. Starea amentivă – dezorientarea este totală, incoerenţa gândirii este maximă, vorbirea
ininteligibilă. Tabloul clinic este dominat de o satre de agitaţie dezordonată, de obicei în
limitele patului.
4. Starea crepusculară – profundă alterare a reflectării senzoriale, cu păstrarea automatismelor
motorii care oferă un caracter coordonat şi coerent actelor comportamentale, în ciuda
faptului că că aceastea pot fi determinate de idei delirante, halucinaţii auditive imperative
sau de halucinaţii vizuale terifiante.
Tulburările orientării allopsihice (de a identifica pe alţii) – se caracterizează prin
imposibilitatea de a identifica mediul ambiant şi elementele lui constitutive şi poartă numele de
derealizare. Derealizarea ne apare ca o tulburare a conştiinţei mediului înconjurător, acesta apărând
bolnavului ca necunoscut, străin, ireal, lipsit de viaţă şi culoare, elementele lui fiind percepute ca
nişte siluete învăluite în fum, ceaţă, cu contururi şterse, neclare. Tulburările senzoriale de deja vu,
deja conu sau jamais vu, jamais conu pot fi considerate ca forme speciale de derealizare.

Tulburările orientării autopsihice (de a se identifica pe sine) – se caracterizează prin


tulburarea conştiinţei propriului eu, a propriei persoane, a continuităţii ei existenţiale şi a activităţii
desfăşurate de ea. Bolnavii trăiesc înstrăinarea ideilor, sentimentelor şi acţiunilor proprii.

Tulburările de personalitate

Personalitatea

- reprezintă o structură hipercomplexă şi dinamică condiţionată biologic, psiho-social şi cultural;

- este supervizată de conştiinţă care integrează:

 autoreflectarea şi reflectarea lumii;

 o intenţionalitate subiectivă;

 sentimentul unicităţii, libertăţii şi afirmării personale;

 sinteza manifestărilor spirituale;

- se conturează astfel o identitate conştientă dublu polarizată:

 cognitiv;

 moral;

- sunt fundamentate cunoaşterea, autocunoaşterea şi asumarea responsabilă a actelor


comportamentale.

Destinul individual:

- integrează:

 autogeneza personalităţii;

 implicarea în roluri în cadrul ciclurilor vieţii;

- se plasează iniţial în biologic dar se împlineşte în altitudinile logosului şi spiritualităţii.


Factorii biologici şi cei socio-culturali interferează si determină:

- structurarea trăsăturilor personalităţii şi a modalităţilor lor de exprimare;

- dinamica motivaţiilor individuale şi a raporturilor interpersonale;

Dimensiunile personalității:

In structura personalităţii normale se disting complexe de trasaturi cognitive, afective,


motivaţionale, relaţionale şi spirituale numite dimensiuni. Ele sunt comentate prin prisma a 3
modele psihopatologice:

- a polilor opuşi - MILLON (1997);

- a celor 5 factori - COSTA, Mc RAE (1992);

- a celor 7 factori - CLONINGER, SVRAKIC & PRYZBECK (1993)

Aceste dimensiuni se regăsesc la personalitatea normală, în structurările dizarmonice ale


personalităţii precum şi în dinamica episoadelor şi bolilor psihice.

Ele

- pledează pentru teoria continuităţii : dintre atributele normalităţii şi anormalităţii - FLETT,


VREDENBURG, KRAMES (1997);

- comentează continuitatea psihismului centrată pe dimensiuni ASENDORPF - (1992);

- facilitează:

 acurateţea diagnosticului;
 precocitatea şi complexitatea
 strategiilor terapeutice;
- sunt condiţionate biologic şi socio-cultural;

Dimensiunile personalităţii normale au un caracter moştenit într-o proporţie de 35-50% -


MARTIN & JARDINE (1986), EAVES et all (1989). Ele sunt dominant temperamentale - C, N, ES, DR.

Faptul este confirmat decorelaţiile obţinute în studiile pe gemeni mononozigoţi care dau
rezultate cu valoare cel puţin dublă fată de cele efectuate pe gemeni dizigoţi.

ABREVIERI: C= conștiinciozitate; N=nevroticism; ES=evitarea suferintei; DR=dependenta de


recompensa.

HEATH, NEALE, KESSLER, EAVES & KENDLER (1992) susţin că şi capacităţile de auto evaluare
şi mobilizare în condiţii de interviu sunt influenţate genetic. Ele

- sunt dependente şi de vârsta psihologică - SETTERSTEN & MA YER (1997);


- se schimbă odată cu intrarea în roluri existenţiale noi parental, profesional;

PLOMIN, OWEN & Mc GUFFIN (1994) susţin faptul că şi primele manifestări


comportamentale = reacţia la conturul feţei umane si la zâmbetul mamei sunt condiţionate prin
mecanisme poligenice.

La 8 luni se conturează relaţia de ataşament cu primul obiect permanent = mama şi apar


anxietatea de separare şi cea de contact in prezenţa unei figuri străine.

Trăsăturile materne guvernează prima relaţie interpersonală şi fundamentează capacităţile


de reprezentare a cuiva neprezent precum şi imitaţia.

Un deficit de ataşament atunci când cealaltă persoană este deja introjectată - "inner working
model" favorizează hipertrofierea unor dimensiuni precum N, C, CN, ES. CN si vulnerabilitate
crescută la evenimentele vieţii.

Pe de altă parte copii hiperataşaţi de familia parentală devin mai independenţi în raporturile
cu congenerii şi profesorii şi ajung mai sus în ierarhiile sociale - URBAN, CARLSON, EGELAND &
STOUFFE (1991), STOUFFE şi colab. (1993). Copii agresaţi parental devin agresori ca adulţi
HUESMANN, ERON, LEFKOWITZ & WALDER (1984).

ABREVIERI: C= constiinciozitate; N=nevroticism; ES=evitarea suferintei; CN=cautarea norocului.

Extinzând modelul eredităţii familiale -FALCONER (1996) LONINGER & GOTTESMAN (1987)
susţin că se transmit familial acele trăsături care sunt mai rare, mai specifice, mai deosebite. Ele pot
deveni factori predictivi pentru structurări patologice ale personalităţii şi pentru tulburări
psihopatologice.

În acest context CADORET, YATES, TROUGHTON, WOODWORTH & STEWART (1995) studiind
un lot de bărbaţi şi femei separaţi de rudele lor biologice confirmă faptul că disfuncţionalitatea
familiei adoptive nu creşte riscul pentru tulburări de comportament în absenţa unui fundal biologic
de antisocialitate.

În cazul TPA studiile neurobiologice actuale raportează lipsa de empatie şi impulsivitatea la


anormalităţile morfo- funcţiona le ale lobilor frontali şi temporali confirmate:

- clinic - sindromul disprosexie-hiperactivitate;

- experimental şi paraclinic prin EEG, înregistrări de potenţiale evocate şi evaluări


neuro-imagistice;

- biochimie – SE scade, NA creste , MAO scade si favorizează comportamentul


impulsiv, scăderea autocontrolului cu risc suicidar crescut, hiperactivismul. Aceste modificări au fost
descrise şi' la TPB şi TPN în cazul cărora SSRI pot fi utile.
ABREVIERI: SE=serotonina; NA=noradrenalina; MAO=mono amino oxidaza; TPB=tulburare de
personalitate bordeline; TPN=tulburare de personalitate de tip narcisistic; SSRI=inhibitori selectivi ai
recaptarii serotoninei. TPA = tulburare de personalitate antisociala

Personogeneza propriu-zisă începe de la vârsta de 3 ani când:

- se delimitează EUL conştient = primul reper al autonomiei;

- se structurează schema corporală;

- lumea ficţiunilor primei copilării interferează cu jocurile de rol;

- diversitatea rolurilor cultivă:

• limbajul - deci cunoaşterea şi socializarea;


• creativitatea personală;
- ambele fundamentează dezvoltarea intelectului, deci a

• proceselor de cunoaştere şi autocunoaştere;


• structurarea raporturilor de feed-back cu lumea;

- personalitatea devine identică sieşi prin:

 identificarea cu persoane reale şi imaginare;


 introjectarea imaginilor celorlaţi care:
• au valoare structurantă, organizantă;
• permit formarea unei opinii despre sine şi lume în funcţie de felul în care
sunt etichetate prin limbaj;
• rol major în patologia personalităţii;
 însuşirea poveştilor, miturilor, rolurilor sociale şi operelor cultura le ale poporului său =
sursa arhetipurilor
 definitivarea schemei corporale şi a psihomotricităţii care contribuie la relevarea
prezenţei în lume, deci
• raportarea la opiniile celorlalţi;
• însuşirea reperelor deontice;

La vârsta adolescenţei :

- sunt descriptibile:

 o dominantă li corporalităţii manifestă la nivelul instinctului:


• sexual - la ambele sexe;
• alimentar - la sexul feminin;
 o dominantă psiho-socială care integrează:
• capacitatea empatică;
• simţul responsabilităţii;
- se conturează:

 două faţete ale personalităţii:


• concretă, nemijlocită;
•structurată pe opiniile celor din jur - persoane ŞI instituţii = expresie a contextului
cultural;
 profiluri de comportament prosocial:
• hiperexpresiv, captativ, condiţionat cognitiv-imaginativ;
• riguros, hiperexact şi hiperimplicat, cu respectarea normelor deontice;
• ambele pot integra reperele bunului simţ comunitar în funcţie de calitatea
experienţelor biografice, modelele de conduită şi nivelul educaţional, favorizată fiind
şi de structurarea autocontrolului - SANFORD (1962), BLOCK (1980);

- există o maximă vulnerabilitate fondată pe dificultăţile de management şi ierarhizare a achiziţiilor


pentru tulburări psihopatologice dominant endogene şi pentru transformarea tulburărilor de
comportament şi a distorsiunilor concepţiei despre sine şi a celor relaţionale în trăsături patologice
de personalitate;

- F şi E, farmecul și extroversiunea crescute pot degenera în dimensiuni de intensitate patologică sau


de tip opus;

ABREVIERI: F= farmec; E=extroversiune.

In evaluarea continuităţii dezvoltării personalităţii cele mai specifice modalităţi sunt în


ordine:

- măsurarea performanţelor intelectuale;

- apelul la modelul celor 5 factori;

- aprecierea opiniilor politice şi a concepţiei despre sine = stimă de sine + satisfacţii de viaţă-
CONLEY (1984);

Personogeneza - prin evaluarea celor 5 factori este considerată încheiată - COSTA, Mc RAE
(1988)- la ambele sexe în jurul vârstei de 30 de ani. Diferenţele interindividuale devin stabile tot de
la această vârstă.

Personalitatea matură:

- nu poate fi definită decât în contextul social-istoric şi cultural dar efectul influenţelor socio-
culturale scade cu vârsta BALTES (1987) pentru că:

 trăsăturile maturităţii sunt mai stabile din perspectiva modelului celor 5 factori -
COSTA, Mc RAE (1988);
 comportamentele moştenite se schimbă mai greu decât cele câştigate - TESSER
(1993), ALWIN (1994);
 abilităţile adaptative beneficiază de o autopercepţie şi un autocontrol crescut -
GLENN (1980);
 o domină strategiile de conservare a achiziţiilor;
 conștiinciozitate, extroversiune crescute la vârsta adultă - ROBERTS (1997);
Evaluarea personalităţii adulte apelează la:
- autointrospecţie şi interviuri în tip ce trăsăturile adolescenţei se obiectivează comportamental .
Faptul se explică prin modificarea biografic progresivă a, autopercepţiei şi autocunoaşterii în cadrul
tranzitiei bio-sociale = adolescenţă - căsătorie - rol profesional;

- doctrine personologice:

 organodinamismul- EY (1983);
 abordarea structural dinamică - JANZARIK (1988);
- urmarirea adaptabilităţii în rolurile vieţii la cele 2 sexe si diferite vârste - stabilitatea este maximă la
50 de ani HELSON şi colab.(l984);

Trăsăturile stabile ale personalităţii:

- sunt dominant moştenite;.

- integrează şi contribuţia experienţelor copilăriei;

- diferenţiază personalităţile unele de altele;

- corespund atributelor de stabilitate a mediului - expectaţiile şi normele sociale fiind


stabili în timp - timiditatea - nucleu al TPE = moştenită, specific individuală - PLOMIN
et al (1993).
ABREVIERI: TPE=tulburare de personalitate de tip evitant

Influenţele socio-culturale sunt condiţionate de:

- atributele temperamentale şi experienţa biografică personală - conduite anticipative şi capacităţi


de coping - RUSTING (1998);

- alegerea camarazilor şi partenerilor prin intermediul unor atitudini, opinii şi, valori comune -
ASENDORPF & WILPERS (1998).

CAIRNS & CAIRNS (1994) - descriu faptul că: asocierea cu alte personalităţi asemănătoare
favorizează stabilitatea comportamentului şi aderenţa la norme şi responsabilităţi.

EPSTEIN & GUTTMAN (1984) abordează studii personologice lumiliale care confirmă:

- asocieri asortative între subiecţi cu trăsături fizice, psihologice şi axiologice apropiate;

- partenerul cu trăsături asemănătoare de personalitate favorizează stabilitatea dimensiuni lor


proprii - E, F, DS; E=extroversiune;F= farmec; DS=deschidere spirituala.

LENZENVEGER (1999) = trăsăturile personalităţilor normale şi cele ale personalităţilor patologice


sunt stabile din perspectivă categorială.

LIVESLEY, JANG & VERNON (1998):


- postulează acelaşi raport - în sens dimensional - pentru N, C şi autopercepţie-autocontrol;

- aceste dimensiuni devin factori predictivi pentru TP de Cluster C în condiţii stresante.

ABREVIERI: C=constiinciozitate; N=nevroticism; TP=tulburare de personalitate.

În persogeneza precoce:

- rol major - tipul influenţelor ambientale:

 punitiv;

 recompensativ;

 model comportamental;

- N creste, E scade, ES creste, DR creste.

ABREVIERI: N=nevroticism; E=extroversiune; ES=evitarea suferintei; DR=dependenta de recompensa.

Destinul individual al personalităţii este completat la maturitate de funcţionarea în statuturile şi


rolurile sociale care:

- pot fi integrate structurii personalităţii - dar blocarea la acest nivel = marker de


vulnerabilitate;

- completează procesul de individuaţie = de a fi noi înşine prin muncă şi creativitate - maxim


la 40-45 de ani;

- pot fi congruente sau incongruente:

• dimensiuni lor dominante ale personalităţii,


• aspiraţiilor personale,
• experienţelor biografice anterioare;
- pot masca dimensiuni structurale dezavantajante;

- pot revela abilităţi latente;

- pot stimula cultivarea unor motivaţii existenţiale fundamentale;

Condiţionarea biologică respectiv socio-culturală a dimensiunilor structurale explică duplicitatea


existenţială a personalităţii conştiente:

- care include EUL intim şi EUL social;

- nu trebuie să afecteze:

 autenticitatea gândurilor şi trăirilor;


 creativitatea.

Din perspectivă integrativă culturală:


- suntem rezultatul scopurilor noastre;

- suntem autori şi personaje principale sau secundare;

- suntem identici cu noi înşine şi pentru că:

• moştenim dimensiuni structurale avantajante şi


dezavantajante;
• ne cultivăm aptitudinile;
• încercăm să cunoaştem lumea din jur şi să ne integrăm ei;
• ne comunicăm experienţele şi le ascultăm pe ale celorlaţi;
• simţim ceea ce gândim şi trăim bucuria clipei alături de cei apropiaţi;
• dorim ceea ce ni se cuvine şi mulţumim pentru împlinirea dorinţelor noastre;
• stabilim relaţii şi legături cu cei din jur conform unor valori şi scopuri comune;
• încercăm să înţelegem - în timp şi prin bilanţuri de etapă cine suntem cu
adevărat - şi ne asumăm experienţele trăi te dar şi momentele de reverie şi
visele;
• credem în noi înşine, în bine şi în adevăr;
• cultivăm acele sensuri existenţiale care ne situează - ca fiinţare - între
omenesc şi transcedental.
Aceste repere merită cultivate intr-o socio-cultură care cultivă hiperindividualismul şi spiritul
narcisic şi în cadrul căreia anarhia valorilor se desfăşoară nestingherit.

Destinul personalităţii umane conştiente integrează întotdeauna opţiuni de factură biologică


respectiv antropologică. Acestea - în diferite proporţii - rămân mereu alăturate motivându-ne
egoismul şi impulsivitatea dar şi dragostea pentru flori şi harul supravieţuirii în lumea valorilor
spirituale.

In prezent referinţa clasică este cea la definiţia din DSM-IV in care se afirmă următoarele
criterii pentru diagnosticarea tulburării de personalitate:

A. O configuraţie durabilă - un pattern - de experienţe interioare si comportamente care deviază


marcat de la aşteptările culturii în care individul trăieşte. Aceasta se exprimă În două sau multe din
următoarele arii:

a. Cogniţie (i.d. felul de a percepe şi interpreta sinele, pe alţi oameni şi evenimentele)

b. Afectivitate (i.e. intensitatea, labilitatea şi adecvarea răspunsului emoţional)

c. Funcţionarea interpersonală

d. Controlul impulsurilor .

B. Configuraţia durabilă menţionată este inf1exibilă, cuprinzătoare şi invadantă (pervasivă) de-a


lungul unei largi arii de situaţii personale şi sociale.

C. Ea conduce la o importanţă suferinţă (distress) clinică sau deficienţă in funcţionarea socială,


ocupaţională, etc.
D. Pattern-ul e stabil şi de lungă durată şi inceputul său poate identificat retrospectiv în adolescenţă
şi la vârsta adultul tânăr .

E. Modelul deviat de trăire şi comportament nu poate fi expli mai bine ca o consecinţă a unei alte
tulburări mintale .

F. Pattern-ul durabil şi deviant nu este o consecinţă directă a consumului de substanţe (abuz de


droguri, de medicaţie) sau a unei condiţii medicale generale (traumatism cranian) .

Această definiţie deşi destul de explicită la prima vedere se cere totuşi completată.

Una din precizările care se cer cuprinse deja in definiţie este acea că modul de manifestare a T.P. se
realizează totdeauna într-un anumit stil, că diagnosticul stabileşte concomitent prezenta TP. cât şi
tipul acesteia, care exprimă pattern-ul dominat de manifestare. Iar, d.p.d.v. categorial num ărul
acestor tipuri este finit.

În realitatea empirică rareori se întâlnesc tipuri pure, bine delimitate, sau subtipuri ale
acestora, cel mai des identificându-se combinaţii intre două sau mai multe tipuri sau subtipuri.

Intensitatea TP depinde nu numai de durata şi constanţa tulburării ci de o pronunţată


rigiditate (caracterială) ce conduce la comportamente maladaptative constante in diverse arii de
existenta.

În practică se pun uneori etichete de T.P. gravă, gravisimă - "psihopatul" fiind considerat
printre formele accentuate - şi pe de altă parte T.P. de intensitate medie, uşoară. Sunt clasice
descrierile de personalităţi accentuate, particulare.

Epidemiologia T.P. variază în funcţie de faptul:

- dacă sunt identificate formele foarte grave care atrag atenţia evident prin ele însele, fara
comorbidirăţi psihiatrice;

- dacă ele sunt identificate doar cu anumite ocazii (boală, accidente, infracţiuni, expertize) ;

-dacă sunt depistate activ în populaţie prin metode screening.

O serie de T.P. de intentitate medie sau ușoara pot fi mult timp sau toată viaţa compensate
prin diverşi factori precum:

- nişa ecologică umană (de exemplu un dependent ce trăieşte alaturi de persoane dominatoare şi
sigure),

- prin profesie (de exemplu anankast funcţionar conştiincios, un histrionic actor),

- prin mediu social (anomic pentru instabil, hiperrigid pentru anankast şi depresiv),
- prin situaţii sociale speciale (revoluţie, război),

-compensarea parţială. prin autocontrol a persoanelor inteligente şi cu o importantă forţă a


eului.

TP ca realitate şi diagnostic independent e considerată ca distinctă de deficienţa mentală, de


tulburarea pervasivă de tip autist sau de alt tip. Ea presupune un intelect dezvoltat în limite
normale, o prezenţă în societate in interrelaţie cu alte persoane, chiar dacă această raportare e
deviantă, anormală.

TP primară fiind considerată ca rezultând din întreg procesul ontogenezei şi ca menţinându-


se întreaga viaţă mai e diferenţiată de TP secundară altor suferinţe şi anume:

- organice;

- toxicomanice şi alcoolice;

- a unor episoade psihopatologice unice dar mai ales repetate, psihotice şi chiar nepsihotice;

- rezultând din situaţii de viaţă extrem de stresante şi prelungite (ICD-IO).

In toate aceste cazuri se consideră că ontogeneza nu a condus la TP, ca pana la un moment


dat al vieţii persoana a putut fi considerată in limitele normalului (deci ca neavând o TP) şi că anumiţi
factori ce au intervenit într-o perioadă tardivă a ciclurilor vieţii au modificat definitiv structura
personalităţii care se manifestă maladaptativ, după modelul T.P.

TP diferă de tulburările diagnosticabile pe axa I nu doar prin durata lor şi prin semiologie,
prin expresivitatea şi manifestările persoanei ce pot fi considerate semne (simptome) ale unei
tulburări.

În cadrul TP nu intâlnim ca elemente semiologice: halucinaţiile, delirul, dezorganizarea ideo-


verbală, retragerea socială, comportamentul cataton, depresia majoră, starea maniacală, atacurile
de panică, tanxietatea generalizata, fobiile, obsesiile, stările conversive somatice sau starile
disociative de conştiinţă, crizele bulimice, anorexia mentala, dependenta de droguri sau alcool,
stările confuzive sau procesele demenţiale.

Toate acestea pot apărea şi fii prezente secundar, ca si comorbiditate.

Pentru caracterizarea TP cele mai importante manifestări anormale - ce s-ar putea constitui
intr-o semiologie - constau din perturbarea relatiilor interpersonale, a raportării faţă de altul şi alţii,
în cadrul unei existenţe continue în mijlocul vieţii sociale, a cărei desfăşurare o perturbă şi ale cărei
norme le încalcă mai mult sau mai puţin.

Nucleul semiologic al TP se plasează la nivelul perturbării relaţiilor interpersonale în cadrul


derulării vieţii sociale. Pornind de la acest nivel se poate urmări, în cadrul TP şi comportamentul
dissocial, adică aberaţia în direcţia respectării normelor sociale (a inserţiei În roluri şi a funcţionării
moralităţii) precum şi modificarea in structurarea şi funcţionarea eului şi sinelui (a "self'-ului) În
perspectiva subiectivităţii trăite.

LIVESLEY (2002) privitor la faptul că TP ca atare ar trebui diagnosticată separat şi plasată pe


axa I iar pe Axa II să fie menţionat doar stilul personalităţii.

E amintită şi viziunea dimensională a tranziţiei de la personalitatea normală la TP prin


punctarea a 3 nivele:

a. personalităţi cu comportament maldaptativ în orice împrejurare

b. maladaptativ doar de la un anumit nivel (şi tip) al solicitării

c. maladaptativ doar în anumite contexte.

Se consideră că diagnosticul de TP incluzând severitatea ar trebui să fie pus în primul rând pe


baza tulburării funcţionalităţii persoanei (MILLON); iar descrierea stilului personalităţii ar urma să fie
o componentă de al doilea ordin al diagnosticului.

LIVESLEY (1998) are în vedere deficienţe in 3 sisteme, independente dar interrelate:

a) sistemul selfului (cu deficiente în a stabili reprezentări stabile şi integrate despre sine şi
altii)

b) deficienta funcţionării adaptative în relaţiile interpersonale;

c) relatii cooperative.

PARKER şi colab. reţin 17 markeri ai dezordinii funcţionării personalităţii care ar fi prezenţi în


caracterizarea TP în ansamblu. Aceştia sunt:

1. Faptul de a nu fi agreabil (deficienţa agreabilităţii). Scoruri ale reducerii agreabilitătii au


fost gasite la TP antisocial, borderline, narcisic, paranoid şi pasiv - agresiv. O hiperagreabilitate ar fi
prezentă la TP histrionica.

2. Inabilitatea de a avea grijă de alţii. Se manifestă în contexte interpersonale precum


relaţia dintre: părinte-copil, sot-sotie, profesor-elev, îngrijitor-persoana disabilitată, etc. Extremele
se plasează între îngrijire exagerata versus indiferenţă/rejecţie şi dominanţă versus supunere.

3. Lipsa de cooperare. Dupa modelul lui CLONINGER, trasatura este definită prin 5 subscale
ce se refera la faptul de a fi de ajutor, de a fi compasiv, empatie, social si cu principii sincere faţă de
alţii. Cei necooperativi demonstreaza intoleranţă socială şi nu acordă ajutor, consideră pe alţii ca
ostili si sunt răzbunători.

4. A crea disconfort altora. Această caracteristică nu e o trăsătură specială de personalitate


ci o caracteristică generală a comportamentului subliniată pentru TP de mulţi autori între care
SCHNEIDERşi MILLON (1986). Ea este în mod special evidentă la sociopaţi dar prezentă şi la TP
histrionică, narcisică, paranoidă şi altele.
5. Lipsa eficacităţii în acţiuni sociale e o caracteristică a multor TP în sensul unei insuficienţe
a individidului în a fi proactiv şi direcţionat de un scop, de a şti să eşaloneze priorităţile, a se
manifesta la nevoie ca lider, cu exprimarea empatiei, a funcţiona cu competenţă socială implicând
cooperarea în activitate, luând în considerare perspectiva altora, coordonând acţiunile individuale cu
cele ale grupului, negociind conflictele, etc. Unele TP pot fi eficace - eficiente - în anumite sectoare
de acţiune ca de exemplu un antreprenor sociopat sau un anankast conştiincios.

6. Lipsa empatiei. Empatia se referă pe de o parte la capacitatea de a asimila punctul de


vedere al altora şi, pe de altă parte, de a rezona afectiv cu alţii. Ambele sunt deficitare la TP. Autorii
clasici au comentat incapacitatea TP de a realiza o dragoste autentică astfel încât partenerii de cuplu
să-şi păstreze autonomia şi, prin afecţiune, să sporească, să se amplifice existenţial unul pe celălalt.

7. Eşec în a realiza şi menţine relaţii interpersonale. Aceasta se referă la relaţii intime, la


faptul de a realiza un grup de prieteni reali, la relaţii de ataşament. Se consideră că o TP este
deficientă în a realiza şi controla "distanţe le interpersonale" (MEL & SCWARTZ, 1989), Dependentul
e prea ataşat de altul, TP borderline are o relaţie instabilă, anankastul şi paranoidul îi ţine pe alţii la
distanţă, schizoidul e indiferent.

8. lncapacitatea de a învăţa din experienţă. Este vorba nu de deficienţă cognitivă de


învăţare ci de modificarea răspunsurilor cognitive şi comportamentale. Faptul a fost relationat cu
inteligenţa socială şi a stimulat interesul terapeuţilor de orientare cognitiv comportamentală.

9. lmpulsivitatea. Este mai caracteristică pentru Cluster-ul B: antisocial, bordeline,


histrionic; e prezentă la TP paranoidă, pasivagresiva, narcisistă, fiind asociată cu antagonismul
interpersonal. Se considera ca o redusa impulsivitate se întâlneşte la obsesiv şi dependent dar există
multiple situaţii intermediare. Decizia, trecerea la act şi evaluarea consecintelor exprimă o
perturbare a structurii funcţionale a personalitatii.

10. Inflexibilitatea. MILLON (1996) a propus ca flexibilitatea fie considerată ca unul din
principalale constructe care diferentiaza comportamentul normal de cel patologic. Definiţia TP în
DSM-IV include această trăsătură. La persoanele cu TP le lipsesc strategii alternative de a se raporta
la alţii, de a-şi exprima sentimentele, de a rezolva conflictele şi situaţiile stresante; sau, aceste
strategii puţine la număr şi rigide, neadaptându-se circumstantelor. Persoanele cu TP sunt inflexibile
în felul în care se raportează la alţii, atât in manifestarea stilului personal de comportament cât şi in
adaptarea la contextul interpersonal.

11. Slaba (reaua) adaptabilitate (maladaptabilitate). Se manifestă prin aversiune


interpersonală, detaşare, iritabilitate, suspiciune, socializare redusă Persoanele au probleme cu
intimanţa şi încrederea, sunt disforice, manifestă distanţă interpersonală şi resentimente, se
consideră frecvent victime, au o adaptare socială dificilă. Sunt inabile să se adapteze efectiv la
circumstanţele vieţii şi de aceea evită situaţiile ce pot fi stresante. Se, reduc astfel oportunităţi le de
a învăţa comportamente noi, mai adaptative.

12. Imoralitatea. Acesta a fost corelată tradiţional cu personalităţile psihopate. Ea este


comentată mai ales în legătură cu Clusterul B a TP, în special privitor la personalitatea antisociala.

13. Optimismul extrem. Acesta a fost corelat cu câteva tipuri de TP implicând un sentiment
crescut al auto-eficienţei şi al speranţei in viitor. Opusul optimismului, pesimismul extrem al putea fi
şi el implicat în unele TP.

14. Auto-apărarea. Comportamente ce au această semnificaţie se intalnesc la multe TP.


15. Deficienţa auto-direcţionării. E o trăsătură comentată amplu în modelul lui CLONINGER.
Împreună cu deficienţa în cooperare ar constitui nucleul TP.

16. Lipsa umorului. Se manifestă în multe situaţii interpersonale exprimând dificultatea


persoanei de a se auto evalua în raportarea si expunerea faţă de alţii.

17. Diflcultatea de a face faţă stresorilor. Inabilitatea de a face fata flexibilitate şi nuanţă
situaţiilor stresante diverse exprimă desigur anumită rigiditate structural-caracterială, un redus
repertoriu tilului de coping, de raportare interpersonală etc. Această teristicaeste o trăsătură
generală a persoanelor dizarmonice.

Persoanele cu TP au importante deficienţe în relaţionare. Ele nu reuşesc să iniţieze şi să


întreţină relaţii interpersonale echilibrate (7), prezinta o lipsă de cooperare (3), de eficacitate în
realizarea sarcinilor comun (5), prezintă o proastă adaptabilitate, suspiciune, socializare redusă (11)
sunt neagreabili (sunt lipsiţi de încredere, modestie, altruism, complianta), prezintă inabilitate în a
avea grijă de alţii (2), creează altora disconfort (4), au probleme cu moralitatea (12), deseori sunt
impulsivi (9), inflexibili (10), cu un optimism exagerat (13), lipsiţi de umor (16), cu deficienţe în
autodirecţionare (15), cu tendinţă exagerata de autoapărare (14) incapabili de a învăţa din
experienţă (8).

Tulburările funcţionării personalităţii menţionate mai sus sunt prezente, în diverse


configuraţii la toate TP ele fiind centrate În jurul disfuncţiei în relaţiile interpersonale ce se
desfăşoară în mijlocul vieţii sociale.

Functionarea în roluri sociale a celor cu TP este particulară, cu probleme, deficitară


exceptând unele roluri sociale, mai ales în condiţii anomice. Persoana cu TP iese în relief, e evaluată
de alţii ca un om dificil care are cel puţin unele domenii de manifestare neobişnuită.

Cel cu TP schimbă frecvent mediul cu care intră în tensiune şi conflict, serviciul, familia, locul
de existenţă.

T.P. comit frecvent încălcări ale normelor sociale atât în perspectiva cutumelor cât şi a
regulamentului şi legilor.

Deficiențele morale au fost şi ele mereu comentate. S-a insistat pe indiferenţa faţă de soarta
celuilalt, lipsa de generozitate şi altruism, de comportament responsabil angajat faţă de alţii, a
remuşcării. Uneori e prezentă tendinţa şi chiar plăcerea de a face rău altora, a satisfactiei perverse
de a chinui, agresivitatea fără păreri de rău până la crima cu sange rece.

O opinie tradiţională asertează că cei cu TP sunt persoane sintone, in acord cu ei însăşi spre
deosebire de persoanele cu tulburări "nevrotice" (anxios-fobice, obsesive, asteno-depresive etc.)
care prezinta constant o importantă suferinţă subiectivă fiind în esenţă egodistone.

Această opinie a fost unanim împărtăşită. Chiar de la început SCHNEIDER susţinea că


personalităţile psihopate sunt cele care datorită caracterului lor dizarmonic suferă şi îi fac pe alţii să
sufere.

Definiție
Tulburările de personalitate reprezintă un sumum de experienţe interioare, modele de
relaţionare, comportamente adânc înrădăcinate, persistente, care sunt cotate de către
societatea din care provine individul ca deviante.

Deşi comportamentul deviat este marcat, se poate constata şi afectarea altor domenii ale
psihismului:

• Cogniţii
• Afectivitate (intensitate extremă, labilitate)
• Funcţionalitate interpersonală defectuoasă
• Scăderea pragului perceptiv

Se poate vorbi despre tulburări de personalitate (psihopatii) doar după formarea personalităţii,
după vârsta de 18 ani.

Tulburările de pesonalitate constituie variaţii extreme ale trăsăturilor de pesonalitate.

Psihopatiile nu reprezintă maladii psihice per se, ci tulburări ale interacţiunilor interumane.

Epidemiologie

 Statisticile americane apreciază prevalenţa psihopatiilor la 5-15%, cu o preponderenţă a


personalităţii antisociale de 5,8%.
 Bărbaţii - T. Antisociale Schizoide Anancaste
 Femeile - T. Histrionice Dependente

Clasificare:

 Grupa A: - tulb. de pers. paranoidă


- tulb. de pers. schizoidă ciudaţi, excentrici

- tulb. de pers. schizotipală

 Grupa B: - tulb. de pers. Antisocială, dramatici,


- tulb. de pers. histrionică instabili

- tulb. de pers. narcisică capricioşi

- tulb. de pers. emoţional-instabilă

 Grupa C: - tulb. de pers. evitantă


- tulb. de pers. dependentă

- tulb. de pers. obsesiv-compulsivă (anancastă)

- tulb. de pers. fără altă specificare sperioşi

Tulburarea de personalitate paranoidă:


 Suspiciozitate, neîncredere în onestitatea altora, rigiditate.
 Aspiră spre poziţia de lider, nedelegând sarcinile subalternilor pe care îi subevaluează şi
le pune sub semnul îndoielii loialitatea.
 Persoane harnice, chiar fanatice în muncă.
 Nu admit că ar putea greşi; proiectează vina în special pe alţii.
 Lipsă de umor
 Atitudine inflexibilă, ranchiunoasă care se manifestă şi în viaţa particulară (gelozie
patologică).

CRITERII DE DIAGNOSTIC:

 Neincredere si suspiciune pervaziva in ceilalti astfel ca motivele lor sunt interpretate ca


rauvoitoare, incepand devreme in perioada de adult si prezinta intr-o varianta de contexte,
asa cum este indicata de 4 sau mai multe din urmatoarele:
- Suspecteaza, fara o baza suficienta, ca ceilalti il exploateaza, il ranesc sau isi bat joc
de el
- Preocupare cu indoieli nejustificate in legatura cu loialitatea sau increderea
partenerilor sau asociatiilor
- Retinerea de a aface confidente celorlalti datorita temerii ca informatiile vor fi
folosite malitios impotriva sa
- Vede sensuri secrete, degradante sau amenintatoare in remarci sau evenimente
benigne
- Permanent ranchiunos, este neiertator cu insultele, injuriile sau amenintarile
- Isi simte atacat caracterul sau reputatia fara ca acest lucru sa fie evident altora si
reactioneaza suparat sau contraataca
- Suspiciuni recurente fara justificare privitor la fidelitatea partenerului de viata.

Variante mai învechite ale tulburării de personalitate paranoidă:

 Personalitatea fanatică – care luptă pentru un ideal cu îndârjire;


 Personalitatea cverulatorie – se implică cu îndârjire pentru restabilirea adevărului.

Tulburarea de personalitate schizoidă:

 Indiferenţă faţă de relaţiile sociale.


 Exprimare redusă a emoţionalităţii.
 Înclinaţii spre introspecţie.
 Registrul emoţiilor trăite este modest.
 Sunt solitari dar se simt bine în această ipostază.
 Nu simt nevoia stabilirii unor prietenii, relaţii.
CRITERII DE DIAGNOSTIC:

 Un pattern pervaziv de detasare de relatiile sociale si o gama restransa de exprimare a


emotiilor in relatiile interpersonale incepand in perioada de adult tanar si prezinta intr-o
varietate de contexte indicata de 4 sau mai multe in urmatoarele:
- Nici nu doreste, nici nu se bucura de relatii apropiate incluzand si aceea de a fi parte
a unei familii
- Aproape intotdeauna alege activitati solitare
- Interes putin sau absent in a avea experiente sexuale cu o alta persoana
- Putine sau nici o activitate nu le face placere
- Nu are prieteni sau confidenti
- Par indiferenti la rugaminti sau critica
- Raceala sau detasare emotionala sau afectivitate aplatizata

Tulburarea de personalitate schizotipală:

 Afectivitate rece
 Nu îşi doresc relaţii sociale
 Se izolează de bună voie.
 Sistemul de convingeri insolite cuprinde gândire magică, clarviziune, capacitate de
premoniţie, telepatie.

CRITERII DE DIAGNOSTIC:

 Un pattern pervaziv de deficit social si interpersonal marcat de discomfort acut si capacitate


redusa pentru relatii apropiate ca si distorsiuni perceptuale sau cognitive si excentricitati
comportamentale, incepand in perioada de adult tanar si prezent intr-o varietate de
contexte, asa cum este indicat de 5 sau mai multe din urmatoarele:
- Idei de referinta excluzand delirul
- Ganduri ciudate, sau gandire magica care influenteaza comportamentul si nu sunt
potrivite cu normele culturale (clarviziune, al saselea simt, superstitii, telepatie,
preocupari sau fantezii bizare)
- Experiente perceptuale neobisnuite, incluzand iluzii corporale
- Gandire si vorbire ciudate (vaga, circumstantiala, metaforica, supraelaborata,
stereotipa)
- Suspiciune sau ideatie paranoida
- Afect inadecvat sau redus
- Comportament sau aparenta excentrica, ciudata sau neobisnuita
- Lipsa prietenilor apropiati sau confidentilor, altii decat rudele de gradul I
- Anxietate sociala excesiva care nu diminua cu familiaritatea si tinde sa fie asociata cu
frici paranoide decat cu judecati negative despre sine.

 Nu apare exclusiv in cursul schizofreniei, a unei tulburari de dispozitie cu trasaturi psihotice


sau altei tulburari psihotice.
 Nota: daca criteriile sunt anterioare schizofreniei, adauga “premorbid

Tulburarea de personalitate antisocială (disocială):

 Neadaptare la normele sociale


 Sfidarea şi violarea drepturilor altora
 Amoralitate
 Toleranţă scăzută la frustrare
 Neagă responsabilităţile în familie (paternitatea, îngrijirea copiilor)
 Consum abuziv de alcool şi droguri

Trăsăturile încep să se contureze încă din copilărie şi adolescenţă prin:

• Chiul
• Furt
• Vagabondaj
• Impoliteţe faţă de autorităţi
• Organizare în găşti
• Terorizarea colegilor
• Îşi încep precoce viaţa sexuală, au un comportament sexual iresponsabil, cu mulţi parteneri.
• Minciuni, şantaj, escrocherii, împrumuturi, fraude.
• Violenţă, uneori autovătămare (explică leziunile superficiale cu lama, extincţie pe dermă a
ţigaretelor)

CRITERII DE DIAGNOSTIC:

 Pattern pervaziv de desconsiderare si violare a drepturilor celorlalti aparand de la 15 ani,


indicate de cel putin 3 sau mai multe din urmatoarele:
- Esuarea de a se conforma normelor sociale, indicata prin executarea repetata a
actelor antisociale
- Necinste, indicata de minciuni repetate, folosirea de nume de imprumut
- Impulsivitate sau incapacitate de a se planifica
- Iritabilitate sau agresivitate indicata de batai repetate
- Nepasare fata de siguranta sa sau a celorlalti
- Iresponsabilitate, indicata prin esuarea repetata de a munci sau de a-si achita
obligatiile financiare
- Lipsa de regret sau remuscare cu privire la faptele sale anterioare (ranirea, tratarea
proasta sau furtul de la ceilalti).

 Individul are cel putin 18 ani.


 Exista evidenta a tulburarilor de comportament inainte de 15 ani
 Comportamentul antisocial nu apare exclusiv in cursul schizofreniei sau episodului maniacal.

Tulburarea de personalitate histrionică:

 Emoţionalitate debordantă şi teatrală


 Nevoia permanentă de a fi în centrul atenţiei.
 Comportament provocator, seducător sexual, tinzând să extindă această seducţie erotică
în multiple sfere (profesionale, sociale, familiale)
 Se simt bine în societate
 Au o apariţie vestimentară excentrică
 Uzează de farmecul lor pentru a manipula afectiv.
 Se implică superficial în multe relaţii, dar se şi plictisesc repede, căutând noi medii în
care să strălucească.

CRITERII DE DIAGNOSTIC:

 Un pattern pervaziv de emotionalitate excesiva si nevoia de a fi in atentie, incepand


devreme in perioada de adult si prezent intr-o varietate de contexte, asa cum este indicat de
5 sau mai multe din urmatoarele:
- Nu se simte comfortabil in situatii in care nu este in centrul atentiei
- Relatiile cu ceilalti sunt caracterizate prin conduita erotizata inadecvata
- Labilitate emotionala
- Tipul de comunicare este excesiv de impresionabil si lipsit de detalii
- Folosirea aspectului fizic pentru a atrage atentia
- Autodramatizare, teatrabilitate si exagerarea expresiei emotionale
- Sugestibilitate (usor influentabil de catre altii sau de circumstante)
- Considera relatiile mai intime decat sunt.

Tulburarea de personalitate narcisistică:

 Se caracterizează prin două trăsături opuse: grandoare şi nesiguranţă.


 Simt nevoia continuă de a fi admiraţi şi lăudaţi, desconsiderându-i pe alţii.
 Au expectaţii fanteziste despre bogăţie, poziţii importante sociale.
 Pretind recunoaştere şi admiraţie.
 Stima de sine este fragilă, se simt singuri şi nesiguri.
 Sunt invidioşi pe succesul altora
 Sunt incapabili să stabilească şi să întreţină relaţii trainice
CRITERII DE DIAGNOSTIC:

 Pattern pervaziv de grandoare (in fantezii sau in comportament), nevoia de admiratie si lipsa
de empatie, incepand devreme la adultul tanar si prezent intr-o varietate de contexte, asa
cum este indicata de 5 sau mai multe din urmatoarele:
- Are un sens grandios al auto importantei (ex: isi exagereaza achizitiile sau talentele,
asteapta sa fie recunoscut ca superior etc.)
- Preocuparea cu fantezii despre succes nelimitat, putere, stralucire, frumusete sau
iubire ideala
- Crede ca este special sau unic si de aceea nu poate fi decat in compania unor
persoana speciale
- Cere admiratie excesiva
- Are sentimentul de a fi indreptatit (ex: sa fie tratat special)
- Exploateaza relatiile interpersonale
- Lipsa empatiei
- Este invidios si crede ca si ceilalti sunt invidiosi
- Are atitudine aroganta, dispretuitoare.

Tulburarea de personalitate emoțional instabilă:

 Cuprinde două tipuri:


1. Tipul impulsiv
2. Tipul border-line
 au în comun tendinţa de a reacţiona prin impulsiuni, fără să poată lua în considerare
eventualele consecinţe.

Tipul Impulsiv:

 Acte intempestive
 Explozii de furie şi violenţă
 Slab control al impulsiunilor
 Stare afectivă schimbătoare

Tipul borderline (de graniță):

 Instabilitate a imaginii de sine, inclusiv a orientării sexuale, a ţelurilor în viaţă.


 Variaţii ale identităţii personale, ale aspiraţiilor, rolurilor şi orientării sexuale
(parcurg faze de homosexualitate)
 Teroarea de a fi părăsiţi generează conduite de autovătămare: consum de alcool,
droguri, automutilări, condus hazardat, gesturi suicidare sau ameninţări recurente.

CRITERII DE DIAGNOSTIC:
 Un pattern pervaziv de instabilitate a relatiilor interpersonale, imaginii de sine si afectelor
insotita de impulsivitate incepand din perioada de adult tanar si manifestata prin cel putin 5
din urmatoarele:
- Eforturi reale de a evita abandonul real sau imaginar
- Un pattern de relatii interpersonale instabile si intense caracterizate prin alternarea
intre extreme de idealizare si devalorizare
- Tulburari de identitate: imaginea si sensul sinelui marcat instabile
- Impulsivitate in cel putin 2 arii care sunt potential daunatoare
- Comportament suicidar recurent, automutilari
- Instabilitate afectiva datorata reactivitatii marcate a dispozitiei (disforie episodica
intensa, iritabilitate, anxietate cu durata de ore pana la zile)
- Sentimente cronice de “gol” interior
- Furie inadecvata, sau dificultate in a-si controla furia
- Ideatie paranoida tranzitorie legata de stres sau simptome disociative severe

Tulburarea de personalitate evitantă:

 Persoanele sunt crispate, uşor de lezat.


 Evită situaţiile umilitoare
 Slabă stimă de sine
 Se devalorizează, considerându-se incapabile, neatrăgătoare, penibile)
 Starea de anxietate permanentă declanşează reacţii ridicole: eritem facial, balbism.
 Îşi doresc să fie acceptate, iubite, securizate.
 Manifestă prudenţă excesivă în încropirea unor noi relaţii.
 Adesea se decompensează depresiv.

CRITERII DE DIAGNOSTIC DSM IV:

Un pattern pervasiv de inhibiţie socială, sentimente de insuficienţă şi hipersensibilitate la evaluare


negativă, începând precoce în perioada adultă şi prezent într-o varietate de contexte, după cum este
indicat de patru (sau mai multe) dintre următoarele:

(1) evită activităţile profesionale care implică un contact interpersonal semnificativ, din
cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejecţie;

(2) nu doreşte să se asocieze cu alţi oameni decât dacă este sigur că este apreciat;

(3) manifestă reţinere în relaţiile intime din cauza fricii de a nu se face de râs ori de a nu fi
ridiculizat;

(4) este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situaţii sociale,

(5) este inhibat în situaţii interpersonaie noi din cauza sentimentelor de inadecvare;

(6) se vede pe sine ca inapt social, inatractiv personal ori inferior altora;

(7) refuză să-şi asume riscuri personale sau să se angajeze în orice activităţi
noi din cauza faptului că acestea l-ar putea pune în dificultate.

Tulburarea de personalitate dependentă:

 Subestimarea calităţilor şi disponibilităţilor personale


 Indecizie şi lipsă de iniţiativă
 Delegarea responsabilităţilor unei persoane importante faţă de care se creează o relaţie de
dependenţă.
 Teamă de abandon – se supun la corvezi de bunăvoie.

CRITERII DE DIAGNOSTIC:

 Un pattern pervaziv de nevoie excesiva de a fi luat in grija, care duce la comportament


submisiv si frica de separare care incepe devreme in perioada de adult si este prezenta intr-o
varietate de contexte asa cum este indicat de 5 din urmatoarele:
- Dificultati in a lua decizii fara o asigurare excesiva si sfaturi de la ceilalti
- Au nevoia ca ceilalti sa-si asume responsabilitatea pentru majoritatea ariilor vietii lui
- Nu-si exprima dezacordul cu ceilalti de frica ca vor fi lasati fara suport
- Dificultati in a initia proiecte sau actiuni (datorita lipsei de incredere in capacitatile
personale)
- Face lucruri excesive pentru a mentine suportul celorlalti
- Se simte incomfortabil sau lipsit de ajutor cand este singru din cauza fricii exagerate
ca nu se va descurca
- Cauta urgent o alta relatie atunci cand este parasit (este preocupat nerealist cu frica
de a fi lasat sa-si poarte singur de grija).

Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă (anancastă):

 Îmbină trăsăturile anancaste reprezentate de pedanterie, meticulozitate, exigenţă;


 Cu cele obsesiv compulsive, marcate de nesiguranţă, indecizie, inflexibilitate.
 Comportamentul se supune rigorii, disciplinei autoimpuse
 Încearcă să-şi impună stilul şi altora.
 Atenţia pentru detalii determină pierderea esenţei.
 Corectitudinea, formalismul se răsfrâng şi în viaţa privată, fiind incapabile să exprime
tandreţe.
 Sunt incapabili să se relaxeze şi să-şi petreacă timpul liber la evenimente mondene,
considerate “pierdere de vreme”.

CRITERII DE DIAGNOSTIC:
 Un pattern pervaziv de preocupare cu ordinea, perfectionismul, controlul mental si
interpersonal pe seama deschiderii si eficientei incepand devreme in perioada de adult si
prezenta intr-o varietate de contexte indicate sau de 4 (sau mai multe) din:
- Este preocupat cu detalii, reguli, liste, ordine, organizatii sau scheme pana in punctul
in care scopul major al activitatii este pierdut
- Prezinta perfectionism care interfera cu efectuarea sarcinilor
- Excesiv devotat muncii si productivitatii
- Foarte constiincios, scrupulos si inflexibil in materie de etica, moralitate si valori
- Incapacitatea de a arunca obiecte nefolositoare
- Se abtine in a atribui sarcinile lui altor persoane decat in conditiile in care este sigur
ca acestia le efectueaza exact in acelasi mod
- Zgarciti
- Rigizi si incapatanati.

Tulburarea de personalitate fără altă specificație:

 Este o categorie diagnostică reziduală, care nu întruneşte criteriile pentru încadrare într-o
anumită tulburare de personalitate specifică
 Împrumută elemente din mai multe tulburări de personalitate.

Diagnostic diferențial:

 Tulburări de personalitate organice (care survin după traumatisme craniocerebrale, tumori,


AVC);
 Modificări durabile de personalitate după experienţe traumatice;
 Retard mental;
 Tulburări psihotice, schizofrenie.

Evoluție:

 Psihopatiile încep să se contureze în copilărie, adolescenţă


 Se manifestă la maturitate.
 Evoluţia este cronică cu fluctuaţii.

Terapie:

 Psihopatiile nu se vindecă
 Farmacoterapia: este simptomatică – atenuatori ai comportamentelor deviante.
(Carbamazepină, săruri de Litiu)
 Psihoterapia: este foarte greu de aplicat deoarece psihopaţii sunt foarte greu motivabili; ei
nu întrevăd disfuncţionalităţile comportamentului lor.