Etonationalismul- O Boala Europeana

In acest capitol este accentuata notiunea de granita care este atribuita diferit din
punct de vedere etnic in diferite perioade. Astfel in sec XVI- XVII majoritatea
statelor au trasat granitele bazanduse pe principiul “ cuius region, eius religio”,
stand la baza un factor confessional important. Spre deosebire de secolele XIX-XX
in care granitele se fixeaza pe politica ligvistica avand la baza principiul “ cuius
region, eius lingua”. Se cere de aseamea in aceasta perioada ca minoritatile sa
foloseasca limba etniei dominante. Dupa razboaiele confesionsale din sec XVI-XVII
biserica este separate de stat iar religia este vazuta ca o problema particulara. Cu
toate ca pentru o perioada lunga de timp in Europa au fost prezente regimurile
totaliare si in special in zona balcanilor unde comunismul a fost present si a
incercat sa suprimeze orice urma de confesiune crestina, traditiile au reusit sa
supravietuiasca pana astazi. Granitele entice cultural nu corespund cu cele
statale. Astefel nici in Europa nu putem vorbi de omogenizarea limbii, sunt state
cu identitate comuna dar si tari cu mai multe limbi de circulatie care au provocat
o rupture inevitabila. Cel mai relevant exemplu il constituie cazul Iugoslaviei care
s-a destramat cu toate ca sarbi, croati,bosniaci foloseau aceasi limba sarbo-croata
sau croato-sarba insa nu se indentificau in sensul etnic al cuvantului.

In perioada moderna majoritatea intelectualilor considerau ca biserica trebuie

separate de stat. Teoria marxista subliniaza ca religia este “opiu pentru popor” iar
cei liberal-burghezi vad religia ca un semn al subdezvoltari cultural. In conceptia
autorul acesta nu se teme de a aborda aceasta tema. De asemea am putea
constata ca se incearca o reintrare a religiei in sfera politica datorata de clatinarea
modelului secular. Factorul religios este prrzent unde biserica a devenit adapostul
identitatii culturale.

In perioada anilor ’70 putem observa o implicare a religiei in politica prin miscari
de renoire fudamentaliste dar si nefundamentaliste. Astefel francezul Gilles Kepel
analizeaza acest process numindu-l “ La revanche de Dieu” in care abordeaza cele
trei religii care il au in esenta pe Avraam :iudaismul, crestinismul si islamismul. De
asemenea in S.U.A prin presedintele Jimmy Carter care se considera un “ Baptist
renascut” dar si a lui Moral Majority putem vorbi despre o reinoire a religiei.
Astefel in perioada secolul XX religiile si biserica gasesc un nou mod de afirmare
prin faptul ca oameni cauta un sprijin in vechile certitudini religioase.

Fundamentalismul reprezinta o miscare de reinoire a lumii modern. Tehnic ne

incadram intr-o lume globala dar in acelasi timp se produce un efect contrar prin
cresterea interesului fata de traditie. Perioada de liberalizare postbelica a dus la
distrugerea fundamentalismului religios-spiritul. Dupa parerea Bassam Tibi
fudamentalismul “ este o ideologie care demonizeaza modernitatea cultural si
democratia politica, dar care pentru a-si atinge scopul recurge la mijloace
moderne”. Tot odata acesta este in opozitie cu schimbarile sociale. Pe plan
religios acestea reprezinta un manifest fata de evenimentele din interiorul
biserici. Protestantisti merg pe idea de Scriptura iar Catolici pe cea de traditie.
Catolicismul vede o cauza a degenerari religioase urmatoarele evenimente :
revolutia franceza si iluminismul rationalist. In conceptia lui Altermatt renasterea
religioasa dar si miscarile modern semnaleaza o cotitura istorica care poate duce
la reechilibrare a raportului dintre om, natura si societate.

Sociologul Jose Casanova face o teoretizare a secularizari avand trei afirmatii :

prima se refera la faptul ca in societatile modern laicul se edesprinde de normele
si institutiile religioase; a doua face responsabila revolutia industrial de declinul
practicii religioase; iar cea dea treia face religia fiind individuala pentru fiecare
om. Aceste primcipii au fost elaborate prin contextual istoriei vest-europene si
nord-americane care prezinta diferente semnificative. Inainte de anul 1800 putem
observa bisetici privilegiate de stat pe cand in sec XIX si mai ales XX observam
separarea acestora, biserica catolica fiind cea care recunoaste autonomia politici
in urma celui de al doilea Conciliu de la Vatican. In cazul Americii separarea
biserici de stat face parte din istoria acesteia, modelul American fiind unul diferit
de cel European. Astefel liberalismul American nu numai ca separa biserica de stat
dar vedea si religia ca o chestiune personala.

In opinia autorului modelul confessional American corespunde mai bine decat cel
European contrazicand astefel parerea sociologilor europeni care vad din cazul
S.U.A o exceptie de la regula. In America este present ca si in economie
Pliuralismul Religios, fiid idea de baza a democratiei americane. Astfel acest
pluralism este evidentiat si in arhitectura Americana daca in europa in central
orasului sunt inaltate biserici in America in central acestora sunt parcuri iar in
jurul lor lacase de cult. In Europa sec XIX-XX au loc aprige confruntari intre stat si
biserica datorita monopolului in materie spirituala, acest caz este evitat in
America deoarece niciodata biserica nu a controlat intreaga societate. Situatia
bisericii in perioada comunista din Europa de Est era diferita deoarece regimul a
incercat sa o suprimeze sau sa o discrimineze, avand in aceea perioada un dublu
rol : acela de militant pentru recunoasterea religiei dar si pentru recunoasterea
drepturilor civile ale oamenilor.

Biserica si religia au jucat un rol important in trairea in comunitate aferind

mecanisme de integrare sociala. Pe deoparte autorul afirma ca nationalismul vine
in intampinarea sentimentului religios avand functia de integrare sociala iar pe
dealta prezinta ca acesta are elemente pseudoreligioase. Am putea spune ca
acesta ar putea lua locul biserici satisfacand nevoia religioasa. Momentul de
cotitura este reprezentat de industrializare care promoveaza indepartarea de
biserica. Consecinta aceasta a dus la umplerea golului in europa de conceptii
nationaliste. Cu toate acestea religia si biserica inca sunt prezente chiar si in
partidele politice: partidele de stanga tind spre anticlericism,ateism militant iar
cele de dreapta sunt solidare cu biserica. Importanta religioasa creste cand
valorile acesteia au cosideratii cultural un exemplu in acest sens fiind Polonia in a
doua jum a sec XX. Un al exemplu este Irlanda de nord prin factorul religios care
ajuta la diferentierea minoritatilor prin religia lor de cultura dominant. Altermatt
sustine ca “unirea dintre religie si natiune functioneaza cel mai bine atunci cand
ambele se simt amenintate dispre exterior.”

Un elemn ilustrativ este reprezentat de Polonia. Aceasta era un stat in marea

majoritate catolica. In evul mediu se vroia a fi un proiect multicultural. In sec XVII
catolicismult s.a impus treptat ca religie dominant. Astfel sentimental patriotic s-a
unit cu cel religios datorat invecinari cu rusii ortodoxi unde a jucat un rol de scut
catolicismul in rasarit iar in regiunea de vest s-a impus catolicismul in XIX cand
Prusia a incercat germanizarea tinuturilor rasarite aflate in administratia ei iar
biserica a jucat rolul rezistentei cultural. Dupa primul razboi mondial Polonia era
mult mai mica iar dupa cel de al doilea razboi mondial in urma ororilor suferite,s-a
nascut o noua Polonie. Regimul communist a facut din nou biserica catolica sa
devina un aparator al traditiilor nationale si crestin latine impotriva filozofiei
marxiste.

Urs Altermatt, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Freiburg, în

cartea sa consacrată analizei fenomenului etnonaţionalist vorbeşte de o Europă
care „suferă de tumori canceroase identitare”. Este cazul de faţă, când un grup
etnic şi religios nu s-au tolerat, nu au stabilit de comun acord un mijloc de
convieţuire şi atunci ruptura era inevitabilă, mai ales că fiecare se temea de
hegemonia celuilalt. În acest fel, conflictul a fost de fapt o revărsare (spill-over) a
naţionalismului cu efect devastator. Este un exemplu care demonstrează că
graniţele politice nu au ţinut cont de drepturile etnice şi că în plus au existat şi
contradicţii religioase peste care s-au suprapus cele de natură culturală.

Astfel, în Bosnia-Herţegovina, tot la începutul deceniului şapte al secolului XX,

procentul sârbilor era de 43%, iar cel al musulmanilor 26%. După 1990, proporţia
se inversează. . În analiza noastră nu poate să lipsească factorul religios. Atâta
timp cât fiecare grup religios a fost dominat de o forţă imperială sau de regimul
politic, el nu s-a putut manifesta. Dar când a încetat acest fator, aceste identităţi
religioase au căpătat o nouă importanţă în a se identifica cu propria sa cultură
spirituală. Sârbii din Croaţia sau Bosnia au devenit naţionalişti, s-au identificat cu
Serbia Mare, cu Biserica Ortodoxă şi au devenit extremişti, în timp ce croaţii s-au
identificat cu Occidentul catolic. Modelul multicultural s-a spart chiar şi acolo
unde grupurile erau mai laice şi au declarat că nu poate să coexiste o religie de
pildă islamică alături de alta neislamică. “Apartenenta religioasa a devenit o
trasatura decisive a etnicizarii politicii”

Bisericile reprezinta modele de multiculturalizare lingvistica si de asemenea

pentru a scapa de instrumentalizarea nationalista trebuie sa stea departe de
natiune. “Bisericile ar trebui sa adere la o societate civila care prefer cetatenia
individuala vreunei apartenente entice”