Regimul Khmerilor Roşii

1.GENEZA REGIMULUI KHMERILOR ROȘII

Viața politică internă a cambodgiei pe tot parcursul secolului XX a fost destul de
zbuciumată, din cauza faptului că în problemele regale se implicau reperezentanții diferitor
curente politice, susținînd pretendenți diferiți la tron, ceea ce cauza o permanentă luptă politică
internă. Așa a fost situația cînd Naradom Sianomi, deși nu era principalul pretendent la tron,
totuși la ocupat datorită faptului că a reușit să atragă de partea sa reprezentanții principalelor
cercuri politice, reușind astfel să ocupe tronul tatălui său, iar ulterior să devină victima unei
luovituri de stat din cauza că interesele politice în țară s-au schimbat.
În contextul acestei situații, în Cambodgia încep a se dezvolta noi organizații politice cu
orientare comunistă, care deși inițial erau în ilegalitate, reușeau să cîștige simpatia tot mai mare a
maselor largi, datorită faptului că propaganda lor era orientă în direcția țăranilor sărăciți care
reprezentau marea majoritate a populației. În aceste condiții, un rol tot mai important începe al
juca Pol Pot, care în 1962 devine adjunctul secretarului general al Partidului Comunist din
Cambodgia, iar peste un an devine el singur secretar general, acest lucru însemnînd o schimbare
radicală în direcția politică luată de partid, și anume ei se retrag în junglă pentru a pregăti o
revoluție, punînd cel mai mult accent soccial pe locuitorii satelor, organizînd:„ socialismul
țărănesc ”.Momentul cel mai propice pentru a lansa revoluția socialistă , a venit în anul 1970
cînd generalul Lon Nol, organizează o lovitură de stat folosindu-se de absența regelul în țară, și îl
condamnă la moarte pe acesta. Ca răspuns Naradom Sianomi, organizează Frontul unit al
Cambodgiei, pentru a recupera tronul. Primul lor pas a fost organizarea guvernului frontului
unit, un rol important în care l-au jucat adepții lui Pol Pot, el personal, neoficial, a pus sub
control său acest guern, reușind săl împingă pe planul doi pe Sianomi. Însăși Sianomi era
conștient de faptul că mulți din reprezentanții khmerilor roșii așteaptă cu nerăbdare încheierea
războiului pentru al asasina. În așa fel în țară s-a început războiul civil, în care de la bun început
s-au implicat forțele externe, astfel armata khmerilor roșii era ajutată de China și de URSS, în
timp ce generalul Lon Nol de americani și de vietnamezi. Înce- încet Cambodgia a începu a se
prăbuși într-o prăpastie de sînge și moarte. Prima etapă în tragedia cambodgiană a fost
guvernarea lui Lon Nol și războiul civil care era dosr preludiul adevăratei tragedii care aștepta
Cambodgia după încheierea acestui război.
Încă pînă la sfirșitul războiului, în rîndurile khmerilor roșii au început primele epurări,
care erau îndreptate împotriva veteranilo luptelor cu francezii, care sub motivul de a ajuta la
construirea socialismului în alte regiuni erau luați din rîndurile luptătorilor și puși în priele
rînduri ale luptelor sau era omorîți în jungele. Către anul 1975, în rîndurile khmerilor roșii nu
mai rămăsese nici un veteran.Din anul 1973, au loc schimbări în raportul de forțe: după
înțelegerea de la Paris privin soarta Vietnamului, SUA a fost nevoită să-și retragă armatele din
Indochina, Lon Nol pierzînd toate ajutoarele care pînă la acel moment veneau de peste hotare.
Concomitent cu retragerea americanilo, armatele frontului unit au început a cîștiga teritorii, de pe
contul retragerii forțelor generalului Lon Nol. Simțind apropierea sfîrștului, în rîndurile frontului
unit, încep a lua o amploare tot mai mare partea ideologică, care vorbea luptătorilor despre
viitorul luminos care îi așteaptă în socialismul construit de ei. O altă formă de propagandă
comunistă era răspîndirea cărților de citate a lui Mao, fiecare luptător fiind obligat să le
cunoască. Tot în această perioadă încep a fi expuse tendințele tot mai radicaliste a conducerii
khmerilor roșii, una din aceste tendințe era lupta cu intelectualitatea care era considerată un mare
rău, care se îndreaptă către modul de viață occidental, că inteligența nu trebuie să existe, iar
reprezentanții acesteia vor fi întoși în sînul naturii, la sate pentru a fi reeduucați și pentru a
învăța de la popor. Principalii ideologi ai khmerilor roșii erau: Hu Iuma, Hu Nima, Chieu
Samfana. O altă idee a acestor teoretici, care le-a adus o susținere enormă din partea țăranilor,
era ideea despre importanța supremă a țăranilor în viața țării, despre rolul lor suprem asupra altor
categorii sociale. Dar ideea cea mai radicală era legată despre orașe. Această idee afirma că
orașul este originea toturor relelor care se abat asupra țăranilor din cauza că în orașe sunt piețele
care sustrag din satele khmerilor energia viatală, care exploatează și ruinează satele khmerilor,
orașele fiind realizările străinilor de aceea ele nu se pot înrădăcina în Cambodgia, odeologii
reușid fără prea mare greutate să îndrepte ura țăranilor contra centrelor urbane, folosind pe lar
această fobie a lor pentru a distruge ulterior aceste orașe.
Tot în această perioadă se observă și priele devieri ideologice de la marxism-leninismul
clasic prin afirmațiile că Cambodgia spre deosebire de alte state va reuși să construiască
adevăratul comunism fără acele etape de trecere cu care se confruntă URSS și RPC.
 Folosindu-se de situația internațională creată, în 1975, khmerii reușesc să învingă armata
lui Lon Nol, iar la 17 aprilie 1975, armata khmerilor roșii intră în capitala țării Pnompeni, care a
cedat fără a opune rezistență, locuitorii fiind deja obosiți de luptele interminabile.

1.1.INSTAURAREA REGIMULUI KHMERILOR ROȘII. PRIMELE CRIME

Populația capitalei au primit detașamentele khmerilor cu cea mai mare bucurie, sperînd
că pentru ei a sosit pacea. Chiar primele acțiuni întreprinse de conducerea khmerilor au fost
primite cu mult entuziasm, și anume s-a ordonat să se înceteze toate atacurile asupra populației,
toți hoții urmau a fi prinși și omorîți. Primul pas întreprins de noile forțe a fost anularea banilor și
aruncarea în aer a Băncii Naționale, iar toți cei care încercau să strîngă banii care zbuaru în aer
erau împușcați pe loc. Dar în curînd marele entuziasm s-a schimbat cu o dezamăgire totală.
Soldații – copii de 16-17 ani, atacau și jefuiau locuitorii, jefuiau magazinele și băteau orășenii pe
străzi, după aceasta au început omorurile tuturor celor care nu aveau ce le da soldaților.marea
politică a khmerilor de a istruge orașul a început cu Pnompeni-ul, care a fost primul dintre
orașele ditruse. Soldații anunțau că orașul trebuie părăsit în cel mai restrîns timp, că cei care vor
să mănînce- singuri trebuie să-și cîștige existența pe cîmpurile de orez. Imediat în oraș a încetat a
mai fi adusă apa și enerigia electrică. Oamenii au început a bea apă din băltoci și lacuri. În curînd
în oraș s-a dezlănțuit dezinteria care a contribuit la „rărirea” numărului enorm de orășeni.
Evacuarea orașului a durat trei săptămîni, cei care refuzau să părăsească orașul sau se întprceau
erau omorîți pe loc, după care în oraș au rămas doar cadavrele celor morți și haitele de cîini care
le devorau. Pe invalizii care nu puteau merge îi stropeau cu benzină și le dădeau foc. La
marginea orașului, în incinta unui fost liceu a fost creat Obiectul S-21, care era un tribunal unde
erau aduși toți „dușmanii poporului”, acolo ei era torturați, după care aruncați la crocodili sau
arși de vii. În aceată închisoare după unele date au fost închiși între 20 și30 de mii de deținuți,
dintre care în viață au rămas doar 7. Aceeași soarta a așteptat și celelalte orașe ale Cambodgiei,
care au fost și ele scăldate în sîngele locuitorilor.
Concomitent cu aceste evenimente sîngeroase a început și legalizarea constituțională a
noului regim. 25-27 aprilie a avut loc Congresul Național extraordinar care a întărit legalitatea
puterii. Pe 5 ianuarie 1976 a fost adoptată Constituția, conform căreia monarhia a fost abrogată
monarhia, iar țara a căpătat numele de Cambodgia Democratică. În martie 1976, au avut loc
alegeri în palata reprezentanților, la prima sesiune a acesteia, Pol Pot a fost ales prin
compromisul tuturor fracțiunilor care făceau parte din Frontul Unit, drept prim-ministru al
cabinetului de miniștri, fiind de facto cel mai influient om din noua conducere.
Dar în curînd situația s-a schimbat, deoarece la 9 septembrie 1976 moare Mao Zedong-
principalul susținător al regimului lui Pol Pot. Acest moment a reprezentat începutul luptelor
interne în conducerea Cambodgiei. Astfel că la 27 septembrie, Pol Pot a fost demisionat din
postul de prim-ministru pe motiv de „sănătate”. Ulterior, sursele oficiale vor numi această
înlăturare de la putere drept„ o încercare de lovitură de stat întreprinsă de agenții URSS și
Vietnamului„. Dar înlăturarea de la putere a lui Pol Pot nu a fost de lungă durată, deoarece deja
peste două săptămîni, acesta era din nou la postul său, iar la începutul anului 1977, și-a întărit
definitiv poziția sa de lider al țării, primul său pas fiind adoptarea unei politici externe xenofobe.

Afectat de încercarea de al da la o parte de la putere, Pol Pot de la începutul anului 1977

începe o campanie de represii extrem de severă, îndreptată împotriva adversarilor săi politici și a
adepților acestora, care a intrat în istorie drept genocidul khmerilor roșii. În istoriografia
occidentală aceste evenimente au căpătat numele de „ lovitura de stat din februarie” sau „a doua
revoluție

2.„A DOUA REVOLUȚIE”

Începînd cu evenimentele de la începutul anului 1977, ideea revoluției socialiste și

acomunismului, vor deveni pentru khmeri doar o fațadă după care ei își vor ascunde adevăratele
lor interese. Sub fațada unei idei comuniste, în toată țara vor conduce reprezentanții a patru mari
clanuri, la care aparțineau cei mai apropiați prieteni ai lui Pol Pot.

Oficial după anul 1975, în Cambodgia domnea pacea și democrația. De fapt sub aceste
lozinci, Cambodgia s-a transformat într-un imens lagăr de concentrare, într-o enormă cazarmă
militară. Statul era împărțit în 6 districte militare, aceste în raione- care erau numerotate.
Raionele erau împărțite în „phume”- sate și „khume”- comunități. Principala putere în stat era
Pol Pot care avea pe lîngă funcția de prim-ministru și pe cea de secretar general al Partidului
Comunist, el era principalul elaborator al strategiilor de dezvoltare, de el depindea politica
externă dar și cea internă. Pol Pot era principalul elaborator și implementator în practică a ideii
genocidului asupra acelor regiuni care au mers contra politicii de represiuni al regimului, anume
el era acea persoană de la care aceste ordine erau date , ulterior el fiind considerat vinovat de
toate crimele împotriva umanității.

Conform teoriilor lui Pol Pot, populația Cambodgiei era împărțită în trei grupe:

1. Conducătorii noilor structuri de stat, devotați noii ordini, plus populația

din regiunile muntoase, cele mai sărace , cu un climat foarte sever, unde de la bun început
s-au creat primele baze de partizani khmeri, de unde erau completate rîndurile armatei
khmerilor roșii, precum și a membrilor de partid.
2. Locuitorii regiunilor care au fost eliberate de almata lui Lon Nol în timpul
luptelor dinainte de aprilie 1975, această populație se bucura de un un pic mai multă
încredere din partea khmerilor roșii decît cei din categoria a trei-a.
3. Populația orașelor, a acelor regiuni care au fost eliberate în primăvara lui
1975, foștii soldați și ofițeri ai armatei lui Lon Nol, foștii funcționari de stat, călugării
budiști și reprezentanții intelectualității. Această categorie era cel mai slab prețuită și a
suferit cel mai mult de pe urma represiilor khmeriene.
O caracteristică a societății khmeriene era faptul că după ce toată populața a fost nevoită
să părăsească orașele, aceasta a fost strămutată la sate în care avuse loc deja o muncă ideologică,
se reușise deja să se comunizeze totul: de la mijloace de producție și pămînt pînă la obiectele
individuale veselă, paturi, case, haine. În sate toată populația era obligată să muncească de la
răsăritul soarelui pînă la apusul acestuia, fără excepții(inclusiv bolnavii și bătrînii). După
locuitorii satelor sau pus urmăritri, astfel că orice demonstrație a sentimentelor, grija față de alți
membri ai comunității, plîngerile, bucuria etc. erau privite foarte rău, aceste persoane fiind
considerate drept„elemente dubiose”, erau arestați și omorîți, cel mai crud era că pentru aceste
urmăriri erau angajați copiii, care pentru fiecare persoană denunțată erau răsplătiți. Acești copii
zi și noapte îi urmăreau pe muncitori în așteptarea celei mai mici demonstraații a vreunui
sentiment pentru ai trăda și a primi răscumpărarea.

Politica instituită de Pol Pot era orientată în direcția conform căreia viața înafara comunei
nu exista, iar toți cei care doreau să trăiască trebuiau să intre în una din comunele formate la
ordinul guvernului. Pentru a face parte din această comună, oamenii de rînd trebuiau să renunțe
la tot ce aveau în folosul comunității, inclusiv la familie și soție( a fost anulată instituția familiei).
În cadrul comunelor femeile trăiau separat de bărbați, regimul instituit fiind unul de cazarmă sau
de stare de război sau asediu. În condițiile cînd bărbații și femeile locuiau aparte, starostele
comunei avea sarcina de a numi pentru fiecare bărabat din comunitate cîte o femeie, aceștia
puteau rămîne în singurătate doar o dată în lună, cînd aveau ziua liberă, după aceasta fiecare din
parteneri se întorceau la munca lor, iar peste o lună fiecare dintre ei aveau un alt partener pentru
întîlniri. Oamenii lucrau asemănător unor robi primind în schimb alimente sub minimul necesar,
în scurt timp în toată țara s-a răspîndit foametea și subnutriția. În ceea ce privește copiii, aceștia
de la cea mai fragedă vîrstă erau luați de la mame pentru a fi educați conform ideologiei
comuniste pentru a face din ei viitori luptători ai cauzei khmerilor roșii. Aceste comune erau
organizate după modelul lagărelor de concentrare din timpul Războiului II Mondial, în așa fel ca
să scape țara de bătrîni, bolnavi și de femeile însărcinate(cărora li se tăiau burțile înainte de
termenul de naștere fiind lăsate așa să moară și ele și copiii lor).

O altă caracteristică a regimului khmerilor roșii era dorința de a distruge întreaga

intelectualitate, pe lîngă aceasta intelectuali erau considerați toți cei care purtau ochelari, aceștia
imediat ce erau observați pe stradă erau împușcați pe loc, ne mai vorbind de profesori, oameni de
știință, poeți, călugări, medici, considerînd că astfel eliberează viitorul de oameni bolnavi care nu
pot lucra. Detașamentele de khmeri distrugeau tot ce este occidental: automobilele, electronica,
ustensilele electronice de la fabrice și uzine, cratițele, aragazele, radiourile și mașinile de cusut.
În scurt tip khmerii roșii au distrus în totalitate economia țării, fabricile, uzinele, atelierele, toate
instituțiile politice și sociale. Au fost arse din temelii școlile, bibliotecile,teatrele, au fost
interzise rîsetele, piesele și cîntecele, dansurile, au fost interzise sărbătorile naționale, arse
arhivele și cărțile „vechi”. Conform unelor date, în urma terorii organizate de Pol Pot au fost
distruși 4/5 din profesorii de la școli și univesități. Din cei 11 mii de studenți, au supraviețuit
terorii roșii doar aproximativ 400 de persoane.

În toate crimele săvîrșite, Pol Pot se sprijinea pe armată. O masă de oameni fanatici,
formată din tineri de 12-15 ani, care erau înnebuniți de puterea pe care le-o dădeau armele pe
care le purtau în mîini. Acești copii erau deprinși cu omorurile de la cea mai fragedă vîrstă.
Pentru a le distruge și mai mult gîndirea liberă, aceștia zilnic erau obligați să bea un amestec de
alcool de palmier amestecat cu sînge de om. Acest ritual avea menirea să îi convingă că ei erau
speciali, că devin supraoameni și că lor le este în putință totul datorită faptului că au băut sînge
de om. Acești tineri erau conștienți că lor nu trebuie să le fie cunoscută mila față de dușmanii
poporului, în caz contrar ei singuri vor deveni dușmani ai poporului și vor avea aceeași soartă ca
și aceștia.

2.1.GENOCIDUL

Toți cei care l-au cunoscut personal pe Pol Pot, afirmau că acesta era cel mai liniștit om
din lume, cu o față și vorbă calmă, fără semne de furie sau nerăbdare( caracteristici întîlnite la
alți dictatori ai secolului XX). Este greu de închipui că această persoană, a fost părintele celui
mai crud regim totalitar al secolului trecut, celei mai îngrozitoare mașinării de distrugere

Primii care au nimerit sub represiile khmeriene au fost foștii reprezentanți ai regimului lui
Lon Nol, reprezentanții administrației publice, a administrației, armatei și poliției. După aceștia
le-a venit rîndul intelectualității, proprietarilor, studenților, micilor întreprinzători, comericianții.
După aceasta au început epurările în rîndurile adepților khmerilor roșii care nu se bucurau de
încrederea totală a conducerii, sau care dețineau prea multă putere și reprezentau un pericol
pentru conducere.

Dacă la îceput adepții ideii comunismului trebuiau „împinși” ideologic pentru a săvîrși
aceste crime abominabile, deja mai tîrziu avem acel element greu de explicat, prin care oameni
care pînă la acel moment își cultivau cîmpurile și erau cei mai pașnii posibili, acum cu arma în
mîini ei săvîrșeau cele mai îngrozitoare crime care greu încap în conștiința oamenilor. De aici
apare întrebarea care a fost factorul care a dus la apariția acestei „sete de sînge” care marchează
evoluția întreg regimului făcîndu-l și mai îngrozitor? Aici avem acei oameni care cuprinși de
euforia puteri totale nu s- au mai putut opri din pedepsirea „dușmanilor” reali sau imaginari,
coborînd în această încercare pînă la cele mai joase instincte animaliere. Pe lîngă aceste instince
mai acționa frica de a nu deveni la rîndul lor jertfele celor pe care i-au înjosit și omorît, frica de
superiorii care pentru cel mai mic element de milă față de dușmani, îi trimeteau și pe ei
deasemenea pe eșafod. Imediat în anul 1975, după ce a fost preluată puterea de khmerii roșii,
soldaților din armata acestora li s-a dat ordinul ca să fie gata să omoare toți foștii adepți ai lui
Lon Nol, membrii armatei acestuia precum și membrii familiilor acestora. S-a mai ordoat ca în
rîndurile adepților lui Lon Nol să fie incluși intelectualii, studenții și profesorii. Această crimă în
masă a început în toamna lui 1975, imediat după ce de pe cîmpuri a fost strînsă roada.Aceeași
soartă o aveau și cei care lucrau în comunele agricole și nu îndeplineau întru tocmai ordinele. Cei
care încălcau ordinele le era făcut un avertisment, cei care aveau două avertismente erau
condamnați la moarte și uciși în fața întregii comune pentru a servi drept lecție pentru ceilalți.
Erau și cazuri cînd cei din coune încercau să fugă spre granița cu Thailanda. Pentru a face acest
lucru imposibil, khmerii au ordonat ca la hotar cu Thailanda să fie tăiați toți copacii pe o
suprafață de 5 km lățime, pentru ca să nu se poată ascunde fugarii. Pe timp de noapte aceată
porțiune era luminată de projectoare foarte puternice, iar cei care erau observați erau împușcați
pe loc.

Opinia publică internațională a aflat cu stupoare ce se întîmpla în Cambodgia de la fugarii

care se ascundeau de regimul khmerilor roșii în Thailanda. Descrierea acestor crime îngrozitoare
a reușit să uimească și cei mai puternici oameni ai lumii. Ceea ce povesteau fugarii era
îngrozitor. Soldații omorau oamenii fără nici o judecată. La un moment dat de la conducerea
regimului a survenit un ordin în care se spunea că soldații trebuie să omoare populația fără
ajutorul armelor de foc, deoarece aceasta era foarte costisitor. De aceea soldații au început a
omorî oamenii cu cuțite, pietre. Foloseau așa tehnici de omor care periteau uciderea a sute sau
mii de oameni fără prea mari greutăți sau cheltuieli. Cu obiecte grele: pietre, hîrlețe, bucăți de
fier oamenii cu ele erau loviți în cap. Cu ajutorul cuțitelor și a frunzelor de la trestia de zahăr
deținuților le erau tăiate gîturile sau desfăcute pîntecele, de acolo erau sustrase organele interne,
pe care o parte le mîncau, altele erau folosite pentru producerea de „medicamente”. Pentru a
omorî mai ușor, oamenii erau adunați la un loc iar apoi peste ei treceau buldozerele sau asupra
lor era aruncat explozibil. Zeci de oameni erau înmormîntați de vii în gropi comune, sau erau
arunacți în canale special săpate unde erau ținuți crocodilii care era prețuiți cu mult mai mult
decît viețile oamenilor.
Khmerii roșii aveau un comportament special și asupra copiilor. Într-un interviu dat de
Pol Pot unui ziarist, a fost abordată această temă referitoare la omorul copiilor și i-a pus
întrebarea de ce aceștia trebuie omorîți. Răspunsul a lăsat în șoc reporterul, Pol Pot a spus că
omorul acestora este o necesitate, deoarece poporul khmer este foarte răzbunător și pentru ca
acești copii să nu se răzbune pe dînsul ei trebuie omorîți. A adus chiar exemple că în armata sa
sunt oameni special instruiți pentru această muncă care: lovesc copiii cu capul de copac, aceștia
murind pe loc. Înuși dictatorul a spus că el are o preferință în ceea ce privește omorul copiilor,
că el preferă să îi lovească cu o bîtă din lemn negru. La întrebarea dacă omorul copiilor nu-i
trezește milă, acesta a răspuns că acest proces îl lasă rece și că doar plînsetele femeilor îi
provoacă anuite sentimente, de aceea înaite de a le omorî copiiii iar apoi pe ele însăți, preferă să
le taie limba. În ceea ce privește familiile foștilor acțiviști ai vechiului regim, khmerii roșii
recurg la omorul reprezentanților acestor familii pînă în generația a trei-a.Un loc aparte în
regimul khmerilor roșii îi reveneau intergatoriilor și tortura. Anchetatorii khmeri aveau un cod de
legi al lor aparte care reglamenta întreaga lor activitate. Înainte de a începe lucrul cu deținuții
cambodgieni, aceștia trebuiau să treacă o pregătire specală la experții chinezi, care demonstrau
succesul metodei acestea de interogare obține reacția adecvată a celui torturat la întrebările puse,
că scopul principal al torturii nu este neapărat de a omorî interogatul, ci de a petrece măsuri de
reeducare a acestuia, că din fiecare tortură nu trebuie să lipsească învățăturile ideologice, inițial
deținutul nu trebuie să cunoască motivul pentru care se află acolo, doar așa se pot abține
rezultatele scontate.

O altă metodă de a ține poporul în supunere era că unii din soldați obligau locuitorii
comunelor să mănînce cadavrele colegilor lor morți. Cei care refuzau să facă acest lucru erau
îngropați de vii în pămînt pînă la gît și lăsați așa să moară de foame și sete, după care capetele lor
erau tăiate și puse în mijlocul comunei cu o inscripție pe ele: „eu sunt trădătorul revoluției”.

2.3.SFÎRȘITUL

Regimul kherilor roșii nu putea ascunde la nesfîrșit crimele comise. Aflînd despre ceea ce
se întîmplă în Cambodgia, marile puteri europene au încercat cumva să rezolve această
problemă. Prima care a reacționat a fost Marea Britanie guvernul căreia a aflat despre teroarea
care s-a stabilit în Cambodgi prin intermediul refugiaților din Thailanda. Guvernul Marii Britanii
a înnaintat un protest în 1978 împotriva încălcării drepturilor omului, dar acest protest a rămas
fără ecou și răspuns în Europa.

Următorul pas întreprins de Marea Britanie a fost că s-a adresat cu un protesc la comisia
ONU pentru drepturile omului. La această acuzație, reprezentantul khmerilor roșii în ONU a
declarat că Marea Britanie nu trebuie să se preocupe de construcția socialismului în Cambodgia,
că întregii lumi îi este cunoscută esența coruptă a britanicilor prin exploatarea colonială
îndelugată a mai multor țări și popoare. Că cum pot ei să vorbească despre egaliatea drepturilor
cînd conducătorii britanici se „scaldă în bogății„ în timp ce proltariatul britanic are dreptul doar
la sărăcie și șomaj. Discuțiile despre drepturile omului din ONU au fost întrerupte de
evenimentele din Cambodgia care a scos de pe masa de discuții această problemă. Pe tot
parcursul dominației khmerilor roșii în Cambodgia, între aceștia și Vietnam au avut loc mai
multe neînțelegeri legate de faptul că khmerii au ocupat cîteva regiuni de frontiră vietnameze, pe
care nu doareau să le restituie. Folosindu-se de acest pretext, în decembrie 1978, vietnamezii cu
susținerea a cîteva divizii de infanterie motorizată și cu susțnerea unei grupări de tancuri au intrat
pe teritoriul Cambodgiei. Din cauza că timp de trei ani, în țară au avut loc atîtea evenimente
nefaste care au adus-o la cel mai jos nvel de dezvoltare( nu mai lucra telegraful, telefonul, poșta)
veștile despre intrarea vietnamezilor, erau duse în capitală cu ajutorul bicicletelor. Din această
cauză khmerii nu au reușit să reacționeze la timp.

În primăvara lui 1979, trupele vietnameze au intrat în capitala Cambodgiei – Pnompeni.

Cu cîteva ore înainte de aceasta, Pol Pot a părăsit capitala distrusă, plecînd într-o mașină albă de
marca Mercedes, acesta s-a refugiat în China, însă de această dată prietenii săi l-au primit dar nu
au mai dorit să-i mai acorde ajutor pentru recuperarea puterii în Cambodgia. Ca răspuns la
implicarea Vietnamului în Cambodgia, China trimite peste hotarul său cu Cambodgia o armată
de 65 mii de soldați, luptele au durat 16 zile. Celelate țări de asemeneau au condamnat
implicarea Vietnamului, punîndu-i asuupra sa embargo economic. Noul guvern vietnamez a fost
recunoscut doar de URSS și sateliții săi. În așa fel coșmarul Cambodgiei a continuat.

După căderea regimului, în Cambodgia au venit diferiți specialiști pentru au apreciat și

investigat cazul regimului khmerilor roșii, conform arhivelor acestora descoperite(khmerii notau
cu o meticulozitate extrem de uimitoare toate detaliile terorii lor), specialiștii au concluzionat că
au fost omorîți peste 3 milioane de oameni,1/4 din populația țării, această cifră nu include pe cei
care au murit de foamete sau boli(motive naturale).

Aflat peste hotare Pol Pot a declarat de mai multe ori că el nu este vinovat de cele
întîmplate, motivul principal al unui asemenea sfîrșit este că subalternii săi au întrecut măsura cu
îndeplinirea ordinelor sale. Pol Pot pînă la moarte nu a lăsat ideea de a se întoarce la putere,
afirmînd că locuitorii regiunilor sătești îi sunt încă fideli. Pol Pot a decedat la 16 aprilie 1998 din
cauza unui atac de cord în junglele cambodgiene. Corpul său a fost pus într-o ladă de lemn în
care erau ținute armele. Sicriul său a fost pus pe anvelope de mașini și ars.