Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Printre consecinţele celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial s-a numãrat şi instaurarea
regimului comunist ca expresie a dominaţiei sovietice asupra Europei Centrale şi de Est, iar
venirea la putere a comunismului a impus şi modelul economic specific acestui regim în ţãrile
ocupate.
Între anii 1945 şi 1950 România a acţionat în vederea reluãrii relaţiilor diplomatice cu
toate statele europene. S-a acordat prioritate în special de îmbunãtãţire a relaţiilor cu statele
dirijate în politica internaţionalã de cãtre URSS. S-au încheiat acorduri economice, culturale,
convenţii juridice şi consulate cu aceste state, tratate bilaterale pe termen lung, precum şi tratate
de colaborare şi asistenţã mutualã. Pactele au fost multe, dar practic exista o singurã politicã
internaţionalã a statelor socialiste din Europa la care România s-a aliniat de la început.
Prin tratatele încheiate între 1947 şi 1949, România a intrat în sistemul de alianţe al
ţãrilor socialiste. Aceste tratate de prietenie şi asistenţã mutualã încheiate de România cu ţãrile
care intrase în sfera de influenţã a Uniunii Sovietice prevesteau constituirea, în 1949, a
Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, organizaţie cu caracter economic, şi în 1955 a
Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, pact cu stric caracter militar. Aşadar, în asamblu politica
internaţionalã a României era exact aceiaşi cu politica externã a celorlalte state din blocul
sovietic. Orientarea politicã a Biroului Informativ şi aceea de stat a URSS concordau în direcţia
politicii internaţionale.
1
Pe lângã CAER, pentru a-şi consolida controlul asupra tãrilor-satelit, Stalin a luat o a doua
decizie importantã; crearea unui organ de supraveghere şi coordonare a partidelor comuniste,
numit Biroul Informatic al Partidelor Comuniste (Cominform)1.
Poziţia României în ierarhia ţãrilor europene, din punct de vedere economic, era datã de
strategia stabilitã de Consiliul de Ajutor Economic Reciproc. C.A.E.R urma sã fie cadrul
pluristatal unde sã se pregãteascã adâncirea unitãţii ţãrilor socialiste sub mantia URSS.
România nu avea puterea de a ajunge din urmã ţãrile capitaliste ale continentului, lucru
afirmat şi de propaganda de partid, atâta timp cât în lagãrul socialist României îi era rezervat un
loc modest. Revoluţia ştiinţificã , ce se producea în lume, atingea România ca şi unele ţãri
socialiste, periferice şi cu cheltuieli de energie umanã şi materialã ridicate. Aceasta se datora
lipselor contractelor de tehnologizare, se datora unor reciclãri a personalului fãcute sub cotele
exigenţelor, unei remodelãri încete a profilelor produselor. Încercãrile liderilor comunişti români
1
Florin Constantiniu, O istorie sincerã a poporului român, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2014, p. 210.
2
Titu Georgescu, România între Yalta şi Malta, Bucureşti, 1993, p. 163.
3
Ibidem, p. 164.
2
de a penetra cât mai multe dintre pieţele capitaliste erau barate de poziţia conducerii C.A.E.R,
care respingea sistemul de investiţii, de societãţi mixte cu întreprinderi capitaliste.
Cãtre finalul anilor 50, România face primii paşi cãtre penetrarea pieţei comune,
solicitând cu vehemenţã eliminarea obstacolelor puse în calea comerţului de cãtre organismele
4
Andi Mihail Bãncilã, Sovromurile, formã economică de „sprijin reciproc” , ascensiune şi decãdere, în ,,Buletinul
Universitãţii Naţionale de Apãrare ,,Carol I”, martie 2016, p. 11-12.
3
mondiale economice. Propunerile fãcute de cãtre reprezentanţii României în cadrul Comisiei
economice a O.N.U au fost discutate în organismele europene, dar obstacolele se aflau în însãşi
sistemul rigid al C.A.E.R şi în restricţiile impuse de acesta. Consfãtuirile repetate ale
conducãtorilor de partid şi cadrul statelor socialiste din europa centralã şi de est nu au fãcut decât
sã reconfirme de fiecare datã, mai fãţiş sau mai voalat, recunoaşterea hegemonismului sovietic.
Statutul C.A.E.R, definitivat în 1959, preciza scopul acestui forum, încã de la articolul 1: ,,A
contribui, prin unirea şi coordonarea ţãrilor membre ale Consiliului la dezvoltarea paşnicã a
economiei naţionale”. Aici se aflã motivul care stãtea în spatele rezervelor statelor occidentale de
a dezvolta relaţii economice bilaterale cu România5.
Partea românã nu a fost însã de acord, iar corolarul conflictual care a apãrut ca urmare a
intrasigenţei poziţiei economiştilor români în raport cu propunerea sovieticã de restructurare a
5
Ibidem, p. 165.
6
Emanuel Copilaş, Imposibila independenţã; aspecte ale politicii externe româneşti în perioada comunistã, în
,,Anuarul Institutului de Istorie ,,George Bariţiu”, Cluj Napoca, LII, Supliment, 2013, p. 262-263
7
Neagoe Plesa,Rolul lui Gheorghe Gheorghiu -Dej în elaborarea politicii externe şi în directionarea relatiilor
româno-sovietice (1960-1965), Annales Universitatis Apulensis, Series Historica (9/I), p. 231.
4
CAER, şi care a reprezentat testul cu turnesol al relaţiilor dintre Bucureşti şi Moscova, a conţinut
trei dimensiuni structurale. Prima a fost de naturã politicã: o parte din firava legitimitate pe care
regimul reuşise sã obţinã datora foarte mult tocmai industrializãrii accelerate. Proletarizarea
ţãrãnimii – pe care genimul ii mobilizase pentru a-şi asigura o mânã de lucru numeroasã- le
adusese acestora beneficii indiscutabile în raport cu condiţiile de viaţã anterioare. Pe lângã aceste
lucruri, conducerea româneascã era conştientã cã o prefacere economicã de o asemenea
anvengurã ar necesita un suflu politic nou, iar acest lucru trebuia combãtut cu orice preţ. Pe cale
de consecinţa, eşalonul superior al partidului argumenta masiv în defavoarea iniţiativei sovietice
de a reorganiza fundamental relaţiile economice interstatale din cadrul blocului sovietic8.
Planul propus de Hruşciov a fost intens dezbătut la Plenara C.C. al P.M.R. din 30
noiembrie-5 decembrie 1961. În cuvântul său, Gheorghe Gaston Marin a criticat „teoriile
eronate”, care negau necesitatea creării bazelor tehnice şi materiale ale socialismului şi prezintă
într-o manieră distorsionată principiile specializării şi cooperării în cadrul diviziunii
internaţionale a muncii9.
Primele apeluri pentru adâncirea diviziunii muncii în ţările C.A.E.R. au fost făcute în
aprilie 1962, susţinându-se că în acest mod s-ar fi ajuns la creşterea economică a ţărilor mai puţin
dezvoltate şi la o mai bună integrare a celor aflate într-un stadiu mai avansat în cadrul sistemului
socialist mondia . La cerinţa expresă a lui Hruşciov , care nu dorea ca Uniunea Sovietică să fie
implicată în mod direct, problema specializării a fost ridicată oficial de către delegaţia poloneză
în timpul Conferinţei statelor membre C.A.E.R., desfăşurată la Moscova (6-7 iunie 1962). In
cadrul aceleaşi conferiţe a fost adoptat şi documentul intitulat Principiile fundamentale ale
diviziunii internaţionale a muncii, elaborat de economistul sovietic E.B. Valev. In acest
document se precizau specializãrile pe ţări pentru anumite industrii, ceea ce însemna
coordonarea planurilor economice ale tuturor statelor socialiste. Gheorghiu-Dej era conştient de
faptul că Valev doar dusese la îndeplinire o cerinţă a lui Hruşciov, care era interesat să găsească
argumente ştiinţifice cu ajutorul cărora să-şi justifice interesele politice10.
Pentru a pune în practică planul, Hruşciov avea în vedere transformarea C.A.E.R. într-un
organ de planificare suprastatal. Gheorghiu-Dej considera însă că apariţia uniunilor pe ramuri
8
Emanuel Copilaş, op.cit, p. 263.
9
Neagoe Plesa,op.cit, p. 231.
10
Ibidem, p. 232.
5
industriale, similare celor din Piaţa Comună, ca şi propunerile legate de înfiinţarea unui organ
unic de planificare, nu făceau altceva decât să ducă la deteriorarea unor atribute ale suveranităţii
naţionale. In consecinţă, propunerile sovietice s-au lovit de opoziţia vehementă a României, care
s-a prevalat de prevederea potrivit căreia hotărârile C.A.E.R. puteau fi luate numai prin
unanimitate . Politica de industrializare a României a fost susţinută cu vehemenţă de către
delegaţia sa la C.A.E.R., îndeosebi de Alexandru Bârlădeanu, delegat permanent. La 15 februarie
1963, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv al C.A.E.R., acesta a apărat nu doar politica
economică stabilită de Congresul al III-lea P.M.R. (20-25 iunie 1960), ci a pus chiar sub semnul
întrebării tutela sovietică. Poziţia tranşantă a lui Bârlădeanu a atras furia lui Hruşciov, care a
cerut eliminarea acestuia din guvernul României. Răspunsul lui Gheorghiu-Dej a fost definitoriu
pentru noua linie politică a guvernului de la Bucureşti faţă de Kremlin. Alexandru Bârlădeanu nu
numai că nu şi-a pierdut locul în guvern, dar a fost şi promovat membru supleant al Biroului
Politic, iar P.M.R. a aprobat în totalitate, la Plenara din 5-8 martie 1963, poziţia adoptată de
acesta. În comunicatul final se arăta că Plenara „a aprobat în unanimitate directivele date de
conducerea de partid şi de stat reprezentantului P.M.R., cât şi activitatea pe care el a desfăşurat-
o”. Comuniştii români îşi reafirmau acordul cu documentul semnat în iunie 1962, dar considerau
că aceasta trebuia să se facă numai ţinându-se cont „de respectarea independenţei şi suveranităţii
naţionale, de egalitatea deplină în drepturi şi întrajutorare tovărăşească şi avantaj reciproc”11.
Mihai Retegan, Război politic în blocul comunist. Relaţii româno-sovietice în anii şaizeci. Documente, Editura
11
6
celui polonez, dacă am putea să obţinem cu el instalaţii industriale, nu surplusuri alimentare”. De
asemenea, Dej avea în vedere şi obţinerea unui credit suedez în valoare de 200 milioane de
dolari. Totodată, în 1963 Gheorghiu-Dej cerea dezvoltarea schimburilor comerciale cu
Iugoslavia şi folosirea relaţiilor pe care această ţară le avea cu Occidentul pentru a promova şi
produsele româneşt12..
Pe 14 octombrie 1964, are loc Plenară C.C. Al P.C.U.S., în care N.S.Hrușciov este
înlocuit din functia de prim secretar al C.C al P.C.U.S. și membru al Prezidiului, precum și din
cea de președinte al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S..Nouă conducere de la Kremlin va fi
asigurată de trei persoane importante, adică Brejnev, Kosaghin și Podgornai.Acest lucru îi va fi
adus la cunoștință lui Gheorghiu-Dej de către ambasadorul U.R.S.S. la București, I.K. Jegalin, în
12
Neagoe Plesa,op.cit, p. 233-234.
13
Emanuel Copilaş, op.cit, p. 264-265.
7
cadrul intrevederiii avute în data de 16octombrie 1964. Reacția conducerii de la București și în
special a lui Gheorghiu-Dej față de schimbarilede la Moscova, a fost prudența, între acceptarea
schimbării lui N.S.Hrușciov și rezerve în ceea ce privește nouă conducere sovietică:”Va rog să
transmiteți tovarășului Brejnev și tovarășului Kosaghin din partea noastră toată înțelegerea
pentru necesitatea măsurilor luate și sperăm că lucrurile să se îndrepte spre bine” .
Bibliografie
8
Copilaş Emanuel, Imposibila independenţã; aspecte ale politicii externe româneşti în
perioada comunistã, în ,,Anuarul Institutului de Istorie ,,George Bariţiu”, Cluj Napoca,
LII, Supliment, 2013.
Georgescu, Titu, România între Yalta şi Malta, Bucureşti, 1993.
Plesa Neagoe, Rolul lui Gheorghe Gheorghiu -Dej în elaborarea politicii externe şi în
directionarea relatiilor româno-sovietice (1960-1965), Annales Universitatis Apulensis,
Series Historica (9/I),
Retegan Mihai, Război politic în blocul comunist. Relaţii româno-sovietice în anii
şaizeci. Documente, Editura Rao, Bucureşti, 2002.