Sunteți pe pagina 1din 3

Fiecare dintre noi a mai trăit într-un corp uman, poate de foarte multe ori.

Orice încarnare a adăugat


ceva ființei noastre, într-un fel sau altul. Suntem rezultatul unui cumul de experiențe, la nivel de faptă,
gând sau emoție. Unele vieți ne-au marcat mai profund decât altele și, evident, au lăsat urme
importante, ale căror consecințe le suportăm și astăzi, fără însă a fi, de cele mai multe ori, conștienți de
aceasta.

Karma, legea cauzei și a efectului, ne condiționează acțiunile și reacțiile, dar nu într-un mod care să
poată fi distins clar, așa cum ai distinge o răceală de exemplu, ci deghizându-se sub forma
temperamentului, a caracterului sau a impulsurilor de care suntem conduși în tot ceea ce întreprindem.

Karma este deci ceva subtil, dar real și foarte puternic. Karma însă poate fi învinsă, după cum veți afla
din materialele postate de mine, pe site-uri sau pe facebook. Karma începe să fie învinsă din momentul
în care ne îndreptăm atenția către acele lucruri care ne trag în spate și par a se repeta, indiferent, parcă,
de voința noastră. Totuși aceeași voință, dublată de efortul de autodepășire, este cea care are menirea
de a ne trezi, de a ne face mai vigilenți și mai prezenți.

Pentru a ne vindeca trebuie să aflăm însă, înainte, ceea ce avem de vindecat, ori pentru cei mai mulți
acest lucru nu este chiar la îndemână. După cum știți, în calitate de psihoterapeut și hipnoterapeut, dar
și ca adept al spiritualității, am introdus în practicile mele cu rol curativ regresia. Uneori, atunci când
folosesc transa hipnotică pentru a duce înapoi în timp o persoană, se întâmplă să descopăr că problema
acesteia nu își are rădăcinile în trecutul acestei vieți, ci într-unul mai îndepărtat, al altei vieți.

Există însă și oameni care știu de la început, intuitiv, că răspunsul pentru ceea ce îi frământă, pentru
ceea ce îi întristează sau aduce în situații neplăcute, nu are legătură cu această încarnare și vor să se
întoarcă acolo unde simt ei că a început totul. Nu puțini sunt cei care îmi cer ajutorul în acest sens, dar
mai există și categoria celor care vor chiar mai mult, și anume să îi conduc către acel spațiu al ființării pe
care îl numim, generic, etern sau viața dintre vieți, unde cauzele se dezvăluie într-un mod mai complet.

Trebuie totuși menționat, că pe de-o parte regresia nu este ceva ușor de realizat, iar pe de alta, merită
tratată cu seriozitate, și nu ca pe un simplu moft. Curiozitatea face parte din natura umană și este
binevenită, dar ea devine și mai importantă atunci când este dublată de dorința autentică de
autocunoaștere și autodescoperire.

Schimbând întrucâtva perspectiva, destule persoane trăiesc o confuzie accentuată atunci când apelează
la regresie. Acestea oscilează între mai multe teme pe care ar vrea să le abordeze, iar respectivul aspect
influențează mult rezultatele ce se pot obține prin regresie. De asemenea, întâlnesc des și cazul
persoanelor care sunt interesate de această tehnică, însă se tem de ideea de hipnoză, în primul rând
pentru că nu sunt suficient sau corect informate cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat aceasta.
Cred în reîncarnare și ar vrea să cunoască substratul karmic a ceea ce le face nefericite sau constituie
baza anumitor traume pe care acuză, dar se feresc de regresie.

Iată că, pentru acest gen de oameni, nehotărâți sau temători, a apărut acum un nou instrument de
reperare a obstacolelor karmice, tarotul vieților anterioare. Numele unuia dintre cei doi autori ai săi are
o mare rezonață în lumea regreso-terapiei, căci vorbim de Brian L. Weiss, cel care a scris Multe Vieți,
Mulți Maeștri și care a condus mii de regresii. Analizând și sistematizând informațiile obținute de la
atâția și atâția subiecți, acesta a reușit să stabilească temele care apar cel mai frecvent și cu regularitate
în relatările lor și a creat acest tarot neobișnuit, ale căror cărți evocă temele respective și permit
reperarea cauzelor de origine ale situațiilor cu care se confruntă, la nivel existențial, mental sau
emoțional, într-un fel sau altul, oricine dintre noi.

Fiecare carte trimite către legătura cu un anume gen de trecut sau de viață și lasă să se întrevadă felul în
care ceea ce am trăit cândva poate să ne influențeze, în continuare, și azi. Nu este nimic întâmplător
atunci când alegem o carte, extrăgând-o din pachet, gândindu-ne la o problemă anume, căci de fapt
Universul alege pentru noi, răsplătind dorința noastră de (auto)cunoaștere și de evoluție.

Aceste cărți nu sunt deci menite să reveleze propriu-zis viitorul (deși o pot face, prin priceperea
tălmăcitorului) dar ne pot lămuri cu privire la ceea ce ne împiedică să avem viața pe care vrem s-o avem,
la ceea ce poate însemna motivul nereușitei profesionale, a disconfortului dintr-o relație, a negăsirii căii
către prosperitate ș.a Când reușim să descoperim sursa de bază, sursa reală, și nu închipuită, a
greutăților pe care le întâmpinăm, în noi se declanșează deja mecanismul de corectare a situațiilor care
nu ne convin, se produce un click vindecător.

Tarotul vieților anterioare oferă răspunsuri și soluții pentru ceea de fapt înseamnă secole de energii
negative înmagazinate, care pot fi acum eliberate. Veți realiza ce anume generează o emoție care vă
neliniștește permanent, o frică care vă seacă constant de energie, și felul în care oameni din viața
voastră actuală au jucat roluri importante și în alte vieți. Faptul că suntem din nou împreună cu anumite
ființe se poate datora unei puternice legături sufletești, unei iubiri eterne, dar și unor conflicte
nesoluționate, unor datorii neplătite. Numim acest lucru dezechilibru karmic, mai ales atunci când
simțim în noi multă ură și multe resentimente, de care trebuie să scăpăm acum. Este ca un fel de
detoxifiere, fără de care nu putem merge mai departe și nu ne putem bucura pe deplin de misterul
creației. Karma este reechilibrată, și de fapt ușurată, atunci când ajungem să iertăm și să simțim
compasiune și pentru cei care în mod normal ne provoacă antipatie.

Deși corpurile noastre sunt tempoare, niște vehicule sau straie care se vor uza într-un final, sufletul
nostru este etern. Am fost creați cu eoni de timp în urmă, și am experimentat nenumărate lucruri în vieți
și vieți. Ca regreso-terapeut, vă pot spune că oamenii care reușesc să își amintească anumite vieți
anterioare, reușesc aproape simultan să vindece și tipare negative, unele ținând chiar de sănătate, ce își
au rădăcina în trecut. La nivel de suflet, reținem toate informațiile, lecțiile și amintirile acumulate. În
multe feluri, devenim mai puternici cu fiecare nouă viață. Altfel, avem tendința de a ne reîncarna alături
de aceiași indivizi, fie că îi iubim, după cum am spus, fie că avem de rezolvat niște neînțelegeri.

Cărțile-oracol reprezintă, în general, un vechi sistem de divinație, dar și de cunoaștere, bazate pe


rezonanță magnetică, care susține că orice întrebare pe care o are cineva va atrage, magnetic, cartea
care oferă cel mai potrivit răspuns pentru ea.

Toți cei dornici să afle mai mult despre ei înșiși, dar care au încă o reținere cu privire la practica regresiei
în vieți anterioare sau în etern, pot veni cu încredere la cabinetul meu pentru a intra în contact cu aceste
cărți și pentru a se conecta, prin ele, la realități ale altor timpuri care le afectează viața prezentă.
Experiența, dar și intuiția mea, se vor pune la lucru pentru a-i ajuta să înțeleagă ceea ce este de înțeles și
pentru a le deschide perspective noi. Ulterior, dacă vor simți că informațiile primite sunt autentice și
utile, prin ceea ce urmează conștientiza și a trăi efectiv, vor putea merge mai departe, în sensul de a se
supune unei regresii care să aprofundeze tema dezvăluită de cărțile pe care le extrag.

Sunt dedicat adevărului, binelui oricui, dar și profesiei mele, tot ce fac, fac cu dragoste și
responsabilitate. Sper să lăsați de-o parte îndoiala și să veniți să ne cunoaștem, nu promit nimic, dar ofer
tot ce am de oferit. Dumnezeu dă gândul cel bun doar celui care își deschide sufletul, fie ca întotdeauna
să vă deschideți sufletul ușor!

S-ar putea să vă placă și