UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GRIGORE T.

POPA” IAŞI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ, DEPARTAMENT ŞTIINŢE BIOMEDICALE
DISCIPLINA ELECTRONICĂ MEDICALĂ, ANUL III, SEMESTRUL 2
LUCRAREA DE LABORATOR NR. 9-10

SURSE ŞI CIRCUITE DE ALIMENTARE PENTRU APARATURA

MEDICALĂ
Obiectul lucrării: prezentarea principiilor de funcţionare a circuitelor de alimentare utilizate în aparatura
electronica medicală.

1. Structura unui alimentator electronic

Producerea şi distribuţia energiei electrice se face cu o tensiune sinusoidală cu frecvenţa este de

50Hz. Aparatura electronică are nevoie de energie electrică furnizată sub forma unei tensiuni continue,
care este produsă de alimentator, a cărui structură este prezentată în Figura 1.

Figura 1 – Schema bloc a unui alimentator

2. Transformatorul

Transformatorul electric este un dispozitiv ce realizează transformarea energiei electrice de curent

alternativ de la un set de parametri tensiune-curent la un alt set de parametri tensiune-curent, prin inducţie
electromagnetică.
Din punct de vedere constructiv, transformatorul (Figura 2) este un ansamblu format din două bobine
plasate pe acelaşi miez (cuplate magnetic), astfel încât câmpul magnetic produs de fiecare dintre ele să o
străbată şi pe cealaltă.

Figura 2 – Transformator electric

Considerând că cele două bobine conţin câte un număr de spire n1 respectiv n2 şi că transformatorul
funcţionează în gol (I2=0), dacă se aplică transformatorului tensiunea alternativă u1 (cu valoarea efectivă
U1) în primar apare un curent i1 (cu valoarea efectivă I1) care dă naştere unui flux magnetic Φ=Φmcosωt.
Acest flux magnetic variabil care străbate spirele ambelor bobine, face să apară, în cele N1 spire ale

1
 
primarului o t.e.m. de autoinducţie: e1   n1  n1 m sin t iar în secundar
t
 e n
e2   n 2  n2 m sin t . Prin împărţire rezultă: 1  1 .
t e2 n 2
Conform legii lui Ohm aplicată circuitului primar, suma dintre tensiunea de alimentare u1 si t.e.m. de
autoinducţie e1 trebuie să fie egală cu căderea de tensiune din primar: u1+e1 = R1i1
unde R1 este rezistenţa primarului. De obicei valoarea lui R1 este mică încât produsul R1i1 poate fi
neglijat şi e1u1. Semnul minus arată că t.e.m. de autoinducţie e1 este în opoziţie de fază cu tensiunea
reţelei de alimentare a transformatorului u1. La funcţionarea în gol a transformatorului, e2 este egală cu
e u
tensiunea u2 la bornele secundarului: e2 = u2. Prin împărţire se obţine: 1   1
e2 u2
Semnul minus arată că tensiunile u1 si u2 sunt în opoziţie de fază. Ţinând cont de valorile efective ale
U e n
tensiunilor alternative rezultă: 1  1  1  k . Raportul tensiunilor la bornele înfăşurărilor, la mersul
U 2 e2 n 2
în gol al transformatorului, notat cu k, se numeşte raportul de transformare.
Dacă la bornele secundarului se conectează un consumator rezistiv de rezistenţă Rs , prin circuitul
secundar va apărea curentul de intensitate i2 .
Dacă pierderile sunt mici se poate considera că practic puterea P1 din primar şi cea din secundar P2
U I n
sunt egale:P1 = P2sau: U1I1=U2I2 de unde: 1  2  1  k . Randamentul transformatorului este egal cu
U 2 I 1 n2
raportul dintre puterea electrică furnizată de transformator şi puterea electrică primită de el:
P U I
  2  2 2 . Randamentul transformatoarelor electrice are valori ridicate η>90% deoarece nu există
P1 U 1 I1
pierderi prin frecări, ca la motoare, iar pierderile prin efect Joule sunt mici dacă miezurile sunt bine
calculate şi de bună calitate, iar conductoarele din cupru au rezistenţe electrice relativ mici faţă de cele
ale circuitelor în care sunt înseriate.

3. Redresoare monofazate

Redresorul este circuitul neliniar care transformă tensiunea alternativă din secundarul
transformatorului într-o tensiune cu componenta continuă U0.
Dependenţa tensiunii continue redresate U0 de curentul de sarcină I0 poate fi neliniară, caz în care
rezistenţa de ieşire (Sarcina) nu este constantă. Aceasta se datorează căderii de tensiune pe rezistenţa
internă (echivalentă) a sursei de alimentare, depăşirii limitelor etajelor stabilizatoare, fluxului de scăpări
din transformatorul de reţea, rezistenţelor de contact etc.
În Figurile 3, 4 şi 5 sunt prezentate scheme practice ale redresoarelor monoalternanţă (Figura 3),
dublă alternanţă cu transformator cu priza mediană în secundar (Figura 4) şi a redresorului în punte
(Figura 5).
Transformatorul are primarul cu n1 spire şi rezistenţa r1, secundarul cu n2 spire şi rezistenţa r2. Pentru
redresarea monoalternanţă formele de undă ale tensiunii electromotoare) (e2), tensiunii redresate (u) şi
curentului de sarcină (i) sunt prezentate în Figura 6. Pentru celelalte doua scheme (de redresare dublă
alternanţă) formele de undă sunt cele din Figura 7.

2
 Figura 4 – Redresor monoalternanţă Figura 5 – Redresor dublă alternanţă cu
transformator cu priză mediană

Figura 6 – Redresor dublă alternanţă în punte

a) b)
Figura 6 – Diagrama tensiunilor din secundar şi a curenţilor redresaţi a) în cazul redresorului
monoalternanţă b) în cazul redresorului dublă alterrnanţă

4. Filtrarea tensiunii redresate

Tensiunea electrică furnizată de un redresor este continuă, dar nu este şi constantă, ceea ce
permite utilizarea ei doar de anumiţi consumatori. Pentru a obţine o tensiune continuă şi constantă trebuie
realizată o “netezire” a tensiunii furnizată de redresor. Aceasta se poate face cu un element de circuit care
stochează temporar sarcina furnizată în vârfurile de tensiune şi să o redea consumatorului în restul
timpului. Această funcţie poate fi îndeplinită de un condensator cuplat în paralel cu consumatorul. Astfel,
la bornele consumatorului tensiunea nu mai are o variabilitate mare şi poate fi utilizată la alimentarea
majorităţii consumatorilor electronici de curent continuu. Cu cât capacitatea condensatorului C este mai
mare cu atât ondulaţia tensiunii filtrate este mai mică.

a) b)
Figura 7 – Redresoare monofazate cu filtru capacitiv a) monoalternanţă b) dublă alternanţă în punte
În Figura 8 sunt prezentate formele de undă idealizate pentru redresorul monoalternanţă.

Figura 8 – Diagrama tensiunilor la un redresor monoalternanţă cu filtru capacitiv

5. Stabilizatoare de tensiune
3
 Stabilizatoarele de tensiune sunt circuite electronice care menţin constantă tensiunea pe rezistenţa de
sarcină (tensiunea stabilizată), în condiţiile variaţiei tensiunii de intrare (tensiunea nestabilizată), a
curentului de sarcină şi a temperaturii.
Conectat între redresor şi sarcină, stabilizatorul transformă sursa de tensiune nestabilizată într-o sursă
de tensiune stabilizată .După principiul de funcţionare se pot deosebi două tipuri de stabilizatoare de
tensiune: stabilizatoare liniare (cele mai folosite) şi stabilizatoare în comutaţie.
Stabilizatoarele liniare se împart, după acelaşi principiu, în stabilizatoare parametrice şi stabilizatoare
cu reacţie.
Stabilizatoare parametrice se bazează pe capacitatea diodei Zener de a menţine tensiunea constantă la
bornele sale într-un domeniu dat (numit domeniu de stabilizare). Performanţele de stabilizare a tensiunii
de ieşire, asigurate de un astfel de stabilizator, sunt strict determinate de caracteristica tensiune-curent a
diodei folosite, motiv pentru care se numesc stabilizatoare parametrice.
Stabilizatoare cu reacţie se bazează pe utilizarea unei scheme de amplificator cu reacţie negativă. In
acest caz tensiunea de ieşire se menţine constantă printr-un proces de reglare automată la care tensiunea
de ieşire sau o fracţiune din ea se compară cu o tensiune de referinţă. Semnalul diferenţă, numit şi de
eroare, este amplificat sau nu şi comandă elementul de reglare a tensiunii de ieşire pentru a restabili
valoarea prescrisă. După existenţa sau nu a unui amplificator de eroare, stabilizatoarele cu reacţie pot fi:
 stabilizatoare cu reacţie, fără amplificator de eroare;
 stabilizatoare cu reacţie, cu amplificator de eroare.
După poziţia elementului de reglare a tensiunii de ieşire în raport cu rezistenţa de sarcină,
stabilizatoarele cu reacţie se împart în:stabilizatoare serie şi stabilizatoare paralel (derivaţie). Cele două
metode de stabilizare a tensiunii, metoda serie si cea paralel, prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.
Astfel:
 stabilizarea paralel prezintă avantajul unei construcţii mai simple iar în caz de scurtcircuit
accidental la ieşire tranzistorul folosit ca element de reglare nu se distruge deoarece tensiunea la bornele
sale este nulă (UCE = 0);
 stabilizarea serie conduce la scheme mai complexe dar asigură un reglaj mai bun al tensiunii
stabilizate şi randament mai mare, comparativ cu stabilizarea paralel. O scurtcircuitare accidentală a
ieşirii la masă poate distruge tranzistorul regulator serie. Pentru evitarea efectelor unui scurtcircuit,
stabilizatoarele de acest tip sunt prevăzute cu circuite speciale de protecţie care sunt fie limitatoare de
curent, fie circuite care deconectează alimentarea, îndată ce a fost depăşită o anumită intensitate a
curentului prin sarcină.
În Figura 9 se prezintă schema unui stabilizator cu reacţie, cu amplificator de eroare realizat cu
tranzistorul T2. Tranzistorul regulator al tensiunii stabilizate este T1. La acest stabilizator tensiunea de
referinţă de pe dioda Zener D1 se aplică în emitorul tranzistorului amplificator de eroare (intrare în fază
cu ieşirea din colectorul lui T2). Tensiunea de ieşire divizată de divizorul R3, R4 (numită tensiune de
reacţie) se aplică pe baza lui T2 (intrare în antifază cu ieşirea din colectorul lui T2). Tranzistorul T2
compară pe joncţiunea sa bază-emitor tensiunea de referinţă UZ cu fracţiunea din tensiunea de ieşire
R4
US .
R3  R4
R4
Tensiunea bază-emitor este: U BE  U S  U Z , de unde rezultă pentru tensiunea de ieşire relaţia:
R3  R4
R
U S  (1  3 )(U BE  U Z ) .
R4

4
 Figura 9 – Stabilizator serie cu amplificator de eroare

Rezistenţa R1 asigură curentul de polarizare a colectorului tranzistorului T2 şi a bazei lui T1. Rezistenţa
R2 asigură curentul de polarizare a diodei de referinţă D1 şi s-a conectat la tensiunea stabilizată pentru a se
reduce variaţiile de curent prin diodă şi a se obţine o referinţă cât mai stabilă la variaţiile tensiunii de
intrare UI. Performanţe superioare se obţin dacă amplificatorul de eroare realizat cu tranzistor se
înlocuieşte cu un amplificator diferenţial sau, mai bine, cu un amplificator operaţional.

Stabilizatoare integrate

Primele tipuri de stabilizatoare integrate, ca de exemplu μA723, LM 304 şi LM305 sunt incluse în
generaţia întâi de stabilizatoare. Caracteristica lor comună constă în faptul că permit accesul utilizatorului
la intrările şi ieşirile tuturor blocurilor funcţionale. Aceste stabilizatoare sunt livrate în capsule cu mai
mult de trei terminale, furnizează un curent de sarcină mic (zeci de mA) şi permit utilizarea lor în mai
multe variante: surse stabilizate de tensiune pozitivă sau negativă, cu nivel de tensiune programabil în
limitemari, surse cu domeniu extins al curenţilor de sarcină, surse cu posibilitatea limitării curentului de
sarcină, surse în comutaţie, generatoare de curent constant.
În Figura 10 se prezintă schema bloc pentru stabilizatorul monolitic βA723 (μA723). Caracteristici
electrice: UI,max = 40V, reglare serie – asigură o tensiune de ieşire reglabilă între 2 şi 37V, gama tensiunii
de intrare este UI = 9,5 – 40V, diferenţa de tensiune dintre intrare şi ieşire are valoarea:U0 – UI = 3 – 38V,
tensiunea de referinţă, disponibilă la pinul 6, are o toleranţă de aproximativ 5% şi este UREF = 6,8 – 7,6V,
tipic 7,15V.

Figura 10 – Stabilizator integrat βA723

În Figura 11 se prezintă conexiunile cu ajutorul cărora se obţine fie o tensiune de maxim 7V (Figura
11a) fie mai mare de 7V (Figura 11b). Aceste circuite pot debita un curent maxim IOmax = 150mA.
Limitarea acestui curent se realizează cu ajutorul rezistenţei de protecţie la scurtcircuit, RSC. Această
rezistenţă nu protejează stabilizatorul, ci limitează doar curentul, realizând o caracteristică rectangulară.
Valoarea acestei rezistenţe pentru curentul maxim de 150mA, considerând căderea de tensiune pe o
joncţiune de 0,65V este:
U
RSC  BE  4,33
I O max
Rezistenţele R1 şi R2 ale divizorului de tensiune se calculează în funcţie de tensiunea de referinţă UREF
şi de tensiunea stabilizată de la ieşirea circuitului, UIES, considerând amplificatorul de eroare ca un
amplificator operaţional ideal (situaţie în care potenţialul intrării inversoare este egal cu cel al intrării
neinversoare). Cu aceste observaţii, pentru circuitul din Figura 11a, unde tensiunea stabilizată are valori
cuprinse între 2 şi 7V, se scrie:

5
 U IES R2

U REF R1  R2
Pentru circuitul din Figura 11b, unde tensiunea stabilizată are valori cuprinse între 7 şi 37V, este
valabilă relaţia:
U IES R  R2
 1
U REF R2
Pentru ca intrările AO - amplificator de eroare să “vadă” rezistenţe egale spre masă, rezultă pentru R3
valoarea
RR
R3  R1 || R2  1 2
R1  R2

a) b)
Figura 11 – Stabilizator de tensiune cu circuitul integrat βA723
a) pentru UIES < UREF . b) pentru UIES > UREF .

4. Modul de lucru în laborator

1. Se realizează montajul din Figura 4 cu R = 10kΩ şi folosind o diodă redresoare 1N4001. Se măsoară
cu osciloscopul valoarea tensiunii vârf la vârf din secundarul transformatorului şi se notează.
2. Se oscilografiază forma de undă a tensiunii pe diodă.
3. Se măsoară cu voltmetrul de c.c. valoarea tensiunii medii pe sarcină.
4. Se realizează montajul din Figura 10 punctul a) folosind C = 100µF. Se oscilografiază forma de undă
de pe rezistenţa de sarcină.
5. Se înlocuieşte rezistenţa de sarcină de 10kΩ cu o rezistenţă de 1kΩ. Se repetă punctual 3.
6. Se realizează montajul din Figura 7 cu R = 10kΩ. . Se oscilografiază forma de undă a tensiunii de la
ieşirea punţii redresoare.
7. Se realizează montajul din Figura 10 punctul b) folosind o punte redresoare 3PM1 şi C = 100µF. Se
oscilografiază forma de undă de pe rezistenţa de sarcină.
8. Se înlocuieşte rezistenţa de sarcină de 10kΩ cu o rezistenţă de 1kΩ. Se repetă punctul 7.
9. Se studiază comportarea unui stabilizator serie cu reacţie şi amplificator de eroare cu un tranzistor,
realizându-se circuitul din Figura de mai jos.

10. Se determină dependenţa dintre tensiunea stabilizată şi cea de intrare, US = f(UI) şi dependenţa dintre
tensiunea stabilizată şi curentul de sarcină, US = f(IS), completându-se tabelele de mai jos:
a) US = f(UI), IS = 20mA = constant

6
 b) US = f(IS), UI = 10V = constant

5. Probleme

1. La primarul unui transformator se aplică o tensiune alternativă de 220V. Înfăşurarea lui secundară are
60 de spire, iar la bornele ei, la mers în gol, tensiunea este de 12V. Să se calculeze raportul de
transformare şi numărul de spire al primarului.

2. Înfăşurarea primară a unui transformator are 48 spire, cea secundară 600spire. Tensiunea primară fiind
120V, să se calculeze raportul de transformare şi tensiunea secundarului.

3. Să se dimensioneze rezistenţele unui stabilizator realizat cu βA723 care trebuie să furnizeze o tensiune
de 5V. Se va presupune că prin rezistoare circulă un curent de aproximativ 1mA şi că tensiunea de
referinţă este egală cu 7,15V. Se vor utiliza rezistoare cu toleranţa de 1%.