PSIHOLOGIE MEDICALA

I.SANATATE SI BOALA
Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o

stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta
durerii’’. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult
decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia
complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.
Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre
distres si/sau dizabilitate.

Boala are mai multe componente:

1. Manifestari.

Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic

(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).

Tabloul clinic, numit și simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele

(din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de
clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii),
independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari
in comportament).Simptomele (din gr.symptoma – ceea ce se produce, apare, derivat de la syn
– impreună - si piptein – cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in
sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute
de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de
frica). Unele semne si simptome au tendinta să apara impreuna, constituind sindroame (din gr.
syn – impreuna - si dromos – cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de
propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un
sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre
boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele
si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.

2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

Două criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura
lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa

1
fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi,
virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu
stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi
considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt
insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie
asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici se impart in:

a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct

simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si
suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la
discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si
evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat
problemele psihologice sunt mai severe.

b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori – produc in mod

direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul
Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou
clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau
anxioase). In psihopatologie, pană acum au fost clar identificati putini factori determinanti,
mai ales de natura psihosociala.

c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in

reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta
acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea
factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.

d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin

pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu
factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.

e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat

de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul
clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori
etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu
inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori
din fiecare categorie mentionată (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu
fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti).
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului
clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor.

2
 II.TRAUMA PSIHICA
Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare,
eveniment care apare in viata individului si care depaseste posibilitatile sale de adaptare. In
general acest eveniment neplacut genereaza o sensibilizare excesiva a individului la emotiile
ulterioare. Atunci cand trauma duce la stress post-traumatic, daunele pot implica schimbari
fizice la nivelul creierului uman, schimbari de natura chimica, ce afecteaza capacitatea
persoanei de a face fata in mod adecvat stresului si care, pe termen lung, genereaza efecte
patogene durabile.

Multa vreme s-a considerat ca trauma este acelasi lucru cu stresul. Cele două definesc
insa lucruri diferite – trauma se refera la o leziune (rana) sufleteasca, pe cand stresul este o
manifestare cotidiana caracteristica fiecarei persoane. Trauma are o conotatie de suferinta sau
boala.

Cauzele ce determina aparitia traumelor

Trauma psihica poate aparea din repetarea unei serii de evenimente mai putin intense
fiecare in parte, prin insumare coplesesc complet capacitatea individului de a face fata sau de
a integra ideile si emotiile implicate in aceasta experienta.

Sentimentul de ,,a fi coplesit" poate fi amanat saptamani, ani, in masura in care

persoana se straduieste sa raspunda circumstantelor imediate ale fenomenului stresor.
Traumele psihologice pot duce la consecinte negative pe termen lung, care sunt adesea trecute
cu vederea, chiar si de catre profesionistii din domeniul sanatatii mintale. Oamenii obisnuiesc
sa spuna ca ,,li se rupe sufletul’’sau ca ,,ii doare foarte tare’’. In urma evenimentului
traumatic, se pierde ceva din noi, se creeaza in interiorul nostru o ruptura, ruptura pe care
specialistii o numesc trauma psihica.

Trauma poate fi cauzata de o mare varietate de evenimente, dar exista cateva aspecte
comune. Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor
si a drepturilor omului, punand persoana intr-o stare de extrema confuzie si nesiguranta. Acest
lucru apare, de asemenea, atunci cand persoane sau institutii de care persoana depinde sau in
care persoana isi pune sperantele, incalca sau tradeaza asteptarile individului intr-un mod
neprevazut.

Traumele psihologice pot insoti traume fizice sau pot exista independent. Cauzele
tipice si pericolele de traume psihologice sunt:

a) Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hartuirea, violenta domestica,
sau amenintarile verbale. Abuzurile din copilarie sunt o sursa foarte ampla de traume
la nivelul psihicului minorilor, care sunt mai putin echipati in a face fata factorilor
stresori.
b) Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice, razboiul sau
alte violente in masa, de asemenea, pot provoca traume psihologice.

3
 c) Expunerea pe termen lung la situatii extreme, cum ar fi saracia sau formele mai usoare
de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi traumatizanta. In
cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea potential traumatic
deosebit, doar intr-un singur eveniment. De asemenea chiar si violentele relativ
usoare, acceptate inca de societatea tarii noastre ca parte a mecanismului de
disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra psihicului copilului,
mai ales ca ele vin din partea unor persoane din interiorul familiei.

Cu toate acestea, persoane diferite vor reactiona diferit la evenimente similare. O persoana
poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic in timp ce o alta persoana, nu va avea de
suferit traume ca urmare a unui eveniment similar intr-un context similar. Cu alte cuvinte, nu
toate persoanele care experimenteaza un eveniment cu potential traumatizant va fi efectiv
traumatizata din punct de vedere psihologic.

Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin: consum excesiv de alcool,
droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum dificultati de concentrare,
scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii.

De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre exemplu, abuzul,

abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane dragi, efectele traumei
pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica
puternica de abandon si respingere, dorinta de a-l controla pe celalalt sunt semne ale traumei
psihice.

Tratamentul traumei psihice

Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului specialist.

Medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande pacientului un consult la
psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi indrumat intai catre un tratament psihologic, urmand ca,
in functie de severitatea simptomelor, sa se aplice si tratament medicamentos. Lasata
netratata, trauma psihica poate coplesi pacientul, care va dezvolta blocaje in unele zone din
viata si nu va avea vitalitatea necesara pentru a-si rezolva problemele.

III.STAREA DE SANATATE SI ADAPTAREA

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea

tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:

1.eliminarea sau modificarea conditiior care creează probleme;

2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze

caracterul ei problematic;

3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.

Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta adecvata,

exercitii fizice, managementul stresului și evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ
propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a bolilor.

4
 IV.EXPRIMAREA EMOTIILOR

Incepand cu perioada de mijloc a copilariei avem reactii la emotiile pe care le simtim in

functie de ceea ce dorim sa exprimam. Uneori, ne propunem sa mentinem sau sa intensificam
anumite emotii, fie ele pozitive sau negative. De exemplu, poate ca dorim sa savuram si sa
prelungim bucuria pe care o simtim in anumite situatii si sa minimalizam sau sa eliminam o
emotie ca tristetea sau furia. Putem sa ne propune acest lucru, pentru a ne incuraja sau pentru
a feri alte persoane de trairile negative. Eforturile oamenilor de a regla intensitatea emotiilor
incep de timpuriu. Parintii isi invata copiii, atat direct cat si prin exemplul personal, cand
anumite emotii sunt adecvate si cand nu, indicandu-le modalitati si momente cand este bine sa
exprime ceea ce traiesc sau din contra, sa nu arate ceea ce simt.
Succesul pe care il putem avea in societate tine de capacitatea noastra de a putea regla
intensitatea emotiilor si de felul in care exprimam ceea ce simtim. Oamenii isi controleaza sau
regleaza emotiile in multe feluri, gasind strategii comportamentale si cognitive diferite pentru
a se simti mai bine. In fata unei situatii care ne poate crea disconfort unele persoane fie aleg sa
nu se mai gandesca la acea problema, evitand in felul acesta trairile negative, fie aleg sa se
implice in alta activitate placuta sau solicitanta, ori incearca sa gaseasca solutii la acea
problema, implicandu-se in rezolvarea ei.

Aceste tactici pot fi folosite pe rand, in functie de contextul situatiei. Pentru inceput putem
sa ne canalizam atentia in alta directie pentru a ne calma si apoi, mai tarziu, cand mintea este
mult mai limpede, putem analiza natura problemei care ne-a deranjat. Aceste tactici nu sunt
alese intotdeauna intentionat, insă folosirea repetata a anumitor strategii poate determina
crearea unor reactii automatizate, iesind din zona controlului constient.

Reactiile oamenilor la emotiile lor, pot influenta celelalte componente ale emotiilor, fie
direct, fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe care le simtim au un cost
ridicat la nivelul functionării cognitive.

O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si incercarii de
a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de a inhiba exprimarea
propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de distragere a atentiei sunt strategii
mai bune decat tendinta de a sta si a medita. Rememorarea cauzelor si consecintelor se
indreapta spre amplificarea emotiilor negative, in timp ce distragerea atentiei le reduce. Din
cauza efectelor emotiilor asupra evaluarii si judecătilor, eforturile de rezolvare a problemelor
au mai mult succes dupa ce emotiile negative au fost reduse.

V.RELATII ASISTENT MEDICAL - PACIENT

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite

nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica.
Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul
suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si
responsabilitatii, tradusa printr-o activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un
comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata
psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva
produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se
aproprie si sa-i cunoască mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune,

5
individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se
traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua,
provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de
temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si
pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata
de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa,
posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti să-i tratam neconditionat pe toti.

Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect,

caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este
considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential
in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si
pleaca, pe cand asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din
aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la
aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta
in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui

actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta
pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (susoteli cu
membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea)
influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.

La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului
medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea
empatică, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare,
generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul,
care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna
umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii
nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea
confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele
secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci.

Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea medicului la
efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea
pacientilor pentru investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in
situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a
medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie clinica medicala, sterilizarea
instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico-sanitare generale la locul de
munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii tratamentelor si recoltarilor.
Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta,
pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul medical explicandu-i scopul si natura
interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate
linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general.

In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice

aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata,
personalizata, competenta si umana.

6
 VI.COMUNICAREA DIAGNOSTICULUI

Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie sesizat si

decodificat.

In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul bolnavului, care are

rezonante etice si implica libertatea pacientului.

Adeziunea personala nu trebuie ignorata, nu trebuie sa se abuzeze de slabiciunea

momentana a vointei bolnavului din cauza bolii, pentru a-i smulge consimtamantul pentru
acte terapeutice discutabile sau riscante. De asemenea trebuie respectata alegerea bolnavului
in deplina cunostinta de cauza, daca religia ii interzice anumite practici medicale.

Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la modul simplist ,,eu-tu" ci

se extinde in ambele parti: echipa medicala - familia pacientului. Cu aceasta se creeaza o
legatura ca suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar si ca ajutor la ingrijirea
bolnavului (ingrijiri primare sau prin educatie sanitara pana la ingrijiri mai complexe ce pot
continua si la externare).

Oricum pacientul are dreptul de a primi asistenta medicala de calitate, indiferent de

statutul sau social, de culoarea pielii, de religie sau etnie.

Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii trebuie
comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de
personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la care putem
ramane cu relatarea unor date aproximative. Insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp
bolnavului pentru a-si accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra
diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar si aici cu
anumite rezerve.

Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda incredere si

respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea
mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil"
este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in
cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar
mai ales in fata constiintei.

Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a
fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie imbunatatite continuu,
pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut".

De calitatea actului medical depinde prestigiul care reflecta pe de o parte stadiul de

dezoltare a practicii medicale si deci eficienta, iar pe de alta parte atitudinea bolnavului fata
de echipa medicala de la care asteapta totul si nu i se iarta nimic. Si nici acest lucru nu e
suficient. Apare arta de a sti sa lucrezi in echipa. De obicei exista un cod nescris al
comportamentului in fiecare sectie ca intr-un grup de oameni.

7
 In cadrul echipei medicale se intalnesc oameni cu vederi diferite fata de scrupulozitatea
respectarii valorilor morale, atat in activitatea profesionala, cat si in viata personala, transferul
incarcarilor morale facandu-se mai adesea dinspre particular spre profesional.

In general se creeaza un consens al regulilor morale care trebuie respectate in raporturile

cu colegii sau subalternii bazate pe corectitudine, cinste, sinceritate, datorie, respect. Cinstit si
corect ar insemna si cand se ia atitudine critica asupra unui act medical defectuos efectuat de
catre oricare dintre membrii echipei medicale.

Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii echipei ,,de la
care ai ce invata’’, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta rezolvarii conflictelor la locul
de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc
inteligenta sociala.

Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei medicale,
trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii, iar ,,amabilitate" nu inseamna
slabiciune.

VII.ROLUL DE BOLNAV

Implica un comportament specific definit de T. Parson prin:

- scutirea de responsabilitatile rolurilor sociale;

- drept la ajutor din partea celorlalti (poate varia intre asumarea exagerata a rolului de
bolnav si respingerea dreptului la ajutor datorita generarii unui complex de inferioritate);

- obligatia bolnavului de a considera starea sa indezirabila si a coopera pentru

vindecare;
- obligatia bolnavului de a cere ajutor specializat, competent pentru vindecare, ceea ce
implica acceptarea diagnosticului si mai ales a tratamentului.

Comportamentul in fata bolii

Presupune capacitatea individului de a-si percepe starea de boala, de a o interpreta

adecvat si de a lua decizii care faciliteaza insanatosirea. Oscileaza intre un pol de normalitate
si unul de exacerbare, catastrofizare.

Factorii de mentinere a comportamentului de bolnav sunt: trasaturile de personalitate

(depresia, hipocondria, anxietatea), educatia (invatati sa se planga sau dimpotriva, sa nu spuna
nimic), modelul cultural, starea socio-economica (asigurarile de sanatate, etc), beneficiile
secundare.

Boala poate sa determine asupra pacientului: inactivitate, izolare, incertitudinea

vindecarii, sentimentul de neputinta, culpabilizare, frica de moarte.

Pacientul poate percepe boala ca si:

8
 - ,,situatie normala’’desi nedorita – determina individul sa se mobilizeze si sa lupte
contra ei, in acest fel, creste aderenta la tratament;
- ,,dusman’’, uneori apare ,,fuga in sanatate’’, adica ignorarea, negarea bolii, capitulare
in fata bolii;
- ,,pedeapsa meritata’’- bolnavul nu se mobilizeaza suficient;
- ,,pedeapsa nemeritata’’ – furie, revolta, cu mobilizarea resurselor;
- ,,salvare’’, ,,castig’’ – mecanism inconstient (ex. soldatii raniti pe campul de lupta);
- ,,beneficiu’’, manipulare constienta;
- ,,slabiciune’’, stare ascunsa de bolnav, ca fiind ceva rusinos;
- ,,pierdere iremediabila’’(ex.extractia dentara, apendicectomia, la care bolnavul
reactioneaza cu depresie);
- ,,valoare aparte’’, ajuta bolnavul sa-si reevalueze viata si valorile.

Raspunsurile emotionale in fata bolii pot fi de:

- iritabilitate, furie;
- negare partiala sau totala;
- depresie;
- anxietate;
- resemnare, etc.

Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de bolnav. Poate fi:

- realista, rationala (la persoanele echilibrate emotional, cu un nivel cultural satisfacator,

fara probleme existentiale importante) duce la prezentarea la medic si aderenta la
tratament;
- disproportionata (la persoane nevrotice, cu tulburari de personalitate,etc.);
- ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu un nivel cultural
scazut, cei focalizati pe alte probleme);
- negarea, refuzul starii de boala si constientizarea unor tulburari);
- prin subestimarea simptomelor, amanarea deciziei de a merge la medic in speranta ca
boala va trece de la sine;
- mecanism de aparare.

VIII.DEFINIREA CONCEPTULUI DE STRES PSIHIC

Termenul de stres a fost introdus de catre Hans Selye si a fost definit ca fiind „raspunsul
nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura variata”. Conceptul a
patruns in limbajul curent, cunoscand o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrand o nota
comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu

9
perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. H.Selye a utilizat acest
termen pentru a desemna o multitudine de reactii ale organismului fata de actiunea externa
exercitata de o multitudine de agenti cauzali, fizici si psihici. In cazul unei actiuni de mai
lunga durata a agentului stresor, aceste modificari imbraca forma „sindromului general de
adaptare” care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea
resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea.
In completarea definitiei date de Selye stresului, se are in vedere faptul ca acesta este o reactie
generala a intregului organism cu participare neuro-endocrino-vegetativa si ca el este
declansat de agenti stresori variati (fizici, chimici, biologici, psihici). Stresul psihologic este
provocat de emotii prelungite datorate, in primul rand, frustrarii, conflictelor, anxietatii.
Exista stres de suprasolicitare, dar si stres de subsolicitare.

O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind serviciul,
dificultatile financiare si preocuparile privind familia, in aceste cazuri tulburarile asociate
stresului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale. Un stres moderat antreneaza si
stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv la stresului apare atunci cand degradarile
produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.

In concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si adaptarea

organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitat), faptul ca
stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi
mari, capabile sa lase in urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.

IX.CAUZELE STRESULUI

La originea stresului se afla cauze externe si interne. Agentii stresori pot proveni atat din
imprejurari exterioare (locul de munca, familie, scoala, mediu), cat si dinauntrul nostru
(temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea de solutionare a problemelor si/sau
de luare a deciziilor).
Stresul poate aparea ca urmare a urmatoarelor situatii:
1. Experiente traumatizante (razboaie, accidente, violuri, cutremure, uragane, inundatii,
etc);
2. Evenimente stresante (experientele negative cum ar fi moartea unei persone apropiate,
problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa spatiului vital si/sau a spatiului
personal, dar si experientele favorabile, ca de exemplu promovarea pe un post mai bun
si mai bine platit);
3. Conflictele intrapersonale;
4. Graba (multe persoane devin stresate atunci cand trebuie sa lucreze in urgenta sau cu
termene limita);
5. Nesiguranta;
6. Lipsa de control asupra evenimentelor;
7. Competitia exacerbata;
8. Ambitia dupa putere;
9. Dorinta de a aduna cat mai multe bunuri materiale;

10
 10. Culpabilizarea (parintii care se simt vinovati pentru handicapul copilului lor; copiii
care se simt vinovati pentru divortul parintilor, supravietuitorii unor tragedii sau
accidente care se simt vinovati de moartea celorlalti, sotul care se simte vinovat pentru
ca isi inseala sotia etc);
11. Perfectionismul (pentru multe persoane greselile sunt o sursa de regret si stres, spre
deosebire de altele care vad in fiecare greseala o ocazie de a progresa).

X.VULNERABILITATEA FATA DE STRES

Poate fi intalnita atat la indivizii cu trasaturi de personalitate accentuate, dincolo de

limitele adaptabilitatii sociale normale, dar si la indivizii cu diferite trasaturi de personalitate
neaccentuate, dar inclinati catre un comportament generator de stres psihic.
Astfel, la persoanele vulnerabile la stres, cu diferite tipuri de personalitate, intalnim insusiri
comportamentale asemanatoare fata de realizarea unei sarcini si de raportare la cei din jur.
Sunt dominate de simtul urgentei si cel al competitiei, au veleitati de sef si colectioneaza usor
numeroase si variate stresuri psihice. Din aceasta cauza prezinta risc marit pentru o serie larga
de boli cardiovasculare si cronice degenerative.

Aceaste persoane se remarca prin: ambitie maxima, lipsa timpului pentru relaxare,
neliniste, nerabdare, ostilitate, agresivitate, iritabilitate la presiunea timpului, competivitatea,
ostilitate cognitiva (ganduri dusmanoase, dispret, suparare) si comportamentala (verbala sau
fizica), dar si implicarea profesionala majora, mod agresiv de indplinire a sarcinilor. Un alt tip
de persoane vulnerabile la stres este corespunzator individului care-si interiorizeaza trairile.
Acesta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: mecanisme de aparare puternice dar si
incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor; un complex de reactii negative
secundare - autoapreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a controlului.
Se fac relatii intre acest tip comportamental si cancerul de san, disfunctii ale sistemului
imunitar, infectii cronice.

XI.MECANISME DE COPING IN STRES

Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control
sau ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping’’.

Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera

solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).

Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul este ilustrarea
faptului ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si situatie, fiind de neconceput
in afara triadei actiune-cognitie-comportament dizadaptativ.

Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare”, tehnicile de coping de acest

tip sunt frecvent întalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de vindecare si minimalizarea
simptomelor ce anunta un prognostic prost (ex. scaderea accentuata in greutate la un bolnav
neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive” au o certa
contributie modulatoare in relatia cu stresul produs de boala.

11
 Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluari
ce nu se mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest
fenomen atinge un apogeu in cazul constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot
mai accentuata de realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice,
cu impact psihologic real, situatie in care se poate ajunge la agravarea prognosticului initial.

In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici adaptative,

duce in mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute esentiale ale
mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa il reprezinta flexibilitatea si
adecvarea.

XII.LOCUS DE CONTROL - FACTOR PSIHO-SOCIAL CARE

FAVORIZEAZA COPINGUL
Termenul de ,,locus de control” a fost lansat de Rotter (1966) si desemneaza ,,modul in
care o persoană isi explica succesul sau esecul, prin cauze de tip intern sau extern,
controlabile sau necontrolabile”.(Rotter, J.B.,,Generalized expectancies for internal versus
external control of reinforcement”, Psychological Monographs, 80, 1-128).

Locusul de control intern reprezinta convingerea ca responsabilitatea pentru esec,

respectiv meritul pentru succes stau in defectele, erorile, respectiv in aptitudinile si calitatile
persoanei respective, si au o prea mica legatura cu intamplarea sau factori de presiune din
afara, in timp ce locusul de control extern se refera la convingerea ca sursa evenimentelor
(pozitive sau negative) se gaseste in soartă, destin sau puterea altora.

Locusul de control intern este protector in stresul psihic acut si cronic, prin receptivitatea
crescuta a persoanei la informatiile din mediu cu valoare adaptativa, prin rezistenta la
presiunile externe, ca si prin gradul crescut de angajare in situatie. Locusul de control extern
este asociat cu o proportie mai mare de insatisfactii, si cu o predispozitie neta spre anxietate si
depresie.

Exista o variabilitate transculturala a locusului de control, care vine din normele de

presiune culturala si sociala specifice unui anumit tip de societate (ex.locus de control intern -
exprimabil in autonomie timpurie, independenţa, responsabilitate) si strategiile agresive de
coping sunt incurajate in societatile moderne de tip occidental, iar locusul de control extern
si strategiile pasive, de tip ,,Capul plecat sabia nu-l taie” sau ,,Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”,
in societatile de tip traditional).

XIII.TRASATURI IMUNOGENE ALE PERSONALITATII

12
 - Optimismul actioneaza in doua directii : minimalizarea gravitatii evenimentelor si
supraestimarea propriilor resurse de a le face fata. In plus, umorul este o strategie de
ajustare capabila si ea de a reduce evenimentele stresante;

- Rezistenta (robustetea) reprezinta o aptitudine a individului de a fi neobosit,

implicandu-se in activitati diverse cu multa curiozitate, gust pentru risc si pentru
schimbare ;

- Locul de control intern sinonim cu mentalitatea individului conform careia tot ce i se

intampla i se datoreaza lui in buna masura si ca aceasta responsabilitate il obliga sa
actioneze energic pentru indreptarea unor situatii nefavorabile, neasteptand de la altii
rezolvare ;

- Autoeficacitatea reprezinta o viziune a subiectului asupra evenimentelor stresante,

potrivit careia subiectul considera ca evenimentele cu rol stresant pot fi modificate,
atenuate sau chiar preintampinate de catre orice individ si nu se afla la discretia
intamplarii, subiectul considera ca poate stapani sau limita actiunea nociva a unor
astfel de evenimente.-Umorul.

XIV.TRASATURI DISIMOGENE ALE PERSONALITATII

a) Firea anxioasa:
- prezinta stare de neliniste, tema, chiar frica nemotivata de existenta unui pericol real;
- stil perceptiv vigilent-evitant;
- angoasa este o stare afectiva cu continut somatic intens exprimat (dificultatea de a
respira) concomitent cu o mare tristete;
- anxietatea este un prim stadiu al angoasei sau o angoasa fara manifestari neuro-
vegetative;
- anxietatea are diferite consecinte somatice: dispnea (hiperventilatie), hipersudoratia,
tremorul si insomnia;
- exista o anxietate normala si una patologica sau nevrotica, ultima fiind caracterizata
printr-o hipereactie a unui subiect fata de o cauza presupusa;
- exista si o anxietate reactiva care este o anxietate intensa, disproportionata si motivata
de o cauza justificata;
- anxietatea de caracter - dimensiune a personalitatii unui subiect inclinat in mod
obisnuit spre anxietate

b) Personalitatea depresiva:
- insoteste unele boli si joaca rol etiologic in unele boli (cancer) prin efectul
imunosupresiv asupra celulelor;
- la omul bolnav starea de depresie este tradusa prin senzatii de neputinta, de pierdere a
energiei vitale, sentimente de autorepros, culpabilitate si desconsiderarea propiilor valori;
- corelatele somatice ale depresiei sunt: scaderea apetitului, scaderea in greutate,
insomnia, hipersomnia, pierderea energiei (oboseala la trezire), prezenta a numeroase si
variate forme de dureri;
- depresia mascata are o multitudine de simptome fizice ce pot constitui masca unei
depresii pe care pacientul o ascunde;
- depresia poate atinge maximul prin inclinatia spre suicid a subiectului
13
c) Nevrozismul - include anxietatea, ostilitate, izolare, impulsivitate, culpabilitate,
sensibilitate; este asociat cu boli somatice.

XV.DIAGNOSTICUL STRESULUI LA LOCUL DE MUNCA

Simptomele stresului la locul de munca, ce se pot manifesta in plan comportamental,

fiziologic si psihologic sunt :
Reactii comportamentale: acestea sunt activitati practicate deschis, pe care individul
stresat le foloseste in incercarea de a face fata stresului. Ele includ: atitudini de rezolvare a
problemei, de retragere si de folosire a substantelor care provoaca dependenta.
Reactiile psihologice: implica in primul rand procesele emotionale si cerebrale.
Reactia psihologica cel mai des intalnita este utilizarea mecanismelor de aparare (eforturi
psihologice de a reduce anxietatea asociata cu stresul).
Reactii fiziologice la stres: exista dovezi ca stresul la locul de munca se asociaza cu
functionarea neregulata a inimii, hipertensiune, puls acelerat, cresterea colesterolului. Stresul
a mai fost asociat si cu declansarea unor boli cum ar fi cele respiratorii si infectiile bacteriene.
Criteriile de diagnostic pentru stres - persoana a fost expusa unui eveniment traumatic, si
anume :
1. persoana a fost martora ori a fost confruntata cu un eveniment care a implicat moartea
efectiva, amenintarea cu moartea ori o vatamare serioasa sau pereclitare a integritatii
corporale proprii ori a altora;
2. raspunsul persoanei a implicat o frica intensa, neputinta sau oroare.
3. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul din urmatoarele moduri:
- dificultate de adormire;
- iritabilitate sau accese coleroase;
- dificultate in concentrare;
- hipervigilitate;
- raspuns de tresarire exagerat.
O oarecare simptomatologie urmand expunerii la un stres extrem este duplicitara si
adesea nu necesita niciun diagnostic, stresul acut trebuie luat in considerare numai daca
simptomele dureaza cel putin doua zile si cauzeaza o detresa de deteriorare semnificativa
clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare sau
deterioreaza capacitatea individului de a indeplini unele sarcini necesare prin definitie.
Diagnosticul de stres este adecvat numai pentru simptomele care apar in decurs de o luna de
la stresorul extrem.
Pentru indivizii  care au stresor extrem, dar care prezinta un pattern (model)
simptomatologic care nu satisface criteriile pentru stresul acut, trebuie luat in considerare un
diagnostic de tulburare de adaptare. Un alt simptom psihologic al stresului este tensiunea
musculara - poate fi asociata cu tremor, contractura, senzatia de iritatie si durere sau
sensibilitate musculara. Multi indivizi cu anxietate generalizata dau dovada de simptome
somatice. Anxietatea generalizata apare frecvent concomitent cu tulburarile afective si cu alte
tulburari in legatura cu efectele acestora.

XVI.FACTORII DE RISC PENTRU PROFESIA MEDICALA

1
Munca asistentilor este foarte dificila si este considerata cu risc de imbolnavire.
Personalul medical este expus bolilor contagioase, radioactivitatii si substantelor chimice

14
agresive. In aceasta profesie efortul fizic si psihic depus este foarte mare. Trebuie sa
manipuleze pacienti cu greutate mare si, adesea, este stresat de responsabilitatea pe care o are
fata de pacienti. Efectul acestor factori de risc asupra asistententilor este divers. Multe dintre
efecte apar după un timp foarte mare de la expunere. De exemplu, terapia cu citostatice sau
radioterapia poate avea efecte negative abia dupa cateva decade.
Pe langa efortul fizic si riscul asociat infectiilor, o problema foarte grava o reprezinta
stresul psihic. Stresul fizic si psihic sunt factori de risc pentru accidentele de munca si pot
avea repercursiuni grave. Chiar daca medicii examineaza pacientii si efectueaza interventiile
chirurgicale dificile, asistentii sunt aceia care au contact permanent cu pacientul. Acestea, pe
langa activitatea profesionala care include administrarea medicatiei, a injectiilor, asigura
pacientilor, de asemenea, suport psihic, servicii minore si o atentie constanta. Ei trebuie sa fie
disponibili, atunci cand pacientul are nevoie de ajustarea patului, cand trebuie mutat din pat
sau cand are nevoie sa i se dea ceva de pe noptiera.

La fel de important ca si epuizarea fizica a asistentilor este stresul psihic la care acetia
sunt supusi in timpul programului de lucru. Problemele legate de stres sunt adesea uitate, mai
ales in departamentele de terapie intensiva sau oncologie. La fel este si in departamentele de
geriatrie sau in clinicile de bolnavi cronici.
Cerintele ridicate la locul de munca, necesitatea de a oferi performante maxime, lipsa
personalului medical calificat, salariile mici sunt factori de stres care contribuie la oboseala si
epuizarea personalului. Oboseala pe termen lung devine cronica si se asociaza cu istovirea si
scaderea rezistentei la oboseala. Pot rezulta boli mentale si fizice grave.
Asistentii sunt cei mai afectati de sindromul Burn-out datorita stresului pe termen
lung. In ultimul timp, se vorbeste despre acest sindrom asociat progresului. Afecteaza, in
general, persoanele cu profesii ce presupun comunicare. Sindromul se asociaza cu depresia,
pierderea increderii in propria persoana, sentimentul de singuratate.
Un mediu de lucru placut si un echipament adecvat contribuie la reducerea stresului
personalului medical. Folosirea culorilor potrivite reduce semnificativ oboseala si creste
randamentul muncii. La polul opus, un design inadecvat poate ingreuna activitatea asistentilor
medicali si a medicilor.

XVII.COMPORTAMENTE PROTECTOARE SI DE RISC

Consumul de alcool

De cele mai multe ori consumarea de bauturi alcoolice nu cauzeaza probleme dar
consumarea lor peste limita poate fi daunatoare. Cel mai important este sa stim sa delimitam
pana unde merg beneficiile si unde intervin riscurile. Conform unor studii barbatii nu ar trebui
sa consume zilnic mai mult de 3-4 unitati de alcool iar femeile 2-3 (o unitate de alcool
reprezentand 10 ml de alcool pur). Dupa un episod de consum excesiv de alcool, se
recomanda abtinerea de la consum cel putin 48 de ore pentru a permite organismului sa isi
revina. Aceasta este doar o masura temporara iar cei care consuma frecvent bauturi alcoolice
in cantitati mari ar trebui sa apeleze la un ajutor profesionist.

Particularitatile alcoolului

15
 Alcoolul este utilizat in acelsi timp ca substanta psihoactiva si aliment. Alcoolul
consumat in cantitati mici este savurat de cei care apreciaza gustul si aroma bauturii
respective si de cei ce beau la ocazii. Intre trecerea de la un consum inofensiv, realizat in
cantitati moderate la consumul excesiv de alcool este un pas foarte mic.

Exercitadu-si functia de aliment, un 1 g de alcool are o valoare calorica de 29 kJ,

detinand astfel o puternica valoare nutritiva, insa fara sa contina substante necesare unei
alimentatii sanatoase, echilibrate. Acesta este si cauza din care bautorul poate obtine mai
multa energie decat are nevoie. De exemplu, un litru de bere are o valoare calorica de
aproximativ 2000 kJ, acoperind astfel 20% din necesarul zilnic de energie al unui barbat ce
presteaza o activitate cu eforturi fizice medii. Cam tot atata putere calorica este continuta in
0,7 l de vin sau 0,25 l de spirtoase. Ca particulariatate principala a alcoolului este faptul ca nu
este privit ca fiind un drog ci ca parte integranta din viata, cultura si economia noastra, astfel
omitandu-se pericolele ce vin odata cu abuzul.

Efecte asupra organismului

Alcoolul incetineste functionalitatea sistemului nervos central; blocheaza o parte din

mesajele care ar trebui sa ajunga la creier alterand astfel perceptiile, emotiile, miscarea,
vederea si auzul persoanei. In cantitati moderate alocoolul poate ajuta persoana sa fie mai
relaxata si mai putin anxioasa. In cantitati mai mari alcoolul provoaca modificari majore la
nivelul creierului astfel rezultand intoxicatia. Pesoanele care au abuzat de alcool isi vor pierde
concentrarea, abilitatea de a se exprima coerent sau de a-si mentine echilibrul; vor fi
dezorientate si confuze. In functie de persoana, intoxicatia poate face consumatorul extrem de
prietenos si vorbaret sau foarte agresiv si nervos. Viteza de reactie este diminuata dramatic,
motiv pentru care este interzisa conducerea autovehiculelor dupa consumarea de bauturi
alcoolice.

Cand sunt consumate cantitati foarte mari de alcool intr-o perioada de timp scurta
poate rezulta intoxicatia cu alcool. Intoxicatia cu alcool este exact ceea ce spune si denumirea
sa: corpul devine intoxicat cu o cantitate mult prea mare de alcool. Voma violenta este unul
din primele semne ale intoxicarii cu alcool; somnolenta extrema, inconstienta, dificultati in
respiratie, glicemie extrem de scazuta, palpitatii si chiar decesul sunt rezultate ale intoxicarii
cu alcool.

Starea de ebrietate

Starea de ebrietate denumita in limbajul popular ,,betie" reprezinta o tulburare

pasagera a consumatorului, cauzata de factori externi si avand un substrat organic. Tipul de
reactie in cazul starii de ebrietate este influentat de mai multi factori precum starea fizica si
psihica a consumatorului, gradul de toleranta asupra alcoolului cat si factorii perturbatori ai
mediului extern.

In stare de ebrietate apar o serie de modificari:

Dispozitia psihica trece de la buna dispozitie la deprimare, suparare si agresivitate;

initiativa va trece de la stimulare la inhibare; comportamentul social este afectat si va trece de
la facilitarea unor contacte la manifestari de agresivitate;

16
 Una din principalele modificari survenite este asupra starii de constienta care va trece
de la senzatia de a fi mai treaz si constient la starea patologica manifestata prin ameteli,
pierderea temporara a constientei si coma; rationamentul va prezenta o incetinire, idei
obsesive, scadere a capacitatii critice, ceea ce uneori este privit ca si gandire creativa;

O alta modificare evidenta este asupra motricitatii: vorbirea devine mai greoaie sau cu
alte modificari, apar perturbari evidente in coordonarea miscarilor si o gesticulatie
necontrolata cu miscari ample;

Modificarile neuro-vegetative se vor manifesta prin vasodilatatie, modificarea

pulsului, greturi si varsaturi, tulburari ale termoreglarii, pierderea controlului asupra
sfincterelor.

Aceaste modificari devin tot mai evidente cu accentuarea stari de ebrietate. In functie
de gradul de alcoolemie, se vor diferentia: stari de ebrietate usoare (0,5 - 1,5‰), medii (1,5 -
2,5‰) si avansate/coma alcoolica (peste 2,5‰). Modificarile insa vor fi foarte diferite de la o
persoana la alta aflata in aceeasi stare, tinand cont mai ales de gradul de obisnuinta in
consumarea de bauturi alcoolice.

Pentru tratarea abuzului si a dependentei de alcool, pacientul trebuie in primul rand sa

accepte ca are o problema, sa caute tratamentul si sa coopereze cu psihiatrul si psihoterapeutul
sau. Tratamentul initial necesita dezintoxicarea, urmata apoi de psihoterapie, in scopul 
reducerii riscului recaderilor. Psihoterapeutul va urmari in mod special cresterea motivatiei
bolnavului pentru mentinerea abstinentei si va utiliza strategii referitoare la comportamentul
acestuia in raport cu ocaziile intempestive pentru consumul de alcool. De multe ori este
necesara si terapia familiala, focalizata asupra descrierii efectelor pe care le are consumul de
alcool al pacientului asupra restului membrilor familiei.

XVIII.CONSUMUL DE TUTUN

Efectele consumului de tutun asupra sanatatii sunt semnificative, depinzand de felul in

care tutunul este consumat (fumat, aspirat sau mestecat), precum si de cantitatile utilizate.

Principalele efecte ale fumatului de tutun (principala modalitate de consum) sunt

marirea riscului de cancer la plamani si de boli cardio-vasculare.

Riscul cel mai important al consumului de tutun il prezinta asupra sistemului

cardiovascular, mai precis fumatul este unul dintre cei mai importanti factori de declansare a
infarctul miocardic (atacul de cord), boli ale sistemului respirator, precum bronhopneumonie
obstructiva cronica (BPOC), cancer, in special cancer la plamani sau cancer la laringe sau
gura.

Aparitia impotentei este cu aproape 85% mai mare la fumatori decat la nefumatori,
fiind o cauza majora pentru problemele cu erectia. Fumatul cauzeaza impotenta pentru ca
duce la ingustarea arterelor sanguine.

Stiati ca…
 1/3 din populatia globului in varsta de peste 15 ani fumeaza si 3,5 milioane de
oameni mor anual ?
17
  un fumator va avea in plamani un litru de gudron ?
 fiecare tigara scurteaza speranta de viata a fumatorului cu aproximativ 3-5 min.
ceea ce inseamna cel putin o ora pe zi la fiecare pachet ?
 desi 85% dintre fumatori declara ca ar face orice sa se lase de fumat, doar 60
milioane de oameni au renuntat in ultimii 9 ani?
 un fumator este expus de 3 ori mai mult la infart miocardic decat un nefumator ?
 ritmul cardiac este la fumatori cu circa 15 batai pe minut mai mare decat la
nefumatori ?
 cel mai mare procent de fumatori se inregistreaza in grupa de varsta 24-44 ani,
urmat de grupa 15-24 ani?
Nu numai fumatul activ este daunator, ci si cel pasiv (acele persoane care nu fumeaza,
dar sunt in anturajul fumatorilor).
Stiati ca…

. fumatorii inhaleaza doar 15% din fumul tigărilor, restul de 85% este inhalat de alte
persoane?
 fumatul pasiv poate spori cu circa 15% riscul cancerului de plamani la nefumatori?
 intr-o incapere in care se fumeaza, oxidul de carbon depaseste de 2 ori norma
admisa de lege referitoare la poluarea mediului exterior?

Efectele nicotinei asupra organelor şi creierului:

 dificultati de invatare
 dificultati de concentrare si scaderea capacitatii de memorare
 tulburari emotionale
 scaderea rezistentei organismului la infectii prin afectarea sistemului imunitar
 cresterea pulsului si a ritmului respiratiei
 incetinirea activitatii musculare si a reflexelor
 creste probabilitatea de a forma ,,dopuri”, ,,cheaguri” de sange ceea ce poate duce
la infart miocardic
 incetinirea reactiilor
 modificari ale dispozitiei afective
 colite şi ulcere
 artrite şi artroze
 afectiuni ale aparatului circulator
 infectii respiratorii cronice, diverse afectiuni ale aparatului respirator
 scaderea apetitului si diminuarea comportamentului sexual
 tulburari ale sarcinii si nasterii, influente asupra noului nascut (nastere prematura,
avorturi spontane, dificultăti in dezvoltarea fizica şi psihica a fatului).
Cum se poate preveni fumatul
Starea de sanatate este principala resursa pentru orice proiect de viata. Beneficiile
renuntarii la fumat sunt:
 dobandirea unei forme fizice mai bune prin rezistenta organismului
 respiratie placuta, hainele nu vor mai emana mirosul neplacut de tutun
 dantura si degetele nu vor mai fi ingalbenite
 se economiseste zilnic o suma de bani
 evitarea riscului unei boli grave, adesea irecuperabile
 durata de viata se poate prelungi.

18
 Consumul de droguri
Problema drogurilor constituie marea provocare pentru educatia secolului XXI. De
cele mai multe ori, daca nu se intervine eficient, consumul si dependenta de droguri sunt
drumul spre boala si pierderea progresivă a eului.

Drogurile - sunt substante solide, lichide sau gazoase, care odata absorbite de
organism perturba una sau mai multe functii importante, de cele mai multe ori iremediabil, si
care influenteaza negativ starea de sanatate, sentimentele şi perceptia. Consumul abuziv al
unei astfel de substante poate provoca mai multe tipuri de tulburări:

1. Fizice, atunci cand, ca urmare a gradului lor de toxicitate, dauneaza organismului persoanei
care le consuma. Ex: consumul regulat de tutun poate cauza bronsite cronice.

2. Psihologice, atunci cand au un efect negativ asupra echilibrului personal, psihologic sau de
adaptare sociala. Ex: cazul cuplurilor conflictuale datorita abuzului de alcool.

Dependenta de droguri - reprezinta nevoia continua si imperioasa de administrare a

drogului pentru a produce anumite senzatii dorite sau pentru a impiedica instalarea unor efecte
dureroase atunci cand nu mai este luat. Neadministrarea regulata a drogului este asociata cu o
stare de rau general.

Toleranta - reprezinta proprietatea organismului uman de a se adapta la substante

straine administrate – droguri, medicamente, alcool; apare astfel tendinta de a lua doze cat
mai mari pentru a obtine aceleasi efecte.

Sevrajul - desemneaza totalitatea simptomelor fizice si psihice care apar atunci cand
persoana este privata de substanta de care a devenit dependenta.

XIX.CONSECINTELE CONSUMULUI DE DROGURI SUNT

MULTIPLE:

1. Cele de ordin medical se refera la urmatoarele afectiuni:

 hepatita;
 tuberculoza;
 sifilis;
 afectiuni cardio-respiratorii;
 tulburari endocrine;
 insuficienta renala;
 infectii si afectiuni ale pielii;
 complicatii psihiatrice – iluzii, halucinatii terifiante, perceptia alterata a timpului si a
distantei;
 SIDA;

19
  supradoza poate avea efecte letale.

2. Pe plan psihologic apar reactii de:

 panica;
 anxietate;
 depresie;
 suspiciune si tendinte paranoice;
 agresivitate;
 labilitate emotionala;
 tulburari de comportament;
 instrainare de propria persoana si afectarea imaginii de sine;
 modificari de personalitate care pot duce la suicid sau omor;
 scaderea performantelor intelectuale.

3. In sfera sociala consumul de droguri are ca efecte:

 deteriorarea progresiva a relatiilor sociale;

 cresterea riscului de excludere sociala;
 diminuarea sanselor de reintegrare sociala si profesionala;
 suferinta familiei si a adevaratilor prieteni;
 dezinteres in relationarea cu ceilalti;
 implicarea in activitati infractionale cand se afla sub influenta drogului sau pentru a-si
procura doza de stupefiante.

Un rol important in preintampinarea consumului de droguri il au parintii, care trebuie

sa-si educe copiii corespunzator din punct de vedere moral si spiritual, pregatindu-i pentru
a face fata realitatilor dure ale vietii. Atmosfera sanatoasa din familie, dragostea,
afectiunea, comunicarea intre parinti si copii, constituie astfel principalul aliat in lupta
impotriva acestui flagel.

XX.PERSONALITATEA DE TIP A

  Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in evidenta prin faptul
ca vor sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii descriu ca fiind ,,buldozere’’. Ei sunt
constienti de importanta atitudinii pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il
urmeze in viata. Sunt competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu
personalitatea A stiu cand trebuie sa isi asume riscuri si sunt buni antreprenori. Au un caracter
20
pragmatic si rezolva cu usurinta problemele in momentul in care le blocheaza calea spre
succes. Veti descoperi ca acest tip de oameni sunt deschisi catre orice este nou si intampina cu
bratele deschise schimbarea – fie ca este ea spirituala sau chiar tehnologica. Secretul acestor
oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in evidenta propriile abilitati
si personalitatea colorata.

  PERSONALITATEA DE TIP C

  Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin personalitatea de tip
C este cel de ,,cautatori’’. Ei sunt introvertitii interesati de detalii care gasesc raspuns la orice
problema. Totusi, usurinta cu care fac acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in
acel moment. Indivizii cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala
insa se inteleg extrem de bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in ciuda faptului ca
acestea se afla la polul opus fata de ei. Personificarea tipului B este contabilul, programatorul
etc. Indivizii cu aceasta personalitate vor prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si
mereu judecata obiectiva si logica in gandire. Trasaturile lor caracteristice sunt natura retrasa
si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei.

FACULTATIV

Tipologii constitutionale

Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german)

Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen

(1913-1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre:

 simptomatologia psihocomportamentala
 aspectul bioconstitutional extern.

Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit
finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul” (1921).

Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.Kretschmer va ajunge in final

sa cuprinda 3 tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat. Acestea sunt:

a) picnic-ciclotim - din punct de vedere morfologic se caracterizeaza prin: constitutie

orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil.
b) leptosom (astenic) - schizotim - se caracterizeaza prin: constitutie verticala, trunchi
cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund,
muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi
feminine la barbati si masculine la femei.

c) atletic-vascos - se caracterizeaza prin: constitutie fizica proportionata, dezvoltare

robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust.

Ca accesoriu este mentionat tipul displastic – reuneste numeroase varietati dismorfice.

21
 Tipologia lui Sheldon

Endomorful (viscerotonic) se caracterizeaza printr-o dezvoltare musculara si osoasa

sub medie. Ca talie, aceste persoane sunt breviline (tip constitutional, in antropologie,
caracterizat prin trup si membre scurte si groase) si adeseori picnice. In schimb, au viscerele
dezvoltate. Se caracterizeaza, din punct de vedere psihic, printr-o tendinta spre relaxare, gust
de comfort, placere de a se odihni, dar si tendinte accentuate de a ceda tentatiilor, mai ales
celor alimenate. Au un somn bun si odihnitor, le place sa doarma. Sunt sociabili si buni
familisti, tolerabili adeseori. Nu le place prea mult activitatea intelectuala. Sunt, in general,
persoane pragmatice. Sunt persoane amabile, prietenoase, fara a fi prea dependente de
prieteni. Rareori sunt lipsite de control.

Mezomorful (somatotonicul) este un tip masiv, greu, consistent, atletic, privind

constitutia. Are, in general, un tonus ridicat, multa energie disponibila. Conformatia sa
generala este de corp puternic cu dezvoltare superioara a oaselor si musculaturii, cu rezistenta
la rani, si cu evidente capacitati de a face eforturi fizice remarcabile. Este o persoana ce are
dezvoltata cerinta de a actiona, tendinte de competitie si lupta, dorinte de a se impune. Are o
oarecare extraversie dar si o oarecare instabilitate psihica. Este energic, activ, dar uneori
rezervat, jenat. Ii plac responsabilitatile. In munca, este sever, chiar dur. Are o inaltime peste
medie, este puternic, are toracele dezvoltat, pantecele tras si plat. Aparent este calm dar
uneori vulnerabil.

Ectomorful este longilin (leptosom), dominant cerebral. Poseda o bogata viata

interioara. Este impresionabil pe linie sentimentala. Poseda, insa, o saraca viata exterioara.
Are dificultati in a face atasamente sociale deoarece este predispus la singuratate si
independenta. Are fobie de zgomote si de aglomeratii. Fiind introvertit, oboseste si se
consuma psihic, fapt ce-i creeaza adeseori insomnii. Este, in acelasi timp, o persoana
contemplativa de fond. Este foarte rapid, intelege foarte repede si bine subtexte, sensuri,
probleme invaluite, dar, in acelasi timp este sensibil, foarte vulnerabil si irascibil. Ii plac
proiecte imaginare si disectii de scenarii interioare complexe. Dispune de foarte multa
imaginatie, care-i face rapida implicatia, in sisteme complexe de cunostinte si probleme. Este
insa timid si timorat.

Tipologia lui Eysenck

Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea externa si intra in categoria
extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin
categoriei introvertitilor.

Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se

inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei.

Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre
reverie si greu adaptabili.

Stabilitatea sau instabilitatea emotionala este exprimata prin gradul de nevrozism al

subiectului.

22
 Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a
temperamentelor mult mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene
Le Senne si Gaston Berger.

Pentru Le Senne caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica
„ansamblul dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului”. Ei pornesc
de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si „rasunetul” (ecoul). Din combinarea
lor rezulta opt tipuri temperamentale.

Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente.

Emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-
emotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.

Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au

o continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca
impotriva vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu.

Rasunetul se refera la ecoul pe care il au asupra noastra diferite evenimente, impresii.

Persoanele care traiesc puternic prezentul, extraversive sunt numite persoane primare.
Persoanele care au tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, introversive sunt
numite persoane secundare.

 Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si
anume: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari),
sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari),
flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari),
apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

Personalitati accentuate

Personalitatea demonstrativa (sau isterica) se distinge prin capacitatea de a uita tot

ce nu isi doreste sa isi aminteasca, deci de a minti cu seninatate. Ei refuleaza (inhiba) tot ce nu
corespunde cu proiectia lor despre sine, astfel incat ajung sa performeze un rol cu totul strain
de ceea ce sunt ei de fapt. Lauda de sine se conjuga cu activitatea in sprijinul modului in care
ar dori sa se defineasca, astfel incat pe termen scurt ei pot convinge anturajul despre
autenticitatea rolului pe care il joaca. Adaptabilitatea excesivă precum si tendinta de
autocompatimire sunt alte trasaturi ale personalitatii de acest tip.

Personalitatea hiperexacta(acum denumirea cunoscuta este obsesiv-compulsiva) este

reprezentativa pentru  persoanele care doresc ca totul sa se desfasoare dupa o ordine anume.
Ei doresc ca totul sa fie previzibil, logic, viata sa nu aduca surprize. Sunt incapabili de a lua
decizii pentru ca vor ca cele mai mici amanunte sa fie luate in calcul (este metoda acestor
indivizi  de a controla anxietatea). Dezvolta adesea obsesii (exemplu: praful ca ,,inamic”,
firele de par ca primejdii potentiale pentru sanatate, microbii ca agenti patogeni etc.).
Meticulozitatea si atasamentul fata de rutina, care in mediul casnic pot deveni o povara, in
organizatii pot fi benefice pe anumite pozitii: hiperexactii nu agreeaza schimbarea locului de
munca, deci vor fi angajati fideli.

Personalitatea hiperperseverenta  se distinge prin perseverenta anormala a afectelor.

La personalitatile medii, afectele odata declansate se estompeaza: la hiperperseverenti, ele se

23
 estompeaza mult mai incet iar ecoul lor este mai profund. Consecintele vor fi susceptibilitatea
extrema, capacitatea de a se simti vizat sau jignit extrem de usor. Ei vor fi definiti de cei din
jur drept ,,ranchiunosi”, ,,oameni care nu iarta si nu uita”. Hiperperseverentii sunt dornici de
prestigiu personal (prestigiul sau realizarile grupului nu inseamna mare lucru pentru ei,
oricum nu sunt personalităti de grup). Afectele care persista timp indelungat pot ajunge sa
domine gandirea, astfel incat duc la idei fixe obsesive.

Alte tipuri de personalitati accentuate sunt legate de trasaturile accentuate de

temperament, de sfera afectiva:
-          personalitatea hipertimica - o psihopatologie hipomaniacala; vesel, locvace (vorbaret),
superficial; fuga de idei, precipitare a ideilor in vorbire. Predispozitie la alcoolism;
-          personalitatea distimica - da psihopatie depresiva; tacut, serios, pesimist, predispus la
depresie.
-          firea exaltata - oscilare intre entuziasm si disperare, euforie si descurajare. Da un tip
special de ciclotimie, „un anxios-fericit”. In situatia de boala (nu neaparat psihica), are o
sensibilitate exagerata, excesiv de îngrijorat in raport cu boala sa sau cu simptome banale
(ex.anestezii);
-           firea anxioasa - bazata pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ; tendinte
ipohondrice, timiditate. Are nevoie de discutii linistitoare cu medicul;
-          firea emotiva - reactii foarte sensibile si de profunzime in sfera sentimentelor spirituale.
Este extrem de sensibil la suferintele celor din jur, mergand pana la reactii nevrotice, depresie
si clacare in fata evenimentelor.

XXI.DIMENSIUNI TIPOLOGICE IN BIOGRAFIE. REACTII LA

BOALA.

Exista mai multe variante de acceptare sau de amanare ori chiar de refuz al bolii.

a) Recunoasterea bolii

Recunoasterea bolii si acceptarea situatiei de bolnav

Exista urmatoarele modalitati de recunoastere a bolii si a situatiei de bolnav:
Prima varianta este cea realista, rationala, in cadrul careia un individ echilibrat emotional,
cu un nivel de cultura sanitara satisfacator si fara probleme existentiale presante, considera ca,
in fata unor tulburari de ordin somatic sau psihic aparute cu sau fara cauza aparenta, trebuie
sa-si adapteze comportamentul prin masuri igieno-dietetice provizorii pana la prezentarea la
medic, considerata obligatorie (sau sa se limiteze la tentative terapeutice simple, daca ele
conduc la disparitia simptomelor, iar acestea nu se mai repeta).
Un alt mod de acceptare este cel definit ca o constiinta a bolii disproportionata fata de
substratul real organo-lezional.

b) Ignorarea bolii

Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de
catre indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati
intr-un moment de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii
fac surzi fata de propriile lor suferinte.

c) Negarea, refuzul starii de boala in conditiile constientizarii unor tulburari ce pot

constitui semne ale bolii
24
 Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoască faptul ca
este bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor
exigente legate de tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta.
Sunt oameni care se simt deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din
locuinta cateva zile, in timp ce altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai
neplacute. Prima categorie va nega ideea de boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca
va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand agravarea simptomelor
prin ,,sfidarea regulilor jocului’’.

Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome

care-l atentionează ca ,,ceva nu este in regula’’ cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa
aiba la baza doua atitudini fundamentale:
- amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate,
intalnita atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa
adopte situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt evidente.
- autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome
constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave.
Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic.
d) Resemnarea
Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei
bolnavii cu o stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror
conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu
starea de indiferentism (proprie in special misticilor).
Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie?
Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care
constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o
buna autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de
realizarile, esecurile, asteptarile noastre.
Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice,
sociale sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne
pastram identitatea personala.
Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau
accidentele care provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea
imaginii de sine si aparitia unor probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac
sa ne simtim debusolati. In aceste momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru
care sa ne putem aduna toate fortele vointei, pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua
situatie

XXII.PSIHOLOGIA FEMEII IN TIMPUL SARCINII

In timpul sarcinii se intalnesc o serie de modificari psihologice de mica intensitate,
care nu depasesc sfera normalitatii (facand parte tot din asa-numita ,,psihologie a gestantei’’).
Dintre aceste modificări amintim: hiperestezia senzitivo-senzoriala, prin scaderea pragului
sensibilitatii generale (manifestata adesea prin modificari ale gustului si mirosului, prin repul-
sie si greata la diferite mirosuri etc), apetit capricios (tendinta de foame pentru anumite
alimente, „pofte" ale gravidei), scaderea pragului de toleranta la frustratie, care duce la stari

25
de iritabilitate, instabilitate, irascibilitate, reactii disproportionate; stari de plans si alte
izbucniri afective; tulburari ale activitatii cu scaderea controlului, care duc uneori la
impulsiuni cleptomanice; modificari minore in sfera cognitiva exprimate prin oarecare
lentoare ideativa, hipoprosexie, hipomnezie.

Majoritatea femeilor traverseaza fara tulburari psihice seria de evenimente din

secventa conceptie - gestatie - nastere - lauzie - lactatie - maternitate. O parte din gravide
prezinta insa tulburari psihopatologice care debuteaza sau reapar in perioada gravido-
puerperala. Aceste „psihoze de gestatie" sau „nevroze de gestatie" nu sunt determinate de
modificarile specifice sarcinii. Fiecare entitate psihiatrica inregistrata in timpul graviditatii
este determinata de acei factori cauzali care intervin si in afara maternitatii (incat mai
adecvata este denumirea de „nevroza" ori „psihoza asociata cu gestatia"). Aceste boli psihice
care debuteaza ori reapar in perioada graviditatii prezinta totusi o serie de particularitati
clinice, imprimate de stresul biologic (asa-numita „baie hormonala", care modifica toate
metabolismele) si stresul  psihosociologic al  gestatiei.

Psihologia femeii in timpul lauziei

Perioada de lauzie incepe imediat dupa nastere, si dureaza intre 6 si 8 saptamani. In

aceasta perioada, proaspata mamica trece printr-o serie de modificari fiziologice care
marcheaza, dincolo de aspectele oarecum neplacute si incomode, primul pas in procesul
revenirii in urma sarcinii si aducerii pe lume a unui copil. Pe langa modificarile de ordin
fiziologic, se produc si o serie de efecte de ordin psihologic, mai mult sau mai putin subtile,
cu efect inevitabil asupra dispozitiei mamei. Din aceste motive, imediat dupa nastere intreaga
familie a lauzei are tendinta, pe buna dreptate, de  a face tot posibilul pentru a menaja
proaspata mamica si de a-i asigura o stare de confort fizic.  In unele situatii insa, aspectele
care tin de confortul psihologic sunt neglijate, in conditiile in care nevoile lauzei de suport
psihic sunt foarte mari in aceasta perioada .

Odata cu nasterea copilului, statutul femeii se schimba brusc, aceasta vazandu-se in

situatia de a face fata unei situatii noi, si de a fi capabila, in primul rand sa ofere dragoste si
afectiune neconditionate copilului, sa raspunda nevoilor acestuia de dependenta. Este lesne de
inteles ca pentru o adaptare reusita la noua situatie, mama are nevoie de sprijin si de echilibru
psihic. Odata cu aceasta trecere brusca, femeia este in totalitate acaparata de rolul de mama,
negasind timp, pe perioada lauziei, pentru a se mai ocupa de rolul de femeie, sotie, fiica,
prietena. Din aceste motive, proaspata mama are nevoie de sprijin afectiv din partea familiei
si a sotului, pentru a duce la capat cu bine aceasta perioada si pentru a se afla intr-o stare
optima si a fi capabila sa raspunda nevoilor copilului.

Iata cateva dintre emotiile si temerile pe care le poate trai lauza, si care trebuiesc
abordate cu multa afectiune, sprijin neconditionat si suport emotional din partea familiei:

Teama de a nu fi o mama suficient de buna. Nimeni nu se naste invatat, iar a avea

grija de un copil care este in totalitate dependent de tine se poate dovedi un lucru deloc usor.
Mama poate dramatiza greseli minore pe care le face in ingrijirea copilului, ajungand la
concluzia ca nu este suficient de buna si de capabila pentru a face fata unei asemenea

26
responsabilitati. Un mic sprijin din partea familiei o poate ajuta sa depaseasca aceasta temere
si sa abordeze copilul cu mai multa incredere.

Imaginea de sine este afectata datorita modificarilor fizice survenite in timpul

sarcinii si in momentul nasterii. Mama se teme ca nu isi va recapata feminitatea, ca nu va mai
fi placuta si atragatoare, ca nu isi va putea recapata silueta avuta inaintea sarcinii. Nevoia de a
se simti acceptata neconditionat in aceasta perioada este sporita, iar cei din jur vor trebui sa
raspunda acestei nevoi pentru a o ajuta pe proaspata mamica sa isi redobandeasca increderea
in sine.

Teama ca nu mai este la fel de importanta. Odata cu nasterea copilului, acesta

devine centrul universului familiei, iar mama se poate simti neglijata, poate simti ca nu mai
primeste la fel de multa afectiune. De aceea este indicat ca familia sa nu isi schimbe atitudinea
protectoare si plina de grija fata de lauza.

Senzatia de dependenta fata de sot poate fi impovaratoare pentru o femeie care

inainte de nastere a fost foarte activa. Ea poate ajunge sa se simta neajutorata si inferioara,
pierzandu-si increderea in sine si in propria capacitate de a fi independenta.

Echilibrul psihic al mamei depinde in mare masura de sprijinul primit de la familie, de

afectiunea neconditionata pe care aceasta este capabila sa i-o ofere pentru a-i asigura o stare
de armonie psihica.

XXIII.PSIHOLOGIA ACTULUI CHIRURGICAL

Trasaturile cu implicatii psihologice ale actului chirurgical sunt:

a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand
perspectiva unei vindecari rapide si, de regula, definitive;

b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori,
viata bolnavului;

c) Incarcatura emotionala este maxima si se refera nu numai la pacient ci si la

chirurgul care opereza, acestuia nefiindu-i indiferent un eventual esec al interventiei (inclusiv
efectele secundare sau complicatiile postoperatorii);

27
 d) Intreaga desfasurare a actului chirurgical poarta pecetea unui dramatism generat, in
primul rand, de riscul chirurgical perceput de bolnav, si in al 2-lea rand de numeroasele
surprize ce pot apare in dinamica actului operator;

e) Bolnavul poate avea senzatii si sentimente generate de ideea de ,,prejudiciu

corporal” in cadrul unor exereze interesand segmente sau organe ale propriului corp;

f) Anxietatea, care este o dominanta in plan psihologic a bolnavului, este extrema si ea

domina bolnavul aproape pe tot parcursul actului chirurgical, incepand cu momentul
internarii, continuand cu pregătirea preoperatorie (ganduri despre riscul operator) sau cu
momentul anesteziei (griji referitoare la posibilitatea de ,,a nu se mai trezi’’), amplificandu-
se, paradoxal - dupa reusita interventiei chirurgicale (,,ganduri negre’’ despre posibilele
sechele sau complicatii, ca si despre viitoarea sa reinsertie socio-profesionala).

Cauzele anxietatii perioperatorii :

- internarea in clinica: separarea de familie si de prieteni

- mediu strain, zgomote si mirosuri (mai intense decat in alte servicii)
- ingrijiri de rutina
- griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in familie, profesie
- teama de necunoscut, iminenta contactului cu acesta
- pierderea stapanirii de sine in relatiile cu cei din jur, constiinta neajutorarii,
comunicarea dificila cu lumea exterioara, desfasurarea neobisnuita a zilelor de spital
- relatarile unor pacienti despre nereusitele sau sechelele operatiilor ori accidentele
anesteziei
- relatarile din presa despre esecurile sau greselile intra-si postoperatorii.

Interventia chirurgicala:

- operatia ca o leziune si agresionare a corpului si sufletului

- aprecieri prin prisma experientei personale (alte operatii sau recidiva)

Temeri cu privire la:

- rezultatul interventiei chirurgicale (daca isi va mai reveni la vechile capacitati)

- eventualele ,,surprize’’ negative intraoperatorii (ex. cancer)
- urmarile operatiei (griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in
familie, profesie, pierderea conditiei fizice)
- ingrijiri adiacente ( sonde, perfuzii, cateterizare, etc.)
- vesti proaste inaintea operatiei
- anestezie
- teama de moarte
- senzatia stranie de ,,pseudomoarte’’, datorita pierderii cunostintei in cursul anesteziei
- sentimentul unui abandon total
- teama excesiva de complicatiile anesteziei (ex. alergice)
- grija fata de momentul trezirii
- neplaceri cauzate de perfuzii, injectii, masca

28
- teama de a nu se comite indiscretii asupra intimitatilor sale
- experiente anterioare neplacute
- momentul trezirii din anestezie si al evaluarii imediate a rezultatelor operaţiei
- griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort
- pierderea conditiei fizice.
g) Atat asupra bolnavului, cat si a medicului, impactul psihologic al bolii chirurgicale
este crescut. Sentimentul responsabilitatii la chirurg nu dispare odata cu sfarsitul
operatiei. Acest sentiment este accentuat, sau apare ca raspuns si la suprainvestirea
medicului de catre pacient, si uneori ca urmare a suprasolicitarii radicalitatii
interventiei terapeutice;
- Patrunderea in lumea spitalului, nefamiliara, rece, confruntarea cu suferintele,
eventual decesul altor bolnavi, ruperea puntilor de legatura cu mediul inconjurator
sunt de asemenea factori ce ridica serioase probleme psihologice.
- Momentul postoperator este cel care, prin durata lui relativ sporita si prin anumiti
factori obiectivi sau subiectivi, are o importanta deosebita in plan psihologic. In
perioada postoperatorie precoce disconfortul este mixt: fizic, prin dureri, varsaturi,
meteorism, impotenta functionala, dar si posibil psihic (numai ideea – cazul psihozelor
post-partum- sau chiar prezenta mutilarii, sechelelor, infirmitaţii - ca de ex. in
amputatiile de necesitate).
- In această perioada, de multe ori, ritmul progresului starii de sanatate, al recuperarii
este neconcordant cu al asteptarilor bolnavului. Acest lucru este perceput dureros de
persoanele vulnerabile la frustrare (ex. tipul psihocomportamental A, care are o
motivatie de tip social, de autoafirmare, foarte pregnanta).
- In perioada postoperatorie precoce, pacientul este confruntat eventual si cu esecul
interventiei terapeutice, cu rezultate disproportionat de mici sau chiar dramatice,
raportate la expectatiile medicului sau ale pacientului (ex. descoperirea intraoperatorie
a unui cancer inoperabil). Tot acum, bolnavul este mai susceptibil la stresul psihic
iatrogen (disconfortul ,,minim’’ in alte situatii este amplificat, pregatirea psihologica a
pacientului se centreaza cel mai adesea pe acceptarea si desfasurarea momentului
operator, si mai putin sau deloc pe perioada postoperatorie).
- In perioada postoperatorie tardiva se pot manifesta doua tendinte cu sens contrar; pe
de-o parte, recidiva/recaderea (corelata cu suprasolicitarea anterioara de catre pacient a
interventiei chirurgicale) erodeaza puternic fundamentul increderii in medic: ,,Daca nu
chirurgia, atunci ce?’’; pe de alta parte, in aceasta perioada se rup adesea legaturile cu
terapeutul (de regula, ele se mentin doar scurt timp dupa operatie, iar problemele
aparute tardiv sunt gestionate adesea de medicii de medicina generala sau internisti,
pana devin critice).
- Desigur, in cadrul factorilor de prognostic prost in plan psihologic, se pot include in
aceasta perioada si complicatiile generate de insasi interventia chirurgicala (granulom
de fir, eventratii, evisceratii, etc.).

XXIV.DEPENDENTA MEDICAMENTOASA

29
 Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de
medicamente. La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope
(antidepresivele, somniferele) actioneaza asupra creierului modificand comportamentul
persoanelor care le consuma.

Intrucat problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi
schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o
toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa
isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si
indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza.

Simptomele dependentei:

1. Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai

poate sa adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune", nu
mai are incredere in capacitatile propriului organism si nu si-l poate controla.

2. Anxietate - in cazul absentei pastilelor: daca nu si-a luat pastila ca de obicei,

persoana dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie
sa isi faca rost cat mai repede de medicament.

3. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta

medicamentelor cat si in timpul consumului.

Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o

administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare.
Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui
medic.

Efectul placebo

In dictionarul medical, efectul placebo este atributul acordat oricarui medicament

prescris unui bolnav in scopul de a-i face placere mai degraba decat a-i fi util. Acest
medicament poate fi o substanta de forma farmaceutica, dar neutra din punct de vedere
farmaco-dinamic, folosita in scop terapeutic experimental.

In cazul persoanelor ce raspund la substantele placebo, unele reactioneaza favorabil, in

sensul ca se simt bine, alte reactioneaza negativ. S-a demonstrat ca femeile raspund pozitiv,
mai intens si in numar mai mare decat barbatii. Copiii si adolescentii raspund mai putin la
fenomenul placebo, pentru ca aparitia acestui fenomen se bazeaza pe increderea pacientului in
pregatirea profesionala a medicului. De aceea fenomenul se manifesta frecvent la persoanele
varstnice.

Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu se limiteaza doar la actiunea unei
substante farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul asteptat si rezultatul obtinut de
un medicament.

Automedicatia

30
 Automedicatia este o practica destul de frecventa in ziua de azi si reprezinta tratarea
problemelor de sanatate cu medicamente destinate special acestui scop, fara supravegherea
unui medic.

Vorbim de automedicatie si in momentul in care un pacient interpreteaza dupa bunul

plac tratamentul care i-a fost prescris, intrerupandu-l inainte de termenul precizat de medic
sau modificand dozele si modul de administrare, ori luand chiar alte medicamente decat cele
prescrise de medic.

Automedicatia este o practica obisnuita omului atunci cand este vorba de o migrena,
tuse sau durere in gat sau cand apar boli de sezon (viroze respiratorii sau sindroame gripale).
Nu exista niciun pericol atata timp cat pacientul isi administreaza medicamentul care i-a fost
prescris, problemele pot aparea in momentul in care pacientul se afla sub un alt tratament,
pentru ca pot exista interactiuni intre cele doua tipuri de medicatie cu efecte negative asupra
organismului.

Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici

In asistenta medicala, comunicarea este o nevoie fundamentala si trebuie sa fie o arta

pe care slujitorii stiintei medicale o innobileaza in relatia cu omul bolnav si familia acestuia.

In cazul bolnavilor cu boli incurabile, asa cum sunt bolile neoplazice, dar si alte boli
degenerative, neurologice, cardio-vasculare, de nutritie, dementele, SIDA, s.a., comunicarea
reprezinta o nevoie stringenta a acestora si presupune unele abilitati relationale, care constau
in abordarea unor strategii menite sa stabileasca relatii interpersonale, empatice.

Demersul paliativ, care se afla in complementaritatea celor preventive, terapeutice si

de recuperare, vizeaza satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale si cuprinde pe langa
tratamentele medico-chirurgicale, toate ingrijirile ,, nursing" si toate sustinerile psihologice si
spirituale, destinate sa aline suferintele somato-psihice, sa amelioreze calitatea vietii si sa
asigure respectarea demnitatii conditiei umane.

In demersul paliativ, bolnavul incurabil este abordat plenar, bio-psiho-social, cultural

si spiritual, in interrelatie permanenta cu mediul familial si cu valorile, cu principiile sale de
viata si cu credintele sale, adica este abordat global integrativ sau holistic.

In cadrul demersului paliativ, acompaniamentul relational este esential, fiind o

expresie a solidaritatii umane si a respingerii abandonului, echivalent cu un gest eutanasic, o
filosofie a intrajutorarii umane si a respectului vietii, o terapie morala.

Pentru realizarea unei comunicari eficiente, sunt necesare:

- acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relatii cu bolnavul, bazata pe

incredere reciproca;

- ascultarea activa a bolnavului, cu respectarea opiniilor si credintelor sale, intr-un

climat de confidentialitate, in virtutea faptului ca fiecare persoana are dreptul la propriile
credinte si convingeri religioase, care trebuie acceptate si respectate, chiar daca difera de ale

31
celui (celor) din echipa multidisciplinara de ingrijire;

- abordarea cu empatie a comunicarii, pentru a incuraja bolnavul si apropiatii acestuia sa

se exprime deschis si neingradit;

- incredere si intelegere prin oferirea de raspunsuri empatice bolnavului;

- informarea corecta, fara ambiguitati, a membrilor familiei in legatura cu orice aspect

relevant, referitor la ingrijirile acordate.

Comunicarea vestilor proaste

In fata unui bolnav cu o maladie incurabila sau aflat in faza terminala a acesteia,
cadrele medicale, traiesc de cele mai multe ori sentimentul vinovatiei, nestiind cum sa
comunice aceste vesti pacientului sau familiei. Primul pas in comunicarea unei vesti proaste
este pregatirea cu atentie a momentului respectiv, a intregului personal de ingrijire.

Reactiile emotionale ale bolnavului sunt de cele mai multe ori imprevizibile, facand
dificile comunicarea si ingrijirea ulterioara: teama de moarte; teama de durere fizica; starea de
depresie (pacientul devine introvertit, retras, disperat, apatic, lipsit de speranta); sentimentul
de abandon; izolarea sociala; pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului; rusine,
manifestata de starea de dependenta, ca urmare a evolutiei bolii; autocompatimire; furie,
agresivitate, revolta; negare, culpabilizare; plans, umor, rugaciune; acceptare, atunci cand
ratiunea este inaintea emotiilor.

Familiei ii revine un rol important in cadrul ingrijirilor paliative, fiind adesea

componenta a echipei de ingrijire. In fata realitatii crude, membrii familiei pot dezvolta reactii
ce pun in dificultate actiunile viitoare si ingrijirea pacientului.

Terapii psihologice si practice ce pot fi indicate:

- psihoterapie cognitiva, cognitiv-analitica, sau axata pe rezolvarea problemelor; participarea

intr-un grup de discutii, analiza si suport; terapie prin muzica, prin arta, prin creatii literare;
tehnici de relaxare; hipnoterapie; activitati practice in functie de hobby-ul persoanei
respective.

Aceste indicatii pot fi folosite si pentru membrii echipei de ingrijire in vederea

rezolvarii problemelor psihologice survenite in timpul acordarii ingrijirii paleative,
fie intr-o directie pozitiva (atitudine de luptator, acceptare) sau una negativa (abandon,
disperare, izolare, depresie, chiar autoliza). Comunicarea vestilor proaste, pacientului si
familiei sale, este un act de responsabilitate uriasa, cu impact asupra calitatii vietii si
compliantei la tratament.

XXV.ABORDARE SI CONSILIERE PSIHOLOGICA IN HIV

POZITIV

32
 La pesoanele seropozitive apar o serie de manifestari psihopatologice. Stresul generat
de particularitatile HIV/SIDA ca boala fara un tratament care vindeca, modificarea stilului de
viata, multiplele pierderi suferite, povara pastrarii secretului, discriminarea perceputa
permanent in jur sunt probleme care, de multe ori, provoaca pierderea echilibrului psiho- logic
al persoanelor afectate, generand tulburari psihice majore.

Manifestarile psihopatologice ale adultului se refera la afectiunile psihiatrice cu

prevalenta cea mai mare printre adultii HIV pozitiv sunt tulburarile anxioase (atacul de
panica, fobiile, tulburarea obsesiv-compulsiva, anxietate generalizata, sindromul de stres
post-traumatic, tulburarea de adaptare), tulburarile afective (episoade maniacale, tulburare
bipolara, depresia), tulburarile somnului si abuzul de substante (alcoolism, dependenta de
medicamente, dependenta de droguri).

La copilul/adolescentul seropozitiv apar o serie de manifestari psihopatologice precum:

anxietate, crize de afect, stari depresive, agresivitate, regresie. Aceste manifestari difera in
functie de varsta, dezvoltarea psihoafectiva, educatia primita si sustinerea din partea familiei.

Un alt obiectiv pe care il are de indeplinit consilierul in cadrul consilierii post-test

seropozitiv este acela de reducere a transmiterii HIV. In primul rand aceasta se realizeaza prin
reducerea riscului de transmitere sexuala astfel:

1) Transmiterea HIV poate fi prevenita prin abstinenta, adica lipsa relatiilor sexuale de
orice natura.

2) Riscul de transmitere a infectiei HIV poate fi redus in cursul relatiilor sexuale prin
utilizarea corecta a prezervativului, insa acesta reduce riscul dar nu-l elimina in totalitate.

3) In cazul refolosirii prezervativului riscul de infectie creste.

4) Trebuie furnizate informatii privind prevenirea sarcinii la femeia HIV pozitiva,

consilierul sa precizeze ca pilulele contraceptive nu reduc transmiterea infectiei HIV.

O alta metoda de reducere a transmiterii HIV se face prin reducerea riscului de

transmitere la utilizatorii de droguri injectabile, astfel:

1) Transmiterea HIV poate fi prevenita daca nu se refoloseste instrumentul cu care s-au

facut injectii (ace, seringi) si respectiv daca nu se imprumuta, aceasta regula fiind valabila nu
doar pentru utilizatorii de droguri ci si pentru cei care obisnuiesc sa-si efectueze la domiciliu
diverse tratamente injectabile.

2) O alta cale de prevenire a infectiei HIV este ca utilizatorii de droguri administrate

intravenos sa renunte la ele.

3) Un sfat pentru consumatorii de droguri administrate intravenos este acela ca inainte si

dupa utilizare sa dezinfecteze acele si seringile.

De asemenea, pentru reducerea altor riscuri pacientii testati seropozitiv vor fi sfatuiti: sa
nu donze sange, sperma, tesuturi, lapte; sa nu imprumute periuta de dinti, aparate sau masini

33
de barbierit sau epilat, pedichiura sau alte obiecte care pot fi contaminate; sa spele si sa
dezinfecteze suprafetele murdarite cu sange sau secretii care ar putea contine sange sau
sperma.

Consilierul stabileste un plan individual de supraveghere care va contine servicii sociale

si medicale de care urmeaza sa beneficieze pacientul. Pacientul HIV pozitiv trebuie incurajat
sa declare ce parteneri are pentru ca acestia sa fie consiliati pre-test si/sau post-test. Este
important pentru pacient sa cunoasca statusul HIV al partenerilor: daca sunt pozitivi pot
beneficia de consult si evaluare clinica si de laborator precum si de un tratament complex
precoce care poate incetini evolutia infectiei; daca sunt negativi pot fi consiliati cum sa
reducă riscul infectiei HIV pe viitor.

Pacientul trebuie atentionat in legatura cu faptul ca este seropozitiv, deoarece acest

lucru atrage dupa sine o serie de probleme cum ar fi: pierderea serviciului, a locuintei, daca
sta in chirie, refuzul incheierii de asigurări, iar in cazul copiilor acest fapt duce la excluderea
lor din colectivitati (gradinite, scoli).

Cu ocazia consilierii trebuie intocmit un document in care este scris rezultatul testului,
trimiterea la serviciile medicale de specialitate, planul de supraveghere, recomandarile cu
privire la situatiile de discriminare, declaratiile referitoare la parteneri etc.

Informatiile privind pacientul sunt confidentiale. In cazul in care un document trebuie

transmis unui alt serviciu medical trebuie obtinut consimtamantul pacientului.

XXVI.TERAPIA PIERDERII LA COPII

Cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicam unui copil ce se
intampla si sa-l ajutam sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa ne descurcam si
noi cu durerea. Copiii inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si
personalitatea. Exista, insa, niste aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile.
Este necesar sa fim sinceri cu copiii pentru a le incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din
partea lor. Este posibil sa nu avem raspuns pentru toate intrebarile copiilor dar este bine sa
creem o atmosfera confortabila si sa-i impartasim copilului credintele noastre despre
spiritualitate si moarte. Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul pierderii cuiva.
Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi. Indiferent de reactia copilului este necesar
sa-i fim alaturi, sa-l intelegem si sa avem rabdare.

Terapia prin joc

In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare  ale
copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce
este consilierea sau psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului
este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic

34
emotiile interioare si  experientele semnificative din punct de vedere emotional prin
intermediul jocului.

Obiectivele terapiei prin joc pentru copii

Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de
culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii
resimt siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se
distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod,
copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Terapia prin joc dezvolta:

- personalitatea copilului
- vocabularul si simtul comunicarii
- capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca)
- stima de sine si ajuta la constientizarea rolului si sentimentului de apartenenta la grup
- creativitatea copilului

profesor MERMEZAN MARIA-DORINA

35