Sunteți pe pagina 1din 29

INTRODUCERE

PLANETA NE AVERTIZEAZĂ

 12 şi 13 noiembrie 1999: inundaţii catastrofale în Aude


Oare sunt legate de defrişări locale sau de reîncălzirea planetei prin efectul de seră?

 9 martie 2000:
O petiţie de protecţie a păsărilor migratoare (strângând mai mult de 2 milioane
de semnături) este înmânată guvernului francez.

 Iunie 2000: legea pentru vânătoare


Este votată în Parlamentul francez o lege asupra vânătorii. Ea precizează data de
începere şi terminare a vânătorii, interzice vânătoarea miercuri, dar o autorizează
noaptea. Nici ecologiştii, nici vânătorii nu sunt pe deplin mulţumiţi.

 12 decembrie 1999: mareea neagră în Franţa


Erika, un vas petrolier greu încărcat cu păcură, s-a scufundat în largul coastei
bretone: o cantitate de 35.000 de tone de încărcătură a scăpat din epavă şi a provocat o
maree neagră pe litoralul atlantic.

 Poluarea aerului a bătut recordul la Paris.


 Gaura din stratul de ozon încă se mai măreşte.
 Cei 6 urşi din Pirineii francezi îi deranjează pe ciobani şi vânători…Ar
trebui să autorizeze capturarea lor?
 India a atins limita unui miliard de locuitori!

1
După oamenii de ştiinţă, omul a contribuit la dispariţia a milioane de specii în
fiecare an.

 Broaştele ţestoase din mări au murit după ce au înghiţit din greşeală


săculeţi din plastic care pluteau pe apă…Aceste animale nefericite au confundat aceşti
săculeţi cu meduzele cu care se hrănesc!

 Comisia pentru comerţ internaţional a animalelor sălbatice pe cale de


dispariţie se va întâlni în curând: elefantul, vânat acum pentru fildeşul său în mai multe
ţări din Africa, va fi el în cele din urmă pe deplin protejat?

 S-au găsit urme de poluare în vârful Muntelui Blanc: este vorba de praful
poluant emis de motoarele Diesel ale vehiculelor grele care folosesc tunelul din
Muntele Blanc.
Delfini şi alte animale marine au murit încurcate în plasele derivate, plase
imense, de câţiva kilometri, utilizate de pescari

ECOLOGIA: O STIINŢĂ

Biologia este ansamblul ştiinţelor vieţii. Cea mai mare parte dintre ele studiază
animalele (zoologia) sau plantele (botanica) luate separat sau chiar celulele şi
moleculele lor. Dimpotrivă, ecologia ştiinţifică este interesată de ansambluri mai
mari şi mai complexe: comunităţi, ecosisteme şi biosfera în întregime

Ecosistem: ansamblul fiinţelor vii şi tot ce le înconjoară.

2
Mediul înconjurător: mediul de viaţă al unei fiinţe vii (teritoriu, sol, climă, aer,
apă…). Mediul uman este atât o parte a vieţii artificiale, cât şi mediul local (de
exemplu, comuna ta) natural şi planeta.

Microorganisme: fiinţe vii minuscule, invizibile cu ochiul liber, dar vizibile la


microscop, de exemplu, bacteriile.

Fotosinteza: proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează substanţele


organice din bioxid de carbon şi apă cu ajutorul luminii solare.

Ecosistem şi biosferă

Un ecosistem este un ansamblu de fiinţe vii (animale şi plante care formează o


comunitate) şi tot ce le înconjoară (mediul lor). Ansamblul ecosistemelor constituie
biosfera, parte a planetei care cuprinde toate fiinţele vii.

Un ecosistem: pădurea

Ce este o pădure?

Este un loc în care cresc arbori, dar şi mărăcini, ferigi… Pământul este umed şi
acoperit cu frunze căzute care se descompun. Toamna apar ciupercile. Pădurea
adăposteşte, de asemenea, numeroase animale: mamifere (iepuri, mistreţi, vulpi etc.),
păsări (ciocănitori, cucuvele etc.), insecte şi microorganisme în pământ şi în
trunchiurile copacilor. Această lume mică nu trăieşte izolat: pentru a trăi, iepurii au
nevoie să mănânce plante; vulpile, de iepuri; păsările, de grâne şi insecte etc. Anumite

3
insecte şi ciupercile se hrănesc din frunzele căzute. Plantele au nevoie de lumină şi
toate fiinţele vii au nevoie de aer. Acest ansamblu, pădurea, reprezintă un mediu
natural sau ecosistem.

Diferitele „etaje” ale unui ecosistem

Un ecosistem este ca o casă! Există fundaţii: solul şi organismele care trăiesc


acolo. Apoi se succed diferite etaje denumite „straturi”: în pădure există 4 straturi de
plante, în funcţie de înălţimea lor: arbori, arbuşti, plante mici şi muşchi/licheni.

Finţele vii se împart în trei categorii, fiecare avand rolul său:

- producătoarele: adică vegetalele (plantele, arborii, algele), singurele în măsură


să producă propria materie de viaţă de la materii inerte, utilizând energia de la
lumina solară (fotosinteza);
- consumatoarele: sunt animalele (mamifere, păsări, peşti, insecte…) obligate,
pentru a supravieţui, să consume vegetale („erbivore”) sau alte animale
(„carnivore”);
- descompusele: sunt microorganismele şi ciupercile, care se hrănesc din materii
moarte (resturi vegetale, cadavre etc.).

Râmele „digeră” anual 60 de tone de pământ pe hectar!

4
Ecosistemul, cum funcţionează acesta?

Fiinţele vii ale unui ecosistem se străduiesc toate să supravieţuiască şi să se


reproducă. Pentru asta, acestea au nevoie de energie şi de materie.

Lanţul alimentar

În pădure, plantele sunt mâncate de iepuri, care sunt mâncaţi la rândul lor de
vulpi… Acesta este un exemplu de lanţ alimentar: succesiune de specii în care fiecare
animal este mâncat de următorul.

Habitatul, nişă ecologică

Habitatul este locul de viaţă, „adresa” unei fiinţe vii. Nişa ecologică este tipul
de hrană, locul şi ora mesei şi cel de reproducere pe care îl privilegiază. Astfel,
cormoranul moţat şi marele cormoran locuiesc în acelaşi habitat (faleza de la marginea
mării), dar primul mănâncă hamsii, al doilea creveţi. Nişele lor ecologice sunt diferite.
Dacă fiinţele vii au un regim alimentar special, asta nu este pentru că sunt dificile, ci
pentru a evita competiţia cu altele.

Ecosistemele diferite ale planetei au animale care ocupă aceeaşi nişă ecologică:
de exemplu, vulpea din pădurile din Europa are ca echivalent vulpea polară din
Arctica.

Fluxul de energie şi materie

5
Toate fiinţele vii au nevoie de energie pentru a trăi. Această energie este cea a
soarelui, captată de plante şi stocată sub formă de zaharuri (fotosinteza). Energia este
transmisă prin hrănirea (lanţul alimentar) animalelor. Fiinţele vii au, de asemenea,
nevoi de apă şi de materie nutritivă (protide), de exemplu, pentru a creşte. Această
materie circulă în ecosistem prin lanţuri alimentare, realizând un „ciclu” de la aer, apă
şi sol. Ea circulă chiar la scară planetară (ciclul apei, ciclul carbonului).

Echilibrul unui ecosistem

Dacă mediul (clima, între altele) rămâne identic, un ecosistem natural este în
stare de echilibru stabil: are o mare biodiversitate; producerea materiei vegetale şi
animale este acolo maximă. În schimb, ecosistemele provenite dintr-o catastrofă, chiar
şi naturală (un incendiu, de exemplu) sau modificate de către om, nu sunt în echilibru.

Echilibrul speciilor

Populaţiile de animale şi plante sunt reglementate în natură. De exemplu,


numărul mediu al iepurilor într-o pădure este stabil: atâtea naşteri, cât şi decese (limită
de vârstă, boală sau mâncat de vulpi). Numărul vulpilor este limitat de mâncarea
disponibilă şi de bolile existente.

Biodiversitate: este diversitatea formelor de viaţă.

Ciclul apei: apa din oceane se evaporă pentru a forma norii, aceştia dau
precipitaţii (ploaia, zăpada), acestea se evaporă sau curg spre râuri sau se infiltrează în
straturile subterane, apoi întâlnesc cursurile apelor şi oceanelor: ciclul este închis!

Adaptare pentru supravieţuire

6
De ce urşii polari sunt albi? De ce găsim cactuşi în deşert? Răspunsul este
existenţa factorilor ecologici şi adaptarea fiinţelor vii la aceşti factori.

Simbioza: o adaptare reciprocă; o cooperare între două fiinţe vii din spaţii
diferite, în care fiecare aduce alt element care este esenţial pentru a trăi.

În cazul în care insecta se hraneste cu nectarul de la orhidee, este acoperită cu


polenul acesteia pe care îl împrumută altor flori. Acesta asigură reproducerea orhideei
şi fiecare floare este beneficiară.

Ce este un factor ecologic?

Factorii ecologici sunt caracteristici ale unui mediu şi, respectiv comunităţi care
influenţează în mod direct viaţa fiinţelor vii.

Factorii fizici şi chimici

Sunt caracteristici ale climei, apei, solului. Astfel, clima este caldă sau rece,
aridă sau umedă. Anumite regiuni ale planetei primesc mai multă energie solară, altele
mai puţin. Apa, temperatura sa şi compoziţia caracterizează diferitele ecosisteme
acvatice (oceane, râuri, lacuri). Solurile pot fi acide sau calcaroase conţinând mai mult
sau mai puţin humus (materii prime descompuse), nisip, argilă.

Factorii biologici

Sunt constrângerile impuse de fiecare fiinţă vie asupra celorlalte:


disponibilitatea hranei, existenţa prădătorilor, a paraziţilor, a speciilor asociate

7
(simbioză) sau concurente, competiţie între indivizi din aceeaşi specie pentru hrană sau
partenerul de reproducere etc.

Adaptarea speciilor

Factorii ecologici ale unui mediu obligă speciile să se adapteze pentru a trăi
acolo. Această adaptare rezultă din milioane de ani de evoluţie. În regiunile friguroase,
animalele sunt albe (ursul polar, de exemplu) şi grase pentru a evita răcirea. În
regiunile calde, ele sunt mici. Astfel, pinguinul împărat care trăieşte în Antarctica, la
-500C, cântăreşte 50 kilograme; pinguinul din Galapagos (25 0C), cântăreşte numai 2
kilograme. Cactuşii din deşert au o formă şi o consistenţă adaptate pentru a rezista la
secetă şi ghimpi pentru a nu fi mâncaţi. Pentru a scăpa de păsări, anumiţi fluturi se
„deghizează” în cucuvea: aripile lor îi fac să semene cu o pasăre răpitoare care le
sperie pe celelalte păsări.

Dispariţia dinozaurilor

Acum 65 de milioane de ani, căderea unui meteorit uriaş sau a unei serii de
erupţii vulcanice (cercetătorii ezită încă) a întunecat cerul. Clima s-a răcit, cauzând
dispariţia dinozaurilor, care nu au putut să se adapteze la noile condiţii.

Materiile, produsele organice: materii conţinând fiinţe vii sau tot ce au rezultat
din acestea (resturi vegetale, cadavre de animale, ape uzate); mai general, materiale
care conţin carbon, prezente, de exemplu, în petrol.

OMUL ŞI MEDIUL INCONJURĂTOR

8
Planeta noastră este bolnavă!

Munţi de gunoaie, maree neagră (de cca 30 ani, aproape în fiecare săptămană,
transportul maritim de petrol provoacă o maree neagră mai mult sau mai puţin
importantă), uzine chimice, agricultură intensivă, trafic rutier…

Omul: o fiinţă vie puţin aparte

Graţie inteligenţei sale, omul modifică mediul aşa cum îi place. Dar deseori, de
asemenea, el îl deteriorează.

Ecosistem natural sau artificial?

Subzistă puţine ecosisteme cu adevărat naturale („virgine”, ”sălbatice”):


anumite păduri, fundurile oceanelor…Pretutindeni, de altfel, ecosistemele sunt
modificate de om: în Franţa, pajiştile, pădurile sunt în acelaşi timp fructul naturii şi al
acţiunii omului. Chiar şi oraşul este un ecosistem, cel mai artificial dintre toate!

De la natură la cultură

Străbunii noştri preistorici trăiau în natură, ca animalele de vânătoare şi de


colectare. Acum 11.000 de ani, în perioada neoliticului, omul a descoperit agricultura
şi creşterea animalelor. De atunci, el a despădurit pentru a planta câmpul şi a instala
păşunile; deci el a modificat mediul.

Civilizaţia tehnologică

De 5.000 de ani, omul n-a încetat să inventeze noi tehnici: irigarea,


electricitatea, maşina etc. Aceste tehnici creează industrii care exploatează resurse

9
naturale (materii prime, energie) şi poluează. Chiar şi agricultura şi creşterea
animalelor au devenit industriale: îngrăşământ, pesticide, animale crescute în grupuri.
Câmpuri imense, megapoluri, autostrăzi, baraj. Omul a schimbat mediul.

Sistemul economic

Este legea pieţei: preţul mărfurilor depinde „de cerere şi ofertă”, puţin sau deloc
de deficitul materiilor prime sau modul de a produce. Asta favorizează jefuirea
resurselor şi poluarea, fără a avea grijă de tot ce va rămâne generaţiilor viitoare.

Supraaglomerarea

Acum 300.000 de ani, câteva sute de mii de fiinţe umane populau planeta.
Această cifră a rămas mult timp stabilă. Dar în secolul XX numărul a crescut foarte
repede: astăzi, sunt 6 miliarde de oameni. De unde rezultă şi consumul excesiv de
resurse ale planetei (energie, apă, alimentaţie) şi o degradare a mediului. Mulţi oameni
de ştiinţă constată că planeta este supraaglomerată.

De ce a crescut numărul oamenilor?

Populaţiile de animale sunt stabile, deoarece numărul deceselor este acelaşi cu


numărul naşterilor. În schimb, mortalitatea la oameni s-a diminuat graţie unei
alimentaţii mai bune (agricultura) şi medicinei. Numărul naşterilor a scăzut în ţările
dezvoltate, dar puţin în lumea a treia. Mai multe naşteri decât decese: populaţia a
crescut!

Un exemplu de megapol: oraşul New York, din Statele Unite.

10
Îngrăşământ: substanţă naturală sau de sinteză (chimică) care duce la creşterea
plantelor (nitraţi, fosfaţi). Gunoiul este un îngrăşământ natural, agricultura industrială
foloseşte îngrăşăminte chimice.

Megapol: oraş gigantic (milioane sau zeci de milioane de locuitori).

Cine poluează pe cine?

Transportul, energia, industria, agricultura intensivă, viaţa obişnuită sunt la


originea poluării mediului

Deşeurile

Acestea constituie o poluare directă (aspect, miros) şi indirectă (incineratorii).


Volumul lor creşte o dată cu societatea de consum (ambalaje) şi industria. Fiecare
dintre noi generăm 400 kg de gunoi pe an.

Poluarea aerului

Gazele poluante sunt emise de maşini şi camioane, de centrale termice (gaz


carbonic), industrie, rumegătoare (metanul). În oraş, anumite gaze declanşează boli
respiratorii. În atmosferă, bioxidul de carbon şi metanul provoacă un efect de seră
artificial. Alte gaze distrug stratul de ozon care protejează fiinţele vii. Altele se
transformă în ploi acide care duc la distrugerea arborilor.

Poluarea oceanelor şi a apelor dulci

Aceasta se datorează agriculturii (nitraţilor, pesticidelor), industriei (metale,


produse organice), dar şi locuinţelor (microbi, detergenţi cu fosfaţi). Ploile acide
acidifică lacurile, ucigând peştii. „Mareele negre” murdăresc mările şi coastele.

11
Oceanele servesc ca ladă de gunoi în unele ţări, care varsă în apele curgătoare apele
menajere şi chiar deşeuri nucleare!

Poluarea solurilor

Poluanţii din agricultură, creşterea animalelor, industrie, gropile de gunoi se


infiltrează în sol. Acesta este contaminat de praful poluant: fumul toxic (cum ar fi
dioxinele) al incineratoarelor de gunoi, substanţele radioactive aruncate înapoi de
încercările aeriene de bombe atomice (anii 1950-1960) şi de accidentul nuclear de la
Cernobîl (1986).

De la mediu la fiinţele vii

Poluanţii răspândiţi în mediu sunt respiraţi sau înghiţiţi – de-a lungul lanţului
alimentar – de fiinţele vii. De exemplu, dioxinele contaminează iarba, apoi vacile şi
laptele lor, apoi omul. Anumiţi poluanţi provoacă intoxicaţii, cancere, sterilitatea. La
Minamata, în Japonia, mercurul aruncat în mare de o uzină a provocat moartea a 750
de oameni şi îmbolnăvirea a 300 de persoane cu handicapuri, care au mâncat peşti
contaminaţi.

Efectul de seră

Există un efect de seră natural care duce temperatura medie a Terrei la până
+150C, în loc de -180C cat ar fi dacă acesta nu ar exista. Efectul de seră datorat omului
ar putea să încălzească Terra de la 2 până la 4 0C în sec.XXI. Expansiunea oceanelor,
mai calde, ar ridica nivelul lor cu aproape un metru, înecând insulele şi regiunile de
coastă.

12
Centrală termică: uzină care produce electricitate de la arderile de carbon, de
gaz natural sau ulei.

Planeta este jefuită!

Planeta conţine numeroase resurse indispensabile omului. El le foloseşte prea


mult şi foarte repede: se poate vorbi de „supraexploatare”.

Consumăm din ce în ce mai multă apă

În 1950, 300.000 de litri de persoană şi pe an (consumare directă şi indirectă);


în 1990, 900.000 de litri (media mondială). Agricultura foloseşte 65% din apă
(irigare), industria 22%, viaţa domestică 11%.

Energia de care avem nevoie toţi!

Pentru a avea lumină, a ne încălzi, a cicula cu maşina etc. Există două tipuri de
energie: regenerabilă sau nu. Energia neregenerabilă se va termina într-o zi. Este cazul
combustibililor fosili formaţi de milioane de ani (petrol, carbon, gaz natural) şi al
uraniului (energia nucleară). Energia regenerabilă poate să se reconstituie, deoarece
provine, în mod direct sau indirect, de la energia solară. Astfel, arderea lemnului
furnizează energie şi pădurile au fost înlăturate. Celelalte energii regenerabile sunt
energia solară, energia de la căderea apelor (cascadă, baraj), a mareelor, a vântului
(eoliene). Astăzi, utilizăm în special energia neregenerabilă!

Primele materii

13
Acestea provin de la crusta terestră: metale (aur, fier), roci (marmură), petrol.
Acestea sunt folosite de industrie pentru a fabrica produse pe care noi le cumpărăm.
Astfel, 10% din petrol serveşte la fabricarea obiectelor din materiale plastice, fibre
textile, coloranţi etc. Ori consumarea materiilor prime a crescut foarte mult:într-o bună
zi acestea se vor epuiza!

Apa înseamnă viaţă!

Pe planeta noastră „albastră”, acoperită de oceane, apa pare a fi din abundenţă,


dar apa sărată nu este folosită: doar apa dulce este folosită(3% din apa totală, din care
două treimi sunt „blocate” sub formă de gheaţă polară). Cu siguranţă apa este o resursă
regenerabilă (ciclul apei). Dar oamenii, din ce în ce mai numeroşi, au luat din ce în ce
mai mult din aceasta. Consumarea apei, barajele şi despădurirea (care usucă)
dezechilibrează ciclul apei. Calitatea apei se degradează, de asemenea: cursul apelor şi
întinderile mari de apă subterană sunt poluate, deci apa este nepotabilă.

Resursele alimentare

Agricultura şi creşterea animalelor intensivă şi industrială nu sunt constante:


acestea poluează şi deteriorează solul. De altfel, se pescuiesc din ce în ce mai mulţi
peşti, şi din ce în ce mai tineri, ceea ce dăunează regenerării rezervelor: epuizăm în
acest fel resursele oceanelor.

Risipirea energiei

Un american consumă de două ori mai multă energie decât un european...şi de


28 mai mult decât un african!

14
Ciclul apei: apa din oceane se evaporă pentru a forma norii, aceştia dau
precipitaţii (ploaia, zăpada), acestea se evaporă sau curg spre râuri sau se infiltrează în
straturile subterane, apoi întâlnesc cursurile apelor şi oceanelor: ciclul este închis!

Degradarea mediilor naturale

Despădurirea, eroziunea, deşertificarea, secarea zonelor umede şi betonarea


malurilor: toate acestea sunt prejudicii datorate omului.

Inundaţiile

De câţiva ani, inundaţiile din ce în mai numeroase şi mai drastice ating diverse
regiuni ale lumii. Catastrofe naturale? Nu numai! Deoarece defrişarea flancurilor
munţilor şi betonarea favorizează scurgerea apei de ploaie spre cursul apei, care apoi
se revarsă. Omul este deci responsabil în mare parte.

Despădurirea

Constă în dispariţia pădurilor de pe planetă. Cele mai ameninţate sunt pădurile


tropicale şi ecuatoriale (Amazonia, Africa, Indonezia): de la 125.000 la 250.000 km 2
cel puţin în fiecare an! Întreprinderile internaţionale defrişează pentru a planta culturi
de export (bananieri) sau taie arborii pentru a vinde lemnul (tec, acaju). Cum populaţia
creşte, tăierea şi arderea culturilor au devenit prea intense, împiedicând pădurea să se
regenereze. Ultima cauză a dezastrului o reprezintă arderea pădurilor: în Indonezia, în
1998-1999, aceasta a distrus mai mult de 6 milioane de hectare! În sfârşit, pădurile de
conifere din Canada, Siberia, au fost tăiate pentru a face hârtie.

15
Eroziunea şi deşertificarea

Eroziunea înseamnă distrugerea solurilor. Despădurirea, cultura sau păşunatul


excesiv pe solurile uşoare sau în pante le destabilizează: ele sunt luate de vânt sau de
ploi. Aceleaşi activităţi ale omului duc la deşertificarea în regiunile cu climă aridă
(cum ar fi în Sahel). Într-adevăr, pădurile generează umiditatea: dacă le tăiem, plouă
mai puţin! Deşertificarea atinge 60 de milioane de hectare pe an.

Zonele umede şi fluviile

Sunt zonele mlăştinoase, delta, câmpiile inundate de fluvii (creşterea apelor).


Oamenii au desecat aceste locuri pentru a câştiga terenuri cultivabile unde se pot face
amenajamente: case, industrii, drumuri. Pentru aceleaşi motive, fluviile (de exemplu,
Rinul) au fost adesea revizuite (fiind îndreptate) şi canalizate cu diguri.

Ţărmurile

Acestea sunt ameninţate de turismul în masă: în fiecare an, 150 de milioane de


turişti străbat ţărmurile mării Mediterane. De unde betonarea coastei: construirea
caselor de vacanţă. Mediul marin din apropierea coastelor este afectat de poluarea
staţiunilor balneare.

Arderea culturilor: în anumite ţări, ţăranii ard parcelele de pădure pentru a


cultiva, apoi se mută în altă parte pentru a lăsa timp pentru regenerarea arborilor.

16
Poluarea: introducerea într-un mediu a unor substanţe care nu au existat acolo
înainte. O substanţă poluantă nu este obligatoriu toxică: apa dulce introdusă într-un
mediu sărat, este un poluant! Gazul carbonic este inofensiv pentru sănătate, dar
provoacă un efect de seră.

Animale şi plante: biodiversitate ameninţată

De la apariţia vieţii pe Terra, acum 3,9 miliarde de ani, formele de viaţă s-au
diversificat. Ele constituie o resursă preţioasă pentru om.

Ce este biodiversitatea?

Este diversitatea formelor de viaţă: oamenii de ştiinţă au observat milioane de


specii de animale şi plante şi nu le rămâne decât să le descopere.

Omul diminuează biodiversitatea

Se crede că jumătate din spaţiile care populează continentele planetei vor


dispărea până la sfârşitul secolului al XXIe-lea din cauza omului. Desigur, speciile au
dispărut în mod natural de-a lungul evoluţiei, dar extincţiile datorate omului au loc de
100 până la 1.000 ori mai repede.

Specii rare! În Amazonia, anumite specii (numite endemice) există numai pe o


foarte mică porţiune de pădure: 1 km2, de exemplu. Dacă o defrişăm, nimicim toate
speciile pe care le conţine.

Care sunt cauzele dispariţiilor?

Principalele cauze sunt:

17
- vânătoarea, pescuitul, tăierea plantelor pentru alimentarea populaţiei în
creştere, pentru timpul liber şi comerţ (fildeşul elefanţilor, colecţionarii de fluturi, de
orhidee); astfel, primii locuitori din Noua Zeelandă au omorât pentru a mânca toate
speciile de dinornis (păsări care seamănă cu ştruţi);

- distrugerea mediilor naturale;

- introducerea speciilor străine care mănâncă speciile locale sau le concurează:


caulerpa, o algă tropicală adusă din întâmplare în Marea Mediterană, elimină celelalte
alge.

De ce trebuie prezervată (ocrotită) biodiversitatea?

În primul rând pentru că e indispensabilă echilibrului natural: dacă nimicim


anumite păsări, insectele se înmulţesc. Biodiversitatea este viitorul alimentaţiei: natura
conţine o cantitate mare de specii comestibile. În plus, „rudele” sălbatice ale plantelor
cultivate rezistă mai bine insectelor, maladiilor: trebuie ocrotite cu atenţie.
Biodiversitatea serveşte, de asemenea, şi medicinei: aproape 60% din medicamente
provin din plante. Dacă distrugem plante încă necunoscute, distrugem substanţele
folositoare pe care le conţin. Animalele şi plantele reprezintă, de asemenea, o sursă a
timpului liber: fără îndoială fiecăruia îi place să le admire, să le deseneze etc. În sfârşit,
din punct de vedere moral, cu ce drept distruge omul speciile vii?

OGM

Organismele modificate genetic sunt animale sau plante cultivate cărora li s-a
injectat o genă de la o altă specie. Se crede că OGM tulbură echilibrul ecosistemelor şi
biodiversitatea lor.

18
SĂ ACŢIONĂM IMPOTRIVA POLUĂRII

Să lăsăm o planetă curată generaţiilor viitoare: nu este aşa de uşor! Sunt


necesare legi. Dar de mediu trebuie să se preocupe toată lumea

Principiul poluezi-plăteşti

Dacă o industrie poluează, ea este condamnată să plătească taxe. Este mai bine
ca ele să instaleze dispozitive împotriva poluării! Astfel, industriaşii au echipat
coşurile uzinelor pentru a filtra fumul poluant.

Limitarea sau interzicerea poluanţilor

Au fost semnate acorduri internaţionale pentru a reduce emisiile de gaze,


distrugând stratul de ozon sau de gaz cu efect de seră. Fabricanţii de autoturisme au
dorit să-şi pună pe maşini dispozitive catalitice, care transformă anumite gaze poluante
în gaz inofensiv. Eliminarea substanţelor chimice sau radioactive este sever
reglementată. Staţiile de epurare tratează apele uzate (canalizări). Trebuie, de
asemenea, să se dezvolte o agricultură durabilă – consumând puţin îngrăşământ şi
pesticide.

Principiul precauţiei

Înţelegerea problemelor legate de mediu necesită ani de cercetări ştiinţifice. Ori,


uneori, aceasta trebuie urgentată. Principiul precauţiei consistă în a acţiona (de

19
exemplu prin a interzice un poluant) fără a aştepta toate rezultatele cercetărilor, căci
atunci s-ar putea să fie prea târziu!

Energiile „curate”

Energia regenerabilă este cea mai curată: solară, eoliană. Ea nu produce


poluare.

Şi tu, ce poţi face?

Să fii un cetăţean eco!

Acesta preferă mersul pe jos, cu bicicleta, transportul în comun (autobuz,


metrou, tren) – şi nu mersul cu maşină, care poluează. Practică împărţirea maşinii:
dacă unul din prieteni locuieşte aproape de tine, mergeţi împreună la serviciu; o
singură maşină poluează mai puţin decât două! Fă un control antipoluare, lasă
mecanicul să vidanjeze uleiul, să regleze motorul dacă este un Diesel. Nu aruncaţi
gunoiul oriunde (pe stradă, când sunteţi la picnic, la mare). Nu aruncaţi în natură decât
produsele biodegradabile, adică cele care se degradează în mod natural: coji de
seminţe, dar nu în pungi de plastic. Nu aruncaţi solvenţii: duceţi-i într-un loc de
eliminare a deşeurilor. Folosiţi sortarea selectivă a deşeurilor: aceasta diminuează
volumul lor şi deci poluarea cauzată de incineratoare şi depozitele de deşeuri.

Poluarea prin plumb

Plumbul provoacă o boală numită saturnism (o formă de anemie, tulburări


nervoase). De aceea s-au interzis benzina, vopselele şi antirugina pe bază de plumb.

20
Stratul de ozon: este stratul din atmosferă între 15 şi 35 km altitudine care
conţine un gaz numit ozon, ce protejează biosfera de razele ultraviolete periculoase ale
soarelui. Anumite gaze poluante distrug ozonul: este „gaura” din stratul de ozon.

Să producem şi să consumăm mai puţin şi mai bine

Dezvoltarea durabilă a umanităţii constă în a permite fiecărei fiinţe umane să


trăiască mai bine, păstrând resursele pentru generaţiile viitoare şi respectând mediul.

Ciclul vieţii unui produs

Fiecare produs a fost fabricat utilizând materii prime şi energie, transportat apoi
la magazin. Odată aruncat, el va fi ars sau în mare parte reciclat pentru a recupera
unele materiale (de exemplu, ţevile de aluminiu).

Stabilizarea populaţiei planetei

Pentru un anumit stil de viaţă, cu cât suntem mai numeroşi, cu atât consumăm
mai mult! Deci trebuie să oprim creşterea populaţiei. În partea centrală a planetei,
femeile au mai mulţi copii: ar trebui ca acestea să aibă numai doi copii. Ori, cu cat
femeile sunt mai educate, cu atat mai puţine dintre ele îşi doresc copii mulţi; trebuie
deci să favorizăm accesul fetelor la şcoală şi accesul femeilor la o poziţie socială mai
bună şi la metodele de contracepţie.

Gestionarea durabilă a resurselor

Aceasta înseamnă folosirea resurselor, dar şi păstrarea lor pentru viitor:


economisirea energiei (mergeţi cu trenul şi transportul pe calea ferată, izolaţi
locuinţele, fabricaţi maşini care consumă puţină benzină); favorizaţi energia
regenerabilă; reciclaţi deşeurile (sticle, plastic, hârtie); gestionaţi resursele „apă” din

21
punct de vedere cantitativ (economie) şi calitativ (diminuarea evacuărilor, staţii de
epurare); gestionarea pădurilor (regenerări cu condiţia să nu taie arborii prea repede
înainte de a creşte); conservarea resurselor din oceane – pescuit de lungă durată (şi nu
pescuitul în exces), piscicultura (ferme marine).

Agricultura şi creşterea <durabilă> a animalelor

„Raţionali” sau „bio”, ei folosesc puţin sau aproape deloc îngrăşământ şi


pesticide, respectă condiţiile solului, limitează irigarea, diversifică plantele cultivate şi
animalele domestice.

Şi tu ce poţi să faci?

Să fii un cetăţean eco!

- Economiseşte energie: mergi pe jos, cu bicicleta sau transportul în comun


- Nu consuma curent electric inutil.
- Cumpără produse fabricate cât mai aproape de tine pentru a diminua
transportul.
- Nu lăsa să curgă apa daca nu o foloseşti (de exemplu, atunci când te speli pe
dinţi sau pe corp), evită pierderea de apă, recuperează apa de la spălarea
legumelor pentru a uda (stropi) florile.
- Consumă produse din agricultura durabilă.
- Practică separarea deşeurilor, care permite reciclarea lor.

Câtă apă consumi?

Un duş consumă de la 60 la 80 de litri, o baie de la 100 la 150 de litri, o


maşină de spălat consumă de la 40 la 70 de litri şi bem aproximativ 1,5 litri de apă pe
zi.

22
Pesticide: substanţă de sinteză care distruge organismele dăunătoare pentru
agricultură – insecticide pentru a omorî insectele care mănâncă plantele cultivate,
erbicide pentru a elimina buruienile, fungicide pentru a distruge ciupercile parazite.

Separarea deşeurilor: aruncăm în diferite coşuri de gunoi sau în bena comună


sticle, ambalaje (sticle din plastic, ambalaje diverse, cutii de conserve etc.), ziare şi
hârtii vechi, deşeuri din grădină sau bucătărie.

Să protejăm natura

Protejarea naturii: o necesitate pentru om! Trebuie să învăţăm să împărţim


planeta cu celelalte fiinţe vii.

Protecţia mediului înconjurător

În lume, anumite ecosisteme remarcabile sunt clasate în zone protejate, unde


activităţile umane sunt limitate: rezervaţii naturale integrale (acces interzis, cu excepţia
oamenilor de ştiinţă), parcuri naţionale (fără agricultură, industrie, construcţii sau
drumuri noi); creşterea tradiţională a animalelor tolerată, permiterea turismului
„verde” (licenţă de turism) etc. Convenţii şi legi care definesc mediile protejate.

„Arca lui Noe”

Putem să salvăm speciile pe cale de dispariţie (ca bizonul din Europa, de


exemplu) prin extinderea grădinilor zoologice şi grădinilor botanice. S-au creat, de
asemenea, „bănci de gene”, adică depozite (stocuri) de mostre de plante (mai ales
alimentare: varietate de orez sălbatic).

23
Protecţia biosferei în natură

Este mai bine să protejăm speciile în mediul lor natural: crearea rezervelor,
introducerea din nou a speciilor (care au dispărut într-un loc, dar care supravieţuiesc în
altă parte sau la zoo), interzicerea uciderii animalelor, culegerea plantelor pe cale de
dispariţie sau să facem comerţ. Astfel, în Franţa, nu avem dreptul să omorâm urşi, lupi,
păsările răpitoare, flamingo etc., nici de a tăia anumite plante, cum ar fi orhideele.
Convenţiile şi legile definesc speciile protejate.

Şi tu ce poţi să faci?

Să fii un cetăţean eco!

Nu cumpăra animale (sau bucăţi din animale), nici plante pe cale de dispariţie:
bijuterii de fildeş, pene de ibişi roşii din Guyane. Nu culege speciile protejate, respectă
traseele impuse. Nu deranja animalele, mai ales în perioada de reproducere: fără
zgomot, fără maşină, fără câini. Nu atingeţi niciodată cuibul unei păsări. Dacă ai
grădină, amenajează un colţ natural pentru animale, o grămadă de lemne pentru arici,
instalează spaţii pentru mâncare sau o cuşcă pentru păsări.

Marile etape de protecţie a naturii şi mediului

1872, Statele Unite: crearea de către Guvernul American a primului parc


naţional al lumii, parcul Yellowstone (protecţia unei privelişti remarcabile – gheizer –
şi a faunei sălbatice – bizonul din America, urşii grizzly).

24
1927, Franţa: crearea de către Compania naţională de protecţie a naturii a unei
rezervaţii naturale în Camargue.

1960, Franţa: lege asupra parcurilor naţionale.

1963, Franţa: crearea primului parc naţional francez, la Veneţia (Alpi).

1968: conferinţa de la UNESCO asupra conservării biosferei.

1971, Europa: directiva asupra păsărilor migratoare.

1972, Washington: convenţie asupra traficului internaţional a speciilor


ameninţate (CITES) interzicând comerţul (de exemplu, elefanţii) cu aceste specii a
căror listă este revizuită periodic.

1972, Stockholm: prima conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra


mediului uman.

1976, Franţa: legea asupra protecţiei naturii.

1979, Berna: convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a mediului natural


al Europei.

25
1982: convenţie privind dreptul mării (privind poluarea şi exploatarea excesivă
a oceanelor).

1987, Montreal: acordul internaţional pentru reducerea (şi oprirea completă de


astăzi până în 2020) emisiilor de gaz care distrug stratul de ozon.

1989, 1992, Franţa: legi privind apa.

1992, Franţa: legea privind reziduurile, care prevede dispariţia depozitelor de


gunoi clasice până în 2002.

1992, Europa: directiva „locuinţelor” vizează să stabilească lista zonelor


naturale interesante în Europa, pentru a constitui o reţea numită Natura 2000, de
protejare a acestor zone şi a biodiversităţii lor.

1992, Rio, „Summit-ul de pe Terra”: convenţii internaţionale privind


biodiversitatea, clima, deşertificarea.

1996, Franţa: legea privind aerul.

1997, Kyoto: reunirea internaţională asupra efectului serei. Dar ţările nu sunt
de acord cu reducerea emiterilor de gaz cu efect de seră.

26
1997, Geneva: UNESCO adoptă o declaraţie cu privire la responsabilităţile
generaţiilor prezente faţă de generaţiile viitoare. Aceasta este urmarea petiţiei globale
de declarare a drepturilor generaţiilor viitoare, lansată de comandantul Cousteau.

Test:

1. Ecologia este?
a) studiul ecosistemelor;
b) viaţa in natură.

2. Un ecosistem este:
a) un sistem ecologic de gestionare a resurselor;
b) un sistem politic bazat pe ecologie;
c) un ansamblu de fiinţe vii şi mediul lor.

3. Biosfera este o parte a planetei care adăposteşte toate fiinţele vii.


a) Adevărat
b) Fals

4. În prezent, numărul total al oamenilor:


a) se diminuează;
b) este constant;
c) creşte.

5. Gazul carbonic este un gaz:


a) emis de camioane;
b) care distruge oxigenul;
c) provoacă un efect de seră.

27
6. Agricultura poluează respingând nitraţii:
a) Adevărat
b) Fals

7. Printre aceste energii, care sunt cele mai regenerabile?


a) energia provenită de la focul de lemne;
b) energia de la vânr;
c) energia nucleară.

8. Agricultura foloseşte:
a) 10% din apă;
b) 65% din apă;
c) 1% din apă.

9. Despădurirea se datorează:
a) tăierii copacilor;
b) mistreţilor;
c) incendiilor.

10. Biodiversitatea este diversitatea formelor de viaţă:


a) Adevărat;
b) Fals.

11. Un ecocetăţean:
a) urmăreşte să facă economii de bani;
b) preferă mersul cu maşina;
c) nu risipeşte apa;

28
12. Pentru a proteja elefanţii trebuie să:
a) rezervăm zonele în care trăiesc;
b) să cumpărăm bijuterii de fildeş;
c) să interzicem vânătoarea.

29