Constructii Civile II curs-PINTOI MARIA RAMONA

Universitatea din Craiova
Facultatea de Mecanica
Specializarea Construcții Civile, Industriale si Agricole (CCIA)
CONSTRUCŢII CIVILE
II
S.l. Dr. Ing. Ramona PINŢOI

I.NOTIUNI PRIVIND ZIDARIA SI ELEMENTELE DIN ZIDARIE
I.1. ZIDARIA - MATERIAL DE CONSTRUCTIE
Zidaria este un material de constructie neomogen, alcatuit din elemente rigide
numite blocuri si materiale sau elemente de legatura, care alcatuiesc un ansamblu bine
solidarizat, capabil sa reziste la solicitari si sa asigure cerinte de izolare.
Blocurile pot fi din piatra naturala, piatra artificiala arsa (caramida, blocuri
ceramice) sau piatra artificiala nearsa (beton, argila etc.), iar materialele de legatura sunt
mortarele de diferite tipuri, agrafe metalice, adezivi sintetici etc.
Tipuri de alcatuire a peretilor structurali din zidarie :
zidarie simpla/nearmata (ZNA);
zidarie confinata (ZC) – zidarie prevazuta cu elemente pentru confinare de beton
armat pe directie verticala (stalpisori) si orizontala (centuri);
zidarie confinata si armata in rosturile orizontale (ZC+AR) – zidarie confinata la
care in rosturile orizontale sunt prevazute armaturi din otel sau din alte materiale in
scopul cresterii rezistentei la forta taietoare si a ductilitatii peretelui;
zidarie cu inima armata (ZIA)- perete alcatuit din doua ziduri paralele avand spatiul
dintre ele umplut cu beton armat sau cu mortar-beton (grout) armat cu sau fara
legaturi intre straturi;
panouri de zidarie de umplutura asociate cu cadre (ZUC);
pereti nestructurali din zidarie.
Tipuri de mortare :
Conform conceptiei pot fi :
mortar performant pentru zidarie – mortar a carui compozitie si metoda de
obtinere este aleasa de producator in vederea obtinerii caracteristicilor specificate
(concept de performanta);
mortar de reteta pentru zidarie – mortar produs conform proportiilor
predeterminate, ale carui caracteristici rezultate sunt in functie de proportiile stabilite
ale constituentilor (concept de reteta).
Conform caracteristicilor si utilizarii :
mortar pentru zidarie pentru utilizare generala (G) – mortar pentru zidarie fara
caracteristici speciale;
mortar pentru zidarie pentru straturi subtiri (T) – mortar performant pentru
zidarie cu dimensiunea maxima a agregatelor mai mica sau egala cu o valoare
indicata;
mortar usor pentru zidarie (L) – mortar performant pentru zidarie cu densitatea in
stare uscata mai mica sau egala cu o valoare indicata;
mortar-beton (grout) – amestec de ciment, nisip, pietris monogranular (de
dimensiunea unui bob de mazare) si apa.
Peretii din zidarie pot fi :
pereti structurali – destinati sa reziste fortelor verticale si orizontale care actioneaza,
in principal, in planul sau;
pereti de rigidizare (de contravantuire) – dispusi perpendicular pe alti pereti, cu
care conlucreaza la preluarea fortelor verticale si orizontale si contribuie la asigurarea
stabilitatii;
pereti nestructurali – care nu fac parte din structura de rezistenta a constructiei;
pereti de umplutura – care nu fac parte din structura de rezistenta a constructiei dar
care, in anumite conditii contribuie la rigidizarea laterala a constructiei si la disiparea
energiei seismice.
I.2 ELEMENTE PENTRU ZIDARIE
Tipuri de elemente (blocuri) pentru zidarie :
I.2.1. elemente ceramice pentru zidarie
I.2.1.1caramizi ceramice pline:
elemente HD – din argila arsa cu densitate aparenta, in stare uscata, mare > 1000
kg/m3, utilizate pentru zidarii neprotejate si protejate;
caramizi si blocuri ceramice cu goluri verticale:
elemente HD - din argila arsa cu densitate aparenta, in stare uscata, mare >
1000 kg/m3, utilizate pentru zidarii neprotejate si protejate;
elemente LD - din argila arsa cu densitate aparenta, in stare uscata, mica ≤
1000 kg/m3, utilizate pentru zidarii protejate;
I.2.1.2. elemente pentru zidarie din silico-calcar
I.2.1.3. elemente pentru zidarie din beton (cu agregate obisnuite sau usoare)
I.2.1.4. elemente pentru zidarie din beton celular autoclavizat
I.2.1.5. elemente pentru zidarie din piatra artificiala
I.2.1.6. elemente pentru zidarie din piatra cioplita
Gruparea elementelor (blocurilor) pentru zidarie
Gruparea in functie de nivelul de incredere al proprietatilor mecanice
element pentru zidarie clasa I – pentru care probabilitatea de a nu atinge
rezistenta la compresiune declarata este ≤ 5%
element pentru zidarie clasa II – care nu indeplineste nivelul de incredere al
elementelor pentru zidarie clasa I
Gruparea in functie de caracteristicile geometrice
• Grupa 1
Caramizi ceramice pline;
Caramizi ceramice cu goluri rotunde de uscare;
Blocuri cu goluri din beton usor cu volumul golurilor ≤ 25%;
Blocuri pline din beton celular autoclavizat.
• Grupa 2
Caramizi ceramice pline cu goluri dreptunghiulare de uscare;
Caramizi si blocuri ceramice cu goluri verticale;
Blocuri cu goluri din beton usor cu volumul golurilor cuprins intre 25%-
50%;
Blocuri cu goluri din beton obisnuit cu volumul golurilor cuprins intre
25%-50%.
I.2.2. Gruparea in functie de profilatia exterioara a elementului
element cu toate fetele plane;
elemente cu locas de mortar;
elemente cu locas de mortar si amprente suplimentare pentru mortar;
elemente cu profilatie nut si feder
Tab.I.1 Tipuri uzuale de blocuri ceramice

Nr.
Tip Caracteristici
crt.
1. BLOCURI CERAMICE GV
Dimensiuni: 290x240x138mm
Masa informativa 8,6 kg/buc.
2. BLOCURI CERAMICE GV
Dimensiuni: 365x180x138 mm
3. CARAMIZI EFICIENTE
Dimensiuni: 240x115x88 mm; 290x140x88 mm
Masa informativa: 2,7 kg/buc; 4,2 kg/buc
4. CARAMIZI PLINE
Masa informativa 2,3-2,7 kg/buc.
5. BLOCURI CERAMICE GO
6. FASII CERAMICE
7. CARAMIZI SUBTIRI
8. BLOCURI CERAMICE POROTHERM 38

Masa: cca 19 kg
Rezistenta la compresiune: min. 10 N/mm2
Conductivitate termica: 0,23W/mK
Rezistenta la transfer termic: 1,65m2K/W
Densitate aparenta: 0,78 kg/dm3
Masa: cca 15 kg
Rezistenta la compresiune: min. 10N/mm2
Conductivitatea termica: 0,25 W/mK
Rezistenta la transfer termic: 1,2m2K/WW
Densitate aparenta: 0,80kg/dm3
Masa: cca 19kg
Conductivitatea termica: 0,33 W/mK
Densitate aparenta: 0,85kg/dm3
11. BLOCURI CERAMICE POROTHERM 38S
Rezistenta la compresiune: min. 7,5 N/mm2
Rezistenta la transfer termic: 1,773 m2 K/W

Masa: cca 12 kg
Rezistenta la compresiune: min. 7,5 N/mm2
Rezistenta la transfer termic: 1,326 m2 K/W
13. BLOCURI CERAMICE POROTHERM 25S
Masa: cca 16 kg
Conductivitate termica: 0,300W/mK
14. BLOCURI CERAMICE POROTHERM 20N+F
Masa: cca 23 kg
Conductivitatea termica: 0,33W/mK
15. FASII CERAMICE 11,4N+F
Masa: cca 13 kg
Conductivitatea termica: 0,33W/mK
16. FASII CERAMICE 10N+F
Masa: cca 11kg
Conductivitate termica: 0,33 W/mK
17. CARAMIZI EFICIENTE CT240
Dimensiuni: 240 x 115 x 88 mm
Masa: cca 2,6 kg
Densitatea aparenta: 1,05 kg/dm3
I.2.3 PROPRIETATILE MECANICE ALE ELEMENTELOR PENTRU
ZIDARIE
Rezistenta la compresiune a elementelor pentru zidarie este definita prin doua valori,
dupa pozitia fortei de compresiune in raport cu fata de pozare :
normal pe fata de pozare fb ;
paralel cu fata de pozare in planul peretelui fbh
I.3 MORTARE
Tipuri de mortare pentru zidarie
Mortarele pentru zidarie pentru utilizare generala (G) se impart in functie de:
metoda de definire a compozitiei lor:
mortar performant pentru zidarie (mortar pentru zidarie proiectat);
mortar de reteta pentru zidarie (mortar pentru zidarie cu compozitie prescrisa).
modul de realizare:
mortar industrial pentru zidarie (uscat sau proaspat);
mortar semifabricat industrial pentru zidarie (predozat sau preamestecat);
mortar preparat la santier pentru zidarie.
Mortarele pentru zidarie se clasifica dupa rezistenta medie la compresiune exprimata
prin litera M urmata de rezistenta unitara la compresiune in N/mm2.
Mortarele pentru zidarie cu compozitia prescrisa pot fi descrise adaugand si proportia
componentilor prescrisi in volum in ordinea = ciment:var:nisip
Mortarele pentru zidarie trebuie sa aiba rezistenta unitara medie la compresiune
fm ≥ 1 N/mm2.
Tab.I.2
Tipul constructiei Pereti structurali Pereti nestructurali
elemente mortar Elemente mortar
Constructii definitive – toate fmed> 10 M10 fmed> 10 M5
clasele de importanta fmed≤ 10 M5 fmed≤ 10 M2,5
Constructii provizorii –
M2,5 M1
anexe gospodaresti
I.4 BETON
La structurile din zidarie betonul poate fi utilizat la:
elemente de confinare a zidariei (stalpisori, centuri);
Clasa minima a betonului utilizat va fi C12/15
stratul median al zidariei cu inima armata (ZIA) ;
Se foloseste mortar – beton (grout) cu rezistenta caracteristica la compresiune fmbk ≥
12 N/mm2 sau beton clasa ≥ C12/15
plansee, scari, rigle de cuplare la pereti cu goluri, pereti de subsol si fundatii
Clasele minime de beton folosit vor fi :
beton simplu sau slab armat C8/10;
beton armat monolit C12/15
I.5 PRINCIPII GENERALE DE ALCATUIRE A ZIDARIILOR

In cadrul zidariei, blocurile se aseaza dupa anumite reguli, astfel incat sa se asigure o
buna legatura si impanare intre ele, prin tesere si cu ajutorul mortarului. Blocurile se aseaza
unul langa altul formand randuri suprapuse. Dispunerea blocurilor pe randuri se poate face pe
cant - longitudinal sau transversal pe lat - longitudinal (lunguri) sau transversal (curmezisuri)
si mixt (dupa ambele directii).
Spatiile dintre blocuri se numesc rosturi si se umplu cu mortar pentru legatura.
Rosturile pot fi: orizontale si verticale. Un sir orizontal de blocuri impreuna cu rostul aferent
se numeste asiza.
Principiile de baza pentru alcatuirea unei zidarii sunt :
Rosturile orizontale trebuie sa fie plane si orizontale pentru a se asigura transmiterea
uniforma a incarcarilor verticale la blocuri;
Rosturile verticale sa fie alternante (decalate) de la o asiza la alta, astfel incat unui rost
vertical dintr-un rand sa-i corespunda un plin din randul urmator. In acest fel se evita
formarea unor sectiuni slabite in zidarie.
La executia zidariei se cer respectate, de asemenea, urmatoarele reguli:
blocurile sa aiba fetele perpendiculare pe directia fortei, precum si o suprafata de
rezemare maxima;
forma blocurilor trebuie astfel aleasa incat sa nu conduca la eforturi suplimentare in
zidarie;
rosturile verticale transversale sa fie cat mai umplute cu mortar, pentru a nu se
diminua capacitatea de izolare termica a zidariei;
grosimea optima a rosturilor verticale este de 10 mm iar a celor orizontale de cca.12
mm;
la colturi, ramificatii si incrucisari trebuie asigurata o buna legatura a zidariei prin
tesere.
I.6 Proprietati mecanice ale zidariilor

Zidaria este un material neomogen in care, datorita diverselor solicitari mecanice, iau
nastere eforturi complexe in blocuri si in mortar. Atat piatra de zidarie cat si mortarul sunt
materiale care lucreaza favorabil la compresiune, dar se comporta defavorabil la intindere.
Din aceasta cauza solicitarea la care zidaria rezista in bune conditii este compresiunea
(centrica sau excentrica cu mica excentricitate).
I.6.1 Comportarea zidariei supusa la compresiune

Blocurile de zidarie si mortarul sunt supuse, chiar si in cazul unei solicitari globale de
compresiune centrica, la eforturi de compresiune locala, incovoiere, forfecare si intindere.
Aceasta stare de eforturi se explica prin:
neuniformitatea formei si pozitiei blocurilor si a stratului de mortar; blocul ajunge
astfel sa rezeme in unele portiuni discontinuu si sa se incarce neuniform;
deformatiile diferite ale blocurilor si ale mortarului (in special cel din rosturile
orizontale); deformatiile transversale ale mortarului sunt mai mari decat ale blocurilor
si, fiind impiedicate de frecarea si adeziunea cu piatra de zidarie, conduc la aparitia
eforturilor de compresiune in mortar si de intindere in blocuri.
Fig. I.1 Starea complexa de eforturi in caramizi si mortar:

1-gol de aer ; 2- caramizi; 3- mortar ; 4- zona de compresiune locala (concentrare de eforturi);
5- zona de forfecare; 6- zona de incovoiere; 7- tensiune transversala in caramizi
Fig. I.2 Stadiile de lucru ale zidariei solicitate la compresiune

In timpul incarcarii treptate a elementelor de zidarie solicitate la compresiune
centrica, se deosebesc urmatoarele stadii de lucru (Fig. I.2):
Stadiul I nu apar fisuri in zidarie (N < Nfis); elementul se comporta aproape elastic;
Stadiul II - incepe odata cu aparitia primelor fisuri in unele blocuri (N = Nfis), datorita
eforturilor de intindere, incovoiere si forfecare;
Stadiul III - fisurile existente se dezvolta (ca lungime si deschidere) si apar fisuri noi,
iar elementul de zidarie incepe sa se desfaca in stalpisori verticali separati (Nfis < N < Nr); la
mentinerea constanta a incarcarii, dezvoltarea fisurilor inceteaza;
Stadiul IV - considerat stadiu de avarie, incepe cand deschiderea fisurilor continua
incet chiar la incarcare constanta si are loc atunci cand N = (0,8. . .0, 9)Nr; la un mic spor al
incarcarii fisurile se deschid brusc si se produce ruperea elementului datorita flambajului
stalpisorilor izolati formati prin unirea fisurilor (N = Nr).
I.6.2 Rezistenta zidariei la compresiune

Rezistenta de rupere a zidariei la compresiune centrica este influentata direct de
urmatorii factori:
caracteristicile fizico-mecanice ale blocurilor: rezistenta, inaltime, forma si planeitatea
fetelor, prezenta unor fisuri, aspectul suprafetei etc.;
caracteristicile mortarului: rezistenta si plasticitatea, grosimea stratului de mortar,
uniformitatea, prezenta unor granule mai mari etc.;
alti factori: sistemul legaturilor, calitatea executiei, varsta zidariei, durata de incarcare,
actiunea factorilor climatici etc.
Exista relatii care permit stabilirea rezistentei la compresiune centrica a zidariei tinand
seama de factorii enumerati anterior.
I.6.2.1 Rezistenta unitara caracteristica a zidariei fk este determinata pe baza

rezultatelor incercarilor pe probe de zidarie. Cand nu exista date ale incercarilor, rezistenta
unitara caracteristica la compresiune fk a zidariei realizata cu mortar pentru utilizare
generala (G) pentru incarcari normale pe planul rosturilor orizontale se calculeaza in
functie de rezistentele unitare la compresiune ale elementelor pentru zidarie si a mortarului cu
relatia :
fk = K fb0,70 fm0,30
unde: K – constanta care depinde de tipul elementului pentru zidarie si tipul mortarului ;
fb – rezistenta la compresiune standardizata a elementului pentru zidarie, pe directia normala
pe rosturi orizontale in N/mm2 ;
fm- rezistenta la compresiune a mortarului in N/mm2.
I.6.2.2 Rezistenta unitara de proiectare la compresiune a zidariei se determina cu

relatia :
fd = mz fk / γM
unde : mz – coeficientul conditiilor de lucru
fk – rezistenta caracteristica la compresiune a zidariei
γM – coeficientul de siguranta al materialului
I.6.3 Rezistenta zidariei la intindere

Zidaria lucreaza defavorabil la solicitarile de intindere, incovoiere si forfecare,
evitandu-se in general utilizarea ei in astfel de cazuri. Întinderea apare la peretii silozurilor,
rezervoarelor si depozitelor, ca urmare a impingerii laterale date de lichide sau de anumite
solide si are loc in sectiuni nelegate (continue), cand efortul de intindere actioneaza
perpendicular pe asize (Fig. I.3.a) sau in sectiuni legate (tesute), cand forta de intindere
este paralela cu rosturile orizontale (Fig. I.3.b).
Fig. I.3 Ruperea zidariei la intindere. a- dupa sectiuni nelegate; b- dupa sectiuni legate.
I.6.3.1 Ruperea zidariei in sectiuni nelegate este posibila prin desprinderea

blocurilor de stratul de mortar, prin ruperea stratului de mortar sau prin ruperea blocurilor. In
mod obisnuit, ruperea are loc prin stratul de mortar sau prin desprinderea blocurilor.
Rezistenta zidariei la intindere este determinata in mare masura de aderenta dintre blocuri si
mortar, care depinde la randul ei de: marca, compozitia, lucrabilitatea si varsta mortarului,
precum si de starea suprafetelor blocurilor (netede sau rugoase).
I.6.3.2 Ruperea zidariei in sectiuni legate poate avea loc in zig-zag (1), in trepte
(2) sau prin sectiuni verticale (3) care trec prin mortar si prin blocuri, functie de aderenta
tangentiala intre mortar si blocuri si de rezistenta la intindere a blocurilor. Se neglijeaza
aderenta dintre blocuri si mortar in rosturile verticale, umplute incomplet cu mortar.
I.6.3.3 Rezistenta la intindere din incovoiere perpendicular pe planul zidariei
In cazul solicitarii la incovoiere produsa de forte perpendiculare pe planul zidariei vor fi luate
in considerare rezistentele corespunzatoare urmatoarelor situatii de rupere:
rezistenta la incovoiere dupa un plan de rupere paralel cu rosturile orizontale fx1 ;
rezistenta la incovoiere dupa un plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale
fx2.
Valorile rezistentelor sunt date functie de tipul elementului pentru zidarie si a
mortarului.
I.6.3.4 Rezistentele unitare de proiectare la intindere din incovoiere

perpendicular pe planul zidariei se calculeaza cu relatiile :
fxd1 = mz fxk1 / γM
fxd2 = mz fxk2 / γM
I.6.4 Rezistenta zidariei la forfecare

Solicitarea de forfecare se intalneste la reazemele constructiilor, la arce, buiandrugi etc.
Ca si in cazul solicitarii de intindere, ruperea poate avea loc prin sectiuni nelegate (Fig. I.4.a)
sau legate (Fig. I.4.b), dupa cum forta taietoare actioneaza paralel cu asizele, respectiv
perpendicular pe asize.
Fig. I.4 Forfecarea zidariei: a- dupa sectiuni nelegate; b- dupa sectiuni legate; c- rezistenta la
forfecare
I.6.4.1 Rezistenta la forfecare in rost orizontal
I.6.4.1.1 Rezistenta unitara caracteristica la forfecare a zidariei fvk realizata cu

mortar pentru zidarie pentru utilizare generala (G) , cu toate rosturile umplute, se va lua egala
cu cea mai mica dintre valorile:
Pentru elemente pentru zidarie din grupa 1
fvk= fvk0+0,4σd
fvk=(0,034 fb + 0,14σd)
Pentru elemente pentru zidarie din grupa 2
fvk= fvk0+0,4σd
fvk=0,9(0,034 fb + 0,14σd)
unde:fvk0 - rezistenta unitara caracteristica initiala la forfecare;
σd – efortul unitar de compresiune perpendicular pe planul de forfecare;
fb - rezistenta standardizata la compresiune a elementelor pentru zidarie.
I.6.4.1.2 Rezistenta unitara de proiectare a zidariei la forfecare in rost orizontal

fvd se calculeaza cu relatia :
fvd=mz fvk/ γM
I.6.5 Rezistenta zidariei la strivire
Solicitarea de strivire (compresiune locala) are loc atunci cand numai o parte a
sectiunii unui element este supusa la eforturi de compresiune (Fig. I.5).
Fig. I.5 Solicitarea zidariei la strivire
Deoarece in acest caz zonele invecinate nesolicitate (sau slab solicitate) impiedica
deformatiile transversale ale portiunii comprimate, zidaria lucreaza mai favorabil, iar
rezistenta sa la strivire Rnstr este mai mare decat rezistenta la compresiune Rnz.
Rezistenta la strivire este cu atat mai mare cu cat raportul dintre aria totala
(conventionala) a elementului (Ac) si suprafata strivita (Astr) este mai mare. Aria
conventionala de calcul Ac se determina functie de conditiile concrete de rezemare (Fig. I.6),
dar intotdeauna va fi mai mare decat aria de strivire.
Fig. I.6 Stabilirea ariei conventionale de calcul la strivire
I.7 DEFORMATIILE ZIDARIILOR - MODULUL DE ELASTICITATE

Comportarea zidariei sub aspectul deformatiilor care apar la actiunea sarcinilor verticale
reflecta, in esenta, proprietatile materialelor componente (bloc de zidarie si mortar) precum si
gradul de conlucrare dintre aceste materiale. Experimental s-a constatat ca deformatia totala a
unei probe comprimate se datoreaza in cea mai mare masura deformatiei rosturilor orizontale.
Desi 85% din volumul zidariei este ocupat de caramizi, deformatia zidariei este in proportie de
90% rezultatul deformatiei mortarului, deformatiile blocurilor contribuind cu numai 10%.
Fig. I.7 Curbele caracteristice ale blocului (Bl), mortarului (M) si zidariei (Z)
Curbele caracteristice ale celor doua materiale (Fig. I.7) arata o comportare aproape
elastica (liniara) pentru blocul de zidarie si o comportare elasto-plastica pentru mortar,
aceasta din urma caracteristica imprimandu-se si zidariei.
Caracterul deformatiei zidariei se reflecta prin modulul de elasticitate (E), definit ca
fiind panta tangentei la curba caracteristica (Fig. I.8).
Se considera o variatie liniara a modulului de elasticitate cu efortul unitar normal si se
defineste:
unde E0 = α Rn
Desi modulul de elasticitate al zidariei este variabil, in calcule se pot considera
urmatoarele valori medii:
E = 0,8 E0 - pentru calculul deformatiilor la sistemele static nedeterminate sub
influenta sarcinilor de exploatare;
E = 0,5 E0 - pentru calculul la starea limita a capacitatii portante sau in stadiul de
rupere.
Fig. I.8 Proprietatile de deformare ale zidariei

a- curba caracteristica; b- variatia modulului de elasticitate
I.8 FLAMBAJUL ELEMENTELOR DIN ZIDARIE

Influenta flambajului asupra zidariei nu se poate stabili cu formala Iui Euler zidaria
nefiind un material elastic. In cazul zidariei coeficientul de flambaj φ are semnificatia unul
coeficient de reducere a rezistentei datorita flambajului.
Avand in vedere variatia modulului de elasticitate al zidariei cu incarcarea,
coeficientul de flambaj se poate calcula pe baza unui coeficient de flambaj φ0 corespunzator
unui material elastic al carui modul de elasticitate ar fi E0 cu relatia:
in care
Rezulta dependenta coeficientului de flambaj al zidariei de zveltetea (subtirimea)

elementului si de caracteristica elastica a zidariei. In prescriptiile tehnice valorile
coeficientului de flambaj se dau pentru α = 1000, functie de coeficientul de zveltete
sau de gradul de zveltete . Pentru alte valori ale caracteristicii de elasticitate diferite
de 1000, coeficientul de flambaj se determina considerand lungimea de flambaj multiplicata
cu .
La stabilirea lungimii de flambaj se tine seama de inaltimea reala a elementului si de
modul de rezemare (rigiditatea legaturii capatului superior):
capat superior fix ℓf = H;
capat superior deplasabil ℓf = 1,5·H - Ia constructii cu o singura deschidere si ℓf =
1,25·H;
la constructii cu mai multe deschideri;
capat superior liber ℓf = 2H, H fiind distanta dintre reazeme (plansee sau grinzi).
I.9 ALCATUIREA PERETILOR DIN ZIDARIE

Modalitatile de alcatuire a peretilor din zidarie sunt conditionate de urmatorii factori:
pozitia in cadrul constructiei;
rolul in cadrul constructiei;
materialul de baza;
structura zidariei.
În functie de acesti factori principiile, de alcatuire a peretilor din zidarie pot fi
urmatoarele:
I.9.1 Peretii portanti exteriori pot fi realizati din:
caramida plina presata;
caramida cu goluri verticale (GVP);
blocuri din beton cu agregate usoare;
blocuri din BCA.
Peretii exteriori portanti vor avea, de regula, grosimea constanta pe toata inaltimea
constructiei. In cazul in care, din conditiile de rezistenta, este necesara ingrosarea lor, aceasta
se face, de regula, spre interior. Peretii exteriori trebuie sa aiba grosimea minima de o
caramida sau un bloc, in cazul in care conditiile de rezistenta si de stabilitate precum si cele
de izolare termica, nu impun o grosime mai mare. Golurile din peretii portanti trebuie sa fie,
pe cat posibil, uniform distribuite de-a lungul peretelui astfel ca plinul dintre doua goluri
(spaletul) sa fie capabil sa satisfaca conditiile de rezistenta si stabilitate. In zonele seismice
peste gradul 7 se vor evita spaletii din zidarie simpla, introducandu-se stalpisori.
Fig. I.9 Pereti portanti exteriori
I.9.2 Peretii despartitori neportanti au rol de compartimentare si sunt realizati, de

obicei, independent de structura de rezistenta sau in conlucrare cu aceasta, in cadrul unor
structuri din zidarii portante. In acest caz, rol de pereti de contravantuire ai structurii de
rezistenta. Ei se rigidizeaza de peretii portanti prin tesere sau prin ancoraje, realizate din bare
de otel beton Φ6, asezate in rosturile orizontale ale zidariei, la 60 cm inaltime. Peretii
despartitori cu grosimea de 7,5 cm se executa cu mortar marca M 50 minimum, iar cei de
12,5 cm, cu mortar marca cel putin M 25.
Fig. I.10 Pereti interiori neportanti
I.9.3 Peretii despartitori cu supralumina sau cei care nu ating tavanul se rigidizeaza
cu contraforti de zidarie sau cu montanti rigizi, stalpisori din beton armat ancorati, jos si sus,
in plansee.
I.9.4 Peretii interiori de umplutura sunt acei pereti care se realizeaza dependent de
o structura de rezistenta din beton armat avand rolul de compartimentare si, eventual, de
realizare a unor zonari antifoc sau cu rol de izolare fonica. Ei se realizeaza din urmatoarele
materiale:
caramizi sau blocuri ceramice;
blocuri si placi din BCA;
blocuri si placi din ipsos;
caramizi si piese presate din sticla.
De obicei acesti pereti se ancoreaza de elementele de beton armat (stalpi, stalpisori)
prin ancore metalice, rigle din profile indoite la rece etc. in scopul rigidizarii lor de structura
de rezistenta.
Fig. I.11 Pereti de umplutura
I.9.5 Peretii portanti interiori se realizeaza din urmatoarele materiale:

caramida plina presata;
caramida cu goluri verticale (GVP);
blocuri din BCA.
Peretii portanti interiori trebuie sa aiba grosimea minima de o caramida sau un bloc
(25 cm), in cazul in care necesitatile de rezistenta si stabilitate precum si cerintele de izolare
fonica nu impun prevederea unei grosimi mai mari. Grosimea acestor pereti mai este
determinata din conditiile impuse de prevenirea incendiilor sau de efectele exploziilor, in
functie de sarcina termica, de categoria de pericol de incendiu si de rolul de compartimentare
(perete antifoc sau pereti pentru intarzierea propagarii incendiului). Marirea grosimii peretilor
portanti interiori la nivelurile inferioare se va face pe cat posibil simetric cu excepția celor de
la rosturile de dilatație sau la case descări.
Fig. I.12 Perete interior portant
I.9.6 Peretii de subsoluri, atunci cand nu pot fi realizati din beton, se realizeaza din
zidarie mixta beton si caramida plina, in majoritatea cazurilor. Peretii din zidarie mixta pot fi
portanti sau neportanti. De asemenea ei pot fi prevazuti cu izolatie hidrofuga impotriva apelor
de infiltratie, protectia hidroizolatiei realizandu-se cu zidarie de protectie din caramida plina
in grosime de 7,5 cm. Marca caramizii se prevede 100 cu mortar M 50. Pentru realizarea
legaturilor, la fiecare al patrulea rand se aseaza o caramida transversal, la interval de
maximum 1 m in lungul zidului. Caramizile asezate transversal alterneaza pe inaltimea
zidului. La cel mult un metru, se prevede un rand de caramizi transversal. Betonul se toarna
in straturi succesive, cu pauza necesara pentru intarirea mortarului din zidarie de caramida in
caz
contrar existand pericolul prabusirii acesteia.
Fig. I.13 Pereti de subsol din zidarie mixta
I.9.7 Peretii exteriori in trei straturi se folosesc la constructiile industriale atunci

cand este necesar un grad mare de izolare termica, din cauza conditiilor de microclimat
interior (umiditate relativa a aerului foarte ridicata). Ei pot fi alcatuiti din acelasi material
pentru zidarie (caramida) sau pot avea o structura mixta (caramida + BCA, caramida +
blocuri de beton cu agregate usoare). Aceste materiale sunt folosite in functie de
caracteristicile lor si de rezistenta la diverse medii.
Peretii in trei straturi pot fi executati cu strat de aer la mijloc sau cu izolatie termica.
Este necesara, in orice caz, teserea zidariei, cel putin din metru in metru, atat pe orizontala cat
si pe verticala.
Fig. I.14 Pereti in trei straturi

I.9.8 Peretii exteriori de umplutura se realizeaza, de obicei atunci cand, din diverse
motive, nu este posibila folosirea prefabricatelor din beton sau BCA (panouri orizontale sau
verticale, rame, etc.) Acesti pereti sunt realizati din aproape toate materialele pentru zidarie si
au, in general, structuri complexe, din cauza necesitatii iluminatului natural si a cailor de
acces spre interior. Ei au grosimile stabilite prin calcul, in functie de gradul de izolare termica
necesara, rezultata ca urmare a zonei climatice, a conditiilor interioare de microclimat
(umiditate relativa, temperatura, etc.).
Fig. I.15 Pereti exteriori de umplutura
I.10 ALCATUIREA ZIDARIILOR

Principalele modalitati de alcatuire a zidariei sunt conditionate de urmatoarele criterii
principale:
I.10.1 Structura zidariei:
ZIDARIE SIMPLA, alcatuita din caramizi sau blocuri asezate in randuri orizontale,
cu rosturi orizontale si verticale (alternate);
ZIDARIE ARMATA, in masa caruia este inglobata o armatura de otel care trebuie sa
reziste impreuna cu zidaria la diferite solicitari.
Fig. I.16 Zidarie armata
ZIDARIE COMPLEXA, alcatuita din zidarie intarita cu elemente din beton armat
monolit (stalpisori) - executate concomitent, astfel incat aceste doua elemente sa
conlucreze sub actiunea eforturilor ce apar in zidarie.
Fig. I.17 Zidarie complexa
ZIDARIE MIXTA, alcatuita din zidarie si beton simplu, folosita la realizarea

peretilor exteriori ai subsolului atunci cand conditiile functionale nu permit executarea
acestor pereti din beton.
Fig. I.18 Zidarie mixta
ZIDARIE in TREI STRATURI, alcatuita din doi pereti de zidarie din acelasi
material, sau din materiale diferite, cu strat de aer sau izolatie termica la mijloc, in
scopul Izolarii termice sau fonice.
I.10.2 Modul de asezare a caramizilor

pe muchie (cant) in care caz latul caramizii este asezat pe inaltime;
pe lat, in care caz latul caramizii este asezat orizontal, fie in lungul fie in curmezisul
zidariei;
I.10.3 Modul de executie a rosturilor

rosturi pline, care sunt umplute cu mortar cel putin pana la fata zidariei. Ele se pot
prelucra netede si se numesc rosturi drepte sau rosturi la fata sau proeminente caz
in care se numesc rosturi iesite;
rosturi goale, care sunt umplute cu mortar pana la fata zidului. Exista rosturi
concave, tesite, dublu tesite, intrate sau dublu tesite iesite.
I.10.4 Grosimea zidariei

-
1/4 caramida - zidarie pe cant (pe muchie);

-
1/2 caramida - un singur rand de caramizi asezate in lung;

-
1 caramida - doua randuri de caramizi in lung si unul in lat ;
-
1 1/2 caramizi - un rand de caramizi asezate in lung si un rand de caramizi in lat;

2 caramizi - doua randuri de caramizi asezate in lat sau doua randuri de caramizi
asezate in lung si un rand de caramizi asezate in lat.
I.10.5 Zidaria din caramizi sau blocuri ceramice, simpla, se alcatuieste din
caramizi intregi, sau fractiuni de caramizi necesare realizarii tesirii la legaturi , ramificatii,
colturi, etc. Rosturile verticale se tes pentru ca suprapunerea sa se faca la colturi pe minimum
1/4 caramida in lungul zidului si de 1/2 caramida pe grosimea acestuia. Teserea se face in
mod obligatoriu la fiecare rand. Grosimea rosturilor orizontale va fi de 12 mm, iar cea a
rosturilor verticale de 10 mm.
in camp colturi
ramificatii
intersectii
Fig. I.19 Alcatuirea zidariei din caramizi
Legaturile intre ziduri la colturi, intersectii, ramificatii, se executa alternativ, in

functie de tipul de caramizi si blocuri ceramice utilizate, astfel, intrerupandu-se primul rand
de caramizi la un zid, la celalalt rand continuu, procedandu-se invers si asa mai departe pe
toata inaltimea zidului. De asemenea trebuie avuta in vedere, la alcatuirea acestui tip de
zidarie, ancorarea peretilor despartitori de elementele structurii cu bare de ancoraj prinse cu
bolturi de stalpi si introduse in rosturile zidariei.
I.10.6 Zidarie armata
Fig. I.20 Alcatuirea zidariei armate
Zidaria armata are inglobata, in masa ei, armatura, sub forma de bare de otel beton sau
plase sudate. Armaturile se prevad la colturi, ramificatii, intersectii de ziduri, sub ferestre, la
plinurile dintre ferestre care nu sunt legate cu peretii de rigidizare, la o distanta de 0,60 m pe
verticala, lungimea pe orizontala este de 1 m.
I.10.7 Zidarie complexa

Zidaria complexa este prevazuta la diverse intervale cu stalpisori si centuri din beton
armat. Pozitiile principale ale elementelor din beton armat sunt la colturi, la goluri de usi,
intersectii, ramificatii, in plinurile inguste. Dimensiunea minima va fi de 25 cm, iar stalpisorii
vor fi legati de zidarie cu bare de otel beton sau plase sudate (eventual strepi).
Fig. I.21 Alcatuirea zidariei complexe
I.10.8 Zidarie mixta

Zidaria mixta este alcatuita din caramizi si beton turnat simplu. Pentru realizarea
legaturii caramizile se asaza astfel :
- la fiecare al patrulea rand, cate o caramida este asezata transversal, din metru in metru;
- a fiecare metru inaltime, cate un rand intreg de caramizi se asaza transversal;
- zidaria constituie cofraj pentru turnarea betonului.
Fig. I.22 Alcatuirea zidariei mixte
I.10.9 Zidarii din blocuri de beton cu agregate usoare

Din blocurile mici de beton cu agregate usoare se pot executa zidarii avand grosimi de
25 cm.
Alcatuirea zidariei este asemanatoare cu cea a zidariei de caramida realizandu-se insa
numai de grosimea unui singur bloc. Tesirea este obligatorie la fiecare rand, decalarea fiind
de 1/3 sau 1/2 bloc. in scopul realizarii tesirii, se folosesc fractiuni de blocuri obtinute prin
taiere pe santier. La intalnirile de ziduri, se aplica regulile folosite in cadrul zidariei de
caramida. Portiunile de zidarie alaturate stalpilor din beton trebuie sa fie bine ancorate de
stalpi, iar la partea superioara peretele se impaneaza; sub peretii din zidarie cu blocuri mici,
trebuie sa se prevada in mod obligatoriu o hidroizolatie orizontala.
in camp colturi
ramificatii intersectii
Fig. I.23 Alcatuirea zidariei din blocuri de beton
I.10.10 Zidarie din blocuri si placi din BCA

Din blocuri mici si placi din BCA, se pot realiza zidarii cu grosimi intre 7,5 - 30 cm.
Alcatuirea zidariei este asemanatoare zidariei de caramida, executandu-se o legatura
obligatorie la fiecare rand, cu decalaje ale rosturilor de ½ -1/4 bloc. Fractiunile de blocuri sau
placi se obtin pe santier prin taiere la dimensiunile necesare (cu fierastraul sau cu discul
abraziv), zidaria din aceste materiae trebuie sa alba soclul de beton sau din caramida de cel
putin 30 cm de la nivelul trotuarului. Zidaria se leaga de stalpi cu mustati din otel beton Φ 6,
sau cu alte sisteme, din 50 in 50 cm pe verticala. Buiandrugii si centurile din beton armat
monolit se placheaza cu placi din BCA, pentru evitarea condensului pe elementele de beton.
in camp colturi
ramificatii intersectii
Fig. I.24 Alcatuirea zidariei din blocuri si placi din BCA
I.10.11 Zidaria din blocuri si placi de ipsos se executa din blocuri si placi care se
imbina in lamba si uluc, prin lipire cu pasta de ipsos. in cazul in care sunt necesare fractiuni
de placi, acestea se realizeaza prin taiere cu fierastraul sau cu ajutorul unei unelte electrice de
taiat cu disc abraziv. Teserea rosturilor se va face obligatoriu la fiecare rand atat la peretii
simpli , cat si la cei dubli. Grosimea rosturilor verticale si orizontale nu va depasi 1 mm. La
colturi, ramificatii si intersectii se taie lambele pe portiunea respectiva. Fixarea la tavane se
face ori prin impanare, in cazul planseelor rigide, ori prin prevederea de santuri sau profile
metalice din tabla indoita la rece, la planseele elastice. La partea de jos, peretii din blocuri si
placi de ipsos se aseaza pe o folie de polietilena.
colturi ramificatii
intersectii
Fig. I.25 Alcatuirea zidariei din blocuri si placi din ipsos
I.10.12 Zidaria din caramizi (cu goluri) si piese presate din sticla, de diferite
tipuri, este alcatuita din caramizi (piese) intregi, venite din fabrica, nefiind admisa spargerea
lor. De aceea dimensiunile golului trebuie sa fie stabilite in functie de modulul de caramida
(piesa) din sticla. Rosturile nu se tes, ca la alte tipuri de zidarii, ci se alcatuiesc in continuare.
Pentru a se asigura rezistenta zidariei aceasta are prevazuta in rosturile orizontale si, in unele
cazuri, si in cele verticale armatura din bare de otel beton. La contactul cu structura, se
prevad de obicei profile metalice fixate de structura.
Fig. I.26 Alcatuirea zidariei din piese presate din sticla
I.11 CALCULUL CLADIRILOR CU PERETI STRUCTURALI DIN ZIDARIE

I.11.1 Principii generale de calcul
Zidaria este un material neomogen, anizotrop si caracterizat de comportare inelastica
chiar pentru niveluri reduse de solicitare. Realizarea unui model de calcul care sa ia in
considerare toate aceste particularitati si, in acelasi timp, sa poata fi aplicat cu usurinta in
proiectarea curenta este practic imposibila.
Pentru proiectarea structurilor cladirilor curente determinarea eforturilor si deformatiilor
in elementele de zidarie, se poate face utilizand un model de calcul, suficient de precis, bazat pe
urmatoarele ipoteze simplificatoare:
i. zidaria este un material presupus omogen, izotrop si cu raspuns elastic pana in
stadiul ultim;
ii. caracteristicile sectionale ale peretilor de zidarie se determina pentru sectiunea
bruta (nefisurata);
pentru aplicatiile curente, rezultatele calculelor obtinute prin modelele bazate pe
ipotezele i si ii se afecteaza cu factori de corectie stabiliti astfel incat sa se obtina o
concordanta cat mai buna cu datele rezultate din incercari.
Modelul de calcul pentru determinarea eforturilor seetionale si a rezistentei de
proiectare a peretilor (elementelor) de zidarie trebuie sa reprezinte in mod adecvat proprietatile
de rezistenta, de rigiditate si de ductilitate ale intregului sistem structural.
I.11.2 Determinarea excentricitatilor de aplicare a incarcarilor verticale

In cladirile din zidarie, incarcarile verticale aduse de plansee, considerate, de regula, ca se
transmit catre fundatii ca forte axiale in pereti, sunt asociate, in realitate, unor excentricitati care
provin din mai multe surse:
alcatuirea constructiva a structurii, care poate implica deviatii ale fluxului fortelor
verticale de la un nivel la altul;
existenta unor imperfectiuni de executie, inevitabile - in anumite limite - in practica
curenta, in ceea ce priveste geometria structurii, omogenitatea materialelor structurii,
pozitiile relative ale subansamblurilor/elementelor structurii;
efectele unor incarcari cu caracter local, de intensitate mai mica, dar nu neglijabila, decat
cea a incarcarilor permanente sau a fortelor seismice.
Efectele acestor excentricitati se concretizeaza in momente incovoietoare suplimentare,
care solicita peretele perpendicular pe planul de rezistenta/rigiditate maxime si care, in
anumite conditii, pot periclita rezistenta si stabilitatea peretelui.
In calculele curente de dimensionare/verificare, efectele excentricitatilor, din toate
categoriile mentionate mai sus, se introduc prin coeficienti de reducere a capacitatii teoretice
de rezistenta calculata pentru incarcarile 'ideal' axiale
I.11.3 Excentricitati provenite din alcatuirea structurii

Excentricitatile provenite din alcatuirea structurii se produc in zonele in care se
produce transferul fortelor verticale de la un etaj la altul si se datoreaza:
suprapunerii excentrice pe verticala a peretilor la etajele adiacente;
rezemarii excentrice a planseelor pe perete;
rezemarii pe perete a unor plansee cu deschideri si incarcari diferite.
Momentele incovoietoare rezultate din excentricitatile mentionate la (1) variaza liniar
pe inaltimea peretelui intre valoarea maxima la partea superioara a peretelui si zero, la partea
inferioara a peretelui.
Excentricitatea datorata tuturor incarcarilor verticale aplicate peste nivelul de calcul,
provenita din modul de alcatuire a structurii, se determina cu relatia:
ei0 = (N1 d1 + ∑ N2 d2) / (N1 + ∑ N2)
unde: N1 -incarcarea transmisa de peretele de la etajul superior;
d1 - excentrieitatea cu care este aplicata incarcarea N1 ;
N2 - incarcarile aduse de planseul/planseele care reazema direct pe perete;
d2 - excentricitatile cu care sunt aplicate incarcarile N2
I.11.4 Excentricitati datorate imperfectiunilor de executie (excentricitate

accidentala)
Excentricitatea accidentala a fortelor verticale (ea) poate fi cauzata de urmatoarele
categorii de imperfectiuni de executie:
deplasarea relativa a planurilor mediane ale peretilor de la doua niveluri adiacente;
abaterile de la valoarea nominala a grosimii peretilor;
abaterile de la pozitia verticala a peretelui;
neomogenitatea materialelor.
In calcule, excentricitatea accidentala se va introduce cu cea mai mare dintre valorile:
ea = t/30 ≥ 1,0 cm
ea = het /300 ≥ 1,0 cm
unde: t - grosimea peretelui;
het - inaltimea etajului.
I.11.5 Excentricitatea datorata momentelor incovoietoare produse de fortele

orizontale perpendiculare pe planul peretelui
Excentricitatea fortei verticale corespunzatoare momentelor incovoietoare Mhm(i)
produse de fortele orizontale din vant sau cutremur se calculeaza cu relatia:
ehm(i) = Mhm(i) /(N1 + ∑ N2)
unde: N1 - incarcarea transmisa de peretele superior;
∑ N2 - suma reactiunilor planseelor care reazema pe peretele care se verifica
I.11.6 Calculul rezistentei de proiectare a peretilor de zidarie

I.11.6.1 Conditii generale de calcul - Modelul de calcul.
Modelul de calcul pentru determinarea rezistentei de proiectare a peretilor (elementelor)
de zidarie trebuie sa tina seama de:
geometria peretelui;
conditiile de rezemare pe contur ale peretelui;
conditiile particulare de aplicare a incarcarilor;
proprietatile de rezistenta si de deformabilitate ale zidariei;
conditiile probabile de executie.
Datele privind geometria peretelui se refera la:
forma sectiunii transversale;
raportul inaltime / grosime;
existenta unor zone slabite (slituri, nise,etc).
Conditiile de rezemare pe contur se refera la:
modul de fixare la nivelul planseelor;
modul de fixare laterala;
efectele golurilor asupra conditiilor de rezemare,
Conditiile particulare de aplicare a incarcarilor se refera la:
excentricitatile de aplicare rezultate din alcatuirea constructiva;
excentricitatile rezultate din imprecizia de executie (inclusiv din neuniformitatea
proprietatilor materialelor);
efectele incarcarilor de lunga durata.
Proprietatile de rezistenta si deformabilitate se refera la:
legea constitutiva a zidariei σ - ε;
proprietatile reologice ale zidariei;
compatibilitatea deformatiilor specifice ultime ale zidariei si betonului (in cazul cladirilor
din zidarie armata - ZC, ZC+AR, ZIA).
Rezistenta de proiectare a peretilor structurali se determina pentru:
solicitariie sectionale datorate sistemelor de forte care actioneaza, in planul median al
peretelui:
forta axiala (NRd)
moment incovoietor (MRd);
forta taietoare (VRd);
forta de lunecare verticala in peretii cu sectiuni compuse (VLhd);
solicitarile sectionale datorate fortelor care actioneaza perpendicular pe planul median
al peretelui:
moment incovoietor in plan paralel cu rosturilor orizontale (MRxd1);
moment incovoietor in plan perpendicular pe rosturile orizontale (MRxd2).
Pentru calculul rezistentei de proiectare a peretilor structurali se vor folosi caracteristicile
geometrice ale peretilor si rezistentele de proiectare ale materialelor stabilite conform
paragrafelor urmatoare.
I.11.6.2 Rezistente unitare de proiectare ale zidariei, betonului si armaturii

Valorile rezistentelor unitare de proiectare ale zidariei, pentru calculul la starea limita ultima
(ULS) se vor determina conform prevederilor din Codul CR6-2013.
Valorile rezistentelor unitare de proiectare ale zidariei, pentru calculul la starea limita de
serviciu (SLS) se vor determina, folosind;
Valoarea coeficientului partial de siguranta:
γM = 1,50 pentru peretii structurali si nestructurali ai constructiilor din clasa de importanta I;
γM = 1,0 pentru toate celelalte elemente structurale si nestructurale, indiferent de clasa de
importanta a constructiei
I.11.6.3 Rezistenta de proiectare a peretilor la forta axiala

Grosimea peretilor structurali pentru care se aplica prevederile acestui capitol, trebuie
sa satisfaca, in afara conditiilor minime si urmatoarele cerinte:
pentru pereti din zidarie armata (ZC, ZC+AR, ZIA): coeficientul de zveltete hef/t ≤ 20;
pentru pereti din zidarie nearmata (ZNA): coeficientul de zveltete hef/t ≤ 16;
unde: hef este inaltimea efectiva a peretelui;
I.11.6.4 Rezistenta la compresiune a peretilor din zidarie nearmata (ZNA) cu

elemente din argila arsa
Rezistenta de proiectare la compresiime centrica pentru un element din ZNA cu
sectiune oarecare, se va determina cu relatia:
NRd = Φi(m) A fd
unde: Φi(m) - coeficientul de reducere a rezistentei datorita efectului zveftetei elementului si
efectului excentricitatilor de aplicare a incarcarilor in sectiunile extreme (Φi) si, respectiv, in
sectiunea de la 2/3 din inaltimea elementului masurata de la baza (Φm);
A - aria sectiunii transversale a elementului;
Fd - rezistenta de proiectare la compresiune a zidariei.
I.11.6.5 Rezistenta la compresiune a peretilor din zidarie armata - ZC, ZC+AR,

ZIA
Rezistenta peretilor din zidarie armata se va calcula prin transformarea sectiunii mixte
intr-o sectiune ideala de zidarie folosind coeficientul de echivalenta:
nech = 0,75 f*ed / fd
0,75 – coeficientul conditiilor de lucru
f*ed – valoarea de baza a rezistentei de proiectare la compresiune a betonului din stalpisor;
fd – rezistenta de proiectare la compresiune a zidariei.
Contributia armaturilor din stalpisori (ZG, ZC+AR) si din stratul median (ZIA) la
preluarea fortei de compresiune se va neglija.
I.11.6.6 Rezistenta peretilor la compresiune locala sub efectul incarcarilor
concentrate
Pentru un perete din ZNA, alcatuit cu elemente de zidarie din grupa l,
rezistenta de proiectare la compresiune locala datorita incarcarilor concentrate se va determina
cu relatia:
NRd,c1 = β Ab fd
Unde β - coeficient de majorare pentru incarcari concentrate;
Ab - aria pe care se aplica incarcarea ≤ 0.45 Aef;
Aef -ariaincarcata;
fd – rezistenta de proiectare la compresiune a zidariei.
I.11.6.7 Rezistenta de proiectare la forta axiala si incovoiere in planul median a

peretilor din zidarie
I.11.6.7.1 Pereti din zidarie nearmata
Rezistenta de proiectare la incovoiere (MRd), asociata fortei axiale de proiectare
(NSd), pentru incarcari neseismice (gravitationale) aplicate in planul median al unui
perete, se va calcula considerand ca blocul eforturilor de compresiune are forma
dreptunghiulara cu valoare 0.8fd .
Rezistenta de proiectare la incovoiere (MRd) se va calcula dupa cum urmeaza:
Se determina aria zonei comprimate a peretelui
Azc = NSd / 0,8 fd
Se determina distanta yzc de la centrul de greutate al peretelui pana la centrul de greutate
al zonei comprimate.
Se determina rezistenta de proiectare la incovoiere (MRd) cu relatia: MRd = NSd yzc
I.11.6.7.2 Pereti din zidarie confinata cu sau fara armaturi in rosturile orizontale
Calculul rezistentei de proiectare la incovoiere (MRd) asociata fortei axiale de proiectare
din incarcari seismice (NEd) pentru peretii de zidarie confinata (ZC, ZC+AR), executati cu
elemente de zidarie din grupele 1, 2 si 2S, de forma oarecare, se face :
MRd = MRd (zna,i) + MRd (As)
MRd (zna,i) – rezistenta de proiectare la incovoiere a sectiunii ideale de zidarie nearmata;
MRd (zna,i) = NEd yzci
yzci – distanta de la centrul de greutate al peretelui pana la centrul de greutate al zonei
comprimate;
MRd (As) - rezistenta de proiectare la incovoiere corespunzatoare armaturilor din stalpisorii
de la extremitati.
Rezistenta de proiectare la incovoiere data de armaturile stalpisorilor MRd (As) se
calculeaza cu relatia:
MRd (As) = ls As fyd
unde: ls - distanta intre centrele de greutate ale celor doi stalpisori de la extremitati;
As — cea mai mica dintre ariile de armare ale celor doi stalpisori;
fyd - rezistenta de calcul a armaturii din stalpisori.
I.11.6.8 Rezistenta de proiectare la forta taietoare a peretilor structurali de zidarie

I.11.6.8.1 Pereti de zidarie nearmata
Rezistenta de proiectare la forta taietoare VRd a peretilor de zidarie nearmata, se va calcula
cu relatia:
VRd = fvd t lc
unde: Fvd - rezistenta unitara de proiectare la forfecare a zidariei;
t - grosimea inimii peretelui;
lc - lungimea zonei comprimate a inimii peretelui.
I.11.6.8.2 Pereti de zidarie confinata

Rezistenta de proiectare la forta taietoare a peretilor de zidarie confinata, VRd, se
obtine prin insumarea de rezistentei de proiectare la forta taietoare a panoului de zidarie
nearmata (VRd1) si a rezistentei de proiectare la forfecare datorata armaturii din
stalpisorul de la extremitatea comprimata a peretelui (VRd2).
VRd = VRd1 + VRd2
Rezistenta de proiectare la forfecare a armaturii verticale din stalpisorul comprimat
se va calcula cu relatia:
VRd2 = 0,2 Aasc fyd
Aasc - aria armaturii din stalpisorul de la extremitatea comprimata;
fyd - rezistenta de proiectare a armaturii din stalpisorul comprimat.
I.11.6.9 Rezistenta de proiectare la forta de lunecare verticala asociata incovoierii

peretelui
Rezistenta de proiectare la forta de lunecare verticala la legatura intre inima si
talpa unui perete cu sectiune compusa (I, L,T) si in sectiunile slabite de slituri verticale se
calculeaza pe inaltimea unui etaj admitand ca eforturile unitare de forfecare sunt uniform
distribuite pe inaltimea etajului, cu relatia:
V Lhd = h et t L f vk0 /γ m
Unde V Lhd rezistenta de proiectare la lunecare pe inaltimea etajului;
h et inaltimea etajului;
t L grosimea peretelui in sectiunea in care se calculeaza rezistenta peretelui;
f vk0 rezistenta caracteristica la forfecare a zidariei sub efort de compresiune egal cu zero;
γ m coeficientul de siguranta .
I.11.6.10 Rezistenta de proiectare a panourilor de zidarie de umplutura

Rezistenta de proiectare a panourilor de zidarie de umplutura FRd(zu) va fi luata egala
cu cea mai mica dintre valorile corespunzatoare urmatoarelor moduri de rupere ale zidariei:
rupere prin lunecare din forta taietoare in rosturile orizontale (de regula, la jumatatea
inaltimii panoului) – FRd1(zn);
strivirea diagonalei comprimate la coltul cadrului – FRd2(zu);
fisurarea diagonala in lungul bielei comprimate – FRd3(zu);
FRd(zu) = min (FRd1(zn), FRd2(zu), FRd3(zu))
I.11.6.11 Rezistenta de proiectare a peretilor supusi la incovoiere perpendicular

pe planul median
Pentru calculul rezistentelor de proiectare la incovoiere perpendicular pe planul
peretelui de zidarie (MRxd1 si MRxd2 ) se vor folosi rezistentele de proiectare la intindere
din incovoiere perpendicular pe planul zidariei, fxd1 si fxd2.
Pentru peretii de zidarie confinata si armata in rosturile orizontale, la calculul
momentului M Rxd2 (cu plan de rupere perpendicular pe rosturile orizontale) se va tine seama
si de armaturile din rosturile orizontale care sunt ancorate corespunzator in stalpisorii care
marginesc panoul.
Valorile M Rxd1 si MRxd2 se calculeaza, pentru o banda din perele de latime egala cu
1000 mm, cu relatiile:
MRxd1 = W w fxd1
MRxd2 = W w fxd2
unde:Ww = 1000 t2 / 6 modulul de rezistenta al peretelui;
t - grosimea peretelui.
II. PLANSEE
II.1. Elemente generale
Planseele sunt elemente de suprafata plana, de regula orizontale, care
compartimenteaza pe vertieala cladirea, avand rol de separatie interioara intre etaje sau de
separatie a cladirii de mediul exterior (ultimul planseu). Ele pot fi considerate ca un sistem in
raport cu propria lor structura, fiind alcatuite dintr-un ansamblu de componente cu functiuni
diverse.
Componenta principala a sistemului este planseul propriu-zis, restul componentelor
fiind: pardoseala, plafoanele, izolatia, iar alcatuirea lor difera in functie de pozitia pe care
acestea o ocupa in constructie si de performantele care se cer pentru a satisface exigentele
utilizatorului.
In functie de natura si de modul de ocupare a spatiilor pe care le separa, planseele se
pot clasifica in: plansee peste logii si balcoane, plansee peste spatii reci (subsoluri), plansee
intermediare, plansee-terasa.
Ca urmare, planseele-terasa si cele peste subsol apartin sistemului anvelopa si se vor
realiza cu izolatii; planseele intermediare fac parte si din subsistemul compartimentari
interioare si contin in structura lor componenta pardoseala, tratata in mod curent ca element de
finisaj.
Sistemele constructive ale planseului propriu-zis au evoluat in paralel cu evolutia
materialelor de constructie.
In prezent, exista o mare diversitate de materiale utilizate: lemn, produse ceramice,
metal, beton armat, monolit sau prefabricat.
II.2. Clasificarea planseelor
Clasificarea planseelor se face dupa mai multe criterii.
Din punct de vedere structural, planseele se pot realiza in urmatoarele solutii
constructive:
elemente liniare (grinzi, fasii) (de exemplu, plansee din lemn sau din beton, la care
distanta intre grinzi este foarte mica);
elemente liniare si elemente de suprafata (placi);
elemente de suprafata.
Dupa modul de realizare, planseele se clasifica astfel:
plansee monolite;
plansee prefabricate;
plansee mixte.
Dupa modul de alcatuire, planseele pot fi:
plansee cu placi;
plansee cu placi si grinzi;
plansee cu nervuri dese;
plansee casetate;
plansee-ciuperci;
plansee tip dala.
Dupa modul de transmitere al incarcarilor la rezemare, planseele pot fi:
plansee care transmit incarcarile dupa o singura directie;
plansee care transmit incarcarile dupa doua directii.
Dupa functiunea si pozitia lor in constructie pot fi:
plansee-terasa;
plansee pentru nivelurile curente;
plansee peste subsoluri;
plansee carosabile;
plansee speciale (duble, cu spatiu tehnic, terasa cu pista pentru elicoptere etc.).
Dupa forma in plan, planseele se pot clasifica in:
plansee orizontale;
plansee in panta (amfiteatre, scari).
Alegerea solutiei de planseu se face pe considerente tehnico-economice, cu respectarea
conditiilor de rezistenta, de rigiditate si de functionalitate, privind: izolarea fonica, izolarea
termica, izolarea hidrofuga, protectia anticorosiva si protectia contra incendiilor.
Grosimea planseului insumeaza grosimea placii, a pardoselii, a tencuielii si este
conditionata de exigentele impuse de confortul termic si acustic. Plafoanele trebuie sa prezinte
calitati de ordin estetic, protectie impotriva focului sau spatiu tehnic pentru realizarea unor
instalatii. In cazul general, plafoanele cu functiuni speciale se realizeaza ca plafoane
suspendate, demontabile sau care nu necesita un schelet de sustinere fixat de planseu.
II.3. Exigente referitoare la planseele cladirilor
Indiferent de modul de rezolvare tehnica, planseele trebuie sa indeplineasca o gama larga
de exigente.
Exigente tehnice - acestea sunt:
rezistenta si stabilitatea la starea limita de exploatare;
siguranta la foc;
durabilitatea.
Exigentele tehnice referitoare la stabilitatea si rezistenta structurala la stari ultime impun
realizarea unui planseu cu un nivel de asigurare corespunzator prabusirii cladirii, distrugerii lui
sau legaturilor cu structura. Astfel, se vor lua toate exigentele asociate structurii cu privire la
realizarea nivelului de asigurare necesar.
In timpul exploatarii normale, planseele trebuie sa asigure:
evitarea deformatiilor verticale excesive;
evitarea unor vibratii excesive sub actiunea incarcarilor de exploatare;
rezistenta la socuri produse de corpuri solide.
In privinta sigurantei la foc, conceptia planseelor trebuie sa urmareasca: - asigurarea

integritatii si a stabilitatii, asigurarea evacuarii;
asigurarea unui nivel corespunzator de reactie la foc a materialelor folosite;
asigurarea unor rezistente la foc minime pentru a impiedica propagarea.
In privinta durabilitatii planseelor, aceasta se asigura prin alegerea judicioasa a
materialului, prin eficienta elementelor de protejare si fixare.
Exigente functionale - acestea sunt:
confort higrotermic;
confort acustic;
etanseitate.
Exigente economice - acestea se refera la alegerea unei solutii judicioase, realizata cu

costuri minime.
Exigente de ordin secundar - acestea sunt:
securitate a utilizarii;
confort vizuaI, tactil, antropodinamic.
II.4. Sisteme constructive pentru plansee
II.4.1.Plansee din beton armat
Betonul armat este materialul cel mai utilizat in prezent la executia planseelor.
II.4.1.1.Plansee din beton armat monolit
Aceasta solutie asigura avantajul continuitatii elementului si a elementului de structura in
ansamblu.
Din punct de vedere structural, aceste plansee se pot realiza din placi sau din placi si
grinzi (fig. II.1).
Fig. II.1 Plan şi secţiuni pentru diverse tipuri de planşee din beton armat monolit:
a-plăci rezemate pe contur; b-planşeu cu reţele de grinzi (casetat); c-planşeu cu nervuri dese;
d-planşeu cu grinzi principale şi secundare (nervuri); e-planşeu ciupercă; f-planşeu dală groasă;
l-placă; 2-centură exterioară; 3-centură interioară (grindă, in cazul pereţilor interiori cu grosime de
12,5cm); 4-nervura planşeului casetat; 5-nervuri dese; 6-grindă secundară;
7-grindă principală; 8-capitel; 9-stâlp; 10-dală groasă
Planseele cu placi se utilizeaza la cladiri cu deschideri si incarcari mici, avand structura

cu pereti portanti sau cu cadre din beton armat situate la 3-4 m.
Planseele cu placi si grinzi se executa cand deschiderile si incarcarile sunt mai mari.
Sistemul de planseu cu placi, grinzi principale si secundare (fig. II.2) este avantajos
pentru modul de lucru al planseului, pentru a fi foarte accentuata diferenta de rigiditate a
grinzilor secundare fata de cea a placii si cea a grinzilor principale fata de cea a grinzilor
secundare. Se utilizeaza la incaperi mari cu latura scurta de 6,00-11,00 m, in care grinzile
principale se dispun paralel cu latura scurta, iar nervurile, paralele cu latura lunga. Uneori se
introduc stalpi intermediari pentru micsorarea deschiderilor grinzilor principale. Acest sistem
acopera deschideri mari, suporta incarcari mari; peretii despartitori pot fi distribuiti oricum, cu
rigiditate buna pe ambele directii.
Fig. II.2 Planşee cu plăci, grinzi principale şi grinzi secundare
Planseele din placi si nervuri dese (fig. II.3) prezinta urmatoarele caracteristici:
nervurile dispuse pe o directie si cu deschideri ce depasesc 4,00 m se rigidizeaza cu
nervuri transversale asezate la maximum 3,00 m;
elementele de umplutura pot fi portante, si atunci se realizeaza din beton usor sau din
materiale ceramice cu R≥50 daN/cm2, si nu mai mica decat 75% din rezistenta
betonului din nervuri;
se utilizeaza la incaperi cu deschideri mari, cu latura mica de 6,0 m;
planseul are grosime mica si aspect arhitectural placut; solutia permite utilizarea
cofrajelor de inventar;
prezinta calitati termo si fonoizolatoare bune, in cazul in care se folosesc elemente de
umplutura;
au consum mare de otel si cofraj, se caracterizeaza prin comportare nesatisfacatoare la
incarcari dinamice, incarcarile se transmit numai pe laturile lungi ale planseului,
prezinta o diferenta apreciabila de rigiditate pe cele doua directii.
Fig. II.3 Planşee cu nervure dese:

a-cu nervuri dispuse pe o direcţie; b-cu nervuri dispuse pe două direcţii;
c-cu nervuri şi elemente de umplere
Dezavantajul acestor tipuri de plansee ii constituie neaplicarea acestei solutii in cazul

actiunilor dinamice.
Planseele cu retele de grinzi (fig. II.4) prezinta urmatoarele caracteristici:
retelele ortogonale lucreaza favorabil pentru raportul L2/ L1 < l,5 (pentru incaperi mai
lungi se introduc grinzi principale); retelele oblice lucreaza favorabil pentru raportul
L2/L1 < 3;
se utilizeaza la incaperi cu suprafete si inaltimi mari (latura mica a incaperii, de 8,00-
20,00 m);
au aspect arhitectural placut si grosime mica, o capacitate buna de preluare a
incarcarilor concentrate (pozitia in plan a peretilor despartitori poate fi oarecare),
rigiditate buna pe ambele directii ale planseului, descarcare aproximativ uniforma pe
toate laturile planseului;
au consum ridicat de beton, otel si manopera, au cost ridicat; .
este recomandabila folosirea cofrajelor de inventar care au forma unor cutii intoarse, cu
colturi rotunjite, executate din metal sau materiale plastice.
Fig. II.4 Planşee cu reţele de grinzi (planşee casetate):

a-cu grinzi dispuse ortogonal; b-cu grinzi dispuse oblic
Domeniul de utilizare al planseelor casetate este:

la cladiri cu cerinte privind arhitectura tavanului;
la incaperi cu suprafete si inaltimi mari, conditie care asigura realizarea efectului
estetic;
in general, la cladiri social-culturale, la cladiri comerciale, holuri mari etc.
Fig. II. 5 Planşeu casetat rezemat pe stâlpi:

a-vedere la partea inferioară; b-secţiune; 1-stâlp; 2-planşeu casetat
Avantaj ele planseelor casetate sunt:

aspectul arhitectural este superior celorlalte tipuri de plansee;
inaltimea de constructie este mai mica, in comparatie cu planseele cu grinzi principale
si secundare;
pozitia peretilor despartitori autoportanti si a incarcarilor concentrate este
neconditionata;
comportarea ca diafragme orizontale rigide pe ambele directii;
descarcarea este aproximativ uniforma pe elementele de sustinere ale planseului.
Dezavantajele acestor tipuri de plansee sunt:
consumul de beton este ridicat;
greutatea proprie este mare;
manopera este mai ridicata si executia mai pretentioasa, atat la realizarea structurii cat
si la executia finisajelor;
consumul de cofraje este mare, dar se poate reduce mult prin utilizarea cofrajelor de
inventar din casete din tabla sau din mase plastice armate, solutie care reduce simtitor
si gradul de finisare al tavanului;
in general, sunt mai costisitoare comparativ cu planseele cu grinzi principale si
secundare.
Planseele din placi rezemate pe stalpi sunt realizate din placi plane din beton armat
rezemate direct pe stalpi, fara intermediul grinzilor.
Evazarea stalpilor la partea superioara a condus la denumirea lor de plansee-ciuperci.
Capitelurile se pot realiza in diverse forme constructive, marind suprafata de rezemare, aspect
care conduce la reducerea deschiderilor de calcul si la majorarea sectiunii de forfecare a placii
la solicitari de strapungere in zona de rezemare a acesteia pe stalpi.
Incarcarile utile pot depasi 5kN/m2. Prin renuntarea la capitel se obtin planseele tip dala.
Dimensiunile geometrice recomandate din conditii de rigiditate la planseele-dala sunt:
grosimea minima a dalei se ia lmax/30, dar cel putin 13 cm (lmax este deschiderea de
calcul a dalei pe directia cu stalpii dispusi la distanta mai mare);
reteaua de stalpi se dispune la distante interax de 4-8 m, in functie de cerintele de
exploatare ale cladirii si pentru un raport interax pe cele doua directii de l/l -1 /2};
sectiunea minima a stalpilor se ia de 25 x 25 cm;
betoanele utilizate sunt de clase superioare, minimum C12/16,
Planseele-dala si planseele-ciuperci se comporta mecanic ca un sistem spatial alcatuit din
dala (placa) si retea de stalpi. Calculul in stadiul elastic nu poate fi efectuat exact, din cauza
dificultatilor de scriere si rezolvare a relatiilor folosite in teoria elasticitatii, motiv pentru care
s-a recurs la metode simplificate de calcul, prin descompunerea sistemului spatial in sistem
plan pe cele doua directii. Astfel, in metoda cadrelor inlocuitoare, planseul se imparte in cadre
dispuse dupa cele doua directii, pe fiecare directie cadrul considerandu-se alcatuit din stalpi si
placa aferenta (cu rol de grinda de cadru), de latime egala cu suma semideschiderilor
panourilor adiacente.
Incarcarile permanente sunt, in general, uniform distribuite pe lungimea riglei cadrului,
iar incarcarile utile se iau pe deschiderile care produc solicitarile maxime in rigle, respectiv in
stalpi.
Fig. II.6 Schema simplificată pentru calculul planşeelor-dală prin metoda cadrelor înlocuitoare: a-
schemele cadrelor înlocuitoare; b-distribuţia solicitărilor (momente încovoietoare pentru fâşiile de
reazem şi de câmp; l-cadre înlocuitoare, schemă statică; 2-fâşii de reazem;
3-fâşii de câmp
Solicitarile determinate pentru rigla cadrului nu se distribuie uniform pe latimea ei,
intrucat fasiile de placa dupa axele retelei de stalpi, numite fasii de reazem, se comporta similar
unei grinzi continue pe reazeme fixe (pe stalpi), iar fasiile de camp se comporta ca grinzi
continue cu reazeme elastice (reazemele fiind fasiile de reazem care au rigiditate mai mare la
incovoiere, intrucat se deformeaza mai putin). Deci, fasiile de reazem se vor incarca mai mult,
fiind mai solicitate fata de fasiile de camp, motiv pentru care solicitarile determinate in ipoteza
cadrului inlocuitor se distribuie diferentiat pe deschiderile dalei: mai mult fasiilor de reazem si
mai putin fasiilor de camp (fig. II.6).
Fig. II.7 Soluţii constructive pentru capiteluri înglobate în dala groasă:

a-pentru stâlpi metalici; b-pentru stâlpi de beton armat; c-vederea jugului;
1-stâlp metalic din ţeavă; 2-placă metalică sudată de stâlp; 3-dală din beton armat; 4-tencuială; 5-stâlp
din beton armat; 6-jug metalic cu rol de capitel, înglobat în dala groasă;
7-sudură pentru îmbinarea elementelor jugului
Fig. II.8 Soluţii constructive pentru reducerea consumului de beton în zona comună a fâşiilor de câmp
din dală groasă: a-cu tavan casetat; b-cu tavan având casetă continuă; c-cu tavan plan realizat cu corpuri
de umplutură înglobate în dală; d-cu tavan plan având casete înglobate în dală; e-cu tavan plan având
tuburi înglobate în dală; f-detaliu de îmbinare a tuburilor înglobate; g-detaliul armăturii de conlucrare;
1-zona comună a fâşiilor de câmp pentru soluţiile a şi b; 2-zona comună a fâşiilor de câmp pentru
soluţiile c şi d; 3-stâlp; 4-dalî groasă; 5-casete; 6-casetă continuă; 7-corpuri de umplutură cu pereţi
subţiri, confecţionate din ceramică; 8-goluri de aer; 9-casete din carton impregnate, PAL, mase plastice,
etc., înglobate în dala groasă; 10-zona din placă turnată în etapa I; 11-zona din placă turnată în etapa a
II-a; 12-tub din carton impregnat sau din mase plastice înglobate în dală; 13-dala plină cu capitel
înglobat, realizat din profiluri metalice; 14-armare inferioară; 15-armare superioară; 16-armătură de
conlucrare
Metoda cadrelor inlocuitoare se aplica atat pentru deschideri egale cat si pentru
deschideri inegale. Metoda nu permite obtinerea unor rezultate apropiate de comportarea reala,
neputand considera comportarea spatiala a structurii planseului. Acest neajuns se poate elimina
folosind calculul in domeniul elasto-plastic.
La plansee-dala intervin in principal doua probleme importante:
- la descarcarea dalei pe stalpi apar eforturi importante de forfecare si eforturi principale
locale de intindere, fiind necesara armarea suplimentara a dalei in aceasta zona, precum si
adoptarea unei grosimi care sa poata prelua solicitarea de forfecare a dalei. Evitarea maririi
grosimii dalei numai din aceste conditii se poate obtine prin dispunerea de placi metalice de
grosime mare, fixate rigid de capul stalpilor sau prin juguri metalice din profile laminate, in
zona de reazem a dalei pe stalpi, indeplinind rolul de capitel inglobat in dala (fig. II.7);
- grosimea mare a dalei, care conduce la consum sporit de beton si la greutate mare, este
justificata pentru preluarea solicitarilor in fasiile de reazem, in schimb, pentru fasiile de camp
devine neeconomica. In figura II.8 se prezinta cateva solutii constructive pentru reducerea
greutatii planseului.
II.4.1.2. Plansee prefabricate din beton armat
Solutia ofera, in general avantajele proprii prefabricarii: calitatea, eliminarea cofrajelor,
prefinisarea, reducerea duratei de executie.
Problema importanta a acestor plansee este legata de executie, care devine mai
pretentioasa ca precizie si calitate, si de o comportare mecanica manifestata printr-o micsorare
a rigiditatii la incarcari orizontale.
Prefabricatele pentru plansee sunt prevazute la capete cu armaturi pentru monolitizare.
Planseele realizate cu elemente prafabricate mari sunt prevazute cu dinti si alveole
marginale, astfel incat eforturile de lunecare dintre doua panouri alaturate sa fie preluate prin
efectul de impanare al betonului de monolitizare. Principalele solutii de plansee prefabricate
sunt prezentate in figura II.9,a, b, c, d.
Golurile necesare in plansee sunt limitate de pozitia grinzilor si de dimensiunea
corpurilor de umplutura, neadmitandu-se spargeri in grinzi sau corpuri.
La proiectarea si realizarea planseelor din grinzi si corpuri de umplutura se recomanda
urmatoarele:
rezemarea minima a grinzilor pe pereti este de 8 cm;
montarea grinzilor se face pe un strat de mortar de poza M 100T proaspat intins;
manipularea prefabricatelor se face numai in pozitia lor de exploatare; - centurile si
monolitizarile intre prefabricate trebuie executate cu deosebita atentie.
Cand este necesara marirea gradului de monolitism, se recomanda suprabetonarea
intregului planseu cu o placa de beton armat de 3-4 cm grosime, avand armatura bine ancorata
in centurile planseului.
Avantajele planseelor din grinzi si corpuri de umplutura sunt urmatoarele:
prefabricatele sunt simple si usoare, deci se pot realiza si pe santier;
aceste plansee izoleaza bine termic si fonic;
lucrarile pe santier sunt simple si necesita o dotare minima, datorita greutatii reduse a
prefabricatelor.
Fig. II.9 Soluţii de planşee prefabricate:
a-planşee din grinzi dispuse alăturat; b-planşee cu grinzi prefabricare uşoare;
c-planşee din fâşii; d-planşee cu elemente prefabricate obişnuite
Dezavantajele acestor tipuri de plansee sunt urmatoarele:

in general, sunt mai costisitoare fata de alte tipuri de plansee prefabricate, de exemplu,
fata de fasiile cu goluri;
comportarea ca diafragme orizontale este slaba, motiv pentru care se limiteaza
domeniul lor de utilizare la cladiri de locuit cu maximum doua niveluri, amplasate in
zone neseismice;
sunt sensibile, in sensul ca pe parcursul exploatarii fisureaza in lungul grinzilor, din
cauza sagetii din incovoiere a acestora si a nedeformabilitatii pozitionale a corpurilor de
umplutura;
au grad scazut de prefinisare a prefabricatelor;
preluarea incarcarilor verticale concentrate pe planseu si prevederea golurilor necesita
lucrari suplimentare pe santier;
sunt limitate ca deschideri, din considerente tehnice (comportare mecanica) si
economice (consumuri de manopera, materiale si costuri).
Fig. II.10 Secţiuni prin planşee realizate cu corpuri de umplutură
Fig. II.11 Detalii constructive pentru planşee din grinzi şi corpuri de umplutură:
a-rezemarea grinzilor pe ziduri exterioare; b-rezemarea grinzilor pe ziduri interioare;
c-aşezarea grinzilor paralel cu pereţii exteriori şi interiori; d-aşezarea alăturată a grinzilor sub pereţii
despărţitori; e-preluarea încărcărilor din pereţii despărţitori, cu grindă din beton armat monolit;
1-mortar de poză M100 de 1,5-2cm grosime; 2-grindă prefabricată;
3-corp de umplutură; 4-centură din beton armat; 5-grindă din beton armat monolit; 6-armătură rezultată
din calcul; 7-perete despărţitor; Lm-lungimea modulată a grinzii; Ln-lungimea nominală a grinzii
II.4.1.3. Plansee din panouri mari prefabricate

Solutia planseelor din panouri mari prefabricate este aplicabila la cladiri civile realizate
din prefabricate. Acestea sunt alcatuite din placi plane de 10-14 cm grosime, din beton armat
minimum clasa C 12/l5, sau sub forma de placi chesonate, casetate sau cu goluri.
Eficienta tehnico-economica a panourilor mari de planseu se obtine numai pentru un
raport al laturilor mai mic de 1, panoul lucrand dupa ambele directii. Imbinari1e si conditiile
tehnice de executie trebuie sa asigure cat mai bine rezemarea, conlucrarea, continuitatea statica
si rigiditatea planseelor.
Pentru a asigura comportarea planseului ca diafragma orizontala rigida in planul lui, este
necesar ca si pe conturul panourilor de planseu sa fie prevazute praguri si mustati, iar intre
panouri sa se realizeze imbinari orizontale prin monolitizare cu beton armat.
Fig. II.12 Planşee din panouri mari:
a-tipuri de panouri mari; b-plan şi detalii de rezemare a panourilor prefabricate de planşeu pe pereţi din
panouri mari; c-rezemarea panourilor prefabricate de planşeu pe pereţi din zidărie; 1;2;3;4-panouri mari
de planşeu din placă plină, din placă cu nervuri sistem cheson sau casetat, respectiv din dală groasă cu
goluri rotunde sau ovale, realizate din beton armat sau beton precomprimat; 5-perete exterior din
panouri mari; 6-perete portant interior din panou mare; 7-panou mare de planşeu; 8-îmbinare verticală
de monolitizare a panourilor portante de pereţi; 9-mortar de poză, M100; 10-beton de monolitizare,
C35/45; 11-etanşarea rostului orizontal; 12-sudură
Avantajele utilizarii panourilor mari prefabricate de planseu sunt urmatoarele:

se elimina cofrajele si sustinerile;
lucrarile pe santier sunt minime, datorita gradului ridicat de prefinisare a tavanelor si
prin montarea instalatiilor in panouri, la prefabricare;
productivitatea lucrarilor de santier este foarte buna si darea in exploatare a
constructiei se poate face rapid;
planseele din panouri mari asigura o buna comportare in preluarea si transmiterea
incarcarilor verticale de pe planseu, fiind placi armate pe doua directii si, in general,
incastrate pe contur, respectiv elemente continue pe reazemele intermediare;
imbinarile de rezistenta pe contur ale panourilor mari asigura comportarea planseului
ca diafragma orizontala rigida.
Dezavantajele acestor tipuri de plansee sunt urmatoarele:
utilizarea panourilor mari de planseu reclama tipizarea partiurilor cladirilor, care este
posibila la cladirile de locuit, dar mai dificila la alte v categorii de cladiri;
eficienta ecanomica a planseelor este conditionata de costul panourilor, precum si de
distantele pana la santier;
necesita utilaje si dispozitive mai costisitoare pentru transport si montaj;
comportarea mecanica a planseelor ca diafragme orizontale rigide este conditionata de
calitatea si precizia executiei lucrarilor de pozare si a imbinarilor pe contur ale
panourilor de planseu, respectiv de gradul de monolitism, rezistenta si rigiditate a
conlucrarii cu panourile verticale de rezistenta ale cladirii.
Dezavantajele enumerate reprezinta, in general, o pondere mica in comparatie cu
avantajele, motiv pentru care planseele din panouri mari constituie inca o solutie eficienta
tehnico-economic.
In practica se mai utilizeaza si alte solutii de plansee prefabricate (integra1 sau partial) la
constructiile de cladiri.
Planseele-dala prefabricate din beton armat se pot realiza din panouri prefabricate dispuse
conform figurii II.l3,b. Stalpul si panoul de tip 1 se pot realiza impreuna. Panourile de tip 1
constituie reazeme pentru panourile de tip 2 dispuse dupa cele doua axe ale stalpilor
planseului.
In final, se monteaza panourile din zona comuna a fasiilor de camp care pot fi dala plina,
de aceeasi grosime ca si celelalte panouri sau in solutie casetata.
Rezemarea se asigura cu praguri, iar imbinarea intre panouri se realizeaza prin sudarea
armaturilor si betonarea rosturilor.
Fig. II.13 Planşee din prefabricate de beton armat:

a-din plăci şi grinzi de beton cu armătură postîntinsă; b-din dale;
1-grindă prefabricate tip 1; 2-grindă prefabricate, tip 2; 3-direcţii de postîntindere; 4-susţinere
provizorie cu elemente de inventor; 5-mortar de poză, M100; 6-placă prefabricate; 7-centură
prefabricate; 8-monolitizare executată în etapa I; 9-monolitizare executată în etapa a II-a; 10-stâlp şi
panou-dală; 11-panou de planşeu; 12-solidarizarea panourilor de planşeu prin sudarea armăturilor şi
monolitizarea rosturilor; 13-monolitizarea stâlpilor
II.4.1.4. Plansee prefabricate din beton armat la cladiri cu multe niveluri executate cu
tehnologii speciale
La aceste cladiri, structura verticala de rezistenta este realizata din retea de stalpi sau din
retea de stalpi si nuclee (casa scarii si lifturile) din beton armat.
Stalpii se pot realiza prefabricati sau turnati monolit in cofraje glisante. Nucleele, de
regula, sunt turnate monolit in cofraje glisante. Planseele, in general, sunt de tipul dala din
beton armat.
Cladirea se realizeaza in felul urmator:
se executa structura verticala de rezistenta pe o inaltime de 4 sau 5 niveluri, iar la sol
(sau pe planseul peste subsol) se executa planseele-dala in pachet de 4 sau 5 bucati;
cu ajutorul unor dispozitive mecanice montate pe capetele stalpilor si ale nucleelor se
lifteaza planseele, unul cate unul;
dupa liftare la pozitie, se fixeaza pe stalpi si nuclee piesele metalice de rezemare ale
planseelor;
se executa sudurile intre piesele metalice inglobate in dala si piesele metalice de pe
reazeme;
se monteaza armaturile si se betoneaza rosturile intre dala si stalpi si intre dala si
nuclee;
se continua executia structurii verticale, iar pe ultimul planseu-dala montat se executa
un nou pachet de plansee, care apoi se lifteaza s.a.m.d., pana la terminarea cladirii
(fig. II.14).
Aceste cladiri se pot realiza prin executia intregului pachet de plansee-dala la sol si
liftarea lui concomitent cu glisarea structurii verticale. In acest caz, toate planseele se lifteaza si
se pozeaza incepand de jos in sus, cate un planseu la fiecare nivel al cladirii.
Fig. II.14 Planşee liftate realizate din elemente prefabricate:

a-secţiune verticală; b-plan; 1-nucleul central pentru casa scării şi ascensoare; 2-stâlpi glisaţi; 3-cofraj
glisant şi platforma de lucru
Cladirile inalte amplasate in zone cu circulatie stradala intensa, daca se cer a fi executate
cu parterul cat mai liber, se pot realiza in felul urmator:
- structura verticala de rezistenta alcatuita din nuclee de beton armat se executa prin
glisare pana la cota finala a cladirii si se monteaza lifturile;
- se executa planseul-terasa de rezistenta foarte mare si monolitizat rigid de nuclee;
- se executa planseele-dala la sol, in pachet;
- se lifteaza cate un planseu si se fixeaza de nuclee si de barele sau cablurile vertlcale de
sustinere ancorate in planseul-terasa;
- in final, toate planseele vor fi suspendate pe contur si fixate rigid de nucleele verticale
(fig. II.15).
Sistemul constructiv se poate realiza si prin rezemarea planseelor numai pe nucleele
centrale. In acest caz, comportarea pe contur a planseului ca o consola impune adoptarea
solutiei constructive din placi si grinzi din beton armat (eventua1 precomprimat) sau a unei
structuri spatiale metalice.
Aceste structuri de cladiri si tehnologii de executie permit prefabricarea integrala la sol a
unui etaj, care se ridica si se fixeaza, la cota, apoi se realizeaza la sol urmatorul etaj, dupa care
se ridica si fixeaza sub cel anterior s.a.m.d.
Fig. II.15 Planşee suspendate la structuri:

a-secţiune verticală; b-plan; 1-turn glisat; 2-planşeu-terasă de rezistenţă înaltă şi monolitizat foarte rigid
cu turnurile glisate; 3-sisteme de suspendare a planşeelor (bare-tiranţi); 4-planşee
La proiectare si executie, o atentie deasebita trebuie acordata dispozitivelor si solutiilor

de prindere pentru ridicare, precum si solutiilor de rezemare si fixare la cota (dispozitive,
imbinari, monolitizari). Verificarea planseelor la strapungere in zonele de rezemare este
obligatorie, fiind de obicei necesare piese metalice inglobate in dala pentru marirea sectiunii de
forfecare.
Calculul planseelor se face si in ipoteza de montaj, intrucat schema statica este diferita
fata de cea din conditiile de exploatare a planseului.
II.4.1.5. Plansee la cladiri din diafragme de beton armat executate prin glisare
La aceste cladiri, planseele sunt de tip placa si se pot realiza monolit sau din elemente
prefabricate care se monteaza dupa terminarea glisarii diafragmelor verticale ale cladirii.
In ambele variante, placile de planseu sunt monolitizate rigid cu structura de diafragme
verticale, asigurandu-se, prin continuitatea placii pe reazeme, caracterul monolit al structurii
cladirii (fig. II.16).
Fig. II.16 Planşee pentru structure cu diafragme turnate în cofraje glisante:

a-elevaţia structurii de rezistenţă în timpul glisării, cu dispunerea golurilor care se lasă pentru asigurarea
continuităţii planşeelor când acestea se execută după glisarea întregii structuri de rezistenţă; b-detaliu de
realizare a planşeului din beton armat monolit, continuu pe pereţi; c-schemă, secţiuni şi detaliu de
execuţie a planşeului din beton armat monolit, realizat după glisarea pereţilor; d-schemă, secţiuni şi
detaliu de planşeu prefabricat, montat după terminarea glisării pereţilor; l-pereţi glisanţi; 2-tije de
susţinere; 3-cofraj glisant, ridicat pentru turnarea planşeului; 4-eşafodaj de susţinere; 5-cofraj de
inventar; 6-planşeu monolit; 7-cofraj glisant şi platforme de lucru; 8-instalaţie de glisare; 9-goluri
pentru rezemarea şi monolitizarea planşeului; 10-prismă prefabricată din beton, cu goluri pentru
buloane, înglobată în perete;
11-consolă metalică de inventar; 12-dulap din lemn
II.4.1.6. Plansee-dala prefabricate partial

Pentru eliminarea cofrajelor si pentru obtinerea unui grad ridicat de monolitism al
structurii, planseele-dala se pot realiza pe santier in felul urmator:
- la sol se executa armarea dalei si se betoneaza numai o grosime de 5-8 cm;
- dupa intarirea betonului turnat, aceasta placa, numita conventional
predala, se ridica si se sustine provizoriu la pozitia din proiect;
- pe planseul-dala astfel realizat, dupa un anumit interval minim de timp pentru intarirea
betonului, se realizeaza predala pentru planseul urmator s.a.m.d.
In cazul planseelor din placi cu grosimea de 10-14 cm, se poate aplica acest procedeu
tehnologic prin realizarea placilor betonate pe o grosime de 4-5 cm, in fabrici de prefabricate
sau pe o platforma la sol, dupa care se monteaza in cladire, se completeaza armarea si se
termina betonarea placii (fig. II.17).
Fig. II.17 Planşee cu predale prefabricate din beton armat:

a-plan şi secţiuni pentru predale de maximum 4x6m; b-plan şi secţiuni pentru predale de maximum
8x16m; 1-predală din beton armat, de marcă minimum C12/15 sau din beton precomprimat de marcă
minimum C25/30; 2-agrafe de ridicare, ancore sub armătura de rezistenţă a predalei; 3-mortar de poză
M100, de 2cm grosime; 4-beton armat monolit de marca predalei, turnat pe toată suprafaţa planşeului;
5-centură din beton armat monolit; 6-armătură pentru rigidizarea predalei la ridicare şi montaj; 7-
element de inventar, cadru metalic rigid, necesar pentru ridicarea predalei; 8-puncte de agăţare la
manipulare-ridicare; 9-cabluri cu sisteme de scripeţi pentru egalizarea tensiunilor la ridicare; 10-cârlic
de macara; 11-susţinere provizorie
Acest sistem constructiv de planseu prezinta certe avantaje, insa la proiectare si executie
necesita o atentie deosebita asupra urmatoarelor aspecte caracteristice:
- armatura dalei sa fie astfel dispusa, incat prin rigiditatea spatiala a armaturii nebetonate sa se
asigure rigiditatea necesara predalei pentru ridicare.
Se recomanda carcase sudate si montarea unor agrafe suplimentare de rigidizare;
- alegerea unor dispozitive de prindere si ridicare adecvate, astfel ca predala sa nu
fisureze peste limita admisa;
- efectuarea corespunzatoare a sprijinirii provizorii a predalei.
II.4.2. Plansee metalice
Se utilizeaza cu precadere la constructii industriale. In prezent, se folosesc mai rar.
Totusi, datorita rezistentelor sporite ale metalului, au o comportare foarte buna, cu exceptia
modului de comportare la foc.
Planseele metalice se realizeaza din grinzi metalice si elemente de umplutura.
Se disting:
- plansee cu boltisoare;
- plansee cu placi;
- plansee cu corpuri de umplutura;
- plansee cu rigle din lemn;
- plansee cu tabla plana sau cutata.
Planseele metalice prezinta o serie de avantaje: capacitate portanta ridicata, structuri
constructive variate, greutate redusa, executie simpla. Ca dezavantaje, poate fi considerat
faptul ca necesita masuri pentru asigurarea durabilitatii, confortului fonic si termic, masuri
pentru rigidizare si contravantuire, comportare deficitara la variatii din temperatura.
Planseele metalice pot fi realizate astfel:
- plansee din grinzi metalice si corpuri de umplutura;
- plansee din grinzi metalice si placi din beton armat;
- plansee din profile metalice;.
- plansee mixte.
Fig. II.18 Secţiuni transversal prin planşee cu grinzi metalice:

a-cu bolţişoare din zidărie de cărămidă; b- cu bolţişoare din beton; c-detaliu de pardoseală din parchet
lambă şi uluc; d-detaliu de pardoseală din scânduri şi de tavan suspendat; 1-grindă metalică de
rezistenţă; 2-plasă de rabiţ; 3-mortat de poză; 4-boltă de zidărie cu grosimea de ½ sau o cărămidă; 5-
tencuială; 6-umplutură termoizolatoare (moloz, zgură, etc.); 7-boltă din beton simplu, greu sau uşor; 8-
beton simplu pentru protecţia grinzii metalice la coroziune şi incendiu; 9-grinzişoare; 10-duşumea
oarbă; 11-parchet lambă şi uluc; 12-pardoseală din scânduri pe cusaci; 13-agrafe de susţinere; 14-reţea
de oţel-beton Φ6mm la 30cm
Planseele din grinzi metalice si elemente de umplutura sunt realizate din grinzi metalice
care descarca pe peretii portanti.
Elementele de umplutura pot fi bolti din zidarie de caramida, blocuri ceramice.
Deschiderea boltilor poate fi cuprinsa intre 1 si 3 mm.
Calculul boltilor se face in ipoteza de arce rezemate pe grinzi metalice, verificandu-se
starile limita ultime si ale exploatarii normale, precum si rezemarea boltilor pe talpile grinzilor.
Impingeri1e boltilor care reazema pe grinzile din campul planseului se elibereaza reciproc, in
schimb, impingerea boltii marginale trebuie preluata de structura sau de tirantii montati pe
prima deschidere a boltii.
Rigidizarea grinzilor metalice intre ele pentru evitarea flambajului talpilor comprimate,
rigidizarea de ansamblu a planseului se solutioneaza in functie de particularitatile planseului.
Planseul din grinzi metalice si bolti de umplutura se aplica in general la restaurari.
Corpurile de umplutura se monteaza pe un strat de mortar de poza si pot fi realizate si se
monolitizeaza concomitent cu rosturile dintre corpuri. Corpurile de umplutura corecteaza
izolatia termica si fonica a planseului si se pot executa sub diferite forme, in functie de tipizate
(blocuri, placi, fasii din beton usor etc.), tinand seama de incarcarea utila, distanta dintre grinzi,
conformarea de ansamblu a planseului.
Fig. II.19 Secţiuni transversal prin planşee din grinzi metalice şi corpuri de umplutură prefabricate: 1-
grindă metalică; 2-plasă de rabiţ; 3-mortar de poză şi monolitizare; 4-corp de umplutură cu goluri; 5-
tencuială; 6-umplutură termoizolatoare, uşoară; 7-protecţia grinzii; 8-suprabetonare cu armătură
superioară a plăcii continuă peste talpa grinzii metalice
Calculul si dimensionarea corpurilor de umplutura se efectueaza in ipoteza grinzii simplu

rezemate pe grinzile metalice. Cand incarcarile sunt mari, se recomanda suprabetonarea
acestora cu beton armat monolit, asigurand continuitatea grinzilor metalice, o repartitie
judicioasa a incarcarilor concentrate si rigidizarea de ansamblu a planseului, prin comportarea
lui ca diafragma orizontala rigida.
Planseele din grinzi metalice si placi monolite din beton armat se utilizeaza in cazul
deschiderilor si incarcarilor utile mari. Prin utilizarea placilor prefabricate din beton armat
rigiditatea planseului scade, in schimb eficienta economica creste. Distanta dintre grinzile
metalice este conditionata de deschiderile economice ale placilor prefabricate. In astfel de
situatii, centurile din beton armat imbunatatesc rigiditatea planseului, asigura conditii mai bune
pentru descarcarea grinzilor pe elementele verticale si conlucrarea planseului cu structura de
rezistenta de ansamblu.
Planseele din grinzi metalice cu profiluri din tabla de otel laminata la rece permit o
utilizare rationala a metalului.
O utilizare eficienta a profilurilor din tabla de otel se obtine si in cazul planseelor mixte,
compuse, in care sectiunea profilurilor din tabla lucreaza si ca armatura in betonul armat.
Aceste plansee isi gasesc utilizarea la constructii civile cu multe niveluri, cu structura in
cadre.
Fig. II.20 Secţiune transversal dintr-un planşeu din grinzi metalice şi plăci prefabricate din beton armat:
1-grinzi metalice; 2-plasă de rabiţ; 3-mortar de poză şi monolitizare; 4-element prefabricate autoportant,
de tavan; 5-element prefabricate portant realizat cu placă, nervure longitudinale marginale şi nervure
transversal cu umăr pentru rezemare; 6-tencuială; 7-umplutură termoizolatoare, uşoară
Fig. II.21 Vedere şi secţiune transversal printr-un planşeu mixt:

1-profil din tablă subţire ambutisată; 2-ambutisări pentru sporirea rigidităţii profilului şi aderenţei cu
betonul; 3-beton armat monolit; 4-armătură suplimentară; 5-grindă secundară a planşeului, pe care
sprijină profilurile fixate prin sudură; 6-riglă I a cadrului metallic; 7-termoizolaţie pentru evitarea punţii
termice; 8-tencuială pe plasă rabbit pentru protective la foc şi pentru finisaj; 9-panou pentru peretele
exterior; 10-monolitizare; 11-mortar de etnşare; 12-tiranţi pentru suspendarea tavanului, Φ2-4mm; 13-
tavan suspendat (reţea Φ6mm la 25mm, plasă de rabbit şi tencuială sau plăci prefabricate); 14-finisaj
între grinzile secundare, când nu se realizează tavan suspendat; 15-planşeu brut; 16-pardoseală; 17-gol
de aer; 18-profiluri special pentru instalaţii; 19-gol de fereastră
II.4.3. Plansee din lemn

S-au folosit din cele mai vechi timpuri, prezentand avantajele unei executii simple si cu
consum redus de energie.
In prezent, au un domeniu limitat de utilizare, la constructii cu caracter turistic, situate in
zone in care lemnul este material traditional, la cladiri de importanta redusa sau la constructii
provizorii. Aceste plansee sunt combustibile si au durabilitate nesatisfacatoare. Planseele din
lemn sunt alcatuite din grinzi si elemente de umplutura. Grinzile pot avea o distributie variata.
Ele se confectioneaza din lemn de rasinoase.
Planseele din lemn prezinta o serie de avantaje, dintre care mentionam: au greutate
proprie redusa si executie simpla, confera posibilitati largi de plastica arhitecturala traditionala
a tavanului, asigura conditii bune de izolare termica si fonica, se comporta bine in medii
agresiv chimice etc.
Dezavantajele acestor plansee sunt, in principal: durabilitate redusa, rigiditate la incarcari
laterale redusa, deformabilitate mare etc.
Planseele din lemn au urmatoarele parti componente: grinzi, podina de rezistenta,
elemente de umplutura, elemente de finisaj. Pentru asigurarea durabilitatii elementelor din
lemn, acestea se protejeaza cu substante ignifuge, antiseptice si hidrofuge.
Rezemarea grinzilor pe peretii portanti necesita considerarea unor masuri pentru
repartizarea incarcarilor pe suprafete marite, prin dispunerea unor talpi de repartizare sau a
unor centuri din beton armat.
Din punct de vedere constructiv, planseul trebuie sa asigure conlucrarea grinzilor
acestuia. Atunci cand grinzile sunt amplasate dupa doua directii, sunt intrunite criteriile de
comportare ca o diafragma a planseului.
Fig. II.22 Planşee din lemn: a-cu grinzi aparente şi pardoseală de rezistenţă şi uzură din dulapi; b-cu
grinzi aparente, podină de rezistenţă şi pardoseală de uzură pe umplutură; c-cu grinzi aparente, podină
de rezistenţă şi pardoseală de uzură pe umplutură; d-cu grinzi mascate, podină de rezistenţă şi
pardoseală; e-cu pardoseală şi tavan montate direct pe grinzi; f-detaliu de fixare pe grinzi a stratului
suport al izolaţiei; 1-grindă; 2-podină de rezistenţă şi de uzură din dulapuri; 3-podină de rezistenţă; 4-
pardoseală de uzură din scânduri; 5-umplutură pentru izolare, din materiale uşoare şi uscate; 6-
grinzişoare; 7-şipcă pentru ornamente; 8-şipcă sau riglă de susţinere a podinei; 9-hidroizolaţie; 10-
cusac; 11-astereală din scânduri aşezate distanţat; 12-covor din trestie legată cu sârmă; 13-tencuială; 14-
izolaţie termică şi fonică din BCA, vată minerală, etc; 15-strat suport al pardoselii; 16-pardoseală din
parchet; 17-tavan din plăci prefabricate finisate, din ipsos, PFL, etc
Fig. II.23 Rezemarea şi solidarizarea grinzilor din lemn pe pereţii portanţi exterior, inclusive măsuri de
protective şi izolare: a-rezemarea grinzilor pe pereţi; b-solidarizarea grinzilor paralele cu pereţii; l-talpă
de rezemare din dulapi de esenţă tare sau două straturi de carton bitumat, lipite cu bitum; 2-grindă de
rezistenţă; 3-zona grinzii tratată cu antiseptice; 4-zona grinzii izolată hidrofug; 5-ancoră metalică din
oţel lat 10x50mm, montată aparent sau îngropat, numai la grinzile precizate prin proiect; 6-izolare
termică; 7-gol de aer; 8-gol pentru comunicare la exterior; 9-dop din mortar cu aracet; 10-şurub
Atunci cand grinzile sunt dispuse dupa o singura directie avand deschideri si incarcari
mari, sunt necesare, uneori, elemente suplimentare de rigidizare dispuse constructiv sau pe
baza breviarului de calcul (fig. II.24).
La calculul elementelor de rezistenta ale planseului, pe langa verificarea starii limita
ultime a capacitatii portante, este necesara verificarea sagetii maxime din incovoiere, care
trebuie sa fie inferioara sagetii admisibile.
Fig. II.24 Solidarizarea grinzilor din lemn:

a-cu piese metalice; b-cu piese din lemn; l-grinzi de rezistenţă; 2-diagonale din oţel lat;
3-diagonale din lemn, fixate în chertări şi cuie; 4-şuruburi de fixare
II.4.4. Plansee din zidarie de caramida

Astfel de plansee sunt utilizate foarte rar (la restaurari, plansee peste subsoluri etc.),
deoarece nu prezinta performante satisfacatoare.
Elementul principal de rezistenta al planseului este bolta sau cupola din zidarie, realizata
in diferite forme geometrice si alcatuiri constructive. Grosimea, marca zidariei, tirantii pentru
preluarea impingerilor se determina prin calcul de rezistenta.
Schemele statice cele mai intalnite sunt cele prezentate in figura II.25
Incarcari1e verticale se preiau, in principal, prin solicitari de compresiune in zidaria
boltii sau a cupolei. Impingerile din bolta se preiau, la deschideri mari, prin contraforti si arc
butant sau cu tiranti metalici. Se mentioneaza o comportare deficitara a planseelor din zidarie
la tasari inegale ale terenului de fundatie si la actiuni orizontale importante.
Fig. II.25 Forme geometrice ale bolţilor din zidărie pentru planşee:
a-cilindrice; b-ogive; c-scheme statice; l-în plin centru; 2;3-pleoştită; 4-înălţată;
5-arc cu două articulaţii; 6-arc cu trei articulaţii; 7-arc dublu încastrată
III. SCARI
Scarile sunt subamsambluri structurale care asigura legatura pe verticala intre
diferitele niveluri (etaje) ale cladirilor, precum si intre exterior si interior, prin planuri
orizontale denumite trepte, asezate denivelat unele in report cu altele, de regula echidistante.
La proiectarea si realizarea scarilor trebuie sa se asigure:
Circulatia comoda si sigura;
Fluienta evacuarii in caz de pericol, cu evitarea blocajelor;
Protectia in caz de incendiu contra propagarii focului si fumului;
Rezistenta la solicitari mecanice;
Aspect placut.
Aceste deziderete sunt cuprinse in "Teoria arhitecturii", STAS - 2965/87 si norme PSI
Scarile pot fi clasificate in functie de numeroase criterii. printre cele mai criterii sunt:
Dupa importanta functionala si destinatie:
Scari monumentala;
Scari principale;
Scari secundare;
Scari de incendiu;
Scari industriale.
Dupa pozitia fata de constructie:
Scari interioare;
Scari exterioare.
Dupa modul de comportare la foc:
Rezistente le foc;
Semirezistente la foc;
Semicombustibile;
Combustibile;
Inflamabile.
Dupa materialul din care au fost realizate:
piatra;
zidarie de caramida;
lemn;
beton simplu sau armat monolit;
beton simplu sau armat prefabricat;
metal.
Dupa forma in plan:
scara cu una sau mai multe rampe, continue sau cu podest de odihna;
scara balansata la capatul rampelor;
scara cu rampe curbe sau spiralate, continue sau cu podest.
Dupa inaltimea contratreptelor:
scara cu trepte joase h < 16.5cm.;
scara cu trepte cu inaltime medie 16.5 < h < 17.5cm;
scara cu trepte cu inalte 17.6 < h < 22.5cm.
scara abrupte 22.6 < h < 30cm
Dupa schema statica:
scara din elemente liniare;
scara din elemente de suprafata;
scara spatiala.
III.1. ELEMENTE GEOMETRICE }I DE PROIECTARE A SCARILOR
Treapta este elementul alcatuit dintr-o suprafata orizontala pe care se calca.
Contratreapta este elementul alcatuit dintr-o suprafata ce leaga doua trepte
consecutive. Contatreptele pot fi verticale inclinate, cu nas (ciubuc) sau pot lipsi.
Dimensiunile acestor elemente sunt l - latimea treptei si h - inaltimea contratreptei.
Relatia intre cele doua dimensiuni materializata in formula lui PLANDEL, este foartye
importanta pentru realizarea unei scari corecte.
2h+l=62-64cm.
Pentru scari folosite la gradinite si crese se foloseste formula 2h+l=58-60cm.
Pentru scari cu trepte mai mici de 16cm. sau mai mari de 18cm. se foloseste formula
3h+l=80-85cm.
Numarul de trepte este rezultatul impartirii inaltimii nivelului la inaltimea treptei.
n = Hnivel/htrapta
Latimea scarii L se alege in functie de destinatia cladirii, de importanta scarii si de
numarul de persoane evecuate in timpul normal de evecuare (vezi STAS 2956-58 - timp
estimat 2.5-8min).
Numarul fluxurilor scarii F se determina in functie de destinatia cladirii, de
importanta scarii si de numarul de persoane evecuate in timpul normal de evecuare .
F=N/C
N - numarul de persoane evecuate
C - capacitatea de evecuare a unui flux
1 flux latimea 90-100cm.
5 flux latimea 270cm.
Linia de calcare (linia pasului) - proiectia in plan orizontal a liniei de folosire
normala a treptelor ii se afla la 50-60cm. de vangul interor (ochiul scarii).
Rampa - succesiunea neintrerupta a minim 3 trepte si cel mult 16trepte. Daca numarul
de trepte este mai mare de 16 trepte rampa trebuie intrerupta prin portiuni orizontale podest,
palier sau odihna.
Podest sau odihna - portiuni orizontale ale rampelor cu latimea minim egala cu
latimea celei mai late rampe intersectate.
Vanguri - elemente de rezistenta de tip grinda pe care reazema treptele. in functie de
pozitie vangurille pot fi interioare, exterioare si centrale.
Balustrade - elemente de protectie, prevazuta la partea libera a rampei sau a
podestului. inaltimea balustradei trebuie sa fie 80-90cm.
Mana curenta - elemente de constructie, prevazuta la partea superioara a balustradei,
ajutand la sprijinire si ghidare in timpul circulatiei.
SCARA IN DOUA RAMPE CU INTOARCERE LA 1800
IV. PERETI
Elemente generale
Peretii unei cladiri sunt elemente de suprafata plane, cu rol de inchidere si
compartimentare.
Pe langa rolul functional de inchidere si delimitare a spatiului construit, peretii pot sa
fie si elemente structurale, ce fac parte din structura de rezistenta a cladirii.
Peretii structurali se mai numesc diafragme.
Peretii se clasifica dupa urmatoarele criterii:
A. Din punct de vedere functional:
- pereti exteriori;
- pereti interiori.
B. Din punct de vedere al rolului lor in ansamblul structurii:
- pereti portanti;
- pereti neportanti;
- pereti autoportanti.
C. Din punct de vedere al materialului de realizare:
- pereti din lemn;
- pereti din zidarie;
- pereti din beton armat monolit;
- pereti prefabricati;
- pereti cu structura din metal.
Exigente referitoare la peretii cladirilor
Indiferent de modul de realizare a peretilor, acestia trebuie ca, prin conceptie, sa fie in
masura sa raspunda unei game largi de exigente de natura tehnica, functionala si economica.
De la o solutie noua de perete se asteapta pe de-o parte, siguranta si durabilitate si, pe de alta
parte, un aport cat mai mare la realizarea unei stari de confort.
Exigentele tehnice atasate peretilor se refera, in principal, la:
- stabilitate si rezistenta structurala;
- siguranta;
- durabilitate.
Pereti realizati din zidarie .
Zidaria reprezinta un element de constructie realizat din pietre dispuse dupa anumite
reguli si legate cu mortar. Pietrele utilizate pentru zidarie pot fi naturale sau artificiale.
Uneori, nu se intrebuinteaza mortarul (zidarie uscata).
Pereti din pietre naturale
In general, pietrele naturale utilizate pentru pereti sunt poroase, in vederea prelucrarii si
transportarii lor mai usor, a reducerii greutatii peretilor si a unei izolatii termice mai bune.
Dupa forma si dimensiunile pietrelor si dupa modul lor de asezare in zidarie, se pot
realiza urmatoarele tipuri de zidarii: din piatra bruta, cioplita, lucrata, din zidarie ciclopiana
sau mixta.
Zidaria din piatra bruta este alcatuita din pietre de cariera sau bolovani de rau, de forme
neregulate sau cioplite usor pentru a se putea aseza mai bine in zidarie, indepartandu-se
partile pamantoase, moi sau crapate.
La peretii de umplutura sau cu incarcari reduse, unde este nevoie de o buna izolare
termica, se vor intrebuinta pietre cu rezistente mecanice reduse; dar cu o capacitate de izolare
termica mai buna (de exemplu, calcare cochilifere, tufuri calcaroase etc.).
Grosimea peretilor va fi in general de cel putin 60 cm pentru piatra bruta sparta
neregulat si bolovani de rau si 50 cm pentru piatra bruta stratificata.
Se poate utiliza zidarie uscata (fara mortar) pentru unele ziduri de sprijin sau la
fundatiile si soclul cladirilor din lemn.
La zidaria cu mortar se recomanda ca cel putin la fiecare 2 m inaltime sa se introduca
unul sau doua randuri de pietre regulate (alese) (fig. 4.1,a). Se utilizeaza la fundatii, ziduri de
sprijin, pereti de subsol etc.
Zidaria din piatra bruta poligonala (opus incertum) se executa numai cu pietre de
cariera (fig. 4.l,b). Fata vazuta a pietrelor este de forma poligonala. Se recomanda ca pietrele
sa fie astfel asezate astfel incat intr-un punct sa nu se intalneasca mai mult de trei rosturi.
Zidaria din piatra cioplita este formata din pietre de cariera, la care fata vazuta are
forma dreptunghiulara, fiind cioplita grosier, cu muchiile cat mai regulate (fig. 4.1,c, d si f ).
Zidaria din piatra lucrata se executa din pietre de cariera cu fetele prelucrate regulat
(fig. 4. 1,c si f ).
Dupa modul de prelucrare exista moloane (fig. 4.1,h), piatra-mozaic si piatra de talie
(fig. 4.1,i). Moloanele si piatra-mozaic se prelucreaza pe fata vazuta si 3-7 cm in adancime,
iar piatra de talie se prelucreaza complet, pe cel putin patru fete.
Toate tipurile de zidarii din piatra naturala se realizeaza cu rosturile verticale tesute,
adica rosturile verticale nu sunt continue pe inaltimea zidariei.
Pereti din pietre artificiale
Pietrele artificiale se realizeaza din argila arsa (caramizi si blocuri ceramice), beton cu
agregate usoare (blocuri mici, cu goluri verticale) sau din BCA (b1ocuri si placi).
Peretii din zidarie din pietre artificiale prezinta unele avantaje, cum sunt: nu necesita
cofraje si utilaje de capacitate ridicata, au un consum redus de otel, capacitate de izolare
termica buna (mai ales in cazul blocurilor si placilor din BCA); in schimb, prezinta
dezavantajul unui consum ridicat de manopera, o capacitate portanta mai redusa in
comparatie cu alte tipuri de pereti si o comportare mai slaba la actiuni seismice.
La realizarea zidariei trebuie respectate urmatoarele, reguli:
- rosturile orizontale sa fie plane si cu grosimea constanta (considerata de 12 mm);
- rosturile verticale (considerate cu grosimea de 10 mm) trebuie sa fie tesute (in mod
obisnuit, la un rand), adica unui rost vertical dintr-un rand curent sa-i corespunda un plin in
randul urmator. In felul acesta se evita formarea stalpisorilor independenti si se asigura
conlucrarea pietrelor, peretele fiind considerat, in calcule, in mod simplificat, ca un element
omogen.
Dupa modul de realizare, peretii din zidarie pot fi: din zidarie simpla, zidarie armata,
zidarie confinata si zidarie confinata si armata.
Peretii din zidarie simpla se realizeaza cu un singur tip de pietre, grosimea necesara
fiind in functie de rolul peretilor. Astfel, in cazul peretilor portanti, grosimea trebuie sa
asigure rezemarea planseelor, rezistenta si stabilitatea peretilor, izolarea fonica, respectiv
izolarea termica, in cazul peretilor exterior. Pentru un perete portant interior, in figura 4.2 se
prezinta modul de determinare a grosimii necesare, din conditia de rezemare a panourilor (sau
fasiilor prefabricate) de planseu:
d=2a+r
Peretii din zidarie se concep a fi realizati din zidarie simpla sau zidarie intarita cu
samburi si centuri.
Conceptia peretilor structurali realizati din zidarie este strans legata de conceptia si
calculul cladirilor cu structura din zidarie, ceea ce impune adoptarea unor masuri constructive
speciale de alcatuire. Grosimea peretilor portanti interiori si exteriori se determina din
conditii de rezistenta si stabilitate. Grosimea minima a peretilor portanti este de 24 cm.
Grosimea peretilor portanti va trebui sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
- izolarea termica si evitarea condensului, determinate in functie de zona climatica in
care se amplaseaza constructia;
- izolarea fonica;
- prevenirea incendiilor si a efectelor determinate de incendii. In cazul in care grosimea
peretilor determinata din conditii de rezistenta si stabilitate nu satisface cerintele enumerate
mai sus, se poate prevedea fie marirea grosimii peretilor, fie adoptarea unor solutii
constructive utilizand materiale cu efecte izolante termic, fonic etc.
Comportarea peretilor structurali din zidarie, supusi la actiunea combinata a sarcinilor
gravitationale si orizontale (vant, seisme), poate fi imbunatatita prin inglobarea in zidarie a
stalpisorilor din beton armat, a centurilor din beton armat si a armaturilor distribuite in
rosturile orizontale ale zidariei pentru asigurarea conlucrarii. In acest mod se pot obtine efecte
locale sau de ansamblu superioare in ceea ce priveste capacitatea portanta a structurii -
cresterea rezistentei peretelui, a ductilitatii, a rigiditatii si a capacitatii sale de disipare a
energiei.
Pozitia stalpisorilor rezulta din calculul de rezistenta a1 peretilor sub actiunea sarcinilor
verticale si orizontale.
Centurile din beton armat se prevad in mod obligatoriu in peretii structurali din zidarie
la nivelul fiecarui planseu. Acestea, prin forma, dimensiuni, suprafata, asigura transmiterea
directa a sarcinilor gravitationale din planseu si a fortelor de inertie la peretii structurali,
preluarea eforturilor de intindere ce apar in peretii structurali sub actiunea sarcinilor
orizontale seismice. Totodata, prin conlucrarea cu planseele cladiri, centurile participa la
preluarea eforturilor de intindere sau compresiune ce apar in saiba orizontala formata din
planseu.
Conceptia peretilor nestructurali realizati din zidarie urmareste obtinerea unor
performante functionale ridicate. In general, acestea trebuie sa rasiunda exigentelor de izolare
fonica, termica. O problema deosebita a peretilor nestructurali de zidarie este aceea a
rigidizarii si ancorarii lor de structura de rezistenta a cladirii. Ancorarea peretilor nestructurali
interiori se poate realiza prin tesere, prin armaturi din otel-beton montate in rosturile
orizontale, cu cuie batute in peretii structurali sau bare de otel-beton introduse in locasuri
speciale.
In general, peretii din zidarie de caramida, structurali sau nestructurali, se tencuiesc pe

ambele fete, urmand a primi ulterior si un finisaj decorativ. Alegerea tipului de tencuiala si,
mai ales, a tipului de finisaj, trebuie sa tina cont de particularitatile materialului din care se
executa stratul suport, precum si de conditiile de umiditate si temperatura in care se va gasi
peretele in timpul exploatarii.
Pereti de compartimentare mobili. Acesti pereti pot fi plianti sau glisanti pe
orizontala sau verticala. Peretii glisanti pot schimba foarte usor spatiul compartimentat, prin
glisare pe role amplasate pe pardoseala sau tavan.
Cel mai raspandit tip de astfel de pereti este reprezentat de cei in forma de armonica,
fiind utilizati la transformarea salilor de spectacole, sportive, a birourilor etc.
In figura 4.8 se prezinta detalii a1e unor pereti de compartimentare mobili.
Pereti purtati exteriori (de inchidere). Acestia se pot realiza din zidarie, din fasii de
BCA sau din panouri mari, purtate.
Spre deosebire de peretii purtati interiori, peretii purtati exteriori trebuie sa
indeplineasca conditia de izolare termica.
Elementele de rezistenta din care se alcatuieste deobicei scheletul peretelui-cortina

(fig.4.11.a) sunt profile (speciale) metalice laminate sau ambutisate din otel sau aluminiu in
care se monteaza panouri opace sau vitrate. Panourile opace sunt, de regula, panouri tip
sandvici, cu fetele finisate spre interior si spre exterior (fete din tabla de aluminiu eloxat, otel,
sticla, azbociment plan spre exterior si placaj, PAL melaminat, mase plastice etc., spre
interior) si cu miez termoizolant din materiale specifice (pas1a minerala, polistiren expandat
etc.) sau/si straturi de aer neventilat. Panourile vitrate pot fi din sticla obisnuita, cu sticla
termopan sau speciala, simpla sau colorata.
In figura 4.11.b se prezinta detalii de alcatuire a panourilor vitrate sau opace si detalii
privind alcatuirea scheletului de rezistenta al peretilor cortina.
Ancorarea peretilor. Centuri
In scopul realizarii conclucrarii spatiale dintre pereti, precum si intre
pereti si plansee la actiunea celor mai defavorabile incarcari, este necesar a se prevedea
legaturi intre aceste elemente.
La cladirile cu perei portanti se disting doua tipuri de legaturi:
- legaturi in zonele de intersectie ale peretilor;
- legaturi orizontale in zona de legatura planseu-perete.
Referitor la primul tip de legatura mentionat, se pot face urmatoarele
precizari:
- peretii din beton armat monolit sunt prevazuti la colturi cu carcase pe toata inaltimea
cladirii. Carcasele se dispun la capetele peretilor si in jurul golurilor. Armatura verticala de la
intersectia peretilor va avea o sectiune de cel putin 0,15% din sectiunea conventionala a
intersectiei. Pentru preluarea tensiunilor de intindere orizontala, care apar din cauza
contractiei impiedicate a betonului, precum si din intreruperile tehnologice de turnare, se
prevede o armare constructiva cu plase a peretilor.
La cladirile P+4E se armeaza primele doua niveluri, iar pentru preluarea tensiunilor din
dilatarea planseului terasa, se armeaza cu plase ultimul nivel.
La executia cladirilor pentru turnari in faze diferite, sunt prevazute detaliile prezentate
in figura 4.13.
Se practica cu succes si legaturile pe verticala diafragmelor, prin tronsoane de
continuitate care se intrepatrund. Inaltimea acestor tronsoane variaza intre l/2 si l/8 din
inaltimea nivelului.
Un alt sistem de legatura il constituie amprenta (alveole). In cazul peretilor din zidarie,
in zonele de intersectii, ramificatii, conlucrarea se asigura prin teserea pietrelor. In cazul in
care sunt folosite blocuri din zidarie diferite, legarea peretilor se asigura prin samburi din
beton armat.
Centurile sunt elemente de constructie prevazute in pereti, la nivelul planseelor, avand
rolul de a asigura conlucrarea intre pereti, precum si intre pereti si plansee.
La peretii din beton armat monolit, centurile se realizeaza prin prevederea unor
armaturi orizontale in perete, la nivelul planseelor, iar la peretii din panouri mari, prin
prevederea unor armaturi in rosturile orizontale.
Dupa rolul lor, centurile pot fi:
- de tasare;
- antiseismice;
- de stabilitate;
- de repartizare a incarcarilor.
Trebuie mentionat ca o centura poate indeplini mai multe roluri.
Centurile antiseismice asigura conlucrarea spatiala a elementelor de constructie, avand
un rol important atat pentru cladirile cu plansee monolite cat si pentru cladirile cu plansee
prefabricate.
Centurile de tasare se prevad pentru zidurile interioare si exterioare fundate pe terenuri
deformabile.
Centurile de ancorare au rolul de a asigura conlucrarea elementelor de planseu si
cornise cu peretii.
Centurile de stabilitate se prevad la peretii de subsol sau la peretii depozitelor, la
timpane si frontoane supuse actiunii vantului, la peretii supusi vibratiilor provenite din
motoare, poduri rulante etc.
In functie de felul zidariei, marca mortarului si de raportul dintre inaltimea si grosimea
peretelui, sunt indicate cazurile de folosire a centurilor de ancorare.
Sectiunea minima a armaturilor longitudinale va fi:

-1-2 cm2 la centuri de ancorare;
- 2-6 cm2 la centuri antiseismice;
- 3-10 cm2 la centuri de tasare.
Centurile au un rol important in realizarea rigiditatii de ansamblu a cladirii.
5.1. Pereti realizati prin turnare la fata locului

Peretii din beton armat monolit se intalnesc sub forma peretilor structurali. Acesti pereti
se caracterizeaza printr-o capacitate portanta ridicata si prin imbinari orizontale si verticale in
masura sa asigure o buna conlucrare.
Din punct de vedere functional, se precizeaza ca gradul de izolare fonica este redus,
fapt ce conduce la adoptarea unor grosimi de minimum 15 cm.
Pentru pereti exteriori, considerentele termotehnice impun fie asocierea betonului cu un
material termoizolant, fie folosirea betoanelor cu agregate usoare (situatie ce se va analiza in
functie de regimul de inaltime al constructiei si de gradul de protectie antiseismica).
5.2. Pereti realizati din elemente prefabricate
Solutia prezinta un grad avansat de industrializare. Pentru pereti interiori se utilizeaza
fie prefabricate de tip panou, fie plane, cu dimensiunile corespunzatoare camerelor.
Cea mai larga utilizare a panourilor mari de pereti este in cadrul cladirilor integral
prefabricate, avand structura de rezistenta cu diafragme.
Rezolvarea pe contur a panourilor este legata de modul in care sunt concepute
imbinarile orizontale si verticale ale elementelor prefabricate.
Pentru cladirile cu diafragme de beton armat monolit, se utilizeaza in mod deosebit
panourile de fatada, cu rol partial structural, in sensul ca sunt concepute a prelua incarcari
verticale si orizontale pe inaitimea unui singur nivel (nu au continuitate pe verticala).
Panourile prefabricate de pereti, datorita dimensiunilor mari, se realizeaza in
intreprinderi de prefabricate sau in poligoane de santier.
Peretii interiori din panouri mari se realizeaza in exclusivitate la cladirile integral
prefabricate, cu structura in diafragme. Pentru pereti portanti, se utilizeaza in mod deosebit
panourile prefabricate monostrat.
Pentru pereti nestructurali, panourile mari s-au conceput ca panouri plane sau spatiale.
Se precizeaza faptul ca montajul peretilor nestructurali din panouri mari trebuie sa se
realizeze concomitent cu al elementelor structurale la fiecare nivel.
O solutie larg raspandita este cea a peretilor din panouri mari cu Structura tip sandvici.
Pentru o comportare higrotermica corecta, in structura acestora, pe fata calda (interior)
a termoizolatiei se prevede o bariera impotriva vaporilor (poate fi o folie de polietilena de
0,15 mm grosime). Stratul de beton armat ce constituie fata exterioara a panoului are rolul de
a protej a stratul termoizolant impotriva actiunii complexe a factorilor de mediu.
Panourile cu structura tip sandvici pot fi de doua tipuri: pentru fatade structurale si
portante pe un nivel.
Pentru cele din primul tip, stratul de beton armat la interior se prevede cu grosime de
10-12 cm si cu armare adecvata rolului structural. Legatura acestui strat cu beton exterior se
poate realiza rigid (cu nervuri din beton armat ce traverseaza stratul termaizolant) sau elastic
(dispozitive punctuale de suspendare si ancorare a stratului exterior si cel interior).
Legaturile rigide se considera din punct de vedere termotehnic ca punti reci si zone de mare
permeabilitate termica.
Conceptia legaturii elastice a celor doua straturi de beton armat din structura panoului
sandvici urmareste atat asigurarea unei continuitati a stratului termoizolant, cat si libera
deformare a panoului in planul sau si, prin aceasta din urma, evitarea microfisurarii ce poate
sa compromita rolul de protectie a acestui strat.
Panourile de fatada cu structura sandvici, portante pe un nivel, au fost o solutie utilizata
pe scara larga la cladirile de locuit.
Solutia prezinta urmatoarele particularitati:
- stratul interior de beton armat este subtire (aproximativ 5 cm);
- rolul portant il joaca grinda-buiandrug inglobata in structura elementului prefabricat;
aceasta primeste incarcari de la planseul adiacent si le transmite elementelor structurale
alaturate (capete de diafragme si stalpi);
- prinderea elementelor prefabricate de cele structurale monolite din planul fatadei se
realizeaza prin turnarea acestora pe inaltimea unui nivel, intre panourile de fatada ale
nivelului respectiv deja montate; marginile verticale ale prefabricatelor sunt prevazute cu
mustati de otel-beton si cu alveole, ceea ce face ca acestea sa joace rol de contravantuire pe
un nivel a elementelor structurale din planul fatadei;
- elementele prefabricate nu reazema direct unele pe altele, ele fiind legate rigid de
structura cladirii doar pe trei laturi; ca urmare, pe verticala nu este realizata o continuitate de
structura a panourilor;
- legatura dintre cele doua straturi de beton armat este realizata rigid, cu nervuri de
beton armat dispuse pe perimetrul panoului si al golului de fereastra (usa). Datorita acestui
mod de rezolvare, solutiei ii sunt datorate toate deficientele semnalate in cazul panourilor
portante cu legaturi rigide, iar pentru diminuarea lor sunt valabile aceleasi masuri
constructive si indicatii de proiectare.
Suprafetele de rezemare a panourilor de pereti (canturi1e) pot fi netede sau prevazute
cu praguri si alveole distribuite uniform.
In figura 4.21 se prezinta rezolvarile constructive ale rosturilor verticale si orizontale la
imbinarea panourilor mari.
O alta problema importanta care necesita o rezolvare corecta la cladirile din panouri
mari este etansarea rosturilor.
O categorie larg utilizata de pereti o reprezinta cei realizati din elemente prefabricate
usoare si foarte usoare. Cei mai utilizati sunt peretii cortina. Acestia sunt pereti usori, subtiri,
suspendati de structura de rezistenta a cladirii la exteriorul ei. Greutatea redusa a acestor
pereti este un avantaj, iar ca dezavantaj se poate retine capacitatea redusa de protectie termica
si fonica.
Specific peretilor-cortina este capacitatea ridicata de etanseitate, atat la actiunea
vaporilor cat si la actiunea apei sub forma lichida. Realizarea fatadelor in aceasta solutie are
in vedere un schelet propriu, usor, fixat de structura cladirii si compus dintr-o retea de
elemente liniare verticale si orizontale, intre care sunt montate elementele vitrate si opace ale
fatadei.
La proiectarea structurii scheletului trebuie avute in vedere urmatoarele:
- sa aiba capacitatea de a sustine si transmite structurii cladirii efectul actiunii vantului
asupra fatadei;
- sa permita deformarea libera a elementelor lui proprii;
- sa permita un asamblaj simplu, durabil, rezistent;
- sa asigure etanseitatea.
V. ACOPERISURI
V.1. Rol, alcatuire, clasificare
Acoperisurile sunt ansambluri constructive amplasate la partea superioara a
cladirilor, care fac parte, impreuna cu peretii exteriori si cu unele elemente de
infrastructura, din sistemul elementelor de inchidere ale cladirilor.
Subansamblul acoperis cuprinde urmatoarele elemente principale,
diferentiate prin functiunile pe care le indeplinesc:
- invelitoare, cu rol de protectie hidrofuga;
- termoizolatie;
- bariere contra vaporilor;
- elemente accesorii cu rol de colectare a apelor pluviale.
Acoperisurile se dimensioneaza la actiunea incarcarilor permanente
climatice, incarcari rezultate din procesul de exploatare.
Clasificarea acoperisurilor se face dupa mai multe criterii:
din punct de vedere al comportarii hidrotehnice:
acoperisuri duble;
acoperisuri intr-un strat;
acoperisuri neventilate (terasa);
in functie de panta:
inclinate, cu pante 8-20 %;
plate (terase);
acoperisuri cu suprafete curbe.
V.2. Functiile acoperisurilor
Acoperisurile participa la realizarea unui microclimat artificial in cladire,
avand urmatoarele functii:
de etanseitate la actiunea apei din precipitatii;
de protectie higrotermica;
de protectie acustica;
de iluminare (luminatoare);
de rezistenta.
Solicitarile la care sunt supuse acoperisurile sunt:
incarcari verticale;
incarcari orizontale (vant, seism);
incarcari mecanice datorita variatiei de temperatura.
Exigentele referitoare la acoperisuri sunt:
exigentele tehnice, care se refera la stabilitatea si rezistenta structurala;
siguranta la foc;
durabilitatea;
exigentele functionale;
exigentele economice.
Exigentele functionale se refera la:
etanseitatea la aer, pentru a evita pierderile de caldura;
etanseitatea la apa;
izolarea termica;
limitarea amplitudinii oscilatiei zilnice a temperaturii pe suprafata
tavanelor-planseelor-terasa, ca urmare a radiatiei solare.
V.3. Elemente componente ale acoperisului
Elementele componente ale acoperisurilor sunt: invelitoarea, termoizolatia,
bariera contra vaporilor, structura de rezistenta.
V.3.1. Invelitori
Acestea reprezinta elementul de constructie prevazut la partea superioara,
cu rol de izolare contra agentilor atmosferici. Invelitoarea trebuie sa raspunda
exigentei de etanseitate la actiunea agentilor atmosferici.
Ca tipuri de invelitori se mentioneaza:
invelitori organice (trestie);
invelitori placi din piatra naturala (ardezie);
invelitori piatra artificiala (azbociment, beton, ceramica);
invelitori din tabla;
invelitori din sticla;
invelitori din materiale plastice.
Din punct de vedere al asigurarii etanseitatii, se disting:
invelitori continue (fara rosturi);
invelitori discontinue (impermeabi1e la actiunea apei).
Din punct de vedere al portantei se disting:
invelitori elastice, care necesita suport continuu din bitum (terasa, tabla
plana);
invelitori care necesita suport la distante reduse (de exemplu, placi
ceramice);
invelitori ce se monteaza pe retea (azbociment).
V.3.2. Structuri de rezistenta pentru acoperisuri
Alcatuirea structurii de rezistenta pentru acoperisuri depinde de:
solutia adoptata pentru invelitoare;
forma si dimensiunile in plan ale cladirii;
considerente economice.
V.3.3. Sarpante
Pentru constructii de inaltime mica sau medie se pot folosi acoperisuri
sarpante invelite cu tigle ceramice. Sarpanta din lemn are o durabilitate relativ
redusa si prezinta pericol de incendiu. Cu toate aceste dezavantaje, sarpantele
din lemn permit o executie usoara.
Sarpantele, in functie de materialul utilizat, se clasifica astfel:
sarpante din lemn ecarisat;
sarpante din lemn ecarisat si rotund.
Sarpante1e din lemn ecarisat sunt de trei tipuri: sarpante cu capriori,
sarpante cu scaune, sarpante cu macaz.
Sarpantele cu capriori se folosesc la cladiri cu o deschidere de 4-6,50 m
intre peretii portanti. Capriorii sunt dispusi dupa linia de cea mai mare panta a
versantilar. Aceste ansambluri se asaza la o distanta de 70-90 cm (fig.V.1).
Invelitoarea este mentinuta printr-o astereala discontinua din sipci de lemn
realizata perpendicular pe directia capriorilor.
Sarpanta cu scaune se foloseste la cladiri cu sectiunea transversala sporita,
care admit si pereti de rezistenta interiori longitudinali si care preiau o parte din
incarcarile acoperisului.
Sarpanta cu scaune este alcatuita din sisteme de rezistenta plane,
principale, numite ferme asezate in lungul acoperisului la distante de 3-5 m intre
ele si sisteme secundare formate numai din perechi de capriori, asezati intre
ferme, la 70-90 cm distanta (fig.V.2).
Fig. V.1, Şarpantă cu căpriori

Fig. V.2. Şarpantă cu scaune
Principalele conformari ale sarpantei cu scaune sunt prezentate in figura

V.3.
Sarpantele pe scaune care formeaza sistemul plan se dispun in lungul
cladirii, la distante de 3,5-5m, in functie de pozitia peretilor portanti. Stabilitatea
spatiala a acoperisului cu sarpanta pe scaune se asigura prin prevederea
contravantuirilor (contrafiselor) transversale si longitudinale cu ajutorul carora
se realizeaza rigidizarea dintre popi, pane, clesti.
In figurile V.4 si V.5 sunt prezentate detalii constructive pentru modul de
realizare a imbinarilor din nodurile caracteristice ale sarpantei pe scaune,
precum si vederea in perspectiva a unei sarpante pe scaune.
Fig. V.3 Principalele tipuri de şarpante pe scaune:

a-cu deschideri de 6-9m; c-cu deschideri de 8-12m; c-cu deschideri de 12-14m; d-cu
deschideri de 14-16(18)m
Fig. V.4. Vedere în perspectivă a unei şarpante pe scaune; elemente component: 1-planşeu de
beton armat; 2-talpă de repartiţie; 3-scaune (pop); 4-cosoroabă; 5-pană de câmp; 6-pană de
coamă; 7-cleşti; 8-căpriori; 9-contrafişe (transversale şi longitudinale)
Fig. V. 5. Detalii constructive caracteristice şarpantelor din lemn pe scaune: A-îmbinări între
căpriori, pană de streaşină (cosoroabă) şi centura de beton armat; B-idem între căpriori, pană
curentă, cleşti şi pop; C-între pop, talpă şi planşeu; D-între căpriori, pană de coamă, cleşti şi
pop central
V.3.3.1. Sarpanta cu ferme-macaz se foloseste la cladiri care au numai

pereti exteriori longitudinali, fara pereti interior pe care s-ar putea descarca
scaunele.
Macazul este un sistem de rezistenta format din mai multe bare, care fac
parte din forma si care, in lipsa scaunelor, servesc la descarcarea panelor pe
peretii exteriori.
Acoperisul este alcatuit in mod similar si din aceleasi elemente ca si in
cazul sarpantelor cu scaun, cu exceptia fermei, care se prevede cu macaz.
Dupa marimea deschiderii, se executa sarpanta cu macaz simplu
(fig.V.6), folosit la deschiderile de maximum 8,00 m, si macaz dublu, pentru
deschiderea de maximum 12,00m (fig.V.7).
Fig. V.6. Şarpantă cu macaz simplu

Fig. V.7. Şarpantă cu macaz dublu
Sarpantele din lemn ecarisat si rotund se pot folosi atat la cladiri cu pereti
longitudinali cat si la cladiri cu pereti transversali.
In principiu, modul de alcatuire a acestor sarpante este similar celor
realizate cu lemn ecarisat.
Calculul elementelor se efectueaza pe baza principiilor generale de
verificare a sigurantei constructiilor, prevazute in STAS 10100/0-75, prin
verificarea comportarii corespunzatoare fata de starile limita care pot aparea in
diferite etape (executie, exploatare, reparatii).
Verificarea se face tinand cont de cele mai defavorabile ipoteze de
solicitare si de cele mai defavorabile caracteristici a1e materialelor.
La calculul elementelor se iau in considerare urmatoarele stari limita;
starea limita ultima, care corespunde pierderii capacitatii portante;
principalele fenomene care pot conduce la aparitia acestora sunt: ruperi
de diferite naturi, pierderea stabilitatii formei sau a pozitiei, stari care
implica iesirea din lucru a elementului de constructie din cauza
deformatiei remanente excesive;
stari limita ale exploatarii normale, ce corespund intreruperii capacitatii
de asigurare a unei exploatari normale a elementelor constitutive.
Incarcarile luate in considerare la dimensionarea elementelor sunt:
greutatea proprie, greutatea zapezii, presiunea vantului si o forta concentrata ce
provine din greutatea unui muncitor care lucreaza pe acoperis.
Astereala se calculeaza la incovoiere, deschiderea de calcul fiind distanta
dintre capriori. In calcul, se tine seama numai de componenta normala, cea
tangentiala neglijandu-se.
Capriorii se calculeaza in trei ipoteze, folosindu-se in calculul de
dimensionare ipoteza cea mai dezavantajoasa. Deschiderea grinzii este distanta
dintre pane.
Capriorii se pot confectiona din lemn ecarisat sau din lemn rotund, cu
diametrul 10-12 cm. Se confectioneaza dintr-o singura bucata sau din mai multe
bucati, situatie in care imbinarea se face prin chertare, in dreptul panelor.
Acestia se dispun dupa linia de panta - perpendicular pe coama, la distanta de a
= 70-80 cm.
Elementele verticale ale sarpantei se pot realiza din lemn ecarisat 12x 12
cm - 1 5x15 cm sau din lemn rotund cu diametrul de 12-15 cm.
Pentru asigurarea stabilitatii spatiale a sarpantei sub actiunea incarcarilor,
se prevad contrafise si clesti, prin intermediul carora se realizeaza imbinarile in
nodurile fermei.
Imbinarea intre capriori, pane, popi, talpa si contrafise se face prin chertare
si scoabe. Pana de streasina si talpa de repartitie (de sub popi) se ancoreaza in
placa sau centura prin intermediul buloanelor de ancoraj sau al mustatilor din
otel-beton.
Panele se calculeaza la incovoiere, admitand ca sunt grinzi simplu
rezemate pe popii fermelor: Pana este incarcata cu sarcina concentrata, in
dreptul capriorilor.
Panele din camp curent, de coama si de streasina se executa din lemn
ecarisat (10 x 12 sau 15 x 20 cm).
Deschiderea panelor se considera egala cu distanta dintre popi, respectiv
ferme, si variaza intre 3,5 si 5 m. Imbinarea panelor de streasina se face cap-la-
cap, iar a panelor de camp si coama, prin chertare si buloane de strangere in
dreptul reazemelor.
Calculul elementelor sarpantei se face in ipoteza cea mai defavorabila de
incarcare, pentru irrcarcari de calcul, la starea limita de rezistenta, si pentru
incarcari normate, la starea limita de deformatie.
Capriorul se calculeaza ca o grinda simplu rezemata sau continua, cu
deschiderea egala cu distanta dintre pane, in proiectie pe orizontala.
Determinarea N, M, T se face prin metoda clasica a staticii constructiilor.
Dimensionarea sectiunii se face pentru Mmax, in ipoteza cea mai
defavorabila, cu relatia:
in care: Mmax - este momentul maxim de calcul;

Wnet - modulul de rezistenta net al sectiunii transversale, in cm3;
Ri - rezistenta de calcul a lemnului la incovoiere, in daN/cm2.
Rezulta ca:
Verificarea eforturilor unitare se face •la M, N, in sectiunea cea mai

solicitata, iar modulul de rezistenta W, in sectiunea cea mai slabita.
Pe langa calculul de rezistenta la elementele incovoiate se efectueaza si o
verificare a rigiditatii:
Valoarea sagetii efective maxime se determina cu relatia:

- la astereala: ;
- la capriori si pane: .
Calculul panelor curente sau de coama se face la incovoiere oblica, pentru
schema de grinda simplu rezemata (fig.8).
Verificarea sectiunii se face in ipoteza cea mai defavorabila de incarcare,
cu relatia:
in care: Wx, Wy - sunt modulele de rezistenta ale sectiunii transversale;

Mx, My - componentele momentelor incovoietoare corespunzatoare axelor
principale x-x si y-y.
Verificarea sagetii panelor la incovoiere oblica se face cu relatia:
,
in care: fx si fy reprezinta valoarea sagetii, determinata in raport cu x-x si y y.
Popii se dimensioneaza la compresiune cu flambaj pentnt efortul Nmax.
Lungimea de flambaj se poate lua egala cu inaltimea efectiva a popilor.
Verificarea efortului unitar normal se face cu relatia:
in care: N este efortul axial de calcul;

- coeficientul de flambaj;
Abr - aria sectiunii transversale brute.
Dimensionarea elementelor secundare ale sarpantei se obtine din
considerente de realizare corecta a imbinarii.
V.3.3.2. Sarpanta cu structura spatiala. O solutie moderna o constituie
sarpanta cu structura spatiala (fig.V.9 si V.10).
Avantaj ele acestui tip de sarpanta constau in faptul ca structura spatiala se
realizeaza numai din trei tipuri de prefabricate care se imbina in noduri
eliminand panele si contravantuirile.
Acest tip de sarpanta se preteaza foarte bine la realizarea acoperisului cu
mansarda.
Fig. V.9. Vedere în planul acoperişului:

a-schema reţelei spaţiale; b-tipuri de lamele caracteristice;
1-curent; 2-de coamă; 3-de streaşină
Calculul foloseste o metoda aproximativa, constand in separarea unei fasii

cu latimea c, egala cu pasul retelei. Starea de eforturi M, N, T se determina
pentru ipoteza cea mai defavorabila de incarcare, in conformitate cu schema
statica (fig.V.12).
Calculul retelei lamelare se face la compresiune excentrica, in ipoteza ca
momentul incovoietor M este preluat numai de lamela continua in nod, iar
efortul axial N este preluat de ambele lamele.
Verificarea eforturilar unitare normale in nadurile retelei lamelare se face
pentru:
unde: No este efort axial, in daN;

Mo - momentul incovoietor maxim, in daNcm;
An - aria sectiunii transversale nete a lamelei, in cm2;
β - unghiul dintre axa longitudinala a lamelei si generatoarea structurii
lamelare;
ζ- coeficient care tine seama de flambaj;
Rc, Ri - rezistenta de calcul la compresiune, respectiv la incovoiere, in
daN/cm2
Fig. V.10. Acoperiş cu structură spaţială din lamele tipizate:

a-secţiune transversală; b-vedere de sus; 1-reţeaua lamelară; 2-elemente vertical de
susţinere (popi); 3-elemente de contravântuire; 4-talpă; 5-tiranţi; 6-panouri termoizolante.
Fig. V.11. Vedere în perspectivă şi detaliile caracteristice ale acoperişului cu structură
parţială
Fig. V.12. Schemă pentru calculul aproximativ al acoperişului cu structură spaţială
Pentru predimensionare se folosesc relatiile:
Avand modulul de rezistenta determinat, se impune grosimea lamelei b si

rezulta inaltimea h. Se recomanda ca b 3,8 cm.
Calculul montantului transversal si al elementelor de reazem se face pentru
eforturile axiale determinate in ipoteza cea mai defavorabila de incarcare
(simetrica sau nesimetrica).
Imbinarile folosite la acoperisuri sarpante in mod curent sunt cu prag
simplu sau cu prag dublu.
Atat prima imbinare cat si a doua se folosesc la nodurile sarpantelor.
Imbinari1e cu prag simplu trebuie sa indeplineasca urmatoarele exigente:
- adancimea chertarii hc sa nu depaseasca 1/3 din dimensiunea sectiunii
elementului pe directia chertarii, pentru nodurile de reazem, si 1/4, pentru,
nodurile intermediare. In acelasi timp se pune conditia ca hc> 2 cm, in cadrul
elementelor din lemn ecarisat, si 3 cm, pentru cele din lemn rotund. Lungimea
planului de forfecare lf, in cazul imbinarii prin chertare frontala, trebuie sa fie: lf
10 hc sau lf= 2h (d) si minimum 20 cm.
Sectiunile se verifica:
a) la strivire:
b) la forfecare;
unde: Ns, Ff reprezinta efortul normat sau de calcul la strivire, respectiv la

forfecare [daN];
As, Af- aria de calcul la strivire, respectiv la forfecare;
- rezistenta admisibila a lemnului la strivire, dupa unghiul α
2
[daN/cm ];
- rezistenta de calcul a lemnului la forfecare [daN/cm2].
Fig. V.13, Îmbinare ortogonală cu prag simplu. Construcţia şi centrarea nodului de la

reazem
Lipsa de contact perfect la una din suprafetele de strivire nu constituie un

pericol din punct de vedere al rezistentei la strivire, deoarece prin defor marea
(uneia) pana la realizarea contactului corespunzator la cea de a doua,
neuniformitatea repartizarii efortului se reduce simtitor.
Fig. V.14. Tipuri de îmbinări prin chertare frontală cu prag simplu: a-ortogonală; b-după
bisectoare; c-după normala la suprafaţa de forfecare; d-chertare lateral
Astfel stau lucrurile in cazul solicitarii la forfecare a pragurilor. In caz de

nerealizare a unui contact corespunzator la cel de-al doilea prag, se poate
intampla ca forta de forfecare Ff= Nt sa actioneze in intregime sau in cea mai
mare parte numai asupra primului prag.
De aceea, calculul la forfecare al primului prag se face pentru un efort mai
mare decat cel corespunzator de strivire iar verificarea eforturilor tangentiale
din planul de forfecare se face cu relatia:
in care: F1f este proiectia pe primul plan de forfecare a efortului de strivire N1s;
A1f- suprafata de forfecare la nivelul primului prag;
0,7 - un coeficient care tine seama de posibilitatea supraincarcarii primului
prag.
In cazul in care contactul suprafetelor de lucru nu se realizeaza in mod
corespunzator pe primul prag, efortul de forfecare Ff = Nt trebuie sa fie preluat
in intregime de cel de-al doilea prag. Astfel, verificarea celui de-al doilea prag
se face la intreg efortul de forfecare Ff= Nt. Cand calculul se face la stari limita,
rezistenta de calcul la forfecare se inmulteste cu un coeficient de corectie k
=1,15.
Din cele de mai sus rezulta ca imbinarea cu prag dublu este indicata numai
pentru acele cazuri in care cuvantul hotarator il are strivirea, si nu forfecarea
lemnului, adica pentru valori ale unghiului β > 45°.
Elementele constructiilor din lemn, imbinate cu prag simplu sau dublu,
trebuie asigurate cu legaturi de siguranta (suruburi-bu1oane, scoabe etc.) in
vederea preintampinarii unui eventual pericol de cedare a pragurilor. Efortul
axial din legatura de siguranta se determina cu formula:
in care β este unghiul dintre piesele de imbinat (v. fig. V.13 si V.14).
Imbinari1e frontale simple cu trei suprafete de rezemare se recomanda sa
se foloseasca in cazul fermelor cu deschideri relativ mari (12-18 m), in locul
imbinarilor cu prag simplu sau dublu, care, pe langa faptul ca nu necesita
chertarea (slabirea) elementului intins, se bazeaza pe folosirea principiului
fractionarii (fig. V.15).
In acest caz, talpa superioara comprimata reazema cu toata suprafata pe un
sabot (cupon) din lemn, care transmite componenta verticala direct la reazem
(prin intermediul subgrinzii), iar componenta orizontala, talpii inferioare, prin
intermediul unor juguri metalice si al unor eclise de lemn, fixate la randul lor cu
ajutorul unui numar relativ mare de dornuri si suruburi (bu1oane) rezultate din
calcul.
Avantajul principal al acestui sistem de imbinare consta in aceea ca asigura
o capacitate portanta si un grad inalt de siguranta in exploatare.
Fig. V.15. Îmbinare frontal simplă. Construcţia nodului de la reazem
Calculul unei imbinari frontale simple se reduce la un calcul de verificare a

elementelor imbinarii, tinand seama de solicitarile respective.
Tirantii de otel se verifica la intindere in sectiunea slabita (filetata, )cu
relatia:
in care: este rezistenta admisibila de calcul pentru tiranti de otel;

0,8 - uncoeficient care tine seama de posibilitatea supraincarcarii unuia
dintre tiranti.
Determinarea numarului de legaturi (tije cilindrice, suruburi, dornuri) se
face cu relatia:
in care Tt este efortul admisibil (de calcul) al tijei cilindrice.

Fig. V.16. Îmbinare frontal cu trei suprafeţe de rezemare: a-cadru de lemn; b-fermă cu talpa
superioară frântă
Verificarea cornierelor verticale si orizontale la incovoiere se face cu

relatia:
in care: M este momentul incovoietor;

W- modulul de rezistenta al unui cornier;
- rezistenta admisibila (de calcul) a otelului la incovoiere.
Imbinari1e frontale cu trei suprafete de strivire sunt utilizate in cazul
intersectiei intr-un nod, a trei piese comprimate - cazul cadrelor de lemn
(fig.16,a), precum si in cazul intersectiei a doua piese comprimate sub un unghi
mai mare de 40° (cazu1 talpii superioare frante a fermelor poligonale, fig.16,b).
La acest tip de imbinare este rational ca suprafetele de contact sa fie
realizate dupa bisectoarea unghiului, obtinand in aeest caz o imbinare de egala
rezistenta la strivire.
V.3.3.3. Imbinari cu chertare laterala. Imbinari1e prin chertare laterala se
folosesc la realizarea nodurilor la fermele triunghiulare executate din scanduri
sau dulapi. Acest tip de imbinare nu este indicat, din cauza unei executii
complicate si a unei comportari deficitare (slabe) la forfecare a pragurilor.
Calculul imbinarilor prin chertarea laterala consta in verificarea eforturilor
unitare normale de strivire si tangentiale cu relatiile:
in care: ns, nf reprezinta numarul suprafetelor de strivire, respectiv de forfecare;

a - grosimea unei piese a talpii superioare;
hS - latimea pieselor talpii superioare;
h - latimea ecliselor.
Fig. V.17. Îmbinare prin chertare lateral pentru o fermă executată din dulapi
V.4. Elemente de baza pentru alegerea unui acoperis terasa

Acoperisul de tip terasa pe structura din beton armat sau schelet metalic este o
solutie preferabila pentru cladirile cu regim mare de inaltime (unde acoperisul
cu pod poate fi afectat la curentii mari de aer) sau pentru casele la care se
doreste folosirea spatiului de deasupra cladirii in diferite activitati, vizionare
panoramica, gazduire aparate racire sau panouri fotovoltaice, posibilitatea
ulterioara de a mai construi un etaj, etc. Cei care opteaza pentru un acoperis
terasa o mai fac si pentru eliminarea zgomotului fonic de ploaie, termoizolare
mai buna la nivel de tavan, constructie robusta, insa costurile pot ajunge duble
in comparatie cu alte tipuri de acoperisuri. Aceste tipuri de acoperisuri sunt mai
pretentioase in ce priveste bariera de protectie la patrunderea apei in structura
atunci cand se construieste in zone climaterice umede de ploi si zapezi cum este
in Romania.
Acoperisul tip terasa este acoperisul plan cu o inclinatie de panta mica avand
diferite dimensiuni si fiind incadrat perimetral cu parapet, atic sau balustrada.
-Aticul exterior se realizeaza din beton armat cu grosime de de min 10cm sau
din zidarie de caramida ori BCA cu grosime de min 25cm incadrata intre
stalipsori si centura de beton. Inaltimea aticului este recomandat sa fie de min
30cm de la ultimul strat al termosistemului in cazul terasei necirculabile sau min
90cm la terasele circulabile.
- Accesul pe terasa se poate face prin interior (kepeng pentru terasa
necirculabila, casa scarii pentru terasa circulabila) sau prin exterior pe scara de
incendiu.
- Gurile de colectare a apei prin coloane sau burlane catre canalizare sunt
deasemeni importante pentru o evacuare cat mai rapida in caz de ploaie
torentiala. Acestea pot fi prin interior racordate la coloane (care se mascheaza
cu rigips, se izoleaza cu vata pentru reducerea zgomotului apei) sau prin exterior
racordate la burlane (care pot fi la vedere sau ingropate in termosistemul
fatada).
- Nivelul pragurilor usilor de la terasa trebuie sa fie mai sus decat nivelul
pardoselii exterioare intrucat exista riscuri de infiltratie pe sub usa. Tamplaria
este indicata sa se aseze pe o bordura cuprinsa in hidroizolatia terasei si care sa
fie cel putin 10cm mai ridicata decat nivelul terasei dupa finalizarea straturilor
termo/hidro/sapa.
- Zonele care strapung planseul terasei (guri coloane scurgere, guri coloane
aerisire, cosuri de fum, kepenguri) sunt cele mai vulnerabile la infiltratie in
cazul in care hidroizolatia nu are continuitate pe aceste portiuni. De aceea
elementele care vor veni pe aceste strapungeri se vor monta inainte de aplicare
pe terasa pentru a fi incluse obligatoriu in hidroizolatie.
- Sapa de panta pentru terasa. Sapa recomandata pentru terasa este sapa
semiumeda (elicopterizata sau manuala) pe baza de nisip, ciment si apa. Se pot
folosi lianti pentru uscare rapida sau aditivi speciali pentru impermeabilizare dar
care nu vor inlocui hidroizolatia clasica. Pentru terasele circulabile este
recomandata armarea cu fibre de polipropilena sau cu plasa sudata zincata.
Al doilea tip de sapa pentru terasa este sapa perlitica cu o densitate de doua ori
mai usoara decat sapa densa. Preturile sunt mai mari.
- Panta de scurgere va fi aproximativ de 1cm diferenta de nivel pe metru liniar
in functie de suprafata, pornind de la o grosime de min 4-5cm in zonele gurilor
de scurgere si urcand spre coame. Folia de plastic asezata sub sapa ii permite o
glisare pe suport astfel incat sa nu rupa hidroizolatia la miscarile de lucru ale
cladirii.
Deasemeni sapele vor fi impartite cu rosturi de dilatatie pentru evitarea aparitiei
fisurilor si delimitate cu banda perimetrala PE pentru separatie punte termica de
perete.
Societatea noastra poate sa va raspunda la orice intrebare legata de hidroizolatia
acoperisului terasa si sa vina in intampinarea clientilor cu servicii profesionale,
propunem si aplicam solutii corecte, folosim materialele incadrate in standardul
calitatii la preturi bune.
Hidroizolatia pentru terasa
Hidroizolatia clasica bituminoasa poate fi considerata de o parte din constructori

o solutie tehnica veche si demodata datorita dificultatii de punere in opera. De
multe ori deficientele de instalare si alegerea materialelor la jumatate de calitate
s-au dovedit foarte paguboase ulterior. Insa calitatea materialului bituminos
pentru straturile de baza nu se pune la indoiala si se poate distinge prin cateva
elemente simple precum:
-elasticitatea la rece (pornind de la -15*C in comparatie cu clasicul bitum
casant de 0*C ),
-armatura poliesterica (in comparatie cu clasica fibra de sticla casanta),
-grosimea membranei (minim 3mm pe strat - aprox 4 kg/mp).
Membranele bituminoase se folosesc pentru impermeabilizarea constructiilor de

beton in sistem de hidroizolatie dubla: la nivel de bariera vapori pe planseu si la
nivel de inchidere. In toate cazurile membrana inchide terasa pana la exterior pe
atic pentru mai multa siguranta.
Aceste diferente de calitate se vad la exploatarea terasei in timp, care in cazul
unei membrane slabe, infiltratia apare in primii 2-3 ani. Bitumul plastic de 0*C
(APP) se utilizeaza de regula ca bariera de vapori sub protectie de
termoizolatie sau la constructii ingropate; bitumul elastic (SBS) se utilizeaza ca
membrana de inchidere pentru lucrari de diferite complexitati.
Amorsarea suprafetei este necesara pentru a ajuta lipirea membranei ce va
adera pe suportul de beton. Se aplica pe suprafete vericale (zidarie, tencuiala)
sau orizontale (sapa de panta). Nu este necesara amorsarea suprafetei primului
strat bariera vapori pentru a lasa porii planseului sa “respire”.
In functie de destinatie, sistemul hidroizolant se aplica cu atentie pentru mai
multe tipuri de terasa:
- semicirculabila pentru intretinere ocazionala,
- circulabila privat, pietonal sau rutier,
- vegetala cu gradina, spatiu verde
In cazul teraselor circulabile pietonal, hidroizolatia se protejeaza cu gresie, dale

de beton pe pat de nisip, deck-uri de lemn pe picioruse reglabile, dale de
cauciuc reciclat asezate flotant. In cazul teraselor necirculabile, hidroizolatia
este protejata de paietele de ardezie naturala. In cazul teraselor gradina,
hidroizolatia este protejata de stratul de pamant vegetal. In cazul teraselor si a
podurilor rutiere hidroizolatia este protejata de covorul asfaltic turnat la cald.
Termoizolatia pentru terasa
Izolatia termica a terasei limiteaza pierderile de caldura prin acoperis, reduce
socurile termice si elimina fenomenul de condens. Pentru evitarea condensului
este necesara luarea in calcul imbracarea cu termoizolatie a tuturor elementelor
de beton ale acoperisului inclusiv aticul terasei la interior, exterior si pe planul
orizontal de sub sortul de tabla zincata sau piatra de granit. Termoizolatia se
prinde cu adeziv de hidroizolatia cu ardezie lipita inainte pe toata structura
aticului.
Termoizolatia speciala pentru terasa trebuie sa fie rigida de pardoseala sau
trafic pentru a nu se tasa sub greutatea straturilor finale:
- polistiren extrudat impermeabil XPS (densitate 32kg/mc)
- polistiren expandat EPS200 (densitate 30kg/mp)
- placi poliuretan PUR/PIR (densitate 40kg/mc).
Asezarea termoizolatiei la terasa va fi de preferabil sub hidroizolatie pentru a nu
fi expusa umezelii continue rezultate de la ploaie sau zapada si implicit riscul de
a se pierde din coeficientul termic sau degradarea sa. Grosimea stratului
termoizolant variaza in functie de proiect, de inaltimea pragurilor usilor sau
inaltimea aticului.
Decopertarea terasei
Inaintea aplicarii hidroizolatiei finale, decopertarea vechilor hidroizolatii la
acoperisurile de bloc (asociatii) se poate face local asupra membranei care nu
este lipita pe suport ori a umflaturilor si se fac reparatiile aferente cu aceeasi
membrana lipita la cald sau cu materiale compatibile. Decopertarea unei
vechi izolatii stratificate daca este bine lipita creaza denivelari care vor trebui
acoperite cu un strat uniform de sapa de egalizare de min 5cm. Pentru cei care
doresc decopertare clasica trebuie sa stie ca aceasta consta in scoaterea tuturor
straturilor de membrana pana la sapa de panta, asigurarea acoperisului pe toata
suprafata cu prelata, montarea de termoizolatie pentru completarea grosimii
straturilor (in caz contrar apare condensul) si apoi hidroizolatie in sistemul
stratificat, ceea ce implica costuri foarte mari.
Pentru stoparea infiltratiilor din exterior, se fac reparatii locale asupra partilor
vulnerabile sau (recomandat) reparatii totale a terasei; hidroizolatia presupune
inchiderea cu membrana corespunzatoare calitativ si compatibila cu suprafata
existenta, curatarea acesteia de obiecte straine ce pot provoca perforari sau
degradari in timp si limitarea accesului persoanelor neautorizate. Este
recomandata montarea pipelor de aerisire in special pe coame pentru degajarea
umiditatii acumulate in placa sub forma de vapori.
In cazul caselor cu terase placate cu finisaj de gresie, decopertarea este dificila
intrucat stratul de sapa final este de obicei armat iar evacuarea molozului
rezultat poate implica si alte stricaciuni. Infiltratia pe aceste zone se datoreaza
hidroizolatiei facute cu membrane subtiri, casante, insuficiente sau erorilor de
instalare: neridicarea membranei corespunzator pe verticala, sudura membranei
cu intreruperi la colturi si muchii, portiuni de imbinari asezate contra
apei. Toate aceste vicii se pot testa prin inundarea terasei 72 ore pe toata
suprafata orizontala.
Pentru stoparea infiltratiilor din exterior, de obicei se recurge la solutii mai
simple cum sunt rechituirea cu masticuri speciale a rosturilor de gresie,
aplicarea hidroizolatiilor lichide pensulabile, verificarea surselor cu potential de
infiltratie de pe plan vertical, curatarea gurilor de scurgere pentru a se evita
stagnarea apei. Umezeala din structura izolatiei se evapora fara probleme in
timpul sezonului cald prin difuzia vaporilor prin toate elementele de comunicare
ale terasei cu exteriorul.
Hidroizolatia rostului de dilatatie
Anumite imobile de dimensiuni mai mari sunt proiectate in doua sau mai multe
tronsoane separate incepand de la fundatie, fiecare nivel de pardoseala, perete si
tavan pana la acoperisul terasa printr-un rost sau mai multe de aprox 5-10cm ce
permit impartirea sarcinilor la miscari seismice, asezarea cladirii pe un sol cu
diferente de structura, trepidatiile unui trafici rutier intens. Aceste rosturi sunt
determinate dupa efectuarea unor calcule asupra structurii de rezistenta si sunt
proiectate pentru evitarea aparitiei fisurilor pe aceste zone de tensiune.
Racordarea hidroizolatiei la rosturile de dilatatie trebuie sa permita miscarile
relative a celor doua unitati de caldire fara a forta si rupe orice tip de strat de
hidroizolatie de deasupra.
Rostul de deformatie la terasele necirculabile se hidroizoleaza prin ridicarea pe
ambele parti a unor reborduri sau aticuri care se imbraca cu membrana si se
inchide cu profil tabla cu bucla.
Rostul de deformatie la terasele circulabile care este de nivel se asigura cu strat
de membrana hidroizolatie modelata cu bucla in dreptul rostului atat la bariera
de vapori cat si la membrana de inchidere. Aceste bucle asigura o crestere de
lungime a hidroizolatiei in cazul dilatarii rostului.
Rosturile se umplu cu masticuri cauciucate. Terasa se va placa de preferat cu
pardoseala demontabila (nu cu gresie) pentru a se putea interveni la
hidroizolatie in caz de rupere.
V.5. învelitori
Generalitati
Acoperisurile sunt elemente de constructii care delimiteaza cladirile la
partea superioara având functiunea principala de a le proteja împotriva actiunii
agentilor climatici: vânt, ploaie, zapada si variatii de temperatura. Alcatuirea
acoperisurilor se stabileste în raport cu satisfacerea unor exigente functionale,
de ordin mecanic, de izolare termica si hidrofuga, de durabilitate, economicitate
si nu în ultimul rând exigente estetice.
În componenta oricarui tip de acoperis se disting urmatoarele parti
importante:
- structura de rezistenta;
- învelitoarea;
- elemente accesorii legate de colectarea si îndepartarea apelor.
a) Structura de rezistenta asigura rezistenta si stabilitatea acoperisului,
putând fi realizata sub forma de sarpanta, de placi plane, de elemente cu
simpla sau dubla curbura, functie de destinatia si dimensiunile în plan ale
cladirii. Rezulta ca acoperisurile pot avea forme variate, conditionate de
planul constructiei, de performantele elementelor de rezistenta utilizate si
de considerentele arhitecturale.
Principalele forme structurale utilizate la acoperirea cladirilor tip sala
sunt prezentate în lucrarea urmând a fi abordate elementele acoperisurilor
cu pod si a celor plate.
b) Învelitorile se realizeaza din materiale cu un anumit grad de
impermeabilitate iar adoptarea lor se face functie de panta acoperisului, în
conditiile evitarii riscului de infiltratii, tabelul V.1.
În raport cu panta, acoperisurile pot fi:
- înclinate, cu panta peste 10% când pot fi cu sau fara pod;
- plate, cu panta între 2% si 10% din care fac parte si
acoperisurile terasa.
Pantele de scurgere sunt conditionate de cerinte arhitecturale, de
cantitatea de precipitatii si de considerente economice. Astfel, în zone cu
precipitatii abundente, pantele acoperisurilor vor fi mai accentuate în
vederea îndepartarii rapide a apei. La pante mici sunt necesare învelitori
continue, etanse, în timp ce la pante mari se pot folosi si învelitori
discontinue, formate din elemente independente cu rosturi neetanse.
c) Elementele accesorii ale acoperisului au rolul de colectare si
îndepartare a apelor, concretizându-se sub forma de dolii, guri de
scurgere, jgheaburi, burlane etc. Particularitatile fiecarui tip de învelitoare
împreuna cu elementele accesorii aferente, precum si detaliile
constructive caracteristice sunt prezentate în paragraful "Învelitori".
Deoarece de cele mai multe ori acoperisul separa medii cu parametri
climatici foarte diferiti, acesta trebuie sa îndeplineasca si o serie de exigente
higrotermice. Astfel, pentru a asigura conditiile de confort pe timp de vara si de
iarna, în limitele unui consum minim de energie, acoperisurile sunt izolate
termic.
Tabelul V.1.
Nr. Materiale si mod de alcatuire Panta [cm/m]
crt. minima uzuala maxima
1. Hidroizolatii cu 1 sau 2 foi bitumate
a. un strat prins direct în cuie sau cu sipci,
20 25 ÷ 45 vertical
utilizat la constructii provizorii
b. doua straturi, primul prins în cuie, al doilea
3 5 ÷ 25 30
cu mase bituminoase
2. Hidroizolatii în straturi multiple, din foi
bitumate lipite cu mastic de bitum
a. cu protectie usoara 2 3 ÷7 20
b. cu protectie grea, necirculabile 1,5 2÷5 7
c. cu protectie grea, circulabile 1,5 2÷4 5
d. cu masuri speciale de prindere contra
20 40 ÷ 70 150
alunecarii
3. Tigle din argila arsa
a. solzi:
- asezate simplu 60 70 ÷ 90 275
- asezate dublu 45 55 ÷ 70 275
b. cu jgheab:
- trase 45 50 ÷ 70 120
- presate 35 45 ÷ 70 120
4. Tigle cu jgheab din mortar de ciment 55 56 ÷ 70 120
5. Olane 25 30 ÷50 70
6. Azbociment - placi plane
a. un strat 45 50÷70 vertical
b. doua straturi 35 45÷60 vertical
c. site din azbociment
- simple 45 55÷70 vertical
- duble 35 45÷70 vertical
7. Azbociment - placi ondulate
a. cu ondule mici 25 26÷ 80 vertical
8. Placi ondulate din polimeri 12 13 ÷30 vertical
9. Tabla plana
a. cu falt orizontal simplu si falt vertical
15 30 ÷ 60 vertical
dublu
b. cu falt orizontal dublu si falt vertical dublu 7 15 ÷40 vertical
c. în solzi (din cupru) 40 55÷275 vertical
10. Panouri din tabla ondulata 12 15 ÷40 vertical
11. Geam
a. lucarne - tabachere 10 15 ÷ 40 vertical
b. luminatoare - fara caderea picaturii de
30 31÷100 vertical
condens
12. Sita, sindrila
a. în doua straturi 60 70 ÷180 vertical
b. trei sau mai multe straturi 50 60÷110 vertical
13. Stuf si trestie 60 80 ÷120 275
Alcatuirea de principiu a acoperisurilor trebuie sa asigure eliminarea
continua a umiditatii interioare, sau în ultima instanta, ceea ce se acumuleaza
iarna sa poata fi eliminat vara.
Din punct de vedere higrotermic se deosebesc:
- acoperisuri reci, la care între straturile de izolatie termica si
învelitoare exista un volum de aer cu temperatura apropiata de cea a
aerului exterior (fig. IV.18.A);
- acoperisuri calde, la care izolatia hidrofuga face corp comun cu
straturile inferioare ale acoperisului (fig. IV.18.B). Acestea pot fi
compacte sau ventilate, în ultimul caz fiind prevazute cu o retea de canale
care vin în contact cu exteriorul.
V.5.1. Acoperisuri cu pod
Aceste acoperisuri se realizeaza din planuri înclinate care delimiteaza la
interior un spatiu numit pod, care poate fi folosit în scopuri gospodaresti, iar
când dimensiunile în plan si spatiu o permit se poate amenaja partial sub forma
de mansarda (fig. IV.18.A.c). Alteori din lipsa de spatiu se realizeaza numai un
pod tehnic, care prezinta o serie de avantaje legate de reducerea consumului de
material lemnos pentru sarpanta si de o comportare corespunzatoare din punct
de vedere higrotermic (fig. IV.18).
În functie de destinatia si configuratia în plan a cladirii, acoperisurile pot
avea diferite forme:
- cu o singura panta, întâlnite la cladiri de latimi reduse si de mica
importanta (magazii, garaje), (fig. IV.19.A);
- cu doua pante, la cladiri industriale, agrozootehnice si mai putin la
cladiri civile, care au lungimea mare în raport cu latimea (fig. IV.19.B.);
- cu patru pante, întâlnite frecvent la cladiri de locuit si social -
culturale, cu dimensiuni apropiate în plan (fig. IV.19.C). Pentru forme
simple în plan, trasarea acoperisurilor se face ducând liniile de intersectie
ale planurilor de scurgere, care pentru înclinari egale coincid cu
bisectoarea unghiurilor formate de liniile de contur ale stresinilor.
La cladiri cu forme mai complicate în plan, trasarea acoperisului este
precedata de împartirea planului în forme mai simple (dreptunghiuri sau
patrate). Se traseaza apoi acoperisul celei mai late forme, la care se racordeaza
succesiv acoperisurile celorlalte suprafete mai mici (fig. IV.19.D). În general, se
cauta ca aceste forme sa fie cât mai simple, cu cât mai putine dolii - care
reprezinta zone cu etanseitate scazuta si cu posibilitati sporite de acumulare a
zapezii.
Ansambul elementelor portante, care constituie structura de rezistenta a
acoperisurilor cu plane înclinate este sarpanta, denumire cu rezonanta veche în
activitatea de constructii, specifica acoperisurilor realizate din lemn (din
elemente liniare), care îsi simplifica alcatuirea odata cu folosirea elementelor de
suprafata.
Fig. V.18. Acoperisuri

Mentinând termenul consacrat, structura de rezistenta a acoperisurilor
înclinate se poate executa în mai multe variante sub forma de:
sarpanta pe scaune, careia i se mai spune sarpanta dulghereasca si se
executa din lemn;
sarpanta pe ferme, la care ferma în sensul ei clasic se realizeaza din
grinzi cu zabrele executate din lemn, metal si beton armat.
-
Fig. V.19. Forma acoperişurilor cu pod

În ordinea transmiterii sarcinilor gravitationale o sarpanta contine:
suportul învelitorii (asteriala sau sipci, functie de tipul învelitorii), capriorii si
panele (fig. IV.20). Adoptarea tipului de suport se face în functie de rigiditatea
învelitorii si de limitarea gradului de permeabilitate la aer a unor învelitori
discontinue (de exemplu tigla).
Asteriala se realizeaza din scânduri de 18 ÷ 22 mm grosime, se foloseste
la învelitori din tabla plana, carton bitumat si uneori la cele din tigla si
azbociment.
Sipcile se folosesc la învelitori din sindrila, tigla, azbociment, ultimele în
zonele în care nu sunt vânturi puternice.
Capriorii preiau sarcinile de la asteriala sau sipci si le transmit panelor.
Se realizeaza din rigle de lemn rotund sau ecarisat dispuse la distanta de 60 ÷ 90
cm.
Panele se realizeaza din grinzi ce se dispun pe cant la distanta de 2 ÷ 3 m
si transmit sarcinile aferente popilor sau fermelor.
V.5.1.1. Sarpanta pe scaune
Sarpanta pe scaune se foloseste la cladirile cu deschideri mici si mijlocii,
în special la acoperisurile cu panta mare unde utilizarea fermelor este
neeconomica. Elementul principal al sarpantei pe scaune este popul care
transmite sarcinile aferente elementelor portante ale cladirii (peretilor interiori,
exteriori si uneori planseelor). Sistemul de contrafise rigidizeaza acoperisul în
sens transversal si longitudinal la actiunea sarcinilor orizontale. Clestii au rolul
de a consolida acest ansamblu asigurând stabilitatea întregului acoperis. Uneori,
la deschideri mici clestii preiau si transmit încarcarile panei de creasta.
Modul de alcatuire al sarpantelor pe scaune este functie de deschiderea lor si de
pozitia peretilor portanti ai structurii de rezistenta. Popii ca elemente portante
verticale sau oblice se pot descarca pe ziduri portante transversale sau
longitudinale. Popii care reazema în apropierea sau în dreptul zidurilor portante
transversale au de regula pozitia verticala (fig. IV.21.B). Când descarcarea se
face în dreptul zidurilor longitudinale, popii pot fi verticali sau oblici în raport
cu pozitia panei (fig. IV.21.A). În situatiile în care pana intermediara se afla la
mijlocul distantei dintre reazime, transmiterea încarcarilor se face printr-un
sistem de contrafise (popi înclinati), (fig. IV.21.A.d). La cladiri cu forma
dreptunghiulara în plan si deschideri mici între zidurile portante longitudinale se
pot adopta sarpante mai simple de tip "caprior si coarda", coarda fiind grinda
planseului de acoperis (fig. IV.20.C).
V.5.1.2. Sarpante pe ferme
Sarpantele pe ferme se folosesc, de obicei, la cladiri cu deschideri mari
cum ar fi teatrele, cinematografele, cladirile industriale etc. Ferma ca element
principal de rezistenta se poate realiza din lemn rotund sau ecarisat, din metal,
din beton armat sau precomprimat, sub forma de grinzi cu zabrele, grinzi cu
inima plina, arce cu tirant etc.
Elementele suport ale învelitorii care reazema pe ferme pot diferi de la
caz la caz, functie de performantele mecanice si natura materialelor din care
sunt alcatuite. Daca la sarpantele din lemn se practica sistemul de descarcare în
scara (sipci sau asteriala, capriori, pane), la cele din beton armat numarul
elementelor suport poate fi redus la 1 sau 2 functie de sistemul constructiv
adoptat si natura învelitorii (fig. V.21).
DETALIU B DETALIU C
DETALIU A
Sarpantape scaune Fig. V.20. Elementele componente ale unei sarpante .

Legenda :
a - plan; b -sectiune transversala.
1 -cosoroaba; 2 - pana; 3 -caprior;
4 - pop; 5 -contrafisa; 6 - talpa;
7 - cleste; 8 -asteriala; 9 -sipca;
10 -învelitoare.
A. Sarpante cu
descarcare
B. Sarpante cu descarcare
pe ziduri longitudinale
pe ziduri transversale.
C. Sarpanta tip caprior

si
coar
da
Fig. V.21. Tipuri de sarpante pe scaune.
V.5.1.3. Comportarea higrotermica a acoperisurilor cu pod

Prin însasi constructia lor, acoperisurile cu pod realizeaza un spatiu tampon
între învelitoare si izolatia termica, care comunica cu exteriorul prin goluri special
amenajate (lucarne, tabachere) sau prin neetanseitatile învelitorilor discontinue.
Datorita actiunii vântului si a diferentelor de temperatura, spatiul delimitat de
acoperis si ultimul planseu este intens ventilat ceea ce îi asigura o buna comportare
higrotermica pe timp de iarna, iar în timpul verii diminueaza efectul de
supraîncalzire sub influenta razelor solare. De multe ori înlocuirea unor învelitori
permeabile cu unele impermeabile, conduce la fenomene puternice de condens
datorita împiedicarii ventilarii acoperisurilor, mai ales la adaposturi pentru
animale, unde degajarile de umiditate sunt mari.
De asemenea, prezenta spatiului de aer asigura o uniformizare a
temperaturilor interioare ale acoperisului, la valori apropiate de cele ale aerului
exterior, ceea ce face ca zapada de pe învelitoare sa se topeasca uniform când
temperatura exterioara devine pozitiva, neexistând pericolul înfundarii cu gheata a
jgheaburilor si burlanelor.
La acoperisurile cu pod, izolate termic, stratul de termoizolatie se dispune
peste ultimul planseu si se realizeaza din umpluturi de zgura sau granulit si mai rar
din pâsla minerala sau polistiren. Asigurarea ventilarii acoperisurilor cu pod
elimina practic necesitatea utilizarii barierei de vapori, prevazându-se totusi un
strat de protectie al termoizolatiei, care nu trebuie sa prezinte o rezistenta mare la
difuzia vaporilor de apa, pentru a nu permite aparitia condensului în termoizolatie,
ceea ce ar anula efectul favorabil al podului ventilat.
V.5.2. Acoperisuri plate
Am vazut ca acoperisurile cu pod sunt alcatuite din doua parti distincte
(învelitoarea cu ansamblul de sustinere si planseul peste ultimul nivel) între care se
afla un spatiu ventilat, motiv pentru care se mai numesc si acoperisuri cu doua
membrane.
Spre deosebire de acestea, acoperisurile plate au o alcatuire compacta, din care
cauza se mai numesc si acoperisuri cu o singura membrana.
Exista doua directii de dezvoltare a acoperisurilor plate si anume:
la constructii cu suprafata mare, la care straturile suport ale învelitorii
urmaresc panta naturala a elementelor portante, cum sunt cladirile
industriale;
la constructii cu suprafata relativ redusa, cum sunt locuintele, la care
elementul portant al acoperisului este orizontal, iar panta învelitorii se obtine
cu ajutorul unui strat de panta. Aceste acoperisuri se mai numesc si
acoperisuri terasa.
V.5.3. Acoperisuri plate cu panta naturala
Alcatuirea de principiu a acestor acoperisuri este functie de marimea traveei,
natura materialelor din care se executa elementele portante si de tipul învelitorii.
Elementul principal de rezistenta se executa din grinzi cu inima plina sau
tubulare (impuse de procesul tehnologic) precum si din grinzi cu zabrele
executate din metal, beton armat si precomprimat.
La travei mici, între grinzi se dispun chesoane sau placi din beton armat (fig.
V.21.B.a) în timp ce la travei mari se prevad pane între grinzi si apoi învelitoarea
sau suportul învelitorii, functie de rigiditatea acesteia (fig. V.21.B.b). La
învelitorile autoportante, din azbociment ondulat sau tabla profilata, acestea se
dispun direct pe pane (fig. V.22). La învelitorile neportante, sub forma de foi sau
suluri este necesar un suport peste care se dispun învelitori continue si etanse
numite si izolatii hidrofuge.
Izolatia termica se dispune sub învelitoare si se realizeaza din placi
autoportante rigide din vata minerala sau spume poliuretanice când se dispun direct
pe pane (fig. V.22) si din saltele de pâsla minerala sau polistiren expandat asezate
pe un suport continuu (fig.V.23).
Placile autoportante din vata minerala sunt prevazute la partea inferioara cu
o bariera de vapori din folie de P.V.C. (policlorura de vinil) aplicata din fabricatie,
care în acelasi timp limiteaza schimbul de caldura datorita permeabilitatii la aer a
termoizolatiei. În acelasi scop se dispune peste placi un strat de hârtie kraft. Pentru
compensarea acestor pierderi de caldura se recomanda o supradimensionare a
termoizolatiei cu circa 40%.
Comportarea higrotermica a acoperisurilor plate - compacte este mai putin
favorabila, fata de cele cu pod, deoarece existenta unei bariere puternice spre
exterior conduce la aparitia condensului în structura, care se elimina în cicluri iarna
- vara pentru umiditati normale ale microclimatului interior si în mod continuu (la
acoperisuri ventilate) pentru umiditati mari ale aerului interior.
A. Ferma din
lemn.
B. Ferme din beton

armat.
a. din grinzi cu zabrele; Fig. V.21. Sarpante pe ferme.
b. din grinzi cu inima plina.
1 - pana;
2 - cheson;
3 - luminator.
A. Nod de creasta
Legenda:
1 - azbociment ondulat;
2 - creasta cu azbociment;
3 - lacrimar din azbociment;
4 - placi autoportante din vata
minerala;
5 - P.F.L. dur;
6 - cârlig de prindere;
7 - pana;
8 - suport din tabla zincata;
(9) - directia de circulatie a
aerului.
B. Nod de streasina
Fig. V.22. Dispunerea termoizolatiei sub învelitoare.

Fig. V.23. Acoperisuri plate usoare:
a. cu suport din tabla cutata; b. cu suport din fâsii de b.c.a.
1 - suport; 2 - strat de difuzie; 3 - bariera de vapori; 4 - termoizolatie;
5 - sapa suport; 6 - hidroizolatie; 7 - protectia hidroizolatiei.
V.5.4. Acoperisuri terasa

Terasele fac parte din categoria acoperisurilor plate, având o larga utilizare
la cladiri de locuit si social - culturale, datorita avantajelor pe care le prezinta: nu
necesita sarpante care sunt costisitoare; au înaltime de constructie redusa; sunt
elastice; pot fi utilizate în scopuri gospodaresti etc.
Pantele acoperisurilor terasa sunt cuprinse între 2...7%, fiind conditionate de
îndepartarea cât mai rapida a apei si de faptul ca acestea sunt circulabile sau
necirculabile. Cele circulabile au panta de 2 ... 3%.
Alcatuirea de principiu a unui acoperis terasa se face în raport cu cerintele pe
care trebuie sa le satisfaca . Astfel, datorita structurii lor compacte si a utilizarii
unor învelitori continue cu permeabilitate redusa la aer si vapori de apa, aceste
acoperisuri fac parte din categoria elementelor nerespirante, fiind astfel
recomandate peste spatii cu umiditati normale de exploatare (50...60%). La
umiditati ridicate ale aerului interior (de peste 75%) se adopta terase cu un anumit
grad de ventilare.
V.5.5. Terase neventilate
Partile principale ale unui acoperis terasa, diferentiate prin functiune si
alcatuire constructiva sunt: planseul - ca element de rezistenta; stratul de panta;
bariera de vapori; termoizolatia; suportul hidroizolatiei; stratul de difuzie;
hidroizolatia; protectia hidroizolatiei; elementele accesorii (dolii, guri de scurgere
etc.), (fig. V.24).
Legenda: 1- protectie hidroizolatie; 2 - hidroizolatie; 3 - strat de difuzie;
4 - suport hidroizolatie; 5 - termoizolatie; 6 - bariera de vapori;
7 - strat de difuzie; 8 - strat de panta; 9 - placa din beton armat;
10 - tencuiala; 11 - nisip.
Fig. V.24. Terasa neventilata. Alcatuire.
a. Elementul de rezistenta la acoperisul terasa se realizeaza sub forma de

plansee din beton armat monolit sau prefabricat, a caror alcatuire constructiva
depinde de structura de rezistenta a cladirii, de marimea sarcinilor transmise, de
forma în plan si marimea deschiderilor cladirii etc.. Pentru suprafete mici se adopta
plansee din placi de beton armat, a caror alcatuire devine mai complexa pe masura
cresterii dimensiunilor în plan.
b. Stratul de panta asigura panta necesara scurgerii apelor meteorice si se
realizeaza din betoane usoare, sau materiale granulare usoare, pilonate, pentru a nu
încarca nerational elementul de rezistenta. Din aceleasi motive, volumul lui se ia
cât mai mic, alegând panta minima compatibila cu destinatia ei (circulabila sau
necirculabila), stiind ca grosimea la gura de scurgere este de 3... 4 cm. Uneori se
poate realiza din acelasi material cu termoizolatia, putând-o înlocui, caz în care
grosimea lui minima nu poate coborâ sub necesarul reiesit din calculul
termotehnic.
Pozitia betonului de panta se poate afla în doua ipoteze fata de termoizolatie.
Astfel, stratul de panta poate fi dispus sub termoizolatie, mai precis sub bariera de
vapori.
În acest caz se afla într-o zona cu temperaturi pozitive, cu variatii
dimensionale neînsemnate în timp, ceea ce - i asigura rolul de volant termic fara sa
fie supus la eforturi semnificative din variatia de temperatura.
Aceasta pozitie a stratului de panta este indicata si în situatia în care termoizolatia
este realizata dintr - un material afânat , care sub greutatea straturilor superioare,
inclusiv a stratului de panta, ar suferi tasari inadmisibile ca marime.
Stratul de panta poate fi dispus deasupra termoizolatiei, când, datorita
radiatiei solare absoarbe o mare cantitate de caldura. Din acest motiv se produc
împingeri asupra aticului ce pot avea consecinte nefavorabile asupra planseului,
fisurându-l, în masura în care între aceste elemente exista un grad înalt de
monolitism. În asemenea cazuri se recomanda prevederea unor rosturi de dilatatie
în stratul de panta si se executa un atic independent, care sa limiteze efectele
dilatarii stratului de panta.
c. Bariera de vapori se dispune, de regula, sub termoizolatie si se realizeaza
din carton asfaltat sau împâslitura de sticla bitumata. Pentru umiditati mai mari se
pot folosi folii din mase plastice. Rolul barierei este de a reduce cantitatea de
vapori de apa ce intra în structura terasei, care prin condensare poate periclita
functionalitatea acesteia. Eficacitatea ei depinde de permeabilitatea la vapori de
apa a materialului utilizat, de modul de realizare a continuitatii (prin suprapunere)
si de corectitudinea pregatirii stratului suport.
d. Stratul de izolatie termica se dispune numai la acoperisurile care
limiteaza spatii încalzite. Se realizeaza din materiale usoare, bune izolatoare
termic, cum ar fi: placi din betoane usoare; produse de vata minerala; spume
întarite din mase plastice (polistiren expandat, poliuretan etc.); diverse materiale
granulare (zgura, granulit etc.). Eficienta maxima o au spumele din mase plastice
cu pori închisi, care înglobeaza un volum mare de aer, având greutatea si
conductivitatea termica mai mici în comparatie cu celelalte materiale.
Stratul termoizolant limiteaza schimbul de caldura între mediile pe care le
separa, dar în acelasi timp, grosimea si pozitia lui influenteaza fenomenul de
condens si de migratie a vaporilor de apa prin acoperis.
Pozitia optima a termoizolatiei este cât mai aproape de învelitoare, putând fi
dispusa sub aceasta sau suportul ei, functie de natura materialului termoizolant. În
acest fel acoperisul are o buna inertie termica, iar straturile sale rigide sunt supuse
la variatii mici de temperatura, reducându-se în acelasi timp si importanta
fenomenului de condens. Eficacitatea stratului de izolatie termica este influentata
de capacitatea de tasare sub sarcina si de pastrarea în timp a calitatilor izolatoare,
tinând seama ca este supus la cicluri anuale de variatie ale temperaturii si
umiditatii. Grosimea termoizolatiei rezulta din calcul, depinzând de zona climatica
în care este amplasata cladirea si de anumiti factori care caracterizeaza confortul si
economia de energie.
e. Suportul hidroizolatiei se realizeaza frecvent dintr-o sapa slab armata (φ
5/20 cm) din mortar de ciment. Grosimea stratului este de circa 4 cm, cu un dozaj
de 1/2 sau 1/3. Sapa se poate turna în câmp continuu sau pe suprafete restrânse,
când dorim sa limitam actiunea variatiilor de temperatura.
f. Stratul de difuzie a vaporilor de apa se amplaseaza sub învelitoare si se
realizeaza, de obicei, din carton asfaltat (C.B.P.) sau împâslitura de sticla bitumata
(I.B.P.), perforate, având nisip grauntos aderent pe fata inferioara, care la asezare
creeaza un interspatiu foarte subtire prin care pot migra vaporii de apa. Din aceste
motive stratul de difuzie se dispune în contact direct cu atmosfera. Prin perforatiile
prevazute se asigura o prindere elastica a hidroizolatiei de suport, ceea ce este
avantajos din punct de vedere mecanic, tinând seama de deformatiile periodice ale
suportului hidroizolatiei datorita variatiilor de temperatura. Lipsa stratului de
difuzie poate duce la desprinderea locala a hidroizolatiei de suport, deoarece în
sezonul cald, vaporii de apa proveniti din umiditatea acumulata în timpul iernii au
presiunea destul de mare.
Rolul principal al stratului de difuzie este de a echilibra aceste presiuni si de
a le micsora prin contactul ce-l asigura cu exteriorul. Procesul de ventilare mijlocit
de acest strat este foarte lent, datorita rezistentelor mari care apar, încât nu se poate
conta într-o masura prea mare pe aportul sau la uscarea acoperisului. Destul de
frecvent, prezenta stratului de difuzie este semnalata si sub bariera de vapori.
g. Hidroizolatia are rolul de a împiedica patrunderea apei din precipitatii în
acoperis, din care cauza trebuie sa fie continua si impermeabila. Ea este expusa la
multiple solicitari: lovituri, variatii de temperatura, deformatii ale suportului,
actiunea radiatiei solare etc., astfel ca alegerea materialelor din care se realizeaza
hidroizolatia si straturile învecinate are un rol important în atenuarea acestor cauze.
Hidroizolatia se poate executa din carton asfaltat, pânza bitumata, împâslitura din
fibre de sticla bitumata, dispuse în mai multe straturi, din folie de aluminiu cu
suport din bitum filerizat livrata în suluri si reprezentata de produsul intern numit
"tîbal" sau din membrane polimero-bituminoase cu caracteristici tehnice
superioare.
În raport cu modul de fixare a hidroizolatiei fata de suport distingem
urmatoarele sisteme: independent, semi-independent si aderent.
Sistemul independent se utilizeaza, de obicei, la acoperisuri cu pante mici,
sub 5% iar conditiile impuse suportului sunt minime. În acest caz hidroizolatia nu
adera la suport fiind separata de un strat de hârtie kraft sau nisip. În consecinta,
sunt eliminate solicitarile provenite din variatiile de temperatura si umiditate.
Acest sistem necesita un strat de protectie greu, care sa anihileze actiunea
vântului si sa evite pericolul de alunecare a învelitorii. Se utilizeaza destul de rar si
la lucrari provizorii.
Sistemul semi - independent este frecvent folosit în tara noastra, asigurând
legatura dintre hidroizolatie si suport prin puncte izolate ce coincid cu perforatiile
stratului de difuzie. Se preteaza pentru pante mai mari de 5%.
Sistemul aderent este indicat pentru acoperisuri cu pante mari, la care
hidroizolatia este lipita pe toata suprafata suportului, suportând toate consecintele
care decurg din acest mod de legatura.
În toate cazurile continuitatea hidroizolatiei se asigura prin suprapunerea
fâsiilor învecinate, lateral si la capete, fiind lipite apoi cu bitum. Hidroizolatiile
bituminoase se pot realiza în doua moduri: prin metoda la cald si metoda la rece.
Primul sistem necesita un suport uscat si foloseste masticuri topite armate cu
carton, împâslitura sau pânze, impregnate în fabrica. Executia începe cu amorsarea
suprafetei suport, cu bitum topit si diluat cu benzina, dupa care se aplica alternativ
straturile de armatura si de mastic bituminos. Din aceste motive hidroizolatiile la
cald nu pot fi aplicate în sezonul rece, când nu se poate asigura un suport uscat si
un bitum cu fluiditatea necesara. Aplicarea învelitorilor pe un suport umed,
împiedica aderenta lor datorita vaporilor de apa care se degaja la turnarea
bitumului topit, formându-se basici izolate care ulterior se unesc si se maresc.
În metoda la rece suportul este în prealabil umezit si se lucreaza cu suspensie
de bitum filerizat si pânza de sac impregnata. Impregnarea se face pe santier si se
aplica pe un amorsaj executat cu o suspensie diluata de bitum filerizat. Executarea
hidroizolatiei necesita temperaturi pozitive de peste 5oC pentru a nu exista riscul de
înghet al apei înainte ca aceasta sa se fi evaporat.
Din dorinta de a simplifica executia si a diversifica gama de materiale
utilizate la realizarea hidroizolatiilor, s-au executat terase cu praf hidrofob. Acesta
cumula mai multe functii, fiind hidro si termo izolator, asigurând si panta de
scurgere. Se obtine din cenusa de termocentrala tratata hidrofob, care, în timp, s-a
dovedit necorespunzatoare datorita fenomenului de îmbatrânire si dislocare sub
influenta lentilelor de gheata aflate sub dalele de protectie.
h. Stratul de protectie se dispune peste hidroizolatie si are rolul de a
asigura protectia acesteia la actiunea diferitilor factori cum ar fi: socuri mecanice,
uzura, radiatie solara etc. Alegerea lui este conditionata si de tipul terasei
(circulabila sau necirculabila). De fiecare data natura materialelor de protectie va fi
în concordanta cu cerintele pe care le implica modul de exploatare al terasei.
Astfel, la terasele necirculabile, cu acces pentru întretinere, protectia frecvent
folosita este sub forma unui strat de nisip grauntos sau pietris margaritar. Terasele
circulabile sunt protejate cu placi sau dale din beton, simplu finisate sau mozaicate,
asezate pe un strat de nisip care sa permita evacuarea apei infiltrate spre gurile de
scurgere.
Prezenta stratului de protectie micsoreaza supraîncalzirea acoperisului
datorita radiatiei solare si diminueaza îmbatrânirea hidroizolatiei datorita
volatilizarii uleiurilor din bitum. Cresterea excesiva a temperaturii suprafetei
exterioare a acoperisului se poate micsora, atunci când destinatia o permite si prin
folosirea unor învelitori "autoprotejate" care reflecta în mare masura radiatiile
solare din timpul verii. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui produs numit
"tîbal", mai sus prezentat.
Eficienta materialelor reflectante se micsoreaza odata cu oxidarea foilor
metalice sau prin acoperirea lor cu praf. De aceea, în tarile cu clima tropicala se
adopta solutii cu o eficienta sporita, din acest punct de vedere, obtinute prin
stropire sau ventilare, mergându-se uneori pâna la amenajarea pe terasa a unor
bazine de apa sau spatii plantate. Ultimele doua variante impun conditii severe la
adoptarea si realizarea hidroizolatiilor.
i. Lucrarile accesorii legate de functionalitatea complexa a acoperisurilor
terasa se refera la protectia spre exterior si la rosturi a straturilor terasei, precum si
la colectarea si îndepartarea apelor. Primele elemente au fost analizate în capitolul
"Pereti" fiind dispuse în prelungirea lor si considerate ca elemente constructive ale
acestora.
În raport cu sistemul de scurgere al apelor distingem:
- acoperisuri terasa cu scurgere spre exterior, prin jgheaburi si burlane,
întâlnite la cladirile cu un numar redus de niveluri;
- acoperisuri terasa cu scurgere spre interior, când pantele de scurgere si
doliile colectoare sunt orientate spre partea centrala.
Sunt recomandate pentru cladiri cu mai multe niveluri, iar tuburile de scurgere (din
fonta sau material plastic) sunt scoase prin spatii cu folosinta limitata, fiind legate
de elementele portante ale cladirii.
S-a mentionat ca terasele fac parte din categoria acoperisurilor calde. În
sezonul rece câmpul de temperatura nu este uniform, fiind mai ridicat în partea
centrala si mai scazut spre perimetrul exterior. În perioadele cu temperaturi
pozitive, topirea are loc de la interior spre exterior, astfel ca, gurile de scurgere
trebuie amplasate în zona centrala. Amplasarea lor în zona perimetrala ar putea
favoriza acumularea de apa, întrucât topirea zapezii si ghetii dinspre exterior se
face lent. De aceea se recomanda ca distanta minima a scurgerilor fata de
perimetrul exterior sa fie cel putin 1,5 m.
V.5.6. Terase ventilate
Terasele ventilate au în structura lor o retea de canale de aerare care sunt
puse în legatura cu aerul exterior prin orificii de admisie si evacuare (fig. IV.25).
Aceste acoperisuri au o comportare higrotermica calitativ superioara fata de cele
neventilate, fiind recomandate la cladiri cu umiditati ridicate ale aerului interior.
Circulatia aerului prin aceste canale antreneaza vaporii de apa spre exterior cu o
viteza superioara procesului de difuzie. Existenta canalelor de ventilare nu
modifica esential regimul de temperatura al acoperisului (cu exceptia zonelor
marginale), încât putem considera ca terasele ventilate fac parte tot din categoria
acoperisurilor calde.
Fig. V.25. Sectiune printr-un canal de ventilare.
1 - fâsii din B.C.A.; 2 - canal de ventilare transversal;
3 - canal de ventilare longitudinal; 4 - suport hidroizolatie;
5 - gura de evacuare; 6 - orificiu de admisie.
În acest sens, la proiectarea lor (fig. 5.10), se cer cunoscute: viteza de circulatie a
aerului prin canale, influenta ventilarii asupra distributiei temperaturii în acoperis
precum si efectul ventilarii asupra regimului de umiditate, marimi care pot fi
studiate pe cale experimentala si prin calcul.
Gradul de activare al canalelor de ventilare este influentat si de starea de
miscare a aerului exterior (actiunea vântului), ceea ce asigura o uscare mai intensa
a acoperisului pe tot parcursul anului.
Fig. V.26. Terase ventilate.
V.5.7. Terase inverse
Aceasta categorie de terase are termoizolatia dispusa la exterior. Se
realizeaza din spume poliuretanice cu pori închisi, fiind protejate clasic si asezate
pe hidroizolatie. Se recomanda în special la lucrarile de reabilitare termica,
trebuind sa îndeplineasca anumite conditii specifice.
V.6. Calculul higrotermic al acoperisurilor terasa

Calculul higrotermic al acoperisurilor terasa difera în raport cu modul de
alcatuire - acoperisul compact sau ventilat. Dimensionarea termica se face, în
ambele cazuri, conform normativelor în vigoare, la care am adauga amendamentul
ca, la cele ventilate, se recomanda, la dimensionare, un spor de 10 ... 20% pentru a
compensa pierderile de caldura datorate permeabilitatii la aer a materialelor
termoizolatoare.
Verificarea la condens a acoperisurilor compacte se conduce dupa
prescriptiile tehnice C 107/6 - 02, iar a celor ventilate dupa STAS 6472/5. În
ultimul caz, diferenta de presiune care pune în miscare aerul din canalele de
ventilare se datoreste actiunii vântului si a efectului termic (daca exista diferente de
nivel între gurile de admisie si de evacuare):
(IV.1)
în care : iar ;
unde:
v - reprezinta viteza vântului pentru zona respectiva;
c - coeficientul aerodinamic;
h - diferenta de nivel între orificiu de intrare si evacuare;
γi - greutatea specifica a aerului la intrarea în canal;
γe - greutatea specifica a aerului la evacuarea în atmosfera.
Aceasta diferenta de presiune se consuma pentru a învinge rezistentele care apar la
trecerea aerului prin canale:
(IV.2)
în care: , unde "vs" este viteza aerului în sectiunea curenta a

canalului, iar "ξi" sunt coeficientii de rezistenta la trecerea aerului în lungul
canalului de ventilare (intrare, evacuare, coturi, zona curenta).
Din relatia (5.2) se poate determina viteza de miscare a aerului sau când
aceasta este impusa se poate determina înaltimea "h".
La trecerea aerului prin canale, temperatura lui creste pâna la o valoare
stationara "ts", de care depinde si capacitatea de acumulare treptata a vaporilor de
apa, pe care apoi îi scoate în atmosfera.
Valoarea temperaturii în lungul canalului rezulta dintr-o ecuatie de bilant:
(IV.3)
în care "dQ1" este fluxul de caldura provenit de la aerul interior, "dQ2" este fluxul
transmis în atmosfera prin straturile de deasupra canalului, iar "dQ3" reprezinta
fluxul ce se deplaseaza în sensul miscarii aerului din spatiul ventilat.
Pentru ca vaporii de apa ajunsi în stratul ventilat sa nu condenseze pe
suprafetele adiacente se impune conditia:
pv < pvs (IV.4)
adica presiunea efectiva a vaporilor de apa sa fie în orice punct mai mica decât cea
de saturatie corespunzatoare temperaturii "ts".
Acest lucru se poate regla prin:
- prin marirea rezistentei la vapori a partii inferioare a canalului;
- prin micsorarea lungimii canalului de ventilare;
- prin marirea debitului de aer care strabate acoperisul.
În acelasi scop, se recomanda ca suprafata orificiilor de evacuare a aerului sa
fie mai mare decât cea a orificiilor de intrare, de 1,5...2 ori. În general, suprafata
orificiilor de intrare se adopta 1/1000...1/500 din suprafata acoperisului, functie de
viteza dorita a curentilor de aer, de panta canalelor de ventilare si de marimea
umiditatii aerului interior.
Exista, de asemenea, recomandari privind amplasarea orificiior de intrare si
iesire, de realizare a unor canale generale de admisie si evacuare, de evitare a unor
sicanari etc.
STAS 6472/5 prezinta o serie de relatii simplificate pentru calculul
structurilor ventilate.
V.7. Învelitori
Învelitorile se dispun la partea superioara a acoperisurilor în scopul protejarii
cladirii, împotriva patrunderii apei din ploaie sau zapada si de asigurare a
etanseitatii la actiunea concomitenta cu cea a vântului. În cazuri particulare
învelitoarea asigura si iluminarea naturala a spatiului acoperit când, uneori,
satisface si cerinta de izolare termica.
Ca ultim strat al acoperisului, învelitoarea trebuie sa indeplineasca o serie de
conditii (exigente): mecanice, de rezistenta la actiunea agentilor climatici (ploaie,
zapada, înghet-dezghet, radiatii solare), de rezistenta la uzura si conservare în timp
a proprietatilor fizico-mecanice, de etanseitate si rezistenta la foc, de ordin estetic
si economic.
Lucrarile de învelitori se efectueaza dupa executarea celor de tinichigerie,
începând de la streasina spre creastă
VI. FUNDATII SI SUBSOLURI
Prezentare generala
Infrastructura cladirilor cuprinde ansamblul elementelor de rezistenta
situate sub nivelul terenului, fundatii, subsoluri).
Incarcarile transmise de constructie terenului de fundare produc in zona de
fundatie o stare de tensiune si deformatie. La randul lor, deformatiile din terenul
de fundare, prin deplasari provocate in punctele de sprijin ale constructiei
determina schimbarea starii de tensiune, respectiv redistribuirea eforturilor in
elementele structurii de rezistenta ale constructiei.
La alegerea si proiectarea infrastructurii trebuie sa se tina seama de
urmatorii factori determinanti:
planul cladirii si exigentele functionale privitoare la spatiile utile din
subsoluri;
studiul de sistematizare aprobat pentru zona de amplasament a
constructiei;
clasa de importanta a cladirii;
particularitati impuse de amplasament (relief, adancime de inghet, grad
de seismicitate);
caracteristicile hidrogeologice ale terenului (variatia apelor subterane,
gradul de agresivitate, permeabilitatea terenului);
schema generala a incarcarilor la nivelul infrastructurii, determinata de
tipul structurii, distributia elementelor portante, inaltimea constructiei;
regimul termic determinat de conditiile climatice.
Clasificare
Fundatiile se pot clasifica dupa mai multe criterii.
• Din punct de vedere al adancimii:
fundatii de suprafata (adancime de fundare este la max. 5-6 m);
fundatii de adancime.
• Dupa materialul din care sunt alcatuite:
fundatii din beton;
fundatii din beton armat;
fundatii din piatra;
fundatii din zidarie - caramida;
fundatii din lemn (numai sub forma de piloti). Se utilizeaza la constructii
exploatate sub apa.
• Dupa modul de transmitere al incarcarilor la terenul de fundare:
fundatii directe, cand transmiterea incarcarilor se face numai prin
suprafata talpii fundatiei aflate in contact cu terenul;
fundatii indirecte cand transmiterea incarcarilor se face atat prin talpa
fundatiei, cat si prin peretii laterali. Din aceasta categorie fac parte
fundatiile pe piloti si fundatiile pe chesoane.
• Dupa rigiditatea si starea de tensiuni la care sunt supuse, fundatiile se
pot grupa in :
fundatii rigide, caracterizate prin aceea ca sectiunea cea mai solicitata a
talpii de fundatie nu preia decat tensiuni de compresiune sau de intindere;
fundatii elastice, caracterizate prin aceea ca in sectiunile cele mai
solicitate ale talpii de fundatie pot sa apara tensiuni de intindere si
forfecare mari, fiind necesara utilizarea betonului armat.
Prin urmare, fundatiile rigide sunt acelea care la actiunea incarcarilor date de
constructii si la reactiunea terenului in sectiunile cele mai solicitate, apar numai
tensiuni de compresiune sau daca apar si tensiuni de intindere, acestea sunt
preluate numai de capacitatea de rezistenta la compresiune si intindere a
materialului din care sunt executate.
Fundatiile rigide se clasifica astfel:
fundatii rigide izolate sub stalpi;
fundatii rigide sub ziduri cu descarcari pe reazeme izolate;
fundatii rigide continue sub zidarie.
Fig. 1. Fundatie izolata rigida

1 - bloc din beton simplu; 2 - cuzinet din beton armat; 3 - armaturi de ancorare.
Fig. 2.Fundatie izolata elastica prismatica
Fundatiile elastice se pot grupa in:

fundatii elastice izolate sub stâlpi;
fundatii elastice continue sub ziduri;
fundatii elastice continue sub siruri de stalpi - grinzi de fundare;
fundatii pe radiere general.
Criterii pentru alegerea adancimii de fundare
Principalele criterii de alegerea adancimi de fundare sunt:
Particularitatile constructive si de exploatare ale structurii
existenta unor canale;
regimul termic al subsolului;
fundatii utilaje.
Cota de fundare a cladirilor invecinate;
Adancimea de inghet;
Adancimea de afanare (adancimea pe care se produce eroziunea) ;
Conditii geologice si hidrogeologice.
Fundatii de suprafata numite si fundatii directe, se folosesc atunci cand terenul
de fundare asigura capacitatea portanta necesara preluarii incarcarii data de
constructie.
Fundatii rigide continue sub ziduri si sub diafragme din beton armat
Fundatiile rigide continue transmit incarcarile provenite din ziduri si urmaresc
conturul acestora.
Latimile minime rezulta din executia manuala a sapaturii.
Calculul fundatiilor dezvoltate simetric se efectueaza pe un tronson de 1m
din lungimea fundatiei.
+
Dimensionarea fundatiei are in vedere urmatoarele conditii:
= ≤
unde:
p ef = presiunea efectiva la nivelul talpii de fundatie;
N = forta axiala la baza stalpului;
Gf = greutatea proprie a fundatiei si a pamantului de deasupra ei
(Gf = 0,1 ÷ 0,5 N).
+
Suprafata de contact a fundatiei cu terenul:
=
Dimensiunile suprafetelor de contact pentru solicitari excentrice pe o
directie se calculeaza astfel:
1,1 6
Se porneste de la distributia presiunilor efective:
/ = 1±
unde:
N = forta axiala la baza stalpului;
A c= suprafata de contact;
e = excentricitatea in directia solicitarii momentului;
+
L = dimensiunea fundatiei ce se supune momentului.
= ≤
unde: N =forta axiala la baza stalpului;
Gf = 0,1 ÷ 0,15 N
ptr = capacitate portanta de calcul a terenului;
Presiunile efective trebuie sa satisfaca relatiile:
p1 ≤ α . ptr
p2 > 0
1,1 6
Dimensiunile fundatiei B si L rezulta din urmatoarea conditie:
− − =0
−
unde:B3 =latimea fundatiei ;
N =forta axiala la baza stalpului;
Mb =momentul incovoietor la baza stalpului.
= = 1,1 ÷ 1,3
Determinarea dimensiunilor suprafetei de contact pentru solicitari
+
excentrice dupa doua directii:
&
= ± ±
$
, , ,#
%$ %&
Conditiile pentru aceste presiuni sunt:
p1 = p max ≤ α ptr
+ + + #
p4 = p min > 0
' = <
4
Dupa calculul dimensiunilor L si B se determina unghiul α.
Pentru ca in blocul de fundatie din beton simplu eforturile de intindere sa
nu depaseasca o anumita limita si fundatia sa lucreze cu efect rigid , este
necesare ca:
tg α > tg α min.
Valoarea α fiind definita , se trece la completarea formei blocului de
fundatie:
- pentru: 40 ≤ H < 60 blocul va avea o singura treapta;
- pentru: H > 60 cm, blocul de fundatie va avea 2-3 trepte.
Cand sarcinile N sunt mari iar caracteristicile terenului sunt scazute ptr,
rezulta Ab foarte mare. Din conditia de rigiditate a fundatiei este necesara
adancirea acestuia si deci cresterea greutatii proprii a fundatiei. In aceste
conditii, este posibil a fi depasita capacitatea portanta a terenului.
Fundatia rigida are latime maxima limita data de relatia:
4
=+
2
*$
, -./ 01
γm= greutatea volumetrica a betonului si pamantului aflat deasupra

fundatiei ; γm = 2000 daN/m3
Fig. Fundatii continue rigide:
a – la cladrii fara subsol; b – la cladiri cu subsol.
Aceste tipuri de fundatii lucreaza, in special, la eforturi de compresiune.

Treptele fundatiei trebuie sa aiba cel putin 40 cm inaltime, iar tangenta
unghiului α format de inaltimea treptelor si latimea lor trebuie sa satisfaca
conditiile din tabel, in functie de presiunea sub talpa fundatiei si de marca
betonului utilizat.
Verificarea presiunilor pe teren se face admitand o distributie liniara. In
cazul solicitarilor excentrice, fundatia se va dimensiona astfel incat rezultanta
tuturor fortelor R sa nu depaseasca treimea mijlocie a talpii, astfel ca fundatia sa
transmita presiunile pe toata latimea ei.
Presiunea maxima pe teren,
Valorile minime ale tgα:
in [kPa]
200 1,05
250 1,15
300 1,30
350 1,40
400 1,50
600 1,85
Daca rezulta o latime a fundatiei mai mare , atunci fundatia rigida nu poate
fi realizata si se impune un alt tip de fundatie elastica.
Fig. 4. Fundatii continue elastice:

a-cedarea fundatiei prin solicitare la incovoiere transversala; b-tipuri de fundatii continue
elastice; 1-fundatie elastica de forma prismatica; 2-fundatie continua elastica cu muchii
tesite; 3-fundatie continua elastica sub forma de obelisc.
unde:
p1 - presiunea maxima pe suprafata de contact a cuzinetului din
beton;
Kc - coeficient;
Rc - rezistenta la compresiune a betonului;
Ab - suprafata primei trepte a fundatiei;
Ac - suprafata cuzinetului.
Armarea cuzinetului se realizeaza la partea inferioara calculandu-se
momentele dupa cele doua directii Mx , My . Cand aria de armatura necesara este
mai mica decat cea rezultata din procentul minim de armare se va considera p =
0,05 %.
Ancorarea cuzinetului de fundatie se realizeaza in cazul cand forta axiala N
actioneaza pe cuzinet cu o excentricitate ce depaseste limita samburelui central.
In cazul zonei active este necesar ca:
A activ ≥ 70% (bc lc)
In acest caz , volumul presiunilor de intindere rezultat va fi preluat de
armaturile ancorate in beton.
Fundatii izolate elastice
Fundatiile izolate elastice pentru stalpi armati monolit se proiecteaza atunci
cand nu se pot realiza fundatii rigide. Se recomanda la stalpi cu incarcari foarte
mari sau la terenuri compresibile.
Fundatiile izolate elastice sunt:
- centrice fata de stalp;
- excentrice in raport cu stalpul;
- dezvoltate numai pe o parte.
Dimensiunile in plan ale cuzinetului trebuie sa satisfaca urmatoarele
conditii:
lc = L - 2H tgα,
bc = B - 2H tgα,
Conditii:
34
= 4 = 0,50 ÷ 0,65(bloc de beton cu o treaptă)
5 6
34
5
= 4
6
= 0,40 ÷ 0,50(bloc de beton cu mai multe trepte)
Inaltimea cuzinetului hc se stabileste astfel ca sa fie respectate conditiile:
ℎ
hc ≥ 300 mm
≥ 0,25
9
-.< ≥ 0,65
Dacă tgβ≥1,00 nu este necesară verificarea cuzinetului la forţă tăietoare.
Verificarea la strivire a suprafetei de contact a cuzinetului cu blocul din
beton la fundatii cu presiuni mai mari de 3 daN/cm2 se realizeaza cu relatia:
p1 ≤ Kc . Rc
= =+ ≤2
2
Armatura de rezistenta se dimensioneaza pe baza momentelor

incovoietoare calculate in functie de presiunile repartizate pe talpa fundatiei
(fig. 5.).
Fig. 5. Fundatie izolata elastic sub forma de obelisc.
Fundatiile stalpilor din beton armat prefabricati pot fi si sub forma unui pahar
(fig.6).
Fig. 6. Fundatie izolata elastica tip pahar pentru stalpi prefabricati

1 - beton de monolitizare; 2- beton de egalizare; 3 - stalp; 4 - perete pahar
Incastrarea stalpului in fundatie in situatia precizata, se realizeaza prin

asezarea si impanarea stalpului in golul paharului, utilizandu-se beton de marca
C20/25 cu agregate avand dimensiunea maxima de 16 mm.
Grosimea fundului paharului se recomanda a fi de min. 25 cm.
Fundatii continue elastice sub ziduri si diafragme
Se utilizeaza la incarcari mari transmise de structura si la tasari neuniforme
ale terenului de fundare.
Fundatiile continue sub stalpi pot fi:
- grinzi sub siruri de stalpi dupa o directie;
- grinzi dispuse dupa doua directii.
Aceste fundatii se realizeaza din beton armat pe un strat de egalizare. Calculul
fundatiilor elastice se efectueaza un metru liniar.
Fig. 7. Armarea fundatiei continue sub stalpi
Datele constructive sunt:

bf = bz + 2 a0;
a0 = 5 ÷ 10 cm;
>
= 0,25 ÷ 0,30 pentru fundaţii centrice
6
>
= 0,25 ÷ 0,30 pentru fundaţii excentrice.
6? @
- pentru H ≤ 40 cm se adopta fundatii de tip prismatic;
- pentru H ≥ 40 cm se adopta fundati de tip obelisc.
Armatura de rezistenta se dispune transversal la max. 25 cm interax
adoptandu-se ∅min. = 10 mm pentru OB37 si 8 mm pentru PC 52, B500C.
Procentul minim de armare este de 0,05%.
La partea superioara a fundatiei elastice se prevede armatura constructiv,
∅ 12/50 cm iar in sens longitudinal 10% din Afx.
In dreptul golurilor de fundare sectiunea se verifica la forta taietoare:
T ≤ Af. Rt
Af = sectiunea supusa forfecarii ;
Rt = rezistenta de calcul a betonului la intindere;
D
A= B C− G pentru forţe orizontale mici
EF
T = 3T max - pentru forte orizontale mari;
2H
Tmax = forta taietoare din buiandrugul cel mai solid.
C =
-./
Fundatiile se calculeaza ca niste grinzi intoarse continue, rezemate pe
stalpi si actionate de jos in sus de reactiunile terenului.
Fig. 8. Schema pentru calculul fundatiei continue sub stalpi
Etapele de calcul sunt :

se determina lungimea totala Lt a grinzii de fundare;
se determina solicitarile la baza fiecarui stalp: forte axiale si momente
incovoietoare . Se reduc la un punct 0 situat la mijlocul grinzii;
se determina presiunea pe teren .
6
, = 1±
p1 max. ≤ α ptr
+
P2 min. > 0
= = ≤
0
2 0
Momentele incovoietoare din camp si pe reazeme ale grinzii continue
determina armarea longitudinala a talpii. O varianta a fundatiilor continue sub
stalpi o constituie fundatiile pe talpi incrucisate, rezultata din dispunerea talpilor
pe doua directii (fig. 9, 10.).
Fig. 9.Fundatie pe talpi incrucisate
Fig. 10. Radier cu placa dreapta
Fundatii pe radiere
Se utilizeaza la cladiri cu mai multe nivele si in cazul terenului cu o
capacitate redusa, neomogen si cu tasari diferentiate.
Ca forma, radierul este un planseu intors cu placa pe teren fiind actionat de
sus in jos de incarcarile date de structura prin elementele sale de rezistenta,
stalpi, diafragme, zidarie portanta, iar de jos in sus de reactiunea terenului.
Radierele pot fi de greutate si de rezistenta.
Radierele de greutate se folosesc la constructii cu subsol sub nivelul apei
subterane pentru a realiza cuve incluse.
Radierele de rezistenta se pot grupa in:
radiere pentru structuri cu pereti portanti si diafragme;
radiere pentru structuri si cadre;
alte tipuri de radiere.
Subsoluri la cladiri civile
Elemente de alcatuire
Subsolul este spatiul functional al unei cladiri situat partial sau total sub
cota terenului amenajat.
Problemele pe care le ridica executia unui subsol sunt:
- iluminatul;
- ventilarea;
- izolarea hidrofuga.
Aceste elemente fac ca o constructie astfel realizata sa aiba un cost ridicat
cu 5-6%.
In zonele cu grad seismic ridicat, constructiile cu regim mare de inaltime
trebuie incastrate in teren B ÷ G H, astfel ca realizarea subsolurilor devine
' I
absolut necesara.
Iluminatul subsolului se realizeaza prin 2 metode:
ridicarea pardoselii cotei ± 0,00 si prevederea unor ferestre la min. 30 cm
deasupra trotuarului (fig. 11.);
prevederea curtilor de lumina (fig. 12.).
Fig. 11. Iluminarea directa a subsolului prin ferestre

1 - fundatie; 2- perete subsol; 3 - planseu peste subsol; 4- placa-suport a subsolului; 5 -
pardoseala subolului; 6 -fereastra; 7 - izolatie hidrofuga rigida, orizontala; 8 - izolatie
hidrofuga bituminoasa verticale; 9 - zidarie de protectie a izolatiei hidrofuge verticale; 10-
tencuiala hidrofuga; 11-sort din tabla; 12- trotuar; 13 - pat de nisip; 14 - balast pentru ruperea
capilaritatii
Realizarea curtilor de lumina

Utilizand aceasta ultima varianta, se impune rezolvarea aspectelor privind
colectarea si indepartarea apelor din precipitatii, asigurarea stabilitatii taluzului,
asigurarea circulatiei pietonale pe trotuare cu parapete si balustrade.
La cladiri amplasate pe terenuri sensibile la umezire (loessoide) nu este
permisa realizarea curtilor de lumina.
Fig. 12. Curte de lumina
1- fundatie; 2-perete subsol; 3-planseu peste subsol; 4-placa-suport a pardoselii subsolului; 5-
fereastra; 6-perete parter; 7 -zid de sprijin; 8 - trotuar; 9- dop de bitum; 10- parapet; 11-
canalizare ape pluviale; 12- acoperire circulabila (necirculabila) a curtii de lumina; 13-
ascensor pentru materiale (marfa); 14- izolatie hidrofuga bituminoasa orizontala; 15 - izolatie
hidrofuga bituminoasa verticala; 16 - tencuiala hidrofuga; 17-zidarie de protectie a izolatiei
hidrofuge verticale; 18-strat de balast pentru ruperea capilaritatii.
Iluminarea si ventilarea indirecta se poate realiza prin prevederea unor

ferestre situate deasupra trotuarului cladirii si a unor goluri verticale practicate
in grosimea peretelui .
a b
Fig. 1 Iluminarea indirecta a subsolurilor:
a- in cazul unui singur subsol; b-in cazul a doua subsoluri; 1-fundatie; 2-perete subsol; 3-
planseu peste subsol I sau II; 4-placa-suport a pardoselii subsolului; 5-perete parter; 6-
fereastra; 7-gol in peretele subsolului; 8-izolatie hidrofuga orizontala; 9-izolatie hidrofuga
bituminoasa verticala; 10-zidarie de protectie a izolatiei hidrofuge verticale; 11-izolatie
hidrofuga orizontala , bituminoasa; 12-tencuiala hdirofuga; 13-trotuar; 14-dop de bitum; 15-
pat de nisip; 16-strat de balast pentru ruperea capilaritatii
Functiile subsolului
In functie de cerintele functionale ale cladirii, subsolul poate avea
urmatoarele destinatii:
amenajarea anexelor gospodaresti;
spatiu de depozitare;
amenajare puncte termice;
tehnic;
garaje, etc.
Solutii constructive pentru subsoluri
Peretii subsolurilor se pot executa din zidarie de caramida in grosime de
minim 37,5 cm, din beton armat clasa C8/10 in grosime de 25-30 cm sau din
zidarie mixta. Nu se va folosi la executia zidariei caramizi cu goluri, blocuri
mici cu agregate usoare, beton celular autoclavizat.
Planseul peste subsol se executa din beton armat monolit sau din elemente
prefabricate. Planseele din beton armat monolit, impreuna cu peretii
subsolurilor formeaza o cutie rigida, avand un rol deosebit de important la
transmiterea incarcarilor de la elementele structurii de rezistenta la teren, mai
ales in cazul constructiilor cu grad mare de protectie antiseismica sau a celor
fundate pe terenuri sensibile la umezire sau contractile.
Subsolul poate fi total sau partial.
O atentie deosebita trebuie acordata protectiei termice. Pentru reducere
pierderilor de caldura in constructii si pentru imbunatatirea conditiilor de
confort higrotermic la primul nivel, pot fi aplicate diverse solutii constructive
(s-au utilizat in tarile nordice):
izolatii termice la socluri si sub pardoselile in contact cu terenul de
fundatie (fig. 14);
subsol construit cu izolatie termica continua la care se renunta la
hidroizolatiile verticale dar se realizeaza in jur o umplutura cu teren
permeabil (pietris) si se asigura respiratia peretilor,ceea ce determina un
regim favorabil de umiditate (fig. 15).
Fig. 14. Fig. 15.

Izolatie termica la cladire de locuit cu Izolatie termica la subsol locuibil:
pereti din panouri usoare realizata in 1-perete din zidarie de beton celular
Suedia: autoclavizat; 2-planseu; 3-trotuar; 4-
1-perete cortina; 2-pardoseala;3-fundatie pardoseala; 5-izolatie termica din pasla
si soclu; 4-trotuar; 5-izolatie termica din minerala rigida; 6-izolatie hidrofuga; 7-
pasla minerala rigida; 6-izolatie termica tub drenant; 8-pietris; 9-teren compactat;
din polistiren celular; 7-izolatie 10-directie de migratie a vaporilor de apa
hidrofuga

Constructii Civile II curs-PINTOI MARIA RAMONA

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Constructii Civile II curs-PINTOI MARIA RAMONA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea din Craiova

S.l. Dr. Ing. Ramona PINŢOI

Tab.I.1 Tipuri uzuale de blocuri ceramice

8. BLOCURI CERAMICE POROTHERM 38

12. BLOCURI CERAMICE POROTHERM 30

I.5 PRINCIPII GENERALE DE ALCATUIRE A ZIDARIILOR

I.6 Proprietati mecanice ale zidariilor

I.6.1 Comportarea zidariei supusa la compresiune

Fig. I.1 Starea complexa de eforturi in caramizi si mortar:

Fig. I.2 Stadiile de lucru ale zidariei solicitate la compresiune

I.6.2 Rezistenta zidariei la compresiune

I.6.2.1 Rezistenta unitara caracteristica a zidariei fk este determinata pe baza

I.6.2.2 Rezistenta unitara de proiectare la compresiune a zidariei se determina cu

I.6.3 Rezistenta zidariei la intindere

I.6.3.1 Ruperea zidariei in sectiuni nelegate este posibila prin desprinderea

I.6.3.4 Rezistentele unitare de proiectare la intindere din incovoiere

I.6.4 Rezistenta zidariei la forfecare

I.6.4.1 Rezistenta la forfecare in rost orizontal

I.6.4.1.1 Rezistenta unitara caracteristica la forfecare a zidariei fvk realizata cu

I.6.4.1.2 Rezistenta unitara de proiectare a zidariei la forfecare in rost orizontal

Fig. I.5 Solicitarea zidariei la strivire

Fig. I.6 Stabilirea ariei conventionale de calcul la strivire

I.7 DEFORMATIILE ZIDARIILOR - MODULUL DE ELASTICITATE

Fig. I.8 Proprietatile de deformare ale zidariei

I.8 FLAMBAJUL ELEMENTELOR DIN ZIDARIE

Rezulta dependenta coeficientului de flambaj al zidariei de zveltetea (subtirimea)

coeficientului de flambaj se dau pentru α = 1000, functie de coeficientul de zveltete

I.9 ALCATUIREA PERETILOR DIN ZIDARIE

Fig. I.9 Pereti portanti exteriori

I.9.2 Peretii despartitori neportanti au rol de compartimentare si sunt realizati, de

I.9.5 Peretii portanti interiori se realizeaza din urmatoarele materiale:

Fig. I.13 Pereti de subsol din zidarie mixta

I.9.7 Peretii exteriori in trei straturi se folosesc la constructiile industriale atunci

Fig. I.14 Pereti in trei straturi

Fig. I.15 Pereti exteriori de umplutura

I.10 ALCATUIREA ZIDARIILOR

Fig. I.16 Zidarie armata

ZIDARIE MIXTA, alcatuita din zidarie si beton simplu, folosita la realizarea

Fig. I.18 Zidarie mixta

I.10.2 Modul de asezare a caramizilor

I.10.3 Modul de executie a rosturilor

I.10.4 Grosimea zidariei

1/4 caramida - zidarie pe cant (pe muchie);

1/2 caramida - un singur rand de caramizi asezate in lung;

1 1/2 caramizi - un rand de caramizi asezate in lung si un rand de caramizi in lat;

Legaturile intre ziduri la colturi, intersectii, ramificatii, se executa alternativ, in

I.10.6 Zidarie armata

Fig. I.20 Alcatuirea zidariei armate

I.10.7 Zidarie complexa

Fig. I.21 Alcatuirea zidariei complexe

I.10.8 Zidarie mixta

Fig. I.22 Alcatuirea zidariei mixte

I.10.9 Zidarii din blocuri de beton cu agregate usoare

I.10.10 Zidarie din blocuri si placi din BCA

Fig. I.26 Alcatuirea zidariei din piese presate din sticla

I.11 CALCULUL CLADIRILOR CU PERETI STRUCTURALI DIN ZIDARIE

I.11.2 Determinarea excentricitatilor de aplicare a incarcarilor verticale

I.11.3 Excentricitati provenite din alcatuirea structurii

I.11.4 Excentricitati datorate imperfectiunilor de executie (excentricitate

I.11.5 Excentricitatea datorata momentelor incovoietoare produse de fortele

I.11.6 Calculul rezistentei de proiectare a peretilor de zidarie

I.11.6.2 Rezistente unitare de proiectare ale zidariei, betonului si armaturii

I.11.6.3 Rezistenta de proiectare a peretilor la forta axiala