SCHELETUL MEMBRELOR

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR

Membrul superior este alcătuit din două porțiuni: o porțiune care îl leagă de
trunchi, denumită centura scapulară și o porțiune liberă, denumită membrul
superior liber.
Centura scapulară este alcătuită din clavicula și scapulă.
Scheletul membrului superior liber cuprinde scheletul brațului, antebrațului și
mâinii. Scheletul brațului este alcătuit din humerus, al antebrațului din ulnă și
radius, iar al mâinii din oasele carpiene, metacarpiene și falange.

Centura scapulară
Clavicula
Clavicula este un os pereche, situat la limita dintre torace și gât, este așezată
transversal, având forma literei S italic. Se poate palpa subtegumentar. Prezintă
două fețe, două margini și două extremități. Extremitatea lateral se articulează cu
acromionul (prelungire a scapulei), iar cea medială cu sternul.
Scapula
Scapula sau omoplatul este un os plat de formă triunghiulară, situat pe fața
posterioară a toracelui. Prezintă două fețe, trei margini și trei unghiuri. Unghiul
lateral este cel mai voluminos, prezentând două prelungiri (acromion și process
coracoid) și o cavitate (cavitatea glenoidă), unde se articulează humerusul. De pe
fața posterioară se desprinde o prelungire osoasă (spina scapulei), care delimitează
două fose: supraspinoasă (deasupra spinei) și infraspinoasă (dedesubtul acesteia).

Membrul superior liber

Humerusul
Este un os lung, pereche, prezintă o diafiză și două epifize. Diafiza prezintă trei
fețe și trei margini.

1
Epifiza proximală prezintă capul humerusului (care se articulează cu cavitatea
glenoidă a scapulei), colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic și colul
chirurgical. Epifiza inferioară prezintă un condil și doi epicondili.
OASELE ANTEBRAȚULUI sunt două oase paralele, unul situat în prelungirea
degetului mic (ulnă), și unul în prelungirea degetului mare (radius). Aceste oase se
articulează la extremități, rămânând distanțate la nivelul diafizei, prin spațiul
interosos. Diafizele au formă prismatică triunghiulară, prezentând trei fețe și trei
margini.
Ulna
Este os lung, pereche, situat în partea medială a antebrațului, prezintă o diafiză și
două epifize. Diafiza are trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală prezintă olecranul și procesul coronoidian, delimitând între ele,
incizura trohleară, care se articulează cu trohleea humerusului.
Epifiza distală prezintă capul și procesul stiloidian.
Radiusul
Este os lung, pereche, situat în partea laterală a antebrațului, prezintă o epifiză și
două epifize. Diafiza are trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală prezintă capul, colul și tuberozitatea radiusului.
Epifiza prezintă o prelungire - procesul stiloidian.

SCHELETUL MÂINII este format din 27 oase dispuse în trei grupe: carpiene,
metacarpiene și oasele degetelor.
Carpienele în număr de 8, sunt dispuse pe două rânduri: în primul rând, dinspre
police spre degetul mic: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform; în al doilea rând:
trapez, trapezoid, capitat şi os cu cârlig.
Metacarpienele, în număr de 5, sunt numerotate dinspre lateral spre medial de la I
la V. Sunt oase lungi, formate dintr-un corp, o bază și un cap (care se articulează
cu falanga proximală).
Oasele degetelor se numesc falange. Fiecare deget prezintă câte trei falange
(proximală, mijlocie, distală), cu excepția policelui (degetului I), care are numai

2
două (proximală și distală). Falanga ga distală prezintă un tubercul – tuberculul
unghial.

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

Membrul inferior este alcătuit din centura membrului și membrul inferior liber.
Centura membrului inferior (centura pelvină) este alcătuită din două oase coxale,
articulate posterior cu osul sacru.
Scheletul membrului inferior liber cuprinde scheletul coapsei, gambei și piciorului.
Scheletul coapsei este alcătuit din femur, al gambei din tibie și peroneu, iar al
piciorului din oase tarsiene, metatarsiene și falange.
Centura membrului inferior
Coxalul
Este un os plan, voluminous, neregulat, torsionat ca o elice. Este alcătuit la început
din trei oase: ilion, ischion și pube, care se sudează definitiv între 12-16 ani la fete
și 13-18 ani la băieți.

Ilionul formează porțiunea superioară a osului, reprezentând mai mult de jumătate

din el. Ischionul cuprinde porțiunea posterioară și inferioară; prezintă un corp și o
ramură. Pubele cuprinde porțiunea anterioară și inferioară a osului; prezintă un
corp și două ramuri.

Coxalul privit în ansamblu prezintă două fețe (laterală, medială), patru margini
(anterioară, posterioară, superioară, inferioară) și patru unghiuri.
Fața laterală prezintă, în porțiunea mijlocie, acetabulul (care se articulează cu capul
femural).

Membrul inferior liber

Femurul

Este un os lung (cel mai lung os al organismului), pereche, fiind alcătuit dintr-o
diafiză și două epifize.

3
Diafiza are trei fețe și trei margini. Marginea posterioară este rugoasă și poartă
denumirea de linia aspră.
Epifiza proximală prezintă capul femural (se articulează cu acetabulul), colul și
două tuberozități (marele și micul trohanter).
Epifiza distală este formată din două proeminențe articulare puternice (condili
femurali); aceștia converg si delimitează anterior suprafața patelară, iar posterior
sunt separați de o fosă adâncă (fosa intercondiliană).

Patela (rotula)

Este un os scurt, turtit, pereche, proemină în regiunea anterioară a genunchiului,

situat în tendonul mușchiului cvadriceps femural. Fața posterioară se articulează cu
femurul.

Tibia

Este un os lung, pereche, formată dintr-o diafiză și două epifize.

Diafiza are formă prismatic triunghiulară, cu trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală este alcătuită din doi condili (medial și lateral), care au o față
superioară comună (platou tibial – se articulează cu condilii femurali) și o
circumferință comună. (care prezintă pe fața laterală o suprafață articulară pentru
fibulă).
Epifiza distală prezintă o prelungire - maleola tibială.

Fibula (peroneul)

Este un os lung, pereche, prezintă o diafiză și două epifize. Diafiza este prismatic
triunghiulară, prezentând trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală (capul fibulei) se articulează cu tibia.
Epifiza distală și se articulează cu tibia și talusul și mai poartă denumirea de
maleolă peronieră.

SCHELETUL PICIORULUI este alcătuit din 26 de oase, împărțite în trei grupe:

tarsiene, metatarsiene și oasele degetelor.

4
Tarsienele, în număr de 7, sunt dispuse pe două rânduri: un rând posterior cu oase
suprapuse (talusul și calcaneul) și un rând anterior (navicular, cuboid și trei
cuneiforme).

Metatarsienele, în număr de 5, sunt numerotate dinspre medial spre lateral de la I

la V. Sunt oase lungi, formate dintr-un corp, o bază și un cap (care se articulează
cu falanga proximală).
Oasele degetelor se numesc falange. Fiecare deget prezintă câte trei falange
(proximală, mijlocie, distală), cu excepția halucelui (degetul I) care are numai
două. Falanga distală prezintă un tubercul - tubercul unghial

SCHELETUL CAPULUI

Este format din neurocraniu (care adăpostește encefalul) și viscerocraniul

(formează oasele feței și adăpostește segmentele inițiale ale aparatului respirator și
digestive). grupate în oasele neurocraniului și oasele viscerocraniului.
Neurocraniul are forma unui ovoid cu axul lung antero-posterior și cu
extremitatea voluminoasă dispusă posterior. Este alcătuit din bolta și baza
craniului.
Bolta craniului este alcătuită din solzul frontalului, cele două oase parietale, solzul
occipitalului, fața temporală a aripilor mici sfenoidale și solzurile temporalului.
Între aceste oase se găsesc suturile craniene (coronală – între frontal și parietale,
sagitală – între parietale, lambdoidă – între parietale și occipital și solzoază – între
temporale și parietale).
Baza craniului prezintă o suprafață exterioară (exbaza) și una interioară
(endobaza).
Exobaza este împărțită în trei etaje: anterior (mascat de viscerocraniu), mijlociu
(care formează bolta faringelui) și posterior (prezintă condilii occipitali – prin care
neurocraniul se articulează cu prima vertebra cervicală).
Endobaza este împărțită tot în trei etaje: anterior, mijlociu, posterior.
Viscerocraniul este un masiv suspendat de partea anterioară a neurocraniului. Are
forma unei prisme cu cinci fețe și este format din oasele maxilare, oasele
zigomatice, oasele nazale, oasele lacrimale, oasele palatine, vomerul și mandibula.

5
Mandibula este un os median și nepereche, prezentând un corp și două ramuri.
Corpul are formă de potcoavă convcavă posterior, cu o protuberanță anterioară
care se numește menton. Ramurile mandibulei prezintă câte două prelungiri
(apofize): condiliană (servește articulării cu osul temporal) și coronoidă (unde se
inseră mușchiul temporal).

COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală, situată median și posterior, este formată din suprapunerea a 33-
34 piese osoase (vertebre). Sunt 7 vertebre cervicale (C1-C7), 12 vertebre toracice
(T1-T12), 5 vertebre lombare (L1-L5), 5 vertebre sacrate (S1-S5) și 4-5 vertebre
coccigiene. Ultimele două categorii reprezintă „vertebre false”, întrucât sunt
sudate, edificând sacrul, respectiv coccigele.
Prima vertebră cervicală se numește atlas, iar a doua se numește axis.
Fiecare vertebră este alcătuită dintr-o parte anterioară, denumită corpul vertebrei și
una posterioară, denumită arcul vertebral; cele două părți sunt unite între ele prin
pediculii vertebrali.
Corpul vertebrei este partea cea mai voluminoasă; prezintă o față superioară, una
inferioară și o circumferință.
Arcul vertebral este alcătuit din mai multe elemente: două lame vertebrale (dispuse
între pediculi și procesul spinos), procesul spinos (proeminență mediană,
posterioară, la unirea celor două lame vertebrale), două procese transverse (două
proeminențe ce pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral), patru procese
articulare (două superioare și două inferioare, prin intermediul cărora vertebrele se
articulează între ele).
Între corpul și arcul vertebral se delimitează gaura vertebrală. Prin suprapunerea
găurilor vertebrale se realizează canalul rahidian, care adăpostește măduva spinării.

Sacrul

Este un os median, nepereche, situat în continuarea coloanei lombare, format prin

sudarea vertebrelor sacrale. Prezintă o față anterioară (concavă) și una posterioară
(convexă), o bază și un vârf. Fețele laterale se articulează cu osul coxal, baza

6
osului sacru se articulează cu ultima vertebră lombară, iar vârful se articulează cu
coccigele.

Coccigele

Este situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor 4-5 vertebre
coccigiene. Este un os median și nepereche, prezentând o față anterioară, una
posterioară, o bază, un vârf și două margini.

CUTIA TORACICĂ

Cutia toracică (sau toracele osos) este o cavitate formată din coloana vertebrală
toracică, coastele cu cartilajele lor și sternul. Ea adăpostește organe importante:
inima, plămânii, vase mari, etc.

Coastele

Sunt 12 perechi de arcuri osoase ce se articulează posterior cu vertebrele toracice,

iar anterior cu sternul, prin intermediul cartilajului costal. După raportul lor cu
sternul, coastele se împart în coaste adevărate (primele 7 perechi - ajung până la
stern) și coaste false (ultimele 5 perechi - nu ajung până la stern). Dintre coastele
false, perechile VIII,IX,X se articulează cu sternul prin intermediul cartilajului
coastei VII, iar perechile XI,XII sunt libere (coaste flotante).

Sternul

Este un os median și nepereche, situat în partea anterioară a toracelui. Este alcătuit

din trei piese,: manubriu, corp și apendice xifoid.
Prezintă o față anterioară, una posterioară, două margini laterale, o bază și un vârf.

7
 MUȘCHII MEMBRELOR

Mișcările pe care diferiții mușchi le efectueaza în jurul axelor care trec prin
articulații sunt:
• flexia - apropierea a două segmente legate printr-o articulație, micșorându-se
unghiul dintre ele
• extensia - mișcarea contrară flexiei, unghiul dintre segmente putând ajunge
la 180 grade sau chiar mai mult
• abducția - îndepartează un segment sau membrul în întregime de corp
• adducția - apropie aceleași elemente de trunchi
• rotația internă - un segment sau întreg membrul se rotește înspre corp, în
jurul axului sau vertical
• rotația externă - mișcarea inversă prin care membrul se învârte în afară în
jurul aceluiași ax
In cazul antebratului, exista 2 tipuri de rotație specifică:
•  pronație, când palmele sunt orientate în jos
•  supinație când palmele sunt orientate în sus.

Mușchii membrului superior

Mușchii umărului

Sunt reprezentați de: mușchiul deltoid, suprapinos, infraspinos, rotund mare,

rotund mic și subscapular.
Mușchiul deltoid cel mai superficial și cel mai voluminos dintre mușchii
umărului, este cel care dă forma umărului.
Mușchiul supraspinos ocupă fosa supraspinoasă.
Mușchiul infraspinos ocupă cea mai mare parte a fosei infraspinoase.
Mușchiul rotund mic este situat lateral de mușchiul infraspinos.
Mușchiul rotund mare este situat între unghiul inferior al scapulei și epifiza
proximală a humerusului.
Mușchiul subscapular este un mușchi triunghiular situat în fosa subscapulară.

8
 Mușchii brațului

Sunt dispuși în două regiuni: anterioară - flexorii (mușchii biceps brahial,

coracobrahial, brahial) și posterioară - extensorii (mușchiul triceps).

Regiunea anterioară cuprinde mușchii flexori, așezați în două planuri (superficial:

bicepsul brahial și profund: coracobrahial și brahial).
Mușchiul biceps brahial se inseră pe scapulă (prin două capete) și pe
extremitatea superioară a radiusului.
Mușchiul coracobrahial situat medial de biceps.
Mușchiul brahial situat în partea anterioară și inferioară a brațului, înapoia
bicepsului
Mușchiul triceps brahial este situat în regiunea posterioară a brațului.

Mușchii antebrațului

Sunt grupați în trei regiuni: anterioară, laterală și posterioară.

Regiunea anterioară cuprinde opt mușchi dispuși în patru planuri:
a) Primul plan, dinspre lateral spre medial: m. rotund pronator, m. flexor
radial al carpului, palmarul lung, flexor ulnar al carpului
b) Al doilea plan: flexor superficial al degetelor
c) Planul al treilea: m flexor profund al degetelor și flexor al policelui
d) Planul al patrulea: m. pătrat pronator.
Mușchii regiunii posterioare sunt în număr de opt, dispuși în două planuri:
a) Planul superficial: m. extensor al degetelor, extensor al degetului mic,
extensor ulnar al carpului și anconeu.
b) Planul profund: lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui,
lung extensor al policelui și extensorul indexului.
Mușchii regiunii laterale ai antebrațului sunt în număr de patru, dispuși în două
planuri:
a) Planul superficial: m. brahioradial, lung extensor radial al carpului,
scurt extensor radial al carpului
b) Planul profund: m. supinator.

9
 Mușchii mâinii

Mâna are mușchi doar pe fața palmară și în spațiile interosoase. Cei 19 mușchi ai
mâinii sunt grupați în trei regiuni: o regiune laterală (eminență tenară; mușchii
deservesc degetul mare), o regiune medială (eminența hipotenară; mușchii
deservesc degetul mic), o regiune mijlocie (cu mușchii interosoși și lombricali).
Mușchii eminenței tenare sunt în număr de patru, așezați în trei planuri:
a) Planul întâi: m. scurt abductor al policelui
b) Planul al doilea: m. opozant al policelui și scurt flexor al policelui
c) Planul al treilea: m. adductor al policelui
Mușchii eminenței hipotenare sunt în număr de patru, așezați tot în trei planuri:
a) Primul plan: m. palmarul scurt
b) Al doilea plan: flexor scurt al degetului mic și abductor deget mic
c) Planul al treilea: opozantul degetului mic.
Mușchii regiunii mijlocii:
a) Mușchii lombricali: în număr de patru; sunt anexați tendoanelor flexorului
profund al degetelor. Sunt flexori ai falangei proximale și extensori ai celorlalte
două.
b) Mușchii interosoși: completează spațiile dintre metacarpiene. Acțiune:
flexează falanga proximală și fac extensia celorlalte două.
Vascularizația membrului superior
Vascularizația arterială:
Membrul superior este irigat de:
a) artera brahială (humerală) – continuare a arterei axilare (ramură din artera
subclaviculară, care dă numeroase ramuri musculare)
b) artera radială și artera ulnară (cubitală) – iau naștere din artera brahială,
la nivelul cotului
c) arcadele palmare (superficială și profundă) – provin din arterele ulnară și
radială și dau naștere ramurilor care vascularizează mâna și degetele.
Vascularizația venoasă:

10
Venele membrului superior sunt:
• Profunde - satelite ale arterelor; două pentru fiecare arteră (cu excepția
colateralelor digitale și a. axilară – 1 venă)
• Superficiale (subcutanate): situate sub tegument; au originea la nivelul
degetelor.

Circulația limfatică
Limfa se dreneaza prin vase limfatice si ganglioni limfatici.
Vasele limfatice sunt
• Superficiale - însotesc venele superficiale; au originea la nivelul regiunii
palmare; drenează în ganglionii axilari
• Profunde - însoțesc vasele sanguine profunde; sunt în număr maai redus; au
ganglioni pe traiectul lor
Ganglionii limfatici sunt superficiali și profunzi

Inervația membrului superior

Inervația membrului superior este realizată de către plexul brahial, prin nervii:
 axilar,
 radial,
 ulnar,
 median,
 musculocutanat,
 cutanați mediali ai brațului și antebrațului și, ramurile lor.

Mușchii membrului inferior

Mușchii bazinului

Sunt așezați cu corpul muscular la nivelul bazinului și se întind de aici la

extremitatea superioară a femurului. Sunt mușchi de forță. După așezarea lor față
de bazin și față de articulația coxofemurală se împart în două grupe:
11
 a) anterior: m. iliopsoas
b) posterior: cuprinde 10 mușchi așezați pe suprafața exterioară a pelvisului,
alcătuind fesa (m gluteu mare, gluteu mijlociu, gluteu mic, tensor al
fasciei lata, piriform, obturator intern, gemen superior, gemen inferior,
pătrat femural, obturator extern).

Mușchii coapsei
Se împart în trei grupe:
a) Grupul anterior: cu m. extensori (croitor, cvadriceps)
b) Grupul medial cu adductorii (m. pectineu, cei trei m. adductori și m.
gracilis, m. obturator extern)
c) Grupul posterior cu mușchii flexori (m. biceps femural, m. semitendinos,
m. semimembranos)

Mușchii gambei
Mușchii gambei se împart în trei grupe:
a) Grupul anterior (au acțiune de extensie): m. tibial anterior, m. extensor
lung al halucelui, m. extensor lung al degetelor, peronierul al treilea
b) Grupul lateral: lungul și scurtul peronier
c) Grupul posterior (au acțiune de flexie): este compus din două planuri:
i. Planul profund: m. tibial posterior, flexor lung al halucelui,
flexor lung al degetelor, popliteu.
ii. Planul superficial: tricepsul sural (gastrocnemian și solear) și
m. plantar.

Mușchii piciorului
Majoritatea sunt localizați la nivel plantar, la nivelul feței dorsale existând doar doi
mușchi. Mușchii plantei
- Sunt împărțiți în trei grupe:

12
 o Grupul medial: cuprinde trei mușchi destinați halucelui: abductor
haluce, flexor scurt al halucelui, adductor haluce
o Grupul lateral: este format din doi mușchi destinați degetului mic:
abductor deget mic și flexor scurt al degetului mic.
o Mușchii grupului mijlociu sunt mai numeroși, dispuși pe mai multe
planuri și sunt reprezentați de: flexor scurt degete (situat cel mai
superficial), pătratul plantar cei patru lombricali și mușchii
interosoși (trei plantari și patru dorsali)
Mușchii feței dorsale
- Extensor scurt al degetelor
- Extensor scurt al halucelui

Vascularizația membrului inferior

Vascularizația arterială:
Membrul inferior este irigat de:
d) Artera iliacă externă
e) Artera femurală profundă
f) Artera femurală
g) Arterele perforante
h) Artera poplitee
i) Artera tibială posterioară
j) Artera peronieră
k) Artera tibială anterioară
l) Artera pedioasă dorsală

Vascularizația venoasă:

Venele membrului inferior sunt:

- Vena iliacă
- Vena safenă mare
- Vena femurală

13
 - Vena poplitee
- Vena safenă mică
- Vena tibială
Circulația limfatică
Limfa se dreneaza prin vase limfatice si ganglioni limfatici.
Vasele limfatice sunt:
- Superficiale
- Profunde
- Căile accesorii:

Ganglionii limfatici sunt inghinali, poplitei și iliaci.

Inervația membrului inferior

Inervația membrului inferior este realizată de către ramuri din plexul lombar și
sacrat:
Nervul sciatic (ramura a plexului sacrat) cu ramurile sale (n. tibial și n. fibular
comun)

SISTEMUL NERVOS

  Sistemul nervos reprezintă ansamblul organelor specializate în

recepţionarea, transmiterea şi prelucrarea excitanţilor din mediul extern sau intern.
Sistemul nervos realizează legătura dintre organism şi mediu, precum și
coordonarea activității organelor.
Dintr-o perspectivă fiziologică, se împarte în sistemul nervos somatic şi cel
vegetativ. Sistemul nervos somatic, sau al vieţii de relaţie, realizează integrarea
organismului în mediul ambiant, iar sistemul nervos vegetativ coordonează
funcţionarea organelor interne.

14
 Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos se împarte în două
componente:
-sistemul nervos central - format din encefal şi măduva spinării.
-sistemul nervos periferic- cuprinde nervii cranieni şi spinali.

Măduva spinării
  Are 43 - 45 cm lungime şi aproximativ 1 cm în diametru, fiind situată în
canalul vertebral. Se întinde de la nivelul primei vertebre cervicale până la a doua
vertebră lombară, continuându-se cu o formaţiune filiformă – filum terminale, ce
ajunge până la baza coccisului.

Configuraţia externă:
- formă de cilindru uşor turtit antero – posterior
- prezintă curburile coloanei (cervicală, toracică, lombară)
- nu are aceeaşi grosime pe toată lungimea, prezentând regiunei mai subţiri şi
regiuni mai groase. În regiunea cervicală şi lombară prezintă câte o dilatație ce
corespunde funcţiei mai complexe la acest nivel (coordonarea activităţii
motorii a membrelor)
- pe faţa anterioară a măduvei se află un şanţ adânc (fisura mediană anterioară)
- pe fața posterioară se află un şanţ mai puţin adânc (şanţ median posterior)

Structura
Măduva spinării este alcătuită din substanţă cenuşie şi substanță albă.
Substanţa cenuşie (alcătuită din corpi neuronali) este situată la interior,
având forma literei H, cu două porţiuni laterale și una transversală.
Fiecare porțiune laterală prezintă trei coarne: anterior, posterior şi lateral.
Cornul anterior (voluminos, scurt şi rotunjit) conţine neuroni somato-motori,
cornul posterior (subţire, lung, ascuţit) conţine neuroni senzitivi somatici, iar

15
coarnele laterale (situate între precedentele) conţin neuroni vegetativi simpatici
(viscero-motori în partea anterioară, viscero-senzitivi în cea posterioară)
Porțiunea transversală (comisura cenuşie) le uneşte pe cele laterale, fiind
străbătută de canalul ependimar.
Substanța albă este formată fibre nervoase mielinice, dispuse majoritatea de-
a lungul măduvei, ascendent (spre encefal) și descendent (dinspre encefal).
Substanţa albă se împarte în trei perechi de cordoane: anterioare, posterioare,
laterale. Cele anterioare se află între fisura mediană
anterioară şi cornul anterior, cele posterioare între şanţul median posterior şi cornul
posterior, iar cele laterale, între cornul anterior şi cel posterior.

Nervii spinali
Din măduva spinarii pornesc 31 perechi de nervi spinali (8 cervicali, 12
toracici, 5 lombari, 5 sacrali, 1 coccigian), formați din fibre nervoase motorii și
senzitive, atât somatice cât și vegetative (nervi micști).
Nervii spinali au 2 rădăcini: una anterioară (motoare) şi una posterioară, care
prezintă ganglionul spinal (senzitivă). Rădăcinile nervilor spinali din zona lombară,
sacrală şi coccigiană coboară vertical alături de fillum terminale, formând coada de
cal.
Encefalul
Encefalul este partea sistemului nervos central situată în cutia craniană. Este
alcătuit din trunchi cerebral, cerebel, diencefal și telencefal (creier)
Trunchiul cerebral
Este format din bulb, punte și mezencefalul.

Bulbul rahidian
Este segmentul inferior a trunchiului, în formă de trunchi de con, cu baza
mare orientată în sus şi baza mică orientată în jos, spre măduvă. Limita superioară
a bulbului este reprezentată de şanţul bulbo-pontin (şanţul dintre bulb şi punte).

16
 Configuraţia externă:
Bulbul prezintă două feţe: antero – laterală şi posterioară
Pe fața antero-laterală segăsește fisura mediană anterioară, flancată de
piramidele bulbare (două proeminențe longitudinale). Mai lateral se găsesc olivele
bulbare (proeminențe ovoide). se întinde până la şanţul bulbo-pontin,
Faţa posterioară prezintă, în jumătatea caudală, șanțul median posterior,
având, de o parte și alta, două perechi de tuberculi.
Structura:
Bulbul este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie este situată la interior. În jumătatea inferioară a bulbului
dispoziţia este ca în măduvă, dar în jumătatea superioară nu mai este dispusă sub
formă de coloane, ci se fragmentează în grămezi de celule nervoase ce alcătuiesc
nucleii bulbului (motori, senzitivi, vegetativi şi proprii).
Substanţa albă este alcătuită din fibre ascendente, descendente şi proprii sau
de asociere, care fac legătura între diferiţi nuclei ai bulbului

Puntea lui Varolio

Reprezintă segmentul mijlociu al trunchiului cerebral, fiind delimitată
inferior de şanţul bulbo-pontin, iar superior de şanţul ponto-peduncular
Configuraţia externă:
Puntea prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară.
Structura:
Puntea este alcătuită din substanţă cenuşie şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie se află la interior, formând grămezi de celule nervoase
care formează nucleii (motori, senzitivi, vegetativi şi proprii).
Substanţa albă predomină din punct de vedere cantitativ. E formată din fibre
longitudinale şi transversale. Fibrele longitudinale pot fi ascendente şi descendente.
Fibrele transversale alcătuiesc pedunculii cerebeloşi mijlocii, ce leagă puntea de
cerebel.

17
 Mezencefalul
Este situat între punte şi diencefal.
Configuraţia externă:
Mezencefalul prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară.
Faţa antero-laterală este reprezentată în cea mai mare parte de pedunculii
cerebrali (două cordoane de substanţă nervoasă, situate între punte şi diencefal,
continuându-se spre creierul mare).
Faţa posterioară prezintă corpii sau coliculii cvadrigemeni (2 superiori şi 2
inferiori).
Structura
Mezencefalul este format din substanţă albă şi substanţă cenuşie, aflată la
interior sub formă de grămezi care formează nucleii mezencefalului (motori,
senzitivi, vegetativi şi proprii). Substanţa albă este formată din fascicule
ascendente şi descendente, precum şi din fibre nervoase care leagă diferiţi nuclei ai
mezencefalului între ei.

Nervii cranieni
Sunt nervi perechi şi simetrici, analogii nervilor spinali, alcătuind împreună
cu aceştia sistemul nervos periferic. La om sunt 12 perechi de nervi cranieni
(senzitivi, motori și micști), notate cu cifre romane:
 I. Nervii olfactivi 
II. Nervii optici 
III. Nervii oculomotori 
IV. Nervii trohleari 
V. Nervii trigemeni 
VI. Nervii abducens 
VII. Nervii faciali 
VIII. Nervii vestibulo-cohleari

18
IX. Nervii glosofaringieni 
X. Nervii vagi 
XI. Nervii accesori 
XII. Nervii hipoglosi 

Cerebelul (creierul mic)

Este aşezat în loja posterioară a cutiei craniene, deasupra trunchiului
cerebral, sub lobii occipitali ai creierului.
Configuraţie externă
Cerebelul are formă ovoidă, cu diametrul mare dispus transversal. Prezintă o
porţiune mediană numită vermis şi două porţiuni laterale numite emisfere
cerebeloase. Are trei feţe (superioară, inferioară și anterioară), brăzdate de două
tipuri de şanţuri: profunde (care despart lobii şi lobulii) și superficiale (care separă
lamelele sau foliile). Cerebelul este împărţit de un şanţ orizontal în două porţiuni:
superioară (corpul cerebelului) şi inferioară (lobul floculondular).
Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculii cerebeloşi.
Pedunculii inferiori leagă cerebelul cu bulbul, cei mijlocii leaga cerebalul cu
puntea, iar cei superiori realizează legătura cu mezencefalul.
Structura:
Substanţa cenuşie este dispusă la periferie (cortexul sau scoarţa cerebeloasă),
dar și la interior, formând nucleii cerebeloşi. Cortexul cerbelos este format din 3
straturi de celule dispuse uniform pe toată suprafaţa cerebelului. Nucleii
cerebelului sunt perechi, situaţi atât în vermis cât şi în emisferele cerebeloase.
Substanţa albă este formată din trei tipuri de fibre: de asociere (leagă
diferitele zone ale substanţei cenuşii din cadrul aceleaşi emisfere), comisurale
(leagă cele două emisfere cerebeloase între ele) şi de proiecţie (leagă cerebelul de
19
alte etaje ale sistemului nervos). Fibrele de proiecţie pot fi aferente (care vin la
cerebel) şi eferente (care pleacă de la cerebel)

Diencefalul (creierul intermediar)

Situat în prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale, este
alcătuit din mai multe mase de substanţe nervoase: talamus, metatalamus,
epitalamus, hipotalamus şi subtalamus.
Configuraţie externă:
Are două feţe: bazală, vizibilă la exterior şi posterioară, acoperită de
emisferele cerebrale.
Faţa bazală prezintă chiasma optică (cordon de substanţă albă formată din
fibrele nervoase ale nervilor optici). Tot pe faţa bazală se află şi glanda hipofiză.
Faţa posterioară prezintă epifiza sau glanda pineală, sub forma unui
corpuscul culcat pe coliculii cvadrigemeni superiori.
Structură
Substanţa cenuşie este dispusă la interior sub formă de nuclei, iar substanţa
albă la exterior.
Creierul ( Telencefalul sau Emisferele cerebrale)

Reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central, motiv

pentru care este numit creierul mare. Este împărţit în 2 emisfere cerebrale,
una dreaptă şi una stângă separate printr-un şanţ adânc numit fisură interemisferică
sau longitudinală. În partea bazală a acestei fisuri, emisferele sunt unite printr-o
lamă de substanţă albă, numită corpul calos.

Configuraţie externă
Creierul are formă ovoidă, cu axul mare orientat antero-posterior. Fiecare
emisferă prezintă trei extremităţi sau poli, trei feţe şi trei margini. Extremităţile
sunt: anterioară (pol frontal), posterioară (pol occipital) şi latero-inferioară (pol
temporal). Feţele sunt: dorso-laterală (aflată în raport cu bolta craniană), medială

20
(orientată spre fisura interemisferică) şi bazală (în raport cu baza craniului).
Marginile sunt: laterală, supero-medială şi infero-medială.
Feţele emisferelor cerebrale prezintă numeroase şanţuri, numite scizuri sau
fisuri. Şanţurile adânci delimitează între ele lobi cerebrali, iar cele superficiale
delimitează circumvoluţiile sau girusurile.
Cele mai importante şanţuri sunt:
• şanţul lateral sau scizura lui Sylvius - pe faţa dorso-laterală şi inferioară;
• șanţul central sau scizura lui Rolando - pe faţa dorso-laterală şi medială;
• șanţul calcarin - pe faţa medială a părţii posterioare;
• șanţul parieto-occipital sau scizura perpendiculară - pe faţa medială şi dorso-
laterală;
• șanţul cingulum - pe faţa medială, paralel cu corpul calos.
Fiecare emisferă este împărţită prin şanţurile mai adânci în patru lobi, numiţi
după oasele cutiei craniene cu care se află în raport: frontal, parietal, temporal și în
occipital. Lobii prezintă mai multe circumvoluţii, delimitate de şanţurile
superficiale.

Structură:
Creierul este alcătuit din substanţa cenuşie şi albă.
Substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţă, formând scoarţa cerebrală sau
cortexul cerebral, dar este prezentă şi la baza emisferelor, unde alcătuieşte nucleii
bazali sau corpul striat. Scoarţa cerebrală este alcătuită din neuroni de tip, formă şi
mărimi diferite, dispuşi pe mai multe straturi repartizate neuniform. În afară de
celulele nervoase, scoarţa mai conţine celule gliale şi vase sanguine.

21