Universitatea de Stat de Medicina și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”

Tema: Infecţiile urinare – definiţia, etiopatogenia, diagnosticul, tratamentul.

Realizat: Ala Malîi, medic rezident pediatru, an II, gr. 203

Modulul: Neonatologie
Conducător: dr.hab. șt biol. prof.univ. Victoria Grosu
Data: 25.05.2020

mun. Chișinău, 2020

 Infecțiile tractului urinar, reprezintă un domeniu important în patologie pediatrică, ocupând
locul al III-lea, după afecțiunile respiratorii și digestive. Infecțiile urinare, prezintă interes pentru practica
medicală, datorită faptului că: sunt frecvente, sunt una din principalele cauze de stare febrilă (uneori
prelungită) la copil, există risc crescut pentru recurență, se poate croniciza și duce spre pielonefrită
cronică în final, la insuficiență renală cronică și uremie.
Frecvența reală a bolii este dificil de precizat deoarece sunt forme de infecții ale tractului urinar ,
care evoluează asymptomatic și creează riscul de a realiza minus de diagnostic, iar pe de altă parte
recoltarea incorectă a uroculturii poate duce la exces de diagnostic.

Sindromul leucocituriei
Leucocituria poate fi în următoarele situații în afara Infecția Tractului Urinar (ITU):
-Deshidratare
-Vaginte
-Iritații ureterale meatale (litiaza renală, acidoza tubulară, nefrite interstițiale, polichistoza renală,
glomerulonefrite)
Hematuria și proteinuria nu prezintă valoare diagnostică pentru ITU.
Normal sunt prezente 1-3 leuc/câmp microscopic băieţi şi 1-5/câmp fete în sedimentul urinar
centrifugat, urina de dimineaţa.
Leucocituria (piuria) patologică: >5–6 leu/câmp; > 5000 leucocite/min; >2000-4000 leuc/ml urină.
Leucocituria orientează spre o ITU, dar infecţia urinară poate fi prezentă şi în absenţa leucocituriei!!!
Poate fi în: apendicită acută, traumatisme, GN, litiază, nefrită interstiţială, tubulopatii etc. Leucocituria
neutrofilică-infecţie bacteriană Leucocituria limfocitară-nefrită abacteriană. Leucocituria masivă (piuria)
este caract p-u pielonefrită acută, pionefroză, tuberculoză renală.
ITU reprezintă boli inflamatorii de etiologie infecțioasă ale tractului urinar și/sau interstițiului
renal. Infecția poate afecta rinichii (pielonefrită sau abces renal), sistemul colector (pionefroză),
ureterele (ureterită), vezica urinară (cistită), uretra (uretrită).
Definiție
ITU cuprinde un spectru de afecțiuni ale copilului, cu potențiale evolutive foarte diferite în ceea
ce privește riscul recidivelor, coplicațiilor posibile, și în special, producerea leziunilor parenchimatoase
renale și ale pielonefritei cronice.
Bacteriuria asimptomatică (BA) reprezintă prezenţa bacteriilor în urină în titru semnificativ în absenţa
manifestărilor de infecţie urinară, dar cu urocultură pozitivă. BA indică atenuarea bacteriilor
uropatogene de către gazdă sau colonizarea vezicii urinare de către bacteriile nonvirulente, care nu sunt
capabile să activeze un răspuns simptomatic.
Abdomenul cronic dureros poate fi singura manifestare într-o serie de afecțiuni cu prognostic
rezervat pentru bolnav (malformații reno-urinare, tumori , apendicită, diverticol Meckel, afecțiuni
gastro- intestinale etc).
Malformațiilor reno-urinare la copil frecvent sunt associate cu infecții de tract urinar și cu o evoluție
imprevizibilă, fără un diagnostic precoce și un tratament adecvat.

Epidemiologie
Incidența ITU este deosebit de înaltă la sugarii febrili (5-25%), iar recurența după prima ITU constitue 12-
50%.ITU se asociază adesea cu RVUP (15-50%).
Incidența ITU depinde de vîrstă și sex;
-În primul an de viață, ITU sunt mai frecvente la băieți (3,7%) comparativ cu fetițele (2%);
-Unele studii relatează că pînă la vîrsta de 7 ani, 2% dintre băieți și 8% dintre fete vor avea ITU, iar 7%
dintre sugarii febrili au ITU;
Incidența infecțiilor urinare scade sub 1% la băieții de vîrstă școlară și crește pînă la 1-3%la fetele de
aceeași vîrstă.

Clasificarea ITU în funcție de nivelul afectării

ITU înaltă
-pielonefrita acută
-urosepsisul
-abcesele nefritice și perinefritice
ITU joasă
-cistita
-uretrita
-bacteriuria asimptomatică
Clasificarea ITU conform factorilor agravanți
ITU necomplicată (asimptomatică ; simptomatică)

Clasificarea ITU conform episodului

Prima infecție urinară (acută);
Infecții urinare recurente:
-bacteriurie nerezolvată
-bacteriurie persistentă (persistă urocultura pozitivă)
Reinfecție
c) Bacteriurie asimptomatică
ITU recurentă se realizează prin următoarele două mecanisme:
nevindecarea completă a ITU iniţiale
(b) reinfecţia tractului urinar.
Etiologia
Majoritatea ITU sunt cauzate de bacterii Gram-negative, dintre care Escherichia coli este cea
mai frecventă cu o pondere de 85-90% de cazuri. Alte bacterii care cauzează ITU sunt: Klebsiella (6-7%),
Proteus (5-12%), Enterococcus (3-9%), Pseudomonas (2-6%), Enterobacter, Citrobacter, Staphilococus
saprophyticus. Dintre agenţii patogeni non-bacterieni pot produce ITU adenovirusurile (deseori cu
aspect de cistită hemoragică), iar virusul polyoma este un organism cauzal asociat cu imunosupresia.
Afecțiunile fungice ale ITU, cum ar fi infecțiile cu Candida albicans, coincid adesea cu tratamentul
antibiotic recent , cateterizarea urinară sau imunosupresia.
Factorii de risc în ITU și comorbiditățile sever
 fluxul urinar scăzut
 Istoricul anterior de ITU, febră recurentă de origine neclară
 Anomaliile renale diagnosticate antenatal, postnatal
 Antecedente familiale de reflux vezico-ureteral sau de boală renală
 Constipția
 Golirea disfuncțională a vezicii urinare
 Formațiunile abdominale
  Leziunile spinale evidente
 Stagnarea în creștere
 Hipertensiune arterială
 Dintre acestea cele mai importante sunt; refluxul vezico-ureteral, hidronefroza, boala de col
vezical, valva uretrală posterioară, stenoza joncțiunii pielo-ureterale, hipoplaziile renale, rinichiul
polichistic etc.

Patogenie
 Contaminarea zonei periureterale cu uropatogeni din intestin
 Colonizarea uretrei și migrarea către vezica urinară
 Colonizarea și invaziunea vezicii urinare, mediată de pili și adezine. /Răspuns inflamator în vezica
urinară și acumularea de fibrinogen în cateter.
 Infiltrare cu neutrofile-reacții inflmatorii ale gazdei.
 Mltiplicarea bacteriană și suprimarea sistemului imun.
 Formarea biofilmului, bacteriile produc toxine și proteaze.
 Lezare epitelială de către toxinele bacteriene și proteaze
 Ascensiunea către rinichi
 Colonzarea rinichilor
 Lezarea țesuturilor gazdei de către toxinele bacteriene, dacă nu este tratată ITU poate să
progreseze.
 Bacteriemie.

Calea de invazie bacteriană

Căile de infectare:
1. Ascendentă (urogenă) – cel mai frecventă modalidate de propagare bacteriană responsabilă pentru
ITU.
2. Hematogenă (focar situt la distanță+factor )
3. Limfogenă
4. Directă (inocularea directă a germenilor – cateterizări, manevre endourologice).

Factorii de apărare ai tractului urinar

Fluxul urinar care realizează un efect de spălare a tractului urinar

Flora periuretrală saprofită ce se opune dezvoltării bacteriilor patogene;
Proteina Tamm-Horsffal;
Ph-ul urinar acid, anumite substanțe din urină (Ig G,Ig A, lizozim, acizi organici, concentrație înaltă de
uree)
Valvele vezico-ureterale;
Celulele epiteliale, polinucleare;
Mecanisme imune umorale și celulare;

Manifestări clinice
Tabloul clinic ai ITU variază și este adesea nespecific, în special la nou-născuți și sugarii mici.
Pielonefrita acută se caracterizează:
Semne generale: tegumente palide, cianotice, febră neregulată cu debut brusc, în general de scurtă
durată; Dereglări gastro-intestinale: vărsături,diaree, refuz de alimentație, ileus paralitic.
Manifestări nervoase: convulsii, meningism, stare de letargie sau iritabilitate, hipotonie;
Manifestări de șoc endotoxic: colaps,sdr. de coagulare intravasculară. Sdr. de deshidratare: ascensiune
ponderală nesatisfăcătoare; Icter;
Sugar mai mic de 3 luni: semne și simptome cele mai frecvente –febră, vomă, letargie, iritabilitate
inapetență, stagnare în dezvoltare fizica și neuropsihica. Mai puțin frecvente- dureri abdominale
Icter, Hematurie, Miros (fetid sau amoniacal al urinei).
Sugari și copii mai mari de 3 luni: semne și simptome cele mai frecvente- etapa preverbala: febră ,dureri
abdominale, dureri lombare, vomă, inapetență. Mai puțin fregvente letargie ,Iritabilitate, Hematurie,
Miros „ofensiv„ (fetid sau amoniacal al urinei), Stagnare în dezvoltarea fizică , neuropsihică.
Etapa verbala: semne și simptome cele mai frecvente.
Disurie; golire disfuncțională a vezicii urinare;Incontenență; Dureri abdominale; Dureri lombare;
Mai puțin fregvente Febră; Slăbiciune generala; Vomă,Hematurie; Urină tulbure; Miros „ofensiv„ (fetid
sau amoniacal al urinei)
În primul an de viață și copilul mic (1-3 ani), simptomatologia ITU este nespecifică: stare febrilă
prelungită, retard ponderal (pierderi prin vărsături, diaree), sdr. de deshidratare acută,sdr. Neurologic
(somnolență, convulsii), stare toxică; Rareoei, simptome de localizare a suferinței la nivelul tractului
urinar: polachiurie, disurie (manifestată prin agitație, plîns în cursul micțiunii), hematurie,retenție de
urină, rinichi palpabili.
La copilul mare, tabloul clinic al ITU se apropie de cel al adultului. În funcție de localizare, se distinge
Pielonefrita acută (febră -39-40C, frison, dureri lombare spontane unilaterale sau bilaterale, la nivelul
unghi costovertebral).
Semnele specifice ale unei ITU joase (cistită acută) sunt: disuria, polakiuria diurnă sau nocturnă, durerile
suprapubiene, tenesmele vezicale, urinele tulburi (piurie), urinele hipercrome (hematurie inițială sau
terminală);
Diferențierea dintre ITU atipice de ITU recurentă
ITU atipică
-starea gravă a bolnavului
-flux urinar scăzut
-formațiune tumorală abdominală sau a vezicii urinare
-creșterea nivelului de creatinină în ser
-septicemie
-eșecul tratamentului adecvat cu antibiotice pe parcursul a 48h
-infecție non Ech.Coli
ITU recurentă
Două sau mai multe episoade de ITU manifestate prin pielonefrită acută/infecția TU superior
Un episod de ITU manifestat prin pielonefrită acută /infecția TU superior în asociere cu unul sau mai
multe episoade de ITU manifestate prin cistită/infecția TU inferior;
Trei sau mai multe episoade de ITU manifestate prin cistită/ infecția TU inferior
Pielonefrita acută (PNA) – prezintă primul episod al procesului infecţios-inflamator tubulointerstiţial a
rinichiului cu afectarea preponderentă a sistemului pielo-caliceal, cu evoluţie ciclică până la restabilirea
(recuperarea) completă a funcţiilor renale şi remisie clinico-paraclinică.
Pielonefrita primară – proces infecţios-inflamator nespecific al interstiţiului renal şi sistemului
pielo-caliceal, la care, în condiţii moderne, nu se depistează cauzele ce favorizează dezvoltarea
acestuia.
Pielonefrita secundară - procesul infecţios-inflamator nespecific al interstiţiului şi sistemului
pielocaliceal al rinichiului, dezvoltat pe fondalul unor anomalii, dereglări funcţionale sau organice ale
sistemului urinar, dereglărilor metabolice sau displaziei ţesutului renal
Bacteriurie semnificativă – prezenţa nu mai puţin de 105/ml de tulpini bacteriene în urina colectată la
micţiune spontană din „mijlocul” jetului, sau 103/ml şi mai mult – în urina colectată prin cateter, şi orice
cantitate de tulpini bacteriene în urina obţinută prin puncţie suprapubiană a vezicii urinare.

Diagnostic pozitiv și diferențial.

1)Analiza generală de urină
2)Sumarul sângelui:consecinţe ale infecţiei- anemia, hiperleucocitoza,VSH sporit
3)Testele screenin + pentru esteraza leucocitară și nitriți
4)Proba Niciporenco peste 2000-4000 leucocite/1ml
5)Ecografia sistemului urinar: mărirea rinichiului afectat în dimensiuni, contur neregulat,ectazie şi
deformaţia sistemului calice-bazinetal, ecogenitate sporită a parenchimului renal, vizualizarea ureterului
afectat în porţiunea juxtravezicală
6)Urocultura
Indicaţii pentru efectuarea uroculturii:
sugarii si copiii care au diagnosticul de pielonefrita acuta / infectia tractului urinar superior
sugarii și copiii cu risc înalt/mediu de afecțiune gravă
la sugarii sub 3 luni
la sugari si copiii cu rezultat pozitiv pentru esteraza leucocitară sau nitriți
la sugari și copii cu ITU recurente
sugarii și copii cu o infecție care nu răspunde la tratament în 24-48 ore , dacă proba nu a fost deja
trimisa cand simptomele și teste urinare nu corelează clinic.
7)Analiza biochimică a sângelui (markeri ai afectării funcției renale) normei sau majorarea indicilor
creatininei şi ureei; norma sau reducerea valorilor clearence-ului creatininei; norma sau diminuarea
indicilor proteinei totale; norma sau majorarea indicilor fibrinogenului.
8)Uretrocistografia micţională (perioada de remisie)
9) Scintigrafia renală dinamică (perioada de remisie) -funcţia de filtrare şi evacuare a radionucleidului
este vădit diminuată.
10) Ritmul urinării, cistomanometria (perioada de remisie)-micţiuni dese, rare.
Măsuri curative generale în PNA la copil
Măsuri curative generale în staţionar şi la domiciliu:
- Regimul general – la pat, semipat, general;
-Respectarea principiilor generale ale regimului alimentar: limitarea produselor cu surplus de proteine,
substanţe extractive;
- Proteine până la 105 g/kg, sare până la 2-3 g/24 ore;
- Se recomandă lichid > 50% de normă sub formă de compot, ceai neconcentrat, suc;
- Limitarea produselor cu surplus de Na.
-Respectarea regimului “urinări regulate”;
- Măsuri igienice generale zilnice;
Tratamentul PN neobstructive şi obstructive cuprinde 2 etape:
Etapele de tratament a PN la copiii
1. Tratamentul “de atac”
În formele grave de PNA se asociază antibiotice generale cu chimioterapeutice urinare;
Agentul antimicrobian de elecţie este ales în funcţie de sensibilitatea teoretică a germenului
cauzal, înainte de antibioticogramă;
Notă: Tratamentul de atac durează 10-14 zile în primul puseu de PN.
2. Tratamentul “de consolidare” are ca scop întreţinerea şi profilaxia recidivelor.
Tratamentul de consolidare se face cu chimioterapice, care modifică cel mai puţin flora
intestinală şi la care rezistenţa germenilor se instalează greu;
În practică se face monoterapie sau terapie combinată, se folosesc câte 10-14 zile prin rotaţie;
§Chimioterapice urinare cele mai utilizate sunt Furazidinum, Nitroxolinum,
Sulfametaxazolum+Trimethoprimum, utilizate alternativ în doze minimale active (½ - ¼ din
doza de atac).
Antibiotice parenterale
Ampicillinum 200 mg/kg/24 ore I/V (divizată la fiecare 6 ore)

Ceftriaxonum 50–75 mg/kg/24 ore, I/Vsau I/M 1 dată/zi

Cefotaximum 150 mg/kg/24 ore I/V (divizată la fiecare 6-8 ore)

Gentamicinum 5–7,5 mg/kg/24 ore I/V sau I/M 1 dată/zi

Tobramycinu 5–7,5 mg/kg/24 ore 1 dată/zi
m

Antibiotice orale

Amoxicillinum 50 mg/kg/24 ore (divizat în 3 prize)

Amoxicillinum/ (raportul 7:1) 20-40 mg/kg/24 ore (divizat în 3 prize)

acidum
clavulanicum
Sulfametaxazol 8 mg/kg/24 ore după trimethoprim, divizat în 2 prize
um+Trimethop
rimum
Cefiximum 8 mg/kg/24 ore (administrat într-o singură priză)

Cefprozilum 30 mg/kg/24 ore (divizat în 2 prize)

 Cephalexinum 50-100 mg/kg/24 ore (divizat în 4 prize)

Cefuroximum 20-30 mg/kg/24 ore (divizat în 2 prize)

Ciprofloxacin* 30 mg/kg/24 ore (divizat în 2 prize)

Tratamentul conservativ complex al PNA în perioada de debut

Antibiotice:
§ Cefalosporine generaţia I-IV: Cefazolinum – 50-100 mg/kg în 3 prize per os;
Cefalexinum –25-50 mg/kg în 3 prize per os; Cefuroximum – 50-100 mg/kg/24 ore i.m.;
Cefotaximum –70-100 mg/kg în 2 prize i.m.; Cefepimum – 50 mg/kg/24 ore i.v. în 2 prize etc. până la
scăderea febrei şi până la sterilizarea urinei – 7 zile.
La aprecierea sensibilităţii germenilor, antibioticul se va indica în funcţie de antibiogramă. Peniciline
semisintetice + acidum clavulanicum – 25/3,6 mg până la 45/6,4 mg/kg în 2 prize per os în mediu –
10zile (1B);
Chimioterapice:
Derivaţii 8-oxichinolonei: Nitroxolinum – până la vârsta de 5 ani – 0,2 în 24 ore, după 5 ani –
0,2-0,4 în 24 ore per os 10-14 zile,
Derivaţii nitrofuranului: Furazidinum: 5-8 mg/kg/24 ore în 3-4 prize, per os 10-14 zile.
Profilaxia recidivelor de pielonefrită
La copii mai mici de 2 luni se recomandă doze profilactice de Amoxicilină sau Cefalosporine generaţia I-II
Chimioterapice:
Sulfametaxazolum+Trimethoprimum: 2-3 mg/kg/24 ore (după trimetoprim);
Trimethoprimum*: 2-3 mg/kg/24 ore;
Oricare alt antibiotic: 1/3 sau ¼ din doza terapeutică recomandată;

Criteriile de eficacitate a terapiei antibacteriene la copii cu PNA

1.Ameliorarea clinică în primele 24-48 ore de la iniţierea tratamentului;
2. Eradicarea microflorei (la alegerea corectă a tratamentului urina devine sterilă timp de 24-48 ore);
3. Diminuarea sau dispariţia leucocituriei la a 2 – 3 zi de la începutul terapiei antibacteriene.
Notă: În lipsa ameliorării clinice în primele 48 ore de tratament se recomandă:
USG sistemului urinar pentru a exclude obstrucţia şi complicaţiile PNA;
- Urocultura repetată;
-Schimbarea preparatului antibacterial.
1. La pacienţi cu anomalii de dezvoltare ale tractului urinar, instalarea remisiei complete după 2
săptămâni de tratament poate lipsi;
2. Decizia de continuare a terapiei antibacteriene se face după efectuarea uroculturii repetate şi
aprecierea sensibilităţii la antibiotice, microscopia sedimentului urinar;
3. Este indicată consultaţia nefrologului, urologului.

Medicul de familie: prima lună – 1 dată în 2 săptămâni; apoi 1 dată în lună timp de 3 luni; apoi 1 dată în
3 luni următoarele 6 luni;
Pediatrul sau nefrologul: 1 dată în 3 luni; Nefrologul din DCSI a IMşiC: în caz de pielonefrite acute pe fon
de ACU şi în primul an de viaţă a copilului.
Investigaţii paraclinice :
Sumarul urinii 1 dată în săptămână până la normalizare, apoi 1 dată în lună timp de 3 luni;
Sumarul sângelui 1 dată în 10 zile până la normalizarea indicilor;
USG sistemului urinar 1 dată în 6 luni.
Scintigrafia renală 1 dată în 6 luni.
Indicatorii de bază care urmează a fi monitorizaţi: starea generală: Semnele disurice, modificări în
probele de laborator şi imagistice.

Concluzii:
Pentru a diagnostica un episod de ITU la sugar și la copilul mic, trebuie să existe un grad înalt de
suspiciune, impunându-se recoltarea unei probe de urină în orice stare febrilă fără semne de focar care
apare la copilul sub 2 ani. Identificarea și tratarea condițiilor favorizante asociate unui episod de ITU
sunt condiții esențiale pentru evoluția favorabilă a acestor copii.
Diagnosticul și tratamentul prompt al unei ITU febrile reduc riscul de cicatrice renale și sechele pe
termen lung. Recoltarea urinei în pungi colectoare sterile este o metodă accesibilă și larg utilizată în
practica din ambulatoriu. Această metodă este utilă doar atunci când rezultatele uroculturii sunt
negative. Deoarece are un potențial foarte ridicat (85%) de rezultate fals pozitive, nu este o metodă
sigură pentru a afirma diagnosticul de ITU la sugar și copilul mic. Orice urocultură pozitivă obținută prin
această metodă trebuie confirmată prin utilizarea altor metode de recoltare, pentru a evita excesul de
diagnostic și terapie antimicrobiană. După un prim episod de ITU, comunicarea eficientă și instruirea
atentă a familiei copilului sunt esențiale pentru diagnosticarea precoce și tratamentul prompt al unei
recurențe. Se recomandă recoltarea unei probe de urină pentru examen biochimic și urocultură în cazul
oricărui episod febril ce apare la un copil cu istoric de ITU.
Nu se recomandă supravegherea prin uroculturi secvențiale periodice după primul episod de
ITU. Nu se mai recomandă uretrocistografia micțională de rutină după un prim episod de ITU la sugar și
copilul mic. Profilaxia cu antibiotice nu trebuie recomandată de rutină după primul episod de ITU febrilă
la copilul între 2 luni și 2 ani.
Colaborarea medicului de familie cu pediatrul nefrolog este esențială în îngrijirea corectă a acestor copii.

Bibliografie

Valeriu Popescu, Infecţiile tractului urinar, în volumul Algoritm de diagnostic și terapeutic în pediatrie,
1999, Ed. Almatea;vol 1:370-387.
2. Tullus K. Difficulties in diagnosing urinary tract infections in small children. Pediatr. Nephrol.
2011;26(11):1923–1926.
3. J.J. Zorc, Darcie A. Kiddoo, Kathy N. Shaw Diagnosis and Management of Pediatric Urinary Tract
Infections, Clin Microbiol Rev. 2005; 18(2): 417–422.
4. Shaikh N, Ewing AL, Bhatnagar S, Hoberman A. Risk of renal scarring in children with a first urinary
tract infection: a systematic review. Pediatrics. 2010;126(6):1084-1091.
5. Bauer, Ross et al, New Developments in the Diagnosis and Management of Pediatric UTIs, Urologic
Clinics, 2008, 35 (1):47 – 58.
6. Tekgül S, Riedmiller H., Dogan H.S. et al., European Society of Paediatric Urology, European Guidelines
on Paediatric Urology, Urinary Tract Infections in Children, (2013):31-44.
7. Stein R, Dogan HS, Hoebeke P, Kočvara R, Nijman RJ, Radmayr C, Tekgül S, Urinary tract infections in
children: EAU/ESPU guidelines. Eur Urol. 2015;67(3):546-58.
8. Brumariu O., Munteanu M., Gavrilovici C., Infecţia tractului urinar. În Ciofu E., Ciofu C., Pediatria -
tratat, ediţia I, București, 2001, cap. 11: 711- 718.
9. M. E. Jantunen, H. Saxe E. Salo, A. Siitonen, Recurrent Urinary Tract Infections in Infancy: Relapses or
Reinfections? The Journal of Infectious Diseases 2002;185:375–9.
10. Maria Bitsori, E. Galanakis, Pediatric Urinary Tract Infections, Diagnosis and Treatment Expert Rev
Anti Infect Ther. 2012;10(10):1153-1164.
11. Shaikh N, Morone NE, Lopez J, et al. Does this child have a urinary tract infection? JAMA.
2007;298(24):2895-2904.
12. V. Popescu, Infecţiile tractului urinar la copil, Rev. Română de Pediatrie, 2007, LVI, (3):267-281.
13. Mak RH, Kuo HJ., Pathogenesis of urinary tract infection: an update, Curr Opin Pediatr.
2006;18(2):148-52.
14. Zaffanello M, Malerba G, Cataldi L, Antoniazzi F, Franchini M, Monti E, et al. Genetic risk for
recurrent urinary tract infections in humans: a systematic review. J Biomed Biotechnol. 2010:321082,
doi:10.1155/2010/321082.
15. Schoen EJ, Colby CJ, Ray GT. Newborn circumcision decreases incidence and costs of urinary tract
infections during the first year of life. Pediatrics. 2000, 105(4 Pt 1):789-93.
16. Shaikh N, Morone NE, Bost JE, Farrell MH. Prevalence of urinary tract infection in childhood: a meta-
analysis. Pediatr Infect Dis J. 2008 Apr. 27(4):302-8.
17. Bellaiche M. Pediatrie, Ed Vernazobes Grego, Paris (2013); Infection urinaire: 303-310.
18. National Collaborating Centre for Women’s and Children’s Health. NICE (2007) Urinary tract infection
in children: diagnosis, treatment and long term management.
www.nice.org.uk/nicemedia/pdf/GG54fullguideline.pdf
19. AAP American Academy of Pediatrics. Committee on Quality Improvement. Subcommittee on
Urinary Tract Infection. Practice parameter: the diagnosis, treatment, and evaluation of the initial
urinary tract infection in febrile infants and young children, 1999, Pediatrics 103:843–852.