CARACTERIZARE DE PERSONAJ

Personajul literar, ca ax central al unei povestiri epice, care dă substanță textului narativ, a
reprezentat întotdeauna o problemă de gândire, dar și de lucru pentru toți marii autori. Personajul X
(numele personajului), aparținând textului „…” (numele operei) al lui Y (numele autorului), este construit
pe baza a două criterii: ca instanță narativă și ca referent uman.
Ca instanță narativă, adică încadrarea sa estetică, personajul este unul principal, pentru că
centrează acțiunea, protagonist, pentru că celelalte personaje gravitează în jurul lui, central, înrucât
joacă un rol împortant în transmiterea mesajului operei.
Ca referent uman, adică ființa pe care o imaginează, personajul beneficiază de portret fizic și de
portret moral. Portretul fizic este realizat prin caracterizare directă de către … (narator/alte
personaje/autocaracterizare): „…”. Portretul moral poate fi realizat atât pe baza caracterizării directe, cât
și pe cea indirectă. Astfel, X (numele personajului) este caracterizat direct de către … (narator/alte
personaje/autocaracterizare) ca fiind un … (scrii o caracteristică: bun, rău, viteaz, harnic etc.), dovadă
fiind aserțiunea „…” (dai citatul din text care să ilustreze caracteristica). Mai mult decât atât,
caracterizarea indirectă contribuie mult la conturarea acestui personajul. Faptul că (aici scrii una dintre
acțiunile sale/atitudinile sale etc.) traduce faptul că X este un … (aici dai caracteristica care reiese din
acțiuni/fapte/atitudini/vorbe), ilustrativ fiind citatul „…”.
În concluzie, personajul X, grație construcției sale complexe și interesante, are un statut deosebit
în galeria de personaje a literaturii române.