“Spune-mi şi voi uita, arată -mi şi poate îmi voi aduce aminte, implică

-mă şi voi înţelege” - Confucius

Jocurile pot fi privite ca o metoda spontană de descoperire de sine, a
celorlalţi şi a lumii. Joacă atrage după sine experimentarea, observarea cât de
departe poţi merge, aventura, străduinţa şi sărbătorire. Joaca împreuna cu ceilalţi
implică participare, ajutor reciproc, organizare, învatarea felului în care să
câştigi şi să pierzi. Din aceasta perspectivă, jocul este o metoda de introducere
în viaţa societăţii, deoarece, ca şi în viaţa de zi cu zi, există reguli cărora fiecare
trebuie să li se supună.
Funcţiile formative ale jocului constau în faptul că acesta este mecanismul
specific de asimilare a influenţei mediului social-uman. Acest mod de distracţie
sau recreere constituie pentru copil sau adolescent ’’un model de învăţare de
noi valori şi funcţii, scopul fiind implicarea copilului prin joc şi dezvoltarea de
abilităţi de viaţă’’.
Icrebreaking
Tehnicile de icebreaking sunt folosite în special la începutul unei
Jocuri de
activităţi pentru a stimula interacţiunea dintre elevi, reducerea
timidităţii, lipsa de încredere. Daca este aplicată cu succes, elevii sunt mai
entuzişti şi mai motivaţi să participe la activităţi. Exerciţiile de icebreaking
trebuie să asigure mişcarea fizică şi/sau exerciţii mentale.
Energizante
Jocuri de Sunt tehnici foarte folositoare pentru stimularea fizică şi mentală a
participanţilor. Energizantele sunt folositoare în timpul sau la
sfârşitul unei sesiuni lungi şi obositoare pentru revigorarea elevilor sau
pentru reducerea monotoniei şi oboselii. Sunt două categorii de energizante:
care necesita mişcare fizică şi cele care necesită exerciţiu mental.

Jocuri de prezentare

Sunt jocuri foarte simple care permit un prim contact şi o

apropiere.
Când participanţii nu se cunosc, acesta este primul pas pentru crearea unui
grup care lucrează dinamic şi destins. De obicei, evaluarea nu este necesară. Ea
poate fi facută doar pentru a putea observa la sfârşit diferenţa între aceasta formă
de contactare cu un grup şi rigiditatea altor moduri de iniţiere a activităţilor ori
de a ne prezenta.
Jocuri de cunoaştere Sunt destinate cunoaşterii reciproce a elevilor dintr-o
activitate.
Înainte de a începe jocul, trebuie să fie asigurata înţelegerea condiţiilor.
Deoarece jocurile sunt foarte uşoare, ele facilitează crearea unei ambianţe
pozitive în grup, în special pentru participanţii care anterior nu se cunoşteau.
Pentru unele jocuri de acest tip, evaluarea nu este necesară. Ar fi interesant ca la
evaluare să fie toţi participanţii, de exemplu, transmitând un obiect în cerc,
fiecăruia care-l primeşte să i se ofere posibilitatea să spuna ceva. Poate să fie
utilă, în funcţie de grup, o scurtă discuţie generală despre scopul acestor jocuri.
Obiectivele acestor jocuri sunt cunoaşterea reciprocă a participanţilor, crearea
unei ambianţe pozitive în grup.
Jocuri de relaxare
În jocurile de relaxare mişcarea şi râsul
realizează mecanismul de destindere psihologica şi
fizică.
Jocurile sunt prevăzute pentru a elibera energia, umorul, stimulând
mişcarea în grup. Jocurile de relaxare sunt utile pentru orice ocazie, dar pot fi
practicate şi cu un anumit scop: de încalzire, contactare cu participanţii, pentru
ruperea stării de monotonie sau tensiune, pentru trecerea de la o activitate la alta
sau ca punct final al unei activităţii comune.
Ele incearcă să elimine aspectul de competitivitate din jocurile în care
diversitatea se realizeaza prin integrarea tuturor în ’’expansiune’’ spiritului de
echipă.
Pentru cea mai mare parte, evaluarea nu e necesară, doar pentru a putea constata
efectele sau intensitatea destinderii, pentru a aprecia diferenţa şi scopul altor
tipuri de jocuri.
Obiective: eliberarea de energii, stimularea mişcării în grup, ruperea stării de
monotonie, trecerea de la o activitate la alta sau ca punct
final al unei activităţii comune.

Jocuri de comunicare Sunt jocuri ce încearcă să stimuleze

comunicarea între participanţi şi urmăresc
crearea unui proces de comunicare poliplanic în
grupul în care, de regulă, se stabilesc roluri fixe.
Aceste jocuri tind să creeze un mediu favorabil ascultării active şi comunicării
verbale, iar pe de altă parte, să stimuleze comunicarea nonverbală (expresii,
gesturi, contact fizic, priviri etc), pentru a iniţia noi moduri de comunicare. Jocul
va oferi un nou spaţiu cu noi canale de expresie a sentimentelor şi a relaţiilor în
grup.
 Jocurile de comunicare au propria lor valoare prin procesul de lucru, al
cunoaşterii anterioare şi al relaţiei cu mediul. Dinamica acestora, cât şi a
comunicării în general, este diversă şi totuşi realizarea jocurilor în diferite
momente poate aduce multe experienţe noi grupului.
Evaluarea este interesantă pentru realizarea în perechi sau în subgrupe, apoi şi
pentru întreg grupul. Ea nu consta în evaluarea ’’ preciziei’’ comunicării, a
gesturilor etc, ci în crearea unui mediu favorabil exprimării sentimentelor şi a
noilor emoţii.
Obiective: stimularea comunicării între participanţi, crearea unui
mediu favorabil ascultării active şi a exprimării sentimentelor.
Jocuri de cooperare Sunt jocuri în care colaborarea între participanţi este
un element esenţial. Se examinează mecanismele
jocurilor competitive, creând un mediu destins şi
favorabil cooperării de grup.
Chiar daca în multe jocuri există un anumit scop, aceasta nu înseamnă ca
obiectivul jocurilor este numai cel explicit, ci se adaugă experienţa de
comunicare şi cooperare între participanţi.
Jocul de cooperare nu e o experienţă stabilă şi închisă. De aceea aceasta
variază, pentru ca jocul să fie adaptat la nevoile grupului.
Evaluarea jocurilor este importantă pentru:
- exprimarea de către participanti a noilor experienţe pe care le-au trăit;
- aprecierea atitudinilor de cooperare-competitivitate ce au apărut în joc;
- dialogul despre atitudinile, mecanismele competitive în grup şi în
societate.
Pe parcursul unor jocuri şi evaluărilor acestora, se poate clarifica faptul ca în
jocurile de cooperare nu exista un stereotip de “bine” şi “rau” sau modelul unui
jucător bun sau rau, existând doar o unitate a grupului în care fiecare încearcă să
aiba cel mai bun aport la atingerea unui scop.
Obiective: a inocula prin intermediul mişcărilor ideea cooperării între
oameni, realizarea coordonării mişcărilor pentru realizarea unei activităţi.
Animarea jocului şi conduita cadrului didactic
Cadrul didactic poate să se afle în două situaţii: să fie arbitrul jocului sau să fie
jucător ca şi ceilalţi. În ambele situaţii el trebuie să:
 fie imparţial,
 nu fie influenţat de jucători,
 aiba grijă să fie respectate regulile,
 menţina o ambianţă pozitivă,
 vegheze la securitatea jucătorilor,
 penalizeze o eventuală trişare,
 nu fie agresiv,
 nu fie pasiv,
 nu fie depăşit de evenimente,
 suprevegheze ca toţii participanţii să fie integraţi în grup şi să se amuze.
 Care este legătura între gând, emoţie şi comportament?

Emoţiile unei persoane reprezintă aspecte individuale, cu implicaţii asupra

sănătaţii fizice, mentale şi sociale a acesteia. Emoţiile sunt rezultatul unor
prelucrări cognitive a evenimentelor ce acţionează ca stimuli: emoţiile sunt post-
cognitive (apar după interpretarea cognitivă a evenimentului-stimul, chiar dacă
această prelucrare este automată, neconştientizată). De exemplu, pentru acelaşi
eveniment, oameni diferiţi pot avea emoţii diferite pentru că ei gândesc diferit
despre acest eveniment. Dacă se aud paşi pe scările clădirii, o persoană care
gândeşte că "este un hoţ" trăieşte emoţia de frică, în timp ce o altă persoană care
gândeşte că "este un vecin", nu trăieşte această frică.
Modul de a gândi al unui individ despre un eveniment este construit şi
influenţat de experienţele sale de viaţă cunoştinţele şi principiile sale, precum şi
de valorile comunităţii în care trăieşte. De exemplu, dacă o fată cade şi se
loveşte, e foarte probabil să gândească că "situaţia este periculoasă",că "fetele
primesc întotdeauna ajutor" şi, ca urmare, poate se va simţi neajutorată, va
începe să plângă, aşteptând ajutorul cuiva. Dacă un băiat cade şi se loveşte, e
foarte probabil să gândească că "situaţia este periculoasă", că "este jenantă
pentru un bărbat", că "bărbaţii se descurcă întotdeauna singuri" şi, ca urmare, se
va simţi poate furios, va încerca să se ridice şi să se comporte ca şi cum nimic
nu s-ar fi întâmplat.
Interpretarea cognitivă a unui eveniment determină reacţii (modificări) la
trei nivele ale persoanei: fiziologic,comportamental şi cognitiv. Experienţa
subiectivă, personală a acestor modificări reprezintă trăirea emoţională. Cele
mai multe dintre trăirile emoţionale pot fi etichetate lingvistic: teamă, ură,
bucurie, regret, furie, mulţumire, tristeţe etc.
Emoţia are o componentă neurofiziologică. În trăirea unei emoţii sunt
prezente modificări la nivel fiziologic:
- creşte ritmul cardiac;
- creşte ritmul respirator sau apare apneea (oprirea respiraţiei);
- creşte conductanţa electrică a pielii, se contractă musculatura netedă a
foliculilor piloşi ai părului de pe corp (se ridică părul) etc.
Aceste modificări determină schimbări în funcţionarea întregului
organism, stimulând, în special, sistemul endocrin. În cazul în care intensitatea
emoţiilor este exagerată, sau încărcătura afectivă este negativă, modificările
funcţionale repetate ale organismului cresc riscul dezvoltării diferitelor boli
somatice (ulcer, cancer, boli cardio-vasculare etc.). Încărcătura afectivă a trăirii
emoţionale - care e etichetată ca pozitivă sau negativă - este dată de caracterul
plăcut sau neplăcut al acesteia.
 Emoţiile resimţite ca plăcute sunt considerate emoţii pozitive, în timp ce
emoţiile resimţite ca neplăcute sunt considerate negative. Cea mai mare parte a
emoţiilor pozitive, dar şi o parte a emoţiilor negative, au un caracter tonic pentru
individ (îl mobilizează pentru implicarea în realizarea sarcinii, pentru
desfăşurarea unor activităţi). De aceea, copiii nu trebuie împiedicaţi să trăiască
emoţiile negative, ci trebuie doar învăţati anumite modalităţi adecvate de
exprimare a lor.
Emoţia are şi o componentă comportamentală, implicată în exprimarea
ei. Această componentă poate avea o formă manifestă, deschisă (plânsul,
zâmbetul, agresivitatea, evitarea, lupta, fuga, verbalizarea etc.), sau poate avea o
formă nemanifestă, mai greu de observat. Forma manifestă este mai eficientă
din punctul de vedere al stării de sănătate decât forma nemanifestă - dacă
aceasta din urmă se datorează de fapt "abţinerii" de la exprimarea emoţională.
Aceasta întrucât pentru menţinerea stării de sănătate este foarte importantă
ventilarea emoţiilor, adică exprimarea lor într-un mediu protejat (fără ca
persoana să fie criticată sau sancţionată pentru ceea ce trăieşte la nivel
emoţional) şi fără a-i răni sau a-i jigni pe ceilalţi. Uneori însă, unele manifestări
emoţionale au consecinţe negative asupra sănătăţii. De exemplu, manifestarea
violentă a furiei determină creşterea secreţiei de adrenalină, care stimulează
activitatea cardiovasculară şi creşte - pe termen lung - riscul dezvoltării bolilor
cardiovasculare.
Furia subiectivă (simţită) este însă scăzută în cazul exprimării
incongruente cu emoţia (verbalizarea calmă a furiei), lucru care ar avea
implicaţii deosebite în practică: persoana poate să-şi exprime emoţiile, dar
datorită unor posibile efecte relaxante pe care vorbirea calmă le are asupra ei,
furia propriu-zisă scade. Instruiţi copiii şi părinţii asupra unor metode eficiente
şi "sănăoase" de exprimare a furiei:
să ajungă la această"soluţie" (exprimarea ca atare a furiei) cât mai rar
posibil, numai în situaţii extreme (găsiţi în experienţa dumneavoastră , a copiilor
sau a părinţilor exemple de astfel de situaţii);
- atunci când îşi exprimă furia, să o facă pe un ton calm, fără să strige
sau să atace alte persoane. Încercaţi acest exerciţiu la clasă(joc de rol) şi
recomandaţi-l şi părinţilor.
Formele de exprimare emoţională cu efecte pozitive asupra sănătăţii sunt
numite adaptative, în timp ce formele care au efecte negative asupra sănătăţii au
fost numite dezadaptative. Cea mai adaptativă formă de exprimare a emoţiilor
este verbalizarea calmă, iar cele mai dezadaptative forme sunt agresivitatea şi
violenţa, comportamentul distructiv sau autodistructiv. Formele dezadaptative
au efecte negative asupra sănătăţii întrucât respectivele comportamente
stimulează secreţia de adrenalină şi noradrenalină. Aceşti hormoni stimulează
funcţionarea organismului la un nivel mai ridicat decât cel necesar şi creşte
astfel riscul apariţiei unor boli somatice sau riscul apariţiei în anumite condiţii a
unui atac de cord, atac cerebral etc.
 Nu mai puţin important este efectul formelor dezadaptative de exprimare
emoţională asupra relaţiilor sociale. Deseori, persoanele agresive inspiră frică,
sunt evitate în activităţile de grup sau în alte contexte, sunt expuse unor pericole
- violenţă, altercaţii, pedepse etc.
Neexprimarea emoţiilor este tot o formă dezadaptativă pentru că poate
determina dezvoltarea tulburărilor de somatizare (prezenţa simptomatologiei
somatice - dureri de cap, balonări, palpitaţii, senzaţie de sufocare, dismenoree,
dureri articulare, blocaje urinare etc. – în absenţa oricărei cauze organice sau
patologii somatice), sau poate conduce la consum de substanţe ca mijloc de
atenuare a intensităţii trăirii emoţionale.
Emoţia are de asemenea o componentă cognitivă. Aceasta reprezintă o
evaluare sau o interpretare a trăirii emoţionale subiective: "m-am făcut de râs",
"sunt o persoană slabă", "m-am descurcat foarte bine" etc. Componenta
cognitivă este puternic legată de sănătate, întrucât este implicată în: evaluarea
posibilităţilor personale de a avea comportamente sănătoase, evaluarea riscurilor
pentru sănătate, evaluarea beneficiilor unui comportament sanogen etc.
Similar comportamentelor, în funcţie de caracterul lor pozitiv sau negativ
pentru sănătate, cogniţiile sunt numite adaptative sau dezadaptative.
Cogniţiile care determină emoţii tonice şi/sau pozitive şi care susţin implicarea
individului în realizarea de comportamente care menţin starea de sănătate
(exerciţiul fizic, reducerea consumului de alcool, renunţarea la fumat) sunt
considerate adaptative.
Ca urmare, emoţia - prin toate componentele sale şi prin faptul că este
post-cognitivă - are un rol major în menţinerea şi potenţarea stării de
sănătate. Ca şi componentele sale, emoţiile sunt considerate adaptative
sau dezadaptative în raport cu consecinţele lor asupra sănătaţii.

Profesorii şi părinţii pot încuraja adolescenţii şi copiii să-şi exprime

sentimentele negative:
 într-un mediu privat, de sprijin (preferabil acasă - în camera lui sau într-o
sală de clasă goală). În cazuri extreme, dacă e furios, copilul se poate
"răzbuna" pe un obiect specificat (de exemplu, o pernuţă), poate plânge
sau poate sta să se calmeze. Pentru a se linişti poate să numere până la
10, să-şi pună nişte jucării într-o anumită ordine etc.;
 copilul poate fi învăţat moduri alternative (prin imaginaţie, simbolic) de
exprimare a emoţiilor negative;
 dacă e supărat şi plânge, copilul îşi poate imagina că supărarea se adună în
lacrimi, "dă pe dinafară" şi trece odată ce îţi ştergi lacrimile;
 copilului i se pot sugera căi alternative de a face faţă situaţiilor negative,
căi identificate din propria experienţă.
De exemplu, în cazul în care copilul este atacat verbal de un alt copil, el poate
folosi metoda "geamului" (peretelui). Când acel copil îi vorbeşte urât, el îşi
poate spune "geam, nu te mai aud" şi îl poate ignora;
 adultul poate fi un model pentru propriul copil în confruntarea cu aceste
emoţii. I se poate sugera să evite să răspundă la probleme prin ţipete,
furie, plâns, acuzarea celorlalţi şi să se focalizeze pe rezolvarea problemei
care a determinat emoţia negativă sau pe acceptarea acesteia. Este
important ca adultul să verbalizeze pe scurt procesul prin care ajunge să
recunoască emoţia şi să o accepte sau să treacă la rezolvarea problemei;
 copilul poate fi ajutat să vadă partea bună ("jumătatea plină") în situaţiile
mai rele. De exemplu, dacă o persoană sau un animal drag moare,
copilului i se poate spune că acea persoană e bine pentru că nu îl mai
doare nimic, "e cu îngeraşii" etc. în cazul unei situaţii frustrante i se poate
spune copilului că, dacă trece de această situaţie, el va fi mai puternic pe
viitor, va fi ca un om mare etc.
Prin aceste metode se poate preveni - pe termen lung - exprimarea prin furie sau
agresivitate (mai des întâlnită şi din păcate mai tolerată la băieţi), sau
neexprimarea emoţiilor (mai întâlnită la fete), care în timp
au repercusiuni negative asupra sănătăţii psihice, fizice şi sociale a acestora.

a.Particularitati afective
Copilul de vârsta pubertara se caracterizeaza prin hipersensibilitate, instabilitate
emotiva,opozitionism. El se simte jignit, lezat cu usurinta, chiar fara motive
întemeiate. Desi are capacitatea dea-si controla manifestarile emotionale, uneori
are izbucniri necontrolate - mai ales în mediile familiare
(acasa sau în grupul de prieteni). Crizele de afect si opozitionismul sunt
specifice atât copilului mic,cât si adolescentului. Negativismul si opozitia
exprima dorinta adolescentului de a se delimita si individualiza ca identitate, de
a-si demonstra capacitatea de a actiona independent. Adolescentul se
opune lumii pentru a se diferentia de ea, pentru a se identifica si personaliza
(Mircea T., 2008, p. 275).
Opozitionismul este suportat greu de cei mai multi parinti, desi este o însusire
frecvent întâlnita înadolescenta, si are un rol important în formarea
personalitatii.
Unii adolescenti au stari de anxietate legate de teama de esec, de a fi umilit sau
de a fi respins.
Starile de depresie, sentimentele de inferioritate, de singuratate sunt, de
asemenea, frecvent întâlnite înaceasta perioada.
Spre sfârsitul acestei etape de vârsta, adolescentul îsi îmbogateste experienta
afectiva, devinemai independent, are mai multa încredere în sine, si în acelasi
timp devine mai stabil emotional.
În adolescenta sentimentele devin mai profunde si mai stabile decât în copilarie.
Sentimentelede prietenie si dragoste au o importanta deosebit de mare, dar si
alte sentimente si pasiuni pot deveniintense si stabile: pasiunea pentru sport,
pentru un domeniu artistic sau stiintific. Uneori devin intense
sentimente sau pasiuni negative: gelozia, dorinta de razbunare, pasiunea pentru
jocuri de noroc, pentrujocuri pe calculator etc.