Cele mai multe romane sunt construite în jurul unor personaje.

Fiecare
personaj joacă un anumit rol în intriga romanului.Comportamentul lor
prezintă un model mai mult sau mai puţin coerent.Modelele se pot modifica
uneori,în funcţie de mediul social în care acţionează personajele,deşi
caracteristicile sale fundamentale rămân aceleaşi.
În realitate,fiecare individ deţine în societate mai multe poziţii sau
roluri.Pentru fiecare din aceste roluri,individul prezintă un model mai mult
sau mai puţin coerent de comportament,care este caracteristic pentru rolul
respectiv şi care ia în considerare normele sociale şi aşteptările celorlalţi în
privinţa comportamentului de rol.Pe lângă aceasta,individul are şi o
concepţie proprie cu privire la ceea ce este corespunzător rolului şi îşi
dezvoltă un stil personal pentru a face faţă situaţiilor care îi afectează
comportamentul-rol.În funcţie de discrepanţele dintre interpretarea personală
şi aşteptările mediului,individul va primi răspunsuri/un ’’feed-back’’(sub
forma de recompensă sau pedepse) de la ceilalţi.Acest feed-back va influenţa
modul în care individul îşi va adapta comportamentul său de rol şi va
contribui la perfecţionarea acestuia.
Individul deţine mai multe roluri în societate contemporană.Rolul lui
în muncă este numai unul dintre acestea.Iniţial,orientarea şi consilierea
profesională s-au concentrat pe acest unic rol,lăsând neatinse celelalte roluri
pe care le îndeplineşte individul.În ultima vreme,cercetătorii şi practicienii
au devenit conştienţi de faptul că rolul în muncă nu poate fi separat de alte
roluri.De exemplu,gradul de angajare a două persoane care au acelaşi loc de
muncă va fi influenţat de rolul acestora în familie.O femeie căsătorită având
şi doi copii va avea probabil o concepţie diferită despre importanţa profesiei
sale,comparativ cu o femeie necăsătorită care locuieşte cu
părinţii.Cercetătorii au acum tendinţa de a utiliza termenul de cariera cu
referire la toate rolurile pe care le joacă o persoană pe parcursul
vieţii.Aceasta a dus,în cazul modelului durată de viaţă,spaţiul de viaţă al lui
Donald Super,la recunoaşterea faptului că o cariera trebuie definită ca o
’’îmbinare de secvenţe de roluri jucate de un individ în timpul întregii sale
vieţi’’.
Modelul duratei de viaţă şi spaţiul de viaţă,elaborat de
Super,identifică şase roluri
importante :copil,elev/student,lucrător,cetăţean,persoană în timpul său liber
şi familist.Acest ultim rol poate fi subîmpărţit în trei
subroluri :soţ/soţie,susţinător al familiei şi părinte.Viaţa individului este
structurată în jurul acestor roluri.Determinanţii personali(factorii psihologici
şi biologici) şi cei situaţionali(factori socio-economici şi istorici) vor
influenţa alegerea şi dezvoltarea acestor roluri,performanţele într-un anumit
rol sau dezangajarea din acestea.
De regulă,numai două sau trei roluri deţin un loc central,în timp ce
celelalte sunt fie absente,fie reprezentate într-o măsură mai mica.Importanţa
rolurilor depinde şi de mediul şi de nivelul de dezvoltare a personalităţii
respective.De exemplu,un student va considera că rolurile lui principale sunt
cele de student,de persoană care îşi petrece timpul liber şi de tânăr.După
absolvire,acelaşi individ va intra în rolurile de lucrător,familist şi
cetăţean.Totuşi,acestea depinde de timpul şi locul în care trăieşte acest
student,deoarece în anumite societăţi situaţia poate fi diferită.De exemplu,în
unele tări,majoritatea studenţilor sunt căsătoriţi :pentru ei,rolul de familist
este deja esenţial şi înlocuieşte în mod corespunzător pe acela de tânăr.Chiar
şi rolul de petrecere a timpului liber poate deveni minim şi înlocuit cu acela
de lucrător,deoarece studentul trebuie să îşi căştige existenţa.
Este clar că structura de viaţă(constelaţia de roluri) este influenţată de
dinamica dezvoltării carierei şi diferă de la un individ la altul şi în cazul
aceluiaşi individ de-a lungul ciclului de dezvoltare.Recunoaşterea existenţei
diferitelor roluri ridică problema importanţei relative a rolurilor.În special,în
cadrul orientării carierei este vorba despre importanţa deosebită pe care o
dobândeşte rolul de lucrător în raport cu celelalte roluri din viaţă.
Donald Super şi echipa lui de la ’’Work Importance
Study’’(Cercetarea Importanţei Muncii) a rezolvat această chestiune
introducând conceptul de proeminenţa rolului,care poate fi definit
ca’’importanţa şi proeminenţa unui rol în raport cu alte roluri importante din
viaţă’’.Proeminenţa rolului se reflectă în comportament,atitudini şi
cunoştinte legate de un anumit rol.
Pentru fiecare dintre roluri trebuie să se ia în considerare trei aspecte :
Participarea la rol :reflectarea bugetului de timp şi a efortului dedicat
unui anumit rol ;
Angajarea faţă de un anumit rol :implicarea afectivă într-un rol ;
Orientarea faţă de rol :cunoştinţele şi înţelegerea rolului.
Aceste componente pot fi văzute ca aspecte independente ale
rolului.Implicarea afectivă într-un rol(angajarea)poate exista fără o bună
cunoaştere sau înţelegere a rolului(orientare).În ciuda ataşamentului
sentimental,participarea efectivă la rol poate fi limitată din cauza situaţiei în
care trăieşte individul.Invers,o implicare în rol fără ataşament afectiv şi fără
înţelegere este,de asemenea,posibilă.
 În cazul elevilor de liceu,se pot defini şase roluri importante,după cum
urmează :
Adolescent :îşi petrece timpul cu cei de aceeaşi vârstă,în relaţia cu părinţii se
simte dependent de aceştia,are nevoie de sprijin etc.
Elev :alege o anumită filieră de studiu,merge la şcoală,se pregăteşte pentru
ore,studiu formal sau informal(la şcoală,acasă),efectuează temele pentru
acasă etc.
Lucrător :activităţi care aduc un venit sau un profit,la un loc de muncă sau ca
liber profesionist.
Cetăţean :activităţii în organizaţii comunitare,cum ar fi cluburi de
tineret,Crucea Roşie,organizaţii de servicii sociale,organizaţii de cartier,etc.
Petrecerea timpului liber :participarea la activităţi sportive,privitul la
televizor,hobby-uri,cinematograf,teatru,lecturi,petrecerea timpului cu
prietenii sau cu familia.
Familist :curăţenie în casă,pregătirea mesei,cumpărături,îngrijirea membrilor
familiei(copii mai mici,bunici).
Pentru a evalua importanţă rolurilor,se pot pune următoarele întrebări ;
Participare :Ce faci în prezent sau ce ai făcut în ultima vreme ?Cât timp
petreci cu această activitate ?
Implicarea afectivă :Ce simţi în legătură cu aceasta ?
Orientarea :Ce ştii despre această activitate ?Ce oportunităţi vezi în legătură
cu aceasta ?
Alegerea rolurilor şi luarea deciziilor devin chestiuni problematice ori de
câte ori individul îşi asumă un rol nou,îl dezvoltă pe cel avut sau anticipează
tranziţia spre alt rol.Evident,procesul decizional şi opţiunile referitoare la rol
sunt influenţate de contextul în care individul activează.Factorul socio-
economic poate determina proeminenţa rolului.În anumite cercuri,un rol de
lucrător este considerat esenţial şi situat cu mult înaintea rolului de
elev /student.Acelaşi lucru este valabil dacă se iau în considerare aspectele
culturale sau etnice.
Există mai multe niveluri în procesul de alegere a rolurilor :
La nivelul de bază se alege tipul de rol.Acest proces este influenţat de
caracteristicile de personalitate şi de preferinţe,dar şi de mediu.
Al doilea nivel este legat de evaluarea importanţei rolului.Aceasta se face în
funcţie de cuantumul de timp investit în exercitarea rolului respectiv.
Al treilea nivel se centrează pe gradul de adaptare.Aceasta se referă la
masură în care individul îşi adaptează rolul la propriile preferinţe,capacităţi
şi concepţie despre rol.Aici poate fi inclusă şi adaptarea
caracteristicilor(preferinţelor)personale la cerinţele rolului.
Al patrulea nivel se referă la stilul de a exercita rolul.Cum îţi joci rolul :cu
un angajament deplin,crezi în el sau este numai o executare a regulilor,aşa
cum se aşteaptă de la tine.
Parcurgerea acestor niveluri trebuie să conducă la o constelaţie
satisfăcătoare de roluri.O alegere eficace presupune autocunoaşterea şi
cunoaşterea caracteristicilor fiecărui rol.Acest lucru nu este uşor de
realizat.Contribuţia esenţială a consilierilor şi a profesorilor este să ofere
elevilor feedback,pentru a-i sprijni în procesul cunoaşterii de sine şi
cunoaşterii rolurilor.
Conceptul de rol îl leagă pe individ de matricea socială în care
funcţionează.Din acest motiv,jocul de rol include aspecte individuale şi
colective,interne şi externe.
Criteriul cheie de evaluare este eficacitatea şi satisfacţia oferită de
modul în care este îndeplinit rolul.Întrucât individul şi mediul(acesta putând
fi format din alţi indivizi) nu au aşteptări şi judecăţi congruente,evaluarea
jocului de rol este dificilă.Individul poate avea impresia că a interpretat bine
un rol,în timp ce mediul vede rolul respectiv ca pe o performanţă
nesatisfăcătoare.
Evaluarea jocului de rol este determinată de :
Variabilele personale,cum ar fi aşteptările şi percepţiile individului cu
privire la propriile calităţi şi capacităţi ;
Angajarea afectivă ;
Participarea activă ;
Posesia cunoştinţelor relevante ;
Eficacitatea interpretării ;
Satisfacţia dobândită de pe urma rolului îndeplinit ;
Satisfacţia oferită de alegerea rolului,legată de echilibrul între ceea ce
dai şi ceea ce primeşti.
Problema este că individul îndeplineşte mai multe roluri în acelaşi
timp.Aceasta poate duce la situaţia în care obţinerea satisfacţiei şi eficacităţii
într-un rol poate influenţa satisfacţia şi eficacitatea în interpretarea altui
rol.Consilierii cunosc foarte bine fenomenul de nemulţumire dintr-un anumit
rol,care se răsfrănge în insatisfacţia din alt rol.De exemplu,la
elevi,nemulţumirea cauzată de rolul de copil poate afecta rolul de elev şi
poate crea o situaţie şcolară neplăcută.
Din acest punct de vedere,practicienii ar trebui să încerce să evalueze
calităţile clienţilor pentru toate rolurile importante din viaţa acestora şi să le
evalueze performanţele jocului de rol atât din perspectiva internă,cât şi
externă.
 Bibliografie :
Raoul Van Esbroeck,Vrije Universiteit Brussel,Belgia’’Roluri in
timpul vietii’’

Schimbarea rolurilor poate fi rezultatul unui proces in intiat de individ

sau rezultatul unei schimbari a mediului.
Schimbarea de rol legata de modificarea contextului depaseste
posibilitatile de control ale individului.O astfel de schimbare reprezinta un
proces lent si duce,intotdeauna,la inceritudine cu privire la modul in care
trebuie jucat noul rol.De exemplu,in momentul de fata,familiile in care ambii
soti lucreaza

Situată între copilărie şi vârsta adultă, adolescenţa constituie un

fenomen biologic, psihologic şi social, cu determinări multiple, de ordin
genetic, geografic, cultural, social şi educaţional.
Cunoaşterea particularităţilor definitorii ale acestei etape exclude
tratarea ei unilaterală, doar în sens exclusiv biologic sau psihologic, între
maturizarea organică şi cea psihosocială existând un raport de
interdependenţă. Mai mult, ritmurile dezvoltării organice şi psihologice sunt
inegale, între aceste fenomene putând interveni disproporţii, decalaje,
contradicţii, stări conflictuale sau critice.

Majoritatea psihologilor consideră că adolescenţa ar trebui să fie o

perioadă de experimentare a rolului în care tinerii pot explora conduite,
credinţe, interese şi ideologii alternative, care pot fi modificate sau
înlăturate, în încercarea de a modela un concept integrativ al sinelui. Pentru
a ajunge la o identitate coerentă, adolescenţii ”încearcă” diferite roluri fără a
se angaja în vreunul. Atitudinile şi valorile stabile, alegerea profesiunii şi a
partenerului de viaţă, a stilului şi drumului de viaţă se integrează gradual
făcând posibilă simţirea propriei persoane şi a celor din jur

Statutul este pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul sistemului social,
implicand un ansamblu legitim de asteptari fata de cei care ocupa alte pozitii in cadrul
aceluias sistem; reprezinta un concept fundamental in psihologia sociala, antropologia
sociala si culturala, sociologie. Aceasta pozitie are doua dimensiuni: orizontala si
verticala. Dimensiuniea orizontala se refera la reteaua de contacte si de schimburi reale
sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social.
Dimensiunea verticala vizeaza contactele si schimburila cu persone situate in ierarhia
sociala intr-o pozitie superioara sau inferioara

STATUS, ROL SI CONFLICT DE ROL Dezvoltarile teoretice de pana acum au relevat

ca persoana trebuie inteleasa ca expresie obiectiva a raporturilor dintre individual si
social, dintre psihologic i sociocultural. n consecinta, analizele referitoare la procesele si
fenomenele psihoindividuale care se produc in context relational trebuie sa fie dublate de
cercetarea proceselor relationale ca atare, precum si de relevarea modalitatilor prin care
se manifesta personalitatea pe plan interpersonal si sociocultural. Acest fapt devine
posibil prin introducerea notiunilor destatut si rol, care exprima pozitiile, functiile si
comportamentele persoanei derivate din calitatea sa de element activ al unor structuri
sociale determinate. Statutul este pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul sistemului
social, implicand un ansamblu legitim de asteptari fata de cei care ocupa alte pozitii in
cadrul aceluias sistem; reprezinta un concept fundamental in psihologia sociala,
antropologia sociala si culturala, sociologie. Aceasta pozitie are doua dimensiuni:
orizontala si verticala. Dimensiuniea orizontala se refera la reteaua de contacte si de
schimburi reale sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi
nivel social. Dimensiunea verticala vizeaza contactele si schimburila cu persone situate in
ierarhia sociala intr-o pozitie superioara sau inferioara. In consecinta, fiecarei pozitii ii
sunt precizate functiile, drepturile, indatoririle si modelele comportamentale considerate
dezirabile. Termenul de status a fost utilizat initial in filozofia sociala, desemnand
drepturile si datoriile unei persoane, puterea de care aceasta dispune. Facand distinctie
intre "situatia statutara" si "situatia de clasa", Max Weber da initial termenului de status
un sens pur psihologic, sinonim celui de prestigiu. Acest sens se pastreaza in sociologia si
psihologia nemarxista contemporana. Eludandu-se legatura dintre pozitia de clasa si
status, termenul de status este utilizat adesea in conceptiile nemarxiste pentru a desemna
doar distributia prestigiului. Din perspectiva antropologiei culturale, Ralph Linton a dat
utilizarea termenului de status cu intelesul de colectie de drepturi si de datorii generate de
locul ocupat de individ in societate. Talcott Parsons(1902-1979), atragand atentia asupra
caracterului complementar al statusului, face distinctie intre statusurile atribuite si cele
achizitionate, pentru care individul opteaza, face anumite eforturi. In conceptia lui J.
Stoetzel, statutul desemneaza ansamblul de comportamente pe care o persona le poate
astepta sau pretinde din partea altora, in virtutea pozitiei pe care o ocupa in viata sociala.
In aceasta acceptie, statutul are atat o latura obiectiva, definita prin elemente exterioare,
observabile ale comportamentelor statutare, cat si una subiectiva constand din aprecierea
si atitudinea persoanei fata de pozitia pe care o ocupa. Realizarea optima a finalitatii a
unei activitati este conditionata de o corecta definire si articulare a statutelor in cadrul
structurii generale a sistemului social. Atat definirea, cat si functionalitatea statutelor nu
pot fi concepute decat in cadrul unei retele interactionale ale pozitiei sociale, in care
atributiile, drepturile si indatoririle sunt precis circumscrise, astfel incat sa nu apara
suprapuneri sau hiatusuri. Functia unui statut consta in contributia fiecarei pozitii la
realizarea scopurilor grupului sau institutiei sociale, intr-un anume context social. In
consecinta, unul si acelasi satut poate avea functii diferite, determinate de contextul
sociocultural concret. In cadrul diferitelor culturi pot exista diferente sensibile in ceea ce
priveste definirea si stabilirea functiilor unor pozitii sociale. Drepturile, indatoririle,
modelele comportamentale practicate in situatii sunt nu numai diferite, dar se afla plasate
intr-un cu totul alt sistem interactional de pozitii sociale, toate sunt preponderent derivate
din coordonatele de baza ale respectivei culturi, si numai in mica masura din
coordonatele obiective ale unor stari naturale. Configuratia si contunutul statutelor se
poate modifica si in timp prin mutatii calitative. Statusul este in mod necesar relational.
El caracterizeaza o persoana printr-un ansamblu de drepturi si obligatii care regleaza
interactiunile asle cu cei care ocupa alte statusuri. Acestea precizeaza raporturile pe care
aceasta le poate avea cu sistemul de statusuri ale societatii careia ii apartine. Un om poate
ocupa simultan mai multe pozitii. Enumerarea tuturor statusurilor ale unei persoane
reprezinta setul de statusuri pe care acesta le ocupa. Clasificarea statutelor se poate face
pe baza mai multor criterii: -dupa modul cum au fost obtinute de persoana, statutele pot fi
prescrise(dupa varsta, sex, etnie, religie si nationalitate) sau dobandite(prin profesie,
activitate politica, economica, etc) -dupa natura instantei care le constituie, statutele pot fi
formale(impuse de o institutie oficiala) sau informale(generate consensual in cadrul unor
grupuri sau asocieri spontane) -dupa durata statutele pot fi temporare sau permanente.
Majoritatea statusurilor de durata sunt atribuite, mostenite prin nastere. Acestea sunt:
varsta, rasa, etnia, sexul, filiatia. Altele sunt dobandite, achizitionate, sau castigate, cum
ar fi realizarile personale, educationale sau ocupationale. Statusurile temporare pot fi
situationale sau tranzitorii.Un status situational este o pozitie pe care noi o ocupam numai
pentru o anumita perioada intr-o situatie particulara. Statusurile tranzitorii reprezinta una
din acele structuri sociale care ocupa un timp limitat pentru a face legatura dintre alte
statusuri. Dupa momentul in care statusurile sunt activate sau dupa asteptarile exprimate
fata de unul dintre statusurile care apartin unei persoane, acestea pot fi manifestate sau
latente. Statusurile unei persoane pot fi echilibrate, avand o inalta corelatie, ceea ce duce
la cristalizarea si congruenta statusului social. Exista insa situatia de necongruenta a
statusurilor, generate de opozitia dintre acestea sau chiar de natura lor interna. In
sociologia organizationala, s-a relevat ca pozitiile ierarhice intermediare determina
conflicte interstatus. Cercertarile sociologice concrete au aratat ca modul in care persoana
isi percepe propriul status intervine decisiv in depasirea conflictelor inter si intra status.
De asemenea, s-au gasit corelatii semnificative intre cristalizarea statusului si atitudinile
politice, intre status si anumite boli, ca si intre statusul profesional formal si satisfactia
muncii. Atat statutele considerate individual, cat si reteaua de statute prin care se
configureaza un sistem social indeplinesc o serie de functii complexe: organizeazea viata
sociala, prin stabilirea pozitiilor si a regulilor de subordonare si coordonare dintre
acestea; asigura eficienta activitatilor sociale prin stabilirea functiilor si
responsabilitatilor fiecarei pozitii din structura sistemului social; regleaza raporturile
interpersonale, prin intermediul normelor si modelelor comportamentale pe care le
impun; creeaza zone de "certitudine si predictibilitate" in cadrul vietii sociale, cu efecte
pozitive asupra climatului social si performantelor individuale si colective. Rolul social
se defineste ca model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea
in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor intr-un
sistem social. Rolul are valoare de expresie a persoanei care ocupa un anumit statut, fiind
rezultatul unei interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse unei anumite
pozitii sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului. Personajul este rezultatul sintezei
dintre prescriptiile si modelele comportamentale statutare si originalitatea personalitatii
subiectului, care dau o forma distincta comportamentului de rol. Distinctia dintre rol si
status este introdusa de Ralph Linton in lucrarea "The Study of Man" (1936), rolul fiind
considerat "aspectul dinamic al statusului". Raymond Bondon si Francois Bourricaud
apreciaza ca termenul de rol a fost folosit cu sensul sau sociologic inca din 1882 de
filozoful german Fr. Nietzsche(1844-1900). Conceptul de rol se regaseste si in
neobehaviorism cognitivism in teoriile invatarii sociale, dar el ocupa un loc central in
sistemul orientarii interactioniste. Din punct de vedere terminologic conceptul de rol a
aparut in contextul artei dramatice, caracterizand prestatiile actorului in cadrul unei
reprezentatii si de aici a fost imprumutat de limbajul stiintelor sociale, referindu-se la
functia pe care o indeplineste o persoana ocupand o pozitie intr-un cotext social. La fel ca
in cazul actorului, si rolul persoanei este dependent partial de rolul altora cu care ea se
relationeaza in contextul social. Notiunea de rol apare ca fiind complexa, ea reflectand
imbinarea unor caracteristici simultan subiective si obiective, sociologice si psihologice,
normative si personale: functia sociala, in care se ragasesc un gen de activitate si un
procedeu general de conduita, elaborate de societate si coditionate de locul pe care il
ocupa individul in sistemul relatiilor sociale; indeplinirea concreta a rolului de catre
fiecare individ. Ca si in cazul statusului, fiecare persoana la un moment dat nu are numai
un singur rol, ci un set de roluri care pot fi congruente sau incongruente.Termenul de "set
de roluri" desemneaza totalitatea relatiilor de rol pe care o persoana le intretine in fapt
prin statusul sau social. Evidetiind multitudinea de roluri care pot fi asociate unui status,
R. K. Merton(1966) subliniaza faptul ca un status social particular implica nu numai un
sungur rol asociat, ci mai multe roluri. Pentru indeplinirea unui rol, subiectul trebuie sa
fie constient de drepturile si de indatoririle pozitiei pe care o ocupa. Asteptarile pot
specifica strict comportamentul cerut sau pot fi doar indicatii care ofera actorului
posibilitatea de a-si juca liber rolul. Aceste variatii sunt in functie de sanctiune, de
certitudine si de consensul legat de asteptari. Dupa modelul lui S. F. Nodel, vom deosebi
trei tipuri de atribute ale rolului: -atributele fundamentale, a caror absenta sau modificare
schimba radical identificarea rolului, -atributele celui de al doilea tip, a caror modificare
sau absenta duce la aparitia unei diferente in perceperea eficacitatii rolului -atribute
periferice, a caror absenta sau variatie nu afecteaza eficienta rolului si perceperea sa. Intre
notiunile de statut si rol exista un raport de complementaritate dialectica, acestea
reprezentand doua fatete ale persoanei aflate in relatie: statutul desemneaza aspectul
static si structural al pozitiei ocupate, ale carei determinatii sunt preponderent
socioculturale; rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al comportamentului
persoanei care ocupa respectiva pozitie, avand determinatii preponderent
psihoindividuale si psihosociale. Prin asumarea unui rol persoana se implica intr-o
activitate care vizeaza implicit indeplinirea functiilor statutului corespondent, masura
indeplinirii acestor functii depinzand direct de calitatea rolului pretestat de persoana. Cu
cat o persoana este mai potrivita ocuparii unei anumite pozitii, cu atat distanta dintre
precriptiile statutare si comportamentul de rol este mai mica, ceea ce se va reflecta si in
modul cum este apreciat la nivel social jocul de rol. Acest fapt nu exclude spontaneitatea
si creativitatea persoanei, aceste calitati manifestandu-se pe directia cresterii
performantelor structurii sociale in cadrul careia actioneaza. Rolurile indeplinesc doua
functii principale: -regleaza raporturile sociale prin intermediul normelor si modelelor
socioculturale si prin reteaua de relatii pe care le determina intre membrii gruparilor
sociale -asigura integrarea personalitatii in plan intern, prin focalizarea insusirilor,
capacitatilor si proceselor psihice in raport cu jocul de rol, iar in plan extern prin
racordarea la obiectivele si exigentele activitatii sociale de grup. Exista mai multe criterii
de clasificare a rolurilor: -prin raportarea la statutele corespondente(varsta, sex, profesie,
pozitie, familie, etc) -din punct de vedere al libertatii pe care o presupune(asumate liber,
impuse, generate de situatii de stres) -in functie de cotributia persoanei(create,
preformate) -dupa criteriul temporalitatii(prezente, viitoare) -dupa forma de
manifestare(rigide, flexibile, amorfe) -dupa nivelul la care se produc(institutionale,
grupale, personale) -dupa rapotul cu realitatea si atitudinea subiectiva pe care o
presupun(refuzate, aspirate, visate, imaginate, virtuale, simbolice) -dupa
constanta(permanente, intermitente, intamplatoare). Analiza rolurilor se face la mai multe
niveluri. La nivel institutional, rolul se caracterizeaza prin natura si caracteristicile
sistemului de norme si modele prin care este prescris rolulu corespunzator unei anumite
pozitii sociale, precum si prin raportul pe care il mentine cu alte pozitii sociale. La nivel
individual, rolulu este analizat prin perspectiva functieie sale de exprimare si obiectivare
sociala a persoanei. In ceea ce priveste nivelul interactional, asumarea oricarui rol
presupune o situatie interactionala, in care ansamblul rolurilor din cadrul grupului sau
organizatiei se completeaza reciproc. Fiecare persoana poate indeplini, simultan sau
succesiv, o serie de roluri intre care exista un ansamblu de interactiuni si conditionari
reciproce. Tipurile de relatii dintre rolurile indeplinite de o persoana sunt esentiale pentru
asigurarea echilibrului psihic, a coerentei comportamentale, compatibilitatii si
performantei sociale. Conflictele de rol sunt stari psihice tensionale, anxiogene si
disfunctionale in plan comportamental, determinate de incompatibilitatea sau
incongruenta a doua sau mai multe roluri ale aceleiasi persoane, sau ale unor persoane
diferite aflate in interactiune directa. Termenul de conflict poate fi folosit in doua sensuri
diferite: -ca proces intersubiectiv manifestat nivel interactional, conflictul apare intre
doua sau mai multe persoane ale caror obligatii de rol sunt incompatibile, deci conflictele
se manifesta intre doua roluri diferite sustinute de persoane diferite -ca fenomen
intrasubiectiv apare sub forma conflictelor intre rol si sine, conflictul situindu-se intre
nivelul exterior, normativ si un nivel profund, reprezentat de sine. Conflictul
intrasubiectiv se consuma in interiorul persoanei, deoarece prevederile care decurg din
status impun un anumit comportament de rol, aflat in dezacord cu sentimentele, ideile si
perceptiile pe care persoana le are despre modul in care vede rezolvarea problemei
respective. Sursele conflictelor de rol se gasesc fie in alterarile care pot aparea la nivelul
mecanismelor de expectatie, perceptie, asumare si exercitare a rolurilor, fie in perturbarile
care se ivesc in raporturile interpersonale in legatura directa cu intelegerea si exercitarea
unor roluri. J. Maisonneuve considera ca sursa acestor conflicte poate fi identificata la
oricare dintre nivelurile de analiza a rolurilor prezentate anterior: institutional,
interactional si individual. Aceste surse pot fi grupate in urmatoarele categorii: 1) surse
de conflict tinand de conditiile socioculturale: -proliferarea rolurilor in societatea
contemporana; -inconsistenta sau ambiguitatea normelor si modelelor aferente unor roluri
corelative, situautie intalnita in zona de intersectie a doua sau mai multe culturi, grupuri
sau categorii sociale; -evolutia rapida a rolurilor in raport cu statutele si modelele comune
pe care se fundamenteaza; -articularea nocorespunzatoare a functiilor diferitelor roluri in
cadrul unor grupuri sau organizatii 2) surse de conflict la nivel interactional: -discordanta
intre asteptari si conduitele de rol ale unor persoane aflate in relatie directa; -competitii
interpersonale pentru asumarea simultana a aceluiasi rol; 3) situatii conflictuale traite la
nivel individual: -subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie, unde normele si
modelele socioculturale au caracter incongrunent sau contradictoriu; -subiectul nu adera,
moral sau ideologic la rolul sau, fiindu-i impusa o situatie pe care o considera
inacceptabila; -subiectul este contrariat de incompatibilitatile unor exigente apartinand
unui rol mixt, ale caror exigente sunt cotradictorii. Rezolvarea conflictelor de rol. In
functie de modul cum este inteles si depasit, conflictul de rol poate conduce fie la izolarea
sociala, nevroza sau disfunctionalitati de integrare in grup, fie la un efort de maturizare si
valorizare a personalitatii in noua situatie, prin optiuni intelectuale sau axiologice care sa
permita depasirea situatiei coflictuale. Insa, trebuie retinut faptul ca de multe ori, ajunse
la o anumita intensitate, conflictele de rol pot deveni factori importanti ai schimbarilor
sociale si individuale. Conflictele de rol intersubiect pot fi depasite prin cai care sa
apropie modurile de perceptie, intelegere si interpretare a situatiei de catre persoanele
aflate in relatie. Aceasta se poate realiza pe mai multe cai: -tact interpersonal si atitudine
conciliatoare fata de opiniile celorlalti; -redefinirea si "renegocierea realitatii" prin
propunerea unor criterii si semnificatii care sa transceada situatia conflictuala; -actiuni
persuasive care sa conduca la schimbarea perceptiilor partenerilor asupra situatiei
disfunctionale; -ruperea relatiilor generatoare de stari tensioanle. In cazul conflictelor
intrasubiective se pot utiliza urmatoarele modalitati de rezolvare a acestora: -stabilirea
unei ierarhii intre prescriptiile normative ale rolurilor aflate in conflic; -renuntarea la acel
rol care este perceput ca cel mai disfunctional fara a strica insa echilibrul campului social
in care evolueaza persoana; -recurgerea la o alternanta in exercitarea rolurilor, astfel incat
trecerea de la unul la altul sa produca cele mai reduse stari tensionale; -promovarea unui
nou tip de rol care sa reduca raporturile de contrarietate dintre acestea; -esalonarea in
timp a actiunilor specifice diferitelor roluri aflate in conflict; -schimbarea propriei
atitudini fata de rolurile aflate in conflict, prin evitarea recunoasterii conflictului.
Rezolvarea conflictului presupune de cele mai multe ori combinarea unora dintre aceste
modalitati rezolutive, in functie de unele particularitati ale personalitatii subiectilor si ale
situatiei sociale in care actioneaza. BIBLIOGRAFIE Bogatu N.(2002)-Conduita de rol,
sine si personalitate, Bucuresti, Ed. Granada Golu P.(1988)-Orientari si tendinte in
psihologia sociala, contemporana, Bucuresti, Ed. Politica Larousse(1996)-Dictionar de
sociologie, Bucuresti, Ed. Univers Enciclopedic Radu I., Ilut P., Matei L.,(1996)-
Psihologia sociala, Cluj-Napoca Tucicov-Bogdan A., Chelcea S., Golu M., Golu P.,
Manoli c., Panzaru P.(1981)-Dictionar de psihilogie sociala, Bucuresti, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica Zamfir C., Vlasceanu L.,(1993)-Dictionar de sociologie, Bucuresti, Ed.
Babel

Teoria Trăsătură -Factor(Holland)

Prima lucrare modernă despre teoria carierei intitulată ’’Alege-ţi

cariera’’de Frank Parsons a apărut în 1909.Modelul potrivirii,bazat pe
înţelegerea propriei persoane,a necesităţilor locului de muncă şi a alegerii
bazate pe un proces de raţionament real este în continuare reperul care se
află la baza mai multor teorii,precum şi a practicii de orientare a carierei.În
mod deosebit,modelele de educaţie în vederea dezvoltării unei
cariere,folosite în multe ţări,se bazează,în mare măsură,pe ideea acestei
potrivirii.
Teoria lui Holland(1997) este un exemplu de teorie-
trăsătură.Aceasta se bazează pe mai multe afirmaţii :
1. Personalitatea individului este factorul primar în alegerea profesiei.
2. Profilul intereselor reflectă personalitatea.
3. Indivizii dezvoltă păreri stereotipe cu privire la ocupaţii(de
ex.,considerăm că un contabil este punctual,relativ
introvertit,nesociabil etc.).Aceste opinii ne modelează părerea despre
ocupaţii şi joacă un rol fundamental în alegerea ocupaţiei.
 4. Orice persoană îşi caută o ocupaţie care să fie congruentă cu
personalitatea sa şi care să-i permită să-şi exercite atitudinile şi să-şi
valorifice calităţile.O bună potrivire duce la succes şi satisfacţie.
Dupa părerea autorului,personalitatea este rezultatul interacţiunii
dintre caracteristicile moştenite,care sunt esenţiale pentru dezvoltarea
intereselor specifice şi activităţilor la care este supus un individ.Holland
recunoaşte că interacţiunea conduce în ultimă instanţă la formarea
personalităţii.
Holland susţine că cele mai multe persoane pot fi clasificate în şase
tipuri pure :realist,investigator,artist,sociabil,întreprinzător şi convenţional.
Oamenii realişti reacţionează faţă de mediu într-un mod
obiectiv,concret,manipulativ din punct de vedere fizic.Evită sarcinile care
necesită calităţile intelectuale,artistice sau sociabile(nu sunt potriviţi ca
lideri).Sunt materialişti,masculini,nesociabili şi stabili emoţional.Preferă
profesiile tehnice,agricole sau mesteşugăreşti cu activităţi care implică lucrul
cu maşinile,o activitate fizică(de exemplu,sport)etc.
Persoanele investigatoare reacţionează faţă de mediu folosind
inteligenţa,manipulând idei,cuvinte,simboluri.Evită situaţiile sociale,sunt
nesociabile,masculine,inexistente şi introvertite.

Preferă sarcinile ştiinţifice,teoretice(de exemplu

cititul,algebra,colecţionarea de obiecte) şi activităţile creatoare cum ar fi
sculptura,pictura,muzica.Preferă să lucreze într-un mediu academic sau
ştiinţific.
Persoanele artistice fac faţă mediului folosind forme şi produse ale
artei.Se bazează pe impresii subiective,sunt
nesociabile,feminine,supuse,sensibile,impulsive şi introspective.Preferă
profesiile muzicale,artistice, dramatice şi nu le plac activităţile masculine şi
rolurile care implică muncă fizică.
Persoanele sociabile preferă să intre în contact cu alţii.Acestea caută
interacţiunea socială în mediul educaţional,terapeutic şi religios.Se consideră
persoane sociabile,vesele,cu simţul răspunderii,care obţin succese şi le place
să se afirme.
Persoanele întreprinzătoare au spirit de aventură,sunt dominante şi
implusive.Sunt persuasive,vorbăreţe,extravertite,încrezătoare,agresive şi
exibiţioniste.Preferă ocupaţii din domeniul vânzărilor şi al
managementului,unde pot să-i domine pe alţii.Au nevoie de putere şi de
recunoaşterea calităţilor de câtre cei din jur.
Persoanele convenţionale au nevoie de aprobarea celor din
jur.Creează o impresie bună deoarece sunt ordonate,sociabile,concrete,dar
sunt lipsite de originalitate.Preferă ocupaţiile de funcţionari cu activităţi
stabile şi bine definite în imperiul afacerilor.Acordă o importanţă deosebită
chestiunilor economice şi se consideră masculine,dominante,rigide şi
stabile.Au mai multe calităţi matematice decât verbale.
Holland,susţine,de asemenea,că există şase medii de muncă analoage
cu tipurile de personalitate descrise mai sus.Aşa cum s-a arătat deja,indivizii
îşi selectează mediul de muncă care este congruent cu tipul lor de
personalitate.În intervenţiile de consiliere este importantă ajutarea clientului
în a-şi alege un mediu de muncă care să se potriveasca cel mai bine cu tipul
său de personalitate.
Intrevenţia se întemeiază pe măsuratorile referitoare la tipul de
personalitate obţinute prin utilizarea unui inventar de interese.Unui individ îi
poate corespunde unul,două sau toate cele şase tipuri de
personalitate.Profilul obţinut prin ierarhizarea tipurilor pentru o
persoană,dat de scorurile măsurătorilor se numeşte’’subtip’’şi redă codul
întreg pentru toate tipurile.În mod curent,totuşi,în evaluare şi intervenţie sunt
folosite cele mai importante trei litere ale codului de tip.Codul de trei
litere,cunoscut,în general,sub numele de codul Holland,permite înţelegerea
personalităţii individului.
Pentru a înţelege codul,Holland defineşte patru indicatori sau semne
de diagnostic:
Congruenţa:acest indicator reflectă gradul de potrivire dintre
personalitatea individului şi mediul său de muncă.Cel mai înalt nivel de
congruenţă va fi dacă respectivul cod de trei litere al personalităţii este
acelaşi,în privinţa conţinutului şi al succesiunii,cu codul de trei litere al
mediului de muncă în care respectivul individ doreşte să intre.Indicatorii cu
congruenţă înaltă au drept rezultat o alegere stabilă a profesiei,rezultate bune
în acestea şi un grad înalt de satisfacţie.
Consecvenţa :aceasta este masură coerenţei interne a punctajelor
obţinute de o persoană.Consecvenţa se calculează prin examinarea poziţiei
primelor două litere ale codului lui Holland de pe hexagon.Cu cât este mai
apropiată poziţia pe hexagon,cu atât codul este mai consecvent.Subtipurile
cu codurile adiacente sunt consecvente(de ex.convenţional şi
întreprinzător).Se consideră a fi tipuri inconsecvente cele care sunt situate
faţă în faţă unul cu celălalt(de exemplu realist şi sociabil).Claritatea
scopurilor unui individ şi percepţia lui despre sine,care sunt definitorii
pentru decizia în alegerea carierei,sunt direct proporţionale cu tipul
Holland.Un tip consecvent va avea scopuri mai clare şi o percepţie despre
sine mai limpede decât un tip inconsecvent.Pentru tipul consecvent,alegerea
carierei va fi mult mai uşoară.
 Diferenţierea :aceasta măsoară cristalizarea intereselor şi a profilului
individului.Diferenţierea este definită astfel :punctajul cel mai mare minus
punctajul cel mai mic al celor trei puncte reprezentate de codul de trei
litere.Diferenţierea cea mai mare(punctajul mare)se constată atunci când se
găseşte un grad înalt de conturare a caracteristicilor unui anumit tip,iar o
diferenţiere scăzută se va constata în cazul unui profil plat,cu punctaje
relative identice la toate trei tipurile.Un tip diferenţiat va avea scopuri mult
mai clare şi o percepţie despre sine mai bine cristalizată decât tipul
nediferenţiat.Alegerea carierei va fi mult mai uşoară pentru tipul diferenţiat
decât pentru cel nediferenţiat şi aceste alegeri vor fi mai stabile.
Identitatea :reflectă claritatea scopurilor,interselor şi talentelor unei
persoane.Este legată de diferenţiere şi de consecvenţă.
În acest model practica orientării se bazează,în esenţă,pe
administrarea unui inventar al intereselor(de exemplu,Cercetarea
autodirecţionată a lui Holland,Chestionarul de interese profesionale al lui
Strong sau cel pentru definirea codului Holland).Acest cod reprezintă
elementul esenţial al explorării posibilităţilor ocupaţionale şi de carieră.

Consilierul sau clientul trebuie să aiba,mai întâi,o imagine clară a

semnificaţiei codului.Totodată,trebuie stabilit în ce măsură acest cod este
diferenţiat sau consecvent şi dacă reflectă scopurile şi intersele
exprimate.Dacă nu,este necesar să se iniţieze o procedură de
autoexplorare.Dacă da,clientul ar trebui să-şi caute ocupaţia care se
potriveşte cel mai bine cu profilul său.Acest lucru se poate face utilizându-se
Lista de Ocupaţii(o lista de ocupaţii,în care fiecare este caracterizată prin
codul lui Holland :lista a fost elaborată de experţi care au evaluat toate
ocupaţiile).
Această teorie se bucură de multă popularitate printre practicieni,mai
ales în America de Nord.Faptul se datorează,în primul rând,simplicităţii şi
clarităţii utilizării acesteia,existenţa materialului de testare şi
disponibilităţilor materialelor de referinţă care fac posibilă autoevaluarea.
Clienţii şi consilierii au sentimentul că prin completarea unui simplu
chestionar înţeleg totul,că apartenenţa la un anumit tip îi va face să găsească
într-un moment crucial al schimbării-’’căsuţa’’cu cele mai potrivite ’’locuri
de muncă’’sau’’funcţii’’.
În realitate însă,alegerea unei cariere este mult mai complicată,nu este
întotdeauna atât de stabilă şi nici nu există o singură’’căsuţă’’ care să fie
cea mai bună.Există mai multe schimbări în viaţa unui om care nu pot fi
întotdeauna prevăzute.Schimbările de mediu şi cele individuale sunt
frecvente,personalitatea-deşi relativ stabilă-se poate modifica,acelaşi lucru
fiind valabil şi pentru profilurile ocupaţionale.
Se mai pot face încă alte câteva observaţii fundamentale în legătură cu
aplicarea acestei teorii :
Cele şase tipuri de personalitate reprezintă un model interesant de
clasificare a intereselor unui elev.Însă acest model nu este fără îndoială
singurul valabil şi are chiar anumite limite.Tipurile definite iniţial,în mod
ipotetic,de Holland nu se regăsesc şi la alţi cercetători.Alte combinaţii de
interese se pot găsi frecvent,în special dacă acest lucru se face prin analiza
grupurilor ocupaţionale şi analiza statistică.Tipologia prestabilită,bazată pe
inventarul de interese care urmăreşte numai măsurarea tipologiei nu va
permite niciodată individului să-şi descopere alte interese,care s-ar putea să
fie mai importante pentru el decât cele evidenţiate de Holland.De
exemplu,tipul omului’’căruia îi place să stea în aer liber’’,menţionat frecvent
de alţi autori, nu poate fi detectat.Cel mai apropiat în clasificarea lui Holland
ar fi tipul’’întreprinzătorului’’.Acesta însă nu coincide total cu tipul celui
care preferă acţiunile în aer liber.
o Pe lângă aceasta,apar şi dubiile cu privire la aplicabilitatea sa la alte
culturi.Într-adevăr :
o Materialele nu sunt întotdeauna disponibile în alte ţări,adaptarea lor
nu este uşoară,necesitând un volum considerabil de investiţii.
o Deşi Holland şi adepţii lui susţin că modelul lor este universal
aplicabil,studiile experimentale au arătat că,de exemplu,modelul
hexagonal nu se regăseşte şi în alte culturi în afara de cea
americană.Şi aceasta este o problemă reală,pentru că modelul
hexagonal este fundamental pentru aplicarea teoriei.
Pentru orientarea şcolară,de aici se pot prelua două mesaje :
o Este esenţial să avem o bună cunoaştere a profilului intereselor
elevului.Este foarte important să-i oferim elevului posibilitatea de
a-şi testa profilul intereselor în mod sistematic şi controlat.
o O potrivire corectă între personalitatea şi profilul muncii trebuie
să se afle în centrul oricărui program de dezvoltare a carierei.

Psihologul Holland considera că oamenii manifestă interese şi preferinţe

diferite pentru lucrul cu oameni sau obiecte, cu idei sau fapte, în funcţie de tipul
lor de personalitate. Majoritatea oamenilor pot prezenta 6 tipuri de
personalitate:
- realist (motor),
- intelectual (investigativ),
- artistic (estetic),
 - social (de susţinere),
- întreprinzător (persuasiv),
- convenţional (conformist).
Oferim mai jos principalele caracteristici ale fiecărui tip de personalitate, cu
menţionarea posibilelor profesii care s-ar potrivi cel mai bine acestora, ca
reflectare a intereselor profesionale:
a) Tipul realist (motor) - R – este caracterizat prin:

- activităţi care presupun manipularea obiectelor, instrumentelor,

maşinilor;
- aptitudini manuale, mecanice sau tehnice;
- organizare motorie bună, ingeniozitate tehnică şi spirit practic;
- rezolvare de problemele concrete;
- sarcinile care necesită calităţi intelectuale, artistice sau sociale (nu sunt
potriviţi ca lideri);
- masculinitate, nesociabilitate şi stabilitate emoţională;
- activităţile în aer liber;
- dificultăţi în a-şi exprima sentimentele;
- plăcerea de a construi şi a repara.

Întrebări specifice:
• Există ţeluri tangibile pentru care să lucrez?
• Voi vedea rezultatele concrete la finalizarea unui proiect?
• Există posibilitatea să fac proiecte în grup?
• Produce această meserie un produs sau serviciu practic, folositor?
• Există limite clare ale responsabilităţilor?
• Voi lucra cu unelte sau maşinării?

Posibile profesii: inginer mecanic, optician, poliţist, constructor, arheolog,

tâmplar, tehnician dentar, bijutier, electrician, instalator, fermier, pompier, etc.
b) Tipul intelectual (investigativ) - I - caracterizat prin:
- tendinţa de a rezolva sarcini abstracte, de a înţelege şi organiza
lumea;
- abilităţi matematice şi ştiinţifice;
- fire analitică şi curioasă, preferă să lucreze singur pentru rezolvarea de
probleme;
- preferinţe spre activităţi care implică cercetare, investigare sub
diverse forme şi în domenii diferite (fizic, biologic, social, cultural);
- reacţie faţă de mediu folosind inteligenţa, manipulând idei, cuvinte şi
simboluri;
 - fire nesociabilă, masculină, insistentă şi introvertită;
- tendinţa spre sarcinile ştiinţifice, teoretice (de exemplu, cititul,
algebra, colecţionarea de obiecte) şi activităţi creatoare cum ar fi sculptura,
pictura, muzica;
- preferinţa de a lucra într-un mediu academic sau ştiinţific;
- neagrearea regulilor şi a lucrului în echipă;
- originalitate şi creativitate.

Întrebări specifice:
• Cât de flexibil este mediul?
• Voi fi liber să realizez proiecte în mod independent?
• Voi avea posibilitatea să-mi exersez deprinderile de redactare,
cercetare, analiză?
• Voi avea posibilitatea să-mi formez noi deprinderi?
• Voi fi provocat din punct de vedere intelectual?
Posibile profesii: informatician, antropolog, biolog, chimist, fizician,
informatician, inginer de sistem, economist, geograf, geolog, consultant
management, farmacist, psiholog.
c) Tipul artistic (estetic) - A - este caracterizat de :
- imaginaţie;
- creativitate;
- atracţie spre activităţi mai puţin structurate, care presupun o rezolvare
creativă şi îi oferă posibilităţi de auto-expresie;
- abilităţi artistice şi imaginaţie, independenţă, originalitate,
expresivitate artistică;
- relaţionarea indirectă prin auto-exprimare artistică;
- face faţă mediului folosind forme şi produse ale artei;
- impresii subiective, este nesociabil, feminin, supus, sensibil, impulsiv şi
introspectiv. Preferă profesiile muzicale, artistice dramatice şi nu îi plac
activităţile masculine şi rolurile care implică muncă fizică.

Întrebări specifice:
• Voi avea posibilitatea să-mi utilizez imaginaţia, creativitatea, inventivitatea?
• Este mediul suficient de flexibil?
• Voi avea timp pentru reflectare sau contemplare?
• Voi putea să realizez proiecte în mod independent?

Posibile profesii: actor, designer în publicitate, de modă, de interioare,

arhitect, profesor de teatru, dans, jurnalist, fotograf, grafician, editor.
 d) Tipul social (de susţinere) - S – este interesat de activităţi care
implică:
- relaţionare interpersonală;
- informare, pregătire, dezvoltare, grijă pentru alte persoane;
- deprinderi verbale, sociale, este cooperant, generos, ascultă şi înţelege
pe semeni, acesta caută interacţiunea socială în mediul educaţional, terapeutic şi
religios;
- se consideră o persoană sociabilă, veselă, cu simţul răspunderii, care
obţine succese şi îi place să se afirme, să i se acorde atenţie.
Întrebări specifice:
• Se pune accent pe munca în grup sau pe interacţiunea socială?
• Voi putea ajuta oamenii prin instruire, informare, consiliere?
• Voi avea posibilitatea să împărtăşesc sentimentele, responsabilităţile şi
intuiţiile mele?
• Promovează această ocupaţie scopuri etice, umaniste?
Posibile profesii: profesor, antrenor, psiholog, asistent medical, medic, poliţist,
coafor, asistent social, logoped.
e) Tipul întreprinzător (persuasiv) - E :
- preferă să lucreze în echipă, mai ales cu scopul de a conduce, dirija, de a ocupa
locul de lider;
- evită activităţile ştiinţifice sau domeniile care implică o muncă foarte
dificilă, preferându-le pe acelea care îi pun în valoare abilităţile oratorice,
persuasive, manageriale, de relaţionare interpersonală;
- are spirit de aventură, este dominant, impulsiv, persuasiv, vorbăreţ,
extravertit, încrezător, agresiv şi exhibiţionist.
- preferă ocupaţii din domeniul vânzărilor şi al managementului, unde

poate să-i domine pe alţii.

- are nevoie de putere şi de recunoaşterea calităţilor de către cei din jur.
Întrebări specifice:
• Oferă această ocupaţie posibilităţi de promovare?
• Voi putea să-mi asum rolul de lider?
• Va exista posibilitatea de a-mi exersa abilităţile de comunicare?
• Este acesta un mediu de muncă dinamic şi competitiv?
• Voi putea să-mi utilizez abilităţile de negociere?
Posibile profesii: manager, publicitate, vânzător de automobile, agent de
asigurări, jurnalist, avocat, procuror, agent de turism, relaţii cu publicul.
f) Tipul convenţional (conformist) – C:
- preferă activităţile care solicită manipularea ordonată, sistematizată a
datelor, informaţiilor, într-un cadru bine organizat şi definit;
 - are abilităţi de secretariat şi matematice;
- este atent la detalii;
- alege rolurile de subordonat, îşi realizează scopurile prin conformism,
are nevoie de aprobarea celor din jur;
- creează o impresie bună deoarece este ordonat, sociabil, corect, dar
este lipsit de originalitate;
- preferă ocupaţii de funcţionari cu activităţi stabile şi bine definite în
domeniul afacerilor;
- acordă o importanţă deosebită chestiunilor economice şi se consideră
masculin, dominant, rigid şi stabil;
- are mai mult calităţi matematice decât verbale.
Întrebări specifice:
• Este mediul suficient de structurat?
• Voi putea să-mi exersez capacităţile organizatorice?

• Valorifică acest mediu abilităţile mele de calcul şi analiza a datelor?

• Oferă mediul stabilitate şi control?
Posibile profesii: contabil, asistent administrativ, casier, operator
calculator, analist financiar, secretară, bibliotecar, operator telefonie.

*
**
De asemenea, Holland susţine că există şase medii de muncă analoage cu
tipurile pure de personalitate descrise mai sus. Indivizii îşi selectează mediul de
muncă care este congruent cu tipul lor de personalitate. Apelul la serviciile
specializate de consiliere ale C.C.O.C. vă ajuta să alegeţi un mediu de muncă care
să se potrivească cel mai bine cu tipul de personalitate.
Holland afirma că, pentru orice tip de personalitate, ocupaţia care conţine
caracteristici îi oferă individului o satisfacţie potenţială, deoarece oamenii caută
medii profesionale şi ocupaţii care să le permită să-şi exercite deprinderile şi
aptitudinile, să-şi exprime opiniile şi valorile. O metodă bună de predicţie a
succesului profesional este cea prin care se face o identificare între individ şi
activitate. Holland sugerează că ocupaţiile care sunt strâns legate de
preferinţele noastre conduc la un succes mai mare decât acelea care conţin
puţine din preferinţele noastre.
Chestionarul de interese de tip Holland - constă dintr-o serie de afirmaţii
despre diverse activităţi profesionale, de tipul: ,,Mi-ar plăcea să …”. În urma
completării chestionarului, în funcţie de punctajul obţinut, subiectul obţine un
profil de personalitate (de exemplu, investigativ – social - artistic) şi un grup de
domenii ocupaţionale corespunzătoare respectivului profil de personalitate.
 Tipurile de personalitate pot fi structurate în funcţie de un model
consecvent. Acest model este numit modelul hexagonal (fig. 1).
Modelul hexagonal este de fapt transpunerea grafică a celor şase tipuri
de personalitate, sub forma unui hexagon, în care fiecare punct de legătură
dintre două laturi reprezintă un tip de personalitate. Acest lucru se face în
următoarea ordine: realist, intelectual, artistic, social, întreprinzător şi
convenţional.
Altfel spus, dacă o persoană nu-şi poate desfăşura activitatea conform
propriei personalităţi, atunci trebuie să-şi aleagă domeniile cele mai apropiate.
De exemplu, dacă personalitatea individului este de tip social, ariile de
interese cele mai apropiate sunt cele de tip artistic şi întreprinzător, iar cele
mai înepărtate cele de tip convenţional şi intelectual (investigativ). Deci primele
vor constitui priorităţi de interese, iar celelalte sunt ariile cu interese mai
scăzute.
Acum puteţi începe să căutaţi un loc de muncă, dar nu la întâmplare, ci cu ajutorul
unei planificări, lucru pe care ne propunem să vi-l prezentăm în continuare.