Dumitru Bortun, Mareea Neagra

DUMITRU BORŢUN
MAR EEA
A N AGRĂ:
LIMBA ROMÂNĂ SUB ASEDIU
GREŞELI DE EXPRIMARE ÎN MASS MEDIA DIN ROMÂNIA
Tritonic 2015
Dedic această carte celor trei persoane ale căror texte
nu simt nevoia să le verific: Ileana Borţun, Vladimir Borţun
şi Corina Matei. Pentru corectitudinea exprimării lor,
sunt în stare să bag mâna în foc.
CUPRINS
PREFAŢĂ / 3
I. INTRODUCERE / 4
1. Gramatica limbii române – o ştiinţă esoterică / 4
2. Mareea neagră: un flux de indiferenţă, ignoranţă şi dispreţ / 8
3. De ce trebuie să vorbim şi să scriem corect româneşte? / 11
4. Şi totuşi: de ce nu trebuie să ne fie ruşine / 17
II. GREŞELI GRAMATICALE, SEMANTICE, SINTACTICE ŞI STILISTICE

ÎN PRESA DE LIMBĂ ROMÂNĂ (2006-2014) / 25
1. Greşeli gramaticale / 25
1.1. Folosirea greşită a cazului acuzativ
1.2. Folosirea greşită a modului gerunziu, atunci când subiectul lipseşte
1.3. Folosirea greşită a modului infinitiv
1.4. Folosirea greşită a adverbului „ca”
1.5. Folosirea greşită a alocuţiunii adverbiale „ca şi”
1.6. Dezacordul de gen în folosirea pronumelor şi adjectivelor posesive
1.7. Dezacordul de gen în folosirea numeralelor
1.8. Folosirea incorectă a verbului „a trebui”
1.9. Declinarea şi conjugarea greşită a unor substantive, pronume şi adjective
1.10. Folosirea greşită (nefolosirea) articolului hotărât
1.11. Confuzia dintre „i”-ul accentuat şi „i”-ul dublu
2. Greşeli semantice / 55
2.1. Contradicţii logico-semantice
2.2. Tautologii (pleonasme)
2.3. Utilizarea unor cuvinte şi expresii cu sens greşit
2.4. Folosirea greşită a expresiei „în rândul”
2.5. Asimilarea inadecvată a unor termeni intraţi recent în limba română
1
3. Greşeli sintactice / 78
4. Greşeli stilistice / 80
4.1. Cacofoniile şi evitarea lor neinspirată
4.2. Frazare confuză şi topică neinspirată
4.3. Pronunţarea greşită a unor cuvinte
4.4. Utilizarea incorectă a virgulei
5. Greşeli cauzate de grabă şi neglijenţă / 90
6. Greşeli cauzate de ignoranţă / 92

6.1. Ignoranţa cu privire la date istorice
6.2. Ignoranţa cu privire la termeni noi şi termeni de specialitate
III. GREŞELI FĂCUTE DE PERSOANE PUBLICE

ÎN DISCURSURI MEDIATIZATE / 96
IV. EPILOG
BIBLIOGRAFIE / 105
INDICE DE NUME / 106
2
PREFAŢĂ
Greşelile de exprimare analizate în această carte reprezintă o mică parte din ceea
ce auzim sau citim zilnic; sunt greşeli pe care le-am înregistrat, într-un mod nesistematic,
timp de opt ani: 2006-2014. M-am ocupat mai îndeaproape de ele nu fiindcă ar denatura
mesajul în procesul comunicării (de cele mai multe ori, nici nu o fac). Ele transmit, însă,
anumite informaţii despre vorbitorul care le comite: nivelul de instruire, tipul de cultură,
statutul socio-profesional, nivelul respectului de sine, inteligenţa lingvistică şi chiar
imaginaţia lingvistică.
Dar, mai presus de toate, comiterea lor exprimă un anumit grad de indiferenţă
pentru limba maternă (cea prin care generăm imaginea noastră despre lume, despre noi
înşine şi despre locul nostru în lume) şi, în alt plan, o indiferenţă pentru limba naţională.
Ori, atunci când membrii unei comunităţi lingvistice nu ţin nici la limba lor, te poţi
întreba dacă, în genere, mai ţin la ceva, dacă „mai au ceva sfânt”, cum se spune. După
cum se ştie, un element identitar primordial pentru o naţiune este limba naţională (pentru
Nichita Stănescu, ea era primul şi ultimul element definitoriu: „Patria mea este limba
română”). Cu atât mai deplorabilă este manifestarea „indiferenţei lingvistice” la oameni
care se exprimă în spaţiul public sau la cei care, prin statutul lor profesional, au datoria de
a cultiva limba naţională sau, cel puţin, de a propaga o limbă corectă şi frumoasă.
Pentru un specialist în comunicare, cum vor să devină studenţii mei (sau se
presupune că vor să devină), incompetenţa lingvistică este inadmisibilă. Dar nu am scris
această carte numai pentru studenţii din facultăţile şi secţiile de Comunicare (Jurnalism,
Relaţii publice sau Publicitate). Sper că observaţiile pe care le fac pe marginea greşelilor
de exprimare le vor fi utile şi jurnaliştilor, redactorilor din edituri, traducătorilor, celor
care subtitrează filme, tuturor celor care se exprimă în spaţiul public şi care nu vor să se
facă de râs. Am scris această carte cu gândul la cei care şi-ar dori să se exprime corect şi
inteligibil, frumos şi memorabil, dar care nu au avut norocul să se nască într-o familie de
oameni instruiţi, să urmeze o şcoală bună, cu profesori cultivaţi şi dedicaţi, să se
hrănească cu lecturi de calitate sau să întâlnească oameni providenţiali. Sunt convins că
printre aceştia există destule persoane care îşi doresc să folosească limba română şi în alt
fel decât strict utilitar, ca pe un instrument de comunicare în viaţa cotidiană. Căci o limbă
înseamnă mult mai mult: ea este şi un instrument de cunoaştere şi autocunoaştere. Prin
intermediul limbii în care gândim şi simţim, ne edificăm şi ne dezvoltăm ca fiinţe umane.
3
I. INTRODUCERE
„...oriunde vei vedea îmbrăţişarea binevoitoare a unui limbaj stricat, acolo va

fi cu siguranţă şi o stricăciune a moravurilor. (...) stricăciunea limbajului,
dacă este răspîndită, arată că oamenii de la care provin cuvintele acestea sunt
decăzuţi. Nu te minuna că tipul acesta de elocinţă stricată este îmbrăţişat cu
încântare nu doar de publicul cel mai grosolan, ci şi de mulţimea celor
educaţi; aceştia se deosebesc între ei prin veşminte, nu prin judecată.”
Seneca
1. Gramatica limbii române – o ştiinţă esoterică
În România, gramatica limbii române constituie o ştiinţă esoterică. O ştiinţă

stăpânită de o mână de iniţiaţi – şi aceştia, tot mai puţini de la un an la altul.
România este ţara în care exprimarea agramată se poate auzi de la cea mai înaltă
tribună a ţării. Printre cele mai recente este următoarea declaraţie făcută de fostul
premier, Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia alegerii sale în funcţia de Preşedinte al
Senatului, în ziua de 10 martie 2014. De la tribuna Senatului României, al doilea om în
stat afirma: „Proiectul USL este, după părerea mea, un proiect care nu am putut să-l
ducem la îndeplinire...”1. Peste nouă luni, pregătindu-se sufleteşte pentru a prelua funcţia
de viceprim-ministru, Tăriceanu recidivează: „Problema serioasă care o văd eu este în ce
direcţii va acţiona guvernul...”2. În noiembrie 2014, ministrul Afecerilor Externe, Titus
Corlăţeanu, încercând să justifice organizarea defectuoasă a alegerilor prezidenţiale la
unele misiuni diplomatice ale României, făcea două dezacorduri de gen pe parcursul a 5
minute: „o sută şaizeci şi unu de mii de votanţi” şi „douăzeci şi unu de secţii de votare”3.
România este ţara în care toţi preşedinţii aleşi în perioada post-comunistă au avut
probleme cu exprimarea corectă: marota lui Ion Iliescu a fost „falsa iluzie” (de parcă ar
exista iluzii adevărate); Emil Constantinescu a avut şi are un acuzativ defectuos („ideile
care le susţin”, „imaginile care le vedeţi” etc.), Traian Băsescu nu ştie că în expresia
mass-media, cuvântul media înseamnă „mijloace”; în consecinţă, a formulat de
numeroase ori „mijloace mass media”4 sau chiar „mijloace media”, pleonasmul în stare
pură. În ultimul său discurs important ca preşedinte al României, Traian Băsescu ne-a
oferit cheia: când spune „mass media”, el se gândeşte la presă: „Trebuie să se găsească o
soluţie fiscală pentru mass media, pentru presă...”5. Ca un ardelean adevărat, succesorul
1
Realitatea TV, 10.03.2014, ora 17:35.
2
3
Emisiunea „Cotroceni 2014”, TV Digi 24, 03.11.2014, ora 22:03.
4
„Asta-i realitatea mijloacelor mass-media şi populaţia asta aude în fiecare zi” („Naşul”, B1TV, 04.11.2010).
5
TVR 1, 20.12.2014, ora 18:49.
4
său, Klaus Iohannis, înlocuieşte adverbul „ca” prin alocuţiunea adverbială „ca şi”,
ajungând să spună: „...România să fie acceptată şi respectată ca şi membru...”6.
România este ţara în care aproape toţi prim-miniştrii au chinuit limba română.
Theodor Stolojan ne-a delectat cu pleonasme – de la „mai spun încă o dată” până la
forma perfecţionată a acestuia, „mai repet încă o dată” (unde adverbul „încă” nu mai
dublează sensul, ci îl triplează). Călin Popescu Tăriceanu a avut şi are probleme cu
utilizarea acuzativului, de unde elimină aproape întotdeauna prepoziţia „pe”: „Erau o
serie de prevederi care am hotărît să le scoatem” [cu referire la Statutul
Parlamentarului]7; „Cu majorările care le-am făcut anul acesta...”8; „...acum câteva zile
am luat din bibliotecă o carte care am citit-o în tinereţe...”9. Emil Boc a excelat prin
dezacordul de gen sau de număr dintre articolul posesiv şi substantivul aflat în genitiv
posesiv (un dezacord foarte răspândit printre vorbitorii limbii române din Transilvania),
dar şi prin banalul dezacord de gen dintre numeral şi substantivul la care se referă:
„...nimeni nu ştie cum va arăta România peste şase luni sau peste doisprezece luni...”10;
acelaşi personaj politic crede că se exprimă elegant punându-l pe „şi” după adverbul
„ca”: „...precum şi cu PDL şi PSD, ca şi partide care formează alianţa aflată la
guvernare”11. Un personaj care nu a fost decât premier interimar, Gabriel Oprea, spunea,
recent, cu multă fermitate: „Repet încă o dată...!”12, într-un context discursiv în care era
evident că nu mai repetase ideea respectivă, ci doar o enunţase – motiv pentru care ar fi fost
suficient să formuleze aşa: „Spun încă o dată...” sau „Repet...”.
Nici cu primarii nu stăm mai bine. România este o ţară europeană, membră a
Uniunii Europene, a cărei capitală este Municipiul Bucureşti. Acesta are un primar general,
funcţie ocupată din 2008 până de curând de medicul Sorin Oprescu, care se poate exprima
chiar aşa: „Însuşi această restructurare trebuie făcută (...), nu pe picior, în baie”13.
Viceprimarul Municipiului Deva, Ioan Inişconi, se referea la amenajarea unui sens
giratoriu astfel: „Rezultatul a arătat că un astfel de sens costă între 0,5 şi 0,7 milioane de
lei” (!)14. Aşa este, unele sensuri costă mult...
6
TVR 1, Telejurnal”, 16.01.2015, ora 20:30.
7
Radio România Actualităţi, 27.03.2006, ora 22:10.
8
Realitatea TV, 08.05.2006 şi Radio Europa FM, 09.05.2006, ora 11:03.
9
10
Realitatea TV, 02.02.2009, ora 22:39; Radio România Actualităţi, 03.02.2009, ora 20:21.
11
12
Realitatea TV, 18.08.2015, ora 11:25
13
Declaraţie de presă – „Telejurnal”, TVR 1, 17.08.2009, ora 20:09).
14
Gândul, 03.08.2007, p. 4.
5
România este ţara în care purtătorii de cuvânt ai unor instituţii publice – plătiţi din
banul public, dar angajaţi după criterii non-profesionale – se exprimă agramat. Vorbind
despre introducerea a 500 de microbuze care să transporte la şcoală elevi din mediul
rural, Mircea Mureşan, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
spunea în 2006, că este „un program care îl dedicăm direct elevilor”15. În 2009, Liviu
Naghi, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Braşov, declara: „Noi am demarat procedurile de
arestare ale lui Serghei Gorbunov...”16.
România este ţara în care numeroşi traducători de literatură care lucrează pentru
edituri prestigioase fac greşeli de limbă incompatibile cu nivelul de competenţă presupus
de această ocupaţie. Singura concluzie la care se poate ajunge este că aceşti oameni
cunosc mai bine limba din care traduc decât limba în care traduc, adică limba maternă;
cele mai multe greşeli sunt de ordin semantic, ceea ce dovedeşte un lexic sărac în propria
limbă (traducătorul deţine un fond de cuvinte atât de redus, încât nu poate găsi
corespondentul cel mai potrivit în limba română). Nu voi da exemple, aş intra într-un
labirint din care se iese greu. Dar sunt tentat să remarc alt gen de greşeli, mai degrabă
stilistice decât semantice, prezente în cele mai multe traduceri. Iată câteva exemple dintr-
o carte apărută relativ recent17, unde avem de-a face cu substituirea adverbului „ca” prin
alocuţiunea adverbială „ca şi”, substituire care în ultimii ani a devenit o modă. Această
înlocuire nu numai că este nejustificată, dar duce la expresii redundante, de genul: „la fel
ca şi”, „aceeaşi (...) ca şi”, „tot atât de (...) ca şi” sau „din nou, ca şi”: „Muzeul acesta a
jucat un rol în viaţa noastră (...) la fel ca şi grădina zoologică”18; „Pe-atunci trebuie să fi
avut aceeaşi vârstă ca şi mine”19; „...îşi strecoară o ţigară între buze şi o aprinde cu o
brichetă aurită, la fel ca şi portţigaretul”20; „E tot atât de întuneric ca şi adineaori...”21;
„Cu schiurile lipite de umăr, îşi imagina că se află din nou, ca şi anul trecut, în telefericul
care-l ducea mai sus de Rochebrune”. În aceeaşi traducere a Elenei-Brânduşa Steiciuc
găsim formulări naive, care lasă impresia că scriitorul se adresează unor ignoranţi: „Mă
întorceam de la Viena, din Austria, cu trenul...”22; „Ceea ce m-a surprins era că se
născuse la Viena, în Austria”23. Astfel de construcţii nu ţin nici de gramatică, nici de
15
16
17
Patrick Modiano, Călătorie de nuntă, trad. Elena-Brânduşa Steiciuc, Iaşi, Polirom, 2014.
18
Ibidem, p. 18.
19
Ibidem, p. 134.
20
Ibidem, p. 149.
21
Ibidem, p. 150.
22
Ibidem, p. 26.
23
Ibidem, p. 28.
6
semantică, ci de topica frazei, care produce un înţeles neintenţionat de autor – în acest
caz, impresia de care vorbeam: scriitorul pare să creadă că se adresează unor cititori care
nu ştiu în ce ţară este oraşul Viena24.
România este ţara în care nici „creativii” din publicitate nu sunt scutiţi de
accidente. După scandalul cu „Nu fii” de la începutul anilor 2000, copywriter-ii din
industria reclamei continuă să producă perle de genul dezacordului de număr din poster-
ul cu reclamă la: DIGI Mobil „Cum o să intre cei mici în viaţă cu preţurile astea?”25.
Deasupra caselor de marcat din magazinele Mega Image tronează un banner pe care stă
scris: „Te asigurăm că mai deschidem imediat încă o casă, iar pe tine te răsplătim cu 5
ron” (nici copywriter-ul, nici cel care a plătit lucrarea nu au sesizat că „încă” îl dublează
pe „mai”, că textul este redundant şi că brand-ul pentru care ei lucrează pierde din
valoare). Mai recent, „publicitarii” plătiţi să promoveze berea „Bucegi” se exprimă ca
nişte semidocţi: „O bere cu sută la sută ingrediente româneşti, la fel ca şi berea Bucegi”.
Chiar în zilele în care pregăteam acest text pentru tipar, pe posturile de radio şi de
televiziune a început să fie difuzată o reclamă pentru „BILKA. Sisteme pentru
acoperişuri”, în care un personaj simpatic dar neinstruit îşi asigură clienţii: „Şi peste zeci
de ani, tot la fel va arăta”. Sper din toată inima că astfel de formulări stupide nu sunt
strecurate intenţionat, de dragul „adaptării mesajului la publicul-ţintă”. Dacă ar fi aşa, am
avea de-a face cu cel mai mare păcat al industriei de advertising: transmiterea, fixarea şi
generalizarea greşelilor de gândire şi de exprimare; chiar mai mult: legitimarea acestora.
România este ţara în care majoritatea jurnaliştilor sportivi care transmit meciuri
din sporturile cu mingea spun „terenul propiu” şi nimeni nu-i corectează. Probabil că în
mintea acestor oameni termenul „propriu” nu are nicio legătură cu cel de „proprietate”
sau cu cel de „apropriere”26. În aceeaşi ţară, toţi jurnaliştii sportivi – dar toţi, fără vreo
excepţie! – numesc timpul standard al unei partide de fotbal, care este de 90 de minute,
„timp regulamentar”, ca şi când prelungirea partidei, care este şi ea prevăzută în
24
Astfel de efecte secundare (sau colaterale) pot fi evitate uşor, nu e nevoie decât de o minimă imaginaţie
lingvistică. În cazul de faţă, era suficient ca traducătorul să inverseze ţara cu oraşul: „Mă întorceam din
Austria, de la Viena...” sau „se născuse în Austria, la Viena”. De această dată, menţionarea oraşului are sens,
fiindcă face mai precisă informaţia primară: „– În Austria, în Austria, dar unde? – La Viena!”.
25
Campania din 2014 comandată de consorţiul de telecomunicaţii RCS-RDS.
26
Pe vremea „materialelor dactilografiate” mi s-a întâmplat o singură dată ca o dactilografă să scrie corect
verbul „a apropria”, pe care îl foloseam, fireşte, cu sensul de „a însuşi”; în schimb, mi s-a întâmplat de zeci
de ori să văd scris „a apropia”, să corectez şi până la urmă tot să apară greşit în materialul publicat (nici
tipografii de la linotip nu iubeau verbul „a apropria”). De câte ori aud un comentator sportiv spunând
„terenul propiu”, îmi aduc aminte de dactilografele şi linotipiştii de dinainte de revoluţie. Iată o bună
ilustrare a „dezvoltării în spirală”, teoretizată de Friedrich Engels – istoria se repetă, dar pe un plan superior:
o greşeală pe care înainte de 1989 o făceau doar dactilografele şi tipografii, astăzi o fac şi jurnaliştii. Ăsta da,
progres!
7
regulamentul jocului de fotbal, nu ar fi regulamentară. Toţi comentatorii meciurilor de
fotbal spun năzdrăvănii de genul: „Mai sunt două minute din timpul regulamentar; să
vedem câte minute de prelungiri va dicta arbitrul” sau „Golul a fost marcat în afara
timpului regulamentar, chiar în primul minut al prelungirilor”27. Dacă ne-am lua după
comentatorii de fotbal de la posturile de radio şi televiziune din România, multe dintre
golurile marcate în fotbalul mondial sunt neregulamentare, o parte a rezultatelor sunt
neregulamentare şi multe trofee au fost câştigate... neregulamentar!
România este ţara în care întâlneşti la tot pasul greşeli gramaticale, semantice,
sintactice şi stilistice: în lucrările absolvenţilor de liceu care candidează pentru ocuparea
unui loc în facultate; în textele unor cărţi traduse din alte limbi şi publicate la edituri
prestigioase; în textele afişate pe „burtierele” unor emisiuni informative de televiziune; în
corecturile făcute de corectorii unor publicaţii periodice (culmea pervertirii limbii
române: să scrii corect, iar corectorul să te „corecteze”... greşit!); transcrierea libretelor
unor opere puse în scenă la Opera Naţională din Capitală; textele publicate de site-urile
de ştiri şi de alte publicaţii online, ca să nu mai vorbesc de „comentariile” postate tot aici
de o mare masă a vorbitorilor de limbă română28.
România este ţara în care majoritatea vorbitorilor instruiţi folosesc numeroase
cuvinte cu sens greşit: ad hoc – cu sensul de „pe loc”, „nepremeditat”, „nepregătit”,
„improvizat” (popular: „pe picior”); eminamente – cu sensul de „exclusiv”, „doar”;
spontan cu sensul de „imediat”, „brusc” sau „necontrolat”; fortuit – cu sensul de „forţat”,
„silit”, „împotriva voinţei cuiva”; mass media – cu sensul de „presă”, uneori, doar de
„televiziune” (de unde şi utilizarea termenului ca substantiv feminin la singular: „mass
media românească”); alternativă – cu sensul de „soluţie” (de unde şi formularea ineptă
„altă alternativă nu există”) ş.a.m.d., ş.a.m.d. Lista poate continua. Majoritatea
confuziilor semnalate mai sus ţin de „materialul clientului”: ele provin nu numai din
ignoranţă; la aceasta se adaugă două surse de naturi diferite: una de natură psihologică –
lenea de a gândi şi alta de ordin cultural – tradiţionala indiferenţă faţă de limbaj.
27
Oare cu ce cuvânt ar putea fi înlocuit cel incriminat, „regulamentar”? Probabil că marea majoritate a
comentatorilor noştri sportivi şi-au cumpărat, cel puţin o dată, un autoturism. Presupun că, pentru ei, cel mai
la îndemână cuvânt ar fi „standard”. Aşa cum în industria de automobile există oferte standard şi opţionale
(cu îmbunătăţiri), meciurile de fotbal pot avea o durată standard şi una mai mare, care include prelungiri.
28
În cazul aşa-numitei „prese online”, incompetenţa lingvistică este protejată de anonimatul quasi-
generalizat al contributorilor, tot mai puţine materiale de presă fiind semnate de autorii lor. Dar cele mai
triste recorduri le înregistrează limba folosită de cei care „comentează” articolele online (am pus ghilimelele
fiindcă, de multe ori, comentatorii nu comentează nimic: doar atacă autorul sau se răfuiesc între ei). Aici
putem vedea cu ochiul liber „mareea neagră”, în toată amploarea ei.
8
2. Mareea neagră: un flux de indiferenţă, ignoranţă şi dispreţ
Cei mai mulţi oameni nu dau atenţie decât la ceea ce spun (sau ascultă) şi
neglijează aproape total modul în care spun (sau ascultă). Doar conţinutul mesajului este
considerat util, iar modalitatea în care el este formulat şi transmis nu interesează. Această
eludare a modalităţii este bizară dacă ne gândim că, în ordinea utilităţii (i.e. a acţiunii
eficiente), modalitatea, procedura, metoda, calea sunt considerate foarte importante:
reţeta medicală sau reţeta culinară, dieta sau cura de slăbire, tehnicile de persuasiune,
stratagemele de educare a copiilor sau strategiile de promovare socială sunt lucruri demne
de atenţia oamenilor. Ele sunt investite cu valoare practic-utilitară echivalentă cu aceea
atribuită bunurilor. De unde, atunci, indiferenţa atâtor oameni faţă de modalitatea de
comunicare, de unde neglijarea instrumentului principal al acesteia – limbajul, de unde
dispreţul unora pentru limba în care se exprimă?29.
Absenţa obişnuinţei de a medita este un fenomen răspândit, de mult analizat şi
bine cunoscut. Dimensiunile lui sunt atât de mari, încât pentru unii sunt greu de imaginat;
nu le vine să creadă că lucrurile stau „chiar aşa”. Studenţii mei, de pildă, se îndoiesc că în
România ar exista oameni care nu ştiu cum se numeşte limba pe care o vorbesc; m-au
întrebat dacă nu cumva interviurile realizate de Răzvan Anghelescu pentru site-ul Vax
Populi sunt „aranjate”, adică puse în scenă30. Dar lipsa deprinderii de a medita asupra
instrumentului folosit în comunicare se manifestă nu numai la nivelul „omului simplu”, al
„omului de pe stradă”, ci şi la nivelul omului instruit, obişnuit să reflecteze la o
sumedenie de lucruri, de subiecte, teme şi tematici.
Ceea ce mi se pare foarte grav pentru destinul unei naţiuni este faptul că această
indiferenţă, această ignoranţă şi acest dispreţ se găsesc la lucrători din instituţiile mass-
media, oamenii care îşi câştigă existenţa, îşi făuresc cariere şi promovează în ierarhia de
prestigiu a societăţii muncind într-un domeniu în care calitatea limbajului este esenţială,
adică într-un domeniu al acţiunii comunicative (Habermas), al „interacţiunilor mediate
simbolic”. Aici, aşa cum spune Jürgen Habermas, „sensul normelor se obiectivează în
comunicare prin limbaj comun” (Habermas, 1983, 154-155). După Habermas, în aceste
domenii succesul în muncă este condiţionat de succesul în comunicare.
29
În urmă cu peste patru decenii, Valeria Guţu Romalo analiza trei surse ale „greşelii de limbă”: cunoaşterea
insuficientă a unei limbi, comoditatea vorbitorilor şi analogia (Guţu Romalo, 1972, 19-21). Împărtăşesc
această explicaţie, cu precizarea că analogia falsă este cu atât mai frecventă cu cât este mai mare indiferenţa
faţă de limbaj. Ca şi în cazul falşilor corespondenţi în română care ne bruiază traducerea din alte limbi (false
friends), analogiile false presupun o dublă ignoranţă: 1) nu ştiu cum e corect; 2) nu ştiu că nu ştiu.
30
Filmul „Ce limbă vorbesc românii?” poate fi văzut la https://www.youtube.com/watch?v=TkcGnmZSjRE.
9
Este vorba nu numai de comunicarea în masă, ci şi de învăţământ, de industriile
culturale, de viaţa politică. În toate aceste domenii, succesul în muncă este condiţionat de
succesul în comunicare, iar în unele situaţii, cum ar fi o campanie electorală, cele două se
pot împleti până la indistincţie. Dacă în aceste domenii întâlnim un nivel atât de scăzut al
competenţei lingvistice, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm câtă grijă se acordă limbajului
în domeniile acţiunii instrumentale (Habermas), care „se conduce după reguli tehnice” şi
se defineşte „în limbaj liber de context”, adică în sfera producţiei materiale (non-
simbolice), în activităţile economico-financiare sau în administraţie. Probabil că, în
aceste domenii, un bun vorbitor este considerat „papagal”, grija pentru o exprimare
corectă este considerată o preocupare „pentru domnişoarele de pension”, iar ceea ce scriu
eu aici ar fi catalogat drept „poveşti de adormit copiii”.
Şi mai grav mi se pare faptul că această indiferenţă, această ignoranţă şi acest
dispreţ se generalizează de la o generaţie la alta; în loc să se retragă, ele avansează ca o
„maree neagră”31. În rândurile studenţilor de astăzi există nu doar incompetenţă
lingvistică, ci şi o indiferenţă dezarmantă faţă de corectitudinea exprimării – scrise sau
orale. Pur şi simplu, unii nu înţeleg de ce le cerem să se exprime corect! Spun
„dezarmantă” pentru că, o dată constatată, nu mai ştii ce să faci ca profesor; indiferenţa
lor face superfluă orice discuţie despre greşelile de exprimare. Am gândit această carte şi
ca răspuns la o nevoie urgentă: mi-aş dori să fie un instrument de lucru pentru studenţi.
Îmi vine în minte un episod pe care colega mea din departamentul de Comunicare
de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA, conf. univ. dr. Loredana
Ivan, l-a relatat cu prilejul unei lansări de carte: o abordează prin e-mail o fostă studentă,
care îi spune că ar vrea să facă un masterat sub îndrumarea sa. Colega mea îi spune că
modul în care a redactat mesajul, care era plin de greşeli gramaticale, nu o recomandă
pentru postura de masterand. Răspunsul absolventei a fost terifiant: „Aşa e, eu nu le am
p’astea, cu limba română, dar nu-i nicio problemă, textele mi le va corecta mama, care e
profă de Română”. Din acest episod putem înţelege cât de departe a ajuns dezinteresul
pentru limbaj şi, în special, pentru exprimarea corectă în limba maternă: de la familiile
unor profesori de Limba şi literatura română, până la unii deţinători de titluri academice –
cum ar fi cele de master şi de doctor.
De altfel, am ajuns să ne întâlnim cu o specie nouă de doctori, cea a doctorilor
agramaţi. Apărută în spaţiul public de la noi relativ recent, după alinierea necritică şi
31
Denumire dată petelor de petrol aduse de valuri la ţărm şi care poluează plaja, după avarierea unui vas
petrolier. Consecinţele mareei negre asupra sistemului ecologic sunt devastatoare şi, uneori, ireversibile.
10
pripită a şcolii româneşti la „Procesul Bologna”, această categorie cuprinde o mulţime de
tineri care au obţinut titlul de doctor în Ştiinţe economice, în Ştiinţe politice, în Ştiinţe
juridice, în Ştiinţe ale comunicării sau în Istorie, dar care nu stăpânesc limba română
literară; fie că nu cunosc regulile gramaticii limbii române, fie că nu cunosc sensul unor
cuvinte uzuale, fie că nu au abilitatea de a construi fraze expresive, non-redundante, cu
sens etc.
În unele cazuri, slaba competenţă comunicaţională în limba maternă a acestor
tineri intelectuali s-ar putea explica prin faptul că au obţinut titlul de doctor la universităţi
străine, ceea ce ne-ar face să presupunem că în limba ţării-gazdă ei se descurcă onorabil.
Dar o mare parte a „noilor doctori” au probleme cu limba română literară încă de la
începutul formării lor ca intelectuali; cum s-ar spune, din perspectiva formaţiei lor
intelectuale, aceste probleme sunt tare congenitale. Episodul relatat mai sus nu este decât
o ilustrare a acestei realităţi. Dacă lucrurile vor continua aşa, titlul de doctor se va
devaloriza nu numai din punct de vedere profesional, în referenţialul academic, ci şi din
punct de vedere social, în referenţialul ierarhiilor de prestigiu din societatea românească.
3. De ce trebuie să vorbim şi să scriem corect româneşte?
Vreau să fiu clar de la început. Nu sunt un normativist (cum li se spune celor care
absolutizează normele care reglementează folosirea unei limbi şi eludează obiceiurile
lingvistice ale vorbitorilor săi). Ştiu şi eu că o limbă naturală este un organism viu, adică
un sistem care este prins într-un „metabolism”, într-un schimb permanent de substanţe şi
de energie cu mediul înconjurător. Or, pentru o limbă naturală, cum este şi limba română,
„mediul înconjurător” este modul de viaţă al comunităţii lingvistice (în cazul de faţă, al
unui popor), iar într-un plan mai larg, experienţa istorică pe care această comunitate o
moşteneşte de la generaţiile anterioare, o îmbogăţeşte şi o transmite generaţiilor
următoare. Acest mod de viaţă şi această experienţă evoluează, iar limba vorbită de
membrii comunităţii nu poate rămâne neschimbată: ea reflectă evoluţia comunităţii32.
Printre primii gânditori care au sesizat că limbile nu reflectă toate aceeaşi realitate
a fost lingvistul şi antropologul german Wilhelm von Humboldt (citat de Ernst Cassirer),
care sesizează că substantivele „nu sunt menite să se refere la lucruri substanţiale, la
32
O instructivă analiză a raportului dintre popor şi limbă găsim la Lucian Boia: „Ce îi uneşte pe oameni într-
un popor? (...) Principalul liant este îndeobşte limba, o limbă comună (...). Dar nu este numai limba. Sunt şi
alte structuri, sociale şi culturale, care încheagă un popor (...) Se adaugă – şi este chiar esenţial – un fond
simbolic” (Boia, 2002, 24). Este evident că elementele constitutive ale unui popor – lingvistic, socio-istoric,
cultural şi politic – interacţionează între ele, altfel nu ar putea co-participa la formarea unui întreg.
11
entităţi independente care există prin ele însele. Mai curând, ele sunt determinate de către
interese şi scopuri umane” (Cassirer, 1994, p. 188). Sesizând că termenul grecesc şi cel
latinesc pentru „lună”, deşi se referă la acelaşi obiect, nu exprimă aceeaşi intenţie sau
acelaşi concept, Humboldt trăgea concluzia că nu există sinonime exacte între limbi
diferite. De ce? Pentru că însuşi actul denumirii depinde de un proces de clasificare33.
Aşa se explică faptul că în limba arabă, de pildă, există 5-6 mii de termeni folosiţi pentru
descrierea unei cămile, după cum raportează Hammer-Purgstall (apud, Huntington, 1997,
p. 190) sau faptul că un trib din centrul Braziliei are câte un nume pentru fiecare specie
de papagali sau de palmieri, dar nu are niciun substantiv care să exprime genul „papagal”
sau genul „palmier” – conform lui Karl von den Steinen (idem). Am arătat, în altă parte
(Borţun, 1996), că o mare parte a neînţelegerilor dintre oamenii politici români şi
reprezentanţii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) se originează în
diferenţele de limbaj, cauzate de diferenţele dintre experienţa istorică a celor două
comunităţi lingvistice (română şi maghiară)34. În plus, între limba română şi limba
maghiară există diferenţe semnificative de vocabular, uneia lipsindu-i expresii şi reguli
gramaticale ce există în cealaltă, şi invers – ceea ce echivalează cu absenţa din fiecare
limbă a unor categorii şi structuri mentale care există în limba cealaltă35. A conştientiza
diferenţele dintre limbi şi dintre limbaje, precum şi natura acestor diferenţe, mi se pare că
a devenit o problemă politică, legată în mod direct de responsabilitatea civică a fiecăruia
dintre noi, de pacea socială şi de soarta omenirii.
Totuşi, de ce trebuie să vorbim corect româneşte? De obicei, în legătură cu
această întrebare se vorbeşte despre identitatea noastră culturală, despre patriotism,
despre datoria noastră de a perpetua tradiţiile naţionale şi, în acest context, de a perpetua
limba vorbită de înaintaşi. Dar, oare, nu există şi alte raţiuni? Cu alte cuvinte: raţiunile
33
Iată cum explică Ernst Cassirer legătura dintre sensul unei expresii şi operaţia de categorizare: „A da un
nume unui obiect sau unei acţiuni înseamnă a le subsuma unui anumit concept-clasă. Dacă această
subsumare ar fi prescrisă o dată pentru totdeauna de către natura lucrurilor, ea ar fi unică şi uniformă”
(Cassirer, 1994, p. 188). Dar ea nu este nici unică, nici uniformă, fiindcă „Orice clasificare este călăuzită şi
dictată de nevoi speciale şi este clar că aceste nevoi variază conform cu condiţiile diferite ale vieţii sociale şi
culturale a omului” (Cassirer, 1994, p. 191).
34
Dacă statul ungar s-a constituit mai întâi ca stat supranaţional, devenind abia după primul război mondial
un stat-naţiune în sensul modern al acestei idei, la români, constituirea şi desăvârşirea statului-naţiune au
fost rezultatele unui proces ascendent, de la particular la general; pentru unguri, statul-naţiune este
rezultatul unui proces de descompunere, care a mers de la general la particular şi care a fost şi încă este
perceput de mulţi maghiari ca un proces de degradare, de "cădere". În schimb, ideea "statului naţional" este
una dintre cele mai scumpe idei al spiritualităţii româneşti. Sintagma "stat naţional" exprimă unul dintre cele
mai mari succese ale românilor – dacă nu cumva chiar cea mai preţioasă cucerire istorică a lor de până acum.
35
Cazul cel mai cunoscut este absenţa, în limba maghiară, a diferenţei de gen a substantivelor şi pronumelor.
12
sunt doar de ordin simbolic, sau există şi raţiuni pragmatice, legate în mod direct de
eficacitatea şi eficienţa acţiunilor noastre?
În primul rînd este vorba, desigur, de faptul că atât calitatea ideilor, cât şi calitatea
argumentelor noastre sunt strâns legate de calitatea limbajului nostru. Abilitatea de a ne
articula ideile poate varia foarte bine de la un domeniu de activitate la altul, dar în unele
domenii se poate întâmpla ca această abilitate să ajungă la un nivel atât de scăzut, încât să
nu ne mai putem face înţeleşi sau să ne facem înţeleşi atât de greu, încât vom ajunge să
fim evitaţi, apoi marginalizaţi şi, în cele din urmă, concediaţi. După cum ne avertizează
un specialist, există „confuzii de gândire şi de înţelegere frecvente, care sfârşesc, adesea,
într-un limbaj confuz; iar funcţia de corectură gramaticală a programului în care scrii la
calculator nu te poate ajuta în această privinţă”36. Şi acest pericol nu-i pândeşte doar pe
jurnalişti sau doar pe copywriter-ii din industria reclamei, ci pe toţi cei care lucrează în
domeniile caracterizate, cum spune Jürgen Habermas, de o „raţionalitate comunicativă”.
În al doilea rînd, limbajul este unul dintre lucrurile care ne exprimă. Celebrul
lingvist Roman Jakobson trecea funcţia expresivă printre cele şase funcţii ale oricărui
limbaj37. Conform acestei funcţii, mesajul transmite emoţiile, atitudinile, statutul
profesional, clasa socială etc. ale emiţătorului (toate acele aspecte care personalizează
orice mesaj, făcându-l unic). Sociologul român Traian Herseni făcea, aici, următoarea
precizare utilă: „...funcţia expresivă a limbii există, dar ea nu se reduce la atitudinea
locutorului faţă de ceea ce spune, nici nu este axată exclusiv pe el. Cel care vorbeşte nu
se exprimă doar pe sine, izolat de poziţia sa socială (de statutele şi rolurile sociale). Cu
alte cuvinte, (...) vorbirea este numai un mijloc prin care cel care vorbeşte desfăşoară o
anumită activitate socială cu ajutorul limbii şi deci se exprimă nu numai pe sine, dar şi
societatea care dă activităţii sale caracterul de socială”38.
De aceea, folosirea corectă a limbajului, adecvarea acestuia la context şi la scopul
comunicării constituie ingrediente preţioase ale imaginii noastre ca profesionişti. De
pildă, este de neconceput ca un specialist preocupat de construirea şi promovarea
imaginii unei persoane publice să nu fie preocupat şi de limbajul acesteia, de „competenţa
sa lingvistică” (Chomsky)39 şi de „competenţa sa discursivă” (Maingueneau)40. Nu mai
36
Gordon Taylor, Tehnici de scriere pentru studenţi. Cum să concepi şi să scrii eseuri de succes, Bucureşti,
Editura comunicare.ro, 2012, p. 165.
37
R. Jakobson, Essais de linguistique generale, trad. N. Rouwet, Paris, Editions de Minuit, 1963.
38
Traian Herseni, Sociologia limbii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1975.
39
Pentru Noam Chomsky, competenţa lingvistică este aptitudinea pe care o au vorbitorii unei limbi de a
produce şi înţelege un număr nelimitat de fraze diferite (Borţun & Săvulescu, 2014, p. 22).
13
vorbesc de necesitatea promovării propriei imagini, care pentru un specialist în
comunicare, cum vor să devină studenţii mei, este o sarcină continuă şi de primă
importanţă: ea se impune de la primul contact cu un angajator sau cu un client. Cine ar
angaja la departamentul de Comunicare pe cineva care nu stăpâneşte limba oficială a ţării
în care lucrează? Cine şi-ar da imaginea publică pe mâna cuiva care nu stăpâneşte nici
măcar propria limbă maternă?
Consilierii de imagine, aşa cum ajung unii dintre studenţii şi masteranzii mei, sunt
constrânşi să utilizeze competenţa comunicaţională ca mijloc de gestionare a imaginii
publice. Acest lucru se realizează în două planuri: 1) competenţa lingvistică şi discursivă
a consilierului însuşi; 2) pregătirea clientului în vederea creşterii competenţei lingvistice
şi discursive (clientul poate fi o persoană publică sau doar unul dintre purtătorii de
imagine ai unei organizaţii). Înainte de a dovedi competenţă discursivă, clientul
consilierului de imagine trebuie să dovedească o ridicată competenţă lingvistică – aceasta
fiind un important ingredient în reţeta credibilităţii. Ori, după cum se ştie, credibilitatea
clientului reprezintă scopul final al strategiei de imagine, piatra unghiulară a tuturor
activităţilor de relaţii publice41. Cine poate avea certitudinea că un premier care nu poate
corela subiectul cu predicatul unei propoziţii poate corela două sau mai multe sectoare,
doi sau mai mulţi indicatori economici?
Având în vedere cele spuse mai sus, am decis să fac o secţiune separată cu greşeli
comise de persoane publice în discursuri mediatizate (oameni politici, sportivi, vedete de
televiziune). Ei nu sunt jurnalişti, dar, ca şi aceştia, sunt emiţători puternici, sunt
formatori de conştiinţă publică şi au o mare influenţă asupra limbii române vorbite. Ca şi
în cazul jurnaliştilor, nu am vânat bâlbe sau greşeli cauzate de emoţie, de grabă sau de
lipsă de concentrare (astfel de greşeli au fost înregistrate doar pentru cei care lucrează în
sistemul mass media). În cazul persoanelor publice, am păstrat spre exemplificare doar
greşelile tipice, care se repetă, care au devenit reprezentative prin frecvenţa cu care apar
la acelaşi vorbitor sau la mai mulţi vorbitori din aceeaşi categorie socio-profesională.
40
Dominique Maingueneau defineşte competenţa discursivă astfel: aptitudinea pe care trebuie să o aibă un
subiect pentru a produce enunţuri adecvate unei formaţiuni discursive determinate – de exemplu, aptitudinea
unui emiţător liberal de a produce enunţuri liberale (Borţun & Săvulescu, 2014, p. 23).
41
Am dezvoltat această idee în altă parte (Borţun, 2012, 64-65). Dar ţin să precizez, de dragul onestităţii
profesionale, că relaţia dintre exprimarea corectă şi credibilitate nu funcţionează întotdeauna, indiferent de
publicul-ţintă. În 1998, când lucram pentru compania de cercetare Data Media srl, am coordonat studiul de
imagine pentru Sorin Oprescu, candidat la funcţia de Primar General al Capitalei. Ei, bine, una dintre
observaţiile care s-au repetat de multe ori era următoarea: „Oprescu să nu-l mai corecteze tot timpul pe Lis,
că nu ne devine mai simpatic; nici noi nu ne exprimăm corect, aşa cum vrea el!”. Sunt dispus să recunosc că
principiul „exprimare corectă egal credibilitate” nu este general-valabil; el are limite de aplicabilitate.
14
Cititorii îşi pot pune în mod legitim următoarea întrebare: oare limbajul este atât
de important în alcătuirea persoanei încât o reprezintă? Răspunsul ni-l oferă concepţia
despre discurs ca „vorbire-în-act” (parole en acte), care şi-a găsit aplicaţia în analizele lui
M.-C. d’Unrug: „Discursul nu este un produs finit, ci un moment dintr-un proces de
elaborare, cu tot ce presupune acesta: contradicţii, incoerenţe, nefinalizări. Şi aceste
aspecte se manifestă mai ales în convorbiri, unde producţia [de discurs] este mai spontană
şi mai condiţionată de situaţii” (apud Bardin, 1991, 224). Această concepţie vede în
discurs un proces de elaborare în care se confruntă motivaţiile, cerinţele sau investiţiile
afective ale vorbitorului. Subiectul discursului este introdus în ecuaţia semantică a lumii!
Din acest punct de vedere, teoria „actului-de-vorbire” se înrudeşte cu teoria
„reprezentaţională” a lui C. E. Osgood, pentru care limbajul nu este o „oglindă” a
realităţii, ci a vorbitorului: „limbajul îl reprezintă, în mod nemijlocit, pe cel care îl
utilizează” (Osgood, 1959, 208-209). Din perspectiva raportului limbaj-realitate, teoria
lui Osgood a reprezentat, la timpul ei, o adevărată revoluţie copernicană. De ce? Pentru
că Osgood ne-a arătat pentru prima dată că limbajul nu este un instrument impersonal
prin care comunicăm despre orice altceva care se află în afara noastră; prin limbaj, cel
care comunică se comunică şi pe sine, chiar şi atunci când semnele care constituie
limbajul se referă la altceva. Despre orice am vorbi, modul în care stăpânim şi folosim
limbajul ne reprezintă pe noi.
În al treilea rând, limbajul este nu numai un mijloc de comnicare şi de
reprezentare: înainte de toate, el este un instrument de gândire şi de cunoaştere. În
absenţa unui limbaj, nu putem gândi, după cum fără cuvinte nu am putea formula, fixa şi
transmite cunoştinţele. Referindu-se la relaţiile individului uman cu limba, Pierre Guiraud
scria: „individul se găseşte (...) situat totdeauna în această îndoită postulaţie: pe de o
parte, a se exprima, a cunoaşte şi a se cunoaşte tot mai complet, mai exact, în ceea ce are
mai original şi mai singular; pe de altă parte, a înstrăina această originalitate pentru a
putea comunica. Dar această sărăcire a experienţei sale îl smulge din singurătate, pentru
a-l îmbogăţi cu întreaga experienţă a grupului” (Guiraud, 1968, 464).
După ce americanii B. L. Whorf şi E. Sapir au lansat celebra lor teorie cu privire
la determinarea lingvistică a viziunilor despre lume (a se vedea Sapir, 1921; Whorf,
1964), tot mai mulţi cercetători ai culturii au ajuns la concluzia că soarta noastră, a
oamenilor, este puternic influenţată de limba maternă; aceasta ne oferă categoriile
mentale care ne permit gândirea lumii şi înţelegerea locului nostru în ea. Limba în care
gândim şi visăm ne defineşte, în sensul că ne oferă o identitate; mai mult, ea ne deschide
15
şi, totodată, ne limitează posibilităţile de cunoaştere şi autocunoaştere. Limba maternă
este, cum ar spune Constantin Noica, o deschidere şi, în acelaşi timp, o închidere. De
aceea, cred că mult citata declaraţie a poetului Nichita Stănescu, „Patria mea este limba
română”, poate fi citită în egală măsură şi ca o expresie a mândriei, şi ca o expresie a
resemnării 42.
În 1973, când a părăsit România, scriitorul Petru Popescu a declarat la Radio
Europa Liberă că a făcut-o pentru a deveni scriitor de limbă engleză, deoarece limba
română nu-i permite să-şi exprime toate ideile şi trăirile, toate nuanţele unui sentiment. El
semnala „închiderea” pe care o presupune orice limbă, dar mediile din ţară aservite
regimului nu au putut să accepte o astfel de idee43. După decenii, când s-a întors în
România, scriitorul româno-american i-a acordat un interviu jurnalistului Marius Tucă44.
Când acesta l-a întrebat în ce limbă visează, Petru Popescu a răspuns: „Depinde de
subiect” – ceea ce ne semnalează unul dintre criteriile care diferenţiază situaţiile în care o
limbă poate fi închidere şi, respectiv, deschidere: obiectul de referinţă45.
Aşadar, în cunoaşterea lumii suntem condiţionaţi de relaţia cu limba în care
gândim aşa cum suntem condiţionaţi de relaţia cu planeta pe care trăim. Ca locuitori ai
Terrei, suntem condamnaţi să vedem o singură faţă a Lunii, după cum, ca vorbitori ai
limbii române, suntem constrânşi să vedem o singură faţă a lumii. Dar, aşa cum avem
posibilitatea de a zbura în cosmos, de a ocoli Luna şi de a vedea şi „faţa nevăzută” a
acesteia, avem posibilitatea de a învăţa o a doua limbă în care să ajungem să gândim şi să
vedem o altă faţă a lumii, până acum necunoscută. Din cele spuse mai sus rezultă că, dacă
vrem să ştim pe ce lume trăim, avem de îndeplinit două sarcini: 1) să stăpânim cât mai
bine limba maternă; 2) să ajungem să gândim în cât mai multe limbi.
42
Iată, desfăşurată, ideea care a fost transformată în slogan: „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi
minunate şi frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am
născut, încât nu o pot considera altfel decît iarbă. (...) Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine,
muntele munte se zice, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăşte,
de aceea, pentru mine viaţa se trăieşte” (seria „Gânduri”, citită la postul public de radio, în anii 1980-1983).
43
Scriitorul Eugen Barbu, unul dintre adepţii protocronismului promovat de regimul ceauşist, a scris în
revista pe care o conducea, Săptămâna Culturală a Capitalei, un articol nimicitor, în care afirma că Petru
Popescu a trădat de două ori: o dată fiindcă şi-a părăsit ţara şi a doua oară fiindcă şi-a denigrat limba maternă
(Barbu făcea apel, într-o manieră indirectă, la un amestec specific naţional-comunismului între dragostea de
ţară şi dragostea de mamă).
44
Vezi http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/petru-popescu-m-am-despartit-de-zoia-pentru-ca-mi-era-
frica-de-ceausescu-527247.html
45
Iată cum descrie Petru Popescu funcţionarea acestui criteriu: „Tot ce înseamnă amintire despre România în
general (...) este în româneşte şi este foarte fizic. Am visat uneori mirosuri, am visat umiditatea
Bucureştiului, pe care am uitat-o în California. Şi au fost foarte multe dăţi în care l-am visat pe tatăl meu, şi
continui să îl visez. Toate aceste vise se petrec în româneşte. Se întâmplă însă ceva interesant. Tot ce visez în
legătură cu copiii mei, care nu sunt născuţi în România, visez în limba engleză (...)” (ibidem).
16
Nu vreau să sune elitist şi exclusivist, dar voi fi sincer: nu pot avea încredere în
cineva care nu-şi stăpâneşte limba maternă. În această afirmaţie nu este vorba de dispreţ,
ci de neîncredere!
4. Şi totuşi: de ce nu trebuie să ne fie ruşine
Această carte nu este expresia trufiei personale şi nici o expresie a elitismului. Ca

să fiu cât mai clar în această privinţă, am să-mi duc gândul până la capăt: dacă o persoană
dovedeşte o competenţă lingvistică limitată, în ochii mei, acest lucru nu o descalifică de
plano. O performanţă lingvistică slabă poate însemna şi o instruire precară, ceea ce şi
înseamnă cel mai adesea, dar şi un deficit de inteligenţă lingvistică. Nu putem să punem
pe cineva cu spatele la zid doar fiindcă nu are suficientă inteligenţă lingvistică, după cum
nu putem să pedepsim pe cineva fiindcă nu are talent la desen. În plus, valoarea unei
persoane nu se reduce la modul în care se exprimă sau scrie.
În cartea sa, Inteligenţe multiple, Howard Gardner inventariază opt tipuri de
inteligenţă: muzicală, corporal-chinestezică, logico-matematică, lingvistică, spaţială,
interpersonală, intrapersonală şi spirituală – sau religioasă (Gardner, 2006, 16-30). El
spune că aceste inteligenţe se distribuie în două categorii: inteligenţa de tip laser şi cea de
tip reflector, după care conchide: „Orice societate complexă are nevoie de ambele tipuri
de capacităţi”46. Aşadar, nimeni nu trebuie condamnat fiindcă nu a dezvoltat o anumită
inteligenţă sau un anumit grup de inteligenţe; condamnabil este doar obiceiul unora de a
reduce inteligenţa la unul dintre tipuri şi pretenţia lor de a-i evalua pe semeni doar prin
prisma acestui tip. Cine face aşa ceva comite mai mult decât o eroare: comite o
nedreptate!
Teoria lui Howard Gardner a contribuit la democratizarea viziunii despre Celălalt
în termeni de branşe şi domenii: literaţii nu se mai simt îndreptăţiţi să râdă de ingineri, iar
aceştia din urmă nu mai au niciun temei să-i dispreţuiască pe literaţi: şi unii, şi alţii
reprezintă ipostaze ale omului inteligent47.
Aşa cum aflăm de la Howard Gardner, inteligenţa lingvistică este doar una dintre
multiplele inteligenţe pe care le poate avea un om. Dacă cineva nu o are foarte dezvoltată,
46
Societatea românească are şi ea nevoie de ambele categorii de inteligenţă. Din păcate, sistemul nostru de
învăţământ este incapabil să depisteze din timp inteligenţele în care excelează un copil şi să-i îndrume
formarea în funcţie de ele. După cum ne spune Gardner, în mai mult de jumătate dintre statele americane,
acest lucru se întâmplă de peste o jumătate de veac.
47
Opoziţia simbolică literat-inginer, răspândită la noi, nu se întâlneşte în toate ţările. De pildă, peste 50%
dintre inginerii italieni sunt absolvenţi ai liceului clasic, corespunzător „profilului umanist” din România.
17
nu este o catastrofă: „Toţi indivizii normali posedă fiecare dintre aceste aptitudini într-o
oarecare măsură; indivizii diferă prin proporţia de aptitudini şi prin natura combinării
acestora” (Gardner, 2006, 14).
Un exemplu în această privinţă cred că este filosoful, poetul şi dramaturgul
Lucian Blaga (1895-1961). Orice român cât de cât instruit este la curent cu contribuţia
majoră a acestuia la definirea identităţii culturale a poporului român, precum şi cu faptul
că Blaga a fost nominalizat, în 1956, drept candidat la Premiul Nobel pentru Literatură.
Cu toate acestea, în corespondenţa lui privată se găsesc numeroase greşeli de genul celor
semnalate de mine în această carte: gramaticale, semantice, sintactice şi chiar stilistice.
Să le luăm pe rând.
Pe o carte poştală trimisă din Salzburg, în 1933, filosoful îi vorbeşte soţiei,
Cornelia Blaga, despre munca sa la studiul Cenzura transcendentă48, care avea să devină
celebru: „În genere, lucrarea pogresează aşa de bine, că sunt tare fericit. Şi dacă ai ştii cât
de bine, te-ai face sănătoasă” (Blaga, 2012, 292). Într-o scrisoare adresată soţiei în vara
lui 1931, Lucian Blaga scria: „Cu botezul, dacă Laura nu vrea nicidecum, m-am gândit
să-l facem la Sibiu (...). În strict cerc familiar [sic!]” (Blaga, 2012, 280). De această dată,
greşeala semantică („familiar” în loc de „familial”) este semnalată chiar de autoarea
cărţii, Dorli Blaga, prin parantezele drepte, dar în alte cazuri, greşelile rămân
nesemnalate. Se întâmplă chiar cu aceeaşi greşeală semantică: „Eu am sosit bine şi mi-am
găsit familia foarte alarmată că vreau să public o dramă familiară. Iată deci că publicarea
Dariei mă va costa...” (Blaga, 2012, 273)49. În ceea ce priveşte greşelile stilistice,
celebrul autor al lucrării Filosofia stilului face construcţii de genul: „sunt la Salzburg, dar
nu ştiu încă cât stau aici” (Blaga, 2012, 288), unde putea evita cacofonia foarte uşor, prin
aducerea lui „încă” mai în faţă: „dar încă nu ştiu cât stau aici”.
Cum se poate explica faptul că Lucian Blaga a trimis atât de multe texte editurilor
fără să sesizeze nimeni vreo stângăcie a acestuia cu privire la redactare? Cred că, pentru
un răspuns rezonabil, un indiciu valoros ne oferă chiar doamna Dorli Blaga, autoarea
volumului din care am citat: „În 1926, Mama îşi continua activitatea îm cabinetul de
stomatologie pe care îl avea la Lugoj. În acelaşi timp, îi scria Tatălui meu lucrările la
maşină şi făcea corecturile. Tatăl meu nu şi-a scris niciodată propriile lui lucrări la
48
Studiul a fost publicat în 1934. Ulterior, el va deveni capitol în „Despre conştiinţa filosofică”, prima parte
a volumului Trilogia cunoaşterii.
49
În această scrisoare, datată 3 iulie 1925 şi adresată soţiei, Blaga se referă la drama în patru acte Daria, al
cărei personaj principal era inspirat de sora lui Lucian Blaga, Letiţia sau, pentru membrii familiei, Titi. Piesa
a apărut în 1925 şi a avut premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti.
18
maşină [subl. ns. – D.B]. La nevoie poate scria câte o telegramă, în activitatea de ataşat
de presă. Dar şi atunci Mama îi scria rapoartele” (Blaga, 2012, 276). În altă parte, Dorli
Blaga spune despre mama sa: „Şi făcea toate rapoartele de presă, pe cele zilnice numai,
pentru că sinteza săptămânală o făcea Tata” (Blaga, 2012, 367). Aşadar, „îngerul păzitor”
al marelui filosof, poet, dramaturg, traducător şi diplomat s-a numit Cornelia
Brediceanu-Blaga, o femeie de mare calitate şi o soţie dedicată trup şi suflet geniului
soţului ei: „A avut încredere totală că el va fi o mare personalitate. L-a simţit şi l-a intuit
de la început” (Blaga, 2012, 366). Prin dedicaţia şi munca ei, ea a compensat lipsurile,
fireşti în ordine mundană, ale geniului care a fost Lucian Blaga.
Un alt exemplu interesant pentru tema noastră este scriitorul Ioan Groşan. Pe
lângă faptul că este unul dintre cei mai premiaţi scriitori români contemporani, Groşan
este şi un om şcolit: a absolvit Filologia la Cluj-Napoca şi a predat câţiva ani Limba şi
literatura română50. În ultima sa carte publicată, Lumea ca literatură51, Ioan Groşan ne
oferă câteva mostre de greşeli gramaticale, semantice, sintactice şi stilistice: „E genul de
prietenie care se încheagă nu numai din idei, năzuinţe, lecturi comune, ci şi din tăceri
împărtăşite în comun”52; „E vorba de o dispoziţie de sus, din 1973, conform căreia
absolvenţii de liceu care reuşeau la facultate trebuiau să-şi satisfacă (...) stagiul militar
înainte de a intra în anul I”53; „...i-am trimis lui Lucian un bileţel: «Mă tâmpitule, tu eşti
cretin? Nu vezi că E.M. e-n limbă după tine? Şi-i plină de bani!»”54; „Cum îl prindeam pe
Lucian, cum îi făceam capul mare: că e un bou, că se ratează în loc să-şi vadă de studii,
de morcovii lui, că o s-ajungă sluga, ordonanţa colonelului, că socrii n-o să-l mai lase să
bea (...)”55; „Cu nelipsitul său laptop la care-şi scria febril, ad-hoc, articolele – Florin
Iaru”56. Nu vreau să-l minimalizez pe Ioan Groşan ca intelectual, dar trebuie să spun că
greşelile semalate mai sus sunt doar o parte dintre cele truvabile în cea mai recentă carte
publicată – de altfel, o carte interesantă, subtilă şi nespus de hazlie; şi asta, nu fiindcă mi-
50
Prozatorul, dramaturgul şi publicistul Ioan Groşan (n. 1954) a absolvit Facultatea de Filologie a
Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (secţia româno-spaniolă). A fost profesor de Limba română,
şi redactor la două publicaţii (Contrapunct şi Academia Caţavencu). Este unul dintre cei mai recunoscuţi
scriitori români aflaţi în viaţă: a primit Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România (1985) şi
Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (1992); a fost tradus în Anglia, Franţa, Germania,
Polonia şi Rusia.
51
A nu se confunda cu volumul purtând acelaşi titlu al poetului şi prozatorului Dan Mutaşcu, apărut în 1979,
la Editura Facla din Timişoara.
52
Ioan Groşan, Lumea ca literatură: amintiri, Iaşi, Polirom, 2014, p. 81.
53
Ibidem, p. 127.
54
Ibidem, p. 140. De data aceasta nu am avut cum să semnalez în text absenţa virgulei după apelativul „Mă”.
55
Ibidem, p. 142.
56
Ibidem, p. 164. Folosirea expresiei latineşti ad hoc („pentru aceasta”) cu sensul „pe loc”, „instantaneu”
este atât de răspândită în România, încât am găsit de cuviinţă să-i rezerv un comentariu special în partea a
doua a acestei cărţi.
19
am propus să-l menajez, ci pentru că m-am hotărât să le notez abia când ajunsesem cu
lectura pe la jumătatea cărţii.
Cum este posibil ca astfel de intelectuali creatori, ca Lucian Blaga şi Ioan Groşan,
să comită greşeli gramaticale, semantice, sintactice şi stilistice? Greu de răspuns pentru
cineva care nu a citit cartea lui Howard Gardner, la care m-am referit anterior. Pe lîngă
faptul că a descoperit că există mai multe inteligenţe, la fel de valoroase luate în sine,
Gardner are meritul de a fi desluşit misterul marii performanţe, indiferent de domeniu, re-
definind „matricea excelenţei”. Din perspectiva acestei matrici, ideea de excelenţă nu o
exclude pe cea de slăbiciune: „...înţelepciunea convenţională presupune că a avea mai
mult din toate inteligenţele este mai bine. Dar slăbiciunile pot fi la fel de importante ca şi
calităţile în adecvarea oamenilor la sarcini de muncă şi roluri. Nu cantitatea de inteligenţă
în sine este cea care contează, ci modul în care diferitele niveluri de inteligenţe diferite se
influenţează între ele în cadrul unor situaţii sau sarcini diferite” (Gardner, 2006, 240).
Aşadar, existenţa unui geniu – cum a fost Lucian Blaga – nu are legătură cu
numărul şi nivelul aptitudinilor, ci cu modul fericit în care acestea se articulează, în care
se potenţează, se blochează sau se compensează reciproc. Geniul este un produs vectorial
al acestei articulări fericite şi al contribuţiei la dezvoltarea unui anumit domeniu: „Aş
sugera că o persoană merită termenul de geniu în măsura în care opera sa creativă în
domeniu exercită un efect important în definirea şi delimitarea domeniului – în viitor,
persoanele care lucrează în acel domeniu va trebui să se confrunte cu contribuţiile făcute
de geniul creator. Cu cât este mai universală contribuţia, cu cât traversează mai multe
culturi şi epoci, cu atât mai mare este geniul” (Gardner, 2006, 55-56).
Nu l-am invocat pe Gardner ca să justific faptul că m-am referit la Lucian Blaga şi
Ioan Groşan în legătură cu nişte greşeli de limbă şi de exprimare. De altfel, în cartea mea
figurează şi alte persoane-reper ale spaţiului cultural românesc – unele dintre ele, cum ar
fi Andrei Pleşu, fiind de-a dreptul vedete, persoane îndrăgite de un numeros public. Ideea
care aş vrea să rămână este că folosirea corectă şi estetică a limbii pe care o vorbim nu
are legătură cu funcţia pe care o îndeplinim, cu poziţia noastră socială şi nici măcar cu
statura noastră culturală.
Pe de o parte, membrii elitei culturale nu sunt dotaţi a priori cu o limbă corectă şi
frumoasă; pe de altă parte, folosirea corectă şi estetică a limbii române nu este un
monopol al elitei, ea se poate învăţa. La limită, ea nu este un monopol nici măcar al
20
vorbitorilor nativi. Un om dornic să evolueze îşi poate însuşi utilizarea corectă şi estetică
a limbii române până la cel mai înalt nivel, chiar dacă nu este limba sa maternă57.
Această carte poate fi şi o lecţie de patriotism. De patriotism... lingvistic. Expresia
a făcut o carieră strălucită în Franţa, unde grija pentru protejarea limbii franceze faţă de
împrumuturi din alte limbi a devenit o politică naţională încă din anii ’60 ai secolului
trecut, adică de pe vremea generalului De Gaulle58. În 1966, acesta a decis ieşirea Franţei
din structurile de comandă ale NATO şi a proclamat dorinţa francezilor de a reînvia
gloria de odinioară a „Franţei eterne”, care fusese umilită atât de semi-ocupaţia germană
din timpul celui de-al doilea război mondial (1940-1944), cât şi de semi-ocupaţia
americană de după război, manifestată sub forma bazelor militare ale NATO în
principalele ţări occidentale, printre care şi Franţa (între paranteze fie spus, această semi-
ocupaţie a fost însoţită de masivul ajutor american acordat Occidentului în vederea
reconstrucţiei post-belice, renaşterii economice şi securizării în faţa expansionismului
sovietic, dar şi a mişcărilor de stînga din interior)59. În acest context s-a născut şi
aversiunea francezilor faţă de împrumuturile din limba engleză (în special din engleza
americană), fenomen care explică de ce fracezii nu spun „computer”, ci „ordinateur”, nu
spun „globalizare” (engl. globalization), ci ”mondializare” (fr. mondialisation) etc.
Aceasta este doar o formă a patriotismului lingvistic, pe care cred că n-ar trebui să
o ducem până în pânzele albe. Există situaţii în care importul de termeni şi expresii este
raţional şi de dorit: nu doar atunci când cuvântul din altă limbă umple un gol, când
lipseşte un echivalent românesc, ci şi atunci când există un cuvânt echivalent, dar istoria
folosirii lui şi alunecările semantice pe care aceasta le permite îl face de nefolosit. Dacă
specialiştii în comunicare ar folosi în loc de target echivalentul românesc („ţintă”), multe
dintre enunţurile lor ar fi înţelese greşit sau n-ar fi înţelese. Pentru a evita astfel de
57
În sprijinul acestei idei, am să reproduc o discuţie particulară pe care am avut-o, în anii ’80 ai secolului
trecut, cu filosoful Ion Ianoşi, unul dintre cei mai competenţi utilizatori ai limbii române pe care i-am
cunoscut. Îmi fusese profesor la Facultatea de Filosofie, unde ţinea cursul de Estetică – un curs care era el
însuşi „obiect estetic”, motiv pentru care, după unele prelegeri, îl răsplăteam pe profesor cu aplauze. Când l-
am întrebat de unde îi vine abilitatea de a construi cuvinte insolite, folosindu-se ca nimeni altul de prefixe şi
sufixe, Ion Ianoşi mi-a spus: „Cred că mi se trage de la faptul că am învăţat limba română la maturitate,
conştient, pe cale culturală, nu în mod spontan. N-ai să crezi, dar româna a fost a cincea limbă pe care mi-am
însuşit-o. Provenind dintr-o familie de evrei maghiari, în casă am vorbit idiş şi maghiară; braşovean fiind, m-
am jucat cu copii de saşi, de la care am învăţat germana; după intrarea la facultate am fost trimis imediat (în
virtutea mediei mari de la admitere) la Leningrad, unde am studiat în limba rusă. Cu limba română m-am
întâlnit la modul serios abia după întoarcerea din Uniunea Sovietică, la vârsta de 27 de ani”.
58
Charles De Gaulle a fost şeful guvernului francez (1944-1946, 1958-1959) şi Preşedintele Republicii
Franceze între anii 1959 şi 1969, perioadă denumită „politica măreţiei” (la politique de grandeur).
59
“Planul Marshall”, cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost acordat, în perioada
1947-1952, unui număr de 17 state vest-europene şi a avut o valoare de 12,6 miliarde de dolari (la valoarea
de astăzi, peste 100 de miliarde de dolari).
21
situaţii, specialiştii români ar trebui să utilizeze două cuvinte: „public ţintă”, dar marea
majoritate a acestora vor prefera să utilizeze un singur cuvânt, şi anume cel englezesc:
target60.
O a doua formă a patriotismului lingvistic este protejarea limbii naţionale de
deformările care vin din interior, şi anume de la vorbitorii ei. Timp de peste cinci decenii
am asistat la mutilarea limbii române de către unii dintre profesorii mei, de către unii
colegi de-ai mei, de către demnitari ai vechiului regim sau de către cei din zilele noastre.
Recunosc, cu toată modestia necesară, că mi-am dat seama destul de timpuriu că
am un „simţ al limbii” mai dezvoltat decât al altora (ceea ce nu pot să spun când vine
vorba de limbile străine). Acest lucru l-au remarcat şi alţii, din moment ce colegii de liceu
şi, apoi, colegii de facultate mă rugau să mă uit peste textele redactate de ei. Începând din
anul al II-lea de studenţie, aproape toţi colegii care redactau un referat de seminar sau o
lucrare mai pretenţioasă mă rugau să le „văd” lucrarea61. Este evident că oamenii pot fi
împărţiţi în două categorii: cei care au „simţul limbii” şi cei care nu au acest „simţ”. Nu
cred că este o dovadă de trufie intenţia cuiva din prima categorie de a-i ajuta pe cei din a
doua categorie să se exprime mai frumos şi, până la urmă, să gândească mai bine. Căci
nimeni nu mai contestă, astăzi, legătura organică dintre gândire şi limbaj: gândeşti corect,
te exprimi corect. Şi invers. Gândeşti nuanţat, te exprimi nuanţat. Şi invers!
Limbii române îi sunt recunoscător pentru edificarea mea ca fiinţă raţională. Pe
mine m-a ajutat să gândesc corect nu Matematica (unde eram un elev mediocru), nu
60
În toamna lui 2004, ministrul de Externe de atunci, dl. Mircea Geoană, m-a invitat să vorbesc despre
imaginea de ţară în faţa diplomaţilor români care urmau un program de perfecţionare (aceştia se aflau la
Bucureşti cu ocazia vacanţei de vară, dar şi pentru a participa la ceremoniile prilejuite de Ziua
Ambasadorului, sărbătorită în fiacare an la 1 septembrie). La sugestia mea, a invitat-o şi pe Aneta Bogdan,
pe care o consider cel mai bun specialist al nostru în domeniul branding-ului. Când mi-am încheiat
expunerea şi Aneta a început să vorbească despre nation brand, un murmur a început să străbată sala
„Regina Maria” de la Hotelul Hilton Athénée Palace. Peste câteva minute, un ambasador a întrerupt-o şi a
întrebat-o, pe un ton destul de agresiv, de ce nu foloseşte echivalentul românesc al termenului brand. Cum
colega mea era cam timorată, am simţit nevoia să intervin şi l-am întrebat pe ambasador care crede că ar fi
echivalentul. „Marcă!”, mi-a răspuns. Am continuat: „În acest caz, cu ce aţi înlocui branding?”. „Cu
marcare!”. Am insistat: „Şi rebranding?”. După o scurtă ezitare, mi-a spus: „Cu... remarcare”, după care
vocea i-a fost acoperită de hohotele de râs ale colegilor. Cei mai mulţi îşi dăduseră seama că în trecerea de la
„marcare” la „remarcare” se petrece o alunecare semantică, o schimbare de sens, care nu are loc atunci când
se trece de la branding la rebranding. De fapt, fiecare limbă naturală este un joc social care are complicate
reguli de producere a sensului, dar şi o anumită psihologie aferentă, în virtutea căreia cuvintele sunt investite
cu o anumită demintate şi cu autorităţi diferite, pe care traducerea trebuie să le respecte. Când se trece de la
limba naturală la un limbaj ştiinţific sau la un jargon profesional, lucrurile se complică şi mai mult. De
aceea, cred că traductibilitatea dintr-o limbă în alta are limite principiale, iar pretenţia traductibilităţii
universale trebuie amendată. Cred că trebuie să traducem un termen doar atunci când acţiunea este şi
rezonabilă, şi dezirabilă.
61
S-a întâmplat ca această competenţă să devină ocupaţie şi să se transforme în destin, cum se spune. Am
fost „cap limpede” pentru trei publicaţii. Viaţa m-a adus în situaţia de a redacta şi/sau stiliza numeroase
discursuri publice, unele dintre ele – la cel mai înalt nivel (un şef de stat şi doi premieri); de peste un deceniu
predau, printre altele, Analiza discursului public.
22
Logica (pe care am studiat-o abia în penultimul an de liceu), ci Gramatica, pe care
bătrânul meu profesor de Limba şi literatura română, Ion Barcan, o preda la Şcoala
Generală nr. 5, din Alexandria. O făcea cu dragoste, cu talent şi cu respect pentru profesia
pe care o practica; spre deosebire de mulţi alţi profesori, care dedică orele de gramatică
literaturii, el nu sărea peste orele de gramatică. Profesorului Barcan îi datorez o mare
parte din bruma de raţionalitate cu care am trecut prin viaţă şi pe care am avut şansa de a
o transmite altora, ca profesor, ca trainer sau ca autor.
Timp de opt ani am parcurs presa scrisă cu pixul în mână, pentru a putea însemna
greşelile pe care le sesizam, am fost atent la felul în care se exprimă oamenii de radio şi
de televiziune, urmărind emisiunile cu pixul şi carneţelul la îndemână, mi-am notat cu
acribie scăpările celor care vorbesc „unei ţări întregi”, cum se spune. Am făcut toate
lucrurile astea cu gândul la absolvenţii de liceu din această ţară care nu au avut norocul să
aibă la catedră un Ion Barcan.
Aş fi fericit să aflu că ea a ajutat măcar un cititor să-şi înţeleagă mai bine limba pe
care o vorbeşte, să o iubească şi să o respecte mai mult ca până acum. „Omul, cât trăieşte,
învaţă”, spune o vorbă din bătrâni. Când este vorba de Om şi de Lumea Omului, nimic nu
mi se pare mai fascinant decât spectacolul dezvoltării personale.
23
II. GREŞELI GRAMATICALE, SEMANTICE, SINTACTICE
ŞI STILISTICE ÎN PRESA DE LIMBĂ ROMÂNĂ (2006-2014)
„Ziaristica înseamnă cinste şi gramatică.”

I. L. Caragiale
1. Greşeli gramaticale
1.1. Folosirea greşită a cazului acuzativ: absenţa prepoziţiei „pe”
a) Absenţa lui „pe” după „decât” şi „ca”
„Prăbuşirea sistemului de credite a afectat Rusia mai mult decât celelalte

economii în dezvoltare, distrugând încrederea în acţiunile şi obligaţiunile ruseşti, dar şi în
rublă, forţând Banca Centrală să cheltuie o parte din imensele sale rezerve de monede
străine pentru a stabiliza sistemul financiar” (traducere nesemnată a articolului
„Redimensionarea puterii Rusiei” de Paul Taylor, publicat de The Moscow Times din 26
decembrie 2008, în Adevărul, 31.12.2008, p. 18).
În toate exemplele care urmează, problema este aceeaşi: lipseşte prepoziţia „pe”, care indică faptul
că subiectul introdus prin prepoziţia „care” suferă acţiunea, nu o provoacă. Rusia este afectată nu
de „celelalte economii în dezvoltare”, ci de „prăbuşirea sistemului de credite”. Aşadar, formularea
corectă este: „Prăbuşirea sistemului de credite a afectat Rusia mai mult decât pe celelalte economii
în dezvoltare...”, fiindcă şi aceste economii au suferit acţiunea de a fi afectate de „prăbuşirea
sistemului de credite”, la fel ca Rusia.
„Acelaşi sondaj online arată că doar 1% dintre doamne văd rezolvarea sarcinilor
domestice între cei doi parteneri ca o soluţie capabilă să consolideze căsătoria” (Magda
Marincovici, „Sondaj – Căsătoria, fidelitatea şi impozitele”, în Jurnalul Naţional,
17.01.2009).
„Buffett vede SUA ca un nou rai al investitorilor” (titlul de articol în Adevărul din
13 martie 2009, p. 47).
„Privesc în jurul meu, şi mormanele de cărţi, ziarele păstrate, relicvele salvate îmi
apar ca o figură a dezordinii proprii (...). Azi o privesc ca o asumare a proprie-mi identiăţi
şi îmi găsesc o confirmare în dezordinea absolută care domnea, de exemplu, în atelierul
24
lui Francis Bacon” (George Banu, „Ionesco şi victoria dezordinii”, în Dilema Veche, nr.
551, 4-10 septembrie 2014, p. 11).
Aceeaşi „filosofie” a cazului acuzativ impune folosirea prepoziţiei „pe” (a se vedea comentariul
de mai sus). În absenţa ei, expresia „ca o soluţie” sugerează că rezolvarea sarcinilor domestice ar
fi subiectul acţiunii: „acţionează”, „contează”, „este văzută” etc. „ca o soluţie”. Dar textul spune
altceva: subiectul acţiunii sunt „doamnele”, care „văd rezolvarea sarcinilor”. Corect: „...văd
rezolvarea sarcinilor domestice între cei doi parteneri ca pe o soluţie...”; „Buffett vede SUA ca pe
un nou rai al investitoilor”; „Azi o privesc ca pe o asumare a proprie-mi identităţi”.
b) Absenţa lui „pe” înainte de „care”
„Podolski putea să ia şi el un cartonaş galben, lucru care l-au cerut fanii lui
Liverpool...” (transmisia meciului de fotbal Arsenal Londra – F.C. Liverpool, Sport.ro,
16.02.1014, ora 18:36).
„...este a treia pasă printre picioare care o dă Suarez în această partidă” (Mihai
Pilescu, transmisia meciului de fotbal Arsenal Londra – F.C. Liverpool, Sport.ro,
16.02.1014, ora 18:36).
„Asta este o altă temă care vreau s-o analizăm...” (Rareş Bogdan, „Jocuri de
putere”, Relitatea TV, 03.06.2014, ora 22:16).
„Sibiul are un astfel de steag, care şi-l promovează...” (Rareş Bogdan, „Jocuri de
În expresiile „lucru care l-au cerut fanii”, „pasă (...) care o dă Suarez”, „temă care vreau s-o
analizăm”, „Sibiul are un astfel de steag, care şi-l promovează” există două categorii de expresii
lingvistice: expresii care se referă la o parte activă – subiecţi care fac o acţiune („fanii”, „Suarez”,
„Sibiul”) şi expresii referitoare la o parte pasivă – lucruri care suportă acţiunea respectivă
(„lucru”, „pasă”, „steag”). Conform limbii române literare, partea activă se introduce cu
pronumele relativ „care”, iar partea pasivă se introduce prin acelaşi pronume, căruia i se adaugă
prepoziţia „pe”, formând complementul direct „pe care”, ca element de legătură între propoziția
regentă şi propoziţia subordonată atributivă. La prima vedere pare complicat, dar cei care se
exprimă ca în exemplele de mai sus nu greşesc fiindcă nu cunosc teorie, ci pentru că nu simt care
este partea activă şi care este partea pasivă dintr-o frază.
Variantele corecte: „lucru pe care l-au cerut fanii”, „pasă (...) pe care o dă Suarez”, „temă pe care
vreau s-o analizăm”, „Sibiul are un astfel de steag, pe care şi-l promovează”. În toate aceste
exemple, părţile active sunt: fanii (care au cerut), Suarez (care dă o pasă), subiectul vorbitor (care
vrea să analizeze o temă împreună cu interlocutorii) şi Sibiul (care are un steag), iar părţile pasive
sunt: lucrul (pe care l-au cerut fanii), pasa (pe care o dă Suarez), tema (pe care subiectul vorbitor
vrea să o analizeze împreună cu interlocutorii) şi steagul (pe care Sibiul vrea să-l promoveze).
25
1.2. Folosirea greşită a modului gerunziu, atunci când subiectul lipseşte
„Deputatul UDMR, Toro Tibor, aflat pe lista politicienilor cu dosar de urmărit la

Securitate, a declarat sâmbătă pentru NewsIn că prioritatea CNSAS trebuie sa fie
deconspirarea foştilor ofiţeri şi angajaţi ai Securităţii, neglijaţi intenţionat în acest
moment, pentru a crea confuzie”. (R.A. - Ziua din 14.08.2006).
Corect: „pentru a se crea confuzie”, la modul impersonal, căci din frază lipseşte subiectul (nu se
spune cine îi neglijează intenţionat pe foştii ofiţeri şi angajaţi ai Securităţii).
„Întocmirea ghidului s-a făcut ţinând cont cont de rezultatul examenelor,

importanţa cecetărilor, numărul studenţilor afiliaţi unui profesor şi nivelul de satisfacţie al
studenţilor.” („Top: Cambridge detronează Oxford”, în Adevărul din 31.07.2007, p. 18).
În expresia „întocmirea (...) s-a făcut”, verbul a face este impersonal (nu se spune cine a făcut
întocmirea); aşadar, „a ţine cont” trebuie să fie tot impersonal: „ţinându-se cont de rezultatele
examenelor”, căci expresia „ţinând cont” nu se referă la ghid; ea nu se referă la nimeni...
De altfel, dacă traducătorul ştirii ar fi stăpânit mai bine limba română, ar fi scris mai simplu:
„Ghidul a fost întocmit ţinându-se cont de rezultatele examenelor...”, evitând şi redundanţa
expresiei „Întocmirea ghidului s-a făcut”.
„Din păcate, acţiunile ministrului Şereş au fost tardive, având în vedere demisia
sa din decembrie 2006” (Luca Iliescu, „Şereş, păcălit de Manţog”, în Ziua, nr. 3916,
28/29.04.2007, ediţia naţională, p. 8).
În frază nu există niciun subiect care ar putea „avea în vedere”, căci „acţiunile ministrului Şereş”
nu sunt persoane şi, deci, nu pot avea ceva în vedere; aşadar, locuţiunea verbală „a avea în vedere”
nu poate fi decât impersonală: „avându-se în vedere”. Expresia „având în vedere” ar fi fost la locul
ei dacă autorul ar fi scris: „Consider că acţiunile ministrului Şereş au fost, din păcate, tardive,
având în vedere demisia sa din decembrie 2006” – caz în care „având în vedere” ar fi trimis la
subiectul care „consideră că”, adică la autorul enunţului: „consider că..., având în vedere...”.
„Dacă ar fi adevărat, activitatea sa s-ar încheia cu un gust amar, având în vedere

înfrângerea în faţa Norvegiei” (Adina Blaj, „Apus de soare la Naţională!”, cu subtitlul
„Pentru Huţupan şi Amariei, meciul de azi cu Croaţia va fi ultimul în tricolor”, Adevărul,
13.12.2008, p. 21).
Folosirea gerunziului la persoana a III-a duce formularea în zona confuzului, fiindcă activitatea
Luminiţei Huţupan nu poate avea în vedere „înfrângerea în faţa Norvegiei”. Nicio activitate nu
poate avea ceva în vedere, fiindcă activităţile nu sunt fiinţe gânditoare!
Corect: „activitatea ei s-ar încheia cu un gust amar, avându-se în vedere înfrângerea în faţa
Norvegiei”. Sau, mai dezvoltat (ceea ce ar putea să ducă, însă, la depăşirea numărului de semne
cerut de redacţia ziarului): „Presupun că activitatea ei s-ar încheia cu un gust amar, având în
vedere înfrângerea în faţa Norvegiei”. În această variantă, „având în vedere” trece de la persoana a
III-a la persoana I, lucru semnalat de introducerea verbului „presupun”, care este la persoana a I-a
şi care anunţă că sensul întregii fraze se raportează la autorul enunţului, nu la persoana la care el
se referă şi nici la activitatea acestei persoane.
26
„Astfel se va pune accent pe economia care se poate realiza folosind produsul X
şi mai puţin pe beneficiile oferite de marcă” (Eliza Dumitrescu, „2009 plin de provocări
şi în comunicare”, cu supratitlul „Bugete mai mici pentru publicitate”, în Jurnalul
Naţional, 13.12.2008, p. 13).
Aceeaşi problemă: din text se înţelege că „folosirea produsului X” este o acţiune a „economiei
care se poate realiza”. Dacă autoarea a folosit impersonalul „se poate realiza”, atunci când a
folosit gerunziul ar fi trebuit să folosească tot impersonalul: „...se va pune accent pe economia
care se poate realiza folosindu-se produsul X”.
„Odată ce se ţine cont de aceste aspecte (...), diferenţa salarială din Italia devine
mult mai mare în absolut. Ţinând cont de paritatea grad de instruire – vârstă, aceasta
ajunge la cel puţin 26%, în favoarea bărbaţilor” (traducere nesemnată a articolului
„Italiencele instruite mai au de aşteptat”, semnat de Pietro Garibaldi şi publicat în La
Stampa din 30 ianuarie 2009 – vezi Adevărul, 02.02.2009, p. 20).
La fel: din text rezultă că diferenţa salarială „ţine cont”...

Corect: „Ţinându-se cont de paritatea grad de instruire-vârstă, aceasta ajunge la cel puţin 26%...”.
Profit de ocazie pentru a semnala şi o greşeală sintactică: „paritatea grad de instruire-vârstă”. Când
cei doi termeni ai unui raport care trebuie legaţi cu o cratimă sunt exprimaţi de câte un cuvânt,
cratima poate fi folosită fără a se lăsa pauze înainte şi după (exemplu: „paritatea instruire-vârstă”);
dar când cei doi termeni sunt exprimaţi de mai multe cuvinte, pauzele înainte şi după cratimă
devin obligatorii: „paritatea grad de instruire – categorie de vârstă”. În textul de mai sus întîlnim
cea de-a treia situaţie posibilă: un termen e exprimat prin mai multe cuvinte, iar celălalt doar prin
unul: „grad de instruire” şi, respectiv, „vârstă”. Ca şi în situaţia a doua, pauzele sunt obligatorii:
„paritatea grad de instruire – vârstă”, deoarece cratima nu leagă doar cele două cuvinte, „instruire”
şi „vârstă”, ci o expresie din trei cuvinte („grad de instruire”) cu un cuvânt („vârstă”).
„Ce se poate face ca tinerii să fie atraşi în sistemul judiciar, având în vedere
deficitul de procurori şi judecători?” (Liliana Năstase, „Anul trecut era iminentă
dizolvarea DNA”, interviu cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în Adevărul,
02.02.2009, p. 7).
La fel: din text rezultă că tinerii „au în vedere”...

La impersonalul „ce se poate face” corespunde impersonalul „avându-se în vedere”.
Corect: „...avându-se în vedere deficitul de procurori şi judecători...”.
"...marea eroare care s-ar putea face ar fi să se trateze problema Balcanilor de

Vest uitând Moldova" („Băsescu susţine necesitatea înfiinţării unei Agenţii pentru
acordarea cetăţeniei române moldovenilor”, News In – 02.09.2009, 12:19).
La fel: ori „să se trateze” împreună cu „uitându-se”, ori „[decidenţii] să trateze” împreună cu
„uitând”...
27
„«Am spus public ceea ce demult se vorbea neoficial». Aşa şi-a justificat
preşedintele Barack Obama pledoaria pentru crearea unui stat palestinian, ale cărui
graniţe să fie negociate pornind de la frontierele de dinainte de 1967 – anul în care
Israelul a anexat Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de Est” (Miruna Munteanu, „De ce s-au
supărat evreii pe Obama”, în Jurnalul Naţional, 24.05.2011, p. 14).
Textul de mai sus conţine aceeaşi folosire superficială şi confuză a modului gerunziu, cu care ne-
am întâlnit după o pauză de un an şi jumătate: „pornind” în loc de „pornindu-se”, ca şi când în
fraza respectivă ar exista un subiect căruia să i se atribuie verbul „pornind” în calitate de predicat.
Dar acest subiect nu există – nici explicit, nici implicit. Aşadar, corect este: „...ale cărui graniţe să
fie negociate pornindu-se de la frontierele de dinainte de 1967...”.
În continuare se pot vedea numeroase alte greşeli similare…
„Se pregăteşte o campanie bine orchestrată, folosind televiziunile de ştiri, în genul

celei din ziua de 24 ianuarie” (Ştefan Vlaston, „Pensionarea universitarilor la 65 de ani: o
palidă ‚sancţiune’ pentru dezastrul adus învăţământului românesc”, în Campus News.ro –
26.01.2011, http://www.campusnews.ro/stiri-opinii-8241717-pensionarea-universitarilor-
65-ani-palida-sanctiune-pentru-dezastrul-adus-invatamantului-romanesc.htm).
„Aflăm din surse bine informate (...) că la bac, la proba orală, foarte multe
subiecte erau formulate pornind de la texte apărute în Dilema Veche şi Dilematica” („Cu
ochii-n 3,14”, în Dilema Veche, Anul X, nr. 488, 20-26 iunie 2013, p. 24).
„Diferenţele sunt evidente, manualul finlandez seamănă foarte mult a carte de

poveşti, ilustraţiile sunt atractive, la început sunt prezentate literele şi cuvintele pe silabe,
apoi se dau texte şi povestioare de diferite lungimi şi dialoguri, pe baza cărora se pun
întrebări mergând pe ideea că trebuie să meargă de la uşor la greu“ („Cum arată
abecedarul finlandez în comparaţie cu abecedarul românesc: jucăuş şi plin de poveşti”, în
adevarul.ro – 16.09.2014, https://ro.stiri.yahoo.com/cum-arat%C4%83-abecedarul-
finlandez-%C3%AEn-compara%C5%A3ie-cu-abecedarul-160620181.html - 17.09.2014,
vizitat la ora 23:50.
28
1.3. Folosirea greşită a modului infinitiv
1.3.1. Trafic ilicit cu alte moduri: indicativul şi conjunctivul
„...capacitatea Uniunii Europene de a absoarbe noi membri...” (Gabriela Langada,

corespondent special la Parlamentul European, emisiunea „24 de ore”, Radio România
Actualităţi, 03.04.2006, ora 22:28).
Corect: „...capacitatea Uniunii Europene de a absorbi noi membri...”. Aici e vorba de o scăpare pe
care nu o putem pune, în cazul dat, pe seama ignoranţei; mai degrabă, ea se explică prin lipsa
obişnuinţei de a vorbi în limba română, situaţie firească la un corespondent în străinătate, aşa cum
a fost, ani la rând, Gabriela Langada. Am reţinut-o, totuşi, fiindcă e o greşeală răspândită:
Folosirea pentru infinitiv a unei forme de indicativ.
„Această nouă campanie, intitulată ‚În şcoală nu este loc pentru discriminare.
Cunoaşte-mă, înainte să mă judeci!’, destinată luptei împotriva discriminării în Şcoală,
este o ultimă componentă a Programului Phare ce a debutat în etape din anul 2003, cu
fonduri de 37 de milioane de euro, cu scopul de a sprijini copiii din grupurile
dezavantajate, potrivit coordonatorului proiectului, Liliana Preoteasa.” („VIDEO
M.E.C.I. a lansat o nouă campanie de conştientizare în Educaţie”, sursa: ROL.ro -
http://stiri.rol.ro/content/view/415669/2/ la 08.09.2009, ora 16:00).
Corect: „Cunoaşte-mă, înainte de a mă judeca!”, căci expresia „înainte să mă judeci” are sens în
limba română literară doar dacă o scriem aşa: „Înainte, să mă judeci!”. Dacă expresia „înainte să
mă judeci” ar fi folosită doar de membrii comunităţii rome (reprezentată şi ea la conferinţa de
presă amintită prin Costel Bercuş, „expert în desegregare” şi liderul unei organizaţii civice a
romilor), am putea spune că expresia respectivă reprezintă specificul lingvistic al acestei
comunităţi. Dar coordonatorul programului este Liliana Preoteasa, director general în cadrul unui
minister de la care există aşteptări înalte cu privire la utilizarea limbii române literare, care se
numea pe atunci astfel: Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării...
„A făcut astfel încât să reiese că Sorin Alexandrescu l-ar fi şantajat...” (Anca

Barbu, Realitatea TV, „Ştirile de la ora 11”, 25.07.2013, ora 11:12).
Corect: „A făcut astfel încât să reiasă”. Aceasta este o greşeală de exprimare destul de răspândită:
folosirea formei de indicativ prezent la persoana a treia a unui verb pe care vorbitorul vrea să-l
pună la infinitiv sau la conjunctiv. În unele situaţii forma este aceeaşi („el, ea merge” – „a
merge”), dar în alte situaţii, nu („el, ea absoarbe” – „a absorbi”; „el, ea vede” – „a vedea”). Nu
avem aceeaşi situaţie şi pentru conjunctiv: forma de indicativ prezent la persoana a treia nu
coincide niciodată cu forma la conjunctiv: „el, ea merge” – „să meargă (nu „să merge”); „el, ea
absoarbe” – „să absoarbă (nu „să absoarbe”); „el, ea vede” – „să vadă (nu „să vede”). Când auzim
pe cineva spunând „să merge” sau „să reiese”, acesta este fie un străin care tocmai învaţă să
vorbească româneşte, fie un minoritar etnic (rom, maghiar etc.), fie un român care n-a dat pe la
şcoală şi n-a prins gustul lecturii. Auzim, însă, şi oameni şcoliţi spunând „să absoarbe” sau „să
aibe”. Sub influenţa unor forme care se termină în „e”, cum ar fi „să plece” sau „să asculte”, mulţi
oameni înlocuiesc pe „ă” cu „e”.
29
1.3.2. Lipsa discriminării între forme personale şi forme impersonale
„Deputatul UDMR, Toro Tibor, aflat pe lista politicienilor cu dosar de urmărit la

Securitate, a declarat sâmbătă pentru NewsIn că prioritatea CNSAS trebuie să fie
deconspirarea foştilor ofiţeri şi angajaţi ai Securităţii, neglijaţi intenţionat în acest
moment, pentru a crea confuzie.” (R.A. – Ziua, 14.08.2006).
Corect: „pentru a se crea confuzie”, la modul impersonal, căci din frază lipseşte subiectul acţiunii
(nu se spune cine îi neglijează intenţionat pe foştii ofiţeri şi angajaţi ai Securităţii).
Avem aceeaşi folosire superficială ca a modului gerunziu: „pornind” în loc de „pornindu-se”, ca şi
când în fraza respectivă ar exista un subiect căruia să i se atribuie verbul „pornind” în calitate de
predicat. Nici în acest caz un astfel de subiect nu există – nici explicit, nici implicit. Nu putem
spune „pentru a crea confuzie”, fiindcă nu ştim cui să atribuim intenţia de a crea confuzie.
„...pe teren se află o construcţie parter plus şapte etaje, executată fără a respecta
prevederile autorizaţiilor de construcţie emise în anii 2004 şi 2005” (Raluca Petrescu,
„Ce fac cu etajele ilegale?”, Adevărul de Seară, 2 octombrie 2009, p. 3).
Corect: „fără a se respecta prevederile”, căci subiectul acţiunii (constructorul) lipseşte din
propoziţie, iar „construcţia” nu poate fi subiect (ea nu poate să respecte sau să nu respecte nişte
prevederi).
„...se va face o anchetă pentru a stabili responsabilităţile...” (Emisiunea de ştiri,

Radio Europa FM, 08.09.2009, ora 14:04
„...un candidat bun, peste medie, poate primi o ofertă îmbunătăţită, dar într-o
anumită limită. Şi asta pentru a evita situaţia în care un angajat nou să aibă un salariu mai
mare decât unul mai vechi...” (Andrada Ghira, „Cum arată un interviu de angajare: teste
psihologice şi grafologice”, Gândul, 06.10.2009, p. 8).
Corect: „pentru a se stabili responsabilităţile”, tot la modul impersonal, căci propoziţia începe cu
un verb impersonal: „se va face”. Flosirea infinitivului „a stabili” ar fi fost justificată dacă
propoziţia ar fi sunat aşa: „Armata americană va face o anchetă pentru a stabili responsabilităţile”
(e vorba de un bombardament american în Afganistan, asupra cisternelor capurate de talibani, în
urma căruia au murit mai mulţi civili). În acest caz, verbul „a stabili” s-ar referi la un subiect al
acţiunii (armata americană), subiect care lipseşte în formularea redactorului de la Radio Europa
FM.
Concluzie: verbele la infinitiv nu sunt în mod necesar impersonale. Când spunem „pentru a crea”,
„pentru a stabili” sau „pentru a evita”, verbul trimite, în plan semantic, la un actant, la un subiect
al acţiunii (cu excepţia infinitivului abstract, pe care îl găsim în dicţionare: a fi - to be, to exist; a
avea - to have, to possess). Aşadar, atunci când construim o propoziţie fără subiect („Se va face o
anchetă pentru a se stabili responsabilităţile”), forma de infinitiv trebuie de-personalizată: „a se
stabili”.
30
Exemplele care urmează ilustrează, toate, aceeaşi greşeală, provenită din incapacitatea
vorbitorului de a discrimina între „personal” şi „impersonal”, adică între situaţiile în care subiectul
acţiunii este prezent sau subînţeles şi situaţiile în care subiectul nu este prezent şi nici nu se
subînţelege.
“Shauble pledează pentru o poziţie pe termen lung: un Fond Monetar European

(FME) pentru a asigura împrumuturi de urgenţă către ţări cu nivel de risc ridicat, cauzat
de datoriile externe” (Stela Giurgeanu, traducerea articolului lui Robert Skidelsky,
„Împotriva curentului. Euro gol-goluţ”, Dilema Veche, nr. 321, 8-14 aprilie 2010, p. 5).
„La vremea aceea, exista interesul de a atrage un economist în cabinetul primului-

ministru pentru că era acordul în derulare cu Fondul Monetar Internaţional”, („Facem un
buget mai prost decât unele ţări africane”, interviu cu Răzvan Orăşanu consemnat de
George Rădulescu, Adevărul, 28.01.2011).
„Oamenii de ştiiinţă americani recomandă consumul regulat de apă – plată sau

carbogazoasă – pentru a îmbunătăţi starea emoţională” (Anca Aldea, „Depresia tratată cu
apă”, Jurnalul Naţional, 24.05.2011, p. 2).
„… mii de ore de înregistrări din apartamentul propriu, în care s-a pătruns prin
efracţie pentru a introduce dispozitive de ascultare…” (Andrei Cornea, „Dragă
filosofule”, Revista 22, 29.10.2013, p. 1).
„...a arătat că amplasarea rachetelor e necesară pentru a salva echilibrul nuclear în

regiune...” (Radio France International, 17.12.2013, ora 9:16).
Am avut mai sus noi exemple de folosire confuză a modului infinitiv: „a asigura”, „a atrage”, „a
îmbunătăţi”, „a introduce” în loc de „a se asigura”, „a se atrage”, „a se îmbunătăţi”, “a se
introduce”, ca şi când în fraza respectivă ar exista un subiect – explicit sau doar sugerat – căruia să
i se atribuie acţiunea indicată de verbele „a asigura”, „a atrage”, „a îmbunătăţi”, „a introduce” şi,
respectiv, „a salva”. Dar acest subiect nu există. Aşadar, formele corecte sunt: „Shauble pledează
pentru o poziţie pe termen lung (...) pentru a se asigura împrumuturi de urgenţă...”; „exista
interesul de a se atrage un economist”; „Oamenii de ştiiinţă americani recomandă consumul
regulat de de apă (...) pentru a se îmbunătăţi starea emoţională”; „s-a pătruns prin efracţie pentru a
se introduce dispozitive de ascultare”; „...amplasarea rachetelor e necesară pentru a se salva
echilibrul nuclear în regiune...”.
31
1.4. Folosirea greşită a adverbului „ca”
„Ca şi procedură nu este o problemă...” (Adrian Ardelean - Radio Europa FM,

Emisiunea „România în direct”, 29.04.2009, ora 13:30).
„Însuşi Gorbaciov a spus că perestroika nu a fost ideea lui. A fost ales pentru ea
pentru că aveau nevoie de cineva cu şarm şi relativ tânăr. L-am întâlnit şi lăsa o primă
impresie bună ca şi persoană” (Crina Boros, „Dizidentul rus care a copiat arhiva
Fundaţiei Gorbaciov: Mitterand si Gorbaciov voiau Uniunea Socialista Europeana,
Thatcher s-a opus unificarii Germaniei”, HotNews.ro – 27.09.2009, 22:08).
„Unul dintre poliţişti, care nu avea faţa ascunsă sub cagulă, ca şi colegii lui, i-a
smuls camera de filmat din mână reporterului Antena 1 şi i-a ordonat unui mascat să-l
culce la pământ.” (Daniel Stanciu, „Jurnalistului Antenei 1 i-a fost pus pistolul la cap
pentru că a filmat abuzurile mascaţilor de la Poliţia de Frontieră”, în Adevărul,
02.01.2011).
„Există astfel de profesori, foarte buni, păstraţi ca şi colaboratori la catedră şi

după 80 de ani, aşa cum este cazul domnului Iosif Viehmann.”, Ruxandra Hurezean,
„Rectorul pensionat sau rectorul îmbălsămat? Există carieră după pensionare?”, în
Gazetino, 27.01.2011, http://gazetino.wordpress.com/2011/01/27/rectorul-pensionat-sau-
rectorul-imbalsamat-exista-cariera-dupa-pensionare/#more-4224
„Deşi a lucrat ca şi primar până în 2012, …” (Silviu Mănăstire, „Dosar de

politician”, Realitatea TV, 26.07.2013, ora 13:10).
„Ca şi o curiozitate personală, mi-ar plăcea tare mult… aşa… să aflăm cine a
câştigat cu adevărat, din punct de vedere financiar, din toată această poveste…” (Emma
Zeicescu, „Newsroom”, Realitatea TV, 09.09.2013, ora 16:59).
„Recent, Popescu a dezvăluit că Ţuţuianu a fost, nici mai mult nici mai puţin,
angajat ca şi avocat al acestor două societăţi de familie ale baronului portocaliu” (Silviu
Mănăstire, „Dosar de politician”, Realitatea TV, 18.10.2013, ora 01:58).
32
„...echipa asta [Viktoria Plzen] nu are jucători, ca şi calitate, cum are Şahtior”
(reluarea transmiterii meciului de fotbal Viktoria Plzen – Şahtior Doneţk, la Dolce Sport
1, 20.02.2014, ora 23:31).
„Ca şi atacant, trebuie să ai ambele picioare, este evident...” (Silviu Tudor

Samuilă, Reluarea transmisiei meciului de fotbal Olympiakos Pireu – Manchester United,
Dolce Sport 3, 02.03.2014, ora 15:52).
„Sunteţi într-o situaţie delicată ca şi instituţie?” („Realitatea de la 14”, Realitatea

TV, 05.03.2014, ora 14:08).
„În cazul în care Klaus Iohannis va avea un scor mai mare decât al
dumneavoastră, în încrederea populaţiei, în sondajele de opinie, sunteţi pregătit să-l
susţineţi ca şi candidat la Preşedinţia României?” (Rareş Bogdan, „Jocuri de putere”,
Relitatea TV, 27.05.2014, ora 23:07).
„...este o greşeală pentru aceasta ţară să ajungă, Doamne fereşte, în mâna unui
mitoman consacrat, a unui personaj atât de lipsit de loialitate, de caracter, ca şi domnul
Ponta” (Rareş Bogdan, „Ediţie specială”, Relitatea TV, 31.05.2014, ora 21:29).
„PNL îl acceptă mai repede ca şi candidat pe Klaus Iohannis...” (Rareş Bogdan,

„Jocuri de putere”, Relitatea TV, 03.06.2014, ora 22:22).
„Dar tu, ca şi cetăţean al Republicii Moldova, cu cine ai vota?” (Lavinia Şandru,

„Deschide lumea”, Realitatea TV, 01.12.14, ora 19:17).
„Cum va fi Klaus Iohannis ca şi preşedinte?” (Lavinia Şandru, „Deschide lumea”,

Realitatea TV, 01.12.2014, ora 19:48).
„Veţi vedea de ce o companie ca şi Petrom OMV (...)” (Rareş Bogdan, „Jocuri de

putere”, Realitatea TV, 04.12.2014, ora 22:07).
Corect: „care m-a iubit ca pe propriul fiu”, „ca partide”, „ca procedură”, „ca persoană”, „cum o
aveau colegii lui”, „în calitate de colaboratori”, „ca primar”, „ca o curiozitate personală”, „ca
avocat”, „ca instituţie”, „în calitate de candidat”, „a unui personaj (...) ca domnul Ponta”, „în
calitate de cetăţean”, „cum va fi (...) ca preşedinte”, „o companie ca Petrom OMV”.
Conform gramaticii limbii române, adverbul „ca” (din lat. quam) se foloseşte în două situaţii: I.
Când se compară două sau mai multe lucruri, fiinţe, situaţii; II. Când se compară o noţiune cu ea
însăşi. În ediţia din 1998 a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX ’98) cele două
situaţii sunt particularizate şi ilustrate prin următoarele exemple:
33
I) 1. „La fel cu”, „cum (este)”, „precum (este)”, „după cum (este)” – exemplu: o carte ca cea din
raft; „parcă” - exemplu: ca (şi) cum; „cât” - exemplu: înalt ca bradul; 2. „Aproape”, „cam”,
„aproximativ”; „în curând” – exemplu: ca mâine(-poimâine); „de puţin timp” – exemplu: ca ieri(-
alaltăieri); 3. „Decât” - exemple: e mult mai frumos ca acesta; e mai mare ca tine.
II) 1. „În felul...”, „cum e obiceiul”, „cum se ştie” – exemple: tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc;
ziua, ca ziua, trece vremea mai repede; 2. „În calitate de...”, „fiind...” – exemplu: el înainte, ca
ghid, iar noi după el, ca vizitatori; 3. „Cu privire la...”, „în ce priveşte...” – exemplu: ca formă,
lucrarea este bine prezentată; „În loc de...”, „drept..” – exemplu: se poate socoti ca răsplată; 4.
„Cum”, „precum”, „aşa”, „bunăoară” – exemplu: animale sălbatice, ca: râşi, urşi, vulpi. (a se
vedea şi http://dexonline.ro/search.php?cuv=ca).
În ultimii ani, „inteligenţa lingvistică” a multor români, în special ardeleni62, a născocit o formă de
evitare a eventualelor cacofonii care s-a răspândit cu o viteză uluitoare: introducerea preventivă a
lui „şi” după fiecare „ca”63. Evident, este o soluţie de maximă comoditate, căci o inteligenţă
lingvistică mai dezvoltată ne-ar ajuta să anticipăm în timp util o eventuală cacofonie şi să o evităm
prin re-formulare (ca dovadă că această soluţie exprimă o slabă inteligenţă lingvistică stă şi faptul
că în discursul citat mai sus, Paul Surugiu o foloseşte când spune „m-a iubit ca şi pe propriul fiu”,
dar nu sesizează că puţin înainte face o cacofonie: „prin muzică cu”). De altfel, există situaţii de
comunicare în care evitarea cacofoniei nici nu este recomandată (de pildă, atunci când
reformularea ar aduce prejudicii rigorii logico-semantice a unui enunţ); iată un exemplu dintr-un
articol al filosofului Horia-Roman Patapievici, „Europa creştină este titlul unei cărţi scrise de un
evreu practicant, în atenţia creştinilor din ghetoul european”, publicat în Evenimentul zilei,
30.04.2009, p. 4: „cetăţenilor europeni nu li se recomandă să se identifice public ca creştini”
[subl. ns.]. Deşi era pus în faţa unei situaţii care nu suporta o re-formulare, lui Patapievici nici nu
i-a trecut prin cap să evite cacofonia spunând „ca şi creştini”; decât să apeleze la un barbarism atât
de naiv, a preferat să facă o cacofonie. [Normativiştii ar spune că o putea evita folosind
echivalentul lui „ca”, şi anume: „drept” – „să se identifice drept creştini”.]
Pentru a fi corect, trebuie să spun că această greşeală nu s-a cronicizat nici în presa scrisă, nici în
cea audio-vizuală (de obicei, ea apare în discursul cuiva care nu este jurnalist – fie un invitat în
studio, fie realizatori de emisiuni care vin din alte domenii, cum sunt cei doi ardeleni de la
Realitatea TV, Rareş Bogdan şi Lavinia Şandru. Dar caracterul endemic al acestei agresiuni asupra
limbii literare ne determină să o semnalăm; la urma urmei, este vorba despre un atac la structura
logică a limbii române şi, prin consecinţă, la gândirea românilor. De curând am întâlnit tineri care
nici nu înţeleg în ce constă greşeala, chiar dacă le este explicată cu tact şi cu răbdare; pur şi
simplu, când au venit pe lume l-au găsit pe „ca şi” deja instalat, li se pare natural să-l folosească, e
„de-acolo”. De aceea, majoritatea tinerilor, inclusiv studenţi, se exprimă cu dezinvoltură în felul
următor: „o carte ca şi cea din raft”; „înalt ca şi bradul”; „el înainte, ca şi ghid, iar noi după el, ca
şi vizitatori”; „ca şi formă, lucrarea este bine prezentată”; „se poate socoti ca şi răsplată” (cititorul
va fi sesizat că m-am folosit chiar de exemplificările găsite în DEX ’98, la adverbul „ca”).
1.5. Folosirea greşită a alocuţiunii adverbiale „ca şi”
„Timp de o lună, societăţile controlate de Gheorghe Florea au emis 26 de bilete la

ordin de câte 10.000 de lei fiecare. Toate au fost însă, la fel ca şi precedentele, fără
acoperire şi au fost refuzate la plată” (Iulius Cezar, Răzvan Popa „Gheorghe Florea, pata
neagră a masoneriei româneşti”, Adevărul, 25.03.2009).
62
Din câte ştiu, iniţiativa a pornit din mediul universitar clujean, în urmă cu 4-5 decenii. Cititorul poate face
un test: să-i identifice pe cei care spun „ca şi” în loc de „ca” (de pildă, „ca şi părinte”, „ca şi medic”) şi să se
intereseze de originea lor. Sunt tentat să cred că peste jumătate dintre aceştia vor fi ardeleni.
63
Culmea naivităţii perfecţioniste o găsim însă la cei care pun virgulă în exprimarea orală (!), crezând că
astfel îşi exprimă grija pentru exprimarea corectă: „Fiindcă, virgulă, câştig” (cântăreaţa de manele Minodora,
într-o declaraţie reluată la Antena 1, 18.08.2015, ora 9:15). Dacă ar fi gândit mai repede, doamna Minodra ar
fi putut spune „Deoarece câştig”. Fără virgulă!
34
„Lucescu nu a jucat niciodată în prima reprezentativă a României, la fel ca şi
selecţionerul Germaniei, Joachim Low, care a evoluat doar în echipa de tineret a ţării sale”
(Mihai Călin, „Răzvan Lucescu trebuie să fie ofensiv!”, în Adevărul din 30.04.2009, p. 24).
„Chelsea s-a apărat perfect, la fel ca şi pe Camp Nou” (unul dintre cei doi
comentatori ai meciului de fotbal Chelsea Londra – F.C. Barcelona, PRO TV, 06.05.2009,
ora 23:01).
„Noul virus gripal A(H1N1) se transmite de la om la om în acelaşi mod ca şi

virusul gripei sezoniere...” (Pliantul Informaţii privind noul virus gripal A(H1N1).
Recomandări destinate populaţiei, editat de Ministerul Sănătăţii şi semnat de ministrul
Sănătăţii, dr. Ion Bazac).
„...la fel ca şi în prima parte, jucătorii Fiorentinei se agaţă de jucătorii germani”

(transmisia meciului de fotbal A.C.F. Fiorentina – Bayern Munchen, TVR 1, 09.03.2010,
ora 22:51).
„Conform noii Legi a Educaţiei, profesorii universitari urmează să se pensioneze

la fel ca şi ceilalţi cetăţeni, la 65 de ani”, Ruxandra Hurezean, „Rectorul pensionat sau
rectorul îmbălsămat? Există carieră după pensionare?”, în Gazetino, 27.01.2011,
http://gazetino.wordpress.com/2011/01/27/rectorul-pensionat-sau-rectorul-imbalsamat-
exista-cariera-dupa-pensionare/#more-4224
„Profesorii cu venituri derizorii vor fi tentaţi să-i ajute pe elevii care n-au învăţat,
dacă nu pentru şpagă, atunci dintr-un sentiment de solidaritate cu cei la fel de săraci ca şi
ei” (Carmen Constantin, „Când nu tai răul de la rădăcină”, în Adevărul, 30.06.2011).
„La fel ca şi Steaua, F.C. Copenhaga este lidera campionatului” („Sport”, Prima
TV, 04.12.2012, ora 01:37).
„La fel ca şi în povestea maidanezilor şi-n alte poveşti extrem de sensibile din ţara
asta, oamenii nici măcar n-au citit lucrul ăla, nici nu ştiu la ce se referă, ce îşi asumă…”
(Andreea Creţulescu, „Newsroom”, Realitatea TV, 09.09.2013, ora 16:28).
„Dacă va bate Estonia, Ungaria va face şi ea 14 puncte, la fel ca şi România...”

(comentatorul meciului de fotbal România – Turcia, Antena 1, 10.09.2013, ora 20:59).
35
„Drumul de la o semnătură la dosar penal e scurt, e la fel de scurt ca şi drumul
până la ieşirea de la guvernare a PNL” (Silviu Mănăstire, „Dosar de politician”,
„La fel ca şi Barak Obama, François Hollande este prins în vâltoarea

evenimentelor scăpate de sub control…” (Roxana Ionici, „Telejurnal”, TVR 1,
02.09.2013, ora 14:26).
„Deci a fost o mişcare spontană. Nu se poate spune că au vrut să ajungă undeva.

Ei, mai devreme, au forţat un pic cordoanele de jandarmi, ca să iasă în Bulevardul
Magheru, la fel ca şi aseară, dar jandarmii le-au blocat calea…” (Sorin Năstase,
corespondent TVR, „Ora de ştiri”, TVR 2, 02.09.2013, ora 22:12).
„La fel ca şi în povestea maidanezilor, facem piruete de balerină…” (Andreea

Creţulescu, „Newsroom”, Realitatea TV, 09.09.2013, ora 16:34).
„… după ce s-a terminat revolta n-a vrut să facă pe revoluţionarul, deşi a fost, şi
fiindcă, la fel ca şi Patapievici, îşi respectă convingerile, ceea ce contrariază moluştele
agăţate convenabil de puternicii zilei…” (Cristian Teodorescu, „Moluştele versus Iaru şi
Patapievici”, Vox Publica – http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/molustele-
versus-iaru-si-patapievici-99816.html, vizitat la 28.10.2013, ora 18:34).
„… suntem exact ca şi culegătorii de cartofi…” (Silviu Mănăstire, „Dosar de

politician”, Realitatea TV, 04.11.2013, ora 12:55).
„Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la fel ca şi Procurorul General al

României, îl apără pe Victor Ponta” („Realitatea de la 14”, Realitatea TV, 16.01.2014,
ora 14:04).
„Giovanni Becali a primit 6 ani şi 4 luni cu executare, la fel ca şi Gică Popescu,

condamnat la trei ani şi o lună cu executare...” (Laura Nurledin, „Ştiri”, Antena 3,
04.03.2014, ora 14:44).
„La fel ca şi anul trecut, bicicletele vor putea fi închiriate...” (Andreea Erhan,
„Actualitatea zilei”, Radio România Regional, 26.03.2014, ora 08:11).
36
„...să văd ca vor fi trataţi exact la fel ca şi ceilalţi...” (Rareş Bogdan, „Realitatea
de la ora 15” – Realitatea TV, 08.04.2014, ora 15:38).
„Benzema urmăreşte partida în picioare, de pe marginea terenului, la fel ca şi

Cristiano Ronaldo” (Cosmin Băleanu, transmisia meciului de fotbal Borussia Dortmund –
Real Madrid, Dolce Sport 2, 08.04.2014, ora 23:34).
„...cam aceleaşi coordonate, ca şi în prima parte a jocului” (Transmisia meciului

Japonia-Spania, finala Capionatului Mondial de fotbal femnin U17 – Eurosport 2,
08.04.2014, ora 16:58).
„Deşi e afectată de situaţie, Luminiţa Becali îşi vede de viaţă, la fel ca şi

înainte...” (“Weekend B1” – B1 TV, 13.04.2014, ora 13:04).
„Foarte probabil ca ţara noastră, la fel ca şi Polonia, să exploateze gazele de şist”

(Moise Guran, „Biziday”, la TVR 1, 19.05.2014, ora 22:35).
„Fundaşul stânga (...), la fel ca şi cel de pe partea dreaptă, urcă mult [în atac]”
(comentator al finalei Ligii Campionilor, Real Madrid – Atletico Madrid, TVR 1,
24.05.2014, ora 22:03).
„Acesta [avocatul lui Dan Voiculescu] doreşte ca dosarul aflat la această instanţă
să fie mutat la altă curte de apel. Argumentul lui Mateuţ a fost acela că aceşti judecători
sunt imparţiali, la fel ca şi cei care au soluţionat dosarul privatizării frauduloase a
Institutului de Cercetări Alimentare...” (Mădălina Poenaru, „Ştirile B1”, B1 TV,
17.09.2014, ora 15:49).
„Amândoi [Gabriel Balint şi Ilie Dumitrescu] l-au avut adversar pe actualul

antrenor al danezilor, Kent Nielsen, la fel ca şi Costel Gâlcă...” (Comentatorul meciului
de fotbal Steaua-Aalborg, DigiSport 1, 18.09.2014, ora 22:46).
„Gibraltar a început meciul cu Georgia la fel ca şi celelalte partide...”

(Rezumatele Champions League, TVR 1, 15.10.2014, ora 01:06).
37
“De acelaşi tratament ar putea sa aibă parte şi Mihaela Rădulescu, în vârstă de 45
de ani, la fel ca şi Felix” (A.L., „Mihaela NaşPa, la concurenţă cu o playboy-stă scoasă
din uz! Cine a mai trecut prin patul "paraşutistului" Răduleascăi”, www.cancan.ro –
26.11.2014, ora 22:00).
„Important e că echipa lui Costel Gâlcă a arătat că poate combina la fel de rapid
ca şi echipa oaspete...” (transmisia meciului Steaua Bucureşti – Dinamo Kiev, comentat
de George Dobre şi Bogdan Socol, Digi Sport 1, 11.12.2014, ora 22:18).
Corect: „ca şi precedentele” (sau „la fel ca precedentele”), „la fel ca selecţionerul Germaniei” (sau
„ca şi selecţionerul Germaniei”), „la fel de absurdă ca pretenţia că şi China e capitalistă”, „ca şi pe
Camp Nou” (sau „la fel ca pe Camp Nou”), „se transmite... în acelaşi mod ca virusul gripei
sezoniere” (sau „se transmite... ca şi virusul gripei sezoniere”), „aceşti judecători sunt imparţiali, ca
şi cei care au soluţionat...”, „Kent Nielsen, ca şi Costel Gâlcă...”, „... 45 de ani, ca şi Felix”, „la fel
de rapid ca echipa oaspete...”.
În limba română, expresia „ca şi” este o alocuţiune adverbială cu sensul „la fel ca”; aşadar, ori
spunem „ca şi...” ori spunem „la fel ca...”. De aceea este greşită expresia „la fel ca şi”, care este o
dublare, asemănătoare cu „tot la fel” (suprapunerea dintre „la fel” şi „tot aşa”, care au acelaşi
sens). Pentru a vedea cum se folosesc corect cele două expresii, „la fel ca” şi „ca şi”, vom
reproduce un pasaj din traducerea (nesemnată) a articolului „Istoria va fi mai blândă cu George W.
Bush”, semnat de Marc A. Thiessen (Wall Street Journal, 20 ianuarie 2009), publicată în
Adevărul, 21.01.2009, p. 18): „Chiar dacă Bush a comis erori în perioada mandatului său, el a
realizat, ca şi Truman, un palmares de succese (...). Ca şi Truman, la începutul Războiului Rece,
Bush a stabilit direcţia de mers a naţiunii americane (...). La fel ca Truman în cazul Coreei, Bush a
dus un război nepopular în Irak (...)”; este evident că cele două expresii, „la fel ca” şi „ca şi”, sunt
interşanjabile.
Este greu de spus dacă aglutinarea lui „la fel ca” şi „ca şi”, absolut sinonime, are legătură cu
propensiunea românilor pentru pleonasm, sau este o consecinţă firească a înlocuirii lui „ca” prin
„ca şi”, discutată în paragraful anterior. Când spui toată ziua „ca şi” în loc de „ca”, ţi se pare firesc
să spui „la fel ca şi” sau „exact ca şi” în loc de „la fel ca” şi „exact ca”.
1.6. Dezacordul de gen în folosirea pronumelor şi adjectivelor posesive
„Progresele Bulgariei în domeniul justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei sunt mai

limitate...” [cu referire la Raportul Preliminar prezentat de Comisarul Uniunii Europene
pentru Extindere, Olli Rehn, în ziua de 3 aprilie 2006] (Alexandra Andon, redactor –
Radio România Actualităţi, emisiunea „O zi într-o oră”, 04.04.2006, ora 18:57).
„Minutul 26 a partidei, scor zero la zero...” (Transmisie de la meciul de fotbal

dintre Pandurii Târgu Jiu şi Steaua Bucureşti, din seara de 3 mai 2006.) (Ilie Dobre,
emisiunea „Sport 100%”, Radio România Actualităţi, 03.05.2006, ora 20:29).
38
„...Consilul de Securitate a Naţiunilor Unite...” (Redactor – „Radiojurnal”, Radio
România Actualităţi, 04.07.2006, ora 07:07).
„...minutul 24 a partidei Albania–Romania...” ; „...minutul 62 a partidei Albania–

Romania...”; „...sunt prezente 14 mii de spectatori” (Nicolae Soare, transmisia meciului
de fotbal Albania–România, Radio România Actualităţi, 06.09.2006, orele 21:00-22:45).
„Nu merită nota 10, întrucât sistemul bancar nu a fost capabil să anticipeze
efectele crizei şi nici pe cele ale normelor de creditare a Băncii Naţionale (...), explică
reprezentantul KTD Invest.” (Alexandra Tămăşan, „Băncile încheie 2008 cu media 7,5”,
în Adevărul, 24.12.2008, p. 44).
Din textul publicat de Adevărul rezultă că ar fi vorba de... „creditarea Băncii Naţionale” (!), pentru
că singurul substantiv feminin la singular care precede articolul posesiv „a” este „creditarea”. În
realitate, autorul textului a vrut să spună „nici pe cele ale normelor de creditare ale Băncii
Naţionale”, unde articolul posesiv se referă la „normele de creditare”, care sunt la feminin-plural.
Este clar că autorul textului a făcut un dezacord de număr. Dar nu e clar cine este autorul textului:
ziarista de la Adevărul, Alexandra Tămăşan, sau preşedintele societăţii de consultanţă financiară
KTD Invest, Iulian Panait? Dacă acesta ar fi răspuns în scris la ancheta ziarului (practică foarte
răspândită în presa românească), dezacordul i-ar apaţine şi nu ar face obiectul discuţiei noastre –
adică responsabilitatea comunicaţională a celor care sunt calificaţi (şi plătiţi) pentru a comunica în
spaţiul public. Ziaristei Alexandra Tămăşan i-ar rămâne, totuşi, vina de a nu fi corectat textul
trimis de reprezentantul KTD Invest sau, şi mai grav, de a-l fi corectat... incorect.
„Însă ultimii bani şi i-au cheltuit pe benzină şi nişte paste, a căror resturi au fot
găsite în maşină” (Carmen Pleşa, „I-am abandonat spre binele lor, ca să îi protejez”,
Jurnalul Naţional, 25.04.2009, p. 4).
„Nu au trecut decât 11 zile şi am văzut deja câteva acţiuni de mare fineţe a
multora dintre cei mai mari fotbalişti ai lumii” (Mihai Mironică, transmisia meciului F.C.
Bayern – F.C. Barcelona, Sport.ro, 24.07.2013, ora 19:59).
„Dascălul le-ar fi dat elevilor rezolvarea problemelor în schimbul celor 3.000 de

Euro şi a vacanţei în valoare de aproape 1.900 de lei” (Realitatea TV, „Ştirile de la ora
10”, 26.07.2013, ora 10:18).
„Premierul s-a arătat surprins de afirmaţiile preşedintelui PNL şi a liderului

Senatului” (corespondent Realitatea, „Realitatea de la 18:00”, Realitatea TV, 09.09.2013,
ora 18:06).
39
„...Vişoiu e o figură importantă într-un puzzle de afaceri controversate (...), afaceri
în domeniul construcţiilor, a energiei şi a asfaltărilor de drumuri” (Silviu Mănăstire,
„Dosarul zilei”, Romania TV, 15.01.2014, ora 09:30).
„Vreau să fac o precizare cu privire la ce spunea prietenul nostru, Marius

Pieleanu, a cărui sondaje le cred mai mult ca cele care îmi spun că domnul Tăriceanu...”
(Rareş Bogdan, „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 04.03.2014, ora 21:24).
1.7. Dezacordul de gen în folosirea numeralelor
„...s-au tras douăzeci şi unu de salve de artilerie...” (relatare despre a 80-a

aniversare a zilei de naştere a Reginei Elisabeta a II-a, 21 aprilie 2006) (Redactorul
emisiunii „24 de ore”, Radio România Actualităţi, 21.04.2006, ora 22:25).
„...doisprezece mii de oameni locuiesc în această zonă” (cu referire la zona

afectată de explozia de la Cernobîl, din 1986), traducătoarea declaraţiei unui reprezentant
al organizaţiei „Green Peace”, Radio România Actualităţi, 28.04.2006, ora 11:20).
„...americanii ar putea organiza şi ei un concurs între cele cinzeci şi una de state”.

[Într-o discuţie cu Dan Manoliu, despre ediţia 2006 a concursului Eurovizion.] (Andrei
Bartoş, „Antena Top”, Radio România Actualităţi, 01.06.2006, ora 15:22).
„...la Bucureşti sunt douăzeci şi una de grade” (chapeau-ul emisiunii

„Radiojurnal”, Radio România Actualităţi, 05.06.2006, ora 16.00).
„... urmează un minut de cultură... şi douăzeci şi unu de secunde...” (Redactorul

emisiunii – Radio România Actualităţi, „Matinal”, 14.07.2006, ora 08:50).
„La faţa locului au sosit reprezentanţi ai unui serviciu de descarcerare care trebuie
să scoată cele douăzeci şi unu de persoane...” (Redactor Cristina Tiţă, „Ştirile Europa
FM”, Radio Europa FM, 12.08.2006, ora 11:00).
40
„Conflictul, care a început cu treizeci şi unu de zile în urmă...” [cu referire la
conflictul militar din sudul Libanului] (Redactor Cristina Tiţă, „Ştirile Europa FM”,
Radio Europa FM, 12.08.2006, ora 13:00).
„...care a cauzat moartea a treizeci şi unu de persoane” (Redactorul emisiunii

„Ştiri”, Radio România Actualităţi, 16.08.2006, ora 12:00).
„Explozii simultane la douăzeci şi unu de bănci din sudul Thaylandei” (Ioana

Mihalcea, „Ştirile Europa FM”, Radio Europa FM, 31.08.2006, ora 11:05).
Formularea este făcută mai întâi în chapeau-ul emisiunii şi este reluată, identic, spre sfârşitul
acesteia, o dată cu difuzarea propriu-zisă a ştirii. De altfel, ea fusese făcută în aceeaşi formă de
redactorul George Zafiu, care anunţa „Ştirile care contează”, de la ora 11.00. Aceste repetiţii
dovedesc că greşeala nu este o simplă scăpare, iar aceşti jurnalişti nu sunt conştienţi de faptul că
greşesc.
„Revanşa a venit doisprezece minute mai târziu când a readus Italia în meci, cu o lovitură
de cap superbă” (Mihai Ispas, „’Leul’ Marco Materazzi”, Pro Sport, 10.07.2006, p. 14).
Când e vorba de acordul de gen între substantiv şi numeralul cardinal, redactorii de la posturile de
radio şi televiziune româneşti au probleme cu numeralele ce se referă la substantivele de genul
feminin sau de genul neutru, care la plural iau forma de feminin; cele mai frecvente sunt:
„persoane”, „victime”, „zile”, „ore” şi „minute” (ultimul îi terorizează în special pe redactorii
emisiunilor sportive, care transmit meciuri în direct). Se poate presupune că ar fi vorba de o
„organizare mentală” care ar respinge acordul de gen, ceea ce ar fi grav, fiindcă ar însemna că
limba română ar avea o logică intrinsecă prea complicată pentru o mare parte a vorbitorilor ei
nativi. Refuz această ipoteză, dar nu din „patriotism”, ci fiindcă deocamdată o consider
speculativă. Avansez ipoteza că la mijloc este o insuficientă experienţă a lecturii, care nu-l ajută
pe cititorul de texte să „fotografieze” mai multe cuvinte dintr-o privire; fiind centrat doar pe un
cuvânt, numeralul, cititorul respectiv nu poate anticipa forma de feminin a substantivului care
urmează unui numeral. La urma urmei, analfabetismul a fost eradicat în România abia în urmă cu
cinci decenii, iar deprinderea de a citi nu e generalizată. Încă suntem o cultură preponderent orală.
Cu ani în urmă, am recomandat patronului unui canal de televiziune să dea indicaţia ca toate
numerele care se termină cu cifra 1 sau cu cifra 2 să fie scrise pe prompter cu litere. Acum, le-aş
recomanda tuturor canalelor de televiziune să ceară, la angajare, foaia matricolă cu notele la
Limba şi literatura română din clasele V-VIII, pentru că structurile lingvistice de bază atunci se
fixează. Cred că un prezentator agramat, oricâte calităţi ar avea, nu aduce valoare nouă brand-ului
unui canal TV, dimpotrivă.
„România se pregăteşte să afle cât a câştigat din cei doisprezece mii de kilometri
pătraţi din suprafaţa de apă disputată...” (Crainicul emisiunii „Jurnal”, TV Antena 3,
03.02.2009, ora 01:09).
„La meciul România–Ungaria au fost patruzeci şi unu de mii de spectatori...”

(„Sport 24”, Dolce Sport, 08.09.2013, ora 10:39).
41
„Ceferiştii vor să atragă atenţia asupra nesiguranţei locului de muncă, în condiţiile
în care ministerul a anunţat luna trecută disponibilizarea a doisprezece mii de angajaţi”
(Elena Tudor, „Jurnalul de prânz”, Radio Europa FM, 29.04.2009, ora 13:03).
„Anul trecut, faţă de 2007, numai douăsprezece la sută dintre contribuabili au

decis să susţină în acest fel un ONG în care au încredere” (Adrian Ardelean, „România în
direct”, Radio Europa FM, 29.04.2009, ora 13:30).
„Cei doi ofiţeri acuzaţi au declarat recurs împotriva arestării lor preventive pentru
douăzeci şi unu de zile” (”Ştirile care contează”, Radio Europa FM, 01.05.2009, ora 8:30).
„...gripa porcină a ajuns în treizeci şi unu de ţări” (”Ştirile care contează”, Radio
Europa FM, 10.05.2009, ora 9:03).
„...sunt aşteptaţi între doisprezece mii şi treisprezece mii de participanţi” („Ştirile

Europa FM”, Radio Europa FM, 17.08.2009, ora 14:05).
„...patruzeci şi unu de mii de spectatori pe stadionul Ferenc Antal” (TVR Info,

30.09.2009, ora 00:50).
„...ciocolata... poate conţine cinci sute unu calorii” (Radio Europa FM,
30.09.2009, ora 11:05).
Cred că merită să semnalez o capcană care îi pândeşte pe toţi vorbitorii limbii române, mai mult
sau mai puţin şcoliţi: contaminarea unei expresii de către o expresie învecinată. În acest caz,
expresia „treisprezece mii”, corectă, o contaminează pe cea de dinainte, „douăsprezece mii” şi
rezultă expresia „doisprezece mii”, incorectă. Dacă vorbitorul nu l-ar fi anticipat pe „treisprezece”,
ci s-ar fi gândit la „mii” (o mie, două mii), nu i-ar mai fi ieşit o formă atât de hilară. Cazul nostru
seamănă cu situaţia în care fiica Preşedintelui Traian Băsescu, Elena, a spus „succesuri” în loc de
„succese”: cu câteva secunde înainte, Elena Băsescu pronunţase cuvântul „eşecuri” şi s-a lăsat
păcălită de o aparentă asemănare formală (izmorfism fonetic), care în acest caz nu funcţiona.
„Ca antrenor, Cârţu a bătut de trezeci şi unu de ori pe Dinamo” (Transmisia

meciului Dinamo Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu, Antena 1, 04.10.2009, ora 21:45).
Aici este vorba de o situaţie mai delicată, fiindcă în limba actuală singularul „oară” se foloseşte
doar în formule precum „pentru prima oară”, „a câta oară”, nemaiavând o utilizare autonomă care
să ne trimită la corespondenţa variantelor: „o oară” – „mai multe ori”..
42
Dar inteligenţa lingvistică educată ne ajută să echivalăm pluralul „ori” cu „dăţi”, unde singularul
„o dată” este folosit frecvent în limba română. Să vorbeşti unei ţări întregi ca angajat al unul canal
de televiziune şi să spui „de trezeci şi unu de ori” înseamnă să contribui la erodarea prestigiului
social al unei bresle profesionale care, oricum, are probleme de legitimitate morală.
„...o atmosferă extraordinară, făcută de douăzeci şi unu de mii de spectatori...”

(TVR 1, „Rezumate Champions League”, 25.11.2009, ora 00:32).
„...americanii ar putea organiza şi ei un concurs între cele cinzeci şi una de state”.

(Andrei Bartoş, într-o discuţie cu Dan Manoliu despre ediţia 2006 a concursului
Eurovizion, „Antena Top”, Radio România Actualităţi, 01.06.2006, ora 15:22).
„...la Bucureşti sunt douăzeci şi una de grade” (redactorul emisiunii

„Radiojurnal”, Radio România Actualităţi, 05.06.2006, ora 16:00).
„...va fi nevoie de şaizeci şi una de voturi” (Mario Balint, corespondenţă de la

Chişinău, în „Radiojurnal”, Radio România Actualităţi, 07.10.2009, ora 10:05).
În cele trei cazuri expuse mai sus este vorba despre substantive de genul neutru, care la singular au
forma masculină, dar la plural iau forma feminină: „un stat, două state”, „un grad, două grade”;
„un vot, două voturi”. Vorbitorul, în tentativa de a fi corect (de a evita dezacordul de gen), îşi
evocă în gând pluralul substantivului şi acordă numeralul cu forma feminină a pluralului, fără să
realizeze la timp că e vorba de un substantiv de genul neutru, care la singular are forma
masculină: „un stat”, „un grad”; „un vot”. Astfel, el cade în capcana numită de lingvişti
„hipercorectitudine” şi ajunge la „struţo-cămile” de genul: „cinzeci şi una de state”, „douăzeci şi
una de grade” sau „şaizeci şi una de voturi”. Recomandare: când trebuie să acordaţi numeralul
„unul/una” cu un substantiv, evocaţi mental substantivul la singular, iar când trebuie să acordaţi
numeralul „doi/două”, evocaţi substantivul la plural.
Urmează câteva zeci de exemple care ilustrează, toate, acelaşi handicap lingvistic: incapacitatea
de a corela genul numeralului cu genul substantivului la care se referă. Numărul lor reflectă cei 8
ani în care am monitorizat presa de limba română, dar şi imensa cantitate de ignoranţă şi de
comoditate existentă în redacţiile din România.
„La Varşovia are loc tragerea la sorţi, la care participă cincizeci şi unu de
selecţionate” („Ştiri sportive”, Radio România Actualităţi, 07.02.2010, ora 13:13).
„Erau deja douăzeci şi unu de ţări...” (Cristina Comăndaşu, Radio România

Muzical, 01.01.2011, ora 12:14).
„Douăzeci şi unu de mii de sportivi au luat startul...” [... la maratonul de Anul

Nou de la Sao Paolo] („Sport”, TVR 1, 01.01.2011, ora 19:55).
43
„Nelu Iordache a fost arestat pentru douăzeci şi unu de zile” (Daniela Mihai
Soare, Emisiunea de ştiri, Radio România Actualităţi, 03.12.2012, ora 07:05).
„Alte şaizeci şi unu de anchete se desfăşoară în Capitală...” („Ştirile B1”, B1 TV,

14.12.2012, ora 08:29).
„Protestul a început aum câteva minute. În Piaţa Universităţii s-au strâns câţiva
zeci de tineri…” (Raluca Măndoiu, corespondent Realitatea TV, „Deschide lumea”,
„Doisprezece persoane au fost lovite de maşină, iar una a murit la spital, din cauza
rănilor suferite” (Mihaela Draghici – Mediafax, „Un mort şi 12 răniţi după ce un bărbat a
intrat cu maşina în mulţime, pe o plajă din California”, publicat pe 04.08.2013, ora 11:18,
în portalul Gândul.info, http://www.gandul.info/international/un-mort-si-12-raniti-dupa-
ce-un-barbat-a-intrat-cu-masina-in-multime-pe-o-plaja-din-california-11204539, 6 august
2013, ora 13:06).
„Patruzeci şi unu de mii de medici îşi vor da demisia...” („Ştirile de la ora 0”,
Realitatea TV, , 07.08.2013, ora 00:29).
„Ave Maria... Dedic acest poem de douăzeci şi unu de strofe, ca douăzeci şi unu
de salve de tun, camaradului neascultător George Becali, să-i dea tărie sufletească, de
ziua Sfintei Marii, în temniţa nedreaptă în care zace...” (Corneliu Vadim Tudor, România
TV, „România de la ora 23”, 08.08.2013, ora 23:27).
„S-a schimbat şi oraşul, nu mai e Monaco, e Praga, sunt doar douăzeci şi unu de
mii de spectatori... / ...da, vor fi douăzeci şi unu de mii de suflete...” (Vlad Enăchescu,
interviu înaintea transmisiei directe a meciului de fotbal Bayern München – Chelsea
Londra, Dolce Sport 2, 30.08.2013, ora 21:13/21:14).
„Numărul spectatorilor la meciul de astăseară va fi în jur de patruzeci şi unu de

mii…” (Emma Zeicescu, „Newsroom”, Realitatea TV, 10.09.2013, ora 17:31).
44
„...au fost premiate persoane şi organizaţii din douăzeci şi unu de ţări europene...”
(Elena Zimmerman, „Ştiri”, Radio România Actualităţi, 17.10.2013, ora 8:00).
„Ce-aţi zice dacă Mariano Rajoy, premierul Spaniei, s-ar întâlni cu preşedintele
federaţiei spaniole cu doisprezece ore înainte de vot? (…) Ce ar fi ca doamna Angela
Merkel să se întâlnească cu şeful din Bundesliga cu doişpe ore înainte de alegeri?” (Rareş
Bogdan, „Realitatea de la 12”, Realitatea TV, 14.11.2013, ora 12:06-12:07).
„...s-a aruncat cu pietre în poliţişti, iar cincizeci şi unu de persoane au fost rănite...”
(Prezentatorul „Ştirilor B1 TV”, B1 TV, 02.12.2013, ora 09:48).
„...Patru mii de câini fără stăpân au fost strânşi până acum din Capitală, iar şaizeci
şi unu de mii de maidanezi sunt încă pe străzi, la trei luni de la tragedia lui Ionuţ Anghel”
(„Realitatea de la 11”, Realitatea TV, 04.12.2013, ora 11:26).
„Nu e de mirare, deci, că dintre cele patruzeci şi unu de bănci existente în ţara
noastră...” (Realitatea TV, 14.01.2014, ora 10:27).
„Sheffield deschide scorul în minutul douăsprezece...” (Comentatorul meciului de

fotbal Hull City – Sheffield United, Dolce Sport 1, 13.04.2014, ora 18:27).
„Este ora nouă şi treizeci şi una de minute, am ascultat-o pe Ana Maria Sandu
(Florentina Adamescu, “Matinal”, Vocea Speranţei, 28.04.2014, ora 09:31).
„Am plăcerea de a-l avea ca invitat pe Denis Turcu, elev în clasa a doisprezecea,
olimpic internaţional…” (Alexandra Andon, „Actualitatea în dezbatere”, Radio România
Actualităţi, 16.09.2013, ora 18:31).
„În 2012, figurau în registrul (…) treizeci şi doi de mii de condamnaţi” („Ştirile
de la ora 12”, Realitatea TV, 15.07.2013, ora 12:35).
„Douăzeci şi unu dintre persoanele rănite au fost internate, printre care şi o

româncă…” („Ştirile de la ora 17”, Realitatea TV, 08.07.2013, ora 17:47).
45
„Regatul Unit ar fi vândut arme în valoare de doisprezece miliarde de lire…”
(„Ştirile de la ora 14”, Realitatea TV, 18.07.2013, ora 14:37).
„În noiembrie, dacă nu li se măresc salariile, patruzeci şi unu de mii de medici şi-
ar putea da demisia” („Ştirile de la ora 14”, Realitatea TV, 18.07.2013, ora 14:00).
„La această oră, Omar Hayssam se află la Penitenciarul de maximă siguranţă

Rahova. Urmează pentru el douăzeci şi unu de zile de carantină…” (Oana Ivan,
corespondent, „Ştirile de la ora 14”, Realitatea TV, 23.07.2013, ora 14:02).
„Sirianul [Omar Hayssam] se află încarcerat în Penitenciarul Rahova. Timp de

douăzeci şi unu de zile se află într-o perioadă de carantină şi are dreptul să primească
patru vizite pe lună” (voce masculină din off, „Ştirile de la ora 17”, Realitatea TV,
26.07.2013, ora 17:09).
„Potrivit procurorilor DIICOT, poliţiştii au efectuat doisprezece percheziţii…”

(„Ştirile de la ora 10”, Realitatea TV, 26.07.2013, ora 10:18).
„Deşi Norvegia are mai multe podiumuri, doisprezece, Germania are cele mai
multe puncte...”, (Mihai Pilescu, „Sport 24”, la Dolce Sport 1, 13.02.2014, ora 11:02).
„Au fost în total două sute şaptezeci şi unu de deplasări...” (Antena 3, 08.03.2014,
ora 20:16).
„Se împlinesc 10 ani de la atentatul de la Madrid. O sută douăzeci şi unu de

persoane, printre care şi români, şi-au pierdut viaţa...” (Elena Zimmerman, „Matinal”,
Radio România Actualităţi, 11.03.2014, ora 08:20).
„În cei 14 ani, el [Steven Gerald] a marcat două sute douăzeci şi una de goluri...”
(„Radiojurnal”, Radio România Actualităţi, 21.07.2014, ora 22:19).
„Numirea ei [a Corinei Creţu] nu ne aduce a priori fonduri în plus, dar ne-ar putea
ajuta să înţelegem cum să obţinem mai mult decât reuşim acum din cele douăzeci şi una
46
de miliarde puse la dispoziţia noastră” (Amalia Enache, „Ştirile Pro TV”, PRO TV,
11.09.2014, ora 22:47).
„...Raul, golgeterul all time al lui Real, cu şaptezeci şi unu de reuşite...” (Ionuţ
Angheluţă, „Rezumatele meciurilor din Champions League”, Digi Sport 1, 02.10.2014,
ora 01:37).
„Procurorii DIICOT au făcut azi dimineaţă treizeci şi unu de percheziţii în

domicilii şi instituţii” („Realitatea de la ora 0”, Realitatea TV, 08.12.2014, ora 00:26).
„În aceeaşi situaţie sunt peste douăzeci şi unu de mii de pensionari” („Realitatea
1.8. Folosirea incorectă a verbului „a trebui”
„Pentru a ajunge pe stadion, suporterii vor trebui să treacă prin mai multe filtre...”
[Despre măsurile de securitate luate de autorităţile locale de la Bistriţa înaintea meciului
de fotbal dintre Gloria Bistriţa şi Steaua Bucureşti din 6 mai 2006.] (Crainic - Radio
Europa FM, Emisiunea ”Ştirile care contează”, 06.05.2006, ora 10:03).
„...selecţionerul proaspetei campioane mondiale a folosit cuvinte mari ca să

descrie succesul elevilor lui: trebuiau să arate lumii calitatea fotbalului italian şi au
reuşit’...” (Mihai Ispas, „Lippi, încotro?”, Pro Sport, 11.07.2006, p. 14).
„Mai cu seamă în apropierea Sărbătorilor, românii trebuiau să pună în funcţiune

sistemul de relaţii” (Florentina Ţone, Mariana Bechir, „Paştele oamenilor simpli în
comunism”, Adevărul, 18.04.2009, p. 4).
„Pentru a accede în semifinalele competiţiei, elevele lui Radu Voinea vor trebui
să termine grupa pe una dintre primele două poziţii” (SportRol.ro, 12 decembrie 2010).
„Medvedev a avertizat deja că toţi cei care au responsabilităţi, conducerea

aeroportului vor trebui să răspundă de tot’. Nu au scăpat de mustrări nici Ministerul de
47
Interne, nici serviciile secrete.” (Magda Crişan, „Rusia: începe vânătoarea de terorişti şi
kaghebişti”, Adevărul, 26.01.2011, pp. 16-17).
„Cei mai mulţi şoferi se declară mulţumiţi de aceste schimbări, chiar dacă pentru
asta vor trebui să piardă mai mult timp” („Ştirile B1”, B1 TV, 13.11.2012, ora 15:30).
„Întrebări la care procurorii vor trebui să dea un răspuns” (Laurenţiu Rădulescu,

„Ştiri”, Digi 24, 22.12.2014, ora 19:06).
Comentariul care urmează face abstracţie de reglementările Academiei Române, instituţie care
admite conjugarea verbului „a trebui” după persoană şi număr. Venerabilii membri ai Secţiei de
Filologie şi Literatură au transformat, încă o dată, obiceiurile vorbitorilor în normă, dar de această
dată nu putem fi de acord cu cedarea în faţa rutinei: aici este încălcată nu doar logica limbii
române, ci viziunea despre lume a românilor. În orice limbă, de la cele mai rudimentare la cele
mai filosofice, lumea se împarte în ”starea-de-fapt” (de facto) şi „starea-de-drept” (de jure) sau,
cum ar spune filosofii germani, între „ceea-ce-este” (Sein) şi „ceea-ce-trebuie-să-fie” (Sollen).
Existenţa umană se duce între aceşti doi poli, Sein şi Sollen: pentru a supravieţui, omul este
obligat să cunoască şi să controleze „ceea-ce-este”, pentru a se adapta la condiţiile date, dar asta
fac şi animalele. Pentru a fi o fiinţă pe deplin umană, omul transcende realitatea dată, îşi
imaginează realităţi pe care le consideră mai de dorit decât „ceea-ce-este” şi le propune ca proiect
sau ca imperativ: „ceea-ce-trebuie-să-fie”. Nu contează cât de realist este proiectul; adesea,
oamenii au elaborat proiecte irealizabile (utopii), s-au ataşat de ele şi au fost în stare să-şi sacrifice
viaţa pentru realizarea lor; uneori, de dragul acestor proiecte au distrus şi viaţa altora. Important
este că omul s-a umanizat progresiv, de-a lungul istoriei, încercând să transforme „starea-de-
drept” în ”stare-de-fapt”, punându-şi la bătaie inteligenţa şi imaginaţia, intelectul şi raţiunea,
instinctul de supravieţuire şi instinctul moral. Dacă în limba germană nu ar fi existat categoria
lingvistică Sollen, Immanuel Kant nu ar fi putut ajunge la ideea „imperativului categoric”, care a
structurat etica modernităţii, sustrasă înclinaţiilor subiective şi relaţiei dominare-aservire, făcând
posibilă apariţia uneia dintre cele mai înalte valori europene: autonomia persoanei umane64.
Există o astfel de catgorie lingvistică şi în limba română? Există. Mai precis, a existat, până la
decizia superficială a academicienilor de a admite conjugarea verbului „a trebui”. Este vorba
despre expresia „trebuie să”, care vine din verbul „a trebui (să)”. Au românii nevoie de un verb „a
trebui” cu sensul de imperativ, altul decât cel utilitar („îmi trebuiesc nişte bani”)? Eu cred că da.
De-a lungul istoriei, spaţiul românesc nu a stat prea bine la capitolul normativitate – nici în sens
etic, nici în sens juridic. De cele mai multe ori, „binele” a fost redus la „convenabil”, iar despre
reguli s-a spus că „există pentru a fi încălcate”. Conform istoricului Daniel Barbu, „vreme de
aproape şase veacuri, în ochii românilor legea a fost personalizată, însufleţită, întrupată în figura
principelui, lex animata” (Barbu, 2000, 55). De aceea, virtutea de căpătâi a demnitarului nu era
datoria, adică angajamentul în raport cu nişte principii şi norme impersonale, ci devotamentul sau,
altfel spus, „răspunderea directă şi personală faţă de cel care l-a numit” (Barbu, 2000, 56). Înainte
de introducerea dreptului bizantin, în practica juridică autohtonă câştiga o cauză nu cel care avea
legea de partea lui, ci acela care aducea în faţa judecătorului mai mulţi martori favorabili (ceea ce
permitea cumpărarea de martori falşi şi obţinerea de către cei înstăriţi a unor decizii favorabile,
chiar dacă injuste). Nici astăzi nu stăm mai bine cu respectul pentru norme şi legi. Sociologii
vorbesc despre societatea românească în termeni de anomie (o slabă normare juridică şi morală).
O cercetare realizată de curând pe un eşantion reprezentativ de angajaţi cu studii superioare65 arată
că 86,68% dintre aceştia sunt de acord cu enunţul „Pentru a avea succes în relaţiile cu ceilalţi,
trebuie să le spui ceea ce vor să audă; 86,99% consideră adevărat enunţul „În ziua de azi, o
64
Pentru importanţa acestei valori în geneza modernităţii, a se vedea volumul coordonat de Mihaela Miroiu,
Ideologii politice actuale (Miroiu, 2012).
65
Studiul Result Development a fost realizat în perioada 2010-2014, pe 1.616 participanţi din toată ţara, cu
vârsta între 20 şi 50 de ani.
48
persoană cinstită are multe de pierdut”, iar 84,05% cred că „Nu poţi să fii corect cu toată lumea”66.
În mai toate limbile moderne, „a trebui” are cel puţin două sensuri: 1) sensul descriptiv, când
exprimă o cerinţă, o necesitate sau o nevoie („mi-ar trebui mai multe informaţii”), caz în care
verbul se poate conjuga după persoană şi număr: „îmi trebuiesc mai multe informaţii”; 2) sensul
normativ, când exprimă un imperativ etic sau juridic, o obligaţie prescrisă prin normele etice ale
societăţii sau prin legile juridice: „semenii aflaţi la nevoie trebuie (să fie) ajutaţi”, „copiii nu
trebuie (să fie) bătuţi”, „legile trebuie (să fie) respectate”, caz în care verbul nu se conjugă; dacă
puteam să spunem „îmi trebuiesc mai multe informaţii”, nu putem spune „semenii trebuiesc
ajutaţi” sau „copiii nu trebuiesc bătuţi”. Verbul „a trebui”, cu sensul lui imperativ, este
impersonal. Este la fel de impersonal ca „plouă”: nimeni nu plouă, pur şi simplu, plouă. Nimeni
nu „trebuie”, pur şi simplu, trebuie67.
Folosirea corectă a verbului „a trebui” se întâlneşte foarte rar în spaţiul public. Iată un exemplu, pe
care l-am găsit foarte greu, după trei ani de monitorizare a presei de limbă română: „Perioada în
care bugetarii trebuia să aibă zile libere obligatorii fără plată a fost amânată...”68..
Probabil că celor care nu ştiu că verbul „a trebui” este impersonal li se pare că avem de-a face cu
un dezacord de număr. Pentru a evita această impresie falsă, redactorul ar fi putut să scrie:
„Perioada în care trebuia ca bugetarii să aibă zile libere obligatorii fără plată a fost amânată...”
sau, şi mai stilizat, „Perioada în care ar fi trebuit ca bugetarii să aibă zile libere obligatorii fără
plată a fost amânată...”; „Pentru a accede în semifinalele competiţiei, elevele lui Radu Voinea va
trebui să termine grupa pe una dintre primele două poziţii” sau: „Pentru a accede în semifinalele
competiţiei, va trebui ca elevele lui Radu Voinea să termine grupa pe una dintre primele două
poziţii”. În formularea a doua dispare şi falsa impresie de dezacord; „toţi cei care au
responsabilităţi, conducerea aeroportului va trebui să răspundă de tot” sau, şi mai bine, „va trebui
ca toţi cei care au responsabilităţi, conducerea aeroportului să răspundă de tot”.
Fiind impersonal, verbul „a trebui” cu sensul mormativ nu poate fi conjugat după număr, dar poate
fi conjugat la toate timpurile limbii române: trebuie (să), a trebuit (să), trebuia (să), trebuii (să),
trebuise (să), va trebui (să), va fi trebuit (să) etc., precum şi la modurile acesteia, dintre care
modul condiţional-optativ are forme specifice fiecărui timp: ar trebui (să), ar fi trebuit (să) etc.
1.9. Declinarea şi conjugarea greşită a unor substantive, pronume şi adjective
„La Atena, mii de oameni au demonstrat în sprijinul unei lidere sindicale

agresată” („burtieră” la emisiunea „Ştiri”, TV Antena 3, 23.01.2009, ora 07:22).
Corect: „unei lidere sindicale agresate”, căci ambele adjective trebuie puse la genitiv, în acord cu
substantivul. Aşa cum nu poţi scrie „unei lidere sindicală”, nu poţi să scrii nici „unei lidere
agresată”.
Atenţie! Există o situaţie în care adjectivul poate pierde acordul de caz cu substantivul la care se
referă: atunci când înaintea adjectivului apare o virgulă. Exemplu: „mii de oameni au demonstrat
în sprijinul unei lidere sindicale, agresată de poliţie cu patru zile în urmă”. De ce produce o
virgulă nişte schimbări aşa de dramatice? Fiindcă virgula introduce un subiect implicit; tot ce
urmează după virgulă se referă la acest subiect, care nu mai este la cazul genitiv: „mii de oameni
au demonstrat în sprijinul unei lidere sindicale, [lideră] agresată de poliţie cu patru zile în urmă”.
„Să ne amintim, bunăoară, că după ora petrecută la „Experimentul Iov”, toţi cei
56 de spectatori care urmărisem felul în care Dumnezeu îl punea la încercare...” (Criticul
66
http://www.wall-street.ro/articol/Careers/183639/84-dintre-angajatii-romani-cu-studii-superioare-cred-in-
necinste-manipularea-adevarului-si-compromisuri.html#ixzz3ZxvKWZsK
67
Asemănarea cu limba franceză mi se pare semnificativă: trebuie – il faut; plouă – il pleu. În franceză,
articolul „il” exprimă exact ceea ce vreau să ilustrez: caracterul impersonal al unor acţiuni.
68
„Bugetari. Zilele libere neplătite, amânate”, în Adevărul de Seară, 07.09.2009, p. 2.
49
de teatru Mircea Morariu, „De la Mihai Măniuţiu la Radu Afrim”, Adevărul literar &
artistic, 20.04.2011, p. 9).
„Ne-a amintit, în cazul în care uitasem, că statul de drept este o trăsătură

obligatorie a democraţiei” („Realitatea de la fix”, Realitatea TV, 21.05.2014, ora 12:08).
În limba română există un timp pe care puţini îl folosesc, fiind şi mai puţini cei care îl folosesc
corect: mai mult ca perfectul (verbul indică o acţiune trecută care s-a petrecut înaintea altei acţiuni
trecute). În cazul de faţă, dl. Morariu foloseşte forma pentru singular, „urmărisem” în locul celei
de plural: urmăriserăm, iar redactorul Realităţii „uitasem” în loc de uitaserăm. Greşeala este
foarte răspândită (ceea ce nu o face mai tolerabilă): „mâncasem” în loc de mâncaserăm, „ne
plimbasem” în loc de ne plimbaserăm, „ne văzusem” în loc de ne văzuserăm...
„În acest context, Cosmin Contra şi Nicolae Badea vor urma să fie audiaţi…”
(corespondent Realitatea TV Ionela Cană, „Realitatea de la 14:00”, Realitatea TV,
11.11.2013, ora 14:26).
Variantele corecte: 1) urmează să fie audiaţi; 2) vor fi audiaţi.
A formula „vor urma să fie audiaţi” înseamnă a dubla ideea de viitor, care se poate exprima fie
prin verbul „a urma” la prezent conjunctiv („urmează să”), fie prin verbul „a audia” la viitor
(„Vor fi audiaţi”). Cei care dublează ideea gândesc la fel de deficitar ca aceia care spun „tot la
fel”, „la fel ca şi”, „mai spun încă o dată”, „mai repet o dată”, „să nu se mai repete” etc. Ei spun
acelaşi lucru de două ori!
„...dosarul Zambaccian, în urma căreia Adrian Năstase a fost condamnat...”

(Dragoş Sasu, „Realitatea de la 11”, Realitatea TV, 16.01.2014, ora 11:39).
„Să ne amintim de discursul şefii Fondului Monetar Internaţional…” („Ştirile de

la ora 14”, Realitatea TV, 18.07.2013, ora 14:04).
„Dacă problemele de politici culturale rămân abandonate pe mâna pieţii şi a

„suveranităţii consumatorilor”, priorităţile stringente din domeniul cultural (...) vor fi şi
ele abandonate” (Alexandru Gabor, „Politicile culturale – profil de disciplină”, Dilema
Veche, Anul XI, nr. 540, 19-25 iunie 2014, p. 7).
Sub articolul citat, revista Dilema Veche îl prezintă pe autor astfel: „Alexandru Gabor este
publicist şi doctor în ştiinţe politice”. Ne întâlnim din nou cu specia doctorilor agramaţi, despre
care am vorbit în „Introducere”. Corect: „pe mâna pieţei”.
„Însăşi faptul că şi-a programat conferinţa de presă cu câteva ore înainte de

pronunţarea sentinţei este destul de bizar” (Iulian Leca, „Sfatul popular”, Realitatea TV,
06.07.2014, ora 19:46).
Pentru cei care nu au apucat să-şi fixeze aceste cunoştinţe în şcoala gimnazială: în funcţie de
persoană, de gen şi de număr, acest pronume reflexiv cunoaşte următoarele forme: eu însumi (la
masculin), eu însămi (feminin); tu însuţi (masculin), tu însăţi (feminin); el însuşi, ea însăşi; noi
înşine; voi înşivă; ei înşişi, ele înseşi/însele (ambele forme sunt corecte).
50
1.10. Folosirea greşită sau nefolosirea articolului hotărât
„Rar mi-a fost dat să citesc un text mai anistoric, mai fals, mai rarefiat din punct
de vedere al relaţiei cu personajele, evenimentele şi conjuncturile acelor timpuri”
(Vladimir Tismăneanu, „Luciditate, cinism şi comunism: Kołakowski, Žižek şi Troţki”, în
Idei în Dialog, 2 octombrie, 2009).
„Desigur, din punct de vedere al uzanţelor democratice, regimul comunist a ajuns

la putere pe căi ilegitime” (Luiza Vasiliu, „Cinema-ul nu este pînă la urmă decît un alt
gen literar” - interviu cu Andrei Ujică, în Dilema Veche, nr. 360, 6-12 ianuarie 2011).
„Dacă evenimentul promovat printr-o campanie nu corespunde din punct de

vedere al calităţii, spectatorii atraşi o dată nu se vor mai întoarce în sala de concert.”
(Oltea Şerban-Pârâu, „PR şi star system în muzica clasică”, în Adevărul literar&artistic,
08.06.2011, p. 10).
„Cazul acesta, din punct de vedere al Parchetului, rămâne închis...” („Realitatea

„În primele trei luni ale acestui an, România a reuşit să ocupe locul al treilea în
Europa din punct de vedere al creşterii economice” (Tatiana Marcu, România TV,
„România de la ora 23”, 08.08.2013, ora 23:36).
„… ca să înţelegem mai bine ce se întâmplă acolo, nu numai din punct de vedere

al exploatării…” (Ion M. Ioniţă, „Ediţie specială”, Realitatea TV, 16.09.2013, ora 23:49).
„2014 ne aduce noutăţi din punct de vedere al bugetului…” (Emma Zeicescu,

„Realitatea de la 18”, Realitatea TV, 14.11.2013, ora 18:01).
„… ele s-au rezolvat din punct de vedere al diagnosticului medical, dar…” (Rareş
Bogdan, „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 14.11.2013, ora 23:49).
„Din punct de vedere al DNA, cred că rezultatele obţinute în ultima perioadă pe

segmentul marii corupţii vor duce la concluzia unui raport pozitiv” (Andreea Pora, „Voi
51
continua linia Morar. Nu mă intimidează presiunea politică. Interviu cu Laura Codruţa
Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, în Revista 22, nr. 50, 17-23
decembrie 2013, pp. 6-8).
„Victimele vor fi transportate în Capitală cu o aeronavă militară (...). Mai mult, la

bordul aeronavei se va afla şi un ehipaj SMURD, care se va asigura că pe durata zborului
nu vor exista probleme din punct de vedere al stării de sănătate a pacienţilor (Raluca
Măndoiu, „Jurnal”, Realitatea TV, 27.02.2014, ora 8:10).
„După ce Rusia a trimis în altă ţară oameni înarmaţi fără însemne militare (=
terorişti, din punct de vedere al legii internaţionale), preşedintele ţării şi ziarişti de seamă
(...) vorbesc despre asta la modul şi deschis, şi miştocăresc...” (Cristian Ghinea, „Putin şi
poporul rus. Faţa nevăzută a nazismului rusesc”, în Dilema Veche, Anul XI, nr. 532, 24-
30 aprilie 2014, p. 12).
„Pâinea, ca aliment cu gust neutru, plăcută din punct de vedere al aromei, al

structurii şi al altor atribute senzoriale, poate însoţi celelalte alimente ca suport” (Eugen
Istodor, „Orice persoană din România are acces la pâine adevărată”, interviu cu Nastasia
Belc, în suplimentul „Pâinea noastră cea de toate zilele”, Dilema Veche, Anul XI, nr. 532,
24-30 aprilie 2014, p. VIII).
„Haideţi să vedem din punct de vedere al candidatului” (Ion Cristoiu, „Jocuri de

„Poate nu a fost aşa de impresionant din punct de vedere al modului în care au

cântat tribunele” (Transmisia meciului Germania-Franţa din sferturile de finală ale
Campionatului Mondial de Fotbal, TVR 1, 04.07.2014, ora 18:58).
„Astfel, transportul autorizat de peroane este afectat din punct de vedere al

încasărilor” (George Zafiu, „Ştirile care contează”, Radio Europa FM, 24.07.2014, ora
09:02).
„Banca X sa află, din punct de vedere al....., pe locul....” („Ştiri”, Digi 24,
22.12.2014, ora 19:45).
52
Corect: „din punctul de vedere al situaţiei din Afganistan...”, „din punctul de vedere al
accesului...”, „din punctul de vedere al relaţiei cu personajele...”, „din punctul de vedere al
uzanţelor democratice...” şi aşa mai departe.
Atunci când expresia „punct de vedere” nu este urmată de pronumele posesiv „al”, substantivul
„punct” rămâne nearticulat, ca în cazul: „din punct de vedere economic” sau în cazul „din punct
de vedere estetic”. Dar atunci când expresia „punct de vedere” este urmată de pronumele posesiv
„al”, substantivul „punct” primeşte, obligatoriu (adică logic-necesar), articol hotărât, ca în cazul:
„din punctul de vedere al autorului”. Numai o gândire grăbită şi superficială poate produce o
formulare de genul: „din punct de vedere al autorului”.
„Monstruleţii rânjeau de parcă l-ar fi apucat pe Dumnezeu de picior sau job-ul pe

care-l au de făcut le provoacă plăceri...” (Maridana Arsene, „Răi de proşti sau de
nevoie?”, în Adevărul de seară, 02.05.2009, p. 2).
Dacă în prima situaţie prescurtarea cu linie de unire este necesară („de parcă l-ar fi apucat pe
Dumnezeu de picior”), în cea de-a doua situaţie („job-ul pe care-l au de făcut”), ar fi sunat mai
bine „job-ul pe care îl au de făcut”. Este recomandabil ca unirea articolului să se facă atunci când
e vorba de verbe auxiliare (de exemplu, „pe care l-au făcut”), nu când acesta este unit cu altă parte
de vorbire, ca în cazul de mai sus.
53
1.11. Confuzia dintre „i”-ul accentuat şi „i”-ul dublu
„Cum funcţionează această reţea de socializare? (...) Aici găsim ’peretele’ (wall),
pe care toată lumea îl poate ’murdării’. Pe acest perete se pot scrie diferite idei...” (Florin
Stoican, „Facebook, reţeaua care a acaparat lumea”, în Adevărul, 06.06.2011, p. 28).
„Între citatele poetului francez Paul Valery, inscripţionate pe coloanele Palatului

Chaillot de la Trocadero, şi zecile de negrii care-şi întind boccelele cu ochelari de soare,
genţi Louis Vuitton false şi turniruri în miniatură, mai mulţi turişti îşi caută norocul în
zarurile unor români, la alba-neagra” (Andreea Marinescu, „Un Paris numai al meu”, în
Adevărul literar&artistic, 08.06.2011, p. 16).
Un sub-capitol al folosirii incorecte a articolului hotărât este folosirea nejustificată a formei la

plural atunci când vorbitorii simt că „i”-ul de la sfârşitul unui cuvânt este accentuat.
În ultimii ani este tot mai frecventă dublarea literei „i” atunci când un cuvânt se termină cu sunetul
„i” tare („îl poate murdări”, „zecile de negri”). Probabil că în gimnaziu se fac mai puţine ore de
limbă română în favoarea celor de literatură sau în favoarea altor discipline (sau, pur şi simplu, în
favoarea... „mareei negre”). Astăzi, majoritatea studenţilor dau o utilizare anarhică celor doi „i”..
Tot mai mulţi studenţi scriu „ai noştrii” sau „ochii săi negrii”, în timp ce acolo unde trebuie să
apară cel de-al treilea „i” nu îl pun: „copii lui”, „fii tăi ”, „proprii angajaţi”.
2. Greşeli semantice
2.1. Contradicţii logico-semantice
„...negocieri care s-au soldat fără nici un rezultat” (Ştefan Nediu, corespondentul RRA
la Podgoriţa / Muntenegru, cu privire la negocierile dintre conducerea Republicii Muntenegru
şi conducerea Federaţiei Serbia-Muntenegru, într-un comentariu transmis cu prilejul scrutinului
în vederea autonomiei din 21 mai 2006 – Radio România Actualităţi, „Radiojurnal”,
19.05.2006, ora 22:27).
Când am intitulat acest paragraf „Contradicţii logico-semantice” am avut în vedere termeni care chiar se
contrazic în plan logic, din punctul de vedere al înţelesului (aşa cum se contrazic judecăţile A şi non-A
despre care vorbeam atunci când învăţam la şcoală despre principiul noncontradicţiei). Este ceea ce latinii
numeau contradictio in adjecto. Aşadar, nu e vorba de oximoron, figură de stil care exprimă „o ironie
subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți şi
aparent incompatibili” (DEX online)69.
Mulţi români atribuie verbului „a ignora” un singur sens dintre cele corecte: „1. A nu şti, a nu
cunoaşte ceva. 2. A neglija în mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a
face abstracţie de...” (DEX). De cele mai multe ori, în limbajul comun el se foloseşte când
vorbitorul vrea să spună că cineva se face că nu vede un anumit lucru sau o anumită persoană („A
fost şi el la bal, dar toată seara a ignorat-o”). Sensul riguros al expresiei vine de la ignoranţă
69
Vezi: https://dexonline.ro/definitie/oximoron
54
(„lipsă de cunoştinţe”, „faptul de a ignora, de a nu şti ceva” – conform DEX): când spunem „X îl
ignoră pe Y” spunem că X nu ştie de existenţa lui Y, nu că se preface că nu ştie. Dacă spunem că
cineva ignoră ceva, nu putem afirma că o face „cu bună ştiinţă”, fiindcă a ignora înseamnă „a nu
şti, a nu cunoaște ceva” (cum să nu ştii ceva „cu bună ştiinţă”?). Sensul al doilea prezent în DEX,
„A neglija în mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a face abstracție
de...” este un sens derivat, fiind folosit în limbajul comun ca sinonim pentru „a eluda”, cuvânt mai
puţin folosit, fiind cam... ignorat.
În ceea ce priveşte expresia „s-au soldat fără nici un rezultat”, contradicţia este atât de evidentă, încât mi
se pare inutil să o explic; totuşi, pentru cei care nu ştiu: a (se) solda înseamnă „a avea un rezultat”, e greu
de înţeles cum poate gândi cineva în aceşti termeni: „...negocieri care au avut ca rezultat nici un rezultat”.
„Descoperirea arată că unii parlamentari britanici se droghează în mod sistematic,

ignorând filtrele de control” (Realitatea TV, „Ştirile de la ora 11”, 15.07.2013, ora 11:47).
Aceeaşi situaţie semantică: parlamentarii britanici nu au cum să ignore filtrele de control (dacă le-
ar fi ignorat, ar fi fost prinşi demult!). Corect: „unii parlamentari britanici se droghează în mod
sistematic, eludând filtrele de control”.
2.2. Tautologii (pleonasme)
2.2.1. „Aportul adus”
„...i s-a mulţumit pentru aportul adus la Propăşirea Marii Britanii” [relatare despre a
80-a aniversare a zilei de naştere a Reginei Elisabeta a II-a, 21 aprilie 2006] (Redactorul
emisiunii „24 de ore”, Radio România Actualităţi, 21.04.2006, ora 22:25).
„Lawrence Foster a fost decorat de statul român, în 2003, cu Ordinul de Meritul

Cultural în grad de Mare Ofiţer pentru aportul adus [la promovarea] muzicii româneşti şi
creaţiei enesciene, în mod deosebit” („Realitatea de la 16:00”, Realitatea TV, 08.09.2013,
ora 16:24).
Corect: „pentru aportul avut” sau „pentru contribuţia adusă”. Cuvântul „aport” vine din franceză,
unde înseamnă „contribuţie adusă” de ceva sau de cineva (fr. apporter = a aduce), astfel că
formularea de mai sus este un pleonasm clasic, de genul „mai spun încă o dată”, „s-a întors înapoi”
etc.
„Preşedintele ales Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi cu femeile liberale, la Palatul
Parlamentului. El le-a adresat un mesaj de mulţumire pentru aportul adus în politică şi la
obţinerea unor „rezultate remarcabile” (Digi 24, pe digi24.ro – 19.12.2014, ora 12:30).
Spre deosebire de jurnalistul de la Digi 24, Klaus Iohannis a evitat să spună „aportul adus de
dumneavoastră”. El a formulat corect: „Este extrem de important aportul dumneavoastră la valoarea
lui reală” (idem).
55
2.2.2. „Mai” şi „încă”, în aceeaşi propoziţie
„Artista Mihaela Mihai (foto) acuză Guvernul că a mai pus încă o piedică
candidaţilor independenţi la europarlamentare” (chapeau la articolul „Piedici noi pentru
independenţi”, semnat M.I.A. – Jurnalul Naţional, 13.03.2009, p. 8).
„A venit azi in faţa bucureştenilor nu pentru a cere iertare, cum era firesc, ci
pentru că mai vrea să ne mai prostească încă o dată” (C.B., „Predoiu, lui Oprescu: Dacă
eraţi bărbat şi nu o cârpă, spuneaţi "Am greşit, plec"!”, în Ziare.com, 05.09.2013, ora
17:30 - http://www.ziare.com/predoiu/pdl/predoiu-lui-oprescu-daca-erati-barbat-si-nu-o-
carpa-spuneati-am-gresit-plec-1255309
Ori „a mai pus o piedică”, ori „a pus încă o piedică”; ori „să ne mai prostească o dată”, ori „să ne
prostescă încă o dată”. Trebuie să nu ai deloc „ureche lingvistică” pentru a formula ca mai sus: „a
mai pus încă o piedică” şi „să ne mai prostească încă o dată”.
2.2.3. „Să nu se mai repete...”
„Poate ‚bâlbele’ oficialului au fost cauzate de oboseala sau de marcanta vizită pe

care a facut-o acum două zile la Sofia, ne-am gândit noi. ‚Chifteluţa’ însă s-a mai repetat
o dată, spre amuzamentul publicului şi spre jena reprezentanţilor Delegaţiei Comisiei
Europene” (din articolul nesemnat „Hello, Sofia!”, în care este relatată confuzia
comisarului european pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Franco Frattini, aflat la Bucureşti
la începutul lunii august 2006, care a vorbit în faţa jurnaliştilor despre „aderarea Bulgariei
la Uniunea Europeană” – Jurnalul Naţional, 02.08.2006, p. 17).
„Mesajul pe care participanţii vor să-l transmită este ca asemenea evenimente

[crimele de la Ipu, din septembrie 1940] să nu se mai repete” (Johann Pohrib, „Obiectiv,
Romania!”, Radio România Actualităţi, 16.09.2013, ora 17:46).
„...să sperăm că nu se va mai repeta istoria meciului de la Constanţa...” [cu referire

la meciul România-Bulgaria din 2 septembrie (2-2), când echipa României a condus până
în minutul 81 cu 2-0 şi a primit două goluri în numai trei minute] (Nicolae Soare –
transmisia de la Tirana a meciului de fotbal Albania-România, Radio România Actualităţi,
06.09.2006, ora 22:34).
56
„Chiar dacă Spania a înercat să nu mai repete greşelile din primul meci [meciul cu
aceeaşi echipă, a Japoniei, întâlnită într-o fază incipientă a turneului final] (Transmisia
meciului Japonia-Spania, finala Campionatului Mondial de fotbal femnin U17 –
Eurosport 2, 08.04.2014, ora 16:17).
„La meciul din campionat, giurgiuvenii au fixat preţuri de lux pentru ploieşteni.
Acum, figura nu se va mai repeta...” (“Ştirile Pro TV”, PRO TV, 14.04.2014, ora 20:11).
„Primul Război Mondial este rezultatul interacţiunii mai multor actori, în linii
mari bine intenţionaţi, având însă ţeluri diferite. De aceea persistă înrebarea: se mai poate
repeta aşa-ceva?” (Rodica Binder, „Din nou despre război”, în Dilema Veche, nr. 548, 14-
20 august 2014, p. 6).
Pentru ca expresiile „să nu se mai repete” şi „nu se va mai repeta” să nu fie redundante, ar trebui
ca în text să apară informaţia că evenimentul, greşeala sau gestul respectiv s-a repetat cel puţin o
dată. Dacă în text nu apare o astfel de informaţie, trebuie să scriem: „dar ‚chifteluţa’ s-a repetat”;
„asemenea evenimente să nu se repete” sau „asemenea evenimente să nu se mai întâmple”; „să nu
repete greşelile din primul meci” sau „să nu mai facă greşelile din primul meci”; „figura nu se va
repeta” sau „figura nu se va mai face” etc.
„Probabil [că] Ponta nu şi-ar fi imaginat niciodată (...) că, la numai o săptămână
de la această ieşire, i-ar telefona d-lui Brok pentru a-şi cere scuze, subliniind că, pur şi
simplu, i-a luat-o gura pe dinainte, ceea ce nu-i stă în fire, şi a-l asigura că un asemenea
gest nu se va mai repeta” (Tom Gallagher, „Camarazii europeni s-au săturat de Ponta”,
traducere de Cristina Spătărelu, în Revista 22, nr. 3, 21-27 ianuarie, 2014, p. 3).
Pentru noi, care trăim în România şi care ştim că d-lui Victor Ponta i-a luat-o gura pe dinainte de
nenumărate ori, expresia subliniată nu este un pleonasm; dar pentru un cititor din afara României,
acest lucru nu este cunoscut, iar expresia „un asemenea gest nu se va mai repeta” este un pleonasm
ordinar. Corect: „un asemenea gest nu se va repeta” sau „un asemenea gest nu va mai fi făcut”.
„Anghel Iordănescu, revenit pentru a treia oară pe banca echipei naţionale...”

(„Rezumatul meciurilor de calificare la Campionatul European de fotbal”, TVR 1,
14.11.2014, ora 00:43).
Aceeaşi confuzie, dar în altă formă. În 2014, Iordănescu a fost numit la conducerea echipei
naţionale pentru a treia oară, dar de revenit a revenit a doua oară (la prima numire venea, nu
revenea). Corect: „Anghel Iordănescu, revenit pentru a doua oară pe banca echipei naţionale...”.
2.2.4. „Compătimesc împreună”
57
„Ei m-au asimilat ca şi cum aş fi fost de o viaţă cu ei, convieţuim foarte frumos
împreună” (soprana Felicia Filip, citată în articolul „Felicia Filip: Eu şi Iris convieţuim
foarte frumos împreună”, semnat de Ruxandra Grecu – Adevărul, 20.03.2009, p. 14).
Sunt destul de numeroşi vorbitorii de limbă română care nu sesizează că prefixul „co” inclus în
cuvinte cum sunt „coautor”, „colaborare”, „compătimire”, „convieţuire”, „comunitate”,
„comuniune” sau „comunicare” are sensul de a fi în comun, a face în comun sau a avea ceva în
comun, de a împărtăşi un mod de existenţă, o acţiune (activitate), o idee (stare de spirit) sau o
însuşire (proprietate) – toate aceste sensuri trimiţând la ideea de împreună.. Aceşti vorbitori
produc expresii care frizează ridicolul: „sunt coautor împreună cu alţii”, „colaborăm împreună”
sau „convieţuim împreună” – expresie care apare în declaraţia de mai sus, preluată de autoarea
articolului chiar în titlul acestuia. La fel de penibile sunt expresii cum ar fi: „ei formează împreună
o comunitate” sau „ei comunică împreună”...
La vremea lui, I. L. Caragiale îl sancţiona amuzat pe „compătimesc împreună”; Veta îi mărturisea
lui Jupân Dumitrache: „Rică şi cu Ziţa compătimesc împreună”. Dar se pare că cei 136 de ani are
s-au scurs de la publicarea piesei „O noapte furtunoasă” nu au fost suficienţi pentru o sporire
semnificativă a autocontrolului vorbitorilor de limbă română.
Astăzi, soprana Felicia Filip sau jurnalista Ruxandra Grecu formulează cu dezinvoltură
„convieţuim foarte frumos împreună”. Nu am înregistrat greşeala la capitolul III, dedicat
persoanelor publice care nu lucrează în presă, pentru că nu mai contează cine a formulat prima,
soprana sau jurnalista. Datoria profesională a unui jurnalist este să nu lase ca în textul publicat să
se strecoare astfel de deformări ale limbii literare. De această dată, deformarea s-a strecurat chiar
în titlul articolului.
„Dan Mihalache a declarat pentru Radio România Actualităţi că destituirea sa a

fost convenită împreună cu premierul Victor Ponta” (Daniela Coman, Emisiunea de ştiri
– Radio România Actualităţi, 13.11.2012, ora 12:03).
„Premierul a spus că aşa a convenit împreună cu liderul PNL Crin Antonescu, să

nu se facă declaraţii pe aceast temă, cel puţin până mâine când va avea loc delegaţia
permanentă a PNL, acolo unde se vor lua anumite decizii” (Alexandra Cristea,
„Radiojurnal” – Radio România Actualităţi, 06.02.2014, ora 16:01).
Din textele de mai sus este greu să deducem cui îi aparţine pleonasmul – politicianului Dan
Mihalache sau jurnalistei Daniela Coman? Premierului Victor Ponta sau jurnalistei Alexandra
Cristea? Totuşi, nu l-am trecut la capitolul III. Rămân la convingerea că datoria unui jurnalist
responsabil, mai ales dacă lucrează pentru un post public – de radio sau de televiziune –, este să
corecteze o astfel de greşeală, pentru ca ea să nu devină normă pentru marele public. Există riscul
„să ne audă copiii”...
2.2.5. „Poate fi” sau „este”?
„...asteroidul va putea fi vizibil din zonele...” (Redactorul emisiunii – Radio

România Actualităţi, „Radiojurnal”, 02.07.2006, ora 22:05).
58
Corect: „asteroidul va putea fi văzut” sau „asteroidul va fi vizibil”. Cuvântul “vizibil” are exact
acest sens: „care poate fi văzut”. Oare cum gândeşte cineva care spune „va putea fi vizibil”?!
„Sextingul poate funcţiona ca un „preludiu” într-o relaţie, dar poate fi riscant

atunci când partenerii nu se cunosc foarte bine” (Mihaela Dima, „Sex prin texte şi prin
imagini”, în Adevărul.ro, 16.03.2011).
Acest „poate fi riscant” este o aglutinare a lui „este riscant” cu „se poate întâmpla ceva rău”. Ceva
nu „poate fi” riscant: ori este, ori nu este riscant. La fel cum autoarea, Mihaela Dima, nu „poate fi”
lăudabilă: ori este lăudabilă, ori nu este (sau: ori poate fi lăudată, ori nu poate fi lăudată).
„UDMR a venit cu nişte propuneri care exced cadrul Constituţiei (...) şi care,
mâine, nu pot fi aplicabile...” (Cătălin Prisăcariu, „Butonul de panică” – B1 TV,
18.09.2014, ora 17:29).
„Biletele la meciul România-Irlanda pot fi disponibile şi pe www.bilete.ro

(Răzvan Apostolescu, „Ştiri şi muzică” – Radio România Actualităţi, 10.11.2014, ora
21:30).
2.2.6. “Panaceu universal”
„Muzica e... un panaceu universal (Ion Marinescu, Emisiunea „De-ale verii” –

„Acest bărbat susţine că are cunoştinţele necesare pentru a oferi un panaceu

universal pentru toate bolile...” (Mihai Ghiţă, „Asta-i România!”, Kanal D, 05.09.2013,
ora 21:35).
Formularea „panaceu universal” este atât de răspândită, încât îmi vine să spun că pentru români e
un fel de... panaceu. Mă adresez celor care au reţineri în a deschide DEX online: panaceu
înseamnă „remediu universal”; de aceea, pe cei care ştiu acest lucru expresia „panaceu universal”
îi zgârie la ureche. Ca să nu mai spun de triplarea pe care o realizează Mihai Ghiţă: lui nu-i ajunge
„panaceu universal”, simte nevoia să completeze: „pentru toate bolile”.
Prefixul “pan”, care servește la formarea unor substantive şi a unor adjective, înseamnă „tot”,
„întreg”, şi ne-a parvenit din franceză şi italiană (pan-), care l-au preluat, la rândul lor, din greaca
veche (pas, pantos). De altfel, absolvenţii de liceu care n-au copiat la Bacalaureat îşi aduc aminte
că expresia care sintetiza filosofia lui Heraclit din Efes, „Totul curge”, se pronunţă în greceşte
Panta rei.
2.2.7. „Tot acelaşi”, „tot aceeaşi”, „tot aceiaşi”, „tot aceleaşi”...
59
„Tot în acelaşi domeniu …” („Ştirile de la ora 17”, Realitatea TV, 26.07.2013, ora
17:16).
„Tot în aceeaşi competiţie, Slavia Sofia va juca...” (Radio Sport – Total FM,
12.12.2013, ora 11:50)
„În plus, să nu uităm că există destul de multe cazuri în care persoane eliberate
din închisoare recidivează (...). Avem, de exemplu (...), o femeie de la Făgăraş care a fost
violată după ce o persoană a fost eliberată condiţionat din penitenciar tot pentru o faptă
de acelaşi gen” (Andreea Pora, „Voi continua linia Morar. Nu mă intimidează presiunea
politică. Interviu cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie”, în Revista 22, nr. 50, 17-23 decembrie 2013, pp. 6-8).
„...şi tot pe acelaşi traseu pe care a căzut rusoaica... („Ora exactă în sport”,
Sport.ro, 16.02.1014, ora 17:38).
„...similare cu alte contracte semnate de primarul general al Capitalei, Adrian

Videanu, tot pentru acelaşi tip de lucrări...” (Dragoş Sasu, corespondent, „Realitatea de la
ora 15” – Realitatea TV, 08.04.2014, ora 15:32).
Ca în multe alte cazuri, aici intervine „cuvântul în plus”, acel cuvânt care dublează sensul altui
cuvânt aflat în preajmă (în aceeaşi propoziţie); în exemplele de mai sus, cuvântul „tot” îl dublează
pe „acelaşi”/”aceeaşi”. Ori spunem „în acelaşi domeniu”, ori spunem „tot în domeniul X”. Ori „în
aceeaşi competiţie”, ori „tot în competiţia Y”; „pe acelaşi traseu” sau „tot pe traseul Z”. Pentru o
persoană cu simţ lingvistic este evident că două săbii nu pot să stea în aceeaşi teacă (în cazul de
faţă, cele două săbii sunt cuvintele „tot”, pe de o parte, şi „acelaşi”/”aceeaşi”, pe de altă parte).
Corect: „o femeie de la Făgăraş care a fost violată după ce o persoană a fost eliberată condiţionat
din penitenciar pentru o faptă de acelaşi gen” sau „o femeie de la Făgăraş care a fost violată după
ce o persoană a fost eliberată condiţionat din penitenciar tot pentru o faptă de acest gen”. [De
dragul simplificării am trecut peste faptul că aici este greşită întreaga construcţie: persoana
respectivă nu ieşise, din penitenciar „pentru o faptă de acelaşi gen”, ci dimpotrivă, intrase în
penitenciar „pentru o faptă de acelaşi gen”. Din păcate, mulţi dintre jurnaliştii noştri consacraţi,
cum este şi Andreea Pora, îşi redactează articolele superficial. Adesea, ei lasă impresia că nu revăd
textul înainte de a-l trimite la tipar sau de a-l posta pe pagina web.]
2.2.8. „Doar un singur”, „decât un singur”, „ne limităm doar”...
„Efectul e consolator, mai ales dacă tot am aflat, de la Lévi Strauss, că indienii
Nambikwara n-au decât un singur cuvânt pentru «tânăr şi frumos» şi tot unul singur
60
pentru «bătrân şi urât» (Andrei Pleşu, „Note, stări, zile”, în Dilema Veche, nr. 488, 20-26
iunie 2013, p. 3).
Este evident că expresiile decât şi singur se dublează în plan semantic. Spunem acelaşi lucru dacă
scriem că pentru o expresie care în limba noastră este formată din trei cuvinte, indienii
Nambikwara „au un singur cuvânt” sau că „n-au decât un cuvânt”.
Corect: „... indienii Nambikwara n-au decât un cuvânt pentru «tânăr şi frumos»” sau: „... indienii
Nambikwara au un singur cuvânt pentru «tânăr şi frumos»”.
Urmează un lung şir de exemple care ilustrează aceeaşi propensiune: vorbitorii cultivaţi ai limbii
române simt nevoia, nu ştiu de ce, să întărească cele spuse prin dublarea sau triplarea sensului.
„Dacă Jocurile Olimpice de iarnă s-ar fi limitat numai la oraşul Soci, nimeni nu ar
fi fost împotrivă să se numească Jocurile Olimpice de... primăvară” („Telejurnal”, TVR 1,
16.02.1014, ora 22:04).
„Până în ultimul act, românca [Simona Halep] nu a cedat decât un singur set...”
(„Ştiri”, B1 TV, 16.02.1014, ora 00:20).
”Dacă ne rezumăm doar la domeniul culturii, mai aproape de specificul acestei

reviste şi de competenţele mele, nu cred că este cazul să dau prea multe exemple concrete
pentru a vă convinge că instituţiile culturale ale statului au fost rechiziţionate...” (Vintilă
Mihăilescu, ”Ţara guerilelor necăjite”, în Dilema Veche, nr. 546, 31 iulie – 6 august
2014, p. 3).
„Tsonga a pierdut doar un singur set...” (Comentator, transmisie în direct a

turneului de tenis U.S. Open, Eurosport 2, 01.09.2014, ora 21:22).
Dacă ne limităm doar la istoria atentatului de la Sarajevo, descoperim o înşiruire

de coincidenţe şi neglijenţe” (Rodica Binder, „Din nou despre război”, în Dilema Veche,
nr. 548, 14-20 august 2014, p. 6).
„E mare dezamăgire în Grecia; doar un singur punct de la începutul calificărilor”

(„Rezumatul meciurilor de calificare la Campionatul European de fotbal”, TVR1,
14.11.2014, ora 00:43).
„Altfel zis, local avem doar un singur partid (de obicei, unul din cele mari) care e
tartor în localitate” (Eugen Istodor, „Adrian Miroiu: Ca să proseşti ai nevoie de
61
mijloace”, interviu realizat de Eugen Istodor, în Caţavencii, nr. 4, 29 ianuarie – 4
februarie, p. 4).
„Nu poţi rezuma viaţa şi cariera unui om doar într-o singură oră...” (Irninis
Miricioiu, Din arhiva TVR – TVR 3, 24.05.2014, ora 22:55).
„Am văzut că nu vă limitaţi numai la filme, ci aveţi şi invitaţi” („Espresso” –

Radio România Cultural, 04.07.2014, ora 09:51).
„Am să spun doar un singur lucru (...)” (Rareş Bogdan, „Jocuri de putere” –
„În minutul 45, România era condusă de Spania doar cu un singur gol...” (Radio
România Actualităţi, „Radiojurnal”, 15.12.2014, ora 18:15).
Ori „ne rezumăm la domeniul culturii”, ori „ne referim doar la domeniul culturii”. Ori „a pierdut
doar un set”, ori „a pierdut un singur set”. Nu putem spune „ne rezumăm doar la...”, fiindcă îl
dublăm pe „rezumăm” cu „doar”: verbul „a rezuma” conţine ideea de reducere, pe care o exprimă
şi conjuncţia „doar”. Din acelaşi considerent de ordin semantic, nu putem spune „ne limităm doar
la...” fără să ne facem de râs. Nu ne stă bine să spunem „a pierdut doar un singur set”, fiindcă
expresia „un singur” conţine în ea sensul lui „doar”; din acelaşi considerent nu sună bine „doar un
singur punct”, „doar un singur partid”, „doar un singur lucru” sau „doar cu un singur gol”.
2.2.9. „Tot la fel”
„ ..., tot la fel, ... ” (Cristina Şincai, „Newsline” – România TV, 21.08.2014, ora
17:19).
„Tot la fel vor fi şi zilele de mâine şi poimâine, până prin 15 septembrie, pentru că
până atunci ne vom bucura de aceste zile frumoase...” (Mircea Sime, „Ştirile B1” – B1
TV, 10.09.2014, ora 09:23).
„Nu ştiu dacă accidentarea asta a lui Flores este... Ne-amintim că şi în meciul cu
West Ham, tot la fel, a tras de timp...” (transmiterea meciului de fotbal F.C. Liverpool –
Swansea City AFC, Eurosport 1, 23.02.2014, ora 23:02).
„Pentru Lemnaru, Universitatea Cluj va primi 400.000 de euro şi 25% dintr-un

eventual transfer. Pentru Breeveld, cei de la Pandurii vor încasa 600.000 de euro şi, tot la
62
fel, 20% dintr-un eventual transfer” (Horia Ivanovici, „Fanatik Show” – Look TV,
24.07.2014, ora 17:04).
Expresia „tot la fel” este rezultatul suprapunerii adverbelor „la fel” şi „tot aşa”, care sunt
sinonime. Aşadar, corect este ori „la fel”, ori „tot aşa”. Numai un „afon lingvistic” poate să spună
„tot la fel” şi să nu-şi dea seama că face un pleonasm.
2.2.10. Alte expresii redundante
„Dacă numim diferanţă o diferenţă pură, atopică, (...) nu facem decât suprarealism
filosofic, prin care dăm un nume nou şi excentric unui conţinut ce a fost întotdeauna
gândit pe limită în monoteism ca fiind un Unu suprapus pe şi cimentat cu Fiinţa” (Vlad
Mureşan, „Teologia perversă a lui Zizek”, în Cultura, nr. 50 / 23 decembrie 2010, p. 20).
„De fiecare dată când intră pe uşa apartamentului său cu două camere, Silviu
Trufaş, un student la Hidrotehnică, se întoarce înapoi în timp cu zeci de ani.” (Olivia
Tulbure, „Un timişorean a descoperit secretul întoarcerii în trecut şi trăieşte în
comunism”, în Adevărul, 23.01.2011).
„Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci de la ASE, Cosmin Şerbănescu, a fost

reţinut pentru 24 de ore. Procurorii îl acuză că vindea studenţilor lucrări de licenţă contra
unor sume de bani” (Adriana Muraru, „Telejurnal” – TVR1, 18.07.2014, ora 20:52).
Vă daţi seama ce făcea prodecanul de la Finanţe-Bănci? Vindea contra unor sume de bani! Aşa
este la Finanţe-Bănci, fără sume de bani nu se poate face nimic! Fie prezentatoarea, fie alt redactor
de la Redacţia de Ştiri a TVR a intenţionat să scrie: „dădea studenţilor lucrări de licenţă contra
unor sume de bani” sau varianta echivalentă: „vindea studenţilor lucrări de licenţă”. Dar le-a scris
pe amândouă, ieşindu-i un pleonasm mare cât clădirea ASE din Bucureşti. Combinaţia nefericită
dintre două variante alternative face parte din aceeaşi categorie cu „tot la fel”, „la fel ca şi”, ,„mai
spun încă o dată” sau culmea pleonasmului, ,„mai repet încă o dată”. Până unde poate să meargă
pasiunea unora pentru pleonasm!
„Problema noastră este că partidele aflate acum la putere s-au suprapus asupra
statului” (Laura Chiriac, „Jocuri de putere” – Realitatea TV, 07.12.2014, ora 23:13).
Adjectivul „suprapus” conţine sensul exprimat de cuvintele „peste”, „deasupra” sau „asupra”; de
aceea constituie pleonasm toate expresiile de genul „suprapus peste”, „suprapus deasupra” sau
„suprapus asupra”. Corect: „partidele (...) s-au suprapus statului”.
„Aceasta din urmă [Ştefania Duminică] a fost demisă de premierul Victor Ponta
după ce Comisia de etică a Universităţii [din] Bucureşti a stabilit că lucrarea de disertaţie
a acesteia din 2012 este un ,plagiat integral’ după o lucrare din 2008”, A.N., „Căderi de
63
capete la nivel înalt: şeful ANPC şi doi secretari de stat, schimbaţi din funcţii”, în Ring,
25.02. 2014, p. 2).
Expresia „lucrare de disertaţie” a făcut în ultimii ani o carieră fulminantă. Presupunerea noastră
este că expresia a fost lansată de un funcţionar al Ministerului Educaţiei, în perioada în care
Procesul Bologna începea să fie aplicat în România. Ea a fost preluată de personalul tehnic din
facultăţi, apoi de studenţi, care au transmis-o profesorilor. Ne vine greu să credem că sursa acestei
epidemii ar fi putut fi un cadru didactic universitar; din păcate, mulţi dintre membrii corpului
didactic au devenit... „agenţi patogeni”.
Pentru ca o persoană să folosească un pleonasm atât de evident, trebuie să nu aibă obişnuinţa
banală de a consulta dicţionarele. O simplă intrare pe site-ul DEX online, cea mai accesibilă sursă
pe care ne-o putem imagina, ar fi suficientă pentru ca o persoană cu lecturi precare şi cu informaţii
mai puţine să afle ce se înţelege prin disertaţie: „DISERTÁȚIE ~i f. 1) Lucrare ştiinţifică susţinută
public pentru obţinerea unui grad ştiinţific (de doctor în ştiinţe); teză. 2) Expunere în care se
tratează o problemă în mod ştiinţific pe baza argumentelor şi datelor dobândite prin studiu. [Art.
disertaţia; G.-D. disertaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. dissertation, lat. dissertatio”
(http://dexonline.ro/definitie/furnitur%C4%83). La adresa indicată se găsesc opt definiţii
explicative ale termenului disertaţie, dintre care şase propun sensurile „lucrare” şi „expunere”, iar
două – sensurile „scriere metodică” şi „discurs”. Aşadar, în unele cazuri, disertaţia poate fi doar o
expunere, un discurs oral, bazat sau nu pe un text redactat anterior. Dar, oricum am lua-o,
disertaţia poate fi şi o lucrare, iar în cazul la care ne referim este întotdeauna o lucrare: ea este
lucrarea ştiinţifică susţinută public pentru obţinerea titlului de master (într-un limbaj mai lejer,
pentru absolvirea unui masterat).
Aşadar, expresia „lucrare de disertaţie” este un pleonasm evident, care ar trebui să ne sară în ochi.
În ciuda evidenţei sale, el este utilizat „zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă”: îl auzim din
gura studenţilor şi masteranzilor, a secretarelor şi universitarilor... iar acum este preluat, după cum
vedem mai sus, şi de jurnalişti (la rândul lor, foşti studenţi sau masteranzi). Acest lucru poate fi un
indiciu pentru disciplina mentală care caracterizează majoritatea vorbitorilor limbii române.
64
2.2.11. „A spune faptul că...” şi „a scrie faptul că...”
„Bineînţeles că au avut cele mai bune locuri, iar comportamentul îndrăgitei actriţe
a fost ireproşabil. Ea a scris pe Facebook faptul că meciurile de baschet au devenit
activitatea favorită a familiei sale” (Mirabela Vlad, „Jessica Alba, o femeie uimitoare şi o
mamă desăvârşită”, YAHOO NEWS ROMANIA! OMG! -
http://ro.omg.yahoo.com/jessica-alba-o-femeie-uimitoare-%C8%99i-o-mam%C4%83-
110022637.html – 28.05.2013, 14:45).
„Auzeam chiar mai devreme o doamnă care spunea faptul că e convinsă că va ieşi
[la demonstraţie] şi în zilele următoare…” (Roxana Ciucă, „Realitatea de la 23:00”,
Greşeala este foarte răspândită printre oamenii de televiziune. Probabil pentru a câştiga timp până le
vine cuvântul salvator pentru a continua fraza, mulţi jurnalişti introduc expresia „faptul că” atunci
când nu este şi nu poate fi vorba de un fapt, ci dimpotrivă, de o credinţă („afirmă faptul că e
convins”), de o apreciere („precizează faptul că respectă mult…”) sau de o opinie („susţine faptul
că nu crede…”). În cazul frazei de mai sus, Roxana Ciucă relata despre o prognoză (o persoană care
protesta în Piaţa Universităţii împotriva proiectului minier de la Roşia Montană îşi exprimase
speranţa că va ieşi la demonstraţii „şi în zilele următoare”). Aşadar, formularea corectă ar fi fost:
„… o doamnă care spunea că e convinsă că va ieşi […] şi în zilele următoare…”, fără „spunea
faptul că”. Nimeni nu poate să spună un fapt; când spunem ceva, enunţăm, adică producem un
enunţ despre o realitate (lucruri, animale, oameni sau fapte ale acestora). Oare pentru un absolvent
de facultate poate fi o problemă să facă diferenţa dintre realitate şi enunţul care se referă la ea,
dintre fapte şi aprecierile cu privire la ele?
„… Ultima dată s-a întâmplat acum câteva săptămâni, când domnia sa afirma faptul
că o să voteze împotriva unui guvern pe care îl conduce; cu alte cuvinte, se
invalidează…” (Alex Găvan, ambasador WWF, „Ediţie specială”, Realitatea TV,
16.09.2013, ora 23:06).
„Trebuie să spunem faptul că pe bancă se află şi...” (transmisia meciului de fotbal

F. C. Internazionale Milano – Cagliari Calcio, Dolce Sport 3, 23.02.2014, ora 17:31).
“Prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat sâmbătă, în cadrul unei

postări pe pagina personală de Facebook, faptul că bilanţul realizat de preşedintele Traian
Băsescu este subiectiv, susţinând că şeful statului a evidenţiat părţile pozitive, dar le-a
uitat pe cele negative” (Adevarul.ro - www.adevarul.ro, 21.12.2014, ora 9:00).
65
„Şi spunea actualul preşedinte, spunea faptul că...” („Ştiri” – Digi 24, 22.12.2014,
ora 18:05).
Nimeni nu poate să spună sau să scrie fapte, nici măcar pe Facebook! Eventual, actul de a scrie
este un fapt. Cei care spun „Vreau să declar următorul fapt...” sau „Acuzatul a spus faptul că...” au
ceva în cap, dar ceva neclar. Ei ar dori să spună „Vreau să remarc următorul fapt...” sau „Acuzatul
a recunoscut faptul că...”. Pentru orice minte limpede este evident că faptele există sau nu există,
se petrec sau nu se petrec; ele pot fi memorate sau uitate, povestite sau trecute sub tăcere, pot fi
recunoscute sau negate. Faptele nu pot fi nici declarate, nici spuse; pot fi declarate intenţii sau
opinii despre fapte, pot fi spuse cuvinte sau idei referitoare la fapte. Când Alex Găvan spune că
cineva “afirma faptul că o să voteze”, vrea să spună că persoana respectivă şi-a afirmat o intenţie
sau o opţiune. În mintea tinerilor noştri jurnalişti se confunda două niveluri fundamentale ale
realităţii: faptele şi enunţurile (despre fapte). Adică realitatea şi discursul (despre ea). Incredibil,
dar adevărat!
2.3. Utilizarea unor cuvinte şi expresii cu sens greşit
2.3.1. „Comunicare” sau „comunicaţii”?
„La Dijon nu au mai existat posibilităţi pentru a face gimnastică de performanţă şi

am renunţat să mai antrenez. Am ales audiovizualul. Conduc Compartimentul de presă şi
comunicaţii al Primăriei din Dijon” (declaraţie a lui Adrian Goreac, fost antrenor al
lotului olimpic de gimnastică feminină al României – după Bella Karoly şi înainte de
Octavian Belu –, care din 1990 trăieşte în Franţa; interviu nesemnat, preluat din ziarul
Hunedoreanul, care apare la Deva, în Gazeta Sporturilor, 01.08.2006, p. 21).
2.3.2. „Cotidiene” sau „cotidiane”?
„Ziarele ‚vechi’ sau ‚serioase’ (...) ajung să vândă, la un loc, cam cât ‚Libertatea’
(doar 28 la sută din totalul vânzărilor pe segmentul cotidienelor)” (Iulian Comănescu,
„Marile schimbări din media în 2008”, în Evenimentul zilei, 27.12.2008, p. 6).
În limba română există două cuvinte care au aceeaşi formă la singular, dar care au funcţii
morfologice distincte: adjectivul „cotidian” – cu sensul de „zilnic”, şi substantivul „cotidian” – cu
sensul de „publicaţie cu apariţie zilnică” sau „ziar”. Dacă la singular cele două cuvinte au aceeaşi
formă lingvistică, la plural forma lor diferă: adjectivul cotidiene (ca în expresia „probleme
cotidiene”) şi substantivul cotidiane (ca în expresia „publicaţiile periodice sunt de mai multe
feluri: anuale, semestriale, trimestriale, lunare, săptămânale şi cotidiane”). Aşadar, formularea
corectă este: „din totalul vânzărilor pe segmentul cotidianelor”.
66
„Cotidienele de hîrtie nici nu merită un subtitlu separat. Singurele care trăiesc sau
pot trăi din motive altele decât politice sînt cele două tabloide, Click! şi Libertatea”
(Iulian Comănescu, „Piaţa media în 2014”, Dilema Veche, Anul X, nr. 516, 31 decembrie
2013, p. 20).
Iulian Comănescu, autorul volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009), nu face
distincţia dintre substantivul „cotidian” (referitor la o publicaţie cu apariţie zilnică – spre deosebire
de un săptămânal, un lunar sau de un anuar) şi adjectivul „cotidian” (referitor la orice fenomen
care se petrece zilnic sau la orice lucru care aparţine vieţii de zi cu zi: „problemele cotidiene”,
„experienţă cotidiană” etc.). În cazul de faţă, Comănescu se referea la publicaţiile zilnice din
România, aşadar trebuia să folosească pluralul de la substantivul „cotidian” (cotidiane), nu de la
adjectivul „cotidian” (cotidiene). Corect: „Cotidianele de hârtie nici nu merită un subtitlu separat”.
Acelaşi autor al volumului Cum să devii un Nimeni confundă noţiunile „cauză” şi „motiv”, ceea ce
denotă o discriminare foarte slabă între planul obiectiv şi planul subiectiv al realităţii. La liceu, în
clasa a X-a, se învaţă că motivele sunt mobiluri subiective, care declanşează, susţin şi orientzează
acţiunile subiectului uman. În viziunea lui M. Zlate, „motivele constituie reactualizări şi
transpuneri în plan subiectiv ale stărilor de necesitate” (Psihologie. Manual pentru clasa a X-a,
Aramis, 2005, p. 68). Aşadar, în plan subiectiv, ceea ce înseamnă că motivul poate aparţine doar
unui subiect uman, şi nicidecum cotidianelor făcute din hârtie. Corect: „Singurele care trăiesc sau
pot trăi din alte cauze decât politice sînt cele două tabloide, Click! şi Libertatea”
2.3.3. „Mai corect”, „foarte corect”, „cel mai corect”...
„– România nu poate fi o Turcie decât împreună cu Turcia.

– Foarte corect, foarte corect!” (Rareş Bogdan, în dialog cu Cosmin Guşă, la
emisiunea „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 13.01.2014, ora 23:35).
„E prima aruncare de la şapte metri. O decizie cât se poate de corectă” (transmisia

meciului de handbal feminin Hypo Viena – HCM Baia Mare, Dolce Sport 2, 29.05.2014,
ora 18:09).
„Foarte corect! E foarte corect ce spuneţi” (Rareş Bogdan, în dialog cu Florin

Zamfirescu, la emisiunea „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 22.12.2014, ora 23:37).
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „corect” este ceva care „corespunde
normelor; în conformitate cu normele; conform; exact; fidel”; „fără greşeală”; „conform cu
regulile juste (ale artei, ale ştiinţei, ale gramaticii etc.); așa cum trebuie”. Aşadar, acest adjectiv nu
poate avea grade de comparaţie, fiindcă acel „ceva” ori corespunde, ori nu corespunde unui sistem
de norme; ori este, ori nu este fără greşeală; ori este, ori nu este aşa cum trebuie. În concluzie: o
judecată, o atitudine, o acţiune, o afirmaţie sau o persoană pot fi ori corecte, ori incorecte, nu pot
fi „mai mult sau mai puţin corecte”, nici „foarte corecte”, nici „cât se poate de corecte”.
Este interesant de observat în ce contexte sunt tentaţi oamenii să folosească grade de comparaţie
atunci când nu este cazul, adică să spună „foarte corect”, „foarte precis” sau „foarte exact”. De
regulă, ei simt nevoia să exagereze tocmai fiindcă nu sunt siguri de corectitudinea, precizia sau
exactitatea celor afirmate (de către ei sau de către alţii).
67
2.3.4. „Nivele” sau „niveluri”?
„În solicitarea sa [Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu] cerea să se urmărească

(...) internarea doar a cazurilor care nu pot fi rezolvate la celelalte nivele de asistenţă
medicală şi creşterea numărului celor tratate în ambulatoriul de specialitate” (Adriana
Turea, „Nereguli constatate în 60% dintre spitale", în emisiunea „Radiojurnal”, Radio
România Actualităţi, 06.02.2014, ora 18:42).
„… actuala ţintă este un imobil cu două nivele,…” (Corespondenta Realitatea TV

din Timişoara, „Realitatea de la 11”, Realitatea TV, 15.11.2013, ora 11:25).
„Dizidenţă de cauciuc: PSD vrea colaborare cu PPDD la toate nivelele” (Florin

Mladin, The Epoch Time, http://epochtimes-romania.com/news/dizidenta-de-cauciuc-psd-
vrea-colaborare-cu-ppdd-la-toate-nivelele---218471, 04.06.2014, ora 22:40).
Corect: „celelalte niveluri de asistenţă medicală”; „un imobil cu două niveluri”; „la toate
nivelurile”. În limba română, nivele reprezintă pluralul de la cuvântul nivelă – „nume dat mai
multor unelte, instrumente, dispozitive care servesc la determinarea liniei (sau a poziţiei, a
suprafeţelor) orizontale sau cu care se măsoară pe teren diferenţa de înălţime dintre două sau mai
multe puncte de pe suprafaţa terestră” (cf. Dicţionarului explicativ al limbii române, ed. a II-a,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, 695-696).
„Vizibil afectat de morţile celor dragi, actorul nu a găsit puterea să meargă mai
departe şi doar munca şi proiectele în care este implicat îi mai aduc liniştea şi bucuria în
suflet” (G.B.C., „Drama prin care trece Magicianul! Din păcate, nicio ‚magie’ nu îi mai
poate aduce zâmbetul pe buze lui Marian Râlea!”, în Cancan.ro, 28.04.2014, ora 16:30,
http://www.cancan.ro/actualitate/drama-prin-care-trece-magicianul-din-pacate-nicio-magie-nu-ii-
mai-poate-aduce-zambetul-pe-buze-lui-marian-ralea.html.
„Mi-a spus prietenul care mi-a înmânat acest oficios – căci oficios este, uite ce
scrie, Organo oficial de Cuba –, că în avion era şi fiica lui Castro” (Ştefan Banciu,
„Lumea lui Banciu”, B1 TV, 24.07.2014, ora 23:10).
Ştefan Banciu se numără printre cei care cred că „oficios” înseamnă „oficial”. Este evident că face
această confuzie, din moment ce o spune expresis verbis: „oficios este, uite ce scrie, organ oficial
de Cuba”. De fapt, cele două sensuri se exclud. În DEX online găsim 11 definiţii, şi toate reţin
acest aspect: dacă ceva sau cineva este oficios, înseamnă că nu este oficial. Cea mai scurtă şi mai
sintetică definiţie a termenului „oficios” este următoarea: „(organ de presă) care exprimă punctul
de vedere al guvernului, fără a fi însă oficial (< fr. officieux, lat. officiosus)”. Românii care aud sau
citesc cuvântul „oficios” ar trebui să se gândească mai degrabă la „oficiu” decât la „oficial”. În
DEX online, „oficiu” este definit fie ca „serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu”,
fie ca „ajutor, serviciu, înlesnire”. Aşadar, este oficios ceva care ţine de „bucătăria internă” a unei
68
instituţii, care nu trebuie să depăşească zidurile biroului (în engleză, office), care, în opoziţie cu tot
ce este oficial, nu trebuie să se afle, nu trebuie să devină un bun public. În cel de-al doilea sens,
este oficios cineva care aduce servicii unei instituţii, care îşi oferă ajutorul acesteia, fără ca
legătura cu instituţia respectivă să fie declarată şi recunoscută în mod oficial.
„Participanţii au parcurs un traseu de 5 kilometri şi s-au oprit în faţa sediului

judeţean al Partidului Comunist Român…” (Corespondent Realitatea TV din Braşov,
„Realitatea de la 12”, Realitatea TV, 15.11.2013, ora 12:35).
„...Eu mă uit acum pe hartă şi (...) văd că între acest coridor, care ne-ar scoate în
Europa (...), există această pauză între Piteşti-Sibiu...” (prezentatoare, „Realitatea de la
11”, Realitatea TV, 04.12.2013, ora 11:52).
„Mai bine să lăsăm presupoziţiile. În tevatura iscată de mutarea fortuită a MNLR

(...), cea mai grea lovitură de imagine (...) ar fi să-i invite pe prigoniţii din Bulevardul
Dacia să se instaleze în Kiseleff...” (Geo Şerban, „Cum e scos din circulaţie un segment
al patrimoniului spiritual”, în Observator cultural, nr. 475 (733), 31 iulie – 6 august
2014, p. 24).
Din analiza contextului rezultă că mutarea Muzeului Naţional al Literaturii Române din
Bulevardul Dacia nu este întâmplătoare, cum sugerează cuvântul „fortuită”, ci forţată. Aşadar,
domnul Geo Şerban se numără printre vorbitorii limbii române care cred că „fortuit” înseamnă
„forţat”. În limba română, fortuit vine din latină (fortuitus) şi înseamnă „neprevăzut, întâmplător”,
nu „forţat”, cum cred unii jurnalişti şi „oameni de televiziune”.
„Afirmarea puternică în alegerile din Italia a unei mişcări populare neorganizate

în partid politic, dar coagulate în jurul unui personaj carismatic, Beppe Grillo, par a ne
întoarce în plin secol XX, după primul război mondial... Afirmarea electorală de mai sus
pune nu mai puţin problema personalităţilor în istorie, a rolului lor în făurirea istoriei, în
special în timpul crizelor” (Emil Raţiu, „Liberalismul fără reguli”, în Contemporanul.
Ideea europeană, Anul XXV, Nr. 7 (748) – iulie 2014, p. 39).
„Mai sus” nu era nicio afirmare electorală, ci un enunţ despre „afirmarea puternică în alegerile din
Italia a unei mişcări populare neorganizate în partid politic”. Aşadar, un text corect ar fi sunat aşa:
„Afirmarea electorală evocată mai sus”, sau „Afirmarea electorală pomenită mai sus”, sau
„Afirmarea electorală despre care vorbeam mai sus” – în niciun caz „Afirmarea electorală de mai
sus”...
„O perspectivă din care se pare, în ciuda sentimentelor frumoase de mizericordie,

etc., speranţa într-o lume mai bună de dincolo lipseşte, sau e foarte diluată în sociologie”
69
(Emil Raţiu, „Liberalismul fără reguli”, în Contemporanul. Ideea europeană, Anul XXV,
Nr. 7 (748) – iulie 2014, p. 39).
Expresia „lumea de dincolo” se foloseşte de peste două milenii, în timp ce expresia „o lume mai
bună de dincolo” chiar nu are sens (cititorul îi poate conferi un sens, dar cu două condiţii: 1) să fie
dispus să facă un efort în plus şi 2) să fie suficient de familiarizat cu expresia „lumea de dincolo”
pentru ca semioza să se realizeze în chiar timpul lecturii, nu la o recitire a textului). O astfel de
lipsă de abilitate în redactare se explică fie prin dorinţa autorului de a epata, fie prin ritmul alert al
redactării. Ambele cauze pot fi eliminate: prima prin de-centrarea scriiturii de pe Eul autorului şi
centrarea ei pe Cititor; a doua, prin recitirea textului măcar o dată înainte de a fi trimis spre
publicare. Cele două condiţii presupun, la rândul lor, două pre-condiţii: 1) respectul autorului
pentru cititorii săi, efortul lui de a înlesni sarcina acestora, adică lectura; 2) un minimum de
responsabilitate din partea autorului.
Corect şi pe înţelesul oricărui cititor: „o lume de dincolo mai bună”, cu respectarea unităţii
semnificative „lumea de dincolo”.
„Veţi urmări un film care cuprinde punctul de vedere al Consiliului Fiscal cu

privire la reducerea contribuţiilor sociale propuse de către Guvernul Ponta” („Money
News”, The Money Channel, 22.08.2014, ora 16:30).
„Nu am altă alternativă. Nu pot decât să protestez împotriva acestui mod de a se

deplasa” („Se întâmplă în România”, Antena 3, 15.08.2014, ora 11:39).
„...mergeam cu tricourile pe cap, pentru ca jucătorii să se ferească de către soarele

Mediteranei” (Mihai Stoichiţă, „Studio UEFA Champions League”, Dolce Sport 1, 27.08,
2014, ora 21.08).
2.3.5. „Ad hoc”
„Unele firme au renunţat să-şi mai facă reclamă la radio şi tv, alegând varianta
ad-hoc!” (subtitlu la articolul semnat de Simona Simionescu, „Reducerile de sărbători nu
se văd la TV, ci doar în magazine”, Gândul, 11.12.2008, p. 16).
„Am început cu un chestionar completat ad-hoc (...). Rezultatele au fost relevante

nu doar pentru neîncrederea în clasa politică, dar şi pentru indiferenţa tinerilor” (Adriana
Săftoiu, „O generaţie pierdută?”, Vox Publica, http://voxpublica.realitatea.net/politica-
societate/o-generatie-pierduta-65866.html - 24.07.2011).
Din lectura articolului semnat de Simona Simionescu reiese că prin ad-hoc, autoarea înţelege „la
faţa locului”: „Companiile sunt mai prudente când vine vorba despre cheltuirea bugetelor de
publicitate, trend care se va accentua în 2009. Aceasta nu înseamnă, însă, că din magazine lipsesc
70
promoţiile...”. Or, expresia ad hoc vine din limba latină, unde înseamnă „pentru aceasta” (cu
sensul literar de „într-adins”, „cu un scop bine determinat”).
Tot din context rezultă că fosta jurnalistă Adriana Săftoiu (devenită consilier prezidenţial şi
deputat), absolventă de Filologie, utilizează expresia ad hoc cu sensul greşit de „pe loc, pe
nepregătite, nepremeditat”, pentru că sensul real – „pentru aceea” – nu ar avea ce căuta în fraza
respectivă, care ar suna aşa: „Am început cu un chestionar completat pentru aceea (...)” sau, în cel
mai bun caz, „Am început cu un chestionar completat expres (...)”. În ambele variante, mesajul ar
fi de o platitudine strigătoare la cer, fiindcă orice chestionar este completat dinadins, cu un anumit
scop, adică ad hoc (fie că scopul este comunicat de către cel care solicită completarea
chestionarului, ca în cazul anchetelor sociologice, fie că el se subînţelege, ca în cazul
nenumăratelor anchete online făcute pe diferite site-uri). Aşadar, avem aici încă un intelectual care
a căzut în capcana lui ad hoc.
Ca şi în alte cazuri, expresia ad hoc este folosită de majoritatea vorbitorilor instruiţi ai limbii
române cu un sens denaturat, iar principala cauză este tocmai faptul că aceştia sunt „instruiţi”,
adică au trecut prin şcoală. Manualele de istorie după care li s-a predat şi/sau după care au învăţat
zeci de promoţii şcolare în perioada 1949-1989 conţin câteva fraze referitoare la divanele ad-hoc
din Moldova şi Ţara Românească, înfiinţate în 1857 de partida unionistă cu un singur scop: marile
puteri să afle opţiunea poporului pentru unirea celor două principate – unire care a avut loc la 24
ianuarie 1859. În contextul semantic dat de aceste fraze, expresia ad hoc poate avea şi sensurile:
„pe loc”, „urgent”, „improvizat”; în absenţa unei explicaţii etimologice venite din partea autorilor
de manual sau din partea profesorilor de istorie, milioane de elevi care au făcut şcoala în cei 40 de
ani au asimilat unul dintre aceste sensuri.
Aceeaşi soartă o are şi expresia eminamente, folosită în manualele de istorie în legătură cu
economia României înainte de cel de-al doilea război mondial: „România era o ţară eminamente
agrară”. Din contextul semantic oferit de frazele de dinainte şi de după această frază rezultă că
România era o ţară exclusiv agrară. Probabil că un test lingvistic realizat pe eşantion naţional ar
arăta că circa 80% dintre vorbitorii limbii române care utilizează expresia eminamente o folosesc
cu sensul de exclusiv, nu cu cel de preponderent, cum este corect.
2.3.6. Alte utilizări cu sens greşit
„Nouăzeci şi şase de procente din investitori consideră că...” (Radio România

Actualităţi, 29.05.2014, ora 08:15).
Ne reîntâlnim cu discriminarea foarte slabă între planul obiectiv şi planul subiectiv al realităţii.
Procentele ţin de planul obiectiv, fiindcă exprimă o pondere, un grad de răspândire sau o frecvenţă
– toate cu referire la fenomene obiective şi având caracter obiectiv, măsurabil. Capacitatea de a
considera este subiectivă, pentru că ea nu poate aparţine unui lucru sau unui fenomen obiectiv, ci
doar unui subiect (al cunoaşterii, gândirii şi acţiunii). În mod evident, procentele nu pot să
considere nimic, fiindcă ele nu gândesc, nu cunosc şi nu acţionează.
Mă gândesc, uneori, că incapacitatea multor intelectuali români de a explica fenomenele sociale şi
evenimentele politice prin cauze obiective, tendinţa lor de a personaliza cauzele, de a porni la
vânătoare de vrăjitoare, de a promova comportamente voluntariste şi de a propune soluţii
nerealiste se leagă de incapacitatea acestora de a discerne între cele două planuri ale realităţii, cel
obiectiv şi cel subiectiv. Probabil că aici avem de-a face cu una dintre pricipalele carenţe ale
sistemului nostru de învăţământ.
„Preşedintele Yemenului, Abdrabuh Mansur Hadi, a concediat doi dintre liderii

militari ai forţelor armate, după ce aceştia nu au reuşit să împiedice avansul rapid al
rebelilor şiiţi în regiune şi după o serie de atacuri ale grupării Al-Qaida în regiune”
(„Yemen: concedieri în rândul generalilor. Preşedintele ia măsuri dure împotriva
terorismului”, în adevarul.ro, 13.07.2014 - https://ro.stiri.yahoo.com/yemen-concedieri-
71
%C3%AEn-r%C3%A2ndul-generalilor-pre%C5%9Fedintele-ia-m%C4%83suri-
180843129.html, consultat pe 14.07.2014, ora 05:02).
Evident, aici era vorba nu despre un „avans rapid”, ci despre avansarea rapidă a rebelilor şiiţi.
„Anul acesta [în cadrul festivalului „Sighişoara Medievală”] vor fi organizate
două spectacole de reconstrucţie istorică” (Radio Europa FM, 25.07.2014, ora 10:33).
Aici nu frapează atât confuzia dintre „reconstituire” şi „reconstrucţie” (nici nu cred că jurnalista
face în mod curent o astfel de confuzie), ci instruirea precară a jurnalistei respective. Un om cât de
cât instruit este familiarizat cu clasificarea spectacolelor, ştie că există şi spectacole de
reconstituire a unor momente istorice, fără pretenţii estetice în termenii artei dramatice, dar
importante pentru memoria socială, pentru educaţia tinerei generaţii, pentru coeziunea unei
comunităţi. Un astfel de om, când vede expresia reconstituire istorică nu poate nimeri
„reconstrucţie istorică”, nici măcar atunci când citeşte la prima lectură, în mare grabă şi „în
direct”. Nu are cum! Mintea unui om instruit nu poate asocia aceste cuvinte atunci când se referă
la un spectacol!
„...legând-o de faptul că tot mai multe cotidiene britanice îşi închid sau îşi
compactează rubricile dedicate culturii şi, în particular, teatrului” (Miruna Runcan,
„Criza criticii? Hârtie vs online – socializare vs comunicare (I)”, în Observator Cultural,
nr. 465 (723), 22-28 mai 2014, p. 20).
Când spunem „viaţă cotidiană”, cuvântul cotidian este un adjectiv, care la plural are forma
cotidiene: „griji cotidiene”, „probleme cotidiene” etc. Dar când vorbim de publicaţii, cotidian este
un substantiv, care are sensul de „publicaţie care apare zilnic” şi care îmbracă forma de plural
cotidiane (similar cu săptămânal-săptămânale, lunar-lunare sau anual-anuale). Aşadar, corect ar
fi fost: „tot mai multe cotidiane britanice”.
„Feminismul a urmărit să substituie, printr-o paradigmă egalitaristă, vechile

ierarhii care au justificat o lungă istorie a discriminărilor sociale” (Tereza-Brînduşa
Palade, „Câteva interogaţii neofeministe, în Observator Cultural, nr. 466 (724), 29 mai –
4 iunie 2014, p. 17).
Expresia „paradigmă egalitaristă” sună bine, dar este folosită greşit. Egalitarismul este doctrina
care susţine că egalitatea absolută a oamenilor poate să fie o stare de fapt, la care se poate ajunge
prin suprimarea inegalităţilor sub toate aspectele (social, economic, politic etc.); ea a fost
reprezentată îndeosebi de P. J. Proudhon, socialist utopic francez. În sens larg, termenul se referă
la ideologia care preconizează „nivelarea, egalizarea consumului individual şi a modului de trai al
membrilor societății” sau la „concepţia (...) care preconizează împărțirea egală a bunurilor,
indiferent de aportul individual la producerea lor, nivelarea, egalizarea retribuirii muncii, a
trebuinţelor şi consumului personal al membrilor societăţii” (vezi DEX online). Aşadar,
feminismul nu putea să urmărească instaurarea unei „paradigme egalitariste”, fiindcă această
mişcare nu şi-a propus nicodată o egalitate de facto între bărbaţi şi femei (ceea ce ar fi absurd), ci
doar o egalitate de jure: egalitatea în privinţa şanselor de realizare umană.
72
„Uneori, pasivitatea e pandantă cu credinţa că piaţa şi cooperarea voluntară vor
găsi soluţii mai optime. Nu sunt deloc convins” (Alexandru Gabor, „Politicile culturale –
profil de disciplină”, Dilema Veche, Anul XI, nr. 540, 19-25 iunie 2014, p. 7).
Aici totul ar fi simplu dacă nu li s-ar părea unora atât de complicat: optim înseamnă „cel mai bun”
sau, derivat, „foarte bun”, ceea ce exclude dublarea sensului cu „mai”. Se aseamănă cu „superior”,
care nu suportă grade de comparaţie („mai superior” sau „foarte superior”). Corect. „vor găsi
soluţii mai bune” sau: „vor găsi soluţiile optime”.
„Saviana Stănescu (...) a dat un restart şi a devenit studentă la New York

University, unde a făcut studii de master în Performance Studies. (...) Alexandru Mihail
este regizor şi lucrează în prezent la New York, după ce a obţinut un masterat în regie de
teatru la Yale School of Drama, în 2012” (D.S., „Spectacolul 'Viza de clown' de Saviana
Stănescu, în avanpremieră la Teatrul Odeon”, HotNews.ro - 8 iulie 2014,
11:46, http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-17634272-spectacolul-39-viza-clown-39-
saviana-stanescu-avanpremiera-teatrul-odeon.htm, consultat pe 09.07.2014, ora 02:30).
„...executivul nu şi-a luat toate plasele de siguranţă...” („Ştirile PRIMA TV”,

Prima TV, 08.07.2014, ora 18:25).
Greşeala provine din combinaţia inconştientă a două expresii corecte: „nu şi-a luat toate măsurile
de siguranţă” şi „nu a avut plasă de siguranţă”.
„În ultimii ani, noul program Erasmus va oferi burse pentru patru milioane de
persoane: două milioane de studenţi din învăţământul superior şi două milioane de
angajaţi” („Radiojurnal”, Radio România Cultural, 11.07.2014, ora 08:07).
„Erasmus” este un program european. După cum se ştie, numai în S.U.A. există studenţi în afara
învăţământului superior; aşadar, formula „studenţi din învăţământul superior” este un pleonasm.
Totodată, programul „Erasmus” se adresează doar instituţiilor de învăţământ superior, ceea ce
înseamnă că angajaţii din afara învăţământului superior nu pot beneficia de burse „Erasmus”.
Este evident că redactorul de la Radio România Cultural a tradus greşit un text dintr-o limbă
străină, care ar fi trebuit să arate aşa: „două milioane de studenţi şi două milioane de angajaţi din
învăţământul superior”. Pur şi simplu, el a plasat greşit expresia „din învăţământul superior”: în
loc să o pună după cuvântul „angajaţi”, a pus-o după cuvântul „studenţi”.
„Grecii credeau de cuviinţă să revendice bani de la Guvernul României” („Plus”,

Naţional 24, 20.07.2014, ora 13:19).
Evident, formula corectă este „a găsi de cuviinţă”. Aşadar, ar fi trebuit scris „Grecii găseau de
cuviinţă”, dar graba, coroborată cu lecturile insuficiente, la care se adaugă lipsa experienţei de
redactare, i-au jucat festa prezentatoarei emisiunii „Plus”.
73
„Asta a fost marea golăneală (...). Aici a fost golăneala (...)” (Lavinia Şandru,
„Deschide lumea”, Realitatea TV, 04.12.2014, ora 19:38.
Lavinia Şandru trebuia să spună golănie („faptă, vorbă sau atitudine de golan”), dar de dragul unei
exprimări mai ludice, care să creeze în studio o atmosferă de convivialitate şi care „să trecă sticla”,
a combinat „golănia” cu un cuvânt la care trimite ideea de golan – „hoinăreală”, ieşindu-i un
cuvânt care nu există în limba română: „golăneală”.
„Toscanii sunt şi ei invincibili de patru partide...” (Digi Sport 1, 07.12.2014, ora

00:10).
„Invincibil” nu înseamnă „neînvins”, ci imposibil de învins, ceva care nu poate fi învins. Aşadar,
echipa italiană nu era invincibilă (este foarte probabil că nu există o astfel de echipă), ci doar
neînvinsă de patru partide, iar fotbaliştii toscani erau „neînvinşi de patru partide”.
2.4. Folosirea greşită a expresiei „în rândul”
„Şomajul ridicat în rândul tinerilor în timp ce, paradoxal, în multe sectoare,

companiile au dificultăţi în a găsi forţă de muncă” (casetă la articolul „Sarkozy amână
reforma învăţământului francez”, semnat de Ana-Maria Vieru, în Adevărul, 23.01.2009,
p. 14).
„Şansele acestuia de a-l înlocui pe actualul preşedinte, Hamid Karzai, la alegerile

din 20 august, sunt din ce în ce mai mari datorită popularităţii de care se bucură în rândul
electorilor” („Campanie din elicopter”, în Adevărul, 07.08.2009).
În româneşte, cuvântul rând se foloseşte la singular doar în câteva contexte semantice („mi-a venit
rândul”, „a intrat în rândul lumii”, „trebuie să staţi la rând”, „al doilea rând de pe pagină”, „banca a
treia, rândul de la geam”); în contextul semantic evocat, cuvântul se foloseşte întotdeauna la plural,
formă ce evocă alinierea pe mai multe rânduri a formaţiunilor militare: nu se spune „în rândul
tinerilor” sau „în rândul electorilor” (care nu stau aliniaţi pe un rând şi nici nu stau la rând la casa
de bilete), ci „în rândurile tinerilor”, respectiv „în rândurile electorilor”;
„Spania a înregistrat cel mai mare număr de şomeri în rândul tinerilor, cu un

procent de aproximativ 25%” (Adelina Gherman, „Spania. Tânăra generaţie nu munceşte
şi nu învaţă”, în Adevărul de Seară, 07.09.2009, p. 10).
Evident, în articol nu este vorba despre un rând format din tineri spanioli; de asemenea, după cum
se înţelege şi din titlul articolului, aceşti tineri nu stau la rând în faţa oficiilor de plasare a forţei de
muncă. Pur şi simplu, Adelina Gherman nu ştie să scrie corect: „în rândurile tinerilor”.
74
„Românilor li s-au rezervat 1.800 de locuri, dar sunt aşteptaţi şi fani ai echipei
naţionale din rândul comunităţii româneşti din Grecia” (Corespondent Realitatea TV la
Atena, „Realitatea de la 12”, Realitatea TV, 15.11.2013, ora 12:27).
„Pot doar să vă spun că percepţia în rândul colegilor mei a fost că e vorba de o

sancţiune aplicată celui care a făcut dosarul...” (Andreea Pora, „Voi continua linia Morar.
Nu mă intimidează presiunea politică. Interviu cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef
al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, în Revista 22, nr. 50, 17-23 decembrie 2013, pp. 6-
8).
„Nu ştim cât de proeuropeni sunt, de fapt, oligarhii şi liderii politici ucrainieni –
dar ştim (...) câtă corupţie se află în rândul elitelor care controlează ţara” (Ovidiu Nahoi,
„Trei clişee despre Rusia, Europa şi Ucraina”, Dilema Veche, Anul XI, nr. 539, 12-18
iunie 2014, p. 5).
“Preşedintele Yemenului, Abdrabuh Mansur Hadi, a concediat doi dintre liderii

militari ai forţelor armate, după ce aceştia nu au reuşti să împiedice avansul rapid al
rebelilor şiiţi în regiune şi după o serie de atacuri ale grupării Al-Qaida în regiune”
(„Yemen: concedieri în rândul generalilor. Preşedintele ia măsuri dure împotriva
terorismului”, în adevarul.ro, 13.07.2014 - https://ro.stiri.yahoo.com/yemen-concedieri-
%C3%AEn-r%C3%A2ndul-generalilor-pre%C5%9Fedintele-ia-m%C4%83suri-
180843129.html, consultat pe 14.07.2014, ora 05:02).
„Rezultatul din meciul cu Germania, 0-8, a stîrnit un val negativ în rîndul fanilor
tricolori” (Justin Gafiuc, Marius Mărgărit, Răzvan Luţac, „Patrulaterul ruşinii. Patru
rezultate de coşmar în ultimele trei luni la U19 şi U21: ce s-a întîmplat şi care sînt
explicaţiile antrenorilor”, în Gazeta Sporturilor, 11.09.2014 - GSP.ro, consultat la
http://www.gsp.ro/fotbal/nationala/patrulaterul-rusinii-patru-rezultate-de-cosmar-in-
ultimele-trei-luni-la-u19-si-u21-ce-s-a-intimplat-si-care-sint-explicatiile-antrenorilor-
434126.html, pe 12.09.2014, ora 02:30)70.
70
Alături de Dilema Veche şi Evenimentul zilei, Gazeta Sporturilor sfidează reglementările Academiei cu
privire la folosirea lui „â” şi „î”, precum şi la scrierea verbului a fi la persoana I singular şi, respectiv,
persoana a III-a plural („sunt” în loc de „sînt”).
75
„Bărbatul îşi alegea victimele din rândul familiilor dezorganizate...” (Ana Oleinic,
corespondent Prima TV, „Focus”, Prima TV, 18.09.2014, ora 16:35).
„Imaginea României în Irlanda (...) a fost mereu o temă sensibilă în rândul celor
care ne-am stabilit aici...” (Cristi Roman, jurnalist independent, „Când nu prea existăm, fie
buni, fie răi”, în România văzută de alţii, supliment al revistei Dilema Veche, Anul X, nr.
510, p. V).
2.5. Asimilarea inadecvată a unor termeni intraţi recent în limba română
2.5.1. „Media” şi „addenda”
„...dar şi alte mijloace mass media”. (Redactorul rubricii „Educaţie prin sport,
sănătate şi mişcare”, emisiunea „Studio deschis”, Radio România Actualităţi, 05.06.2006,
ora 10:45).
„...alte mijloace media...” (Teodor Atanasiu, ministrul Apărării Naţionale,

emisiunea „Ştirile Europa FM”, Radio Europa FM, 10.08.2006, ora 01:05).
„...modul în care l-au perceput membrii Consiliului pe domnul Neţoiu, prin

intermediul mijloacelor mass media...” (Doru Giugula, prim-vicepreşedinte al Comisiei
de Integritate Morală şi Arbitraj a PSD, declaraţie de presă cu privire la excluderea din
partid a lui Gigi Neţoiu – emisiunea „Ştiri”, Antena 3, 16.01.2009, ora 23:11).
„Imnul va fi difuzat şi în străinătate, prin posturi de radio şi canale media...”

(redactorul ştirii despre imnul turistic al României, „Romania, the land of choice”,
emisiunea „Telejurnal”, TVR 1, 20.04.2009, ora 20:28).
Cuvântul media provine din latină, unde înseamnă „mijloace” şi a intrat în limba română din
engleză, unde există expresia mass media communications („mijloace de comunicare în masă”), pe
care limba română a simplificat-o (franceza a simplificat-o şi mai mult, preluând doar cuvântul
media); aşadar, cuvântul media este la plural, motiv pentru care nu se poate spune „mass-media
românească”, “mass-media internaţională” etc. şi cu atât mai puţin „mijloace mass media” sau
„media românească” (în română, cuvântul „media” are sensul de „medie aritmetică”, ceea ce face
şi mai hilară folosirea termenului latinesc media la feminin singular).
Corect: „alte mass-media” sau „alte mijloace de comunicare în masă”; „prin intermediul mass
media” sau „prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă”. Incorect: „alte mass-medii”,
prin intermediul mass mediei”.
76
„Noile mijloace media fac să dispară centrele de putere stabilite...” (Marshall
McLuhan, Să înţelegem media: extensiile omului, traducere de Ovidiu George Vitan,
Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2011, coperta a IV-a).
„Nici Ungaria nu stă strălucit la acest capitol, după ce guvernul şi-a subordonat,
aproape în totalitate, mijloacele media. De altfel, subordonarea mass-media de către
guvern este o trăsătură caracteristică unei ‚democraţii’ neliberale” (Ovidiu Nahoi, „Va
mai rămâne România o democraţie liberală?”, Dilema Veche, nr. 548, 14-20 august 2014,
p. 5).
Îmi vine greu să cred că acest barbarism semantic aparţine traducătorului, care foloseşte de
nenumărate de ori cuvântul „media” la plural şi care a înţeles foarte bine sensul expresiei „mass
media”, aşa cum rezultă explicit din faptul că traduce un fragment din „Introducere din parea
autorului” care suna aşa: „Ne gîndim la media ca la mijloace de comunicare, în primul rând: presa,
radioul şi televiziunea” (p. 8). Sunt înclinat să cred că nefericita formulare aparţine unui redactor
de editură mai puţin şcolit, care nu a înţeles spiritul cărţii lui McLuhan, dar s-a încumetat să
redacteze nota de prezentare de pe coperta a IV-a. Probabil că acelaşi redactor semidoct a
intervenit şi în prezentarea primului capitol al cărţii, „Mediul este mesajul”, unde citim: „Acesta
este principiul prim pentru orice proiect care vizează înţelegerea funcţionării oricărei media
(sublinierea mea – D.B.)” (p. 32). Aşadar, după 456 de pagini în care media este folosit corect, la
plural, cu sensul de „mijloace”, apare şi o utilizare la singular feminin, probabil cu sensul de
„presă” (oricărei media). Tabieturile mentale ale vorbitorului naiv şi necritic de limba română au
ieşit la iveală!
„Imprevizibilul de pe acest din urmă segment e, la urma urmei, mai previzibil

decît evoluţiile lente din zona mediei comerciale” (Iulian Comănescu, „Piaţa media în
2014”, în Dilema Veche, Anul X, nr. 516, 31 decembrie 2013, p. 20).
Deşi se recomandă ca „analist media”, Iulian Comănescu nu cunoaşte provenienţa expresiei „mass
media” – după cum am mai arătat, o prescurtare a expresiei englezeşti mass media
communications, unde termenul latinesc media se traduce prin „mijloace” (este pluralul
substantivului medium, la declinarea a II-a neutru). În limba română, „media” este forma articulată
a substantivului „medie” (o medie, două medii) şi are doar sensurile de „medie aritmetică”; în
română, expresia mai poate avea sensul de „mijlocie” („zona medie a terenului” = „zona mijlocie
a terenului”). Corect: „... mai previzibil decît evoluţiile lente din zona mass media comerciale”.
„O addenda la scârba superioară este argumentul care spune: dacă nu am făcut

asta acum 15-16 ani, acum ce rost mai are?” (Cristian Ghinea, cu referire la deconspirarea
de către CNSAS, în vara anului 2006, a unor dosare de informatori ai fostei Securităţi –
Dilema Veche, nr. 133, 11-17.08.2006).
Ca şi în cazul cuvântului media, provenit tot din limba latină, aici nu se respectă forma de plural.
Dacă în primul caz declinarea cuvântului este medium-media, în cel de-al doilea ea este
addendum-addenda. Autorul este conştient de faptul că foloseşte un latinism, întrucât îl scrie cu
caracter italic, şi o face, probabil, din „raţiuni de imagine” (imaginea unui intelectual autentic, a
cărui cultură îşi întinde rădăcinile până în antichitatea romană). Dar, pentru cunoscători, el ratează
77
acest „obiectiv imagologic”: le dovedeşte că nu controlează limba latină nici în termeni generali
(declinările se predau în primul an de studiu, adică în clasa a IX-a a liceelor teoretice, indiferent
de profilul acestora, „realist” sau „umanist”); altfel spus, dovedeşte că o foloseşte „după ureche”.
2.5.2. „Alternativă” sau „soluţie alternativă”?
„Am auzit că se lucrează la tot felul de scenarii, de mişcări, care ar urma să creeze
o altă alternativă ...” (Rareş Bogdan, „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 27.01.2014, ora
23:50).
„... să creeze o altă alternativă”. Corect: „să creeze o altă variantă” sau „să găsească o altă soluţie”.
În româneşte, cuvântul „alternativă” înseamnă “Posibilitate de a alege între două soluţii, între două
situaţii etc. care se exclud” (cf. Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. cit., p. 30); aşadar,
alternativa nu este una dintre cele două soluţii, situaţii, variante etc., ci chiar posibilitatea de a alege
(expresia „nu există alternativă”, venită la noi pe filieră franceză, nu înseamnă „nu există altă
soluţie”, cum cred mulţi ziarişti, ci „nu există posibilitate de a alege”, ceea ce, de cele mai multe
ori, înseamnă şi faptul că nu există o a doua soluţie); în nici un caz nu se poate spune „altă
alternativă”, din moment ce alternativă conţine şi ideea de alteritate (din latinescul alterus).
Dar realizatorul Rareş Bogdan de la Realitatea TV este un caz special. Un om pregătit temeinic
pentru a percepe corect fenomenul social şi pentru a-l analiza în profunzime (a absolvit Facultatea
de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea Babeş-Bolyai), aproape
întotdeauna bine informat, cu o etică profesională greu de contestat chiar şi de către adversarii săi,
neiertător cu hoţii, mincinoşii, trişorii şi impostorii (indiferent de poziţia politică sau socială a
acestora), Rareş Bogdan e perceput ca un slujitor îndârjit – uneori, prea îndârjit – al binelui comun
(este unul dintre puţinii oameni de televiziune din România care chiar ştiu ce înseamnă interesul
public şi care exprimă sentimente legate de acesta şi de încălcările acestuia – devoţiune, indignare,
revoltă, intransigenţă etc.). Din păcate, când vine vorba de greşeli gramaticale, Rareş Bogdan este
unul dintre cei mai prolifici oameni de televiziune: ratează adesea acuzativul corect („ideile care le
spunem”), foloseşte abuziv conjuncţia „şi” („aceeaşi politică ca şi cei…”, „la fel ca şi”, „ca şi
cetăţean”) şi, mai ales, face numeroase dezacorduri de gen – şi când e vorba de numerale („ora
doisprezece”, „doisprezece grade”), dar şi când foloseşte pronumele posesiv sau adjectivul
posesiv, ceea ce pare a fi specialitatea ardelenilor (dezacordul de număr dintre subiect şi predicat
este apanajul regăţenilor din Câmpia Dunării). Greşelile lui Rareş Bogdan sunt atât de frecvente şi
de diverse, încât nu ne-am propus să-l monitorizăm; am fi pierdut multe dintre ideile dezbătute în
emisiunile sale. Din fericire, Rareş Bogdan face emisiuni interesante, orientate spre interesul
public şi spre nevoile cetăţenilor.
3. Greşeli sintactice
„De la 19 la 19.30 vă invit să ascultaţi Radio România Actualităţi pentru a urmări

cea mai importantă emisiune sportivă a zilei”. (Redactorul emisiunii - Radio România
Actualităţi, Emisiunea „100% sport”, 04.04.2006, ora 19:04).
Corect: „vă invit să ascultaţi Radio România Actualităţi de la 19 la 19.30...”, căci invitaţia era
adresată la ora 19.04, nu „de la 19 la 19.30”...
78
„Serviciul de presă al preşedinţiei de la Chişinău, cât şi autorităţile nerecunoscute
de la Tiraspol au anunţat că întrevederea va avea loc la Palatul Copiilor din Tiraspol.”
(Luminiţa Bogdan, „Vladimir Voronin şi-a dat întâlnire la Tiraspol cu Igor Smirnov”, în
Adevărul, 24.12.2008, p. 12).
Autoarea foloseşte greşit formula „atât X, cât şi Y”, căci nu scrie „Atât serviciul de presă al
preşedinţiei de la Chişinău...”, dar scrie „cât şi autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol”. Celor
care nu ştiu să utilizeze această „paradigmă lingvistică” (Ferdinand de Saussure), le recomandăm
înlocuirea lui „cât” cu „precum”: „Serviciul de presă al preşedinţiei de la Chişinău, precum şi
autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au anunţat că...”.
„...jucătorii echipei CSU Bucovina nu doar şi-au creat culoare de a marca, dar au
făcut un spectacol extraordinar la Berna...” (Adina Blaj, „Bucovina Suceava, surpriza
Europei”, în suplimentul Sporturi al cotidianului Adevărul, 04.05.2009, p. 2).
„Multă lume s-a întrebat în momentul înlocuirii procurorilor Papici şi Alexandru

ce s-a urmărit”? (Andreea Pora, „Voi continua linia Morar. Nu mă intimidează presiunea
politică. Interviu cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie”, în Revista 22, nr. 50, 17-23 decembrie 2013, pp. 6-8).
În mod sigur, Andreea Pora nu a vrut să se întrebe dacă „multă lume s-a întrebat...”, ci să arate ce
anume s-a întrebat multă lume: „Ce s-a urmărit?”. Aşadar, formularea este hilară. În astfel de
situaţii, pentru o redactare corectă există două soluţii: 1) punem două puncte şi scriem întrebarea
(„Multă lume s-a întrebat (...): ce s-a urmărit?”); 2) ne rezumăm la o afirmaţie şi nu mai punem
semnul întrebării („Multă lume s-a întrebat (...) ce s-a urmărit.”)
„Următoarea generaţie Fiesta de la Ford, cea mai bine maşină vândută a grupului
american, se va face în Germania, la Koln. Din păcate, acest anunţ dezamăgeşte
aşteptările celor care au sperat că o parte din aceste maşini ar putea să fie produse la
Craiova, ceea ce ar fi însemnat un plus valoare pentru uzina din Bănie, dar şi pentru
economia naţională” („Ford Fiesta nu vine la Craiova”, Digi 24, postat pe 25.03.2014, ora
22:00, găsit la http://ro.stiri.yahoo.com/ford-fiesta-nu-vine-la-craiova-190500546.html).
În analiza care urmează voi face abstracţie de faptul că redactorul a inversat „maşină” cu
„vândută”, greşeală ce poate fi pusă pe seama grabei sau neatenţiei. Mă voi opri doar la greşeala
tipică, întâlnită frecvent – înlocirea lui „cel mai” cu „cea mai”. În fraza de mai sus, gradul
comparativ se referă la verbul „a vinde”, nu la substantivul „maşină”, aşadar: „cel mai bine
vândută maşină”. Este adevărat că forma de participiu a verbului ne trimite cu gândul la adjectivul
„vândută”, ceea ce ne conduce la formularea „cea mai vândută”, care ar fi fost coectă, Dar
redactorul de la Digi 24 nu se mulţumeşte cu această formulă: introduce adverbul „bine”, ceea ce
schimbă contextul semantic, fiindcă „bine”, ca orice adverb, se referă la verb, nu la substantiv. În
noua situaţie, formularea corecă este: „cel mai bine vândută maşină” sau „maşina cel mai bine
vândută” sau „maşina vândută cel mai bine”. Trei variante corecte şi... niciun „cea mai”.
79
„Noi acum vă spunem la revedere şi ne revedem mâine seară, la ora 20:00” (Ligia
Munteanu, „Telejurnal”, TVR 1, 15.09.2014, ora 20:45).
„Noi, acum, vă spunem la revedere şi ne revedem mâine seară, la ora 20:00”

(Ligia Munteanu, „Telejurnal”, TVR 1, 10.11.2014, ora 20:43).
Aceeaşi Ligia Munteanu, la distanţă de două luni! Oare cum a putut să lege în aceeaşi frază aceste
două idei: „acum” şi „ne vedem mâine seară”?! Avem aici doar o mostră din mulţimea greşelilor
care se fac din cauza eludării timpului verbelor. Ligiei Munteanu îi joacă festă verbul „ne
revedem”, care este la prezent şi o face să creadă că îl poate înghesui lângă „acum vă spunem la
revedere”. Numai că ea ar fi trebuit să folosească forma de viitor: „ne vom revedea mâine seară”.
Corect: „Noi, acum, vă spunem la revedere; ne vom revedea mâine seară”.
„Am fost şocată când71 mi-am dat seama că americanul (şi aici mi s-a spulberat un
întreg mit legat de bogăţia americanilor, de viaţa lor safe şi lipsită de griji) trăia într-o sărăcie
lucie, statutul său nu era departe de cel al unui homeless” (Adina Popescu, „Curiozitate şi
etichete”, în România văzută de alţii, supliment Dilema Veche, Anul X, nr. 510, p. I).
De la prima citire, orice lector normal îşi dă seama că paranteza ar fi trebuit deschisă abia la
sfârşitul pasajului reprodus mai sus. Corect: „Am fost şocată când mi-am dat seama că americanul
trăia într-o sărăcie lucie, [că] statutul său nu era departe de cel al unui homeless (şi aici mi s-a
spulberat un întreg mit legat de bogăţia americanilor, de viaţa lor safe şi lipsită de griji)”.
4. Greşeli stilistice
4.1. Cacofoniile şi evitarea lor neinspirată
„Dar elementul cel mai interesant al Strategiei se află rezumat într-o singură
frază, cu care documentul se autocalifică ca ceva făcut în grabă” (Mark Constantinescu,
„Turismul românesc, în luptă cu el însuşi” – 7 plus, 15.08.2006, p. 7).
„Dacă ar fi adevărat, activitatea sa s-ar încheia cu un gust amar, având în vedere

înfrângerea în faţa Norvegiei” (Adina Blaj, „Apus de soare la Naţională!”, cu subtitlul
„Pentru Huţupan şi Amariei, meciul de azi cu Croaţia va fi ultimul în tricolor”, Adevărul,
13.12.2008, p. 21).
71
Folosirea lui î din i trebuie luată ca un moft al celor de la Dilema, devenită între timp Dilema Veche: „Nu
ne supunem noi reglementărilor din vremea unui regim criptocomunist, cum este regimul Iliescu!”, deşi
folosirea lui î din a fusese reglementată nu de Guvernul României, ci de Academia Română (Hotărârea
Adunării Generale a Academiei Române din 17 februarie 1993). Dar aşa sunt unii intelectuali români: nu se
simt bine dacă nu sunt puţin exaltaţi şi puţin patetici. Celor de la Dilema li s-au alăturat atunci, în 1993,
intelectualii de la Evenimentul Zilei (cotidian care publică şi astăzi texte scrise cu î din i).
80
„Filip a refuzat însă să discute aspectul financiar al înţelegerii pe care o are cu
Ministerul Turismului şi nici nu a confirmat dacă demersul său artistic este benevol.”
(Diana Marcu, „Sunt luat drept prost, se plânge naistul Zamfir scos din imnul turistic”,
http://www.gandul.info/actualitatea/, 01.05.2009, ora 22:15).
Pe ultimele două le-aş numi „semi-cacofonii”. Nu apar în manuale, dar sună urât. Termenul
cacofonie vine din grecesul kakos / κάκως = “urât”, şi, în acest sens, orice alăturare de sunete care
se aude urât intră sub specia cacofoniei (de pildă, “activitatea sa s-ar încheia”, „a refuzat însă
să...”). Pentru un vorbitor nativ al limbii române este deplorabilă absenţa abilităţii de a evita
cacofoniile, ceea ce nu mi se pare valabil pentru alţi vorbitori (maghiari, germani sau arabi); ea
sugerează fie o slabă conştientizare a propriei practici lingvistice, fie absenţa unor aptitudini care
să-i permită evitarea în timp util a unei cacofonii (gândire rapidă, imaginaţie lingvistică etc.). Ori,
aceste aptitudini se formează în timp şi numai prin lectură. Cât mai multă lectură!
„Nevasta bărbatului, Lucreţia, de 67 de ani, nu a aflat încă că soţul ei a fost

tranşat.” (Daniel Dancea, Cristian Poelincă, „Timişoara: Şef de stabor ucis de ziua lui” în
Adevărul, 02.08.2009).
Corect: „Nevasta bărbatului, Lucreţia, de 67 de ani, încă nu a aflat că soţul ei a fost tranşat”. De
regulă, aducerea adverbului „încă” înaintea verbului (dacă se poate, chiar la începutul propoziţiei)
reduce la minimum probabilitatea apariţiei la orizont a unei... cacofonii. Exemple: în loc de „Nu a
venit încă Camelia”, „Camelia încă nu a venit” sau „Încă nu a venit Camelia”; în loc de „Nu am
zburat încă cu avionul”, „Încă nu am zburat cu avionul”.
„Românca continuă să îşi câştige serviciul, arma cu care işi poate distruge orice
adversară” (Andrei Constantinescu, „Tenis: Sorana e semifinalista la Los Angeles!”, în
Adevărul, 07.08.2009).
„«Am spus public ceea ce demult se vorbea neoficial». Aşa şi-a justificat
preşedintele Barack Obama pledoaria pentru crearea unui stat palestinian...” (Miruna
Munteanu, „De ce s-au supărat evreii pe Obama”, în Jurnalul Naţional, 24.05.2011, p.
14).
„Pentru China era o fereastră deschisă către lume. Deci mulţi dintre oamenii care
la ora aceasta au 50, 60 de ani şi urcă către poziţii de decizie în sistemul politic şi
administrativ central chinez au pornit la drum în decadele în care România era un
partener preferat...” (Ovidiu Nahoi, Ion M. Ioniţă, „Ce şanse are Europa în competiţia cu
China şi India”, în Adevărul, 06.06.2011, pp. 26-27).
81
„Premierul Victor Ponta a semnat propunerea lui Ovidiu Silaghi la Transporturi,
numirea s-ar putea însă să întârzie…” („Ştirile de la ora 8”, Realitatea TV, 22.07.2013,
ora 08:00).
„Medicul Laura Vizireanu a fost scoasă din apă, nu a putut fi însă salvată...”
(„Ştiri”, Digi 24, 22.12.2014, ora 19:04).
„Expresia ,politică ca pe Dâmboviţa’ este ilustrată cum nu se poate mai bine la…
Dâmboviţa” (Silviu Mănăstire, „Dosar de politician”, Realitatea TV, 18.10.2013, ora
01:57).
„Aşteptăm ca să apară cartea mea, numai atunci vom putea să ne plătim datoriile.
Nu ne-am obişnuit încă cu aceste vremuri de sărăcie şi cheltuim prea mulţi bani” (Karin
Gündisch, „Jurnalul unei profesoare din anii ’80”, traducere de Mariana Adameşteanu,
rubrica „Atelier de scriitor”, în Bucureştiul Cultural, nr. 130, 17 dec. 2013, pp. 14-16).
Din pasajul de mai sus reiese că până şi un traducător de literatură, obişnuit cu capcanele limbii,
poate produce o cacofonie dacă nu aplică regula folosirii lui „încă”: plasarea la începutul
propoziţiei. Corect: „Încă nu ne-am obişnuit cu aceste vremuri de sărăcie...”.
„Din nou o să vină domnul Crin Antonescu şi o să zică că noi, jurnaliştii, creăm
tot felul de ipoteze, dar ăsta e rolul nostru...” (Rareş Bogdan, „Jocuri de putere”, Relitatea
TV, 11.02.2014, ora 22:50).
„Sartre ştia deja cât de importante sunt presa şi publicitatea, aşa că a creat în jurul
piesei o continuă rumoare, încă cu şase luni înaintea premierei” (Sever Voinescu, „Sartre,
susţinând capitalismul”, în Dilema Veche, nr. 546, 31 iulie – 6 august 2014, p. 4).
„Pentru Nicoleta Lefter, rolul Ginger/Nadia aduce ceva diferit faţă de anterioarele
sale prestaţii, un personaj eminamente bun, naiv şi blând... (Oana Stoica, „A fost sau n-a
fost?”, în Dilema Veche, nr. 546, 31 iulie - 6 august 2014, p. 17).
82
„Când, în 1914, unităţile s-au avântat în luptă (...), ele au urmat un model
comparabil încă cu cel al războaielor de eliberare” (Rodica Binder, „Din nou despre
război”, în Dilema Veche, nr. 548, 14-20 august 2014, p. 6).
„Un prieten mi-a spus, privindu-mi biroul, de pe pragul uşii: «Dacă tu te descurci
în această dezordine nu-i nici o problemă.» E ceea ce credea şi Ionesco când îşi asuma
victoria” (George Banu, „Ionesco şi victoria dezordinii”, în Dilema Veche, nr. 551, 4-10
septembrie 2014, p. 11).
„Dar ca să ajungi acolo, trebuie însă să mai urci...” (Mihaela Călin, „Observator”,
Antena 1, 18.09.2014, ora 16:25).
83
4.2. Frazare confuză şi topică neinspirată
„Să ai spirit de corp înseamnă să aperi breasla căreia îi aparţii în faţa atacurilor
nejustificate şi denigrărilor din exterior, cât şi să fii neîndurător faţă de abaterile de la
codul onoarei comise în interior” (Cristian Tudor Popescu, „Institutul pentru Vindecarea
Hoţiei”, în Jurnalul Naţional, 27.04.2009).
„Confucius a avut o mare influenţă asupra vieţii politice chinezeşti, cât şi asupra
artei şi culturii” (TVR Info, 29.09.2009, ora 21:37).
Dacă nu folosim binomul „atât..., cât şi...”, utilizarea lui „cât şi” nu are sens. Aşadar, Cristian
Tudor Popescu şi redactorul TVR ar fi trebuit să spună: „Să ai spirit de corp înseamnă să aperi
breasla căreia îi aparţii în faţa atacurilor nejustificate şi denigrărilor din exterior, precum şi să fii
neîndurător faţă de abaterile de la codul onoarei comise în interior”, respectiv: „Confucius a avut o
mare influenţă atât asupra vieţii politice chinezeşti, cât şi asupra artei şi culturii” sau: „Confucius a
avut o mare influenţă asupra vieţii politice chinezeşti, precum şi asupra artei şi culturii”. Dar în
ultimii ani, tot mai mulţi vorbitori ai limbii române îl folosesc complet nejustificat pe „cât” în
locul lui „precum”.
„Va avea un program foarte încărcat în iunie” (Ştefan Găvan, subtitlu la interviul cu
Sorana Cârstea „Joc cel mai bun tenis din carieră”, în Adevărul. Sporturi, 27.04.2009, p.7).
Corect: „În iunie va avea un program foarte încărcat”. Dupa unitatea de semnificaţie „va avea un
program foarte încărcat”, precizarea „în iunie” apare ca superfluă, ca şi când ar fi o precizare
facultativă. Dar ideea principală a informaţiei tocmai asta este: sportiva va avea un program
încărcat în iunie şi nu în general (altfel, n-am mai avea o informaţie, ci o afirmaţie redundantă;
oricine ştie ca un jucător de tenis are program încărcat).
„Şoferilor nu le vine să creadă ce li se întâmplă” (Mihai Mincan, Iulius Cezar,

Andrei Amza, Petronel Tudor, „Orban, Berceanu şi Tiron ne-au blocat drumul spre
mare!”, în Adevărul, 07.08.2009).
În limba română literară, expresia „să creadă” este urmată în mod necesar de prepoziţia „în” sau
de conjuncţia „că”: „să creadă în Dumnezeu”, „să creadă că vine sfârşitul lumii” etc. Corect:
„Şoferilor nu le vine să creadă că li se întâmplă aşa ceva”.
„La concursul din 23 august din Bahamas participă 85 de reprezentante”

(„Realitatea de la 23”, Realitatea TV, 17.08.2009, ora 23:14).
Bineînţeles, forma corectă de exprimare a gândului este „participă reprezentante din 85 de ţări”,
„participă sportive din 85 de ţări” sau „participă 85 de concurente”, în funcţie de realitate: în
Bahamas participau fie 85 de ţări, fie 85 de sportive. În niciun caz nu putem spune doar „85 de
reprezentante”, fiindcă verbul a reprezenta este tranzitiv: ceva sau cineva este reprezentativ sau
reprezentant fiindcă reprezintă ceva sau pe cineva – reprezentant al..., reprezentantă a...,
reprezentanţi ai..., reprezentante ale...
84
„[Valeriu Lazarov] a revenit în România după 1990, unde a adus noi formate de
emisiuni: Surprize, surprize şi Din dragoste” („Ora de ştiri”, TVR 2, 11.08.2009, ora
22:50).
În acest caz este uşor să ghicim ce s-a întâmplat în mintea vorbitorului: gândindu-se la locul în
care s-a întors Lazarov, a introdus conjuncţia adverbială „unde”, fără să-şi dea seama că între timp
specificase şi momentul în care s-a întors, ceea ce ar fi impus folosirea conjuncţiei „când”.
Corect: fie „a revenit în România după 1990, când a adus noi formate de emisiuni”, fie „după
1990 a revenit în România, unde a adus noi formate de emisiuni”.
„Angela Moroşanu s-a clasat a patra, după jamaicanele Melanie Walker şi Kaliese
Spencer, dar şi a australiencei...” (Radio România Actualităţi, „Radiojurnal”, 14.09.2009, ora
09:06).
Este evident că prezentatorul ştirilor sportive a avut în minte expresia „în urma jamaicanelor”,
ceea ce ar fi făcut plauzibilă expresia „dar şi a australiencei”. Însă el a apucat să pronunţe „după
jamaicanele”, ceea ce l-ar fi obligat să spună, în continuare, „dar şi după australianca”.
Acest exemplu ilustrează o situaţie întâlnită frecvent când e vorba de frazarea greşită: vorbitorul
face acordul nu cu ceea ce pronunţă, ci cu ceea ce intenţiona să pronunţe, dar nu a pronunţat.
„Simţi uneori că spectacolul celor de la Teatrul Naţional «Radu Stanca» din Sibiu
sacrifică, în favoarea spectacolului, claritatea narativă. Dar ce spectacol!” (Silvia Dumitrache,
„Triumful lui Mefisto în Scoţia”, în Observator Cultural, nr. 231 (489), 27 august – 2 septembrie
2009, p. 24).
În primul rând, repetarea cuvântului „spectacol” este nu doar supărătoare din punct de vedere
estetic, dar şi contraproductivă, contribuind la caracterul confuz al textului: prima dată, el este
utilizat în sensul de creaţie dramaturgică (performance), iar a doua oară – cu sensul de
„spectaculos” (show). Pentru un cititor mai puţin avizat e greu de înţeles cum „spectacolul (...)
sacrifică, în favoarea spectacolului...”.
În al doilea rând, lectura ar fi curs mai uşor dacă expresia „în favoarea spectacolului” ar fi rămas
la sfârşitul propoziţiei: „Simţi uneori că spectacolul celor de la Teatrul Naţional «Radu Stanca»
din Sibiu sacrifică claritatea narativă în favoarea spectacolului”. Este drept că acum apare o
cacofonie – „sacrifică claritatea” – pe care autoarea articolului a vrut s-o evite, dar o putea evita şi
altfel decât inversând ordinea firească a cuvintelor. În plus, această inversare a anulat efectul
retoric al propoziţiei următoare: „Simţi uneori că spectacolul celor de la Teatrul Naţional «Radu
Stanca» din Sibiu sacrifică claritatea narativă în favoarea spectacolului. Dar ce spectacol!”.
„Este vorba de Mohamed El-Baradei, fostul şel al Agenţiei Internaţionale pentru

Energie Atomică (AIEA) şi principalul rival al clanului Mubarak (fie că va candida tot
Hosni sau fiul Gamal) la alegerile prezidenţiale din septembrie 2011.” (Bogdan
Munteanu, Gândul.info, 27.01.2011, p.7).
85
Corect: „principalul rival al clanului Mubarak la alegerile prezidenţiale din septembrie 2011 (fie că
va candida tot Hosni, fie că va candida fiul Gamal).”
„Localnicii par a fi loviţi de amnezie atunci când vine vorba de Slavici. Ştiu de
muzeul dedicat celor două personalităţi pe care comuna le-a dat culturii române, dar când
vine vorba de scriitorul arădean, Slavici nu are un cult, aşa cum, într-o lume normală ar fi
trebuit să fie” (Adrian Tudor, „Pe urmele lui Slavici şi ale celor care i-au ucis memoria.
De ce nu îl vrem pe scriitor acasă la Şiria”, în Adevărul de seară, 30.01.2011).
Corect: „Slavici nu are un cult, aşa cum ar fi trebuit să fie într-o lume normală”.
„Macheta casei în care scriitorul s-a născut” (Adrian Tudor, „Pe urmele lui Slavici
şi ale celor care i-au ucis memoria. De ce nu îl vrem pe scriitor acasă la Şiria”, în
Adevărulde seară, 30.01.2011).
Recomandabil: „Macheta casei în care s-a născut scriitorul”. Enunţul nu era unul polemic, raportat
la alt enunţ care ar fi afirmat că în casa respectivă s-a născut altcineva, în niciun caz scriitorul (de
pildă, fiul scriitorului). Enunţul urmăreşte să scoată în evidenţă valoarea casei respective, care vine
din faptul că în ea s-a născut scriitorul (nu doar a copilărit sau doar a creat). Aşadar, accentul ideii
ar fi trebuit să cadă pe „s-a născut”, nu pe „scriitorul”.
„Dacă e să vă dau un sfat de moment, nu vă pot spune decât atât: evitaţi să puneţi
pe seama conjuncturilor, a neajunsurilor curente (oricît de grave ar fi) tot ce nu vă
reuşeşte.” (Andrei Pleşu, „Alte întrebări, alte fragmente de răspuns”, Dilema Veche, nr.
364, 3-9 februarie 2011, p. 3).
Mult mai uşor de citit: „...evitaţi să puneţi tot ce nu vă reuşeşte pe seama conjuncturilor, a
neajunsurilor curente (oricît de grave ar fi)”.
„Jucătorii din Burkina Faso mai trebuie să învingă doar Nigeria, care a trecut, tot
ieri, în semifinale, de Mali, scor 4-1, pentru a deveni în premieră campioană a Africii”
(„Miracol la Cupa Africii. Cum a ajuns micuţa Burkina Faso în finală”, in Yahoo! News:
http://ro.stiri.yahoo.com/miracol-la-cupa-africii-cum-ajuns-micu%C5%A3a-burkina-
073038151--spt.html ).
Forma preferabilă: „Pentru a deveni în premieră campioni ai Africii, jucătorii din Burkina Faso
mai trebuie să învingă doar Nigeria, care a trecut de Mali în semifinale, tot ieri, scor 4-1”.
„Cumva, postul de ştiri fondat de Dan Voiculescu trebuie să-şi legitimeze

pretenţiile de bastion al liberei exprimări şi tribună a poporului, or, cei 4000 (conform
prietenoasei, după unii, Jandarmerii) de susţinători în stradă reprezintă o demonstraţie
86
suficientă în acest sens...” (Iulian Comănescu, „Antena 3, singură împotriva tuturor”, în
Dilema Veche, nr. 548, 14-20 august 2014, p. 20).
Cred că pentru majoritatea cititorilor este evident că fraza ar fi curs mai firesc dacă ar fi sunat aşa:
„cei 4000 de susţinători în stradă (conform prietenoasei, după unii, Jandarmerii) reprezintă o
demonstraţie suficientă în acest sens...”. Intercalarea parantezei imediat după numeralul „4000”
este contraproductivă, fiindcă întrerupe firul logic al frazei, dar şi abuzivă, fiindcă ideea susţinută
de Jandamerie nu se reducea la cifră, ci cuprindea şi semnificaţia acesteia: 4000 de susţinători în
stradă. Jandameria asta a susţinut: susţinătorii Antenei 3 care au ieşit în stradă în ziua respectivă
au fost în număr de 4000. De aceea, este logic să intercalăm paranteza explicativă după ideea
completă: „4000 de susţinători în stradă”. Cine nu înţelege această argumentaţie, pur şi simplu, nu
are simţul limbii.
„O ultimă (în antologie) fază de experienţă şi o nouă vârstă lirico-poetică întâlnim

în Poveşti filozofice cretane şi alte poezii” (Daniel Cristea-Enache, „Poetul şi generaţia
(II)”, Observator cultural, nr. 466 (724) 29 mai – 4 iunie 2014, p. 16).
„Publicul parizian a trebuit (chestie de politeţe) să o aplaude şi pe Sharapova, dar

a fost vorba de nişte „aplauze resemnate”. Inima tuturor era confiscată „definitiv” de
româncuţă” (Andrei Pleşu, „Note, stări, zile”, Dilema Veche, Anul XI, nr. 539, 12-18
iunie 2014, p. 3).
Evident, textul ar fi avut mai multă coerenţă, coeziune şi progresivitate dacă ar fi sunat aşa:
Publicul parizian a trebuit să o aplaude şi pe Sharapova (chestie de politeţe), dar a fost vorba de
nişte „aplauze resemnate”. Numai că pentru asta trebuie ca autorul să nu-şi dorească, mai
mult sau mai puţin conştient, să epateze prin inteligenţa sa literară, prin aşa-numita
„fineţe a scriiturii”.
„Pe vremuri (...) făceam un talk-show la TVR care se numea (scuzaţi, nu eu am

dat titlul) Orizont 2007” (Gabriel Giurgiu, „Un proiect fără Dumnezeu?”, Dilema Veche,
Anul XI, nr. 539, 12-18 iunie 2014, p. 6).
Aceeaşi observaţie ca mai sus: dacă autorul său nu şi-ar fi dorit să epateze, textul ar fi sunat
aşa: „făceam un talk-show la TVR care se numea Orizont 2007 (scuzaţi, nu eu am dat titlul)”.
„Jurnalistul nu are de ce să fie „autoritar”. Principala sa calitate – şi nu în sens

ortodox – trebuie să fie smerenia” (Mircea Vasilescu, „Jurnalistul e un predicator la colţul
străzii” – dialog cu Vlad Mixich, Dilema Veche, Anul XI, 12-18 iunie 2014, p. 7).
De această dată se pare că nu e vorba de dorinţa de a epata, ci mai degrabă de inabilitatea de a

introduce o precizare explicativă. Putem să plecăm de la supoziţia că dialogul dintre Mircea
Vasilescu şi Vlad Mixich a fost mai întâi oral şi abia apoi a fost transcris, caz în care jurnalistul
Vlad Mixich se afla sub imperiul oralităţii, al limbajului colocvial. Dar cel care a transcris dialogul
şi care l-a pregătit pentru tipar putea interveni pentru a face textul mai inteligibil: „Principala sa
calitate trebuie să fie smerenia – şi nu în sens ortodox”. Abia în această variantă devine clar că
87
precizarea „şi nu în sens ortodox” se referă la „smerenie”, şi nu la „calitate”. (Aici nu putem să
facem abstracţie de faptul că precizarea nu este suficient de... precisă. După cum se ştie, smerenia
este o calitate umană promovată de toate cultele creştine, nu doar de cultul creştin ortodox, de
aceea se putea spune „Principala sa calitate trebuie să fie smerenia – şi nu în sens creştin”. Chiar
dacă autorul dorea să se refere strict la sensul pe care smerenia îl are în tradiţia ortodoxă,
precizarea este formulată neclar; ea ar fi trebuit să sune aşa: „Principala sa calitate trebuie să fie
smerenia – şi nu în sens creştin-ortodox”. Spunem „ar fi trebuit” fiindcă în limbajul comun, din
ultimele decenii, puternic laicizat, cuvântul „ortodox” este polisemantic, având mai multe sensuri:
„corect”, „canonic”, „principial”, „dogmatic”, „fundamentalist”, „conformist”, „tradiţional” sau
„cel mai aproape de adevăr”, cu referire la originea sa grecească: „opinie sau gândire justă,
dreaptă” (orthos – drept şi doxa – opinie, gândire). In aceste condiţii, ce ar putea înţelege un cititor
profan, nefamiliarizat cu limbajul religios, din precizarea „şi nu în sens ortodox”?!
„Secretarul General al Academiei Române, Ioan Otiman, nu a putut fi contactat

pentru a formula un punct oficial de vedere cu privire la acest caz” („Realitatea de la ora
Am trăit s-o aud şi pe-asta: „punct oficial”! Ce fel de punct oficial? De vedere! Cel care a redactat
ştirea „Dan Voiculescu a arendat Academia Română” nu a ţinut seama de faptul că expresia cu
sens este „punct de vedere”; o astfel de unitate semnificativă nu poate fi ruptă cu inserţii de genul
celei de mai sus, căci se ajunge la aberaţii logico-semantice. Oficial nu poate fi „punctul”, ci
„punctul de vedere”; aşadar, corect este „un punct de vedere oficial cu privire la acest caz”.
4.3. Pronunţarea greşită a unor cuvinte
„Premierul suedez, a cărui ţară deţine preşedenţia...” (Gabriela Tătărău,

Formularea corectă este: „a cărui ţară deţine preşedinţia”. Confuzia între „preşedinţie” şi
„preşedenţie” este foarte răspândită în rândurile vorbitorilor limbii române, inclusiv printre
slujitorii presei. Evident, corect este preşedinţie, cu „i”, căci cuvântul provine din cuvântul
„preşedinte”, nu din „preşedente”, care nu există în limba română. Forma incorectă, „preşedenţie”,
se explică prin aplicarea necritică a modelului lingvistic „prezident – prezidenţie”, din aceeaşi
familie lexicală cu „prezidare – prezidiu”. În acest caz, formula prezidenţie, cu „e”, este corectă.
Dar ea conţine sunetul „z”, nu pe „ş”.
4.4. Utilizarea incorectă a virgulei
„Titlul de mai sus era pus deasupra primei cronici de teatru semnate de
Magdalena Boiangiu, în „Adevărul literar şi artistic“, la 28 noiembrie 2007.” (Dan
Boicea, „Stai în fotoliu şi-ţi place”, Adevărul literar & artistic, 8.07.2009, p.4).
Corect: „Titlul de mai sus era pus deasupra primei cronici de teatru semnate de Magdalena
Boiangiu în „Adevărul literar şi artistic“, la 28 noiembrie 2007”. Aşadar, fără virgulă după
Boiangiu, căci această virgulă pusă în plus schimbă sensul frazei. Pentru cine nu ştie când a
debutat regretata Magdalena Boiangiu în calitate de critic de teatru, subtilul articolului conţine o
dezinformare: Magdalena Boiangiu ar fi semnat prima ei cronică de teatru abia în 2007, iar
această primă cronică ar fi fost publicată de „Adevărul literar şi artistic“.
88
În acest caz, unitatea de semnificaţie nu este „prima cronică de teatru semnată de Magdalena
Boiangiu”; unitatea de semnificaţie este: prima cronică de teatru semnată de Magdalena Boiangiu
în „Adevărul literar şi artistic“. Cele mai multe utilizări greşite ale virgulei se datorează
incapacităţii subiectului de a sesiza „unitatea de semnificaţie” (expresia care transmite o anumită
informaţie despre o anumită realitate). Ca şi în exemplul de mai sus, ambele expresii au sens, dar
una dintre ele are o semnificaţie greşită (transmite o informaţie falsă). Şi asta, din cauza unei...
virgule prost plasate.
„Un artist de 80 de ani în căutarea perfecţiunii” (titlu în Jurnalul Naţional,

07.10.2009, p. 20).
Articolul anunţat de acest titlu a fost dedicat expoziţiei Horia Damian, deschisă la Palatul
Mogoşoaia. Dar dezinformează, fiindcă vârsta pictorului era, în acel moment de 72 de ani. Este
adevărat că în ediţia din 10 octombrie, redacţia a publicat, pe aceeaşi pagină, o erată scrisă în
cuvinte sprinţare, care se vroiau şi o scuză adresată „marelui pictor”. De asemenea, este adevărat
că în ediţia online titlul a fost schimbat: Radu Varia despre Horia Damian: "80 de ani în căutarea
perfecţiunii". Dar la fel de adevărat este că prin folosirea/nefolosirea arbitrară a virgulei putem să
transformăm un enunţ adevărat într-un enunţ fals.
Aşadar, varianta corectă este: „Un artist, de 80 de ani în căutarea perfecţiunii”. Este greu de
înţeles de ce redactorul nu a ales o formulare mai simplă, dar mai grăitoare: „Un artist în căutarea
perfecţiunii” sau chiar „Un artist în căutarea perfecţiunii timp de 80 de ani”. [Se ştie că în
formularea titlurilor un rol important îl are spaţiul tipografic: uneori, o literă în plus „te scoate din
spaţiu” sau, mai rău, îţi impune o altă organizare a titlului pe rânduri, care poate fi catastrofală.
Dar tocmai de aceea „responsabilul cu titlurile” trebuie să aibă o inteligenţă lingvistică de excepţie
şi o solidă cultură a limbii scrise, care se poate forma şi consolida doar în timp, pe calea regală a
lecturii.]
„Nu la fel de bucuroşi [de schimbarea vremii] au fost şoferii, care nu erau
pregătiţi pentru vreme de iarnă…” („Realitatea de la 14:00”, Realitatea TV, 11.11.2013,
ora 14:45).
La o privire sumară este evident că după „şoferii” nu are ce căuta o virgulă. Pentru că aici nu este
vorba despre toţi şoferii francezi [din zona de lângă frontiera cu Germania, unde venise iarna], ca
să spunem că de schimbarea vremii nu au fost bucuroşi „şoferii, care” etc. etc. Este la mintea
cocoşului că schimbarea vremii i-a nemulţumit DOAR pe şoferii care nu erau pregătiţi pentru
vreme de iarnă (expresia scrisă cu caracter italic fiind o unitate de semnificaţie, pe care nu avem
voie să o fragmentăm cu virgule sau cu orice altceva).
„O perspectivă din care se pare, în ciuda sentimentelor frumoase de mizericordie,

etc., speranţa într-o lume mai bună de dincolo lipseşte, sau e foarte diluată în sociologie”
(Emil Raţiu, „Liberalismul fără reguli”, în Contemporanul. Ideea europeană, Anul XXV,
Nr. 7 (748) – iulie 2014, p. 39).
Din moment ce „etc.” este prescurtarea expresiei latineşti et caetera („şi altele”), virgula înainte de
„etc.” echivalează cu o virgulă înainte de „şi” – greşeală pe care ne-o corectau profesorii din
şcoala gimnazială; dar acest lucru nu îl ştiu cei care n-au aflat de unde vine „etc.” sau cei care au
aflat odată, demult, dar au uitat. Mai sunt şi cei care stăpânesc mai bine engleza decât româna:
într-adevăr, anglofonii pun virgulă înainte de „etc.”, dar fiindcă o pun şi înainte de „şi”(and).
89
„Extinderea sistemului liberal fără reguli în Europa, a dus în primul deceniu al
noului secol XXI la criza economică şi socială a statului social din Occident şi a întregii
Europe” (Emil Raţiu, ”Liberalismul fără reguli”, în Contemporanul. Ideea europeană,
Anul XXV, Nr. 7 (748) – iulie 2014, p. 39).
„Dublinul şi statul a cărui capitală este, înseamnă mult mai mult decât aceste
stereotipuri...” (Olivia Vereha, „Dublin, oraş al contrastelor”, în Skylady, Toamnă 2014,
p. 43).
În ultimele două exemple avem cazul banal al virgulei între subiect şi predicat, o altă greşeală pe
care ne-o corectau profesorii în clasele gimnaziale.
5. Greşeli cauzate de grabă şi neglijenţă
„...susţinând că diferendul gazelor dintre Rusia şi Ucraina (...) va cunoaşte o nouă

escaladare într-un viitor previzibil de timp” („Rusia poate oricând să taie gazul”, în
Adevărul, 23.01.2009, p. 15).
Formularea aberantă „într-un viitor previzibil de timp” vine din combinarea inconştientă a
expresiei „orizont de timp” cu expresia „viitor previzibil” – una dintre ele fiind probabil în textul
iniţial, după care s-a făcut traducerea (nesemnată). Corect: „într-un orizont de timp previzibil” sau
„într-un viitor previzibil” (preferabilă când te adresezi unui număr foarte mare de vorbitori ai
limbii române).
„La fel ca toţi marii sportivi, Alice nu a fost ocolită de momente mai puţin
nefaste. Unele dintre acestea i-au periclitat chiar şi cariera” (Ştefan Lică, „Valentina
Ardean, zburătoarea de pe semicerc”, în suplimentul Sporturi al cotidianului Adevărul,
04.05.2009, p. 8-9).
„Nici în Europa nu se anunţă zile însorite” (Cristina Soare, TVR 1, Emisiunea

„Telejurnal”, 01.05.2009, ora 20:23).
Corect: „Nici în restul Europei...”, fiindcă România, despre care tocmai se vorbise, este şi ea în
Europa. Din păcate, această formulare este foarte frecventă pe canalele de radio şi televiziune din
ţara noastră, ceea ce ar putea indica faptul că, în subconştientul lor, speaker-ii şi redactorii noştri
nu consideră că România este cu adevărat o ţară... europeană.
„Nu este o teorie, s-a demonstrat ştiinţific de către cercetătorii britanici” (”Ştirile
care contează”, Radio Europa FM, 11.05.2009, ora 11:03).
90
„Dacă mă întrebaţi pe mine, nu este un lucru pozitiv pentru modul în care
România a reuşit să se evidenţieze, inclusiv pe relaţia cu Statele Unite. Dacă Bucureştiul
este într-un fel pus în paranteze, nu va avea nimeni de câştigat, nici România, dar nici
Republica Moldova” (Dan Dungaciu, „În relaţia cu Ungaria nu avem o minimă
demnitate”, interviu acordat lui George Rădulescu, Adevărul, 09.04.2011).
Două fraze, patru greşeli! Corect: „nu este un lucru pozitiv modul în care România a reuşit să se
evidenţieze”; „în relaţia cu Statele Unite”; „pus între paranteze”; „nici România, nici Republica
Moldova”. Expresia „pe relaţia cu” face parte din jargonul diplomatic (un „cod restrâns”, cum l-ar
numi Bernstein), dar ea este de neutilizat în limbajul comun („codul elaborat” – Bernstein 1978,
53-105).
„...funcţionarea reprezentanţei într-o clădire a unor structuri administrative ungare

ar crea o tensiune clară...” (Sever Voinescu, vicepreşedinte al Partidului Democrat
Liberal, cu referire la reprezentanţa Ţinutului Secuiesc la Bruxelles, deschisă la 1 iunie
2011, în sediul Casei Regiunilor Ungare – citat de Alina Voaideş şi Valentina Deleanu, în
„Ţinutul Secuiesc stă în gazdă la Ungaria, Adevărul, 28.05.2011, p. 7).
Bineînţeles, expresia „tensiune clară” nu are niciun sens în contextul afirmaţiei făcute de domnul
Sever Voinescu (ar putea avea sens în alt context semantic, dar nu e cazul nostru). Pentru a
economisi câteva cuvinte („este clar că ar crea tensiune” sau „ar crea, în mod clar, tensiune”),
vorbitorul preferă o exprimare neglijentă, aproape confuză.
„Aşadar, injecţii 12 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, timp de 27 de ani – asta a

trebuit să îndure (...) pentru a avea o viaţă normală” (Marilena Frâncu, la emisiunea
„Obiectiv România”, Radio România Actualităţi, 08.05.2013, ora 16:15.
Această jurnalistă ori nu obişnuieşte să gândească şi foloseşte clişee verbale, ori nu are
proprietatea cuvintelor pe care le foloseşte „în direct şi la oră de maximă audienţă”. În loc să spună
„pentru a trăi”, ea se trezeşte spunând „pentru a avea o viaţă normală”, referindu-se la un bolnav
care a trăit până la vârsta de 27 de ani făcând transfuzii... „12 ore pe zi, 5 zile pe saptamână”. Asta
da, „viaţă normală”! (Şi cele “12 ore” ar trebui luate cu rezervă, s-ar putea să fie “de 12 ori pe zi”).
„David Moyes este un om integru, despre care Ferguson spune că are o etică de
muncă puternică” [despre fostul antrenor al echipei de fotbal Everton, care l-a înlocuit pe
Alex Ferguson la conducerea clubului Manchester United] („Ştirile care contează” –
Europa FM, 10.05.2013, ora 09:04).
Când un tânăr din zilele noastre traduce ethics of work prin „etică de muncă” este evident că acesta
nu a auzit niciodată de „etica muncii” – şi aceasta, probabil pentru că s-a format în România, iar în
şcoala românească discursul etic lipseşte aproape total (cu excepţia facultăţilor de Filosofie, unde
se predă Etica). Dacă această etică a muncii mai este şi... „puternică”, devine clar că tânărul nostru
jurnalist a absolvit o şcoală de proastă calitate (sau nu, dar a trecut prin şcoală ca... gâsca prin apă).
91
„După o scurtă pauză publicitară ne vom întoarce la Ministerul Transporturilor,
unde cinci mii de oameni protestează împotriva numărului mare de disponibilizări
vehiculate...” (Realitatea TV, „Ştirile de la ora 10”, 25.07.2013, ora 10:28).
„Potrivit Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii, diferenţele de preţ

provin, în special, din soluţiile tehnice adaptate pe parcursul lucrărilor” („Ştirile de la ora
„Mourinho încearcă să-şi motiveze jucătorii, să-i înrăutăţească” (Vlad Enăchescu,

transmisia directă a meciului de fotbal Bayern München – Chelsea Londra, Dolce Sport
2, 30.08.2013, ora 23:28).
„… aceleaşi surse spun că în săptămânile următoare vor fi demişi în jur de 260 de

angajaţi…” (Radu Ţuţuianu, corespondent Realitatea TV, „Ştirile de la ora 19”,
„Barça a rămas în zece după al doilea galben văzut de Rafinha după un fault din
spate (70), dar echilibrul s-a restabilit după un sfert de oră” (Digisport, la
www.digisport.ro – 26.11.2014, ora 12:00).
6. Greşeli cauzate de ignoranţă

6.1. Ignoranţa cu privire la date istorice
„Cunoscutul sociolog Max Weber susţine în revista Newsweek că Obama este

foarte charismatic, iar acest lucru îi aduce un neobişnuit de mare avantaj politic”. (Viorica
Marin, „Joe Biden este îngrijorat pentru Barack Obama”, Adevărul, 24.12.2008, p. 14).
Sociologul Max Weber nu avea cum să se refere le Barack Obama, din simplul motiv că între
moartea celui dintâi şi naşterea celui de-al doilea au trecut peste patru decenii: Weber a murit în
1920, iar Obama s-a născut în 1961. Singura presupunere plauzibilă care ar putea explica această
enormitate este că Viorica Marin a tradus un text dintr-o limbă pe care nu o stăpâneşte, iar
ignoranţa ei cu privire la unul dintre cei mai mari sociologi din istorie nu a ajutat-o să sesizeze
eroarea strecurată în lectura pe care a aplicat-o textului.
Aşa se întâmplă când se întâlnesc incompetenţele din mai multe domenii, e un caz banal. Dar nu e
banal faptul că astfel de incompetenţi ajung să fie angajaţi în redacţiile unor mari cotidiane, unde
lucrează întru... dezinformarea publicului.
„...a scris o carte despre Mihai Viteazul” (TVR Info, 29.09.2009, ora 21:30).
92
„Dumitru Farcaş” (spus de trei ori de corespondenta postului la Cluj, „Realitatea
de la fix”, Realitatea TV, 04.06.2014, ora 00:33).
6.2. Ignoranţa cu privire la termeni noi şi termeni de specialitate
6.2.1. „Relaţii publice” sau „relaţii cu publicul”?
„Ca să-şi atingă acest obiectiv, guvernul de la Moscova şi companiile de stat au

plătit firme occidentale de relaţii cu publicul. Rolul lor era acela de a face cunoscute
beneficiile parteneriatelor cu Rusia” (Iulian Chifu, „Firmele americane spală imaginea
Rusiei”, Adevărul, 05.10.2009, p. 14).
Este evident că varianta corectă este „firme occidentale de relaţii publice”. Atât din conţinutul
pasajului reprodus mai sus, cât şi din titlul articolului (unde se face referire la imaginea Rusiei)
reiese că este vorba de firme de relaţii publice. Dealtfel, în continuarea pasajului reprodus sunt
menţionate firmele care au contracte cu guvernul Federaţiei Ruse sau cu Gazprom: Ketchum Inc.
şi Gavin Anderson.
Când a tradus dintr-un text redactat într-o limbă străină (text nemenţionat), autorul articolului a
echivalat expresia public relations cu expresia „relaţii cu publicul”, activitate care este doar una
dintre numeroasele activităţi care intră în domeniul Relaţii publice.
6.2.2. „Plusvaloare” sau „valoare adăugată”?
„...dar dezvoltarea acestei paralele ridică probleme hermeneutice (...) şi e posibil

să nu aducă nici cine ştie ce plusvaloare sapienţială” (Andrei Gorzo, „High-low, în
Dilema Veche, Anul X, nr. 488, 20-26 iunie 2013, p. 19).
Pentru orice om informat este clar că noţiunea „plusvaloare” vine din limbajul economiei politice.
Cei familiarizaţi cu teoria marxiană a plusvalorii ştiu că noţiunea desemnează valoarea produsă de
angajat în timpul de supramuncă – acesta fiind diferenţa dintre timpul de muncă (să spunem, 8 ore
pe zi) şi timpul de muncă necesar (6 ore), adică timpul în care angajatul produce o valoare egală
cu valoarea forţei sale de muncă (valoarea bunurilor şi serviciilor pe care acesta trebuie să le
cumpere pentru a trăi şi a putea munci). Valoarea produsă în cele 6 ore îi este recunoscută prin
contractul de muncă şi este plătită de angajator sub formă de salariu (preţul forţei de muncă); în
schimb, valoarea produsă în cele 2 ore de supramuncă nu este recunoscută prin contract şi nu este
plătită. Ea se numeşte plusvaloare şi este însuşită de angajator, adică de capitalist (proprietarul
mijloacelor de producţie). Teoria plusvalorii este considerată de economiştii marxişti „piatra
unghiulară” a economiei politice elaborate de Karl Marx, deoarece ea devoalează „mecanismul
exploatării capitaliste” – exploatarea muncii salariate sau, mai precis, exploatarea forţei de muncă
în societăţile moderne.
Corect: „... şi e posibil să nu aducă nici cine ştie ce valoare nouă sapienţială” sau: „...şi e posibil să
nu aducă nici cine ştie ce valoare adăugată sapienţială”. Dacă autorul ar fi fost deranjat, din
raţiuni stilistice, de succesiunea de adjective „nouă” şi „sapienţială” sau „adăugată” şi
„sapienţială”, l-ar fi putut înlocui pe „sapienţială” cu „în plan sapienţal” sau, pur şi simplu, cu „în
planul înţelepciunii/ştiinţei/învăţăturii”.
93
„...să vedem cum trăiesc cei care dau locuri de muncă, cei care produc
plusvaloare” (Rareş Bogdan, „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 18.11.2013, ora 22:24).
Greşeala este tot mai frecventă în ultimii ani şi se face tot mai des, la case tot mai mari, pe măsură
ce ne îndepărtăm de anul 1989 – anul care ne desparte de regimul de tristă amintire în care
Economia politică se învăţa în toate liceele din România. Mulţi dintre cei care au absolvit liceul
înainte de 1989 fără să copieze la Bacalaureat ştiu că plusvaloarea este un concept economic prin
care teoria marxiană a plusvalorii explică exploatarea muncii în societatea capitalistă (plusvaloarea
– valoarea creată de muncitor în timpul de supramuncă şi însuşită în mod gratuit de către
capitalist). Dar, cu cât trece timpul, cei care ştiu astfel de lucruri sunt tot mai puţini, crescând
numărul celor care cred că „plusvaloare” este sinonim cu „valoare nouă”, cu „valoare adăugată”
sau cu „plus de valoare”... Sigur că plusvaloare sună mai frumos, fiind formată dintr-un singur
cuvânt, dar cei care folosesc acest concept economic pentru a exprima idei banale îşi dovedesc nu
atât rafinamentul stilistic, cât ignoranţa în ale economiei politice.
6.2.3. „Transcendent” sau „transcendental”?
„...este un loc în care omul simte că intră în legătură cu transcendentalitatea” [cu

referire la Sfântul Mormânt de la Ierusalim] (Remus Rădulescu – Radio România
Actualităţi, „Viaţa religioasă”, 04.06.2006, ora 17:56).
Evident, autorul se referă la transcendenţă, nu la transcendentalitate – care înseamnă aproape

opusul transcendenţei: dacă transcendentul este dincolo de orice experienţă posibilă, de limitele
realităţii, fiind inaccesibil cunoaşterii umane, transcendentalul este dincoace de experienţa şi
cunoaşterea umană. Termenul transcendental, propus de Immanuel Kant, se referă la ceea ce este
adânc îngropat în subiect şi îi conferă acestuia calitatea de subiect cunoscător, ceea ce este a
priori, adică independent de orice experienţă, dar făcând posibiliă experienţa subiectului,
cunoaşterea lumii de către acesta.
„Starea de boală nu-ţi permite aşa ceva. Singura dimensiune (...) pe care ţi-o
permite, în afara celei apăsătoare, strict practice, este cea transcendentală. Când ai
momente aparent fără ieşire, nu-ţi mai rămâne decât să faci sau să citeşti o rugăciune”
(Iaromira Popovici, „Starea de boală”, în Dilema Veche, Anul XI, nr. 532, 24-30 aprilie
2014, p. 13).
„Dar pâinea, se ştie, a fost şi este mai mult decât un simplu aliment. (...)
Semnificaţiile ritualice şi transcendentale o vor salva mereu de la a fi un simplu
ingredient ce poate fi tăiat, cu uşurinţă, de pe o listă de alimente cu puţine calorii”
(Iaromira Popovici, „Nu doar un aliment”, în suplimentul „Pâinea noastră cea de toate
zilele”, Dilema Veche, Anul XI, nr. 532, 24-30 aprilie 2014, p. I).
94
III. GREŞELI FĂCUTE DE PERSOANE PUBLICE
ÎN DISCURSURI MEDIATIZATE
„Erau o serie de prevederi care am hotărît să le scoatem” [cu referire la Statutul

Parlamentarului] (Călin Popescu-Tăriceanu, Prim-ministrul României – Emisiunea „24
de ore”, Radio România Actualităţi, 27.03.2006, ora 22:10).
„Mi-au recunoscut aportul care l-am adus...” (Corneliu Turianu, membru al

CNSAS [despre membrii CNSAS care l-au votat ca preşedinte al acestui organism] -
Emisiunea „24 de ore”, Radio România Actualităţi, 28.03.2006, ora 18:20).
„...cei mai mulţi (pietoni) ignoră cu bună ştiinţă regulile de circulaţie” (Comisar
de la Direcţia Circulaţie a IGP – Radio România Actualităţi, Rubrica de circulaţie rutieră,
03.04.06, ora 10:10).
„...vom cofinanţa împreună...” [cu referire la lucrările de modernizare a

Stadionului Naţional - Complexul Sportiv „Lia Manoliu” din Bucureşti] (Adriean
Videanu, Primarul General al Capitalei – emisiunea „Ştiri pe scurt”, Radio Europa FM,
14.04.2006, ora 07:32).
„Cu majorările care le-am făcut anul acesta...” (Călin Popescu-Tăriceanu, Prim-
ministrul României, înregistrare din declaraţia Premierului în Emisiunea lui Stelian
Tănase de la Realitatea TV în seara de 8 mai 2006 - emisiunea „Ştirile care contează”,
Radio Europa FM, 09.05.2006, ora 11:03).
„...acum câteva zile am luat din bibliotecă o carte care am citit-o în tinereţe...”
(Călin Popescu-Tăriceanu, Prim-ministrul României, Declaraţie politică pe tema
integrării europene în şedinţa plenară a Parlamentului, 17 mai 2006, după Raportul de
monitorizare a României şi Bulgariei din 16 mai 2006) – Transmisie de la Palatul
Parlamentului, Radio România Actualităţi, 17.05.2006, ora 11:29).
„...românii vor trebui să înţeleagă că legea trebuie respectată şi nu ocolită”.

(Declaraţie politică pe tema integrării europene în şedinţa plenară a Parlamentului - 17
mai 2006, după Raportul de monitorizare a României şi Bulgariei din 16 mai 2006)
95
(Călin Popescu-Tăriceanu, Prim-ministrul României - Transmisie de la Palatul
Parlamentului, Radio România Actualităţi, 17.05.2006, ora 11:35).
„...însăşi Stolojan a afirmat că...” [declaraţie cu privire la o eventuală moţiune de

cenzură înaintată de PSD în vara anului 2006] (Sorin Oprescu, senator PSD –
„Serviciul nu se poate suprapune peste celelalte instituţii ale statului” [Declaraţie

făcută de fostul director al SRI după audierea sa în comisia de specialitate a
Parlamentului, în celebrul caz Omar Hayssam, prin care fostul director explică de ce SRI
nu a continuat să-l supravegheze pe Hayssam după eliberarea condiţionată din
închisoare.] (Radu Timofte, directorul demisionar al Serviciului Român de Informaţii –
Emisiunea „24 de ore”, Radio România Actualităţi, 22.07.2006, ora 22:15).
„Noi avem obsesia să ne ţinem de hotărârile care le-am luat” (Radu Berceanu,
ministrul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, replică la afirmaţiile unor liberali,
conform cărora PD ar avea „obsesia alegerilor anticipate” – Emisiunea „Ştirile Europa
FM”, ediţia de la ora 11.00, Radio Europa FM, 16.09.2006, ora 11:03).
„Doresc să încep cu o remarcă care cred, totuşi, că se impune”. (Călin Popescu

Tăriceanu, Prim-ministrul României, intervenţie politică dedicată prezentării Raportului
comisarului UE pentru extindere, Olly Rehn, prin care Uniunea Europeană a confirmat
aderarea Bulgariei şi României la 1 ianuarie 2007 – Emisiunea „Obiectiv România”,
„Rezultatul a arătat că un astfel de sens costă între 0,5 şi 0,7 milioane de lei” (!) –
Ioan Inişconi, Viceprimarul Municipiului Deva („Bătălie politică în sensul giratoriu”,
Gândul, 03.08.2007, p. 4).
Oare ce poate înţelege un cititor care nu ştie că e vorba despre discuţiile în jurul cheltuielilor
aprobate pentru amenajarea unui sens giratoriu în Deva? Oare ce poate avea în cap un viceprimar
care se exprimă aşa?
Vorbitorul a transformat o noţiune abstractă - „sens giratoriu” - într-o noţiune concretă - „locul în
care o arteră de circulaţie rutieră este amenajată astfel încât să permită participanţilor la trafic să
respecte regula sensului giratoriu”. În virtutea legii economicităţii, această simplificare lingvistică
este practicată pe scară largă de vorbitorii limbii române: aproape toţi spun „sens giratoriu”
locului amenajat în virtutea acestei reguli de circulaţie: „mergeţi până la sensul giratoriu şi acolo
faceţi la stânga...” (de altfel, şi titlul articolului citat, „Bătălie politică în sensul giratoriu”, exprimă
96
o astfel de simplificare). Dar viceprimarul Devei simplifică şi expresia „sens giratoriu”, crezând
că formularea „un astfel de sens” o acoperă semantic; aşa ajunge la aberaţia lingvistică „un astfel
de sens costă...” (în loc de „o astfel de amenajare costă...”).
Morala: când folosim o simplificare lingvistică nu trebuie să o mai simplificăm şi noi, căci există
riscul ca implicitul prezent în prima simplificare, care asigură înţelesul expresiei, să dispară în cea
de-a doua simplificare. Aşadar, să evităm simplificarea simplificării!
„M-am identificat prin muzică cu maestrul, care m-a iubit ca şi pe propriul fiu şi
prin mine el va exista” (Paul Surugiu, cântăreţ cu numele de scenă Fuego, despre poetul
Grigore Vieru, în Montajul intitulat „Când sunt adevăraţi, poeţii nu au moarte”, semnat de
Maria Sârbu, Oana Bâltoc şi Roxana Ancuţa, în Jurnalul Naţional, 19.01.2009, p. 4-5).
„...precum şi cu PDL şi PSD, ca şi partide care formează alianţa aflată la

guvernare” (Emil Boc, Prim-ministrul României, în declaraţia de presă de la Palatul
Parlamentului din 2 februarie 2009, după întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PDL şi
PSD – Radio România Actualităţi, Emisiunea „Radiojurnal”, 02.02.2009, ora 16:05).
„...Comisia de cultură şi mijloace de comunicare în mass-media...” –

reprezentantul în Parlament al Uniunii Tătarilor din România (Emisiunea „Antena
partidelor parlamentare”, Radio România Actualităţi, 02.02.2009, ora 20:24)
Aici apare o situaţie lingvistică diferită de cele semnalate până acum, în care sintagma „mass
media” este folosită cu sensul de „mase”, „masă”, „cultură de masă”. Pentru prima dată am
identificat această situaţie pe la mijlocul anilor ’80, la un seminar cu o grupă de subingineri de la
Facultatea de Autovehicole Rutirere a Universităţii din Braşov (cursuri serale). Un student a spus
„comunicare în mass-media”, iar când l-am întrebat ce înţelege prin „mass-media” a spus: „media
aritmetică a cunoştinţelor dintr-o societate, nivelul de cunoaştere caracteristic culturii de masă,
maselor populare”. Ca să vorbim în termeni rutieri, aici a avut loc nu o dublare, ci o triplare! E
vorba de trei atribuiri de sens eronate, provenite din ignoranţă: 1) vorbitorul nu ştia că media este
un plural şi se traduce pein „mijloace”; 2) vorbitorul nu ştia că termenul „cultură de masă” nu are
legătură conceptuală cu cel de „mase populare” (singura legătură fiind un cuvânt care se pronunţă
la fel); 3) el confunda cultura cu nivelul de cunoştinţe, de unde şi ideea bizară a mediei aritmetice.
„...nimeni nu ştie cum va arăta România peste şase luni sau peste doisprezece
luni...” (Emil Boc, Prim-ministrul României, în conferinţa de presă de la Palatul
Parlamentului din 2 februarie 2009, după întâlnirea cu partenerii sociali – transmisie
directă, Realitatea TV, 02.02.2009, ora 22:39; reluată la emisiunea „Antena partidelor
parlamentare”, Radio România Actualităţi, 03.02.2009, ora 20:21).
„Nu putem sta liniştiţi, ca alianţă, din punct de vedere al situaţiei din
Afganistan...” (Traian Băsescu, Preşedintele României, declaraţie de presă la Strasbourg,
97
după încheierea summit-ului NATO din 4 aprilie 2009 - „Radiojurnal”, Radio România
Actualităţi, 04.04.2009, ora 16:59).
„NATO a primit membri noi, capabili să aducă plusvaloare...” (Şerban

Cioculescu, cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară -
emisiunea „Jurnal Militar”, Radio România Actualităţi, 04.04.2009, ora 10:10).
Am mai spus că folosirea greşită a termenului „plusvaloare” de către tinerii de azi se explică prin
faptul că aceştia nu au învăţat la şcoală economie politică marxistă. În ceea ce-i priveşte pe cei
care au învăţat-o sau ar fi trebuit s-o înveţe, folosirea greşită se explică tot prin ignoranţă, dar mai
puţin justificată. În ambele cazuri avem de-a face cu confuzia dintre conceptul de „plusvaloare” şi
expresiile „valoare nouă”, „valoare adăugată” sau „plus de valoare”.
Aşadar, în exemplul de mai sus, formularea corectă este: „NATO a primit membri noi, capabili să
aducă valoare nouă...” sau „NATO a primit membri noi, capabili să aducă un plus de valoare...”.
„Vorbim aici de circa 1.200.000 de persoane care nu şi-au primit banii de la

Uniunea Europeană şi a căror dosare trebuiau procesate până la această dată.” (Ilie Sârbu,
Ministrul Agriculturii, citat în articolul „Ministrul Agriculturii a demis toţi directorii
APIA din Bucureşti şi ţară”, publicat pe newsletter-ul Realitatea.net -
http://www.realitatea.net/ministrul-agriculturii-a-demis-toti-directorii-apia-din-bucuresti-
si-tara_478851.html#voteaza – 19.04.2009, 18:48).
„Problema care o am este că sunt prea mulţi accidentaţi” (Mircea Rednic,

antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti – Emisiunea „Jurnalul de prânz”, Radio
Europa FM, 29.04.2009, ora 13:23).
„Răzvan [Lucescu] mi-a propus să-i fiu secund la naţională. Este o ofertă care nu o
pot refuza” (Bogdan Stelea, antrenor secund al echipei naţionale de fotbal, în Adevărul,
30.04.2009, p. 24).
„Afirmaţia că în prezent sistemele economice din lumea democratică ar fi

capitaliiste (...) este la fel de absurdă ca şi pretenţia că şi China e capitalistă...” (Dinu
Patriciu, „Statul, gâştele şi Bulă”, în Adevărul din 01.05.2009, p. 19).
„Mai încerc, domnule Tatulici. Mai încerc încă o dată!” (Mircea Miclea, fost
ministru al Educaţiei, Emisiunea, „Învăţământul la mare distanţă”, Realitatea TV,
10.05.2009, ora 17:11).
98
„Meseria de jurnalist nu e posibilă fără suportul pe care să scrii. Numai în ţări în
tranziţie ca România s-a întâmplat ca oameni să subvenţioneze mijloace media doar din
alte interese decât cele strict legate de business” (Dinu Patriciu, „Leul n-are legătură cu
economia reală”, interviu consemnat de George Rădulescu, Adevărul, 17.08.2009, pp. 16-
17).
„Gândiţi-vă că vă petreceţi două treimi din viaţa activă în interiorul corporaţiilor,

care devin cel puţin la fel de importante ca şi familia” (Dinu Patriciu, „Leul n-are legătură
cu economia reală”, interviu consemnat de George Rădulescu, Adevărul, 17.08.2009, p.
16-17).
„Din păcate, nu există încă o formaţiune politică, coerent aşezată pe acest mod de
gândire” (Dinu Patriciu, „Leul n-are legătură cu economia reală”, interviu consemnat de
George Rădulescu, Adevărul, 17.08.2009, pp. 16-17).
Cel care vorbea sau cel care a redactat răspunsurile acestuia a încercat să evite cacofonia („politică
coerent”) apelând la soluţia cea mai facilă: introducând o virgulă fără niciun sens. Ar fi avut mai
mult sens dacă o evita prin inversarea cuvintelor care, în varianta citată, dau o construcţie stranie
pentru limba română, cu adverbul înaintea verbului („coerent aşezată”). Corect: „Din păcate, nu
există încă o formaţiune politică aşezată coerent pe acest mod de gândire”.
Dacă vrem să scăpăm de plasarea riscantă a lui „încă”, putem găsi formula cea mai convenabilă
pentru o redactare corectă şi estetică: „Din păcate, încă nu există o formaţiune politică aşezată
coerent pe acest mod de gândire”. Regulă: plasarea lui „încă” la începutul propoziţiei – sau, atunci
când nu se poate, cât mai aproape de începutul propoziţiei.
„În jurul celor două palate se strânseseră grupuri complet diferite ca şi

mentalităţi, ca şi percepţie a realităţilor, ca şi soluţii politice” (Dinu Patriciu, „Leul n-are
legătură cu economia reală”, interviu consemnat de George Rădulescu, Adevărul,
17.08.2009, p. 16-17).
„Diplomaţia românească trebuie să-şi concentreze în continuare eforturile spre

această abordare a deschiderii porţii Balcanilor din punct de vedere al accesului în
Uniunea Europeană pentru Republica Moldova” („Băsescu susţine necesitatea înfiinţării
unei Agenţii pentru acordarea cetăţeniei române moldovenilor”, News In, 02.09.2009, ora
12:19).
„Acest virus se mai poate transmite şi prin atingerea unor obiecte sau suprafeţe
contaminate...” (Pliantul Informaţii privind noul virus gripal A(H1N1). Recomandări
99
destinate populaţiei, editat de Ministerul Sănătăţii, publicat în 2009 şi semnat de ministrul
Sănătăţii, dr. Ion Bazac).
„In ultimii 15 ani, România nu a avut un risc mai mare decât acum. Din punct de
vedere al riscului pentru evoluţia ţării.” (Traian Băsescu, Preşedintele României, în
emisiunea "Naşul", B1TV, 04.11.2010).
„Doresc să mai reamintesc un lucru, la solicitarea mea ca preşedinte de şedinţă

care am ca şi responsabilităţi un singur lucru, să urmăresc buna desfăşurare a şedinţelor
şi, în acelaşi timp, trebuie să vă spun şi din spatele lucrurilor, mi-au atras atenţia membrii
Comisiei de muncă, chiar preşedintele acesteia, de un text de lege foarte complicat şi care
are foarte multe amendamente şi foarte multe dintre ele erau contradictoriu şi atunci
întreaga mea atenţie a fost focalizată asupra acestui proiect de lege” (Roberta Anastase,
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în interviul acordat agenţiei Mediafax în ziua de 10
noiembrie 2010 – a se vedea http://www.mediafax.ro/politic/interviu-anastase-nu-mi-e-
teama-de-demisie-intr-o-saptamana-se-poate-debloca-activitatea-camerei-7706353/ -
accesat pe 11.11.2010, ora 0:20).
Greu de găsit, chiar şi în colecţia mea de ciudăţenii, o frază atât de confuză! Dacă scoatem
paraziţii, ne rămâne următoarea formulare: „mi-au atras atenţia (...) de un text de lege (...) care are
foarte multe amendamente şi foarte multe dintre ele erau contradictoriu”.
În plus, această frază conţine două greşeli de exprimare clasice, pe care le fac şi vorbitori mai
şcoliţi, şi vorbitori mai puţin şcoliţi. În primul rând, pleonasmul „să mai reamintesc”, unde „mai”
îl dubează pe „re”; corect: „doresc să reamintesc” sau „doresc să mai amintesc”. În al doilea rând,
celebra, de acum, dublare a lui „ca” prin conjuncţia „şi”, pe care unii vorbitori o consideră un
semn al distincţiei... intelectuale: „am ca şi responsabilităţi un singur lucru”. În plus, „un singur
lucru” nu justifică pluralul de la „responsabilităţi”. Aşadar, o formulare corectă ar arăta aşa: „am
ca responsabilitate un singur lucru”.
„A fost o generozitate exagerată din punct de vedere al scutirilor fiscale...”

(Traian Băsescu, declaraţie de presă din 18 ianuarie 2011, reluat la Realitatea TV, 29
ianuarie 2011, ora 19:35).
„Situaţia economică a României este de asemenea natură încât acestea sunt

resursele ţării” (Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă la Sibiu,
citat de Alina Vasile în „Funeriu: România nu îşi permite acum măriri salariale pentru toţi
profesorii”, Adevărul, 10.04.2011).
Întreaga frază este ineptă, iar sensul ei scapă oricărui lector cu intelectul normal. Înţelege ce a vrut
să spună ministrul Educaţiei numai cel care cunoaşte contextul sau cel care a citit întregul
100
material: justificarea faptului că profesorii nu pot primi salariile stabilite prin deciziile instanţelor
judecătoreşti din 2010.
„...malpraxis-ul nu este încă clar definit şi pedepsele sunt inexistente sau prea
blânde...” (dr. Mihail Stancu, „Dureroasa condiţie de medic”, în Dilema Veche, nr. 377,
5-11 mai 2011, p. 2).
„...aşa cum o să le convenim împreună” (Victor Ponta, în discuţia cu Traian

Băsescu, Palatul Cotroceni, 21 iunie 2011, conform Realitatea TV, 21.06.2011, 19:10).
„...o să vă spun de ce m-am relaxat când domnul Ponta a dat citire trăsnăilor astea
ca vârf a competenţei lor...” (Traian Băsescu, în conferinţa de presă de la Palatul
Cotroceni din 21 iunie 2011, conform Realitatea TV, 21.06.2011, 19:20).
„...până pe treizeci şi unu a doisprezecea să se termine procesul de reorganizare a

deconcentratelor...” (Traian Băsescu, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni din 21
iunie 2011, conform Realitatea TV, 21.06.2011, 19:39).
„E cunoscut şi notoriu că eu sunt acuzat în acest dosar...” (Radu Mazăre, Primarul

Municipiului Constanţa, Realitatea TV, 28.01.2011, ora 20:33).
Conform DEX (www.dexonline.ro), notoriu înseamnă „cunoscut, ştiut de toţi; remarcabil, renumit
(< fr. notoire, lat. notorius). Definiţia de mai sus este cea mai bogată din punct de vedere semantic,
dar există şi definiţii care scot în evidenţă sensurile „arhicunoscut” şi consacrat” (idem). Dacă
acceptăm prima variantă propusă în DEX, expresia „cunoscut şi notoriu” sună ca o repetare
stupidă a aceleiaşi idei, „cunoscut şi cunoscut”, dar reformulată mai preţios: înlocuirea lui
„cunoscut” cu „notoriu”. În cea de-a doua variantă, alăturarea celor două cuvinte, „cunoscut” şi
„notoriu”, nu mai pare aşa de stupidă, însă ar fi fost mult mai firesc dacă domnul Mazăre ar fi
spus: „e cunoscut şi arhicunoscut”. Ar fi putut fi bănuit de intenţa de a face o figură de stil...
„Cred că în aceste momente, în care membrii marcanţi ai culturii naţionale, cât şi

partenerii culturali ai României privesc cu uimire şi neînţelegere demolarea sistematică a
credibilităţii greu dobândite de ICR, este important să semnalaţi societăţii româneşti, încă
o dată, ataşamentul dumneavoastră faţă de eforturile elitelor româneşti pentru
promovarea culturii autentice şi solidaritatea dumneavoastră consecventă cu procesul de
ancorare a României la valorile culturale ale Europei moderne” (Daniel Funeriu, consilier
prezidenţial, fost ministru al Educaţiei, în comunicatul de presă din 29 octombrie 2012,
prin care şi-a anunţat demisia din Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român
(ICR) – Mediafax, actualizat: 29.10.2012, 22:22 - http://www.money.ro/funeriu-
demisioneaza-din-consiliul-de-conducere-al-icr_1231914.html).
101
Adverbul corelativ “cât şi” funcţionează doar în expresiile care au următoarea formă: “Atât X, cât
şi Y”. Foarte mulţi vorbitori îl folosesc, însă, în locul expresiei copulative „precum şi”. Corect:
„membrii marcanţi ai culturii naţionale, precum şi partenerii culturali ai României...”.
„Se uitase pe calendarul de pe birou, văzuse data la care mergea revista la tipar şi
scăzuse nişte zile, clasica marjă de eroare a editorului precaut” (Mircea Drăgoi, „Strategia
rostogolitului”, în Deadline şi amânare, supliment Dilema Veche, 6-12 iunie 2013, p. III).
E drept, Mircea Drăgoi nu e jurnalist, e „graphic designer”, după cum e prezentat la sfârşitul
articolului. Dumnealui scrie la gazetă în calitate de invitat al revistei, dar trebuie să-l luăm în
considerare, din moment ce s-a încumetat să iasă în spaţiul public. Este evident că domnul Drăgoi
se gândea la „marjă de siguranţă”, dar i-a scăpat... „marjă de eroare”. Şi aceasta e o expresie
utilizată frecvent, dar în alte contexte semantice, cu un alt sens (de obicei, cu ocazia comunicării
rezultatelor unui sondaj de opinie).
„Poate nu termopanul este panaceul universal” (Arh. Crişan Atanasiu,

„Termopan?”, în Dilema Veche, Anul X, nr. 488, 20-26 iunie 2013, p. 4).
Greşeala este frecventă şi se întâlneşte „la case mari” (domnul Crişan Atanasiu este arhitect),
fiindcă sunt puţini cei care ştiu că panaceu („leac universal”, „remediu universal”) vine de la
cuvântul grecesc panakeia, format din pan („tot”) şi akos („remediu”). El a intrat în limba latină
sub forma de panacea şi în limba franceză sub forma de panacée. Ulterior a fost preluat de
aproape toate limbile moderne, unde „pan” înseamnă tot, întreg şi intră în componenţa multor
expresii care vor să exprime universalitate, totalitate sau integralitate: „panslavism”,
„panamericanism”, „panislamism”, „la nivel paneuropean”, „culorile panafricane” sau „culorile
panaarabe”. Aşadar, expresia „panaceu universal”, folosită atât de frecvent, este un pleonasm.
Corect: „Poate nu termopanul este panaceul” sau: „Poate nu termopanul este soluţia universală”.
„Sunt extraordinar de mândru de numele meu şi le mulţumesc părinţilor

pentru numele care mi l-au dat” (Gigel Ştirbu, deputat din partea PNL, preşedintele
Comisiei de cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor,
declaraţie preluată de B1 TV, 13.12.2013, ora 14:09).
Gigel Ştirbu răspundea, astfel, declaraţiei ironice făcute în aceeaşi zi de filosoful Andrei Pleşu,
care a fost solicitat de jurnalişti să-şi spună părerea despre eventuala numire a lui Gigel Ştirbu la
Ministerul Culturii. „Nu am auzit niciodată de domnul ăsta, ori la Cultură îmi imaginez că ar
trebui să apară, totuşi, personaje care au un anumit curriculum în domeniu (...) După mine, Gigel e
foarte potrivit pentru o funcţie care cere anvergură europeană. La noi e plin de Gigei în toate
posturile şi în toate instituţiile. Un Gigel în plus nu mai contează".
„Dacă sunt adevărate, domnul preşedinte Antonescu şi-a minţit colegii asupra
realităţii. Am fost la USL cel puţin doisprezece persoane atunci cand domnia sa a fost de
acord cu legea amnistiei, după ce a zis să dau ordonanţă de urgenţă, mai bine că am spus,
evident, că nu dau OUG pe aşa ceva...” (Victor Ponta, declaraţie de presă din 16
decembrie 2013, reluată în emisiunea informativă de la miezul nopţii, Realitatea TV,
14.01.2014, ora 00:23).
102
„Ce încredere mai putem avea în Jandarmerie, când această instituţie lasă să fie
bătuţi reprezentanţi ai mijloacelor mass-media?” (Traian Băsescu, declaraţie de presă din
8 septembrie 2014, Palatul Cotroceni, preluată de B1 TV, 08.09.2014, ora 18:54).
„...ca şi viziune, ca şi sistem...”; „...aceeaşi energie ca şi ei...” (Elena Udrea, la

emisiunea „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 30.09.2014, ora 23:50, respectiv 23:52).
„...doisprezece miliarde”, „o sută şaizeci şi unu de mii”, douăzeci şi unu de mii”

(Victor Ponta, candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, în „Jurnalul de Seară” de la ora
19:00, reluat la ora 21:00, TV Digi 24, 05.11.2014, orele 21:09, 21:27 şi 21:29).
„...fiindcă e numai una din problemele care o consider esenţială...” (Teodor

Meleşcanu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, în „Jurnalul de Seară” de la ora
19:00, reluat la ora 21:00, TV Digi 24, 05.11.2014, ora 21:21).
Într-o propoziţie formată din 10 cuvinte, trei greşeli: 1) „din” în loc de „dintre”; 2) „problemele
care le consider esenţiale” în loc de „problemele pe care le consider esnţiale”; 3) „o consider
esenţială” în loc de „le consider esenţiale”. În noiembrie 2014, nealegându-l pe Meleşcanu,
românii au ratat ocazia să aibă încă un preşedinte care încalcă regulile gramaticale ale limbii
române!
„În paralel avem, ca şi act de guvernare, evident, finalizarea proiectului de buget”

(Victor Ponta, „Realitatea de la ora 0”, Realitatea TV, 08.12.2014, ora 00:26).
„Pe lângă neajunsurile care le avem, iată că avem şi momente de bucurie” (Ovidiu
Pecican, „Perfect imperfect”, România TV, 12.12.2014, ora 01:10).
Înainte de a fi deputat, Ovidiu Pecican a fost jurnalist. Greşeala semnalată mai sus a fost făcută în
cadrul unei emisiuni de dezbatere politică, în debutul căreia fostul jurnalist sportiv a anunţat cu
emfază victoria obţinută de echipa de handbal feminin a României împotriva echipei similare a
Ucrainei, la Campionatul European de Handbal Feminin de la Debreţin.
„Din istoria care mi-au predat-o părinţii mei, din istoria care mi-au predat-o...”
(Ludovic Orban, „Jocuri de putere”, Realitatea TV, 17.12.2014, ora 02:40).
„Chiar şi din punct de vedere al poziţiei politice...” (Ludovic Orban, „Jocuri de

putere”, Realitatea TV, 17.12.2014, ora 02:56).
Ludovic Orban este unul dintre oamenii politici care folosesc o limbă română îngrijită şi foarte
nuanţată, în pofida faptului că se trage dintr-o familie etnic-mixtă (tatăl maghiar). Dar faptul că
mama era româncă explică, probabil, de ce la el nu apare avalanşa de cacofonii cu care ne-au
103
obişnuit cei care nu au limba română ca limbă maternă. Totuşi, într-o singură noapte, Ludovic
Orban mi-a oferit, într-un interval de numai 16 minute, două monstre de exprimare incorectă.
„Am eşuat datorită unei intervenţii nereuşite...” (Traian Băsescu, declaraţie de

presă la Cotroceni, TVR 1, 20.12.2014, ora 18:45).
În ultimul timp s-a născut o adevărată dezbatere în jurul diferenţei dintre „datorită” şi „din cauza”.
Lingviştii normativişti au atras atenţia că „datorită” are un sens pozitiv şi nu poate fi folosit în
legătură cu o acţiune considerată negativă, ca în propoziţia „X a murit datorită unei boli de inimă”.
Aceiaşi lingvişti propun pentru astfel de situaţii „din cauza”: „X a murit din cauza unei boli de
inimă”. Altfel spus, cauza poate fi negativă, dar actul de a datora este întotdeauna pozitiv: când
datorez ceva cuiva, înseamnă că persoana respectivă a făcut ceva bun pentru mine, a întreprins o
acţiune pozitivă (m-a crescut, m-a învăţat, mi-a acordat încredere, m-a promovat sau m-a
împrumutat cu o sumă de bani).
În viziunea mea, normativiştii exagerează, fiindcă extrapolează sensurile – negativ şi pozitiv – de
la planul moral la toate planurile la care se poate referi un discurs. Faptul că înlocuim „datorită” cu
„din cauza” nu rezolvă problema antropomorfizării realităţii obiective (o problemă reală, de altfel).
Chiar şi în cele mai obiective relaţii cauzale, complet străine de valorile morale ale oamenilor, se
poate spune că efectul X se datorează cauzei Y (de altfel, nici n-am putea evita această exprimare
fără să facem un pleonasm circular: „efectul X este cauzat de cauza Y”. Nu cred că orice datorie
este o datorie morală, aşa cum nu toate obligaţiile sunt morale (unele sunt stabilite prin conract,
cum sunt obligaţiile de serviciu, altele prin lege, cum sunt obligaţiile fiscale, iar altele prin
Constituţie, cum sunt obligaţiile cetăţeneşti).
Aşadar, nu sunt sigur că Traian Băsescu a greşit; dar pentru a nu intra în colimatoriul
normativiştilor, el ar fi trebuit să spună: „Am eşuat din cauza unei intervenţii nereuşite...”
„Atunci când vor internaliza acest discurs [despre necesitatea statului de drept],
avem garanţia că avem un stat de drept” (Traian Băsescu, declaraţie de presă la
Cotroceni, TVR 1, 20.12.2014, ora 19:03).
În acest exemplu este de-a dreptul aiuritoare jongleria cu timpul verbelor folosite: referindu-se la
un moment viitor („când vor internaliza”), Traian Băsescu trece la prezent: „avem garanţia că
avem un stat de drept”. În cel mai rău caz, vorbitorul ar fi trebuit să pună la viitor doar primul verb
„a avea”: „Atunci când vor internaliza acest discurs, vom avea garanţia că avem un stat de drept”.
În cel mai bun caz, ar fi trebuit să le pună la viitor pe ambele: „Atunci când vor internaliza acest
discurs, vom avea garanţia că vom avea un stat de drept”.
104
EPILOG
Aşa cum am mai spus, cartea de faţă nu este materializarea unei atitudini elitiste.
În viziunea mea, elitismul este expresia cea mai mizerabilă a etnocentrismului intelectual,
adică a acelui „egocentrism de grup” propriu unor medii intelectuale. A vedea lumea
numai din punctul tău de vedere sau numai din punctul de vedere al grupului din care faci
parte este o dovadă de retardare, nu de evoluţie spirituală72. Cred că oamenii instruiţi au
elementara datorie morală de a-i ajuta pe cei mai puţin instruiţi să-şi depăşească limitele.
Dacă nu credeam aşa, nu mă făceam profesor! Cred sincer că responsablitatea revine
celui care ştie mai mult, nu celui care ştie mai puţin. Dacă nu credeam aşa, nu mai scriam
această carte.
Cei care se vor simţi jigniţi că apar în ea, vor greşi în aprecierea intenţiei care a
stat la baza elaborării şi publicării sale. Nominalizarea unora dintre cei care comit greşeli
– unii, amici sau chiar prieteni de-ai mei – nu are rolul de a-i face de ruşine, ci de a oferi
credibilitate acestui fenomen atât de bizar pe care l-am numit „mareea neagră”. Cred că
atitudinea cea mai adecvată cu statutul lor de lucrători în sistemul mass media şi, implicit,
de formatori de opinie şi de limbaj, este să conştientizeze că mai au de învăţat şi să se
apuce să înveţe. Primul pas în această direcţie poate fi chiar lectura acestei cărţi.
De ce nu m-am rezumat la 2-3 exemple pentru fiecare greşeală? Nu ar fi fost ele
suficiente pentru ilustrarea greşelii respective? Poate că 2-3 exemple ar fi ilustrat
greşeala, dar nu ar fi ilustrat dimensiunile fenomenului pe care l-am numit „mareea
neagră”.
Nu-i desconsider pe cei care greşesc, dar îi compătimesc pe cei care nu admit că
pot greşi, pe cei care nu învaţă din greşeli. Este o zicală populară: „A greşi e omeneşte, /
A repeta e prosteşte”. Sunt de acord cu ea: nu putem învăţa din greşeli dacă nu suntem
capabili să le conştientizăm şi să le analizăm. Am făcut mereu o demarcaţie clară între
ignoranţă şi prostie. A fi ignorant înseamnă a nu şti: a fi ignorant într-un domeniu
înseamnă a nu avea cunoştinţe în domeniul respectiv. Din acest punct de vedere, cu toţii
suntem ignoranţi în vaste şi numeroase domenii, fiind competenţi în relativ puţine
72
În studiile sale de psihologie cognitivă, Jean Piaget vorbeşte despre mai multe etape ale evoluţiei
inteligenţei umane (Piaget, 1965), printre care şi egocentrismul, care durează, în condiţii normale, pînă la
vârsta de 12 ani (vârsta la care copilul încetează să creadă că Luna se ţine după el). Dacă subiectul are o
evoluţie intelectuală normală, el ajunge, în urma unui proces de de-centrări progresive, să perceapă şi/sau să
înţeleagă corect relaţia dintre el şi celelalte entităţi ale universului său, devenind capabil să-şi evalueze corect
locul pe care îl ocupă în acest univers. Aşadar, egocentrismul reprezintă, ca şi etnocentrismul (o maladie
înrudită), un stadiu primitiv al evoluţiei cognitive – teză pe care am dezvoltat-o în altă parte (Borţun, 2009).
105
domenii – uneori, într-un sector foarte îngust al unui domeniu. Problema nu este
ignoranţa, ci ignoranţa ignorată, ignoranţa necunoscută şi/sau nerecunoscută. Adevărata
problemă este prostia: incapacitatea cuiva de a face distincţia dintre ceea ce ştie şi ceea ce
nu ştie. De regulă, prostul crede că ştie ceea ce nu ştie, iar prostul absolut crede că le ştie
pe toate: „Prostul nu e prost destul / Dacă nu e şi fudul”, spune o altă zicală populară.
Aşadar, pe cei care greşesc din ignoranţă nu-i desconsider, dar asta nu înseamnă
că n-ar trebui să-i corectez. Când m-am decis, la vârsta de 23 de ani, să devin profesor,
îndeplineam patru condiţii, pe care le îndeplinesc şi astăzi: 1) nu-i dispreţuiesc pe cei care
nu ştiu ceva ce ştiu eu; 2) îi respect pe cei care vor să înveţe; 3) dacă cineva nu ştie ce ştiu
eu, mă simt dator să-l informez şi-mi face plăcere să-l îndrum pentru a deveni mai
informat, mai competent şi, dacă se poate, un expert; 4) sunt mereu dispus să învăţ, să mă
perfecţionez şi să mă corectez, la rândul meu. Chiar şi publicarea acetei cărţi reprezintă
pentru mine un prilej de a învăţa în urma reacţiilor care nu mă îndoiesc că vor apărea.
Nu am absolvit Facultatea de Litere. Nu sunt profesor de Limba şi literatura
română ca să pot fi bănuit că sufăr de vreo deformare profesională, că nu văd nimic mai
importat decât exprimarea corectă sau că am făcut o chestiune de prestigiu din a corecta
exprimarea celorlalţi. Nimic din toate astea. Pur şi simplu, sunt un vorbitor al limbii
române care îşi iubeşte limba maternă şi respectă limba oficială a statului al cărui
cetăţean este. Cred că prezervarea structurii logice a limbii în care gândim şi ne
exprimăm, în care cunoaştem şi comunicăm este o datorie a noastră, a tuturor vorbitorilor
limbii române.
106
BIBLIOGRAFIE
Barbu, Daniel, „Etica ortodoxă şi spiritul românesc”, în Daniel Barbu (coordonator), Firea
românilor, Bucureşti, Nemira, 2000.
Bardin, Laurence, L’analyse de contenu, Paris, PUF, 1991.
Bernstein, Bazil, Studii de sociologie a educaţiei, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1978.
Blaga, Dorli, Tatăl meu, Lucian Blaga, Bucureşti, Humanitas, 2012.
Boia, Lucian, România, ţară de frontieră a Europei, Bucureşti, Humanitas, 2002.
Borţun, Dumitru, „Obstacole în comunicarea interculturală. Studiu de caz: comunicarea
româno-maghiară”, în Ana Tucicov-Bogdan (coord.), Vocaţia familiei în dezvoltarea
comunicării interetnice în România. Studii şi cercetări, Bucureşti, Fundaţia „Armonia”,
1996.
Borţun, Dumitru, „Etnocentrism şi xenofobie. Bazele epistemice ale etnocentrismului”, în
vol. Colocviul naţional de ştiinţe sociale ACUM 2009, Braşov, Editura Universităţii
Transilvania, 2009, pp. 4-10.
Borţun, Dumitru, Relaţiile publice şi noua societate, Ed. a 2-a, Bucureşti, Tritonic, 2012
Borţun, Dumitru, Săvulescu, Silvia, Analiza discursului public, Bucureşti, SNSPA, 2014.
Cassirer, Ernst, Eseu despre om. O introducere în filosofia culturii umane, Bucureşti,
Humanitas, 1994.
Gardner, Howard, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Bucureşti, Sigma, 2006.
Guiraud, Pierre, „Funcţiile secundare ale limbajului”, în André Martinet (coord.), Le
Langage, Paris, Flammarion, Encyclopédie de la Pléìade, 1968.
Guţu Romalo, Valeria, Corectitudine şi greşeală (Limba română de azi), Bucureşti,
Editura Ştiinţifică, 1972.
Habermas, Jürgen, Cunoaştere şi comunicare, Bucureşti, Editura Politică, 1983.
Herseni, Traian, Sociologia limbii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1975.
Huntington, Samuel P., Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Bucureşti,
Antet, 1997.
Jakobson, Roman, Essais de linguistique générale, trad. N. Rouwet, Paris, Éditions de
Minuit, 1963.
Miroiu, Mihaela (coordonator), Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact,
Iaşi, Polirom, 2012.
Osgood, Charles E., “ The Representational Model and Relevant Research Methods”, în
Trends in Content Analysis, Urbana, University of Illinois Press, 1959.
Piaget, Jean, Psihologia inteligenţei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965.
Sapir, Edward, Language, New York, Harcourt; Brave and World, 1921.
Whorf, Benjamin Lee, Language, Thought and Reality, John B. Carell, Cambridge, Mass.
MIT Press, 1964.
*** Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, Bucureşti, Univers Enciclopedic,
1996.
107
INDICE DE NUME
108

Dumitru Bortun, Mareea Neagra

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumitru Bortun, Mareea Neagra

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DUMITRU BORŢUN

GREŞELI DE EXPRIMARE ÎN MASS MEDIA DIN ROMÂNIA

II. GREŞELI GRAMATICALE, SEMANTICE, SINTACTICE ŞI STILISTICE

5. Greşeli cauzate de grabă şi neglijenţă / 90

6. Greşeli cauzate de ignoranţă / 92

III. GREŞELI FĂCUTE DE PERSOANE PUBLICE

INDICE DE NUME / 106

„...oriunde vei vedea îmbrăţişarea binevoitoare a unui limbaj stricat, acolo va

1. Gramatica limbii române – o ştiinţă esoterică

În România, gramatica limbii române constituie o ştiinţă esoterică. O ştiinţă

3. De ce trebuie să vorbim şi să scriem corect româneşte?

4. Şi totuşi: de ce nu trebuie să ne fie ruşine

Această carte nu este expresia trufiei personale şi nici o expresie a elitismului. Ca

„Ziaristica înseamnă cinste şi gramatică.”

1.1. Folosirea greşită a cazului acuzativ: absenţa prepoziţiei „pe”

a) Absenţa lui „pe” după „decât” şi „ca”

„Prăbuşirea sistemului de credite a afectat Rusia mai mult decât celelalte

b) Absenţa lui „pe” înainte de „care”

„Deputatul UDMR, Toro Tibor, aflat pe lista politicienilor cu dosar de urmărit la

„Întocmirea ghidului s-a făcut ţinând cont cont de rezultatul examenelor,

„Dacă ar fi adevărat, activitatea sa s-ar încheia cu un gust amar, având în vedere

La fel: din text rezultă că diferenţa salarială „ţine cont”...

La fel: din text rezultă că tinerii „au în vedere”...

"...marea eroare care s-ar putea face ar fi să se trateze problema Balcanilor de

„Se pregăteşte o campanie bine orchestrată, folosind televiziunile de ştiri, în genul

„Diferenţele sunt evidente, manualul finlandez seamănă foarte mult a carte de

1.3.1. Trafic ilicit cu alte moduri: indicativul şi conjunctivul

„...capacitatea Uniunii Europene de a absoarbe noi membri...” (Gabriela Langada,

„A făcut astfel încât să reiese că Sorin Alexandrescu l-ar fi şantajat...” (Anca

„Deputatul UDMR, Toro Tibor, aflat pe lista politicienilor cu dosar de urmărit la

„...se va face o anchetă pentru a stabili responsabilităţile...” (Emisiunea de ştiri,

“Shauble pledează pentru o poziţie pe termen lung: un Fond Monetar European

„La vremea aceea, exista interesul de a atrage un economist în cabinetul primului-

„Oamenii de ştiiinţă americani recomandă consumul regulat de apă – plată sau

„...a arătat că amplasarea rachetelor e necesară pentru a salva echilibrul nuclear în

„Ca şi procedură nu este o problemă...” (Adrian Ardelean - Radio Europa FM,

„Există astfel de profesori, foarte buni, păstraţi ca şi colaboratori la catedră şi

„Deşi a lucrat ca şi primar până în 2012, …” (Silviu Mănăstire, „Dosar de

„Ca şi atacant, trebuie să ai ambele picioare, este evident...” (Silviu Tudor

„Sunteţi într-o situaţie delicată ca şi instituţie?” („Realitatea de la 14”, Realitatea

„PNL îl acceptă mai repede ca şi candidat pe Klaus Iohannis...” (Rareş Bogdan,

„Dar tu, ca şi cetăţean al Republicii Moldova, cu cine ai vota?” (Lavinia Şandru,

„Cum va fi Klaus Iohannis ca şi preşedinte?” (Lavinia Şandru, „Deschide lumea”,

„Veţi vedea de ce o companie ca şi Petrom OMV (...)” (Rareş Bogdan, „Jocuri de

1.5. Folosirea greşită a alocuţiunii adverbiale „ca şi”

„Timp de o lună, societăţile controlate de Gheorghe Florea au emis 26 de bilete la

„Noul virus gripal A(H1N1) se transmite de la om la om în acelaşi mod ca şi

„...la fel ca şi în prima parte, jucătorii Fiorentinei se agaţă de jucătorii germani”

„Conform noii Legi a Educaţiei, profesorii universitari urmează să se pensioneze

„Dacă va bate Estonia, Ungaria va face şi ea 14 puncte, la fel ca şi România...”

„La fel ca şi Barak Obama, François Hollande este prins în vâltoarea

„Deci a fost o mişcare spontană. Nu se poate spune că au vrut să ajungă undeva.

„La fel ca şi în povestea maidanezilor, facem piruete de balerină…” (Andreea

„… suntem exact ca şi culegătorii de cartofi…” (Silviu Mănăstire, „Dosar de

„Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la fel ca şi Procurorul General al

„Giovanni Becali a primit 6 ani şi 4 luni cu executare, la fel ca şi Gică Popescu,

„Benzema urmăreşte partida în picioare, de pe marginea terenului, la fel ca şi

„...cam aceleaşi coordonate, ca şi în prima parte a jocului” (Transmisia meciului

„Deşi e afectată de situaţie, Luminiţa Becali îşi vede de viaţă, la fel ca şi

„Foarte probabil ca ţara noastră, la fel ca şi Polonia, să exploateze gazele de şist”

„Amândoi [Gabriel Balint şi Ilie Dumitrescu] l-au avut adversar pe actualul

„Gibraltar a început meciul cu Georgia la fel ca şi celelalte partide...”

1.6. Dezacordul de gen în folosirea pronumelor şi adjectivelor posesive