Sunteți pe pagina 1din 2

IV.

Principiul aproprierii controlului de locurile unde se iau deciziile și unde se concretizează


răspunderile pentru administrarea patrimoniului public sau privat. Aplicarea acestui principiu
urmărește înlăturarea verigilor intermediare și inutile din munca de control. Activitatea de control
finaciar este o latură inseparabilă a conducerii în economie, iar răspunderile pentru administrarea
patrimoniului și pentru realizarea sarcinilor propuse revin, unităților patrimoniale și consiliilor lor de
administrație. Prin urmare, controlul financiar trebuie efectuat în prim-plan din interiorul unității, de
către organele de conducere și de organele specializate proprii, ori de la nivelurile imediat
superioare. Controlul direct exercitat de persoanele cu atribuții de conducere (directori, președinți,
șefi de secții sau de sectoare, de compartimente funcționale, de brigăzi sau echipe) asupra locurilor
de muncă de care răspund nemijlocit este de măsură să contribuie efectiv la instaurarea unui climat
de ordine și disciplină, la crearea premiselor pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor, la prevenirea
păgubirii avutului public și privat.

Aproprierea controlului de activitățile economice accentuează caracterul democratic al acestuia și îi


sporește eficiența. Practica noastră economico-soocială a demonstrat că este mult mai avantajos să
identifici și să înlături cu forțe și prin mijloace proprii deficiențele existente, decât să aștepți
intervenția a unor organe de control din afară. În condițiile economiei de piață, trebuie să sporescă
răspunderea fiecărui colectiv și fiecărui salariat pentru activitatea desfășurată și rezultatele obținute,
iar controlul financiar trebuie să sprijine realizarea acestui deziderat.

3 V. Principiul controlului extern. Pentru a avea o atitudine exigentă față de administrarea


patrimoniului, organele de conducere, indiferent de nivel, trebuie să fie îndrumate asupra modului în
care să acționeze pentru gestionarea mijloacelor financiare materiale și umane, ce procese să
folosescă în activitatea sistematică de control. Acestă cerință se realizează prin controlul extern care
stă la 3 Ion Florea, Ionela-Corina Macovei, Radu Florea, Controlul economic, financiar și gestionar,
Editura CECCAR, București, 2007, p.36 13 baza concepției de organizare a sistemului de control.
„Numai abordând în mod obiectiv și dezinteresat problemele supuse controlului constatările pot
surprinde imaginea reală a patrimoniului unității verificate, a situației economice și financiare a
acesteia.”4 Existența unor organisme independente este datorită acestui principiu, în afara structurii
organizatorice a ministerelor, administrațiilor publice locale sau a altor unități patrimoniale. Un
astfel de control se gasește în toate formele de control, un exemplu este Ministerul Finanțelor
Publice. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este autoritatea administraţiei publice centrale de
specialitate, care are responsabilitatea elaborării şi implementării politicii în domeniul controlului
financiar şi a gestiunii financiare. Ministerul Finanțelor Publice îndrumă metodologic, coordonează
şi supraveghează asigurarea bunei gestiuni financiare şi a controlului în utilizarea fondurilor publice
şi în administrarea patrimoniului public, prin două structuri special constituite, care sunt
responsabile de armonizarea şi implementarea principiilor şi standardelor de control
intern/managerial şi audit intern, respectiv: - Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public
Intern (UCAAPI); - Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management Financiar şi
Control (UCASMFC).5 Principiul controlului extern își găsește expresia nu numai la nivel
macroeconomic ci și la nivel microeconomic, în sensul că, competențele de control se stabilesc
ținând seama de subordonarea controlului, astfel permițându-se ca orice activitate desfășurată în
cadrul unei unități să fie controlată de organul ierarhic superior nemijlocit. În cadrul organizării
sistemului de control, principiul controlului extern cere, să se delimiteze sfera de activitate, aceasta
reprezentând un interes deosebit în cadrul formelor de organizare a controlului deoarece prin aceasta
se delimitează dreptul fiecărui organ de a exercita controlul în conformitate cu atribuțiile care îi
revin.