1.

6 Eliminarea avansată a substanţelor minerale dizolvate din apele uzate urbane

1.6.1 Eliminarea substanţelor minerale prin schimb ionic

Tratamentul apelor uzate prin schimb ionic constă în punerea în contact a apei uzate cu o categorie de
substanţe denumite zeoliţi, care au capacitatea de a schimba ionii proprii cu ionii unor substanţe dizolvate în apa supusă
tratamentului. Zeoliţii pot fi de origine naturală sau artificială; în prezent, în instalaţiile de schimb ionic din practică se
utilizează zeoliţi artificiali sub forma unor răşini sintetice (cel mai frecvent polistirenice sau poliacrilice), produse
industrial. Structura acestor răşini este poroasă, fiind formate din granule cu dimensiuni între 0,3 – 1,3 mm, şi este sub
formă unor geluri cu un conţinut de cca. 50% apă. Zeoliţii sintetici sunt insolubili în apă sau solvenţi organici.
Principiul procesului de schimb ionic este următorul (vezi figura 1.68 stânga): la fiecare granulă din structura
zeolitului sunt ataşate grupări chimice, denumite „grupuri funcţionale”; atunci când zeolitul intră în contact cu apa
brută, apare tendinţa ca grupurile funcţionale, ataşate la zeoliţi, să intre în interacţiune cu substanţele dizolvate în apă, în
special cu substanţele ionizate; interacţiunea dintre ionii din apă şi grupurile funcţionale ale zeolitului se produce pe
cale electrostatică, şi constă în înlocuirea ionilor din grupările funcţionale ale zeolitului cu ioni din apa brută supusă
tratamentului; având în vedere că legăturile electrostatice sunt relativ slabe, şi aceşti ioni la rândul lor sunt schimbați cu
alţi ioni aflaţi în apa brută din jurul zeolitului şi aşa mai departe; având în vedere că ionii dizolvaţi în apă pot fi
încărcaţi pozitiv sau

Fig. 1.68 Schemele proceselor de schimb ionic şi de regenerare a schimbătorilor de ioni []

negativ, şi zeoliţii care interacţionează cu ionii sunt din două categorii: schimbători de ioni anionici (care
interacţionează cu ionii negativi din apă brută) şi schimbători de ioni cationici (care interacţionează cu ionii pozitivi din
apă brută); dacă se analizează o anumită variantă de ioni din apa supusă tratamentului, se remarcă că aceasta cuprinde o
mare varietate de ioni, de exemplu ionii pozitivi, denumiţi şi cationi pot fi din diferite categorii si anume: substanţe
alcaline (sodiu, potasiu), substanţe alcalino – pământoase (magneziu, calciu, stronţiu, bariu, lantaniu, iridiu), metale
grele (plumb, cobalt, nichel, mercur), metale uşoare (aluminiu, beriliu, titan), materiale semiconductoare (germaniu,
galiu, indiu), metale preţioase (aur, argint, platină, paladiu) şi dacă se studiază aborbţia acestora de către diferiţi
schimbători de ioni cationici se remarcă că aceştia interacţionează diferit rezultând că între anumiţi cationi şi anumiţi
schimbători cationici se creează legături puternice, în timp ce între alte asemenea perechi legăturile sunt mai slabe;
această regulă care este valabilă şi în cazul perechilor anioni – schimbători anionici şi se constituie într-o proprietate a
cuplurilor ioni – schimbători de ioni denumită „selectivitate”, care este o proprietate foarte importantă pentru
tratamentele de schimb ionic, care pot îndepărta o varietate distinctă de ioni utilizând un anumit cuplu ioni –
schimbători de ioni (de exemplu, în figura 1.69, este prezentată selectivitatea schimbătorului cationic: răşină din acid
imino – di - acetic (răşină IDA) pentru diferiţi cationi, care este un foarte bun absorbant pentru metalele grele, în special

Fig. 1.69 Schemele proceselor de schimb ionic şi de regenerare a schimbătorilor de ioni []

pentru cupru); procesul de schimb ionic se produce atâta timp cât grupurile funcţionale ale schimbătorilor de ioni nu
sunt încă saturate cu ioni, din apa uzată supusă tratamentului, care formează formează legături electrostatice puternice;
s-ar putea crede că procesul de schimb ionic ar înceta atunci când toţi ionii iniţiali din grupurile funcţionale ale
schimbătorilor de ioni (care formează legături slabe) ar fi înlocuiţi cu ioni din apa brută care formează legături
puternice, dar în realitate nu este chiar aşa fiindcă procesul va înceta atunci când încă un anumit număr de ioni iniţiali
din grupurile funcţionale ale zeolitului nu au fost înlocuiţi, fenomen care poartă numele de efect de masă care face ca
procesul de schimb ionic să înceteze chiar în prezenţa ionilor care formează legături puternice (ioni selectivi), atunci
când concentraţia ionilor iniţiali este foarte mare (bineînţeles, mult mai mare decât concentraţia de ioni selectivi) şi
contracarează schimbul de ioni; în momentul încetării capacităţii de schimb ionic a zeolitului, procesul se întrerupe şi
are loc faza de regenerare a zeolitului (vezi figura 1.68 dreapta) care are loc cu o soluţie concentrată de ioni iniţiali, cu
o concentraţie mult mai mare decât a ionilor selectivi legaţi de grupurile funcţionale în timpul procesului de schimb
ionic, pe care îi înlocuieşte printr-un proces invers (având în vedere şi cele arătate anterior); pentru ca regenerarea să
aibă loc mai eficient se pot folosi, pe lângă soluţiile concentrate de ioni iniţiali şi soluţii acide (cu exces de ioni H +),
respectiv soluţii bazice (cu exces de ioni OH -); de menţionat că odată cu trecerea soluţiilor de regenerare prin instalaţie,
se îndepărtează şi ionii selectivi extraşi din apa uzată, sub formă de soluţie concentrată; odată utilizate soluţiile de
regenerare pot fi evacuate sau pot fi colectate şi tratate (prin reţinerea şi evacuarea ionilor selectivi) în scopul
reutilizării acestora.
Schema de principiu a unei instalaţii de schimb ionic este prezentată în figura 1.70.

Fig. 1.70 Schema de principiu a unei instalaţii de schimb ionic []

Instalaţia este compusă dintr-un recipient în care este plasat un strat de zeolit (răşină schimbătoare de ioni), pe
un radier drenant, un sistem format din conducte şi robinete care comunică cu partea de recipient de deasupra stratului
de zeolit, respectiv un sistem format din conducte şi robinete care comunică cu partea de recipient de dedesuptul
stratului de zeolit. În timpul procesului recipientul lucrează sub presiune. Acesta este prevăzut cu o gură de vizitare, pe
unde, în timpul unor intervenţii cu instalaţia scoasă din funcţiune, se poate introduce sau scoate zeolit, sau se poate
interveni în caz de nevoie.
Ciclul de funcţionare a unei instalaţii de schimb ionic este format din următoarele faze succesive:
- faza de schimb ionic propriu-zis în care apa uzată brută întră în instalaţie sub presiune pe la partea superioară
a stratului de zeolit, îl parcurge de sus în jos după care paraseşte înstalaţia pe la partea inferioară a stratului de zeolit sub
formă de apă purificată;
- faza de regenerare în care soluţia de regenerare pătrunde în instalaţie, sub presiune, tot pe la partea
superioară, parcurge stratul de zeolit tot de sus în jos, şi părăseşte instalaţia pe la partea inferioară a stratului de zeolit
sub formă de soluţie de regenerare epuizată, care conţine substanţele poluante absorbite de zeolit în tipul fazei de
schimb ionic propriu-zis;
- faza de spălare a stratului de zeolit care se realizează cu apă purificată sub presiune, în sens contrar celui de
la fazele de schimb ionic şi regenerare, adică de jos în sus, în care are loc afănarea stratului de zeolit regenerat şi
evacuarea unor substanţe formate în cadrul fazei de regenerare, reţinute în stratul de zeolit;
În continuare se vor face câteva menţiuni importante cu privire la zeoliţii utilizaţi în instalaţiile de schimb
ionic, la construcţia instalaţiilor de schimb ionic şi la domeniile de aplicare ale tratamentelor de schimb ionic şi anume:
- zeoliţii utilizaţi în instalaţiile de schimb ionic au din punct de vedere structural, cam aceeaşi formă poroasă şi
aceiaşi mare capacitate de absobţie (vezi figura 1.71), dar se deosebesc din punct de vedere a grupurilor funcţionale
disponibile şi implicit a tipurilor şi categoriilor de ioni pe care îi pot reţine clasificându-se în: substanţe schimbătoare de
ioni slab acide, substanţe schimbătoare de ioni puternic acide, substanţe schimbătoare de ioni slab bazice şi respectiv
substanţe schimbătoare de ioni puternic bazice, zeoliţii nu se caracterizează numai prin capacitatea lor de absobţie dar şi
prin capacitatea lor de regenerare, (mult mai mare decât a carbonului activ, putând ajunge până la 1000 de regenerări;

Fig. 1.70 Aspectul structurii unui zeolit (fotografie sub microscop) []

- instalaţiile de schimb ionic au în structură recipiente, de regulă confecţionate din tablă de oţel INOX, la
proiectarea cărora grija principală a fost observarea şi conservarea stratului de zeolit; de aceea de obicei în zona
stratului de zeolit recipientele sunt prevăzute cu hublouri din sticlă (care să permită observarea stării stratului de zeolit
în timpul fazelor procesului de lucru); de menţionat că stratul de zeolit este plasat în interiorul recipientului între un
grătar fin, plasat undeva deasupra stratului de zeolit, în cavitatea superioară a recipientului şi un radier drenant din
material poros, care susţine stratul de zeolit; acest aranjament a fost prevăzut atât pentru o aplicare cat mai uniformă a
apei brute, soluţiei de regenerare sau apei de spălare, cat şi pentru oprirea atrenării granulelor de zeolit la trecerea
curenţilor de apă şi soluţie în timpul fazelor procesului de lucru; de menţionat faptul că instalaţiile de schimb ionic nu
sunt constituite dintr-o singură coloană de lucru, ci de regulă din două sau trei coloane, fapt care oferă importantul
avantaj că în timp ce o coloană se găseşte în faza de schimb ionic propriu-zis, o alta poate fi simultan în fazele de
regenerare, respectiv spălare sau amândouă (în figura 1.71 sunt prezentate aspecte ale câtorva instalaţii de schimb
ionic);

Fig. 1.71 Aspectele unor instalaţii de schimb ionic []

- domeniul de utilizare a instalaţiilor de schimb ionic la tratarea apelor uzate este foarte larg, prin acest
procedeu putându-se extrage din apele uzate o mare varietate de cationi (metale de toate felurile, substanţe alcaline şi
alcalino-pământoase, şi altele) şi de anioni (diverşi radicali) având avantajele unor deosebite selectivităţi şi eficienţe, cu
costului de exploatare convenabile, în figura 1.72 sunt prezentate diferite variante de instalaţii de demineralizare totală a
apei prin schimb ionic (care se constituie într-o aplicaţie tipică pentru acest procedeu de tratare), iar în figura 1.73
schema de principiu a unei astfel de instalaţii.
 Fig 1.72 Diferite variante de instalaţii de demineralizare totală a apei

Fig 1.73 Schema de principiu a unei de instalaţii de demineralizare totală a apei