 CURSUL 5

 ELEMENTE DE HIDROKINETOTERAPIE

 Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca

 HIDROKINETOTERAPIA

Hidroterapia este o metoda de utilizarea apei in scop terapeutic, fiind o forma de tratament extern.

Apa poate fi utilizata pentru :

 Proprietatile biochimice ale substantelor continute ( dioxid de carbon dizolvat

,cu efect vasodilatator periferic)

 Proprietatile fizice prin factorul termic si factorul de presiune

Apa reprezinta un mediu de facilitate pentru programele de kinetotarapie

( hidrokinetotarapie sau kinetobalneoterapie) sau sub forma unor proceduri de hidromasaj.

 Kinetobalneoterapia (KBT)

( KBT) utilizeaza :

 apa simpla,

 apa termala sau

 apa de mare si actioneaza:

 moderat

 diferentiat, in functie de componentele chimice, dar asemanator din punct de vedere al

proprietatilor fizice.

 Efectele imersiei

 Rolul presiunii hidrostatice:

 Forta cu care corpul este impins de jos in sus si dislocuieste un volum egal de
lichid , este forta lui Arhimede, care se aplica in centrul de greutate al volumului
de lichid dislocat si nu in centrul de greutate al corpului imersat.

 Imersia corpului in apa este urmata de modificarea greutatii organismului, de o

reducere sau descarcare , procentul variind in functie de nivelul imersiei:

 La nivel gambier- 95% din greutate

 Până la jumatatea coapsei- 80% din greutate

 Până la linia trohanteriană- 66% din greutate

  Zona omblicală – 50% din greutate

 În zona trunchiului – 33% din greutate

 Până în zona cervicală- 7% din greutate

 Avantajele KBT:

 Posibilitatea de a schimba progresiv nivelul de imersie, deci nivelul de solicitare mecanică

 Posibilitatea de asistență la mobilizarea activă, când forța musculară e foarte slabă, având in
vedere că în apă sunt suficiente o parte din unitățile motorii active pentru a realiza mișcarea

 Utilizarea de flotoare pentru a susține o parte sau întregul organism în unele exerciții

 Imersia facilitează circulația de întoarcere a membrelor inferioare

 Presiunea hidrostatică favorizează o mai bună percepție a poziției membrelor la stimulii produși
în apă

 Rolul rezistenței hidrodinamice

 Apa opune o rezistență la deplasarea corpului imersat. Acest parametru mecanic poate fi folosit
diferențiat , obținând o solicitare variabilă adaptată aspectelor fiziopatologice.

 Avantajele rezistenței și imersiei în apă:

 O mișcare foarte lentă întămpină o rezistență nesemnificativă

 Mișcările rapide produc rezistență rapidă importantă

 La creșterea suprafețelor de contact crește travaliul muscular

 Opoziția la un curent de apă permite lucrul mecanic de tip izometric, fără

mobilizarea articulară

 ROLUL TEMPERATURII IN APA

Temperatura de indiferenta sau zona de neutralitate termica este temperatura mediului ambiant
la care organismul in repaus isi mentine temperatura centrala, fara sa puna in joc mecanismele de
termoreglare.

Datorita proprietatilor intrinseci ale apei, termoconductibilitate crescuta, schimburile termice in

apa sunt mult mai rapide decat in aer, temperatura centrala crescand cand temperatura depaseste 35º
C si scazand cand temperatura in apa scade sub 26ºC.

 Baia caldă provoacă:

 vasodilatatie periferica, responsabila de o scadere a tensiunii arteriale, de tahicardie si

cresterea travaliului cardiac;

 scadere globala a starii de tonus muscular;

  scaderea sensibilitatii periferice cu modificarea perceptiei la durere.

Aceste efecte sunt accentuate cand temperatura apei depaseste 38º C.

Baia rece sub 26 º C provoaca efecte musculare si cardiovasculare inverse, constatandu-

se ca are efect tonifiant.

Reguli de aplicare

 apa din bazinele de recuperare trebuie mentinute la temperaturi intre 35 -36 º C, temperatura
la care se produc efecte miorelaxante si antialgice - efectele cardiovasculare sunt moderate

 baile intre 26 – 31 º C sunt utilizate pentru programe de exercitii

 baile intre 18 – 26 º C sunt rezervate piscinelor sportive

 baile reci , sub 18 º C sunt utilizate in recuperare numai sub forma de baie partiala ( maini si
picioare) , alternand cu imersia in baie calda ( peste 38ºC) si realizand baia alternanta , cu efect
vasculotrop, stimuland vasomotricitatea periferica.

 Efectul psihologic

 Imersia în apă este urmată de o stare de confort psihic sau chiar euforie ( mai accentuată la
copii), reacție psihică care poate fi explicată prin efectul de facilitare a mobilității diferitelor
segmente în apă, creându-i o stare de confort și încredere.

 Efectul moderat:

 Antalgic

 Miorelaxant

 Decontracturant, completează starea psihică favorabilă

Indicatii hidrokinetoterapie

A. Sechele post-traumatice:

- fracturi si interventii chirurgicale de rahis si membre inferioare;

- entorse, traumatisme musculare si tendinoase;

- In politraumatisme cu interesare de parti osoase articulare si leziuni neurologice;

- In arsuri intinse, in programe de recuperare, in apa sterila dupa cicatrizare.

B. In suferintele ortopedice de tip distrofii de crestere:

- scolioze,

- cifoze

- epifizite

- dupa interventii chirurgicale care necesita mobilizare cu descarcare;

 C. In reumatologie:

- leziuni articulare degenerative ( artrozele articulatiilor mari);

- suferinte reumatismale inflamatorii ( in afara puseului , atat clinic cat si biologic);

- suferintele discale, disco-vertebrale manifestate prin lombalgie, lombosciatalgie sau nevralgia

cervicobrahiala; descarcarea coloanei in apa si caldura permit o decontracturare a muschilor
paravertebrali, cu efect de facilitate pentru programele de exercitii in apa;

D. In suferintele neurologice:

- de tip periferic ( polinevrita ) , suferinte cu afectarea fortei musculare;

- sechele dupa leziuni centrale de tip medular ( paraplegia sau tetraplegia) sau cerebrale si
cerebeloase ( traumatisme craniene , IMC, hemiplegie)

- scleroza in placi ( in afara puseelor)

- miopatii: mersul si mobilizarea articulara activa

E. In cardiologie si pneumologie

- pentru programele de reantrenare la efort;

Contraindicatii hidrokinetoterapie

I. Contraindicatii legate de starea pacientului:

- afectiuni acute, stari febrile;

- suferinte ale aparatului locomotor cu evolutie rapida severa ( scleroza in placi, miopatii, cancer);

- afectiuni intercurente care agraveaza suferintele cardiovasculare si respiratorii si contraindica

efortul fizic prin riscul de decompensare;

- sindromul de involutie senila.

 Contraindicatii hidrokinetoterapie

II. Contraindicatii legate de gradul de solicitare a exercitiilor in apa:

- afectiuni cardio-vasculare de tip coronarian, hipertensiunea arteriala instanbila, cardiopatiile

valvulare grave;

- boli infectioase (fistulă, escară, eczemă, micoză), bronsita acuta, angina, sinuzita, diaree, pot
contamina apa.

- unii pacienți care se tem de imersia în apă sau prezintă anumite profile psihologice pentru care
imersia este rezervată

 Tipuri de bazin

1. bazine de mobilizare
 a. Individuale

 cu imersie parțială- pentru recuperarea extremităților

 cu imersie completă- pentru mobilizarea pacientului

b. Colective – imersia 4-6 pacienți simultan

2. bazine de mers:

 cu fundul înclinat

 cu un culoar de mers și scară

3. bazine de înot

 Rolul kinetoterapeutului

 Prescripția este individuală pentru fiecare bolnav

 Kinetoterapeutul trebuie

 să cunoască bolnavii, comportamentul lor obișnuit și limitele de solicitare,

 să îi încurajeze

 Organizarea programului în apă

 Recuperarea în piscină se poate face zilnic, chiar in secțiuni de 2 ședințe pe zi

 Tegumentul este pregătit în prealabil , prin aplicație de duș și după programul în apă pacientul
se va odihni cel puțin 15 min

 În general, secvența ședinței de hidrokinetoterapie se desfășoară aproape 1 h , din care 20-30

de min baia propriu-zisă

 Accidente. Incidente

 Rar, există riscul de înecare la adâncimi mai mari, în condiții de sol alunecos, oboseală,
aglomerare în bazin, situații în care se indică prezența de personal de supraveghere în bazin

 Alte accidente sunt cele cardiovasculare și tulburările psihosomatice ( criza de tetanie,

comportament isteric)

 Riscul de infecție este crescut după imersia simultană si prelungită a mai multor pacienți în
acelasi bazin ( toaletă precară și temperatura crescută a apei care favorizează multiplicarea
germenilor)

 Prevenția

 Respectarea regulilor de igienă corporală (dușul cu săpun)

  Unele plăgi cutanate pot fi introduse in bazin, protejate cu un pansament bine aplicat, nu oferă
o protecție absolută, se recomandă combinezon de protecție

 Instalațiile trebuie curățate si dezinfectate frecvent

 Apa din bazine trebuie filtrată și dezinfectată, controlul calității apei din bazin zilnic

 Programele de KBT se grupează:

 Exerciții de încărcare progresivă

 Recuperarea precoce a ortostatismului și mersului- fractură os portant

 Recuperarea în caz de politraumatisme cu leziuni de membre superioare

 Recuperarea la pacienți cu orteze sau proteze după amputație

 Exerciții de mobilizare, de tip activ, utilizate pentru:

 Conservarea și refacerea mobilității articulare

 Exersarea musculaturii deficitare

 Mobilizare pasivă pentru decoaptația articulară mecanic,manual , cu alunecare

sau întinderi musculare

 Se pot realiza si posturări în apă , mai ales în cazul de flexum de genunchi sau
șold

 Exerciții de recuperare neuro-motorie:

 Reprogramarea sistemului neuromuscular este necesară după imobilizare cu

descărcarea prelungită de membre sau trunchi

 După ligamentoplastie sau artroplastie a unei articulații portante

 Exercițiile sunt globale

 Reeducarea controlului automat al stabilității articulare

 Reeducarea tulburărilor de echilibru și coordonare

 Hidromasaj

 Apa se poate proiecta pe tegumentul pacientului:

 sub formă de duș subacvatic

Acțiunea variază cu temperatura ( 30-38 gr C), presiunea jetului(2-4kg/cm²), forma de aplicare.

Jetul trebuie să fie tangențial și înclinat pe suprafața de tratat

Tubul de emisie se plasează la distanță de pacient pentru a nu determina o senzație neplacută.

Are efect antalgic, decontracturant, de drenaj al edemelor

  dușuri sub formă de jet

 între 20-30 gr - efect tonifiant

 între 35-38 gr – efect relaxant, sedativ

 Aplicația alternantă- efect vasomotor

La presiuni mari, dușul se aplică la o distanță de 5 m, direcția jetului se face în sensul circulației de
întoarcere și se evită zonele fragile(față, sân, organe genitale, fosă poplitee)

 Talazoterapia

 Formă de terapie care utilizează diferite elemente ale mediului marin:

 Apa mării

 Nisipul

 Curenții de aer

 Vânturile

 Nămolul marin

Climatul marin este stimulent, de tip stresor, prin informația termică variabilă, care determină reacții
importante de ajustare pentru circuitele homeostaziei de termoreglare.

Ca factor de stres menționăm:

 Nivelul radiativ ( radiații infraroșii și ultraviolete)

 Variația hidromerică

 Alternanța termică prin prezența corpului la sol și apa mării și curenții de aer

 Nisipul marin uscat și cald are efect termic- psamoterapie

 Hidrokinetoterapie în mediul acval marin. Salinitatea crescută a apei mării (cu densitate
superioară apei dulci și mai mare decât densitatea corpului uman- 1035) facilitează o plutire
importantă și o descărcare mai mare de greutate.

 Termoterapia

Termoterapia foloses te ca factor terapeutic vectorul temperatura , care poate fi transferata

corpului prin intermediul unor suporturi termice, cum ar fi:

 apa ,

 aerul,

 parafina,

 namolul,
  nisipul,

 geluri siliconate etc.

Dintre toate aceste suporturi termice apa este cel mai des folosita pentru multiplele avantaje:

 are termoconductibilitate

 segmentul imersat in apa beneficiaza de avantajul legii Arhimede, descarcarea de greutate

facilitand miscarile

Homeostazia de termoreglare subordoneaza activitatea diferitelor sisteme, putand fi

influentata prin proceduri generale cu factor termic intens stresor. In aplicatiile locale in functie de
deficitul termic se pot obtine reactii locale termice, uneori reactii sistemice ( aplicatie de parafina).

Din punct de vedere al reactiilor termice, intre diferitele zone ale organismului s-a constatat ca
exista:

 zona centrala cu temperatura mai ridicata, cu media 37-37,3ºC;

 o zona periferica ( piele, tesutul celular cutanat, uneori chiar masele musculare) – rol de
reglare adaptativa, desfasurandu-se ca o harta.

Pielea este un receptor termic complex, in primul rand prin receptorii termici specifici, cat si prin
celelalte componente implicate in functia de termoreglare:

 reteaua vasculara – prin componenta venoasa bogata reprezentata poate inmagazina o

cantitate semnificativa din sangele circulant, mobilizandu-l la nevoie in circulatia sistemica;

 reteaua arteriala – transporta o data cu sangele caldura, care se poate degaja prin
convectie si conductie, in zonele tisulare periferice traversate;

 glandele sudoripare antrenate si solicitate la expuneri de temperaturi ridicate, in

procesele de termoreglare de tip termolitic, prin evaporare contribuind la termoliza;

 tesutul adipos – nu permite transferul caloric catre exterior, protejand organismul fata de
expunerea la frig, in conditiile unei expuneri prelungite prin procesele complexe de termoliza
sunt antrenate transformari metabolice initiate de cortisolul endogen in cadrul reactiei de
stres termic si termogeneza.

Informatia prelucrata central semnaleaza conditiile termice la care este expus organismul si se
pot dezvolta doua grupaje de reactii:

A. in cazul expunerii la temperaturi ridicate, informatia este prelucrata de centrul termolizei

din hipotalamus, care declanseaza in periferie reactii noi termice adaptative realizate prin
procese de tip fizic:

 conductie ( transferul caloric din aproape prin diverse structuri si tesuturi)

  convectie ( transferul caloric prin lichide sau gaze )

 evaporarea ( realizata prin stimularea activitatii glandelor sudoripare).

Termoliza se declanseaza cand temperatura centrala tinde sa depaseasca 37,3 – 37,5 º

C.

B. În cazul expunerii la temperaturi scazute, informatia este preluata de centrul termogenezei,

proces complex de tip biochimic, care determina neoglicogeneza,

- in conditii extreme fiind solicitat ficatul ( “ termogeneza netremuranda”) si masele musculare striate ( “
termogeneza tremuranda”).

Termoterapia realizata prin intermediul apei se ordoneaza intr-un grupaj terapeutic specific fizical
–hidrotermoterapia, apa putand fi folosita la diverse temperaturi, sub forma de aplicatii generale sau
segmentare-locale.

Zona termica in care organismul primeste minim de informatie termica din exterior si
elimina caldura metabolica in conditii satisfacatoare este zona de neutralitate termica.

Raportandu-se la temperatura apei , zona de neutralitate termica a acesteia se situeaza la valori de 34-
35º C si in functie de ea procedurile termice se impart in:

A. proceduri calde

B. proceduri reci.


Proceduri calde

 blande – 36-37,5ºC, 15-30 minute, cu efect sedativ moderat, miorelaxant decontracturant si

vasculotrop.

 hiperterme – 38,5-40ºC, se realizeaza prin imersia corpului initial la 35ºC, acomodare 5 minute,
urmata de cresterea temperaturii apei cu un grad la 2 minute, urmarindu-se cresterea
progresiva a temperaturii centrale pana la 38ºC.

 intens hiperterme, 40ºC.

 Proceduri reci.

 racoroase (18 – 22ºC),

 reci (10 - 15 ºC),

 aplicatia de gheata ( crioterapie)

 hipotermia generalizata ( procedura folosita de exceptie in salile de chirurgie in interventiile pe

cord deschis).
 Aplicatia de parafina , procedura locala calda, ocupa un loc aparte prin proprietatile termice si
modul in care se transfera caldura. Parafina in jurul punctului de solidificare ( 50- 60ºC) cedeaza cea
mai mare parte din caldura inmagazinata pe care o transfera substratului de tratat. Transferul caloric
este urmat de:

 vasodilatatie marcata,

 ameliorarea metabolismului local,

 efecte analgetice,

 miorelaxante, decontracturante.

Parafina se poate aplica sub forma de :

 baie de parafina,

 placa de parafina sau pensulare,

evitandu-se zonele cu reactii inflamatorii. In aplicatiile locale se dezvolta mecanisme vasodilatatorii.

Excitantul termic rece poate fi aplicat in scop terapeutic, frigul fiind un excitant al terminatiilor
nervoase din piele, determinand in campurile receptoare cutanate modularea reactivitatii.

Refrigeratia tisulara antreneaza modificari:

 vasculare ( vasoconstrictie apoi vasodilatatie fixa)

 biochimice ( eliberarea de biostimuline)

 nervoase ( paralizie a vasoconstrictorilor si a fibrelor nervoase perivasculare tributare

tesutului muscular)

Exista :

 efecte metabolice

 efecte nervoase

 efecte vasculare.

Crioterapia utilizeaza gheata locala in scop terapeutic.

Scopul:

 modifica conditiile metabolice locale

 scade potentialul de actiune

 creste timpul de latenta ( se reduce viteza de transmitere a impulsurilor nervoase)

 reducerea vitezei transmiterii impulsului la muschi prin blocarea sinapsei, a conducerii

nervoase iar in final creste tipul de contractie a muschiului, ca si faza de relaxare musculara.

 induce analgezie
 corecteaza procesele inflamatorii

 realizeaza starea de miorelaxare, decontracturare prelungita.

 ELEMENTE DE BALNEOCLIMATOTERAPIE

 NAMOLURI TERAPEUTICE

 Namoluri terapeutice ( peloidele)

 “ Peloid ” = substanta care se formeaza in conditii naturale, sub

influenta proceselor geologice si care, in amestec cu apa, se foloseste in practica medicala sub
forma de aplicatii generale si aplicatii locale.

 Exista namoluri:

 sapropelice

 de turba

 minerale.

Namolurile:

 actioneaza in sens de frenare enzimatica

 le revin proprietatea de schimbatori de ioni

 contin substante estrogen-active

 sunt emoliente pentru tegument

 au continut bogat in vitamina C, B1 , B2, B12 auxine si biotine ( produse de bacteriile

endogene), biostimuline, acid nicotinic si substante carotenoide

S-a demonstrat ca namolurile:

 au actiune bacteriostatica si bactericida

 au proprietati de

desensibilizare,

vaccinare

reabilitare a echilibrului umoral

Indicatiile tratamentelor cu namol:

 In scop profilactic: - onctiunea cu namol rece – prin cresterea adaptarii organismului la

contrastele termice

 In scop terapeutic:
  in bolile reumatismale degenerative

 ginecopatii cronice si subacute

 afectiuni ortopedice pre si post operator

 leziunile de neuron motor periferic

 bolile endocrine hipofunctionale, perivisceritele, afectiuni dermatologice.

 GAZELE NATURALE TERAPEUTICE

 Gazele terapeutice naturale

 Emanatiile de gaze naturale ( CO2) se numesc mofete.

 Emanatiile de hidrogen sulfurat se numesc solfatare.

Indicatiile gazelor naturale –mofetelor (CO2)

 afectiunile cardiace cu rezerve functionale limitate

 in bolile arteriale cu tulburari trofice cutanate si manifestari de ateroscleroza sistemica.

Contraindicatiile generale pentru cura balneoclimatica la adulti:

1. Afectiuni acute febrile

2. Boli infectioase

3. Purtători de germeni patogeni sau infestați cu paraziți

4. Bolnavi care prezintă risc de decompensare ( cardiovascular, digestiv, renal, hepatic, etc.)

5. Bolnavi care nu se pot autoservi

6. Stări cașectice

7. Hemoragii repetate

8. Boli de sange sau de sistem ( limfoame, leucemii)

9. Alcoolismul cronic

10. Psihopatiile

11. Epilepsia

12. Boli dermatologice cu potential de contangiune

13. Tumori benigne

 APE MINERALE TERAPEUTICE


 Tratamentul cu ape minerale termale

Apele minerale provin din izvoarele minerale naturale sau sunt scoase la iveală prin foraje. Sunt
solutii complexe de săruri minerale sau gaze, neproductibile in laborator.

Apa minerală trebuie să îndeplineasca una sau mai multe din urmatoarele conditii:

I.

 să aibă la izvor o temperatură de peste 20 ⁰ C;

 să conțină cel puțin 1 gram de săruri dizolvate la un litru de apă

 să conțină elemente chimice cu acțiune farmacologică pronunțată (Fe, I, etc.) într-o proporție
admisă ca minimum necesară ( denumite oligominerale)

 să conțină gaze ca CO2 , SH2 sau Radon în concentrații admise ca având valoare terapeutică.

 să aibă o acțiune curativă.

II.

Clasificarea chimica are la baza compozitia chimica:

 anionii si cationii sau gazele terapeutice, raportate la 1 litru de apa minerala si regasite in
cantitatea cea mai mare

 exista si ape lipsite de gaze dizolvate( ape plate)

 apa minerala sa fie inscrisa intr-un buletin de analiza ( un prospect) ce exprima compozitia
chimica a apei

Dupa temperatura apei :

 ape minerale terapeutice hipotermale , intre 20⁰ - 31⁰ C;

 ape minerale terapeutice izoterme, intre 32 ⁰ - 38 ⁰ C;

 ape minerale terapeutice hiperterme, cu temperatura peste 38 ⁰C.

III.

Mineralizarea totala reprezinta rezultatul sumei miligramelor tuturor elementelor , anioni si

cationi, pe care le contine. Este exprimata presiunea osmotica, oferindu-ne relatii asupra numarului
de ioni si molecule continut in apa minerala respectiva. Aceasta valoare impreuna cu cifra
mineralizarii totale, ne permite sa apreciem modul de administrare al apei minerale, respectiv cura
interna ( crenoterapie) sau cura externa ( baie generala sau partiala) . Ca termen de comparatie
folosim valoarea serului fiziologic exprimata prin cifra de 325 mmoli.
 Astfel :

 apele minerale a carei mineralizare este ≈ 325 , le corespunde o mineralizare de 8 – 10 gr.%

( ape izotone)

 apele sub aceasta valoare, le corespunde o mineralizarede 1 -8 gr. % ( ape hipotone)

 apele cu valoare ce depaseste 325 mmoli, le corespunde o gama larga de concentratii ( ape
hipertone)

Este de semnalat ca limita concentratiei permise pentru folosirea apelor minerale in cura
interna este de 15 gr. %.

IV.

Apele oligominerale ( acratice), au mai putin de 1 g de substanta solida/ litru .

Au efecte farmacologice si terapeutice.

Exista doua categorii:

 calde ( acratoterme)

 reci ( acratopege).

Utilizarea cea mai importanta : crenoterapia de diureza in suferintele reno-urinare ( cresterea si

ameliorarea fluxului sanguin la nivelul zonei medulare renale)

Apele carbogazoase , contin cel putin 1 g CO2 liber/l; se utilizeaza si CO2 sub forma gazoasa –
mofete ( aplicatia “ uscata “ a CO2 ).

Efectele terapeutice:

 actiune marcanta vasodilatatoare periferica;

 efect hipotensor.

In afara de cura externa se poate folosi si in:

 unele suferinte digestive

 suferinte reno- urinare

Contraindicatii - orice suferinta cardio-vasculara cu risc de decompensare.

VI.

Apele alcaline si alcalino-teroase indicate in:

 afectiunile gastroduodenale cu hiperaciditate

  efect de potentare al insulinei( diabetul simplu)

 dispepsiile gastro-intestinale

 enterocolitele cronice

Statiunile Sangeorz si Slanic Moldova.

VII.

Apele feruginoase - in climatul montan.

Exista doua forme:

 ape mixte feruginoase

 carbogazoase

Indicatii:- unele forme de anemie hipocroma.

Statiunile: Vatra Dornei, Stana de Vale, Tusnad.

VIII.

Apele arsenicale pure nu exista de regula in natura. Se gaseste arseniul alaturi de fier in apele
carbogazoase.

Concentratia de arseniu superioara valorii de 0,2 mg/litru trebuie considerata toxica.

IX.

Apele clorurate-sodice

Clasificare:

 hipotone

 izotone

 hipertone.

Actiune:

 Primele doua se folosesc in cura interna si au ca efect :

 stimularea secretiei si motilitatii stomacului

 stimularea secretiei si peristalticii intestinului

 La nivelul mucoasei cailor aeriene superioare - efecte hiperemiante si secretorii( sub forma
inhalatorie) ( Slanic Moldova, Govora).

 La nivelul mucoasei vaginale – actiune antiinflamatorie

X.
 Apele iodurate:

 sarate

 mixte : alcaline

sulfuroase.

Efecte:

 asupra metabolismului lipidic

 in afectiunile inflamatorii cronice ale cailor respiratorii.

Baile Govora si Bazna.

XI.

Apele sulfuroase:

 simple

 mixte: - sulfuroase,

- cloruro-sodice

- alcalino-teroase

- carbogazoase

Indicatiileterapeutice sunt numeroase, datorita faptului ca H2S se resoarbe la nivelul

mucoaselor.

Efectele cele mai importante:

 ameliorarea reactiilor imunologice;

 stimularea corticosuprarenalei cu cresterea eliminarilor de 17 cetosteroizi;

 activarea circulatiei cutanate- in afectiuni reumatismalela: Herculane, Pucioasa, Nicolina –

Iasi.

 in ateroscleroza

 in diabet

 in afectiunile bronho-pulmonare

 in afectiunile dermatologice

 in gastro-duodenitele cronice cu hipoaciditate si hipopepsie la Caciulata

 in colecistita cronica, colelitiaza

  influenteaza activitatea reno-urinara, la Calimanesti Caciulata Cozia

XII.

Apele sulfatate sodice si magneziene - se folosesc in cura externa la Baltatesti.

XIII.

Apele radioactive -radonul continut explica efectele in afectiunile neurologice. La Felix si 1 Mai.

XIV.

Lacul helioterm de la Sovata – factor termic important pentru bolile micului bazin.

 Bibliografie

1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008

2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica si recuperare, Ed. Universitara Carol Davila, 1998

3. Daia C., Electroterapie Principii practice, Ed. Universitara Bucuresti, 2019

4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed. Universitara Bucuresti, 2018

5. Radulescu A., Electroterapie, Ed. Medicala S.A., 2017

6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si aplicatii in patologia medicinii dentare, Curs si Lucrari

Practice Anul V, Bucuresti, 2006