Sistem Biometric de Acces Securizat

UNIVERSITATEA TEHNICĂ din CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA de INGINERIE ELECTRICĂ
SISTEM BIOMETRIC DE ACCES SECURIZAT
I.ENUNŢUL TEMEI:
II. CONŢINUTUL proiectului de diplomă

a) Piese scrise
b) Piese desenate
c) Anexe
III. LOCUL DOCUMENTĂRII: Catedra de electrotehnică și masurări

Laboratorul de măsurări electrice UTCN
IV. CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
V. Data emiterii temei: Octombrie 2015
VI. Termen de predare: Iulie 2016
Conducător ştiinţific, Absolvent,
(semnătura) (semnătura)
Pagina 50
Declaraţie-angajament: Deoarece acest proiect de diplomă/lucrare de disertaţie nu ar fi putut fi

finalizat(ă) fără ajutorul membrilor departamentului Electrotehnică și masurări şi a
echipamentelor de la departament, mă angajez să public informaţiile conţinute în lucrare numai
cu acordul scris al conducătorului ştiinţific şi al directorului de departament.
Data: Semnătura
Declaraţie: Subsemnatul declar că am întocmit prezentul proiect de diplomă/lucrare de disertaţie

prin eforturi proprii, fără nici un ajutor extern, sub îndrumarea conducătorului ştiinţific şi pe baza
bibliografiei indicate de acesta.
Data: Semnătura
Pagina 50
Pagina 50
Cuprins
Cuprins.....................................................................................................................................5
1. Introducere...........................................................................................................................7
1.1. Generalități.......................................................................................................................7
1.2. Obiective...........................................................................................................................7
1.3. Scurt istoric.......................................................................................................................7
2. Recunoașterea amprentei digitale........................................................................................8
2.1. Introducere........................................................................................................................8
2.2. Modelul crestelor............................................................................................................10
2.2.1.1. Caracteristici de nivelul 1.........................................................................................11
2.2.1.2. Caracteristici de nivel 2............................................................................................14
2.2.1.3. Caracteristici de nivel 3............................................................................................15
2.2.1.4. Caracteristici adiționale............................................................................................15
2.2.2. Formarea amprentelor..................................................................................................16
2.3. Achiziţionarea de amprente............................................................................................16
2.3.1. Tehnici de detecţie.......................................................................................................16
2.3.2 Calitatea imaginii..........................................................................................................19
2.4. Extragerea caracteriscilor amprentelor...........................................................................20
2.4.1 Orientarea crestelor şi estimarea frecvenţei acestora....................................................21
2.4.2. Extragerea singularităților...........................................................................................23
2.4.2.1 Direcția singularității.................................................................................................24
2.4.3. Extracția crestei..........................................................................................................26
2.4.4. Extragerea minuțiilor..................................................................................................28
2.5. Potrivirea amprentelor....................................................................................................29
2.5.1. Alinierea......................................................................................................................30
2.5.2 Formarea perechilor de minuții....................................................................................32
2.5.3, Generarea coeficientului de potrivire..........................................................................32
2.5.4. Potrivirea amprentelor digitale latente.........................................................................33
2.5.5. Individualitatea amprentelor digitale...........................................................................34
2.6. Indexarea amprentelor digitale.......................................................................................35
3. Aplicații.............................................................................................................................37
3.1. Aplicația 1 Sistem de acces cu scanner optic de amprentă și Arduino UNO.................37
3.1.1. Introducere...................................................................................................................37
3.1.1.1. Înregistrarea și compararea amprentelor digitale.................................................37
3.1.1.2. Identificare folosind amprenta și codul PIN, cu placa Arduino UNO......................41
3.1.2. Descrierea componentelor folosite..............................................................................43
3.1.2.1. Arduino Uno.............................................................................................................43
3.1.2.2. Senzorul de amprentă Adafruit.................................................................................43
3.1.2.3. Modul cu două relee.................................................................................................44
3.1.2.4. Tastatură numerică 4x4............................................................................................45
3.1.3. Schema bloc și codul aplicației....................................................................................46
3.2. Aplicația 2 Sistem cu scanner optic de amprenta și comunicație serială.......................50
3.2.1. Introducere...................................................................................................................50
3.2.2. Descrierea componentelor folosite..............................................................................50
3.2.2.1. Senzorul de amprentă optic de la Adafruit. Schema logică a comenzilor................50
3.2.2.2 Adaptorul CH 340G USB -TTL serial......................................................................57
3.2.3. Citirea amprentei folosind scanner-ul Adafruit și adaptorul CH340G........................59
4. Concluzii............................................................................................................................62
5. Bibliografie........................................................................................................................63
6. Anexe.................................................................................................................................64
Pagina 50
Pagina 50
1. Introducere
1.1. Generalități
Dezvoltarea și perfecționarea sistemelor de achiziție și prelucrare a informației au dus la

modernizarea sistemelor de acces. Astfel, în ultimul timp, sistemele de securitate bazate pe
tehnologii biometrice reprezintă o alternativă viabilă, cu un cost redus, la sistemele bazate pe
cartele magnetice, coduri de bare sau parole.
Pentru a avea acces într-o incintă protejată o persoană se poate identifica prin trei
metode:
 printr-un obiect pe care îl deține (cheie, cartelă);
 prin cunoștințe secrete (parole, PIN-uri);
 prin trăsături anatomice (ADN, amprente digitale, fată, iris, voce).
Tehnica de acces prin analiza trăsăturilor anatomice se numește biometrie. În momentul
de fată, tehnologiile biometrice au la bază identificatori fiziologici (amprenta digitală, geometria
palmelor, structura retinei, configurația ADN) și identificatori comportamentali (timbrul vocal,
dinamica scrisului, dinamica apăsării tastelor) ce permit recunoașterea absolută a unei persoane.
Utilizarea biometriei pentru identificarea și autentificarea subiecților umani a început să
ofere câteva avantaje unice față de metodele tradiționale. Numai autentificarea biometrică se
bazează pe identificarea unei anumite părti intrinseci a ființei umane, acest lucru fiind un avantaj
important față de sistemele bazate pe cartele magnetice, coduri de bare sau chei fizice care pot fi
pierdute, furate sau multiplicate.
Principalele tipuri de identificare biometrică folosite în sistemele de acees sunt:
 recunoasterea amprentelor digitale;
 recunoașterea geometriei mâinii;
 recunoașterea irisului;
 recunoașterea facială;
 recunoașterea vocei.
1.2. Obiective
Pe parcursul acestui proiect s-a urmărit îndeplinirea următoarelor obiective: crearea unui
sistem biometric de acces de recunoaștere a amprentei digitale.
Acest lucru s-a realizat prin prezentarea a două aplicații cu siteme diferite de scanare și
recunoaștere a amprentei digitale. Prima aplicație are ca scop creearea unui sistem de securitate
folosind un scanner de amprentă optic de la Adafruit și o placă de achiziție Arduino UNO, iar în
a doua aplicație s-a urmărit prezentarea în programul LabVIEW a unui sistem cu scanner optic
de amprentă și comunicație serială.
1.3. Scurt istoric
Modelul format din crestele și văile aflate pe vârful degetelor, este cunoscut sub numele
de amprentă. Aceste modele au început să fie folosite pentru identificarea persoanelor încă de la
sfârșitul secolului al XIX-lea, cu toate că mai multe descoperiri arheologice atestă faptul că încă
din antichitate oamenii au fost conștienți de individualitatea amprentelor.
Chiar dacă la început amprentele erau obținute prin rularea pe o coală de hârtie a
degetului înmuiat în cerneală, descoperirile din domeniul tehnologiei senzorilor, au dus la
crearea de senzori optici care pot să scaneze și să genereze imagini ale amprentelor într-un timp
foarte scurt.
Pagina 50
2. Recunoașterea amprentei digitale

2.1. Introducere
Spre deosebire de pielea de pe majoritatea corpului, care este fină și este acoperită cu fire
de păr și pori, pielea de pe palme și tălpi prezintă un model format din creste și văi ce nu conține
fire de păr și glande sebacee. Aceste urme papilare de pe degete, numite creste de frecare, ajută
la prinderea obiectelor prin creșterea frecării și de asemeanea la recunoașterea texturii
suprafețelor prin îmbunătățirea simțului tactil. Suprafața acestei pieli este formată din două
componente: derma (stratul inferior) și epiderma (stratul superior). Aceste creste aflate pe
epidermă ajută la creșterea frecării între suprafața pălmii sau a tălpii și suprafața de contact (vezi
Figura 2.1). O persoană normală de sex masculin are aproximativ 20,7 creste pe centimetru în
timp ce o persoană de sex feminin are 23,4 creste pe centimetru.
O altă utilizare importantă a crestelor papilare este utilizarea acestora în recunoașterea
biometrică. Modelul crestelor de pe fiecare deget (Figura 2.1b) este unică și neschimbătoare,
fiind considerată un semn distinctiv. De fapt, până și gemenii identici pot fi deosebiți cu ajutorul
amprentelor. Rănile superficiale de pe suprafața degetelor cum ar fi tăieturi sau vânătăi, alterează
modelul din zona afectată doar temporar. S-a observat că structura crestelor reapare după
vindecarea rănilor. Totuși, dacă rănile ajung până la stratul dermei, stratul de piele de la
suprafață poate impiedica regenerarea celulelor din zona afectată. Chiar dacă stratul de la bază va
încerca să regenereze celulele afectate, rezultatul va fi o cicatrice permanentă la nivelul
amprentelor.
Figura 2.1 Există două tipuri de piele a suprafeței corpului uman: (a) piele netedă şi (b) piele
cu creste de frecare.
Chiar dacă posibilitatea identificării persoanelor cu ajutorul amprentelor a fost

recunoscută cu mii de ani în urmă, utilizarea propriu-zisă a acestora nu s-a întamplat decât la
începutul secolului XX.
Instituțiile de aplicare a legii întocmesc în prezent baze de date cu criminali, cărora li se
înregistrează amprentele pe carduri (Figura 2.2).
Pagina 50
Figura 2.2 Card de amprente. În această figură sunt prezentate amprentele digitale dobândite
prin rularea fiecărui deget (aşa-numita laminare a amprentelor digitale).
Două dintre principalele utilizări ale acestor baze de date sunt:

 identificarea persoanelor cu antecedente, care utilizează adesea identități false;
 efectuarea verificării persoanelor la angajare.
O altă utilizare importantă a amprentelor în domeniul aplicării legii este identificarea

persoanelor pe baza amprentelor lăsate de răufăcători la locul faptei. Aceste amprente se numesc
amprente latente. (Figura 2.3 c). Compârand amprentele latente cu cele înregistrate prin rulare
(Figura 2.3 a) sau cu cele pline (Figura 2.3 b), se observă faptul că imaginea amprentelor latente
este una de o calitate scăzută.
Imaginea 2.3 Imaginea amprentei unui deget obținută prin trei metode.
(a) Amprentă obținută prin rulare, (b) amprentă completă şi (c) amprentă latentă.
Pe masură ce bazele de date ce conțin amprente au crescut, ajungând la milioane de

fișiere, în anii ’70 au fost create Sisteme Automate de Identificare a Amprentelor (AFIS-
Automated Fingerprint Identification Systems), pentru eficientizarea procesului de identificare a
amprentelor.
Pagina 50
În prezent, aproape toate organele de aplicare a legii se bazează pe AFIS pentru

identificarea amprentelor. Figura 2.4 arată sistemul AFIS instalat la postul de poliție din
Michigan.
Figura 2.4 Instalația AFIS a Poliţiei din Statul Michigan. Acest sistem a fost instalat în 1989
și deține o bază de date de 3,2 milioane de carduri cu amprente şi efectuează 700.000 de
căutări în fiecare an.
Sistemele biometrice bazate pe amprentă digitală au devenit atât de populare şi de succes

încât ele au devenit sinonime cu noțiunea de recunoaștere biometrică.
2.2. Modelul crestelor
Recunoaşterea amprentelor digitale, indiferent că este realizată manual de către un expert

sau automat de către o maşinărie, este predominant bazată pe caracteristici (în comparație cu cea
bazată pe imagine), caracteristici ce au o interpretare fizică.
Termenii „pe bază de caracteristici”, „pe bază de imagine” sunt utilizați la o scară largă
în literatura legată de viziunea computerizată pentru a indica metodele folosite pentru
reprezentarea și potrivirea imaginilor, cum ar fi amprentele digitale. O metodă bazată pe
caracteristici, așa cum sugerează şi numele, extrage caracteristici explicite din imaginea luată în
considerare şi codifică aceste caracteristici într-un set, care este ulterior utilizat în operația de
potrivire. O metodă bazată pe imagine, pe de altă parte, utilizează în mod direct imaginea pentru
potrivire, fără a extrage în mod explicit niciuna dintre caracteristici.
Vom introduce mai întâi diferite tipuri de caracteristici care pot fi extrase de la o
amprentă digitală, urmate de o descriere a histologiei pielii, a modelelor crestelor de frecare şi a
modului prin care acestea s-au format. Cunoaşterea acestor elemente este esenţială în înţelegerea
unicitații şi permanenţei modelelor de creste planare, premise fundamentale în procesul de
recunoaștere a amprentei digitale.
Pagina 50
2.2.1. Caracteristicile amprentelor papilare
Detaliile unei amprente digitale pot fi caracterizate pe trei niveluri diferite (Figura 2.5),
de la detalii brute până la cele de fineţe. În condiţii ideale, caracteristicile de nivel brut pot deriva
din cele de finețe ale reprezentării amprentelor.
Figura 2.5 Caracteristicile unei amprente papilare. (a) imaginea unei amprente în nuanțe de
gri, (b) Caracteristici de nivel 1 (câmpul de orientare sau fluxul de creastă şi punctele
singulare), (c) Caracteristici de nivel 2 (scheletul crestelor), şi (d) Caracteristici de nivel 3
(conturul crestelor, pori şi puncte).
2.2.1.1. Caracteristici de nivelul 1
La primul nivel, o amprentă digitală este reprezentată ca o hartă de orientare a crestelor (a

se vedea Figura 2.5 (b)), care înregistrează orientarea crestei locale la fiecare locaţie a amprentei
şi o harta a frecvenței crestelor, care înregistrează frecvenţa locală a crestelor la fiecare locaţie
din amprentă. O amprentă este menţionată adesea ca un model de orientare a texturii din moment
ce forma sa globală și structura sunt definite de orientarea şi frecvenţa crestelor sale. Referitor la
detalii de nivel 1, doar fluxul de creastă şi frecvenţa crestelor sunt observate, locaţia exactă şi
detaliile dimensionale ale crestelor fiind ignorate. Astfel, pentru a observa detaliile de nivel 1 ale
unei amprente digitale pot fi folosiți senzorii de imagine cu o rezoluţie mica, capabili sa scaneze
250 de pixeli per inch (ppi).
Orientarea crestei locale spre un pixel (x, y) reprezintă direcţia tangenţială a liniilor
crestelor care trec prin (x, y). Orientarea crestelor este definită în intervalul [0,π). Astfel,
orientarea crestei poate fi privită ca un vector de câmp de lungime unu, a cărui direcţie este
definită între 0 şi π. Orientarea crestei de la un pixel p este ilustrată în Figura 2.6. Frecvenţa
crestelor locale la (x, y), este numărul mediu al crestelor în unitatea de lungime de-a lungul un
segment de linie centrate la (x, y) şi având orientarea normală la orientarea crestei locale.
Frecvenţa crestelor este inversă perioadei de creastă, care este ilustrată în Figura 2.6.
În general, în procesele de potrivire și clasificare, informaţia care relevă orientarea crestei
este mult mai importantă decât informaţia legată de frecvența crestelor.
Pagina 50
Figura 2.6 Caracteristicile de nivel 1 ale amprentelor digitale. Aceste detalii pun în evidență
orientarea crestei şi frecvența crestelor. Această figură arată o porţiune a unei amprente
digitală în care crestele sunt indicate cu linii negre, cu orientare a crestelor θ şi perioada
crestei AB (reciprocă a frecvenţei crestei), marcată la un pixel P.
O hartă de orientare a crestelor conţine de obicei câteva locaţii importante în care

orientarea crestelor se schimbă brusc – aceste locații fiind denumite puncte singulare. Există
două tipuri generale de puncte singulare – buclă şi deltă – şi sunt distinctive vizual. O
singularitate de tip buclă se referă la o zonă locală în care un set de creste intră dintr-o direcţie şi
iese în aceeaşi direcţie (Figura 2.7 (a)). O buclă dintr-o amprentă digitală poate fi folosită ca un
punct de reper, pentru alinierea amprentelor digitale. În general, punctul de reper buclă, se
consideră ca fiind cel mai nordic punct singular de tip buclă dintr-o amprentă. În cazul în care
amprenta nu conţine nici un punct singular (de exemplu,amprenta de tip arc), punctul buclă se
referă de obicei la punctul de curbură maximă a crestei.
O singularitate de tip deltă indică o zonă locală unde trei sisteme de creste par să se
întâlnească (Figura 2.7 (b)).
Figura 2.7 Puncte singulare (a) buclă și (b) delta
Setul de puncte singulare dintr-o amprentă poate fi privit ca o reprezentare abstractă a

hărţii de orientare, astfel încât harta de orientare poate fi aproximativ prezisă, pe baza numărului
și a locului punctelor singulare.
O reprezentare chiar mai abstractă a hărţii de orientare este tipul modelului (adesea
denumit pentru o clasă de amprente), care poate fi dedus pe baza numărului de bucle şi delte,dar
şi a relaţiei spaţiale dintre cele două.
Pagina 50
În Figura 2.8 sunt prezentate șase tipuri de modele principale, aproape toate amprentele
digitale încadrându-se în una dintre aceste clase de amprente. Majoritatea amprentelor digitale
contin singularități care satisfac următoarele constrângeri:
 numărul de bucle şi delte ale unei amprente este aceleaşi: cu alte cuvinte, buclele şi
deltele apar în perechi;
 numărul total de puncte singulare este 0, 2, sau 4.
Procedura de determinare a tipului de model al amprentelor, pe baza punctelor singulare,
va fi discutată mai târziu în acest capitol .
Figura 2.8 Tipuri de modele principale ale amprentei digitale. (a) Arc complet, (b) arc de
tip cort, (c) buclă stângă, (d) buclă dreaptă, (e) vârtej, şi (f) bucla geamănă. O buclă este
reprezentată printr-un cerc şi o deltă este reprezentată printr-un triunghi. Modelele de tip buclă și
vârtej ale amprentelor digitale se gasesc cel mai frecvent; aproximativ 65% din totalitatea
amprentelor digitale aparţin modelui de tip buclă, şi 24% prezintă modele de tip vârtej. Modelele
de tip bucle gemene, arc și arc de tip cort, se gasesc pentru aproximativ 4%, 4% şi respectiv 3%
din totalitatea amprentelor digitale.
Pagina 50
2.2.1.2. Caracteristici de nivel 2
La al doilea nivel, amprenta este prezentată ca o imagine a unui schelet de creste în care
fiecare creastă are grosimea de 1 pixel, (a se vedea Figura 2.5 c). La acest nivel este înregistrată
locația exactă a crestelor, dar sunt ignorate caracteristicile geometrice și dimensionale.
Punctele în care o creastă începe, se termină, se împarte sau se unește cu o altă creastă
sunt denumite caracteristici ale crestelor sau minuții. Pe lângă locație, minuțiile mai au două
proprietăți: direcție și tip. Direcția minuțiilor este de-a lungul orientării crestelor. Există două
tipuri principale de minuții: capete (terminații) și bifurcatii. Cu toate acestea, minuțiile pot fi
caracterizate prin locația pe imagine, direcție și tip.
Detaliile de nivel 2 ale amprentei pot fi observate cu ușurință pe o imagine cu o rezoluție
de 500 ppi. Numărul de minuții de pe o amprentă poate să varieze foarte mult în funcție de
metoda de achiziție dar și de alți factori. De exemplu, imaginea unui deget rulat pe o foaie de
hârtie, prezentat în Figura 2.3 a, are 136 de minuții, în timp ce imaginea completă a aceluiași
deget (Figura 2.3 b), conține doar 56 de minuții. Pe de altă parte, doar 18 minuții au fost gasiți pe
amprenta latentă culeasă de către un examinator (Figura 2.3 c).
Un set de minuții, ce conține toate minuțiile unei amprente, este o prezentare abstractă a
scheletului crestelor, în sensul că setul de minuții cuprinde cea mai mare parte a detaliilor
discriminative de la nivelul 2.
Reprezentările realizate pe baza minuțiilor sunt folosite în sistemele automate de
recunoaștere a amprentei, în principal din următoarele motive: minuțiile surprind mare parte din
detaliile distinctive ale amprentelor, sunt ușor de stocat și este destul de ușor de realizat, chiar
dacă amprenta nu este completă.
Distribuția spațială a minuțiilor unei amprente este un subiect interesant, care a început să
atragă atenția datorită posibilitățiilor pe care le oferă utilizarea informațiilor legate de minuții.
.
Figura 2.9 Există două tipuri de minuții utilizate pentru a reprezenta detaliile de nivel 2 într-o
amprentă: terminația crestei şi bifurcaţia crestei. Distribuţia spaţială a acestor minuții într-o
imagine a unei amprente digitale este considerată a fi unică pentru fiecare deget.
Pagina 50
2.2.1.3. Caracteristici de nivel 3
În al 3-lea nivel (cel mai fin), amprenta digitală este reprezentată atât prin găuri interioare
(porii sudoripari) cât și prin contururile exterioare (marginile) ale crestelor. Deci, crestele nu mai
sunt privite ca fiind simple imagini ale unui schelet de un pixel lățime.
Crestele incipiente și punctele sunt, de asemenea, incluse în acest nivel (a se vedea Figura
2.5 d). Crestele incipiente sunt mai subțiri decât crestele mature și nu conțin pori sudoripari. Un
punct este o creastă foarte scurtă care conține doar o singură creastă unitate. Cu avansarea în
tehnologia de detectare a amprentelor, mulți senzori sunt acum echipați cu o capacitate de
scanare a 1000 ppi, care este necesară pentru a captura detaliile de nivel 3 ale unei amprente
digitale.
Caracteristicile de nivel 3 primesc o atenție crescută datorită importanței lor în potrivirea
amprentelor digitale latente care, în general, conțin mai puține minuții decât amprentele rulate
sau laminate. Figura 2.10 a, prezintă caracteristicile de nivel 3 extrase dintr-o amprentă latentă,
care suntde asemenea observate în amprenta rulată (Figura 2.10 b).
(a) (b)
Figura 2.10 Caracteristicile de nivel 3 observate intr-o amprentă latentă dar si rulată. (a)
Amprentă latentă cu pori și creste incipiente și (b) amprentă imprimată prin rulare cu aceeasi
configurație ca și caracteristicile de nivel 3 observate la punctul (a).
2.2.1.4. Caracteristici adiționale
Amprentele au de multe ori și alte caracteristici, cum ar fi cute, tăieturi și cicatrici care
pot deveni permanente, în funcție de severitatea tăieturii și a cicatricei.
Cu toate acestea, deoarece aceste caracteristici nu sunt la fel de universale ca și cele trei
niveluri de caracteristici discutate mai devreme, utilitatea lor în potrivirea amprentelor este
limitată. De fapt, aceste anomalii sunt adesea sursa erorilor de potrivire, care vor fi discutate mai
târziu.
Pagina 50
2.2.2. Formarea amprentelor
Procesul exact de formare a tiparului crestelor de frecare nu este pe deplin cunoscut.

Cercetarea embriologică a aratat că crestele epidermice sunt precedate de formarea țesutului
volar care apare la aproximativ a 6-a săptamană de dezvoltare.
Crestele de frecare apar în aproximativ a 4-a luna de sarcină, ca urmare a presiunii din
timpul dezvoltării fătului; crestele nu apar pe piele până în aproximativ a 18-a săptămână.
Minuțiile se formează atunci când crestele se separă și creează spațiu pentru formarea unor noi
creste ca urmare a creșterii suprafeței degetului.
Modelul crestelor unui deget se formează în paralel cu direcția unghiei și cutele
degetului. Modelul creastelor în zona centrală, numit de asemenea modelul zonei degetului, este
influențat de forma, mărimea și plasamentul țesutului volar. Țesuturile volare accentuate și
simetrice tind să genereze vârtejuri, țesuturile volare plate și simetrice au tendința de a genera
arcuri, în timp ce țesuturile volare asimetrice tind să genereze bucle.
Este în general înțeles și convenit că modelele crestelor de frecare nu sunt doar
influențate de factorii genetici, ci și de presiuni fizice aleatorii și tensiuni în timpul dezvoltarii
fatului. Aceste efecte aleatorii din timpul morfogenezei amprentelor digitale, dau unicitatea
amprentelor digitale.
2.3. Achiziţionarea de amprente
Primul pas în recunoaşterea amprentelor digitale este achiziţia imaginii – procesul de

capturare și digitizare a amprentei unei persoane pentru o prelucrare ulterioară. În mod
tradiţional, pentru a capta informaţii cu privire la amprenta unei persoane, se folosea tehnica ce
presupune introducerea unui deget în cerneală și apoi aplicarea acestuia pe o hârtie. Aceasta, este
o tehnică simplă şi totuși eficientă, utilizată încă din secolul al XIX-lea.
Cu toate acestea, principalul motiv pentru popularitatea metodelor de recunoaştere a
amprentelor digitale, în special în aplicaţii non-criminalistice, este disponibilitatea mare de
senzori, convenabili ca preț, care pot achiziționa rapid amprenta unei persoane cu o asistare
minimă sau chiar fară nici o intervenţie umană. Aceşti senzori de amprente digitale au fost
încorporați, de asemenea, în multe dispozitive, cum ar fi laptop-uri şi telefoane mobile.
Mai jos, vom discuta despre tehnicile de detectare care au fost dezvoltate pentru
achiziţionarea amprentelor digitale.
2.3.1. Tehnici de detecţie
În general, imaginile digitale ale amprentelor pot fi achiziţionate prin metode off-line sau
on-line (vezi Figura 2.11).
Tehnicile off-line, în general, nu produc imaginile digitale direct de pe deget. Amprenta
este prima dată transferată la un substrat (de exemplu, hârtie), de unde este ulterior digitizată. De
exemplu, o impregnare a unei amprente de tip cerneală, care este cea mai comună formă de
captare off-line, este dobândită prin aplicarea unui strat de cerneală pe degetul subiectului şi
apoi se ruleaza sau se apasă pe hârtie, astfel creând o imagine a crestelor amprentei digitale pe
suportul de hârtie. Imaginea este apoi scanată şi digitizată cu ajutorul unui scanner.
Cardul de amprente (a se vedea Figura 2.2) utilizat de către mai multe organe de aplicare
a legii, înregistrează amprentele digitale ale unei persoane. În timp ce achiziţionarea amprentelor
digitale cu cerneală este încă în practică, ea este atât imposibilă cât și inacceptabilă din punct de
vedere social, în contextul aplicațiilor non-criminalistice.
Metodele de achiziție a amprentelor latente sunt alte exemple de metode off-line acestea
fiind ridicate de pe suprafața obiectelor care sunt atinse sau manipulate de către o persoană
Pagina 50
(Figura 2.11 c). Acest lucru se realizează printr-o varietate de mijloace variând de la fotografiere
simplă până la procedee complexe cum ar fi prelucrarea cu praf sau prelucrarea chimică.
În schimb, tehnicile on-line produc imagini digitale direct de la un subiect prin
intermediul tehnologiei imaginilor digitale (descrise mai jos), renuntându-se astfel la necesitatea
obţinerii unei imagini imprimate pe un substrat, imaginea rezultată a amprentei este recunoscută
ca fiind o amprentă digitală scanată.
Cei mai multi senzorii folositi pentru a obţine o imagine scanata a amprentei se bazează
fie pe tehnologia optică, fie pe cea capacitivă. O scurtă descriere a acestor tehnologii de scanare
cu senzori este prezentată mai jos.
Figura 2.11 Există diferite moduri de a achiziţiona şi de a digitiza amprenta unui individ.
(a) Amprenta trebuie sa fie in prima fază transferată pe un suport de hârtie, prin plasarea manuală
a degetului impregnat cu cerneală, pe hârtie si mai apoi se realizeză digitizarea imaginii rezultate
folosindu-se un scanner, (b) o amprentă scanată poate fi capturată direct de pe un deget printr-o
serie de tehnologii avansate de detecţie, (c) o amprentă latentă poate fi ridicată de pe obiecte, în
cazul unei crime, folosind procese chimice sau electrice.
.
A) Optical Frustrated Total Internal Reflection (FTIR): Această tehnică utilizează un
platou de sticlă, un LED (sau un laser) ca sursă de lumină şi o cameră cu senzor CCD (sau
CMOS) pentru a construi imaginea amprentei digitale.
Când un deget este plasat pe o parte a platoului din sticlă (prisma), doar crestele degetului
sunt în contact cu platoul, nu și văile (a se vedea Figura 2.12).
Sistemul de imagine constă în ansamblu dintr-o sursă de lumină LED și o cameră cu
senzor CCD plasată pe cealaltă parte a platoului din sticlă. Sursa de lumină iluminează sticla
intr-un anumit unghi iar camera este plasată astfel încât să poată capta lumina reflectată de sticlă.
Lumnina reflectată pe creste este împrăştiată la întâmplare (şi rezultă astfel o imagine
întunecată), în timp ce incidența luminii de-a lungul văilor duce la o reflecţie internă totală
(rezultand o imagine luminoasă).
Este dificil ca această regulă să fie într-o forma compactă, din moment ce focalizarea
lentilelor mici poate fi foarte mare. Mai mult,imaginea poate suferi distorsiuni atunci când
lumina reflectată nu este axată în mod corespunzător.
Pagina 50
Figura 2.12 FTIR - pe bază de senzori de amprente digitale
(B) Senzori capacitivi: Senzorii capacitivi de scanare a amprentelor sunt mai frecvent
utilizați decât senzorii optici FTIR, deoarece aceștia sunt de dimensiuni foarte reduse şi pot fi
uşor integrați în laptop-uri, telefoane mobile sau calculatoare. Un senzor capacitiv, de scanare a
amprentelor digitale, constă în esență dintr-o serie de electrozi. Aranjate în diferite moduri într-
un cip sunt încorporate zeci de mii de plăci mici (electrozi).
Pielea acţionează ca și un al doilea electrod, formând astfel un condensator în miniatură.
Mici incărcături electrice sunt create între suprafaţa degetului şi fiecare dintre aceste plăci atunci
când degetul este plasat pe cip. Amploarea acestor incărcături electrice depinde de distanţa dintre
suprafaţa amprentei si placa capacitivă. Astfel, crestele si văile apar în diferite modele
capacitive de-a lungul plăcii.
Capacitatea rezultată în cazul crestelor este mai mare decât cea formata datorita
adânciturilor. Această capacitate diferită stă la baza operațiilor pe care le poate face un senzor
capacitiv. Această tehnică este sensibilă la descărcările electrostatice din vârful degetului, care
pot afecta drastic senzorul; priza de pământ este necesară pentru a evita această problemă.
(C) Reflecție cu ultrasunete: metodă ce presupune utilizarea ultrasunetelor se bazează pe
trimiterea de semnale acustice spre vârful degetului şi captarea semnalului ecou. Semnalul ecou
este utilizat pentru a calcula gama de imagini a amprentelor şi ulterior, structura crestei în sine.
Senzorul are două componente principale: expeditor, care generează impulsuri acustice şi
receptor, care detectează răspunsurile obţinute atunci când aceste impulsuri pot sări de pe
suprafaţa amprentei. Această metodă crează imaginea substratului amprentei și este prin urmare,
rezistentă la praf şi la diferite acumulări care ar putea îngreuna vizualizarea completă a
amprentei. Dispozitivul este însă scump şi nu este potrivit pentru producţia la scară largă.
(D) Efectul piezoelectric: senzorii senzitivi de presiune au fost concepuți pentru
producerea unui semnal electric atunci când un stres mecanic este aplicat asupra acestora.
Suprafața senzorului este realizată dintr-un material dielectric neconductor care la prezența
presiunii exercitate de către un deget, generează o cantitate mică de curent. (Acest efect este
numit efectul piezoelectric).Puterea acestui curent depinde de presiunea aplicată de către deget
pe suprafaţa senzorului. Deoarece crestele și văile sunt prezente la distanţe diferite (înălţimi) pe
suprafața senzorului, rezultă astfel cantităţi diferite de curent. Această tehnică nu realizează o
imagine exactă a amprentei din cauza sensibilităţii sale reduse.
(E) Temperatura diferențială: Senzorii ce funcționează pe baza acestui mecanism sunt
fabricați dintr-un material piro-electric, material care generează un curent bazat pe temperatura
diferențială.
Temperatura diferențială este creată atunci când două suprafeţe sunt aduse în contact.
Crestele amprentei, fiind în contact cu suprafaţa senzorului, produc o temperatură diferențială
diferiă față de văi care sunt depărtate de suprafața senzorului. Senzorii sunt de obicei menţinuți
la o temperatură ridicată datorită electricității care ii incalzește.
Pagina 50
2.3.2 Calitatea imaginii
Calitatea imaginii amprentei dobândite are un impact semnificativ în ceea ce privește

evidențierea caracteristicilor amprentei și în final, potrivirea acesteia cu un anumit subiect.
Principalii factori care determină calitatea imaginii amprentelor includ rezoluția imaginii, zona
degetului şi claritatea modelului crestelor.
În cele mai multe aplicaţii medico-legale şi biometrice, este necesară o rezoluţie a
imaginii de 500 puncte pe inch (ppi), pentru a rezulta o procesare și o potrivire de succes. La
această rezoluţie, distanţa dintre crestele adiacente este de aproximativ 9 pixeli.
Instituțiile de aplicare a legii dispun în prezent de dispozitive capabile să realizeze o
scanare a amprentelor digitale la 1000 ppi , folosite în scopul de a captura caracteristici de
nivelul 3.
În aplicaţiile civile, senzorii de amprente cu rezoluţie mai mică decât 500 ppi sunt adesea
folosiți pentru a reduce costurile.
Zona degetului capturată într-o imagine de amprentă digitală este de asemenea, un factor
cu un impact important asupra calității imaginii. Datorită formei degetului, amprentele digitale
simple, obţinute prin plasarea degetului pe suprafaţa senzorului, nu pot surprinde o imagine
totală a amprentei.
În aplicatiile institutiilor de aplicare a legii, unde este important sa se realizeze intreaga
imagine a amprentei, degetul trebuie să fie rulat pe suprafaţa senzorului pentru a obţine amprenta
completă (acest lucru necesită adesea un examinator de amprente pentru a ţine degetul
subiectului în timpul rularii). În componența produselor electronice aflate pe piață (de exemplu,
laptop-uri şi telefoane mobile), unde costul şi dimensiunea senzorului sunt aspecte importante,
au fost introduși senzorii tactili chiar și de 3mm.
Pentru a utiliza acest tip de senzor, utilizatorul este nevoit să depaseze degetul peste sticla
senzorului, moment în care toate aceste treceri sunt capturate și combinate într-o amprentă
digitală completă.
Figura 2.13 prezintă un exemplu de amprente pentru fiecare din cele trei metode de
operare. În cazul instituțiilor de aplicare a legii unde este necesară înregistarea amprentelelor
celor zece degete, sunt utilizate dispozitive care pot să capteze simultan amprentele celor patru
degete de la o mână (degetul mare este capturat separat), sau chiar întreaga mână .
Figura 2.13 Scanner de amprente. Metode de operare: (a) O amprentă digitală obţinută prin
plasarea degetului pe suprafaţa senzorului de amprentă; (b) o amprentă rulată, obţinută prin
rularea degetului, de la o margine a unghiei la cealaltă pe suprafaţa senzorului de amprentă;
(c) o amprentă matură, obţinută prin combinarea cât mai exactă a unor bucăți de amprentă, în
timp ce utilizatorul mișcă degetul de-a lungul senzorului.
Pagina 50
Claritatea modelului crestelor este un alt factor important pentru determinarea calității
imaginii. Atât pielea degetului cât şi senzorul au un impact mare asupra clarității crestei. În cazul
unei amprente digitale de o calitate bună crestele sunt continue iar cele adiacente sunt bine
separate. Atunci când degetul este umed, crestele adiacente pot fi unite, iar atunci când este
uscat, crestele pot avea multe întreruperi; astfel calitatea intrinsecă a unor degete este slabă (a se
vedea Figura 2.14). Imaginile amprentelor digitale obţinute prin utilizarea tehnicilor de scanare
sau impregnare sunt de obicei de o calitate mai bună decât amprentele digitale latente (vezi
Figura 2.11).
Fig. 1.14 Exemple de imagini de amprente digitale de calitate slabă: (a) degetul este uscat,
(b) degetul este umed şi (c) deget cu multe cute.
2.4. Extragerea caracteriscilor amprentelor
Sistemele comerciale de recunoaştere a amprentelor digitale se bazează în principal pe

nivelul 1 de caracteristici ( orientarea crestelor şi frecvenţa acestora) şi nivelul 2 de caracteristici
(creste și minuțiile).
În general prima dată sunt extrase caracteristicile de nivel 1 şi apoi sunt extrase cele de
nivel 2, prin analizarea datelor furnizate de caractesicile de nivel 1. Figura 2.15 prezintă
diagrama algoritmului de extragere a caracteristicilor, care include patru etape principale şi
anume:
(a) orientarea crestelor și estimarea frecvenței acesora;
(b) extragerea crestelor;
(c) extragerea singularităților;
(d) extragerea minuțiilor.
În subcapitolele următoare sunt descrise aceste patru etape principale.

Pagina 50
Figura 2.15 Diagrama schematică pentru extragerea caracteristicilor de nivel 1 şi de nivel 2 ale
unei amprente digitale.
2.4.1 Orientarea crestelor şi estimarea frecvenţei acestora
Modelul crestelor de pe o zonă locală a unui deget poate fi aproximat prin forma de undă
a cosinusului:
w(x,y) = Acos(2π f (xcosθ +ysinθ )), (1.1)
unde A, f şi θ seminifică amplitudinea, frecvenţa şi orientarea formei de unda a cosinusului.

Apoi, a doua transformată Fourier a formei de undă a cosinusului este dată de:
W(u,v) = [δ (u− f0 cosθ ,v− f0 sinθ)+δ (u+ f0 cosθ ,v+ f0 sinθ )] , (1.2)
Aceasta constă într-o pereche de impulsuri situate între (f0 cosθ, f0 sin θ) şi (-f0 cosθ, -f0 sinθ).
Parametrii formei de undă pot fi uşor de obţinut prin detectarea valorii maxime a spectrului
magnitudinii. Fie ( ), parametrii ce indică locul magnitudinii maxime. Parametrii formei de
undă a cosinusului sunt dați de:
= |W( )|, (1.3)
= arctan , (1.4)
f = . (1.5)
Deoarece modelul local al crestelor nu este chiar o forma de undă cosinus, a doua transformată
Fourier a sa, calculată folosind Fast Fourier Transform (FFT) – Transformata Rapida Fourier,
conţine o pereche de impulsuri neclare (vezi Figura 2.16).
Pentru a estima mai bine parametrii, spectrul magnitudinii este la început netezit folosind
un filtru trece-jos după care este detectată valoarea maximă.
Pagina 50
Figura 2.16 Transformata discretă Fourier (DFT) a unei regiuni locale, realizată pe o imagine a
unei amprente digitale. (a) Modelul creastelor locale al unei amprente digitale, (b) spectrul magnitudinii
diagramei (a), (c) modelul crestelor locale (a), indicat ca o suprafaţă şi (d) spectrul magnitudinii
diagramei (a), indicat ca o suprafaţă.
În prezenţa unor zgomote, cum ar fi cute existente pe suprafaţa degetului, estimarea

iniţială a orientării crestelor și a frecventei crestelor poate conţine regiuni locale eronate.
Pentru obtinerea parametrilor reali ai modelului crestelor, se efectuează o operaţie de nivelare.
Ar trebui remarcat faptul că, deşi harta de frecvenţă poate fi netezită cu ajutorul unui filtru trece-
jos, cum ar fi filtrul Gaussian, netezirea sensului de orientare necesită anumite consideratii
speciale.
Trebuie luat în considerare faptul că orientarea crestei amprentelor digitale, într-o zonă
locală, este definită în intervalul [0,π). Astfel, un vector în plan bidimensional, cu un unghi θ şi
un alt vector cu un unghi (θ + π), au aceeași orientare. Ca urmare, o simplă mediere aritmetică a
orientărilor, nu poate duce la obținerea rezultatului dorit.
De exemplu, valoarea medie dintre 1° si 179° ar trebui să fie mai degrabă 0° decât 90°.
Pentru realizarea unei nivelari a sensului de orientare, este utilizată umatoarea procedură, ce
constă în trei etape:
1. Construirea unui vector de câmp:
V = (Vx,Vy) = (cos2θ , sin2 );
2. Efectuarea unei filtrări trece-jos asupra celor două componente ale câmpului vectorial,
separat, pentru a obține netezirea vectorului de câmp:
=( ;
3. Netezirea orientării câmpului vectorial este dată de:
arctan .
Pagina 50
În Figura 2.17 este prezentat efectul de netezire a sensului de orientare.
Figura 2.17 Estimarea sensului de orientare şi uniformizare. (a) Imaginea amprentei digitale,
(b) sensulul de orientare inițial (cu zgomot) şi (c) sensul de orientare netezit.
2.4.2. Extragerea singularităților
Singularitatea amprentelor poate fi extrasă din sensul de orientare folosind bine cunoscuta
metodă a indicelui Poincare. Indicele Poincare se referă la schimbarea cumulată a orientărilor de-
a lungul unui traseu închis dintr-un câmp de orientare.
Pentru determinarea corectă a locatiei și a tipului de singularitate, indexul Poincare este
în general evaluat folosind cei 8 vecini ai unui pixel. Fie O[i] [0, ), i=0,...,7, seminficând
orientarea spre cei 8 vecini, așezați în mod anti-orar, începand de la oricare vecin al unui pixel.
Indexul Poincare PI, al unui pixel este calculat astfel :
PI= (1.6)
unde δ (θ ) este definit astfel:
(1.7)
Indicele Poincare al unui pixel corespunzator unui punct singular poate lua una din cele
patru valori posibile: 0 (ne-singular), 1 (buclă), -1 (deltă) si 2 (vârtej).
În Figura 2.18 este prezentat un exemplu pentru un câmp de orientare ne-singulară și
pentru un alt câmp cu trei orientări, ce conține singularități. Trebuie specificat că punctele
singulare de tip vârtej nu au fost definite ca un fiind un tip diferit de puncte singulare în
secțiunea 2.2.1, din moment ce pot fi privite ca o combinație de două bucle adiacente plasate una
în fața celeilalte. Astfel, indicele Poincare al unui vârtej este egal cu suma indicelor Poincare a
doua bucle.
În mod normal mai mult de o singură singularitate se detectează în jurului unei
singularități reale. Pentru a grupa punctele singulare care sunt apropiate ca locație și sunt de
același tip, se folosește un algoritm de grupare.
Pagina 50
Figura 2.18 Indicele Poincare al unui punct nesingular, al unei bucle, al unei delte și al
unui vârtej este 0, 1, -1 si respectiv 2. În tabelele de pe primul rând sunt prezentate sensurile de
orientare în fiecare din cele patru cazuri, iar în tabelele de pe cel de-al doilea rând sunt prezenate
valorile corespondente orientărilor specificate în grade.
2.4.2.1 Direcția singularității
Unui punct singular ii poate fi atribuit de asemenea o direcție. O abordare în acest caz ar
fi să se definească orientarea câmpului de referință pentru o bulcă, respectiv pentru o deltă.
Orientarea câmpului din jurul unui punct singular real poate fi aproximat printr-o versiune rotită
a orientării câmpului de referință. Unghiul de rotație este definit ca fiind direcția unui punct
singular. Orientarea câmpului de referință (OC) al buclei respectiv al deltei, este dată de:
(1.8)
(1.9)
unde θ semnifică unghiul în sistemul de coordonate polare.
În Figura 2.19 este prezentată orientarea câmpurilor de referință al buclei și al deltei .
Figura 2.19 Orientarea câmpurilor de referință al (a) buclei și (b) al deltei.

Pagina 50
Orientarea câmpului de referință al buclei, rotit cu unghiul α este dat de:
(1.10)
Orientarea câmpului de referință al deltei, rotit cu unghiul α este dat de:
(1.11)
Este de notat faptul că prin rotirea orientării câmplui de referință al deltei cu „ ”, n
, duce la obținerea aceleiași orientări a câmpului.

Diferența dintre orientarea câmpului local din jurul unei singularități și orientarea
câmpului de referință este data de:
(1.12)
Conform ecuației 1.10, direcția buclei la punctele ( , ) este calculată astfel:
(1.13)
Conform ecuației 1.11, direcția deltei la punctele ( , ) este calculată astfel:
(1.14)
Punctele singulare estimate în cazul a 3 amprente sunt evidențiate în Figura 2.20.
Figura 2.20 Puncte singulare și direcțiile lor. (a) buclă stangă, (b) buclă dreaptă. (c) buclă
geamănă.
Pagina 50
Luând în considerare un set de puncte singulare date ale unei apmprente rulate, se
folosește criteriul următor pentru a clasifica amprenta într-unul din cele 6 tipuri majore de
modele ( așa cum sunt arătate în Figura 2.8). De notat faptul că modelele de tip arc și arc de tip
cort sunt deseori puse în aceeași categorie numită arc, datorită dificultățiilor aprătute in
realizarea deosebirii între cele 2 tipuri.
1. O amprentă este clasificată în arc simplu dacă nu conține puncte singulare.

2. O amprentă este clasificată în bucla stangă, dacă conține o deltă și o buclă a cărei direcție
este spre partea stângă a deltei.
3. O amprentă este clasificată în buclă dreaptă, dacă conține o deltă și o bluclă a carei
direcție este spre partea dreaptă a deltei.
4. O amprentă este clasificată în arc de tip cort, dacă conține o deltă și o bluclă a cărei
direcție este îndreptată spre deltă.
5. O amprentă este clasificată în vârtej, dacă conține cel puțin două bucle și două delte iar
orientarea câmpului crestelor din jurul celor două bucle, formează o orbită circulară.
6. O amprentă este clasificată în buclă geamănă, dacă conține cel puțin două bucle și două
delte iar orientarea câmpului crestelor din jurul celor două bucle nu formează o orbită
circulară.
Ar trebui notat faptul că acuratețea algoritmului de clasificare de mai sus depinde de
extragerea corectă a singularității, ceea ce poate fi dificil în cazul unor amprente de slabă calitate.
Mai mult, este necasar ca amprenta să fie una completă.
Așadar, amprentele de tip latente obținute de la locul unor crime sunt considerate de obicei
ca fiind necunoscute.
2.4.3. Extracția crestei
Deoarece minuțiile sunt puncte speciale de pe creste, este firesc să se realizeze mai întâi
extragera crestelor după care să se detecteze minuțiile de pe acestea. Din moment ce crestele sunt
mai întunecate decât văile , o metodă utilizată pentru detectarea crestelor este aceea de a clasifica
orice pixel ca fiind un pixel creastă în cazul în care valoarea nuanței de gri este mai mică decât
un anumit prag (de exemplu media vecinilor locali).
Cu toate acestea, pentru majoritatea imaginilor de amprente digitale, această metodă nu
funcționează corect din cauza urmatoarelor aspecte: (a) porii de pe creste sunt mai deschiși la
culoare decât pixelii din jur; (b) crestele pot fi întrerupte datorită unor cute sau tăieturi; (c)
crestele adiacente pot să pară ca fiind unite datorită pielii umede sau presiunii.
Pentru a rezolva aceste aspecte, se realizează o intensificare a imaginii amprentei digitale
cu scopul de a conecta crestele rupte și de a separa crestele unite. O metodă de intesificare a
imaginii este filtrarea contextuală. În general, această metodă implică o filtrare a imaginii cu
partea reală a unui filtru complex Gabor bidimensional, a cărui orientare și frecventă sunt
transferate orientării și frecvenței crestei locale.
Figura 2.21 prezintă partea reală a unor filtre Gabor bidimensionale, la 3 scări diferite și 8
orientări diferite.
Pagina 50
Figura 2.21 Părțile reale ale unui filitru Gabor cu 8 orientări diferite (de-a lungul rândurilor) și
trei scări diferite (de-a lungul coloanelor).
Figura 2.22(b) arată imaginea îmbunătațită a amprentei digitale din figura 2.22(a).
Figura 2.22 Îmbunătățirea crestelor cu ajutorul filtrului Gabor. (a) Imaginea inițială a
amprentei și (b) imaginea îmbunătățită a amprentei.
Imaginea îmbunătățită poate fi convertită la o imagine binară utilizând fie un prag de
nivel global (de exemplu utilizând valoarea medie îmbunătățită a pixelilor imaginii) sau praguri
calculate la nivel local. O operație morfolgică, numită subțiere este folosită să reducă lățimea
crestei la un singur pixel. Subțierea este o tehnică comună, folosită în procesarea imaginii, care
implică îndepărtarea pixelilor aflați în exteriorul crestei. Figura 1.23 prezintă rezultatul
binarizării și pașii folosiți în procesul de subțiere.
Pagina 50
Figura 2.23 Rezultatul proceselor de binarizare și subțiere a imaginii amprentei din figura 2.22.
(a) Imaginea binarizată a crestelor și (b) imaginea crestelor după aplicarea procesului de subțiere.
2.4.4. Extragerea minuțiilor
Odată ce imaginea crestelor subțiate este disponibilă, pixelii crestelor cu 3 vecini pixeli
de creste ,sunt identificați ca fiind bifurcațiile crestelor și cei cu un singur pixel vecin, sunt
indentificați ca fiind terminațiile pixelilor ( vezi Figura 2.24).
Figura 2.24. Identificarea minuțiilor. Sunt marcate trei tipuri dfierite de pixeli ai crestelor: pixel
de creastă normal “a”, bifurcația crestei “b” și terminația crestei “c”. Atat bifurcația crestei cât și
terminația crestei pot defini o minuție.
Direcția terminației crestei se calculează în felul urmator. Pornind de la terminația x, se

urmărește creasta asociată pană la o distanță fixă (de exemplu, 10 pixeli) și se ajunge la un punct,
numit “a”. Direcția “xa”este utilizată ca fiind direcția minuției.
Pentru a defini o bifurcație trebuie să existe 3 creste asociate, astfel se obțin 3 puncte dacă
se urmărește creasta pana la o anumită distanță. Direcția bifurcației se definește ca fiind media
celor două direcții ale căror diferență este cea mai scazută dintre cele 3 creste. Figura 2.25 arată
direcția minuțiilor marcate pe scheletul crestei.
Pagina 50
Figura 2.25 Direcția minuțiilor. (a) Terminație de creastă și (b) bifurcația crestei.
În practica, există riscul ca unele minuții detectate folosind metoda precizată anterior să
fie false din cauza zgomotului din cadrul imaginilor amprentelor digitale. Pentru a elimina aceste
minuții false, este folosit un algoritm de filtrare ale minuțiilor, care constă dintr-o serie de
condiții. Astfel, minuțiile care îndeplinesc una dintre urmatoarele conditii sunt considerate ca
fiind minuții false:
 minuțiile care nu prezintă o creastă adiacentă, pe fiecare parte.
 minuțiile care sunt apropiate ca locație și opuse ca direcție (diferența dintre cele două
direcții ale minuțiilor se apropie de 180°).
 prea multe minuții într-o vecinătate redusă.
Figura 2.26 prezintă efectul de filtrare al minuțiilor.
Figura 2.26 Înlăturarea minuțiilor false. (a) Înaintea filtrării minuțiilor și (b) după filtrare.
2.5. Potrivirea amprentelor
Se dă setul de minuții a unei amprente necunoscute cu M minuții și
setul de minuții a unei amprente cunoscute cu N minuții. În continuare se va
descrie algoritmul de potrivire care consistă din trei etape (a se vedea Figura 2.27):
1. Alinierea: determină transormarea geometrică dintre cele două seturi de minuții
ajungând astfel în același sistem de coordonate.
2. Realizarea corespondențelor: organizarea în perechi a minuțiilor corespondente.
3. Generarea coeficientului de potrivire: calcularea coeficientului de potrivire pe baza
punctelor minuțiilor corespondente.
Pagina 50
Figura 2.27 Organigrama algoritmului de potrivire a minuțiilor.
2.5.1. Alinierea
Din moment ce două amprente ale aceluiași deget, preluate la intervale diferite pot să
diferă datorită unei plasări diferite a degetului pe senzor, este necesar un proces de aliniere
pentru a le transpune în același sistem de coordonate. Acest proces regăsit și sub numele de
înregistrare, transformă o imagine în așa fel încât să fie aliniată geometric cu cealaltă imagine.
Primul pas este specificarea unui model spațial de transformare.
De obicei, este suficient să se realizeze o transformare rigidă pentru potrivirea
amprentelor, o excepție fiind cazul în care apare o deformație neliniară severă, în urma
procesului de achiziție al amprentei digitale.
Transformarea Hough generalizată este un algoritm cunoscut, pentru a estima
transformarea spațială dintre două seturi de puncte. Pseudo-codul algoritmulului de transformare
Hough generalizat este prezentat în cele ce urmează:
Pagina 50
Algoritm 1: Determinarea parametrilor transformării pentru alinierea a două seturi de minuții ale
amprentelor digitale folosind algoritmul de transformare Hough generalizat.
Figura 2.28 ilustrează abordarea transformatei Hough în procesul de aliniere, atunci când doar
translația ( in direcțiile x și y) între seturile de minuții necunoscute și cele cunoscute, nu se
cunoaște.
Pagina 50
Figura 2.28 Alinierea setului de minuții folosind transformarea Hough. (a) Setul de minuții
necunoscut, (b) setul de minuții cunoscut, (c) ordinea în acumulator sau imaginea spațiului
Hough și (d) seturile de minuții alianiate. Pata albă din spațiul Hough (c) indica celula ce
primește cele mai multe voturi. Translația pe x si y, ce corespunde acestei celule, este folosită
pentru alinierea celor două seturi de minuții.
Un alt algoritm utilizat în alinierea amprentei digitale presupune găsirea unei perchi
potrivite de minuții și apoi să se calculeze parametrii de translație și rotație a două amprente
digitale pe baza acestei perechi de minuții.
Din moment ce proprietățile de bază ale minuțiilor, adică locația, direcția și tipul, nu
conțin informații suficiente pentru determinarea minuțiilor care s-au potrivit, informații
adiționale din vecinătatea minuției trebuiesc asociate fiecărei minuții, pentru a-i mări gradul de
distinctivitate. Aceste informații adiționale poartă numele de descriptor al minuției.
Se consideră Figura 2.29, unde sunt prezentați trei descriptori ai minuțiilor; minuțiile
centrale din Figura 2.29 (a) și 2.29 (b) sunt considerate perechi în timp ce minuția centrală din
Figura 2.29 (c) nu se potrivește cu cele din figurile (a) și (b). Există șase perechi de minuții
formate între figurile 2.29 (a) și 2.29 (b) și trei perechi de minuții formate între figurile 2.29 (a)
și 2.29 (c).
Figura 2.29 Descriptori ai minuțiilor. (a) Descriptor al unei minuții (cea centrală) dintr-o
amprentă necunoscută, (b) descriptorul unei minuții pereche dintr-o amprentă cunoscută și
(c) descriptorul unei alte minuții.
2.5.2 Formarea perechilor de minuții

Pagina 50
Dupa ce procesul de aliniere al celor două seturi de minuții este finalizat, minuțiile
corespondente sunt organizate în perechi. O minuție “a” din setul de minuții cunoscute, este în
corespondență cu minuția “b” din setul de minuții necunoscute dacă distanța dintre ele se
încadrează în valorile unei distanțe predefinită (de exemplu, 15 pixeli) și unghiul dintre direcțiile
lor se încadrează și el în valorile unui unghi predefinit (de exemplu, 20 de grade). O minuție din
amprenta cunoscută se poate potrivi cu o singură minuție din amprenta necunoscută și vice versa.
Pseudo-codul algoritmului de formare a perechilor este prezentat mai jos.
Algortim 2: Algoritmul de formare a perechilor de minuții.
2.5.3, Generarea coeficientului de potrivire
În acest ultim pas trebuie generat un coeficient de potrivire, care este ulterior comparat cu
un prag predefinit, pentru a clasifica cele două amprente digitale ca fiind potrivite (provin de la
același deget) sau nepotrivite (provin de la două degete diferite). Această problemă poate fi
clasificată în doua clase: clasa 1 – amprentele se potrivesc și clasa 2 – amprentele nu se
potrivesc. Prin această clasificare a problemei, pot fi examinate câteva potențiale elemente de
distingere a amprentelor ce se potrivesc de cele care nu se potrivesc.
Primul element este numărul perechilor de minuții. Este evident faptul că amprentele care
se potrivesc au un număr mai mare de perechi de minuții decât cele care nu se potrivesc.
Al doilea element este procentajul perechilor de minuții din zona suprapusă dintre cele
două amprente digitale, care la fel trebuie să fie mai mare în cazul amprentelor ce se potrivesc.
Figura 2.30 prezintă exemplele a unor amprente ce se potrivesc și a unor amprente care
nu se potrivesc, folosind un dispozitiv comercial de potrivire numit Neurotechnology VeriFinger
SDK 4.2.
Pagina 50
Figura 2.30 Potrivirea amprentelor digitale. (a) Amprente digitale potrivite având 31 de minuții
ce se potrivesc și (b) amprente digitale ce nu se potrivesc, având 6 minuții ce se potrivesc.
Coeficientul de potrivire este calculat ca funcție a numărului de minuții ce se potrivesc și alți
parametrii care sunt setați pe dispozitivul de potrivire.
2.5.4. Potrivirea amprentelor digitale latente
Recunoașterea amprentelor digitale latente prezintă o importanță critică în activitatea

desfășurată de către agențiile de justiție, deoarece astfel se pot identifica suspecții și victimele
diferitelor evenimente din viața de zi cu zi.
Potrivirea amprentelor digiatale latente este mult mai dificilă de realizat decât în cazul
amprentelor rulate sau a celor complete din cauza calității scăzute a imaginii amprentei latente,
de cele mai multe ori se găsesc amprente ce prezintă doar o parte din zona degetului sau din
cauza distorsiunilor nelinare existente în majoritatea amprentelor latente. În Figura 2.31 sunt
prezentate câteva exemple de amprente ce au o calitate scazută.
Figura 2.31 Amprente digitale latente cu o calitate scăzută a imaginii. (a) Amprentă digitală
parțială, (b) structură neclară a crestelor, (c) suprapunere cu alte amprente și (d) suprapunerea cu
un fundal complex.
Dispozitivele de extragere a caracteriticilor amprentelor nu pot să ofere toate informațiile

necesare, în cazul amprentelor digitale latente cu o dificultate accentuată.
De obicei, minuțiile amprentelor latente sunt marcate manual de către un examinator de
amprente pentru a se putea extrage eficient informațiile disponibile. Figura 2.32 prezintă un
exemplu de marcare manuală a minuțiilor în cazul a două amprente digitale latente.
Pagina 50
Figura 2.32 Două amprente digitale latente, cu minuții marcate manual.
Din cauza numărului limitat de minuții în cazul majorității amprentelor, nu este posibilă o
potrivire de o acuratețe ridicată a amprentelor latente, efectuată doar pe baza minuțiilor. Ca un
exemplu, amprentele latente dintr-o bază de date a unui domeniu public, numită NIST SD27,
prezintă în medie 21 de minuții per imagine, în timp ce amprentele rulate au în medie 106
minuții per imagine.
O metodă de îmbunătățire a acurateței potrivirii amprentelor latente este utilizarea unui
set mai complet de caracteristici de potrivire. În timp ce o serie de algoritmi au fost propuși
pentru potrivirea amprentelor complete și a celor rulate, potrivirea amprentelor latente bazată pe
caracteristicile extinse este încă o problemă de actualitate. Provocarea principală este găsirea
unei soluții pentru codificarea și implementarea caracteristicilor de nivel 3 în cazul amprentelor
latente cu o calitate scăzută.
2.5.5. Individualitatea amprentelor digitale
Dovezile bazate pe amprente digitale au fost considerate infailibile și ca urmare au fost

acceptate în instituțiile de judecătorie din S.U.A. de aproape un secol. Cu toate acestea,
exactitatea dovezilor pe bază de amprente sunt verificate sub standardul Daubert, un set de
criterii cu privire la admisibilitatea marturiei ștințifice derivată dintr-un caz din 1993 al Curții
Supreme.
Standardul Daubert are două cerințe de bază cu privire la sursa dovezilor juridice:
fundamentele ștințifice care stau la baza dovezilor, trebuie acceptate la scară largă, iar rata de
eroare trebuie cunoscută. Criteriul “ ratei cunoscute a erorii” a regulei lui Daubert a fost folosită
în primul rând pentru a interpela procentul de acuratețe a dovezilor constituite pe bază de
amprente.
Chiar dacă mulți cercetători au încercat să estimeze individualitatea intrinsecă a
amprentelor digitale, probelma reală cu privire la estimarea ratei de eroare a individalitații
amprentelor digitale, care presupune implicarea umană în multe din etape (găsirea, codificarea și
potrivirea amprentelor latente), nu este înca rezolvată. Singura soluție viabilă pe termen scurt
este îmbunatațirea performanțelor sistemelor automate de amprente digitale și într-un final
înlocuirea experților umani cu sistemele automate.
2.6. Indexarea amprentelor digitale

Pagina 50
Pe lângă procesele de aliniere și potrivire, punctele minuțiilor sunt folosite și în cadrul

procesului de indexare a amprentelor digitale. Indexarea reprezintă procesul de alocare a unei
valori numerice (scalară sau vectorială), imaginii amprentei digitale, pe baza caracteristicilor
extrase de pe acea imagine. Indexarea amprentelor digitale cu ajutorul minuțiilor, de obicei nu
necesită alinirea explicită a amprentelor. Mai mult, spre deosebire de schemele de clasificare a
amprentelor digitale, nu este nevoie ca punctele singulare să fie prezente pe imagine, pentru
realizarea procesului de indexare. Acest lucru permite indexarea cu succes a amprentelor
parțiale, acestea fiind sursa principală a erorilor de potrivire.
Una dintre cele mai populare tehnici de indexare a amprentelor digitale se bazează pe
minuțiile triple (a se vdea Figura 2.33). În cadrul acestei tehnici fiecare minuție triplă este
descrisă de către un vector de caracteristici, cu 9 dimensiuni, ce reprezintă proprietățile
geometrice ale triunghiului format de către minuțiile triple.
Figura 2.33 Un triplet de minuții format din trei minuții într-o imagine a scheletului amprentei
digitale. Unghiurile minuțiilor sunt calculate din punctele de tangență cu direcțiile crestelor
(indicate pe imagine de vârfurile săgeților).
Aceste caracteristici includ informații cu privire la lungimea laturilor triunghiului,

numărul crestelor dintre fiecare pereche de verticii și la orientarea minuțiilor, fiind invariabile în
ceea ce privește rotația si translația. Însă, lungimea laturilor sunt foarte sensibile în cazul
existenței distorsiunilor non-rigide. În plus ordonarea corectă a caracteristicilor și cele trei
unghiuri depind de indentificarea precisă a celei mai lungi laturi o triunghiului, după cum este
prezentată în Figura 2.34. Din nefericire, lungimile laturilor triunghiului pot să varieze dacă
există anumite distorisuni. Agoritmul de indexare utilizat, este însă bazat pe procedura de
cuantizare care prezintă efectele distorsiunilor non-rigide.
Pagina 50
Figura 2.34 Setul de caracteristici ordonate ale unui triplet de minuții.
Cea mai lungă latură, S1, apare prima în setul de caracteristici ordonate. În mod similar,
unghiurile transformate ale minuțiilor, și crestele numerotate sunt preluate intr-o anumită
oridine, începând de la cea mai lungă secțiune.
Toate triunghiurile extrase din imaginea amprentei digitale sunt plasate pe o tabelă de
coduri unde vectorul de caracteristici care corespunde unui triunghi definește parola (cheia) și
codul de identitificare (ID) al amprentei digitale. În timpul preluării, fiecare cheie a amprentelor
preluate, sunt folosite pentru a extrage toate ID-urile pe tabela de coduri. În final, numărul
perioadelor în care fiecare ID a fost regăsit în pasul anterior, este folosit ca și un coeficient de
similaritate între acest ID și probele preluate.
Această tehnică poate fi îmbunătățită prin extragerea unui set mai bun de caracteristici de
la tripletul de minuții, care să fie mai rezistent la deformațiile non-rigide. În acest caz, vectorul
cu șase dimensiuni de caracteristici oferă informații cu privire la lungimea celei mai lungi laturi,
cele mai mici două unghiuri interne ale triunghiului, tipul și direcția triunghiului. Ultimele două
caracteristici depind de tipul minuțiilor care împreună formează triunghiul, acestea fiind fie
creste de tip bifurcații fie terminații ale crestelor.
Cu toate că procesul de determinare a tipului minuțiilor (terminație sau bifurcație) este
sensibil la zgomot, acesta este mai rezistent la un numar redus de distorsiuni. Pentru a se putea
identifica triunghiurile, în prezența unor diferite surse de zgomot, pot fi aplicate câteva
constrângeri geometrice.
În timpul procesului de încărcare a amprentei, caracteristicile amprentelor digitale bazate pe
tripleți sunt stocate într-un tabel de distribuție. În timpul procesului de atribuire, pentru fiecare
triplet sunt generate triunghiuri multiple prin aplicarea unor distorsiuni la valorile unghiurilor.
Fiecare triunghi generat în acest mod trebuie să satisfacă constrângerile geometrice impuse de
către algoritm, pentru a putea fi acceptat ca fiind o potrivire reală. După găsirea triunghiurilor și
lista cu imaginile încărcate corspondente, procesul de atribuire continuă cu identificarea setului
de puncte al minuțiilor M= . Pentru fiecare dintre aceste puncte de minuții, ,
triunghiurile din imaginea încărcată, care includ, , sunt numărate. Rezultatele obținute
sunt convertite în probabilitați ulterioare, în ipoteza că imaginea aparșine aceleiași identități.
În final este calculat un coeficient de indexare pentru fiecare prin însumarea celor mai
mari probabilități ulterioare. Imaginile atribuite sunt sortate în funcție de coeficientul de indexare
iar imaginile din top N ale bazelor de date sunt considerate ca fiind posibile ipoteze pentru
potrivire.
Pagina 50
3. Aplicații
În cadrul acestui proiect am studiat caracteristicile si posibilitatile de utilizare ale scanner-ului

optic de amprenta digitala in aplicatii biometrice cu acces securizat.
3.1. Aplicația 1 Sistem de acces cu scanner optic de amprentă și Arduino UNO
3.1.1. Introducere
Scopul acestei aplicații este crearea unui sistem de securitate de nivel înalt care să
permită accesul personalului numai pe baza amprentei și a unei parole universale. Pentru
realizarea acestui lucru se folosește un senzor de amprentă optic de la Adafruit și o placă de
achiziție Arduino UNO.
Pentru utilizarea senzorului de amprentă optic există două cerințe principale: înregistrarea
amprentelor și compararea unei amprente noi cu cele înregistrate în baza de date.
3.1.1.1. Înregistrarea și compararea amprentelor digitale.
În primul rând, va trebui să se înregistreze amprentele digitale – ceea ce înseamnă

atribuirea unui cod de identificare (ID fiecărei amprente, astfel încât să poată fi comparată mai
târziu. Odată ce au fost înregistrate toate amprentele, se poate identifica o anumită amprentă, prin
compararea acesteia cu amprentele preînregistrate.
Amprentele pot fi înregistrate fie prin folosirea unui software dedicat (SFG DEMO)
pentru sistemul de operare Windows (este mai simplu de folosit și este mai convenabil deoarece
se poate vizualiza imaginea amprentei) sau prin programul din cadrul bibliotecii „Adafruit
fingerprint sensor” instalată pe placa de achiziție Arduino.
Primul pas în înregistrarea unei amprente este conectarea senzorului optic dierct la
USB-ul sau convertorul serial al plăcii Arduino. Pentru a face acest lucru trebuie să se încarce
programul din figura 3.1.1, care arăta modul de conexiune al pinilor senzorului de amprentă la
placa Arduino.
.
// Red connects to +5V
// Black connects to Ground
// White goes to Digital 0
// Green goes to Digital 1
void setup() {}
void loop() {}
Figura 3.1.1
Pagina 50
Conectarea se face astfel:

 conductorul roșu se conectează la pinul de alimentare cu tensiunea de 5V;
 conductorul negru se conectează la masă;
 conductorul alb se conectează la pinul digital 0;
 conductorul verde se conectează la pinul digital 1.
Odată pornit, ar trebui ca LED-ul roșu să lumineze intermitent ceea ce indică faptul că senzorul
funcționează.
Următorul pas este utilizarea programului SFG DEMO. Se pornește programul, se
selectează Open Device și de asemenea se selectează portul COM.
.
În continuare ar trebui să apară o imagine cu un mesaj care să confirme pornirea

dispozitivului (Open Device Success!) și cu câteva informații privind dispozitivul utilizat.
Programul permite schimbarea ratei baud precum și a nivelului de securitate, dar este indicat ca
aceste specificații să rămână neschimbate (57600– rata baud și 3– nivelul de securitate).
Pagina 50
Se selectează funcția Preview, se apasă butonul Enroll (Înregistrare amprentă) sau în cazul
mai multor amprente se selectează Con Enroll (Înregistrare continuă a amprentelor) și se
specifică ID-ul care să ii fie atribuit amprentei. Va apărea o fereastră în care i se va cere
utilizatorului sa pună degetul în zona de scanare.
Se poate obține astfel și o previzualizare a amprentei digitale scanate.
Deoarece pentru definirea modelului (template) sunt necesare două imagini de pe același deget,
procesul de înregistrare trebuie repetat. La final va apărea un mesaj care va specifica faptul că
amprenta a fost înregistrată.
Pagina 50
După înregistrarea amprentei, se poate face un scurt test pentru a verifica dacă amprenta a fost
înregistrată în baza de date a senzorului. Se selectează butonul Search după care se plasează
același deget sau un deget diferit pe zona senzorului. Dacă este același deget ar trebui sa apară un
mesaj care să specifice existența unei potriviri cu ID-ul amprentei înregistrat anterior.
Dacă degetul nu este înregistrat în baza de date, va apărea un mesaj de negare a unei potriviri.
După cum a fost specificat anterior o altă metodă de înregistrare a amprentei este
folosirea programului specific plăcii de achiziție Arduino. În cadrul acestei metode se conectează
senzorul de amprentă la placa Arduino, conectările la placă fiind aceleași ca și la metoda
specificată anterior, cu excepția conductoarelor verde și alb care vor fi conectate la pinii digitali
2 respectiv 3.
Pagina 50
Se descarcă biblioteca specifică senzorului,se selectează

File-Examples-Adafruit_Fingerprint-enroll sketch, după care se încarcă la placa Arduino și
se dechide monitorul serial selectând rata baud ca fiind 9600. Se va cere introducerea unui ID
pentru amprenta ce urmează sa fie încarcată. Se tastează ID-ul și se selectează Send.
Se urmează apoi pașii specifici procesului de înregistrare după cum este specificat în imaginea
de mai jos. După ce amprenta a fost înregistrată cu succes pe monitorul serial va apărea mesajul
Stored.
La final se poate face și în acest caz un test pentru a verifica dacă înregistrarea s-a realizat cu
succes.
3.1.1.2. Identificare folosind amprenta și codul PIN, cu placa Arduino UNO.

Pagina 50
Figura 3.1.2 Sistem de acces pe bază de amprentă și parolă folosind placa de achiziție
Arduino UNO
La pornirea sistemului (Figura 3.1.2), utilizatorului i se va cere plasarea degetului care a

fost înregistrat anterior în baza de date, pe senzorul de amprentă. În cazul în care amprenta a fost
recunoscută, sistemul de acces va indica codul de identificare al utilizatorului (ID) și va cere
introducerea parolei.
Dacă amprenta nu a fost recunoscută se va aștepta introducerea unei alte amprente

înregistrată în baza de date și introducerea codului PIN. În cazul în care parola nu este corectă,
sistemul va indica mesajul “Code ERROR” și va aștepta introducerea parolei corecte.
După introducerea codului se apasă butonul „*” pentru confirmarea și verificarea

parolei. După ce amprenta a fost recunscută iar codul a fost corect introdus, sistemul de acces va
afișa un meniu care cuprinde funcțiile pe care sistemul le poate executa. Funcțiile la care poate
avea acces utilizatorul sunt activarea individuală a două relee, dezactivarea simultană a acestora
și revenirea la pasul ce prevede introducerea amprentei și a codului de acces de către un alt
utilizator. Aceste funcții pot fi accesate prin apăsarea diferitelor butoane de la tastatura
sistemului de acces configurația fiind prezentată în diagrama de mai jos.
Pagina 50
Astfel în cazul apăsării butoanelor A sau B de pe tastatura se comandă acționarea a cate

unui releu de pe modulul cu două relee, iar în cazul apăsării butonului C se vor decupla releele.
Apăsarea butonului D duce la resetarea întregului sistem și revenirea la pașii de început

sistemul afișând urmatorul mesaj:
3.1.2. Descrierea componentelor folosite
3.1.2.1. Arduino Uno
Arduino UNO este o platformă de procesare open-source, bazată pe programe software și

componente hardware flexibile și simplu de folosit. Este formată dintr-o placă de mici
dimensiuni (6.8 cm / 5.3 cm –varianta constructivă cea mai des întalnită) construită în jurul unui
procesor de semnal. Este capabilă să prelueze date din mediul înconjurător printr-o serie de
senzori și astfel poate fie folosită alături de motoare, servomotoare și alte dispozitive mecanice,
în realizarea a diverse aplicații. Procesorul este capabil să ruleze coduri scrise într-un limbaj de
programare care este foarte similar cu limbajul C++.
Arduino Uno este o placă bazată pe un microcontroler ATmega328. Structura fizică a
placii conține 14 intrări digitale sau pini de ieșire, (6 dintre acestea pot fi utilizate ca ieșiri
PWM), 6 intrări analogice, un oscilator cu cuarț de 16 MHz, o conexiune USB, o mufă de
alimentare, portul ICSP (port pentru programarea serială în circuit) și un buton de resetare.
Specificații: Anexa 1
3.1.2.2. Senzorul de amprentă Adafruit

Pagina 50
Acest senzor are rolul de a securiza accesul prin scanarea și memorarea amprentei. Se
conectează la microcontrolere sau la diferite sisteme prin TTL (tranzistor-tranzistor logic) serial
și trimite pachete de date pentru a detecta amprenta și compararea acesteia cu alte amprente.
Senzorul de amprentă poate memora maxim 162 de amprente.
Specificații- Anexa 2 :
3.1.2.3. Modul cu două relee
Un modul releu este definit ca fiind un comutator acționat electric, utilizarea lui
principală fiind controlul circuitelor ce au un semnal de putere scăzută sau când mai multe
circuite trebuie să fie controlate de un semnal.
Primul modul releu a fost utilizat în circuitele telegrafice pe distanțe lungi ca și
amplificator, având practic rolul de a repeta semnalul primit de la un circuit și transmisterea mai
departe a semnalului, unui alt circuit. De asemenea, modulul releu a fost utilizat și la primele
calculatoare pentru efectuarea operațiilor logice.
Pagina 50
Modulul releu Arduino este proiectat pentru o gamă largă de microcontrolere, cum ar fi
placa Arduino, AVR, PIC, sau ARM. Acest modul include 2 relee. Structura modulului releu
este urmatoarea:
 Intrare: Vcc-conectat la alimentarea de 5V a plăcii Arduino, GND- conectat la masă și 2

intrări digitale. (IN1 și IN2);
 Ieșire: Modulul releu cu două canale ar putea fi considerat ca o serie de întreruptoare:
două normal deschise (NO), două normal închise (NC) și 2 pini comuni (COM).
Prin software-ul Arduino, putem programa cu ușurință atunci când releul primește putere,
funcționând astfel la fel ca un LED, (Figura 3.1.3)
digitalWrite (Relay, HIGH); // Relelul primește putere timp de o secundă.

Delay (1000);
digitalWrite (Relay, LOW); // Releul nu primește putere timp de o secundă.
Delay (1000);
Figura 3.1.3 Programarea modulului cu 2 relee
Specificații- Anexa 3
Schema de conexiune a modulului releu cu 2 canale

Pagina 50
3.1.2.4. Tastatură numerică 4x4
Tastaturile sunt utilizate în aproape toate tipurile de dispozitive de la telefoane mobile, laptop-uri
și fax-uri, până la cuptoare cu microunde și încuietori pentru uși, fiind utilizate pentru
introducerea datelor de catre utilizator.
Pentru aceasă aplicație, tipul de tastatură utilizat este o tastatură de tip matrice. Tastatura
fiind conectată în matrice, apăsarea unui buton provoacă scurtcircuitarea unei coloane și a unui
rând.
Aceasta este o tastatură care urmează o schemă de codificare care permite o configurație
cu mult mai puțini pini de ieșire decât numărul tastelor. De exemplu, tastatura de tip matrice
folosită în această aplicație dispune de 16 taste (0-9, A-D, *, #), însă doar 8 pini de ieșire.
În cazul unei tastaturi liniare, există 17 pini de ieșire (unul pentru fiecare tastă și un PIN
utilizat pentru conectarea la masă.
În Figura 2.1 este prezentată configurația de dispunerea a tastelor în cazul unei tastaturi
de tip matrice. Astfel de la stânga la dreapta, primii patru pini sunt pinii pentru rând iar ultimii
patru pini sunt pinii pentru coloană.
Figura 3.1.4 Configurația tastelor unei tastaturi de tip matrice 4x4
În Figura 3.1.5 sunt prezentate modul de conectare a pinilor tastaturii la pinii placii Arduino și
imaginea tastaturii conectate fizic la placa Arduino.
Pagina 50
Pin Tastatura Pin Arduino

1 D9
2 D8
3 D7
4 D6
5 D5
6 D4
7 D3
8 D2
Figura 3.1.5 Conectarea tastaturii de tip matrice la o placă de achiziție Arduino UNO
3.1.3. Schema bloc și codul aplicației.
În Secvența 1.1 a programului sunt definite numărul rândurilor și al coloanelor, tastele și

organizarea lor pe tastatură, precum și pinii aferenți tastaturii. De asemenea, este definit codul de
acces, codul de identificare al utilizatorului și programul folosit pentru recunoașterea
parametrilor folosiți.
Secvența 1.1
#include "Adafruit_Fingerprint_Due.h"
#include <Keypad.h>
#define Relay1 2
#define Relay2 3
int getFingerprintIDez();
const byte numRows= 4; //numărul rândurilor de pe tastatură
const byte numCols= 4; //numărul coloanelor de pe tastatură
char keymap[numRows][numCols]=
{
{'1', '2', '3', 'A'},
{'4', '5', '6', 'B'},
{'7', '8', '9', 'C'},
{'*', '0', '#', 'D'}
};
Pagina 50
byte rowPins[numRows] = {13,12,11,10}; //Rows 0 to 3

byte colPins[numCols]= {9,8,7,6}; //Columns 0 to 3
Keypad myKeypad= Keypad(makeKeymap(keymap), rowPins, colPins, numRows, numCols);
boolean MATCH = false;
boolean acc_granted = false;
boolean Codeaccess = true;
boolean D = false;
boolean reset = false;
char keypressed = myKeypad.getKey();
int code=0;
int pass=1234;
Adafruit_Fingerprint_Due finger = Adafruit_Fingerprint_Due();
În Secvența 1.2 este definită rata Baud a interfeței de comunicare serială, folosește variabilele
definite mai sus în cazul celor două relee și le definește ca fiind pinii de ieșire. Este specificat
mesajul afișat pe monitorul serial, este setată rata Baud a cititorului de amprentă și este defint
codul pentru a verifica dacă senzorul de amprentă este atașat sau nu.
Secvența 1.2
void setup()
{
Serial.begin(9600);
pinMode(Relay1, OUTPUT);
pinMode(Relay2, OUTPUT);
Serial.println("Welcome to SecureBox");
Serial.println();
finger.begin(57600);
if (finger.verifyPassword())
{ Serial.println("Found fingerprint sensor!");}
else { Serial.println("Did not find fingerprint sensor :(");
while (1); }
Serial.println("Waiting for valid finger...");
}
În Secvența 1.3 este specificat codul de identificare al utilizatorului, se validează codul de acces,
se realizează afișarea meniului principal al sistemului, iar dacă utilizatorului nu îi este
recunoscută amprenta sau nu este recunoscut codul introdus, se revine la pași ce presupune
introducerea unei amprente valide.
Secvența 1.3
void loop()
{
if (MATCH == false)
{
getFingerprintIDez();
}
if (Codeaccess == true && acc_granted == false)
{
codevalidation();
}
if (acc_granted == true)
Pagina 50
{
Meniu();
}
if ( reset == true )
{
Serial.println("Sistem Rebooted");
Serial.println("Waiting for valid fingerprint...");
MATCH = false;
Codeaccess = true;
acc_granted = false;
reset = false;
code = 0;
}
delay(50);
}
În Secvența 1.4 sunt definite functiile sistemului, functii care pot fi accestate prin apăsarea
diferitelor taste.
Secvența 1.4
int Meniu() {
switch (keypressed)
{
case 'A':
Serial.println();
Serial.print("Relay 1 ACTIVE!");
digitalWrite(Relay1,0);
break;
case 'B':
Serial.println();
Serial.print("Relay 2 ACTIVE!");
break;
case 'C':
Serial.println();
Serial.print("Relays DEACTIVATED!");
break;
case 'D':
Serial.println();
Serial.println();
Reset();
Break;}}
În secvența 1.5 a programului este prezentată funcția de citire a codului introdus de la tastatură și
funcția de control al accesului utilizatorului în meniu.
Secvența 1.5
int codevalidation() {
if ((MATCH == true) && (keypressed != NO_KEY))
{
Pagina 50
Serial.print(keypressed);
if (keypressed != '*')
{
int conv_numb = keypressed - '0';
code = code * 10 + conv_numb;
}
if (keypressed == '*')
{
if (code == pass)
{
Serial.println();
Serial.print("Entered Password is:");Serial.print(code);
Serial.println();
Serial.print("Access Granted! Welcome user:");Serial.print(finger.fingerID);Serial.println();
acc_granted = true;
Codeaccess = false;
În Secvența 1.6 este prezentat funcția de vizualizare a meniului sau în cazul în care parola este
incorectă, funcția de interzicere a accesului prin afișarea unui mesaj.
Secvența 1.6
Serial.println();
Serial.println("Welcome User");
Serial.println();
Serial.println("Please choose an option from the following Menu");
Serial.println();
Serial.println("Press 'A' for the activation of Relay 1");
Serial.println("Press 'B' for the activacion of Relay 2");
Serial.println("Press 'C' for the Deactivation of both Relays");
Serial.println("Press 'D' to change the passcode");
}
else
{
Serial.println();
Serial.print("Entered Password is:");Serial.print(code);
Serial.println();
Serial.println("Code ERROR");
code = 0;
acc_granted = false;
}}}
}
3.2. Aplicația 2 Sistem cu scanner optic de amprenta și comunicație serială
3.2.1. Introducere
Această aplicație (Figura 3.2.1) propune folosirea scanner-ului optic de amprentă cu alte
medii de programare (LabVIEW) folosind logica internă a senzorului și comunicarea serială cu
acesta. Pentru realizarea acestui lucru se folosește un senzor de amprentă optic de la Adafruit, un
adaptor USB CH340G cu port serial virtual încapsulat în protocolul USB și mediul de
programare LabVIEW.
Pagina 50
Figura 3.2.1. Sistem cu scanner optic de amprentă și comunicație serială
3.2.2. Descrierea componentelor folosite
3.2.2.1. Senzorul de amprentă optic de la Adafruit. Schema logică a comenzilor.
Senzorul de amprentă de la Adafruit (figura 3.2.2.) folosește modulul de identificare din

seria ZFM-20, modul ce înglobează funcțiile de înregistrare amprentă, procesare de imagine,
căutare și stocare a modelului (template). Acesta poate comunica cu un calculator pe baza unui
protocol de comunicații serial într-un format al datelor, conform anexei (4.1 si 4.2).
Figura 3.2.2 Senzor optic de amprentă

Pentru înregistrarea amprentelor și pentru potrivirea acestora, modulul raspunde unor
comenzi conform schemelor logice din figurile 3.2.3. și 3.2.4.
Pagina 50
Figura 3.2.3. Schema logică de scanare a amprentei digitale
Pagina 50
Figură 3.2.4. Schema logică de stocare a amprentei digitale

Pagina 50
”Buffer-ul”
Există un buffer de imagine și două buffer-e de caracteristici, ultimele două având 512
byte, în memoria RAM a modulului. Utilizatorii pot citi și scrie oricare din aceste “buffer-e” prin
istrucțiuni.
Buffer-ul de imagine
Buffer-ul de imagine servește la stocarea imaginii, formatul imaginii fiind 256*288 de
pixeli.
Când este transferat prin UART, doar cei 4 biți superiori ai unui pixel sunt transferați. Iar
cei doi pixeli adiacenți ai aceluiași rand formează un byte înainte de a fi transferați. Când este
încărcată într-un calculator imaginea cu 16 nuanțe de gri va fi extinsă la una cu un format de 256
de nuanțe de gri. Asta înseamnă o imagine cu un format BMP de 8 biți.
Buffer-ele pentru fișiere de caracteristici.
Buffer-ul de caracteristici 1 și buffer-ul de caracteristici 2 pot fi folosite pentru stocarea
atât a fișierului de caracteristici ale amprentei cât și a fișierului cu modelul de amprentă.
Principalele instrucțiuni folosite sunt urmatoarele:
(a) Pentru a capta imaginea amprentei degetului: GenImg
Se folosește pentru a detecta degetul și pentru stocarea imaginii amprentei degetului în

“buffer-ul” de imagine, moment în care va returna un cod de confirmare.
Paramentrii de intrare: nu există.
Parametrii de returnare: codul de confirmare (1 byte).
Codul instrucțiunii: 01H.
Formatul pachetului de comandă (sau pachetului de instrucțiuni):
2 bytes 4 bytes 1 byte 2 bytes 1 byte 2 bytes

Antet Adresa Identificator Lungimea Codul Suma de
modulului al pachetului pachetului instrucțiunii control
EF01H Xxxx 01H 0003H 01H 0005H
Formatul pachetului de confirmare:

EF01H Xxxx 07H 0003H xxH Sum
Semnificație:
Codul de confirmare=00H: imaginea amprentei a fost captată;
Codul de confirmare=01H: eroare în momentul primirii pachetului;
Codul de confirmare=02H: nu se poate detecta degetul;
Codul de confirmare=03H: imaginea amprentei nu a fost captată;
(b) Încărcarea imaginii: UpImage
Este folosit pentru încărcarea unei imagini în “buffer-ul”de imagini.

Pagina 50
Codul instrucțiunii: 0aH.

EF01H Xxxx 01H 0003H 0AH 000EH

Semnificații:
Codul de confirmare=00H: pregătit pentru transferul pachetului de date următor;
Codul de confirmare=0fH: nu a fost reușit transferul pachetului de date următor.
(c) Descărcarea imaginii: DownImage
Se folosește pentru descărcarea imaginii de pe un calculator în “buffer-ul” de imagini.

Codul instrucțiunii: 0bH.

EF01H Xxxx 01H 0003H 0bH 000FH

Semnificații:
Codul de confirmare=00H: pregătit pentru transferul pachetului de date următor;
Codul de confirmare=0eH: nu a fost reușit transferul pachetului de date următor.
Modulul trebuie să transfere pachetul de date următor după ce răspunde calculatorului.
Mărimea pachetului de date trebuie să fie 64, 128 sau 256.
Pagina 50
(d) Pentru generarea fișierului de caracteristici de pe imaginea amprentei: Img2Tz.
Se folosește pentru generarea caracteristicilor de pe imaginea originală a degetului în

”buffer-ul” de imagini și pentru stocarea fișierului în 1 sau în ” buffer-ul” de caracterisici 2.
Paramentrii de intrare: ID-ul “buffer-ului” (numărul ”buffer-ului” fișierului de
caracteristici).
2 bytes 4 bytes 1 byte 2 bytes 1 byte 1 byte 2 bytes

Antet Adresa Identificator al Lungimea Codul Numărul Suma de
modulului pachetului pachetului instrucțiunii buffer-ului control
EF01H xxxx 01H 0004H 02H Buffer ID sum
2 bytes 4 bytes 1 byte 2 bytes 1 bytes 2 bytes

EF01H xxxx 07H 0003H XxH Sum
Semnificații:
Codul de confirmare=00H: generarea fișierului de caracteristici este completă;
Codul de confirmare=06H: nu a fost reușită generarea fișierului de caracteristici din cauza slabei
calitate a imaginii amprentei digitale;
Codul de confirmare=07H: nu a fost reușită generarea fișierului de caracteristici din cauza lipsei
punctelor de caracteristici sau din cauza mărimii scăzute a imaginii;
Codul de confirmare=15H: nu a fost reușită generarea imaginii din cauza lipsei unei amprente
valide.
(e) Pentru generarea modelului: RegModel
Se fosește pentru combinarea informaților fișierelor de caracteristici din buffer-ele de

caracteristici 1 și 2 și generarea unui model care este la rândul lui stocat in buffer-ele de
caracteristici 1 și 2.

EF01H xxxx 01H 0003H 05H 09H
Pagina 50

EF01H xxxx 07H 0003H xxH Sum
Semnificații:
Codul de confirmare=00H: operațiune reușită;
Codul de confirmare=0aH: nu a fost reușită combinarea fișierului de caracteristici.
(f) Pentru încărcarea caracteristicilor sau a modelului: UpChar
Se folosește pentru încărcarea fișierului de caracteristici sau a modelului din buffer-ul de

caracteristici 1 și 2, în calculator.
Paramentrii de intrare: ID-ul buffer-ului.
(g) Pentru descărcarea fișierului de caracteristici sau a modelului: DownChar
Se folosește pentru descărcarea fișierului de caracteristici sau a modelului din calculator

într-un anumit buffer al modulului.
Paramentrii de intrare: ID-ul buffer-ului.
(h) Pentru stocarea modelului : Store

Se folosește pentru stocarea modelului unui anumit buffer în locația destinată a bibliotecii
“flash”.
Paramentrii de intrare: ID-ul buffer-ului, ID-ul paginii (locația flash a unui model).
(i) Pentru citirea modelului din biblioteca” flash”: LoadChar.
Se folosește pentru a încărca modelul din locația specificată a bibliotecii “flash” în

buffer-ul modelului, buffer-ele de caracteristici 1 și 2.
Paramentrii de intrare: ID-ul buffer-ului, și ID-ul paginii.
(j) Pentru ștergerea unui model: DeletChar
Se folosește pentru ștergerea unui unui segment (N) al unui model din biblioteca flash.
Paramentrii de intrare: ID-ul paginii, N (numărul modelelor ce vor fi șterse)
Codul instrucțiunii: 0cH.
Pagina 50
(k) Pentru golirea bibliotecii imaginii amprentei: Empty

Se folosește pentru ștergerea tuturor modelelor din biblioteca flash.
Paramentrii de intrare: nu există;
Codul instrucțiunii: 0dH.
(l) Pentru efectuarea unei potriviri precise a două modele: Match

Se folosește pentru efectuarea unei potriviri precise a modelului din buffer-ele de
caracteristici 1 și 2.
Paramentrii de intrare: nu există;
(m)Pentru căutarea bibliotecii imaginii amprentei: Search
Se folosește pentru căutarea în întreaga librărie a modelului cu care corespunde din

buffer-ele de caracteristici 1 sau 2. Când a fost găsit va fi returnat ID-ul paginii.
Paramentrii de intrare: ID-ul buffer-ului, pagina de început (căutarea adresei de început),
numărul paginii (căutarea numerelor).
Parametrii de returnare: codul de confirmare (1 byte), ID-ul paginii
3.2.2.2 Adaptorul CH 340G USB -TTL serial.
Pagina 50
Seria de adaptoare de date USB CH340, asigură interfețe seriale, paralele sau IrDA, în
format USB. Circuitul integrat CH340G (anexa 5) furnizează semnale MODEM comune, pentru
a permite adăugarea unui UART la un computer sau de conversie a dispozitivelor UART
existente, la interfață USB.
Adaptorul se conectează astfel:
 5V-conductorul rosu
 TXD-conductorul alb
 RXD- conductorul verde
 GND- conductorul negru
Caracteristici:
 Interfață USB de mare viteză, compatibilă cu interfata USB 2.0 .
 Funcționează cu o cantitate minimă de componente externe : un cristal și un
minim de patru condensatori .
 Oferă un port serial virtual pentru modernizarea dispozitivelor de port serial sau
prin adăugarea unor porturi seriale la un PC .
 Suportă toate aplicațiile existente care utilizează porturi seriale fără a fi nevoie de
a schimba codurile existente.
 Interfață serială Hardware full-duplex cu FIFO intern. Interval de rate baud de la
50bps la 2Mbps.
 Suportă fluxul de comun semnalele de control RTS, DTR, DCD, RI, DSR și CTS.
 Suportă RS232, RS422 și RS485, cu componente de deplasare de nivel extern.
 Folosește driverul CH341.
 Suportă tensiuni de operare de 5V și 3,3V.
Specificații-Anexa 5
Pagina 50
3.2.3. Citirea amprentei folosind scanner-ul Adafruit și adaptorul CH340G.
Aplicația realizată în LabVIEW folosește instrumente specifice comunicatiei seriale:

VISA Configure Serial Port, VISA Write , VISA Read, precum si instrumente de operare cu
string-uri și elemente de procesare a imaginii.
Pe panoul frontal (Figura 3.2.5) utilizatorul fixează portul serial, rata baud, biții de date,
paritatea, biții de stop și controlul fluxului. La rularea programului, senzorul semnalizează
luminos lipsa degetului pe acesta iar pe panoul frontal va fi afișat mesajul “LIPSA DEGET PE
SENZOR”. Odată ce utilizatorului i s-a preluat amprenta, va fi afișat mesajul “IMAGINEA
AMPRENTA OK ”, iar aceasta pe baza pachetului de date va fi generată într-un display.
Figura 3.2.5 Panoul frontal

Pagina 50
Pe diagrama bloc (Figura 3.2.6) este plasat codul de citire și prelucrare a pachetului de
date. La implementarea aplicației s-au folosit instrucțiunile GenImg și UpImage după formatul
pachetelor de instrucțiuni de la punctele 3.2.2.1.a. și 3.2.2.1.b.
Figura 3.2.6 (a) Diagrama bloc- prima parte

Pagina 50
Figura 3.2.6 (b)Diagrama bloc- a doua parte
Aplicatia poate fi extinsă folosind instrucțiunile modululuii ZFM-20 în urmatoarele

direcții:
 procesarea imaginilor amprentelor cu alți algoritmi dedicați aplicațiilor biometrice;
 autentificarea biometrică pentru securizarea accesului logic la resurse informatice cum ar
fi bazele de date (Figura 3.2.7).
Figura 3.2.7 Securizarea rețelei de comunicații prin tehnologii biometrice

Pagina 50
4. Concluzii
În urma finalizării acestui proiect am observat caracteristicile amprentelor digitale,
sistemele și algoritmii folosiți în evidențierea și potrivirea caracteristicilor amprentei digitale și
exemplele a două de sisteme biometrice de acees securizat.
Prima aplicație poate fi utilizată în dezvoltarea unor sisteme de acces pe bază de
amprente prin cuplarea releelor la un dispozitiv de închidere electromagnetic, care să permită
accesul exclusiv al personalului, cuplarea sau decuplarea unor protocoale de urgență, pornirea
instalației de iluminat sau pornirea unui calculator.
În cadrul celei de-a doua aplicații, programul realizat în mediul de programare LabVIEW
poate fi dezvoltat prin utilizarea a mai multor elemente de instrumentație virtuală care să asigure
accesul unei persoane prin comandarea sistemului de către o altă persoană care nu se află în
aceeași încăpere sau locație.
Pagina 50
5. Bibliografie
[1] Revista de Instrumentatie Virtuala (Vol. AN I, Vol. I, nr 3). (1998). Cluj-Napoca: Ed.
Mediamira Cluj-Napoca.
[2] Anil K. Jain, A. A. (2011). Introduction to Biometrics. Springer.
[3] Fingerprint sensor. (fără an). Preluat de pe Adafruit:
https://www.adafruit.com/product/751
[4] Fingerprint sensor ZFM-20. (fără an). Preluat de pe Adafruit:
http://www.adafruit.com/products/751
[5] Martoni, D. M. (2009). Handbook of Fingerprint Recognition. Springer.
[6] National Instruments Corporation. (1998). Data Aquisision Basic Manual. National
Instruments.
[7] Prof.dr. Maria BOLDEA, a. R. (2003). Identificare biometrica. Revista Informatica
Economica nr.1/2003, 78-82.
[8] The Science of Fingerprints. (fără an). Preluat de pe Crime-Scene-Investigator:
http://www.crime-scene-investigator.net/fbiscienceoffingerprints.html#chapter_xi
[9] Trimm, P. H. (2005). Forencsis-The Easy Way. United States of America: Barron's .
Pagina 50
6. Anexe
Anexa 1-Placa de achiziție Arduino UNO
Microcontroler Atmega328
Tensiunea de operare 5V
Tensiunea de iesire (recomandată) 7-12V
Tensiunea de intrare (limitare) 6-20V
Pini digitali I/O 14 (dintre care 6 pot fi folosiți ca PWM)
Pini analogi de intrare 6
Curentul suportat de pinii de I/O 40 mA
Curentul suportat de pinul de 3.3V 50 mA
Memoria 32 KB
RAM (memoria volatilă) 2 KB
EEPROM (memoria nevolatilă) 1 KB
Frecvența oscilatorului 16 MHz
Pagina 50
Anexa 2-Scanner de amprentă optic Adafruit
Tensiunea de alimentare 3.6 – 6.0 V
Curentul de operare (maxim) 120 mA
Curentul de vârf (maxim) 150 mA
Timpul de achiziție al imaginii < 1.0 secunde
Mărimea sticlei senzorului 14 x 18 mm
Mărimea fișierului semnătură 256 bytes
Mărimea fisierului model 512 bytes
Capacitatea de stocare 162 de amprente
Clasa de precizie 1 (nivel scăzut) – 5 (nivel ridicat)
Rata de acceptare falsă < 0.001% (Nivel 3 de securitate)
Rata de respingere falsă < 1.0% (Nivel 3 de securitate)
Interfața TTL Serial
Rata Baud 9600, 19200, 28800, 38400, 57600
Intervalul temperaturii admise -20C la +50C
Umiditate admisă 40% - 85% RH
Dimensiunea totală 56 x 20 x 21.5 mm
Dimensiunea senzorului expus 21 x 21 x 21 mm

(Plasat în cutie)
Greutatea 20 de grame
Anexa 3-Modulul cu două relee
Numărul de relee 2
Semnal de comandă TTL
Sarcină nominală 7A / 240V-c.a.; 10A / 125V c.a.; 10A / 28V c.c.
Timp de acționare 10ms / 5ms
Interfața plăcii 5V Două canale, fiecare necesitând între 15-20 mA c.c.;
Echipament Releu de mare intensitate, c.a.: 250V/10A; c.c.: 30V/10A
LED indicator
Microcontrolere acceptate Poate fi controlat direct de către 67chema67tive67ler (Arduino,
AVR, PIC, DSP, ARM, MSP430, TTL)
Pagina 50
Anexa 4-Protocoale de comunicații
Anexa 4.1-Formatul pachetului de date
Formatul pachetului de date :
Antet Sumator Identificator Lungimea Conținutul Suma de

al pachetului pachetului pachetului control
Definirea packetului de date
Nume Simbol Lungime Descriere

Antet Start 2 bytes Valoarea fixă a EF01H; byte-ul cel mai înalt este
transferat primul
Sumator SUMATOR 4 bytes Valoarea prestabilită este 0xFFFFFFF, care poate
fi modificată prin comandă. Byte-ul cel mai înalt
este transferat primul iar la o valoare greșită a
sumatorului, modulul va respinge transferul
01H-Pachetul de comandă
Identificator PID 1 byte 02H-Pachetul de date
al 07H-Pachetul de confirmare
pachetului 08H-Sfârșitul pachetului de date
Lungimea LUNGIME 2 bytes Se referă la lungimea conținutului pachetului de
pachetului date la care se adaugă lungimea pachetului sumei
de control. Unitatea de măsură este byte-ul.
Lumgimea maximă este de 256 de bytes. Cel mai
înalt byte este transferat primul.
Conținutul DATE - Poate fi comandă, date, parametrii de comandă,
pachetului rezultatul confirmării, etc.
Suma de SUMA 2 bytes Suma aritmetică a identificatorului pachetului, a
control lungimii pachetului și a conținuturilor pachetelor.
Cel mai înalt byte este transferat primul.
Pagina 50
Anexa 4.2
Verificarea și confirmarea pachetului de date
Prin comanda de primire, modulul va raporta executarea comenzilor și trimiterea

rezultatelor, unui calculator prim pachetul de confirmare.Pachetul de confirmare conține anumiți
parametri și poate conține și pachetul următor de date. Calculatorul poate verifica statusul
modulului de primire a pachetului sau să comande execuția rezultatelor, numai prin pachetul de
confirmare trimis de pe modul. Pachetul de confirmare include un cod de confirmare de 1 byte și
uneori poate conține și parametrul returnat.
Definiția codurilor de confirmare

1. 00h: execuția comenzilor este finalizată;
2. 01h: eroare în momentul primirii pachetului de date;
3. 02h: nu este plasat un deget pe senzor;
4. 03h: nu a fost reușită înregistrarea imaginii degetului;
5. 06h: nu a fost reușită generarea fișierului de caracteristici din cauza calității slabe a imaginii
amprentei digitale;
6. 07h: nu a fost reușită generarea fișierului de caracteristici din cauza lipsei punctelor de
caracteristici;
7. 08h: degetul nu se potrive;te;
8. 09h: nu a fost găsit un deget cu care să existe o potrivire;
9. 0Ah: nu o fost reușită combinarea fișierelor de caracteristici;
10. 0Bh: adresa ID-ului paginii nu se găsește în biblioteca de amprente;
11. 0Ch: eroare în momentul citirii modelului din bibliotecă sau modelul nu este valid.;
12. 0Dh: eroare în momentului încărcării modelului;
13. 0Eh: modulul nu poate primi pachetul de date următor.
14. 0Fh: eroare în momentul încărcării imaginii;
15. 10h: nu a fost reușită ștergerea modelului;
16. 11h: nu a fost reușită golirea bibliotecii de amprente;
17. 15h: nu a fost reușită generarea amprentei din cauza lipesi unei amprente primare valide;
18. 18h: eroare în momentul scrierii “flash-ului”;
19. 19h: nu se poate definii eroarea;
20. 1Ah: număr de registru invalid;
21. 1Bh: configurație incorectă a registrului;
22. 1Ch: numărul paginii este greșit;
23. 1Dh: nu a fost reușita utilizarea portului de comunicații;
24 altele: rezervate sistemului;
Pagina 50
Anexa 5 –Adaptorul CH340G
Anexa 5.1-Intervale maxime absolute

-
Utilizarea cipului în limitele acestor intervale va provoca o funcționare defectuoasă , chiar
deteriorarea ireversibilă a cipului .
Anexa 5.2-Caracteristici în curent continuu
Anexa 5.3-Caracteristici în curent alternativ Pagina 50

Anexa 5.4-Pini de ieșire
Anexa 5.5 Schema conexiunilorunui adaptor USB la RS232 bazat pe convertor

CH340G.
Pagina 50

Sistem Biometric de Acces Securizat

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sistem Biometric de Acces Securizat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ din CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA de INGINERIE ELECTRICĂ

SISTEM BIOMETRIC DE ACCES SECURIZAT

II. CONŢINUTUL proiectului de diplomă

III. LOCUL DOCUMENTĂRII: Catedra de electrotehnică și masurări

IV. CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

V. Data emiterii temei: Octombrie 2015

VI. Termen de predare: Iulie 2016

Conducător ştiinţific, Absolvent,

Declaraţie-angajament: Deoarece acest proiect de diplomă/lucrare de disertaţie nu ar fi putut fi

Declaraţie: Subsemnatul declar că am întocmit prezentul proiect de diplomă/lucrare de disertaţie

Dezvoltarea și perfecționarea sistemelor de achiziție și prelucrare a informației au dus la

1.3. Scurt istoric

2. Recunoașterea amprentei digitale

Chiar dacă posibilitatea identificării persoanelor cu ajutorul amprentelor a fost

Două dintre principalele utilizări ale acestor baze de date sunt:

O altă utilizare importantă a amprentelor în domeniul aplicării legii este identificarea

Pe masură ce bazele de date ce conțin amprente au crescut, ajungând la milioane de

În prezent, aproape toate organele de aplicare a legii se bazează pe AFIS pentru

Sistemele biometrice bazate pe amprentă digitală au devenit atât de populare şi de succes

2.2. Modelul crestelor

Recunoaşterea amprentelor digitale, indiferent că este realizată manual de către un expert

2.2.1. Caracteristicile amprentelor papilare

2.2.1.1. Caracteristici de nivelul 1

La primul nivel, o amprentă digitală este reprezentată ca o hartă de orientare a crestelor (a

O hartă de orientare a crestelor conţine de obicei câteva locaţii importante în care

Figura 2.7 Puncte singulare (a) buclă și (b) delta

Setul de puncte singulare dintr-o amprentă poate fi privit ca o reprezentare abstractă a

2.2.1.2. Caracteristici de nivel 2

2.2.1.3. Caracteristici de nivel 3

2.2.1.4. Caracteristici adiționale

2.2.2. Formarea amprentelor

Procesul exact de formare a tiparului crestelor de frecare nu este pe deplin cunoscut.

2.3. Achiziţionarea de amprente

Primul pas în recunoaşterea amprentelor digitale este achiziţia imaginii – procesul de

2.3.1. Tehnici de detecţie

Figura 2.12 FTIR - pe bază de senzori de amprente digitale

2.3.2 Calitatea imaginii

Calitatea imaginii amprentei dobândite are un impact semnificativ în ceea ce privește

2.4. Extragerea caracteriscilor amprentelor

Sistemele comerciale de recunoaştere a amprentelor digitale se bazează în principal pe

În subcapitolele următoare sunt descrise aceste patru etape principale.

2.4.1 Orientarea crestelor şi estimarea frecvenţei acestora

w(x,y) = Acos(2π f (xcosθ +ysinθ )), (1.1)

unde A, f şi θ seminifică amplitudinea, frecvenţa şi orientarea formei de unda a cosinusului.

În prezenţa unor zgomote, cum ar fi cute existente pe suprafaţa degetului, estimarea

V = (Vx,Vy) = (cos2θ , sin2 );

3. Netezirea orientării câmpului vectorial este dată de:

În Figura 2.17 este prezentat efectul de netezire a sensului de orientare.

2.4.2. Extragerea singularităților

unde δ (θ ) este definit astfel:

2.4.2.1 Direcția singularității

unde θ semnifică unghiul în sistemul de coordonate polare.

În Figura 2.19 este prezentată orientarea câmpurilor de referință al buclei și al deltei .

Figura 2.19 Orientarea câmpurilor de referință al (a) buclei și (b) al deltei.

Orientarea câmpului de referință al buclei, rotit cu unghiul α este dat de:

Orientarea câmpului de referință al deltei, rotit cu unghiul α este dat de:

Este de notat faptul că prin rotirea orientării câmplui de referință al deltei cu „ ”, n

, duce la obținerea aceleiași orientări a câmpului.

Conform ecuației 1.10, direcția buclei la punctele ( , ) este calculată astfel:

Conform ecuației 1.11, direcția deltei la punctele ( , ) este calculată astfel:

Punctele singulare estimate în cazul a 3 amprente sunt evidențiate în Figura 2.20.

1. O amprentă este clasificată în arc simplu dacă nu conține puncte singulare.