Ventriculii au peretii mai groşi datorită funcţiei de pompă pe care o indeplinesc, capacitate

mai mare şi formă de piramidă. Sunt separaţi între ei de septul interventricular, care are o
porţiune inferioară musculară întinsă şi o porţiune superioară membranoasă mai mică.

Suprafaţa internă a ventriculelor este neregulată datorită prezenţei unor formaţiuni

proeminente numite cordaje tendinoase ( care sunt dispuse în axul longitudinal al cordului
şi sunt muşchi subendocardici) şi muschi papilari.
Cordajele tendinoase se prind cu un capăt de muşchiul papilar iar cu celalalt de valvulele
atrioventriculare, împiedicând răsfrângerea valvulelor în atriu în timpul sistolei ventriculare.

Baza ventriculilor corespunde orificiului atrioventricular de fiecare parte.

Ambele ventricule prezintă lângă orificiul atrioventricular şi un orificiu arterial prin care
pleacă vasele mari (artera aorta din ventriculul stâng şi trunchiul arterei pulmonare din
ventriculul drept).

Orificiile arteriale sunt acoperite de trei valvule semilunare (sigmoide), în "cuib de

randunică".

Vascularizaţia inimii este asigurată de cele două artere coronare, care au originea în aorta
ascendentă. Colateralele care pleaca din ele sunt de tip terminal (nu se anastomozează cu
ramurile vecine).
Daca fluxul sanguin prin aceste colaterale se opreşte, teritoriul cardiac respectiv, datorita
lipsei de oxigen şi substanţe nutritive, se necrozeaza şi apare în final infarctul
miocardic.Sângele venos este colectat de vene şi ajunge în final în sinusul coronar care se
deschide în atriul drept.

Inervaţia extrinsecă a inimii (pană la intrarea în organ) este dublă :simpatică şi

parasimpatică (nervul X).Se realizează prin intermediul plexului cardiac situat sub crosa
aortei.
Fibrele simpatice provin din lantul simpatic cervical (cu originea în coarnele laterale
medulare T1-T5) prin nervii cardiaci cervicali
( superior, mijlociu şi inferior) şi nervii cardiaci toracici (cu originea în măduva T4-T5 şi
sinapsa în ganglionii simpatici toracali).
Fibrele parasimpatice provin din nervul X prin ramurile cardiace cervicale superioare şi
inferioare.

Proprietăţile miocardului sunt :

Excitabilitatea(batmotropismul) Ritmicitatea(automatismul, cronotropismul)

Conductibilitatea(dromotropismul)
Contractilitatea(inotropismul)
Tonicitatea.

Excitabilitatea (batmotropismul) este proprietatea miocardului de a răspunde specific printr-

o contractie la un stimul adecvat(de intensitate mai mare sau egală cu pragul).

Stimulii cu intensitate inferioară pragului nu determină aparitia unei contracţii.

Inima prezintă particularitatea de a fi excitabilă numai în faza de relaxare(diastola) şi
inexcitabilă în faza de contracţie(sistola).