Sunteți pe pagina 1din 10

LP4.

Diagnosticul de laborator al infecţiei

Norme pentru prelevarea, transportul şi conservarea produselor patologice

Cultivarea microorganismelor: scopuri, medii de cultură, metode de cultivare şi


urmărire a culturilor.Antibiograma

I.Diagnosticul de laborator al infecţiei


În cazul examenului bacteriologic:
Ce se recoltează? În care produse patologice se pot găsi bacteriile suspectate?
Bacteriile patogene pot fi căutate: la porţi de intrare, în organe ţintă, în focare metastatice
nespecifice, în căile de răspândire (sânge şi ganglioni), în căile de eliminare (intestin, căi
urinare).
Cine poate recolta? Recoltarea produsului patologic este efectuată de medicul clinician şi/sau
asistent.
Cât se recoltează? Cantitatea produsului prelevat trebuie să fie suficientă.
Când se recoltează? La prelevarea probelor se ţine seama de anumite reguli. Recoltarea se
face după pregătirea prealabilă a pacientului, după informarea în legătură cu analiza ce
urmează a fi efectuată şi cu modul corect de efectuare. Se recoltează în recipiente sterile, de
unică folosinţă, adaptate investigaţiei. Recipientele de transport se închid ermetic pentru a
preveni contaminarea mediului şi a personalului care manipulează produsele patologice. Se
recoltează cât mai aproape de debutul bolii, înaintea administrării antibioticului, cât mai rapid
posibil, corect, aseptic. Pe recipient se notează numele pacientului şi provenienţa sa, tipul
produsului patologic.
În ce scop se face recoltarea? Trebuie să se precizeze ce examene de laborator se solicită.
Transportul produsului patologic la laborator se face cât mai repede pentru a preveni
degradarea produsului patologic. Se folosesc medii de transport care asigură o bună
supravieţuire a bacteriilor. La transport, produsul patologic trebuie să fie însoţit de un bilet de
trimitere completat corect.
În cazul examenului virusologic:
Produsele patologice se transportă în recipiente închise ermetic, pe gheaţă, însoţite de
formular de cerere de analiză completat corespunzător, imediat după recoltare. Dacă
produsele nu pot fi prelucrate imediat trebuie congelate rapid la -70°C pentru ca unele
virusuri sunt deosebit de labile şi îşi pierd viabilitatea/infectivitatea rapid (citomegalovirus,
varicela - zoster virus, virusul respirator sinciţial). Trebuie să se evite congelarea produselor
patologice la -20°C, deoarece virusurile îşi pierd viabilitatea.

II.Norme pentru prelevarea, transportul şi conservarea produselor patologice


1. Exsudat faringian
Examen bacteriologic
Când se recoltează: înainte de tratament antibacterian, înainte de ingestia alimentelor sau
toaleta cavităţii bucale. Cantitate recoltată: un tampon sau 2 tampoane în cazurile speciale.
Transport: < 2 ore. Mod de recoltare: se deprimă baza limbii cu un apăsător steril, se şterg

1
ferm cu un tampon, dar nu brutal, amigdalele şi peretele posterior al faringelui, zone
inflamate, ulcerate sau depozitele purulente. Tamponul este introdus în tubul protector şi apoi
sunt notate datele pacientului. Examinare trebuie făcută în maxim 3 ore de la recoltare.
Examen virusologic
Se şterge ferm mucoasa faringiană cu un tampon uscat care se aşează în mediu de transport;
se păstrează produsul patologic pe gheaţă şi se transportă astfel la laborator.
2. Exsudat nazal
Examen bacteriologic
Pacientul suflă nasul. Mod de recoltare: se umectează tamponul faringian în ser fiziologic şi
se şterge, pe rând vestibulul foselor nazale. Cantitate recoltată: un tampon pentru fiecare
nară. Transport: < 2 ore. Examinarea: la 2-3 ore de la recoltare.
Examen virusologic
Se roteşte tamponul în cavitatea nazală. Tampoanele încărcate se aşează în mediu de
transport, acestea se păstrează/se transportă la laborator pe gheaţă.
3. Spută
Examen bacteriologic
Se recoltează la internare. Mod de recoltare: se efectuează periajul dinţilor, clătirea energică
a gurii şi gargară cu apă sterilă. Pacientul tuşeşte şi expectorează într-un recipient steril (cu
gâtul larg şi cu un capac care se închide ermetic). Tuse spontană, intensă, supravegheată.
Cantitatea recoltată: 1-2 ml probă purulentă. Tuşitori cronici, TBC: toată sputa de la
expectoraţia matinală sau expectorată în interval de 1-2 ore. Tuse slab productivă: stimularea
expectoraţiei. Transport: < 2 ore. Observaţii: se recoltează sputa sub directa îndrumare a
asistentei. Se explică pacientului diferenţa dintre a expectora şi a scuipa. Sputa se recoltează
dimineaţa când pacientul face „toaleta bronhiilorˮ. Nu se examinează probele de spută
adunate în 24 de ore.
Examen virusologic
Se transportă la laborator pe gheaţă.
4. Secreţie otică externă
Examen bacteriologic
Mod de recoltare: cu un tampon umezit se curăţă conductul auditiv extern. Cu un al II-lea
tampon se recoltează prin rotire fermă. Cantitatea recoltată: obligatoriu se recoltează 2
tampoane. Transport: <2 ore.
5.Secreţie otică internă
Examen bacteriologic
Mod de recoltare - timpan perforat: se colectează fluidul cu un tampon flexibil cu ajutorul
unui speculum auditiv. Cantitatea recoltată: tampon cu mediu de transport sau sistem
anaerob. Obligatoriu se recoltează doua tampoane din acelaşi loc.
Transport: < 2 ore.
6. Secreţii oculare
Examen bacteriologic
Mod de recoltare: se recoltează câte un tampon separat pentru fiecare ochi, tamponul este
umezit în ser fiziologic steril, se roteşte tamponul şi se însămânţează direct pe mediile de
cultură, majoritatea germenilor având viabilitate redusă. Transport: însămânţare directă pe
mediile de cultura (chocolate, geloză-sânge), frotiuri pentru examenul microscopic direct.

2
Plăcile însămânţate se trimit la laborator <15 min.
Observaţii: se recoltează înainte de: toaleta feţei, terapie antimicrobiană topică sau sistemică,
se recoltează de la nivelul ambelor conjunctive. Ochiul neinfectat serveşte drept control.
7. Hemocultură
Examen bacteriologic
Recoltare în recipiente speciale pentru hemocultură. Se recomandă recoltarea sângelui din 2
locuri diferite. Volum recoltat: 10 ml (1-2ml la copii). Recoltarea pentru hemocultură,
presupune lipsa tratamentului cu antibiotice, altfel există riscul ca germenii să nu crească.
Tehnica de recoltare: se antiseptizează tegumentul, se recoltează sângele cu ac şi seringă şi se
transferă în flacoane fără a depăşi semnul de pe etichetă.
Transportul trebuie făcut imediat. Nu se refrigerează.
8. Lichid cefalorahidian (LCR)
Examen bacteriologic
LCR se recoltează prin puncţie lombară în condiţii stricte de asepsie. Produsul patologic nu
se refrigerează.
9. Urină
Examen bacteriologic
Pacientul trebuie educat (explicat pe înţelesul fiecărui bolnav) pentru prevenirea contaminării
probei. Momentul prelevării: prima urină de dimineaţă. Recoltarea urinei se face după cel
puţin 3-4 ore de la micţiunea anterioară, după toaleta riguroasă a organelor genitale externe
cu apă călduţă şi săpun, din jetul mijlociu fără întreruperea fluxului, în recipiente sterile
speciale. Cantitatea necesară: 10-20 ml. Pentru nou-născuţi se folosesc pungi sterile din
material plastic. Se mai poate preleva urină prin puncţie suprapubiană sau prin cateter.
Examenul bacteriologic al urinii trebuie efectuat în cel mult 2 ore de la prelevare indiferent
de modul de recoltare.
10. Secreţii genitale la femei
Examen bacteriologic
Vaginite: se recoltează din fundul de sac vaginal, cu tampon steril care apoi se introduce în
mediu de transport. Se efectuează două frotiuri. Transport: < 2 ore.
La fetiţe: se efectuează tamponarea secreţiei de la nivelul vulvei. Cu ajutorul unui cateter se
introduc în vagin 2 ml ser fiziologic steril, apoi se colectează lichidul de spălătură. Se
efectuează două frotiuri. Produsul patologic nu se refrigerează.
11. Secreţii genitale la bărbaţi
Examen bacteriologic
Uretrite: se recoltează secreţie uretrală cu tampon steril, care se introduce în mediu de
transport. Cantitatea recoltată: tampon cu mediu de transport. Se efectuează două frotiuri
pentru examenul microscopic. Transport: 2 ore.
Prostatite: se recoltează secreţia prostatică şi se colectează în recipient steril. Cantitatea
recoltată: tampon cu mediu de transport; doua lame pentru examenul microscopic. Transport:
< 2 ore.
12. Coprocultură
Examen bacteriologic
Scaun emis spontan

3
Defecarea se face în containere de unică utilizare de carton sau material plastic. Se
recoltează: cu tampon/linguriţa coprorecoltorului, porţiuni lichide, mucoase, sangvinolente,
volumul prelevat fiind de 3 - 5 cm3,
Prelevare rectală cu sonda Nelaton: se umectează sonda în ser fiziologic steril şi se
introduce intrarectal ≈ 15 cm. Se efectuează 1-2 aspiraţii într-o seringă de 10mL adaptată
sondei. Se introduce aspiratul în tub steril cu dop, cu mediu de conservare lichid. Pentru
depistare Clostridium difficile se face recoltarea de scaun diareic (lichid sau moale) în
recipient curat, fără mediu de transport.
13. Lichide
Examen bacteriologic
Ascită, bilă, lichid sinovial, pericardic, peritoneal, pleural
Mod de recoltare: se dezinfectează tegumentul cu betadine, 3 badijonări succesive cu
respectarea timpul de acţiune a antisepticului. Se aspiră cu ac steril/chirurgical, se
îndepărtează iodul cu alcool 70%. Cantitatea recoltată: întotdeauna trebuie trimis fluid cât de
mult posibil. Transport: <15 minute.

III.Cultivarea microorganismelor: scopuri, medii de cultură, metode de cultivare şi


urmărire a culturilor

Cultivarea bacteriilor: totalitatea fenomenelor legate de creşterea şi multiplicarea bacteriilor


în afara mediului lor natural (extern sau intern), prin asigurarea „in vitroˮ a unor condiţii cât
mai apropiate de cele naturale, adecvate necesităţilor metabolice ale acestor microorganisme.
Scop: identificarea agentului etiologic al unei infecţii, determinarea farmacorezistenţei
microorganismelor izolate, prepararea de seruri şi vaccinuri.

Definiţii:
Populaţia bacteriană este reprezentată de indivizii unei specii care habitează într-un biotop.
Clona bacteriană este populaţia rezultată dintr-o singură celulă prin înmulţire vegetativă
(colonie bacteriană).
Tulpina bacteriană este populaţia microbiană alcătuită din descendenţii unei singure izolări
în cultură pură.
Inocularea/însămânţarea este punerea în contact a unui produs patologic cu mediile de
cultură.
Mediul de cultură este un complex de substanţe care permite creşterea şi multiplicarea
bacteriilor. Conţine substanţe nutritive, are pH şi umiditate corespunzătoare, este steril,
asigură condiţii de aero/anaerobioza, asigură nutrienţii şi condiţiile fizico-chimice necesare
creşterii şi multiplicării bacteriene.
Cultura bacteriană este totalitatea bacteriilor acumulate prin multiplicare pe/în mediul de
cultură, aglomerare de bacterii vizibilă cu ochiul liber.
Izolarea bacteriană este repicarea unei singure colonii pe alte medii de cultură cu scopul de
a obţine cultură pură.

4
1.Clasificarea mediilor de cultură
a.Clasificarea mediilor de cultură după scopul utilizării:
Medii uzuale pe care se dezvoltă majoritatea germenilor patogeni aerobi şi anaerobi.
Medii speciale destinate izolării, cultivării şi cercetării însuşirilor biologice ale anumitor
specii bacteriene:
-medii de izolare: cu ser, cu sânge Pasteurella pentru Corynebacterium, cu glicerină, cu
cartofi, cu ou pentru Mycobacterium;
-medii de îmbogăţire: conţin substanţe care stimulează dezvoltarea unor germeni patogeni:
medii hiperclorurate (tip Champan) pentru stafilococi;
-medii selective favorizează, prin compoziţia lor chimică, dezvoltarea anumitor germeni de
interes, inhibând în acelaşi timp dezvoltarea altora, prezenţi în număr mai redus: mediul
Istrati-Meiterf: E. coli, Shigella, Salmonella; mediu Lowenstein-Jensen pentru micobacterii;
-medii diferenţiale: permit creşterea diferenţiată a unor specii microbiene sau pun în
evidenţă anumite particularităţi metabolice cu semnificaţie în diagnostic: fenomene
proteolitice, zaharolitice, oxidoreducătoare; diferenţierea speciilor lactozo-pozitive;
detectarea formării H2S; producerea de indol;
-medii de transport, medii de conservare, medii pentru controlul sterilităţii.
b.Clasificarea mediilor de cultură după consistenţă: medii lichide (repartizate în eprubete);
medii semisolide (repartizate în eprubete); medii solide (geloză dreaptă, înclinată, în plăci).
Consistenţa mediului de cultură este dată de includerea în compoziţie a unor substanţe inerte:
agar (geloză) sau gelatină.
c.Clasificarea mediilor de cultură după tipul respirator: pentru germeni aerobi sau pentru
germeni anaerobi.
d.Clasificarea mediilor de cultură după compoziţie:
-medii naturale care conţin substanţe nutritive în forma lor naturală fără a fi prelucrate în
prealabil: lapte, bilă, ser, cartof;
-medii artificiale pentru care este obligatorie o prelucrare prealabilă, pornind de la proteine
animale (carne şi organe de vită, făină de peşte) sau vegetale (mazare, soia, drojdie);
-medii sintetice: sunt acele medii compuse exclusiv din substanţe chimice (aminoacizi, factori
de creştere, săruri);
-medii semisintetice: sunt acele medii care, pe lângă substanţe chimice, mai conţin şi proteine
animale sau vegetale.

2.Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească mediile de cultură: să ofere substanţele


plastice şi energetice necesare fiecărui microorganism (să conţină o sursă de N şi C, factori de
creştere, săruri minerale; să aibă un pH optim, de obicei uşor alcalin 7,2-7,4; să asigure, după
caz, cerinţele de aerobioză sau anaerobioză; să aibă un anumit grad de umiditate; să fie stabil
(trebuie să-şi păstreze toate calităţile iniţiale pe toată durata incubării); să fie sterile, pentru a
nu se dezvolta şi alte microorganisme, în afara celor însămânţate; să se păstreze ferite de
contaminare, atât înainte, cât şi după folosire.
Mediile de cultură pot fi preparate în laborator conform unor reţete sau procurate ca medii
deshidratate (rehidratate cu apă distilată, demineralizată) sau procurate ca medii gata pentru
utilizare, condiţionate în plăci Petri, tuburi.

5
Controlului de calitate se efectuează pentru fiecare lot în parte: se verifică prin incubarea a 2
plăci (ex. agar-sânge) la 37°C timp de 48 de ore.
Mediile de cultură sunt stocate pentru un timp la adăpost de lumina solară, la +4°C, în folie de
plastic închisă ermetic iar mediile utilizate pentru creşterea bacteriilor în anaerobioză sunt
păstrate în dulapuri, la întuneric, la temperatura camerei.

3.Medii de cultură folosite în bacteriologie


Mediu de cultură Utilizări
Medii de bază
Geloză simplă (geloză Mediu de cultură de uz general pentru cultivarea microorganismelor
nutritivă, conţine nepretenţioase. Mediul se distribuie în plăci Petri
bulion de carne şi
agar)
Geloză - sânge Mediu pentru cultivarea microorganismelor pretenţioase şi
(conţine 5% sânge nepretenţioase. Mediul se distribuie în plăci Petri
defibrinat de animal)
Geloză cord-creier Pentru cultivarea germenilor pretenţioşi
Apă peptonată Mediu de cultură de uz general pentru germeni nepretenţioşi.
Mediu utilizat atunci când se suspectează prezenţa Vibrio cholerae,
pH 8,6-9,0. Mediul este repartizat în tuburi
Medii selective
Geloză-chocolat Recomandat pentru cultivarea Haemophilus spp. şi Neisseria.
Mediul se toarnă în plăci Petri
Geloză lactozată Pentru studierea fermentării lactozei
Medii pentru testarea sensibilitatii antimicrobiene
Geloza Mueller- Mediu folosit pentru testarea sensibilităţii microorganismelor la
Hinton antibiotice, cu concentraţie foarte scăzută de tiamină şi timidină
precum şi cu nivel corespunzător de Ca şi Mg.
Medii selective şi diferenţiale
Mediul Chapman Mediu selectiv pentru izolarea şi identificarea prezumptivă a
(Mannitol Salt Agar) speciilor de stafilococi manito-pozitive
Mediul Levine (Eosin Mediu selectiv pentru izolarea şi diferenţierea enterobacteriilor
Methylene Blue precum şi pentru identificarea E. coli
Agar)
MacConkey Agar Mediu selectiv pentru izolarea şi diferenţierea enterobacteriilor
TCBS Agar Mediu selectiv pentru izolarea microorganismelor patogene din
genul Vibrio
Medii pentru hemocultură
Hemocultura pentru aerobi
Hemocultura pentru anaerobi
Hemocultura pentru aerobi (pediatric mini)
Hemocultura pentru anaerobi (pediatric mini)
Medii de transport repartizate în tuburi cu tampoane de recoltare
Amies Mediu semisolid îmbunătăţit, recomandat pentru transportul
germenilor patogeni pretenţioşi. Asigură supravieţuirea prelungită a

6
microorganismelor între recoltare şi însămânţare, păstrează raportul
dintre specii.
Cary-Blair Mediu semisolid, recomandat pentru transportul microorganismelor
Gram negative şi anaerobe, păstrează raportul dintre specii
Medii pentru identificare biochimica repartizate în tuburi
Simmons Citrat Agar Mediu pentru diferenţierea bacteriilor Gram negative pe baza
utilizării citratului
TSI (Triple Sugar Mediu pentru diferenţierea enterobacteriilor Gram negative pe baza
Iron) Agar fermentării zaharurilor şi a producerii de hidrogen sulfurat
MIU Pentru evidenţierea activităţii ureazei şi a producerii de indol

4.Metode de însămânţare a bacteriilor:


Cerinţe ce trebuie respectate la însămânţare: să se realizeze steril, să se evite diseminarea
bacteriilor în mediul extern, să se realizeze în timp scurt, să se folosească ansa bacteriologică,
să se folosească medii de cultură sterile solide sau lichide.
a.Însămânţarea pe medii solide
Însămânţarea prin epuizare: pentru obţinerea culturii primare se sterilizează ansa de platină
şi se încarcă cu produs patologic; se descarcă ansa pe mediu de cultură (se însămânţează un
prim sector, se sterilizează ansa, din primul sector însămânţat se trasează câteva striuri
paralele în sensul acelor de ceasornic; se continuă însămânţarea prin striuri paralele,
terminându-se printr-un striu în zig-zag. În ultimul sector bacteriile sunt dispersate astfel
încât, după incubare, se vor forma colonii izolate.
Însămânţarea în sector: se sterilizează ansa de platină şi se încarcă cu produs patologic; se
descarcă ansa pe mediul de cultură sub forma unui sector de cerc. Pe o placă pot fi
însămânţate mai multe specii bacteriene.
Însămânţarea pe medii în coloană înclinată: se sterilizează ansa de platină şi se încarcă cu
produs patologic; se descarcă ansa pe partea înclinată a mediului de cultură sub forma unui
striu. Bacteriile cresc sub diferite modele.
Însămânţarea prin înţepare se practică pentru însămânţarea mediilor solide turnate în
coloană dreaptă. Se încarcă acul de inoculare cu produs şi se înţeapă mediul în direcţie
verticală.

Fig.1Însămânţarea în sector Fig.2Însămânţarea prin epuizare

7
Fig.3Însămânţarea prin înţepare Fig.4Însămânţarea în coloană înclinată

b.Însămânţarea pe medii lichide se efectuează prin omogenizarea unei colonii în mediul


lichid.
Însămânţarea în medii lichide: se sterilizează ansa de platină şi se introduce în recipientul
ce conţine produsul patologic; se răceşte alipind ansa de peretele recipientului; se recoltează o
porţiune din produs; se scoate dopul recipientului cu mediu; se flambează gura acestuia; se
descarcă materialul luat pe bucla ansei din prelevat în mediul din recipientul deschis sub
protecţia flăcării pe peretele recipientului; se agită uşor lichidul; se flambează din nou gura
recipientului şi dopul cu care apoi se astupă recipientul; după însămânţare, ansa se
sterilizează din nou prin încălzire la roşu.
Aspectul culturii

Pe medii lichide se obţin puţine caractere distinctive. Pe medii solide aspectul coloniilor oferă
indicaţii importante pentru identificarea speciei bacteriene. Se urmăreşte dimensiunea
(colonii mari de 2-3mm, colonii mijlocii de 1-2mm şi colonii mici de 0,1-1mm); conturul
circular, cu margini întregi sau lobate; relieful plat, bombat; culoarea (colonii pigmentate sau
nepigmentate); opacitatea (colonii mate sau transparente); consistenţa (cremoasă, mucoasă);
aderenţa le mediu (colonii aderente sau neaderente); emulsionabilitatea în soluţie salină
izotonă.

Se diferenţiază două tipuri de colonii:

-colonii de tip S („smoothˮ): bombate, circulare, netede, lucioase, care prin emulsionare
formează suspensii omogene;

-colonii de tip R („roughˮ): plate, suprafaţa rugoasă, uscată, mată, contur neregulat; nu
emulsionează şi formează suspensii granulare.

Fig.5 Cultură mixtă de colonii S şi R

8
IV.Antibiograma

Antibiograma reprezintă metoda de laborator prin care se apreciază sensibilitatea la


antibiotice a germenilor recoltaţi de la bolnavii cu infecţii bacteriene, după cultivarea pe medii
speciale (agar Mueller-Hinton). Pentru testare trebuie să folosim culturi pure. Cultura care
apare după incubare şi conţine un singur tip de microorganisme se numeşte cultură pură.

Antibiograma este utilă în:

-instituirea unui tratament ţintit de către medicul clinician;

-evidenţierea acelor tulpini ce posedă enzime capabile să inactiveze acţiunea antibioticului


„in vivoˮ;

-supravegherea epidemiologică a rezistenţei bacteriene;

-compararea fenotipurilor de rezistenţă a tulpinilor responsabile de infecţii nosocomiale.

Antibiograma difuzimetrică standardizată (Kirby-Bauer):

Efectuarea inoculului: se sterilizează „la roşuˮ vârful ansei de platină şi se flambează


portansa, se ating cu varful ansei de platină 1-2 colonii din cultura pură a germenului de
testat, se descarcă coloniile într-o eprubetă cu aprox. 2ml bulion lichid astfel încât să se
obţină o turbiditate corespunzătoare standardului 0,5 McFarland (aprox. 105 unităţi
formatoare de colonii/ml). La final se sterilizează „la roşuˮ vârful ansei de platină şi se
flambează portansa. Se încarcă un tampon steril cu inocul şi se însămânţează în striuri toată
suprafaţa mediului Mueller-Hinton.

Se aleg substanţele antimicrobiene în funcţie de germenul testat şi de concentraţia acestora.


Se aplică microcomprimatele (în care sunt încorporate antibiotice) cu ajutorul unei pense sau
a unui aplicator automat la distanţe de minim 30 mm între ele şi la 15 mm de marginea plăcii.
Se aplică 5 antibiotice diferite pentru o placă Petri cu diametrul de 9 cm. Microcomprimatele
trebuie să vină în contact perfect cu mediul, de aceea trebuie presate uşor. Difuzarea
antibioticului în mediu începe imediat; de aceea, un disc o dată aşezat pe suprafaţa mediului
de cultură nu mai poate fi îndepărtat şi reaşezat. După 20 minute, plăcile se incubează peste
noapte (16-18 ore) în termostat, la 35-37°C pentru majoritatea bacteriilor.

Metodele de rutină permit ȋncadrarea unei tulpini bacteriene ȋn funcţie de sensibilitatea faţă
de antibioticul testat ȋn microorganisme sensibile, intermediare (moderat sensibile) sau
rezistente prin măsurarea diametrului zonelor de inhibiţie a creşterii microbiene. Acest
diametru se măsoară cu o riglă şi se interpretează ȋn funcţie de standardele diametrelor
recomandate de Clinical Laboratory Standard Institute (CLSI).

Antibioticul eliberat din microcomprimat difuzează în mediu şi realizează zone de inhibiţie în


care coloniile microbiene nu se dezvoltă (dacă populaţia bacteriană este sensibilă). Cu cât
diametrul zonei de inhibiţie este mai mare, cu atât germenul va fi considerat mai sensibil.

9
Dacă în interiorul zonei de inhibiţie (indiferent de valoarea diametrului) se dezvoltă colonii
(mutanţi rezistenţi), germenul va fi considerat rezistent.

Fig.6Antibiograma difuzimetrică standardizată (Kirby-Bauer): diametrul discului de antibiotic este de 6mm


pentru antibioticele faţă de care gemenul manifestă rezistenţă; celelalte diametre trebuie măsurate pentru
interpreta dacă gemenul este sensibil sau intermediar

Relaţia „in vitroˮ microorganism-antibiotic se defineşte prin concentraţia minimă inhibitorie


(CMI). Aceasta este cea mai mică concentraţie de antibiotic care inhibă multiplicarea
bacteriilor.

O tulpină este sensibilă când CMI a antibioticului este de minim 2-4 ori mai mică decât
concentraţia serică obţinută după administrarea unor doze utilizabile ȋn terapie.

O tulpină este rezistentă când CMI a antibioticului este mai mare decât nivelul seric. Efectul
terapeutic se obţine cu doze mari, toxice pentru pacient.

O tulpină este intermediară sau moderat sensibilă când CMI a antibioticului este apropiat de
nivelul seric. Efectul terapeutic se obține cu doze mari pe cale generalã când antibioticul nu
este toxic.

10