CURS 9

GESTIUNEA LICHIDITATII SI A ECHILIBRULUI FINANCIAR

În procesul de luare a deciziilor, managerii societăţilor comerciale sunt interesaţi de natura, structura
şi valoarea resurselor utilizate, întrucât acestea influenţează asupra expunerii la risc a societăţii comerciale.
Deciziile de finanţare a activelor generează costuri şi riscuri diferite. Finanţarea pe seama capitalurilor
împrumutate creşte expunerea societăţii comerciale la risc. Nivelul dobânzilor şi fluctuaţia acestora
generează costuri şi riscuri financiare.
Nivelul resurselor investite în active şi finanţarea acestora ridică problema dimensionării şi utilizării
activelor imobilizate (durabile) şi circulante (curente), concomitent cu capacitatea societăţii comerciale de a-
şi plăti obligaţiile pe termen scurt şi lung. Metodele de gestiune a echilibrului financiar au rolul de a asigura
informaţii cu privire la situaţia echilibrului la un moment dat (metodele statice) şi cu privire la fluxurile
financiare şi impactul lor asupra echilibrului pe termen lung (metodele dinamice).

2. Metode statice

Managerii răspund de asigurarea finanţării activelor reale curente, transformarea acestora în lichidităţi
în scopul onorării obligaţiilor, asigurarea echilibrului financiar dinamic al societăţii comerciale. Metodele
utilizate în procesul de luare a deciziilor sunt: lichiditatea generală, lichiditatea imediată, fondul de rulment,
necesarul de fond de rulment, trezoreria netă.

2.1. Lichiditatea societăţii comerciale

Lichiditatea reflectă capacitatea societăţii comerciale de a-şi onora obligaţiile ale căror termene de
scadenţă sunt mai mici de un an. Lichidităţile sunt reprezentate de totalul valorilor din casierie, din conturile
bancare şi de soldul valorilor realizabile.
Activităţile economice desfăşurate de societăţile comerciale se concretizează într-un ansamblu de
fluxuri, care au un impact fie imediat, fie ulterior asupra lichidităţii acestora. Acestea se pot grupa în
următoarele categorii:
- fluxuri reale, reprezentate de mişcări de bunuri, servicii şi factori de producţie;
- fluxuri băneşti, reprezentate de circuitul încasărilor şi plăţilor;
- fluxuri financiare, generate de necesităţile publice şi necesităţile proprii legate de activitatea de
exploatare, prin care se constituie şi se repartizează resurse fără echivalent direct şi imediat, ca urmare a
voinţei unilaterale a părţilor implicate, în limita prevederilor legale.
Succesul strategiilor de menţinere şi susţinere a ritmului creşterii economice depinde de asigurarea
continuităţii plăţii facturilor către furnizori şi a obligaţiilor faţă de personal, creditori şi stat. Chiar dacă
societăţile comerciale se dezvoltă şi înregistrează beneficii (profituri), în lipsa lichidităţilor, acestea pot să
ajungă în stare de faliment. Modul în care managerii armonizează resursele cu utilizarea acestora influenţează
asupra lichidităţii societăţilor comerciale
Gestiunea lichidităţilor trebuie să asigure un nivel al încasărilor suficient pentru a compensa influenţa
unor fluxuri cu caracter aleatoriu (accidental, ocazional, întâmplător) şi pentru a efectua plăţile la momentul
oportun. Aceasta impune o bună administrare a evoluţiei fluxurilor care influenţează asupra trezoreriei
societăţilor comerciale.

1
 Ideal ar fi ca ritmul fluxurilor de resurse (intrări) să fie sincronizat cu cel al fluxurilor de utilizări
(ieşiri). În practică, unele fluxuri au un caracter previzibil sau controlabil: cumpărări de materiale şi
echipamente, emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni, contractarea de credite, subvenţii publice, plata de
dividende şi dobânzi, rambursări de credite, amortizarea împrumuturilor obligatare, plata de salarii, plata
taxelor şi impozitelor. Altele au un caracter imprevizibil sau aleatoriu: repartizarea în timp şi dimensiunea
vânzărilor, cheltuielile neprevăzute legate de activitatea de exploatare şi de investiţii, întârzierile legate de
încasarea clienţilor-debitori.
În consecinţă, se impune, cunoaşterea şi gestionarea intervalelor de timp în care resursele intră şi
respectiv se utilizează. Atunci când intrarea resurselor precede utilizarea acestora, se poate asigura o bună
lichiditate a societăţii comerciale. Analiza lichidităţii pune în evidenţă diverse aspecte legate de realizarea
acesteia.
Cuantificarea lichidităţii se face în mod uzual prin intermediul a doi indicatori: lichiditatea generală sau
curentă şi lichiditatea imediată
A. Lichiditatea generală (Lg) sau curentă reflectă gradul de lichiditate al activelor sau capacitatea
societăţii comerciale de a-şi onora pe seama activelor circulante curente: reale, monetare şi financiare plata
datoriilor scadente pe termen scurt (curente). Activele curente sunt reflectate în bilanţul financiar la valoarea
netă şi în bilanţul funcţional la valoarea brută. Ultimul permite analiza în structură a lichidităţii generale,
respectiv pentru activitatea de exploatare şi din afara exploatării.
Indicatorul lichidităţii generale reflectă “măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt
perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în bani lichizi, în decursul unui interval de
timp care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor”.
Acest indicator pleacă de la premisa că stocurile sunt lichide în orice moment. În realitate, lichiditatea
stocurilor este variabilă şi deci indicatorul poate să inducă erori de interpretare.

Active curente
Lichiditatea generala 
Datorii curente

În teorie se consideră că există garanţia onorării plăţilor, dacă lichiditatea curentă a societăţii comerciale este
egală cu 2. Orice scădere sub acest nivel reflectă faptul că datoriile curente cresc mai rapid decât activele
curente şi, deci, solvabilitatea curentă a societăţii comerciale se deteriorează. În consecinţă, societatea
comercială va întârzia plăţile către furnizori, salariaţi, bănci şi stat.
În practică, indicatorul lichidităţii generale a unei societăţi comerciale trebuie să fie analizat comparativ
cu nivelul mediu al acestuia, calculat la nivelul sectorului de activitate. Ulterior, se impune o analiză a
cauzelor care generează abateri faţă de media sectorului. Acestea pot fi generate de: utilizarea la maxim a
creditului oferit de furnizori, reducerea creditului acordat clienţilor.
Totuşi, nici nivelul teoretic şi nici media pe sector nu sunt parametri de referinţă care trebuie atinşi. De
ce? Întrucât sunt societăţi comerciale a căror lichiditate generală se situează sub sau deasupra parametrilor de
referinţă, dar a căror lichiditate nu este afectată.

B. Lichiditatea imediată (Li) sau rapidă reflectă capacitatea societăţii comerciale de a-şi plăti datoriile
pe termen scurt, pe seama transformării unei părţi din activele circulante în lichidităţi. Spre deosebire de
indicatorul precedent, în acest caz, din totalul activelor circulante sunt eliminate activele cele mai puţin
lichide (stocurile). În momentul lichidării acestora, societatea comercială poate înregistra pierderi. De aceea,
indicatorul lichidităţii imediate este cunoscut şi sub numele de testul acid. Premisa pe care se bazează acest
indicator este că terţii debitori îşi vor onora obligaţiile faţă de societatea comercială la termen. Or, în practică,
există un anumit grad de incertitudine legat de realizarea lichidităţii prognozate.

2
 Active curente - Stocuri
Lichiditatea imediata 
Datorii curente

Teoria consideră că un nivel al lichidităţii imediate mai mare ca 1 exprimă o lichiditate bună. În
practică, se impune o analiză, comparativă cu nivelul mediu aferent sectorului de activitate, la care se adaugă
o analiză structurală. Unele societăţi comerciale pot înregistra valori ale indicatorului de lichiditate inferioare
nivelului considerat optim, dar nu au dificultăţi legate de plăţile scadente şi de plăţile viitoare prognozate.

2.2. Fondul de rulment

Fondul de rulment constituie un indicator financiar al stării societăţii comerciale.

Ca flux financiar, fondul de rulment “constituie o marjă de securitate pentru societate; acesta
este partea din resursele pe termen lung care finanţează activele circulante” Valoarea fondului de
rulment constituie rezultatul deciziilor de politică economică şi financiară promovate de manageri. Aceştia
sunt obligaţi să procedeze la ajustarea şi prevenirea fluctuaţiilor nedorite ale fondului de rulment, prin
acţiunile asupra fluxurilor financiare.
Ca indicator financiar, acesta se poate calcula fie pe baza bilanţului financiar sau a bilanţului –
lichiditate (fondul de rulment net), fie pe baza bilanţului funcţional (fondul de rulment funcţional), care
are în vedere destinaţia economică a activelor şi natura juridică a pasivelor. Compararea structurală şi
stabilitatea acestora permite prognoze privind dinamica echilibrului financiar.
.
A.Fondul de rulment net

Managerii societăţilor comerciale sunt interesaţi de valoarea capitalului permanent pe care o pot utiliza
pentru finanţarea activelor reale curente şi plata efectelor comerciale de plătit. Fondul de rulment net sau
fondul de rulment lichid, determinat pe baza bilanţului financiar (care prezintă fluxurile nete de lichidităţi,
grupate în funcţie de factorul timp), oferă informaţii utilizabile în activitatea decizională operativă, dar şi în
activităţile de analiză şi de prognoză.

FRN = CAPITALURI PERMANENTE – ACTIVE IMOBILIZATE

Reflectând relaţia dintre finanţarea pe termen lung şi finanţarea pe termen scurt, fondul de rulment net poate
înregistra în decursul activităţii societăţii comerciale valori pozitive, negative sau neutre.
Valoarea pozitivă a fondului de rulment net (FRN>0) reflectă situaţia în care valoarea capitalurilor
permanente este superioară investiţiilor realizate. Acest fapt ne semnalează pe de-o parte că echilibrul între
utilizări şi resurse a fost realizat (el apare pentru relaţia de egalitate dintre utilizările şi resursele pe termen
lung) iar pe de altă parte că a mai rămas un excedent de resurse pe termen lung pe care societatea comercială
le poate utiliza pentru echilibrarea pe termen scurt între resurse şi utilizări.
Societatea comercială poate să-şi onoreze obligaţiile scadente curente şi dispune de un excedent de
lichidităţi utilizabil în cazul apariţiei unor dificultăţi legate de vânzarea activelor sau de plata obligaţiilor faţă
de terţi. Se poate considera că, solvabilitatea şi echilibrul financiar dinamic pe termen scurt sunt asigurate.
Valoarea negativă a fondului de rulment net (FRN<0) reflectă situaţia în care valoarea activelor
circulante este inferioară datoriilor pe termen scurt, exprimând existenţa unui excedent de datorii.
Echilibrul financiar pe termen scurt este afectat, întrucât lichidităţile potenţiale nu acoperă
exigibilităţile potenţiale. Analiza trebuie extinsă prin luarea în considerare a vitezei de rotaţie a activelor şi
pasivelor. În situaţia în care durata medie de conversie a activelor circulante este mai scurtă decât durata
medie de plată a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar este posibil să fie totuşi realizat. Altfel spus,
3
atunci când gradul de lichiditate al activelor circulante este superior gradului de exigibilitate al datoriilor pe
termen scurt, societatea comercială realizează un excedent de lichidităţi, care îi permite achitarea datoriilor
exigibile curente.
Valoarea neutră a fondului de rulment net (FRN = 0) reflectă situaţia în care, valoarea activelor
circulante este egală cu datoriile pe termen scurt.
Teoretic, solvabilitatea curentă este asigurată, însă practic există riscuri legate de lichiditatea şi
exigibilitatea elementelor patrimoniale:
- transformarea cu întârziere a stocurilor în lichidităţi;
- existenţa unor stocuri nevandabile şi deteriorate;
- insolvabilitatea clienţilor;
- schimbarea structurii şi a nivelului cererii de bunuri şi servicii economice.
Managerii societăţii comerciale sunt constrânşi să ia măsuri de vindere rapidă a creanţelor, activelor
neutilizabile, valorificare a creanţelor, creştere a autofinanţării, a capitalului social şi a capitalului
împrumutat pe termen mediu. În practică, valoarea neutră a fondului de rulment constituie o raritate, însă sunt
posibile valori apropiate de nivelul neutru.

B. Fondul de rulment funcţional

Reflectând rezultatul deciziilor iniţiale ale managerilor asupra fluxurilor de utilizări şi resurse, bilanţul
funcţional sau economic permite determinarea fondului de rulment funcţional (FRF), în scopul cunoaşterii
resurselor stabile (durabile) şi măsura în care acestea contribuie alături de resursele curente la finanţarea
nevoilor societăţii comerciale.
Fondul de rulment funcţional se determină pe baza următoarei relaţii:

FRF = RESURSE STABILE – UTILIZĂRI STABILE

Metoda permite analizarea incidenţei ciclului de investiţii asupra echilibrului financiar global al
societăţii comerciale şi cunoaşterea resurselor stabile rămase disponibile pentru finanţarea nevoilor
generate de activitatea curentă.
Abaterea dintre fondul de rulment net şi fondul de rulment funcţional este generată de abordarea
diferită a exigibilităţii resurselor şi valorii utilizărilor. Între capitalurile permanente şi resursele stabile,
activele imobilizate nete şi cele brute, activele circulante curente şi activele circulante brute există diferenţe.
Bilanţul financiar prezintă exigibilitatea resurselor la data întocmirii, în timp ce bilanţul funcţional are în
vedere exigibilitatea resurselor la data creerii sau a colectării. Evaluarea fluxurilor de utilizări generate de
ciclul de investiţii şi respectiv de ciclul operaţiunilor curente are în vedere preţul de achiziţie sau costul de
revenire a activelor.

2.3. Necesarul de fond de rulment

Managerul financiar este interesat să cunoască atât capitalul disponibil la un moment dat (fondul de
rulment net), cât şi capitalul necesar (necesarul de fond de rulment) pentru asigurarea continuităţii activităţii
societăţii comerciale.
Abaterea dintre utilizările (alocările) şi resursele aferente ciclului operaţiunilor curente (din exploatare şi
din afara exploatării) constituie necesarul de fond de rulment (NFR), care exprimă necesarul de capital
destinat finanţării ciclului operaţiunilor curente când abaterea este pozitivă şi care o numim NFR pozitiv sau
un excedent de resurse numit NFR negativ.
În vederea estimării capitalului necesar finanţării ciclului operaţiunilor curente se exclud:
disponibilităţile băneşti, plasamentele financiare, creditele bancare curente şi soldurile creditoare la bănci.

4
Relaţiile de calcul utilizate în vederea determinării necesarului de fond de rulment (NFR) pe baza bilanţului
financiar sunt:

NFR = Utilizări (alocări) – Resurse curente

unde:

Utilizări curente=Active curente – Disponibilităţi băneşti – Plasamente financiare

Resurse curente = Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt – Solduri cred.la bănci

Necesarul de fond de rulment poate fi:

- pozitiv, atunci când utilizările (alocările) curente sunt mai mari decât resursele curente care pot fi
mobilizate. Cauza o constituie decalajul dintre gradul de lichiditate a stocurilor şi creanţelor totale, care
este mai redus, comparativ cu gradul de exigibilitate a datoriilor curente. Societatea comercială se
confruntă cu încetinirea ritmului încasărilor şi creşterea ritmului plăţilor. Numai dacă creşterea
necesităţilor de finanţare este consecinţa unei politici active de investiţii, situaţia financiară a societăţii
comerciale poate fi considerată normală;
- negativ, atunci când utilizările (alocările) curente sunt mai reduse decât resursele curente, ca urmare a
creşterii vitezei de rotaţie a activelor circulante şi existenţei unor termene de plată a datoriilor avantajoase
pentru societatea comercială. Dacă aceasta se confruntă cu întreruperi temporare în aprovizionarea şi
reînnoirea stocurilor, atunci necesarul de finanţare se reduce, putând înregistra valori negative.
Sub aspectul stabilităţii temporale, capitalul necesar finanţării ciclului operaţiunilor curente
cuprinde:
 NFR permanent, destinat finanţării alocărilor structurale cu caracter stabil. Partea structurală poate fi
finanţată integral pe seama capitalurilor permanente (CP). Atunci când capitalurile proprii (Cpr) şi
datoriile pe termen mediu şi lung (Dtml) sunt insuficiente, datoriile minime cvasipermanente (datoriile
curente) (Dcp) participă la finanţarea alocărilor structurale.
 NFR variabil, destinat finanţării alocărilor cu caracter conjunctural sau instabil (fluctuaţii întâmplătoare
sau cu caracter sezonier ale activităţii). Finanţarea acestor alocări impune utilizarea unor resurse cu
caracter temporar: credite bancare curente, amânarea plăţii obligaţiilor faţă de terţi, când cele degajate sub
forma NFR nu sunt suficiente.
Sub aspectul naturii operaţiunilor curente, capitalul necesar finanţării acestora cuprinde necesarul
de fond de rulment din exploatare şi respectiv din afara exploatării. Estimarea acestor două componente
poate fi realizată pe baza informaţiilor din bilanţul funcţional.
 Necesarul de fond de rulment funcţional din exploatare (NFRFexpl), se determină ca diferenţă între
alocările şi resursele aferente exploatării.
 Necesarul de fond de rulment funcţional din afara exploatării (NFRFafexpl), se determină ca
diferenţă între alocările şi resursele din afara exploatării.
Necesarul de fond de rulment funcţional (NFRF) la nivelul societăţii comerciale constituie suma
algebrică a celor două componente prezentate anterior:
NFRF = NFRFexpl + NFRFaf.expl

2.4. Trezoreria netă

Deciziile pe termen lung, cu privire la politica de investiţii şi de finanţare, influenţează asupra

fondului de rulment net (FRN). Fluctuaţia nivelului de activitate, măsurată prin cifra de afaceri şi decalajele
pe termen scurt dintre venituri şi cheltuieli, încasări şi plăţi influenţează asupra necesarului de fond de

5
rulment (NFR). Ajustarea valorii relativ constante a (FRN) cu valoarea fluctuantă în timp a NFR se
realizează prin intermediul trezoreriei nete (TN).

TN = FRN – NFR

Această relaţie reflectă faptul că, orice fluctuaţie a FRN şi NFR influenţează asupra trezoreriei nete,
care constituie soldul disponibilităţilor resurselor financiare pe termen scurt sau excedentul capitalului
permanent faţă de nevoia de active circulante neacoperite din resurse pe termen scurt.
Trezoreria netă poate fi:
A. pozitivă, când FRN > NFR În această situaţie, societatea comercială dispune de un excedent de
lichidităţi care permite efectuarea de plasamente fie pe piaţa monetară, fie pe pieţele de capital.
Trezoreria pozitivă asigură realizarea echilibrului financiar pe termen scurt. Totuşi, pe termen
lung, utilizarea insuficientă a resurselor durabile (stabile) poate avea consecinţe negative asupra
recompensării capitalurilor proprii şi rambursării împrumuturilor contractate de pe piaţă. Această
situaţie este specifică societăţilor comerciale din sfera comerţului.
B. negativă, când FRN <NFR. În această situaţie, societatea comercială nu-şi poate finanţa întegral
ciclul de exploatare pe seama FRN. Aceasta trebuie să recurgă la contractarea de noi credite
bancare.
Întrucât mărimea creditelor este superioară mărimii lichidităţilor, costurile financiare şi
expunerea la risc cresc. Riscurile sunt atât de natură economică, cât şi de natură pur financiară: fluctuaţia
permanentă şi respectiv inversarea nedorită (dezavantajoasă) a ratei medii a dobânzii pe piaţă. Trezoreria
negativă este mai des întâlnită în cazul societăţilor comerciale din industrie.

C. neutră, când FRN = NFR. În practică, situaţia în care societatea comercială dispune de un FRN care
finanţează exact NFR se poate întâlni în mod excepţional.
În practică, situaţiile, în care valoarea trezoreriei nete fluctuează în jurul pragului de neutralitate, sunt
mult mai frecvente în raport cu neutralitatea absolută.