STRUCTURĂ

1. Analiza fenomenului liberei circulații a persoanelor și a lucrătorilor la nivelul

Uniunii Europene și național în context european. Un punct de vedere asupra
reglementări lor din domeniu

2. Analiza mobilității în cadrul Uniunii Europene. O abordare statică și

dinamică

3. Drepturile și obligațiile cetățenilor români în U.E. Referire la respectarea

drepturilor omului

4. Exemple de bune practici la nivelul Uniunii Europene pentru gestionarea

problemelor ridicate de migrație
1. Analiza fenomenului liberei circulații a
persoanelor și a lucrătorilor la nivelul Uniunii
Europene și național în context european. Un
punct de vedere asupra reglementări lor din
domeniu
1.1. Despre conceptul de migrație și mobilitate a
persoanelor și a forței de muncă în Uniunea Europeană
1.2. Reglementările Uniunii Europene în domeniul
liberei circulații a cetățenilor UE
1.3. Strategii naționale şi europene privind mobilitatea
persoanelor și a lucrătorilor
 1.1. Despre conceptul de migrație și mobilitate a persoanelor și a
forței de muncă în Uniunea Europeană

• Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie: ”proces de mişcare a populaţiei în

interiorul unui stat (migraţie internă: rural-urban, urban-rural, rural-rural, urban-urban)
sau peste graniţe (migraţie internaţională care include mişcarea refugiaţilor, a
căutătorilor de azil, a migranţilor economici)”.

• Naţiunile Unite: „relocare teritorială a persoanelor între mai multe state”, aceasta
presupune plecarea din ţara de origine şi stabilirea în cea de destinaţie pentru cel puţin
un an. Se face, astfel, distincţie între migrantul pe termen lung (cel care pleacă pentru
cel puţin un an) şi cel pe termen scurt (cel care pleacă pentru cel puţin trei luni, dar mai
puţin de un an).

• Comisia Europeană: include în migraţia pe termen lung atât şederile efective de minim
douăsprezece luni, cât şi intenţia de a locui într-un alt stat membru minim douăsprezece
luni, creând dificultăţi în comparabilitatea datelor furnizate de statele membre.
• Din punct de vedere al perioadei de timp în care se realizează
migraţia:
– Migraţie temporară – când deplasarea se face pentru o perioadă de timp după care
individul revine la locul de origine
– Migraţie definitivă – când individul nu se mai întoarce la locul de origine

• Din perspectiva direcţiei de deplasare a acestor grupuri putem

vorbi de:
– Emigraţie - actul de a pleca dintr-un stat pentru a se stabili într-o ţară de
destinaţie/ţară gazdă/ţară importatoare
– Imigraţie - actul de a intra într-un stat, altul decât cel de origine cu intenţia de a locui
permanent în acel stat
• Migranţii voluntari sunt persoane aflate în căutarea unor
oportunităţi, care analizează costurile şi beneficiile emigraţiei
înainte de a părăsi ţara de origine, pentru aceştia migraţia
fiind o chestiune de alegere şi nu o necesitate

• Migranţii pentru supravieţuire caută o slujbă obişnuită, iar

obţinerea ei echivalează cu o creştere de salariu. De multe ori,
plecarea se face pe canale ilegale, riscul de a intra în
economia informală a ţării gazdă fiind ridicat.
Tipologia migrantului

Sursa: Bauer et al (2004), p.5

Dimensiunea temporală şi spaţială a mobilităţii şi a migraţiei umane

Sursa: Malmberg, G. în Hammar et al (1997), p. 24

1.2. Reglementările Uniunii Europene în domeniul liberei circulații a cetățenilor UE

• Încă din 1961, europenilor li s-a permis să muncească în alte state membre, în măsura în care existau
locuri de muncă vacante. Astfel, s-a introdus testul pieţei prin care statele membre aveau dreptul de a
acorda prioritate autohtonilor şi, doar in cazul deficitul de forţă de muncă autohtonă, cetăţenii din alte
state membre puteau ocupa respectivele locuri de muncă.

• Mai tarziu, în 1964 a fost desfiinţată reglementarea referitoare la prioritatea acordată căutătorilor
naţionali de slujbe, căutarea unei slujbe într-un alt stat fiind încă restricţionată, în sensul în care
guvernele erau cele care negociau accesul la slujbe şi nu individul era cel care işi găsea o slujbă pe cont
propriu.

• Anul 1968 marchează introducerea liberei circulaţii pentru lucrători, cu menţinerea clauzei de
salvgardare, mai puţin strictă decat cea din 1964.

• Actul Unic European a marcat un moment important în această istorie a reglementărilor, membrii
co(1986) munităţii europene introducând prevederi noi, care să faciliteze luarea de măsuri pentru
accelerarea mobilităţii (Articolul 100), cu privire la deciziile cu majoritate calificată, in chestiuni care
privesc Piaţa Internă.
• Patru ani mai tarziu, în 1990, prin semnarea Convenţiei de la Dublin, s-a făcut un pas important pentru
evitarea depunerii unor cereri de azil simultan sau succesiv în mai multe state, prin aplicarea principiului
recunoaşterii reciproce a reglementărilor privind azilul.

• Tratatul de la Maastricht (1993) s-a remarcat prin introducerea conceptului de cetăţenie europeană cu
scopul declarat de a asigura respectarea drepturilor şi intereselor naţionalilor din statele membre ale
Uniunii Europene

• Tratatul de la Amsterdam (1999) a adus importante prevederi legate de libera circulaţie a persoanelor,
controlul la frontierele externe ale Uniunii Europene, regimul căutătorilor de azil şi al refugiaţilor,
cooperarea judiciară in probleme de drept civil. In plus, tratatul a inclus cele două acorduri de la Schengen,
din 1985, respectiv din 1995.

• Strategia de la Lisabona susţine nevoia creşterii flexibilităţii pieţei muncii europene, aceeaşi nevoie fiind
reafirmată şi în Consiliul de la Stockholm (2001).

• Doi ani mai târziu, în 2003, Comisia lansează un sistem de coordonare deschisă, bazat pe transferul de
bune practici care să asiste statele membre în eforturile pentru atingerea obiectivelor comune în domeniul
mobilităţii.
• Principalele opţiuni politice în domeniul liberei circulaţii a
cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est pot fi plasate între două
extreme, şi anume:
– aplicarea imediată şi completă a prevederilor acquis-ului referitor la libera
circulaţie a persoanelor: ar contribui la consolidarea pieţei unice, ar favoriza
interacţiunea dorită a celor patru libertăţi fundamentale şi ar consolida şansele
de a reduce migraţia ilegală, dar, nu ar furniza instrumentele necesare
controlului problemelor de pe piaţa muncii, ar reduce susţinerea populaţiei din
statele importatoare de forţă de muncă şi ar demonstra inconsecvenţa politicii
UE.

– non-aplicarea generală a acquis-ului pentru o perioadă limitată: această

abordare s-ar bucura de susţinerea vechilor state membre, confruntându-se
totodată şi cu valul dezaprobator al statelor din Europa Centrală şi de Est, fiind
considerată cea mai rigidă dintre toate opţiunile privind regimul liberei circulaţii
a persoanelor.
• Între aceste două extreme mai apar următoarele opţiuni:
– clauzele de salvgardare: „permit aplicarea normală a acquis-ului,
dând posibilitatea statelor membre să impună măsuri restrictive
atunci şi când constată dezechilibre importante pe piaţa naţională a
muncii”. Aceasta pot fi considerate nişte „poliţe de asigurare” care
permit evitarea riscurilor legate de dezechilibrele de pe piaţa muncii.

– stabilirea unor sisteme bazate pe cote fixe: aceste sisteme reprezintă

o propunere nerealistă care implică stabilirea unui anumit număr
maxim de state gazdă pentru imigranţi şi a unui anumit număr de
state exportatoare de forţă de muncă.

– opţiuni care pot fi individualizate în funcţie de statul membru, de

statul candidat, de regiune, sector de activitate sau în termeni de
durata de timp în care se aplică.
1.3. Strategii naționale şi europene privind mobilitatea persoanelor și a lucrătorilor

• Politicile migraţioniste în ţarile membre ale UE sunt împărţite în patru grupe:

– politici pentru reglementarea şi controlul fluxurilor migratorii: vizează intrarea, rezidenţa şi
angajarea străinilor.

– politici pentru întărirea legislaţiei de combatere a migraţiei ilegale şi a angajării ilegale a

lucrătorilor străini: Ţările confruntate cu fluxuri puternice de imigranţi ilegali şi-au întărit
măsurile de combatere a acestui fenomen.

– politici pentru integrarea imigranţilor: În plan practic aceste politici vizează măsuri de
combatere a discriminării şi învăţarea limbii ţării-gazdă ca şi procesul general de naturalizare a
imigranţilor.

– politici privind cooperarea internaţională în domeniul migraţiei: Ele urmăresc punerea la

punct a unor măsuri comune în domeniul reglementării si controlului fluxurilor migratorii
precum şi măsuri speciale în privinţa schimburilor de cercetători, profesori, studenţi în cadrul
creat la nivelul UE atât pentru ţarile membre cât şi pentru ţările candidate
• Acte normative adoptate de România privind libera circulatie a
persoanelor:
– Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Conventiei Europene asupra cetățeniei, adoptată
la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 (M. Of. nr. 490/09.07.2002)

– Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate

– OUG nr. 102/2005, privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor
membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor
Confederaţiei Elveţiene (republicată)

– HG Nr. 187/2008 privind aprobarea Planului de măsuri pentru revenirea în ţară a

cetăţenilor români care lucrează în străinătate

– Legea nr. 80/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale
Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European
• Analiza mobilității în cadrul Uniunii
Europene. O abordare statică și dinamică
– Libera circulație a persoanelor şi a forței de muncă
în Uniunea Europeană
– Mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană
şi securitatea socială a lucrătorilor şi membrilor lor
de familie
– Migrația legală şi migrația ilegală în Uniunea
Europeană
2. Analiza mobilității în cadrul Uniunii Europene. O
abordare statică și dinamică
2.1. Libera circulație a persoanelor şi a forței de muncă în
Uniunea Europeană
2.2. Mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană şi
securitatea socială a lucrătorilor şi membrilor lor de familie
2.3. Migrația legală şi migrația ilegală în Uniunea Europeană
 2.1. Libera circulație a persoanelor şi a forței de
muncă în Uniunea Europeană

• Libera circulaţie în spaţiul european este una dintre libertăţile

fundamentale ale cetăţenilor europeni, ce se află la baza
construcţiei proiectului european.

• Directiva 2004/38/CE reuneşte într-un singur instrument

întreaga legislaţie privind dreptul de intrare şi şedere pentru
cetăţenii Uniunii Europene.
• libera circulaţie a persoanelor, a fost definit în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului și se referă la trei elemente de
bază:
– libertatea de mişcare în interiorul unui stat,
– libertatea de a părăsi orice stat şi
– libertatea de a reveni în ţara de origine
implică următoarele drepturi:
– acceptarea ofertelor de angajare reale în alt stat membru,
– deplasarea în mod liber pe teritoriul statelor membre cu scopul
angajării,
– şederea într-un alt stat membru pentru acelaşi scop de angajare şi
– rămânerea pe teritoriul unui stat membru după angajarea în acel
stat.
• libera circulaţie a lucrătorului: lucrătorul este definit ca acea
persoană care prestează efectiv o muncă, sub îndrumarea unei
alte persoane, primind în schimbul prestaţiei sale o remuneraţie

• Tratatul de la Roma (1957), art. 39, a stabilit următoarele drepturi

pentru lucrătorii europeni:
– Dreptul de a căuta un loc de muncă într-un alt stat membru UE decât cel
de origine;
– Dreptul de a munci într-un alt stat membru UE decât cel de origine;
– Dreptul de reşedinţă în statul în care se prestează o activitate remunerată;
– Dreptul de stabilire în statul în care se prestează o activitate remunerată;
– Dreptul la tratament egal în ceea ce priveşte accesul la un loc de muncă,
condiţii de muncă şi toate celelalte avantaje care pot facilita integrarea
lucrătorului în statul gazdă din UE.
Interdependenţa noţiunilor libera circulaţie a persoanelor - mobilitate - migraţie

Sursa: Cucuruzan E. R. (2009), Migraţia şi mobilitatea forţei de muncă din România în contextul integrării europene, EFES, Cluj Napoca
 2.2. Mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană şi securitatea socială a
lucrătorilor şi membrilor lor de familie

• Acte normative europene de referinţă

– Regulamentul (CE) NR. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004
privind coordonarea sistemelor de securitate socială și Regulamentul (CE) NR. 987/2009 privind
punerea în aplicare a R883/2004

– Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3
mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată
prin Legea nr.300/2006;

– Planul Uniunii Europene privind cele mai bune practici, standarde şi proceduri pentru
combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane;

– Programul Stockholm, adoptat la Bruxelles la 2 decembrie 2009 stabileşte priorităţile Uniunii

Europene pentru spaţiul de justiţie, libertate şi securitate pentru perioada 2010-2014.
• Strategia de securitate internă a Uniunii Europene: ”Către un model european de
securitate” a fost aprobată de Consiliul European din 25 și 26 martie 2010, fiind o
completare a strategiei europene de securitate, din decembrie 2003, care se
referă la dimensiunea externă a securităţii Europei

• Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011

privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor
acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului.

• Regulamentul (UE) Nr. 492/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 5

aprilie 2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii,care şi-a propus
să reunească într-un cadru legal unic toate prevederile legate de intrare şi
rezidenţă, atât pentru cei care au statut de angajat, cât şi pentru membri familiilor
lor.

• Carta Socială Europeană Revizuită(1996), ratificată prin legea nr. 74/1999

 2.3. Migrația legală şi migrația ilegală în Uniunea Europeană

• Beneficii
– facilitarea integrării economice şi a dialogului inter-cultural la nivel global şi
regional;
– asigurarea necesarului de forţă de muncă în statele dezvoltate şi mai buna
utilizare a forţei de muncă din statele de provenienţă;
– generarea unor transferuri de fluxuri băneşti către statele mai puţin dezvoltate;
– facilitarea transferurilor de cunoştinţe şi tehnologie către ţările de provenienţă
ale migranţilor, după repatrierea acestora.

• Costuri
– integrarea migranţilor;
– combaterea şi prevenirea imigraţiei ilegale;
– controlul frontierelor externe.
 Migraţia permanentă legală

Sursa : http://www.ier.ro/sites/default/files/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf
 Migraţia temporară legală

Sursa : http://www.ier.ro/sites/default/files/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf
 Migraţia ilegală de tranzit

Sursa : http://www.ier.ro/sites/default/files/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf
Migraţia ilegală a celor din Europa Centrală şi de Est
(România)

Sursa : http://www.ier.ro/sites/default/files/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf
 Migraţia circulatorie cu ajutorul reţelelor migratorii

Sursa : http://www.ier.ro/sites/default/files/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf
3. Drepturile și obligațiile cetățenilor români în U.E.
Referire la respectarea drepturilor omului
3.1. Drepturile și obligațiile cetățenilor români în spațiul
Uniunii Europene
3.2. Reglementări ale UE și jurisprudența CJUE și CEDO -
România cu privire la respectarea drepturilor cetățenilor
români în contextul liberei circulații pe teritoriul UE
3.3. Strategia U.E. 2012-2016 cu privire la eradicarea traficului
de persoane
 3.1. Drepturile și obligațiile cetățenilor români în spațiul Uniunii Europene

• Cetăţenia Uniunii Europene oferă tuturor cetățenilor Uniunii mai multe drepturi
importante, printre care:
– dreptul la liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene și de stabilire oriunde pe teritoriul
acesteia:

– dreptul de a vota și de a candida la alegerile municipale și pentru Parlamentul European

în statul membru în care locuiesc, chiar dacă nu sunt resortisanți al acelui stat;

– dreptul la protecție din partea autorităților diplomatice sau consulare ale oricărui stat
membru al UE într-o țară care nu face parte din UE în care statul membru de care aparțin
nu este reprezentat printr-un consulat;

– dreptul de a înainta petiții Parlamentului European, de a se adresa Ombudsman-ului și de

a face sesizări în scris către oricare dintre instituțiile sau organismele Uniunii Europene

– dreptul la egalitatea de tratament.

• Cetățenii români au dreptul de a fi tratați ca și cetățenii statelor
gazdă, membre UE. Aceasta înseamnă că încă din prima zi de lucru
beneficiază de aceleași prestații (cu condiția să aibă dreptul la ele)
ca și lucrătorii din acea țară.

• În cazul în care au pierdut locul de muncă într-un alt stat membru,

au dreptul să locuiască acolo și să fie tratați ca și cetățenii țării
respective, în situația în care:
– este afectată capacitatea de a lucra în urma unei boli sau a unui accident;
– sunt înregistrați la agenția de ocupare a forței de muncă ca persoane aflate
în căutarea unui loc de muncă;
– au început un curs de formare profesională (aceasta trebuie să fie relevantă
pentru postul de muncă ocupat anterior, cu excepția cazului în care sunt
șomeri involuntari)
• Cetățenii români care doresc să plece la muncă pentru o perioadă mai
scurtă de 3 luni, trebuie să aibă în vedere faptul că unele state membre ale
UE le cer să se înregistreze la autoritățile lor naționale.

• Următoarele acte sunt necesare pentru a obține certificatul de înregistrare:

– Pentru lucrători detașați în străinătate: carte de identitate sau pașaport valabile,
adeverință de salariu sau confirmare de încadrare în muncă din partea angajatorului;
– Pentru lucrători independenți: carte de identitate sau pașaport valabile, dovadă că
sunt lucrători independenți.
– Pentru pensionari: carte de identitate sau pașaport valabile, dovadă că au asigurare
medicală de sănătate completă, dovadă că se pot întreține singuri, fără a fi nevoiți să
solicite sprijin financiar.
– Pentru lucrătorii cu contract: carte de identitate sau pașaport valabile, dovada că sunt
angajați
– Pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă: carte de identitate sau pașaport
valabile
 PROTEJAREA DREPTURILOR

• În cazul în care considerați că v-a fost încălcat dreptul la liberă circulație și

ședere, ar trebui să inițiați o cale de atac la instanțele judecătorești
competente din statul respectiv, la Ombudsman sau la organismele
administrative. Instanțele naționale reprezintă singurul organism care vă poate
acorda despăgubiri sau care poate impune unui organism să întreprindă sau să
înceteze o anumită acțiune. Ar trebui să apelați la un avocat local pentru a
beneficia de asistenta.

• Europa ta - Consiliere este un serviciu disponibil în întreaga Europă, care oferă

informaţii juridice individualizate cu privire la drepturile de care beneficiaţi pe
teritoriul Uniunii Europene. Răspunsurile la întrebările dumneavoastră sunt
oferite în mod gratuit, în termen de o săptămână, și în oricare dintre limbile
oficiale ale Uniunii Europene.
• În cazul în care considerați că problema dumneavoastră a fost cauzată de o
aplicare greșită a legislaţiei naţionale și europene de către autorităţile publice
naţionale, puteţi folosi sistemul SOLVIT, o reţea online de soluţionare a
problemelor, în care statele membre cooperează pentru soluţionarea
problemelor, fără recurgerea la proceduri juridice.

• În cazul în care consideraţi că drepturile dumneavoastră ca cetăţean al Uniunii nu

au fost respectate și ați epuizat căile de atac menționate anterior, puteți, de
asemenea, înainta o plângere la Comisia Europeană. Aveţi, de asemenea, dreptul
de a înainta o petiție Parlamentului European.

• Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are pe

lângă Ambasadele din Spania, Italia, Malta, Germania, Austria, Finlanda, Estonia,
Suedia, Danemarca, Grecia, Cipru, Franța, Ungaria, Marea Britanie și Irlanda
atasati pe probleme de munca si sociale. Acestia va pot spune unde sa va adresati
în cazul în care intampinaţi diverse probleme referitoare la muncă si sociale.
 3.2. Reglementări ale UE și jurisprudența CJUE și CEDO - România cu privire la
respectarea drepturilor cetățenilor români în contextul liberei circulații pe
teritoriul UE

• Tratatul de la Roma (1957): principiul liberei circulaţii a lucrătorilor este

consacrat la articolul 45 (fostul articol 39 CE) din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene („TFUE”) şi a fost elaborat prin intermediul legislaţiei secundare

• Tratatul de la Maastricht (1992) s–a introdus conceptul de cetăţenie europeană,

drepturile asociate fiind următoarele: dreptul de a se deplasa liber în întreg
spaţiul UE, dreptul de a-şi stabili rezidenţa în oricare ţară membră a UE, dreptul
de a vota şi candida

• Carta Socială Europeană Revizuită

• Regulamentului nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială
şi Regulamentul nr. 987/2009 ce stabileşte procedura de punere în aplicare a
Regulamentului nr.883/2004.

• Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale

• Directiva nr. 2004/38 asupra drepturilor cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de

familie de a circula şi de a avea rezidenţa în mod liber pe teritoriul statelor membre

• Tratatul de aderare a României la UE (2005)

• Regulamentul (UE) Nr. 492/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 5

aprilie 2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii

• Carta Drepturilor Fundamentale a UE (2011)

3.3. Strategia U.E. 2012-2016 cu privire la eradicarea traficului de persoane

Priorități
• sprijinirea instituirii unor unități naționale de aplicare a legii specializate în combaterea traficului de
persoane;
• crearea de echipe comune de investigare cu participarea Europol și Eurojust în toate cazurile de trafic
transfrontalier;
• furnizarea de informații clare victimelor referitoare la drepturile pe care le au în conformitate cu
legislația UE și cu legislațiile naționale
• crearea unui mecanism la nivelul UE pentru identificarea mai precisă, orientarea, protecția și
acordarea de asistență victimelor traficului;
• instituirea unei „coaliții europene a întreprinderilor împotriva traficului de persoane” pentru a se
îmbunătăți cooperarea dintre întreprinderi și părțile interesate;
• instituirea unei platforme europene a organizațiilor societății civile și a furnizorilor de servicii care își
desfășoară activitatea în domeniul protecției victimelor și al asistenței în statele membre și în țări
terțe;
• sprijinirea proiectelor de cercetare care examinează rolul internetului și al rețelelor sociale ca
instrumente de recrutare tot mai populare pentru traficanți.
4. Exemple de bune practici la nivelul Uniunii
Europene pentru gestionarea problemelor ridicate de
migrație
4.1. Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate
4.2. Diagnoza fenomenului mobilității în scop de muncă
pentru România - caracteristici și efecte (pozitive și negative)
ale fenomenului mobilității din România, impactul economic,
ocupațional și social al acestui fenomen.
 4.1. Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate

• Munca nedeclarată: „orice activitate remunerată, care este legală în

ceea ce priveşte natura ei, dar nu este declarată autorităţilor publice,
luând în calcul diferenţele sistemelor de reglementare din statele
membre”.

• Posibilitatea de a găsi muncă nedeclarată constituie un factor cheie în

încurajarea imigraţiei ilegale.

• Rezidenţilor ilegali, care tind să rămână în afara sistemului de securitate

socială, le este deseori oferită muncă nedeclarată, în condiţii
inacceptabile din punct de vedere social şi care încalcă normele de
sănătate şi securitate
• cererea crescândă de servicii de menaj şi de îngrijire la domiciliu care rezultă
din schimbările socio-demografice, eventual în combinaţie cu reducerea
timpului de lucru;

• înclinaţia spre relaţii profesionale minimale şi mai puţin ierarhizate, cu

sisteme de plată sau o contabilizare a timpului mai flexibile;

• activitatea independentă (inclusiv activitatea independentă falsă) şi sub-

contractarea şi, la un nivel mai general, contractele flexibile şi contractele de
muncă pe perioadă determinată, când, acestea sunt folosite pentru
nedeclararea unei părţi a venitului;

• facilitarea crescândă a constituirii grupărilor de întreprinderi

transfrontaliere, care necesită cooperare internaţională eficientă între
organismele şi/sau sistemele de monitorizare şi de punere în aplicare a legii.
Concluzii desprinse din aplicarea politicilor:
• există posibilitatea pentru o îmbunătăţire sporită a legii muncii şi a sistemelor
administrative în vederea abordării optime a necesităţilor pe termen scurt şi a
deficitului de forţă de muncă.

• există un spaţiu amplu de aplicare a unor abordări specifice acestui sector în

vederea transformării muncii nedeclarate în muncă în condiţii licite (în special în
hoteluri şi restaurante, agricultură, servicii de menaj);

• acquis-ul comunitar privind libera circulaţie a lucrătorilor ar trebui să fie pus în

aplicare şi facilitat în general (în special prin EURES);

• posibilităţile oferite de e-governement, înregistrarea on-line şi schimbul de

informaţii între bazele de date administrative ar trebui să fie exploatate în
continuare.
4.2. Diagnoza fenomenului mobilității în scop de muncă pentru România -
caracteristici și efecte (pozitive și negative) ale fenomenului mobilității din
România, impactul economic, ocupațional și social al acestui fenomen.

• În anul 2009, conform Eurobarometer survey, 10% din cetăţenii UE au lucrat

deja şi au trăit într-o altă ţară, 13% pe o perioadă de 1-2 ani şi 38% mai puţin de un an.

• Nivelul mobilităţii cetăţenilor în spaţiul UE. de 2,8% în 2010 pentru

persoanele de 15-64 ani este în continuă creştere, repectiv de 3,1% în
2013

• Libera circulaţie este motivată de oportunitatea de ocupare, lucrătorii

mobili din cadrul UE fiind ocupaţi în proporţie de 67,7% (resortisanţii din
ţările gazdă au o rată de ocupare mai redusă, de 64,6%, EC, 2013).
 Mecanismele prin care se produce mobilitatea forței de muncă

Sursa: Boboc, C., 2013 - Vulnerabilitati pe piata muncii din Romania: tipologie, caracteristici, instrumente de politica economica, ISBN 978-973-618-
346-1, INCE „Costin C. Kiriţescu”, proiect POSDRU 89/1.5/S/62988, p 103
Sursa: Hubertus Hille, Thomas Straubhaar, “The impact of EU – Enlargement on Migration Movements and Economic Integration: Results of Recent
Studies”,Migration Policies and EU Enlargement. The Case of Central and Eastern Europe, OECD Publishing, 2001
• Referitor la efectele macroeconomice pe care mobilitatea forței
de muncă le are atât pentru România, cât şi pentru ţările de
destinaţie din UE se pot face următoarele observații: pe termen
scurt şi mediu, emigraţia din România afectează:
– în primul rând disponibilitatea forţei de muncă (efectul cantitativ) şi are
impact asupra salariilor şi ocupării forței de muncă, dar și asupra structurii
producţiei, modificând-o;
– în al doilea rând, influenţează piaţa forţei de muncă prin intermediul
modificării alocării la nivel regional şi sectorial ale forţei de muncă şi
distribuţiei relative a producţiei;
– în al treilea rând, în funcţie de destinaţie, plăţile migranţilor români către
cei din ţară vor influenţa regiunile de emigrare; diminuarea contribuţiei
financiare prin migraţie în afara comunităţii respective va avea probabil
efecte la nivelul transferurilor publice.