KAVOD SAU SLAVA LUI DUMNEZEU LA IEZECHIEL

În cartea Iezechiel, kabod slava lui Dumnezeu este înfăţişată ca prezenţă a Acestuia-
“adică a Celui PreaÎnalt- Care îl cheamă pe profet şi îi încredintează o misiune dificil de
îndeplinit”. În viziunile lui Iezechiel, proorocul mărturiseşte că a fost îndemnat de Dumnezeu
să-i înştiinţeze pe (israeliţii) exilaţi de iminenta cădere a Ierusalimului. Chiar la începutul
acestei cărţi profetice (Iez. cap. 1-3) în cadrul unei primei viziuni, Iezechiel este chemat şi
pregătit pentru această misiune. în capitolul 1, privirea profetului ajunge în sfera
dumnezeiască şi el începe să descrie acest univers tainic conştient fiind că vederea lui Yhwh
Dumnezeu este un dar deosebit care presupune vocaţie, pregătire şi îndeplinirea misiunii
încredinţate. Treptat, profetul a devenit din ce în ce mai conştient, de faptul că vede slava
divină. La Iez. cap. 2u. se precizează şi motivul acestei arătări divine şi anume: Iezechiel urma
să devină profetul lui Israel, care să conducă poporul la re-cunoaşterea lui Dumnezeu.
Noțiunea Kavod (slava), este un concept scripturistic aplicat cu precădere lui
Dumnezeu care indică modul concret de manifestare a prezenţei Sale într-o formă perceptibilă
oamenilor. În concepția părintelui Ioan Chirilă, slava este „un semn al mărturiei prezenţei Sale
şi o lumină călăuzitoare pentru toţi cei care acceptă să păşească pe calea Lui. Cu toate acestea,
slava îşi conservă foarte bine aspectul transcendent, ea cuprinde şi nu este cuprinsă, ea
cheamă şi este chemată,ea se împărtăşeşte şi locuieşte în creaţie atunci când este chemată şi
cândeste primită în chip metanoic.”. Cu alte cuvinte, slava dumnezeiască este o formă
concretă de arătare a lui Dumnezeu, „un veritabil theologumenon al prezenţei divine” după
cum sublinia și Edmond Jacob.
Kavod stă în relaţie foarte strânsă cu Templul; prin ea, Dumnezeu sfinţeşte Templul ca
loc al prezenţei Sale. Dacă Templul este locul obişnuit al prezenţei Sale aşa cum reiese din
43,2 unde kavod revine să locuiască Templul, Iezechiel afirmă în acelaşi timp că această
legătură nu are nimic automat şi absolut, datorându-se numai libertăţii şi alegerii lui Yahwe.
Este interesant de remarcat faptul că deasupra slavei apare o formă umană, slava este deci
chipul lui Dumnezeu tot aşa cum este şi omul, iar această asociere între chip şi slavă reunite
într-un om va fi dezvoltată, pe linia lui Iezechiel, de apostolul Pavel (2Cor 3,18).
Sensul eshatologic al lui kabod Yahwe este deja subiacent viziunii lui Isaia din
capitolul 6 unde profetul înainte contemplă ceea ce se va împlini în momentul desăvârşirii
împărăţiei lui Dumnezeu. În sprijinul aceluiaşi sens putem invoca următoarele pasaje: Is 40,5:
„Slava lui Dumnezeu se va descoperi şi tot trupul o va vedea”; Is58,8: „Atunci… slava lui
Dumnezeu te va urma”; Is 59,19: „Cei de la apus se vor teme şi cei de la răsărit, de slava
Lui”; Is 60,1: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava
Domnului peste tine a răsărit!”; Avac 2,14: „Căci pământul se va umple de cunoştinţa slavei
Domnului”; Num 14,21: „…de slava Domnului este plin tot pământul”; Ps. 56, 7-14: „Înalţă-
Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta!”; Ps 71,20: „Binecuvântat este
numele slavei Lui în veac”. În sfârşit, textul trebuie înţeles ca o aluzie la slava ce va să vină,
nădejdea autorului psalmului 72, care afirmă că Dumnezeu îl va primi, după toate
nenorocirile, în Împărăţia Sa de lumină. Israel a crezut că va veni timpul când slava se va
ridica peste toate popoarele pământului, ale cărei semne premergătoare se vedeau în cult şi în
actul profetic.
În timp ce în Pentateuh, centrul de greutate este reprezentat de recunoaşterea lui
Dumnezeu din istorie (istoria deja desfăşurată/ petrecută) în cartea Isaia se accentuează mai
ales evenimentele viitoare. Puterea lucrătoare a lui Dumnezeu se va arăta poporului. Ea poate
produce atât nimicirea ţării, cât şi reconstrucţia acesteia. Puterea stăpânitoare a lui Dumnezeu
a cărei prezenţă şi lucrare este simbolizată de razele slavei kabod ‫ ד בכ‬va şi realizată şi în
acţiunile Sale viitoare. În timp ce în Pentateuh şi în cartea Isaia efectele stăpânirii
dumnezeieşti asupra creaţiei şi a poporului s-au arătat ca semne ale slavei divine,
atenţionându-i pe oameni de prezenţa lucrătoare a lui Dumnezeu. În cartea Iezechiel se
reliefează faptul că slava divină ‫ ד בכ‬anticipează prezenţa lui Dumnezeu şi puterea Sa
lucrătoare Pentru aceasta, aghiograful detaşează sfera divină de spaţiul pământesc (de fapt de
templu) şi înfătişează această sferă ca pe o realitate tainică, în care Dumnezeu îl întâlneşte pe
profet. În acest context, slava divină ‫ ד בכ‬se prezintă ca un chip văzut de profet, ca un întreg.
Dumnezeu poate fi experiat (cunoscut)doar prin slava Sa.
Printr-o lectură cuprinzătoare şi profundă a Vechiului Testament, percepem slava
divină ca pe-o formă de revelare prin care Dumnezeu intră în contact cu oamenii,; o formă de
întâlnire a lui Dumnezeu cu oamenii. Această teologie a slavei kābôd, Îl reflectă pe
Dumnezeu ca pe o Fiinţă dinamică, aşa cum Îl înfăţişează de fapt, toate scrierile vetero-
testamentare. Dumnezeu intră în relaţie cu poporul Său sau cu câte o personalitate biblică prin
teofanie, vocaţie, încredinţarea unei misiuni, iar prin lucrările Sale se face cunoscut şi trebuie
re-cunoscut şi slăvit de toţi.
Din spațiul patristic, aș menționa totuși remarca Sfântului Isaac care spune că „doi
ochi sufletești am dobândit, cum zic Părinții, cu unul vedem cele ascunse în firi, adică puterea
și înțelepciunea lui Dumnezeu și pronia Lui cu privire la noi; cu celălalt privim slava sfintei
Lui firi, când binevoiește să ne introducă în tainele duhovnicești”. Deci omul nu are doar în
străfunduri acest dor după slava lui Dumnezeu, ci în parcursul creșterii sale duhovnicești mai
dobândește un ajutor destinat vederii acesteia, ce dar minunat! Acestei afirmații patristice aș
mai adăuga momentul culminant al revelației hristice dezvăluitoare a dumnezeirii Sale,
momentul Tabor, pe care îl găsim minunat interpretat de Sfântul Maxim Mărturisitorul în
Ambigua.
Kavad (kavod a slăvi/slavă) – sensurile biblice. Dicționarele biblice
oferă o amplă dezvoltare termenului precizând totodată și conceptele înrudite. Ni se prezintă
două categorii de accepțiuni: o accepțiune nonteologică în care sunt prezentate ocurențele
verbale ce indică o ființă grea, impunătoare, menită a fi onorată, dar și sensul adjectival și
substantival de „impunătorul”, „onorabilul”; 2. accepțiunea teologică în care sunt adunate
formele verbale atribuite Dumnezeului lui Israel pentru a indica preamărirea Sa, dar și
substantivul kavod care desemnează slava lui YHWH.
Conceptului kavod este asociată o suită de cuvinte care au menirea de a precizasensul,
modul de realizare/manifestare, amplitudinea și forma de revelare. Cum spuneam mai sus,
substantivul kavod derivă de la rădăcina verbală kavad. El apare în Biblia ebraică de 200 de
ori având unele sensuri derivate cum ar fi: kaved. El poate avea semnificația de „bogăție”,
„onoare”, „slavă”.
Pentru a putea distinge sensul corect, este nevoie să analizăm pasajul biblic din
perspectiva morfo-sintactică, să identificăm personajul principal al pericopei, cel căruia îi este
atribuit, și să ne servim de grupul sinonimelor și antonimelor care contribuie la precizarea
sensului.
Termeni asociați lui kavod:
a. oz putere, forță, cinste, apare de 94 de ori în textul masoretic, de 44 de ori apare
în Psalmi. Pe lângă cele două sensuri mai are unul, cel de refugiu, scăpare, aici fiind
vorba despre ideea de izbăvire sau despre un posibil conținut mesianic. Cel mai adesea,
termenul oz (se referă la puterea regelui, Ier. 48,17; Ps. 110,2); forța unui oraș (Is. 26,1; Ier.
51,53; Pr. 18,19); a fortificațiilor (Jud. 9,51, Am. 3,11, Pr. 21,22); iar în 2Rg 6,14 și 1 Par.
13,8 se referă la modul în care dansa David în fața chivotului când acesta a fost adus în Sion.
În sens metaforic, termenul oz (‫( ז ֹ ע‬poate indica puterea interioară (Ps. 138,3), dar, dincolo de
toate acestea, el se referă la diversele forme de manifestare a puterii, a atotputerniciei lui
Yahwe, în sensul apărării și salvării poporului. Alăturat termenului kavod (‫ ודֹּבָכ‬,(el subliniază
un aspect intrinsec al slavei, evidențiază aspectul sub care trebuie manifestată cinstirea slavei
lui Dumnezeu. În Ps. 29 și în Ps. 96 se arată faptul că omul trebuie să aducă preamărire și
cinste lui Dumnezeu, iar David ne spune în Ps. 63 că la Cortul Sfânt a văzut „puterea și slava
Ta”. Multe locuri biblice îl numesc pe Dumnezeu „puterea mea”, adică întărirea mea,
izbăvitorul meu (Ieș. 15,2; Ps. 28,7; 59,18; 118,14; Is. 12,2; Ier. 16,19). Imnele lui Ebed
Yahwe conțin afirmații care asociază cele două concepte: am fost cinstit în ochii Lui și Elohei
este tăria mea. Asocierea celor două concepte subliniază aspectul de forță, de tărie, al
manifestării slavei, acest aspect este determinant pentru manifestarea religioasă a iudeului, el
se prosternează înaintea manifestării slavei bogăție8). Conceptul vine de la rădăcina
verbală ,,așar” exprimând ideea de abundență ce depășește aspectele normale. Referatul
scripturistic prezintă în chip variat. Chestiunea bogăției, ni se arată că bogăția face parte din
viața omului și că are o valoare pozitivă atunci când este obținută pe căi oneste, ea este rodul
muncii omului; ni se vorbește, însă, și despre maniera negativă de obținere a sa și de utilizare
în scopuri negative. În multe locuri biblice ni se spune că numai Dumnezeu poate conduce pe
sărac la bogăție (I Rg 2,7; I Par. 29,12) și că doar binecuvântarea Sa îmbogățește pe om (Pr.
10,22). Tot Proverbele ne arată că un nume bun este mai de preț decât toată bunătatea (Pr.
22,1). Episodul ospățului descris în Est. 1,4 ne arată că termenul oșer (‫( ֶר ׁש ֹ ע‬este asociat lui
kavod,(dar ni se descoperă și faptul că între kavod și tiferet există un raport de sinonimie.
Asocierea lui kavod cu oșer găsește atunci când ni se vorbește despre regele David (I
Par. 29,28), despre Solomon ( I Rg. 3,12-13, II Par. 1,12), ori despre înțelepciune (Pr. 3,16,
8,18). Dar, și în aceste cazuri, bogăția și slava vin de la Dumnezeu (I Par. 29,12) și că cele
două împreună aparțin în chip plenar regelui mesianic. Pe de altă parte, în cazul unei
încercări, fie sărac sau bogat, cinstit sau dispreţuit, singurul bogat cu adevărat este cel care se
teme de Dumnezeu (Sir. 10, 19-25), iar frica de Dumnezeu îl ocroteşte pe cel evlavios mai
mult decât acoperământul slavei (Sir. 40, 27; cf. Is. 4, 5-6). Legat strict de conceptul de
kavod, termenul oșer exprimă maniera de manifestare a slavei: ca o revărsare abundentă.
Aceste pasaje biblice ne conduc la evidențierea a două noi concepte ce sunt asociate
slavei, la cel de panim față și la cel de hochma înțelepciune. Despre relația cu înțelepciunea aș
precizat doar atât: când se spune despre cel înţelept că îşi găseşte ocrotire la umbra
înţelepciunii şi că se întăreşte „în slava ei (a înţelepciunii)” (Sir. 36, 13), avem de-a face cu o
atestare a conceptului rabinic de „șekina”, de „sălăşluire”, „locuire” a lui Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu părăseşte Templul

M-am uitat şi iată că peste întinderea care se afla deasupra capetelor heruvimilor se
vedea ceva ca o piatră de safir[a] care semăna la înfăţişare cu un tron. El i-a zis bărbatului
îmbrăcat în haine de in astfel: „Intră între roţile de sub heruvimi! Umple-ţi apoi mâinile cu
cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!“ L-am văzut cum se duce.
 În acest timp, heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, iar norul umpluse curtea
interioară. Atunci slava Domnului s-a ridicat dintre heruvimi şi s-a oprit deasupra pragului
Casei. Norul a umplut Casa şi strălucirea slavei Domnului a umplut curtea. Zgomotul făcut de
aripile heruvimilor se auzea până în curtea exterioară şi era ca glasul Dumnezeului
Atotputernic, când vorbeşte.
Când i-a poruncit deci bărbatului îmbrăcat în haine de in să meargă să ia cărbuni
aprinşi dintre roţi, dintre heruvimi, acesta s-a dus şi s-a oprit lângă roţi. Atunci unul dintre
heruvimi a întins mâna spre focul care era între ei, a luat cărbuni şi i-a pus în palma celui cu
haine de in; acesta i-a luat şi a plecat. Undeva, sub aripile heruvimilor, se vedea ceva ca o
mână de om.
M-am uitat şi iată că în apropierea heruvimilor erau patru roţi, o roată în apropierea
unui heruvim şi o roată în apropierea următorului heruvim. Înfăţişarea roţilor era ca
strălucirea unei pietre de crisolit. Cele patru roţi aveau aceeaşi înfăţişare, fiecare având
aspectul unei roţi care se afla în mijlocul altei roţi. Când mergeau, ele se puteau deplasa în
toate cele patru direcţii fără să se rotească în mers, căci, încotro era îndreptat capul fiecărui
heruvim, într-acolo mergeau şi ele, fără să se rotească în mers. Tot trupul heruvimilor,
inclusiv spatele, mâinile, aripile şi roţile – cele patru roţi ale lor – era plin de ochi de jur
împrejur. Am auzit că roţile erau numite Galgal. Fiecare heruvim avea patru feţe: prima faţă
era de heruvim, a doua faţă era de om, a treia faţă era de leu, iar a patra faţă era de vultur.
Apoi heruvimii s-au ridicat. Erau aceleaşi fiinţe pe care le văzusem la râul Chebar. 16
Când mergeau heruvimii, mergeau şi roţile alături de ei, iar când îşi ridicau aripile ca să se
înalţe de la pământ, roţile rămâneau tot în apropierea lor. Când se opreau, se opreau şi ele;
când mergeau, mergeau şi ele, căci duhul fiinţelor era în ele.
Slava Domnului a părăsit pragul Casei şi s-a oprit deasupra heruvimilor. Apoi, sub
privirea mea, heruvimii şi-au ridicat aripile şi s-au înălţat de la pământ. Când au plecat ei, au
plecat şi roţile împreună cu ei. S-au oprit la intrarea porţii dinspre răsărit a Casei Domnului,
slava Dumnezeului lui Israel fiind sus, deasupra lor. 20 Erau aceleaşi fiinţe pe care le văzusem
stând sub Dumnezeul lui Israel, la râul Chebar, şi mi-am dat seama că sunt heruvimi. Fiecare
avea câte patru feţe, câte patru aripi şi ceva de forma unor mâini omeneşti sub aripi.
Înfăţişarea feţelor lor era aceeaşi cu a feţelor pe care le văzusem la râul Chebar; aveau aceeaşi
înfăţişare şi fiecare mergea în partea în care avea îndreptată faţa.
 De aceea spune despre ei astfel: „Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Deşi i-am dus
departe printre neamuri şi i-am împrăştiat în ţări străine, totuşi le-am fost un Lăcaş, pentru o
vreme, în ţările în care au mers.»“
De aceea să le spui astfel: „Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Vă voi strânge dintre
popoare, vă voi aduna din ţările în care aţi fost împrăştiaţi şi vă voi da ţara lui Israel.»
Când vor sosi în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile. Le voi da o
inimă neîmpărţită şi voi pune în ei un duh nou. Voi scoate inima de piatră din trupul lor şi le
voi da o inimă de carne, ca astfel să urmeze hotărârile Mele, şi totodată să păzească şi să
împlinească rânduielile Mele. Vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. Cât despre
aceia a căror inimă umblă după idolii şi urâciunile lor, le voi întoarce umbletele asupra
capetelor lor, zice Stăpânul Domn.“
După aceea, heruvimii şi-au ridicat aripile, însoţiţi fiind de roţile care erau în
apropierea lor; slava Dumnezeului lui Israel era deasupra lor. Slava Domnului s-a ridicat din
mijlocul cetăţii şi s-a oprit pe muntele de la răsăritul cetăţii. Duhul m-a luat şi m-a dus într-o
vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, la exilaţii din Caldeea.
După ce a plecat de la mine vedenia pe care o văzusem, am istorisit exilaţilor toate
cuvintele Domnului, care-mi fuseseră descoperite.
În sens primar, kavod însemna ceva tare, dur, prin extensie însemnând „ceva care
conferă demnitate.” Prin kavod Yahve, se exprimă actualitatea prezenței lui Dumnezeu în
diferitele sale forme de manifestare. Astfel, Israel își exprimă credința sa că Dumnezeul său
este prezent atunci când voiește în mijlocul poporului său, aducând binecuvântare și dreptate.
Sunt multe situații în care „slava divină” se arată poporului (Ieș. 16,7, 10; 24, 17; Lev. 9, 6,
însă în general, Dumnezeu își descoperă slava Sa celor aleși. Așa este cazul cu Moise, Isaia
sau Iezechiel, cărora Dumnezeu li se descoperă la începutul misiunii lor, pentru a fi motivați
prin teofanie în activitatea lor sau pentru a fi întăriți în momentele dificile ale lucrării lor
profetice, așa cum este cazul lui Ilie. „Dar niciodată la cererea lor, ci la inițiativa lui
Dumnezeu.” Excepția o reprezintă Moise, care cere să vadă „slava lui Dumnezeu”(Ieș. 33,
18), fapt ce i-ar fi putut periclita însăși viața (Ieș. 33, 20; cf. Fac. 16, 13; 32, 24-30; Jud. 6, 22;
13, 22). În cazul de față, Moise cere acest favor nu atât pentru sine, cât pentru întreaga obște
căzută în idolatrie, ca un „semn care să indice mărinimia divină arătată în iertarea lui Israel.”
Părintele Petre Semen subliniază că „experiența lui Moise ne mai arată că numai după ce
profetul a fost încredințat de iertarea de către Dumnezeu a marelui păcat, a căpătat el însuși o
mare îndrăzneală față de Creator, încât nu se mai mulțumește de acum doar cu percepția
auriculară a glasului divin ci dorește să-L vadă pe Cel care I se adresa. (…) Moise intuise că
adevăratul chip al lui Dumnezeu nu putea fi în niciun caz focul de pe rugul incandescent de pe
Horeb și nici stâlpul de nor amestecat cu focul ce se pogorâse deasupra taberei israelite, și cu
atât mai mult nu se putea identifica nici cu tunetele, nici cu fulgerele și fumul concentrate
deasupra muntelui Sinai înaintea israeliților, cu totul copleșiți de teamă înaintea unui
asemenea spectacol cu totul inedit. Spre deosebire de confrații săi, martori exterior ai măreției
revelației de pe Sinai, se subînțelege că Moise a beneficiat de o cu totul altă percepție a
divinului.” Prin urmare, arătarea slavei apare ca o manifestare a milostivirii lui Dumnezeu. O
perspectivă cu totul excepțională asupra slavei divine (kavod Yahve) o întâlnim la profetul
Iezechiel. Comentând textul de la Iezechiel 1, 26, E. Wolfson apreciază că în „conformitate cu
Iezechiel slava este forma umana a manifestării lui Dumnezeu și nu un ipostas distinct față de
Dumnezeu.”Oricum Iezechiel 1, 26 avea să influențeze decisiv înțelegerea de către Părinții
Bisericii a textului de la Fac. 1, 26, Hristos apărând ca imagine/chip vizibil al Tatălui
invizibil/nevăzut.