De ce îi cinstim pe sfinți?

- Anastasios Kallis

În Biserica, noi cinstim pe sfinti pentru ca acestia au colaborat cu Dumnezeu prin harul
Lui si s-au invrednicit de o viata virtuoasa.
Cinstind pe sfinti, cinstim indirect pe Dumnezeu: <<Cine va primeste pe voi, pe Mine
Ma primeste si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel Care M-a trimis pe Mine>> (Matei
X, 40). Sfintii sint numiti prieteni ai lui Dumnezeu <<Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti
ceea ce va poruncesc>> (Ioan XV, 14; Iacov II, 23), si casnicii Lui: <<Deci dar nu mai sunteti
straini si locuitori vremelnici, ci sinteti impreuna cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu>>
(Efeseni II, 19); sint numiti judecatori ai lumii: <<Oare nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?>>
(I Corinteni VI, 2); si in alt loc: <<Adevarat zic voua ca voi cei care Mi-ati urmat Mie, la
nasterea din nou a lumii cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe
douasprezece tronuri, judecind cele douasprezece seminitii ale lui Israel>> (Matei XIX, 28).
In al doilea rind, cinstim pe sfinti si-I invocam in rugaciunile noastre spre a ruga pe
Domnul Hristos pentru pacatele si necazurile noastre. O facem aceasta pentru ca ei inca in
viata fiind s-au rugat pentru semenii lor. Astfel, Sfintul Pavel, in multe din epistolele sale
marturiseste ca se roaga pentru crestinii din comunitatile infiintate de el: <<Caci totdeauna,
spunea el, in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti cu bucurie>> (Filipeni I, 4; I
Tesaloniceni I, 2-3; II Tesaloniceni I, 11; II Tesaloniceni I, 11; II Timotei I, 3).
Sfintii pot sa raspunda rugaciunilor noastre, caci inca din aceasta viata stiau gindurile
si nevoile oamenilor si faceau minuni pentru a-I ajuta. Sfintul Petru si Pavel au savirsit astfel
de minuni, inviind chiar pe unii morti. Sfintul Petru a pedepsit pe Anania si Safira, pentru
ginduri mincinoase (Fapte V, 2-11), a inviat pe Tavita (Fapte IX, 40). Iar Sfintul Pavel a
inviat pe Eutihie (Fapte XX, 9-11).
Sfintii, dupa moarte duc o viata constienta si chiar de acolo cunosc nevoile si
necazurile noastre. Avraam, din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, stia ca fratii
bogatului aveau datoria sa asculte pe Moise si pe prooroci si ca nu se vor schimba chiar la
invierea unui mort: <<Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia
cineva din morti>> (Luca XVI, 31).
Viata sfintilor, dupa moarte este asemanatoare cu cea a ingerilor (Luca XX, 36), ca si
dragostea lor pentru semeni: <<Zic voua, asa se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru
un pacatos care se pocaieste>> (Luca XV, 10).
De asemenea, ei au posibilitatea de a mijloci pentru noi la Dumnezeu pentru mantuirea
noastra, iar Parintele ceresc primeste rugaciunile lor. <<Si cand a luat cartea, cele patru fiinte
si cei douazeci si patru de batrini au cazut inaintatea mielului, avand fiecare alauta si cupe de
aur, pline cu tamiie, care sint rugaciunile sfintilor>> (Apocalipsa V, 8; VIII, 3-4) <<va rugati
unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului>>(Iacov
V, 16).
Sfintul Petru a fagaduit crestinilor ca dupa plecarea sa dintre ei se va ruga pentru ei:
<<Fiindca stiu ca degraba voi lepada cortul acesta… dar ma voi nevoi ca sa puteti in orice
timp, dupa plecarea mea, sa tineti minte aceste lucruri>> (II Petru I, 14-15).
De altfel si in Vechiul Testament sint cazuri unde cei drepti intervin la Dumnezeu,
rugindu-se pentru necazurile semenilor lor. Astfel Avraam se roaga la Dumnezeu si vindeca
pe Abimelec si sotia lui si roabele lui (Facere XX, 17-18). De asemenea si dreptii si profetii
adormiti ai Vechiului Testament se roaga pentru semeni. Este cazul arhiereului Onia si
profetului Ieremia care se roaga pentru poporul lui Israel si sfinta lor cetate, Ierusalim (II
Macabei XV, 14-15).
Sfintii sint cinstiti si pentru faptul ca ei servesc ca exemple de viata crestinilor de
totdeauna: <<Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvintul lui
Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta>> (Evrei
XIII, 7).
Pentru toate motivele aratate, Biserica cinsteste pe sfinti. De altfel, ei au fost cinstiti
atit in Vechiul Testament, cit si in Noul Testament. Astfel, Iosua s-a prosternat in fata
ingerului Domnului (Iosua V, 14-15); Ilie si Elisei au fost venerati (III Regi XVIII, 7; IV Regi
IV, 37). De asemenea, Sfintul Pavel a fost cinstit de temnicerul din Filipi (Fapte XVI, 29).
Deci si in Vechiul si in Noul Testament avem cazuri concrete de cinstire a sfintilor, desi abia
in Noul Testament avem cazuri de adevarati sfinti, iar Mantuitorul Hristos ne arata ca ei
trebuie cinstiti (Matei X, 40).
Biserica, precum s-a amintit, dintru inceputurile ei a cinstit pe sfinti si I-a invocat in
rugaciunile ei, I-a sarbatorit si pomenit prin laude si cintari proslavindu-le virtutiile si dindu-I
de exemplu spre urmare crestinilor. Toti Sfintii Parinti, incepind cu Sfintul Iustin Martirul si
Atenagora, Sfintul Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, Sfintul Ambrozie si Sfintul Ioan
Damaschin impreuna cu toata traditia bisericeasca arata temeinicia cinstirii sfintilor. Ea a fost
confirmata si de sinoadele: al saptelea ecumenic (787) ca si de sinoadele Bisericii ortodoxe de
la Iasi (1642) si de la Ierusalim (1672).
Totusi, sint unii crestini care nu sint de acord cu cinstirea sau cultul sfintilor. Ei afirma
ca inaltind rugaciuni catre sfinti, calcam porunca I-a din Decalog, care spune: <<Sa nu ai alti
dumnezei afara de Mine>> (Iesire XX, 3; Matei IV, 10).
 Insa, am amintit, Biserica si crestinii luminati fac deosebire intre inchinarea la
Dumnezeu, numita latrie, inchinare absoluta si cinstirea sfintilor, inchinare relativa, ca unor
fiinte omenesti, ca niste creaturi ale lui Dumnezeu si alesi ai Sai. Ei socotesc pe singurul
Dumnezeu ca Parinte si Tata al tuturor, iar pe sfinti ca prieteni ai Lui, cinstindu-I ca atare si
scotind ca inaltind rugaciune catre ei, cinstesc pe Dumnezeu. Nimeni dintre crestini nu
confunda pe sfinti sau ingeri cu Dumnezeu, asa cum erau socotiti idolii.
Se mai spune tot de acei crestini, zelosi pentru adorarea singurului Dumnezeu, ca
rugaciunile noastre adresate sfintilor pentru mijlocire catre Dumnezeu sint ineficiente, nu pot
sa aiba rezultat, pentru ca sint gresit adresate. Sfintii nu au puterea de a mijloci pentru aomeni
la Dumnezeu, caci acest rol ii are singur Domnul Hristos. Astfel, Scriptura spune: <<Caci
unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: Omul Hristos
Iisus>> (I Timotei II, 5; Ioan II, 1; sau Romani VIII, 34): <<Cine este Cel care osindeste?
Hristos, Cel care a murit si mai ales Cel care a inviat, care este de-a drepta lui Dumnezeu, care
se si roaga pentru noi!>>.
Raspunsul la aceasta intimpinare il gasim tot in Sfinta Scriptura exact la acelasi capitol
din aceeasi epistola a Sfintului Pave, I Timotei: <<Va indemn, deci, ianinte de toate, sa faceti
cereri, rugaciuni, mijlociri pentru toti oamenii>> (I Timotei II, 1). Aceste cuvinte sint adresate
crestinilor. Deci si ei pot face rugaciuni, care sint mijlociri catre Dumnezeu.
Mijlocirea este de doua feluri: mijlocirea catre Dumnezeu adusa Mantuitorul care prin
jertfa Sa ne-a impacat cu Dumnezeu, numita mantuire obiectiva, adusa pentru toti oamenii; si
insusirea meritelor mantuitoare de catre fiecare individ in parte, prin credinta, evlavie si fapte
bune, numita mantuire subiectiva. Ea se insuseste prin botez si efort personal Mantuirea
obiectiva a efectuat-o numai Mantuitorul; in mantuirea subiectiva noi cerem ajutor sfintilor sa
ne ajute prin rugaciunile lor catre Dumnezeu. Despre aceasta ne spune si Sfintul Iacov:
<<Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a
dreptului>> (Iacov V, 16). Apostolii se rugau si mijloceau totdeuna pentru credinciosi:
<<Pentru aceasta ne rugam pururea pentru voi…>> (II Tisaloniceni 1, 11; Filipeni I, 3-4;
Fapte VII, 59-60). Chiar si in Vechiul Testament se mijlocea pentru semeni de catre cei
drepti: Avraam s-a rugat pentru Abimelech (Facere XX, 17). Moise pentru popor (Iesire
XXXXII, 11).
Deci, pentru mantuirea subiectiva pentru ajutor in desavirsirea noastra personala si a
semenilor nostri, cerem mijlocirea sfintilor.
Tot despre aceasta mijlocire a sfintilor catre Dumnezeu se mai adauga ca sfintii nu fac
mijlociri catre Parintele ceresc, caci nu vor. Dovada avem pe Avraam, din pilda bogatului
nemilostiv si a saracului Lazar (Luca XVI, 25-31), care a refuzat sa ajute pe bogat si sa-l
miluiasca pe el, iar daca nu sa-l trimita pe saracul Lazar la fratii lui pentru a se indrepta,
amintindu-le chinurile bogatului.
Trebuie insa sa amintim ca sfintii nu pot totdeauna sa intervina la Dumnezeu pentru
toate pacatele noastre. Exista pacate grele, pacate de moarte pentru care sfintii nu pot mijloci
la Dumnezeu. <<Daca vede cineva pe fratele sau pacatuind – pacat nu de moarte – sa se roage
si Dumnezeu va da viata acelui frate>>. Este <<pacat de moarte>>, nu zic sa se roage pentru
asa pacat>> (I Ioan V, 16). Aceste pacate de moarte sint mari nelegiuiri sau impietriri de
inimi. Si Mantuitorul a spus in aceasta privinta: <<De aceea, va zic voua: orice hula se va
ierta oamenilor, dar hula impotriva Duhului Sfint nu se va ierta … nici in veacul acesta, nici
in cel ce va sa fie>> (Matei XII, 31-32). Bogatul nemilostiv savirseste desigur, unul din aceste
pacate grave, din care cauza Avraam nu a putut interveni la Dumnezeu pentru el. Noi nu
putem sti, nu putem descifra ce fel de pacate au savirsit semenii nostri. De aceea, datori
sintem sa intervenim la sfinti totdeauna pentru aproapele nostru, urmind ca ei sa intervina la
Dumnezeu sau sa nu intervina, dupa caz.
In continuare, ni se mai imputa de anumiti crestini, ca noi pacatuim cerind mijlocirea
sfintilor la Dumnezeu, ei fiind oameni ca si noi. Acesta o afirma Profetul Ieremia: <<Asa zice
Domnul: Blestemat sa fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc si a
carui inima se departeaza de Dumnezeu>> (Ieremia XVII, 5). Sau, precum spune Psalmistul:
<<Nu va incredeti in cei puternici, in fiii oamenilor, in care nu este izbavire>> (Ps. CXLV, 3;
CXVII, 8-9).
In aceste afirmatii ale Profetului Ieremia si ale Psalmistului este clar ca se vorbeste
despre acei care uitind pe Dumnezeu isi pun toata nadejdea numai in domnii si tapinitorii
pamintesti. Insa, crestinii care cheama in ajutor pe sfinti nu uita de Dumnezeu. Caci noi
rugam pe sfinti sa intervina la Dumnezeu. Noi spunem, de exemplu: <<Sfinte, Nicolae, roaga-
te lui Dumnezeu pentru noi>>. Deci, in ultima instanta, rugam tot pe Dumnezeu, dar prin
sfinti.
Prin inchinarea catre sfinti, ni se mai imputa, ca noi micsoram si injosim pe
Dumnezeu. Caci El a spus prin prooroc: <<Eu sint Domnul si acesta este numele Meu. Nu voi
da nimanui slava Mea si nici chipurilor cioplite cinstirea Mea>> (Isaia XLII, 8).
Dar se vede din citatul profetului Isaia ca aici este vorba despre interzicerea inchiarii la
idoli. Despre sfintii Sai, Dumnezeu spune ca slava Sa, El o da lor: <<Si slava pe care Tu Mi-
ai dat-o le-am dat-o lor>> (Ioan XVII, 22). Prin rugaciuni catre sfinti nu micsoram salva lui
Dumnezeu, ci o preamarim.
 Se mai afirma ca este imposibil de a sti pina la judecata generala, cine este sfint si
merita o atare cinstire dinte muritori si deci nu I se poate nimanui adresa cereri si rugaciuni.
Dar si aceasta motivare este falsa. Domnul Hristos, fiind pe pamint a promis Apostolilor Sai
ca se vor bucura de o cinste deosebita. Cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale veti
sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecind pe cele douasprezece semintii ale lui Israel>>
(Matei XIX, 26). Deci, vor fi preslaviti, ceea ce ne indreptateste si pe noi sa-I cinstim ca
sfinti. Sfintul Apostol Pavel ne aminteste cine va fi cinstit dintre vietuitorii Vechiului
Testament, adica acei drepti care: au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, s-au facut
puternici in razboaie, au inviat mortii, au fost ucisi cu pietre (etc.) (Evrei XI, 33-35), evident
prin credinta in Dumnezeu si pentru aceasta credinta.
Tot pentru acelasi motiv si dupa aceleasi criterii sint cinstiti si recrutati sfintii in Noul
Testament. Adica pentru minunile savirsite in viata, pentru viata virtuoasa, pentru credinta sau
martiriu pentru credinta toate au fost socotite de Biserca de atunci si de mai tirziu drept criterii
de canonizare a sfintilor. In acest sens Biserica ce este calauzita de Duhul Sfint, a fost
totdeauna foarte vigilenta si este ascultata de credinciosi pentru alegerea sa justa. Asadar, se
poate sti cine poate fi socotit sfint si deci poate primi aceasta cinstire si lauda.
In sfirsit, se mai spune ca in general, cinstirea sfintilor si a ingerilor constituie o
greseala, caci in diferite locuri din Sf. Scriptura sa arata ca ei insisi au oprit pe oameni sa faca
aceasta. Astfel Sfintul Petru a oprit pe Corneliu sutasul sa I se inchine: <<Si cind a fost sa
intre Petru, Corneliu, intimpinindu-I I s-a inchinat, cazind la picioarele lui. Iar Petru l-a
ridicat, zicindu-I: <<Scoala-te, si eu sunt om>> (Fapte X, 26). Sfintul Pavel a oprit pe
locuitorii din Listra sa-I aduca jertfa (Fapte XIV, 13-15), iar in Apocalipsa ingerul care I-a
facut descoperirea Sfintului Ioan, nu I-a dat voie sa I se inchine: <<Si am cazut inaintea
picioarelor lui, ca sa ma inchin lui. Iar el mi-a zis: Vezi sa nu faci aceasta! Sint impreuna-
slujitor cu tine si cu fratii tati, care au marturia lui Iisus. Lui Dumnezeu inchina-te, caci
marturia lui Iisus este Duhul proorociei>> (Apocalipsa XIX, 10; XXII, 8-9).
Insa, Sfintul Petru si Sfintul Pavel au respins inchinarea oamenilor sau sa li se aduca
jertfa, pentru ca atit Corneliu, cit si locuitorii din Listra ii socoteau zei. Contextul in legatura
cu Sfintul Pavel este clar: <<…zeii, asemanindu-se oamenilor, s-au coborit la noi. Si numeau
pe Varna, Zeus, iar pe Pavel, Hermes…>> (Fapte XIV, 11-12).
In citatele din Apocalipsa ingerul respinge inchinarea Sfintului Ioan, caci acesta fiind
in duh, in extaz, avind viziune era egal cu ingerul. Mai mult, Dumnezeu fiind de fata, ingerul
refuza inchinarea Sfintului Ioan, care trebuia sa-si indrepte toata atentia spre Dumenzeu si nu
spre inger, care era slujitorul lui Dumnezeu.
 De aceea, cinstirea sfintilor practicata de Biserica Ortodoxa dintru inceput, bazata pe
Sfinta Scriptura si traditia bisericeasca – care n-a fost amintita aici, din motive de metoda –
este indreptatita.