Sunteți pe pagina 1din 40

ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Pașca Codruța, student înmatriculat la Facultatea de Drept și Științe So
specializarea Kinetoterapie si motricitate speciala, anul de studiu 1, forma de învăţământ Z
oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Pașca Codruța Data:20.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Donea Claudia, student înmatriculat la Facultatea de Drept și Științe
Sociale, specializarea Kinetoterapie și motricitate specială, anul de studiu I, forma de învăţ
ZI, mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Donea Claudia Data: 19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Onețiu Adriana Cristina , student înmatriculat la Facultatea de D
Științe Sociale , specializarea Kinetoterapie și motricitate speciala, anul de studiu ....1..
de învăţământ .......la zi...., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Onețiu Adriana Cristina Data: 19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul...........Pruteanu Florentina-Malina..............................., student înmatric
la Facultatea ..de Drept si Stiinte Sociale................, specializarea .Kinetoterapie si Motricit
Speciala..........., anul de studiu ......I............, forma de învăţământ ...............ZI.....................
oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Dan Mihail , student înmatriculat la Facultatea de Dept și Științe Socia
specializarea Kinetoterapie și motricitate speciala, anul de studiu ....1..., forma de
învăţământ .......la zi...., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Data:19.02
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul....Măcinic.....Alexandru......................................, student înmatriculat la
Facultatea ..drept si stiinte sociale.................., specializarea .......kinetoterapie................., an
studiu ......1.........., forma de învăţământ ...............zi....................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
.....Măcinic..Alexandru.............. Data:19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul......Trian George-Adrian......................................................, student
înmatriculat la Facultatea Drept si Stiinte Sociale ..................................,
specializarea ...Kinetoterapie si Motricitate Specială ................................., anul de
studiu ......I............, forma de învăţământ ...............ZI........................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnata Miclea Nicoleta Daniela student înmatriculat la Facultatea Drept și Știi
Sociale specializarea Kinetoterapie și motricitate speciala anul de studiu 1 forma de învăţă
zi mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Miclea Nicoleta Daniela Data:19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul PRODE MARIA ANDREEA student înmatriculat la Facultatea UAB
specializarea KMS anul de studiu 1 forma de învăţământ ONLINE mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
PRODE MARIA ANDREEA Data: 19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Muntean Aura Olivia, student înmatriculat la Facultatea de Drept şi Şt
Sociale, specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială, anul de studiu I, forma de învăţ
zi, mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Muntean Aura Olivia Data:20.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Vlad Laurențiu-Ioan, student înmatriculat la Facultatea de Drept şi Ştii
Sociale, specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială, anul de studiu I, forma de învăţ
zi, mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Vlad Laurențiu-Ioan Data: 20.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul. BODEA.
ALEXANDRA..................................................................., student înmatriculat la Facultate
DREPT SI ȘTIINȚE SOCIALE.................................., specializarea KINETOTERAPIE Ș
MOTRICITATE SPECIALĂ............, anul de studiu 1..................,
forma de învăţământ la zi 😇...................................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul.............cekai ilarja......................................................, student înmatricu
Facultatea ..Drept si stiinte sociale................................, specializarea .......kinetoterapie si
motricitate speciala............................., anul de studiu 1 .................., forma de
învăţământ .Zi......................................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student, ilarja ceka


ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul ...Damian Mihaela Ileana..., student înmatriculat la Facultatea ...drept ș
științe sociale..., specializarea ...Kinetoterapie și motricitate specială..., anul de studiu ...I...,
forma de învăţământ ...zi..., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
....Damian Mihaela Ileana.......... Data: 19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Pojar Nicoleta-Lavinia , student înmatriculat la Facultatea de Drept s
Stiinte Sociale , specializarea Kinetoterapie si Motricitate Speciala , anul de studiu I , for
de învăţământ zi , mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Pojar Nicoleta-Lavinia Data: 20.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul/a Ivan Ioana , student înmatriculat la Facultatea Drept și Științe Social
specializarea KMS, anul de studiu I, forma de învăţământ zi, mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Ivan Ioana Data:20 -02 -2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul....Irimie Ana-Maria..............................................................., student
înmatriculat la Facultatea .de Drept si Stiinte Sociale.................................,
specializarea ...Kinetoterapie si Motricitate Speciala................................., anul de
studiu ..........I........, forma de învăţământ .....................zi..................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul........................Sas Alexandru..........................................., student
înmatriculat la Facultatea ....1 Decembrie ....Alba Iulia................,
specializarea .......................Kinetoterapie si motricitate speciala............., anul de
studiu ..........1........, forma de învăţământ .......la Zi................................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 a
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul.............Bota Daria Daniela......................................................, student
înmatriculat la Facultatea de Drept si Stiinte Sociale..................................,
specializarea ....Kinetoterapie si Motrocitate Speciala................................, anul de
studiu ......I............, forma de învăţământ .......zi................................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 a
2016
-Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul.BELEIU MĂDĂLIN-EMANUEL..........................................................
student înmatriculat la Facultatea de Drept și Științe Sociale..................................,
specializarea .KMS..................................., anul de studiu .....I............., forma de
învăţământ ..ZI......................................, mă oblig:
- să nu înregistrezprin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează/ realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformeleeducaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Bota Ionela student înmatriculat la Facultatea de Drept și Stiinte Socia
specializarea Kinetoterapie anul de studiu 1 forma de învăţământ zi mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Bota Ionela
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul...Sas Cristian Marian, student înmatriculat la Facultatea Drept și Științ
Sociale , specializarea Kinetoterapie , anul de studiu I, forma de învăţământ la zi , mă obli
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Sas Cristian Marian Data: 20.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Paven Georgiana Niculina , student înmatriculat la Facultatea de Dept
Științe Sociale , specializarea Kinetoterapie și motricitate speciala, anul de studiu ....1..
de învăţământ .......la zi...., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Data:19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Borca Sorina Bianca ,student înmatriculat la Facultatea de Drept și Ști
Sociale, specializarea Kinetoterapie și motricitate specială , anul de studiu I , forma de
învăţământ : zi , mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student
Borca Sorina Bianca Data:19.02.2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul........Cosma..Alexandra..Dadiana......................................................., stu
înmatriculat la Facultatea ....Drept si Stiinte Sociale..............................,
specializarea ..Kinetoterapie si motricitate speciala.................................., anul de
studiu .........1........., forma de învăţământ .................zi......................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul..............Cândroiu..Alexandru................, student înmatriculat la
Facultatea .......Drept și Științe Sociale......................., specializarea .....Kinetoterapie și
motricitate specială.............., anul de studiu ....I..........., forma de
învăţământ ...................Zi....................., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul Gherasim Vlad Andreas , student înmatriculat la Facultatea de drept..,
specializarea kinetoterapie si motricitate speciala., anul de studiu 1.., forma de învăţământ
mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Gherasim Vlad Andreas Data: 02 03 2021
ROMÂNIA • MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”


DIN ALBA IULIA

DECLARAŢIE

În condiţiile desfăşurării activităţilor didactice la nivelul Universităţii "1 Dece


1918" din Alba Iulia inclusiv prin intermediul tehnologiei şi al internetului,
În conformitate cu dispoziţiile din:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27
2016
- Metodologia cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin interm
tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ap
prin Ordinul nr. 5545 / 2020
Subsemnatul......Grozavescu Viorica Elena ........., student înmatriculat la
Facultatea ..............FDSS ................, specializarea ...........KMS ................, anul de
studiu ..........I........, forma de învăţământ .............................zi ..........., mă oblig:
- să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice, să iau toate mă
necesare pentru a preveni înregistrarea şi să nu le multiplic sub nici o formă fără acordul e
al cadrului didactic care conduce / coordonează / realizează activitatea respectivă;
- să răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru
materiale prelucrate prin utilizare aplicațiilor/ platformelor informatice utilizate de UAB;
- să utilizez aplicațiile/platformele educaționale informatice doar în conformita
prevederile legale;
- să nu înregistrez, diseminez, folosi informații care conțin date cu caracter personal
mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Declar, în mod expres şi neechivoc, susţin şi semnez că am luat la cunoştiinţă de în


conţinut, precum şi de prevederile art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii.

Student,
Grozavescu Viorica Elena

S-ar putea să vă placă și