Solicitări dinamice 323

Capitolul 15. SOLICITĂRI DINAMICE

15.1. Generalităţi

În foarte multe aplicaţii inginereşti şi în special în construcţiile de

maşini se întâlnesc piese şi sarcini care nu mai satisfac condiţiile solicitării
statice (atunci când sarcinile statice care se aplică pieselor, cresc lent de la
valoarea zero la valoarea maximă, care apoi rămâne constantă) admise până
acum.
Se spune că piesă este supusă unei solicitări dinamice atunci când se
află în mişcare neuniformă sau când asupra ei acţionează forţe variabile în
timp sau aplicate brusc.
În funcţie de modul de variaţie al acceleraţiilor, vitezelor şi forţelor
aplicate pieselor, se poate face o clasificare a solicitărilor dinamice prin
împărţirea lor în trei grupe:
1. Solicitări prin forţe de inerţie – când acceleraţiile pieselor au
valori mari iar vitezele acestora sânt lipsite de discontinuităţi. Este cazul
pieselor în mişcare de translaţie sau în mişcare de rotaţie uniformă: cabluri
de ascensoare sau de macara, biele, volanţi, discuri de polizoare, rotoare de
turbine sau maşini electrice etc.
2. Solicitări prin şoc – produse de variaţii bruşte de viteze şi
acceleraţii (aplicarea sarcinilor cu viteză sau prin cădere); asemenea situaţii
apar la acţionarea bruscă a organelor de maşini, la baterea pilonilor în
pământ.
3. Solicitări variabile periodice sau solicitări la oboseală - datorate
unor variaţii periodice (uneori aleatoare) ale eforturilor, a sarcinilor repetate
de un număr mare de ori. Asemenea situaţii se întâlnesc la arborii maşinilor
în mişcare de rotaţie, la dinţii roţilor dinţate, în general la majoritatea
organelor de maşini aflate în mişcare periodică.
În acest capitol se vor trata primele două grupe de solicitări,
solicitările din a treia grupă (solicitările la oboseală) se vor studia într-un
capitol separat (capitolul 16).
324 Rezistenţa materialelor

15.2. Solicitări prin forţe de inerţie

Organele de maşini suspuse acţiunii unor forţe de inerţie, produse de

mişcări accelerate, se calculează ca şi elementele supuse la solicitări statice,
dacă la forţele exterioare şi de legătură (reacţiuni) se adaugă şi forţele de
inerţie a căror direcţie este inversă direcţiei acceleraţiei, după care se
determină eforturile prin metodele cunoscute.

15.2.1. Calculul cablului de macara sau ascensor

În secţiunea cablului de macara, efortul cel mai mare are loc în

perioada de pornire de jos în sus (fig. 15.1).
Calculul se va face în două variante, când nu se ţine cont de
greutatea cablului şi când se ţine cont de greutatea cablului.

a). Calculul când nu se ţine cont de greutatea cablului

Se scrie ecuaţia de echilibru (ecuaţia de proiecţii a forţelor pe

direcţia axei de simetrie a cablului):
G  a
N  G  Fi  G  ma  G  a G
 1 
g  g

(15.1)

N Cunoscând efortul N, cablul se

dimensionează la întindere:

N G  a
Anec   1  
a a  g
(15.2)
Dacă se cunoaşte secţiunea cablului şi
l

materialul din care este confecţionat, acesta se

a verifică cu relaţia:
N G  a
 ef      a
1  g 
Aef Aef  
(15.3)
G G
Fi
Alungirea cablului se calculează cu relaţia
cunoscută de la întindere:
Fig. 15.1 N l G l  a
Δl   1  
EA EA  g
Solicitări dinamice 325

(15.4)

b) Calculul când se ţine seama de greutatea cablului

În ecuaţia de echilibru se introduce greutatea cablului G1 = γAl şi

G1  Al
forţa de inerţie a acestuia Fi  m1 a  a a , unde γ reprezintă
g g
greutatea specifică a materialului din care este confecţionat cablul, iar A aria
secţiunii transversale a acestuia.
Forţa axială în această situaţie va fi:
G Al
N  G  Fi  G1  Fi1  G  a  Al  a
g g
 a  a  a
G   Al 
1  g     G  Al  
1  g  1  g 

     
(15.5)
Frecvent pentru calculul de dimensionare se utilizează relaţia (15.2)
din care rezultă Anec, în continuare se alege Aef > Anec. Calculul de verificare
se face cu relaţia (8.6), relaţie care ţine seama şi de greutatea cablului.
 G  Al  1  a 
 g
 ef   a
Aef
(15.6)

15.2.2. Calculul bielei motoare

La mecanismul bielă-manivelă - figura 15.2, starea de solicitare

periculoasă are loc când unghiul dintre bielă şi manivelă este de 90º. Se
admite o variaţie liniară a acceleraţiei în lungul bielei de la zero până la o
valoare maximă în punctul
qiB
B, aB = Rω2.
C o  nmanivelă s i d e r
masa pe unitate de lungime
A este:
ielă
b O
l
R   1 A ,
m1 
g
iar forţa de inerţie pe
unitatea de lungime,
Fig. 15.2 calculată în capătul B al
bielei este:
326 Rezistenţa materialelor

A
qiB  m1 aB  R 2 (15.7)
g
Admiţând distri-
qix qiB buţia triunghiulară a
componentei normale pe
A B x bielă a acceleraţiei,
rezultă o distribuţie
x triunghiulară a forţelor de
VA VB inerţie, ca în figura 15.2.
l
Pentru trasarea
diagramelor de eforturi s-
x0 a reprezentat biela printr-
- o grindă sprijinită pe
+
-
două reazeme şi încărcată
Ty
q iB  l 2
cu sarcină triunghiulară –
M max   figura 15.3.
9 3
Forţa de inerţie într-o
- secţiune oarecare situată
la distanţa x de capătul A
Mz
se determină din
asemănarea a două
Fig. 15.3 triunghiuri:
qix x x
 sau qix  qiB (15.8)
qiB l l
Se scrie ecuaţia de momente în raport cu punctul B:
qiB l l qiB l
 VA l   0 de unde VA  ;
2 3 6
qiB l
Din ecuaţia de proiecţii pe Oy rezultă: VB  .
3
Calculul eforturilor şi trasarea diagramelor de eforturi se face prin
respectarea regulilor de la solicitarea de încovoiere:
 qiB l
x qiB l  pentru x  0
x2 
Ty  
6
T y   V A  qix   qiB 
2 6 l  pentru x  l qiB l
Ty 

 3

,
qiB l x2 l
Ty = 0;   qiB 0  0 sau x0  (abscisa pentru care Mz
6 2 3
Solicitări dinamice 327

este maxim)
x x q l x 3  pentru x  0 M z  0
M z   V A x  qix   iB x  qiB 
2 3 6 6l  pentru x  l M z  0

l q l2  A l2
pentru x 0  ; M z max   iB  R 2
3 9 3 g 9 3
(15.9)
Dacă modulul de rezistenţă al secţiunii tijei este Wz, tensiunea
maximă va fi:
M   A  R 2 l 2
 max  max   a (15.10)
Wz 9 3 g Wz

15.2.3. Calculul aproximativ al volantului

Volantul (Fig. 15.4) este un organ de maşină care serveşte la

uniformizarea mişcării prin proprietatea lui de a înmagazina o cantitate
însemnată de energie cinetică pe care, la nevoie, o cedează. Volantul
execută o mişcare de rotaţie cu axă fixă, de obicei viteză cu unghiulară
constantă, astfel că elementele componente ale volantului sunt solicitate de
forţele centrifuge care apar în timpul rotaţiei acestuia.
Pentru un calcul aproximativ al volantului se admit următoarele
ipoteze:
- se neglijează existenţa spiţelor şi a butucului, considerând întreaga
masă concentrată în coroană;
- înălţimea h a coroanei este mică în comparaţia cu raza R a
volantului şi ca urmare tensiunile σ sunt uniform distribuite pe secţiune;
- se ia în consideraţie numai efectul forţelor de inerţie, neglijându-se
efectul greutăţii proprii.
În aceste condiţii, volantul este solicitat numai la tracţiune.
Secţionând volantul printr-un plan diametral şi înlocuind efectul
jumătăţii înlăturate prin forţele normale N, la care se adaugă forţele
centrifuge pe unitatea de lungime a coroanei de volant dFi şi scriind ecuaţia
de proiecţii pe direcţia forţelor normale N, se obţine:

2 N   dF i sin   0
0

(15.11)
328 Rezistenţa materialelor

dF
i
ds
d
R
R


 O
N N
h

Fig. 15.4
  A Rd A  A
dFi  dm  a   R 2   R 2 2 d   v 2 d
g g g
(15.12)
în care, v = Rω – viteza în mişcarea de rotaţie (periferică).
Înlocuind relaţia (15.12) în (15.11), rezultă:
 A 2  A 2
2N  v  sin  d sau 2N  2 v
g 0
g
Rezultă:
A
N v2 (15.13)
g
Acestei forţe exterioare îi corespunde tensiunea:
N 
  v2  a (15.14)
A g
Din expresia (15.14) reiese că valoarea tensiunii din coroană este
independentă de aria secţiunii volantului, deci relaţia (15.14) nu poate servi
la dimensionarea acestuia.
Cunoscând rezistenţa admisibilă σa a materialului din care este
executat volantul relaţia (15.14) poate servi la calculul vitezei admisibile
maxime:
ga 1 a g
vmax  sau Rmax  (15.15)
  
De exemplu pentru un volant confecţionat din oţel OL 50 cu σa =
150 MPa şi γ = 7,85 104 N/m3, rezultă:
Solicitări dinamice 329

ga 9 ,8115010 6 
vmax    136 ,9 m / s
 7 ,85 10 4

15.3. Solicitări prin şoc

Solicitarea dinamică prin şoc se produce atunci când asupra unui

corp intervine o variaţie bruscă de viteză. Şocul apare ca urmare a
contactului dintre două corpuri produs într-un interval extrem de scurt.
Solicitările prin şoc apar la maşini şi mecanisme, de exemplu la contactul
dinţilor unui angrenaj, la articulaţia între bolţ şi cuzinet, la oprirea bruscă a
unui autovehicul sau a unei macarale etc.
În urma şocului se produce o forţă de contact foarte mare, greu de
evaluat. În zona de contact dintre corpurile care se lovesc, se produc tensiuni
locale foarte mari, urmate, de regulă, de apariţia unor deformaţii
permanente.
Starea de solicitare prin şoc, în afară de tensiunile locale din jurul
zonei lovite, produce şi o stare generală de tensiuni, ca urmare a propagării
şocului în toată masa corpului lovit.
Din cauza complexităţii fenomenelor ce apar în urma şocului studiul
tensiunilor şi deformaţiilor este mai greu de realizat, el se face pe baza unui
calcul aproximativ, pornind de la considerente energetice, admiţându-se
următoarele ipoteze:
- corpul care loveşte se consideră rigid;
- piesa supusă şocului se comportă perfect elastic ca şi în cazul
solicitărilor statice;
- ciocnirea este plastică (corpul care loveşte rămâne după lovire în
contact cu piesa lovită).
Pe baza acestor ipoteze, atât calculul deplasărilor cât şi calculul
tensiunilor dinamice se poate face prin multiplicarea deplasărilor, respectiv
a tensiunilor statice cu un coeficient ψ > 1, denumit coeficient dinamic sau
multiplicator de impact.
Calculul coeficientului dinamic se poate face neglijând sau luând în
considerare masa piesei lovite.
După modul în care este aplicat şocul, piesa respectivă poate fi
supusă la una din solicitările simple sau la o solicitare compusă. În
continuare se va studia şocul la solicitări axiale, încovoiere şi răsucire.
Metoda energetică de studiu a solicitării prin şoc are la bază
principiul conservării energiei. În baza acestui principiu, energia cinetică a
corpului care loveşte alt corp (egală cu lucrul mecanic exterior efectuat) este
acumulată în întregime de corpul lovit sub formă de energie potenţială de
330 Rezistenţa materialelor

deformare.

15.3.1. Solicitarea la întindere sau compresiune prin şoc

Se consideră cele două bare de

F
lungime l şi secţiune A din figura 15.5,
solicitate la şoc, prin căderea greutăţii

h
A F de la înălţimea h. În momentul în


care greutatea loveşte opritorul
F
(întindere) respectiv capă-tul barei
(compresiune), produce acesteia o
l

deformaţie dinamică δ.

l
Considerând că întreaga energie
h

cinetică a masei care cade, egală cu

lucrul mecanic produs de forţa F,
A


Ec  Le  F  h   
(15.16)
Fig. 15.5 este cedată barei ca energie de
deformare (12.2):

2 E2  2 EA  l  EA 2
2
U d  Li  V Al  
2E 2E 2l 2l
(15.17)
rezultă:
EA 2
Fh    (15.18)
2l
Luând ca necunoscută pe δ, se scrie ecuaţia de gradul doi:
EA 2  2 Fl  2 Fhl  0 (15.19)
a cărei soluţie este:
Fl F 2 l 2 Fl
   2h
EA E A
2 2
EA
(15.20)
Este valabilă numai soluţia cu plus, deoarece cea cu minus conduce
la valori negative pentru δ, cea ce nu corespunde realităţii.
Se observă că în soluţia lui δ apare expresia deformaţiei produsă de
F daca s-ar aplica static:
Solicitări dinamice 331

Fl
 st  (15.21)
EA

Cu această notaţie, expresia deformaţiei devine:

 2h 
   st   st2  2 h  st   st 1  1
  st 
(15.22)
Expresia din paranteză se notează:
2h
 1  1  (15.23)
 st
şi poartă numele de coeficient dinamic sau multiplicator de impact. Cu
notaţia ψ, expresia deformaţiei devine:
  st (15.24)
Dacă înălţimea de cădere este h ≥ 10 δst, coeficientul dinamic se
poate lua:
2h
  1
 st
(15.25.a)
iar dacă h ≥ 100 δst se poate considera:
2h
 (15.25.b)
 st
Dacă în loc de înălţimea de cădere h se dă viteza de lovire v a forţei
v2
F, cunoscând că v 2 gh , respectiv h  , expresia coeficientului
2g
dinamic (15.23) devine:
v2
 1  1  (15.26)
g st

Deformaţiile fiind proporţionale cu tensiunile σ, în baza relaţiei

(15.24) se poate scrie expresia tensiunii dinamice:
F
 d   st   a (15.27)
A

Considerând pentru ψ expresia simplificată (15.25) şi luând σ d = σa,

332 Rezistenţa materialelor

formula (15.27) se transformă în formula de dimensionare:

F 2h F 2h F v2
a   
A  st A Fl A g
Fl
EA EA
După ridicarea la pătrat se obţine:
2
 Al  nec  2 FEh 
FEv
(15.28)
a 2
ga
Se observă că la dimensionarea unei bare, solicitate prin şoc,
interesează, în afară de secţiunea barei şi lungimea acesteia, adică rezistenţa
barei este legată de volumul ei. Cu cât bara are un volum mai mare cu atât
ea rezistă unui şoc mai puternic.
Dacă se porneşte de la formula (15.23) a lui ψ se obţine:
2 F  Eh 
Anec    1
 a   al 
(15.29)
În situaţia în care F se aplică brusc, de la înălţimea h = 0, formula
(15.23) dă: ψ = 2.
Se poate spune că: efectul unei sarcini aplicate brusc, fără înălţime
de cădere, este dublu decât al aceleiaşi sarcini aplicate static (sarcina
creşte lent de la zero la valoarea finală).
Aceiaşi constatare se poate face şi pe baza formulei de dimensionare
(15.28), care pentru h = 0 se transformă în :
2F
Anec 
a

15.3.2. Solicitare la încovoiere prin şoc

Principiul utilizat la studiul întinderii sau compresiunii prin şoc

rămâne valabil şi în cazul încovoierii prin şoc.
F Pentru exemplificare se
consideră grinda din figura 15.6,
h

simplu rezemată, de lungime l, asupra

f

căreia cade de la înălţimea h o greutate

l/2 F, producând o deformaţie (săgeată)
l dinamică, δ = f.
Deformaţia statică la
încovoiere, când forţa acţionează la
Fig. 15.6
Solicitări dinamice 333

jumătatea grinzii, are valoarea cunoscută:

Fl 3
f st  (15.30)
48 EI z

Forţa F care acţionează static asupra grinzii produce o săgeată

statică f, care conform relaţiei (15.30) are valoarea:
48 EI z
F f (15.31)
l3
şi un lucru mecanic interior egal cu energia de deformare:
1 1 48 EI z f 48 EI z 2
Li  U d   F f   3
f f (15.32)
2 2 l 2l 3
Egalând energia cinetică (egală cu lucru mecanic exterior) a greutăţii
F, cu energia de deformare, rezultă:
48 E I z 2
F  h f   f (15.33)
2l 3
Luând ca necunoscută f se scrie ecuaţia de gradul doi:
Fl 3 Fl 3
f 2
2 f 2 h0
48 EI z 48 EI z
ţinând seama de expresia (15.31) rezultă:
f 2
 2 f st f  2 h f st  0 (15.34)
Soluţia acceptabilă a ecuaţiei (15.34), reprezintă expresia deformaţiei
dinamice:
 2h 
f  f st  f 2
 2h f st  f st 1  1   f st
f st 
st

(15.35)
unde:
2h
 1  1  (15.36)
 st

Deformaţiile sunt proporţionale cu tensiunile normale şi rezultă:

Mz
   st    a (15.37)
Wz
unde Mz este momentul încovoietor produs de forţa F aplicată static, iar Wz
este modulul de rezistenţă axial al secţiunii.
334 Rezistenţa materialelor

15.3.3. Calculul la răsucire prin şoc

Se consideră un arbore de diametru d, pe care se află un volant cu

momentul de inerţie masic J, în mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară ω
(Fig. 15.7).
La un moment dat se produce o blocare bruscă a arborelui într-o
secţiune oarecare la distanţa l de volant.
În momentul blocării
Frână J (se neglijează energia

d
transformată în căldură,
produsă de frecări, fiind foarte

D
mică datorită timpului scurt în
l care se face blocarea), energia
cinetică a volantului se
transformă în energie de
Fig. 15.7 deformare, fiind preluată de
porţiunea solicitată la răsucire a arborelui cuprinsă între volant şi secţiunea
în care acţionează frâna.
Energia cinetică a volantului este:
1
Ec  J 2 (15.38)
2
Energia potenţială de deformare conform expresiei (7.21) este:
M t2 dx
Ud  
l 2GI
p
(15.39)

Din relaţia:
Mt Mt d 2  max I p
 max   rezultă M t  (15.40)
Wp 2Ip d
Înlocuind valoarea lui Mt în relaţia (15.39), rezultă:
2
1  2 max I p  2 2 max I p l
Ud 
2GI p  l

 d


dx 
Gd2
Făcând înlocuirile:
 d4  d2
Ip  ; l V
32 4
rezultă:
Solicitări dinamice 335

2  max
2
 d4 2  max
2
 d2  d 2  max
2
Ud   l    l    V
Gd 2 32 Gd 2  4  8 4G
(15.41)
Din egalarea energiei cinetice (15.38) cu energia de deformare
(15.41),
1 2
J 2  max V (15.42)
2 4G
se calculează tensiunea produsă de şocul de răsucire:
2GJ 2
 max   a
V
(15.43)
Se observă că tensiunea produsă de şoc este cu atât mai mică cu cât
volumul V al arborelui, care participă la şoc este mai mare.
Momentul de inerţie masic J este:
- pentru un volant de greutate Q având forma unui disc plin de
diametru D:
QD 2
J (15.44)
8g
- pentru un volant de forma unei coroane circulare subţiri de
diametru D.
QD 2
J (15.45)
4g
Un calcul mai exact va include şi momentul de inerţie masic al
arborelui.

15.4. Exemple de calcul

15.4.1. Un ascensor ridică uniform accelerat o greutate G = 60 kN

(Fig. 15.1). După primele 4 secunde greutatea se ridică la 32 m. Ştiind că
lungimea cablului este 180 m, greutatea specifică a materialului din care este
confecţionat cablul, γ = 7,8510-5 N/mm3 şi rezistenţa admisibilă σa = 70
MPa, se cere să se dimensioneze cablul fără luarea în considerare a greutăţii
şi cu luarea în considerare a acesteia:
Rezolvare:
a) Conform relaţiei (15.1) forţa axială în cablu, când se neglijează
greutatea acestuia este:
336 Rezistenţa materialelor

 a  4 
N  G  1   60 103 1 3
  84, 46 10 N
 g   9,81 
2h 2  32
unde acceleraţia este, a  2
 2
 4 m / s2
t 4
Se obţine:
N 84, 46 103
A  1206,6 mm 2
a 70
b) Dacă se ia în considerare şi greutatea proprie a cablului, din
relaţia (15.6) rezultă:
 a  4 
G1  g   60  103 1  
   9 ,81 
A   1685,63 mm 2
 a  5  4 
 a  l 1   70  7 ,85  10  180  10  1
3
 
 g   9 ,81 

15.4.2. Asupra unei bare din figura 15.5b având diametrul d = 60

mm şi lungimea l = 2 m, cade o greutate F = 5 kN de la o înălţime h = 40
mm. Să se calculeze deformaţia barei şi să se verifice tensiunile normale
maxime, ştiind că bara este confecţionată din oţel cu σa = 150 MPa.
Rezolvare:
Se determină factorul dinamic ţinând seama că secţiunea este:
d 2  60 2
A   2827,43 mm 2
4 4
iar modulul de elasticitate E = 2,1 105MPa.
Deformaţia statică se calculează cu relaţia:
Fl 5 10 3  2 10 3
 st    0 ,0168 mm ,
EA 2 ,1 10 5  2827 ,43
iar factorul dinamic:
2h 2  40
 1  1  1 1  70
 st 0 ,0168

Tensiunea se determină cu formula:

F 5 103
   70   123,8 MPa .
A 2827,43
15.4.3. Să se determine înălţimea maximă h de la care poate să cadă
o greutate F = 1 kN pe capătul liber a unei grinzi de lungime l = 1 m,
încastrată la un capăt şi liberă la celălalt, confecţionată dintr-un profil I 30 –
Solicitări dinamice 337

figura 15.8, fără a se depăşi rezistenţa admisibilă a materialului grinzii.

Rezolvare:
F Pentru profilul I 30, Iz = 9800·104

h
mm , Wz = 653·10 mm3 şi σa = 150 MPa.
4

Se pleacă de la relaţia:

f
l  d   st   a
unde:
Fig. 15.8
Mz Fl 103 10 3
 st     1,53 MPa
Wz Wz 653 103

103  103 
3
Fl 3
f st    0 ,0162 mm
3 EI z 3  2 ,1105  9800 10 4
Pentru coeficientul de impact se poate folosi relaţia:
2h
  .
f st

Făcând înlocuirile se obţine:

2h
  st  1,53  150
0 ,0162
Ridicând la pătrat rezultă:
2h 150 2

0 ,0162 1,532
de unde:
150 2  0 ,0162
h  77 ,85 mm
2 1,532

15.4.4. Se consideră un arbore de secţiune circulară având diametrul

d = 80 mm, pe care se află un volant cu diametrul D = 300 mm şi greutatea
Q = 800 N. Să se determine tensiunea maximă ce ia naştere atunci când este
frânat brusc la distanţa de l = 1 m (Fig. 15.7), dacă se cunoaşte turaţia
arborelui n = 250 rot/min şi modulul de elasticitate transversal arborelui G =
0,81·105 MPa.
Rezolvare:
Se utilizează relaţia (15.43):
338 Rezistenţa materialelor

2GJ 2
 max 
V
Discul fiind plin, momentul de inerţie are valoarea (15.44):
QD 2 800  300 2
J   917 ,43 N  m  s 2
8g 8  9810
n  250
   26 ,18 s 1
30 30
 d2  80 2
V l 103  50,25 105 mm 3
4 4

2  0 ,81 10 5  917 ,43  26 ,18 2

 max   142 ,37 MPa
50 ,25  10 5